Copyright (c) 2012 COGNITROM

MODULUL 3 - Intervenția psihologică în ADHD realizată de psiholog cu părinţii

MODULUL 3 - Intervenția psihologică în ADHD realizată de psiholog cu părinţii

MODULUL 3 - Intervenția psihologică în ADHD realizată de psiholog cu părinţii

Obiective

Acest modul își propune să:

prezinte modalitatea de evaluare a tulburării de ADHD și tulburarea opoziționismul provocator;

prezinte un protocol de intervenție realizată cu părinții în ADHD și tulburarea opoziționismul provocator.

În cadrul intervenției în ADHD un rol extrem de important îl au părinții. Astfel că, prin intermediul psihologului, părinții sunt
învățați cum să gestioneze comportamentele problematice ale copiilor. Astfel, nu psihologul lucrează direct și exclusiv cu
copilul pentru a remedia simptomele, ci părintele este ajutat de către psiholog să înțeleagă simptomele acestei tulburări, să
identifice comportamentele problematice care sunt remediabile și să învețe acele metode prin care reușește să gestioneze cât
mai eficient aceste comportamente problematice. Practic ne referim la a ajuta părintele să își dezvolte abilitățile necesare
pentru a face față comportamentor problematice ale copilului.

De asemenea, psihologul este cel care ajută cadrul didactic să înțeleagă și să își dezvolte abilitățile de a gestiona
comportamentele problematice întâlnite la clasă. Ținând cont de faptul că adultul este contextul de învățare al copilului, atât
părintele cât și cadrul didactic pot să ofere copilului modele de rezolvare adecvate ale problemelor și să susțină dezvoltarea de
abilități a acestuia. Ne referim aici în principal la abilitățile de gestionare a situațiilor conflictuale, de comunicare asertivă, de
evaluare a propriului comportament etc.

Înainte de a identifica cum intervenim trebuie să facem o evaluare a problemelor cu care se confruntă copilul și/sau adulții care
migrează în jurul copilului. În secțiunea următoare vor fi descrișii recomandați în evaluare.

1 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

3.1. Procesul de evaluare

3.1.1.Organizarea activităților de evaluare

Primul lucru necesar pentru orice tip de intervenție este obținerea consimțământului informat din partea a cel puțin unuia dintre
tutorii legali ai copilului. Exită multiple forme de a realiza acest lucru, de la un simplu acord verbal până la dezvoltarea unor
contracte stufoase - optarea pentru o alternativă sau alta este la alegerea specialistului, în funcție de tipul și contextul activității
desfășurate.

Indiferent de alegere, este necesar ca specialistul să se asigure că pacientul sau clientul (în acest caz părinții) înțelege
următoarele aspecte:

o Scopul și natura activității;

o Responsabilitățile mutuale;

o Beneficiile și riscurile;

o Alternativele;

o Circumstanțele unei încetări a acțiunii;

o Opțiunea de a refuza sau de a se retrage în orice moment, fără a suferi un prejudiciu;

o Perioada de timp pe care e valabil consimțământul;

o Modul în care se poate retrage consimțământul dacă se dorește acest lucru.

De asemenea, se recomandă obținerea asentimentului informat din partea copilului, încă de la vârste fragede - fiindu-i explicat,
pe înțelesul lui, scopul intervenției, ce se așteaptă de la el și ce se va întâmpla în continuare. Aceste aspecte sunt în special
importante după vârsta de șapte ani și devin imperative o dată cu înaintarea în vârstă a copilului.

Pentru mai multe informații cu privire la consimțământul informat al clienților, vă rugăm să analizați Codul Deontologic al
Profesiei de Psiholog cu drept de liberă practică.

2 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Evaluarea poate începe odată cu obținerea consimțământului informat din partea a cel puțin unui tutore legal,
recomandându-se și obținerea asentimentului din partea copilului.

3.1.2. Înainte de evaluare

Înainte de evaluare, este importantă considerarea următoarelor aspecte pentru a înţelege dezvoltarea copilului:

o Factori genetici de risc, precum şi factori de risc pre- şi perinatali;

o Nivelul de dezvoltarea al copilului, respectiv istoricul medical, social şi educaţional, precum şi nivelul performanţelor şcolare
actuale;

o Contextul în care copilul se dezvoltă şi cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească acasă şi la şcoală.

Pentru a obţine aceste informaţii avem nevoie de un istoric complet, rezultate la teste, observaţii comportamentale făcute acasă
şi la şcoală, precum şi date oferite de profesionişti precum medici, psihologi, tutori, terapeuţi ocupaţionali, kinetoterapeuţi,
logopezi. Integrarea tuturor acestor informaţii ar putea oferi o imagine mai completă a funcţionării copilului în diferite contexte
decât dacă s-ar obţine informaţii dintr-o singură sursă, sau dintr-o singură sesiune de testare.

Un aspect important al istoricului comprehensiv este stabilirea scopului examinării descris de părinţi, profesori sau personalul
medical şi psihologic.

Un interviu iniţial cu părinţii este esenţial pentru a se trece în revistă problema cu care s-a prezentat copilul şi identificarea cât
mai multor aspecte legate de abilităţile, activităţile preferate, relaţiile sociale ale acestuia, istoricul la naştere al copilului,
factorii de risc implicaţi în dezvoltare (în care este inclusă şi expunerea la factorii teratogeni prenatali sau postnatali). De
asemenea ar fi indicată identificarea evenimentelor stresante, traumatice sau pozitive care ar putea afecta funcţionarea copilului
împreună cu toate problemele neurologice, de dezvoltare, sociale, psihologice şi de învăţare. Informaţii adiţionale, ce reflectă

3 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

mediul copilului, cum ar fi compoziţia familiei, nivelul de educaţie şi ocupaţie al părinţilor, comportamentul lui în cadrul
familiei pot de asemenea fi de ajutor în interpretarea rezultatelor examinării. Rezultatul interviului cu părinţii stă la baza
deciziei referitoare la modul de evaluare la care va fi supus copilul, acceptată de ambele părţi. Această decizie se bazează atât
pe scopul evaluării, cât și pe istoricul comprehensiv şi pe interviul luat tutorilor legali.

La fel de important este interviul cu copilul pentru a obţine perspectiva acestuia în legătură cu motivul evaluării, clarificarea
motivelor personale pe care acesta le poate avea în evaluare, a stabili climatul evaluării în care examinatorul şi copilul vor
lucra împreună, a stabili punctele tari ale copilului. De asemenea, se identifică ce este considerat dificil, care sunt elementele
care contribuie în acest sens şi ce se poate face pentru a se rezolva acest aspect, dacă există.

Tot înainte de evaluare, este necesară pregătirea tuturor instrumentelor necesare. În cazul în care aceasta se desfășoară în
formă computerizată, specialistul se va asigura de buna funcționare a mijloacelor tehnice. La fel de important este și asigurarea
unui spațiu de evaluare comfortabi, liniștit, bine iluminat, fără distractori.

Înainte de evaluare este esențială:

conturarea istoricului copilului, identificarea factorilor genetici, cognitivi, emoționali, fiziologici, comportamentali și
de mediu care ar putea completa profilul psihologic al acestuia; acest lucru se poate face prin interviu sau formulare;
identificarea scopului examinării;
crearea unui plan de evaluare comprehensiv și individualizat;
pregătirea instrumentelor ce vor fi aplicate;
aranjarea mediului de evaluare.

3.1.3. În timpul evaluării

Evaluarea implică mai mult decât administrarea, cotarea şi interpretarea performanţei sau rezultatelor la diferite probe - este un
proces continuu care oferă şi oportunitatea de a afla o serie de situaţii, comportamente, sarcini care pot duce fie la rezultate de
succes, fie îi pot crea copilului probleme acasă sau la şcoală.

