Sunteți pe pagina 1din 7

Cuprins

1. Mediul periglaciar si procesele.........................................


2. Forme de relief periglaciar..................................................
2.1. Forme periglaciare de versant............................................
2.2. Forme periglaciare dezvoltate pe suprafete plane...................
3. Depozitele periglaciare....................................................................
4. Structurile periglaciare..................................................................
5. Etajele periglaciare......................................................................
6. Regiunile periglaciare...................................................................

1
Mediul periglaciar si procesele

Periglaciarul reprezinta, in primul rand, un mediu, ce afecteaza intreaga suprafata a


teritoriului, determinat de o temperatura medie anuala de 0°C si sub aceasta, cu precipitatii putine
si in care se evidentiaza pe prin plan unele procese, si nu un anume agent.
„Pe continentul european in pleistocen s-au dezvoltat, ca urmare a racirii generale a climei
Globului in mai multe faze, calote glaciare care au avut extinderi variate. In afara calotelor, bne
dezvoltate la latitudini mari (peste 48° ), existau spatii montane acoperite de gheata si vaste
intinderi sub regim de modelare periglaciar. Romania se afla in sud estul calotei principale si cel
putin in doua faze (riss si würm) avea in Carpati la peste 1800 m ghetari.” (Ielenicz M., Patru
Ileana, 2005, p.144)
„Trei procese specifice actioneaza in acest sistem morfogenetic: inghetul, nivatia si
eolizatia. Se adauga insa, in mod complementar, si procese gravitationale, nivosiruirea si
nivodenudatia.
Principalul proces, si specific in acelasi timp, este inghet-dezghetul apei in roci si in
formatiunile superficiale, care macina rocile, creand depozite periglaciare si forme reziduale,
inclusiv structuri periglaciare in depozite sau roci moi, atunci cand inghetul patrunde in subsol.
Materialele fine, de tip nisip si praf, din depozite, sau chiar din morene glaciare, sunt preluate de
vant si transportate la distante uneori foarte mari, de unde sunt depuse, obisnuit, tot in regiuni
periglaciare, dar joase, sau in cele temperate reci.
In Romania, mediul periglaciar actual se intalneste numai in etajul alpin, dar cu unele
fenomene coborand, in sezonul rece, in depresiuni sau pe versanti abrupti, pana catre 700 m, chiar
mai jos. Pot fi amintite, ca exemple, depresiunile cu inversiuni de temperatura, defileurile
Muresului, Oltului, Jiului etc. In schimb, periglaciarul pleistocen a cuprins, etajat si regionalizat,
tot teritoriul tarii, uneori si platforma continentala, in periglaciarele mindel, riss si, mai ales würm
I-III.
Din punct de vedere al reliefului periglaciar, mostenit si actual, intereseaza: formele,
depozitele si structurile.”(Posea, 2006, p.165-166)

Forme de relief periglaciar (dupa Radoane, 2001)

 Forme reziduale (de dezagregare): au rezultat in urma modelarii periglaciare, fie in


