„templu în care timpul pare suspendat...
", concept dorinţa de a dobîndi o serie de noţiuni pe baza unui
care este propriu mai ales muzeelor istorice şi de
artă, conţinînd un mare adevăr filozofic, în raport cu
aspiraţiile sufleteşti ale lumii moderne. Muzeele
păstrează şi valorifică selectiv ceea ce omenirea a
produs de-a lungul timpului, sub raportul culturii
materiale şi al manifestărilor spirituale. Astfel
înţeles, muzeul reprezintă acea instituţie unică, în
care sînt adunate, clasificate şi păstrate cu grijă
vestigiile trecutului şi realizările contemporane,
pentru a fi transmise generaţiilor viitoare.
înţeles ca un adevărat lăcaş de tezaurizare a
tuturor mărturiilor activităţii şi creaţiei omului,
muzeul „simbolizează respectul prezentului pentru
trecut şi încrederea sa în viitor"1.
Funcţiunile muzeului
Organizate după criterii ştiinţifice, care urmăresc o
tematică tot mai specializată, prezentată pentru
marele public într-un mod cît mai atractiv şi mai
grăitor, muzeele contemporane împlinesc un rol de
însemnătate esenţială pentru educarea şi instruirea
maselor, fiind datoare să ţină seama de
transformările rapide şi continue ale societăţii
contemporane.
In oricare muzeu modern, independent de
proporţiile şi profilul lui, rigoarea şi precizia
ştiinţifică a prezentării trebuie să se îmbine cu
impresia plăcută, odihnitoare şi emoţionantă pe care
o lasă modul de expunere. Muzeul are rolul de
şcoală, dar şi de spectacol, fiind în acelaşi timp loc
de instruire şi de divertisment, trăsătură care-]
deosebeşte de celelalte forme didactice.
Datorită calităţilor de prezentare şi preciziei
noţiunilor ilustrate într-o expoziţie permanentă sau
temporară, vizitatorul de orice vîrstă, formaţie
culturală şi profesiune poate fi atras de muzeu.
Cursivitatea şi claritatea cu care sînt îmbinate
obiectele într-o expunere muzeală reuşesc să stimu-
leze curiozitatea vizitatorului, trezindu-i
1
A. B i r a n, Le musee d'Isra&l ă Jerusalem, în:
„Muşşum", XXr 1967, np. 1, p. 6.
8
material vizual.
Ţinînd seama de importanţa rolului social şi
etic al muzeului, organizarea lui implică trei factori:
a. patrimoniul (opere de artă, obiecte
arheologice, cărţi, documente etc.);
b. personal specializat (conservatorii), care
asigură transmiterea patrimoniului în timp, avînd
totodată misiunea, datorită pregătirii lor temeinice
de ordin ştiinţific, să prezinte sugestiv publicului
obiectele1;
c. publicul — marea masă căreia i se face
educaţia patriotică, estetică, etică etc.
în scopul pe care şi-l propune să-l realizeze,
muzeul lumii contemporane reprezintă un mijloc
direct de comunicare2 cu publicul, folosind însă
mijloace proprii şi o tehnică specială, datorită
faptului că e] strînge şi păstrează obiecte foarte
diverse, pe care le studiază şi clasează, ordonîn- du-
le într-un sistem care dezvăluie maselor multiple
aspecte ale naturii şi creaţiei omeneşti, într-un
limbaj de largă accesibilitate. Rămîne astfel fără
rival în societatea noastră, o instituţie unică, cu rol
bine precizat, în unele privinţe însă activitatea lui
prezintă trăsături comune cu presa, cinematograful,
televiziunea şi biblioteca: prezentarea sistematică,
după diverse teme, care se pot permanent schimba,
regrupa şi îmbogăţi, în funcţie de sporirea colecţiilor
şi de dezvoltarea cunoştinţelor într-un anumit
domeniu.
Muzeul îşi împlineşte rolul său în societatea
contemporană, integrîndu-se tot mai mult în
ansamblul manifestărilor ei de ordin cultural,
transformîndu-se azi în instituţie de educaţie
permanentă.
Dar misiunea didactică şi educativă a muzeului
se împleteşte permanent cu cea ştiinţifică, de
cercetare. Numai această instituţie poate oferi
cercetătorilor din domenii extrem de diferite
materiale clasate
1
E d o u a r d M i c h e l , Musees et conserva- teurs,
Bruxelles, Institut de Sociologie Solvay, 1948; vezi, de
asemenea, Rezoluţiile celei de-a IX-a conferinţe generale
ICOM, pct. 5. Rezoluţia 1, în „Nouvelles de TICOM 1',
1971, voi. 24, septembre, no. 3, p. 37.
2
M i c h a e l B r a w n e , The New Museum.
Architecture and Display, London, Stuttgart, 1965.
