LUCRARE DE LICENTA

PARTICULARITATI DE INGRIJIRE A VARSNICULUI CU

AFECTIUNI OSTEO-ARTICULARE CORONICE SI RISC DE
CADERE

CANDIDAT,
LUNGU-CONSTANDACHE FLORENTINA
COORDONATOR,
Sef lucrari.Dr.Adina Carmen Ilie

FACULTATEA DE MEDICINA
SPECIALIZAREA : ASISTENTA MEDICALA GENERALA
DISCIPLINA:GERIATRIE 2021
Capitolul I .Studiul cunoasterii
 1.1 Afecțiuni osteo-articulare cronice
1.1.1Definiții
Bolile reumatice sunt printre cele mai vechi boli recunoscute .Peste o 100
de maladii afectează mușchii,articulațiile si structuriile de susținere ale sistemului
musculo-scheletic.Clasificarea bolilor reumatice este deseori dificilă ,din cazua
etiologiei lor necunoscute și a eterogenitații în prezentarea lor clinică .Unele din
ele sunt relativ frecvente ,în timp ce multe altele sunt mai rare (de exemplu ,bolile
de țesut conjunctiv si tulburările de metabolism ale colagenului )

Bolile reumatice și musculo-scheletice cuprind toate afecțiunile dureroase

ale sistemului musculo-scheletic.

Kinetologia este o parte semnificativă a bazei practicii medicale fizice si de

reabilitare .Presupune cunoștințe de anatomie ,biomecanică si fiziologie .Corpul
uman are peste 200 de articulați ,fiecare cu forme diferite si funcții.Ariculațiile
sunt ligaturile dintre oasele corpului uman ,care controleaza miscarea segmentelor
osoase si conferă stabilitate .Articulațiile genunchiului ,de exemplu,leagă femurul
de tibie si îi permite părții inferioare a piciorului să se balanseze liber .De
asemenea ,îi permite sa fie stabilă in timpul fazei de sprijin a mersului .Unele
articulații îi confera corpului stabilitate ,în timp ce altele îi conferă mobilitate
.Toate articulațiile corpului uman pot fi afectate de boli reumatice .Articulațiile
sunt clasificate în trei tipuri : diartrodiale ,amfiartrodiale si sinartrodiale.
O articulație diartrodială ,numită si articulație sinovială ,cunoscuă din două
suprafețe osoase articulare îmbinate și este o articulație care se mișcă liber
.Articulația genunchiului este un exemplu de articulație diartrodială.Capetele
oaselor învecinate sunt acoperite cu un strat subțire de cartilaj ,iar oasele sunt unite
printr-un ligament căptușit cu membrana sinoviala .Membrana sinoviala secretă
lichidul sinovial .Lichidul sinovial lubrifiaza și facilitează mișcările tendonului .
Articulația amfiartrodială ,numita uneori articulație fibrocartilaginoasă ,este
o jonctiune între oase,formată în primul rând dintr-un fibrocartilaj sau un cartilaj
hialin.Un exemplu este articulația dintre corpii vertebrali.Articulația amfiartrodiala
este putin mobilă ,permițând mișcari relativ restranse .Poate de asemenea
,transmite si disparea forțele dintre oasele separate de fibrocartilaj sau de cartilaj
hialin
 Sinartroza -sau articulația sinartrodială -are ca principiu de functionare
permiterea dispersarii forțelor într-o zona de contact relativ întinsă ,reducand astfel
posibilitatea de lezare .Membrana interosaoasa a articulației radio-ulnare si a celei
tibio-fibulare este un bun exemplu.

Acest capitol se concentrază asupra bolilor reumatice cu cea mai

mare probabilitate de a fii identificate de catre medicul de medicina fizică si de
reabilitare ,în special boala artrozica (osteoartrita,OA),artrita reumatoida si
osteoporoza ,afectiuni variabile ca manifestare ,cronice ca natura ,larg raspandite si
adesea cu o evoluție progresivă.