conditiile existentei unui etaj criogen supraglaciar (custurile, varfurile piramidale Fagaras-
Retezat), fie la marginea ghetarilor pleistoceni. Modelarea s-a efectuat cu precadere pe versantii
abrupti, neacoperiti de zapada, ciclurile gelive producand fisurarea si dezagregarea rocilor cu
precadere a celor gelive (granite, granodiorite, sisturi cristaline, calcare) si crearea unui relief
ruiniform cu degajarea unei mari cantitati de material detritic. Crestele din Fagaras si Retezat
costituie adevarate lame de ferastrau la piciorul carora se situau haosuri de gelifracte de mari
dimensiuni (Urdea, 2000). In unele masive, in cadrul reliefului ruiniform al varfurilor si crestelor,
s-au detasat si forme de tipul turnurilor (Bucegi, Ceahlau) sau varfurilor de tip mamelonat care se
desprind de pe suprafete de nivelare pe care le domina. Se intalnesc indeosebi in Fagaras, Retezat,
Parang si se aseamana cu tumpurile siberiene. Si varfurile de tip „Gozna” descrise de Cotet (1973)
in Muntii Semenic, reprezinta tot tumpuri situate la partea superioara a suprafetei Semenic.
 Terasele de crioplanatie au fost semnalate si descrise in diverse masive muntoase de
catre T. Morariu, 1940; Martiniuc si Cotet, 1956; Gr. Posea, 1962; Ichim, 1973; Urdea, 2000.
aceste forme reprezinta rezultatul combinarii unor procese criogenice complexe (gelivatia, nivatia,
2
sortarea periglaciara). Cele mai relevante situatii in care roca impune o diferentiere neta a
proceselor morfogenetice sunt terasele dezvoltate in Calimani, in zona platourilor Ratitis si
Dragus, ceea demonstreaza ca discontinuitatile de panta ale platourilor nu trebuie interpretate ca
simple elemente structurale (Ichim, 1973). Tot aici au rezultat si marori de gelifractie detasati prin
retragerea abrupturilor opuse teraselor si gramezilor de gelifracte. Si pe granitoidele din Retezat s-
au dezvoltat terasete, asemanatoare celor din Calimani, dar de dimensiuni mai reduse. Terasele de
crioplanatie au fost descrise si in alte masive: Muntii Rodnei, Ciucas-Zaganu, Bucegi, Ceahlau.

Forme periglaciare de versant


Sunt generate de criopedimentatie, manifestarea crioclastismului si nivatiei, solifluxiunilor si
creeepului. Versantii de gelifractie se intalnesc in majoritatea masivelor din Carpatii Meridionali
si, indeosebi, acolo unde apar vulcanite de tipul granitoidelor. In Retezat ocupa areale importante
in Muntii Galesu, Valea Rea, Pietrele, dar si pe sisturi cristaline, Parang, Fagaras. In Carpatii
Orientali sunt raspandite in Rodna. Rauri si torenti de pietre s-au format numai in masivele inalte
la peste 1800 m (Retezat, Fagaras, Parang). Conurile si trenele de grohotis au o origine mixta
(conuri de torenti + avalanse). In zonele inalte ale Retezatului, Fagarasului, trenele de grohotis sunt
afectate de procese de rock-creep si deplasari vasco-plastice favorizate pe alocuri de prezenta
permafrostului (Urdea,1993). Acelasi proces afecteaza si grohotisurile din zona inalta a Rodnei,
Calimanilor, Bucegilor, Maramuresului. Trene de grohotis se intalnesc si in masivele calcaroase si
conglomeratice la piciorul abrupturilor (Piatra Craiului, Hasmas, Trascau, Bucegi, Ceahlau, aici
fiind in mare parte fixate de vegetatie).
Blocurile reptante (glisante,alunecatoare) s-au semnalat, de obicei, pe suprafete a caror
inclinari depasesc 10°. Cele mai frecvente sunt in masivele inalte: Tarcu-Godeanu, Retezat,
Parang, Fagaras, Rodna. Gh. Niculescu (1965) explica mecanismul prin care are loc deplasarea
acestor blocuri in M. Godeanu, iar Urdea a determinat rata anuala de deplasare a unor blocuri
reptante din Retezat, rata care este cuprinsa intre 6,8- 10,5 cm/an.
Depozitele cu stratificatie ritmica au fost remarcate in diverse zone, chiar la altitudini
mai coborate (pe Valea Bistritei sunt citate de I. Dionisa, 1968, Ichim, 1979), iar in Retezat, Urdea,
2000.
Depozitele de solifluxiune au mare raspandire in arealul carpatic; Ichim (1979) a descris
mari lupe de solifluxiuni de tip amorf, ingropate in terasele unor rauri sau conuri de dejectie din
Muntii Stânisoarei. Acestea au avut lungimea de circa 150 m si grosimea 2-4 m.
In functie de microrelieful generat de aceste procese, se recunosc trei tipuri de forme care
dominau morfologia versantilor in Pleistocen: glacisuri de solifluxiune, vai de solifluxiune si
versanti de solifluxiune. Solifluxiunile actuale se produc indeosebi in etajul montan superior, la
peste 1700 m altitudine si pot fi intalnite in majoritatea masivelor care intrunesc conditii de
altitudine: M. Maramuresului, M. Rodnei, Ciucas-Zagan, Bucegi, Parang, Fagaras, Retezat, M.
Mare. Sunt mai putine prezente in arealele muntoase dezvoltate pe un substrat format din vulcanite
(granite, granodiorite).
Semipalniile nivale sunt asociate cu torentii de pietre si culoarele de avalanse. In prezent se
intalnesc in etajul superior din masivele Fagaras, Retezat, Parang, Rodna.
Potcoavele nivale au fost descrise pentru prima data de catre De Martonne (1907). Explicarea
formarii lor este data de Niculescu (1965). Se pastreaza in M. Godeanu, Retezat, Fagaras (vaile
Museteica, Urlea), Parang, Rodna. In Rodna sunt mentionate de Sîrcu (1978) in circul Puzdrele si
pe Valea Cobasel.

