EXAMEN DREPT PROCESUAL PENAL I (IF DREPT 2021)

1. Potrivit principiului separării funcțiilor judiciare:

a) în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea
unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de dispoziție asupra drepturilor și libertăților fundamentale ale
persoanei în faza de urmărire penală, care este compatibilă cu funcția de verificare a legalității trimiterii ori
netrimiterii în judecată;
b) în procesul penal se exercită următoarele funcții: funcția de acuzare, funcția de dispoziție asupra
drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei în faza de urmărire penală, funcția de verificare a
legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, funcția de apărare;
c) în desfășurarea aceluiași proces penal, exercitarea unei funcții judiciare este incompatibilă cu exercitarea
unei alte funcții judiciare, cu excepția funcției de verificare a legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată,
care este compatibilă cu funcția de judecată, mai puțin când se dispune începerea judecății după admiterea
plângerii împotriva soluției de clasare;
d) în procesul penal se exercită următoarele funcții: funcția de urmărire penală, funcția de verificare a
legalității trimiterii ori netrimiterii în judecată, funcția de judecată, funcția de punere în executare a hotărârii
judecătorești definitive.

2. Acțiunea penală este lipsită de temei când:

a) a intervenit împăcarea în condițiile legii;
b) există o cauză de nepedepsire prevăzută de lege;
c) există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
d) a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus
radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

3. Instanța penală lasă nesoluționată acțiunea civilă când pronunță:

a) achitarea inculpatului pe motiv că fapta nu există (art. 16 alin. 1 lit. a C.pr.pen.);
b) încetarea procesului penal pentru oricare dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. 1 lit. f C.pr.pen. (a
intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus
radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică);
c) încetarea procesului penal în baza art. 16 alin.1 lit. g C.pr.pen., pentru cazul în care a intervenit
împăcarea;
d) achitarea inculpatului în baza art. 16 alin.1 lit. b teza I C.pr.pen. (fapta nu este prevăzută de legea
penală).

4. Procurorul este incompatibil să pună concluzii la judecarea cauzei în primă instanță și în căile de
atac, dacă:
a) a participat, în cauză, în calitate de procuror, la desfășurarea procedurii de cameră preliminară;
b) a fost avocat al unei părți, chiar și în altă cauză;
c) a efectuat, în cauză, acte de urmărire penală;
d) a participat, în cauză, în calitatea sa de procuror, la soluționarea de către judecătorul de drepturi și
libertăți, a propunerii de arestare preventivă a inculpatului.

5. În cursul urmăririi penale, avocatul inculpatului are dreptul:

a) să participe la audierea oricărei persoane de către judecătorul de drepturi și libertăți;
b) să consulte declarațiile inculpatului aflate la dosar; procurorul poate restricționa motivat acest drept, dacă
prin consultarea declarațiilor inculpatului s-ar putea aduce atingere bunei desfășurări a urmăririi penale;
c) să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală, fără nicio excepție;
d) să consulte dosarul și să obțină fotocopii de pe actele acestuia, pe cheltuiala statului (cheltuieli avansate
de stat).
1
6. Partea responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal, la cererea părții îndreptățite
potrivit legii civile:
a) până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești;
b) până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță de judecată, luând procedura din stadiul în
care se află în momentul introducerii;
c) în cursul urmăririi penale;
d) până la începerea cercetării judecătorești, inclusiv după închiderea procedurii de cameră preliminară.

7. Într-o cauză penală, împotriva suspectului C.D., procuror militar la Parchetul de pe lângă Înalta
Curte de Casație și Justiție, se pune în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de
cercetare abuzivă. Înainte de sesizarea instanței, C.D. demisionează, fiind eliberat din funcție. Cărei
instanțe îi va reveni competența să judece cauza în fond?
a) tribunalului militar;
b) Înaltei Curți de Casație și Justiție;
c) Curții Militare de Apel;
d) judecătoriei.

8. Sub aspectul competenței funcționale, curtea de apel:

a) judecă în primă instanță infracțiunile săvârșite cu intenție depășită care au avut ca urmare moartea unei
persoane;
b) judecă apelurile împotriva hotărârilor penale pronunțate în primă instanță de judecătorii;
c) soluționează contestațiile formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în cazurile prevăzute
de lege;
d) soluționează conflictele de competență ivite între judecătoriile din circumscripția unui tribunal aflat în
circumscripția sa.

9. Are dreptul de a refuza să fie audiat în calitate de martor:

a) concubinul inculpatului;
b) soțul persoanei vătămate;
c) fratele părții civile;
d) fostul soț al părții responsabile civilmente.

10. Constituie metodă specială de supraveghere tehnică:

a) participarea autorizată la anumite activități;
b) accesul la un sistem informatic;
c) conservarea datelor informatice;
d) percheziția informatică.

11. Poate dobândi statut de martor vulnerabil:

a) martorul minor, doar dacă nu a împlinit vârsta de 14 ani;
b) martorul care a suferit o traumă ca urmare a comportamentului inculpatului ulterior săvârșirii infracțiunii;
c) acel martor cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea,
bunurile sau activitatea sa profesională ar putea fi puse în pericol ca urmare a declarațiilor sale;
d) acel martor cu privire la care există o suspiciune rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea,
bunurile sau activitatea profesională a unui membru de familie ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor
pe care le furnizează organelor judiciare.

12. Percheziția domiciliară:

a) se dispune, în cursul judecății, din oficiu sau la cererea procurorului, de către judecătorul de drepturi și
libertăți;
b) poate fi începută după ora 20,00 doar în cazul infracțiunii flagrante;
c) poate fi autorizată provizoriu, în cursul urmăririi penale, de către procurorul care efectuează sau
supraveghează urmărirea, prin ordonanță care se înaintează spre confirmare judecătorului de drepturi și
libertăți;

2
d) poate fi începută înainte de ora 6,00 când urmează să se efectueze într-un local deschis publicului la acea
oră.

13. Măsurile asigurătorii:

a) pot fi luate, în cursul urmăririi penale, de către organele de cercetare penală;
b) sunt obligatorii doar în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu;
c) nu pot fi contestate dacă au fost dispuse în cursul judecății;
d) sunt obligatorii în cazul bunurilor care pot face obiectul confiscării speciale sau al confiscării extinse,
pentru a se evita ascunderea, distrugerea, înstrăinarea sau sustragerea de la urmărire a acestor bunuri.

14. Controlul judiciar pe cauțiune:

a) se poate dispune, în cursul urmăririi penale, doar de către procuror;
b) poate fi prelungit, de către procuror, în cursul urmăririi penale, cu citarea inculpatului aflat în stare de
libertate și aducerea inculpatului aflat în stare de reținere și numai după audierea inculpatului, în prezența
avocatului ales sau numit din oficiu;
c) se poate dispune, în procedura de cameră preliminară, pe o durată ce nu poate depăși 30 de zile;
d) poate fi înlocuit doar cu măsura arestului la domiciliu.

15. Arestul la domiciliu:

a) este o măsură preventivă restrictivă de libertate;
b) poate fi luat de judecătorul de drepturi și libertăți, în cursul urmăririi penale, față de suspect;
c) încetează de drept, în cursul urmăririi penale, în cazul în care procurorul dispune clasarea;
d) nu poate fi dispus cu privire la inculpatul care a fost anterior condamnat, chiar și nedefinitiv, pentru
infracțiunea de evadare.

16. În speță, judecătorul de drepturi și libertăți dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin
încheiere pronunțată în prezența acestuia, la data de 02.02.2021, ora 10. Când va expira termenul în
care inculpatul are dreptul să depună contestație împotriva acestei încheieri?
a) la data de 04.02.2021, ora 12;
b) la data de 03.02.2021, ora 12;
c) la data de 04.02.2021, ora 10;
d) la data de 03.02.2021, ora 10.

17. Amenda judiciară poate fi aplicată:

a) în cazul manifestărilor ireverențioase ale părților față de organul de cercetare penală;
b) în cursul urmăririi penale, doar de către procuror;
c) în cazul neîndeplinirii în mod nejustificat de către organul de cercetare penală a dispozițiilor scrise ale
procurorului, în termenul stabilit de acesta;
d) doar pentru fapte care nu constituie infracțiuni.

18. În caz de încetare a procesului penal, cheltuielile judiciare avansate de stat sunt suportate:
a) de către inculpat, dacă există o cauză justificativă sau de neimputabilitate;
b) de către persoana vătămată, în cazul în care plângerea prealabilă a fost tardiv introdusă;
c) de către inculpat și persoana vătămată, în caz de retragere a plângerii prealabile;
d) doar de către inculpat, în cazul în care a intervenit medierea penală.

3
GRILE ACȚIUNEA PENALĂ

1. Acţiunea penală se poate pune în mişcare prin următoarele acte:

a) încheierea instanţei de judecată, în cazul infracțiunilor de audiență;
b) ordonanța procurorului;
c) declarația orală a procurorului atunci când se extinde procesul penal cu privire la alte persoane.
2. Este trăsătură a acțiunii penale
a) obligativitatea exercitării acțiunii penale, fără excepție;
b) indisponibilitatea acțiunii penale, fără excepție;
c) indivizibilitatea;
3. Acțiunea penală
a) pentru a putea fi pusă în mișcare, presupune existența unor informații privind săvârșirea unei infracțiuni;
b) nu poate fi pusă în mișcare decât în personam;
c) implică dobândirea de către făptuitor a calității de inculpat;
4. Soluțiile care pot duce la stingerea acțiunii penale în urma judecării unei cauze:
a) condamnarea sau achitarea;
b) clasarea sau încetarea procesului penal;
c) încetarea urmăririi penale sau încetarea procesului penal;
5. Obiectul acțiunii penale îl constituie:
a) întocmirea actului de inculpare;
b) întocmirea rechizitoriului;
c) tragerea la răspundere penală a persoanelor care au săvârșit infracțiuni;
6. Acțiunea penală nu mai poate fi exercitată când:
a) procurorul a dispus renunțarea la urmărire penală;
b) instanța a dispus înlocuirea răspunderii penale;
c) procurorul a dispus, referitor la aceeași cauză, într-un alt dosar penal, clasarea;
7. Poate fi necesară autorizarea prealabilă a procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casație și Justiție pentru:
a) punerea în mișcare a acțiunii penale față de un cetățean român cu domiciliul în străinătate, care a săvârșit o
infracțiune în afara teritoriului țării;
b) punerea în mișcare a acțiunii penale față de un cetățean străin fără domiciliu în România, care a săvârșit o infracțiune
în străinătate împotriva statului român;
c) punerea în mișcare a acțiunii penale față de un apatrid cu domiciliul în România care a săvârșit o infracțiune în
străinătate;
8. Punerea în mişcare a acţiunii penale în faza de judecată se poate face prin
a) rechizitoriul procurorului;
b) declaraţia verbală a procurorului, în cazul infracțiunilor de audiență;
c) încheierea instanţei;
9. Dacă în cursul urmăririi penale intervine prescripţia (art.16 lit.f NCPP), se dispune
a) clasarea;
b) încetarea urmăririi penale, când există suspect sau inculpat în cauză;
c) achitarea, când există inculpat în cauză;
10. Punerea sub acuzare a membrilor guvernului, ca excepţie de la principiul enunțat în art. 7 NCPP,
a) se realizează la cererea Camerei Deputaţilor, Senatului sau Preşedintelui României, pentru faptele săvârşite în
exerciţiul funcţiei lor;
b) se realizează de către Guvernul României, Camera Deputaţilor şi Senat, în şedinţă comună, pentru înaltă trădare, cu
votul a cel puţin două treimi din numărul membrilor;
c) presupune existenţa unei cereri anterioare a Preşedintelui României, pentru faptele penale săvârşite în timpul
mandatului.
11. Ce soluţie se impune în ipoteza în care nu există suspect în cauză şi s-a împlinit termenul de prescripţie a
răspunderii penale:
a) renunțarea la u. pen.;
b) clasarea;
c) cercetările se continuă în vederea descoperirii făptuitorului;
12. Cazurile în care suspectul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal, în ipoteza dispunerii
clasării ori încetării proc. pen.:
1
a) în caz de amnistie, prescripţie ori retragere a plângerii prealabile;
b) în caz de retragere a plângerii prealabile, împăcarea părţilor ori înlocuirea răspunderii penale;
c) în cazul în care a intervenit amnistia, prescripţia ori s-a dispus înlocuirea răspunderii penale;
13. Temeiul acținii penale îl constituie:
a) încălcarea dispoziției normei de incriminare;
b) fapta concretă săvârșită;
c) tragerea la răspundere penală a infractorului;
d) aplicarea unei sancțiuni penale prevăzute de lege.
14. S-a reținut că M.N., funcționar public, a primit de la B.D. o sumă de bani, dar nu pentru a face un act contrar
atribuțiilor de serviciu, ci într-un scop licit. Ce va hotărî instanța sesizată cu judecarea infracțiunii de mită?
a) achitarea în baza art. 16 alin. 1 lit. a) NCPP;
b) achitarea în baza art. 16 alin. 1 lit. b) NCPP;
c) achitarea în baza art. 16 alin. 1 lit. d) NCPP;
15. Soluţiile prin care acţiunea penală se stinge în cursul u. pen. sunt:
a) achitarea, în cazurile prevăzute în art. 16 lit. a-e;
b) clasarea, în cazurile prevăzute în art. 16 lit. a-e, şi renunțarea la urmărire penală, în cazurile prevăzute de art. 16 lit. f-
j, şi există inculpat în cauză;
c) clasarea sau renunțarea la urmărire penală.
16. Acţiunea penală:
a) se pune în mişcare prin ordonanţa procurorului;
b) are drept obiect tragerea la răspundere civilă a persoanei care a săvârşit o infracţiune;
c) aparţine persoanei vătămate, în ipoteza în care acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă;
17. Dacă în cauză se dovedește a exista o cauză de nepedepsire, se va dispune:
a) clasarea în timpul u.pen.;
b) încetarea procesului penal, în cursul judecății;
c) renunțarea la u.pen.;
18. Dacă inculpatul și persoana vătămată se împacă în cursul cercetării judecătorești:
a) instanta va dispune încetarea procesului penal;
b) procurorul va dispune încetarea procesului penal;
c) cauza se claseaza;
19. Dacă instanței i se prezintă un acord de mediere încheiat între inculpat și persoana vătămată, va dispune:
a) achitarea;
b) încetarea procesului penal;
c) clasarea.
20. Neînceperea urmării penale
a) poate fi dispusă doar de către procuror, în urma propunerii făcute de către organul de cercetare penală, atunci când
din verificări rezultă un caz de la art. 16 NCPP;
b) nu este o soluție întâlnită în cadrul procesului penal;
c) poate fi dispusă doar în cazul art. 16 lit. a) NCPP
21. Acțiunea penală
a) poate fi pusă în mișcare și după luarea măsurii arestării preventive;
b) nu poate fi pusă în mișcare după întocmirea rechizitoriului;
c) nu mai poate fi exercitată în cazul retragerii sesizării organului competent.

2
 TEST COMPETENŢĂ II

1. Reunirea cauzelor este facultativă:

a. Când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b. Când două sau mai multe infracţiuni sunt săvârşite prin acte diferite, de una sau mai multe persoane
împreună, în acelaşi timp şi acelaşi loc;
c. Când o infracţiune este săvârşită pentru a pregăti, a înlesni sau a ascunde comiterea altei infracţiuni;
d. Când două sau mai multe infracţiuni sunt infracţiuni sunt săvârşite în timp ori în loc diferit, după o
prealabilă înţelegere între infractori.
2. Cauzele penale trebuie reunite întotdeauna:
a. Atunci când la săvârşirea unei infracţiuni au participat mai multe persoane;
b. Atunci când două sau mai multe infracţiuni au fost săvârşite prin acelaşi act;
c. În cazul infracţiunii continuate şi a participaţiei penale;
d. În cazul infracţiunii continuate, complexe sau de obicei.
3. Tăinuirea, favorizarea infractorului şi nedenunţarea unei infracţiuni sunt de competenţa:
a. Judecătoriei;
b. Tribunalului;
c. Instanţei care judecă infracţiunile la care acestea se referă;
d. Instanţei mai întâi sesizate.
4. Conflictul de competenţă ivit între o instanţă militară şi una civilă este soluţionat de către:
a. Instanţa militară ierarhic superioară;
b. Instanţa civilă ierarhic superioară;
c. Instanţa ierarhic superioară comună;
d. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
5. Conflictul de competenţă apărut între două sau mai multe organe de cercetare penală se rezolvă
de către:
a. Procurorul care exercită supravegherea activităţii de cercetare penală a acestor organe;
b. Instanţa de judecată căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza în fond;
c. Conducătorului parchetului căruia i-ar reveni competenţa să instrumenteze dosarul;
d. Şeful ierarhic din punct de vedere administrativ al celor două organe de cercetare penală.
6. Excepţia de necompetenţă după calitatea persoanei a instanţei inferioare celei necompetente poate
fi ridicată:
a. Până la pronunţarea hotărârii definitive;
b. Până la citirea actului de sesizare în faţa instanţei;
c. Numai în faţa instanţei de fond;
d. Până la terminarea cercetării judecătoreşti.
7. Judecătorul care s-a pronunţat aspra prelungirii arestării preventive în cursul urmăririi penale:
a. Este incompatibil la judecarea cauzei în fond;
b. Poate participa la judecarea cauzei;
c. Poate participa doar la judecarea cauzei în căile de atac;
d. Nu poate participa, în aceeaşi cauză, la procedura de cameră preliminară.
8. Încheierea prin care s-a admis sau s-a respins abţinerea:
a. Nu este supusă nici unei căi de atac;
b. Este supusă apelului;
c. Este supusă căii de atac a contestaţiei;
d. Este supusă atât apelului cât şi contestaţiei.
9. Competentă să soluţioneze o cerere de recuzare a întregii instanţe este:
a. Instanţa de apel;
b. Instanţa prima sesizată;
 c. Nicio instanţă, o astfel de cerere este inadmisibilă;
d. Instanţa ierarhic superioară.
10. Reunirea cauzelor în cazul în care competenţa după natura faptelor sau calitatea persoanelor
aparţine unor instanţe de grad diferit, se hotărăşte de către:
a. Instanţa sesizată prima;
b. Instanţa sesizată ultima;
c. Instanţa care îşi declină competenţa;
d. Instanţa ierarhic superioară.
11. În caz de dispunere a încetării procesului penal sau a achitării pentru una din faptele conexate,
fapt ce a determinat competenţa unei anumite instanţe, competentă să judece cauza rămâne:
a. Instanţa competentă potrivit noii situaţii;
b. Aceeaşi instanţă;
c. Instanţa ierarhic superioară;
d. Se reia urmărirea penală.
12. Declinarea de competenţă în cursul urmăririi penale se dispune prin:
a. Ordonanţă;
b. Rechizitoriu;
c. Rezoluţie;
d. Proces verbal.
13. Cererea de strămutare a cauzei poate fi făcută:
a. Doar de procuror;
b. Doar de partea interesată;
c. Doar de ministrul justiţiei şi de procuror;
d. De partea interesată sau procuror.
14. Hotărârea pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind cererea de strămutare:
a. Nu poate fi atacată;
b. Poate fi contestată la secţiile reunite ale Înaltei Curţi;
c. Poate fi atacată cu o nouă cerere;
d. Poate fi atacată cu apel în procedură normală.
15. Examinarea cererii de strămutare se face:
a. În şedinţă publică;
b. Fără înştiinţarea părţilor;
c. În şedinţă secretă;
d. Cu participarea părţilor doar când sunt arestaţi în cauză şi în prezenţa obligatorie a apărătorului, care
poate fi desemnat din oficiu.
16. Chestiunile prealabile:
a. Privesc chestiuni legate de fondul cauzei care se rezolvă înainte de soluţionarea cauzei (ex. rezolvarea
unei cereri de recuzare);
b. Ce au constituit împrejurări soluţionate de o instanţă civilă cu legătură în procesul penal, nu au
autoritate de lucru judecat în procesul penal dacă privesc împrejurări referitoare la existenţa infracţiunii;
c. Permit operarea unei prorogări de competenţă şi în favoarea instanţei mai mici în grad decât instanţa
competentă să soluţioneze, în mod normal, problema care face obiectul chestiunii prealabile;
d. Sunt judecate de instanţa penală după regulile şi mijloacele de probă privitoare la materia căreia îi
aparţin.
17. Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă
să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile
când:
a. fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b. hotărârea a rămas definitivă în recurs;
c. infracţiunea care formează obiectul cauzei priveşte traficul şi consumul ilicit de droguri;
d. prejudiciul produs prin infracţiune este recuperat în cursul fazei de urmărire penală.
18. Tribunalul militar judecă în primă instanţă:
a. doar infracţiunile săvârşite cu intenţie de către militari până la gradul de colonel inclusiv, care au avut ca
urmare moartea unei persoane;
b. infracţiunile săvârşite în legătură cu îndatoririle de serviciu de militari până la gradul de colonel inclusiv;
c. infracţiunile săvârşite de civili contra bunurilor aflate în proprietatea, administrarea sau folosinţa
Ministerului Apărării Naţionale;
d. cererile de strămutare formulate în cauzele penale cu inculpaţi militari.
19. Nerespectarea dispoziţiilor relative la competenţa după teritoriu a instanţei judecătoreşti poate
determina:
a. nulitatea relativă, care poate fi invocată până la momentul rămânerii definitive a hotărârii;
b. nulitatea absolută, care poate fi invocată până la momentul citirii actului de sesizare a primei instanţe;
c. nulitatea relativă, care poate fi invocată până începerea cercetării judecătoreşti;
d. nulitatea absolută, care poate fi invocată până la momentul terminării cercetării judecătoreşti.
20. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de:
a. judecătorii de la tribunale şi cei de la curţile de apel;
b. preşedintele C.E.C.;
c. controlorii financiari de la Curtea de Conturi;
d. membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
21. Conflictul de competenţă apărut între două sau mai multe organe de cercetare penală:
a. este dat în competenţa de soluţionare a procurorului care exercită supravegherea activităţii de cercetare
penală a acestor organe;
b. va fi soluţionat de către conducătorul parchetului căreia i-ar reveni competenţa să instrumenteze dosarul;
c. se rezolvă de către şeful ierarhic superior din punct de vedere administrativ al celor două organe de
cercetare penală;
d. este instrumentat de către instanţa căreia îi revine competenţa de a judeca în primă instanţă cauza cu
privire la care a apărut conflictul de competenţă
22. Când pentru soluţionarea cererii de recuzare nu se poate alcătui un complet de judecată la
instanţa la care a fost înregistrată cererea de recuzare:
a. recuzarea se soluţionează de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b. recuzarea se va soluţiona de către un complet de divergenţă alcătuit prin participarea şi a preşedintelui
respectivei instanţe;
c. recuzarea se soluţionează de către instanţa ierarhic superioară;
d. recuzarea va fi respinsă ca fiind inadmisibilă.
23. Suspendarea de drept a judecării unei cauze cu privire la care există o cerere de strămutare:
a. intervine dacă cererea de strămutare este făcută de ministrul justiţiei;
b. intervine dacă cererea de strămutare este făcută de preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
c. intervine dacă cererea de strămutare este făcută de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie;
d. nu este reglementată în Codul de procedură penală în vigoare.

1a-facult b-facult c-facult d-conc rea-facult 43(2) c)

2b,d 3c 4c-d 5a 6a 7a,d 8a 9c 10d 11b 12a 13d 14a

15a 16b,d 17a 18b 19c 20d 21a 22c 23d

1. Probele în procesul penal:
a) pot fi administrate doar în cursul urmăririi penale;
b) trebuie să fie pertinente, concludente, utile şi admisibile;
c) sunt acele date existente în cauză din care rezultă presupunerea rezonabilă că persoana faţă de care
se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârşit fapta;

2. Probele indirecte:
a. sunt intotdeauna obtinute din alta sursa decat cea originala;
b. dovedesc in mod direct fapta;
c. sunt intotdeauna obtinute din sursa originala;

3. Sarcina administrarii probelor in procesul penal apartine:

a. organelor judiciare;
b. politiei judiciare si procurorului;
c. partilor, politiei judiciare, procurorului si instantei;

4. Dreptul la tacere:
a. poate fi folosit de invinuit sau inculpat cu privire la datele sale de identitate;
b. reprezinta posibilitatea invinuitului sau inculpatului de a refuza sa raspunda laorice intrebare care i
se pune de catre organele judiciare;
c. reprezinta posibilitatea invinuitului sau inculpatului de a refuza sa raspunda laorice intrebare care i
se pune de catre organele judiciare cu privire la invinuirea carei se aduce;

5. Probele in procesul penal:

a. nu pot fi administrate decat in faza cercetarii judecatoresti;
b. pot fi propuse numai pana la inceperea dezbaterilor;
c. trebuie sa fie admisibile, pertinente, concludente si utile;

6. Reprezinta probe concludente in procedura penala:

a. probele care au legatura cu faptele sau imprejurarile ce fac obiectul probatiunii;
b. probele care contribuie la aflarea adevarului in cauza penala;
c. probele care sunt necesare pentru solutionarea cauzei;

7. Sunt fapte şi împrejurări care nu trebuie dovedite

a) prezumţiile legale, faptele notorii, faptele probatorii, faptele evidente;
b) prezumţiile legale, faptele notorii, faptele probatorii, faptele evidente, faptele necontestate;
c) faptele necontestate, faptele notorii, faptele evidente, prezumțiile legale.

8. Într-o cauză penală persoana vătămată face cerere de administrare a probei cu martori.
Organului judiciar i s-a adus la cunoştinţă faptul că între martor şi inculpat există o stare de
duşmănie de mai multă vreme, precum şi faptul că martorul este rudă cu persoana care l-a
propus. Cu privire la cererea făcută, organul judiciar
a) o va respinge în mod obligatoriu pe considerentul că persoana propusă ca martor nu are capacitatea
de a fi martor;
b) o va admite în orice condiţii, ca urmare a respectării dreptului la apărare al persoanei vătămate;
c) poate dispune orice examinarea necesară pentru a decide cu privire la capacitatea persoanei în
cauză de a fi martor.

9. Inculpaţii, urmăriţi penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă, fac
cerere de a se dispune, de către organul de urmărire penală, ca partea civilă să fie supusă unei
expertize medicale, prin care să se verifice dacă, în cazul efectuării unei intervenţii chirurgicale,
i s-ar înlătura capacitatea de muncă. În speţă,
a) cererea va fi respinsă ca inadmisibilă, întrucât nu este prevăzut în NCPP un astfel de mijloc de
probă;
b) cererea va fi respinsă, întrucât proba este imposibil de obţinut;
c) cererea va fi respinsă întrucât proba nu este relevantă în raport cu obiectul probaţiunii.

10. Sarcina administrării probelor în procesul penal revine:

a) inculpatului și persoanei vătămate
b) doar inculpatului
c) organului de urmărire penală și instanței
d) de regulă organului de urmărire penală, iar instanței de judecată doar în situațiile prevăzute de lege.

11. Pentru a fi administrate într-o cauză penală probele trebuie să îndeplinească următoarele
cerințe:
a) să fie admise de lege, pertinente, concludente și utile
b) admisibile, pertinente și utile
c) admisibile, pertinente, încuviințate de către organele judiciare, concludente
d) doar admisibile și utile.

12. Sunt procedee probatorii:

a) ascultarea părților și a martorilor, ridicarea de obiecte și înscrisuri cu ocazia constatării unor
informații flagrante ori a efectuării cercetării la fața locului, declarațiile persoanei vătămate
b) declarațiile suspectului sau inculpatului, ale persoanei vătămate sau părții responsabile civilmente,
expertizele
c) ascultarea părților și a martorilor, efectuarea de constatări tehnico-stiintifice, medico-legale,
expertize, înregistrări de convorbiri sau imagini
d) mijloacele materiale de probă, constatările tehnico-stiintifice, medico legale, expertizele.

13. Părțile au:

a) obligația de a propune probe
b) dreptul de a propune probe
c) obligația de a depune probe
d) obligația relatării.

14. Conform legislației române aprecierea probelor se face:

a) judecătorii au libertatea de a aprecia probele în funcție de intima lor convingere
b) prin apelarea la serviciile divinității
c) de către organul de judecată în urma examinării tuturor probelor administrate în scopul aflării
adevărului
d) este lăsată în totalitate la aprecierea judecătorilor.

15. In cursul procesului penal, instanta de judecata:

a. admite proba, chiar daca aceasta nu este concludenta, dar este utila si a fost solicitata de inculpat;
b. respinge motivat proba, daca nu este utila;
c. nu poate admite si alte probe decat cele existente in dosarul cauzei supusjudecarii sau probele deja
discutate la termenul de probe;

1b 2a 3a 4c 5b,c 6b 7c 8c 9c 10c 11a 12c 13b 14c 15b

1. Acțiunea penală se stinge:
a) în cursul judecății prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești în caz de condamnare,
renunțare la aplicarea pedepsei, renunțarea la exercitarea acțiunii penale, achitare sau încetarea
procesului penal.;
b) în cursul judecății prin rămânerea definitiva a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penalsul;
c) în timpul urmăririi penale prin schimbarea încadrării juridice într-o iracțiune pentru care acțiunea
penală se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, chiar dacă aceasta a depus
plângere în termen legal.

2. În cursul judecării cauzei la Judecătorie, inculpatul trimis în judecată pentru săvârșirea

infracțiunii de furt a decedat. Persoana vătămată s-a constituit parte civilă în termen legal și a
prezentat toate probele necesare pentru soluționarea acțiunii civile, dar a decedat și ea înainte
de terminarea cercetării judecătorești. După ce soluționează acțiunea penală, instanța:
a) lasă acțiunea civilă nesoluționată;
b) respinge acțiunea civilă;
c) admite acțiunea civilă și o soluționează potrivit probelor administrate, chiar dacă moștenitorii
părții civile nu își exprimă opțiunea continuării acțiunii civile.

3. În privinţa acţiunii civile în procesul penal, instanţa de judecată:

a) dacă moştenitorii părţii civile îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în
termen de 3 luni de la data decesului acesteia, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei
penale;
b) dacă moştenitorii inculpatului acceptă succesiunea în termen legal, admite acţiunea civilă;
c) dacă moştenitorii părţii responsabile civilmente sunt indicaţi de către partea civilă după 3 luni de
la data la care a luat cunoştinţă de decesul părţii responsabile civilmente, lasă nesoluţionată acţiunea
civilă.

4. Prin Ordonanța din 25 mai 2017 a procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel C, dată în dosarul nr. (…)/(…)/(…)/2017, a fost menținută soluția adoptată de către
procurorul de caz în dosarul nr. (…)/(…)/2016 prin Ordonanța din 21 aprilie 2017 a aceluiași
parchet. Persoana vătămată M.R. a formulat plângere împotriva acestei soluții, înregistrată
pe rolul Curții de Apel C sub nr. (…)/(…)/2017. Procedând conform dispozițiilor art. 341 alin.
(2) Cpp, judecătorul de cameră preliminară investit cu soluționarea cauzei a solicitat petentei
și organului de urmărire penală să depună note scrise cu privire la admisibilitatea ori
temeinicia plângerii pentru termenul de judecată fixat în această procedură, solicitându-se
totodata parchetului dosarul a cărei soluție este contestată. Petenta a formulat concluzii scrise
prin care a solicitat admiterea plângerii și trimiterea dosarului la parchet, apreciind
cercetarea efectuată de organelor de urmărire penală incompletă prin raportare la cele
sesizate. Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C a transmis note scrise și dosarul solicitat,
exprimându-și și punctul de vedere în legătură cu solicitările instanței și invocând existența
cel puțin a unui impediment la punerea în mișcare a acțiunii penale și anume acela prevăzut
în art. 16 alin. (1) lit. b) Cpp, respectiv în art. 16 alin. (1) lit. e) Cpp. Parchetul a invocat
inexistența indiciilor cu privire la săvârșirea vreunei fapte prevăzută de legea penală, față de
cele invocate de petentă, și, mai mult decât atât, s-a precizat că, asupra unei sesizări identice,
procurorul s-a mai pronunțat în dosarul nr. (…)/(…)/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea
de Apel C. În consecință, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel C. a solicitat respingerea
plângerii formulate de către petentă, ca neîntemeiată. Curtea de Apel C, în procedura
instituită potrivit dispozițiilor art. 341 Cpp, a constatat că există două plângeri având aceleași
părți și același obiect, care au fost înregistrate distinct și soluționate de către Parchetul de pe
lângă Curtea de Apel C prin ordonanțe diferite, acestea din urmă fiind atacate distinct de
către petentă. Astfel, a constatat instanța că, anterior, prin Încheierea penală nr. (…)/CP/2016
din 8 iunie 2016, pronunțată de către Curtea de Apel C în dosarul nr. (…)/(…)/2016, s-a
dispus admiterea plângerii formulate de către petenta M.R. împotriva Ordonanței din 23
ianuarie 2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel C în dosarul nr. (…)/(…)/2015 și
menținută prin Ordonanța din 4 martie 2016 a procurorului general al aceluiași parchet în
dosarul nr. (…)/(…)/2015. Potrivit art. 341 alin. (6) lit. b) Cpp, a fost desființată soluția
atacată și trimisă cauza la procuror pentru începerea urmăririi penale, dosar ce nu a fost
finalizat prin vreo soluție a parchetului.
Așadar, în speță, soluția ce se impune este:
a) constatarea incidenței cazului de împiedicare a punerii în mișcare a acțiunii penale prev de. 16
alin. (1) lit. i) Cpp, în referire la art. 6 Cpp și respingerea plângerii ca nefondată determinat de
faptul că asupra unei sesizări identice procurorul s-a mai pronunțat în dosarul nr. (…)/(…)/2015 al
aceluiași parchet;
b) identică celei adoptate de către Curtea de Apel C prin Încheierea penală nr. (…)/CP/2016 din 8
iunie 2016 în dosarul instanței nr. (…)/(…)/2016, dată în temeiul art. 341 alin. (6) lit. b) Cpp, în
sensul desființării soluției atacate și trimiterii cauzei la procuror pentru începerea urmăririi penale,
parchetul urmând a proceda la reunirea celor două cauze;
c) solicitarea dosarul nr. (…)/(…)/2015 al parchetului în vederea conexării cu dosarul aflat pe rolul
instanței, fiind în prezența unei identități de fapte și persoane, pentru ca judecătorul de camera
preliminară să analizeze cauza în ansamblu.

5. Acțiunea civilă nu poate fi exercitată în cadrul procesului penal:

a) de către o persoană căreia i-a fost transmis pe cale convențională dreptul la repararea
prejudiciului, dacă transmiterea acestui drept are loc înainte de constituirea persoanei vătămate ca
parte civilă;
b) de către persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva
inculpatului, și după caz, a părții responsabile civilmente;
c) de către o persoană căreia i-a fost transmis pe cale convențională dreptul la repararea
prejudiciului, dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea persoanei vătămate ca parte
civilă.

6. Dacă acțiunea civilă a fost pornită de o persoană juridică care a fost desființată în cursul
procesului penal:
a) acțiunea civilă se stinge, partea interesata putând introduce acțiune la instanța civila;
b) acțiunea civila se stinge daca lichidatorii nu introduc cerere de continuare a acțiunii civile în
termen de 3 luni de la data desființării;
c) acțiunea civilă nu va fi soluționată daca lichidatorii nu-si exprimă opțiunea de a continua
exercitarea acțiunii civile, în termen de cel mult 2 luni de la data desființării persoanei juridice.

7. În privinţa acţiunii civile în procesul penal, instanţa de judecată:

a) dacă moştenitorii părţii civile îşi exprimă opţiunea de a continua exercitarea acţiunii civile, în
termen de 3 luni de la data decesului acesteia, acţiunea civilă rămâne în competenţa instanţei
penale;
b) dacă moştenitorii inculpatului acceptă succesiunea în termen legal, admite acţiunea civilă;
c) dacă moştenitorii părţii responsabile civilmente sunt indicaţi de către partea civilă după 3 luni de
la data la care a luat cunoştinţă de decesul părţii responsabile civilmente, lasă nesoluţionată acţiunea
civilă.
8. Acțiunea civilă nu poate fi exercitată în cadrul procesului penal:
a) de către o persoană căreia i-a fost transmis pe cale convențională dreptul la repararea
prejudiciului, dacă transmiterea acestui drept are loc înainte de constituirea persoanei vătămate ca
parte civilă;
b) de către persoana vătămată sau de succesorii acesteia, care se constituie parte civilă împotriva
inculpatului, și după caz, a părții responsabile civilmente;
c) de către o persoană căreia i-a fost transmis pe cale convențională dreptul la repararea
prejudiciului, dacă transmiterea acestui drept are loc după constituirea persoanei vătămate ca parte
civilă.

9. Lăsarea nesoluționată a acțiunii civile de către instanța penală constituie:

a) o dispoziţie de disjungere a acțiunii civile de acțiunea penală;
b) o dispoziţie de dezînvestire a instanței penale;
c) o dispoziție de evitare a depășirii termenului rezonabil de soluționare a acțiunii penale.

10. Fiind trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat prev. de art.
228 alin. (1) – 229 alin. (1) lit. b) C.pen., inculpatul:
a) poate încheia un acord de mediere cu partea civilă, până la rămânerea definitivă a hotărârii, atât
pe latură
penală, cât şi pe latura civilă;
b) se poate împăca cu partea civilă, în cazul în care s-a dispus desființarea sentinţei de către instanța
de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, constatându-se lipsa procedurii de
citare cu persoana vătămată la toată procedura de judecată în primă instanță;
c) nu poate fi tras la răspundere penală, dacă partea civilă şi-a retras plângerea prealabilă până la
citirea actului de sesizare.

11. Inculpatul are dreptul să solicite continuarea procesului penal, atunci când:
a) instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a constatării tardivității introducerii
plângerii prealabile pentru infracțiunea de amenințare, deoarece tardivitatea este asimilată lipsei
plângerii prealabile;
b) procurorul a dispus clasarea cauzei față de inculpat, întrucât acesta și-a retras mărturia
mincinoasă înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei pe care o privea
mărturia sa;
c) inculpatul a fost nemulțumit de soluția de renunțare la urmărire penală, considerându-se
nevinovat.

12. Achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, întemeiată pe

dispozițiile art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen. (fapta nu este prevăzută de legea penală),
atrage după sine:
a) ridicarea măsurii sechestrului asigurător luate în cursul urmăririi penale asupra bunurilor
acestuia, urmare a lăsării nesoluționate a acțiunii civile;
b) menținerea de către instanța de fond a măsurii sechestrului asigurător până la rămânerea
definitivă a hotărârii;
c) încetarea de drept a măsurii sechestrului asigurător menținut de instanță, dacă persoana vătămată
nu introduce acțiune în fața instanței civile în termenul prevăzut de lege.

13. Acțiunea penală se stinge

a) în cursul judecății prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești în caz de condamnare,
renunțare la aplicarea pedepsei, renunțarea la exercitarea acțiunii penale, achitare sau încetarea
procesului penal;
b) în cursul judecății prin rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, renunțare la
aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, achitare sau încetarea procesului penal;
c) în timpul urmăririi penale prin schimbarea încadrării juridice într-o infracțiune pentru care
acțiunea penală se urmărește la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, chiar dacă aceasta a
depus plângere în termen legal.

1–a
2–a
3–c
4–b
5–a
6–c
7–c
8–a
9–b
10 – b
11 – c
12 – c
13 – b
14 – a
15 – b
16 – a
 GRILE ACTE PROCESUALE ȘI PROCEDURALE COMUNE

1. În procesul penal:
a) termenul socotit pe luni, expiră la sfârșitul zilei corespunzătoare din ultima lună, chiar dacă
aceasta cade
într-o zi nelucrătoare;
b) termenul nu include în durata sa ziua la care se sfârșește, în cazul luării măsurii preventive a
controlului judiciar în cursul urmăririi pe;
c) este de regresiune termenul, care se calculează începând cu momentul stabilit de legiuitor în
sensul invers al curgerii timpului ultima zi a termenului situându-se într-o zi calendaristică
anterioară momentului în care termenul a început să curgă.

2. Ziua de la care începe și cea la care se sfârșește intră în durata termenului de:
a) 30 de zile pentru care instanța a dispus internarea nevoluntară a inculpatului în vedere efectuării
expertizei medico-legale psihiatrice;
b) 5 zile în care procurorul trebuie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de
prelungire a măsurii arestului la domiciliu a inculpatului;
c) 3 zile, stabilit de instanță pentru depunerea cauțiunii de către inculpat, în cazul în care aceasta
admite în principiu cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului
judiciar pe cauțiune.

3. Procedura de citare este legal îndeplinită cu inculpatul, atunci când:

a) s-a dispus aducerea sa în fața primei instanțe cu mandat de aducere, pentru primul termen de
judecată, iar în procesul-verbal încheiat de organul însărcinat cu executarea s-a consemnat că i s-a
adus la cunoștință soției despre termenul și instanța la care trebuie să se prezinte inculpatul, însă
acesta din urmă nu s-a prezentat;
b) fiind arestat la domiciliu, nu a mai fost citat la termenul ulterior primului termen de judecată în
ședință publică, la care acesta fusese prezent, apreciindu-se că are termen în cunoștință;
c) fiind internat în spital pentru 2 zile, citația a fost primită anterior termenului de judecată de fiul
său în vârstă de 16 ani, care rămăsese singur la domiciliu.

4. Cheltuielile judiciare avansate de stat:

a) rămân în sarcina acestuia, în cazul în care se constată că sunt incidente dispozițiile art. 51 Cod
penal, privind împiedicarea săvârşirii infracţiunii;
b) se suportă de către persoana vătămată dacă, în cazul continuării procesului penal, se dispune
achitarea inculpatului întrucât fapta nu există, numai în măsura în care persoanei vătămate i se
reţine o culpă procesuală;
c) se suportă de către partea civilă prevăzută în acordul de mediere în baza căruia s-a pronunțat
soluția de
încetare a procesului penal.

1-c 2-a 3-c 4- b,c

5. La data de 10.04.2018 (într-o zi de marţi) a fost comunicată inculpatului încheierea
judecătoriei prin care s-a dispus începerea judecății, constatându-se, totodată, că nu au fost
formulate cereri sau excepții. Contestația formulată de acesta la data de 16.04.2018 este:
a) în termen;
b) tardivă;
c) inadmisibilă.

6. Nulitatea relativă:
a) poate fi invocată şi de suspect, în condiţiile legii;
b) nu poate fi acoperită dacă a intervenit în cursul judecăţii;
c) nu poate fi invocată în procedura de cameră preliminară.

7. Conform procedurii penale, comunicarea citațiilor se face din oficiu:

a) numai prin serviciul poștal;
b) prin intermediul poștei electronice atunci când adresa de email este cunoscută de instanță ca
urmare a investigațiilor efectuate;
c) şi prin agenți procedurali.

8. În situația în care un chestor este judecat în primă instanță pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 297 alin. (1) C.pen. de Înalta Curte de Casație și Justiție, hotărârea
instanței:
a) este afectată de nulitate relativă;
b) este lovită de nulitate absolută;
c) nu este afectată de nulități, fiind instanța competentă.

9. Nelegala citare, în faţa instanţei de apel, a inculpatului major judecat în stare de libertate:
a) poate fi invocată nu mai de către acesta, la primul termen la care procedura de citarea cu el este
legal îndeplinită;
b) poate fi invocată și de partea civilă;
c) nu poate fi invocată de instanță din oficiu.

10. În procesul penal, actele subsecvente actului declarat nul sunt:

a) lovite de nulitate, însă numai dacă în privința actului inițial a fost constatată o cauză de nulitate
absolută;
b) la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există o legătură directă între acestea și actul declarat
nul;
c) la rândul lor lovite de nulitate, atunci când există legătură între acestea și actul declarat nul şi nu
puteau fi obţinute în alt mod.

11. În procesul penal:

a) termenul prohibitiv funcționează în sens invers decât cel peremptoriu;
b) termenul socotit pe luni, expiră la sfârșitul zilei corespunzătoare din ultima lună, chiar dacă
aceasta cade într-o zi nelucrătoare;
c) în cazul măsurii preventive a controlului judiciar în cursul urmăririi penale termenul nu include
în durata sa ziua în care se sfârșește măsura.

12. Termenul de 5 zile prevăzut de art. 207 alin 1 C. proc. pen. este un termen:
a) peremtoriu;
b) de recomandare;

5-a 6-a 7-c 8-a 9-b 10-b 11-a 12-a

c) a cărui nerespectare atrage sancțiunea nulității relative.

13. Încălcarea dispozițiilor art. 110 alin (5) Cpp referitoare la înregistrarea cu mijloace
tehnice audio sau audiovideo a audierii suspectului sau inculpatului in cursul urmării penale:
a) conduce la excluderea acestora din materialul probator in toate cazurile:;
b) este sancționată cu nulitatea relativă;
c) este sancționată cu nulitatea absolută.

14. În procesul penal:

a) este prohibitiv termenul care permite îndeplinirea unui act procedural sau procesual numai după
expirarea duratei sale, nerespectarea termenului fiind sancţionată cu nulitatea actului;
b) termenul socotit pe luni, expiră la sfîrşitul zilei corespunzătoare din ultima lună, chiar dacă
aceasta cade întro zi nelucrătoare;
c) termenul nu include în durata sa, ziua la care se sfârşeşte, în cazul luării măsurii preventive a
controlului judiciar în cursul urmăririi penale.

15. Ziua de la care începe și cea la care se sfârșește intră în durata termenului de:
a) 30 de zile pentru care instanța a dispus internarea nevoluntară a inculpatului în vedere efectuării
expertizei medico-legale psihiatrice;
b) 5 zile în care procurorul trebuie să sesizeze judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de
prelungire a măsurii arestului la domiciliu a inculpatului;
c) 3 zile, stabilit de instanță pentru depunerea cauțiunii de către inculpat, în cazul în care aceasta
admite în principiu cererea de înlocuire a măsurii arestului la domiciliu cu măsura controlului
judiciar pe cauțiune.

16. Procedura de citare este legal îndeplinită cu inculpatul, atunci când:

a) s-a dispus aducerea sa în fața primei instanțe cu mandat de aducere, pentru primul termen de
judecată, iar în procesul-verbal încheiat de organul însărcinat cu executarea s-a consemnat că i s-a
adus la cunoștință soției despre termenul și instanța la care trebuie să se prezinte inculpatul, însă
acesta din urmă nu s-a prezentat;
b) fiind arestat la domiciliu, nu a mai fost citat la termenul ulterior primului termen de judecată în
ședință publică, la care acesta fusese prezent, apreciindu-se că are termen în cunoștință;
c) fiind internat în spital pentru 2 zile, citația a fost primită anterior termenului de judecată de fiul
său în vârstă de 16 ani, care rămăsese singur la domiciliu.

17. Mandatul de aducere față de un inculpat:

a) este valabil maxim 24 de ore de la momentul emiterii sale;
b) poate fi executat și de către poliție militară, în anumite condiții;
c) poate fi emis în cursul u.pen. doar de judecătorul de drepturi și libertăți de la instanța competentă
să judece cauza în fond.

18. Termenul de 3 zile pentru formularea contestației împotriva măsurii asigurătorii luate de
procuror printr-o ordonanță comunicată suspectului marți, 07.05.2019, expiră la data de:
a) 09.05.2019;
b) 11.05.2019;
c) 13.05.2019.

19. Cheltuielile judiciare avansate de stat: 13- b 14-a 15-a 16-c 17-b 18 c
a) rămân în sarcina acestuia, în cazul în care se constată că sunt incidente dispozițiile art. 51 Cod
penal, privind împiedicarea săvârşirii infracţiunii;
b) se suportă de către persoana vătămată dacă, în cazul continuării procesului penal, se dispune
achitarea inculpatului întrucât fapta nu există, numai în măsura în care persoanei vătămate i se
reţine o culpă procesuală;
c) se suportă de către partea civilă prevăzută în acordul de mediere în baza căruia s-a pronunțat
soluția de încetare a procesului penal.

20. Atrage nulitatea absolută încălcarea dispoziţiilor legale privitoare la:

a) autorizarea percheziţiei domiciliare de către judecătorul de drepturi şi libertăţi care activează la o
instanţă superioară celei legal competente să judece cauza în primă instanţă;
b) efectuarea percheziției la adresa unde locuieşte inculpatul arestat preventiv în altă cauză, în timp
ce acesta asista la percheziția efectuată la biroul său;
c) asigurarea asistenţei juridice din oficiu a părții civile minore.

21. O persoană poate fi adusă cu mandat de aducere, în fața instanței, atunci când:
a) nu s-a prezentat la termenul la care a fost citată în calitate de martor, la dosarul cauzei existând
însă copia biletului de avion ce atesta o deplasare în interes de serviciu la data respectivă;
b) are calitatea de inculpat, dacă există date că intenționează să plece la muncă în străinătate, chiar
fără să fi fost citat în prealabil;
c) numit expert contabil în cauză, a refuzat primirea citației emise pe numele său și nu s-a prezentat
la acel termen de judecată pentru a da lămuririle care-i fuseseră solicitate.

19-b 20-c 21-b,c

 1. În data de 13 martie 2014 judecătorul de drepturi şi libertăţi a admis cererea
procurorului de dispunere faţă de inculpatul V.M., acuzat de săvârşirea infracţiunii de
spălare a banilor, a supravegherii tehnice, prin ascultarea telefonului acestuia, pe o
durată de 30 de zile.
Când va expira măsura?

2. Cu ocazia punerii în executare a unui mandat de aducere, organul de ordine

publică, desemnat cu executarea, a constatat că la adresa indicată în mandat numitul
P.T., vizat de mandatul de aducere, nu mai locuieşte acolo de mai mult de o lună, fapt
despre care nu a încunoştinţat organul judiciar.
Care sunt consecinţele acestui fapt?
Poate organul de ordine publică desemnat cu executarea mandatului de aducere
să pătrundă în locuinţa respectivă dacă are dubii cu privire la faptul că P.T. se ascunde
intenţionat? Argumentaţi!

3. Cu ocazia audierii inculpatului aflat în stare de reţinere, în cursul urmăririi

penale, apărătorul ales al acestuia a lipsit în mod nejustificat, audierea efectuându-se în
lipsa avocatului. Hotărârea pronunţată pe fondul cauzei este atacată de către inculpat
invocând nelegalitatea acesteia întrucât, prin audierea sa în lipsa apărătorului, în cursul
urmăririi penale, i s-a încălcat dreptul la apărare.
Analizaţi şi comentaţi situaţia prezentată în speţă!
Soluţionaţi următoarele speţe cu argumente legale:

1. Daţi câte trei exemple de acte procesuale şi procedurale efectuate în timpul urmăririi penale.

2. Inculpatul a fost citat cu numai unul din cele două prenume ale sale. În cauză nu s-a făcut
dovada că la adresa unde corect a fost citat mai locuieşte o persoană cu aceleaşi nume şi
prenume. Procedura de citare a fost legal îndeplinită?

3. Este legal îndeplinită procedura citării prin fax?

4. Prin sentinţa penală Judecătoria Sect.6 l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat prev. de art 208, 209 lit.a) şi g) C. pen. Pentru termenul
din 17.02.2003 (când s-a soluţionat cauza), inculpatul a fost citat prin afişare. În dovada de
îndeplinire a procedurii nu s-a menţionat numărul scării blocului în care se află apartamentul
unde locuieşte inculpatul şi nici nr. etajului. Procedura citării a fost legal îndeplinită?

5. Prin sent. pen. a Judec. Sect. 3ninculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru
săvârşirea infracţ. de furt calificat prev. de art 208, 209 lit. a) şi lit. d) C. pen. Citarea s-a realizat
prin afişare, în dovada de îndeplinire a procedurii omiţându-se menţionarea etajului blocului
unde domiciliază inculpatul. S-au respectat dispoziţiile relative la procedura citării?

