Universitatea Ecologica – Facultatea de Drept si

Stiinte Administrative
Anul universitar 2012 / 2013

Drept International Public

Doctrine juridice privind natura si fundamentul

dreptului international

1
 Doctrine juridice privind natura si
fundamentul dreptului international
Un moment important in dezvoltarea dreptului international, il marcheaza
tratatele de pace de la Paris din 1919 si 1920 care au avut ca rezultat aparitia unor state
independente pe harta Europei, ca Austria, Iugoslavia, Polonia, Ungaria si
Cehoslovacia, dar si infiintarea Ligii Natiunilor, prin Pactul Ligii care face parte
integranta din tratatele de la Paris. Liga Natiunilor este prima organizatie
internationala cu caracter general, avand ca scop mentinerea pacii internationale si
ingradirea recurgerii la razboi. Pactul Briand-Kellog, incheiat la Paris la 27 septembrie
1928, este un document international important, potrivit caruia statele parti se obliga
sa renunte la razboi ca instrument al politicii lor nationale, razboiul fiind astfel pus in
afara legii.

Dupa cel de-al doilea razboi mondial, crearea Organizatiei Natiunilor Unite,
prin adoptarea Cartei ONU∗ in 1945, a deschis largi posibilitati de afirmare si
dezvoltare a dreptului international, de intarire a rolului sau in promovarea cooperarii
internationale, a colaborarii in problemele politice, economice, sociale, culturale si ale
drepturilor omului.

Trebuie subliniat ca dupa acest razboi dezvoltarea dreptului international este

legata de mai multe etape. Prima etapa din perioada anilor ’50 este caracterizata de
confruntarea politica ce a dus la “razboiul rece”. A doua etapa, de dupa anii ’60, este
caracterizata de realizarea unui climat de destindere politica. In planul dreptului
international public, a fost afirmarea unui drept al coexistentei pasnice, al respectuui
reciproc intre state, indiferent de zona geografica, de oranduirea social-politica si
organizarea interna a statelor.

Cu privire la natura si fundamentul dreptului international s-au conturat trei

doctrine principale: doctrina pozitivista, normativista si doctrina dreptului natural.

Doctrina pozitivista s-a dezvoltat in cea de a doua jumatate a secolului al XIX-

lea i se caracterizeaza prin obligativitatea regulilor dreptului international, desprinse
din principiile care impun respectul tratatelor si intelegerilor scrise intre state. Are la
baza conceptia potrivit careia forta obligatorie a dreptului decurge din faptul ca el este
produs al vointei statelor.

Carta Organizației Națiunilor Unite este un tratat care înfințează organizația internațională numită
Organizația Națiunilor Unite. A fost semnat la Conferința Națiunilor Unite privind Organizația
Internațională de la San Francisco, California, Statele Unite ale Americii, pe 26 iunie 1945.

2
 Doctrina normativista consta in considerarea dreptului ca un intreg sistem de
norme in forma piramidala, in cadrul caruia este suficient sa se determine care dintre
normele sale este norma fundamentala, avand insusirea de a atribui forta juridica
obligatorie intregului sistem. consta in considerarea dreptului ca un intreg sistem de
norme in forma piramidala, in cadrul caruia este suficient sa se determine care dintre
normele sale este norma fundamentala, avand insusirea de a atribui forta juridica
obligatorie intregului sistem. Aceasta teorie a fost fondata de Hans Kelsen∗, potrivit
careia validitatea unei norme nu ar putea deriva dintr-un fapt sau act de vointa. In
conceptia lui Kelsen, dreptul intern al statelor este subordonat dreptului international,
iar validitatea ordinelor juridice nationale deriva dintr-o norma pozitiva de drept
international.