Forme periglaciare dezvoltate pe suprafete plane

3
Ghetarii de pietre reprezinta mari acumulari de gelifracte sub forma de lob, limba sau spatula.
Existenta lor este conditionata de prezenta ghetii interstitiale. In Retezat, Urdea (1993) a identificat
ghetari de pietre situati intre altitudinea de 1690-2200.
Prezenta acestora in relieful carpatic a fost semnalata si in Muntii Rodnei, Fagaras, majoritatea
cazurilor in circuri si vai glaciare.
Pavajele periglaciare reprezinta un relief format in conditiile permafrostului, cand molisolul,
prin proprietatile sale texturale a permis asezarea pe lat a lespezilor (Urdea, 2000). Au fost
semnalate in mai multe masive din tara, intre care: Retezat, Vladeasa, Fagaras.
Campurile de blocuri s-au format pe suprafete cu inclinare slaba, 5-7°, in conditiile climatice
deosebite de cele actuale. Cauzele producerii acestor blocuri nu trebuie pusa numai pe seama
inghet-dezghetului, ci si pe seama slabirii coeziunii rocilor, determinata de alterarea mineralelor
prin hidratare (Sîrcu, 1978). Sunt constituite din gelifracte de mari dimensiuni, cu aspect haotic,
caracteristice masivelor cu substrat din roci granitice (granitoidele din Retezat, Valcan, Parang,
Muntele Mare-Gilau). In Rodna, Sarcu (1978) descrie astfel de forme la altitudini de peste 1800 m,
pe povarnisul nordic al Muntilor Negoiasa, in jurul varfului Puzdrelor, in circurile Bilea si Lala .
Bazandu-se pe dimensiunile mari ale blocurilor (10-15 m³), ale gelifractelor din Retezat, Urdea
(2000) apreciaza varsta acestora ca würniana si tardiglaciara.
Circurile de pietre s-au format in conditii deosebite de cele actuale, specifice climatului
periglaciar sau tardiglaciar. Au fost semnalate in cateva masive din Carpatii Meridionali, de
Niculescu (1965), in Muntele Caleanu (Masivul Tarcu, la 2100 m) si in Retezat, de Urdea (varful
Papusa Custurii, 2209 m).
Microdepresiunile nivale (nise nivale) reprezinta forme create in conditiile unei scoarte de
alterare groase, alcatuite din elemente fine, s-au chiar pe depozite morenaice. Termenul de nisa
nivala utilizat de Sîrcu este acela ca adaposteste zapada sau neve-uri, si nu in sensul ca este format
de zapada prin tasare. Microdepresiunile nivale sunt semnalate in majoritatea masivelor inalte
(Retezat, Fagaras, Parang, Godeanu, Bucegi, Rodna, Maramures, Muntele Mare).
Musuroaiele înierbate reprezinta microformatiuni intalnite frecvent in Carpatii Romanesti, la
altitudini chiar mai coborate (800-900 m), Muntii Banatului, Poiana Rusca si la altitudini mari in
Tarcu-Godeanu, Retezat, Fagaras, Parang, Bucegi, Rodna s.a. in Rodna, ele sunt raspandite in
muntele Faţa Mesei, care se prezinta ca un platou, ce se mentine in jurul altitudinii de 1800 m si
muntele Piatra Rea, la vest de varful Garagalãu s.a.
Cuvertura de alterare. Ca urmare a proceselor crionivale pleistocene s-a format si cea mai
mare parte a depozitelor eluviale (cuvertura de alterare) de pe suprafete de nivelare apartinand
Complexului Sculptural Borãscu, asa cum s-a remarcat in Tarcu-Godeanu, Retezat, Iezer.