6. Inculpata a fost trimisă in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie, prev.
în art. 305 lit. c) C. pen. În fapt, instanţa a reţinut că timp de peste doi ani inculpata, cu rea-
credinţă, nu a plătit pensia de întreţinere la care a fost obligată prin sentinţă civilă, în favoarea
copilului său minor. Din actele de urmărire penală rezultă că inculpata locuieşte în Bucureşti, str.
Primăverii, nr. 21, bl. G15, ap. 42, sect.3. În aceste condiţii pentru termenul din data de
6.05.2003, când s-a judecat cauza, în absenţa inculpatei, aceasta a fost citată la următoarea
adresă: str. primăverii, nr.15, bl.21, citaţia fiind afişată. Inculpata contestă vinovăţia sa şi susţine
că se poate apăra cu acte, pe care nu le-a putut prezenta instanţei, nefiind prezentă. La data de
6.05.2003 Judec. Sect. 3 a dispus condamnarea inculpatei. Este legală soluţia instanţei prin
prisma dispoziţiilor relative la procedura citării?

7. În declaraţiile date în cursul u. pen. inculpatul a arătat că are domiciliul legal în comuna
Chitila, dar locuieşte fără forme legale în municipiul Bucureşti, la o anumită adresă. În cursul
fazei de judecată inculpatul a fost citat numai la adresa din Bucureşti, cauza fiind soluţionată în
absenţa acestuia. Este legală hotărârea instanţei de judecată?

8. Prin sent. pen. a Judec. Sect 5 s-a dispus condamnarea inculpatului pentru săvârşirea unei
infracţiuni de furt calificat, cu reţinerea stării de recidivă postexecutorie, la o pedeapsă de doi ani
închisoare. În cursul u. pen. inculpatul a indicat un alt loc pentru a fi citat, în afara domiciliului
legal, respectiv reşedinţa de fapt, unde nu a fost citat. Este legală soluţia instanţei de judecată?

9. Agentul însărcinat cu înmânarea citaţiei adresate inculpatului a îndeplinit procedura de citare

prin afişare la adresa indicată de inculpat în cursul u. pen. În procesul-verbal întocmit cu această
ocazie s-a înscris menţiunea „destinatar necunoscut la adresa indicată”. A fost legal îndeplinită
procedura de citare?
10. Tribunalul Arad l-a condamnat pe inculpat, cetăţean sirian, pentru tentativă de omor, prev. de
art. 20 C. pen raportat la art 174 C. pen. la 8 ani închisoare. Procedura de citare a fost îndeplinită
prin afişare la Consiliul Local Arad. Este legală soluţia instanţei de judecată având în vedere că
inculpatul locuieşte în străinătate?

11. Într-o cauză penală procedura de citare a persoanei juridice prejudiciate a fost îndeplinită prin
afişare la sediul persoanei juridice. Agentul procedural nu a întocmit un proces-verbal cu
menţionarea motivului pentru care a îndeplinit procedura citării prin afişare. În lipsa părţii civile,
pretenţiile acesteia au fost respinse. S-au respectat dispoziţiile relative la procedura citării?

12. Într-o cauză penală având ca obiect soluţionarea unei infracţiuni de furt persoana juridică
prejudiciată, constituită parte civilă, a fost citată prin remiterea citaţiei la registratură ori către
funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, potriv. art.178 alin.4. Pe dovada de
îndeplinire a procedurii de citare nu există aplicată ştampila persoanei juridice. S-au respectat
dispoziţiile relative la procedura citării?

13. În vederea citării pe tot parcursul procesului penal inculpatul a indicat adresa mun. Roman,
str. Unirii, bl.2, ap.59, fără a indica şi „scara B”. Din dosarul cauzei rezultă că la termenul din
9.10.2003 când s-a judecat recursul procedura de citare a fost îndeplinită prin afişarea citaţiei pe
uşa locuinţei persoanei citate, încheindu-se în acest sens proc.-vb. În cererea de contestaţie în
anulare (cale extraordinară de atac a hot. judec.)inculpatul invocă faptul că la termenul la care s-a
judecat cauza în recurs a lipsit şi nu a fost legal citat, în sensul că factorul poştal nu i-a înmânat
personal citaţia, deşi se afla la domiciliu, iar în citaţie nu s-a indicat corect adresa sa, în sensul
omiterii menţiunii „scara B”. În cererea de contestaţie în anulare pentru prima dată inculpatul a
indicat adresa completă, făcând referire la „scara B”. Numerotarea apartamentelor la blocul nr.2
unde locuieşte inculpatul este făcută în continuare, începând cu nr.1 la scara A şi continuând
până la nr.120 la scara D, respectiv în ordine crescândă de la prima până la ultima dintre cele
patru scări existente. A fost legal îndeplinită procedura citării?
 Față de inculpații C.H.B., S.G. și C.V. parchetul a făcut propunere de
arestare, la data de 10 iunie 2009, ora 11.00, cei trei fiind acuzați de distrugerea a
29 de stâlpi de beton care susțineau rețeaua electrică, și a sustragerii de cabluri pe o
distanță de 5 km, prejudiciul fiind de 50 mii lei, nerecuperat. În vederea săvârșirii
faptei cei trei s-au alăturat unui grup organizat, premeditând și acționând pe timp
de noapte. S-a mai reținut că minorul C.H.V. (16 ani) este condamnat cu supendare
într-o altă cauză penală.
Termenul de judecată privind propunerea parchetului s-a fixat la 10 iunie
2009, ora 12.30., judecata având loc în lipsa inculpaților, deși au fost legal citați,
telefonic, dar care nu au putut ajunge întrucât locuiau la 50 de km de sediul
instanței. La ședința de judecată a participat procurorul și apărătorul desemnat din
oficiu, întrucât apărătorul ales al inculpaților era ocupat într-o altă cauză penală.
Instanța a dispus, prin încheiere, emiterea mandatului de arestare pe o durată
de 29 de zile, pentru toți incupații.

ÎNTREBĂRI

1. Argumentați temeiul legal al dispunerii arestării preventive.

2. Indicați eventualele greșeli ale organelor judiciare în legătură cu dispunerea arestării.
3. Care este calea de atac care se poate promova împotriva dispunerii arestării
preventive în speță.

termen rezonabil pt astept ajungerea apararii alese altfel desemn

oficiu termenul pt infatisare treb fie rezonabil

prin incheiere jud disp asupra arest prev fie ca ..... in urma incheierii
se dispune mandat de arestare, temeiuri diferite iar mandatele sunt
pentru fiecare n parte

contestatiesolut de organ ierarhic sup jud de d si lib de la jud

mergela jud de d si lib de la tribunal
Înlocuirea controlului judiciar cu arestarea preventivă. Mai
complicată decât pare

Conform art. 242 alin. (3) din Codul de proc. pen., măsura preventivă se înlocuiește,
din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite
condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor
concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura
preventivă mai grea este necesară pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin.
(1).

Măsura preventivă a controlului judiciar este, prin definiție, mai ușoară decât cea a
arestării preventive și ar trebui ca, atunci când sunt îndeplinite condițiile legale
pentru luarea măsurii arestării preventive, iar inculpatul se află sub control judiciar,
cea din urmă măsură să poată fi înlocuită cu arestarea preventivă. Să luăm ipoteza în
care inculpatul, aflat sub control judiciar, săvârșește cu intenție o nouă infracțiune,
iar nici infracțiunea pentru care s-a dispus controlul judiciar, nici noua infracțiune
săvârșită nu sunt din cele prevăzute la art. 223 alin. (2) din Codul de proc. pen. –
pentru care s-ar putea dispune direct arestarea preventivă. Potrivit art. 242 alin. (3)
din Codul de proc. pen., redat mai sus, controlul judiciar ar putea fi înlocuit cu
arestarea preventivă, întrucât ar fi întrunite condițiile pentru luarea măsurii arestării
preventive, prevăzute la art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de proc. pen., text conform
căruia arestarea preventivă se poate dispune dacă există suspiciunea rezonabilă că,
după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu
intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Întrucât
controlul judiciar se poate dispune numai față de un inculpat, este evident că orice
infracțiune săvârșită cât timp inculpatul se află sub control judiciar este săvârșită
după punerea în mișcare a acțiunii penale. Așadar, controlul judiciar ar putea fi
înlocuit cu arestarea preventivă, fără îndeplinirea altor condiții decât cele deja expuse.
Adică nu ar trebui ca noua infracțiune să fie urmărită penal, sau să se fi dispus
efectuarea în continuare a urmăririi penale, ori punerea în mișcare a acțiunii penale,
fiind suficiente indiciile rezonabile cu privire la săvârșirea acesteia de către inculpat.
Această concluzie rezultă cu evidență din împrejurarea că, pentru luarea măsurii
arestării preventive potrivit art. 223 alin. (1) lit. d) din Codul de proc. pen., nu sunt
necesare neapărat indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei noi infracțiuni, ci
sunt suficiente indiciile privitoare la pregătirea săvârșirii unei noi infracțiuni, situație
în care este de neconceput calitatea de suspect sau inculpat în raport cu o infracțiune
ce încă nu a fost săvârșită. Dacă ne limităm la textele legale analizate mai sus,
procedura generală a înlocuirii măsurilor preventive poate fi aplicată și în situația
înlocuirii controlului judiciar cu arestarea preventivă.

Totuși, legiuitorul a complicat lucrurile atunci când a prevăzut, în cadrul

reglementării controlului judiciar, condițiile în care măsura poate fi înlocuită cu
arestarea preventivă. Potrivit art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen., în cazul în
care, pe durata controlului judiciar, inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile care
îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune
pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva
sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau
instanța de judecată, la cererea procurorului sau din oficiu, poate dispune înlocuirea
acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în
condițiile prevăzute de lege. Pe de o parte, reglementarea contrazice condițiile
generale de înlocuire a măsurilor preventive, discutate mai sus, întrucât introduce
condiția ca pentru noua infracțiune săvârșită sub control judiciar să fie, de asemenea,
pusă în mișcare acțiunea penală. Pe de altă parte, prin expresia „în condițiile
prevăzute de lege”, textul face trimitere la condițiile generale, adică cele care nu
prevăd ca pentru noua infracțiune săvârșită să fie pusă în mișcare acțiunea penală.
Dacă totuși art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen. se dorește a constitui o derogare
de la condițiile generale de înlocuire a măsurilor preventive, el lasă neacoperită atât
ipoteza în care inculpatul, aflat sub control judiciar, pregătește săvârșirea unei
infracțiuni, caz în care nu se poate discuta de acțiune penală pusă în mișcare, cât și
celelalte cazuri în care inculpatul se află în oricare altă situație din cele prevăzute de
art. 223 alin. (1) lit. a)-c) din Codul de proc. pen.

În aplicarea art. 215 alin. (7) din Codul de proc. pen., nu s-ar putea dispune înlocuirea
controlului judiciar cu arestarea preventivă în situația în care inculpatul pregătește
săvârșirea unei noi infracțiuni, însă s-ar putea dispune arestarea preventivă a unui
inculpat care nu se află sub control judiciar și care, după punerea în mișcare a acțiunii
penale, pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni. Aplicând același raționament, un
inculpat nesupus niciunei măsuri preventive poate fi arestat numai în baza unor
indicii rezonabile cu privire la săvârșirea unei noi infracțiuni, pe când un inculpat sub
control judiciar nu poate fi arestat decât dacă pentru infracțiunea nouă s-a pus în
mișcare acțiunea penală. Este greu de înțeles de ce un inculpat față de care s-a dispus
controlul judiciar, deci cu privire la care organul judiciar a apreciat că prezintă un
pericol fie pentru buna desfășurare a urmăririi penale, fie pentru ordinea publică, să
poată fi plasat în arest preventiv în condiții mai restrictive decât un inculpat față de
care organul judiciar a considerat inițial că nu se impune luarea unei măsuri
preventive.

În condițiile actuale, o cerere de înlocuire a controlului judiciar pentru existența unor

indicii rezonabile că inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care
nu s-a pus în mișcare acțiunea penală, ar putea fi admisă potrivit art. 242 alin. (3) rap.
la art. 223 alin. (1) lit d) din Codul de proc.pen., sau ar putea fi respinsă potrivit art.
215 alin. (7) din Codul de proc.pen. O asemenea chestiune nu poate depinde de
alegerea între două texte legale care reglementează în mod diferit aceeași situație.

Este nevoie de o modificare legislativă, care să uniformizeze condițiile de înlocuire a

controlului judiciar cu arestarea preventivă, cu cele ale înlocuirii măsurilor preventive
în general. Este, de asemenea, nevoie de o intervenție legislativă și pentru lămurirea
situațiilor în care controlul judiciar poate fi înlocuit cu arestarea preventivă în urma
nerespectării cu rea-credință a obligațiilor impuse, întrucât, potrivit art. 215 alin. (7)
din Codul de proc. pen., și această înlocuire are loc în condițiile legii, însă nu există
niciun caz de arestare legat în mod direct de neîndeplinirea condițiilor impuse în
cadrul controlului judiciar.

NB – referirile la controlul judiciar trebuie considerate făcute și la controlul judiciar

pe cauțiune, iar cele la arestarea preventivă trebuie considerate făcute și la arestul la
domiciliu.
 MOTIV DE CONTESTAŢIE

formulat împotriva încheierii din 02.02.2017, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr.
2430/300/2017, privind pe inculpatul:

- G I, , cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cp. cu
aplic. art. 41 alin. 1 din Cp.
VIZÂND :

Netemeinicia încheierii atacate, în ceea ce priveşte respingerea propunerii de luare a măsurii arestării
preventive faţă de inculpatul G I.
Istoricul cauzei: Prin ordonanţa din data de 01.02.2017 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru
săvârşirea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin.l din C.pen., constând în aceea că la data de 01.02.2017 în jurul
orei 1145, persoanei vătămate I Petra-Gabriela i-a fost sustras din buzunarul gecii un telefon mobil marca Apple
model Iphone 5s, în timp ce se afla pe strada Olari, din Sectorul 2, Bucureşti.
Prin ordonanţa organului de cercetare penală din data de 01.02.2017, s-a dispus efectuarea în continuare a
urmăririi penale faţă de suspectul G I, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din
Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp. constând în aceea că la data de 01.02.2017 în jurul orei 1145, suspectul G I a
sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate I Petra-Gabriela un telefon mobil marca Apple model Iphone 5s, în
timp ce se afla pe strada Olari, din Sectorul 2, Bucureşti.
Prin ordonanţa cu nr. 802/P/2017 din data de 02.02.2017 s-a confirmat efectuarea în continuare a urmăririi
penale faţă de suspectul G I, , pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1 din Cp. cu
aplic. art. 41 alin. 1 din Cp. constând în aceea că la data de 01.02.2017 în jurul orei II45, suspectul G I a sustras din
buzunarul gecii persoanei vătămate I Petra-Gabriela un telefon mobil marca Apple model Iphone 5s, în timp ce se
afla pe strada Olari, din Sectorul 2, Bucureşti.
Prin ordonanţa cu nr. 802/P/2017 din data de 02.02.2017 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă
de inculpatul G I, cu datele de identitate de mai sus, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă prev. şi ped. de art.
228 alin. 1 din Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp. constând în aceea că la data de 01.02.2017 în jurul orei II45,
inculpatul G I a sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate I Petra-Gabriela un telefon mobil marca Apple
model Iphone 5s, în timp ce se afla pe strada Olari, din Sectorul 2, Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 2 a respins propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetului de pe
lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, faţă de inculpatul G I.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi a reţinut că
propunerea procurorului este neîntemeiată, dispoziţiile art. 223 alin. (1) Ut. d) C.pr.pen. nefiind incidente în
prezenta cauză.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii, măsura arestării preventive poate fi luată în cursul urmăririi penale dacă „
există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu
intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni".
Din modul de redactare a acestei dispoziţii rezultă în mod evident că, pentru a fi incident cazul de arestare
preventivă pe care îl reglementează în cadrul primei teze, este necesar ca punerea în mişcare a acţiunii penale la
care trimite textul şi care să fie urmată de comiterea unei noi infracţiuni să se fi dispus în cauza în care se solicită
arestarea preventivă, iar nu într-o altă cauză. Or, în speţă, acţiunea penală s-a pus în mişcare în cauza de faţă
tocmai pentru săvârşirea presupusei fapte din data de 1.02.2017, astfel că această faptă nu poate constitui „o nouă
infracţiune", în sensul art. 223 alin. (1) Ut. d) C.pr.pen. Pe de altă parte, pentru a fi incidenţă teza finală a art. 223
alin. (1) Ut. d) C.pr.pen., invocată de procuror în completarea motivării, cu prilejul dezbaterilor, este necesar să
existe probe sau, cel puţin, indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul pregăteşte în
concret săvârşirea unei noi infracţiuni, nefiind suficientă o temere generică în acest sens, bazată pe frecvenţa
comiterii unor fapte anterioare şi pe aspectul că inculpatul nu are o sursă de venituri. Or, în cauză, nu există astfel
de probe sau indicii.
In aceste condiţii, judecătorul constată, pe de o parte, că motivul de arestare preventivă prevăzut la art. 223
alin. (1) lit. d) prima teză C.pr.pen. nu poate fi valorificat în prezenta cauză (el ar fi putut să fie, eventual, incident
în cauza care face obiectul dosarului nr. 710/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti), iar privinţa celui prevăzut la teza finală a textului nu sunt realizate condiţiile impuse de lege.
Cum în cauză nu poate fi reţinută nici incidenţa vreunui alt caz de arestare preventivă dintre cele prevăzute
la art. 223 C.pr.pen. [neexistând niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) Ut. a)-c), iar textul alin. (2) nefiind
aplicabil, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă care face obiectul cauzei este închisoarea de
la 6 luni la trei ani sau amenda), judecătorul a dispus în temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen., respingerea propunerii
de arestare preventivă a inculpatului şi, în consecinţă, a dispus punerea inculpatului în libertate.

ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI - SECŢIA PENALĂ

Ministerul Public este reprezentat de procurorul CT, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti.
Pe rol se află soluţIarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul penal nr. 802/P/2017, cu privire la inculpatul G I.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns inculpatul G I, personal, în stare de reţinere, asistat
de apărătorul din oficiu, avocat MT.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, potrivit art. 225 alin. (8) C.pr.pen.,
judecătorul de drepturi şi libertăţi aduce inculpatului la cunoştinţă infracţiunea de care este acuzat, motivul aducerii
în faţa judecătorului, că este asistat de avocat desemnat din oficiu, că are dreptul de a nu face nicio declaraţie,
atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi
nicio consecinţă defavorabilă.
Inculpatul arată că îşi menţine declaraţiile date anterior în faţa organelor de urmărire penală şi nu doreşte să
mai dea declaraţie şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi, nefiind alte cereri, acordă cuvântul în dezbaterea propunerii de arestare
preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea propunerii formulate de Parchetul de
pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 224 rap. la art. 223 alin.l lit. d C.p.p., cu aplicarea art. 202
art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) C.proc.pen., în sensul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G I, pe o
perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.02.2017 până la 03.03.2017, pentru comiterea de către acesta a unei
infracţiuni de furt simplu, în data de 01.02.2017. Solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 223 alin. 1 lit. d C.p.p.,
în sensul că există suspiciunea ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa într-o altă cauză, acesta a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. Arată, în completarea motivării propunerii formulate că, date fiind frecvenţa
comiterii de infracţiuni de către inculpat şi aspectul că acesta nu are o sursă de venituri, există suspiciunea rezonabilă
că acesta pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, în sensul art. 223 alin. 1 lit. d teza finală C.pr.pen. Faţă de
perseverenta infracţIală de care inculpatul a dat dovadă, acesta săvârşind fapta din prezenta cauză la numai două zile
după săvârşirea unei alte fapte de furt, ce face obiectul dosarului 710/P/2017 şi pentru care s-a luat măsura
controlului judiciar, încheierea nefiind însă definitivă. Apreciază că, pentru a se evita sustragerea inculpatului de la
cercetarea penală precum şi săvârşirea de noi infracţiuni de către acesta, se impune admiterea propunerii formulate
de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Relativ la persoana inculpatului, apreciază că privarea
de libertate se impune întrucât acesta nu are venituri licite şi nici un loc de muncă, existând riscul de comiterii de noi
infracţiuni, măsura arestului preventiv fiind legală, proporţIală cu gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului şi
necesară în prezenta cauză.
Apărătorul inculpatului, în baza art. 227 alin. 1 din C.p.p., solicită respingerea propunerii formulate de
către parchet, iar în temeiul art. 227 alin. 2 din C.p.p., aplicarea unei alte măsuri preventive, respectiv cea a
arestului la domiciliu. în acest sens, arată că există suspiciunea că inculpatul poate săvârşi alte infracţiuni, având în
vedere că a comis o altă faptă la doar o zi de la punerea în mişcarea acţiunii penale într-o altă cauză. Apreciază că
arestul la domiciliu ar fi suficient şi necesar pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni. Mai arată că inculpatul
are o soţie şi doi copii minori. Totodată, arată că inculpatul doreşte să ia legătura cu membrii familiei sale şi cu
prietenii pentru a-1 ajuta în vederea achitării prejudiciului cauzat persoanei vătămate şi chiar să efectueze
demersuri în vederea unei eventuale împăcări cu aceasta.
Inculpatul, personal, având ultimul cuvânt, arată că a săvârşit o nouă faptă întrucât nu a avut bani de
mâncare şi medicamente pentru copilul său în vârstă de 1 an şi jumătate, care este bolnav de hepatită. Mai arată că
nu va mai săvârşi nici o altă infracţiune.
S-au declarat închise dezbaterile, după care,

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,

Deliberând, constată următoarele:

La data de 2 februarie 2017 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti propunerea
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G
I, cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru aceea că la data de 1.02.2017, în jurul orei 11:45, a
sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate I Petra-Gabriela un telefon mobil marca Apple model iPhone 5S, în
timp ce se afla pe strada Olari din Bucureşti, sectorul 2, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. în motivarea propunerii s-a arătat, în
esenţă, că există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul G I a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. S-a precizat că faţă de inculpatul G I s-a dispus prin ordonanţa cu nr.
710/P/2017 din data de 31.01.2017 punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1- 229 alin. 1, lit. a din Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp., constând în
aceea că la data de 30.01.2017 în jurul orei 13:45, a sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate Nguyen-Thi
Hoang-Anh un telefon mobil marca Apple model iPhone 6s, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 133, oprit în
staţia RATB "Mihai Eminescu", din Sectorul 2, Bucureşti, inculpatului fiindu-i adusă la aceeaşi dată calitatea de
inculpat, fapta şi încadrarea juridică reţinute în sarcina sa precum şi drepturile şi obligaţiile ce-i revin în acea calitate.
La aceeaşi dată, 31.01.2017, s-a întocmit în dosarul penal cu nr. 710/P/2017 referat cu propunere de luare a măsurii
arestării preventive faţă de inculpatul G I pentru fapta comisă la data de 31.01.2017. Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti a respins propunerea formulată de parchet şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe
o perioadă de 60 de zile de la pronunţare, inculpatul fiind pus de îndată în libertate. S-a mai arătat că, având în
vedere cele de mai sus, se constată că după punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul 710/P/2017 din data de
31.01.2017, inculpatul a comis fapta ce face obiectul prezentei cauze la data de 01.02.2017.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.
în cadrul dezbaterilor asupra propunerii de arestare preventivă, procurorul şi-a completat motivarea, arătând
că în cauză ar fi îndeplinită şi condiţia impusă în teza finală a art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen., în sensul că, având în
vedere frecvenţa comiterii de infracţiuni de către inculpat, coroborată cu aspectul că acesta nu are o sursă de venituri,
există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa în prezenta cauză, inculpatul
pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că
propunerea procurorului este neîntemeiată, dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. nefiind incidente în prezenta
cauză.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii, măsura arestării preventive poate fi luată în cursul urmăririi penale dacă
„există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu
intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni".
Din modul de redactare a acestei dispoziţii rezultă în mod evident că, pentru a fi incident cazul de arestare
preventivă pe care îl reglementează în cadrul primei teze, este necesar ca punerea în mişcare a acţiunii penale la care
trimite textul şi care să fie urmată de comiterea unei noi infracţiuni să se fi dispus în cauza în care se solicită
arestarea preventivă, iar nu într-o altă cauză. Or, în speţă, acţiunea penală s-a pus în mişcare în cauza de faţă tocmai
pentru săvârşirea presupusei fapte din data de 1.02.2017, astfel că această faptă nu poate constitui „o nouă
infracţiune", în sensul art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. Pe de altă parte, pentru a fi incidenţă teza finală a art. 223
alin. (1) lit. d) C.pr.pen., invocată de procuror în completarea motivării, cu prilejul dezbaterilor, este necesar să
existe probe sau, cel puţin, indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul pregăteşte în
concret săvârşirea unei noi infracţiuni, nefiind suficientă o temere generică în acest sens, bazată pe frecvenţa
comiterii unor fapte anterioare şi pe aspectul că inculpatul nu are o sursă de venituri. Or, în cauză, nu există astfel de
probe sau indicii.
In aceste condiţii, judecătorul constată, pe de o parte, că motivul de arestare preventivă prevăzut la art. 223
alin. (1) lit. d) prima teză C.pr.pen. nu poate fi valorificat în prezenta cauză (el ar fi putut să fie, eventual, incident în
cauza care face obiectul dosarului nr. 710/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), iar
privinţa celui prevăzut la teza finală a textului nu sunt realizate condiţiile impuse de lege.
Cum în cauză nu poate fi reţinută nici incidenţa vreunui alt caz de arestare preventivă dintre cele prevăzute
la art. 223 C.pr.pen. [neexistând niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), iar textul alin. (2) nefiind
aplicabil, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă care face obiectul cauzei este închisoarea de la
6 luni la trei ani sau amenda), judecătorul urmează ca, în temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen., să respingă propunerea
de arestare preventivă a inculpatului şi, în consecinţă, să dispună punerea inculpatului în libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

In temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen. respinge propunerea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti de arestare preventivă a inculpatului G I şi dispune punerea
în libertate a inculpatului.
Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
aplicabil, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă care face obiectul cauzei este închisoarea de
la 6 luni la trei ani sau amenda), judecătorul a dispus în temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen., respingerea propunerii
de arestare preventivă a inculpatului şi, în consecinţă, a dispus punerea inculpatului în libertate.

DEZVOLTAREA MOTIVULUI DE CONTESTAŢIE :

Apreciem că, în mod greşit judecătorul a dispus respingerea propunerii de luare a măsurii arestării
preventive faţă de inculpatul G I cu motivarea că nu ar fi realizate condiţiile impuse de lege.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, a solicitat admiterea propunerii în baza art. 224
rap. la art. 223 alin.l lit. d C.p.p., cu aplicarea art. 202 art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) C.proc.pen., în sensul luării
măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G I, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.02.2017 până
la 03.03.2017, pentru comiterea de către acesta a unei infracţiuni de furt simplu, în data de 01.02.2017. Solicitarea a
avut în vedere dispoziţiile art. 223 alin. 1 lit. d C.p.p., în sensul că există suspiciunea ca, după punerea în mişcare a
acţiunii penale împotriva sa într-o altă cauză, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune.
Potrivit dispoziţiilor art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. măsura arestării preventive poate fi luată în cursul
urmăririi penale dacă „există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa,
inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni", fară ca legiuitorul
să specifice în mod expres în care cauză este necesar să fie pusă în mişcare acţiunea penală, într-o cauză anterioară
sau în speţa dedusă judecăţii.
Din modul de redactare a acestei dispoziţii legale nu rezultă în mod evident că, pentru a fi incident cazul de
arestare preventivă pe care îl reglementează în cadrul primei teze, este necesar ca punerea în mişcare a acţiunii
penale la care trimite textul, să fie urmată de comiterea unei noi infracţiuni, care să se fi dispus în cauza în care se
solicită arestarea preventivă, iar nu într-o altă cauză anterioară.
în speţă, acţiunea penală s-a pus în mişcare în cauza ce face obiectul dosarului cu nr. 710/P/2017 pentru
săvârşirea faptei din data de 31.01.2017, iar inculpatul a comis fapta ce face obiectul prezentei cauze la data de
01.02.2017,astfel că această faptă poate constitui „o nouă infracţiune", în sensul art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.
Astfel, faţă de inculpatul G I s-a dispus prin ordonanţa cu nr. 710/P/2017 din data de 31.01.2017 punerea în
mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1-229
alin. 1, lit. a din Cp. cu aplic, art. 41 alin. 1 din Cp., constând în aceea că la data de 30.01.2017 în jurul orei 1345, a
sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate Nguyen-Thi Hoang-Anh un telefon mobil marca Apple model Iphone
6s, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 133, oprit în staţia RATB "Mihai Eminescu", din Sectorul 2, Bucureşti.
La aceeaşi dată, 31.01.2017, s-a întocmit în dosarul penal cu nr. 710/P/2017 referat cu propunere de luare a
măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G I pentru fapta comisă la data de 31.01.2017. Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti a respins propunerea formulată de parchet şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe
o perioadă de 60 de zile de la pronunţare, inculpatul fiind pus de îndată în libertate, fără ca măsura controlului
judiciar luată faţă de inculpat să fi rămas definitivă la data judecării prezentei propunei de luare a măsurii preventive.
Având în vedere cele de mai sus se constată că după punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul
710/P/2017 din data de 31.01.2017, inculpatul a comis fapta ce face obiectul prezentei cauze la data de 01.02.2017.
Astfel, că sunt îndeplinite condiţiile art. 202 alin. 1,3, art.223 alin. 1 lit. d Cp. pentru luarea măsurii arestării
preventive, având în vedere că din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale
împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune, iar pe baza evaluării gravităţii faptei, a modului şi a
circumstanţelor comiterii acesteia, se constată că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea
unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Totodată, folosim acest prilej pentru a supune atenţiei Tribunalului Bucureşti existenţa unei practici
judiciare recente a unor instanţe din circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti, şi nu numai, care au dispus luarea
măsurii arestului preventiv în temeiul art.223 alin. 1 lit. d Cp., pentru considerentele expuse mai sus.
Ataşăm prezentelor motive de contestaţie încheierea nr.128 din data de 17.12.2016 dispusă de Judecătoria
Sectorului 4 Bucureşti în dosarul cu nr.32887/4/2016 şi încheierea nr.113 din data de 28.10.2016 dispusă de
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti în dosarul cu nr.28162/4/2016.
Totodată subliniem faptul că în dosarul cu nr. 25506/300/2015 Judecătoria Sectorului 5 Bucureşti, prin
încheierea din data de 17.04.2015, a admis propunerea întemeiată pe dispoziţiile art.223 alin.l lit.d C.p.p., faţă de un
inculpat care era cercetat sub control judiciar într-o altă cauză înregistrată la o altă unitate de Parchet, iar Tribunalul
Bucureşti a respins ca nefondată contestaţia formulată de acel inculpat împotriva încheierii menţIate.
Ataşăm spre exemplificare şi încheierea nr. 536 pronunţată la data de 08.12.2016 de către Tribunalul
Prahova prin care a respins ca nefondată contestaţia formulată de un inculpat, aflat în aceeaşi situaţie
 Trebuie menţionat şi faptul că, parchetul putea solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi înlocuirea măsurii
controlului judiciar cu arestul preventiv în temeiul art.215 al.7 C.p.p., însă era fără finalitate practică, deoarece chiar
dacă măsura era una executorie începând cu data de 31.01.2017, nu era şi definitivă. Contestaţia formulată de
inculpat la Tribunalul Bucureşti împotriva primei măsuri preventive era în curs de soluţionare la data de 02.02.2017
existând astfel riscul ca aceasta să fie admisă, iar înlocuirea respectivei măsurii preventive să rămână fără obiect.
Faţă de aceste împrejurări, considerăm că privarea de libertate a inculpatului este una legal formulată pe
textul de lege mai sus menţionat şi necesară din raţiuni ce privesc protecţia societăţii şi periculozitatea publică a
inculpatului G I.
Astfel, se constată că, deşi inculpatul a fost supus procedurilor judiciare în dosarul penal cu nr. 710/P/2017
cu doar o zi înainte de comiterea faptei ce face obiectul prezentei cauze, acesta nu a ezitat să continue comiterea de
infracţiuni contra patrimoniului. Rezultă astfel că, inculpatul nu a tratat cu seriozitate avertismentul reprezentat de
interacţiunea cu organele judiciare şi totodată nici actul de clemenţă înfăptuit şi acordat de instanţa de judecată.
Dispoziţiile art. 223 alin.l lit.d teza I C.p.p., la o primă vedere, conduc la ideea că măsura se va solicita şi
lua doar în acel prim dosar în care persoana are calitatea de inculpat, deoarece dispoziţiile legale fac referire doar la
pragul suspiciunii rezonabile că inculpatul (calitate pe care o are raportat la prima faptă) a săvârşit cu intenţie o nouă
infracţiune, ceea ce ar exclude luarea unei măsuri preventive în cauza ce priveşte fapta a doua (autorul neputând
avea calitatea de inculpat doar pe baza unei suspiciuni rezonabile). Această interpretare este de asemenea sugerată
prin alăturarea tezei II a aceleiaşi lit.d care prevede ca temei pentru arestare situaţia inculpatului cu privire la care
există suspiciunea rezonabilă că pregăteşte săvârşirea unei infracţiuni (situaţie în care, de asemenea autorul nu poate
avea nici măcar calitatea de suspect cu privire la această faptă, faptă care de altfel nu s-a comis încă, întrucât
dispoziţiile art. 305 alin.3 C.p.p. impun, pentru dobândirea calităţii de suspect, existenţa unor probe din care să
rezulte bănuiala rezonabilă că persoana a săvârşit o faptă).
Această interpretare, conform căreia dispoziţiile tezei I a lit.d se pot invoca doar în prima cauză în care
persoana are calitatea de inculpat, contravine însă dispoziţiilor art. 215 alin.7 C.p.p. care prevăd că în situaţia
inculpatului faţă de care s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar comite o nouă infracţiune se poate dispune
înlocuirea acestei măsuri restrictive de libertate cu măsura arestării preventive. întrucât dispoziţiile art.215 alin.7
C.p.p. prin raportare la dispoziţiile art. 242 C.p.p., prevăd reguli specifice pentru situaţia inculpatului cercetat sub
control judiciar care a comis o nouă infracţiune, se aplică prioritar faţă de dispoziţiile art.223 alin.l lit.d teza I C.p.p.,
ce reprezintă un caz general de luare a măsurii arestării preventive.
Astfel, pentru motivul expus în paragraful anterior, excluzând aplicabilitatea lit.d teza I în acele cauze în care
faţă de un inculpat s-a luat măsura controlului judiciar şi care comite o nouă infracţiune, se constată că lit.d teza I,
conform interpretării menţIate, şi-ar găsi aplicabilitatea doar în acele cauze în care faţă de un inculpat se efectuează
cercetări în stare de libertate şi cu privire la care există suspiciunea rezonabilă că a comis o nouă infracţiune.
Or, o astfel de interpretare restrictivă a aplicabilităţii temeiului de arestare preventivă prev. la teza I a lit.d nu
este prevăzută expres în dispoziţiile legale şi nici nu reiese vădit din interpretarea tuturor dispoziţiilor din materia
măsurilor preventive (cum reiese vădit interdicţia de a dispune luarea măsurii arestării preventive în cel de-al doilea
dosar în situaţia tezei II a lit.d - privind pregătirea săvârşirii unei noi infracţiuni, deci o infracţiune viitoare, necomisă
încă - care în mod evident poate constitui temei pentru luarea măsurii arestării preventive doar în prima cauză în care
persoana are calitatea de inculpat).

Totodată, o astfel de interpretare restrictivă contravine raţiunii pentru care Legiuitorul a prevăzut acest temei
de luare a măsurii arestării preventive, respectiv acela de a stopa rapid şi eficient perseverenţa infracţIală a persoanei
faţă de care s-a pus deja anterior în mişcare acţiunea penală într-o cauză, indiferent şi cu atât mai mult dacă faţă de
acel inculpat s-a dispus anterior o măsură restrictivă de libertate.
Astfel, acceptând justeţea argumentelor potrivit cărora într-o cauză în care faţă de un inculpat cercetat sub
control judiciar se poate dispune doar înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestării preventive în baza art.215 alin.7
C.p.p. prin raportare la art. 242 C.p.p., nu se poate ignora redusa eficienţă a aplicării acestei proceduri şi necesitatea
aplicării tezei I a lit.d în cea de-a doua cauză, dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de acest din urmă temei.

Pentru crearea unei imagini mai clare cu privire la necesitatea aplicării tezei I a lit.d în cea de-a doua cauză,
exemplificăm următoarele:
I. în situaţia în care la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti se efectuează cercetări faţă de
un inculpat sub control judiciar pentru comiterea unei infracţiuni de furt calificat, iar ulterior acelaşi inculpat este
depistat în flagrant comiţând o infracţiune de furt simplu, fiind creat astfel al doilea dosar penal, conform
interpretării oferite, posibilitatea organelor judiciare este de a solicita înlocuirea măsurii preventive a controlului
judiciar dispuse în primul dosar cu măsura arestării preventive. Pentru a dispune înlocuirea măsurii controlului cu
măsura arestării preventive, potrivit art. 242 alin.7 C.p.p., judecătorul fixează termen şi dispune citarea inculpatului.
Nici o dispoziţie nu obligă judecătorul să citeze inculpatul în ziua sesizării cu propunere de înlocuire, nici măcar în
situaţia inculpatului reţinut pentru cea de-a doua faptă (nici chiar în situaţia în care cele două dosare ar fi reunite -
aspect de altfel posibil până la expirarea celor 24 de ore ale reţinerii doar în cazul aceleiaşi unităţi de parchet sau al
unor unităţi apropiate teritorial). Astfel, aplicarea dispoziţiilor privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu
măsura arestării preventive conduce la lăsarea în libertate a inculpatului care a comis infracţiunea a doua de furt,
până la soluţIarea cererii de înlocuire, inculpatul având astfel toate şansele de a persevera în comiterea de infracţiuni
(cel puţin de furt simplu pentru care nu sunt îndeplinite condiţiile de pedeapsă prev. la alin.2 al art.223 C.p.p.),
aplicarea dispoziţiilor legale în acest caz contravenind flagrant raţiunii pentru care a fost reglementat acest temei de
luare a măsurii arestării.
Apreciem că formularea unei propuneri de arestare preventivă în cel de-al doilea dosar în care persoana are
calitatea de inculpat cu privire la această faptă, deci cu privire la această a doua faptă există probe care rezultă că
persoana a săvârşit fapta - în sensul art.309 C.p.p., faptă comisă după ce anterior se dispusese punerea în mişcare a
acţiunii penale faţă de aceeaşi persoană într-un prim dosar se pliază pe condiţiile prev. de teza I a lit.d, şi nu conduce
la încălcarea vreunui drept procesual sau material al inculpatului din ambele dosare.
In mod evident este nelegală o propunere de arestare preventivă în cel deal doilea dosar în care faţă de
inculpatul din primul dosar există doar suspiciunea/bănuiala rezonabilă (cum se prevede la art.223 lit.d C.p.p. şi la
art. 305 alin.3 C.p.p.), pentru că arestarea preventivă se dispune faţă de un inculpat cu privire la faptă, nu faţă de
suspect, potrivit 203 alin.3 C.p.p.

II. In cazul în care inculpatul este cercetat sub control judiciar pentru o infracţiune de furt calificat înregistrat
la o unitate de parchet situată teritorial la sute de km., Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad şi comite pe raza
Parchetului Sectorului 2 o infracţiune flagrantă de furt simplu, pentru care nu este îndeplinită condiţia de pedeapsă
prev. la alin.2 al art. 223 C.p.p., faţă de acesta se va dispune măsura reţinerii, dar în cursul termenului de 24 de ore
ale reţinerii este improbabil a se lua legătura cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad pentru ca acesta să ceară
înlocuirea măsurii controlului dispusă, cu măsura arestării preventive, şi chiar dacă se va solicita înlocuirea, tot se
aplică dispoziţiile art.242 alin.7 C.p.p., privind citarea inculpatului, ceea ce presupune lăsarea mai departe în
libertate a inculpatului, liber să persevereze în comiterea de infracţiuni.
Subliniem că şi situaţia inculpatului G I este aceeaşi în condiţiile în care acesta, după respingerea
propunerii de arestare preventivă şi luarea măsurii controlului judiciar de către Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti în dosarul 701/P/2017 pentru fapta comisă la data de 30.01.2017, fiind pus în libertate, a comis la
data de 01.02.2017 o nouă infracţiune de furt simplu în dosarul 802/P/2017 şi fiind din nou pus în libertate ca
urmare a respingerii propunerii de arestare preventivă întemeiată pe dispoziţiile lit.d teza I, a comis la data
de 02.02.2017 o nouă infracţiune de furt.
Astfel, prin interpretarea restrictivă a aplicabilităţii tezei I a lit.d a art. 223 C.p.p. s-a înfrânt în mod efectiv
raţiunea avută în vedere prin reglementarea acestui temei.
Totodată, lecturând fişa de cazier judiciar a inculpatului se constată că, acesta a fost condamnat definitiv
pentru infracţiuni contra patrimoniului de instanţe de judecată atât din România, condamnări prin raportare la care se
reţine starea de recidivă postexecutorie, cât şi din alte state europene, vizând fapte mai recente.
In acelaşi timp, astfel cum reiese din cuprinsul declaraţiei inculpatului şi din actele medicale întocmite cu
ocazia introducerii în arest, inculpatul este consumator de heroină şi totodată acesta a precizat că nu are un loc de
muncă stabil, fiind astfel evident riscul major pe care inculpatul îl prezintă. Anume acela de a comite pe viitor astfel
de fapte pentru a face rost de bani spre a se întreţine şi a-şi satisface dependenţa de stupefiante.

* * *
Pentru aceste considerente,
în temeiul art.36 alin.2 C.p.p. rap. 204 alin.l C.p.p. şi art. 4251 alin.7 pct. 2 lit.a) C.proc.pen.,

SOLICITĂM TRIBUNALULUI BUCUREŞTI

Admiterea contestaţiei astfel cum a fost formulată.

Desfiinţarea hotărârii penale atacate, soluţIarea cauzei şi dispunerea arestării preventive faţă de
inculpatul G I, ţinând cont de criticile formulate.
 ROMÂNIA
JUDECĂTORIA SECTORULUI 2 BUCUREŞTI - SECŢIA PENALĂ

Ministerul Public este reprezentat de procurorul CT, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria
Sectorului 2 Bucureşti.
Pe rol se află soluţIarea propunerii de luare a măsurii arestării preventive formulate de Parchetul de pe lângă
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în dosarul penal nr. 802/P/2017, cu privire la inculpatul G I.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu a răspuns inculpatul G I, personal, în stare de reţinere, asistat
de apărătorul din oficiu, avocat MT.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care, potrivit art. 225 alin. (8) C.pr.pen.,
judecătorul de drepturi şi libertăţi aduce inculpatului la cunoştinţă infracţiunea de care este acuzat, motivul aducerii
în faţa judecătorului, că este asistat de avocat desemnat din oficiu, că are dreptul de a nu face nicio declaraţie,
atrăgându-i-se atenţia că ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva sa, iar dacă refuză să dea declaraţii nu va suferi
nicio consecinţă defavorabilă.
Inculpatul arată că îşi menţine declaraţiile date anterior în faţa organelor de urmărire penală şi nu doreşte să
mai dea declaraţie şi în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi.
Judecătorul de drepturi şi libertăţi, nefiind alte cereri, acordă cuvântul în dezbaterea propunerii de arestare
preventivă.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea propunerii formulate de Parchetul de
pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, în baza art. 224 rap. la art. 223 alin.l lit. d C.p.p., cu aplicarea art. 202
art. 202 alin. (1), (3) şi (4) lit. e) C.proc.pen., în sensul luării măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G I, pe o
perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.02.2017 până la 03.03.2017, pentru comiterea de către acesta a unei
infracţiuni de furt simplu, în data de 01.02.2017. Solicită a se avea în vedere dispoziţiile art. 223 alin. 1 lit. d C.p.p.,
în sensul că există suspiciunea ca, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa într-o altă cauză, acesta a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. Arată, în completarea motivării propunerii formulate că, date fiind frecvenţa
comiterii de infracţiuni de către inculpat şi aspectul că acesta nu are o sursă de venituri, există suspiciunea rezonabilă
că acesta pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni, în sensul art. 223 alin. 1 lit. d teza finală C.pr.pen. Faţă de
perseverenta infracţIală de care inculpatul a dat dovadă, acesta săvârşind fapta din prezenta cauză la numai două zile
după săvârşirea unei alte fapte de furt, ce face obiectul dosarului 710/P/2017 şi pentru care s-a luat măsura
controlului judiciar, încheierea nefiind însă definitivă. Apreciază că, pentru a se evita sustragerea inculpatului de la
cercetarea penală precum şi săvârşirea de noi infracţiuni de către acesta, se impune admiterea propunerii formulate
de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti. Relativ la persoana inculpatului, apreciază că privarea
de libertate se impune întrucât acesta nu are venituri licite şi nici un loc de muncă, existând riscul de comiterii de noi
infracţiuni, măsura arestului preventiv fiind legală, proporţIală cu gravitatea faptei reţinute în sarcina inculpatului şi
necesară în prezenta cauză.
Apărătorul inculpatului, în baza art. 227 alin. 1 din C.p.p., solicită respingerea propunerii formulate de
către parchet, iar în temeiul art. 227 alin. 2 din C.p.p., aplicarea unei alte măsuri preventive, respectiv cea a
arestului la domiciliu. în acest sens, arată că există suspiciunea că inculpatul poate săvârşi alte infracţiuni, având în
vedere că a comis o altă faptă la doar o zi de la punerea în mişcarea acţiunii penale într-o altă cauză. Apreciază că
arestul la domiciliu ar fi suficient şi necesar pentru a preveni săvârşirea de noi infracţiuni. Mai arată că inculpatul
are o soţie şi doi copii minori. Totodată, arată că inculpatul doreşte să ia legătura cu membrii familiei sale şi cu
prietenii pentru a-1 ajuta în vederea achitării prejudiciului cauzat persoanei vătămate şi chiar să efectueze
demersuri în vederea unei eventuale împăcări cu aceasta.
Inculpatul, personal, având ultimul cuvânt, arată că a săvârşit o nouă faptă întrucât nu a avut bani de
mâncare şi medicamente pentru copilul său în vârstă de 1 an şi jumătate, care este bolnav de hepatită. Mai arată că
nu va mai săvârşi nici o altă infracţiune.
S-au declarat închise dezbaterile, după care,

JUDECĂTORUL DE DREPTURI ŞI LIBERTĂŢI,

Deliberând, constată următoarele:

La data de 2 februarie 2017 a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti propunerea
Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti de luare a măsurii arestării preventive faţă de inculpatul G
I, cu privire la care s-a pus în mişcare acţiunea penală pentru aceea că la data de 1.02.2017, în jurul orei 11:45, a
sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate I Petra-Gabriela un telefon mobil marca Apple model iPhone 5S, în
timp ce se afla pe strada Olari din Bucureşti, sectorul 2, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii
de furt, prev. de art. 228 alin. (1) C.pen. cu aplicarea art. 41 alin. (1) C.pen. în motivarea propunerii s-a arătat, în
esenţă, că există suspiciunea rezonabilă că după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul G I a
săvârşit cu intenţie o nouă infracţiune. S-a precizat că faţă de inculpatul G I s-a dispus prin ordonanţa cu nr.
710/P/2017 din data de 31.01.2017 punerea în mişcare a acţiunii penale pentru săvârşirea infracţiunii de furt
calificat, faptă prev. şi ped. de art. 228 alin. 1- 229 alin. 1, lit. a din Cp. cu aplic. art. 41 alin. 1 din Cp., constând în
aceea că la data de 30.01.2017 în jurul orei 13:45, a sustras din buzunarul gecii persoanei vătămate Nguyen-Thi
Hoang-Anh un telefon mobil marca Apple model iPhone 6s, în timp ce se afla într-un autobuz al liniei 133, oprit în
staţia RATB "Mihai Eminescu", din Sectorul 2, Bucureşti, inculpatului fiindu-i adusă la aceeaşi dată calitatea de
inculpat, fapta şi încadrarea juridică reţinute în sarcina sa precum şi drepturile şi obligaţiile ce-i revin în acea calitate.
La aceeaşi dată, 31.01.2017, s-a întocmit în dosarul penal cu nr. 710/P/2017 referat cu propunere de luare a măsurii
arestării preventive faţă de inculpatul G I pentru fapta comisă la data de 31.01.2017. Judecătoria Sectorului 2
Bucureşti a respins propunerea formulată de parchet şi a dispus luarea măsurii controlului judiciar faţă de inculpat pe
o perioadă de 60 de zile de la pronunţare, inculpatul fiind pus de îndată în libertate. S-a mai arătat că, având în
vedere cele de mai sus, se constată că după punerea în mişcare a acţiunii penale în dosarul 710/P/2017 din data de
31.01.2017, inculpatul a comis fapta ce face obiectul prezentei cauze la data de 01.02.2017.
în drept au fost invocate dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen.
în cadrul dezbaterilor asupra propunerii de arestare preventivă, procurorul şi-a completat motivarea, arătând
că în cauză ar fi îndeplinită şi condiţia impusă în teza finală a art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen., în sensul că, având în
vedere frecvenţa comiterii de infracţiuni de către inculpat, coroborată cu aspectul că acesta nu are o sursă de venituri,
există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa în prezenta cauză, inculpatul
pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni.
Analizând actele şi lucrările dosarului de urmărire penală, judecătorul de drepturi şi libertăţi reţine că
propunerea procurorului este neîntemeiată, dispoziţiile art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. nefiind incidente în prezenta
cauză.
Astfel, potrivit acestor dispoziţii, măsura arestării preventive poate fi luată în cursul urmăririi penale dacă
„există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârşit cu
intenţie o nouă infracţiune sau pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni".
Din modul de redactare a acestei dispoziţii rezultă în mod evident că, pentru a fi incident cazul de arestare
preventivă pe care îl reglementează în cadrul primei teze, este necesar ca punerea în mişcare a acţiunii penale la care
trimite textul şi care să fie urmată de comiterea unei noi infracţiuni să se fi dispus în cauza în care se solicită
arestarea preventivă, iar nu într-o altă cauză. Or, în speţă, acţiunea penală s-a pus în mişcare în cauza de faţă tocmai
pentru săvârşirea presupusei fapte din data de 1.02.2017, astfel că această faptă nu poate constitui „o nouă
infracţiune", în sensul art. 223 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. Pe de altă parte, pentru a fi incidenţă teza finală a art. 223
alin. (1) lit. d) C.pr.pen., invocată de procuror în completarea motivării, cu prilejul dezbaterilor, este necesar să
existe probe sau, cel puţin, indicii temeinice din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul pregăteşte în
concret săvârşirea unei noi infracţiuni, nefiind suficientă o temere generică în acest sens, bazată pe frecvenţa
comiterii unor fapte anterioare şi pe aspectul că inculpatul nu are o sursă de venituri. Or, în cauză, nu există astfel de
probe sau indicii.
In aceste condiţii, judecătorul constată, pe de o parte, că motivul de arestare preventivă prevăzut la art. 223
alin. (1) lit. d) prima teză C.pr.pen. nu poate fi valorificat în prezenta cauză (el ar fi putut să fie, eventual, incident în
cauza care face obiectul dosarului nr. 710/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti), iar
privinţa celui prevăzut la teza finală a textului nu sunt realizate condiţiile impuse de lege.
Cum în cauză nu poate fi reţinută nici incidenţa vreunui alt caz de arestare preventivă dintre cele prevăzute
la art. 223 C.pr.pen. [neexistând niciuna dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. a)-c), iar textul alin. (2) nefiind
aplicabil, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru presupusa faptă care face obiectul cauzei este închisoarea de la
6 luni la trei ani sau amenda), judecătorul urmează ca, în temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen., să respingă propunerea
de arestare preventivă a inculpatului şi, în consecinţă, să dispună punerea inculpatului în libertate.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

In temeiul art. 227 alin. (1) C.pr.pen. respinge propunerea Parchetului de pe lângă
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti de arestare preventivă a inculpatului G I şi dispune punerea
în libertate a inculpatului.
Cu drept de contestaţie, în termen de 48 de ore de la pronunţare.
 TEST MĂSURI PROCESUALE

1. Potrivit normelor procesual penale reţinerea, ca măsură preventivă, poate fi dispusă de:
a) instanţa de judecată;
b) doar organul de cercetare penală;
c
c) organul de cercetare penală sau procuror;
d) doar procurorul în timpul u. pen.
2. Pe parcursul desfăşurării procesului penal, măsura preventivă luată se poate înlocui cu alta, când:
a) s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii respective;
b) nu mai există vreun temei care să justifice menţinerea măsurii respective; a
c) se dispune înlocuirea numai în cazul în care se solicită schimbarea cu o altă măsură preventivă mai
uşoară;
d) cererea este făcută de organul judiciar care a luat-o.
3. Scopul special al măsurilor preventive este:
a) înlăturarea unei stări de pericol şi de prevenire a săvârşirii unei fapte penale; a
b) asigurarea bunei desfăşurări a procesului penal ori în împiedicarea sustragerii suspectului sau
inculpatului de la u. pen., judecată sau de la executarea pedepsei;
c) protejarea anumitor categorii de persoane; b-general
d) garantarea executării pedepsei amenzii sau reparării pagubei produse prin infracţiune.
4. Măsurile procesuale pot fi dispuse:
a) numai în cursul u. pen şi au caracter facultativ; d
b) pe tot parcursul procesului penal şi durează permanent;
c) în cursul u. pen. şi al judecăţii, până la pronunţarea unei hotărâri definitive, şi au caracter facultativ;
d) pe tot parcursul procesului penal, au caracter facultativ şi provizoriu.
5. Măsurile preventive sunt:
a) reţinerea, arestarea la domiciliu, sechestrul,controlul pe cauțiune; b
b) reţinerea, arestarea, controlul judiciar;
c) reţinerea, arestarea, obligaţia de a nu părăsi loc./ţara, obligaţia la tratament medical;
d) arestarea preventivăşi obligaţia la tratament medical.
6. Actul prin care procurorul poate dispune măsurile preventive:
a) rezoluţie şi ordonanţă;
b) ordonanţă; b
c) rezoluţie şi rechizitoriu;
d) ordonanţă şi rechizitoriu.
7. Revocarea măsurilor preventive:
a) se face când se constată dispariţia temeiurilor care au impus luarea acelei măsuri;
b) se face numai dacă organele judiciare urmează să îşi decline competenţa;
c) atrage dispunerea altor măsuri procesuale;
d) se face numai de către instanţă.
8. Măsurile preventive încetează de drept: a
a) în faza de u. pen. în cazul în care procurorul dispune o soluție de netrimitere în judecată ;
b) în faza de judecată în caz de achitare sau încetare a proc. pen.;
c) numai când instanţa pronunţă o pedeapsă cu amenda; a,b
d) când procurorul dispune o măsură educativă.
9. Plângerea împotriva ordonanţei de reţinere a org. de cerc.:
a) se adresează instanţei de judecată în termen de 24 de h; c
b) se adresează procurorului care supraveghează cercetarea penală în termen de 10 h;
c) se adresează procurorului care supraveghează cercetarea penală înainte de expirarea celor 24 h;
d) se soluţionează de către procurorul care supraveghează u. pen. prin rezoluţie.
10. Plângerea împotriva ordonanţei procurorului privind măsura controlului judiciar:
a) se adresează procurorului ierarhic superior, în termen de 3 zile; d
b) se soluţionează, de către instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza, în şedinţă publică;
1
 c) se soluţionează de către instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece cauza, în camera de consiliu,
fără citarea părţilor, cu prezenţa obligatorie a procurorului;
d) se adresează judecătorului de drepturi și libertăți dela instanța căreia i-ar reveni competența să
judece cauza în fond, în termen de 48 de ore de la comunicare.
11. Împotriva încheierii prin care se dispune măsura arestării preventive în timpul u. pen.:
a) poate face recurs doar suspectul sau inculpatul, în termen de 24 de ore de la pronunţare, pt. cei
prezenţi sau de la comunicare, pt. cei lipsă;
d
b) nu presupune participarea obligatorie a procurorului la judecarea recursului;
c) atrage soluţionarea recursului în termen de 48 de h (la învinuit) şi 3 zile (la inculpat);
d) poate face contestație inculpatul şi procurorul în termen de 48 de ore de la pronunţare, pt. cei
prezenţi şi de la comunicare pt. cei lipsă.
12. Măsura arestării preventive dispuse în cursul judecăţii:
a) poate fi atacată cu apel în termen de 3 zile de la pronunţare sau de la comunicarea hotărârii; d
b)poate fi atacată de suspect/inculpat şi de procuror în termen de 24 de ore de la
pronunţare/comunicare;
c) poate fi atacată cu recurs judecat în termen de 3 zile, instanţa pronunţându-se în aceeaşi zi prin
încheiere;
d) poate fi atacată cu contestație, la soluţionarea acesteia participarea procurorului și a apărătorului ales
sau din oficiu fiind obligatorie.
13. Măsura reţinerii:
a) suspectului minor se poate dispune de către organul de cerc. pen. sau de procuror, pe o perioadă de
maxim 24 de h;
a
b) poate fi prelungită numai cu încă 24 de h;
c) inculpatului minor (14-16 ani) se dispune numai de procuror prin ordonanţă, pe o durată de 10 h;
d) se dispune pe o durată de 24 de h / 10 h pentru minorii ce răspund penal, ce au vârste între 14-16
ani.
14. Arestarea preventivă a suspectului:
a) poate fi dispusă pe o durată de cel mult 10 zile, prin încheiere;
b) poate fi dispusă pe o perioadă de cel mult 3 zile dacă învinuitul este minor, iar pedeapsa prev. de
lege pt. fapta săvârşită este detenţiunea pe viaţă sau închisoarea;
c) propusă în cursul u. pen., se soluţionează în şedinţă publică, cu participarea obligatorie a
procurorului;
d
d) nu poate fi dispusă în cursul judecăţii.