În stabilirea relaţiei cu evaluatorul, copiii mici trebuie abordaţi cu răbdare. Deseori, abordarea cea mai potrivită constă în

4 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

centrarea atenţiei, la început, pe adulţii care însoţesc copilul. Acest lucru îl poate calma pe copil şi îi oferă oportunitatea să
observe modul în care dumneavoastră relaţionaţi cu ceilalţi. În acest timp, uitaţi-vă mai des la copil şi zâmbiţi-i. În situaţiile în
care copilul încearcă să interacţioneze cu dumneavoastră, răspundeţi-i într-o manieră calmă şi prietenoasă. În cazul în care
întâlniţi copilul pentru prima oară, un compliment (de ex. Ce rochiţă/ căciulă frumoasă ai) poate fi de folos. Realizarea unor
afirmaţii pozitive în cadrul primei întâlniri poate ajuta la stabilirea unei relaţii adecvate evaluării. Unii copii resimt o stare de
anxietate de separare sau una provocată de prezenţa unor persoane străine. Dacă se întâmplă acest lucru, este recomandat ca
părintele/ adultul însoţitor să fie de faţă în timpul evaluării. Asiguraţi-vă însă, că adultul înțelege importanţa neparticipării lui
în evaluare, neafectând astfel performanţa copilului. Adultul care însoţeşte copilul este rugat să rămână în linişte şi este de
preferat să nu fie văzut de copil în timpul testării (să nu fie în câmpul vizual direct al copilului). Cum am mențioant și mai sus,
pot să apară situaţii în care prezența părintelui este necesară, cel puţin pentru o perioadă.

Menţinerea relaţiei stabilită cu copilul înaintea evaluării este o parte importantă a acestui proces. Menţinerea unui ton calm,
informal, poate fi de ajutor în obţinerea unor rezultate optime. În măsura în care este posibil, evaluarea ar trebui să fie o
experienţă plăcută pentru copil. Încercaţi să desfășurați evaluarea într-o manieră relaxantă şi prietenoasă; prezentaţi
instrucţiunile testelor pe un ton conversaţional, pentru a reduce nivelul stresului pe care copiii pot să-l resimtă. Acest lucru
poate facilita obţinerea performanţei optime, precum și a unor informații complete, detaliate, relevante pentru dimensiunile
evaluate.

Unii copiii pot manifesta îngrijorări legate de evaluare sau de performanță - acest lucru depinde de experienţele lor anterioare
- și pe care trebuie să încercați să le reduceți. De exemplu, copiii care sunt evaluaţi în şcoli pot fi liniştiţi dacă le spuneţi că nu
vor primi calificative pentru test. Copiii care sunt testaţi în spitale sunt de multe ori expuşi la testări dureroase şi le este frică de
faptul că şi probele la care îi veți supune dumneavoastră o să le provoace durere. Le puteţi spune de la început că nu li se va
întâmpla nimic de acest fel.

Probele sau testele psihologice pot fi prezentate mai degrabă ca fiind „lucruri interesante de făcut", decât ca fiind „teste"- ele
au fost concepute pentru copii, iar experienţa arată că copiii le consideră ca fiind interesante şi atractive. Copiii vor fi încurajaţi
să încerce itemi şi sarcini dificile fără să se simtă presaţi.

Atunci când aplicați probe care necesită din partea copilului un efort susținut pentru obținerea unei performanțe, ca o regulă
generală, lăudaţi copilul pentru efortul depus („Ai lucrat foarte mult la această sarcină") şi nu rezultatul obţinut. Copiii mai
mici pot să aibă mai des nevoie de feedback (de ex. laudă) pentru a rămâne angajaţi în sarcină de-a lungul evaluării. Dacă
copilul întâmpină dificultăţi şi devine frustrat vis-a-vis de o sarcină anume, puteţi să faceţi comentarii, cum ar fi: „Acesta este
un exerciţiu greu; poate că cel care urmează o să-ţi placă mai mult".

O parte la fel de importantă din procesul de evaluare se referă la observarea copilului în timpul interviului cu el sau cu părinții,
în timpul efectuării sarcinii sau în timpul pauzelor. Aceasta poate fi o sursă foarte bună de culegere a informaţiilor despre
copil. De exemplu, se grăbeşte copilul să înceapă rezolvarea sarcinii fără un plan prealabil sau lucrează atât de încet încât nu
mai rămâne timp suficient pentru terminarea sarcinii? Este nevoit examinatorul să schimbe sarcinile, cu o frecvenţă
neobişnuită, ca să capteze atenţia copilului sau copilul oboseşte uşor şi necesită des pauze? Se întâmplă ca acest copil să îl
scoată pe examinator din sarcină prin introducerea în conversaţie a unor teme externe? Acest lucru se întâmplă mai des în
cadrul anumitor sarcini sau apare de-a lungul întregii testări? Cât de grea sau uşoară este aplicarea sarcinii respective? Alte
observaţii se pot referi la uşurinţa sau dificultatea cu care un copil rezolvă sarcini noi sau care nu îi sunt familiare. De exemplu,
dacă copilul înţelege cerinţele unei sarcini fără a-i repeta de multe ori pentru a înţelege ce trebuie să facă. Ce fel de strategii
foloseşte copilul pentru a rezolva o problemă nouă? Ce fel de comportamente sunt caracteristice succesului sau eşecului într-o
sarcină? Trebuie examinatorul să vorbească foarte răspicat şi să enunţe cu grijă ca să fie înţeles? Observaţiile legate de
comportamentul social sau emoţional al copilului pot fi de asemenea de folos. De exemplu, copilul persistă sau abandonează
repede când se confruntă cu o problemă? Realizează copilul un contact vizual adecvat? Se simte copilul confortabil cu
examinatorul sau este tensionat şi retras?

5 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Spaţiul de testare poate afecta performanţa copilului. Pentru a preveni existenţa distractorilor şi interferenţelor, evaluaţi copilul
într-o încăpere liniştită, luminată adecvat, şi bine aerisită. Ca o regulă generală: nimeni în afară de dumneavoastră şi copil nu
are voie să fie în încăpere. În situaţii speciale îi puteţi da voie adultului care însoţeşte copilul să rămână în încăpere pentru a
facilita testarea. Aşezarea pe scaune este un element important care contribuie la eficientizarea administrării testelor. Atât
dumneavoastră cât şi copilul trebuie să staţi la o masă sau la un birou cu suprafaţă netedă, iar înălţimea mesei trebuie să fie
potrivită înălţimii copilului, astfel încât acesta să lucreze confortabil.

În timpul evaluării este important să luăm în considerare:

Stabilirea și păstrarea unei relații pozitive cu copilul;

Adaptarea instrumentelor și procedurilor vârstei copilului și particularităților acestuia;
Observarea copilului pe parcursul evaluării;
Aranjarea spațiului de testare/evaluare.

3.1.4. După evaluare

O dată ce evaluarea a fost făcută, următorul pas este de a cota şi interpreta rezultatele, a le discuta cu părinţii, personalul
educaţional sau de alt tip care a fost implicat în evaluare şi de a face recomandări pentru intervenţie.

Comunicarea rezultatelor evaluării ar trebui să depășească conţinutul raportului. În timpul acestei sesiuni, conversaţia despre
evaluare se poate concentra asupra scopurilor discutate în interviul dinaintea evaluării, impresiile pe care le poate avea copilul
în timpul evaluării, asupra problemelor cu care se confruntă şi comportamentelor care au contribuit la succes sau eşec. Copilul
poate să facă sugestii legate de ceea ce a considerat că i-ar putea fi util, iar evaluatorul poate să prezinte paşii sau planul
recomandat. O sesiune de acest tip este importantă în cazul în care copilul a devenit un participant activ în planurile şi
recomandările făcute. Copilul este persoana cea mai interesată şi în acelaşi timp în cea mai bună poziţie ca să ducă la bun
sfârşit recomandările. De cele mai multe ori însă copilul este prea puţin implicat în cadrul acestui proces.

De asemenea, o astfel de sesiune este recomandată cu părinţii pentru a se asigura că ei înţeleg rezultatele, pentru a întreba
examinatorul alte chestiuni legate de procesul de evaluare dar şi de a face recomandări.

6 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Recomandările se bazează pe o înglobare a tuturor informațiilor obținute, arătând părinților și copilului direcții de acțiune
pentru viitor: monitorizare, evaluarea mai aprofundată a unor elemente specifice, direcții de dezvoltare personală, direcții de
intervenție specializată.

După evaluare urmează comunicarea rezultatelor și recomandările făcute pe baza acestora.