Artoza reprezinta o boală degenerativă a articulațiilor care afectează

predominant persoanele în vârsta și este caracterizată prin alterarea integritații
cartilajului articular ,cu apartiția unei reacții hipertrofice a osului subcondral
(scleroză) și format de os (osteofite),afectând și structurile periarticulare
(ligamente ,tendoane ,mușchi,capsula).

Artrita reumatoidă este o afectiune inflamatorie cronică ,cu manifestari

articulare ,dar și sistemice semificative si variate ,determinand din cauza
complicațiilor o reducere a speranței de viața cu 5 până 10 ani,caracterizată din
punct de vedere patogenic prin afectarea membranei simoviale articulare .

Osteoporoza (OP) este o afecțiune scheletica sistemica definită prin

scăderea mesei osoase ,deteriorarea microarhictectonicii țesutului osos ,cu creștera
consecutiva a fragilitații osoase și a riscului de producere a fracturilor .

1.1. 2 Etiologie

O dată cu inaintare în varstă ,afectarea articulară degenerataivă devine mai

frecventă .

Cei mai importanți factori de risc care duc la dezvoltarea artrozei (cu
diferite localizări :genunchi ,șold,rasa ,picior ,mână si colană vertebrală ) sunt:
sexul ,varsta ,predispoziția genetică ,obezitatea ,traumatismele etc.

Artrita afecteaza mai mult de 60% dintre femeile ,și 50% dintre barbații
,cu varsta de 70 de ani si mai învarstă.Prevalența gonartrozei și artrozei mainii este
mai ridicată în rândul femeilor decât în rândul barbațiilor ,în timp ce coxartroza
este mai întalnită în rândul bărbaților .Incidența diferită după 50 de ani între sexe
pate fi rezultatul deficienței post-menopauză de estrogen .

Vârsta este principalul factor asociat cu apariția artrozei .Dovada

radiografică a artrozei este prezentă la majoritatea persoanelor peste 65 de ani
.Peste 80% din persoanele cu vârsta de peste 75 de ani sunt afectate.

Predispozitia genetica : Artroza cu implicarea mai multor articulații,

inclusiv cu noduli Heberden și localizarea la genunchi, este de două ori mai
probabil să apară la rudele de gradul întâi.

Un alt factor ridicat de risc pentru artroză este obezitatea ,descrisă ca factor
sistemic de risc deoarece s-a demonstrat ca țesutul adipos are un rol central în
activitatea cascadei inflamatorii .Obezitatea este asociată cu apariția artrozei la
nivelul genunchiului . Creșterea forțelor mecanice asupra articulațiilor care suportă
greutatea reprezintă factorul principal ce conduce la degradarea și deformarea
articulațiilor, scăderea ponderală ameliorează simptomatologia.

Persoanele mai în varstă prezintă o incidenta crescuta de apariție a

osteoporozei .Aceasta este prezenta atunci cand scorul T este mai mic de
-2,5(106),lucru valabil pentru ambele sexe ,însa mai frecventă în rândul
femeilor .Dintre factorii de risc pentru osteoporoza fac parte vârsta ,antecedentele
heredocolaterale ,terapia cu glucocorticoizi si fumatul.

Artita reumatoidă este cea mai frecventă boală reumatica de tip inflamator
cu o evoluție a bolii extrem de variabilă.AR este de 2-3 ori mai frecventă în rândul
femeilor fața de barbați .Poate aparea la orce vârstă ,dar cel mai frecvent debultul
se produce între 50 și 70 de ani .

1.1.3 Localizre

Osteoartrita este o afecțiune ce apare cel mai des la nivelul mâinilor (la
capatul degetelor și degetelor mari) coloanei vertebrale ( gâtul și spatelui
inferior ),genunchilor și șoldurilor .La nivelul șoldurilor ,durerea se resimte în zona
inghinală sau fese și uneri pe interiorul genunchilor sau coapsei .

