Republica Moldova este un stat situat în sud-estul Europei.

Se învecinează cu România la vest și cu

Ucraina la nord, est și sud. Republica Moldova este un stat fără ieșire directă la mare, însă are ieșire la
Dunăre pe o fâșie de 430 de metri[13] la extremitatea sa sudică,[14] prin intermediul căreia are acces
potențial și la Marea Neagră. În procesul dezmembrării Uniunii Sovietice, Republica Moldova și-a
declarat independența la 27 august 1991. La 29 iulie 1994 a fost adoptată prima constituție a Republicii
Moldova. Începând cu anul 1990, teritoriul Republicii Moldova situat pe malul estic al fluviului Nistru
este sub control de facto al regimului separatist din Transnistria (controlat și/sau sprijinit de Rusia).[15]
[16]

Republica Moldova este o republică parlamentară cu un președinte în calitate de șef al statului și un

prim-ministru în calitate de șef al guvernului. Republica Moldova este stat membru al Organizației
Națiunilor Unite, Consiliul Europei, Parteneriatului pentru Pace, OMC, OSCE, GUAM, CSI, OCEMN și al
altor organizații internaționale. Republica Moldova a implementat primul Plan de Acțiune de 3 ani în
cadrul Politicii Europene de Vecinătate.

În antichitate pe teritoriul Republicii Moldova, României (partea central nord-estică) și Ucrainei (partea

sud-vestică) s-a format civilizația Cucuteni, una dintre cele mai vechi civilizații din Europa. Civilizația a
dispărut misterios după migrările popoarelor indo-europene prin spațiul carpato-danubiano-pontic.
Astfel s-a format civilizația dacilor.

Strabon în „Geografia” menționa că geții aveau aceeași limbă cu tracii, iar dacii aceeași limbă cu geții.
[18]
 Totuși, prima relatare despre geți aparține lui Herodot.[19][20] Cucerirea Daciei de către romani conduce
la contopirea celor două culturi: daco-romanii sunt strămoșii poporului român.[21] După ce Dacia a
devenit provincie a Imperiului Roman s-au impus elemente de cultură și civilizație romană, inclusiv latina
vulgară care a stat la baza formării limbii române.[22][23][24]

Pe baza informațiilor din inscripția de la Dionysopolis[25][26][27] și de la Iordanes, se știe că sub stăpânirea

lui Burebista, ajutat de marele preot Deceneu, s-a format primul stat geto-dac.[28][29] În anul 44 î.Hr.,
Burebista este asasinat de unul dintre slujitorii săi. [30] După moartea lui, statul geto-dac se va destrăma în
4, apoi în 5 regate.[31] Nucleul statal se menține în zona munților Șureanu, unde domnesc
succesiv Deceneu, Comosicus și Coryllus.[32] Statul centralizat dac va atinge apogeul dezvoltării sale
sub Decebal.[33] În această perioadă se mențin o serie de conflicte cu Imperiul Roman, o partea a statului
dac fiind cucerită în 106 d.Hr. de împăratul roman Traian.[34] Între anii 271-275 d.Hr. are loc retragerea
aureliană.[35]

Dacia în timpul lui Constantin cel Mare

Împăratul Constantin cel Mare a construit în 328, podul lui Constantin cel Mare peste Dunăre, în
vederea recuceririi Daciei. În 332 pornește o campanie împotriva vizigoților, îi înfrânge și, ca urmare,
ținuturile de la nord de Dunăre inclusiv sudul Moldovei reintră pentru o perioadă sub stăpânire romană.
Limita de nord din Dacia a imperiului este marcată de Brazda lui Novac[36]. Limesul continua apoi spre
sudul Moldovei (probabil pe râul Buzău) mergând pe la nord de actualul oraș Galați apoi spre Prut pe
la Vadul lui Isac și se termina la lacul (limanul) Sasîc, aproape de Nistru, pe valul de pământ numit uneori
și valul lui Athanaric [37] Cu această ocazie, Constantin și-a adăugat și titlul de Dacicus Maximus.