3.1.5. Diferite tipuri de evaluare

Pentru o mai bună înțelegerea a procesului de evaluare, vom prezenta în cele ce urmează tipurile de evaluare şi utilitatea lor în
cazul evaluării copiilor. Ordinea logică a procesului de evaluare este prezentată mai jos, sub formă schițată:

3.1.5.1. Evaluarea primară (screeningul)

7 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

În cadrul unui proces de evaluare comprehensiv, prin instrumentele de screening, se realizează de fapt o primă etapă a
evaluării. Este un tip de evaluare rapid, necostisitor, prin care poate fi determinată posibilitatea unei sănătăți mintale precare a
individului, şi care oferă informații legate de necesitatea unei evaluări mai detaliate. În general, prin screening nu se oferă un
diagnostic, ci doar un portret global al nivelului de funcționare al copilului (Ollendick şi King, 2004).

Realizarea screening‐ului problemelor de sănătate mentală şi al dezvoltării este utilă din mai multe motive. În primul rând, cu
toate că problemele comportamentale şi cele de dezvoltare sunt frecvent întâlnite la copii, ele sunt adesea neidentificate şi
netratate. Utilitatea acestei modalități de evaluare se justifică, în primul rând, prin faptul că permite identificarea acelor copii
care prezintă un risc crescut pentru dezvoltarea unor tulburări, sau care se confruntă deja cu o problemă de sănătate mentală.
Screening‐ul reprezintă aşadar un prim pas în identificarea acelora dintre ei care ar putea avea dificultăți şi necesită ajutor de
specialitate. Screeningul este util prin faptul că oferă o evaluare grosieră a criteriului vizat (în urma căreia se reduce numărul
de persoane care trebuie urmărite şi evaluate în continuare) şi sugerează necesitatea unei evaluări detaliate, iar costurile
aplicării sunt reduse. Odată ce un copil a fost identificat ca având anumite disfuncționalități, este necesară realizarea unei
evaluări mai aprofundate pentru a stabili diagnosticul şi obiectivele tratamentului.

3.1.5.1.1. Screeningul dezvoltării

Screeningul dezvoltării are ca scop identificarea copiilor cu risc crescut pentru o dezvoltare necorespunzătoare vârstei din
punct de vedere cognitiv, social, emoțional, motor, al autonomiei personale etc. În literatura de specialitate, se estimează că
aproximativ 25% dintre copii vor fi detectați de instrumentele de screening ca având probleme de dezvoltare (procent care
depinde, bineînțeles, de caracteristicile populației şi ale instrumentului de screening). O evaluare mai detaliată va confirma
diagnosticul la aproxinativ 10% dintre ei. Întârzierea în dezvoltare, recuperarea din probleme medicale, disfuncțiile neuronale,
deficitele motorii ar putea influența rezultatele la test. În mod normal, prin evaluări avansate (prin instrumente de evaluare
comprehensive, în conjuncție cu alte metode de evaluare (precum interviul clinic, observația), numărul falşilor pozitivi este
redus la minimum (Ollendick şi King, 2004).

3.1.5.1.2. Screeningul sănătății mentale

Screeningul sănătăţii mentale are ca scop identificarea copiilor cu risc crescut pentru dezvoltarea unor probleme de sănătate
mintală, probleme care pot interfera cu creşterea, învățarea şi funcționarea normală a individului. În context clinic, se utilizează
adesea screening-ul în doi paşi. În primul pas, se utilizează screening‐ul de masă (adesea numit şi de nivel primar) al tuturor
copiilor dintr‐un anumit context. Acest instrument evaluează aspecte generale ale funcționării psihosociale, comportamente

8 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

disruptive, funcționarea familială şi poate fi completat în mai puțin de 10 minute. În pasul al doilea, se utilizează screening‐ul
selectiv (numit şi de nivel secundar), pentru a surprinde informații mai detaliate despre natura şi severitatea problemelor de
sănătate mentală. Instrumentele utilizate în acest pas trebuie să se focalizeze pe mai multe dimensiuni şi să aibă norme prin
care evaluează severitatea simptomelor (Ollendick şi King, 2004).

Evaluarea primară (screeningul) este o primă etapă a evaluării prin care se oferă un portret global al nivelului de funcționare
al copilului.

Screeningul dezvoltării are ca scop identificarea copiilor cu risc crescut pentru o dezvoltare necorespunzătoare vârstei
din punct de vedere cognitiv, social, emoțional, motor, al autonomiei personale etc.
Screeningul sănătăţii mentale are ca scop identificarea copiilor cu risc crescut pentru dezvoltarea unor probleme de
sănătate mintală, probleme care pot interfera cu creşterea, învățarea şi funcționarea normală a individului.

3.1.5.2. Evaluarea avansată sau diagnostică

Dacă în urma evaluării primare s-a stabilit că abilităţile şi comportamentul copilului diferă semnificativ de cele prevăzute
pentru o dezvoltare şi formare normală sau dacă au fost identificate anumite disfuncționalități, este necesară realizarea unei
evaluări mai detaliate, mai aprofundate pentru a stabili diagnosticul, intervenţia necesară şi obiectivele tratamentului. În urma
evaluării avansate se confirmă sau se infirmă existenţa unor probleme majore în dezvoltare suspectate în urma screeningului
din etapa anterioară, se confirmă sau se infirmă existenţa unor tulburări care necesită obligatoriu un tratament de specialitate şi
se identifică acele competenţe și dimensiuni insuficient dezvoltate. Evaluarea diagnostică este considerată ca punct de pornire
în practica validată ştiințific pentru că, în absența unei evaluări şi a unui diagnostic corect, nu este posibilă identificarea şi
selecționarea unui tratament validat ştiințific.

9 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Evaluarea avansată sau diagnostică urmează evaluării primare şi se realizează pentru acei copii ale caror abilităţi şi
comportamene diferă semnificativ de cele prevăzute pentru o dezvoltare şi formare normală sau dacă au fost
identificate anumite disfuncționalități.
Evaluarea avansată sau diagnostică se realizează pentru stabilirea diagnosticului, a intervenţiei necesare şi a
obiectivelor tratamentului.

În ceea ce priveşte evaluarea diagnostică la copiii, se recomandă utilizarea metodelor de evaluare multiple (ex. interviu,
chestionare, observație) şi a surselor multiple (de ex. copil, părinte, profesor), în detrimentul unei singure modalități de
evaluare. Evaluarea prin utilizarea surselor multiple (multisource assessment) este adesea utilizată în practica validată ştiințific,
în ciuda faptului că cercetările arată că, de obicei, există un acord scăzut între evaluatori. Acest acord scăzut nu apare din cauză
că o sursă „are dreptate", iar cealaltă nu, ci pentru că, adesea, copiii se pot manifesta diferit în situații diferite. De exemplu,
dacă anumite comportamente problematice se manifestă în două sau mai multe contexte specifice, acest lucru ar putea sugera
prezența unei tulburări; dacă, în schimb, comportamentele problematice apar doar acasă, cu părinții, s‐ar putea suspecta mai
degrabă o problemă de relaționare, de interacțiune între părinte şi copil (Ollendick şi King, 2004). Evaluarea prin metode
multiple (multimethod assessment) este, de asemenea, utilizată în practica validată ştiințific, având în vedere faptul că diferite
probleme ale copiilor sunt mai mult sau mai puțin evidente în cadrul diferitelor metode de evaluare (de exemplu, unii copii îşi
manifestă problemele printr‐un comportament direct/transparent, cum ar fi evitarea unei situații anxioase; alți copii îşi pot
manifesta tulburarea printr‐un comportament mai puțin evident, mai mult prin modul în care gândesc despre o situație anume,
cum ar fi gânduri catastrofice) (Ollendick şi King, 2004).

3.1.5.3.. Abordarea categorială versus abordarea dimensională

Evaluarea și clarificarea diagnosticului sunt etape ale aceluiași proces, unde evaluarea analizează caracteristicile particulare ale
fiecărui caz, iar diagnosticul prespune gruparea copiilor sau a adolescenților în funcție de anumite elemente.

Principalul beneficiu al abordării categoriale este o mai bună comunicare între profesioniști, pentru că fiecare sistem de
clasificare definește criteriile de incluziune sau excluziune din grup. Atunci când auzim despre un caz că are diagnosticul „x"
ni se activează imediat în minte o serie de caracteristici ce țin de simptomatologie, precum și o serie de informații cu privire la
tulburările asociate, elemente specifice culturii și vârstei, prevalență, evoluție, diagnostic diferențial.