2
TEST DREPT PROCESUAL PENAL – MĂSURI PROCESUALE

1. Potrivit legii procesual penale, măsura preventivă a reţinerii, poate fi luată de:
a) organul de cercetare penală, faţă de suspect sau inculpat, pe o perioadă de cel mult 48 ore; b
b) organul de cercetare penală, faţă de suspect, pe o perioadă de cel mult 24 de ore;
c) doar de c[tre procuror, faţă de suspect sau inculpat, pe o perioadă de cel mult 24 de ore.
2. Măsurile preventive încetează de drept:
a) în caz de clasare a cauzei penale; abc
b) în caz de renunțare la u.pen.;
c) când se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.
3. Măsura preventivă a controlului judiciar
a) constă în punerea în libertate a persoanei arestate preventiv sub condiţia respectării unor obligaţii şi a
depunerii unei cauţiuni;
b) poate fi dispusă de către procuror, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau
instanța de judecată;
b
c) se acordă doar inculpatului arestat.
4. Măsurile preventive se revocă
a) atunci când dispare temeiul care a determinat dispunerea măsurii sau măsura a fost luată cu încălcarea
prevederilor legale;
b) în caz de clasare sau renunțare la u.pen; a
c) când se pronunţă o hotărâre judecătorească definitivă de condamnare.
5. Măsurile de ocrotire în cadrul procesului penal:
a) se dispun în mod obligatoriu dacă cel vătămat prin infracţiune este o persoană lipsită de capacitate de
exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă;
b) vizează punerea sub sechestru a bunurilor ce aparţin persoanei vătămate până la restituire; c
c) se pot dispune faţă de minorii aflaţi în ocrotirea unui inculpat arestat preventiv.
6. Restituirea cauţiunii
a) este posibilă dacă s-a dispus clasarea sau renunțarea la urmărire penală; ac
b) nu este posibilă în niciun caz, respectiva sumă de bani făcându-se venit la bugetul Ministerului Justiţiei;
c) nu este posibilă atunci când intervine înlocuirea măsurii controlului judiciar pe cauțiune cu cea a arestului la
domiciliu sau preventiv;
7. Dispunerea unei măsuri preventive față de minor se dispune
masura bc
a) doar dacă acesta are calitatea de inculpat în procesul penal; preventiva
b) în mod excepțional, numai dacă efectele pe care privarea de libertate le-ar avea asupra persoanlității și
dezvoltării acestuia nu sunt disproporționate față de scopul urmărit prin luarea măsurii;
c) atrage obligația organului judiciar de a încunoștința reprezentantul legal al acestuia sau persoana în îngrijirea
sau supravegherea căreia se află minorul.
8. Aplicarea provizorie a măsurilor de siguranță cu caracter medical
a) este în competența judecătorului de drepturi și libertăți în cursul urmăririi penale; bca
b) presupune efectuarea obligatorie în cauză a unei expertize medico-legale;
c) se dispune pe durată nederminată, până la însănătoșirea sau ameliorarea stării de sănătate a suspectuui sau
inculpatului.
9. Măsurile asigurătorii ce se dispun în cursul procesului penal:
a) pot consta în: sechestrul penal, poprire, inscripţie ipotecară şi confiscarea specială;
b) pot fi contestate numai la judecătorul de drepturi și libertăți atunci când sunt dispuse de procuror;
c) sunt obligatorii în cazul în care persoana vătămată este o persoană lipsită de capacitate de exercițiu sau cu
capacitate de exercițiu restrânsă. bc
TEST MĂSURI PREVENTIVE
a
1. Cauțiunea depusă de inculpat nu se restituie:
a) dacă s-a dispus înlocuirea controlului judiciar pe cauțiune cun arestul la domiciliu, pe motiv că
inculpatul, cu rea-credință, nu a informat organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței;
b) dacă se dispune revocarea controlului judiciar pe cauțiune pe motiv că procurorul a descoperit
împrejurări anterioare dispunerii măsurii care justifică luarea arestării preventive;
c) în toate situațiile în care se descoperă că inculpatul a comis, după luarea controlului judicar pe
cauțiune, o nouă faptă prevăzută de legea penală.

2. Măsura preventivă a arestului la domiciliu: a

a) poate dura mai mult de 5 ani în cursul judecății;
b) poate fi prelungită de judecătorul de camera preliminară, numai la cererea procurorului, dacă
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiune este mai mare de 4 ani;
c) poate fi luată de instanța de judecată, din oficiu, prin sentința penală de condamnare a
inculpatului.

3. Confirmarea mandatului de arestare emis în lipsa inculpatului care s-a sustras urmăririi
penale se poate dispune de:
a) judecătorul de drepturi și libertăți care a luat măsura; a,b
b) judecătorul de camera preliminară;
c) numai de judecătorul de drepturi și libertăți de la locul unde a fost prins inculpatul.

4. Verificarea măsurii preventive dispuse într-o cauză penală, după pronunțarea unei hotărâri
în primă instanță, atacată cu apel, până la sesizarea instanței de apel, se realizează:
a) de către prima instanță;
b) de către instanța ierarhic superioară; a
c) măsura preventive încetează de drept la data pronunțării hotărârii primei instanțe.

5. Inculpatul AM a fost liberat condiționat, la data de 10 mai 2014, din executarea unei
pedepse rezultante de 6 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea, în concurs, a infracțiunilor
de tâlhărie și evadare. În perioada liberării conditionate, până la termenul la care pedeapsa ar
fi fost considerată ca executată, inculpatul AM a săvârșit infracțiunea de tâlhărie pentru care
procurorul a pus în mișcare acțiunea penală, în condițiile prevăzute de lege, a dispus reținerea
acestuia pe o perioadă de 24 de ore, iar cu 6 ore înainte de expirarea acesteia a înaintat
judecătorului de drepturi și libertăți de la Judecătoria X propunerea de luare a măsurii
arestării preventive pe o durată de 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți sesizat a
admis propunerea procurorului și a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioadă
de 30 de zile. Încheierea pronunțată de judecătorul de drepturi și libertăți:
a) este nelegală numai sub aspectul numărului de zile pentru care s-a dispus arestul la domiciliu;
b) este legală;
c) este nelegală. c

6. În materia măsurilor preventive:

a) revocarea măsurii controlului judiciar se dispune de procuror, atunci când acesta a adoptat soluţia
clasării cauzei, deoarece fapta nu a fost comisă cu vinovăţia prevăzută de lege;
b) dispoziţia de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura arestării preventive din sentinţa
penală de condamnare la pedeapsa închisorii, nu este executorie; c
c) prima instanţă nu poate menţine măsura arestării preventive atunci când dispune condamnarea
inculpatului la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, iar acesta a fost privat de libertate în cursul
procesului penal o perioadă de 1 an şi 4 luni.

7. Internarea medicală nevoluntară, în cursul urmăririi penale:

a) se dispune atunci când organul de urmărire penală are o îndoială asupra discernământului
inculpatului în momentul săvârşirii infracţiunii ce face obiectul acuzaţiei, şi este necesară internarea
în vederea efectuării expertizei, inculpatul refuzând internarea, fiind necesară şi îndeplinirea
condiţiei privind existenţa unui pericol concret şi actual pentru siguranţa publică;
b) se poate dispune în mod provizoriu faţă de inculpatul care este bolnav mintal, dacă luarea măsurii
este necesară pentru înlăturarea unui pericol concret şi actual pentru siguranţa publică;
c) nu se poate dispune când inculpatul se află deja internat la cererea sa într-o unitate de asistenţă
medicală.
b
8. În cazul în care față de inculpat s-a luat în cursul judecății măsura preventivă a controlului
judiciar pe cauțiune:
a) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsura preventivă se poate
menține;
b) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsura preventivă încetează de
drept;
c) dacă pe durata măsurii preventive, inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile care-i revin,
instanța de judecată dispune din oficiu majorarea cuantumului cauțiunii.
a

9. Măsurile asigurătorii în procesul penal:

a) încetează de drept la data la care prin ordonanţă procurorul dispune clasarea cauzei şi nu a ridicat
aceste măsuri luate în cursul urmăririi penale;
b) încetează de drept dacă instanţa lasă nesoluţionată acţiunea civilă, în termen de 30 de zile de la
rămânerea definitivă a hotărârii, dacă persoana vătămată nu introduce acţiune civilă în faţa instanţei
civile;
c) încetează de drept la data pronunţării sentinţei de primă instanţă prin care este lăsată nesoluţionată
acţiunea civilă. b

10. În procedura soluționării propunerii de luare a măsurii internării nevoluntare:

a) prezența suspectului sau inculpatului nu este obligatorie; b
b) se soluționează cu participarea procurorului și a avocatului ales sau din oficiu al suspectului sau
inculpatului;
c) măsura se dispune pentru o perioadă de 90 de zile de către judecătorul de cameră preliminară.

11. Prelungirea arestării preventive a inculpatului în cursul urmăririi penale se poate dispune:
a) numai de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa căreia i-ar reveni competenţa să judece
cauza în primă instanţă;
b) de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa corespunzătoare în grad instanţei căreia i-ar
reveni competenţa să judece cauza în primă instanţă, în a cărei circumscripţie se află locul unde s-a
constatat săvârşirea infracţiunii;
c) de judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanţa în a cărei circumscripţie se află locul de
deţinere şi care a dispus iniţial măsura arestării preventive, chiar dacă la momentul soluţionării
propunerii de prelungire, competenţa de a soluţiona cauza în primă instanţă aparţine unei instanţe
superioare. b

12. În cazul arestării în lipsă a inculpatului:

a) când persoana menţionată în mandatul de arestare preventivă nu a fost găsită, organul de poliţie
însărcinat cu executarea mandatului dispune darea în urmărire şi în consemn la punctele de trecere a
frontierei a inculpatului;
b) la încetarea stării de necesitate inculpatul este prezentat judecătorului care a luat măsura ori după
caz judecătorului de cameră preliminară sau completului la care se află spre soluţionare cauza;
c) atunci când organul de poliție constată că sediul instanței a fost înscris greșit în cuprinsul
mandatului de arestare, nu îl execută.
b, c-adresa
gresita nu e
13. Arestul la domiciliu: problema
a) poate fi dispus față de inculpatul care a mai fost anterior arestat la domiciliu în aceeași cauză,
indiferent dacă au intervenit sau nu temeiuri noi care fac necesară privarea sa de libertate;
b) poate fi dispus de judecătorul de drepturi și libertăți numai dacă este sesizat cu o propunerea de
luare a acestei măsuri preventive de către procuror;
c) încetează de drept dacă instanța a dispus condamnarea în fond a inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea executării sub supraveghere.
c

14. Durata arestării preventive a inculpatului minor:

a) este de cel mult 20 de zile, în cursul urmăririi penale, în afară de cazul când este prelungită, în
condiţiile legii;
b) este de cel mult 30 de zile, perioadă din care se deduce durata reținerii; c
c) nu poate depăşi 30 de zile, în procedura în cameră preliminară, în afară de cazul când este
prelungită, în condiţiile legii.

15. Măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată, între altele, în următoarele
cazuri:
a) numai dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o infracţiune şi că după
punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva sa există suspiciunea rezonabilă că inculpatul
pregăteşte săvârşirea unei noi infracţiuni;
b) dacă acesta încearcă să influenţeze un alt participant la comiterea infracţiunii, însă numai dacă
legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare;
c) dacă există indicii temeinice din care rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârşit o
infracţiune intenţionată contra vieţii şi privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei
stări de pericol pentru ordinea publică. a

16. Existența unui sechestru asigurător penal asupra imobilelor unei persoane fizice sau
juridice:
a) nu suspendă executarea silită începută de un creditor ipotecar, al cărui drept de ipotecă asupra
acelorași bunuri a devenit opozabil terților anterior înființării măsurii asiguratorii din procesul penal;
b) determină nulitatea actelor de executare ulterioare înființării măsurii asiguratorii din procesul
penal asupra acelorași bunuri;
c) suspendă actele de executare ulterioare înființării măsurii asiguratorii din procesul penal asupra
acelorași bunuri.
ril- a
17. Judecătorul de drepturi şi libertăţi sesizat în cursul urmăririi penale cu o propunere de
prelungire a măsurii preventive poate dispune:
a) respingerea propunerii şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu controlul judiciar, caz în care
prelungirea controlului judiciar în cursul urmăririi penale va fi în competenţa judecătorului de
drepturi şi libertăţi;
b) respingerea propunerii şi înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar,
caz în care prelungirea controlului judiciar în cursul urmăririi penale va fi în competenţa
procurorului;
b
c) respingerea propunerii şi revocarea măsurii arestării preventive.

18. Inculpatul arestat preventiv poate fi tratat sub pază permanentă în rețeaua medicală a
Ministerului Sănătății:
a) dacă pe baza actelor medicale, se constată că suferă de o boală care nu poate fi tratată în rețeaua
medicală a Administrației Naționale a Penitenciarelor;
b) perioadă de timp care nu intră în durata măsurii arestării preventive şi care se va scădea din durata
pedepsei sau amenzii pronunţate;
c) cu încuviințarea judecătorului de drepturi și libertăți, a judecătorului de cameră preliminară sau a
instanței de judecată care a luat măsura arestării preventive sau în fața căreia se află cauza.
a
19. Suma depusă de inculpat drept cauţiune în cursul procesului penal în cazul controlului
judiciar pe cauţiune:
a) se restituie în caz de renunţare la aplicarea pedepsei, atunci când inculpatul a plătit integral
despăgubirile acordate părţii civile şi nu s-a dispus plata din cauţiune, în ordine, a cheltuielilor
judiciare sau a amenzii;
b) nu se restituie în cazul în care judecătorul de cameră preliminară respinge cererea de confirmare a
soluţiei de renunţare la urmărire penală, desfiinţând ordonanţa procurorului şi dispunând clasarea;
c) în cursul judecăţii, se restituie dacă măsura controlului judiciar pe cautiune a fost înlocuită cu
măsura arestului la domiciliu întrucât inculpatul şi-a încălcat cu rea credinţă obligaţia de a se
prezenta la organul de urmărire penală la chemarea acestuia. a

20. Poate cere revocarea măsurii de siguranţă a interzicerii ocupării unei funcţii sau a
exercitării unei profesii luată prin hotărâre definitivă: a
a) persoana cu privire la care s-a luat măsura de siguranţă;
b) procurorul, în situaţia în care constată că temeiurile care au impus luarea măsurii de siguranţă au
încetat;
c) unitatea la care persoana cu privire la care s-a luat măsura de siguranţă şi-a desfăşurat profesia de
care sa folosit pentru săvârşirea infracţiunii, dacă temeiurile care au impus luarea măsurii au încetat.

21. În cazul arestării inculpatului în lipsă, perioada de 30 de zile pentru care s-a dipus măsura
începe să curgă:
a) de la data depunerii inculpatului în arestul poliției, atunci când acesta a fost identificat şi
imobilizat în ziua anterioară de organele de poliţie în vederea punerii în executare a mandatului de
arestare preventivă;
b) de la punerea în executare a măsurii arestării preventive; b
c) după audierea inculpatului de către judecătorul care a dispus măsura arestării preventive.
Grile

1. Într-o cauză penală în care inculpatul este cercetat de tribunal pentru tentativă la
infracțiunea de omor, constând în aceea că, vrând să lovească cu un ciomag capul victimei,
a nimerit-o în umăr, producându-i leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale,
principiul ne bis in idem este incident:
a) dacă, pentru fapta descrisă, inculpatul a fost deja condamnat prin altă hotărâre definitivă
pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe;
b) doar dacă instanța schimbă încadrarea juridică a faptei și îl condamnă pentru infracțiunea de
loviri sau alte violențe, așa cum a fost deja condamnat definitiv printr-o hotărâre anterioară;
c) doar dacă, în același timp, pentru fapta descrisă, inculpatul este cercetat și de judecătorie, sub
încadrarea juridică de loviri sau alte violențe.

2. După începerea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, partea:

a) responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal, la cererea părții civile, dar numai
cu acordul inculpatului;
b) civilă are dreptul să ceară instanței penale, în cadrul dezbaterilor, repararea prejudiciului
descoperit după constituirea ca parte civilă;
c) civilă, cu ocazia audierii sale, paote solicita majorarea întinderii pretențiilor arătate în
constituirea de parte civilă.

3. Asistența juridică este obligatorie întotdeauna în cursul:

a) urmăririi penale, pentru inculpatul major, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea
infrcațiunii de viol, pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 10 ani;
b) procedurii de cameră preliminară, pentru inculpatul major, dacă pedeapsa prevăzută de lege
este închisoarea de la unu la 5 ani;
c) cercetării judecătorești, pentru persoana vătămată, victimă a infracțiunii de act sexual cu un
minor, chiar dacă aceasta a împlinit vârsta de 15 ani la momentul sesizării instanței.

4. Calitatea unei persoane de inculpat într-o cauză penală:

a) poate coexista cu cea de suspect, cercetat pentru o altă infracțiune, în aceeași cauză;
b) nu poate fi dobândită în situațiaîn care suspectul se sustrage de la urmărirea penală;
c) este obligatorie pentru a putea dispune măsura reținerii.

5. Asistența juridică este obligatorie:

a) la judecarea cererii de reabilitare privind condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare;
b) în cursul judecății, pentru inculpatul persoană juridică, în cauzeleîn care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani;
c) la soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, pentru intimatul
care a avut în cursul urmăririi penale calitatea de suspect cercetat cu privire la o infracțiune de
omor.

6. Suspectul într-o cauză penală:

a) poate fi parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la infracțiunea pentru care
este cercetat;
b) poate avea și calitatea de persoană vătămată, în același dosar;
c) se poate împăca cu persoana vătămată, chiar dacă aceasta s-a constituit parte civilă.
1. Judecătorul de drepturi și libertăți:
a) soluționează plângerile împotriva actelor procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
b) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
c) soluționează cererile privind dispunerea măsurilor preventive în cursul procesului penal.

2. Judecătorul de cameră preliminară:

a) soluționează plângerile împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală;
b) verifică legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;
c) soluționează contestațiile împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi
penale.

3. Compunerea completului
a) este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor;
b) presupune numărul de judecători care participă la judecarea unei cauze într-un anumit stadiu;
c) este de competența președintelui instanței.

4. Numărul judecătorilor din completul de judecată este:

a) un judecător, în primă instanță, la toate instanțele;
b) trei judecători, în apel , la ÎCCJ, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de
apel;
c) cinci judecători, în apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de CMA.

5. Asistarea inculpatului în cursul procesului penal este obligatorie atunci când acesta
a) este arestat doar în propria cauză;
b) este minor;
c) este internat medical, ca urmare a unei boli de care suferă.

6. Asistența juridică este obligatorie

a) atunci când suspectul este urmărit pentru o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege este
mai mare de 7 ani;
b) atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu;
c) doar pentru suspect sau inculpat, încazurile prevăzute de lege.

7. Neasigurarea unui apărător din oficiu

a) nu estesancționată întotdeauna ;
b) este sancționată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând în cursul procesului penal,
indiferent de momentul când s-a produs vătămarea;
c) este sancționată doar atunci când privește asistența obligatorie a suspectului/inculpatului.

8. Consultarea dosarului
a) poate fi restricționată de către procuror, pentru cel mult 10 zile, indiferent de stadiul
procesului;
b) este un drept doar al apărătorului, specific fazei de urmărire penală;
 c) presupune obținerea de fotocopii din dosar.

9. Apărătorul unei părți

a) este obligat să păstreze confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat
cunoștință cu ocazia consultării dosarului;
b) nu poate reprezenta și altă parte în proces, în niciun caz;
c) nu poate fi rudă până la gradul 4 cu niciun procuror de la parchetul la care se află cauza.

10. Este reprezentant în procesul penal

a) soțul care face plângere prealabilă pentru celălalt soț;
b) părintele pentru copilul său cu capacitate restrânsă de exercițiu;
c) comitenții care apar în procesul penal pentru faptele prepușilor lor.

11. Substituirea în procesul penal

a) presupune îndeplinirea unui act în nume personal, dar pentru altul, condiția fiind însușirea
acelui act de către persoana pentru care s-a făcut;
b) presupune efectuarea unui act procesual în numele altuia și pentru altul;
c) presupune efectuarea unui act în nume propriu și pentru sine ca urmare a înlocuirii părții care a
decedat.
 GRIILE PARTICIPANȚI

1. Organele de cercetare penală sunt:

a) procurorul;
b) organele de cercetare penală speciale;
c) organele de cercetare ale poliției judiciare.
2. Intră în categoria actelor de urmărire penală efectuate de organele de cercetare
penală:
a) ascultarea suspectului/inculpatului;
b) controale economice;
c.)prezentări pentru recunoașteri, reconstituiri.
3. Sunt organe de cercetare penală:
a) organele de cercetare ale poliției judiciare;
b) procurorul, indiferent dacă supraveghează ori efectuează personal urmărirea penală;
c) organele de constatare.
4. Suspectul este:
a) persoana față de care se efectuează cercetări într-o cauză penală;
b) persoana față de care s-a dispus continuarea urmăririi penale;
c) persoana față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale;
5. Suspectul:
a) nu este parte în procesul penal;
b) este parte în procesul penal;
c) devine inculpat din momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.
6. Sunt organe de cercetare penală speciale:
a) ofițerii anume desemnați în condițiile legii, cu avizul conform al procurorului general al
PÎCCJ care instrumentează faptele săvârșite de către militari;;
b) ofițerul anume desemnat în condițiile legii, cu avizul conform al procurorului general al
PÎCCJ care instrumentează o infracțiune de luare de mită săvârșită de către comandantul
vasului, și care a pus în pericol siguranța personalului;
c) ofițerii din cadrul Jandarmeriei Romane
7. Organele de cercetare ale poliției judiciare:
a) își desfășoară activitatea sub autoritatea unui judecător desemnat de la instanța căreia îi
revine competența de a judeca în primă instanță;
b) pot declara apel în cauzele instrumentate de unitățile de poliție;
c) sunt supravegheate în activitatea de cercetare penală de către Parchetele de pe lângă
instanțele judecătorești corespunzătoare teritorial.
8. Constituirea ca parte civila are ca efect:
a) punerea în mișcare a acțiunii penale;
b) punerea în mișcare a acțiunii civile;
c) obligarea inculpatului condamnat la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă;
9. Persoana vătămată prin infracțiune, constituită persoană vătămată în procesul penal,
poate participa în aceeași cauză:
a) numai în calitate de persoană vătămată;
b) numai în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte
civilă;
c) și în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte civilă;
10. Partea responsabilă civilmente:
a) poate fi introdusă în cauză oricând în cursul procesului penal;
b) poate interveni în procesul penal numai până la citirea actului de sesizare;
c) poate interveni în procesul penal numai până la terminarea cercetării judecătorești în primă
instanță.
11. Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente:
a) nu se poate face în cursul urmăririi penale;
b) se poate face la cererea părții civile până la începerea cercetării judecătorești;
c) se poate face oricând, la cererea părții vătămate sau a părții civile.
12. Procurorul:
a) este obligat să susțină acțiunea civilă pornită de partea civilă înainte de citirea actului de
sesizare;
b) poate să susțină acțiunea civilă, dacă partea civilă este lipsită de capacitate de exercitiu;
c) este obligat să susțină interesele persoanei vătămate prin infracțiune, dacă aceasta este
lipsită de capacitate de exercițiu sau are o capacitate de exercițiu restransă.
13. Persoana vătamată prin infracțiune se poate adresa instanței civile:
a) oricând, chiar dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal;
b) în caz de suspendare a procesului penal, dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal;
c) dacă instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
14. Persoana vătămată este:
a) parte în procesul penal;
b) subiectul pasiv al acțiunii penale;
c) persoana fizică care a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin săvârșirea
infracțiunii și care participă în procesul penal;
15. Inculpatul:
a) este numai persoana fizică împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală;
b) trebuie să fie o persoană, fizica sau juridică, determinată;
c) poate fi o persoană căreia legea îi recunoaște imunitatea penală;
16. Persoana care a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii infracțiunii, în raportul
de drept substanțial se numește:
a) numit;
b) persoană vătămată;
c) parte vătămată;
17. Este parte în faza de judecată a procesului penal:
a) partea responsabilă civilmente;
b) suspectul;
c) procurorul;
18. Are calitatea de inculpat:
a) numai persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală;
b) persoana față de care s-a dispus continuarea urmăririi penale;
c) persoana față de care s-a dispus începerea urmăririi penale;
19. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea, sub autoritatea ministrului justiţiei,
potrivit următoarelor pincipii:
a) principiul imparţialităţii;
b) principiul controlului ierarhic;
c) principiul independenţei procurorilor;
20. Judecătorul de drepturi și libertăți:
a) soluționează plângerile împotriva actelor procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
b) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
c) soluționează cererile privind dispunerea măsurilor preventive în cursul procesului penal.
21. Judecătorul de cameră preliminară:
a) soluționează plângerile împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală;
b)verifică legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;
c) soluționează contestațiile împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul
urmăririi penale.
22. Compunerea completului
a) este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor;
b) presupune numărul de judecători care participă la judecarea unei cauze într-un anumit
stadiu;
c) este de competența președintelui instanței.
22. Numărul judecătorilor din completul de judecată este:
a) un judecător, în primă instanță, la toate instanțele;
b) trei judecători, în apel , la ÎCCJ, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de
curțile de apel;
c) cinci judecători, în apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de CMA.
23. Asistarea inculpatului în cursul procesului penal este obligatorie atunci când acesta
a) este arestat doar în propria cauză;
b) este minor;
c) este internat medical, ca urmare a unei boli de care suferă.
24. Asistența juridică este obligatorie
a) atunci când suspectul este urmărit pentru o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege
este mai mare de 7 ani;
b) atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu;
c) doar pentru suspect sau inculpat, încazurile prevăzute de lege.
25. Neasigurarea unui apărător din oficiu
a) nu estesancționată întotdeauna ;
b) este sancționată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând în cursul procesului
penal, indiferent de momentul când s-a produs vătămarea;
c) este sancționată doar atunci când privește asistența obligatorie a suspectului/inculpatului.
26. Consultarea dosarului
a) poate fi restricționată de către procuror, pentru cel mult 10 zile, indiferent de stadiul
procesului;
b) este un drept doar al apărătorului, specific fazei de urmărire penală;
c) presupune obținerea de fotocopii din dosar.
27. Apărătorul unei părți
a) este obligat să păstreze confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat
cunoștință cu ocazia consultării dosarului;
b) nu poate reprezenta și altă parte în proces, în niciun caz;
c) nu poate fi rudă până la gradul 4 cu niciun procuror de la parchetul la care se află cauza.
28. Este reprezentant în procesul penal
a) soțul care face plângere prealabilă pentru celălalt soț;
b) părintele pentru copilul său cu capacitate restrânsă de exercițiu;
c) comitenții care apar în procesul penal pentru faptele prepușilor lor.
29. Substituirea în procesul penal
a) presupune îndeplinirea unui act în nume personal, dar pentru altul, condiția fiind însușirea
acelui act de către persoana pentru care s-a făcut;
b) presupune efectuarea unui act procesual în numele altuia și pentru altul;
c) presupune efectuarea unui act în nume propriu și pentru sine ca urmare a înlocuirii părții
care a decedat.
30. Reprezentarea
a) este obligatorie dacă sunt mai multe persoane vătămate care nu și-au ales un reprezentant și
nu au interese contrare;
b) legală exclude pe cea convențională;
c) nu se poate face atunci când prezența unei părți sau unui subiect procesual principal este
considerată necesară de către organul judiciar.
 Soluţionaţi următoarele probleme legate de competenţa organelor judiciare:

1. La citirea actului de sesizare a instanţei inculpatul cere recuzarea judecătorului care face parte din
complet pe motiv că acesta dispusese în cursul u. pen. arestarea lui. Se admite cererea? Cine soluţionează cererea?
2. În cursul u. pen. se constată că procurorul care supraveghează u. pen. este finul părţii vătămate. Poate
cere suspectul recuzarea acestuia şi pe ce motiv? Cui se adresează cererea şi cine o soluţionează?
3. În cursul judecăţii în primă instanţă la tribunal, inculpatul cere recuzarea întregii instanţe de judecată.
Este admisibilă cererea şi cine soluţionează cererea?
4. Într-o cauză aflată pe rolul Judecătoriei Buzău, inculpatul cere strămutarea cauzei la Judecătoria
Brăila, pe motiv că acolo domiciliază. Cine primeşte cererea de strămutare şi o soluţionează? Ce se întâmplă cu
judecarea cauzei până la soluţionarea cererii de strămutare?
5. Inculpatul a fost condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală gravă (art.194 alin.1
lit. b C.pen.). rechizitoriul prin care judecătoria a fost investită cu judecarea cauzei a fost confirmat de prim-
procurorul parchetului care a şi semnat adresa de trimitere a dosarului la judecătorie. Apelul inculpatului a fost respins
de Tribunalul Călăraşi; din completul de judecată a făcut parte şi fostul prim-procuror al Parchetului de pe lângă
Judecătoria Olteniţa. Se poate reţine în speţă vreun caz de incompatibilitate?
6. Tribunalul Constanţa condamnă inculpaţii pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, fals
intelectual, uz de fals, distrugere de înscrisuri oficiale şi favorizarea infractorului. Sentinţa este atacată cu apel, admis
de Curtea de Apel Constanţa, care a dispus schimbarea încadrării juridice şi majorarea pedepselor aplicate. Procurorul
care a semnat motivele de apel, ulterior, în calitate de judecător, a făcut parte din completul de judecată a Curţii de
Apel care a dat decizia. Este legală decizia Curţii de Apel, prin prisma reglementărilor existente în materia
incompatibilităţii?
7. Din încheierea şedinţei de judecată şi din actele procesuale încheiate la acest termen, rezultă că:
inculpatul nu a fost lăsat să-şi expună apărările faţă de învinuirile aduse, fiind întrebat numai asupra a două din cele
15 infracţiuni care i se impută; nu s-au lămurit aspectele legate de sumele pretinse şi primite ca mită, consemnându-se
„diverse sume de bani în lei şi valută”; s-au respins, fără motivare, întrebările pe care apărătorii aleşi ai inculpatului au
încercat să le pună acestuia, în vederea lămuririi întregii activităţi infracţionale; s-a depus la dosar de către procuror o
declaraţie luată ulterior sesizării instanţei, care nu a fost comunicată apărătorilor, cu motivarea că va putea fi studiată
ulterior; s-a refuzat citirea declaraţiilor luate separat unor inculpaţi. Se poate formula în cauză o cerere de recuzare a
preşedintelui completului de judecată? Dacă da, prin invocarea cărui caz de incompatibilitate?
8. Într-o cauză penală, se dispune, prin încheiere, respingerea unei cereri de recuzare. Partea interesată
atacă separat cu recurs încheierea de respingere a cererii de recuzare. Recursul declarat este admisibil?
9. Tribunalul Constanţa a fost investit cu judecarea în primă instanţă a acestei cauze la 30.11.2003, iar la
2.02.2004, procurorul de instanţă a solicitat Curţii de Apel Constanţa strămutarea cauzei. Cererea a fost admisă la
9.07.2004, cauza fiind trimisă spre soluţionare Tribunalului Călăraşi. În dispozitivul încheierii s-a inserat menţiunea
„menţine actele îndeplinite”. După mai multe termene, la care nu s-a efectuat nici un act de cercetare judecătorească,
la 9.10.2004 Tribunalul Călăraşi a judecat în fond cauza, soluţia de condamnare fiind întemeiată exclusiv pe probele
administrate de Tribunalul Constanţa, în perioada 30.11.2003 – 9.10.2004 (data admiterii cererii de strămutare). Este
legală hotărârea Tribunalului Călăraşi prin prisma dispoziţiilor ce guvernează strămutarea?
10. Judecătoria Alexandria l-a condamnat pe inculpat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de
vătămare corporală din culpă şi a disjuns acţiunea civilă. Judecând separat acţiunea civilă, anterior disjunsă,
Judecătoria Alexandria l-a obligat pe inculpat să plătească părţii civile diferite sume de bani, cu titlu de daune
materiale şi morale. Apelurile declarate de inculpat şi de partea civilă au fost, ambele, admise prin decizia
Tribunalului Teleorman, reducându-se cuantumul despăgubirilor acordate pentru daunele materiale şi majorându-se
cuantumul daunelor morale. Completul de judecată în apel a fost prezidat de un judecător ce a avut aceeaşi calitate
pentru completul de judecată al Judecătoriei Alexandria, care a pronunţat sentinţa. Având în vedere că, în
circumstanţele pronunţării sentinţei Judecătoriei Alexandria, judecătorul s-a pronunţat doar asupra laturii penale,
disjungând acţiunea civilă, se poate reţine vreun caz de incompatibilitate?
 GRILE COMPETENȚĂ 1

1. Competența după materie este determinată de:

a. natura și gravitatea infracțiunii supuse judecății;
b. sfera de cauze date în mod obișnuit în căderea instanțelor judecătorești de drept comun;
c. infracțiune sau calitatea făptuitorului;
2. Judecata în apel se realizează de către un complet format din:
a. trei judecatori la tribunal și la curtea de apel;
b. trei judecători la curtea de apel și Completul de 9 judecatori la Înalta Curte de Casație și Justiție;
c. doi judecatori la curtea de apel.
3. Sunt considerate forme subsidiare ale competenței în materie penală:
a. competența după calitatea persoanei, competența materială, competența teritorială;
b. competența specială;
c. competența funcțională și competența materială;
4. Infracțiunea săvârșită de un expert poate fi judecată în primă instanță de:
a. curtea de apel;
b. tribunal;
c. judecatorie, dacă expertul nu a săvârșit o infracțiune dată în competența altei instanțe;
5. Tribunalul militar judecă:
a. anumite infracțiuni săvârșite de militari;
b. numai infracțiunile săvârșite de militari, dacă au legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu;
c. toate infracțiunile comise de militari până la gradul de colonel, cu excepția celor date prin ege în comptența
altor instanțe.
6. Apelurile soluționate de curțile de apel pot fi declarate:
a. împotriva deciziilor tribunalului prin care se soluționează cererile privind măsurile preventive;
b. împotriva hotărârilor tribunalului pronunțate în primă instanță;
c. împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorie în primă instanță.
7. Infracțiunea de omor săvârșită de un magistrat de la tribunal va fi judecată de:
a. Înalta Curte de Casație și Justiție;
b. curtea de apel;
c. tribunal.
8. Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind compunerea completelor de judecată este:
a) nulitatea relativă;
b) nulitatea absolută;
c) decăderea.
9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă în primă instanţă infracţiunile săvârşite de:
a) judecătorii de la tribunale şi cei de la curţile de apel;
b) Patriarhul României;
c) membrii Consiliului Superior al Magistraturii.
10. Inculpatul, cetățean străin, care nu are domiciuliul în România, sustrage în baza aceleiași rezoluții
infracționale bunuri din domiciliul părții vătămate cetățean român situat în Giurgiu precum și din casa
de vacanță a acesteia situată în Balcic (Bulgaria), fiind prins în raza sectorului 1 a Capitalei. Având în
vedere că urmărirea penală pentru ambele acte ale infracțiunii continuate de furt calificat s-a efectuat
de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1, competentă să judece cauza este:
a) Judecătoria Sector 2 București;
b) Judecătoria Sector 1 București;
c) Judecătoria Giurgiu.
11. Când competenţa instanţei este determinată de calitatea inculpatului, instanţa rămâne competentă
să judece chiar dacă inculpatul, după săvârşirea infracţiunii, nu mai are acea calitate, în cazurile când:
a) fapta are legătură cu atribuţiile de serviciu ale făptuitorului;
b) a fost citit actul de sesizare a instanței;
c) infracţiunea care formează obiectul cauzei priveşte traficul şi consumul ilicit de droguri.
12. Competența funcțională este determinată de:
a) activitățile date în mod obișnuit în sarcina unui organ judiciar;
b) calitatea făptuitorului;
c) natura infracțiunii.
13. Infracțiunea de spionaj săvârșită de un funcționar al MAPN este judecată
a) de către CMA;
b) curtea de apel;
c) ICCJ, dacă după săvârșirea faptei autorul acesteia dobândește calitatea de senator.
14. În cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită de către un ministru
a) urmărirea penală se va face în mod obligatoriu de către procuror;
b) judecata se va face la ÎCCJ chiar și după pierderea calității;
c) competența revine tribunalului militar, dacă făptuitorul are și gradul de colonel.
15. În calitate de Președinte al Curții de Conturi, făptuitorul a săvârșit fapta de deturnare de fonduri,
fapt pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș. În speță
a) competent să efectueze urmărirea penală este Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureș;
b) Parchetul de pa lângă Tribunalul Mureș a fost sesizat în mod corespunzător, dacă făptuitorul după
săvârșirea faptei a demisionat;
c) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror.
16. Plângerea împotriva măsurii preventive a controlului judiciar, dispuse de către procuror, față de o
persoană urmărită penal pentru infracțiunea de cercetare abuzivă se adresează:
a) judecătorului de drepturi și libertăți de la judecătorie;
b) judecătorului de drepturi și libertăți de la tribunal;
c) judecătorului de drepturi și libertăți de la curtea de apel.
17. Înalta Curte de Casație și Justiție judecă:
a) contestațiile împotriva hotărârilor pronunțate de CMA;
b) apelurile împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de către curțile de apel, curtea militară de apel
și Secția penală a ÎCCJ;
c) o cerere de revizuire a unei hotărâri definitive de condamnare a inculpatuui pentru fapta de evaziune
fiscală.
18. Z.T. săvârșește mai multe furturi din mașini pe raza județului Ilfov și a municipiului București.
Persoanele vătămate fac plângere în decurs de două săptămâni. Făptuitorul locuiește la Ploiești, unde a
și fost prins. În speță, competent să instrumenteze cauza este:
a) doar Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploiești, pentru că acolo a fost prins făptuitorul;
b) Parchetul de pe lângă Judecătoria București, pentru că a fost primul sesizat;
c) Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, pentru că acolo au fost comise cele mai multe fapte.
19. În situația săvârșirii unor fapte de înșelăciune în localitățile București, Ploiești și Pitești, făptuitorul
locuind la Ramnicu Vâlcea și fiind prins la Craiova, urmărirea penală efectuându-se de către
Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, instanța sesizată cu judecarea cauzei va fi:
a) Judecătoria Craiova;
b) Judecătoria Râmnicu Vâlcea;
c) Judecătoria București.
20. Într-o aeronavă a companiei Tarom, aflată în zbor pe ruta București-Cluj, se săvârșește asupra
unui membru a echipajului o infracțiune de lovire cauzatoare de moarte. În speță,
a) urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu de către procuror;
b) sesizat cu judecarea cauzei va fi Tribunalul Cluj;
c) urmărirea penală de va face de către un procuror de la Parchetul din raza teritorială a domiciliului
făptuitorului.
21. Într-o aeronavă a companiei Lufthansa, plecată din Frankfurt spre București, un cetățean român
din Lugoj agresează un cetațean turc. Competentă să judece fapta de vătămare corporală va fi:
a) instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul inculpatului;
b) instanța în a cărei circumscipție se află primul loc de aterizare;
c) Judecătoria Sectorului 2 București.
22. Aflat într-o croazieră la bordul unui vas pe Marea Mediterană, un cetățean român este lipsit de
libertate având ca urmare moartea victimei. În speță, competentă să judece cauza este:
a) instanța în a cărei circumscripție se află domiciliul persoanei vătămate;
b) Judecătoria Sectorului 2;
c) Tribunalul București.
23. Înalta Curet de Casație și Justiție nu judecă:
a) în recurs;
b) infracțiunile săvârșite de către șefii cultelor religioase organizate în condițiile legii;
c) infracțiunile săvârșite de către Avocatul Poporului.
24. Apelul privind o faptă de neglijență în serviciu săvârșită de un judecător de la tribunalul militar va
fi judecată de:
a) Curtea Militară de Apel;
b) Secția Penală a ÎCCJ;
c) Tribunalul militar teritorial.
25. Sunt norme imperative, atrăgând sancțiunea nulității absolute:
a) dispozițiile privitoare la competența funcțională a organelor judiciare;
b) dispozițiile privitoare la competența materială a instanțelor;
c) dispozițiile privitoare la competența teritorială a instanțelor.
 1. Prin plângerea înregistrată la Parchetul Militar Bucureşti, C.A. a solicitat tragerea la
răspundere penală a plutonierului major L.D., susţinând că acesta, la 3 mai 2001, ar fi pătruns fără
drept pe terenul petiţionarului, unde a cosit iarba pe care a transportat-o la domiciliul său. Ulterior,
C.A. a formulat o nouă plângere penală înregistrată la Parchetul Militar Bucureşti, în care a afirmat
că acelaşi subofiţer i-ar fi sustras mai multe citaţii emise de Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti,
lipsindu-l astfel de posibilitatea de a se apăra într-un proces civil. Cele două plângeri au fost
soluţionate prin rezoluţia procurorului militar din 25 iulie 2002, în sensul confirmării propunerii
organului de cercetare penală de neîncepere a urmăririi penale faţă de L.D. Plângerea petiţionarului
formulată împotriva acestei rezoluţii a fost respinsă prin rezoluţia din 29 noiembrie 2002 a prim-
procurorului Parchetului Militar Bucureşti. În temeiul prevederilor art. 278 1 C. pr. pen., C.A. s-a
adresat cu plângere Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti.
Prin sentinţa penală nr. 2764 din 19 octombrie 2004, Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti şi-a
declinat competenţa în favoarea Tribunalului Militar Bucureşti, cu motivarea că la data emiterii
rezoluţiei atacate, 25 iulie 2002, instanţa căreia i-ar fi revenit competenţa de a judeca fondul cauzei
era Tribunalul Militar Bucureşti. Prin sentinţa penală nr. 124 din 23 noiembrie 2004, Tribunalului
Militar Bucureşti a declinat competenţa de soluţionare a plângerii în favoarea Judecătoriei Sectorului
4 Bucureşti.

Întrebări:
- Care este competenţa materială a tribunalului militar?
- Care va fi instanţa competentă să soluţioneze plângerea?

2. Inculpatul, subcomisar în cadrul I.P.J Argeş având atribuţii de constatare şi urmărire a

infracţiunilor (ofiţer de poliţie în cadrul serviciului poliţiei rutiere), a comis o infracţiune în legătură
cu serviciul.

Întrebări:
- În ce constă competenţa personală a organelor judiciare?
- Care va fi instanţa competentă să dispună arestarea preventivă, respectiv competentă să judece
cauza?

3. Prin rechizitoriul din 3 martie 1998 emis de procurorul de la Parchetul de pe lângă Tribunalul
Călăraşi s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.M. pentru săvârşirea infracţiunilor
prevăzute în art. 215 alin. (3) şi (5) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 215 1 alin. (2) cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 C. pen. şi art. 25 raportat la art. 289 şi art. 291 C. pen., a
inculpatului P.B. pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute în art. 26 raportat la art. 2151 alin. (2) cu
aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., art. 289 şi art. 291 C. pen., iar a inculpatei B.F. pentru săvârşirea
infracţiunilor prevăzute în art. 289 şi art. 291 C. pen. S-a reţinut că, în perioada iunie 1996 - martie
1997, inculpaţii M.M., în calitate de director general şi unic asociat al societăţii comerciale S. având
ca obiect de activitate transportul maritim de mărfuri, P.B., în calitate de director executiv al
aceleiaşi societăţi şi B.F., în calitate de casieră, au completat în fals documente contabile şi le-au
folosit astfel încât fonduri ale societăţii au fost însuşite, în principal, de inculpatul M.M. Referitor la
infracţiunea de înşelăciune, s-a reţinut că, folosind fondurile societăţii cu altă destinaţie decât cea
declarată, nu s-au plătit drepturile salariale cuvenite unui număr de 135 de persoane care făceau parte
din personalul navigant. De asemenea reţinem că potrivit art. 3 pct. 1 lit. b) din Decretul nr.
203/1974, secţiile maritime şi fluviale ale tribunalelor judecă în primă instanţă, între altele,
infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, dacă a fost comisă de personalul marinei
civile şi priveşte bunuri aflate în administrarea sau folosinţa unităţilor marinei civile.
 Întrebări:
- Ce se înţelege prin competenţa specială a organelor judiciare?
- Să se arate dacă au fost încălcate în speţă regulile privind competenţa specială!

4. Tribunalul Militar Timişoara, prin sentinţa nr.125 din 20 octombrie 2004, având pe rol
plângerea formulată de petiţionarul J.B. împotriva soluţiei Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul
Militar Timişoara din 30 mai 2003, de neîncepere a urmăririi penale pentru o infracţiune de serviciu,
faţă de trei ofiţeri din cadrul Penitenciarului Arad, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în
favoarea Judecătoriei Arad. Tribunalul a motivat că, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 293/2004 privind
Statutul funcţionarilor publici din Administraţia Naţională a Penitenciarelor, care definesc gardianul
ca având calitatea de funcţionar public civil, s-au scos din sfera de competenţă a instanţelor militare
faptele penale comise de gardieni.
Judecătoria Arad, constatând că intimaţii erau angajaţi ai Penitenciarului de Maximă Siguranţă
Arad şi aveau statutul de militari la data când petentul pretinde că au săvârşit infracţiunile ce fac
obiectul cauzei, şi-a declinat competenţa de soluţionare a plângerii, prin sentinţa penală nr. 2561 din
17 decembrie 2004, în favoarea Tribunalului Militar Timişoara, cu motivarea că sunt aplicabile
dispoziţiile art. 40 C.pr.pen. potrivit căruia, în situaţia în care competenţa de soluţionare a cauzei este
dată, ca în speţă, de calitatea inculpatului, pierderea ulterioară săvârşirii faptei a calităţii de militar
nu schimbă competenţa instanţei, rămânând competentă instanţa militară, dacă fapta are legătură cu
atribuţiile de serviciu ale făptuitorului, ca în cazul de faţă.