Doctrina dreptului natural porneste de la teza conform careia dreptul isi are
originea in natura umana a fiintei omenesti. In conceptia lui Hugo Grotius, dreptul
natural decurge din ratiunea umana iar dreptul gintilor reprezinta un drept
intercivitates, intre state, fiind bazat pe acordul acestora. Mircea Djuvara considera ca
ideea obiectiva de justitie ar reprezenta, in ultima instanta, fundamentul dreptului
internat.In afara celor trei doctrine principale, mentionam teoriile sociologice si cele
psihologice. Potrivit primelor teorii, fundamentul drept.internat.rezida in necesitatea
sociala. Promotorii teoriilor psihologice situeaza forta obligatorie a dreptului
international pe elemente subiective, acestea derivand din convingerea juridica
internatuinala ori din convingerea juridica concordanta a statelor. Concenptiile si
teoriile promovate de principalele doctrine cu privire la natura si fundamentul
dreptului international releva faptul ca evolutia si dezvoltarea lor este legata de
procesul evolutiei si dezvoltarea dreptului international

Contributiile României la dezoltarea .dreptului international

Romania are o traditie insemnata in domeniul stiintei drept.internat., in trecutul

tarii afirmandu-se cadre universitare valoroase, ale caror lucrari au marcat contributii
semnificative la dezvoltarea acestei stiinte. Prestigiosi profesori ai Facultatii de Drept
din Bucuresti ca Valeriu Urseanu, Nicolae Titulescu, Paul Negulescu, George Plastara,
Vespasian V.Pella, Nicolae Dascovici si George Sofroniu.
Dupa 1944 au adus contributii remarcabile la dezvoltarea stiintei dreptului
international Grigore Geamănu, Traian Ionascu, Alexandru Bolintineanu. In literartura
de specialitate din tara noastra isi aduc o importanta contributie la afirmarea stiintei
dreptului romanesc Dumitra Popescu, Adrian Nastase, Martian Niciu, Ion Anghel,

Hans Kelsen (11 Octombrie 1881 – 19 Aprilie 1973) a fost un jurist si filosof austriac, considerat una dintre cele mai
importante figuri din domeniul dreptului in sec. XX.

3
Theodor Melescanu, Constantin Andronovici, Irina Moroianu Zlătescu, etc. Amintim
in acest sens contributiile romanesti in contextul actelor intreprinse de O.N.U. pentru
codificarea principiilor dreptului international, pentru codificarea dreptului diplomatic,
dreptului consular, dreptului mării, dreptului umanitar si altele.

Obiectul dreptului internatioanal

Obiectul dreptului international il formeaza, in principal relatiile dintre state.

Relatiile interstatale sunt determinate in intinderea si continutul lor de catre statele
care, prin acordul de vointa include, in sfera reglementarilor si raporturilor lor juridice,
orice problema careia ii atribuie caracter internat. Nu constituie obiect de reglementare
a normelor dreptului international acele probleme care, potrivit art.2 alin.7 al Cartei
ONU, “apartin esential competentei interne a unui Stat”, ramanand prin caracterul lor
in sfera suveranitatii de stat, a exercitarii depline si exclusive a acesteia. Nu constituie
obiect de reglementare a normelor dreptului internatational raporturile in care statul nu
apare ca purtator al puterii de stat.
Obiectul dreptului international nu poate fi insa redus numai la relatiile dintre
state, pentru ca in sfera reglementarilor juridice intra si raporturile altor entitati cu
statut de subiecte ale dreptului international, in conditiile determonate de state. Astfel,
obiect al dreptului internatational contemporan il constituie si relatiile care se creeaza
intre state si alte subiecte de drept international (ONU), precum si organe
reprezentative ale popoarelor care lupta pentru eliberare, pentru crearea unui stat
propriu. In conceptia unor autori occidentali, sfera relatiilor international, reglementate
de dreptul international ar cuprinde ca participanti directi si persoane fizice, diferite
asociatii nationale si internationale nestatale.

Izvoarele dreptului international

Izvoarele “materiale” desemneaza conditiile sociale care duc la aparitia unor

norme de drept; constiinta colectiva, opinia publica, notiunea de dreptate, notiunea de
justitie.Izvoarele materiale, avand un caracter extrajuridic, fac obiectul altor discipline
(sociologia juridica, filozofia sau istoria dreptului).
Izvoarele “formale” ale dreptului international sunt mijloace juridice prin care
se exprima normele acestui drept. In general, in literatura de specialitate problema
izvoarelor dreptului international este abordata de pe pozitii diferite in raport cu
influenta diferitelor scoli, doctrine si curente.
Prin izvor de drept international se intelege, in general, forma de
exprimare a normelor juridice care consacra acordul de vointa a doua sau mai
multe state.
Art.38 din Statutul Curtii Internat.de Justitie a ONU (1945) prevede ca, in
rezolvarea diferendelor internationale, Curtea, care are misiunea de a decide in

4
conform.cu drept.internat., va aplica: 1.conventiile internationale, generale sau seciale,
care stabilesc reguli; 2.cutuma internationala ca expresie a unei practici generale
acceptata ca fiind norma de drept; 3.principiile generale de drept, recunoscute de
natiunile civilizate; 4.deciziile judecatoresti, care au valoare numai pentru parti si cu
privire la cazul judecat.