Artrita reumatoidă în stadii incipiente afectează mai întai articulațiile mici

ale mâinii și piciorului ,iar pe măsura ce boala progresează simptomele apar la
nivelul pumnului,genunchilului,coate,șolduri,gleznă,umeri .Aceasta afectiune
poate afecta aceași articulație pe ambele parți ale corpului .Pe parcursul evoluției
boli ,pacienți pot avea și simptome non-articulare ,bola afectând organe precum
:pielea ,inima ,plamăni,ochi,vase de sânge ,rinichi,etc .

Fiind o afecțieune asimptomatică ,osteoporoza devine evidentă clinic atunci

când apare o fractură.Cel mai frecvent acestea apar în regiunea toracică medie și
inferioară sau lombară superioară.Apar frecvent fracturi ale epifizei
șoldului,bazinului,articulației pumnului ,humerusului proximal,tibiei proximale
,corpilor vertebrali .După instalarea menopauzei rata pierderi osoase este
accelerată ,mai ales la nivelul osului trabecular ,vertebrelor și oaselor late.

1.1.4 Epidemiologie/Frecventă

Artroza este cea mai frecventa afectiune cronica articulară ,fiind o cauză
importantă de dizabilitate fizică ce ocupa locul al doilea în cadrul bolilor cronice
dupa afectiunile ischemice articulare .

Incudența artrozei crește o data cu varsta și este mai freventa în randul

femeilor decat al barbațiilor .Artroza este strans legata de înaintarea în vârstă
,afectând persoanele dupa 65 de ani astfel:la 80% se evidențiază modificari
radiografice de artroză la cel putin o articulație ;40% reprezintă apariția
simptomatologiei si numai 10% relatează limitarea activitaților zilnice din cauza
artrozei .

În medie incidența anuală a AR este de 40 de cazuri noi La femei și 20

cazuri noi la barbați la 100.000 de locuitori.

Rata de prevalență este de aproximativ 0,5-1 % crescand o data cu

înaintarea în varstă .AR afecteaza toate popilatiile ,cu variații mai mari în unele
grupuri etnice ( de exemplu ,5-6 % în unele grupuri de narivi americani ) și mai
puțin raspândite în altele (de exemplu,persoanele negre din zona
Caraibelor,Asia ,Africa ).

Rudele de gradul I ale persoanelor cu RA prezintă un risc de 2 până la 3 ori

mai mare pentru boală .Concordanța bolii la gemenii monozigoții este de
apoximativ 15-20 % ,sugerând ca factorii nongenetici joaca un rol important .
 Aceasta afectiune este de aproximativ 3 ori mai întâlnită în rândul femielor
decât a barbaților .Poate aparea la orce vârstă ,dar cel mai frecvent debut se
produce între 50 și 75 de ani.

Osteoporoza este cea mai frecventă boală metabolică osoasă din lume,
estimată la 200 milioane de indivizi, fractura osteoporotică fiind o cauză
importantă de morbiditate, având un impact socio-economic marcat. După vârsta
de 50 de ani, riscul de fractură crește exponențial, 40% dintre femei și 13% dintre
bărbați prezintă cel puțin o fractură osteoporotică. În America de Nord datele
epidemiologice au arătat un risc de 17,5% pentru fractura de șold, 15,6% pentru
fracturile vertebrale obiectivate și 16% pentru fractura distală de antebraț . Femeile
prezintă o rată de mortalitate de 12-24% în primul an după o fractură de șold, în
timp ce bărbații ating o valoare de 30%. Până la 50% din pacienți necesită îngrijire
permanentă datorită consecințelor invalidante .

1.1.5 Tablou clinic

Pacienții cu artroză au duferite simptome și semne care îi determină să se

prezinte la medic .Această afectiune afectează cel mai frecvent
genunchii,șoldurile ,coloana vertebrală ,picioareele și mâinile putând fi
simptomatică sau doar cu expresie radiologică .