Întrebări:
- Să se arate dacă în speţă a apărut vreun incident de competenţă.
- Care va fi instanţa competentă să soluţioneze plângerea?

5. Prin rechizitoriul din 14 ianuarie 2004, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, Secţia de
Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog a trimis în judecată pe cei 5 inculpaţi pentru
săvârşirea mai multor infracţiuni prevăzute în art. 178 din Legea nr. 141/1997 precum şi în art. 289,
art. 290, art. 291, art. 246, art. 2481 şi art. 323 C. pen., sesizând Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
S-au avut în vedere dispoziţiile art. 30 alin. (3) C.pr.pen., potrivit cărora procurorul stabileşte căreia
dintre instanţele prevăzute în alin. (1) al aceluiaşi articol îi revine competenţa de a judeca, ţinând
seama ca, în raport cu împrejurările cauzei, să fie asigurată buna desfăşurare a procesului penal. În
speţă, partea vătămată P.D. locuieşte în Sectorul 2 Bucureşti, judecătoria acestui sector fiind aleasă
să soluţioneze cauza în raport cu calitatea de persoane publice a inculpaţilor, în special a inculpatului
M.M., primar al municipiului Deva, calitate care i-a ocazionat săvârşirea faptei. Se mai reţine că
persoana vătămată are domiciliul ales în raza teritorială a Sectorului 1 Bucureşti, la apărătorul său,
acesta fiind un domiciliu procesual, pentru comunicarea actelor de procedură, nefiind locul unde
locuieşte persoana vătămată, care se află în Sectorul 2.
Prin sentinţa penală nr. 646 din 28 aprilie 2004, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat
competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Deva, cu motivarea că singura parte care
domiciliază în Sectorul 2 Bucureşti este partea vătămată P.D., astfel că nu subzistă criteriul prevăzut
în art. 30 alin. (1) lit. d) C.pr.pen. S-a menţionat că Judecătoria Deva este indicată să judece cauza,
deoarece majoritatea inculpaţilor şi martorilor îşi au domiciliul în raza oraşului Deva, iar, pe de altă
parte, obiectul material al unor infracţiuni cu privire la care s-ar putea solicita efectuarea unor
expertize se află în raza teritorială a judeţului Hunedoara. Judecătoria Deva, prin sentinţa penală nr.
1502 din 30 septembrie 2004, a declinat, la rândul ei, competenţa de soluţionare a judecării cauzei în
favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Întrebări:
 - Să se arate dacă în speţă s-a ivit un conflict de competenţă!
- Ce va hotărî instanţa superioară şi comună celor două instanţe?

6. Prin sentinţa penală nr. 325 din 29 septembrie 2004 a Judecătoriei Turnu Măgurele, s-a
declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe inculpatul S.M. în favoarea Curţii de Apel
Bucureşti, cu motivarea că, inculpatul fiind ofiţer de poliţie (poliţia de frontieră), competenţa de
judecată revine acesteia conform art. 64 din Legea nr. 360/2002 privind statutul poliţistului.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa nr. 165 din 28 decembrie 2004, şi-a
declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Turnu Măgurele, cu motivarea că, deşi inculpatul este
ofiţer de poliţie, el nu are şi calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare, fiind încadrat la
Poliţia de Frontieră, iar potrivit art. 39 alin. (3) din O.U.G. nr. 104/2002, acestora nu le sunt
aplicabile dispoziţiile Legii nr. 360/2002.
Inculpatul este ofiţer la Inspectoratul Judeţean al Poliţiei de Frontieră Teleorman, cu atribuţii de
cercetare penală şi a comis infracţiunea prevăzută în art. 206 C. pen. De asemenea, se mai reţine
faptul că inculpatul are ca sarcini de serviciu combaterea infracţiunilor transfrontaliere şi a
infracţiunilor comise în legătură cu frontiera.

Întrebări:
- Ce fel de conflict de competenţă există în speţă?
- Care va fi modalitatea concretă de rezolvare a conflictului de competenţă?

7. Într-o speţă, urmărirea penală a fost efectuată de Serviciul Teritorial Iaşi din cadrul DIICOT,
care a sesizat Tribunalul Iaşi prin rechizitoriul nr. 42/D/P/2005 din 2 februarie 2006, dar prin
sentinţa penală nr. 334 din 16 mai 2006 pronunţată de Tribunalul Iaşi, definitivă prin decizia penală
nr. 431 din 20 iunie 2006 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a dispus restituirea cauzei la procuror
pentru refacerea urmăririi penale.
Cauza a fost preluată de structura centrală a DIICOT care, după refacerea urmăririi penale, prin
rechizitoriul nr. 258/D/P/2006 din 14 septembrie 2006, a sesizat Tribunalul Bucureşti (una dintre
infracţiuni a fost comisă în Bucureşti).
Prin sentinţa nr. 1564 din 15 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti, Secţia I penală, în baza art.
39 alin. (2) şi (3) C. pr. pen., a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de inculpaţii R.V.
şi C.D., iar în baza art. 42 C. pr. pen. a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privindu-i pe
inculpaţi în favoarea Tribunalului Iaşi.
După înregistrarea cauzei pe rolul Tribunalului Iaşi, această instanţă, prin sentinţa penală nr. 70
din 8 februarie 2007, în baza art. 42 C. pr. pen., a declinat competenţa de soluţionare a cauzei
privindu-i pe cei doi inculpaţi în favoarea Tribunalului Bucureşti, iar în baza art. 43 C. pr. pen., a
trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, ca instanţă superioară comună pentru soluţionarea
conflictului negativ de competenţă.

Întrebări:
- Care sunt criteriile după care se determină competenţa teritorială a organelor de urmărire
penală?
- Ce va hotărî instanţa supremă în rezolvarea conflictului negativ de competenţă?

8. Petiţionarul G.B. a solicitat, în baza art. 55 alin. (1) din Codul de procedură penală,
strămutarea judecării cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 14242/1/2006 aflată pe rolul Înaltei
Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţia penală.

Întrebări:
 - Cine poate cere strămutarea unei cauze penale?
- Este admisibilă cererea inculpatului de a fi strămutată cauza la o altă instanţă ?

9. Inculpatul, inspector de poliţie din poliţia judiciară a comis infracţiunile de insultă şi

ameninţare. Judecătoria fiind sesizată şi-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel. Curtea de
Apel şi-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei.

Întrebări:
- Ce fel de conflict de competenţă există în cauză?
- Ce va hotărî instanţa?

10. Prin rechizitoriu, inculpatul, procuror financiar la Curtea de Conturi a Judeţului Ialomita, a
fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă prevăzută de art. 178 alin.
(2) C. pen. prin cauzarea unui accident de circulaţie care a avut ca urmare moartea unei persoane.
Fiind sesizată, Curtea de Apel Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea judecătoriei
Slobozia, cu motivarea că în acest caz nu există un caz de competenţă după calitatea persoanei.
Judecătoria şi-a declinat la rândul ei competenţa, în favoarea curţii de apel.

Întrebări:
- Ce fel de conflict de competenţă există în cauză?
- Ce va hotărî instanţa?

11. Într-o speţă, numitul V.M. a fost bănuit de comiterea a trei infracţiuni, două de competenţa
judecătoriei şi una de competenţa tribunalului. După efectuarea actelor premergătoare, procurorul de
la parchetul de pe lângă tribunal, din oficiu, a dispus prin rezoluţie neînceperea urmăririi penale. De
menţionat că procurorul a efectuat acte premergătoare cu privire la toate cele trei infracţiuni având în
vedere că infracţiunile au fost comise de aceeaşi persoană (caz conexitate), iar una dintre infracţiuni
se urmăreşte în mod obligatoriu personal de către procuror. Rezoluţia de neîncepere a urmăririi
penale a fost atacată de persoana vătămată în temeiul art. 278 1 C.pr.pen.

Întrebări:
- Enumeraţi situaţiile de conexitate?
- Care va fi instanţa competentă să soluţioneze această plângere?

12. Într-o speţă, numitul D.B., ofiţer al poliţiei judiciare cu gradul de subcomisar, aflat în timpul
liber, cu prilejul unei altercaţii într-un club, a comis o tentativă de omor.

Întrebări.
- Care va fi organul competent să efectueze urmărirea penală?
- Cărei instanţe îi va reveni competenţa să dispună asupra arestării preventive, respectiv să
judece cauza?

13. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a fost sesizată cu judecarea unui conflict negativ de
competenţă (de către instanţa civilă de apel), dar constatând că în cauză nu există un conflict negativ
de competenţă a restituit dosarul spre soluţionare acestei instanţe. Aceasta la rândul ei, a trimis cauza
unei instanţe militare fără a respecta prevederile legale privind modul de sesizare a unei instanţe. De
precizat că instanţa civilă de apel a fost cea care a sesizat instanţa supremă cu presupusul conflict de
competenţă.

Întrebări:
- Ce instituţie privind competenţa organelor judiciare apare în speţa de faţă?

14. Inculpatul D.M., cu domiciliul în Bucureşti, a comis o infracţiune de tâlhărie [art. 211 alin.(1)
C.pen.] în localitatea Mangalia, judeţul Constanţa, fiind prins după două săptămâni în Municipiul
Craiova. Urmărirea penală a fost efectuată de organele de cercetare ale poliţiei judiciare din cadrul
Poliţiei Municipiului Craiova.

Întrebări:
- Care va fi instanţa competentă să judece infracţiunea de tâlhărie?

15. Într-o speţă, s-a comis o infracţiune de trafic ilicit de stupefiante, de către mai multe persoane
constituite într-un grup infracţional organizat. Urmărirea penală a fost efectuată de către procurorii
DIICOT din cadrul Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. După
terminarea urmăririi penale şi întocmirea rechizitoriului a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti în
vederea judecării cauzei.

Întrebări:
- Care este competenţa materială a tribunalului?
- Având în vedere că infracţiunea s-a comis în oraşul Giurgiu, iar unii infractori au fost prinşi în
oraşul Bacău, să se arate care va fi instanţa competentă să judece cauza?

16. Într-o speţă, s-a constatat că două instanţe judecau acţiuni săvârşite de către aceeaşi persoană
la diferite intervale de timp, dar în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale.

Întrebări:
- În speţă se vor aplica regulile privind reunirea cauzelor sau conflictul pozitiv de competenţă?

17. Într-o cauză, se efectuează urmărirea penală privind o infracţiune de înşelăciune care a
produs consecinţe deosebit de grave, raportat la întinderea cuantumului prejudiciului cauzat prin
infracţiune (art. 215 alin. 5 C. pen. - faptă care a produs consecinţe deosebit de grave).

Întrebări:
- În speţă este posibilă disjungerea cauzei privind rezolvarea laturii civile a procesului penal?
Argumentaţi.

18. Într-o speţă, urmărirea penală a fost efectuată personal de către un procuror al parchetului de
pe lângă tribunal, în ceea ce priveşte comiterea unei infracţiuni de vătămare corporală gravă.
Judecătoria, după ce a fost sesizată, a constatat că încadrarea juridică corectă a faptei este în
tentativă de omor, infracţiune de competenţa tribunalului privind judecata în primă instanţă.

Întrebări:
- În ce condiţii se poate dispune de către instanţă restituirea cauzei la procuror pentru refacerea
urmăririi penale?
 - Ce va hotărî instanţa?

19. Judecătoria sectorului 1 a fost sesizată cu judecarea infracţiunii de vătămare corporală.

Ulterior, judecătoria a constatat în urma efectuării cercetării judecătoreşti că în speţă s-a comis o
tentativă de omor.

Întrebări:
- Având în vedere că în speţă urmarea penală a fost efectuată personal de către unul dintre
procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 este legală hotărârea instanţei de
declinare a competenţei către Tribunalul Bucureşti?

20. Două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa. Instanţa superioară, rezolvând conflictul de
competenţă, a atribuit cauza uneia dintre instanţe.

Întrebări:
- Este legală atacarea cu recurs a hotărârii prin care instanţa superioară a rezolvat conflictul de
competenţă?

21. Două instanţe şi-au declinat reciproc competenţa. Instanţa superioară a atribuit cauza uneia
dintre instanţe. Instanţa căreia i s-a trimis cauza prin hotărârea regulatoare de competenţă nu a mai
efectuat nici un act de completare a cercetării judecătoreşti dar a schimbat încadrarea juridică a
faptei cu consecinţa unei noi declinări a competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea unei alte
instanţe.

Întrebări:
- Au fost încălcate dispoziţii procesual-penale în speţă?

22. Într-o cauză penală s-a dispus strămutarea acesteia când se afla în al doilea grad de jurisdicţie
(apel). Instanţa de control judiciar (instanţa de apel) a dispus rejudecarea cauzei de către prima
instanţă.

Întrebări:
- Cum se va stabili în speţă instanţa competentă să rejudece cauza?

23. Prin rechizitoriu s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului M.N. şi scoaterea de sub
urmărire penală faţă de inculpatul D.O. Judecata inculpatului M.N. s-a strămutat la o altă instanţă.
Împotriva soluţiei de scoatere de sub urmărire penală partea vătămată a făcut o plângere, care a fost
respinsă de procurorul ierarhic superior.

Întrebări:
- Să se arate care va fi instanţa competentă să judece această plângere.
 1. Inculpaţii au fost trimişi în judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni de competenţa
tribunalului.
Instanţa de judecată a administrat probele, audiind pe inculpaţi şi pe martori, a dispus
efectuarea unei expertize contabile care s-a depus la dosar, după care a dispus schimbarea încadrării
juridice într-o infracţiune de competenţa judecătoriei, declinându-şi competenţa de soluţionare în
favoarea acestei instanţe.
Judecătoria, la rândul ei, şi-a declinat competenţa în favoarea tribunalului.

Întrebare:
Ce soluţie se impune pentru rezolvarea conflictului negativ de competenţă? Argumentaţi.

2. Partea vătămată A.T. a formulat plângere împotriva lui C.D., domiciliat în mun. Piteşti, jud.
Argeş, acuzându-1 de comiterea infracţiunii de furt, constând în aceea că, în cursul anului 2008, în
Florenţa (Italia), acesta i-a sustras suma de 8.500 EURO, mai multe obiecte din aur şi argint şi două
telefoane GSM, marca NOKIA.
Judecătoria Piteşti, sesizată prin rechizitoriul procurorului, şi-a declinat competenţa în favoarea
Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Judecătoriei Piteşti.

Întrebări:
Care este instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă?
Care este modalitatea legală de soluţionare a conflictului de competenţă? Argumentaţi.

3. La data de 14 martie 2008, S.D., subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a

Municipiului Bucureşti, având gradul militar de plutonier, în timp ce conducea un autovehicul
aparţinând Jandarmeriei Române, a accidentat mortal o persoană, pe trecerea de pietoni situată în faţa
Stadionului Naţional (Sectorul 2 Bucureşti); în momentul săvârşirii faptei, subofiţerul se afla în timpul
executării misiunilor specifice de asigurare a ordinii publice la o manifestare sportivă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că subofiţerul a condus autovehiculul fără a
respecta regulile de conducere pe drumurile publice. Din aceste considerente, s-a dispus începerea
urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
La data de 15 mai 2008 a fost întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată.

Întrebări:
Pentru efectuarea urmăririi penale căror organe judiciare le va reveni competenţa?
Care instanţă este competentă pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei? Argumentaţi.
 4. Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a fost sesizată prin rechizitoriul procurorului despre
săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă de către inculpatul M.D.
Din probatoriul administrat în cursul cercetării judecătoreşti se constată necesitatea schimbării
încadrării juridice a faptei din ucidere din culpă în omor calificat. În aceste circumstanţe, Judecătoria
Sectorului 1 Bucureşti şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti, cu motivarea că
aceasta este instanţa competentă după materie. Tribunalul Bucureşti, la rândul său, şi-a declinat
competenţa în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, cu motivarea că în cauză s-au efectuat acte de
cercetare judecătorească.

Întrebări:
Care este instanţa competentă să soluţioneze conflictul de competenţă apărut?
Care este instanţa competentă să soluţioneze cauza, în circumstanţele speţei?

5. La data de 12 februarie 2008, N.L., ofiţer în cadrul Inspectoratului General al Jandarmeriei

Române, având gradul militar de maior, a accidentat mortal o persoană, pe trecerea de pietoni situată la
intersecţia Şoselei Olteniţa cu Bulevardul Constantin Brâncoveanu (Sectorul 4 Bucureşti).
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ofiţerul nu poseda permis de conducere, fapt
pentru care s-a declanşat urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
La data de 15 aprilie 2008 a fost întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată.

Întrebări:
Pentru efectuarea urmăririi penale căror organe judiciare le va reveni competenţa?
Care instanţă este competentă pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei? Argumentaţi.

6. La data de 14 martie 2008, D.I., subofiţer în cadrul Direcţiei Generale de Jandarmerie a

Municipiului Bucureşti, având gradul militar de plutonier, în timp ce conducea un autovehicul
aparţinând Jandarmeriei Române, a accidentat mortal o persoană, pe trecerea de pietoni situată în faţa
Stadionului Naţional (Sectorul 2 Bucureşti); în momentul săvârşirii faptei subofiţerul se afla în timpul
executării misiunilor specifice de asigurare a ordinii publice la o manifestare sportivă.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că subofiţerul a condus autovehiculul fără a
respecta regulile de conducere pe drumurile publice. Din aceste considerente s-a dispus începerea
urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de ucidere din culpă.
Ulterior săvârşirii infracţiunii, la 20 martie 2008, inculpatul D.I. a fost trecut în rezervă,
pierzându-şi calitatea de militar.
La data de 15 mai 2008 a fost întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată.

Întrebări:
Căror organe judiciare le va reveni competenţa de efectuare a urmăririi penale?
Care este instanţa competentă pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzei? Argumentaţi.
 7. La data de 14 septembrie 2008, B.G., subinspector de poliţie în cadrul Serviciului Cercetări
Penale din Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti a săvârşit infracţiunea de vătămare
corporală gravă.
În fapt s-a reţinut că B.G., în cursul unei altercaţii cu A.A., administrator al imobilului în care
locuia inculpatul, a aplicat acestuia mai multe lovituri; în urma vătămării corporale, persoana vătămată
şi-a pierdut trei dinţi.
La data de 15 septembrie 2008, inculpatul B.G. şi-a prezentat demisia din M.I.R.A., fiind
trecut în rezervă cu data de 1 octombrie 2008.
Rechizitoriul procurorului de trimitere în judecată este datat 8 decembrie 2008.
Infracţiunea a fost comisă în Sectorul 6 Bucureşti.

Întrebare:
Cărei instanţe îi va reveni competenţa pentru soluţionarea în fond a cauzei penale?
Argumentaţi.

8. La data de 20 aprilie 2008, A.D., ofiţer în cadrul Ministerului Apărării, având gradul militar
de maior, a accidentat mortal o persoană, pe trecerea de pietoni situată la intersecţia Bulevardului C-tin.
Brâncuşi cu Bulevardul N. Grigorescu (Sectorul 3 Bucureşti).
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că ofiţerul nu poseda permis de conducere, fapt
pentru care s-a declanşat urmărirea penală pentru săvârşirea infracţiunilor de ucidere din culpă şi
conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără permis de conducere.
La data de 25 aprilie 2008, inculpatul A.D. a fost trecut în rezervă.
La data de 15 iulie 2008 a fost întocmit rechizitoriul de trimitere în judecată.

Întrebări:
Cui îi revine competenţa efectuării cercetării penale?
Care este instanţa competentă să judece cauza în primă instanţă? Argumentaţi.

9. Faţă de inculpatul T.L. s-a dispus trimiterea în judecată prin rechizitoriu pentru săvârşirea
infracţiunii de înşelăciune, prevăzută în art.215 alin.2 C.pen.
Urmărirea penală a fost efectuată de organele de cercetare ale poliţiei judiciare Braşov,
rechizitoriul fiind întocmit de către un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov.
Judecătoria Braşov, prin sentinţa penală nr. 3245/2008, şi-a declinat competenţa în favoarea
Judecătoriei Constanţa, cu motivarea că infracţiunea a fost săvârşită în localitatea Eforie Nord, în
circumscripţia ultimei instanţe.

Întrebări:
Cărei instanţe îi va reveni soluţionarea conflictului de competenţă?
Care este modul legal de rezolvare a acestui conflict? Argumentaţi.
 10. La data de 15 februarie 2008, B.C., subcomisar de poliţie având calitatea de organ de
cercetare al poliţiei judiciare în cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, a săvârşit
infracţiunea de luare de mită, constând în primirea sumei de 2.500 EURO pentru propunerea de
netrimitere în judecată a unui dosar de urmărire penală.
Infracţiunea a fost constatată flagrant, într-un restaurant situat în Sectorul 1 Bucureşti.
La data de 16 februarie 2008, inculpatul şi-a prezentat demisia din M.I.R.A., fiind trecut în
rezervă cu data de 1 martie 2008.
Rechizitoriul procurorului de trimitere în judecată este datat 7 aprilie 2008.

Întrebare:
Cărei instanţe îi va reveni competenţa pentru soluţionarea în fond a cauzei penale?
Argumentaţi.
 SPEŢE ACŢIUNEA PENALĂ

În fapt, s-a reţinut că la data de 9 martie 2001, minora V.N. a fost muşcată de câinele
inculpatului, rămânând cu o cicatrice care o prejudiciază estetic.
Ce soluţie se impune în legătură cu acţiunea penală?

Inculpatul este trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt calificat

prevăzută de art. 208, lit. f) şi g) C.pen.. În fapt, în seara zilei de 14 aprilie 2000, acesta, grăbit
să coboare în staţia CFR iaşi, ia din greşeală valiza aparţinând altei persoane care semăna cu a
sa. Ieşind din gară este oprit de organele de pază sesizate de persoana vătămată.
Ce soluţie se imune în legătură cu acţiunea penală?

În urma efectuării unui inventar de gestiune, revizorii contabili reţin proasta

administrare, din partea gestionarului, a bunurilor din gestiune.
Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea faptei de gestiune frauduloasă, însă,
ulterior, se descoperă că inventarul întocmit de revizorii contabili era eronat.
Ce soluţie se impune în legătură cu acţiunea penală?

Inculpatul a propus părţii vătămate în vârstă de 16 să se căsătorească cu el, a discutat

cu părinţii acesteia, care au fost de acord şi au promis fetei zestre. Inculpatul şi partea
vătămată au început să locuiască împreună, întreţinând relaţii sexuale. După o lună părinţii şi-
au luat fata acasă şi zestrea. Inculpatul s-a deplasat la locuinţa lor pentru a convinge persoana
vătămată să se întoarcă la el, însă părinţii nu au lăsat-o, sesizând în acelaşi timp şi organele
judiciare în privinţa săvârşirii faptei de seducţie.
Ce soluţie se impune în speţă?

Într-o cauză penală instanţa de judecată pronunţă achitarea inculpatului pe motivele

cuprinse în art. 10 alin.1 lit. a) şi d) cumulativ.
Este legală soluţia pronunţată?

Inculpatul este pus sub inculpare pentru fapta de ucidere din culpă. În fapt, s-a reţinut
că în timp ce conducea un autotren încărcat şi de mare tonaj, cu o viteză de 28 km/h pe timp
ploios, cer acoperit, vizibilitate redusă şi carosabil alunecos, a accidentat mortal o persoană
aflată în stare de ebrietate, ce mergea pe marginea drumului în zig-zag, şi pe care nu a
observat-o. Expertiza tehnică a arătat că spaţiul necesar de oprire era de 21.22 m. Inculpatul
invocă cazul fortuit.
Ce soluţie se impune în speţă?
 Pentru a-l determina să recunoască săvârşirea furtului, inculpatul a aplicat unui minor
mai multe lovituri cu bastonul de cauciuc peste palme şi braţe. Ulterior, este trimis în judecată
pentru cercetare abuzivă (art. 266 C.pen.), în condiţiile în care acesta neagă săvârşirea faptei
pe motiv că nu începuse urmărirea penală faţă de fapta minorului.
Ce soluţie se impune în speţă?

Într-o cauză penală instanţa de judecată a constatat că fapta imputată inculpatului a

fost dezincriminată, şi, în acelaşi timp, părţile s-au împăcat.
Ce soluţie se impune?

Persoana vătămată face plângere prealabilă pentru infracţiunea de lovire şi alte

violenţe. La ultimul termen de judecată a declarat ca îşi retragere plângerea, însă inculpatul
cere continuarea procesului pentru a i se dovedi nevinovăţia. Instanţa de judecată îl găseşte pe
inculpat, însă, vinovat de săvârşirea faptei.
Ce soluţie va da instanţa pe acţiunea penală?

Inculpatul este trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie

(art.305 lit.c C.pen.) în urma plângerii prealabile a fostei soţii pentru neplata pensiei de
întreţinere. În faţa instanţei se prezintă inculpatul şi fiica sa, devenită între timp majoră, care
declară că se împacă cu inculpatul, întrucât a primit în întregime sumele datorate de tatăl său.
Ce soluţie se impune în speţă?
Grile

1. Într-o cauză penală în care inculpatul este cercetat de tribunal pentru tentativă la
infracțiunea de omor, constând în aceea că, vrând să lovească cu un ciomag capul victimei,
a nimerit-o în umăr, producându-i leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale,
principiul ne bis in idem este incident:
a) dacă, pentru fapta descrisă, inculpatul a fost deja condamnat prin altă hotărâre definitivă
pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe;
b) doar dacă instanța schimbă încadrarea juridică a faptei și îl condamnă pentru infracțiunea de
loviri sau alte violențe, așa cum a fost deja condamnat definitiv printr-o hotărâre anterioară;
c) doar dacă, în același timp, pentru fapta descrisă, inculpatul este cercetat și de judecătorie, sub
încadrarea juridică de loviri sau alte violențe.

2. După începerea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, partea:

a) responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal, la cererea părții civile, dar numai
cu acordul inculpatului;
b) civilă are dreptul să ceară instanței penale, în cadrul dezbaterilor, repararea prejudiciului
descoperit după constituirea ca parte civilă;
c) civilă, cu ocazia audierii sale, paote solicita majorarea întinderii pretențiilor arătate în
constituirea de parte civilă.

3. Asistența juridică este obligatorie întotdeauna în cursul:

a) urmăririi penale, pentru inculpatul major, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea
infrcațiunii de viol, pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 10 ani;
b) procedurii de cameră preliminară, pentru inculpatul major, dacă pedeapsa prevăzută de lege
este închisoarea de la unu la 5 ani;
c) cercetării judecătorești, pentru persoana vătămată, victimă a infracțiunii de act sexual cu un
minor, chiar dacă aceasta a împlinit vârsta de 15 ani la momentul sesizării instanței.

4. Calitatea unei persoane de inculpat într-o cauză penală:

a) poate coexista cu cea de suspect, cercetat pentru o altă infracțiune, în aceeași cauză;
b) nu poate fi dobândită în situațiaîn care suspectul se sustrage de la urmărirea penală;
c) este obligatorie pentru a putea dispune măsura reținerii.

5. Asistența juridică este obligatorie:

a) la judecarea cererii de reabilitare privind condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare;
b) în cursul judecății, pentru inculpatul persoană juridică, în cauzeleîn care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani;
c) la soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, pentru intimatul
care a avut în cursul urmăririi penale calitatea de suspect cercetat cu privire la o infracțiune de
omor.

6. Suspectul într-o cauză penală:

a) poate fi parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la infracțiunea pentru care
este cercetat;
b) poate avea și calitatea de persoană vătămată, în același dosar;
c) se poate împăca cu persoana vătămată, chiar dacă aceasta s-a constituit parte civilă.
1. Judecătorul de drepturi și libertăți:
a) soluționează plângerile împotriva actelor procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
b) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
c) soluționează cererile privind dispunerea măsurilor preventive în cursul procesului penal.

2. Judecătorul de cameră preliminară:

a) soluționează plângerile împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală;
b) verifică legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;
c) soluționează contestațiile împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul urmăririi
penale.

3. Compunerea completului
a) este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor;
b) presupune numărul de judecători care participă la judecarea unei cauze într-un anumit stadiu;
c) este de competența președintelui instanței.

4. Numărul judecătorilor din completul de judecată este:

a) un judecător, în primă instanță, la toate instanțele;
b) trei judecători, în apel , la ÎCCJ, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de curțile de
apel;
c) cinci judecători, în apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de CMA.

5. Asistarea inculpatului în cursul procesului penal este obligatorie atunci când acesta
a) este arestat doar în propria cauză;
b) este minor;
c) este internat medical, ca urmare a unei boli de care suferă.

6. Asistența juridică este obligatorie

a) atunci când suspectul este urmărit pentru o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege este
mai mare de 7 ani;
b) atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu;
c) doar pentru suspect sau inculpat, încazurile prevăzute de lege.

7. Neasigurarea unui apărător din oficiu

a) nu estesancționată întotdeauna ;
b) este sancționată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând în cursul procesului penal,
indiferent de momentul când s-a produs vătămarea;
c) este sancționată doar atunci când privește asistența obligatorie a suspectului/inculpatului.

8. Consultarea dosarului
a) poate fi restricționată de către procuror, pentru cel mult 10 zile, indiferent de stadiul
procesului;
b) este un drept doar al apărătorului, specific fazei de urmărire penală;
 c) presupune obținerea de fotocopii din dosar.

9. Apărătorul unei părți

a) este obligat să păstreze confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat
cunoștință cu ocazia consultării dosarului;
b) nu poate reprezenta și altă parte în proces, în niciun caz;
c) nu poate fi rudă până la gradul 4 cu niciun procuror de la parchetul la care se află cauza.

10. Este reprezentant în procesul penal

a) soțul care face plângere prealabilă pentru celălalt soț;
b) părintele pentru copilul său cu capacitate restrânsă de exercițiu;
c) comitenții care apar în procesul penal pentru faptele prepușilor lor.

11. Substituirea în procesul penal

a) presupune îndeplinirea unui act în nume personal, dar pentru altul, condiția fiind însușirea
acelui act de către persoana pentru care s-a făcut;
b) presupune efectuarea unui act procesual în numele altuia și pentru altul;
c) presupune efectuarea unui act în nume propriu și pentru sine ca urmare a înlocuirii părții care a
decedat.
 GRIILE PARTICIPANȚI

1. Organele de cercetare penală sunt:

a) procurorul;
b) organele de cercetare penală speciale;
c) organele de cercetare ale poliției judiciare.
2. Intră în categoria actelor de urmărire penală efectuate de organele de cercetare
penală:
a) ascultarea suspectului/inculpatului;
b) controale economice;
c.)prezentări pentru recunoașteri, reconstituiri.
3. Sunt organe de cercetare penală:
a) organele de cercetare ale poliției judiciare;
b) procurorul, indiferent dacă supraveghează ori efectuează personal urmărirea penală;
c) organele de constatare.
4. Suspectul este:
a) persoana față de care se efectuează cercetări într-o cauză penală;
b) persoana față de care s-a dispus continuarea urmăririi penale;
c) persoana față de care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale;
5. Suspectul:
a) nu este parte în procesul penal;
b) este parte în procesul penal;
c) devine inculpat din momentul punerii în mișcare a acțiunii penale.
6. Sunt organe de cercetare penală speciale:
a) ofițerii anume desemnați în condițiile legii, cu avizul conform al procurorului general al
PÎCCJ care instrumentează faptele săvârșite de către militari;;
b) ofițerul anume desemnat în condițiile legii, cu avizul conform al procurorului general al
PÎCCJ care instrumentează o infracțiune de luare de mită săvârșită de către comandantul
vasului, și care a pus în pericol siguranța personalului;
c) ofițerii din cadrul Jandarmeriei Romane
7. Organele de cercetare ale poliției judiciare:
a) își desfășoară activitatea sub autoritatea unui judecător desemnat de la instanța căreia îi
revine competența de a judeca în primă instanță;
b) pot declara apel în cauzele instrumentate de unitățile de poliție;
c) sunt supravegheate în activitatea de cercetare penală de către Parchetele de pe lângă
instanțele judecătorești corespunzătoare teritorial.
8. Constituirea ca parte civila are ca efect:
a) punerea în mișcare a acțiunii penale;
b) punerea în mișcare a acțiunii civile;
c) obligarea inculpatului condamnat la plata despăgubirilor solicitate de partea civilă;
9. Persoana vătămată prin infracțiune, constituită persoană vătămată în procesul penal,
poate participa în aceeași cauză:
a) numai în calitate de persoană vătămată;
b) numai în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte
civilă;
c) și în calitate de parte civilă, dacă solicită această calitate prin constituirea ca parte civilă;
10. Partea responsabilă civilmente:
a) poate fi introdusă în cauză oricând în cursul procesului penal;
b) poate interveni în procesul penal numai până la citirea actului de sesizare;
c) poate interveni în procesul penal numai până la terminarea cercetării judecătorești în primă
instanță.
11. Introducerea în procesul penal a părții responsabile civilmente:
a) nu se poate face în cursul urmăririi penale;
b) se poate face la cererea părții civile până la începerea cercetării judecătorești;
c) se poate face oricând, la cererea părții vătămate sau a părții civile.
12. Procurorul:
a) este obligat să susțină acțiunea civilă pornită de partea civilă înainte de citirea actului de
sesizare;
b) poate să susțină acțiunea civilă, dacă partea civilă este lipsită de capacitate de exercitiu;
c) este obligat să susțină interesele persoanei vătămate prin infracțiune, dacă aceasta este
lipsită de capacitate de exercițiu sau are o capacitate de exercițiu restransă.
13. Persoana vătamată prin infracțiune se poate adresa instanței civile:
a) oricând, chiar dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal;
b) în caz de suspendare a procesului penal, dacă s-a constituit parte civilă în procesul penal;
c) dacă instanța penală a lăsat nesoluționată acțiunea civilă.
14. Persoana vătămată este:
a) parte în procesul penal;
b) subiectul pasiv al acțiunii penale;
c) persoana fizică care a suferit o vătămare fizică, morală sau materială prin săvârșirea
infracțiunii și care participă în procesul penal;
15. Inculpatul:
a) este numai persoana fizică împotriva căreia s-a pus în mișcare acțiunea penală;
b) trebuie să fie o persoană, fizica sau juridică, determinată;
c) poate fi o persoană căreia legea îi recunoaște imunitatea penală;
16. Persoana care a suferit un prejudiciu ca urmare a săvârșirii infracțiunii, în raportul
de drept substanțial se numește:
a) numit;
b) persoană vătămată;
c) parte vătămată;
17. Este parte în faza de judecată a procesului penal:
a) partea responsabilă civilmente;
b) suspectul;
c) procurorul;
18. Are calitatea de inculpat:
a) numai persoana față de care s-a pus în mișcare acțiunea penală;
b) persoana față de care s-a dispus continuarea urmăririi penale;
c) persoana față de care s-a dispus începerea urmăririi penale;
19. Ministerul Public îşi desfăşoară activitatea, sub autoritatea ministrului justiţiei,
potrivit următoarelor pincipii:
a) principiul imparţialităţii;
b) principiul controlului ierarhic;
c) principiul independenţei procurorilor;
20. Judecătorul de drepturi și libertăți:
a) soluționează plângerile împotriva actelor procurorului, în cazurile prevăzute de lege;
b) soluționează plângerile împotriva soluțiilor de netrimitere în judecată;
c) soluționează cererile privind dispunerea măsurilor preventive în cursul procesului penal.
21. Judecătorul de cameră preliminară:
a) soluționează plângerile împotriva soluției de renunțare la urmărirea penală;
b)verifică legalitatea efectuării actelor procesuale de către organele de urmărire penală;
c) soluționează contestațiile împotriva măsurilor asigurătorii dispuse de procuror în cursul
urmăririi penale.
22. Compunerea completului
a) este stabilită de către colegiile de conducere ale instanțelor;
b) presupune numărul de judecători care participă la judecarea unei cauze într-un anumit
stadiu;
c) este de competența președintelui instanței.
22. Numărul judecătorilor din completul de judecată este:
a) un judecător, în primă instanță, la toate instanțele;
b) trei judecători, în apel , la ÎCCJ, împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de
curțile de apel;
c) cinci judecători, în apelurile împotriva hotărârilor pronunțate de CMA.
23. Asistarea inculpatului în cursul procesului penal este obligatorie atunci când acesta
a) este arestat doar în propria cauză;
b) este minor;
c) este internat medical, ca urmare a unei boli de care suferă.
24. Asistența juridică este obligatorie
a) atunci când suspectul este urmărit pentru o faptă pentru care pedeapsa prevăzută de lege
este mai mare de 7 ani;
b) atunci când persoana vătămată este lipsită de capacitate de exercițiu;
c) doar pentru suspect sau inculpat, încazurile prevăzute de lege.
25. Neasigurarea unui apărător din oficiu
a) nu estesancționată întotdeauna ;
b) este sancționată cu nulitatea absolută, care poate fi invocată oricând în cursul procesului
penal, indiferent de momentul când s-a produs vătămarea;
c) este sancționată doar atunci când privește asistența obligatorie a suspectului/inculpatului.
26. Consultarea dosarului
a) poate fi restricționată de către procuror, pentru cel mult 10 zile, indiferent de stadiul
procesului;
b) este un drept doar al apărătorului, specific fazei de urmărire penală;
c) presupune obținerea de fotocopii din dosar.
27. Apărătorul unei părți
a) este obligat să păstreze confidențialitatea sau secretul datelor și actelor de care a luat
cunoștință cu ocazia consultării dosarului;
b) nu poate reprezenta și altă parte în proces, în niciun caz;
c) nu poate fi rudă până la gradul 4 cu niciun procuror de la parchetul la care se află cauza.
28. Este reprezentant în procesul penal
a) soțul care face plângere prealabilă pentru celălalt soț;
b) părintele pentru copilul său cu capacitate restrânsă de exercițiu;
c) comitenții care apar în procesul penal pentru faptele prepușilor lor.
29. Substituirea în procesul penal
a) presupune îndeplinirea unui act în nume personal, dar pentru altul, condiția fiind însușirea
acelui act de către persoana pentru care s-a făcut;
b) presupune efectuarea unui act procesual în numele altuia și pentru altul;
c) presupune efectuarea unui act în nume propriu și pentru sine ca urmare a înlocuirii părții
care a decedat.
30. Reprezentarea
a) este obligatorie dacă sunt mai multe persoane vătămate care nu și-au ales un reprezentant și
nu au interese contrare;
b) legală exclude pe cea convențională;
c) nu se poate face atunci când prezența unei părți sau unui subiect procesual principal este
considerată necesară de către organul judiciar.
Grile

1. Într-o cauză penală în care inculpatul este cercetat de tribunal pentru tentativă la
infracțiunea de omor, constând în aceea că, vrând să lovească cu un ciomag capul victimei,
a nimerit-o în umăr, producându-i leziuni care au necesitat 12 zile îngrijiri medicale,
principiul ne bis in idem este incident:
a) dacă, pentru fapta descrisă, inculpatul a fost deja condamnat prin altă hotărâre definitivă
pentru infracțiunea de loviri sau alte violențe;
b) doar dacă instanța schimbă încadrarea juridică a faptei și îl condamnă pentru infracțiunea de
loviri sau alte violențe, așa cum a fost deja condamnat definitiv printr-o hotărâre anterioară;
c) doar dacă, în același timp, pentru fapta descrisă, inculpatul este cercetat și de judecătorie, sub
încadrarea juridică de loviri sau alte violențe.

2. După începerea cercetării judecătorești în fața primei instanțe, partea:

a) responsabilă civilmente poate fi introdusă în procesul penal, la cererea părții civile, dar numai
cu acordul inculpatului;
b) civilă are dreptul să ceară instanței penale, în cadrul dezbaterilor, repararea prejudiciului
descoperit după constituirea ca parte civilă;
c) civilă, cu ocazia audierii sale, paote solicita majorarea întinderii pretențiilor arătate în
constituirea de parte civilă.

3. Competența de judecare a unei cauze aparține:

a) curții de apel, penbtru infracțiunea de ucidere din culpă comisă de un avocat, chiar dacă, după
citirea actului de sesizare, acesta a fost exclus din profesie;
b) judecătoriei, atunci când, înainte de terminarea cercetării judecătorești, tribunalul a schimbat
încadrarea juridică dată faptei pentru care era cercetat inculpatul din tentativă la infracțiunea de
omor în infracțiunea de lovire sau alte violențe;
c) curții militare de apel, ca instanță superioară în grad, atunci când s-a procedat la reunirea unei
cauze în care erau cercetați militari, care atrăgeau competența de judecată a acestei instanțe, cu o
cauză în care erau cercetați militari și civili, aflată în curs de judecată la tribunal.

4. Asistența juridică este obligatorie întotdeauna în cursul:

a) urmăririi penale, pentru inculpatul major, cercetat în stare de libertate pentru săvârșirea
infrcațiunii de viol, pentru care legea prevede închisoare de la 3 la 10 ani;
b) procedurii de cameră preliminară, pentru inculpatul major, dacă pedeapsa prevăzută de lege
este închisoarea de la unu la 5 ani;
c) cercetării judecătorești, pentru persoana vătămată, victimă a infracțiunii de act sexual cu un
minor, chiar dacă aceasta a împlinit vârsta de 15 ani la momentul sesizării instanței.

5. Calitatea unei persoane de inculpat într-o cauză penală:

a) poate coexista cu cea de suspect, cercetat pentru o altă infracțiune, în aceeași cauză;
b) nu poate fi dobândită în situațiaîn care suspectul se sustrage de la urmărirea penală;
c) este obligatorie pentru a putea dispune măsura reținerii.

6. Asistența juridică este obligatorie:

a) la judecarea cererii de reabilitare privind condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare;
b) în cursul judecății, pentru inculpatul persoană juridică, în cauzeleîn care legea prevede pentru
infracțiunea săvârșită pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani;
c) la soluționarea plângerii împotriva soluției de clasare dispuse de procuror, pentru intimatul
care a avut în cursul urmăririi penale calitatea de suspect cercetat cu privire la o infracțiune de
omor.
7. Tragerea la răspundere penală a celui care a exercitat acte de violență ce au produs
leziuni care au necesitat 85 de zile de îngrijiri medicale, asupra unei persoane care suferea
de un handicap fizic, având ambele picioare secționate în urma unui accident, aflată în
întreținerea sa în baza unui contract încheiat în acest sens, nu este posibilă dacă:
a) nepoata persoanei vătămate, care a preluat obligația de întreținere, nu a depus plângere
prealabilă în trei luni de la data comiterii faptei;
b) nu a fost formulată plângere prealabilă după ce procurorul a schimbat încadrarea juridică din
tentativă la infracțiunea de omor în infracțiunea de loviri sau alte violențe;
c) persoana vătămată și-a retras plângerea prealabilă, chiar dacă agresorul a solicitat continuarea
procesului penal.

8. Inculpatul X, angajat șofer la societatea S, prin încălcarea regulilor de circulație, a lovit

cu mașina pe victima Y, care traversa regulamentar. În urma accidentului, victima a
decedat. În cauză a fost introdusă în calitate de parte responsabilă civilmente societatea S,
întrucât accidentul a fost produs de către inculpatul X în timpul programului de lucru.
În rezolvarea acținii civile exercitate în cadrul procesului penal de cei doi copii ai victimei,
instanța de fond:
a) îl va obliga pe inculpat la despăgubiri civile în solidar cu partea responsabilă civilmente,
atunci când inculpatul a recunoscut pretențiile civile, având acordul părții responsabile
civilmente;
b) va putea administra probe pentru dovedirea diferenței de sumă solicitată cu titlu de
despăgubiri civile, în cazul în care tranzacția încheiată între inculpat și părțile civile s-a făcut
pentru o sumă mai mică decât cea cu care s-au constituit acestea părți civile în cauză;
c) va lua act de acordul de mediere încheiat între aceștia și inculpat, fără să mai administreze
probe.

9. Inculpatul are dreptul să solicite continuarea procesului penal, atunci când:

a) instanța a dispus încetarea procesului penal ca urmare a constatării tardivității introducerii
plângerii prealabile pentru infracțiunea de amenințare, deoarece tardivitatea est easimilată lipsei
plângerii prealabile;
b) procurorul a dispus clasarea cauzei față de inculpat, întrucât acesta și-a retras mărturia
mincinoasă înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva persoanei pe care o privea
mărturia sa;
c) inculpatul a fost nemulțumit de soluția de renunțare la urmărirea penală, considerându-se
nevinovat.

10. Este incompatibil să judece cauza în primă instanță judecătorul care:

a) a soluționat contestația împotriva încheierii prin care s-a prelungit măsura arestului la
domiciliu a inculpatului;
b) a admis sesizarea procurorului de audiere anticipată a părții civile;
c) a confirmat ordonanța de redeschidere a urmăririi penale, întrucât nu a existat împrejurarea pe
care se întemeia clasarea.

11. Curtea de apel este competentă să judece cauza în primă instanță, atunci când:
a) inculpatul, cercetat pentru infracțiunea de înșelăciune, a devenit avocat după sesizarea
judecătoriei, iar aceasta și-a declinat competența față de noua calitate a inculpatului;
b) inculpatul, expert judiciar, a fost trimis în judecată pentru infracțiunii de mărturie mincinoasă;
c) inculpatul, fost procuror, a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de represiune nedreaptă,
calitate pe care a pierdut-o însă în faza de urmărire penală, dându-și demisia.
12. Suspectul într-o cauză penală:
a) poate fi parte a unui acord de recunoaștere a vinovăției, cu privire la infracțiunea pentru care
este cercetat;
b) poate avea și calitatea de persoană vătămată, în același dosar;
c) se poate împăca cu persoana vătămată, chiar dacă aceasta s-a constituit parte civilă.
1. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni de evaziune fiscală,
prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c din Legea nr. 241/2005. Cauza a fost repartizată unui
complet constituit la secția penală a tribunalului, complet din care nu fac parte nici
președintele instanței și nici președintele secției penale. În cursul judecării cauzei la
Tribunalul A, inculpatul a solicitat strămutarea cauzei la un alt tribunal din raza aceleiași
curți de apel, arătând că este fratele președintelui instanței și afinul președintelui secției
penale. Până la soluționarea cererii de strămutare, Tribunalul X a pronunțat o hotărâre de
condamnare a inculpatului. Curtea de Apel sesizată cu cererea de strămutare:
a) va respinge cererea ca inadmisibilă;
b) dacă admite cererea, desființează hotărârea pronunțată de Tribunalul X;
c) dacă respinge cererea, hotărârea Curții de Apel nu este definitivă.

2. Pe rolul Tribunalului Bucureşti, Secţia penală s-a înregistrat la data de 05 aprilie 2017
un dosar în care Direcţia Naţională Anticorupţie - Structura Centrală l-a trimis în judecată
pe inculpatul AB, primar al unui municipiu, pentru săvârşirea infracţiunii de luare de
mită. Înainte de terminarea cercetării judecătoreşti inculpatul a depus la dosarul cauzei o
adresă emisă de către Uniunea Naţională a Avocaților din România din care rezultă că a
dobândit calitatea de avocat începând cu 01 septembrie 2017 și își desfășoară activitatea în
cadrul unui birou avocațial din circumscriptia Curtii de Apel Ploiesti. Ca urmare a acestei
situaţii:
a) Tribunalul Bucureşti trebuie să îşi decline competenţa în favoarea Curţii de Apel Bucureşti;
b) Tribunalul Bucureşti trebuie să îşi decline competenţa în favoarea Curtii de Apel Ploiesti.;
c) competenţa Tribunalului Bucureşti nu se schimbă.

3. Este incompatibil să judece cauza în fond judecătorul care:

a) a soluționat plângerea împotriva ordonanței de clasare dată de procuror, pe care a admis-o,
desființând totodată soluția atacată și dispunând trimiterea cauzei la procuror, pentru punerea în
mișcare a acțiunii penale și completarea urmării penale;
b) a fost anterior sesizat în vederea desființării unui înscris, după clasarea dispusă faţă de alte
persoane într-o cauză disjunsă din același dosar;
c) a admis contestația declarată de procuror împotriva încheierii prin care judecătorul de drepturi
şi libertăţi de la prima instanță revocase măsura controlului judiciar dispusă față de inculpat,
menținând această măsură.

4. La data de 01.06.2017 procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Alba a

dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul A. pentru comiterea
infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.210 din Codul penal, constând în aceea că la
data de 10.01.2017 a recrutat-o prin constrângere pe persoana vătămată B. în scopul
exploatării prin supunerea acesteia la practicarea prostituției. Practicarea prostituției de
către B. s-a realizat în locuința inculpatului A., pe o perioadă de 1 lună de zile. În cererea
motivată a procurorului, în care au fost cuprinse toate menţiunile obligatorii potrivit legii
cu privire la încuviințarea efectuării percheziției domiciliare, solicitată pentru locuinţa
inculpatului A. în vederea descoperirii bunurilor care au legătură cu infracţiunea
cercetată, s-a precizat şi faptul că în locuința inculpatului A. de la adresa indicată, pentru
care s-a solicitat mandat de percheziție, împreună cu inculpatul A., mai locuiește și mama
sa numita CD. Din actele de urmărire penală a rezultat că mama inculpatului A. este
judecător la Curtea de Apel C., fără a exista vreun indiciu că aceasta a participat la
săvârșirea faptelor reţinute în sarcina inculpatului, numita CD nefiind cercetată în cauză.
În raport de datele speței, competența de a încuviința efectuarea percheziției domiciliare la
locuința inculpatului A. cu respectarea tuturor cerinţelor legale și de a emite mandatul de
percheziție, revine judecătorului de drepturi și libertăți de la:
a) Înalta Curte de Casație și Justiție;
b) Curtea de Apel Alba Iulia;
c) Tribunalul Alba.

5. La data de 15.01.2017, procurorul din cadrul D.I.I.C.O.T. – Structura Centrală a

formulat o cerere privind emiterea unui mandat de supraveghere tehnică a inculpatului
A.B., pentru supravegherea video, audio și prin fotografiere a acestuia. În cererea
formulată de procuror, s-a reţinut că din datele existente şi probele administrate în cauză
rezultă săvârşirea de către inculpat a infracţiunii prev. de art.33 alin.2 lit.b din Legea
nr.535/2004, fapta constând în aceea că în perioada mai – august 2016, în mod repetat,
inculpatul a desfășurat pe raza municipiului Constanța, activități de culegere de date și
informații despre mai multe obiective vizate de o entitate teroristă, în scopul transmiterii
acestor informaţii, unor cetățeni străini. În ipoteza dată, potrivit legii, mandatul de
supraveghere tehnică a inculpatului A.B. va putea fi emis de:
a) judecătorul de drepturi și libertăți de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) judecătorul de drepturi și libertăți de la Curtea de Apel Bucureşti;
c) judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Constanţa.

6. După calitatea persoanei, competenţa de a judeca infracţiunea săvârşită de un procuror

de la Parchetul de pe lângă Curtea Militară de Apel cu grad de colonel, în primă instanţă
revine:
a) Curţii de Apel;
b) Curţii Militare de Apel;
c) Tribunalului Militar.