10 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Este important însă ca evaluatorul să înțeleagă și limitările diferitelor sisteme de clasificare atunci când face judecata clinică.
Mai întâi, multe dintre criteriile de diagnostic s-au schimbat la fiecare nouă ediție a manualelor de diagnostic - ceea ce a făcut
ca unii copii să aibă diagnostic confrom unui manual dar să nu îndeplinească criteriile în noua ediție, sau viceversa. Pe lângă
aceasta, procesul de evaluare pentru stabilirea uni diagostic presupune o doză, am spune chiar importantă, de subiectivitate.
Mai precis se lasă la latitudinea evaluatorului utilizarea metodelor de evaluare, nu sunt specificate criterii pentru judecarea
gradului în care simptomele perturbă funcționarea individului, iar gestionarea comorbidităților este lăsată, în cea mai mare
parte la aprecierea clinicianului. Mai mult, abordarea categorială nu ne spune nimic despre cum să catalogăm și să gestionăm
problemele care sunt importante, însă nu îndeplinesc toate criteriile de diagnostic (Cantwell, 1996, apud Schroeder & Gordon,
2002).

Pe lîngă aceste dificultăți asociate abordării categoriale există câteva particularități și provocări referitoare la utilizarea ei cu
copiii și adolescenții datorită modificărilor importante caracteristice etapelor de dezvoltare - care fac adesea să ne întrebăm
dacă un comportament observat are relevanță clinică sau este doar un comportament normal pentru o anumită vârstă.

În contrast cu abordarea categorială, cea dimensională pleacă de la premisa că, în cazul copiilor, comportamentul se situează
pe un continuum (de la normal la patologic) și nu dihotomic (are sau nu are o tulburare). O abordare dimensională permite
clinicianului să descrie mai multe patternuri de comportament pentru un anumit copil sau adolescent, iar scorurile cutoff sunt
utilizate pentru a stabili dacă un comportament are semnificație clinică sau nu, în funcție de anumite etaloane pe vârste sau
chiar pe sexe. Avantajele unei abordări dimensionale constau în aceea că, descriind mai bine comportamentele copilului/
adolescentului, pe mai multe aspecte, ne oferă informațiii utile în prevenția și intervenția timpurie pentru tulburări mentale
emergente. La fel de important, această abordare consideră simptomele ca fiind pe un continuum al frecvenței și intensității,
fără a exista „o prăpastie" între exitența sau absența simptomului. Mai mult, în cazul abordărilor dimensionale, copilul este
evaluat pe multiple aspecte, ceea ce permite primirea de informații cu privire la factorii protectivi și de risc pentru o dezvoltare
normală (Kamphaus et al, 1999, apud Schroeder & Gordon, 2002). Pe de altă parte, instrumentele dimensionale sunt dezvoltate
să evalueze cele mai comune probleme de sănătate mintală ale copilăriei, respectiv adolescenței, și nu oferă, de cele mai multe
ori, o evaluare a tuturor tulburărilor clinice, neținând seama de o serie de aspecte relevante cum sunt: vârsta de debut, perioada
de timp în care s-a manifestat tulburarea etc.

Sumarizând, ambele metode de abordare a evaluării vin cu propriul set de beneficii și dezavantaje, motiv pentru care este
important ca judecata clinică cu privire la prezența sau absența unor probleme de sănătate mintală să se bazeze pe informații
colectate prin metode multiple, din surse diferite și în contexte diferite. Atât autorii manualelor de diagnostic, cât și cei ai
instumentelor dimensionale accentuează importanța includerii în procesul evaluării a diferite tipuri de date (Schroeder &
Gordon, 2002).

Abordarea categorială este un sistem de clasificare ce definește criteriile de incluziune sau excluziune din grup.
Presupune stabilirea unui diagnostic, adică gruparea copiilor sau a adolescenților în funcție de anumite elemente.
Rezultatul este fie prezenţa, fie absenţa unui diagnostic.
Abordarea dimensională pleacă de la premisa că, în cazul copiilor, comportamentul se situează pe un continuum (de la
normal la patologic) și nu dihotomic (are sau nu are o tulburare). Această abordare consideră simptomele ca fiind pe un
continuum al frecvenței și intensității, fără a exista „o prăpastie" între existența sau absența simptomului.

11 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

3.1.5.4. Evaluarea longitudinală

Tipurile de evaluare prezentate anterior surprind statusul copilului la un anumit moment în timp, însă ţinând cont de faptul ca
dezvoltarea este un proces dinamic, prin care abilitățile copilului devin din ce în ce mai complexe, este necesară evaluarea
acestuia într-o secvenţă mai lungă de timp. Prin evaluarea longitudinală se colectează date de la aceiaşi participanţi asupra
aceloraşi arii de compentenţă, generându-se măsuratori multiple si repetate asupra unui subiect.

Evaluarea longitudinală se face cu mai multe scopuri. În primul rând, evaluarea longitudinală se poate realiza în scopul
identificării factorilor de risc asupra dezvoltării. Evaluarea longitudinală poate fi făcută în scopul evidenţierii ariilor de
competenţă a copiilor şi adolescenţilor, precum şi a ariilor care necesită optimizare. Dacă în etapa anterioară au fost
identificate probleme şi au fost propuse intervenţii pentru remedierea acestora, prin evaluarea longitudinală se permite
investigarea eficacităţii intervenţiei şi a impactului pe care intervenţia a avut-o asupra diverselor arii problematice. Nu în
ultimul rând, evaluarea longitudinală se poate face şi în scop explorator, pentru evidenţierea patternurilor de variaţie
sistematică, fie în cadrul unui grup de subiecţi, fie aspecte aleatorii de variaţie care caracterizează un individ anume.

Evaluarea longitudinală surprinde statusul copilului într-o secvenţă mai lungă de timp și presupune colectarea de date
de la aceiaşi participanţi asupra aceloraşi arii de compentenţă, generându-se măsurători multiple și repetate asupra unui
subiect.
Evaluarea longitudinală permite investigarea eficacităţii intervenţiei şi a impactului pe care intervenţia a avut-o asupra
diverselor arii de competență sau ariilor care necesită optimizare.

3.1.5.5. O sumarizare a procesului de evaluare la copii cu probleme comportamental

12 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Cel mai adesea, părinții apelează la un psiholog fie pentru că învățătorul a sugerat necesitatea unei evaluări, fie pentru că el
constată că copilul său manifestă comportamente diferite de ale copiilor de aceeași vârstă sau pur și simplu pentru că
performanțele școlare nu sunt satisfăcătoare.

Primul pas utilizat în evaluare este adunarea de informații legate de comportamentele problematice relatate de părinte ca fiind
prezente atât în context familial cât și în contrext școlar dar și o serie de informații relevante despre istoricul familial, medical
și al sănătății mentale.

Pasul doi al evaluării se axează pe adunarea de informații prin intermediul scalelor de evaluare. Recomandăm ca în acest pas,
psihologul să distribuie scale de evaluare a sănătății mentale a copilului prin intermediul atât a părintelui cât și a cadrului
didactic care se ocupă de formarea de tip școlar.

Pasul trei al evaluării constă în evaluarea prin probe specifice a funcțiilor executive (dar nu numai) ale copilului. Practic ne
referim la o evaluare față în față cu copilul a tuturor dimensiunilor relevate de părinte și cadru didactic. De obicei se
recomandă evaluarea atenției, memoriei, învățării, planificării și rezolvării de probleme, abilității de a urma o instrucțiune
complexă etc.

În pasul patru se coroborează toate aceste informații și se realizează un interviu clinic cu copilul și cu părinții. De asemenea
recomandă și un interviu sau o discuție cu învățătorul. În funcție de caz, adesea este necesar să realizăm o observație în școală
pentru a clarifica modalitatea de desfășurare a comportamentului elevului în timpul orelor și ale pauzelor.

În urma integrării tururor acestor informații se poate identifica cât mai acurat posibil prezența sau absența diagnosticului sau a
comportamentelor pe care adulții le gestionează cu greutate. De asemenea, împreună cu părinții se vor stabili obiectivele de
intervenție în cazul comportamentelor de acasă iar cu învățătorul cele de la școală. Din acest punct încolo, atât părintele cât și
învățătorul vor completa fișe de observație a comportamentului la școală și acasă pentru a avea o măsură a nivelului de bază de
la care pornim, dacă intervenția are sau nu un efect sau ce alte comportamente problematice mai apar.