Depozitele periglaciare
„Au forme si alcatuire diferite in functie de treapta majora (munti, dealuri, campii) si de
conditiile genetice.
In Carpati si dealurile inalte unde versantii erau in totalitate lipsiti de formatiunile vegetale,
iar procesele crionivale precumpaneau in sistemul de modelare au rezultat cateva tipuri de
depozite. Mai intai sunt masele de grohotis ce alcatuiesc poalele ce imbraca baza versantilor,
varfurilor si culmilor. Diferentele in dimensiunile masei acumulate si in cele ale blocurilor
colţuroase ce intra in componenţa acesteia sunt legate de gradul de gelivitare al rocilor (deosebit de
mare la calcare, granite, conglomerate etc.), frecvenţa si intensitatea ciclurilor gelivale dictate de
deosebirile de ordin termic in raport de altitudine (extrem de active la peste 1700 m). In al doilea
rand sunt marea majoritate a depozitelor ce acopera versantii culmilor montane (la altitudini
medii) si a dealurilor. Au grosime mai mica, frecvent au caracter de materiale intens amestecate
intrucât prin geneza crionivatia s-a îmbinat cu alunecarile masive si solifluxiunile. Cele doua
grupari, in prezent, sunt acoperite de formatiuni vegetale (subalpine si forestiere) sau de conuri si
poale de grohotiş recente (in spatiul alpin). Al treilea tip îl reprezinta depozitele de dezagregare de
pe platourile alpine care alcatuiesc „marile de pietre” din muntii Retezat, Rodnei, Godeanu,
4
Calimani, Ceahlau, Bucegi etc. La altitudini mai mici, pe fundul unor vai carpatice (Bistrita,
Moldova, Trotus, Buzau etc.) sunt pânze groase de aluviuni sau conuri de pietre acumulate prin
aportul solid extrem de mare pe care râurile trebuiau sa le transporte in scurtele veri periglaciare.
În dealurile şi podişurile joase, la nivelul câmpiilor rezultau pe de-o parte depozite
deluviale (prin alunecari si solifluire) pe versanti, dar si unele depozite löessoide acumulate pe
podurile câmpurilor (unele materiale erau aduse eolian din luncile râurilor, iar altele de la depărtări
– de exemplu de pe platforma exondată a Mării Negre pentru Dobrogea).

Structurile periglaciare

Sunt indicate in mai multe locuri – Tisa, Moldova, Bistrita, Trotus, Buzau, Oltet, Cerna,
Somes, pe litoral, Campia Burnas (frecvent in depozitele de terasa sau versant din regiunile
colinare, podis sau campie). Sunt de tipul penelor si pungilor si au dimensiuni variabile.” (Ielenicz
M., Patru Ileana, 2005)