Situată pe o rută strategică între Asia și Europa, ținuturile Moldovei au fost deseori prădate sau invadate
temporar pe parcursul istoriei antice și medievale de diverse populații sau popoare migratoare, printre
care se pot aminti: sarmați, goți (germanici), huni (mongolici), gepizi, avari, bulgarii turcofoni (inițial,
apoi slavofoni), varegi, maghiari (ugro-finici), pecenegi și cumani (turcofoni), și tătari.[38]

Moldova medievală

Portal Moldova

Articol principal:  Principatul Moldovei.

Stema simplă a Moldovei, la mănăstirea Cetățuia (România)

Total, după Rudolf JosephDupă marea invazie mongolă (1241), întreaga regiune este controlată politic
de către Hoarda de Aur.[39] Principatul Moldovei, întemeiat la jumătatea secolului al XIV-lea, include în
hotarele sale către sfârșitul secolului, teritoriul dintre Carpați, Nistru, Dunăre și Marea Neagră. Odată ce
popoarele migratoare au trecut, s-au asimilat sau așezat (în Europa sau/și Asia), populația băștinasă,
vorbitoare de limbă română, sub conducerea lui Bogdan I, Alexandru cel Bun, Ștefan cel Mare și alți
domnitori reușește să fortifice frontiera răsăriteană (de est) a Moldovei cu mai multe cetăți
românești: Hotin, Soroca, Orhei, Tighina, Cetatea Albă, Chilia[38] După ocuparea cetăților Cetatea Albă și
Chilia în 1484, Imperiul Otoman transformă în 1538, la sfârșitul primei domnii a lui Petru Rareș, Tighina
și Basarabia în raia turcească (în Evul Mediu Dezvoltat, după apariția țărilor române
medievale, Basarabia era denumirea românească a regiunii cunoscută de Turci ca Bugeac).[38]

În secolul al XVI-lea, Principatul Moldovei a fost obligat să plătească tribut la Poarta Otomană fără însă
să-și piardă suzeranitatea. Devenit în vremea domniei Ecaterinei a II-a, vecin răsăritean al
Moldovei, Imperiul Rus anexează (în mod fraudulos față de tratatele de drept politic aflate atunci în
vigoare[40]) prin Pacea de la București din 1812, teritoriul cuprins între Prut și Nistru, parte componentă
a Țării Moldovei (45.600 km2, cu o populație de cca 500.000 de locuitori, în proporție de 86% români),
denumindu-l Gubernia Basarabia.[38]

Perioada țaristă

Articol principal:  Gubernia Basarabia.

Vezi și:  Colonizarea Basarabiei.

Republica Democratică Moldovenească, proclamată în Gubernia Basarabia.

După anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, în Basarabia de Sud începând de la Căușeni și
până la Marea Neagră (pe teritoriile locuite anterior de tătarii nogai și turci) are loc colonizarea cu
populație creștină – moldoveni, găgăuzi, bulgari, ucraineni, ruși, polonezi, germani, evrei. În toată
Basarabia moldovenii au fost expuși unui proces de rusificare și deznaționalizare, astfel în 1867 limba
română este interzisă în școlile din Basarabia. [38][41]

Dezvoltarea economică a guberniei Basarabia (după dezlipirea de Moldova), sub adminstrația rusească,
s-a efectuat în perspectiva unei economii de export de grâne și vite spre portul Odesa și în paralel cu un
proces de rusificare intensă a acestei regiuni, cum se proceda în toate zonele de populație ne-rusă din
imperiul țarist rus. În acest cadru au fost construite căile ferate și zonele urbane noi din Chișinău și Bălți,
care au devenit (demografic) orașe preponderent rusești în mijlocul autohtonilor români-moldoveni.