3.2. Intervenția cu părinții

În cele ce urmează vă vom prezenta pașii pe care trebuie să îi atingeți în cadrul intervențiilor remediale în cazul ADHD-ului și
al opoziționismului provocator, pornind de la protocolul de intervenție al lui Barkley (1997). În cadrul acestui protocol,
întâlnirile se realizează cu părinții. Etapele descrise mai jos reprezintă un rezumat al aspectelor pe care trebuie să le atingeți în
munca dvs. cu părinții. Puteți să le elaborați sau să le personalizați pe specificul problemelor familiei.

Etapa 1. De ce sunt copiii neascultători? (Informații pentru părinți)

În cadrul acestei ședințe, se abordează noncomplianța copilului și se discută despre cauzele acesteia. Noncomplianța se referă
la patru categorii de comportamente:

Copilul nu inițiază activitatea cerută de către un adult, în 10-15 secunde după ce solicitarea a fost dată;
Copilul nu finalizează activitatea respectivă, conform cerințelor (de ex. atunci când trebuie să-și strângă jucăriile, pune
la loc o parte dintre ele și pe restul le mută sub pat sau le lasă în locul inițial);

13 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Copilul nu respectă regulile de comportament prestabilite pentru diverse situații (de ex. în sala de clasă se ridică de pe
scaun, îi deranjează pe ceilalți copii, aleargă în magazin fără permisiune sau fură un produs, folosește un limbaj
inadecvat față de dvs. sau alte persoane etc.);
Copilul evită prin diverse metode - accese de furie, fugă, plâns - îndeplinirea solicitărilor dvs.

Nu e necesar ca un copil să manifeste toate aceste comportamente pentru a fi noncompliant, însă până la vârsta de 6 ani, o
frecvență ocazională a comportamentelor este normală. Dacă însă apare mult mai des, în majoritatea situațiilor, afectează
capacitatea copilului de a avea relații sociale, de a avea responsabilități specifice vârstei sale sau conduita sa afectează fizic sau
emoțional alte persoane, atunci este necesară intervenția.

Cercetările în domeniu au evidențiat următorii factori care pot determina noncomplianța copilului:

Caracteristici ale copilului

Unii copii pot avea predispoziții generale pentru a dezvolta aceste comportamente, care sunt stabile și pot fi identificate chiar
din primele 6 luni de viață. Aceștia pot avea un nivel de activare mai ridicat, o persistență mai scăzută în sarcină, pot fi iritabili
sau greu de liniștit, pot avea reacții emoționale intense, sociabilitate scazută sau sensibilitate ridicată la stimulii din mediu.
Caracteristicile fizice, starea de sănătate și nivelul de dezvoltare pot de asemenea să contribuie la problemele de comportament.

Caracteristici ale părinților

Părinții pot avea unele caracteristici de temperament care pot influența menținerea problemelor comportamentale ale copilului.
De exemplu, pot reacționa cu impulsivitate atunci când copilul nu este ascultător, ceea ce afectează negativ modul în care
disciplinează copilul. Sau, pot fi inconsecvenți în aplicarea consecințelor pentru comportamentele copilului, să utilizeze o
disciplinare prea dură sau dimpotrivă, indulgență sau să petreacă puțin timp cu copilul în interacțiuni pozitive. În acest mod,
vor predomina interacțiunile negative între părinți și copil, care alterează relația și poate afecta măsura în care copilul își
ascultă părinții.

Pe de altă parte, părinții pot avea la rândul lor anumite predispoziții spre tulburări psihice care ar putea contribui la dificultățile
în gestionarea comportamentului copilului.

Consecințe situaționale

Comportamentul copilului nu este întâmplător, ci este un răspuns determinat de caracteristicile sale - menționate anterior -, de
interacțiunile dintre părinte şi copil și de consecințele care apar în urma comportamentelor nedorite. Ca principiu general,
majoritatea copiilor se comportă neadecvat pentru a beneficia de consecințe pozitive sau pentru a evita consecințele negative.
De exemplu, atunci când copilul îi cere părintelui să-i cumpere mai multe jucării când merg la magazin și începe să strige sau
să plângă, dacă părintele îi îndeplinește dorința, atunci copilul primește o consecință pozitivă în urma comportamentului
negativ din magazin. Sau, dacă refuză să își facă ordine în cameră, va avea mai mult timp să se uite la desene și deci, va evita o
consecință negativă de a investi timp într-o activitate care nu îi place în defavoarea uneia plăcute.

14 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Totodată, copilul are nevoie de predicție și control. Un copil care trebuie să execute doar instrucțiuni din partea părinților,
școlii fără a i se satisface situațional nevoia sa de control se va manifesta prin comportament opozant. O altă cauză a
comportamentului opozant poate fi plictiseala. Un copil care nu este angajat într-o activitate atractivă pentru el, adesea se va
manifesta prin comportamente opozante.

Evenimentele stresante din familie

Orice eveniment care afectează starea emoțională a părinților poate influența eficienta și consistența cu care abordează
comportamentele inadecvate ale copilului. Printre aceste situații se număra problemele de sănătate, conflicte conjugale,
dificultăți financiare sau profesionale. Astfel de evenimente dificile cresc nivelul de stres al părinților, care poate conduce la
creșterea pedepselor aplicate și la sporirea controlului asupra copilului, sau din contră, la reducerea atenției acordate copilului
datorită concentrării asupra rezolvării problemei respective.

Un alt mod prin care evenimentele stresante pot amplifica problemele de comportament ale copilului este alterarea percepțiilor
părinților față de copil. Din cauză că sunt stresați, anxioși sau deprimați, părinții pot avea tendința de a supraevalua severitatea
problemelor copilului, iar această percepție le va modifica și comportamentul în mod negativ. Copilul va reacționa la rândul
său la reacțiile exagerate ale părinților față de el, iar comportamentele neadecvate se pot intensifica, ceea ce va conduce la
crearea unui cerc vicios.

Nu în ultimul rând, copilul poate deveni și el îngijorat de evenimentul stresant și, din cauză că nu este încă pregătit să facă față
propriilor emoții declanșate de astfel de situații, copilul poate reacționa prin comportamente negative.

Interacțiunea dintre factori

Acești factori pot acționa atât direct, cât și indirect, prin influențarea celorlalți factori. Spre exemplu, o problemă medicală a
unui părinte va avea un impact negativ asupra situației financiare a familiei, ceea ce ar putea conduce la conflicte conjugale,
care vor afecta comportamentul copilului.

Desigur, fiecare familie este unică, de aceea primul pas în îmbunătățirea interacțiunilor între părinți și copil este recunoașterea
acestor factori în cazul familiei dvs. Apoi, o parte esențială este modificarea factorilor care pot fi schimbați (de ex. gestionarea
evenimentelor stresante) și reducerea impactului factorilor care nu pot fi modificați asupra copilului (de ex. temperamentul
copilul sau al părinților).

Prin urmare, scopul general și cel mai important de fapt al acestei intervenții este dezvoltarea unei relații eficiente între
părinte și copil. Obiectivele specifice sunt îmbunătățirea modalității de gestionare a problemelor de comportament ale
copilului și creșterea complianței copilului la solicitările și regulile stabilite de către părinte.

15 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Etapa 2. Acordați-le atenție! (Informații pentru părinți)

Această ședință a fost dedicată introducerii unei noi modalități de acordare a atenției pentru comportamentele copilului. În
general, copiii primesc atenție din partea părinților atât pentru comportamentele pozitive, cât și pentru cele negative, însă în
cazul copiilor dificili, atenția primită pentru comportamentele pozitive este mai redusă. Din acest motiv, părintele își formează
o părere negativă despre copilul său iar relația dintre aceștia are de suferit. Metoda pe care v-o propunem poate să schimbe
această tendință.

Mulți dintre părinții care au aplicat această tehnică spun că au început din nou să se bucure de timpul petrecut alături de copilul
lor, iar copiii își doresc ca aceste ocazii să fie cât mai dese. În timp, aceste momente dobândesc valoare de recompensă pentru
copil și cresc complianța la solicitările părinților.

Mai jos aveți descrierea tehnicii de a petrece un timp de calitate împreună. Pentru rezultate optime, va rugăm să puneți în
aplicare metoda respectând aceste instrucțiuni.