Etajele periglaciare

„Etajele periglaciare au fost motivate altimetric, climatic si in functie de instalarea ghetarilor din
würm pe un anume etaj. Este deci o etajare din timpul maximului glaciar carpatic. Diferentierile
dintre etaje sunt date de intensitatea criogena (formele de dezagregare), ca si formele de acumulare
(depozite).”(Posea, 2006). Aceste etaje sunt (dupa Posea si colab.,1974):
 Etajele montane :
- etajul criogen supraglaciar: s-a dezvoltat pe crestele si varfurile ascutite ramase deasupra
ghetarilor, extensiune maxima avand in muntii Rodnei, Fagaras, Parang, Retezat – Godeanu.
Gerul, asociat cu deflatia, producea intense dezagregari. Materialele rezultare, deplasate pe
versanti, erau reluate de ghetari, constituind o sursa permanenta in formarea morenelor. Formele
caracteristice acestui etaj sunt: crestele inguste cu aspect de carlinguri, varfurile piramidale insotite
spre baza de grohotisuri in cea mai mare parte fosilizate, unele trepte de antiplanatie si gramezi de
gelifracte.
- etajul glaciar cuprindea suprafetele ocupate de ghetarii si zapezile situate la peste 1800 –
1900 m. Se caracteriza prin asocierea formelor si proceselor glaciare cu cele periglaciare. Ultimele
au actionat cu pondere crescuta inainte de instalarea ghetarilor si in urma topirii acestora. Aceste
procese s-au desfasurat cu o mai mare intensitate in timpul würmului, deoarece se extinsesera
suprafetele abrupte (creste si versanti de circuri) rezultate in urma glaciatiunii riss (T. Morariu, Al.
Savu, 1966). De asemenea, procesele crionivale au jucat un rol important in formarea unor trepte
de antiplanatie, a nişelor crionivale, in dezvoltarea regresiva a circurilor glaciare si, poate, in
formarea circurilor in trepte (Silvia Iancu, 1963). Pe suprafetele cvasiorizontale s-au pastrat, in
unele locuri din Carpati (muntii Tarcu, Godeanu, Retezat, Parang, Fagaras, Bucegi, Calimani,
Rodna, Maramures), paturi de dezagregare de tipul regolitelor, in care se intalnesc si forme de
crioturbatie.
- etajul periglaciar detritic afecta, cu mare intensitate, aria carpatica cuprinsa intre 700 m si
limita zapezilor vesnice. Procesele periglaciare erau conditionate de desfasurarea inghetului si a
dezghetului, de actiunea complexa a zapezii, la care se asocia, ca factor secundar, vantul. In functie
de anotimp si de conditiile locale (altitudine, roca, expunere, panta, apropiere de limita zapezilor
vesnice etc.) devenea dominanta fie actiunea criogena, fie cea nivala. Astfel, se pot diferentia doua
subetaje:
 Subetajul nivo-criogen (între 1900 si 1500 m) prezinta un caracter insular in Carpatii
Orientali (cu exceptia muntilor Maramures, Rodna si Calimani) si in Muntii Apuseni, fiind in
schimb bine conturat in Carpatii Meridionali. Acolo unde conditiile locale de altitudine si expunere
nu au permis formarea neve-ului (Ţibles, Ceahlau, Rarau – Giumalau, Ciucas, Gîrbova, Semenic,