Pentru a îndepărta Rusia de la gurile Dunării, marile puteri europene, prin Tratatul de la Paris din 1856,
care încheie războiul Crimeii, i-au restituit Principatului Moldovei trei județe din sudul Basarabiei: Cahul,
Bolgrad și Ismail. La 24 ianuarie 1859, Principatul Moldovei, prin unirea cu cel al Țării Românești sub
domnia unică a românului moldovean Alexandru Ioan Cuza, a participat la întemeierea statului național
modern român (care cuprindea atunci și sudul Basarabiei). [38]

Prin Tratatul de la Berlin (1878), marile puteri au obligat România să cedeze înapoi Imperiului Rus cele
trei județe din sudul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) în schimbul Dobrogei și a recunoașterii, de jure,
a independenței României față de Imperiul Otoman. [38]

Prima independență

Articol principal:  Republica Democratică Moldovenească.

Vezi și:  Republica Autonomă Socialistă Sovietică Moldovenească.

În martie 1917, la Chișinău a fost înființat Partidul Național Moldovenesc sub conducerea lui Vasile
Stroescu. Congresul ostășesc de la Chișinău (23-27 octombrie 1917) [38] proclamă autonomia teritorială și
politică a Basarabiei, și ia inițiativa constituirii din reprezentanți ai tuturor națiunilor, confesiunilor,
asociațiilor profesionale și culturale, a unui parlament – Sfatul Țării. [42] Acesta proclamă la 2
decembrie 1917 Republica Democrată Moldovenească în frunte cu Ion Inculeț, iar la 24
ianuarie 1918 votează independența republicii.

Ca urmare a anarhiei și violenței trupelor rusești debandate, la 22 decembrie 1917 Sfatul Țării cere
guvernului român să trimită armata pentru a restabili ordinea. Trupele aliate au trecut Prutul în ziua
de 10 ianuarie 1918 reușind eliberarea Chișinăului de jefuitori, iar în câteva zile să elibereze complet
Basarabia.[43] Sovietul bolșevic din Chișinău, aflând despre chemarea trupelor române, a declarat că nu
se va mai supune Sfatului Țării și a anunțat o primă pentru capetele conducătorilor guvernului
Republicii. Până la urmă însă bolșevicii au fost nevoiți să părăsească Basarabia.[44]

Unirea cu Regatul României

Județele și regiunile istorice ale României Mari după 1926.

Articole principale:  Unirea Basarabiei cu România  și  România Mare.

Întrunit la Chișinău la 27 martie/9 aprilie 1918, Sfatul Țării, organul conducător al republicii, a votat
unirea Republicii Democratice Moldovenești cu Regatul României. Votul de unire cu România a fost dat
cu 86 voturi pentru, 3 împotrivă și 36 abțineri. [38][45] Tratatul de la Paris (1920), semnat de Marea
Britanie, Franța, Italia și Japonia recunoaște unirea Basarabiei cu România. [38]

Pactul germano–rus

Articole principale:  Pactul Ribbentrop-Molotov  și  Ocupația sovietică a Basarabiei și Bucovinei de nord.

În iunie 1940, în virtutea punctului 3 al protocolului adițional secret al pactului Molotov-Ribbentrop (23

august 1939), Uniunea Sovietică adresează României notele ultimative din 26 și 27 iunie 1940, somând-o
să cedeze Basarabia, Nordul Bucovinei și Ținutul Herța, chiar dacă ultimile două regiuni nu făcuseră
niciodată parte din Imperiul Rus.[46][47] La 28 iunie 1940, trupele sovietice invadează și ocupă aceste
teritorii.[38][48] La 2 august, Uniunea Sovietică proclamă pe o parte a teritoriului ocupat Republica
Sovietică Socialistă Moldovenească, care cuprindea șase dintre cele nouă foste județe ale Basarabiei,
între Prut și Nistru, și un teritoriu în stânga Nistrului. Printr-o hotărâre a Kremlinului din 4 noiembrie,
Ținutul Herța, Nordul Bucovinei, județele Hotin la nord și Cetatea Albă, Chilia și Ismail la sud au fost
încorporate în Republica Sovietică Socialistă Ucraineană.[38]

Al Doilea Război Mondial

Articole principale:  Operațiunea München  și  Operațiunea Iași-Chișinău.