Durerea este simptomul principal și cel mai predominant;pacienți care

sufera de acesta afectiune descriu durere ce apare în timpul activităților zilnice și
se ameliorează în repaus ,având caracter mecanic și fiind meteo dependentă .În
perioadele de acautizare pacienții pot acuza si durere nocturnă.Fiind o durere de tip
mecanic are punc de plecare în osul subcondral ,capsula articulară
,ligamente,muschi și este influențată de diferiții factori psihosociali.

Durerea este însoțită de redoare articulară cu durată sub 30 de minunte

definită ca senzație de înțepenire ,rigiditate articulară ce apare de obicei matinal
sau în timpul unui repaus prelungit .

Senzația de instabilitate araticulară este legată de incongruența suprafețelor

articulare ,reducerea spațiului articular și tardiv de apariția atrofiilor musculare
periarticulare ,a instabilitați și blocajului mecanic ca urmare a formarii osteofitelor.
 Semnele care apar la pacienții cu artroză sunt:deformarea și mărirea de
volum a articulațiilor ,durerea la palparea interliniului articular ,tumefecția
articulară ce poate apărea în general în cazul reactivării artozei,limitarea mobilității
articulare și atrofii musculare îm vecinatatea articulației afectate .

Debutul RA este acut sau subacut la aproximativ 25% dintre pacienți ,dar
modelele sale de prezentare includ ,de asemenea ,debutul palindromic prezentarea
monoarticulară (ambele forme lente și acute),sinovita extraarticulară
(tenosinovita,bursita),debutul asemanător polimialgic și general simptome (stare
de rau ,oboseală ,scaderea în greutate ,febră) .Debutul palindromic este caracterizat
de episoade recurente de oligoartrită fără afectare radiologică reziduală ,în timp ce
debutul asemănator polimialgic nu poate fi distins clinic de polimilgia reumatică la
subiecții vârsnici .

Caracteristicile clinice ale RA sunt deosebit de evidente dimineța

.Rgiditatea matinală în și în jurul articulațiilor ,care durează cel puțin 1 oră .Aceste
semne sunt subiective și pacienți trebuie informați cu privire la diferența dintre
durere și rigiditate .Durta rigidităti dimineții este legată de activitatea bolii
.Sinovita care implică articulațiile metacarpofalangiene ,interfalangiene proximale
și ale încheieturii mânii determină o umflare caracaterisrtică ușoară la palpare ,cu
insuficiența precoce a mișcarii severe și fără devezi radiologice de afectare
osoasă .Oboseală ,febră scădere în greutate ,noduli reumatoizi,vasculită ,anomalii
hematologice sindromul Felty și afectare viscerală.

Majoritatea paciențiilor cu osteoporoză sunt asimptomatici ,deși există

indivizi care prezintă dureri lombare cronice care se pot datora microfracturiilor de
la acest nivel .Principalele semne care apar sunt pierderea în înaltime ,durerea
cifoza dorsală și simptomele legate de facturi.

Cele mai frecvente sedii pentru fractură sunt :coloana vertebrală ,șoldul și
antebrațul .

Fracturile vertebrale se regasesc cel mai frecvent la nivelul jonctiunei

toraco lombare .Durerea produsă la nivel vertebral în urma unei fracturi
osteoporotice are un caracter profund și difuz la nivelul coloanei ,este accentuată
de mișcarile trunchiului și se ameliorează în repaus .Pacienții acuză dorso-
lombalgiii acute sau cronice .Durerea care apare în urma tasării vertebrale se poate
ameliora In urmatoarele saptamani,dar poate reaparea daca se produc noi tasarii
vertebrale se poate ameliora în următoarele saptamani,dar reapare dacă se produc
noi tasări vertebrale .Pe termen lung aceste fracturi vertebrale pot avea ca și
cosecinte apariția cifozei ,durerei de spate și scaderea în înalțime .Cifoza toracală
și hiperlordoza lombară duc la micșorarea cavității toracice și abdominale .Cifoza
toracică accentuată va determina o disfuncție venilatorie restrictivă ,cu scaderea
toleranței la efort .Disconfortul devine maxim pe măsura ce cutia toracică se
apropie de crestele iliace ,pacientii prezentând dureri cvasi-permanente la nivelul
coloanei vertebrale .Reducerea activități fizice ,alimentarea necorespunzătoare și
toate acestea duc la o creștere a resorbției osoase .