7. La data de 9.07.2017, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov

a dispus trimiterea în judecată a inculpatului T. pentru săvârșirea infracțiunii de furt
calificat prev. de art.228 alin.1 cod penal, art. 229 alin.1 lit.d cod penal. În cursul
cercetărilor, s-a stabilit că inculpatul A. are domiciliul legal stabilit în municipiul Braşov,
judeţul Braşov, dar are locuinţa în municipiul Arad, unde a și fost prins după săvârșirea
faptei având asupra sa bunurile sustrase, iar fapta pentru care sa dispus trimiterea în
judecată a inculpatului T. a fost comisă în municipiul Timișoara. Potrivit normelor de
competenţă teritorială, cuprinse în art.41 Cod procedură penală, procurorul va înainta
rechizitoriul la:
a) Judecătoria Brașov sau Judecătoria Arad, competenţa fiind alternativă;
b) Judecătoria Braşov;
c) Judecătoria Timișoara;.

8. La data de 01.08.2017 procurorul I.J. din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria R.

a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspectul A. pentru comiterea
infracțiunii de înșelăciune prev. de art.244 din Codul penal în dauna părții civile B.
Împotriva soluției de clasare dispusă de procuror față de suspectul A. pentru infracțiunea
de înșelăciune prev. de art.244 Cod penal, a formulat plângere partea civilă B. care a fost
respinsă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria R. Ulterior, prin
încheierea pronunțată de C.D. - judecător de cameră preliminară de la Judecătoria R. a
fost admisă plângerea părții civile împotriva soluției de netrimitere în judecată, a fost
desființată soluția de clasare atacată, în baza art.341 alin.6 lit.b Cod pr.pen., fiind trimisă
motivat cauza la procuror, pentru a pune în mișcare acțiunea penală și a completa
urmărirea penală față de A. După administrarea probațiunii și punerea în mișcare a
acțiunii penale față de A. de către același procuror, acesta a încheiat cu inculpatul A. un
acord de recunoaștere a vinovăției privind comiterea infracțiunii de înșelăciune prev. de
art.244 Cod penal, sesizând Judecătoria R. Dosarul cauzei a fost repartizat spre soluționare
judecătorului C.D. de la Judecătoria R. care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției
și a pronunțat soluția cu privire la care s-a ajuns în acordul încheiat de procuror cu
inculpatul A. În această situație:
a) judecătorul C.D. de la Judecătoria R. care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și a
pronunțat soluția cu privire la care s-a ajuns în acordul încheiat de procuror cu inculpatul A. este
incompatibil;
b) judecătorul C.D. de la Judecătoria R. care a admis acordul de recunoaștere a vinovăției și a
pronunțat soluția cu privire la care s-a ajuns în acordul încheiat de procuror cu inculpatul A. nu
este incompatibil;
c) procurorul I.J. care a pus în mișcare acțiunea penală și a încheiat acordul de recunoaștere a
vinovăției era incompatibil să efectueze urmărirea penală şi să dispună o soluţie în cauză după
reluarea urmăririi penale.

9. La data de 11.10.2017, în cursul urmăririi penale desfășurată de Parchetul de pe lângă

Judecătoria A. față de suspectul C.D., cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de purtare
abuzivă prev. de art.296 alin.1 Cod penal comisă la data de 03.02.2017 în municipiul A.,
persoana vătămată M. a formulat o cerere, în care a arătat că are suspiciuni cu privire la
obiectivitatea procurorilor din cadrul parchetului unde este instrumentat dosarul, întrucât
suspectul – primar al comunei F. unde își are și el domiciliul, a semnat dispoziția de
atribuire a sediului în care își desfășoară activitatea Parchetul de pe lângă Judecătoria A.
În ipoteza în discuție:
a) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție poate trimite
cauza la un alt parchet de pe lângă judecătorie, stabilind în ce măsură actele de urmărire penală
efectuate se menţin;
b) prim procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria A. este obligat să soluționeze dosarul
penal pentru a înlătura orice suspiciune de lipsă de imparţialitate a organului de urmărire penală;
c) procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel A. dispune trimiterea cauzei la
un alt parchet de pe lângă judecătorie, din circumscripția sa, stabilind în ce măsură actele de
urmărire penală se menţin.

10. Procesul verbal încheiat de organele de ordine publică și siguranță națională pentru
infracțiunile constatate în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu:
a) nu constituie act de sesizare a organelor de urmărire penală;
b) este supus controlului pe calea contenciosului administrativ, în condițiile legii;
c) nu are valoarea unei constatări de specialitate în procesul penal.
11. În ipoteza în care inculpatul a fost predat autorităţilor române de către autorităţile
franceze, cu respectarea regulii specialităţii, în vederea executării unui mandat eropean de
arestare emis de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cererea de autorizare în vederea
obţinerii consimţământului pentru urmărirea penală a inculpatului pentru alte infracţiuni,
comise anterior predării, respectiv luare de mită şi spălare a banilor, pentru care se
efectuează cercetări de DNA, este transmisă autorităţilor franceze de către:
a) judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) judecătorul de drepturi şi libertăţi de la instanța căreia i-ar reveni competența să soluționeze
cauza în primă instanță;
c) Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DNA, care efectuează urmărirea
penală.

12. În situația formulării unei cereri de recuzare a judecătorului de drepturi și libertăți

investit să soluționeze propunerea de arestare preventivă:
a) judecătorul recuzat nu se pronunță asupra măsurii preventive;
b) în caz de admitere a cererii de recuzare, judecătorul care a soluționat-o va dispune anularea
tuturor actelor efectuate de judecătorul recuzat;
c) în caz de admitere a cererii de recuzare, se va stabili în ce măsură actele îndeplinite ori
măsurile dispuse se mențin.

13. Chestiunile prealabile, spre deosebire de chestiunile prejudiciale sunt:

a) rezolvate de instanța penală la care se află cauza în curs de judecată, operand o prorogare de
competență;
b) chestiuni care nu pot fi rezolvate de o instanță penală;
c) rezolvate de o altă instanță de judecată decât aceea care judecă cauza.

14. Competenţa în caz de reunire a cauzelor:

a) aparţine instanţei mai întâi sesizate, dacă acestea sunt egale în grad, chiar dacă ulterior s-ar
disjunge cauzele;
b) aparţine instanţei militare, dacă una din cauze este de competenţa acesteia;
c) aparţine judecătorului de cameră preliminară, dacă este vorba de o reunire a unei cauze aflate
pe rolul judecătorului de cameră preliminară şi una aflată pe rolul instanţei de judecată.

15. În procesul penal, chestiunile prealabile soluționării cauzei:

a) pot exista în legătură cu situația premisă a infracțiunii care formează obiectul cauzei, iar
judecarea lor se realizează înainte ca instanța să se pronunțe pe fondul cauzei;
b) se judecă de instanța penală numai potrivit regulilor și mijloacelor de probă din materie
procesual penală, indiferent dacă acea chestiune este de competența altei instanțe decât cea
penală;
c) dacă sunt și chestiuni prejudiciale care implică formularea unor întrebări preliminare pentru
interpretarea dreptului Uniunii Europene, pot fi judecate de instanța penală.

16. Față de AB s-a dispus, prin sentința Judecătoriei X din data de 15.01.2011,
condamnarea la pedeapsa de 6 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie,
faptă comisă în luna februarie a anului 2010. Sentința a rămas definitivă la data de
18.02.2012 prin respingerea căii de atac formulate de către inculpat, prin apărător ales, în
cauză fiind emis mandat de executare a pedepsei. AB a fost încarcerat la Penitenciarul X în
data de 10.05.2018. În cursul executării pedepsei, la data de 03.06.2018, condamnatul AB s-
a adresat cu o cerere Judecătoriei X, precizând că în cursul anului 2012 a fost condamnat
definitiv la pedeapsa de 5 ani închisoare pe teritoriul Germaniei, pentru comiterea
infracțiunii de loviri cauzatoare de moarte, faptă din luna decembrie 2011. Condamnatul a
arătat că a executat integral pedeapsa respectivă, din luna septembrie 2012 până în luna
septembrie 2017, solicitând deducere perioadei executate în Germania din pedeapsa de 6
ani închisoare. Judecătoria X a invocat necompetența materială a instanței și a dispus
declinarea către Tribunalul X, reținând în considerente că recunoașterea hotărârii penale
din Germania are caracter incidental în raport de cererea condamnatului, hotărârea
străină a rămas definitivă după cea pronunțată de instanța română, iar infracțiunea de
loviri cauzatoare de moarte este în competența tribunalului, potrivit art. 36 alin. (1) lit. b)
C.pen. Tribunalul X a invocat de asemenea necompetența materială a instanței, dispunând
declinarea în favoarea Curții de Apel X, arătând că în cazul recunoașterii hotărârilor
penale străine competența se stabilește potrivit dispozițiilor art. 142 alin. (2) din Legea
nr.302/2004, ce instituie competența exclusivă în materie a curților de apel. Fiind astfel
sesizată, Curtea de Apel X a constatat că este necompetentă material şi a dispus declinarea
comptenţei către Judecătoria X, sesizând Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru
stabilirea competenţei. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va constata că:
a) este competent material să judece cauza Tribunalul X;
b) este competentă material să judece cauza Curtea de Apel X;
c) este competentă material să judece cauza Judecătoria X.

17. Prin rechizitoriu întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul X, s-a dispus trimiterea
în judecată a inculpatului AN, sub aspectul comiterii infracțiunilor prevăzute de art. 244
alin. (1) C.pen. și de art. 242 alin. (2) C.pen. raportat la art. 256 ind. 1 C.pen., fiind sesizat
Tribunalul X. În cauză, judecătorul de cameră preliminară a dispus începerea judecății
prin încheiere ce a rămas definitivă. După momentul citirii actului de sesizare, însă înainte
de a se dispune începerea cercetării judecătorești, apărătorul inculpatului a învederat
instanței că a intervenit o modificare legislativă a dispozițiilor art. 242 alin. (2) C.pen., fiind
dezincriminată fapta în varianta pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a
inculpatului. Tribunalul, după dezbateri, a rămas în pronunțare cu privire la această
împrejurare, iar prin sentință a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii
prevăzute de art. 242 alin. (2) C.pen. raportat la art. 256 ind. 1 C.pen., potrivit art. 16 alin.
(1) lit. b) teza I C.pr.pen., precum și disjungerea cauzei în privința infracțiunii prevăzute
de art. 244 alin. (1) C.pen. Sentința a fost atacată cu apel de către procuror. La primul
termen acordat în cauza disjunsă, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței
materiale a tribunalului, dispunând prin sentință declinarea competenței de a judeca în
favoarea Judecătoriei X. Soluția de declinare a competenței materiale:
a) este legală, întrucât competența materială de a judeca infracțiunea prevăzută de art. 244 alin.
(1) C.pen. aparține judecătoriei;
b) este legală, întrucât judecătorul de la tribunal a devenit incompatibil de a judeca cauza
disjunsă;
c) este nelegală, tribunalul fiind în continuare competent să judece cauza disjunsă.
 În actul de începere a urmăririi penale s-a reţinut, în esenţă, că, în perioada octombrie 2010 -
ianuarie 2011, la nivelul Punctului de Trecere a Frontierei Naidăş din cadrul I.J.P.F. Caraş-Severin numiții
B.I., B.N., S.S. şi B.O. au comis mai multe infracțiuni de corupție, contrabandă cu arme și trafic cu droguri,
fiind constituiți într-un grup infracțional organizat format din polițiști de la punctul de trecere a frontierei,
vameși și alte persoane care acționau coordonat, fiecare dintre ei asumându-și anumite sarcini, astfel încât
aportul individual să se coreleze cu acțiunile celorlalți. S-a reținut de asemenea, un prejudiciu adus statului prin
săvârșirea infracțiunilor, în valoare de 1 milion euro, nerecuperat.
Din înscrisurile aflate la dosar rezultă că numitul B.I., acuzat în cauză, a fost desemnat organ de
cercetare al poliţiei judiciare la data de 1 decembrie 2004, fiind eliberat din această calitate la data de 5
noiembrie 2010, urmare a avizului procurorului nr. 3157/C/A din 1 noiembrie 2010, împrejurare în raport cu care
se reţine că, la data săvârşirii de către numit a faptelor ce fac obiectul prezentului dosar, acesta avea
calitatea de organ de cercetare al poliţiei judiciare.
De asemenea, în cursul urmăririi penale numitul B.N. a depus la dosar mai multe acte medicale din
care rezultau internarea sa medicală într-un spital de neuro-psihiatrie, cerând achitarea pe motiv de
iresponsabilitate.
La data de 10 martie 2011 procurorul pune în mișcare acțiunea penală față de toți făptuitorii, dând și
o autorizație de interceptare și înregistrare a convorbirilor tuturor inculpaților.
La data de 15 martie, în baza unei autorizații, au loc concomitent la toate domiciliile inculpaților,
percheziții, în urma cărora au fost găsite mai multe bunuri și obiecte care au servit la săvârșirea faptelor sau
au rezultat din sâvârșirea faptelor. La domiciliul inculpatului B.N. percheziția s-a desfășurat în lipsa acestuia
întru-cât era internat în spital, dar în prezența unui martor asistent.
Audierile desfășurate în cauză, pe parcursul urmăririi penale, au inclus și rude ale inculpaților,
precum și persoane cu care inculpații erau în conflict.
Din probele reținute la dosarul cauzei a reieșit că inculpatul S.S. a fost confundat cu o altă persoană
cu care semăna, dispunându-se prin rechizitoriu, încetarea urmăririi penale. Tot prin rechizitoriu s-a dispus și
trimiterea în judecată a celorlați inculpați.
La primul termen de judecată, procurorul cere repararea prejudiciului nerecuperat, de 1 milion de
euro, iar instanța admite cererea. Tot cu acest prilej inculpatul B.O. cere recuzarea judecătorului pe motiv de
afinitate cu partea vătămată, cerere care este respinsă de completul în fața căruia se invocă recuzarea.
ÎNTREBĂRI:

1. Care este actul de începere a urmăririi penale în speță?

2. Ce calități au B.I., B.N., S.S. și B.O. în procesul penal?
3. Cine se poate constitui parte civilă și în ce condiții?
4. Cărui organ judiciar îi aparține competența de efectuare a urmăririi penale, în funcție de natura
infracțiunilor?
5. Cărui organ judiciar îi aparține competența instrumentării cauzei având în vedere calitatea
personală a lui B.I.?
6. Ce relevanță are depunerea de către B.N. a mai multor acte medicale? Atrage acest fapt vreo
obligație pentru organul judiciar?
7. Care este actul de punere în mișcare a acțiunii penale în speță și dacă este corectă dispunerea
interceptărilor de către procuror, și prin același act procesual?
8. Cine poate autoriza percheziția în speță?
9. Comentați procedura de desfășurare a percheziției la domiciliul inculpatului B.N.
10. În ce măsură sunt admisibile declarațiile martorilor rude cu inculpații sau a celor aflați în conflict
cu inculpații?
11. Comentați stingerea acțiunii penale față de inculpatul S.S.
12. Comentați exercitarea acțiunii civile de către procuror în fața instanței.
13. Comentați procedura soluționării cererii de recuzare făcute de inculpatul B.O.
14. În speță, se poate dispune disjungerea? Care este motivul pentru care toți inculpații sunt judecați
împreună?
 SPEȚĂ PROBE I

În data de 21.05.2004, la sediul Poliţiei Mun. Iaşi s-au prezentat numitele P. Elena şi T. Lucica care
au reclamat faptul că au fost aduse în mun. Iaşi de către inculpaţii C. Robert şi C. Alina, au fost
sechestrate în apartamentul acestora, au fost violate, şi urmau a fi duse în străinătate în vederea practicării
prostituţiei, însă au reuşit să fugă şi s-au prezentat la poliţie. În urma acestei sesizări organele de poliţie s-
au deplasat la domiciliul suspecților unde au fost găsite actele de identitate ale celor două tinere, o sabie
ninja şi o bâtă de basseball cu care tinerele au declarat că au fost ameninţate, două paşapoarte aparţinând
numitelor A. Viorica şi V. Nicoleta., care ulterior au fost identificate ca fiind alte două victime ale celor
doi, ce urmau să plece în Italia pentru prostituţie. Întru-cât făptuitorii nu erau de găsit, s-a procedat la
urmărirea lor după telefoanele mobile ale căror numere le avea partea vătămată P. Elena. La cinci zile de
la sesizarea organelor de poliţie suspecții au fost prinşi în timp ce încercau să treacă graniţa împreună cu
numitele G. Cristina. şi F. Mariana, care din declaraţiile ulterioare a reieşit că ştiau că merg în Italia, unde
suspecții le spuseseră că le găsiseră locuri de muncă ca dansatoare. Maşina tip Jeep cu nr. de înmatriculare
IS 02 CCR era condusă de numitul J. Florin care a declarat că nu avea cunoştinţă de scopul călătoriei,
întrucât el fusese recomandat ca şofer de către prietenul lui, L. Marian., despre care s-a aflat, în urma
cercetărilor, că procura fete pentru iculpații C. Robert şi C. Alina. Audiindu-l pe L. Marian, acesta neagă
că ar fi procurat fete sau că îi cunoaşte pe inculpați, drept pentru care organele de urmărire penală
procedează la verificarea acestui lucru.

În urma convorbirilor telefonice efectuate de inculpați pe toată perioada de la sesizarea organelor de

poliţie şi până la prinderea acestora a reieşit că aceştia s-au întâlnit cu numitul L. Marian căruia i-au dat
o sumă de bani ca plată pentru numita G. Cristina ce se afla cu ei în maşină când au fost prinşi. Mai mult
decât atât, numita G. Cristina este pusă a-l recunoaşte din grup pe numitul L. Marian. S-a dovedit ulterior
că suma dată de inculpați lui L. Marian era de 500 de dolari, bani care au fost schimbaţi imediat de
respectivul la casa de schimb valutar în faţa căreia s-au întâlnit cei trei, unde numita F. Andreea era la
ghişeu şi care a confirmat că a schimbat banii numitului L. Marian, potrivit chitanţei de schimb eliberate la
acea dată şi oră. Numitul L. Marian afirmă că este falsă chitanţa de la casa de schimb valutar şi cere
verificarea acesteia.

Faptele imputabile inculpațior sunt cele de lipsire de libertate, asociere în vederea săvârşirii de
infracţiuni şi proxenetism.

CERINŢE: Act de ajutor complicitate

 Identificaţi participanţii la procesul penal relevaţi de speţă ( enumerare cu indicarea org.

judiciare şi competenţa acestora să gestioneze cauza, iar pt. ceilalţi - calitatea şi numele);
 Arătaţi probele şi mijloacele de probă ce rezultă ar fi fost administrate în speţă;
 Pronunţaţi-vă cu privire la verificarea chitanţei de la casa de schimb valutar ( dacă poate
fi o probă aceasta, ce mijloc de probă este incident şi dacă admiterea/respingerea este
justificată); inscrisuri
 Întocmiţi procesul verbal încheiat cu prilejul vizitei organelor de urmărire penală la
domiciliul suspecților.
 SPEŢE PROBE

1.Inculpatul a fost condamnat de către Judecătoria Braşov pentru infracţiunea de furt calificat
prev. de art. 229 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. b) NCP, săvârşită în noaptea de 28/29 septembrie 2002.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul susţinând că nu el a săvârşit fapta la acea dată întrucât în
luna august 2002 a fost înjunghiat în picior fiind internat în Spitalul Judeţean Braşov şi externat în jurul
datei de 25 septembrie 2002. În acest sens invocă starea sănătăţii care nu i-ar fi permis comiterea
infracţiunii, insuficienţa probelor, prezenţa unui singur martor asistent în cursul urmăririi penale la
efectuarea cercetării la faţa locului. În susţinerea apărării a solicitat reaudierea unei martore, care în
declaraţiile anterioare a susţinut că nu îşi aminteşte ce a făcut în noaptea respectivă şi în consecinţă nu
poate confirma susţinerea inculpatului că s-au aflat împreună la domiciliul martorei.

Ce urma să decidă instanţa de apel având în vedere solicitările inculpatului privind probele,
precum şi faptul că la dosar există un raport de constatare tehnico-şf. dactiloscopică întocmit de Biroul
Criminalistic din cadrul Poliţiei Municipiului Braşov, potrivit căruia fragmentul de urmă papilară digitală
în litigiu, descoperit la locul faptei, ridicat de pe geamul lateral dreapta spate, dislocat de la autoturismul
în cauză a fost creat de degetul mic de la mana stângă a inculpatului?

2. Prin sentinţa penală nr.182/2004 Tribunalului Braşov s-a dispus achitarea inculpatului I.A.N.
conf. art.17 alin.2 raportat la art.16 lit.c) NCPP pentru tentativă de omor.

La data de 19 nov.2002 după un conflict verbal între părţi, la care asistau şi colegii de cameră de
detenţie, în Penitenciarul Codlea, martori în cauză, inculpatul a luat lama unui cuţit cu vârful ascuţit şi s-
a îndreptat către partea vătămată, care se afla cu faţa spre el, lângă uşa camerei, fără a fi vreo altă
persoană în apropiere, i-a aplicat o lovitură în regiunea cervicală.

La dosar există un proces verbal de cercetare la faţa locului, care descrie, între altele, locul unde
a fost găsit cuţitul folosit în agresiune, obiect ce a fost ridicat, raportul de constatare şi expertiza
medico-legală, care descriu leziunile şi modul de producere a acestora.

În urma administrării nemijlocite a probelor s-a apreciat că există un puternic dubiu că inculpatul
este autorul infracţiunii, dubiu care îi profită, şi leziunile nu i-au pus în primejdie viaţa.

În cursul u.pen.partea vătămată şi martorii au dat declaraţii care se coroborează şi care au

înlăturat versiunile diferite ale inculpatului. În faza judecăţii partea vătămată şi martorii, în condiţiile în
care inculpatul prezintă o nouă versiune a faptei, declară diferit, aceste declaraţii susţinând starea de
fapt prezentată de inculpat.

Cum se apreciază aceste noi probe de către instanţa de judecată?

 3. Într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea unei infracţiuni de omor, partea civilă solicită
acordarea unor despăgubiri civile reprezentând contravaloarea cheltuielilor de înmormântare.

Instanţa de judecată soluţionează aspectul civil al cauzei prin obligarea inculpatului la plata
unei sume de bani (în condiţii normale, o înmormântare implicând cheltuieli mai mici), chiar dacă partea
civilă nu administrează probe în vederea stabilirii cuantumului cheltuielilor ocazionate cu
înmormântarea victimei.

Este legală soluţia instanţei de judecată, în circumstanţele neadministrării de probe de către

partea civilă?

4. Inculpatul, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, a recunoscut

însuşirea unei părţi din suma constată lipsă.

Instanţa de judecată, în condiţiile în care nu s-a dovedit că o parte din lipsa existentă în
gestiunea inculpatului ar proveni din cauze obiective, ivite cu prilejul aprovizionării sau desfacerii
mărfurilor ori din îndeplinirea defectuoasă a sarcinilor de serviciu, a considerat că există prezumţia
însuşirii întregii sume reprezentând valoarea prejudiciului creat, prezumţie pe care inculpatul nu a fost în
măsură să o înlăture.

Este legală hotărârea instanţei de judecată, fundamentată pe prezumţia mai sus arătată?

5. Inculpatul, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt, faptă pe care nu o

recunoaşte, face cerere de încuviinţare a probei cu martori, pentru a se dovedi că la data şi oracând se
presupune că el a comis fapta, se afla în alt loc.

Instanţa de judecată respinge cererea inculpatului invocând inutilitatea acesteia, prin raportare
la probele deja administrate, din care rezultă cu certitudine săvârşirea faptei de către inculpat.

Este legală hotărârea instanţei de judecată de respingere a cererii inculpatului?

 6. Inculpaţii, trimişi în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă,
fac cerere de a se dispune, de către instanţa de judecată, ca partea civilă să fie supusă unei expertize
medicale, prin care să se verifice dacă, în cazul efectuării unei intervenţii chirurgicale, i s-ar înlătura
capacitatea de muncă.

Ce mod de soluţionare a cererii inculpaţilor se împune în speţă, în considerarea cerinţelor pe

care trebuie să le îndeplinească probele în procesul penal?

7. În vederea probării săvârşirii unei infracţiuni de dare de mită, ofiţerul de poliţie a fixat o
întâlnire, într-un restaurant, cu mituitorul. În aceste condiţii, sub privirea unor lucrătoride poliţie şi a
unor persoane anume desemnate în acest scop, care au fost folosite ca martori, ofiţerul de poliţie a
primit o importantă sumă de bani, pe care mituitorul i-a introdus-o în buzunar.

Comentaţi procedeul probator folosit de organele judiciare în vederea constatării infracţiunii de

dare de mită.
 Grile anul III
1. Contractul de vânzare-cumpărare este acel contract prin care, în schimbul unui preţ, se transmite:
a) numai dreptul de proprietate, întrucât transmiterea proprie-tăţii este de esenţa contractului;
b) şi un alt drept real decât dreptul de proprietate;
c) numai drepturi asupra unei universalităţi.

2. Nu pot forma obiectul contractului de vânzare-cumpărare:

a)drepturile personale patrimoniale;
dreptul de abitaţie al soţului supravieţuitor;
dreptul real de uz.

3.Prin efectul realizării acordului de voinţă (solo consensu), în con-tractul de vânzare-cumpărare se

produce:
a) numai încheierea contractului;
b) numai transmiterea dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător;
c) încheierea valabilă a contractului, dar operează şi transmi-terea dreptului de proprietate de
la vânzător la cumpărător.

4. Dacă obiectul vânzării îl constituie un lucru dintre două sau mai multe bunuri individual determinate,
dar numai alternativ, atunci proprietatea se transmite:
a.din momentul individualizării, care se face, de regulă, prin predare;
b. în momentul alegerii, pentru că prin alegere se indivi-dualizează bunul;
c. din momentul acordului de voinţă.

5. Pactul de preferinţă este o variantă a promisiunii de vânzare, afectată de o condiţie:

a. simplă potestativă;
b. pură potestativă;
c. suspensivă.

6. Vânzarea-cumpărarea este un act de dispoziţie:

. numai raportat la lucrul vândut şi preţul care formează obiectul contractului;
. numai raportat la patrimoniul părţii contractante;
. numai pentru vânzător, întrucât el transferă dreptul de proprietate.

7. Vânzarea între soţi este lovită de nulitate relativă, putând fi cerută:

. numai de către oricare dintre soţi;
. şi de moştenitorii ocrotiţi ai soţilor, fără să fie obligaţi să dovedească fraudarea drepturilor;
. de creditori, cu obligaţia de a face dovada fraudării dreptu-rilor lor.

8. Judecătorii, procurorii şi avocaţii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenţa:
a. tribunalului în care-si exercită funcţia sau profesia;
b. curţii de apel în a cărei circumscripţie îşi exercită funcţia sau profesia;
c. Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
 9. Nulitatea relativă pentru error si personam intervine:
a. de regulă, în actele cu titlu gratuit; încheiate intuitu personae;
b. de regulă, în actele cu titlu oneros;
c. în cazul actelor cu titlu gratuit, dar şi oneros, dacă consi-deraţia persoanei reprezintă cauza
principală pentru care s-a făcut convenţia.

10. Preţul, obiectul prestaţiei cumpărătorului care corespunde valorii lucrului vândut, trebuie să fie:
a. fixat în bani, întrucât ţine de natura contractului;
b. un preţ real, pe care părţile să nu-l fi stabilit în mod fictiv, ci cu scopul de a fi cerut şi plătit în
realitate;
c.determinabil, când cuantumul lui este hotărât de părţi în momentul încheierii contractului.

11. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine:

a.este o acţiune personală;
b.se poate exercita şi de creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice;
c.se poate exercita şi de moştenitorii donatorului, dacă acesta a decedat înainte de expirarea
termenului în care acţiunea putea fi intentată.

12. Dacă donaţia se încheie prin acte separate (între absenţi), dona-torul trebuie să fie capabil:
a.numai în momentul manifestării de voinţă;
b.în momentul acceptării de către donatar a ofertei de a dona;
c.în momentul facerii ofertei, al acceptării ei de către donatar şi al primirii comunicării actului de
acceptare.

13. Donaţia este lovită de nulitate dacă:

a.s-a stipulat expres reîntoarcerea bunurilor dăruite pentru cazul când donatarul ar muri înaintea
donatorului;
b.există clauză în contract prin care donatarul este obligat la plata datoriilor pe care donatorul le-
ar contracta în viitor;
c.este prevăzută o condiţie care depinde exclusiv de voinţa donatarului.

14. Garanţia vânzătorului împotriva evicţiunii:

. priveşte tulburările de drept sau de fapt;
. intervine când evicţiunea are o cauză anterioară vânzării;
. presupune necunoaşterea, de către cumpărător, a cauzei evicţiunii la încheierea contractului.
15. Acţiunea redhibitorie:
. este imprescriptibilă extinctiv;
este admisibilă numai dacă natura viciului face lucrul absolut impropriu destinaţiei sale normale;
poate fi exercitată atât de cumpărător cât şi de subdo-bânditor.
16. Pot forma obiectul darului manual:
biletele la bancă;
drepturile de creanţă;
fondul de comerţ.
17. Donatorul datorează garanţie contra evicţiunii:
dacă evicţiunea provine din fapta unui terţ;
dacă donaţia este cu sarcină, răspunzând în limita valorii sarcinii;
în caz de dol.

18. Donaţia între soţi se revocă:

printr-un legat cu titlu particular care are ca obiect bunul donat;
numai printr-o acţiune în justiţie;
printr-un act notarial din care rezultă voinţa soţului donator de a revoca donaţia.

19. Cumpărătorul este obligat să plătească dobânda până la achitarea efectivă a preţului:
dacă lucrul vândut şi predat nu e producător de fructe;
dacă, cumpărătorul a fost pus în întârziere printr-o notificare;
dacă există convenţie în acest sens.

20. Donaţia cu sarcină în favoarea donatarului este:

un contract sinalagmatic, în limita sarcinii;
un act juridic afectat de o condiţie rezolutorie pur potes-tativă;
lovită de nulitate, întrucât contravine principiului irevoca-bilităţii donaţiilor.

21. Dacă, lucrul care formează obiectul contractului de locaţiune nu mai poate fi folosit potrivit destinaţiei
atunci:
contractul este desfăcut de drept;
locatarul va fi obligat la refacerea sau înlocuirea lucrului;
locatarul va fi obligat la plata daunelor interese.

22. Dacă locatorul vinde lucrul închiriat, cumpărătorul:

va respecta locaţiunea făcută înainte de vânzare, numai dacă s-a obligat în acest sens;

va respecta locaţiunea făcută înainte de vânzare cu condiţia să fi fost încheiată prin înscris autentic
sau prin înscris sub semnătură privată cu dată certă;

este obligat să aducă la cunoştinţa locatarului concediul, prin respectarea termenului de preaviz, pentru a
obţine desfacerea contractului.

23. Locaţiunea încheiată verbal va putea fi probată cu:

orice mijloace de probe admise de lege;
martori, dacă nu s-a început derularea contractului şi exista un început de dovadă scris;
martori sau prezumţii, atunci când contractul este în curs de executare şi există un început de
dovadă scrisă.

24. Chiria trebuie să fie:

determinată sau cel puţin determinabilă;
în bani sau alte prestaţii;
numai în bani, pentru că ţine de esenţa contractului.
 25. Sublocaţiunea:
este permisă, dacă este încheiată printr-un act autentic şi nu contravine clauzelor din contractul principal;

reprezintă un alt contract de locaţiune;

este permisă, numai dacă există clauză expresă în contractul principal.

26. Termenul de preaviz în cazul denunţării unilaterale a locaţiunii:

. este stabilit de lege;
. poate fi stabilit convenţional de părţi;
. nu există criterii de stabilirea acestuia.

27. Locatarul este obligat să suporte tulburarea provocată de reparaţia lucrului dacă:
. are caracter urgent şi nu depăşeşte o lună;
. nu depăşeşte 40 de zile;
. are caracter urgent şi nu poate fi amânată.

28. Dreptul de folosinţă asupra bunului închiriat al locatarului:

este un drept de creanţă;
este un drept de creanţă, numai dacă locaţiunea este sub 5 ani;
este un drept de creanţă, numai dacă locaţiunea este sub 3 ani.

29. Rezilierea contractului de închiriere înainte de expirarea termenu-lui contractual poate fi dispusă:
la cererea proprietarului, în cazul în care chiriaşul nu a plătit chiria;
la cererea asociaţiei de proprietari, în cazul în care chiriaşul nu şi-a onorat obligaţiile ce-i revin din
cheltuielile comune;
la cererea proprietarului, când locatarul a schimbat desti-naţia lucrului închiriat.

30. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii poate fi intentată:

de creditorii chirografari, pe calea acţiunii revocatorii;
de donator;
de moştenitorii legali sau testamentari ai donatorului.

31. Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil:

operează ope legis;
operează şi în situaţia în care donatorul, după închirierea contractului de donaţie, adoptă unui copil;
intervine numai dacă în momentul facerii donaţiei, dona-torul nu avea copii, şi ulterior i s-a născut
un copil.
. 32. Donaţia este:
. o liberalitate;
. un act dezinteresat;
. act juridic bilateral, sub aspectul numărului de voinţe exprimate
. .
. 33. Pot forma obiect al donaţiei:
. bunurile aflate în comerţ;
. bunurile altuia;
. bunurile viitoare.
34. Pentru ca donaţia, nulă pentru vicii de formă, să fie producătoare de efecte juridice, este necesar:
să fie refăcută în întregime;
să fie validată printr-un act confirmativ al donatorului;
ca moştenitorii donatorului să o confirme, să o ratifice sau să o execute voluntar.

35. Pentru validitatea donaţiei între absenţi, este necesar ca:

oferta de donaţie şi acceptarea să îmbrace forma autentică;
acceptarea ofertei să fie făcută în timpul vieţii donatorului;
oferta de donaţie să-l oblige pe donator înainte de accep-tarea sa de către donatari.

36. Dacă donatarul decedează înainte de acceptarea ofertei de donaţie, atunci:

moştenitorii donatarului nu pot accepta donaţia;
creditorii donatarului pot accepta donaţia pe calea acţiunii oblice;
creditorii donatarului pot ataca refuzul acceptării donaţiei pe calea acţiunii pauliene.

37. Pentru ca donaţia acceptata prin înscris separat să producă efecte este necesar ca:
actul de acceptare să fie comunicat donatorului înainte de a fi devenit în capabil;
notificarea acceptării să fie făcută numai de către donatar în timpul vieţii lui;
notificarea să fie făcută de către succesorii sau creditorii donatarului, după decesul acestuia.

38. Dacă donaţia are ca obiect bunuri mobile, atunci:

se impune ca obiectele mobile să fie trecute într-un stat estimativ, semnat de donator şi donatar;
statul estimativ trebuie să fie întocmit în formă autentică;
inexistenţa statului estimativ atrage nulitatea contractului.

39. În favoarea tutorelui:

minorul nu poate dispune prin donaţie;
majorul poate dispune chiar dacă nu a avut loc descărcarea de gestiune;
minorul poate dispune prin curator.

40. Sunt în capabili de a primi o donaţie medicii care:

au tratat o persoană în boala din care moare, donaţia fiind remuneratorie şi potrivită cu starea materială a
bolnavului;
primesc donaţia de la o persoană pe care au asistat-o medical în cursul ultimei boli;
acordă periodic consultaţie unei persoane.

41. Minorii şi interzişii judiciari:

pot primi o donaţie, dar nu au exerciţiul acestui drept;
pot accepta o donaţie numai prin reprezentanţii lor legali;
pot accepta o donaţie prin ascendenţii lor de orice grad.
 42. Donaţia făcută unei persoane fizice născută la mai mult de 300 de zile de la momentul încheierii
actului este:
un act valabil;
un act valabil, dacă a fost confirmat de reprezentantul său legal;
un act nul absolut.

43. Medicii şi farmaciştii:

nu pot primi o donaţie de persoana pe care au asistat-o în cursul ultimei boli;
pot primi donaţii, dacă sunt rude până la gradul al IV-lea cu donatorul defunct, chiar dacă acesta are rude
directe;
pot primii donaţii remuneratorii ţinând cont de starea materială a donatorului şi serviciile primite
de la medic sau farmacist.

44. Donaţiile făcute surdo-mutului care nu ştie să scrie:

nu pot fi acceptate de către acesta;
pot fi acceptate prin intermediul unui mandatar;
pot fi acceptate de către un curator special, care are rolul de interpret.

45. Substituţia fideicomisară:

este o clauză permisă în contractul de donaţie;
este interzisă, deoarece restrânge dreptul de a dispune al donatarului;
este interzisă, deoarece indisponibilizează bunul donat prin voinţa donatorului până la moartea
donatarului.

46. Sunt în compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor clauzele:

care fac actul revocabil prin voinţa donatorului;
care obligă pe donatar la plata datoriilor pe care donatorul le va contracta în viitor;
prin care donatorul îşi rezervă dreptul de a dispune în continuare de bunul donat, dar numai dacă
donatorul a uzat de acel drept în timpul vieţii sale.

47. Clauza de reîntoarcere convenţională a bunului donat este valabilă:

în caz de predeces al donatarului sau atât al donatarului cât şi al descendenţilor săi;
dacă lucrul donat se reîntoarce în patrimoniul donatorului;
chiar dacă este stipulată în favoarea descendenţilor dona-torului.

. 48. Pot constitui obiect al darului manual:

. numai bunurile mobile corporale;
. titlurile la purtător;
. conosamentele.

49. Darul manual este:

un act strict personal;
valabil şi dacă se face prin mandatar;
este un act revocabil.
 50. Darul manual este:
un act juridic;
un fapt juridic;
un fapt material.

51. Donaţia indirectă presupune:

gratificarea unei persoane pe calea altui act juridic decât donaţia directă;
transferul de drepturi de la donator la donatar, în mod în direct;
ca actul de donaţie în directă să fie şi mulat.

52. Renunţarea la un drept este:

o liberalitate;
un accesoriu al operaţiei principale, care este renunţarea;
o donaţie, de care va profita persoana desemnată de donator.

53. Donaţia în directă realizată prin intermediul remiterii de datorie presupune:

renunţarea cu titlu gratuit de către creditor la valorificarea dreptului său de creanţa pe care îl are
faţa de debitor;
ca iertarea de datorie să fie făcută prin acte mortis causa;
consimţământul debitorului.

. 54. Pentru a fi valabilă, donaţia realizată prin intermediul remiterii de datorie, trebuie:
. să fie realizată printr-un act între vii;
. să fie realizată în formă autentică;
. ca părţile să aibă cel puţin capacitate de exerciţiu restrânsă.

55. Proba iertării de datorie se poate face:

numai cu ajutorul unei chitanţe fictive, eliberate de către creditor, prin care recunoaşte, în mod ireal, că a
primit plata de la debitorul său;

şi printr-un înscris care consemnează acordul părţilor cu privire la iertarea de datorie a

debitorului;

şi cu ajutorul prezumţiilor instituite în această materie expres de Codul civil.

56. În cazul donaţiei cu sarcini, persoanele beneficiare ale sarcinii pot fi:
numai donatorii;
numai donatarul;
şi un terţ în favoarea căruia s-a convenit îndeplinirea sarcinii.

57. Dacă în cazul donaţiei cu sarcini, în favoarea terţului, donatarul nu-şi execută obligaţia, atunci:
numai donatorul poate cere executarea;
şi terţul poate cere executarea;
revocarea donaţiei poate fi cerută numai de către donator.
 58. Donaţia cu sarcini în favoarea donatarului:
este o donaţie pur gratuită;
nu poate fi revocată pentru neîndeplinirea sarcinii;
poate fi revocată pentru neîndeplinirea sarcinii.

59. Donatorul va răspunde pentru evicţiune:

. chiar dacă nu şi-a asumat expres o asemenea obligaţie;
. dacă donaţia este cu sarcini;
. dacă tulburarea de drept provine din fapta proprie dona-torului.

60. Obligaţia de recunoştinţă a donatarului:

. îşi are izvorul în contract;
. îşi are izvorul în lege;
. poate atrage revocarea donaţiei în caz de neîndeplinire a ei.

61. Donaţia încheiată între persoane absente, care are ca obiect bunuri imobile ori drepturi reale, produce
efecte faţă de terţi dacă:
oferta de donaţie este înscrisă în registrul de publicitate imobiliară;
acceptarea ofertei şi notificarea acceptării sunt înscrise în registrul de publicitate imobiliară;
atât oferta de donaţie, cât şi acceptarea ei, precum şi noti-ficarea acceptării ei sunt înscrise în
registrul de publicitate imobiliară.

62. Donatorul, care a stipulat reîntoarcerea bunului donat:

este ţinut de pasivul succesiunii;
nu este ţinut de pasivul succesiunii;
trebuie să fie capabil şi vrednic.

63. Reîntoarcerea convenţională a bunului donat pentru cazul în care donatarul moare înaintea
donatorului, este permisă:
dacă donatarul nu are succesori;
dacă donatarul are succesori;
atât în ipoteza în care donatarul nu are succesori, cât şi în ipoteza în care donatarul are succesori.

64. Acţiunea în revocare a donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor este în admisibilă dacă:
executarea sarcinii de către donatar a devenit imposibilă din culpa donatorului, care l-a ucis pe
donatar;
donaţia cu sarcini îmbracă forma darului manual;
îndeplinirea sarcinii, care avea caracter aleatoriu, a devenit imposibilă, neexistând o culpă a
părţilor.

. 65. Donaţia poate fi revocată în caz de atentat la viaţa donatorului dacă:

. fapta a fost comisă cu intenţie;
. fapta a fost săvârşită din culpă;
. donatarul a fost condamnat penal pentru fapta sa.
 66. Revocarea donaţiei pentru refuzul nejustificat de alimente va funcţiona:
dacă donatorul, aflat în nevoie, a cerut alimente de la dona-tar, care, având posibilităţi materiale, a
refuzat să i le dea;

chiar dacă bunul dăruit a pierit fortuit;

şi dacă donatorul avea rude obligate de lege să-l întreţină.

67. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine:

este o acţiune strict personală;
poate fi introdusă în termenul de prescripţie de 1 an, stabilit de lege pentru această acţiune;
poate fi introdusă şi de creditorii persoanei faţă de care s-au comis faptele de ingratitudine.

68. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine poate fi intro-dusă:

numai împotriva autorului faptei de ingratitudine;
şi împotriva moştenitorilor, dacă făptuitorul a încetat din viaţă;
atât împotriva donatarului vinovat de ingratitudine cât şi împotriva donatarului nevinovat de ingratitudine,
dacă donaţia cuprinde o clauză conform căreia actele de ingra-titudine comise de către un donatar duc la
revocarea donaţiei şi faţă de ceilalţi.

69. Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine:

. este o acţiune în restituire;
. produce efecte retroactive;
. nu produce efecte retroactive faţă de terţi.
.
70. Dacă este admisă acţiunea în revocare pentru ingratitudine, atunci donatarul este obligat să restituie:
. bunurile dăruite cu toate accesoriile sale;
. fructele percepute de la data cererii de revocare;
. fructele percepute de la data comiterii faptei.

71. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine:

operează de drept;
operează numai la sesizarea titularilor acţiunii în revocare;
nu operează dacă titularii acţiunii în revocare nu o intentează în termen de 1 an.

72. Iertarea donatarului ingrat este prezumată dacă:

a trecut un an de la încheierea contractului de donaţie;
a trecut un an de la momentul în care titularul acţiunii în revocare a cunoscut faptul de ingratitudine, chiar
dacă dreptul la acţiune a fost exercitat înlăuntrul acestui termen;
acţiunea este introdusă după expirarea termenului de 1 an, fiind respinsă ca tardivă.

73. Revocarea donaţiei pentru ingratitudine îşi are temeiul:

exclusiv în culpa donatarului;
în voinţa donatarului;
în intervenţia unor evenimente speciale, obiective, aflate în afara oricărei culpe.
 74. Revocarea de drept a donaţiei se produce în cazul:
neîndeplinirii sarcinilor;
contractului încheiat între soţi;
naşterii primului copil al donatorului, după efectuarea donaţiei.

75. Revocarea donaţiei între soţi operează:

. prin voinţa donatorului;
. de drept;
. pe cale judiciară.
.
76. Actul de revocare a donaţiei între soţi:
. este un act personal;
. poate fi exercitat şi de către creditorii donatorului;
. va putea fi exercitat şi prin mandatar.

77. Principalele derogări ale revocării donaţiei între soţi vizează:

derogarea de la principiul irevocabilităţii donaţiilor, în sensul că se pot stipula clauze incompatibile
cu acest principiu;

revocarea trebuie să fie stipulată expres în contract;

interdicţia încheierii de donaţii simulate între soţi.

78. Revocarea donaţiei între soţi:

poate fi făcută prin voinţa unilaterală a soţului donator;
poate fi făcută chiar după moartea soţului donator;
nu se poate realiza pe cale tacită.

79. Revocarea donaţiei între soţi poate interveni:

numai în timpul căsătoriei;
şi după desfacerea, desfiinţarea sau încetarea căsătoriei;
după decesul soţului donator.

80. Pot forma obiect al donaţiei între soţi:

numai bunurile proprii ale soţului donator;
şi cota parte din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu face parte din comunitatea legală de
bunuri;
bunuri dintr-o succesiune nedeschisă.

81. Revocarea donaţiei între soţi:

trebuie să îmbrace forma unei acţiuni în justiţie;
poate fi expresă;
poate fi tacită.
 82. În timpul vieţii soţului donator, donaţia:
poate fi revocată pentru survenienţă de copil;
poate fi revocată pentru ingratitudine, la cererea moşteni-torilor donatorului, după moartea
acestuia;
poate fi revocată pentru neîndeplinirea sarcinilor la cererea moştenitorilor donatorului, după
decesul acestuia.

83. Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil, operează:

de drept;
în urma pronunţării revocării de către instanţa de judecată;
prin voinţa unilaterală a soţului donator.

84. Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil îşi produce efectele în cazul:
copilului născut din căsătorie;
copilului născut în afara căsătoriei, dacă şi-a stabilit filiaţia faţă de donator;
copilului din adopţia cu efecte depline.

85. În cazul revocării donaţiei pentru survenienţă de copil:

orice clauză de renunţare din partea donatorului este nulă de drept;

revocarea nu trebuie pronunţată de către instanţa de judecată;

revocarea poate fi înlăturată printr-un act de renunţare întocmit ulterior ivirii cauzei de revocare.

86. Revocarea pentru survenienţă de copil nu se aplică dacă:

donatorul are un copil conceput în momentul facerii donaţiei, care se naşte ulterior;
donatorul avea un copil declarat dispărut în momentul facerii donaţiei şi i se naşte ulterior un alt copil;
copilul donatorului a fost declarat mort prin hotărâre judecătorească.

87. În cazul copilului din afara căsătoriei, revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil operează dacă:
. filiaţia fost stabilită în mod legal;
. s-a stabilit filiaţia copilului născut după facerea donaţiei;
. s-a stabilit filiaţia copilului născut anterior facerii donaţiei.
.
88. Ca efect al revocării donaţiei pentru survenienţă de copil bunul donat:
. reintră în patrimoniul donatorului;
. intră în patrimoniul copilului donatorului, născut ulterior facerii donaţiei;
. revine în patrimoniul donatorului şi în situaţia în care a fost încorporat în domeniul public.

89. Revocarea donaţiei pentru survenienţă de copil produce următoa-rele efecte:

terţii dobânditori prin acte între vii, care pierd dreptul sub motiv că a fost dobândit de la un
neproprietar;
terţii nu pot invoca prescripţia instantanee, dacă bunul este mobil;
terţii nu pot invoca prescripţia achizitivă, dacă bunul este imobil.
 90. Acţiunea în restituirea bunului donat, în cazul revocării donaţiei pentru survenienţă de copil se
prescrie:
în termenul general de prescripţie, care începe să curgă de la naşterea copilului;
în termenul de 30 de ani, care începe să curgă de la naşterea copilului;
în termen de 30 de ani, care începe să curgă de la data notificării către donatar a naşterii copilului.

91. Dacă în contractul de vânzare-cumpărare este prevăzut un termen suspensiv, atunci termenul
afectează:
transferul dreptului de proprietate până la împlinirea termenului;
numai executarea obligaţiilor din contract;
transferul dreptului de proprietate numai dacă părţile au prevăzut expres acest lucru.

92. Dacă doar unul dintre concubini este parte în contractul de vânzare-cumpărare care are ca obiect un
bun imobil, atunci si celălalt concubin devine:
coproprietar al bunului achiziţionat în timpul concu-binajului;
eventual creditor, ca titular al unui drept de creanţă, dacă a contribuit la achiziţionarea bunului;
codevălmaş, prin aplicarea regimului comunităţii de bunuri.

93. Contractul încheiat între părţi în februarie 1990 care avea ca obiect înstrăinarea unei suprafeţe de teren
semnifică:
. o promisiune de vânzare-cumpărare;
. un contract de vânzare-cumpărare;
. o convenţie scrisă de vânzare-cumpărare a terenului.

94. Promisiunea unilaterală de vânzare-cumpărare reprezintă:

. ofertă de vânzare, întrucât reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi;
. un contract unilateral, care creează obligaţii numai pentru promitent;
. un antecontract, dacă este încheiată numai pentru un anumit termen.

95. Promisiunea unilaterală de vânzare:

naşte obligaţia de a face în sarcina promitentului;
are caracter translativ de proprietate;
se probează potrivit regulilor generale în materie de probă.

96. În cazul promisiunii bilaterale de vânzare-cumpărare:

ambele părţi pot cere încheierea contractului;
dacă promitentul-vânzător nu-şi respectă obligaţia stabilită, beneficiarul cumpărător poate cere predarea
bunului;
nerespectarea din culpă a obligaţiei de încheiere a contrac-tului de vânzare-cumpărare nu dă dreptul
celeilalte părţi de a solicita rezoluţiunea.

97. Pactul de preferinţă:

. are drept consecinţe transmiterea dreptului de proprietate;
. e o promisiune unilaterală de vânzare;
. dă naştere, în caz de nerespectare a lui din partea promi-tentului, unei obligaţii de dezdăunare faţă
de cel prejudiciat.
 98. Convenţia intervenită între părţi cu privire la vânzarea/cumpărarea unei construcţii, în temeiul căreia,
cumpărătorii au intrat în posesia bunului, iar vânzătorul a primit un avans, urmând ca diferenţa de preţ
să fie plătită odată cu încheierea actului autentic de vânzare-cumpărare:
este o promisiune de vânzare-cumpărare;
are efectul transmiterii dreptului de proprietate de la vânzător la cumpărător;
îl obligă numai pe vânzător să încheie în viitor contractul de vânzare-cumpărare.

99. În cazul introducerii unei acţiuni în anularea contractului de vânzare întrucât preţul stabilit de părţi nu
este serios:
instanţa poate respinge acţiunea fără să se fi administrat probe concludente prin care să se stabilească
caracterul de preţ serios;

instanţa are obligaţia să constate prin probe administrate elementele necesare pentru stabilirea
caracterului de preţ serios;

instanţa poate admite acţiunea dacă din contractul încheiat de părţi rezultă existenţa unei proporţii între
cuantumul preţului stabilit de părţi si valoarea bunului, fără a se mai administra probe.

100. Donatorul este responsabil de evicţiune:

numai în cazul donaţiei cu sarcină;
când a promis expres garanţia pentru evicţiune;
dacă bunul donat are vicii aparente şi grave.

101. Se sancţionează cu nulitatea donaţia sub condiţie:

. potestativă rezolutorie din partea donatorului;
. potestativă suspensivă din partea donatorului;
. cazuală.