Ordinul de zi emis de genralul Ion Antonescu Armatei României, în 22 iunie 1941, prin care i s-a indicat
acesteia să treacă Prutul și să elibereze Basarabia și Bucovina de Nord de sub ocupația sovietică
Pe 22 iunie 1941, unități ale armatelor română și germană au început campania din est împotriva
Uniunii Sovietice, prima operațiune numindu-se „Operațiunea München”, de recuperare a Basarabiei,
Bucovinei de Nord și Ținutului Herța. Armata română a început lupta împotriva forțelor sovietice în
dimineața zilei de 22 iunie 1941 pe un front cuprins între munții Bucovinei și Marea Neagră. Ofensiva s-a
dat pe jumătatea de nord a frontului, de la sectorul Ungheni-Sculeni în sus pe cursul râului Prut, pentru
a îndrepta linia curbată spre vest a garniței URSS în zona de sus. La 5 iulie în orașul Cernăuți au intrat
primele trupe române. La 10 iulie orașul Soroca este eliberat de către Divizia blindată română care apoi
se îndreaptă către localitatea Bălți pe care o eliberează la 12 iulie. Localitatea Orhei este eliberată în
data de 15 iulie de către unități din Divizia 5 infanterie română. Pe 16 iulie, ca urmare a acțiunilor
întreprinse de Corpul 3 român și Corpul 54 german, este eliberat orașul Chișinău. A doua zi, pe 17 iulie,
Cartierul general al Comandamentului frontului germano-român transmite că odată cu victoria pentru
cucerirea masivului Cornești, „cheia strategică a Basarabiei e în mâna noastră” și că Hotinul, Soroca,
Orheiul și Chișinăul au fost eliberate. Pe 21 iulie, Divizia 10 infanterie trece Dunărea și eliberează
localitățile Ismail, Chilia Nouă, Vâlcov și continuă să meargă către Cetatea Albă cu scopul eliberării totale
a Basarabiei.[49]

La 27 iulie 1941, Hitler îi trimite lui Antonescu un mesaj de felicitare pentru eliberarea Basarabiei și

Bucovinei și îi cere să treacă Nistrul și să ia sub supraveghere teritoriul dintre Nistru și Bug. În martie
1944 trupele sovietice intră din nou în nordul Basarabiei (Hotin, Soroca, Bălți) iar la 24 august 1944, ele
ocupă sudul Basarabiei.

După război, propaganda sovietică a încercat să demonstreze și o anumită mișcare de partizani în

Basarabia, în spatele trupelor române. În realitate, mișcarea de partizani sovietică în Basarabia, în cel de
al doilea război mondial, n-a existat. Unele acțiuni armate răzlețe care au fost semnalate în spatele
frontului român au constituit acțiuni ale trupelor speciale sovietice parașutate într-o formă sau alta.

Perioada sovietică

Articol principal:  Republica Sovietică Socialistă Moldovenească.