Tehnica "Timpul de calitate"

În cazul copiilor mai mici de 9 ani: dedicați zilnic timpului de calitate 20 de minute, la aceeași oră, iar pentru copiii cu vârstă
peste 9 ani, stabiliți în fiecare zi un interval convenabil. Permiteți-i copilului să aleagă activitatea de joacă, însă vizionarea unui
program la televizor nu este o optiune viabilă pentru că nu permite interacțiune activă.

Observați-l pe copil în timpul jocului și apoi începeți să descrieți activitățile pe care le desfășoară, pentru a-i arăta copilului că
sunteți interesat de ceea ce face. Imaginați-vă că sunteți comentatorul unei competiții sportive; copiilor mici le place mult acest
lucru. Pentru copii mai mari, interveniți din când în când și mai discret.

Evitați să-l criticați pe copil, să-i controlați comportamentul, să îi dați solicitări sau să îi adresați prea multe întrebări pe
parcursul activității.

Oferiți feedback pozitiv copilului, de exemplu "Îmi place când ne jucăm in liniște" sau "Vezi ce frumos ai făcut..." și ignorați
comportamentele inadecvate. În cazul în care comportamentele nepotrivite se intensifică, întrerupeți activitatea până când se
liniștește. De menționat că aceste situații sunt rare.

Dacă aveți și alți copii, realizați activitatea pe rând, nu va distribuiți atenția către copiii dvs. concomitent. Astfel, veți evita
rivalitatea dintre frați în timpul de calitate.

Încurajăm ambii părinți să petreacă timp de calitate alături de copil, în mod individual.

Etapa 3. Dezvoltarea complianței și a jocului independent (Informații pentru părinți)

Unul dintre scopurile principale ale acestei ședințe a fost extinderea abilităților de acordare a atenției de la timpul de calitate

16 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

spre jocul independent al copilului. De obicei, părinții părăsesc camera atunci când copilul se joacă singur, astfel acest
comportament pozitiv este ignorat, și nu recompensat. Din contră, copilul este sancționat pentru ocaziile când își disturbă
părinții din ceea ce fac, ca atare copilul învață că primește atenție doar când se comportă inadecvat.

Prin urmare, acordând atenție jocului independent și ignorând situațiile în care vă deranjează, puteți prelungi intervalul de joc
al copilului și să reduceți comportamentul indezirabil.

Un alt aspect discutat a fost centrat pe modalități eficiente de a transmite solicitări copilului. Acestea vă sunt prezentate mai
jos:

Atunci când îi dați o comandă copilului, el trebuie să fie receptiv la ea. Asigurați-vă că a încheiat activitatea în care era
implicat sau că face o pauză, sau așteptați puțin să ia o pauză, înainte de a spune ceva.

1. Mergeți lângă copil, pentru a-i atrage atenția, eventual așezați-vă sau aplecați-vă astfel încât să fiți la nivelul său.

2. Fiți foarte clari când enunțați mesajul: "Maria, e gata mâncarea. Peste 5 minute când sună ceasul, vino la masă".

3. Spuneți-i care vor fi consecințele neefectuării sarcinii.

4. Dacă este cooperant, lăudați-l.

5. Dacă instrucțiunea s-a referit la o nouă activitate, cum ar fi să se pregătească de culcare, repetați-o dacă nu cooperează după
5 secunde. Atunci când instrucțiunea se referă la încheierea unei activități, nu repetați instrucțiunea.

Oferiți atenție deosebită sarcinilor pe care le-a făcut copilul fără să îi spuneți în prealabil, de exemplu dacă și-a strâns jucăriile
sau și-a pus farfuria în chiuvetă.

Exersarea complianței copilului

La început, când copilul nu este încă obișnuit să urmeze comenzile, învățarea unor comportamente noi sau sporirea frecvenței
unor comportamente dorite se realizează mai ușor dacă veți crește numărul de ocazii în care să îi oferiți copilului recompense
pentru complianță. În decurs de o săptămână, cereți copilului să efectueze câte mai multe comenzi simple, de 2-3 ori pe zi, cum
ar fi să vă dea un obiect, să vă ajute să aranjați niște obiecte etc. Astfel, șansa unui refuz se reduce pentru că sarcina implică
prea puțin efort din partea copilului. În cazul copiilor mici, recompensați-i cu mici bomboane iar în cazul copiilor mai mari,
apreciați verbal complianța, spunandu-i "Multumesc că ai făcut ce te-am rugat" sau "Îmi place când faci ceea ce ți se cere".
Dați comenzile atunci când copilul nu este implicat în activități plăcute sau deosebite pentru el.

În situația în care copilul nu se conformează comenzilor din cadrul perioadei de exersare, ignorați comportamentul și dați-i
ulterior o altă sarcină simplă.

17 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Jocul independent

Dacă vi se întâmplă deseori să fiți întrerupt de către copil din activitățile dvs. (vorbit la telefon, citit etc), e nevoie să-l învățați
pe copil să se joace singur atunci când dvs. nu sunteți disponibil. Urmați pașii prezentați mai jos:

1. Înainte de a vă începe activitatea dvs., dați-i copilului o comandă care să cuprindă două informații: una referitoare la
activitatea pe care o va desfășura el în acest interval și a doua în care îi spuneți să nu vă deranjeze. De exemplu: "Mama trebuie
să dea un telefon. Tu uită-te la televizor și te rog să nu mă întrerupi."

2. După ce vă începeți activitatea, opriți-vă un moment pentru a vă întoarce la copil și a-l lăuda pentru că nu v-a întrerupt.
Repetați de mai multe ori gestul, din 2 în 2 minute, apoi în timp, măriți intervalul astfel încât copilul să petreacă mai mult timp
singur fără să vă întrerupă.

3. Dacă observați că vine să vă deranjeze, acționați preventiv și lăudați-l pentru că nu v-a întrerupt și redirecționați-l spre
activitatea în care era implicat.

4. Atunci când ați încheiat activitatea, mergeți la el și apreciați faptul că nu v-a deranjat.

Etapa 4. Când lauda nu este suficientă: jetoane și puncte (Informații pentru părinți)

În această ședință am discutat despre sistemul de recompensare a copilului prin utilizarea jetoanelor sau a punctelor. În general,
pentru copiii fără probleme comportamentale, lauda și acordarea atenției sunt suficiente pentru a regla comportamentul. În
cazul copiiilor cu deficit atențional, impulsivitate sau dificultăți în a se controla, îmbunătățirea comportamentului poate fi
minoră doar utilizând aceste tehnici. De aceea, e nevoie de o metodă suplimentară de modificare comportamentală.

Această metodă se poate folosi pentru copiii mai mari de 4 ani și care au frecvent comportamente opoziționiste sau sunt
noncomplianti față de reguli. Principiul de bază este similar sistemului monetar- practic, copiii câștigă jetoane sau puncte
pentru comportamentele dezirabile pe care ulterior le cheltuiesc pentru a obține ceea ce își doresc. Astfel, copiii învață că
eforturile lor sunt nu doar observate de către părinți, dar și recompensate onest.

Înainte de a implementa sistemul, spuneți-i copilului că nu a fost recompensat suficient pentru că a făcut lucruri bune și de
aceea doriți să stabiliți un program de recompense prin care el să poată obține beneficii pentru comportamentele pozitive.

În tabelul de mai jos veți regăsi descrierea detaliată a sistemului și modalitatea în care se aplică pentru cele două grupe de
vârstă.

Metoda Copii între 4 si 7 ani Copii peste 7 ani

Se utilizează jetoane din plastic sau substituți (e.g.
nasturi). Este util pentru copil să le lipiți pe o foaie
de carton, pe care să o expună părinții într-un loc Utilizați un caiet pe care îl veți structura similar unui carnet de

18 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

vizibil din casă, unde să poată fi văzută de copil (pe cecuri. Scrieți sus în dreapta data, apoi o rubrică pentru item, u
ușa frigiderului din bucătărie). Pe fiecare jeton, pentru depunere sau retragere și una pentru totalul curent. Cân
trebuie trecută valoarea sa: alb- 1 jeton, albastru-5, copilul dorește să cumpere recompense cu punctele acumulate
roșu-10. Pentru copiii între 4 și 5 ani, fiecare jeton treceți în coloana "item" recompensa respectivă (e.g. un bilet l
are valoarea 1. Sau, puteți decora împreună cu cinema), scrieți la retrageri valoarea recompensei în puncte și l
copilul o cutie care să aibă funcția de bancă sau total, numărul de puncte rămas. Oferiți între 20 și 200 de punc
Ce se utilizează pușculiță. în schimbul comportamentelor pozitive ale copilului.

