Viermele galben de făină

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Viermele galben de făină este forma larvară a

gândacului de făină, Tenebrio molitor, o specie de Viermele galben de făină
gândac negru. Ca toate insectele holometabolice,
gândacii trec prin patru etape de viață: ou, larvă, pupă și
adult(d). Larvele măsoară de obicei aproximativ 2,5 cm
sau mai mult, în timp ce adulții sunt în general între 1,25-
1,8 cm lungime.

Clasificare științifică
Cuprins Supradomeniu Biota
Supraregn Eukaryota
Reproducere Regn Animalia
Feromoni sexuali Subregn Bilateria
Infraregn Protostomia
Relația cu oamenii
Superîncrengătură Ecdysozoa
Ca dăunători Încrengătură Arthropoda
Ca hrană pentru animale Subîncrengătură Hexapoda
Ca aliment Clasă Insecta
În prelucrarea deșeurilor Subclasă Dicondylia
Infraclasă Neoptera
Note
Serie Cucujiformia
Supraordin Endopterygota
Ordin Coleoptera
Reproducere Subordin Polyphaga
Suprafamilie Tenebrionoidea
Gândacul de făină se înmulțește proliferativ. Familie Tenebrionidae
Împerecherea este un proces în trei etape: masculul Gen Tenebrio
urmărește femela, se urcă pe femelă și introduce Nume binomial
aedeagus(d) și, în final, injectează un pachet de spermă. Tenebrio molitor[1]
După câteva zile, femela se îngroapă în pământ moale și L., 1758
depune ouă. De-a lungul vieții, o femelă va depune, în Modifică date / text (https://ro.wikipedia.org/w/index.ph
medie, aproximativ 500 de ouă. p?title=Viermele_galben_de_f%C4%83in%C4%83&
action=edit&section=0)
După patru până la 19 zile, ouăle eclozează. Mulți
prădători prădează ouăle, inclusiv reptilele.

În timpul stadiului larvar, viermele de făină se hrănește cu vegetație și insecte moarte și năpârlește între
fiecare etapă larvară sau instar(d) (de la 9 la 20 de etape). După năpârlirea finală devine pupă. Noua pupă
este albicioasă și devine maro în timp. După 3 până la 30 de zile, în funcție de condițiile de mediu, precum
temperatura, individul iese din pupă ca gândac adult.

Feromoni sexuali
A fost identificat un feromon sexual emanat de gândacii de făină de sex masculin.[2] Consangvinizarea
reduce atractivitatea semnalizării cu feromoni sexuali de către masculi.[3] Femelele sunt mai atrase de
mirosurile produse de masculii ne-consangvinizați decât de mirosurile produse de masculi consangvinizați.
Reducerea capacității de semnalizare masculină se poate datora exprimării crescute a alelelor recesive
homozigote cauzate de consangvinizare.[4]

Relația cu oamenii
Tenebrio molitor este adesea folosit pentru cercetarea biologică. Dimensiunea sa relativ mare, ușurința
creșterii și manipulării și statutul de non-organism model îl face util în studii din domeniile biologiei de
bază, biochimiei, evoluției, imunologiei și fiziologiei.

Ca dăunători

Viermii galbeni de făină au fost în general considerați dăunători, deoarece se hrănesc cu boabe stocate.
Viermii își au probabil originea în regiunea mediteraneană, dar sunt acum prezenți în multe zone ale lumii,
ca urmare a comerțului uman și colonizării. Cele mai vechi înregistrări arheologice ale viermilor de făină
provin din Epoca Bronzului din Turcia. Înregistrările din insulele britanice și Europa de Nord sunt de la o
dată ulterioară, iar viermii de masă sunt absenți în mod vizibil din descoperirile arheologice din Egiptul
antic.[5]

Ca hrană pentru animale

Viermii galbeni de făină sunt de obicei folosiți ca hrană pentru animale de companie pentru reptile, pești și
păsări. Aceștia sunt oferiți și păsărilor sălbatice, în special în timpul sezonului de cuibărit. Viermii galbeni
de făină sunt utili datorită conținutului lor ridicat de proteine. De asemenea, sunt utilizați ca momeală de
pescuit.