5
Bihor, Vladeasa etc.) sau unde ghetarii erau foarte mici (muntii Maramures, Calimani, Bucegi,
Cîndrel, Capatanii etc.), procesele nivale si criogene au gasit un larg câmp de desfasurare. Formele
tipice, rezultate in urma actiunii zapezii sunt: circurile si semipalniile nivale de la obarsia vailor,
scochinele si nisele de pe suprafetele plane si de pe versanti, culoarele de avalanse de pe versantii
abrupti etc. În acest subetaj, apar si forme rezultate in urma proceselor criogene (paturi de
dezagregare, varfuri si creste reziduale, trepte de antiplanatie), precum si urme de solifluxiuni.
 Subetajul crionival era situat, in general, intre 1500 si 700 m. Pe versantii abrupti, care nu
permiteau acumulari de zapada, aria de actiune a proceselor criogene urca la 1700 – 1800 m (la
Piatra Craiului). În alte regiuni ea coboara pana la 550 – 600 m (Lapus, Semenic, Almaj, Locva,
Zarand, Codru- Moma, Dealul Istriţa). Masa mai restransa a materialelor de dezagregare, din
partea inferioara a acestui subetaj, este pusa pe seama gelifractiei mai putin intense, precum si a
usurintei cu care acestea au fost indepartate. Aceste regiuni, alcatuite in parte din gresii si calcare,
generand sfărâmături puternic măruntite, usor de transportat prin procese de fluvio-denudatie si
poate prin vant, au constituit, dupa E. Liteanu si C. Ghenea (1966), locuri posibile de provenienta a
materialului loessoid.
Procesul dominant, in modelarea reliefului din acest subetaj, l-a constituit gelifractia. Pe versanti
rezultau panze de imprastiere, care au fosilizat unele văiugi (pe valea Cernei). La baza versantilor
se formau conuri si trene intinse de grohotisuri. Pe suprafetele cvasiorizontale s-au format paturi
de dezagregare; in cadrul acestora, in functie de gelivitatea rocii, se observa treceri gradate spre
suprafata, de la roca proaspătă la orizonturi cu blocuri din ce in ce mai mici (muntii Ceahlau,
Ciucas, Cozia, Almaj etc.), ajungand uneori pana la o argila destul de fina (masivul Preluca,
Muntii Locva, rama Depresiunii Bozovici etc.). În general, aceste acumulari periglaciare vechi
sunt in prezent acoperite de sol si vegetatie, versantii gasindu-se intr-un profil de echilibru relativ
stabil. Tot ca rezultat al gelifractiei se intalnesc varfuri si creste reziduale (partial ingropate), trepte
de antiplanatie, stalpi, coloane etc. O parte din aceste materiale, prin rostogolire si solifluxiune,
ajungeau in albia raurilor. Ramaneau in talveg acele blocuri care depaseau competenta raurilor, iar
restul materialelor erau antrenate de cursurile de apa si depuse in aval, sub forma de largi conuri de
imprastiere sau de panze peste patura aluviala a luncilor.
La procesele criogene se adauga, cu rol secundar, actiunea mecanica si chimica a zapezii
(procese nivale) si a apelor rezultate din topirea acesteia (procese fluvio-nivale), care au favorizat
dezvoltarea microdepresiunilor nivale, solifluxiunilor, siroirii etc., precum si actiunea vantului,
care a spulberat materialul fin generand, in unele locuri, nise de coraziune.
În zonele carstice se remarca o stransa legatura intre variatiile climatului pleistocen si unele forme
de relief. M. Bleahu (1964) semnaleaza, in pesterile din Muntii Apuseni, galerii care, in profilul
transversal, prezinta etajari de sectoare largite (in fazele glaciare), galerii care reflecta evolutia
unui curs de apa incepand de la stadiul linear (intr-un climat preglaciar) pana la acela de stadiu cu
meandre corespunzator unui climat periglaciar. De asemenea, oscilatiile climatului pleisocen s-au
reflectat si in ritmul de crestere al stalagmitelor, in alternanta de prundisuri si cruste calcaroase
(Valeria Micalevich-Velcea, 1961), precum si in intensitatea prabusirilor de la gura grotelor.
 Etajul periglaciar de contact se desfasoara sub forma unei benzi, aproape continue, la
exteriorul arcului carpatic. El se suprapune, in general, cu o serie de alte limite sau contacte cum ar
fi: limita probabila a pergelisolului bi- sau multianual, contactul morfotectonic dintre Carpati si
unităţile joase si limita superioara probabila a padurilor de penete pleistocene.
Acest etaj reprezinta, in acelasi timp, si o serie de imbinare a formelor specifice periglaciarului
montan cu formele periglaciarului din regiunile vecine. Materialele produse in regiunile inalte se
acumulau, in parte, tocmai in acest etaj. Miscarea elementelor, in aceste locuri, nu era o simpla
deplasare gravitationala pe panta, ci si o „împingere”, din spate, provocata de tensiunile de inghet
si de silifluxiune; uneori, era vorba chiar de o curgere de materiale grosiere intr-o pasta formata
din elemente mai fine. Ca urmare, apar forme de văluire ce caracterizează asemenea regiuni
(Piemontul Calimanilor, Piemontul Şatrei, Glacisul Vimei etc.).