Tratatul, ca manifestare directa si expresa a consimtamantului si cutuma ca

rezultat al acordului tacit constituie izvoarele traditionale si principale ale dreptului
international.
a)Tratatul international constituie principalul izvor al dreptului international
contemporan si prezinta o insemnatate normativa deosebita. El reprezinta acordul
dintre doua sau mai multe state, incheiat in sensul de a crea, modifica sau abroga
normele existente.
In Conventia de la Viena∗ din 1969, tratatul este definit ca fiind un acord
international incheiat in scris intre state sau alte subiecte de drept international.
Statele-parti la Conventia de la Viena recunosc importanta din ce in ce mai mare a
tratatelor ca izvor al dreptului international si ca mijloc de dezvoltare a cooperarii
pasnice intre natiuni, oricare ar fi regimurile lor constitutionale si sociale.
Unii autori au negat caracterul de izvor de drept international al tratatelor
sustinand ca ele nu ar fi decat un mijoc de inregistrare a cutumei. Alti autori au afirmat
ca dreptul international general ar fi exclusiv cutumiar, normele inscrise in tratate fiind
de fapt un “drept local”, aplicabil unui numar restrans de state.
Tratatul international constituie in prezent mijlocul juridic cel mai frecvent si
mai operativ si cel mai important la care statele recurg pentru a reglementa relatiile
dintre ele. In conditiile dinamicii relatiilor actuale, intre state, tratatul constituie
principala forma de creare a normelor dreptului international. In domenii noi, cum
sunt energia atomica, spatiul cosmic, dreptul international al mediului inconjurator etc,
singura cale pentru a obtine reglementari juridice rapide este tratatul.
Tratatul isi manifesta insa functia normativa numai in masura in care acordul
statelor are la baza liberul consimtamant, in conditii de deplina egalitate si respect
reciproc. Orice viciere a consimtamantului sau incalcare a principiilor fundamentale
ale dreptului international lipseste tratatul respectiv de valoare juridica, cu alte cuvinte
tratatul este nul ab initio, deci nu poate fi izvor de drept internat. Calitatea de izvor de
drept international o pot avea numai tratatele licite. Tratatele care, in momentul
incheierii lor, sunt in conflict cu principiile fundamentale ale dreptului international
sunt tratate ilicite. Asa spre exemplu este ilicit orice tratat a carei incheiere este
obtinuta prin amenintarea cu forta sau folosirea fortei.


Conventia de la Viena din 1969 este un tratat cu privire la dreptul international si a fost adoptat la 22 Mai 1969, in
prezent are 113 state membre.

5
 In doctrina dreptului international exista teza potrivit careia sunt izvor de drept
numai tratatele care stabilesc norme juridice, denumte tratate-legi. Tratatele care nu
indeplinesc asemenea functie de stabilire a normei juridice, sunt denumite tratate-
contract. Ele nu stabilesc norme juridice si deci in opinia unor autori nu pot fi izvoare
de drept. Aceasta clasificare este artificiala pentru ca in practica, un tratat bi sau
multilateral are aceeasi forta obligatorie indiferent de obiectul sau.
O varietate a tratatului multilateral o constituie statutele organizatiilor
internationale care sunt, de asemenea, izvoare principale ale dreptului international.
Un asemenea izvor este Carta ONU care formuleaza atat reguli generale valabile
pentru toate statele membre, cat si referitor la structura, competenta si functionarea
acesteia.
Tratatele incheiate de organizatiile internationale intre ele sau cu statele membre
sau nemembre cuprind norme juridice aplicabile relatiilor dintre tari. Aceste tratate
sunt izvoare de drept cu caracter derivat si secundar, pentru ca sunt incheiate in
conformitate cu actele constitutive ale organizatiilor participante.

Bibliografie:

6
– Dreptul International Public vol. 1 –
Gheorghe Moca, Mircea Dutu ed. Universul
Juridic, 2008;

– http://www.monitoruljuridic.ro/ – site dedicat

domeniului juridic.