Fractura radiusului distal ( fractura Calles) rezultă în urma unei caderii cu

mâna în extensie pe antebraț .Această fractură este dureroasă ,necesită reducere
ortopedică și imobilizare în aparat gipsat 4-6 săptămâni.Adeseori ,bolnavii rămân
cu deformare a radiusului și cu un grad de importanță funcțională la acest nivel.

Fracturile de șold sunt cele mai grave consecințe ale osteoporozei ,aceste
fracturi apar în OP tardivă în care există pierdere simultană ,aproape egală de os
trabecular și cortical . Clinic menbrul inferior este scurtat și fixat în rotație
externă.Cosecintele aceste fracturi sunt importante :disabilitate ,costuri economice
mari,nortalitate crescută.

1.1.6 Diagnostic pozitiv /diferențial

Diagnosticul pozitiv în artroză se bazează pe elemente clinice descrise

respectiv simptome (durere mecanică ,redoare relativ scurtă ,instabilitate
,impotență funcțională ,scăderea calității vieții),semne(durere la
palpare,tumefacțiedeformare articulară,limitarea mobilității,atrofii musculare)
asociate cu aspecte imagistice (radiologice -scăderea înălțimii spațiului
articular,osteofite,chiste osoase -eventual ecografie sau mai rar RM ) și examenul
lichidului articular dacă este posibil .

Diagnosticul diferențial se va face cu:

Sonlilartrite.Apar artrite,entesite,sacroileită.Există modificări imagistice

(radiografice,rezonanță magnetica,ecografie) specifice ,Apar creșteri de VSH,CRP.
 Poliartrita reumatoidă.Apar artrite ,afectarea articulară fiind simetrică
,modificăriile radiologice și ecografice fiind diferite ,există modificari ale testelor
de laborator atât probe inflamatorii nespecifice (VSH ,CRP crescute ) cât și
prezența unor modificari imunologice ca FR și anticorpi anti CCP.

Artrite induse de cristale .Pot aparea artrite și suferințe periarticulare.

Aspectele imagistice (radiografie,rezonanțaă magnetică,ecografie ) sunt diferite de
artroză.Prin examinarea lichidului articular putem evidenția prezenț de cristale
.Testele de laborator ne pot aduce și ele informații cu privire la cresterea unor
markeri inflamatori nespecifici ( creșteri VSH,CRP),creștere de acid uric seric.

În funcție de situația clinică pot intra în diagnosticul diferențial al artrozelor

și alte afecțiunii articulare precum osteoporoza ,boala Paget a osului ,artrita
aseptică, metastazele osoase etc.Diagnosticul diferențial bazânduse pe aspecte
clinice,imagistice ( radiografie,ecografie,rezonanță magnetică,CT ) și teste de
laborator.

Recunoaștera AR încă din stadiile precoce de instalare este esențială pentru

inițierea la timp a terapiei remisive și obținerea unui control cât mai complet al
procesului evolutiv al bolii ,inclusiv prevenirea sau oprirea progresiei leziunilor
structurale.

Diagnosticul AR se poate face utilizând o combinație de caracteristici

clinice, de laborator și imagistice .Studiile de laborator petențial utile în suspicinea
de RA includ următoarele .