102. Obligaţia promitentului-vânzător (cumpărător) este:

. personală;
. prescriptibilă într-un termen special de un an;
. prescriptibilă în termenul general de prescripţie.

103. Acţiunea redhibitorie trebuie intentată:

în termen de 6 luni, dacă vânzătorul a fost de bună-credinţă;
în termen de 1 an, dar numai dacă viciile nu au fost ascunse cu viclenie;
în termen de 3 ani, dacă vânzătorul a fost de rea-credinţă.

104. Evicţiunea reprezintă:

pierderea proprietăţii lucrului de către cumpărător;
tulburarea proprietarului în exercitarea prerogativelor sale;
tulburarea folosinţei liniştite a deţinătorului legal.
 105. Vânzarea între soţi este interzisă pentru că:
. nu-şi pot vinde reciproc bunuri proprii;
. donaţia între soţi este revocabilă;
. se apără interesele creditorilor chirografari şi ipotecari.

106. Vânzarea unei moşteniri are ca obiect:

. dreptul asupra unei universalităţi;
. dreptul dobândit de legatarul cu titlu particular;
. dreptul asupra unor bunuri determinate.

107. Viciul lucrului vândut trebuie:

să fie, de regulă, ascuns, şi numai ca excepţie aparent;
să fie ascuns şi grav;
să fie descoperit cel mai târziu într-un termen de 6 luni de la cumpărare.

108. Sunt condiţii ale retractului litigios:

. să existe un proces început sau cel puţin preconizat;
. cesiunea să aibă un preţ;
. procesul trebuie să fie asupra fondului dreptului.

109. Prin acţiunea redhibitorie cumpărătorul cere:

. rezoluţiunea vânzării;
. rezoluţiunea vânzării, dar numai dacă lucrul a devenit absolut impropriu destinaţiei;
. rezilierea cu daune interese.

110. Locaţiunea încetează prin denunţare unilaterală:

. dacă este încheiată pe durată nedeterminată;
. dacă s-a respectat termenul de preaviz;
. numai dacă denunţarea unilaterală este prevăzută în contract.

111. Locatarul nu răspunde pentru incendiu datorită:

. unui caz fortuit;
. unui caz de forţă majoră;
. comunicării focului de la alt imobil.

112. În caz de neplată a preţului, vânzătorul este îndreptăţit să ceară:

. executarea în natură;
. rezoluţiunea contractului;
. rezilierea cu daune-interese.

113. Contractul de vânzare-cumpărare e un contract:

. în principiu, consensual;
solemn;
real.

114.Vânzarea după număr, greutate, măsură este valabilă în momen-tul:

a) individualizării bunului;
b) acordului de voinţă al părţilor;
c) transmiterii dreptului de proprietate.
 Examen
Drept penal. Partea specială II
2 iulie 2021

1. Fapta persoanei care realizând că i s-a plătit un bun pe care l-a vândut cu o
bancnotă falsă de 100 de lei, foloseşte la rândul său respectiva bancnotă pentru a efectua
o plată la un comerciant:
a) poate constitui numai infracţiunea de punere în circulaţie de valori falsificate;
b) nu poate constitui infracţiunea de înşelăciune în concurs cu infracţiunea de punere în
circulaţie de valori falsificate;
c) constituie numai infracţiunea de înşelăciune.

2. Falsificarea unei cărţi de identitate la comandă şi predarea acesteia în schimbul

unei sume de bani către cel care a comandat-o :
a) poate constitui infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
b) constituie infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
c) nu poate constitui infracțiunea de fals intelectual.

3. Persoana care cere unei alte persoane să îi falsifice o carte de identitate pe care
apoi o foloseşte pentru a se legitima în faţa organelor de poliţie la cererea acestora pentru
a se sustrage urmăririi penale:
a) poate săvârși un concurs de infracţiuni între uz de fals şi fals privind identitatea;
b) poate săvârși un concurs de infracţiuni între instigare la fals material în înscrisuri oficiale şi
fals privind identitatea;
c) poate săvârși un concurs de infracţiuni între instigare la fals material în înscrisuri oficiale,
uz de fals şi fals privind identitatea.

4. Falsificarea unui înscris autentificat notarial, prin alterarea sa de natură să

producă consecinţe juridice, poate constitui:
a) infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale;
b)infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată;
c) infracţiunea de fals intelectual.

5. Uzul de fals al unui înscris sub semnătură privată:

a) intră în concurs cu infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, atunci când
ambele infracţiuni se referă la acelaşi înscris;
b) se absoarbe în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dacă cel care foloseşte
înscrisul falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice este o altă persoană decât cel
care l-a falsificat;
c) se absoarbe în infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, dacă cel care foloseşte
înscrisul falsificat în vederea producerii de consecinţe juridice este cel care l-a falsificat.

6. Transmiterea unei boli venerice prin raport sexual de către o persoană care ştie
că suferă de o astfel de boală, dacă se face cu acordul victimei:
a) poate constitui infracţiune;
b) nu poate constitui infracţiune;
c) nu poate atrage aplicarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical.
7. Infracţiunea de tulburarea ordinii şi liniştii publice:
a) se poate comite într-un loc neaccesibil publicului, chiar dacă fapta a fost percepută de două
persoane iresponsabile;
b) este o infracțiune de rezultat;
c) este o infracţiune de obicei.

8. În sensul infracțiunii de falsificare de monede, moneda falsificată:

a) constituie obiect material al infracțiunii;
b) constituie produsul infracțiunii;
c) constituie folosul infracțiunii.

9. Falsificarea prin antedatare a unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia de către
funcţionarul competent a-l întocmi:
a) poate constitui infracţiunea de fals intelectual;
b) constituie o faptă neprevăzută de legea penală;
c) constituie infracţiunea de fals intelectual.

10. În cazul infracțiunii de luare de mită pot fi confiscate de la autor:

a) bunurile care au fost primite sau echivalentul lor în bani;
b) bunurile care au fost pretinse;
c) bunurile care au fost pretinse sau primite .

11. Fapta funcţionarului care, după ce a îndeplinit un act privitor la îndatoririle sale de
serviciu, conform prevederilor legale, face presiuni asupra beneficiarului actului pentru
a-i remite o sumă de bani drept recompensă, iar persoana dă curs solicitării, constituie:
a) infracțiunea de luare de mită;
b) infracțiunea de dare de mită;
c) infracțiunea de abuz în serviciu.

12. Falsificarea unui înscris sub semnătură privată, constituie o faptă prevăzută de legea
penală:
a) chiar dacă falsificatorul nu întreprinde ulterior nicio altă acțiune;
b) numai dacă făptuitorul foloseşte înscrisul falsificat, în vederea producerii unei consecinţe
juridice;
c) dacă făptuitorul încredinţează înscrisul falsificat, altei persoane spre folosire în vederea
producerii unei consecinţe juridice.

13. Vătămarea corporală, în sensul faptei prevăzute la art. 194 C.pen., comisă față de o
persoană de către un funcţionar public în exercitarea atribuţiilor de serviciu constituie:
a) doar fapta de purtare abuzivă;
b) fapta de purtare abuzivă în concurs formal cu fapta de vătămare corporală;
c) fapta de purtare abuzivă în concurs real cu fapta de vătămare corporală.

14. Avocatul poate comite infracţiunea de luare de mită:

a) numai în calitate de instigator sau complice;
b) în anumite condiţii prevăzute în Codul de procedură penală;
c) în calitate de autor.
15. Infracţiunea de fals informatic:
a) are subiect activ calificat;
b) se comite doar cu intenţie directă calificată prin scop;
c) are tentativa pedepsibilă.

16. Ofiţerul stării civile care încheie căsătoria bigamă:

a) atunci când nu cunoaşte caracterul bigam al căsătoriei, se află în eroare de fapt secundară;
b) atunci când nu cunoaşte caracterul bigam al căsătoriei, se află în eroare de fapt principală;
c) nu poate răspunde pentru complicitate la bigamie.

17. Nu constituie infracţiunea de dare de mită, fiind incidentă cauza specială de

neimputabilitate:
a) când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către complicele mituitului;
b) când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către instigatorul mituitului;
c) când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita.

18. Fapta persoanei care instigă pe funcţionar să ia mită şi apoi după ce acesta pretinde
bani de la mituitor, se deplasează la acesta, preia banii şi îi predă funcţionarului mituit
constituie:
a) instigare la luare de mită;
b) instigare la luare de mită în concurs cu tăinuirea;
c) tăinuire.
GRILE CU RĂSPUNSURI
CĂI EXTRAORDINARE DE ATAC

1. Constituie motive de contestaţie în anulare:

a) faptul că procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de
recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) faptul că procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către ultima
instanţă ce a pronunţat hotărârea (când această instanţă nu este cea de recurs) nu a fost îndeplinită
conform legii;
c) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.

2. Constituie motive de contestaţie în anulare:

a) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri penale definitive pentru aceeaşi fată;
b) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii instanţei de recurs a fost declarat fals;
c) când instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele
prevăzute la art.16 lit.f) – j) C.pr.pen., cu privire la care existau probe în dosar.

3. Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. d) C.pr.pen. poate fi probat:
a) prin orice mijloc de probă;
b) prin proba cu înscrisuri, indiferent de natura lor;
c) numai prin înscrisuri oficiale.

4. Contestaţia în anulare poate fi introdusă de:

a) părţi şi procuror, în toate cazurile
b) numai părţi pentru motivele prevăzute la art. 426 lit.a) şi b) C.pr.pen.
c) procuror pentru motivele prevăzute la art. 426 lit.b) – i) C.pr.pen.

5. Poate fi introdusă oricând contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut la:

a) art.426 lit.a) şi lit.c) C.pr.pen.;
b) art.426 lit.c) şi lit.d) C.pr.pen.;
c) art.426 lit.b) și i) C.pr.pen.

6. Contestaţia în anulare poate fi introdusă într-un termen de:

a) cel mult 10 zile de la începerea executării, pentru persoana împotriva căreia se face executarea şi
numai pentru motivele prevăzute la art.426 lit.a) – c) C.pr.pen.;
b) 30 de zile de la pronunţarea hotărârii a cărei anulare se cere;
c) 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel – art. 426 lit. a) și c)-h)
7. Instanţa competentă să judece contestaţia în anulare este:
a) instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre, doar pentru cazul prevăzut la art. 426 lit.c) şi d)
C.pr.pen.;
b) instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, pentru cazurile prevăzute la
art. 426 it.a) –c) C.pr.pen.;
c) instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere/instanța la care a rămas definitivă
ultima hotărâre.

8. Pe timpul soluţionării contestaţiei în anulare instanţa:

a) poate suspenda executarea hotărârii;
b) nu poate suspenda executarea hotărârii;
c) suspendă obligatoriu executarea hotărârii.

9. Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare:

a) fără citarea părţilor, în toate cazurile;
b) fără citarea părţilor, numai pentru cazurile prevăzute la art. 426 lit.a) – b) C.pr.pen.;\
c) cu citarea părţilor și cu participarea procurorului.

10. La judecata contestaţiei în anulare:

a) nu este obligatorie prezenţa inculpatului, chiar arestat;
b) este obligatorie prezenţa inculpatului arestat;
c) se ascultă părţile şi concluziile procurorului.Â

11. Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele
cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc în prezența unei părți nelegal citate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a procesului
penal;
c) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, dintre care cel
puțin una definitivă.

12. Contestaţia în anulare:

a) poate fi formulată şi de persoana vătămată;
b) trebuie formulată în toate cazurile în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei instanţei
de apel;
c) nu poate fi formulată pe motivul că inculpatul nu a fost legal citat la judecata în primă instanţă.

13. Sunt efecte ale admiterii recursului în casaţie

a) doar efectul suspensiv şi extensiv;
b) efectul ne bis in idem;
c) efectul suspensiv, devolutiv şi al neagravării situaţiei în propria cale de atac.

14. Recursul în casație

a) este o cale de atac de anulare;
b) poate fi exercitat doar împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel;
c) presupune judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța de
recurs în casație verificând exclusiv legalitatea hotărârii supuse acestei căi extraordinare de atac.

15. Revizuirea este o cale de atac

a) ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care conțin erori de fapt;
b) de retractare;
c) de drept.

16. Sunt supuse revizuirii:

a) numai hotărârile judecătoreşti pronunţat de instanţele de recurs
b) ordonanţele de încetare a urmăririi penale
c) numai hotărârile judecătoreşti ce conţin o rezolvare a fondului cauzei
d) hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

17. În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire:

a) poate fi dispusă suspendarea în tot sau parte a executării hotărârii prin care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei;
b) instanța dispune în toate cazurile efectuarea de către procuror a cercetărilor necesare pentru
stabilirea situației de fapt;
c) se procedează la desființarea hotărârilor ce nu se pot concilia și ulterior se reunesc în vederea
rejudecării cauzele în care acestea au fost pronunțate.

18. Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în procesul penal:

a) pot fi supuse revizuirii numai cu privire la latura penală;
b) nu pot fi supuse revizuirii cu privire la latura civilă;
c) pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

19. O hotărâre definitivă poate fi revizuită în condițiile art. 453 alin. 1 lit. a):
a) dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la
soluţionarea cauzei;
b) dacă acestea dovedesc netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, încetare a procesului
penal;
c) faptele sau împrejurările să nu fi fost cunoscute de părţi în timpul judecăţii;
c) pentru a se constata că cel condamnat a comis o infracţiune fiind provocat;
d) dacă invocarea elementelor noi duce la o soluţie diametral opusă celei din hotărârea a cărei
revizuire se doreşte.

20. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. b:

a) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a
cărei revizuire se cere;
b) mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
c) se demonstrează că s-a făcut aplicarea greşită a unor circumstanţe atenuante sau agravante,
datorită mărturiei mincinoase;
d) mărturia mincinoasă trebuie dovedită prin hotărârea judecătorească definitivă sau prin ordonanţă
a procurorului, când dispune asupra fondului;
e) hotărârea prin care se reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă este numai de condamnare;
f) procurorul constată că martorul a săvârşit mărturia mincinoasă, fiind iresponsabil;
g) mărturia mincinoasă se poate constata în procedura de revizuire dacă nu s-a constatat prin
hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanţă a procurorului prin care a dispus asupra
fondului.

21. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. c):
a) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
b) înscrisul fals să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
c) falsitatea înscrisului se dovedeşte în procedura de revizuire sau este dovedită printr-o altă hotărâre
judecătorească sau printr-o ordonanţă a procurorului prin care se dispune asupra fondului.

22. Revizuirea poate fi cerută de:

a) procuror;
b) părţi, în limita calității lor procesuale;
c) soţul sau rudele apropiate ale uneia dintre părţi.

23. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. d):
a) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare
penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
b) infracţiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;
c) dovedirea faptelor penale trebuie făcută prin hotărâre definitivă de condamnare,
renunțare/amânare a aplicării pedepsei, achitare/încetarea procesului penal.

24. Cererea de revizuire:

a) se face în scris, cu arătarea mijloacelor de probă;
b) se adresează instanţei care a dat hotărârea definitivă;
c) se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă;
d) se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă
instanţă.

25. Se poate cere revizuirea, în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. e):
a) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia;
b) hotărârile pot fi ambele penale sau una penală şi una civilă;
c) inconciliabilitatea să privească dispozitivele hotărârilor supuse revizuirii.

26. Introducerea cererii de revizuire în favoarea condamnatului se poate face:

a) oricând;
b) în termen de 1 an;
c) oricând, dar numai până la moartea condamnatului.

27. Termenul de introducere a cererii de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat sau
faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal:
a) este de trei luni;
b) curge de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea în cazurile
prevăzute la art.453 alin. 1 lit.b), c) şi d) C.pr.pen., când sunt constatate prin hotărâre definitivă, dar
nu mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;
c) curge, în cazurile prevăzute de art.453 alin. 1 lit.b)-d) C.pr.pen., când nu sunt constatate prin
hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face
cererea, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.

28. Competentă să judece cererea de revizuire este:

a) instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea;
b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c) instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, cu excepţia cazului de revizuire prevăzut la art.453
lit.e) C.pr.pen.;
d) instanţa mai întâi sesizată în cauzele ce au fost pronunţate în primă instanţă de instanţe de acelaşi
grad, pentru cazul prevăzut la art.453 lit.e) C.pr.pen.

29. La judecata admiterii în principiu a revizuirii:

a) ședința este publică;
b) părţile interesate se citează;
c) ședința se desfășoară în camera de consliu.

30. Când cererea de revizuire este făcută pentru un condamnat decedat, ori când condamnatul
care a făcut cererea sau în favoarea cui s-a făcut cererea a decedat:
a) instanţa, în toate cazurile, pronunţă o sentinţă de respingere a cererii de admitere în principiu;
b) instanţa, dacă admite cererea de admitere în principiu, nu mai trece la rejudecarea cauzei, ci
dispune încetarea procesului penal;
c) după rejudecare, instanţa poate da soluţia achitării sau încetării procesului penal.

31. În cadrul procedurii de revizuire nu pot fi ascultaţi ca martori:

a) martorii, interpreţii sau experţii care au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă cu privire la
cauza a cărei revizuire s-a cerut;
b) judecătorii şi procurorii;
c) minorii sub 15 ani.

32. La rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a revizuirii, instanţa:

a) are obligaţia să administreze din nou probele care au fost administrate în cursul primei judecăţi;
b) dacă găseşte necesar, administrează din nou probele administrate din cursul judecății în primă
instanță;
c) poate dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul de pe lângă
instanța sesizată, dacă sptuația nu poate fi stabilită în mod nemijlocit sau ar fi întărziată.

33. În cazul în care instanţa admite cererea de revizuire, în funcţie de temeiul revizuirii, instanţa
poate:
a) să anuleze hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea;
b) să anuleze hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre;
c) să facă aplicarea efectului extensiv.

34. Instanţa de revizuire pronunţă:

a) încheiere, în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire;
b) sentinţă, în cazul respingerii cererii de admitere în principiu;
c) sentinţă, supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea;
d) decizie nerecurabilă, în cazul în care hotărârea ce face obiectul revizuirii este o decizie dată în apel.

35. Executarea hotărârii penale supuse revizuirii:

a) poate fi dispusă de procuror în timpul efectuării actelor de cercetare;
b) poate fi dispusă de instanţă odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire;
c) se suspendă de drept la momentul sesizării instanţei, dacă concluziile procurorului favorabile
admiterii revizuirii;
d) poate fi suspendată de instanţă începând cu data înregistrării cererii, indiferent dacă s-a ajuns sau
nu la faza admiterii în principiu a revizuirii.

36. Cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanţa:

a) dispune suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii;
b) poate dispune suspendarea, în tot sau în parte, a executării hotărârii supuse revizuirii;
c) poate lua una din măsurile preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

GRILE PROCEDURĂ PENALĂ

- căile extraordinare de atac -

1. Cazurile în care se poate face contestaţie în anulare

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de judecată
nu a fost îndeplinită potrivit legii;
b) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
c) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.

2. Se poate declara contestaţie în anulare

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de apel nu a
fost îndeplinită potrivit legii;
b) când un înscris care a servit drept temei al hotărârii a cărei contestare se cere a fost declarat fals;
c) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.

3. Limitări ale dreptului de a introduce o cerere de contestaţie în anulare pentru vicii de procedură
în ceea ce priveşte citarea
a) cazul de contestaţie în anulare poate fi invocat de fiecare parte în proces, dar numai în legătură cu
nelegalitatea citării sale;
b) încălcarea procedurii de citare a avut loc la judecarea cauzei în recurs;
c) inculpatul poate introduce o cerere de contestaţie în anulare numai pentru condamnări ce privesc
infracţiuni care se urmăresc din oficiu.

4. Inculpatul participă la primul termen al judecăţii în apel. Pentru al doilea termen inculpatul nu
mai este citat. La acest termen se soluţionează apelul. Inculpatul introduce cerere de contestaţie în
anulare, argumentând că nu a fost citat, deşiinstanța avea obligaţia de a-l cita (art. 426 alin. 1 lit. a
C.pr.pen.). Cererea de contestaţie în anulare
a) va fi admisă, deoarece judecata în apel nu se poate desfăşura în lipsa inculpatului;
b) va fi respinsă, deoarece în speţă nu s-au încălcat regulile de citare, instanţa nefiind obligată să-l
citeze pe inculpat, dacă față de acesta nu era dispusă o măsură preventivă;
c) va fi admisă cu condiţia ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiune să fie mai mică de 5 ani.
5. Titularii cererii de contestaţie în anulare
a) oricare dintre părţi;
b) procurorul, numai pentru cazurile prevăzute în art. 426 alin. 1 lit. c) şi d) C.pr.pen.;
c) procurorul, numai pentru cazurile prevăzute în art. 426 alin. 1 lit. b) - i) C.pr.pen.;

6. Pot introduce contestaţie în anulare

a) inculpatul;
b) orice persoană ale cărei interese au fost lezate printr-un act sau printr-o măsură a instanţei de
judecată;
c) procurorul, pentru cazul prevăzut în art. 426 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.;

7. Persoana vătămată introduce contestaţie în anulare în baza art. 426 alin. 1 lit. a) ? C.pr.pen. Care
este termenul de introducere?
a) 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate;
b) 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel;
c) 30 de zile de la începerea executării hotărârii atacate.

8. Inculpatul poate introduce o contestaţie în anulare în baza existenţei a două hotărâri definitive
pronunţate împotriva sa pentru aceeaşi faptă în termen de
a) în termen de 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate;
b) în termen de 30 de zile de la începerea executării hotărârii atacate;
c) oricând;

9. În ce termen poate introduce procurorul contestaţia în anulare în baza constatării faptului că

instanța de apel nu s-a pronunţat asupra uneicauze de încetare a procesului penal, cu privire la
care existau probe la dosar?
a) 30 de zile de la data pronunţării hotărârii atacate;
b) oricând;
c) 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate.

10. Instanţa competentă să rezolve contestaţia în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 alin. 1
lit. i) C.pr.pen.
a) instanţa de recurs;
b) instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre;
c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

11. Se introduce contestaţie în anulare în baza existenţei a două hotărâri definitive pronunţate
împotriva uneipersoane pentru aceeaşi faptă. Competenţa de soluţionare revine:
a) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
b) instanţei de recurs;
c) instanţei la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

12. În cadrul procedurii de judecare a contestaţiei în anulare poate lipsi etapa admiterii în
principiul?
a) da, în ipoteza în care se admite apelul cu reţinere spre rejudecare;
b) da, în ipoteza în care cererea de contestaţie în anulare se fundamentează pe art. 426 lit. d)
C.pr.pen.;
c) nu.

13. În ipoteza introducerii unei cereri de contestaţie în anulare

a) instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere;
b) procurorul efectuează acte de cercetare în termen de două luni de la data introducerii cererii;
c) instanţa dispune ope legis suspendarea hotărârii a cărei anulare se cere.

14. În cadrul procedurii de judecare a contestaţiei în anulare

a) prezenţa inculpatului aflat în stare de deţinere este obligatorie;
b) procurorul participă doar atunci când pedeapsa prevăzută este detenţiunea pe viaţă ori
închisoarea mai mare de 5 ani;
c) expertiza medico-legală este obligatorie.

15. Cazuri de revizuire

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
c) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

16. Se poate introduce cerere de revizuire

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de apel nu a
fost îndeplinită potrivit legii;
b) când un înscris care a servit drept temei al hotărârii a cărei contestare se cere a fost declarat fals;
c) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea
cauzei.

17. Într-o cauză penală, soluţionată printr-o hotărâre definitivă, un martor săvârşeşte infracţiunea
de mărturie mincinoasă dar, ulterior, se dispune, prin ordonanţă, clasarea, în baza art. 17 alin. 1
raportat la art. 16 lit. b C.pr.pen..Cererea de revizuire, fundamentată pe art. 453 alin. 1 lit. b), se va
admite?
a) nu, deoarece în textul legal se stipulează despre „săvârşirea unei infracţiuni”;
b) da, mărturia mincionasă trebuie dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
c) nu, având în vedere că, în această ipoteză, există o faptă prevăzută de legea penală căreia îi
lipseşte forma de vinovăție cerută de lege..

18. Pentru a se admite o cerere de revizuire fundamentată pe art. 453 alin. 1 lit. c) C.pr.pen. (un
înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals) este necesar a
se ajunge la pronunţarea unei soluţii diametral opuse?
a) da;
b) nu; se impune această condiţie numai pentru cazurile prevăzute la art. 453 alin. 1 lit. a) şi b)
C.pr.pen.;
c) nu; se impune această condiţie numai pentru cazul prevăzut la art. 453 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.;

19. Se va admite o cerere de revizuire fundamentată pe săvârşirea unei infracţiuni de corupţie în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către organele de constatare?
a) nu, având în vedere că în textul legal se stipulează despre săvârşirea unei infracţiuni de către un
membru al completului de judecată, procuror ori de persoana care a efectuat acte de urmărire
penală;
b) da;
c) da, cu condiţia ca prin procedura revizuirii să se ajungă la pronunţarea unei soluţii diametral opuse.

20. Cererea de revizuire se adresează

a) instanței care a judecat cauza în primă instanță;
b) procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa unde a rămas definitivă hotărârea;
c) procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa ierarhic superioară instanţei care a judecat în
fond.

21. Titularii revizuirii

a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;
b) soţul şi rudele apropiate ale oricărei părţi din proces;
c) procurorul. pe latură penală.

22. Termenul de efectuare a actelor de cercetare după introducerea cererii de revizuire

a) nu este prevăzut de lege;
b) 2 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
c) 2 luni de la momentul în care procurorul ierarhic superior celui care a fost sesizat, dispune
suspendarea executării hotărârii atacate.

23. Instanţa competentă să judece o cerere de revizuire întemeiată pe existenţa unor hotărâri ce
nu se pot concilia
a) instanţa se determină potrivit regulilor prevăzute de art. 44 C.p.p.
b) instanţa care a judecat în primă instanţă cauza;
c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în secţii unite.

24. În cadrul procedurii de revizuire cine poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate
a) instanţa ierarhic superioară instanţei sesizate cu cererea de revizuire;
b) instanţa sesizată prin cererea de revizuire;
c) procurorul ierarhic superior celui sesizat cu cererea de revizuire;

25. Recursul în interesul legii

a) nu are efect cu privire la hotărârea judecătorească examinată;
b) presupune suspendarea executării hotărârii examinate;
c) are implicaţii cu privire la situaţia părţilor din proces.

26. Recursul în interesul legii poate fi introdus de către:

a) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) ministrul justiţiei, prin intermediul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie;
c) oricare din părţile procesului penal.

27. Instanţa competentă să soluţioneze recursul în interesul legii

a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în secţii unite;
b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de trei judecători;
c) Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

28. Cererea de revizuire

a) se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază;
b) se poate declara oral, la pronunţarea hotărârii definitive; în acest caz, există obligaţia motivării
printr-un memoriu separat, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată;
c) se introduce la instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

29. Efectul suspensiv al contestaţiei în anulare

a) instanţa sesizată nu poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, fiind vorba
despre o hotărâre definitivă;
b) instanţa sesizată va suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere;
c) instanţa sesizată poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.

30. Se va admite cererea de revizuire fundamentată pe descoperirea unor fapte sau împrejurări ce
nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei dacă
a) se poate dovedi, în acest mod, netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal
ori de condamnare;
b) se poate ajunge la reducerea la jumătate a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă;
c) impedimentul a fost localizat la nivelul instanţei de apel.
 1b
2a
3a
1c 4b
2a,c 5a,c
3a 6a
4a 7b
5c 8c
6c 9b
7c 10b
8a 11c
9c 12c
10b,c 13a
11b 14a
12a,c 15a,b
13c 16b,c
14a,c 17b
15b,a 18a
16c 19a
17a,c 20a
18c 21a,c
19a,b, ultimul c adica d 22a
20a,b,c,d=g,f 23a
21a,b,c 24b
22a,b 25a
23a,b,c 26a,b
24a,c 27a
25a,b,c 28a,c
26a 29c
27c,b,a 30a,c
28c,d
29b,c
30c
31a
32b,c
33a,b,c
34a,b,c
35b
36b
 CĂI EXTRAORDINARE DE ATAC

1. Constituie motive de contestaţie în anulare:

a) faptul că procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa
de recurs nu a fost îndeplinită conform legii;
b) faptul că procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către ultima
instanţă ce a pronunţat hotărârea (când această instanţă nu este cea de recurs) nu a fost îndeplinită
conform legii;
c) când judecata în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți sau când, deși legal citată, a fost
în imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.

2. Constituie motive de contestaţie în anulare:

a) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri penale definitive pentru aceeaşi
fată;
b) când un înscris care a servit ca temei al hotărârii instanţei de recurs a fost declarat fals;
c) când instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre
cele prevăzute la art.16 lit.f) – j) C.pr.pen., cu privire la care existau probe în dosar.

3. Cazul de contestaţie în anulare prevăzut în art. 426 lit. d) C.pr.pen. poate fi probat:
a) prin orice mijloc de probă;
b) prin proba cu înscrisuri, indiferent de natura lor;
c) numai prin înscrisuri oficiale.

4. Contestaţia în anulare poate fi introdusă de:

a) părţi şi procuror, în toate cazurile
b) numai părţi pentru motivele prevăzute la art. 426 lit.a) şi b) C.pr.pen.
c) procuror pentru motivele prevăzute la art. 426 lit.b) – i) C.pr.pen.

5. Poate fi introdusă oricând contestaţia în anulare pentru motivul prevăzut la:

a) art.426 lit.a) şi lit.c) C.pr.pen.;
b) art.426 lit.c) şi lit.d) C.pr.pen.;
c) art.426 lit.b) și i) C.pr.pen.

6. Contestaţia în anulare poate fi introdusă într-un termen de:

a) cel mult 10 zile de la începerea executării, pentru persoana împotriva căreia se face executarea
şi numai pentru motivele prevăzute la art.426 lit.a) – c) C.pr.pen.;
b) 30 de zile de la pronunţarea hotărârii a cărei anulare se cere;
c) 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel – art. 426 lit. a) și c)-h)

7. Instanţa competentă să judece contestaţia în anulare este:

a) instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre, doar pentru cazul prevăzut la art. 426 lit.c)
şi d) C.pr.pen.;
b) instanţa de recurs care a pronunţat hotărârea a cărei anulare se cere, pentru cazurile prevăzute
la art. 426 it.a) –c) C.pr.pen.;
c) instanța care a pronunțat hotărârea a cărei anulare se cere/instanța la care a rămas definitivă
ultima hotărâre.

8. Pe timpul soluţionării contestaţiei în anulare instanţa:

a) poate suspenda executarea hotărârii;
1
 b) nu poate suspenda executarea hotărârii;
c) suspendă obligatoriu executarea hotărârii.

9. Instanţa examinează admisibilitatea în principiu a cererii de contestaţie în anulare:

a) fără citarea părţilor, în toate cazurile;
b) fără citarea părţilor, numai pentru cazurile prevăzute la art. 426 lit.a) – b) C.pr.pen.;\
c) cu citarea părţilor și cu participarea procurorului.

10. La judecata contestaţiei în anulare:

a) nu este obligatorie prezenţa inculpatului, chiar arestat;
b) este obligatorie prezenţa inculpatului arestat;
c) se ascultă părţile şi concluziile procurorului.Â

11. Împotriva hotărârilor penale definitive se poate face contestație în anulare în următoarele
cazuri:
a) când judecata în apel a avut loc în prezența unei părți nelegal citate;
b) când inculpatul a fost condamnat, deși existau probe cu privire la o cauză de încetare a
procesului penal;
c) când împotriva unei persoane s-au pronunțat două hotărâri pentru aceeași faptă, dintre care cel
puțin una definitivă.

12. Contestaţia în anulare:

a) poate fi formulată şi de persoana vătămată;
b) trebuie formulată în toate cazurile în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei
instanţei de apel;
c) nu poate fi formulată pe motivul că inculpatul nu a fost legal citat la judecata în primă
instanţă.

13. Sunt efecte ale admiterii recursului în casaţie

a) doar efectul suspensiv şi extensiv;
b) efectul ne bis in idem;
c) efectul suspensiv, devolutiv şi al neagravării situaţiei în propria cale de atac.

14. Recursul în casație

a) este o cale de atac de anulare;
b) poate fi exercitat doar împotriva deciziilor pronunțate de curțile de apel, ca instanțe de apel;
c) presupune judecarea conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, instanța de recurs în
casație verificând exclusiv legalitatea hotărârii supuse acestei căi extraordinare de atac.

15. Revizuirea este o cale de atac

a) ce poate fi exercitată împotriva hotărârilor judecătorești definitive care conțin erori de fapt;
b) de retractare;
c) de drept.

16. Sunt supuse revizuirii:

a) numai hotărârile judecătoreşti pronunţat de instanţele de recurs
b) ordonanţele de încetare a urmăririi penale
c) numai hotărârile judecătoreşti ce conţin o rezolvare a fondului cauzei
d) hotărârile prin care se admite sau se respinge o cerere de recuzare.

17. În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire:

2
a) poate fi dispusă suspendarea în tot sau parte a executării hotărârii prin care s-a dispus amânarea
aplicării pedepsei;
b) instanța dispune în toate cazurile efectuarea de către procuror a cercetărilor necesare pentru stabilirea
situației de fapt;
c) se procedează la desființarea hotărârilor ce nu se pot concilia și ulterior se reunesc în vederea
rejudecării cauzele în care acestea au fost pronunțate.

18. Hotărârile judecătoreşti definitive pronunţate în procesul penal:

a) pot fi supuse revizuirii numai cu privire la latura penală;
b) nu pot fi supuse revizuirii cu privire la latura civilă;
c) pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât şi cu privire la latura civilă.

19. O hotărâre definitivă poate fi revizuită în condițiile art. 453 alin. 1 lit. a):
a) dacă s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de către instanţă la
soluţionarea cauzei;
b) dacă acestea dovedesc netemeinicia hotărârii de achitare, condamnare, încetare a procesului
penal;
c) faptele sau împrejurările să nu fi fost cunoscute de părţi în timpul judecăţii;
c) pentru a se constata că cel condamnat a comis o infracţiune fiind provocat;
d) dacă invocarea elementelor noi duce la o soluţie diametral opusă celei din hotărârea a cărei
revizuire se doreşte.

20. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. b:

a) un martor, un expert sau un interpret a săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă în cauza a
cărei revizuire se cere;
b) mărturia mincinoasă să fi condus la pronunţarea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
c) se demonstrează că s-a făcut aplicarea greşită a unor circumstanţe atenuante sau agravante,
datorită mărturiei mincinoase;
d) mărturia mincinoasă trebuie dovedită prin hotărârea judecătorească definitivă sau prin
ordonanţă a procurorului, când dispune asupra fondului;
e) hotărârea prin care se reţine infracţiunea de mărturie mincinoasă este numai de condamnare;
f) procurorul constată că martorul a săvârşit mărturia mincinoasă, fiind iresponsabil;
g) mărturia mincinoasă se poate constata în procedura de revizuire dacă nu s-a constatat prin
hotărâre judecătorească definitivă sau prin ordonanţă a procurorului prin care a dispus asupra fondului.

21. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. c):
a) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;
b) înscrisul fals să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice
c) falsitatea înscrisului se dovedeşte în procedura de revizuire sau este dovedită printr-o altă
hotărâre judecătorească sau printr-o ordonanţă a procurorului prin care se dispune asupra fondului.

22. Revizuirea poate fi cerută de:

a) procuror;
b) părţi, în limita calității lor procesuale;
c) soţul sau rudele apropiate ale uneia dintre părţi.

23. O hotărâre poate fi revizuită în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. d):
a) un membru al completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de
cercetare penală a comis o infracţiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;
b) infracţiunea comisă să fi dus la darea unei hotărâri nelegale sau netemeinice;

3
 c) dovedirea faptelor penale trebuie făcută prin hotărâre definitivă de condamnare,
renunțare/amânare a aplicării pedepsei, achitare/încetarea procesului penal.

24. Cererea de revizuire:

a) se face în scris, cu arătarea mijloacelor de probă;
b) se adresează instanţei care a dat hotărârea definitivă;
c) se adresează instanţei care a judecat cauza în primă instanţă;
d) se adresează procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa care a judecat cauza în primă
instanţă.

25. Se poate cere revizuirea, în condiţiile art. 453 alin. 1 lit. e):
a) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia;
b) hotărârile pot fi ambele penale sau una penală şi una civilă;
c) inconciliabilitatea să privească dispozitivele hotărârilor supuse revizuirii.

26. Introducerea cererii de revizuire în favoarea condamnatului se poate face:

a) oricând;
b) în termen de 1 an;
c) oricând, dar numai până la moartea condamnatului.

27. Termenul de introducere a cererii de revizuire în defavoarea condamnatului, a celui achitat

sau faţă de care s-a dispus încetarea procesului penal:
a) este de trei luni;
b) curge de la data când hotărârea a fost cunoscută de persoana care face cererea în cazurile
prevăzute la art.453 alin. 1 lit.b), c) şi d) C.pr.pen., când sunt constatate prin hotărâre definitivă, dar nu
mai târziu de un an de la data rămânerii definitive a hotărârii penale;
c) curge, în cazurile prevăzute de art.453 alin. 1 lit.b)-d) C.pr.pen., când nu sunt constatate prin
hotărâre definitivă, de la data când faptele sau împrejurările au fost cunoscute de persoana care face
cererea, dar nu mai târziu de trei ani de la data producerii acestora.

28. Competentă să judece cererea de revizuire este:

a) instanţa în faţa căreia a rămas definitivă hotărârea;
b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
c) instanţa care a judecat cauza în primă instanţă, cu excepţia cazului de revizuire prevăzut la
art.453 lit.e) C.pr.pen.;
d) instanţa mai întâi sesizată în cauzele ce au fost pronunţate în primă instanţă de instanţe de
acelaşi grad, pentru cazul prevăzut la art.453 lit.e) C.pr.pen.

29. La judecata admiterii în principiu a revizuirii:

a) ședința este publică;
b) părţile interesate se citează;
c) ședința se desfășoară în camera de consliu.

30. Când cererea de revizuire este făcută pentru un condamnat decedat, ori când condamnatul
care a făcut cererea sau în favoarea cui s-a făcut cererea a decedat:
a) instanţa, în toate cazurile, pronunţă o sentinţă de respingere a cererii de admitere în principiu;
b) instanţa, dacă admite cererea de admitere în principiu, nu mai trece la rejudecarea cauzei, ci
dispune încetarea procesului penal;
c) după rejudecare, instanţa poate da soluţia achitării sau încetării procesului penal.

4
31. În cadrul procedurii de revizuire nu pot fi ascultaţi ca martori:
a) martorii, interpreţii sau experţii care au săvârşit infracţiunea de mărturie mincinoasă cu privire
la cauza a cărei revizuire s-a cerut;
b) judecătorii şi procurorii;
c) minorii sub 15 ani.

32. La rejudecarea cauzei după admiterea în principiu a revizuirii, instanţa:

a) are obligaţia să administreze din nou probele care au fost administrate în cursul primei
judecăţi;
b) dacă găseşte necesar, administrează din nou probele administrate din cursul judecății în primă
instanță;
c) poate dispune efectuarea cercetărilor necesare de către procurorul de la parchetul de pe lângă
instanța sesizată, dacă sptuația nu poate fi stabilită în mod nemijlocit sau ar fi întărziată.

33. În cazul în care instanţa admite cererea de revizuire, în funcţie de temeiul revizuirii, instanţa
poate:
a) să anuleze hotărârea în măsura în care a fost admisă revizuirea;
b) să anuleze hotărârile care nu se pot concilia şi pronunţă o nouă hotărâre;
c) să facă aplicarea efectului extensiv.

34. Instanţa de revizuire pronunţă:

a) încheiere, în cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire;
b) sentinţă, în cazul respingerii cererii de admitere în principiu;
c) sentinţă, supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă revizuirea;
d) decizie nerecurabilă, în cazul în care hotărârea ce face obiectul revizuirii este o decizie dată în
apel.

35. Executarea hotărârii penale supuse revizuirii:

a) poate fi dispusă de procuror în timpul efectuării actelor de cercetare;
b) poate fi dispusă de instanţă odată cu admiterea în principiu a cererii de revizuire;
c) se suspendă de drept la momentul sesizării instanţei, dacă concluziile procurorului favorabile
admiterii revizuirii;
d) poate fi suspendată de instanţă începând cu data înregistrării cererii, indiferent dacă s-a ajuns
sau nu la faza admiterii în principiu a revizuirii.

36. Cu ocazia admiterii în principiu a cererii de revizuire, instanţa:

a) dispune suspendarea executării hotărârii supuse revizuirii;
b) poate dispune suspendarea, în tot sau în parte, a executării hotărârii supuse revizuirii;
c) poate lua una din măsurile preventive, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale.

5
GRILE PROCEDURĂ PENALĂ
- căile extraordinare de atac -

1. Cazurile în care se poate face contestaţie în anulare

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de judecată nu a fost
îndeplinită potrivit legii;
b) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă;
c) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti nu se pot concilia.

2. Se poate declara contestaţie în anulare

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de apel nu a fost
îndeplinită potrivit legii;
b) când un înscris care a servit drept temei al hotărârii a cărei contestare se cere a fost declarat fals;
c) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în
imposibilitate de a se prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare.

3. Limitări ale dreptului de a introduce o cerere de contestaţie în anulare pentru vicii de procedură în
ceea ce priveşte citarea
a) cazul de contestaţie în anulare poate fi invocat de fiecare parte în proces, dar numai în legătură cu
nelegalitatea citării sale;
b) încălcarea procedurii de citare a avut loc la judecarea cauzei în recurs;
c) inculpatul poate introduce o cerere de contestaţie în anulare numai pentru condamnări ce privesc infracţiuni care
se urmăresc din oficiu.

4. Inculpatul participă la primul termen al judecăţii în apel. Pentru al doilea termen inculpatul nu mai
este citat. La acest termen se soluţionează apelul. Inculpatul introduce cerere de contestaţie în anulare,
argumentând că nu a fost citat, deşi instanța avea obligaţia de a-l cita (art. 426 alin. 1 lit. a C.pr.pen.).
Cererea de contestaţie în anulare
a) va fi admisă, deoarece judecata în apel nu se poate desfăşura în lipsa inculpatului;
b) va fi respinsă, deoarece în speţă nu s-au încălcat regulile de citare, instanţa nefiind obligată să-l citeze pe
inculpat, dacă față de acesta nu era dispusă o măsură preventivă;
c) va fi admisă cu condiţia ca pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiune să fie mai mică de 5 ani.

5. Titularii cererii de contestaţie în anulare

a) oricare dintre părţi;
b) procurorul, numai pentru cazurile prevăzute în art. 426 alin. 1 lit. c) şi d) C.pr.pen.;
c) procurorul, numai pentru cazurile prevăzute în art. 426 alin. 1 lit. b) - i) C.pr.pen.;

6. Pot introduce contestaţie în anulare

a) inculpatul;
b) orice persoană ale cărei interese au fost lezate printr-un act sau printr-o măsură a instanţei de judecată;
c) procurorul, pentru cazul prevăzut în art. 426 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.;

7. Persoana vătămată introduce contestaţie în anulare în baza art. 426 alin. 1 lit. a) ? C.pr.pen. Care
este termenul de introducere?
a) 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate;
b) 30 de zile de la data comunicării deciziei instanței de apel;
c) 30 de zile de la începerea executării hotărârii atacate.

8. Inculpatul poate introduce o contestaţie în anulare în baza existenţei a două hotărâri definitive
pronunţate împotriva sa pentru aceeaşi faptă în termen de
a) în termen de 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate;
b) în termen de 30 de zile de la începerea executării hotărârii atacate;
c) oricând;

9. În ce termen poate introduce procurorul contestaţia în anulare în baza constatării faptului că

instanța de apel nu s-a pronunţat asupra unei cauze de încetare a procesului penal, cu privire la care
existau probe la dosar?
a) 30 de zile de la data pronunţării hotărârii atacate;
b) oricând;
c) 10 zile de la începerea executării hotărârii atacate.

10. Instanţa competentă să rezolve contestaţia în anulare pentru cazul prevăzut la art. 426 alin. 1 lit. i)
C.pr.pen.
a) instanţa de recurs;
b) instanţa la care a rămas definitivă ultima hotărâre;
c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

11. Se introduce contestaţie în anulare în baza existenţei a două hotărâri definitive pronunţate
împotriva unei persoane pentru aceeaşi faptă. Competenţa de soluţionare revine:
a) Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
b) instanţei de recurs;
c) instanţei la care a rămas definitivă ultima hotărâre.

12. În cadrul procedurii de judecare a contestaţiei în anulare poate lipsi etapa admiterii în principiul?
a) da, în ipoteza în care se admite apelul cu reţinere spre rejudecare;
b) da, în ipoteza în care cererea de contestaţie în anulare se fundamentează pe art. 426 lit. d) C.pr.pen.;
c) nu.

13. În ipoteza introducerii unei cereri de contestaţie în anulare

a) instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere;
b) procurorul efectuează acte de cercetare în termen de două luni de la data introducerii cererii;
c) instanţa dispune ope legis suspendarea hotărârii a cărei anulare se cere.

14. În cadrul procedurii de judecare a contestaţiei în anulare

a) prezenţa inculpatului aflat în stare de deţinere este obligatorie;
b) procurorul participă doar atunci când pedeapsa prevăzută este detenţiunea pe viaţă ori închisoarea mai
mare de 5 ani;
c) expertiza medico-legală este obligatorie.

15. Cazuri de revizuire

a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei;
b) când două sau mai multe hotărâri judecătoreşti definitive nu se pot concilia;
c) când împotriva unei persoane s-au pronunţat două hotărâri definitive pentru aceeaşi faptă.

16. Se poate introduce cerere de revizuire

a) când procedura de citare a părţii pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanţa de apel nu a fost
îndeplinită potrivit legii;
b) când un înscris care a servit drept temei al hotărârii a cărei contestare se cere a fost declarat fals;
c) când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei.

17. Într-o cauză penală, soluţionată printr-o hotărâre definitivă, un martor săvârşeşte infracţiunea de
mărturie mincinoasă dar, ulterior, se dispune, prin ordonanţă, clasarea, în baza art. 17 alin. 1
raportat la art. 16 lit. b C.pr.pen..Cererea de revizuire, fundamentată pe art. 453 alin. 1 lit. b), se va
admite?
a) nu, deoarece în textul legal se stipulează despre „săvârşirea unei infracţiuni”;
b) da, mărturia mincionasă trebuie dovedită printr-o hotărâre judecătorească definitivă;
c) nu, având în vedere că, în această ipoteză, există o faptă prevăzută de legea penală căreia îi lipseşte forma
de vinovăție cerută de lege..

18. Pentru a se admite o cerere de revizuire fundamentată pe art. 453 alin. 1 lit. c) C.pr.pen. (un înscris
care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals) este necesar a se ajunge
la pronunţarea unei soluţii diametral opuse?
a) da;
b) nu; se impune această condiţie numai pentru cazurile prevăzute la art. 453 alin. 1 lit. a) şi b) C.pr.pen.;
c) nu; se impune această condiţie numai pentru cazul prevăzut la art. 453 alin. 1 lit. a) C.pr.pen.;

19. Se va admite o cerere de revizuire fundamentată pe săvârşirea unei infracţiuni de corupţie în

legătură cu cauza a cărei revizuire se cere de către organele de constatare?
a) nu, având în vedere că în textul legal se stipulează despre săvârşirea unei infracţiuni de către un membru al
completului de judecată, procuror ori de persoana care a efectuat acte de urmărire penală;
b) da;
c) da, cu condiţia ca prin procedura revizuirii să se ajungă la pronunţarea unei soluţii diametral opuse.

20. Cererea de revizuire se adresează

a) instanței care a judecat cauza în primă instanță;
b) procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa unde a rămas definitivă hotărârea;
c) procurorului de la parchetul de pe lângă instanţa ierarhic superioară instanţei care a judecat în fond.

21. Titularii revizuirii

a) oricare parte din proces, în limitele calităţii sale procesuale;
b) soţul şi rudele apropiate ale oricărei părţi din proces;
c) procurorul. pe latură penală.

22. Termenul de efectuare a actelor de cercetare după introducerea cererii de revizuire

a) nu este prevăzut de lege;
b) 2 luni, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti;
c) 2 luni de la momentul în care procurorul ierarhic superior celui care a fost sesizat, dispune suspendarea
executării hotărârii atacate.

23. Instanţa competentă să judece o cerere de revizuire întemeiată pe existenţa unor hotărâri ce nu se
pot concilia
a) instanţa se determină potrivit regulilor prevăzute de art. 44 C.p.p.
b) instanţa care a judecat în primă instanţă cauza;
c) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în secţii unite.

24. În cadrul procedurii de revizuire cine poate dispune suspendarea executării hotărârii atacate
a) instanţa ierarhic superioară instanţei sesizate cu cererea de revizuire;
b) instanţa sesizată prin cererea de revizuire;
c) procurorul ierarhic superior celui sesizat cu cererea de revizuire;

25. Recursul în interesul legii

a) nu are efect cu privire la hotărârea judecătorească examinată;
b) presupune suspendarea executării hotărârii examinate;
c) are implicaţii cu privire la situaţia părţilor din proces.
26. Recursul în interesul legii poate fi introdus de către:
a) procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;
b) ministrul justiţiei, prin intermediul procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi
Justiţie;
c) oricare din părţile procesului penal.

27. Instanţa competentă să soluţioneze recursul în interesul legii

a) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în secţii unite;
b) Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în complet de trei judecători;
c) Secţia penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

28. Cererea de revizuire

a) se face în scris, cu arătarea cazului de revizuire pe care se întemeiază;
b) se poate declara oral, la pronunţarea hotărârii definitive; în acest caz, există obligaţia motivării printr-un
memoriu separat, cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de judecată;
c) se introduce la instanţa care a judecat cauza în primă instanţă.

29. Efectul suspensiv al contestaţiei în anulare

a) instanţa sesizată nu poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, fiind vorba despre o
hotărâre definitivă;
b) instanţa sesizată va suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere;
c) instanţa sesizată poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere.

30. Se va admite cererea de revizuire fundamentată pe descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu
au fost cunoscute de instanţă la soluţionarea cauzei dacă
a) se poate dovedi, în acest mod, netemeinicia hotărârii de achitare, de încetare a procesului penal ori de
condamnare;
b) se poate ajunge la reducerea la jumătate a pedepsei aplicate prin hotărârea definitivă;
c) impedimentul a fost localizat la nivelul instanţei de apel.
GRILE EXECUTAREA HOTĂRÂRILOR PENALE

1.Autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri penale definitive:

a) constituie cauză de împiedicare a pornirii sau continuării procesului penal;
b) îşi produce efectele chiar dacă ulterior faptei definitiv judecate i s-ar da o altă încadrare juridică;
c) îşi produce efectele în condiţiile în care sunt întrunite cumulativ următoarele condiţii: identitate
de persoane, identitate de obiect, identitate de cauză.

2. Hotărârile instanţelor penale devin executorii:

a) numai la data când au rămas definitive;
b) de regulă, la data când au rămas definitive;
c) la data pronunţării lor, în cazurile prevăzute de lege.

3. Hotărârile primei instanţe rămân definitive:

a) la data expirării termenului de apel, dacă apelul declarat a fost retras în cursul judecării apelului,
până la închiderea dezbaterilor;
b) la data expirării termenului de recurs, în cazul în care apelul a fost respins şi nu s-a declarat recurs
în termen;
c) la data pronunţării, când hotărârea este supusă numai recursului.