Odată cu sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial în 1945, Basarabia revine sub ocupație sovietică,
situație în care se va afla până în 1991. Uniunea Sovietică organizează aici Republica Sovietică Socialistă
Moldovenească care se subordonează autorităților de la Moscova. În perioada 1940 - 1941 și 1944 -
1953, sute de mii de locuitori sunt uciși, închiși în lagăre sau deportați în Siberia, politica de
deznaționalizare continuând și după această dată. [38]

În anii 1946 -1947 a avut loc foametea generată de un complex de cauze: distrugerile din timpul
războiului; seceta din anii 1945 și 1946; politica statului prin sechestrarea abuzivă a producției agricole
aparținând gospodăriilor țărănești, colectările de grâu la stat fiind exagerate și necorespunzătoare
proporțiilor recoltei.[50]

Conform cercetărilor istoricului american Rudolf Joseph Rummel, de la Universitatea din Hawaii:

 Între iunie 1940 și iunie 1941, 300.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
57.000 au murit[51];

 Între martie 1944 și mai 1945, 390.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din care
51.000 au murit[52];

 Între mai 1945 și decembrie 1953, 1.654.000 de basarabeni și bucovineni au fost deportați, din
care 215.000 au murit (majoritatea în gulag și pe drum)[53].
Nicolae Ceaușescu și Ivan Bodiul (în dreapta) celebrând la Chișinău, pe 2 august 1976, a 36-a aniversare
a RSS Moldovenești.

În total, după Rudolf Joseph Rummel, aproximativ 2.344.000 de persoane, în mare parte români, au fost
deportate din teritoriile anexate de URSS în 1940 în dauna României, din care 703.000 au fost ucise.
Aceasta reprezintă o medie de 620 de persoane pe zi sau 18.600 pe lună, ceea ce înseamna aproximativ
un tren de zece vagoane sau un convoi de camioane pe zi.

Potrivit cercetărilor istoricului american Charles King [54], diferența dintre populația teritoriului anexat la
recensămintele din 1938 (românesc) și 1959 (sovietic), ținând cont de cei 280.000 de evrei deportați și
uciși în perioada iulie 1941- martie 1944 și de intensa colonizare sovietică după august 1944, arată că
deficitul demografic a fost compensat prin colonizare, dar, simultan, populația băștinașă a românilor
moldoveni s-a menținut la fața locului în proporție de 59% (pentru tot teritoriul anexat, dar fără
Transnistria) față de proporția de 74% înainte de război. Procentul de 15% din o medie de trei milioane
de persoane reprezintă aproximativ 450.000 de persoane. Mulți locuitori români, ruși albi sau refugiați
anticomuniști din Basarabia care nu au reușit să fugă în România când URSS a preluat controlul asupra
acestui teritoriu, au fost capturați de către forțele NKVD sovietice; un procent ridicat din aceștia au fost
împușcați sau deportați[55].

În noile condiții istorice create după 1985 de politica „glasnost”, în RSSM, în 1986 se formează Mișcarea
Democratică din Moldova, devenită ulterior Frontul Popular din Moldova. Acesta organizează la 27
august 1989 o mare adunare națională care impune adoptarea, la 31 august 1989 a limbii române ca
limbă de stat și revenirea la alfabetul latin.[56] La 23 iunie 1990 parlamentul de la Chișinău adoptă
declarația suveranității RSS Moldova, iar Mircea Snegur este ales președinte al republicii. La 23 iunie
1991 este adoptată noua denumire a statului – Republica Moldova. Iar în partea stângă a Nistrului, la 16
august 1990 este proclamată Republica Moldovenească Nistreană, cu reședința la Tiraspol, care nu
recunoaște apartenența sa la Republica Moldova. [38]

A doua independență

Articol principal:  Republica Moldova după independență.

Vezi și:  Războiul din Transnistria,  Conflictul din Găgăuzia,  Protestele de la Chișinău din
2009  și  Controversa identitară în Republica Moldova.
Gheorghe Ghimpu arborând Tricolorul românesc pe clădirea Parlamentului.

La 27 august 1991 în decursul procesului de destrămare a Uniunii Sovietice în state naționale, Republica
Moldova și-a declarat independența. La doar câteva ore după proclamarea independeței, România
recunoște oficial independența Republicii Moldova, devenind astfel prima țară care face asta. La 21
decembrie 1991 Republica Moldova semnează actul de constituire a Comunității Statelor Independente.
În 1992 Republica Moldova devine stat-membru al Organizației Națiunilor Unite.