-Viteza de sedimentare a eritrocitelor

-Nivelul proteinei C-reactive

-Numarul complet de sânge

-Testul factorului reumatoid

-Testul anticorpiilor antinucleari

-Peptidele citrullinate și testele anticimentate citimentate

Modalitățile imagistice potențial utile includ următoarele :

 -radiografie (prma
alegere ):maini,încheieturi,genunchi,picioare,coate,umeri ,coloană vertebrală și
alte articulații,după cum este indicat.

-imagistica prin rezonanță magnetică : în principal colocana cervicală

-ultrasonografia articulațiilor :atriculații ,precum și înnvelișurile tendinoase

Pot fi avute în vedere aspirația comună și analiza lichidului sinovial

,inclusiv următoarele :pata Gram,numerele de celule ,cultură,evaluarea aspectului
general .

Un număr important de afecțiuni prezintă unele trăsături asemănătoare AR

și trebuie diferențiate de acestea .Elementele ce trebuie luate în calcul sunt
reprezentate de :tipul și localizarea afectari articulare ,prezența manifestarilor
sistemice ,modificari caracteristice ale investigațiilor de laborator sau
imagistice,evoluția în timp a bolii ,precum probabilitatea de apariție a bolilor
incluse în diagnosticul diferențial.

ConformOrganizației Mondiale a Sănatății(OMS) critariile de diagnostic

pentru osteporoză pe baza DMO calculată prin DXA sunt:

1.Osteopenia (pre-osteoporoză) etse definită astfel:scor T între -1 și -2,5

deviații standard(DS).

2.Osteoporoza este definită ca un scor T mai mic de -2,5.

3.Osteoporoza stabilită este definită ca un scor T de mai putin de -2,5 și

prezența unei fracturi de fragilitate.

OMS a generat un algoritm numit Fracture Risk Algorithm(FRAX) specific

fiecarei țari care ia în considerare DMO la nivelul colului femural și factori de risc
clinic care poate calcula probabilitatea de a dezvolta o fractură de șold și de
fractură osteoporotic majoră pentru urmatorii 10 ani.

Principalele condiții luate în discuții privind diagnosticul diferențial sunt :

-Boala Paget a osului care apare în general la vârsnici ;osteoporoza necesită

diagnostic diferențial cu faza osteolitica a bolii Paget.

- Osteomalacia este însoțită de modificări paraclinice orientative (calciu

 seric scăzut, hipofosfatemie, scăderea vitaminei D, creșterea fosfatazei

alcaline și PTH), diagnosticul pozitiv se stabilește pe baza biopsiei

osoase.

-Osteodistrofia renală apare în cadrul bolii cronice de rinichi și a

hiperparatiroidismului secundar.

-Metastazele vertebrale de tip osteolitic sunt determinate de neoplazii

precum: neoplasmul bronhopulmonar ,sân,ovar.

1.1.7 Explorari paraclinice

Examene de laborator

Examenele de rutina sunt normale și nu sunt necesare în artorză decât

pentru diagnosticul diferențial . VSH-ul și proteina C reactivă sunt de obicei în
limite normale,dar se poate detecta o ușoară creștere a VSH-ului ,mai ales în
perioadele de acutizare .Lichidul articular ,dacă poate fi extras ,este clar sau usor
opalescent,vâscizitate normală ,pot aparea resturi cartilaj,numarul de leucocite este
mic < 2000 / mmc; iar polimorfonuclearele neutrofile sunt < 25% din totalul
leucocitelor.Mulți markeri biologici specifici metebolismului osos și articular au
fost descriși recent precum: telopeptidul Cal colagenului de tip II -urinar,keratan
sulfatul,piridolina,MMP3,citokine proinflamatorii (IL-1,TNFa).În prezent,acești
biomarkeri administarați în ser ,urina și lichid sinovial sunt pentru diagnosticarea
precoce și monitorizarea studiilor clinice pentru evoluția artrozei.