4. Hotărârile instanţei de apel rămân definitive:

a) la data expirării termenului de recurs, când apelul a fost admis şi s-a dispus trimiterea cauzei spre
rejudecare iar împotriva acestei decizii nu s-a declarat recurs în termen;
b) la data expirării termenului de recurs, când apelul a fost respins şi nu s-a declarat recurs în
termen;
c) la data pronunţării hotărârii prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei prin care
apelul a fost admis fără trimitere.

5. Mandatul de executare a pedepsei închisorii sau detenţiunii pe viaţă:

a) se emite de instanţa de executare;
b) se întocmeşte în două exemplare;
c) cuprinde, în mod obligatoriu, ordinul de arestare şi de deţinere, semnătura preşedintelui, precum
şi ştampila instanţei care l-a emis.

6. Dacă se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală
care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa închisorii:
a) executarea pedepsei poate fi amânată pe cel mult 3 luni de zile;
b) executarea pedepsei poate fi întreruptă până când condamnatul se va găsi în situaţia de a putea
executa pedeapsa;
c) procurorul poate formula cerere de amânare, respectiv, întrerupere a executării pedepsei.

7. Intră în durata executării pedepsei:

a) timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, dacă boala
respectivă nu a fost cauzată, în mod voit, de condamnat;
b) timpul cât executarea pedepsei a fost întreruptă;
c) timpul în care condamnatul, în cursul executării pedepsei, se află bolnav în spital, chiar dacă şi-ar
fi provocat în mod voit boala.
8. Hotărârile primei instanţe rămân definitive:
a) la data retragerii apelului, dacă aceasta s-a produs după expirarea termenului de apel;
b) la data expirării termenului de recurs în cazul hotărârilor nesupuse apelului, când recursul
declarat a fost retras înăuntrul termenului;
c) la data renunţării la apel.

9. Instanţa competentă să se pronunţe asupra acordării amânării executării pedepsei este:

a) numai tribunalul;
b) instanţa de executare;
c) Tribunalul Municipiului Bucureşti sau Tribunalul Militar Teritorial, pentru infracţiunile judecate în
primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

10. Constituie cazuri de amânare a executării pedepsei:

a) când se constată pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care-l
pune în imposibilitate de a executa pedeapsa;
b) când o condamnată este gravidă;
c) când o condamnată are un copil mai mic de un an.

11.Constituie cazuri de amânare a executării pedepsei:

a) când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe
grave pentru condamnat;
b) când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe
grave pentru familia condamnatului;
c) când, din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe
grave pentru unitatea în care lucrează inculpatul.

12. Durata amânării executării pedepsei în cazul intervenirii unor împrejurări speciale ce ar avea
consecinţe grave pentru condamnat, familia sa sau unitatea în care lucrează este de:
a) maxim 3 lui, putând fi reînnoită pe încă o lună;
b) maxim 6 luni;
c) maxim 2 luni;
d) maxim 3 luni.

13. Pot introduce cerere de amânare a executării pedepsei:

a) procurorul;
b) condamnatul sau soţul condamnatului;
c) reprezentantul legal sau apărătorul condamnatului, pentru oricare dintre motivele de amânare a
executării pedepsei;
d) conducerea unităţii la care lucrează condamnatul pentru oricare dintre motivele de amânare a
executării pedepsei.

14. Instanţa competentă să dispună asupra întreruperii executării pedepsei poate fi:
a) instanţa de executare;
b) instanţa în a cărei rază se află locul de deţinere;
c) instanţa în a cărei rază se află unitatea unde se execută pedeapsa la locul de muncă
corespunzătoare în grad instanţei de executare.
 15. Întreruperea executării pedepsei se poate acorda:
a) când se stabileşte pe baza unei constatări medico-legale că cel condamnat suferă de o boală ce nu
poate fi tratată într-o unitate medicală din cadrul Direcţiei Generale Sanitare a Penitenciarelor;
b) când se stabileşte pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală ce-l
pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, boală ce poate fi tratată în sistemul sanitar al
penitenciarelor;
c) când se stabileşte pe baza unei expertize medico-legale că cel condamnat suferă de o boală care
nu poate fi tratată în sistemul sanitar al penitenciarelor.

16. Instanţa competentă să dispună amânarea executării pedepsei este:

a) instanţa în a cărei rază teritorială se află locul de detenţie;
b) instanţa ce a pronunţat hotărârea definitivă;
c) instanţa de executare.

17. Instanţa de executare este:

a) instanţa la care a rămas definitivă hotărârea;
b) prima instanţă de judecată în toate cazurile;
c) Tribunalul Bucureşti sau Tribunalul militar teritorial cu sediul în Bucureşti, după caz, în cazul
hotărârilor pronunţate în primă instanţă de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

1a,c
2b,c
3a,b,c
5a
6c,b
7c
8a
9b,c
10b,c(care sanu poata fi tratata in pen a)
13a
14b
15a
17c
1. Condamnatul AB formulează cerere de reabilitare pentru hotărârea de condamnare la
pedeapsa închisorii de 3 ani cu executare pronunţată de Tribunalul Bucureşti în primă
instanţă şi rămasă definitivă la data de 01.10.2005 pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în
serviciu. În cauză:
a) competenţa de soluţionare a cererii aparţine Judecătoriei în a cărei circumscripţie domiciliază
condamnatul;
b) dacă intervine decesul condamnatului înainte de soluţionarea cererii rudele sale apropiate pot
continua procedura de reabilitare;
c) sentinţa prin care se rezolvă cererea de reabilitare este supusă apelului în termen de 10 zile de la
comunicare.

2. Potrivit dispoziţiilor generale privind contestaţia:

a) contestaţia declarată de procuror nu poate fi retrasă;
b) contestaţia se soluţionează prin decizie, dacă legea nu prevede altfel;
c) legea nu prevede posibilitatea admiterii contestaţiei, desfiinţării hotărârii atacate cu dispoziţia de
rejudecare a cauzei de către judecătorul care a pronunţat-o.

3. Hotărârea prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie admite apelul declarat împotriva unei
sentinţe de achitare pronunţată în primă instanţă de Curtea de Apel Bucureşti şi dispune
condamnarea inculpatului va fi pusă în executare de:
a) Tribunalul Bucureşti;
b) Tribunalul Militar Bucureşti;
c) Curtea de Apel Bucureşti.

4. Acordul de recunoaşterea vinovăţiei:

a) poate fi încheiat în tot cursul urmăririi penale;
b) în cazul în care instanţa sesizată admite acordul, hotărârea acesteia nu mai este supusă căilor de
atac;
c) poate fi încheiat numai cu privire la infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa amenzii sau
a închisorii de cel mult 15 ani.

5. Pe rolul Judecătoriei sector 1 se află în curs de judecată cauza privindu-l pe inculpatul

minor AB, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 c.p.
La judecarea cauzei, instanţa legal constituită:
a) va cita serviciul de probaţiune cât şi părinţii minorului, fără însă ca neprezentarea persoanelor
legal citate, să împiedice judecarea cauzei;
b) are obligaţia să dispună efectuarea referatul de evaluare, chiar dacă a fost solicitat de procuror în
cursul urmăririi penale;
c) dacă constată faptul că în cursul judecăţii inculpatul minor a împlinit vârsta de 18 ani, cauza va fi
judecată în continuare potrivit procedurii obişnuite.

6. Potrivit procedurii în cazul acordului de recunoaştere a vinovăţiei:

a) acordul de recunoaştere a vinovăţiei poate fi încheiat de procuror și cu un suspect;
b) soluţionând cauza în care a fost sesizată cu acord, instanţa nu poate pronunţa soluţia achitării
indiferent de temeiul pe care s-ar fundamenta;
c) inculpaţii minori nu pot încheia acorduri de recunoaştere a vinovăţiei în nicio situaţie.

7. Hotărârea prin care a fost admisă cererea de redeschidere a procesului penal în cazul
judecării în lipsa persoanei condamnate:
a) poate fi atacată odată cu fondul;
b) poate fi atacată cu contestație;
c) este supusă aceleiași căi de atac ca și hotărârea pronunțată față de persoana condamnată în lipsă.

8. Instanța de judecată sesizată cu o cerere de revizuire în cazul hotărârilor Curții Europene a

Drepturilor Omului:
a) poate dispune suspendarea hotărârii atacate doar în parte;
b) nu poate dispune suspendarea hotărârii atacate;
c) poate dispune, din oficiu, la propunerea procurorului sau la cererea părții, suspendarea hotărârii
atacate.

9. În procedura prev. la art. 488 indice 1 - 488 indice 6 Cpp:

a) este analizată legalitatea și utilitatea probelor administrate de procuror în cursul urmării penale sau
de judecător în cursul judecării unui dosar penal;
b) se realizează o judecată în materie penală, care are drept consecință indicarea actelor de urmărire
penală sau a probelor pe care instanța trebuie să le administreze, într -o anumită perioadă de timp;
c) se apreciază asupra duratei rezonabile a activității de urmărire penală sau de judecată.

10. Cererea de recunoaștere a unei hotărâri de condamnare la pedeapsa închisorii pronunțată

de o instanță străină, formulată de persoana condamnată, aflată în România, în vederea
contopirii cu pedepse aplicate de instanțele române aflate în concurs și deducerea duratei
executate în străinătate:
a) este o cerere de competența instanței de judecată în a cărei circumscripție teritorială se află locul
de executare a pedepsei, în măsura în care persoana condamnată se află în detenție;
b) este o cerere de competența instanței de judecată în a cărei circumscripție teritorială se află
domiciliul persoanei care a formulat - o, dacă aceasta nu se află în executarea unei pedepse privative
de libertate;
c) ceste o cerere incidentală de competența instanței investite cu soluționarea cererii de contopire.

11. În cauzele cu inculpați minori:

a) judecătorul este obligat să solicite efectuarea referatului de evaluare de Serviciul de probațiune de
pe lângă tribunalul în a cărei circumscripție teritorială își are locuința minorul, chiar dacă o solicitare
similară a fost formulată în cursul urmăririi penale de procuror și urmare a acesteia acesta a fost
întocmit;
b) Serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărei circumscripție teritorială își are locuința
minorul poate face propuneri motivate cu privire la măsurile educative ce pot fi luate față de minor;
c) procurorul este obligat să solicite în cursul urmăririi penale efectuarea referatului de evaluare de
Serviciul de probațiune de pe lângă tribunalul în a cărei circumscripție teritorială își are locuința
minorul.

12. Contestația se soluţionează prin:

a) încheiere, atunci când vizează o încheiere prin care judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins
propunerea de arestare preventivă a inculpatului, luând însă măsura preventivă a controlului judiciar
pe cauţiune;
b) decizie, atunci când vizează o încheiere a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de
judecată prin care s-a menţinut măsura arestului la domiciliu a inculpatului;
c) încheiere, atunci când are ca obiect încheierea judecătorului de cameră preliminară prin care s-a
constatat încetată de drept măsura preventivă dispusă în cauză faţă de inculpat.
13. Termenul de declarare a contestației este întotdeauna de:
a) 3 zile de la comunicare, când vizează sentinţa prin care se soluţionează cererea de reabilitare
judecătorească;
b) 48 de ore de la pronunţare, când vizează încheierea prin care s-a dispus luarea măsurii arestării
preventive de către judecătorul de drepturi şi libertăţi;
c) 3 zile de la comunicarea încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a respins
excepţiile invocate şi a dispus începerea judecăţii.

14. Acordul de recunoaștere a vinovăției poate fi încheiat:

a) de inculpatul minor în vârstă de 16 ani, cu încuviințarea reprezentantului legal, numai dacă are ca
obiect o măsură educativă neprivativă de libertate;
b) de inculpatul major care recunoaște două din cele trei fapte pentru care s-a pus în mișcare acțiunea
penală și acceptă încadrarea juridică a acestora;
c) numai de inculpatul care recunoaște în totalitate faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea
penală și acceptă încadrarea juridică a acestora.

15. În cazul admiterii în principiu a cererii de revizuire:

a) poate fi dispusă suspendarea în parte a executării hotărârii prin care s-a dispus amânarea aplicării
pedepsei;
b) instanța dispune în toate cazurile efectuarea de către procuror a cercetărilor necesare pentru
stabilirea situației de fapt;
c) se procedează la desființarea hotărârilor ce nu se pot concilia și ulterior se reunesc în vederea
rejudecării cauzele în care acestea au fost pronunțate.

16. În procedura reabilitării:

a) instanţa va suspenda examinarea cererii, dacă anterior soluţionării acesteia, împotriva
condamnatului, s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale ( in personam), într-o altă
cauză;
b) competenţa teritorială este una alternativă;
c) instanţa va respinge cererea, constatând că executarea pedepsei s-a prescris din cauza sustragerii
de la executare a celui condamnat.

17. Calea extraordionară de atac a revizuirii:

a) este inadmisibilă atunci când este formulată de procuror, acesta solicitând rejudecarea şi
condamnarea inculpatului, motivat de faptul că s-au descoperit împrejurări noi, ce nu au fost
cunoscute la soluţionarea cauzei, iar acestea dovedesc nelegalitatea soluţiei de achitare a
inculpatului;
b) este inadmisibilă atunci când este formulată de condamnat pentru că hotărârea s-a întemeiat pe o
prevedere legală declarată neconstituţională, după rămânerea definitivă a hotărârii, ca urmare a
admiterii unei excepţii de neconstituţionalitate ridicate în altă cauză;
c) presupune în toate cazurile, după admiterea în principiu a cererii de revizuire, etapa cercetărilor
efectuate de către procuror.

18. Instanţa sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, în condiţiile art. 480 şi

următoarele Cod procedură penală:
a) va schimba încadrarea juridică a faptei reţinute în acord, atunci când constată că această încadrare
este una greşită;
b) va respinge acordul de recunoaştere a vinovăţiei atunci când inculpatul, în faţa instanţei de
judecată, retrage consimţământul valabil exprimat în cursul urmăririi penale;
c) va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului arestat preventiv în cauză, atunci când
admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei care prevede pedeapsa închisorii cu suspendarea sub
supraveghere a executării acesteia.

19. Cererea de redeschidere a procesului penal, întemeiată pe dispoziţiile art. 466 Cod
procedură penală:
a) poate fi formulată şi de o persoană faţă de care s-a dispus renunţarea la aplicarea pedepsei;
b) va fi respinsă, în cazul în care vizează judecarea în lipsă în procesul având ca obiect cererea de
revizuire formulată de condamnat împotriva sentinţei de condamnare, cerere care a fost respinsă;
c) poate fi formulată şi oral.

20. Referatul de evaluare a minorului cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor:

a) nu mai este obligatoriu să fie efectuat dacă acesta a devenit major la data sesizării instanței;
b) este obligatoriu să fie dispus de procuror, pentru a dovedi discernământul minorului, dacă acesta
avea 15 ani la momentul săvârșirii faptei;
c) poate fi efectuat în cursul judecării apelului, la cererea procurorului de ședință.

21. Admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire presupune și îndeplinirea condiției ca

cererea:
a) să fie depusă de avocatul care l-a reprezentat pe revizuent în fața primei instanței, atunci când
revizuentul a decedat înainte de a exercita calea extraordinară de atac;
b) să fie introdusă la instanța care a judecat cauza în primă instanță;
c) să cuprindă temeiul legal în baza căruia se cere revizuirea hotărârii, cu indicarea mijloacelor de
probă apte să dovedească temeinicia cererii.

22. În procedura de reabilitare judecătorească:

a) poate fi citată persoana care a avut calitatea de parte civilă, atunci când condamnatul susține că și-
a îndeplinit obligațiile civile stabilite față de aceasta, dar nu poate prezenta înscrisuri doveditoare;
b) soțul supraviețuitor poate achita obligațiile civile ale persoanei condamnate în numele căreia a
formulat cererea de reabilitare;
c) instanța poate acorda un termen de judecată până la care să se împlinească termenul de reabilitare
prevăzut de lege.

23. Acordul de recunoaștere a vinovăției încheiat între procuror și un inculpat minor, care a
comis o infracțiune de furt calificat:
a) va fi admis, chiar dacă a fost încheiat fără încuviințarea reprezentantului legal, dacă omisiunea
încuviințării a fost acoperită prin declarația dată de reprezentantul legal în fața instanței de judecată;
b) va fi respins, atunci când nu a fost efectuată expertiza medico-legală psihiatrică a inculpatului,
care avea 17 ani la data săvârșirii infracțiunii;
c) va fi respins, dacă durata măsurii educative a asistării zilnice, indicate în cuprinsul acordului, a
fost stabilită sub minimul de 3 luni prevăzut de lege.

24. Admiterea în principiu a cererii de revizuire:

a) atrage de drept suspendarea executării hotărârii acărei revizuire se cere până la soluționarea pe
fond a cererii;
b) se pronunță prin încheiere care este supusă acelorași căi de atac ca și hotărârea la care se referă
revizuirea;
c) este urmată de rejudecarea cauzei, cu posibilitatea readministrării probelor din cursul primei
judecăți.
25. Nu suspendă executarea hotărârii contestaţia formulată de procuror împotriva:
a) încheierii prin care instanța de apel dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura
controlului judiciar;
b) încheierii prin care judecătorul de cameră preliminară a constatat încetată de drept măsura
arestării preventive;
c) sentinţei prin care s-a admis cererea de reabilitare judecătorească.

26. În cazul revizuirii:

a) dacă instanţa respinge cererea de suspendare a executării hotărârii, încheierea poate fi contestată
în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă;
b) instanţa poate dispune luarea măsurii arestării preventive când, după ce a suspendat executarea
hotărârii supuse revizuirii, nu sunt respectate, cu rea credinţă, obligaţiile impuse;
c) în rejudecarea cauzei, dacă s-a dispus anularea hotărârii, operează efectul extensive.

27. Acordul de recunoaștere a vinovăției:

a) încheiat de un minor are ca efect reducerea cu 1/3 a limitelor prevăzute de lege pentru măsurile
educative privative de libertate;
b) poate fi încheiat de suspectul minor, doar cu încuviinţarea reprezentantului său legal;
c) privește inclusiv forma de executare a pedepsei.
GRILE JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANȚĂ

1. In cursul judecatii, instanța de judecată:

a) dacă constată că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei, poate declasifica
total, partial sau poate efectua trecerea într-un alt grad de clasificare a acestor informatii in cazul in
care sunt esentiale pentru solutionarea cauzei;
b) dacă constată că informaţiile clasificate sunt esenţiale pentru soluţionarea cauzei solicita
autorității competente potrivit legii, să permită accesul apărătorului inculpatului la acestea;
c) își poate întemeia o soluție de condamnare pe baza informaţiilor clasificate la care nu a avut acces
apărătorul inculpatului.

2. Este definitivă la data pronunţării:

a) încheierea judecătorului prin care s-a dispus în cursul urmăririi penale acordarea statutului de
martor vulnerabil;
b) încheierea prin care în cursul judecăţii instanţa a dispus valorificarea bunurilor mobile sechestrate;
c) încheierea prin care instanţa de fond a dispus asupra indemnizaţiilor cuvenite interpretului.

3. În cazul în care față de inculpat s-a luat în cursul judecății măsura preventivă a controlului
judiciar pe cauțiune:
a) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsura preventivă se poate
menține;
b) la pronunțarea în primă instanță a unei hotărâri de condamnare a inculpatului la pedeapsa
închisorii cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei, măsura preventivă încetează de
drept;
c) dacă pe durata măsurii preventive, inculpatul încalcă cu rea-credință obligațiile care-i revin,
instanța de judecată dispune din oficiu majorarea cuantumului cauțiunii.

4. Dispoziția hotărârii cu privire la măsura preventivă, pronunțată de prima instanță, prin

care inculpatul cercetat în stare de arest preventiv a fost condamnat la o pedeapsă cu
închisoarea, cu suspendarea executării acesteia sub supraveghere și împotriva căreia în termen
legal parchetul a declarat apel:
a) nu este executorie decât la data rămânerii definitive a hotărârii;
b) este executorie întrucât inculpatul nu a declarat apel;
c) este executorie.

5. În cursul cercetării judecătoreşti pot fi administrate:

a) probe noi prin care să se dovedească aspecte ce au făcut obiectul unor probe excluse ca nelegale în
procedura camerei preliminare;
b) şi probe ce au fost excluse în procedura soluţionării plângerii împotriva ordonanţei de clasare în
cazul în care s-a admis plângerea şi s-a dispus începerea judecăţii;
c) din oficiu probe derivate obţinute în mod direct din probele nelegal administrate, excluse în
procedura de cameră preliminară.

6. În cursul judecării cauzei, dispunerea măsurii protecției martorilor:

a) se face numai la solicitarea procurorului;
b) încheierea pronunțată în camera de consiliu, prin care se dispune măsura, este supusă contestației;
c) se poate face și la solicitarea persoanei vătămate, situație în care instanța poate dispune ca
procurorul să efectueze de urgență verificări cu privire la temeinicia cererii.
7. Instanța de judecată:
a) poate dispune efectuarea unei percheziții domiciliare într-un alt loc decât cel în care locuieşte
inculpatul din respectiva cauză;
b) nu poate dispune efectuarea unei percheziții informatice;
c) poate efectua percheziția informatică, în cazul în care inculpatul a fost trimis în judecată pentru
săvârşirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale prev. de art. 320 alin. (1) şi (2) C.pen.

8. Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătorie s-a dispus trimiterea în judecată a

inculpatei AB pentru săvârșirea infracțiunilor de tentativă la înșelăciune, prev.de art.20 C.pen
rap. la art.215alin(1), (2), (3) C.pen din 1968, fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă
continuată, prev. de art. 290 alin(1), cu aplic. art.41 alin(2) C.pen din 1968 (4 acte materiale),
complicitate la fals material în înscrisuri oficiale, prev. de art. 26 C.pen rap.la art. 288 alin (1)
C.pen din 1968 și uz de fals, prev. de art.291 teza I C.pen din 1968.. Ulterior trimiterii în
judecată, la data de 22.09.2017, inculpata a depus la dosarul cauzei un acord de mediere cu
persoana vătămată S.C. B IFN SA, cu privire la infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prin
care persoana vătămată și-a exprimat voința în sensul exonerării de răspundere penală a
inculpatei pentru această infracțiune și renunțării la orice pretenție față de aceasta. La
termenul de judecată din 16.11.2017, anterior citirii actului de sesizare, inculpata a arătat
personal că recunoaște în totalitate infracțiunile de fals în înscrisuri sub semnătură privată în
formă continuată, complicitate la fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals pentru care a
fost trimisă în judecată, cunoaște și nu contestă probele administrate în cursul urmăririi
penale. Instanța nu a mai administrat probe noi în cursul cercetării judecătorești, cu excepția
înscrisurilor depuse de inculpată în circumstanțiere. Inculpata AB a solicitat judecarea cauzei
în procedura simplificată. În raport de această solicitare, instanța de judecată:
a) admite cererea de judecare în procedura simplificată și dispune achitarea iulpatei sub aspectul
infracțiunii de tentativă la infracțiunea de înșelăciune, pe baza probelor existente și a înscrisurilor
depuse în circumstanțiere;
b) admite cererea inculpatei de judecare a cauzei în procedura simplificată;
c) judecă în procedura obișnuită.

9. Pe rolul Tribunalului Bucureşti a fost înregistrată cauza privind săvârşirea de către

inculpatul RT a unei tentative la infracţiunea de omor. La termenul din data de 13.10.2017
preşedintele de complet a dispus ca grefierul să dea citire actului prin care s-a dispus
trimiterea în judecată şi a procedat la audierea inculpatului. În raport cu stadiul procesual al
cauzei, potrivit normelor procesuale:
a) inculpatul nu mai poate cere administrarea de probe noi;
b) instanţa nu mai poate invoca din oficiu excepţia de necompetenţă teritorială;
c) inculpatul nu mai poate cere să fie judecat potrivit procedurii în cazul recunoaşterii învinuirii.

10. În cursul judecăţii:

a) persoanele ale căror bunuri sunt supuse confiscării pot pune concluzii pe acţiunea penală chiar
dacă nu participă în proces în calitate de părţi;
b) procurorul nu poate ridica excepţii;
c) instanţa se poate pronunţa din oficiu cu privire la luarea unei măsuri preventive.

11. Suspendarea judecăţii:

a) nu înlătură obligaţia instanţei de a verifica periodic subzistenţa temeiurilor care au determinat
luarea măsurii controlului judiciar;
b) se dispune prin încheiere ce poate fi atacată cu contestaţie şi de către persoana vătămată, dacă este
provocată de declanşarea procedurii de mediere, în condiţiile legii;
c) este o măsură obligatorie în caz de extrădare activă.
12. Pe rolul Judecătoriei Braşov se află înregistrată cauza privind infracţiunea de loviri şi alte
violenţe săvârşită de inculpatul AC. După terminarea cercetării judecătoreşti, persoana
vătămată BD îşi retrage plângerea prealabilă formulată în cauză. Soluţionând acţiunea penală
şi acţiunea civilă exercitată cu respectarea dispoziţiilor legale în procesul penal, în condiţiile în
care inculpatul nu solicită continuarea procesului penal, Judecătoria Braşov:
a) pronunţă pe latură penală încetarea procesului penal faţă de inculpat;
b) pe latură civilă lasă nesoluţionată acţiunea civilă;
c) poate pronunţa pe latură penală condamnarea inculpatului.

13. Minuta:
a) se întocmeşte într-un singur exemplar original;
b) se întocmeşte obligatoriu şi atunci când judecătorul dispune asupra măsurilor preventive;
c) nu trebuie semnată şi de grefier.

14. Pe rolul Judecătoriei sector 1 se află în curs de judecată cauza privindu-l pe inculpatul
minor AB, trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de furt, prev. de art. 228 alin. 1 c.p.
La judecarea cauzei, instanţa legal constituită:
a) va cita serviciul de probaţiune cât şi părinţii minorului, fără însă ca neprezentarea persoanelor
legal citate, să împiedice judecarea cauzei;
b) are obligaţia să dispună efectuarea referatul de evaluare, chiar dacă a fost solicitat de procuror în
cursul urmăririi penale;
c) dacă constată faptul că în cursul judecăţii inculpatul minor a împlinit vârsta de 18 ani, cauza va fi
judecată în continuare potrivit procedurii obişnuite.

15. În cursul judecății:

a) inculpatul care a solicitat în scris instanței să fie judecat în lipsă poate fi adus la termen cu mandat
de aducere;
b) suspendarea judecăţii pe motiv că inculpatul suferă de o boală gravă se dispune prin încheiere ce
poate fi atacată separat cu contestaţie şi de către persoana vătămată;
c) instanţa poate dispune extinderea acţiunii penale cu privire la alte acte materiale.

16. În cursul judecăţii în primă instanţă:

a) instanţa nu poate administra probe din oficiu în nicio situaţie;
b) inculpatul poate cere administrarea de probe noi şi în cursul cercetării judecătoreşti;
c) în anumite condiţii, instanţa prin încheiere poate dispune reluarea urmăririi penale.

17. Şedința de judecată:

a) poate fi declarată nepublică la cererea procurorului;
b) poate fi declarată nepublică din oficiu;
c) nu poate fi declarată nepublică la cererea unui martor.

18. Potrivit dispoziţiilor generale privind judecata:

a) notele grefierului cu privire la desfăşurarea procesului nu pot fi niciodată contestate;
b) judecata are loc doar la sediul instanţei;
c) infracţiunea de audienţă se constată de preşedintele completului de judecată.

19. La judecata în primă instanţă:

a) cercetarea judecătorească începe întotdeauna cu audierea inculpatului;
b) cercetarea judecătorească începe când cauza se află în stare de judecată;
c) ordinea în care se desfăşoară cercetării judecătoreşti prevăzută în lege nu poate fi schimbată
indiferent de motiv de instanţa de judecată.
20. Hotărârea instanţei este o sentinţă în cazul în care:
a) prima instanţă se dezinvestește fără a soluţiona cauza;
b) instanţa se pronunţă asupra recursului în interesul legii, sentinţa fiind în acest caz fiind definitivă;
c) instanţa competentă se pronunţă asupra apelului.

21. În cauza privind inculpaţii AB şi CD, judecaţi pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie,
instanţa, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de lege, a declarat terminată cercetarea
judecătorească. După terminarea cercetării judecătoreşti, în cadrul dezbaterilor preşedintele
completului a dat cuvântul pentru a pune concluzii procurorului, persoanei vătămate,
celorlalte părţi, cu precizarea că:
a) durata concluziilor acestora nu poate fi limitată de instanţă, întrucât ar aduce atingere exercitării
dreptului la apărare;
b) dezbaterile nu pot fi întrerupte, având caracter continuu;
c) preşedintele completului are dreptul să îl întrerupă pe cel care are cuvântul dacă în susţinerile lui,
depăşeşte limitele cauzei.

22. În cursul cercetării judecătoreşti în primă instanţă:

a) un martor nu poate fi audiat în prezenţa altor martori;
b) părţile nu mai pot cere administrarea de probe noi dacă nu au fost cerute înainte de începerea
cercetării judecătoreşti;
c) probele administrate în cursul urmăririi penale şi necontestate de părţi nu vor mai putea fi
readministrate în nicio situaţie.

23. Potrivit dispoziţiilor referitoare la judecarea cauzei în primă instanţă:

a) participarea procurorului la judecarea cauzei nu este obligatorie dacă instanţa a fost sesizată cu un
acord de recunoaştere a vinovăţiei;
b) după audierea unui martor, inculpatul nu mai poate cere judecarea potrivit procedurii în cazul
recunoaşterii învinuirii;
c) în cazul unei hotărâri luate cu majoritate, motivarea opiniei separate este obligatorie.

24. Instanța de judecată dispune prin sentință punerea în libertate a inculpatului arestat
preventiv, dacă nu este arestat în altă cauză, atunci când:
a) aplică inculpatului minor măsura educativă a internării într-un centru educativ;
b) condamnă inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare cu executare și revocă măsura arestării
preventive pentru motive medicale;
c) constată îndată de drept măsura arestării preventive a inculpatului.

25. Audierea inculpatului în cursul cercetării judecătorești:

a) nu mai est eposibilă în faza apelului, dacă acesta a refuzat să dea declarații în fața instanței de
fond;
b) vizează inclusiv exprimarea poziției acestuia cu privire la posibilitatea desfășurării unei munci în
folosul comunității, în cazul în care va fi găsit vinovat pentru săvârșirea infrcațiunii de lovire sau alte
violențe;
c) nu este obligatorie, dacă acesta, arestat preventiv în cauză, și-a manifestat dorința de a nu participa
la procesul penal.

26. Judecata poate avea lo în lipsa inculpatului:

a) avocatul ales al inculpatului solicită judecarea în lipsă, din motive umanitare;
b) prezent la un termen, inculpatul menționează că nu mai dorește să participe la termenele
ulterioare;
c) inculpatul nu poat efi adus în fața instanței din cauza stării precare de sănătate.

27. O persoană poate fi adusă cu mandat de aducere, în fața instanței, atunci când:
a) nu s-a prezentat la termenul la care a fost citată în calitate de martor, la dosarul cauzei existând
însă copia biletului de avion ce atesta o deplasare în interes de serviciu la data respectivă;
b) are acalitatea de inculpat, dacă există date că intenționează să pkece la muncă în străinătate, chiar
fără să fi fost citat în prealabil;
c) numit expert contabil în cauză, are fuzat primirea citației emise pe numele său și nu s-a prezentat
la acel termen de judecată pentru a da lămuririle care-i fuseseră solicitate.

28. Ultimul cuvânt al inculpatului:

a) poate fi acordat înainte de a trece la dezbateri, dacă aceata arată că are de declarat fapte sau
împrejurări noi, esențiale pentru soluționarea cauzei;
b) va mai fi acordat o dată, dacă cercetarea judecătorească este reluată ca urmare a faptelor și
împrejurărilor noi, esențiale pentru soluționarea cauzei, pe care acesta le-a relevat;
c) este în sarcina avocatului său ales, atunci când inculpatul nu se prezintă la judecarea cauzei.

29. Schimbarea încadrării juridice dată faptei prin actul de sesizare:

a) poate fi cerută de procuror numai atunci când este formulată la începutul cercetării judecătorești,
pentru ca inculpatul să-și poată exercita dreptul la apărare;
b) poate fi dispusă prin încheierea pronunțată la termenul următor celui în care a fost pusă în discuția
procurorului și a părților;
c) este obligatoriu să fie pusă în discuție, chiar și atunci când noua încadrare ar fi una mai ușoară.

30. Citirea actului de sesizare nu are loc atunci când:

a) inculpatul și-a manifestat intenția judecării cauzei în procedura recunoașterii învinuirii;
b) părțile s-au împăcat, chiar dacă aceasta s-a făcut prin înscris autentic;
c) părțile au arătat că nu contestă probele administrate în cursul urmăririi penale.

31. În cursul cercetării judecătorești, inculpatul X, cercetat pentru infracțiunea de vătămare

corporală din culpă, i-a fost admisă cererea de a fi audiată martora M, cu domiciliul în
străinătate, care a și fost prezentată la termenul la care cererea a fost admisă, însă nu a putut
fi audiată, fiindcă nu a existat timpul necesar. La următorul termen de judecată, inculpatul a
solicitat să se amâne cauza, deoarece martora a trebuit să se întoarcă acasă și ar putea să fie
prezentă doar peste o lună, când își va lua concediu. Instanța a respins cererea de amânare și a
dispus din oficiu ca această probă să nu mai fie administrată din cauza imposibilității
prezentării martorei în instanță. Dispoziția instanței:
a) nu ese legală, întrucât instanța, întrucât instanța nu a pus în discuția părților și a procurorului
imposibilitatea audierii martorei;
b) este legală, deoarece doar instanța stabilește ce probe pot fi administrate în cursul cercetării
judecătorești;
c) este greșită, întrucât situația invocată nu demonstra imposibilitatea administrării probei.

32. Instanța va admite cererea inculpatului de judecare a cauzei în procedura recunoașterii

învinuirii atunci când:
a) a recunoscut că a aplicat victimei, soția sa, o lovitură cu un cuțit în zona pieptulu pentru că aceasta
îl jignea continuu și nu a mai suportat , astfel cum a și fost descris în rechizitoriu, dar a solicitat
schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte,
comnsiderând că aplicarea unei singure lovituri trebuie pedepsită între limite mai reduse;
 b) deși probele esențiale au fostexcluse în procedura de cameră preliminară, procurorul și-a menținut
dispoziția de trimitere în judecată, întrucât aceta recunoscuse fapta și nu avea niicun motiv să revină
în fața instanței asupra recunoașterii făcute;
c) inculpatul a recunoscut doar parțial fapta descrisă în rechizitoriu, dar la finalul vcercetării
judecătorești instanța a reținut aceeași situația de fapt ca cea relatată în actul de sesizare.

33. La data de 10.04.2018 (într-o zi de marți) a fost comunicată inculpatului încheierea

judecătorului prin care s-a dispus începerea judecății, constatându-se, totodată, că nu au fost
formulate cereri sau excepții. Contestația formulată de acesta la data de 16.04.2018 este:
a) în termen;
b) tardivă;
c) inadmisibilă.

34. În cazul unei declarații de martor luate pe parcursul judecății:

a) se pot face adăugiri și corecturi cu privire la conținutul acesteia, după terminarea ședinței de
judecată, semnate de judecător;
b) eroarea materială privind codul numeric personal al martorului se poate îndrepta printr-un proces-
verbal, la cererea inculpatului;
c) locurile nescrise în cuprinsul declarației trebuie barate.

35. Citirea actului de sesizare:

a) nu se mai dispune de președintele completului de judecată, dacă inculpatul solicită judecarea în
procedura recunoașterii învinuirii;
b) vizează fie rechizitoriul, fie acordul de recunoaștere a vinovăției cu care instanța a fost sesizată;
c) este prealabilă efectuării cercetării judecătorești.

36. Ședința de judecată este întotdeauna nepublică:

a) atunci când se soluționează plângerea împotriva măsurii controlului judiciar dispuse de procuror;
b) atunci când la ședință asistă și minori;
c) atunci când se pune în discuție o cerere de schimbare de încadrare juridică din infracțiunea de act
sexual cu un minor în infrcațiunea de viol.
1 b daca nu se mai pot declasifica nu pot constitui
temei mai apar in dosar ?
2b
3a
4 c este imediat executorie
5a
6c
7a
8c
9 b,c
10c
11a,b
12a,b latura civila lasata nesolutionata
13b,c
14a 15b
16b 17b,a
18c
19b
20a celelalte se num decizii
21c
22a
23b,c
24c masura prev nu exclude o mas procesuala starea de arest intr o cauza in alta
cauza este jud in libertate ori condamnat si aflat in execut unei pedepse si pe
rol mai are un dosar instanta poate disp masura prev chiar daca e inchis ca sa
nu indeplin fractia si sa fie liberat
25b,c
26b susp sau amanarea pana la terme ulterior sa nu chelt bani pe expertiza medicala
nu judeci in lipsa nefiind de sustragere din rea vointa ci cauza care il impiedica
nu trb incalcat d la aparare
27c,b
28b
29c,b
30b
31a,c (nu e legala a,c e legala b)
32a poti merge pe proc simplif si sa te rezumi pe probe administrate in up si sa
schimbi incadrarea . Am nu admin probe noi ci readministre b incorect pt ca prob
esent au fost inlăt pt a elucida dubiu trebuie admin probe noi in cercet judecatoreasca,
nu poti intra pe procedura simplif unde nu poti admin probe noi recunoscand doar partial
nu e corect desi poti avea cerere de la inculp pt schimb incadr jur, fie e omor fie nu
dupa readmin probe se redau declarat si constati ca relat elem noi instanta va
o hot nelegala poate fi atacata de procuror si trb revocata proced simplif
(poti cere admin de probe noi in cercet jud)
33a
34c
35c citirea A de sesizare b incorect pt ca 3 modalitati rechizitoriu acord recun nu se citeste
acord de recun ci se prezinta pe larg si dispoz de incep a judecatii cand se admite o plangere
imp unei cereri de netrim in jud
36a
Grile cameră preliminară

1. Prin încheierea din data de 3 aprilie 2018 judecătorul de cameră preliminară din cadrul
Curţii de Apel X a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpat, a
constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de
urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cu privire la infracţiunea de vătămare
corporală din culpă săvârşită de inculpatul AB, avocat în cadrul Baroului Bucureşti. În aceste
condiţii:
a) judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii nu poate exercita funcţia de
judecată în cauză;
b) contestaţia formulată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară se
soluționează în camera de consiliu;
c) încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă.

2. Prin ordonanţa nr. X/P/2018 procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de X, inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de evaziune fiscală. După verificarea ordonanţei de către procurorul ierarhic
superior în termenul legal, aceasta a fost transmisă spre verificare judecătorului de cameră
preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti. Verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei de
renunţare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară:
a) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea cauzei;
b) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi poate dispune începerea judecăţii doar cu
privire la fapta pentru care, în cursul cercetării penale, s-a pus în mişcare acţiunea penală;
c) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi poate trimite cauza la procuror pentru
completarea urmăririi penale.

3. Prin ordonanţa nr. X/P/2018, procurorul a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul AB
pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, soluţie menţinută de procurorul ierarhic superior
ca urmare a respingerii plângerii formulate de persoana vătămată împotriva ordonanţei de
clasare. Împotriva acestei soluţii, persoana vătămată formulează o nouă plângere, de această
dată la judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii:
a) judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea ca inadmisibilă, întrucât ordonanţa
dispusă de procurorul ierarhic superior este definitivă;
b) judecătorul de cameră preliminară poate admite plângerea, desfiinţa soluţia atacată şi trimite
motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;
c) judecătorul de cameră preliminară poate admite plângerea, desfiinţa soluţia atacată şi dispune
începerea judecăţii faţă de inculpatul AB atunci când apreciază că probele legal administrate sunt
suficiente, fiind în continuare competent din punct de vedere funcţional să judece cauza şi în primă
instanţă.

4. În procedura de cameră preliminară:

a) fixarea unui termen pentru înfăţişarea părţilor în camera de consiliu este obligatorie în toate
situaţiile;
b) se poate dispune strămutarea cauzei;
c) este obligatorie asistenţa juridică a inculpatului trimis în judecată pentru o faptă pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

5. Prin ordonanţa din data de 14 martie 2017 s-a dispus clasarea cauzei faţă de suspectul AD în
temeiul disp. art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. c) – nu există probe că
acesta ar fi săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. În situaţia formulării unei
plângeri la judecătorul de cameră preliminară împotriva acestei soluţii de netrimitere în
judecată, judecătorul de cameră preliminară poate dispune:
a) respingerea plângerii ca nefondată;
b) admiterea plângerii şi începerea judecăţii;
c) admiterea plângerii şi punerea în mişcare a acţiunii penale.

6. În procedura de cameră preliminară:

a) se poate dispune stramutarea cauzei;
b) în cazul în care nu au fost invocate și nu s-au ridicat din oficiu cereri și excepții judecătorul de
cameră preliminară dispune începerea judecăţii prin încheiere pronunţată în cameră de consiliu, fără
participarea procurorului, a părților și a persoanei vătămate;
c) rechizitoriul se comunică în mod obligatoriu inculpatului și celorlalte părți din procesul penal.

7. În procedura de cameră preliminară:

a) persoana vătămată nu se citează pentru termenul stabilit în vederea soluţionării cererilor şi
excepţiilor formulate;
b) asistenţa juridică a inculpatului nu este niciodată obligatorie;
c) termenul stabilit de judecător pentru formularea cererilor şi excepţiilor nu poate fi mai scurt de 20
de zile.

8. În procedura de cameră preliminară:

a) nu se verifică temeinicia dispoziţiei de trimitere în judecată;
b) este obligatorie citarea inculpatului la termenul fixat pentru discutarea cererilor şi excepţiilor
invocate;
c) cauza se restituie la parchet ori de câte ori judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea
unor acte de urmărire penală.

9. În cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul X a solicitat excluderea, dintre

probele administrate în faza de urmărire penală, a unui înscris ridicat de procuror la
percheziția desfășurată la domiciliul inculpatului Y. Inculpatul X a arătat că a fost constrâns,
prin violență, de inculpatul Y, să semneze respectivul înscris, fiind încălcate dispozițiile art. 101
alin. (1) C.pr.pen. Judecătorul de cameră preliminară:
a) va respinge cererea de excludere a probei, întrucât dispozițiile art. 101. alin.(1) C.pr.pen. nu sunt
aplicabile în speță;
b) în condițiile în care se dovedește că inculpatul X a fost constrâns să semneze înscrisul, va admite
cererea și va exclude înscrisul;
c) va constata că nu are competența funcțională de a analiza împrejurările învederate de inculpatul X.

10. În procedura camerei preliminare:

a) dacă inculpatul minor nu are apărător ales, iar judecătorul nu a luat măsuri pentru desemnarea unui
apărător din oficiu, încălcarea dispoziţiilor legale privind asistenţa juridică obligatorie a inculpatului
poate fi invocată în orice stare a procesului penal;
b) în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, judecătorul poate stabili un termen pentru
formularea cererilor şi excepţiilor, care poate fi de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă;
c) dacă judecătorul exclude mai multe probe administrate în cursul urmăririi penale şi sesizează
procurorul pentru a comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, procurorul este obligat
să readministreze probele excluse, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, comunicând că
menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.

11. Conform Deciziei Curții Constituționale nr.802/2017, în procedura de cameră preliminară:

a) verificarea legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală trebuie să fie
realizată nemijlocit, în contradictoriu cu părțile și persoana vătămată, cu posibilitatea administrării
oricăror mijloace de probă;
b) limitarea mijloacelor de probă ce pot fi administrate în verificarea conformității probelor
administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de echitabilitate nu aduc atingere dreptului la
apărare și egalității de arme;
c) administrarea oricăror mijloace de probă în vederea verificării legalității administrării probelor de
către organele de urmărire penale, ar conduce la durata excesivă a procedurilor în faza de judecată.

12. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a respins

excepţiile privind neregularitatea actului de sesizare, iar judecătorul ce soluţionează contestaţia
le apreciază întemeiate, acesta va dispune:
a) desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa de fond să procedeze potrivit art. 345 alin. 3 teza I C.proc.pen.;
b) desfiinţarea hotărârii, constatarea neregularităţii actului de sesizare şi comunicarea încheierii
procurorului pentru a le remedia în termenul prev. de art. 345 alin. 3 C.proc.pen.;
c) desfiinţarea hotărârii şi restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare.

13. Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet, atunci când:

a) prin răspunsul formulat, procurorul nu a remediat neregularitatea constatată prin încheierea
comunicată, cu toate că neregularitatea nu atrăgea imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor
judecăţii;
b) în urma excluderii unei probe, procurorul nu a răspuns în termen dacă menţine dispoziţia de
trimitere în judecată;
c) infracțiunea indicată în actul de sesizare este de competența instanței ierarhic superioare.

14. Judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de

neurmărire sau netrimitere în judecată:
a) poate exclude probele nelegal administrate, chiar dacă va respinge plângerea ca nefondată;
b) va respinge plângerea ca inadmisibilă, dacă, ulterior sesizării, procurorul ierarhic superior admite
plângerea și infirmă soluția atacată;
c) poate dispune completarea urmăririi penale doar dacă în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea
penală.

15. Judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluției de

clasare:
a) o va respinge ca rămasă fără obiect, atunci când, ulterior sesizării sale, procurorul ierarhic superior
a admis plângerea și a dispus infirmarea soluției atacate, după împlinirea termenului de 20 de zile în
care acesta era obligat să o soluționeze;
b) o va respinge ca inadmisibilă, în cazul în care aceasta a fost introdusă greșit la instanță, după ce s-a
dat soluția de clasare de către procurorul de caz;
c) o va respinge ca inadmisibilă, întrucât soluția de clasare s-a dat prin rechizitoriu, care a fost deja
verificat în procedura de camera preliminară și s-a dispus începerea judecății.
 Probleme de reflectat Camera preliminară

1. Comunicarea rechizitoriului tuturor părților și subiecților procesuali principali sau doar

inculpatului?

2. Obligaţia de citare a părţilor în cazul în care nu au fost formulate cereri sau invocate
excepţii?

3. Participarea procurorului şi citarea părţilor la finalizarea procedurii de cameră preliminară

este obligatorie, în lumina art. 346 alin. 1?

4. Dacă în procedura de cameră preliminară se impune stabilirea unui termen de judecată în

cazul în care nu s-au invocat cereri și excepții?

5. Obligația judecătorului de cameră preliminară de a formula excepţiile invocate din oficiu în

termenul prevăzut de art. 344 al. (2), (3) C.p.p. ?

6. Valoarea răspunsului formulat de procuror potrivit art. 344 alin. (4) C. proc. pen., față de
decizia Curții Constituționale nr. 641/2014?
S-a pus problema, în practica judiciară, dacă, față de decizia sus-menționată, care a
făcut obligatorie prezența procurorului în procedura camerei preliminare, răspunsul
procurorului la cererile și excepțiile invocate de inculpat, formulat în scris, potrivit art. 344
alin. (4) C. proc. pen., mai poate să fie avut în vedere de judecător la soluționarea respectivelor
cereri și excepții.

1 b
2 a,c
3 b -a 2 faze proc ierarh apoi la jud de cam
4 b,c
5 a
6 a -b 345 citarea parti in cam prelim dar except 346 c- se comunic doar inculp nu si part
7 c
8 a,b
9 a
10 b -a asist jur obligat pt minor jud n a luat mas doar pana la sf procedurii in cam prelim, apoi se acopera
11 a
12 b
13 b
14 a
15 a
Grile cameră preliminară

1. Prin încheierea din data de 3 aprilie 2018 judecătorul de cameră preliminară din cadrul
Curţii de Apel X a respins ca neîntemeiate cererile şi excepţiile formulate de inculpat, a
constatat legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de
urmărire penală şi a dispus începerea judecăţii cu privire la infracţiunea de vătămare
corporală din culpă săvârşită de inculpatul AB, avocat în cadrul Baroului Bucureşti. În aceste
condiţii:
a) judecătorul de cameră preliminară care a dispus începerea judecăţii nu poate exercita funcţia de
judecată în cauză;
b) contestaţia formulată împotriva încheierii pronunțate de judecătorul de cameră preliminară se
soluționează în camera de consiliu;
c) încheierea pronunțată de judecătorul de cameră preliminară este definitivă.

2. Prin ordonanţa nr. X/P/2018 procurorul din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul
Bucureşti a dispus renunţarea la urmărirea penală faţă de X, inculpat pentru săvârşirea
infracţiunii de evaziune fiscală. După verificarea ordonanţei de către procurorul ierarhic
superior în termenul legal, aceasta a fost transmisă spre verificare judecătorului de cameră
preliminară din cadrul Tribunalului Bucureşti. Verificând legalitatea şi temeinicia soluţiei de
renunţare la urmărirea penală, judecătorul de cameră preliminară:
a) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi dispune clasarea cauzei;
b) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi poate dispune începerea judecăţii doar cu
privire la fapta pentru care, în cursul cercetării penale, s-a pus în mişcare acţiunea penală;
c) poate desfiinţa soluţia de renunţare la urmărirea penală şi poate trimite cauza la procuror pentru
completarea urmăririi penale.

3. Prin ordonanţa nr. X/P/2018, procurorul a dispus clasarea cauzei faţă de inculpatul AB
pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, soluţie menţinută de procurorul ierarhic superior
ca urmare a respingerii plângerii formulate de persoana vătămată împotriva ordonanţei de
clasare. Împotriva acestei soluţii, persoana vătămată formulează o nouă plângere, de această
dată la judecătorul de cameră preliminară. În aceste condiţii:
a) judecătorul de cameră preliminară va respinge plângerea ca inadmisibilă, întrucât ordonanţa
dispusă de procurorul ierarhic superior este definitivă;
b) judecătorul de cameră preliminară poate admite plângerea, desfiinţa soluţia atacată şi trimite
motivat cauza la procuror pentru a completa urmărirea penală;
c) judecătorul de cameră preliminară poate admite plângerea, desfiinţa soluţia atacată şi dispune
începerea judecăţii faţă de inculpatul AB atunci când apreciază că probele legal administrate sunt
suficiente, fiind în continuare competent din punct de vedere funcţional să judece cauza şi în primă
instanţă.

4. În procedura de cameră preliminară:

a) fixarea unui termen pentru înfăţişarea părţilor în camera de consiliu este obligatorie în toate
situaţiile;
b) se poate dispune strămutarea cauzei;
c) este obligatorie asistenţa juridică a inculpatului trimis în judecată pentru o faptă pentru care legea
prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani.

5. Prin ordonanţa din data de 14 martie 2017 s-a dispus clasarea cauzei faţă de suspectul AD în
temeiul disp. art. 315 alin. (1) lit. b) raportat la disp. art. 16 alin. (1) lit. c) – nu există probe că
acesta ar fi săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. În situaţia formulării unei
plângeri la judecătorul de cameră preliminară împotriva acestei soluţii de netrimitere în
judecată, judecătorul de cameră preliminară poate dispune:
a) respingerea plângerii ca nefondată;
b) admiterea plângerii şi începerea judecăţii;
c) admiterea plângerii şi punerea în mişcare a acţiunii penale.

6. În procedura de cameră preliminară:

a) se poate dispune stramutarea cauzei;
b) în cazul în care nu au fost invocate și nu s-au ridicat din oficiu cereri și excepții judecătorul de
cameră preliminară dispune începerea judecăţii prin încheiere pronunţată în cameră de consiliu, fără
participarea procurorului, a părților și a persoanei vătămate;
c) rechizitoriul se comunică în mod obligatoriu inculpatului și celorlalte părți din procesul penal.

7. În procedura de cameră preliminară:

a) persoana vătămată nu se citează pentru termenul stabilit în vederea soluţionării cererilor şi
excepţiilor formulate;
b) asistenţa juridică a inculpatului nu este niciodată obligatorie;
c) termenul stabilit de judecător pentru formularea cererilor şi excepţiilor nu poate fi mai scurt de 20
de zile.