Înainte de proclamarea independenței, în țară a apărut o mișcare a băștinașilor majoritari, care sprijinea
reunificarea Republicii Moldova cu România, dar și mișcări secesioniste care pledau pentru despărțirea
unor teritorii (Transnistria, Găgăuzia) de Moldova. Cele din urmă, forțe separatiste, au proclamat
unilateral independența teritoriilor respective. Au urmat o serie de ciocniri armate între trupele de
ordine ale Republicii Moldova și milițiile rusofone ale Tiraspolului. Prima bătălie cu morți și răniți s-a
produs pe podul peste Nistru de lângă Dubăsari, la 2 noiembrie 1990 (3 morți, peste 30 răniți din ambele
părți). A urmat altă ciocnire sângeroasă în decembrie 1991 (3 morți, peste 5 răniți din ambele părți). De
la 2 martie 1992 luptele în zona Nistrului au luat un caracter permanent, această data fiind considerată
(cu unele contestări) începutul Războiul din Transnistria. Republica Moldova a fost nevoită să lupte
pentru menținerea suveranității asupra teritoriului din stânga Nistrului, întâmpinând rezistență din
partea Rusiei și Ucrainei, care au susținut armat forțele locale separatiste. La 21 iulie 1992, conflictul a
fost aplanat printr-o convenție semnată între Republica Moldova și Federația Rusă.

Noul parlament, ales la 27 februarie 1994, ratifică tratatul din 1991 de aderare la CSI, renunță la imnul
național „Deșteaptă-te, române!” și stabilește limba moldovenească drept limbă de stat.[38] Prin noua
Constituție din 1994 și Legea privind organizarea administrativ-teritorială a Republicii Moldova,
Transnistria și Găgăuzia devin regiuni autonome în cadrul Republicii Moldova.

La 25 iunie 1995 Republica Moldova este admisă în Consiliul Europei. După alegerile parlamentare din
22 martie 1998 se constituie o alianță de centru-dreapta – Alianța pentru Democrație și Reforme –, care
formează guvernul, iar Partidul Comuniștilor, obținând 40 din cele 104 mandate, trece în opoziție. [38]

La 21 iulie 2000, Parlamentul Republicii Moldova adoptă un amendament la constituție, prin care

Republica Moldova devine republică parlamentară, președintele statului urmând să fie ales de către
parlament cu o majoritate de 3/5 din voturi. Incapacitatea parlamentului de a alege un nou șef al
statului îi permite președintelui Lucinschi să dizolve la 31 decembrie 2000 organul legislativ, și să fixeze
alegeri anticipate pentru 25 februarie 2001. Din 17 formațiuni politice înscrise în cursa electorală doar
trei acced în parlament, Partidul Comuniștilor obținând 50,7% din sufragii, la redistribuirea mandatelor îi
revin 71 din cele 101 de locuri în parlament. „Alianța Dumitru Braghiș” obține 13,3% din voturi și 19
mandate, iar Partidul Popular Creștin Democrat – 8,2% și 11 mandate. Liderul comuniștilor, Vladimir
Voronin, este ales la 4 aprilie 2001 în calitate de nou șef al statului. Astfel, Republica Moldova este
primul stat desprins din fosta Uniune Sovietică, în care Partidul Comunist nereformat revine la putere. [38]
În martie–aprilie 2002, la Chișinău au loc ample manifestații populare împotriva deciziei de a
introduce limba rusă ca a doua limbă oficială a statului.

La reuniunea de vârf a OSCE de la Istanbul din 1999, Rusia se angajează să-și retragă forțele din
Transnistria, promisiune reiterată și la reuniunea de la Porto din 2002, fără a respecta însă nici unul din
aceste angajamente până în prezent.