Alcătuiți împreună o listă cu recompensele dorite de către copil. De regulă, copiii vor menționa recompensele de c
nu beneficiază foarte des, însă treceți pe listă și recompensele zilnice, precum vizionarea desenelor animate, un des
de ciocolată etc.. Numărul ideal de recompense care vor apărea pe listă este 15, dar nu treceți mai puțin de 10.
Aproximativ o treime din numărul total de recompense trebuie să fie cele zilnice, pentru care copilul va plăti puțin
Lista cu privilegii jetoane. O altă treime îl vor reprezenta recompensele mai puțin frecvente și de durată medie, care se vor plăti cu
jetoane acumulate în decurs de câteva zile de comportamente pozitive, cum ar fi a merge mai târziu la culcare, a in
prietenii acasă la joacă etc. Ultima treime va cuprinde recompensele de lungă durată, pe care copilul și le dorește m
dar pe care nu le obține des. De exemplu, a merge într-o excursie. Acestea vor fi plătite cu jetoane câștigate într-o
săptămână sau mai multe.

Apoi, alcătuiți lista comportamentelor noi pe care doriți să aibă copilul sau comportamente deja existente a căror
frecvență doriți să o creșteți, ca de exemplu împărțirea jucăriilor cu frații sau prietenii, așteptarea rândului până cân
interlocutorul își încheie replica, pregătirea pentru culcare. Punctele/jetoanele se pot primi și pentru perseverența
într-o sarcină, de exemplu, 5 jetoane pentru fiecare 15 minute în care își face temele sau în care nu vă deranjează
activitatea dvs.. De asemenea, includeți și comportamentele indezirabile pe care le face- în acest caz va primi jetoa
sau puncte dacă nu are aceste comportamente într-un interval de timp stabilit de comun acord. De exemplu, copilu
primește 3 jetoane sau 10 puncte dacă nu vorbește urât între prânz și cină și apoi, între cină și culcare.

Lista
comportamentelor
Valoarea Stabiliți ce valoare în jetoane sau puncte are fiecare comportament trecut pe listă. Cu cât copilul depune mai mult
comportamentelor efort pentru a realiza un comportament, cu atât numărul aferent de jetoane/ puncte crește.

Decideți prețul fiecărei recompense trecute pe listă. Acest lucru se poate realiza cel mai simplu prin aproximarea
numărului de jetoane/puncte pe care le poate acumula copilul într-o zi obișnuită, în care are comportamentele
Prețul recompenselor pozitive. Pornind de la această cifră, alocați suficiente jetoane pentru fiecare privilegiu astfel încât aproximativ dou
treimi din acest total să poată fi cheltuit pe recompense pe care copilul le poate avea zilnic.

Lăsați copilul să scoată și să depună jetoanele primite

de la dvs. în pușculiță, dar nu îl lăsați să își ia singur
Alte mențiuni jetoanele. Încurajăm ambii părinți să utilizeze sistemul
cu jetoane
Nu îi permiteți copilului să scrie în caiet.

Implementarea programului

19 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Sistemul de recompense cu jetoane se va implementa după săptămâna în care lista comportamentelor și a recompenselor a fost
stabilită, precum și materialele necesare (jetoane, cutie/ caiet pentru puncte). În prima săptămână, fiți mai generos când
acordați jetoanele sau punctele astfel încât copilul să fie mai motivat să coopereze. Nu dați jetoanele în anticiparea unui
comportament; în cazul în care copilul nu deține numărul de jetoane necesar pentru o recompensă, nu i-o acordați. Când oferiți
jetoanele sau punctele, dați-le pe un ton plăcut, exprimând aprecierea pentru copil.

Dacă inițial copilul refuză să participe în program, nu va mai avea acces la recompensele de pe listă. Dar aceste situații sunt
rare, de regulă copiii consideră programul interesant.

În prima săptămână de implementare, folosiți programul doar pentru recompensare, nu sancționați copilul luând jetoane pentru
că își va pierde interesul pentru program.

Avantajele utilizării jetoanelor sau punctelor:

1. Sunt recompense mai puternice decât lauda sau atenția.

2. Sistemul e comod de utilizat- jetoanele/punctele pot fi duse oriunde și date oricând.

3. Își păstrează valoarea sau eficiența de-a lungul zilei și în mai multe situații pentru că pot fi schimbate pe o varietate de
recompense.

4. Permit o abordare mai organizată, mai sistematică și mai obiectivă a managementului comportamental al copilului. Astfel,
părinții nu vor acorda recompense mai mari atunci când sunt bine dispuși și nu vor contesta recompensele copilului dacă acesta
are un comportament nepotrivit într-o zi în care a avut mai multe comportamente pozitive.

5. Părintele acordă mai multă atenție comportamentelor dezirabile ale copilului și complianței acestuia.

6. Îi învață pe copii un concept de bază al societății în care trăim și anume că privilegiile și recompensele pot fi obținute în
funcție de modul în care ne comportăm.

Aproape jumătate dintre părinți raportează o remisie aproape totală a problemelor comportamentale ale copilului pe parcursul
săptămânii următoare, ca urmare a implementării noului program. Alții vor relata un succes major, cu toate că unele probleme
vor persista.

20 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

ATENȚIE!!!

Utilizarea programelor de recompense nu sunt eficiente pentru toți copiii. Analizați împreună cu psihologul dvs. dacă această
metodă vi se potrivește înainte de a o aplica. Datorită utilizării incorecte sau prea frecvente în diverse medii școlare, această
metodă poate fi demotivantă pentru copil.

În ultima vreme cercetările realizate pentru tratarea problemelor comportamentale la copii susțin utilizarea cât mai rară a
metodelor de pedeapsă. Este mai important să ne focalizăm mai degrabă pe rezolvarea problemei decât pe pedepsirea apariției
unui comportament. Pedepsirea apariției unui comportament nu îi spune copilului cum să rezolve data viitoare această
problemă, ci îi transmite doar că acest comportament este inacceptabil. A vorbi cu copilul și a înțelege motivele
comportamentului neadecvat și a genera împreună cu acesta alternative ale modului prin care poate reacționa este o strategie
focalizată mai degrabă pe rezolvarea problemelor care dezvoltă copilului abilități. Șansa ca acesta să utilizeze strategii corecte
de reacție comportamentală crește semnificativ pe termen lung.

În aceste cazuri, analizați fiecare situație în care aveți dificultăți de gestionare a comportamentului. Încercați împreună cu
psihologul să identificați de unde provin aceste dificultăți și cum puteți să vă gestionați propriile emoții conectate cu acest
comportament dificil. Apoi încercați pe măsură ce emoțiile s-au temperat să identificați împreună cu copilul dvs. cauzele
acestui comportament. Ce dorea de fapt să transmită/ să obțină prin-un astfel de comportament, cum putea să transmită acest
lucru în mod direct sau adecvat, cum va ar putea să reacționeze data viitoare când se va afla într-o situație similară. Ideea este
de a dezvolta abilitatea copilului de a rezolva probele în mod adecvat și nu să îl pedepsești pentru modul în care creierul său
funcționează.

Etapa 5. Metoda time-out și alte metode de disciplinare (Informații pentru părinți)

Ați început deja să implementați sistemul de recompensare cu jetoane sau puncte și e foarte posibil să fi constatat că
problemele comportamentale ale copilului s-au redus. Din acest motiv, poate considerați că problemele s-au rezolvat, însă e
important să aveți așteptări realiste și să fiți pregătit în cazul în care comportamentele nedorite vor reveni uneori.

Metoda time-out

Este o metodă puternică pentru gestionarea comportamentelor nedorite, dacă este aplicată corect, urmând strategiile prezentate
în continuare.