6
Sub contactele bruste si cu abundentă de grohotisuri, au luat nastere microdepresiunile lacustre
(in jurul Şatrei, in Depresiunea Huedin, in jurul Gutâiului). În zonele de racord dintre munte si
unitatile joase vecine, in special acolo unde lipsesc Subcarpatii, s-au dezvoltat glacisuri-versant cu
si fara cuvertura aluviala. Acestea treceau, uneori, lateral in intinse conuri de imprastiere, formate
in timpul viiturilor de catre raurile ce isi aveau obârsia in munti (depresiunile Fagaras, Cindrel,
Saliste, Hateg, Ciuc etc.).
În depozitele de terasa, cat si in acumularile deluvio-proluviale sunt intalnite variate forme de
criostructuri, a caror frecventa creste in depresiunile intramontane si este explicata prin stagnarea
maselor de aer rece pe fundul lor, fapt ce permite mentinerea mai indelungata a gelisolului.
Pe total, caracterul proceselor si formelor ofera posibilitatea deosebirii a doua tipuri de contact:
- contactul dintre munte si zonele joase periferice, unde se formau glacisuri, cu si fara cuvertura
de aluviuni, ondulari de solifluxiune si acumulari fluvio-denudative;
- contactul dintre munte si depresiunile intramontane, unde au luat nastere acululari deluviale,
deluvio-proluviale si fluviatile, o gama variata de criostructuri, precum si glacisuri.
În prezent, exista numai etajul periglaciar detritico-nival ridicat insa la peste 1700-1800 m in
Carpatii Suditi si peste 1600-1700 m in nord. Mai poate fi marcat si un etaj subperiglaciar,
discontinuu, cu dezagregari provocate de inghet-dezghet, ce afecteaza versantii abrupti si golasi
josi si depresiunile cu inversiuni de temperatura.

Regiunile periglaciare

„Regiunile periglaciare se aseamana, dar numai ca extindere si contur, aproximativ, cu regiunile


climatice actuale; ele aveau insa alte caracteristici climatice si ca mediu morfogenetic.” (Posea,
2006).
Provincia periglaciara Central-Nordica
Aceasta provincie include un relief foarte variat, desfasurat in unitati montane (Carpatii) si
deluroase (o parte din Subcarpati, Podisul Transilvaniei si nordul Podisului Moldovei), iar
limitele sale externe se suprapun cu extensiunea gelisolului pleistocen bi- sau multianual. Se
subdivide in trei regiuni (carpatica, transilvaneana si nord-moldoveneasca).
Regiunea carpatica este axata in general pe munti si pe Subcarpati, fiind dominata in pleistocen
de procese periglaciare de tip montan (gelifractie, nivatie si chiar crio-turbatie). Altitudinea si
expunerea reliefului, precum si prezenta ghetarilor au determinat o etajare a proceselor
periglaciare, iar varietatea litologica, prin gradul diferit de gelivitate, a imprimat diferentieri
locale mai ales in aspectul si dimensiunea formelor (T. Morariu, Al. Savu, 1966). Astefel,
sisturile cristaline din muntii Rodnei, Parang, Semenic, Almaj s.a. pastreaza varfuri cu aspect
conic ingropate, in parte, in materialele crioclastice. Rocile vulcanice (in special andezitele si
piroclastitele au permis o dezvoltare mai accentuata