În alegerile parlamentare din 6 martie 2005 Partidul Comuniștilor obține 46% din sufragii și 56 din cele
101 mandate ale parlamentului; Blocul „Moldova Democrată” – 28,5% (34 de mandate), iar PPCD – 9,1%
(11 mandate). La 4 aprilie 2005 Vladimir Voronin este reales de parlament în funcția de președinte. [38]

În urma alegerilor parlamentare de la 5 aprilie 2009, Partidul Comunist a câștigat scrutinul cu 49,48% din
voturi, obținând 60 din cele 101 de mandate în parlament; urmat de cǎtre Partidul Liberal cu 13,13%,
Partidul Liberal Democrat cu 12,43% și Alianța Moldova Noastră cu 9,77%.

La 7 aprilie 2009, zeci de mii de protestatari, în mare parte tineri, au protestat la Chișinău, acuzând
guvernul comunist de fraude electorale. Protestele pașnice au degenerat în violențe datorită
provocatorilor, infiltrați în mulțime. Au fost atacate și ocupate clǎdirile Parlamentului și Președenției.
[57]
 Actele violente au fost condamnate de cǎtre OSCE. [58]. Peste 100 de polițiști au fost răniți în
confruntări. Iar în noaptea de 7 spre 8 aprilie sute de tineri au fost reținuți de poliție și maltratați în
comisariate. Potrivit Ministerului de Interne, circa 270 de persoane au fost torturate atunci. [59]

Partidele de opoziție au blocat de două ori alegerea candidatului comunist la funcția de președinte ceea
ce a dus la dizolvarea parlamentului și organizarea de alegeri anticipate pe 29 iulie 2009, la care Partidul
Comuniștilor se plasează din nou pe primul loc cu 44,69% (48 de mandate), dar partidele de opoziție
(PL, PLDM, AMN și PDM) fac o coaliție numită Alianța pentru Integrare Europeană, și având majoritatea
cu 53 din cele 101 de locuri în parlament formează un guvern. Alianța a încercat să aleagă președintele,
unicul candidat la funcția de președinte fiind Marian Lupu, actualul președinte al PDM. PCRM nu a
înaintat nici un candidat. Au avut loc două încercări de a alege președintele și ambele boicotate de către
PCRM și soldate cu eșec din imposibilitate de acumulare a celor 3/5 din voturi pentru candidatură. A
urmat trei perioade de interimat la funcția de șef al statului, Mihai Ghimpu (2009–2010), Vlad
Filat (2010), Marian Lupu (2010–2012), ca în martie 2012 componentele Alianței să ajungă la un numitor
comun numind în funcția de președinte o persoană apolitică, magistratul Nicolae Timofti.

Geografie
Harta fizică a Republicii Moldova

Republica Moldova este situată în partea de sud-est a Europei, în apropiere de centrul geografic al
acestui continent, învecinându-se cu România la vest și Ucraina la nord, est și sud. Lungimea totală a
frontierelor este de 1.389 km, 450 km cu România care se întinde aproape integral pe rîul Prut,pîna la
gura de vărsare a acestuia în fluviul Dunărea și 939 km cu Ucraina ea se desfășoară predominant pe
uscat și doar un sector mic-pe fluviul Nistru. Se răspândește între 45º28'01'' și 48º29'31'' N latitudine
nordica (diferența de latitudine de 336,7 km în linie dreaptă) și între 26º40' și 30º6' E longitudine estica
(aproximativ 150 km). Țara ocupă o suprafață de 33.843 km2, din care 472 km² sunt ape. Zonele arabile
ocupă 53% de suprafeței ale Republicii Moldova, cele destinate culturii cerealiere — 14%, pășunile —
13%, pădurile — 9%. Alte zone, incluzând terenuri neproductive, formează 11% de teritoriul întreg al
statului. Deși Republica Moldova nu are drept ieșire la mare, portul Giurgiulești de pe Dunăre asigură
transportul maritim.