8. În procedura de cameră preliminară:

a) nu se verifică temeinicia dispoziţiei de trimitere în judecată;
b) este obligatorie citarea inculpatului la termenul fixat pentru discutarea cererilor şi excepţiilor
invocate;
c) cauza se restituie la parchet ori de câte ori judecătorul de cameră preliminară a constatat nulitatea
unor acte de urmărire penală.

9. În cursul procedurii de cameră preliminară, inculpatul X a solicitat excluderea, dintre

probele administrate în faza de urmărire penală, a unui înscris ridicat de procuror la
percheziția desfășurată la domiciliul inculpatului Y. Inculpatul X a arătat că a fost constrâns,
prin violență, de inculpatul Y, să semneze respectivul înscris, fiind încălcate dispozițiile art. 101
alin. (1) C.pr.pen. Judecătorul de cameră preliminară:
a) va respinge cererea de excludere a probei, întrucât dispozițiile art. 101. alin.(1) C.pr.pen. nu sunt
aplicabile în speță;
b) în condițiile în care se dovedește că inculpatul X a fost constrâns să semneze înscrisul, va admite
cererea și va exclude înscrisul;
c) va constata că nu are competența funcțională de a analiza împrejurările învederate de inculpatul X.

10. În procedura camerei preliminare:

a) dacă inculpatul minor nu are apărător ales, iar judecătorul nu a luat măsuri pentru desemnarea unui
apărător din oficiu, încălcarea dispoziţiilor legale privind asistenţa juridică obligatorie a inculpatului
poate fi invocată în orice stare a procesului penal;
b) în funcţie de complexitatea şi particularităţile cauzei, judecătorul poate stabili un termen pentru
formularea cererilor şi excepţiilor, care poate fi de 30 de zile de la data înregistrării cauzei la instanţă;
c) dacă judecătorul exclude mai multe probe administrate în cursul urmăririi penale şi sesizează
procurorul pentru a comunica dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată, procurorul este obligat
să readministreze probele excluse, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii, comunicând că
menţine dispoziţia de trimitere în judecată a inculpatului.

11. Conform Deciziei Curții Constituționale nr.802/2017, în procedura de cameră preliminară:

a) verificarea legalității administrării probelor de către organele de urmărire penală trebuie să fie
realizată nemijlocit, în contradictoriu cu părțile și persoana vătămată, cu posibilitatea administrării
oricăror mijloace de probă;
b) limitarea mijloacelor de probă ce pot fi administrate în verificarea conformității probelor
administrate în cursul urmăririi penale cu garanțiile de echitabilitate nu aduc atingere dreptului la
apărare și egalității de arme;
c) administrarea oricăror mijloace de probă în vederea verificării legalității administrării probelor de
către organele de urmărire penale, ar conduce la durata excesivă a procedurilor în faza de judecată.

12. În cazul în care judecătorul de cameră preliminară de la instanţa de fond a respins

excepţiile privind neregularitatea actului de sesizare, iar judecătorul ce soluţionează contestaţia
le apreciază întemeiate, acesta va dispune:
a) desfiinţarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca judecătorul de cameră
preliminară de la instanţa de fond să procedeze potrivit art. 345 alin. 3 teza I C.proc.pen.;
b) desfiinţarea hotărârii, constatarea neregularităţii actului de sesizare şi comunicarea încheierii
procurorului pentru a le remedia în termenul prev. de art. 345 alin. 3 C.proc.pen.;
c) desfiinţarea hotărârii şi restituirea cauzei la parchet în vederea refacerii actului de sesizare.

13. Judecătorul de cameră preliminară restituie cauza la parchet, atunci când:

a) prin răspunsul formulat, procurorul nu a remediat neregularitatea constatată prin încheierea
comunicată, cu toate că neregularitatea nu atrăgea imposibilitatea stabilirii obiectului sau limitelor
judecăţii;
b) în urma excluderii unei probe, procurorul nu a răspuns în termen dacă menţine dispoziţia de
trimitere în judecată;
c) infracțiunea indicată în actul de sesizare este de competența instanței ierarhic superioare.

14. Judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluțiilor de

neurmărire sau netrimitere în judecată:
a) poate exclude probele nelegal administrate, chiar dacă va respinge plângerea ca nefondată;
b) va respinge plângerea ca inadmisibilă, dacă, ulterior sesizării, procurorul ierarhic superior admite
plângerea și infirmă soluția atacată;
c) poate dispune completarea urmăririi penale doar dacă în cauză nu a fost pusă în mișcare acțiunea
penală.

15. Judecătorul de cameră preliminară învestit cu soluționarea plângerii împotriva soluției de

clasare:
a) o va respinge ca rămasă fără obiect, atunci când, ulterior sesizării sale, procurorul ierarhic superior
a admis plângerea și a dispus infirmarea soluției atacate, după împlinirea termenului de 20 de zile în
care acesta era obligat să o soluționeze;
b) o va respinge ca inadmisibilă, în cazul în care aceasta a fost introdusă greșit la instanță, după ce s-a
dat soluția de clasare de către procurorul de caz;
c) o va respinge ca inadmisibilă, întrucât soluția de clasare s-a dat prin rechizitoriu, care a fost deja
verificat în procedura de camera preliminară și s-a dispus începerea judecății.
GRILE JUDECATA ÎN PRIMĂ INSTANŢĂ

1. Judecata se poate desfăşura:

a. la sediul instanţei;
b. în alt loc decât sediul instanţei, dacă prin lege special se prevede aceasta;
c. pentru motive temeinice, în alt loc.
2. Instanţa poate declara nepublică şedinţa de judecată în următoarele situaţii:
a. când are loc judecarea cererilor de liberare provizorie;
b. dacă judecarea în şedinţă publică ar putea aduce atingere demnităţii sau vieţii intime a unei persoane;
c. când în cauză există inculpaţi arestaţi preventiv.
3. Instanţa poate declara secretă şedinţa de judecată:
a. din oficiu;
b. numai la cererea părţilor;
c. la cererea procurorului.
4. Declararea şedinţei secrete se face:
a. în camera de consiliu;
b. în şedinţă publică;
c. după ascultarea părţilor prezente.
5. În timpul cât şedinţa este secretă, sunt admişi în sala de şedinţă:
a. părţile şi apărătorii acestora;
b. numai părţile şi reprezentanţii acestora;
c. alte persoane chemate de instanţă în interesul cauzei.
6. Nu poate asista la şedinţa de judecată:
a. copilul uneia dintre părţi, în vârstă de 14 ani;
b. copilul inculpatului, care nu a împlinit 16 ani;
c. copilul persoanei vătămate, în vârstă de 16 ani
7. Citarea este obligatorie la fiecare termen:
a. în cazul militarilor şi deţinuţilor;
b. în cazul minorilor;
c. în cazul în care partea a fost prezentă la un termen, dar procedura de citare nu a fost îndeplinită pentru acel termen.
8. Citarea este obligatorie:
a. când instanţa a dispus repunerea cauzei pe rol în urma deliberării;
b. la pronunţare;
c. când inculpatul este minor.
9. Partea prezentă la un termen:
a. de regulă, nu mai este citată pentru termenele ulterioare;
b. este citată pentru termenele ulterioare, dacă lipseşte la vreunul dintre aceste termene;
c. este citată la următorul termen în cazul reluării procesului penal după suspendare.
10. Dacă judecata se amână, martorul prezent:
a. va fi citat pentru noul termen;
b. ia în cunoştinţă noul termen de judecată;
c. va fi citat la fiecare termen.
11. Completul de judecată într-o cauză se poate schimba:
a. numai până la începerea cercetării judecătoreşti;
b. oricând până la începerea dezbaterilor;
c. şi în cursul dezbaterilor, caz în care acestea se vor relua în faţa noului complet.
12. Lista cauzelor:
a. se afişează la instanţă cu 48 de ore înainte de termenul de judecată;
b. se comunică parchetului cu 24 de ore înainte de termenul de judecată;
c. se afisează la instanţă cu 24 de ore înainte de termenul de judecată.
13. La întocmirea listei cauzelor se ţine seama:
a. numai de data intrării cauzelor la instanţă;
b. de data intrării cauzelor la instanţă, dar se dă întâietate cauzelor în care sunt deţinuţi;
c. de natura infracţiunii.

1
14. Sunt atributţi ale preşedintelui completului:
a. asigurarea ordinii şi a solemnităţii şedinţei;
b. strigarea cauzei şi apelul celor citaţi;
c. decide, în toate cazurile, asupra cererilor formulate de părţi.
15. Daca a dispus indepartarea unei din parti din sala de judecata, presedintele completului este obligat:
a. sa intocmeasca proces verbal cu privire la savarsirea infractiunii de audienta;
b. sa o cheme in sala inainte de inceperea dezbaterilor;
c. sa ii citeasca declaratiile celor ascultati, la termenul imediat urmator.
16. Constatarea infractiunilor de audienţă :
a. este o atributie a completului de judecata;
b. se mentionează în încheierea de sedinta;
c.se mentionează într-un proces-verbal care se trimite procurorului.
17. Savarsirea infractiunilor de audienta este posibila:
a. in cursul sedintei de judecata, dar numai atunci cand aceasta se desfasoara la instanta;
b. in cursul sedintei de judecata, indiferent de locul unde se desfasoara aceasta;
c. numai in cadrul unei instante de judecata.
18. Persoana vatamata poate formula cereri, ridica exceptii si pune concluzii cu privire la:
a. latura penala a cauzei;
b. latura civila a cauzei;
c. latura penal si latura civil a cauzei.
19. În situatia în care motivul suspendarii judecatii priveste numai pe unul dintre inculpati:
a. instanta dispune obligatoriu suspendarea intregii cauze, daca motivul suspendarii este extradarea activa;
b. instanta poate dispune suspendarea întregii cauze;
c. instanta dispune disjungerea daca este posibil.
20. Notele privind desfasurarea procesului penal sunt luate de catre:
a. procuror;
b. grefier;
c. judecator.
21. Notele privind desfasurarea procesului penal:
a. pot fi oricand contestate;
b. pot fi rectificate din oficiu, pe baza inregistrarilor din sedinta de judecata;
c. pot fi completate si rectificate daca au fost contestate in termen.
22. Dupa terminarea sedintei de judecata, participantii la proces:
a. primesc cate o copie de pe notele grefierului;
b. primesc, la cerere, cate o copie de pe notele grefierului;
c. nu mai pot contesta notele grefierului.
23. Notele grefierului pot fi contestate:
a. in termen de 48 de ore de la terminarea sedintei de judecata;
b. in termen de 15 zile de la terminarea sedintei de judecata;
c. pana la termenul urmator .
24. Încheierea de sedinta se întocmeste:
a. de catre unul dintre judecatorii din complet, în termen de 3 zile de la terminarea sedintei;
b. de grefier, în termen de 72 de ore de la terminarea sedintei;
c. de presedintele completului, în termen de 24 de ore de la terminarea sedintei.
25. Încheierea de sedinta se semneaza de catre:
a. toti judecatori care au format completul de judecata si grefierul de sedinta;
b. presedintele completului si grefier ;
c. numai de catre presedintele completului.
26. Când hotarârea se pronunta în ziua în care a avut loc sedinta de judecata:
a. se întocmeste o încheiere separata;
b. încheierea de sedinta cuprinzând dezbaterile si sustinerile partilor face parte integranta din hotarâre;
c. nu se mai întocmeste separat o încheiere de sedinta.
27. Deliberarea are loc:
a. în secret, in camera de consiliu;
b. cu participarea grefierului care tehnoredacteaza minuta;
c. fara participarea grefierului;

2
28. La deliberare participa:
a. membrii completului in fata caruia a avut loc dezbaterea si procurorul;
b. numai membrii completului in fata caruiaa avut loc dezbaterea;
c. membrii completului in fata caruia a avutloc dezbaterea si grefierul;
29. Deliberarea si pronuntarea hotarârii:
a. au loc de îndata dupa încheierea dezbaterilor;
b. nu pot fi amânate;
c. pot fi amânate cel mult 15 zile, pentru motive temeinice.
30. Daca unanimitatea completului de judecata nu poate fi întrunita:
a. hotarârea se ia în complet de divergenta;
b. hotarârea se ia cu majoritate;
c. cauza se repune pe rol.
31. Minuta se intocmeste :
a. in doua exemplare originale;
b. intr-un exemplar original;
c. intr-un numar de exemplare originale egal cu numarul judecatorilor care formeaza completul de judecata.
32. Minuta:
a. se redacteaza de grefier;
b. se redacteaza în termen de 15 de zile de la data terminarii cercetarii judecatoresti;
c. se întocmeste imediat dupa deliberare.
33. Hotararea se redacteaza in cel mult:
a. 30 de zile de la pronuntare;
b. 15 de zile de la pronuntare;
c. 7 de zile de la pronuntare.
34. Pronuntarea hotararii se face:
a. de catre presedintele completului de judecata asistat de grefier;
b. cu citarea partilor;
c. in sedinta publica.
35. Aducerea inculpatului arestat la judecata este :
a. obligatorie, dar numai in cauzele in care inculpatul nu are aparator;
b. obligatorie, dar numai in cauzele pentru care pedeapsa prevazuta de lege pentruinfractiunea savarsita este inchisoarea de
5 ani sau mai mare;
c. obligatorie in toate cazurile.
36. În cazul sedintei de judecata in prima instanta :
a. cercetarea judecatoreasca preceda dezbaterile;
b. dezbaterile sunt urmate de cercetarea judecatoreasca;
c. inceputul judecatii este marcat de citirea actului de sesizare a instantei.
37. Dupa apelul martorilor, expertilor si interpretilor :
a. martorii, expertii si interpretii parasesc sala de sedinta
b. de regula, expertii raman in sala de sedinta
c. martorii parasesc sala de sedinta
38. In cursul cercetarii judecatoresti, ascultarea celorlalte parti se face:
a. dupa ascultarea inculpatului;
b. dupa ascultarea martorilor;
c. dupa ascultarea expertilor si interpretilor.
39. În cadrul dezbaterilor :
a. nu exista o ordine in care se da cuvantul;
b. se poate da cuvantul si in replica;
c. procurorul are cuvantul inainte de inculpat.
40. Dezbaterile :
a. nu pot fi intrerupte;
b. pot fi intrerupte oricand, dar numai de presedintele completului de judecata;
c. pot fi intrerupte pentru motive temeinice.
41. Ultimul cuvant al inculpatului:
a. este un moment procesual distinct de cuvantul pe care acesta il are in cursul dezbaterilor;
b. neacordarea lui se sanctioneaza cu nulitate relativa;

3
c. este cuvantul pe care acesta il are in cursul dezbaterilor.
42. Daca in timpul in care are ultimul cuvant, inculpatul releva fapte sau imprejurari noi, esentiale pentru
solutionarea cauzei:
a. instanta suspenda judecata;
b. instanta dispune reluarea cercetarii judecatoresti;
c. instanta dispune reluarea urmaririi penale.
43. Completul de judecata delibereaza:
a. mai intai asupra chestiunilor de fapt;
b. mai intai asupra chestiunilor de drept;
c. asupra chestiunilor de fapt sau de drept, fara o ordine prestabilita.
44. In cazul in care instanta a dispus reluarea dezbaterilor:
a. cauza se repune pe rol;
b. cauza se restituie procurorului pentru refacerea urmaririi penale;
c. instanta va pune in discutie imprejurarea care trebuie lamurita in aceeasi sedinta sau in alta sedinta in continuare.
45. Hotararea prin care instanta penala solutioneaza fondul cauzei trebuie sa contina:
a. parte introductiva, expunere si dispozitiv;
b. minuta, parte introductiva, expunere si dispozitiv;
c. parte introductiva si dispozitiv.
46. Termenul in care instanta este obligata sa comunice hotararea este :
a. 20 de zile;
b. 15 zile;
c. neprevazut in Codul de Procedura Penala.

4
GRILE APEL

1. Dacă hotărârea judecătorească pronunțată de prima instanță a fost desființată ca efect al

admiterii apelului parchetului declarat în defavoarea inculpatului și al apelului inculpatului,
instanța care rejudecă:
a) poate agrava situația inculpatului stabilită prin soluția dată în primă instanță;
b) nu poate agrava situația inculpatului stabilită prin soluția dată în primă instanță, pentru a nu fi
încălcat principiul non reformatio in peius;
c) situația inculpatului poate fi agravată doar dacă prima instanță procedează la rejudecarea cauzei.

2. Verificarea măsurii preventive dispuse într -o cauză penală, după pronunțarea unei hotărâri
în primă instanță, atacată cu apel, până la sesizarea instanței de apel, se realizează:
a) de către prima instanță;
b) de către instanța ierarhic superioară;
c) măsura preventivă încetează de drept la data pronunțării hotărârii primei instanțe.

3. În situația în care apelul părții responsabile civilmente este tardiv declarat, însă instanța
admite apelul inculpatului sub aspectul laturii civile a cauzei:
a) instanța va admite, prin extinderea efectelor apelului inculpatului, şi apelul declarat de partea
responsabilă civilmente;
b) va respinge ca tardiv apelul părții responsabile civilmente și va extinde efectele apelului declarat
de inculpat și în ceea ce o privește pe partea responsabilă civilmente;
c) va respinge ca tardiv apelul părții responsabile civilmente, nefiind aplicabile dispozițiile art. 419
Cod procedură penală.

4. Prin sentința pronunțată la data de 20.09.2018, inculpatul AB a fost condamnat la 2 ani

închisoare sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. și ped. de art. 244 C.pen. înșelăciunea și
obligat la plata a 4000 lei cu titlu de despăgubiri materiale către partea civilă CD. La data de
22.09.2018, partea civilă CD a renunțat în mod expres la calea de atac a apelului. Împotriva
sentinței, inculpatul AB a declarat apel în termen. Persoana vătămată CD:
a) poate reveni asupra renunțării în ceea ce privește latura penală a cauzei până la primul termen de
judecată în fața instanței de apel;
b) poate reveni asupra renunțării în ceea ce privește latura civilă a cauzei până la primul termen de
judecată în fața instanței de apel;
c) poate reveni asupra renunțării în ceea ce privește latura penală a cauzei înăuntrul termenului pentru
declararea apelului.

5. Instanța de apel, învestită cu apelurile declarate de procuror și partea civilă, admițând apelul
declarat de:
a) procuror în defavoarea inculpatului, va putea dispune achitarea acestuia, pe temeiul prev. art. 16
alin. (1) lit. b) teza I C.pr.pen.;
b) partea civilă, va putea înlătura dobânzile aferente sumei acordate acesteia cu titlul de despăgubiri
civile;
c) procuror în favoarea inculpatului, va putea înlătura dispoziția privind deducerea unei perioade
executate anterior de către inculpat, constatând că în mod nelegal prima instanță procedase la
deducerea perioadei respective.

6. În cazul în care împotriva unei sentințe penale de condamnare declară apel doar partea
responsabilă civilmente, care invocă faptul că în mod greșit a fost obligată în solidar cu
inculpatul la plata de daune materiale, deoarece nu sunt îndeplinite cerințele legale ce atrag
răspunderea civilă pentru fapta altuia:
a) instanța de apel poate să reducă cuantumul depăgubirilor la care a fost obligat inculpatul în solidar
cu partea responsabilă civilmente;
b) instanța de apel poate să dispună achitarea inculpatului;
c) instanța de apel poate reduce pedeapsa aplicată inculpatului prin sentința atacată.

7. Apelul declarat Ministerul Justiției împotriva sentinței penale pronunțate de judecătorie, în

cazul în care nu a fost parte în proces, prin care se solicită reducerea onorariilor avocaților din
oficiu, fiind apreciate ca fiind excesive:
a) va fi respins ca inadmisibil;
b) va fi respins ca urmare a admiterii excepției lipsei calității procesuale active a Ministerului
Justiției;
c) va fi analizat pe fond.

8. Nelegala citare, în faţa instanţei de apel, a inculpatului major judecat în stare de libertate:
a) poate fi invocată nu mai de către acesta, la primul termen la care procedura de citarea cu el este
legal îndeplinită;
b) poate fi invocată și de partea civilă;
c) nu poate fi invocată de instanță din oficiu.

9. La data de 31.05.2017, inculpatul A.B. administrator la societatea comerciala X S.R.L. din

municipiul T., a ridicat din casieria societăţii, în numerar, mai multe sume de bani, însuşindu-şi
astfel în total suma de 525.789 lei, pe care nu a folosit-o pentru susţinerea activităţii economice
a societăţii. Societatea comercială X S.R.L. s-a constituit parte civilă în cauză, în cursul
urmăririi penale, prin cabinet individual de insolvenţă Y, la data de 15.11.2017 fiind declanşată
procedura insolvenţei societăţii. Inculpatul nu a depus eforturi pentru recuperarea prejudiciul
cauzat părţii civile, deşi a declarat că recunoaşte fapta reţinută în sarcina sa şi că este de acord
cu recuperea pagubei cauzate, dar că nu are posibilităţi materiale, astfel că nu a mai propus
administrarea altor probe în faţa instanţei de judecată, care a procedat astfel la o judecare
abreviată a cauzei, conform solicitării inculpatului, în baza procedurii aplicabile în cazul
recunoaşterii învinuirii, făcând aplicarea dispoziţiilor legale privitoare la reducerea cu 1/3 a
limitelor de pedeaspă. Inculpatul T. a fost astfel condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de
delapidare, la pedeapsa principală de 1 an închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub
supraveghere pe un termen de supraveghere de 2 ani, cu respectarea măsurilor de
supraveghere şi cu executarea obligaţiilor stabilite de instanţă, în condiţiile legii şi a fost obligat
sub aspectul laturii civile la plata sumei de 525.789 lei despăgubiri civile în favoarea părţii civile
societatea X S.R.L. în faliment, prin cabinet individual de insolvenţă Y, fiind obligat şi la
cheltuieli de judecată, potrivit legii. Procurorul a declarat apel împotriva sentinţei, invocând
nelegalitatea pedepsei principale aplicate inculpatului. În calea de atac, raportat la motivul de
apel, instanţa de judecată:
a) va admite apelul, va desfiinţa sentinţa primei instanţe pronunţând o nouă hotărâre, întrucât
pedeapsa aplicată inculpatului este peste limita maximă prev. de dispoziţiile legale incidente în cauză-
art.295 Cod penal cu referire la art.308 Cod penal, cu reţinerea disp. art.396 alin.10 Cod pr.pen.;
b) va respinge apelul ca nefondat, menţinând hotărârea atacată, întrucât pedeapsa aplicată inculpatului
este în limitele prev. de dispoziţiile legale incidente în cauză - art.295 Cod penal cu referire la art.308
Cod penal, cu reţinerea disp. art.396 alin.10 Cod pr.pen.;
c) va admite apelul, va desfiinţa sentinţa primei instanţe, pronunţând o nouă hotărâre, întrucât
pedeapsa aplicată inculpatului este sub limita minimă prev. de dispoziţiile legale incidente în cauză-
art.295 Cod penal, cu reţinerea disp. art.396 alin.10 Cod pr.pen.

10. Prin Decizia penală nr. 153/A/2019 din 19.03.2019, pronunțată de Curtea de Apel O, în baza
art.431 Cpp s-a respins, ca inadmisibilă, în principiu, contestația în anulare declarată de
contestatorul AB împotriva Deciziei penale nr. 598/A/2018, pronunțată de Curtea de Apel O la
data de 13.12.2018. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel O a constatat că dosarul
de fond se soluționase definitiv prin Decizia penală nr. 609/A/27.09.2016 a Curții de Apel O și
că, în lipsa anulării acestei decizii, fondul cauzei nu putea fi reluat, concluzia fiind aceea că
analiza incidenței cazului de contestație în anulare prev. de art. 426 alin.1 lit.b Cpp, invocat de
contestator se raportează la actele și lucrările aflate la dosarul cauzei la momentul la care a
rămas definitivă Decizia penală nr.609/A/27.09.2016 care nu face obiectul contestației în
anulare și nu la momentul în care a rămas definitivă Decizia penală nr. 598/A/2018 din
13.12.2018 a Curții de Apel O, a cărei contestație în anulare s-a solicitat. Pentru considerentele
arătate mai sus s-a reținut că nu sunt incidente dispozițiile art.426 alin(1) lit.b Cpp. Împotriva
acestei decizii au declarat apel contestatorul AB și persoana interesată BC. Soluționând apelul,
Înalta Curte de Casație și Justiție va decide:
a) respinge apelul, ca nefondat;
b) respinge apelul, ca inadmisibil;
c) admite apelul și trimite cauza spre rejudecare.

11. Dacă persoana vătămată minoră nu a fost citată la soluţionarea cauzei în primă instanţă, iar
acţiunea civilă nu a fost exercitată din oficiu de către procuror:
a) se va trimite cauza de către instanţa de apel, spre rejudecare la prima instanţă;
b) se va rejudeca fondul cauzei de către instanţa de apel;
c)se va respinge apelul formulat de către procuror, dacă persoana vătămată arată în apel că a renunţat
la calitatea de persoană vătămată.

12. În urma soluţionării apelului declarat exclusiv de inculpat, instanța de apel:

a) poate dispune măsura de siguranţă a internării medicale sau a obligării la tratament medical,
motivat de caracterul medical al acesteia;
b) poate, în interesul inculpatului, să dispună măsura de siguranţă a internării medicale sau a obligării
la tratament medical, nefiind o sancţiune de drept penal;
c) nu poate dispune măsura de siguranţă a internării medicale sau a obligării la tratament medical.

13. Inculpatul B.C. a fost condamnat, prin hotărâre rămasă definitivă la o pedeapsă de 8 ani
închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală și spălare de bani. Pe parcursul
judecării cauzei, atât în fața instanței de fond cât și în fața instanței de apel, inculpatul a depus,
la date diferite, respectiv 14.03.2015, 12.04.2015, 18.10.2017 și 06.11.2017, acte medicale din
care rezulta că suferă de mai multe afecțiuni medicale. Ulterior, acesta a formulat cerere de
revizuire care a fost respinsă de Tribunalul X, instanță care a judecat în fond cauza. Împotriva
acestei hotărâri, B.C. a formulat apel, solicitând reluarea judecații și interpretarea actelor
medicale depuse la datele de 14.03.2015, 12.04.2015, 18.10.2017 și 06.11.2017 ca fiind fapte și
împrejurări noi întrucât nu au fost luate în considerare de judecători în soluționarea
procesului, în sensul aplicării unei pedepse mai blânde, ceea ce dovedește netemeinicia hotărârii
de condamnare. Curtea de Apel va decide:
a) admiterea apelului formulat de condamnatul - revizuent B.C. întrucât înscrisurile medicale la care
acesta a făcut referire constituie fapte sau împrejurări noi, în sensul art. 453 lit.a C.pr.pen;
b) respingerea apelului formulat de condamnatul - revizuent B.C. ca inadmisibil;
c) respingerea apelului formulat de condamnatul - revizuent B.C. ca nefondat întrucât actele medicale
au fost avute în vedere de instanțele de judecată (fond și apel), neputând fi considerate probe noi.

14. Prin sentința penală din 03.03.2017, în temeiul art.16 alin.(1) lit. f) C. p.p. Tribunalul a
dispus încetarea procesului penal față de inculpatul A, trimis în judecată pentru săvârșirea
infracțiunii de luare de mită, pentru că, la 15.10.2016, acesta a decedat, așa cum rezultă din
certificatul de deces depus la dosar. Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal
X, soția inculpatului, solicitând continuarea procesului penal pentru a dovedi nevinovăția lui A
și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că instanța de fond a interpretat greșit probatoriul
în cauză și, ca urmare, a reținut o situație de fapt greșită. Apelul declarat de X este:
a) fondat, dar numai pentru motivul greșitei aprecieri a probatoriului în condițiile în care instanța de
apel constată că a existat o astfel de greșeală, urmând să se dispună trimiterea spre rejudecare;
b) inadmisibil;
c) nefondat.

15. În cauza nr. X/Y/2017 aflată pe rolul Curții de apel București, având ca obiect judecarea
apelului declarat de inculpatul ZE împotriva sentinţei nr. Z pronunțată de Tribunalul
București, a formulat cerere de strămutare inculpatul ZE, motivând că există o suspiciune
rezonabilă că imparțialitatea judecătorilor este afectată de împrejurările cauzei. Soluționând
cererea de strămutare, I.C.C.J. a dispus strămutarea judecării căii de atac a apelului la Curtea
de apel Ploieşti. Având în vedere datele speţei, considerați că:
a) în cazul în care, judecând apelul, Curtea de apel Ploieşti admite apelul inculpatului și desfiinţează
sentinţa primei instanţe cu trimitere spre rejudecare, rejudecarea cauzei se va efectua de către
Tribunalul București;
b) în cazul în care, judecând apelul, Curtea de apel Ploieşti admite apelul inculpatului și desfiinţează
sentinţa primei instanţe cu trimitere spre rejudecare, rejudecarea cauzei se va efectua de către o
instanță corespunzătoare în grad celei care a soluționat fondul din circumscripția celei la care s-a
strămutat cauza, indicată prin decizia de desființare;
c) Înalta Curte de Casație și Justiție nu a procedat corect, strămutarea judecării cauzei de la o curte de
apel la alta putând fi dispusă doar în faza judecății în primă instanță, nu şi în calea de atac a apelului.

16. În cauza nr. X/Y/2015 aflată pe rolul Curții de apel București, având ca obiect judecarea
apelului declarat de inculpatul NN împotriva sentinţei nr. Z pronunțată de Tribunalul
București, instanța de apel a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar față de
inculpatul NN pentru 60 de zile. Împotriva încheierii instanței de apel, în termen de 30 de ore
de la pronunțare, a formulat contestație procurorul, criticând soluția sub aspectul nelegalității
sale în sensul în care durata măsurii controlului judiciar nu poate depăși 30 de zile. Contestația
procurorului:
a) va fi respinsă ca tardivă;
b) va fi respinsă ca neîntemeiată;
c) va fi respinsă ca inadmisbilă.

17. Prin sentinţa Z pronunţată în cauza penală nr. X/Y/2016, inculpaţii AB şi BC (coautori) au
fost achitați în temeiul disp.art. 16 alin. (1) lit. b) teza I - fapta nu e prevazută de legea penală
pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de disp. art. 253 C.pen. (distrugere). Împotriva
sentinței a declarat apel procurorul, acesta criticând sentința numai cu privire la inculpatul AB,
prin apelul său solicitând schimbarea temeiului de achitare a inculpatului AB în cel prevăzut de
disp. art. 16 alin. (1) lit. d): există o cauză justificativă sau de neimputabilitate - caz fortuit.
Instanța de apel a admis apelul declarat de procuror și, după rejudecarea cauzei, a schimbat
temeiul de achitare în ceea ce îl privește pe inculpatul AB în cel prev. de disp. art. 16 alin. (1) lit.
d) - caz fortuit. În ceea ce îl privește pe inculpatul BC, consideraţi că:
a) în temeiul efectului extensiv al apelului, instanța de apel va schimba temeiul de achitare în cel
prev. de disp. art. 16 alin. (1) lit. d) - caz fortuit și în ceea ce îl privește pe inculpatul BC;
b) în temeiul efectului devolutiv al apelului, instanța de apel va schimba temeiul de achitare în cel
prev. de disp. art. 16 alin. (1) lit. d) - caz fortuit și în ceea ce îl privește pe inculpatul BC;
c) instanța de apel va lăsa neschimbată sentinţa de condamnare în ceea ce îl priveşte pe inculpatul BC,
nefiind îndeplinite condițiile pentru operarea efectului extensiv al apelului.

18. Prin sentința Z pronunțată în cauza penală nr. X/Y/2017 de Judecătoria Constanţa,
inculpatul LM a fost condamnat la 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped.
de disp.art. 194 C.pen. rap. la disp.art.38 C.pen.- vătămare corporală și la x despăgubiri
materiale către partea civilă TT, copia minutei fiind comunicată părților și persoanei vătămate
RT în data de 01.08.2017. Împotriva sentinței au formulat apel: - inculpatul LM, în data de
08.08.2017, în apelul său acesta criticând pedeapsa prea mare aplicată acestuia, precum și -
persoana vătămată RT, în data de 18.08.2017, aceasta criticând cuantumul redus al
despăgubirilor materiale acordate părții civile TT, fratele său major. Având în vedere datele
speţei considerați că:
a) apelul persoanei vătămate RT va fi admis;
b) apelul persoanei vătămate RT va fi respins ca inadmisibil de către instanța de apel;
c) instanța de apel, admițând apelul inculpatului LM, desființând sentința primei instanțe și
pronunțând o nouă hotărâre, nu poate crea o situație mai grea prentru inculpatul LM.

19. Prin sentinţa penală nr. 12/20.09.2018, prima instanţă l-a condamnat pe inculpatul X la
pedeapsa închisorii de 3 ani şi 6 luni pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală şi a
admis în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF. Împotriva acestei hotărâri,
poate formula apel:
a) procurorul, în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii motivate, atât cu privire la latura
penală, cât şi cu privire la latura civilă a cauzei;
b) partea civilă, numai în ceea ce priveşte latura civilă;
c) inculpatul, în ceea ce priveşte latura penală și latura civilă.

20. Împotriva sentinței Z pronunțate în cauza penală X/Y/2019, sentință prin care inculpatul
AB a fost condamant la 2 ani închisoare și obligat la 500 lei despăgubiri civile către partea
civilă, pentru săvârșirea infracțiunii de furt, faptă prev. si ped. de dispozițiile art. 228 Cod
penal, a formulat apel inculpatul AB, acesta fiind singurul apelant în cauză. În apelul său,
acesta a criticat atât pedeapsa prea mare aplicată cât și modul în care instanța a soluționat
latura civilă, având în vedere că la dosarul cauzei nu erau probate în niciun fel daunele
materiale acordate părții civile. Instanța de apel:
a) este obligată să se pronunțe asupra tuturor motivelor de apel invocate de apelantul-inculpat AB;
b) soluționând cauza, nu poate crea o situație mai grea pentru apelantul-inculpat AB;
c) nu mai poate readministra probele administrate de prima instanță de judecată.

21. Prin sentinţa penală nr.X din 16 martie 2017 Tribunalul Bucureşti a dispus condamnarea
inculpatului SG pentru infracţiunea de luare de mită fără să se pronunţe şi cu privire la fapta
de abuz în serviciu pentru care inculpatul fusese trimis în judecată. Judecând apelul declarat în
termen de persoana vătămată cu privire la această omisiune:
a) instanţa de apel va respinge apelul ca inadmisibil;
b) instanţa de apel va admite apelul, va dispune desfiinţarea sentinţei şi rejudecarea de către
Tribunalul Bucureşti;
c) instanţa de apel va admite apelul, va desfiinţa sentinţa şi rejudecând, se va pronunţa cu privire la
ambele fapte.

22. Împotriva sentinţei penale pronunţate de către Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin
care s-a dispus condamnarea inculpatului AB la 5 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii
de vătămare corporală, a declarat apel inculpatul invocând faptul că judecarea cauzei a avut
loc în lipsa părţii responsabile civilmente, nelegal citate, precum şi că i s-a aplicat o pedeapsă în
alte limite decât cele prevăzute de lege. Prin raportare la cele două motive de apel invocate de
inculpat, în cauză:
a) sunt incidente două cazuri de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare;
b) este incident un singur caz de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare;
c) nu este incident niciun caz de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare.

23. Prin sentinţa penală pronunţată la data de 22 iulie 2018 Judecătoria Ploieşti a dispus
condamnarea inculpatului AX la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvîrşirea infracţiunii
de furt. Împotriva acestei sentinţe poate declara apel pe latură penală potrivit dispoziţiilor
legale:
a) procurorul, în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei redactate;
b) pentru inculpat, soţul acestuia, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei;
c) persoana vătămată, în termen de 10 zile de la comunicarea minutei.

24. În cazul judecării apelului:

a) instanţa de apel nu poate readministra probele administrate de către prima instanţă de judecată;
b) la dezbaterea apelului primul cuvânt se acordă, în toate cazurile, procurorului;
c) instanţa de apel procedează la ascultarea inculpatului, cînd aceasta este posibilă.

25. Renunţarea la apel:

a)poate interveni până la încheierea dezbaterilor la instanţa de apel, conform legii;
b) asupra renunţării la apel nu se poate reveni, precum în cazul retragerii apelului;
c) asupra renunţării, cu excepţia apelului care priveşte latura civilă, se poate reveni în condiţiile legii.

26. Referitor la declararea apelului:

a) termenul de declararea apelului este de 10 zile, care, pentru părţi şi persoana vătămată curge de la
data comunicării hotărârii judecătoreşti redactate;
b) cererea de apel nesemnată, întrucât nu poate fi confirmată în faţa instanţei,va fi respinsă ca
inadmisibilă;
c) cererea de apel se depune la instanţa a cărei hotărâre se atacă.

27. În urma judecării apelului declarat de inculpatul AB, condamnat în primă instanţă pentru
comiterea infracţiunii de ultraj, curtea de apel a decis achitarea acestuia. Referitor la
pronunţarea şi redactarea hotărârii instanţei de apel:
a) hotărârea va fi redactată de unul dintre judecătorii care au soluţionat cauza şi se semnează numai
de aceştia;
b) la pronunţarea hotărârii părţile se citează;
c) hotărârea va fi pronunţată în şedinţă publică, de preşedintele completului de judecată, asistat de
grefier.

28. Inculpatul AB este condamnat prin sentinţa pronunţată de Judecătoria X la o pedeapsă de 3

ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat ca urmare a admiterii acordului de
recunoaştere a vinovăţiei încheiat între inculpat şi Ministerul Public. În cauză:
a) pentru procuror, termenul de declarare a apelului împotriva sentinţei de condamnare este de 10 zile
de la comunicare;
b) persoana vătămată nu poate declara apel dacă nu a fost prezentă la termenul fixat pentru judecarea
cauzei;
c) inculpatul poate declara apel chiar dacă în faţa instanţei de fond a cerut admiterea acordului.

29. Împotriva sentinţei penale prin care Judecătoria Constanţa a luat faţă de inculpatul A.V.
măsura educativă a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an ca urmare a
săvârşirii infracţiunii de furt calificat declară apel procurorul şi personal inculpatul A.V.,
minor în vârstă de 17 ani. În aceste condiţii:
a) inculpatul A.V. îşi poate retrage apelul declarat până la închiderea dezbaterilor la instanţa de apel;
b) apelul declarat de procuror poate fi retras doar de procurorul ierahic superior;
c) apelul declarat de procuror în favoarea inculpatului A.V. şi retras în condiţiile legii poate fi însuşit
de inculpat.

30. Apelul:
a) poate fi exercitat de către expertul care a fost desemnat în cauză, în ceea ce priveşte indemnizaţia
stabilită acestuia, de îndată după pronunţarea încheierii prin care s-a dispus asupra indemnizaţiei;
b) declarat de procuror poate fi retras de către procurorul ierarhic superior chiar dacă nu există
acordul procurorului care l-a declarat;
c) declarat de procuror şi retras ulterior nu poate fi însuşit de partea în favoarea căreia a fost declarat
în măsura în care aceasta nu a declarat apel.

31. Apelul:
a) declarat împotriva unei sentinţe de condamnare se judecă cu citarea părţilor şi a persoanei
vătămate;
b) declarat în termen este suspensiv de executare, în afară de cazul în care legea dispune altfel;
c) nu poate fi declarat pentru inculpat şi de soţul acestuia.

32. Termenul de apel:

a) pentru procuror curge de la pronunţarea hotărârii;
b) pentru persoana vătămată curge de la comunicarea hotărârii redactate;
c) pentru inculpat curge de la comunicarea copiei minutei.

33. La judecarea apelului:

a) instanţa de apel nu poate da o nouă apreciere probelor deja administrate în cauză;
b) se aplică numai regulile de procedură prevăzute expres în lege privind judecarea apelului;
c) instanţa verifică hotărârea atacată atât pe baza lucrărilor şi a materialului din dosar, cât şi a oricăror
probe administrate în faţa instanţa de apel.

34. Prin sentinţa penală nr. 25 din 10.04.2019, pronunţată de Tribunalul X, s-a dispus
condamnarea inculpatului RT, avocat în Baroul X din anul 2010, la o pedeapsă de 3 ani
închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, faptă săvârşită în luna
iulie 2017. Judecând apelul inculpatului RT, singurul apel declarat în cauză, instanţa de apel:
a) este obligată să readministreze declaraţiile pe care prima instanţă şi-a întemeiat soluţia de
condamnare;
b) este obligată să examineze cauza şi sub aspectul competenţei instanţei care a pronunţat hotărârea
atacată chiar dacă apelantul nu a invocat acest aspect;
c) dacă admite apelul pe motiv de necompetenţă, va desfiinţa sentinţa şi va dispune rejudecarea
cauzei de către Curtea de Apel.

35. În cazul apelului:

a) pentru procuror, termenul de apel este de 10 zile şi curge de la comunicarea copiei minutei;
b) la judecarea apelului instanţa de apel poate administra şi probe noi;
c) pentru inculpat, termenul de apel este de 10 zile şi curge de la comunicarea hotărârii redactate în
ansamblul ei.

36. Repunerea în termenul de apel este posibilă atunci când:

a) inculpatul a fost internat în stare gravă în spital și a luat cunoștință de hotărârea de condamnare cu
5 zile înainte de introducerea căii de atac;
b) inculpatul a declarat apel după 3 luni de la comunicarea legală a hotărârii , întrucât fost
intempestiv trimis să lucreze pe o platformă petrolieră în Marea Neagră la 3 zile după comunicarea
otărârii, de unde s-a întors cu 7 zile înainte de declararea apelului;
c) inculpatul a formulat apel după 3 zile de la momentul încarcerării sale în vederea executării
pedepsei, când i-a fost comunicată entru prima dată hotărârea.

37. Hotărârea prin care instanța penală soluționează acțiunea penală:

a) nu poate să privească și acțiunea civilă exercitată în cauză, dacă soluția pronunțată este de încetare
a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripției răspunderii penale;
b) nu poate fi atacată cu apel de soția inculpatului, dacă aceasta a avut apărător ales;
c) poate fi atacată cu apel de martorul audiat în cauză, în ceea ce privește amenda judiciară care i-a
fost aplicată prin sentință.

38. Atunci când apelul a fost retras înăuntrul termenului de apel, hotărârea primei instanțe
devine definitivă la data:
a) expirării termenului de apel;
b) retragerii apelului;
c) pronunțării sentinței.

39. În procedura de soluționare a contestației formulate împotriva încheierii prin care au fost
respinse cererile și excepțiile invocate de inculpat și s-a dispus începerea judecății:
a) se citează și partea civilă;
b) poate fi invocată de către inculpat excepția necompetenței teritoriale a organului de urmărire
penală, dacă aceasta nu a fost invocată în fața judecătorului de cameră preliminară de la instanța
sesizată cu rechizitoriu;
c) poate fi dispusă o soluție de încetare a procesului penal în cazul în care părțile declară că se
împacă.
1-a 2-a 3-b 4-c 5-a 6a 7-c 8-b 9-b 10-b 11-a 12-c 13-c 14-c 15-b 16-c 17-c 18-b,c 19-c 20-ab 21-b
22-b 23-bc 24-c 25c 26-c 27-c 28-ac 29-bc 30-ab 31-ab 32-c 33-c 34-bc 35ab 36-a 37-c 38-a 39-a
 EXAMEN DREPT PROCESUAL PENAL II (IF și ID 2020/2021)

1. Într-o cauză penală, se constată printr-o expertiză medico-legală că inculpatul suferă de o boală gravă
care îl împiedică să ia parte la urmărirea penală, dar din alte probe administrate în cauză reiese că boala a
fost provocată prin manopere ale inculpatului; în acest context:
a) procurorul este obligat să verifice periodic, dar nu mai târziu de 3 luni de la data dispunerii suspendării,
dacă mai subzistă cauza care a determinat suspendarea urmăririi penale;
b) în timpul cât urmărirea este suspendată, organele de cercetare penală continuă să efectueze actele a căror
îndeplinire nu este împiedicată de situaţia inculpatului;
c) nu se poate dispune suspendarea urmăririi penale;
d) la reluarea urmăririi penale, după încetarea cauzei de suspendare, procurorul este obligat să efectueze
personal urmărirea penală.

2. Examinarea admisibilității în principiu a cererii de contestație în anulare:

a) se desfășoară în camera de consiliu, cu citarea părților și cu participarea procurorului;
b) presupune atât verificarea actelor din dosar, cât și administrarea oricărui mijloc de probă în ședință
publică;
c) determină suspendarea obligatorie a executării hotărârii a cărei anulare se cere;
d) se desfășoară în ședință publică, cu ascultarea părților și a concluziilor procurorului.

3. Contestația privind durata procesului penal:

a) poate fi introdusă și în cursul procedurii în camera preliminară;
b) este o cale extraordinară de atac prin care se solicită accelerarea procedurii;
c) poate fi introdusă și de către procuror în cursul judecății;
d) poate fi formulată după cel puțin 6 luni de la începerea urmăririi penale, pentru cauzele aflate în cursul
urmăririi penale.

4. Cererea de redeschidere a procesului penal pentru persoanele condamnate judecate în lipsă poate fi
formulată:
a) oricând, în favoarea condamnatului;
b) doar de către persoana judecată în lipsă;
c) și de către procuror;
d) de către comandantul locului de deținere, când persoana judecată în lipsă este privată de libertate.

5. Procedura audierii anticipate:

a) se poate aplica inculpatului, atunci când există riscul ca acesta să nu mai poată fi audiat în cursul
judecății;
b) se desfășoară în camera de consiliu, fără citarea părților și a persoanei vătămate și fără participarea
procurorului;
c) se poate aplica și de către judecătorul de cameră preliminară, la sesizarea procurorului;
d) se poate desfășura și la sediul instanței.

6. Judecătorul de cameră preliminară sesizat cu o plângere împotriva soluției de clasare:

a) respinge plângerea, dacă aceasta este tardivă, pronunțându-se prin încheiere care poate fi atacată prin
contestație;
b) soluționează plângerea în camera de consiliu, fără participarea petentului, a procurorului și a intimaților;
c) admite plângerea, desființând soluția atacată și dispune începerea judecății cu privire la faptele și
persoanele pentru care, în cursul cercetării penale, a fost pusă în mișcare acțiunea penală, când probele legal
administrate sunt suficiente;
d) soluționează plângerea în ședință publică, după citarea petentului și a intimaților și încunoștințarea
procurorului.

1
7. Executarea pedepsei închisorii poate fi amânată:
a) doar la cererea persoanei condamnate;
b) când condamnatul are un copil mai mic de un an;
c) și la cererea administrației penitenciarului, în cazul în care se invocă un impediment de natură medicală
privind imposibilitatea punerii în executare a pedepsei;
d) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana condamnată suferă de o boală care nu
poate fi tratată în rețeaua sanitară a Administrației Naționale a Penitenciarelor, dar specificul bolii permite
tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății.

8. În procedura de cameră preliminară, judecătorul de cameră preliminară:

a) se pronunță în camera de consiliu, fără participarea procurorului și fără citarea părților și a persoanei
vătămate, dispunând începerea judecății, dacă respinge cererile și excepțiile invocate ori ridicate din oficiu;
b) restituie cauza la parchet dacă exclude una sau mai multe probe administrate în cursul urmăririi penale;
c) dispune începerea judecății dacă a constatat legalitatea sesizării instanței, a administrării probelor și a
efectuării actelor de urmărire penală;
d) restituie cauza la parchet dacă a sancționat cu nulitatea unele acte de urmărire penală efectuate cu
încălcarea legii.

9. Obiectul judecății în primă instanță:

a) se limitează la fapta reținută în actul de sesizare a instanței, dar nu și la încadrarea juridică a acesteia,
instanța având posibilitatea să schimbe încadrarea juridică a faptei;
b) poate fi modificat de către judecătorul de cameră preliminară, după parcurgerea procedurii în camera
preliminară;
c) nu se limitează la persoanele arătate în actul de sesizare, instanța având posibilitatea să extindă procesul
penal și asupra altor persoane;
d) se poate modifica în faza de judecată, instanța având posibilitatea să extindă procesul penal și asupra
altor fapte.

10. Cererea de revizuire a hotărârilor definitive pronunțate în cauzele în care Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale:
a) se poate introduce doar de către persoana al cărei drept a fost încălcat;
b) se poate face oricând, în favoarea condamnatului;
c) se poate face cel mai târziu în termen de 3 luni de la data publicării în Monitorul Oficial al României,
Partea I, a hotărârii definitive pronunțate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului;
d) se introduce doar la Înalta Curte de Casație și Justiție.

11. Dacă renunță la urmărire penală, procurorul poate dispune, după consultarea inculpatului, ca acesta:
a) să poarte permanent un dispozitiv electronic de supraveghere;
b) să ceară public scuze persoanei vătămate;
c) să nu depășească o anumită limită teritorială;
d) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa.

12. Acordul de recunoaștere a vinovăției:

a) se poate încheia în cursul urmăririi penale, chiar și înainte de punerea în mișcare a acțiunii penale;
b) nu poate fi încheiat de către inculpații minori;
c) nu se poate încheia cu privire la infracțiunile pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață;
d) poate fi inițiat doar de către inculpat.

13. Contestația se soluționează:

a) prin decizie, care nu este supusă niciunei căi de atac;
b) de către instanța care a pronunțat hotărârea atacată;
c) prin sentință, care poate fi atacată cu apel;
d) în camera de consiliu, fără citarea părților și fără participarea procurorului.

2
14. Darea în urmărire:
a) se solicită când nu s-a putut executa un mandat de aducere, întrucât persoana prevăzută în mandat nu a
fost găsită la adresa indicată;
b) se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Generală de Poliție a
Municipiului București sau, după caz, de inspectoratul de poliție județean, sesizat potrivit legii;
c) se comunică procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în toate
cazurile în care a fost dispusă în vederea depistării unei persoane urmărite internațional despre care există
date că se află în România;
d) se solicită de organul de poliție care constată că persoana a fugit din unitatea în care executa măsura
internării medicale.

15. Cererea de recurs în casație poate fi introdusă:

a) doar împotriva deciziilor pronunțate de instanțele de apel;
b) în termen de 10 zile de la data rămânerii definitive a hotărârii atacate;
c) și împotriva sentințelor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție;
d) oricând, dacă este în favoarea condamnatului.

16. Soluția respingerii apelului, ca inadmisibil, se pronunță atunci când:

a) apelul a fost introdus după expirarea termenului prevăzut de lege și nu se justifică repunerea în termen;
b) se constată că hotărârea atacată este legală și temeinică;
c) după judecarea apelului, se constată că cererea de apel nu a fost întemeiată;
d) apelul a fost declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

17. Instanța de executare este:

a) instanța la care a rămas definitivă hotărârea ce urmează a fi pusă în executare, în urma soluționării căii de
atac a apelului;
b) instanța la care a rămas definitivă hotărârea ce urmează a fi pusă în executare, în urma soluționării căii de
atac a contestației;
c) Curtea de Apel București sau, după caz, Curtea Militară de Apel, în situația în care hotărârea a fost
pronunțată în primă instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție;
d) prima instanță de judecată din cauza respectivă, cu excepția situației în care hotărârea a fost pronunțată în
primă instanță de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

18. Acțiunea pentru repararea pagubei în caz de eroare judiciară:

a) poate fi introdusă oricând;
b) poate fi continuată, după moartea persoanei îndreptățite, de către persoanele care se aflau în întreținerea
sa la data decesului;
c) este o acțiune civilă alăturată acțiunii penale în procesul penal;
d) poate fi îndreptată împotriva persoanei care, cu rea-credință sau din culpă gravă, a provocat situația
generatoare de daune.