şi organizate într-un sistem. Cercetarea
fundamentală şi aplicativă caracterizează, în primul
rînd, activitatea unui muzeu, deoarece ea generează
şi precizează politica de îmbogăţire a patrimoniului,
conservarea şi educarea. Muzeele sînt concepute azi
ca adevărate laboratoare sau institute de cercetare,
care în diferite ramuri ale culturii fac legătura dintre
patrimoniul cuprins în muzee şi cel naţional. Pe de
altă parte, aşa cum în celelalte sfere de activitate
ştiinţifică au luat avînt cercetările în domenii de
strictă specializare, concomitent cu acelea
pluridisciplinare, tot astfel şi în munca muzeelor
trebuie să se aplice această nouă formulă de studiu,
care le deschide perspective cu totul noi.1
Muzeul contemporan colecţionează selectiv şi
organizat, după criterii ştiinţifice, ocupîndu-se în
acelaşi timp de cercetarea şi organizarea vechilor
colecţii moştenite. Misiunea de a strînge tot ceea ce
poate fi o nouă mărturie despre activitatea ome-
nească, de ieri şi de azi, este considerată ca o datorie
civică, deoarece fiecare ţară urmăreşte să-şi
îmbogăţească tot mai mult tezaurul cultural şi
artistic. Dar rolul muzeului ca instituţie complexă, de
conservare, cercetare şi educare, este cu mult mai
important şi revine epocii noastre. în genere,
muzeele etnografice şi istorice sînt acelea a căror
activitate de acumulare a unui mare număr de
obiecte este cu mult mai intensă decît în trecut.
Cantitativ, în unele domenii, cum este acela al artei,
se poate colecţiona mai puţin, deoarece cea mai mare
parte a artiştilor din Renaştere, Impresionism etc. se
găsesc la adăpostul marilor muzee din lume, ale
căror începuturi coboară uneori pînă în secolele XV
— XVI. In schimb se îmbogăţesc foarte mult
muzeele etnografice şi de artă populară. Strîngerea
acestor obiecte în cantitate cît mai mare şi într-un
timp cît mai rapid se impune în toată lumea, ca şi în
ţara noas
1
Les musees et le monde contemporain, în: „Nouvelles
d'ICOM", 1970, no. 1, marş, p. 22—24. Principalele idei
deosebit de interesante" desprinse din colocviul
internaţional, organizat de U.N.E.S.C.O. la Paris, în 24—
28 noiembrie 1968, cu tema „Muzeul în lumea de azi".
2 — Muzeologie generală
tră, ţinînd seama de procesul intens de industrializare
şi de modernizare a vieţii oraşelor şi satelor, ducînd
de cele mai multe ori la transformări radicale.
Amploarea deosebită pe care au luat-o
cercetările arheologice, în lumea întreagă şi la noi,
contribuie considerabil la îmbogăţirea permanentă a
colecţiilor istorice.
Rezultatele acestor cercetări complexe se
materializează în următoarele forme:
a. Strîngerea, conservarea şi restaurarea
bunurilor culturale.
b. Publicarea documentelor de artă şi cultură
sub forma cataloagelor, monografiilor şi studiilor de
sinteză.
c. Organizarea expoziţiilor de toate categoriile:
expoziţii de bază, temporare, itinerante,
comemorative, festive etc.
d. Preocuparea de a participa la educaţia şi
cultura maselor largi, prin expoziţii, îndrumări, lecţii
practice, conferinţe, ghi- duri, cataloage, filme etc.
Faza muzeului- depozit, pe care o mai întîlnim chiar
în unele muzee ale Europei, cu toate că este azi
depăşită, reprezintă doar o importantă etapă istorică
în concepţia despre muzeu, care în anumite
condiţiuni poate fi respectată. In cele reorganizate
sau înfiinţate recent, prezentarea obiectelor se face
după criterii riguros ştiinţifice, care sînt în esenţă de
ordin istoric. Formaţia estetică a oamenilor este o
preocupare generală a muzeelor, mult mai accentuată
în ţările socialiste decît în Occident.
In cea din urmă rezoluţie a Conferinţei generale
ICOM1, din luna septembrie a anului 1971, avînd ca
temă ,,Muzeul în sistemul cultural şi educativ
contemporan", s-a specificat îndeosebi ideea
imperioasă de a înfrînge inerţia unor muzee
tradiţionale, care au rămas la nivelul unor depozite
de obiecte. S-a arătat că cercetătorii din muzee sînt
obligaţi să ţină seama de faptul că societatea este
într-o transformare con-
1
Rezoluţia din 5 septembrie 1971 a celei de a noua
Conferinţe generale ICOM, prezidată de G e o r g e s
H e n r i R i v i e r e , avînd ca temă „Muzeul în sistemul
cultural şi educativ contemporan" , în: „Nouvelles de
l'ICOM", 1971, voi. 24, no. 3, septembre, p. 37.
9