Viermii sunt disponibili în comerț la vrac și sunt de obicei găsiți în containere cu tărâță sau fulgi de ovăz
pentru mâncare. Crescătorii comerciali încorporează un hormon juvenil în procesul de hrănire pentru a
menține viermii în stadiul larvar pentru a obține o lungime anormală de 2 cm sau mai mare.[6]

Ca aliment

Viermii galbeni de făină sunt comestibili pentru oameni și

prelucrați în mai multe produse alimentare care conțin insecte,
disponibile în comerțul cu amănuntul alimentar, precum burgeri de
insecte.

Istoric, viermii galbeni de făină au fost consumați în multe țări

asiatice, în special în Asia de Sud-Est. Aceștia sunt frecvent
întâlniți în piețele alimentare și vânduți ca alimente de stradă alături
de alte insecte comestibile. Viermii galbeni de făină copți sau prăjiți Viermi de făină într-un castron
au fost comercializați ca gustare sănătoasă în istoria recentă, deși
consumul acestora există de secole. Ei pot fi ușor crescuți pe ovăz proaspăt, tărâțe de grâu sau cereale, cu
felii de cartofi, morcovi sau mere ca sursă de umiditate. Spațiul redus care este necesar pentru creșterea
viermilor de făină i-a făcut populari în multe părți din Asia de Sud-Est.
Viermii galbeni de făină au fost încorporați în bomboane cu aromă de tequila. Aceștia nu sunt serviți în mod
tradițional în tequila, iar „viermele tequila” din anumite tipuri de mezcal este de obicei larva moliei Hipopta
agavis(d).

Larvele au un conținut semnificativ de nutrienți. În fiecare 100 de grame de larve de viermi proaspeți sunt
conținute 206 calorii și între 14 și 25 de grame de proteine.[7] Larvele conțin niveluri de potasiu, cupru,
sodiu, seleniu, fier și zinc care rivalizează cu cele ale cărnii de vită. Viermii conțin și acizi linoleici esențiali.
De asemenea, au un conținut mai mare de vitamine per greutate în comparație cu carnea de vită, fără a
include B12.[8]

Potrivit agenției UE pentru Siguranța Alimentelor, viermele galben de făină este sigur pentru consumul
uman,[9] iar statele membre UE au aprobat în mai 2021 propunerea Comisiei Europene de a utiliza aceste
insecte drept aliment.[10]

În prelucrarea deșeurilor

În 2015, s-a descoperit că viermii de făină pot degrada polistiren în materie organică utilizabilă la o rată de
aproximativ 34-39 miligrame pe zi. În plus, nu s-a constatat nicio diferență între viermii de făină hrăniți doar
cu polistiren și viermii de făină hrăniți cu alimente convenționale, pe durata de o lună a experimentului.[11]
Microorganismele din interiorul intestinului viermilor sunt responsabile pentru degradarea polistirenului, iar
viermii care au primit antibioticul gentamicină nu au prezintat semne de degradare.[12] Coloniile izolate ale
microbilor intestinali ai viermilor de masă s-au dovedit totuși mai puțin eficiente la degradare decât
bacteriile din intestin. Încă nu s-au făcut încercări de a comercializa această descoperire.