Există mai multe anaomalii de laborator existente în sângele și lichidul

sinovial al pacienților cu AR.Ele evidențiază prezența inflamației sisstemice și
articulare ,modificarile de tip autoimun caracteristce bolii ,precum și consecințele
afecatarii diverseleor aparate și sisteme de catre mecanismul patogenic al bolii.

Reactanți de faza acuta :PCR și VSH au de obicei valori mai mari,iar

cresterea este de obicei legată de activitatea bolii ,având valoare predictivă pentru
aparitia leziuniilor structurale . În aproximativ 25% din cazuri modificările celor
doi parametri sunt discordante între ele, după cum există și cazuri de AR activă cu
teste de inflamație cvasinormale.
 Hemograma prezintă adesa anemie și trombocitoză, uneori însițite de o
leucocitoză ușoară .

Prezența auto-anticorpiilor este o trasătură distinctivă a AR. FR și/sau

ACPA sunt prezente la aproximativ 80% dintre pacienții cu AR.

FR este cel mai frecvent izotip IgM și mai rar asociat cu IgG sau IgA ,în
special atunci cand este la un nevel ridicat ,are forme mai severe de boală ,un
potențial de eroziune mai important și manifestari extraarticulare de înaltă
frecvență.Poate fi evidentiat prin diferite tehnici de laborator:

- tehnici clasice de aglutinare (de exemplu testul Waaler-Rose, utilizând

hematii de oaie, sau testul latex, cu particule de cauciuc natural);

- tehnici turbidimetrice (de exemplu nefelometria laser);

- tehnici tip ELISA (enzyme-linked immunosorbent assay).

Sensibilitatea tehnicilor de evidențiere este în medie de 70%, cu

specificitate moderată pentru AR (mai mare pentru titrurile mari), în medie de
85%.Poate fi detectabil la aprximativ 5% din populatia totală și apare adesea în
diferite boli,cum ar fi sindromul Sjögren ( 75-90% din cazuri) ,boala mixtă de țesut
conjuctiv (50-60%),lupusul eritematos sistemic (LES,15-35%) criglobulinemie
mixtă (40-100% din cazuri) dar prezent și în boli infectioase (hepatta C și B
,endocardită,tuberculoză),sarcoidoză ,ciroză biliară primitivă ,neoplazii ( în special
limfoame cu celule B).

Pacienții cu AR au o varietate de anicorpi în ser și lichidul sinovial.Printre

acești auto-anticorpi se disting cele îndreptate împotriva proteinelor citrulinate
deoarece acestea sunt specifice pentru AR .apar devreme în timpul evoluției bolii
și sunt importante pentru a ajuta la diagnosticul bolii.Exemple de antigeni
citrulinati recunoscuți de auto-anticoroii din artrita rematoidă sunt
profillagrin,fillagrin și vimentină.Cele mai actuale meteode de labortator care pot
depista prezența anticorpilor indreptati în potriva peptidelor citrulinate ,numiți
ACPA sunt teste ELISA de generația a doua sau a treia (anti-CCP-2,antiCCP-
3),care pentru a crste sensibilitatea tesului folosesc peptide citrulinate ciclice
sintetice. Cu o sensibilitate de 60-70% și o specificitate foarte mare, de 95%,
acestea reprezintă standardul de aur pentru depistarea de laborator a AR.
 Anticorpii antinucleari pot fi prezenți la aproximativ o treime din pacienții
cu AR și se asociază cu forme mai severe de boală și un prognostic nefavorabil.
Anticorpii de tip ANCA (anticitoplasmă neutrofile) sunt de obicei negativi, iar
nivelele de complement (C3, C4, CH50) sunt de obicei normale sau crescute.

Analiza lichidului sinovial evidențiază un aspect inflamator, cu o

celularitate cuprinsă între 2.500 și 25.000 elemente/mm3, cu predominanță de
polimorfonucleare (˃ 50%), nivele crescute de proteine, dar scăzute de glucoză,
fără prezența de cristale și culturi negative. Prezența artritei septice trebuie atent
evaluată în diagnosticul diferențial.