Pe tărâțe Detaliu Pupă Adult tânăr

Adult matur

Note
 1. ^ Integrated Taxonomic Information System (https://www.itis.gov), 13 iunie 2000, accesat în
22 octombrie 2013
2. ^ „Identification of a sex pheromone from male yellow mealworm beetles, Tenebrio molitor”.
Journal of Chemical Ecology. 31 (11): 2721–30. 2005. doi:10.1007/s10886-005-7622-x (http
s://doi.org/10.1007%2Fs10886-005-7622-x). PMID 16273437 (https://www.ncbi.nlm.nih.gov/
pubmed/16273437).
3. ^ „Inbreeding affects sexual signalling in males but not females of Tenebrio molitor” (https://w
ww.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3367757). Biology Letters. 8 (3): 423–5. 2012.
doi:10.1098/rsbl.2011.1135 (https://doi.org/10.1098%2Frsbl.2011.1135). PMC 3367757 (http
s://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3367757) . PMID 22237501 (https://www.ncbi.nl
m.nih.gov/pubmed/22237501).
4. ^ „The molecular basis of the evolution of sex”. Molecular Genetics of Development.
Advances in Genetics. 24. 1987. pp. 323–70. doi:10.1016/S0065-2660(08)60012-7 (https://d
oi.org/10.1016%2FS0065-2660%2808%2960012-7). ISBN 9780120176243.
5. ^ „New records for ancient pests: archaeoentomology in Egypt”. Journal of Archaeological
Science. 28 (11): 1235–1246. 2001. doi:10.1006/jasc.2001.0697 (https://doi.org/10.1006%2F
jasc.2001.0697).
6. ^ Finke, M.; D. Winn (2004). „Insects and related arthropods: A nutritional primer for
rehabilitators”. Journal of Wildlife Rehabilitation. 27: 14–17.
7. ^ „FAO Nutritional information” (http://www.fao.org/docrep/018/i3253e/i3253e06.pdf) (PDF).
Accesat în 12 ianuarie 2019.
8. ^ Schmidt, Anatol; Call, Lisa; Macheiner, Lukas; Mayer, Helmut K. (2018). „Determination of
vitamin B12 in four edible insect species by immunoaffinity and ultra-high performance liquid
chromatography”. Food Chemistry. 281: 124–129. doi:10.1016/j.foodchem.2018.12.039 (http
s://doi.org/10.1016%2Fj.foodchem.2018.12.039). PMID 30658738 (https://www.ncbi.nlm.nih.
gov/pubmed/30658738).
9. ^ Boffey, Daniel (13 ianuarie 2021). „Yellow mealworm safe for humans to eat, says EU food
safety agency” (https://www.theguardian.com/environment/2021/jan/13/yellow-mealworm-saf
e-for-humans-to-eat-says-eu-food-safety-agency). The Guardian (în engleză). ISSN 0261-
3077 (https://www.worldcat.org/issn/0261-3077). Accesat în 15 ianuarie 2021.
10. ^ „Prima insectă autorizată ca aliment de oficialii europeni. Cât de sigur este consumul” (http
s://www.realitatea.net/stiri/actual/premiera-prima-insecta-autorizata-ca-aliment-de-oficialii-eu
ropeni_60927a4d112afb28c43241c3). Realitatea.net. 5 mai 2021. Accesat în 5 mai 2021.
11. ^ Jordan, Rob. „Plastic-eating worms may offer solution to mounting waste, Stanford
researchers discover” (https://news.stanford.edu/pr/2015/pr-worms-digest-plastics-092915.ht
ml). Stanford News Service. Stanford News Service. Accesat în 24 martie 2016.
12. ^ Lockwood, Deirdre (30 septembrie 2015). „Mealworms Munch Polystyrene Foam” (https://c
en.acs.org/articles/93/web/2015/09/Mealworms-Munch-Polystyrene-Foam.html). Chemical
and Engineering News(d). Accesat în 4 februarie 2019.

Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Viermele_galben_de_făină&oldid=14188628

Ultima editare a paginii a fost efectuată la 12 mai 2021, ora 12:09.

Acest text este disponibil sub licența Creative Commons cu atribuire și distribuire în condiții identice; pot exista și
clauze suplimentare. Vedeți detalii la Termenii de utilizare.