De acum înainte, atunci când îi veți da copilului o comandă, fiți pregătit să reacționați imediat în cazul în care copilul nu
cooperează. Aplicați consecința imediat, fără a repeta comanda. În fișa primită după ședința 3, v-am prezentat instrucțiunile
pentru a da o comandă. Acum că am ajuns la etapa în care începeți să aplicați consecințe pentru nerespectarea comenzii, vom
relua tehnica într-un mod mai elaborat. Cei trei pași ai tehnicii pot fi asociați celor 3 culori ale unui semafor, după cum
urmează:

Culoarea roșie se referă la situația în care copilul nu se conformează după avertisment, caz în care îi veți spune: €"Nu ai făcut

21 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

ceea ce ți-am spus, așa că va trebui să stai în acest scaun!" Apoi luați-l de mână și așezați-l pe scaun, după care spuneți-i că va
sta acolo până când îi da voie să plece.

Culoarea galbenă "se aprinde" dacă ați încheiat numărătoarea până la 1, iar copilul nu s-a conformat. În acest caz, dați-i un
avertisment, menținând contactul vizual cu copilul și spunându-i: "Daca nu faci ceea ce ți-am spus, vei sta în scaunul de
time-out". Apoi numărați din nou de la 5 la 1.

Culoarea verde reprezintă primirea comenzii. Dați comanda pe un ton neutru, dar într-o formă imperativă, nu sub formă de
întrebare sau ca o favoare. După ce ați dat comanda, numărați cu voce tare de la 5 până la 1, pentru a-i oferi copilului 5
secunde să înceapă sarcina.

Dacă vă aflați în situația corespunzătoare culorii roșii, atunci duceți copilul pe scaun, indiferent de tentativele copilului de a se
sustrage de la pedeapsă. Unii copii vor începe să promită că vor efectua sarcina, în timp ce alții vor plânge, vor amenința sau
vor face o criză de furie. E foarte important să fiți consecvent și să rezistați în aceste momente, chiar dacă poate fi dificil.
Amintiți-vă că scopul acestor eforturi ale dvs. este de a reduce comportamentele disruptive ale copilului. Prin urmare, dacă ați
renunța în această fază, copilul s-ar liniști pe moment, însă data viitoare va proceda la fel pentru a evita pedeapsa. Deci, aplicați
metoda la fel de fiecare dată, pentru a obține rezultatele cele mai bune.

Așezați-l pe copil într-un scaun ales în prealabil, cu un spatar drept, poziționat într-un colț și la distanță de orice obiecte la care
copilul ar putea ajunge în timp ce se află pe scaun. Puteți pune scaunul în bucătărie, pe hol sau într-un colț al camerei de zi, în
așa fel încât să-l puteți observa în timp ce vă desfășurați activitățile. Nu îl puneți în baie, într-o cameră întunecată sau în
camera copilului.

Copilul va rămâne în scaun până când va îndeplini următoarele condiții:

1. Perioada minimă este de 1-2 minute pentru fiecare an din vârsta copilului (de exemplu, pentru 4 ani, timpul indicat este de 4
minute). Utilizați 2 minute/an pentru comportamente mai severe.

2. După ce s-a încheiat perioada alocată, așteptați până când copilul se liniștește. Prima dată când îl veți pune, ar putea dura
între câteva minute și câteva ore, dar aveți răbdare și întoarceți-vă la el după ce s-a calmat.

Înainte de a se ridica de pe scaun, copilul trebuie să fie de acord să facă ce i-ați cerut- dacă este vorba despre o sarcină, sau
dacă promite că nu va repeta un comportament nedorit. Dacă nu este de acord, atunci spuneți-i că va trebui să mai stea pe
scaun până când îi spuneți dvs. și repetați procedura după câteva minute. După ce isi efectuează sarcina, nu uitati sa îi
încurajați comportamentul pozitiv: "Îmi place cand faci ceea ce îți spun."

În cazul în care copilul părăsește scaunul fără permisiune...

Mai ales la începutul implementării tehnicii, așteptați-vă să vă fie testată autoritatea. Copiii pot încerca să plece de pe scaun
înainte de a expira timpul. În această situație, mergeți la el și puneți-l înapoi pe scaun. Repetați procedura de câte ori e nevoie
până când copilul stă pe scaun toată perioada alocată.

La următoarele sesiuni de time-out însă, veți observa cum copilul se calmează mai repede după reacția de revoltă inițială la

22 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

aplicarea metodei iar apoi, va fi liniștit pe parcursul primei perioade de câteva minute și se va conforma destul de repede
cerinței pe care i-ați dat-o. Ulterior, avertismentul va putea fi suficient pentru a obține cooperarea copilului, astfel încât
sesiunile de time-out vor fi mai rare.

Copiii pot utiliza diverse trucuri pentru a scăpa de time-out, de exemplu să se ceară la baie, să își ia apa sau de mâncare, să
răstoarne scaunul sau să se plângă că e obosit. Dar rețineți că această metodă este eficientă întrucât copilul are aceste pierderi
cât timp stă pe scaun, deci nu încercați să le compensați. Atunci când un copil e trimis în time-out, el nu va putea participa la
activitățile familiei care se desfășoară în acel interval și nici nu se vor recupera după încheierea perioadei.

În cursul săptămânii următoare, apelați la metoda time-out doar pentru unul sau maxim două comportamente non-compliante,
pentru a evita să îl pedepsiți în mod excesiv pe copil la începutul programului. Astfel, scad șansele ca revolta copilului să fie
prea intensă.

E posibil să fi încercat în trecut această metodă, însă fără rezultate pozitive și astfel să aveți îndoieli că de data aceasta va
funcționa. Motivul pentru care nu a avut rezultatul așteptat este că nu a fost utilizată conform strategiilor prezentate. Unii
părinți îl pot lăsa pe copil să aleagă cât să rămână în time-out, sau nu au aplicat consistent metoda, ci au apelat la amenințări
repetate care au scăzut încrederea copilului că va primi pedeapsa sau au aplicat-o doar în anumite contexte, nu și în altele (de
exemplu, în vizită la niște prieteni de familie). Prin urmare, pentru ca metoda să producă schimbări pozitive în comportamentul
copilului, utilizați-o în mod corect.

Continuați să petreceți timp de calitate alături de copil, nu le întrerupeți sau nu le scădeți frecvența pentru a evita ca pedepsele
să vă afecteze relația. Mai mult decât atât, orice schimbare negativă în ceea ce privește timpul de calitate poate fi percepută de
către copil ca o pedeapsă adițională. Deci, investiți în continuare în relația dvs. cu copilul!

Time-out-ul pentru părinte și momentele de time-in cu copilul

Metoda time-out pentru copil nu trebuie utilizată ca o pedeapsă pentru faptul că emoțiile copilului sunt prea puternice, nu le
poate gestiona si îl trimitem să se calmeze. El trebuie să înțeleagă că un comportament pe care îl realizează e inacceptabil și nu
faptul că este furios, de exemplu. Capacitatea de autoreglare emoțională nu se dezvoltă trimitând copilul să se liniștească
într-un colț sau pe un scaun, ci fiindu-i alături în calitate de părinte atunci când resimțe diverse emoții care îl copleșesc. În
acest caz, părintele trebuie să înțeleagă și să își dezvolte abilitatea de a fi alături de copil atunci când acesta este furios.
Părintele trebuie să poată să transmită copilului că a fi furios, supărat, a te simți vinovat, dezamagit este în regulă, e o emoție
normală.

În acest context, metoda time-out se poate utiliza cu aplicabilitate pentru părinte. În acest caz, părintele își ia câteva minute să
se liniștescă, să își tempereze emoțiile. Aceste minute cu scop de calmare pentru părinte nu trebuie să constituie o pedeapsă
pentru copil, pentru faptul că a vut un comportament neadecvat. În acest caz copilul se poate simți abandonat, ceea ce poate
crea mai multe probleme.

Mai degrabă poate fi folosită ca o metodă pe care o explic copilului si i-o modelez pentru a înţelege că este important să-ți iei
timp înainte de a reacționa. Dacă înțelege funcția acestui comportament (eu mă duc câteva minute să mă liniștesc, apoi revin și

23 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

putem să discutăm despre ceea ce s-a întâmplat) el învață că atunci când ne confruntăm cu reacții emoționale puternice, e bine
să nu reacționăm imediat, ci să ne amânam reacția până când vom putea vedea lucrurile clar. Atunci când reveniți din
time-out-ul pentru părinte încercați să nu țineți predici ci chiar să înțelegeți ce l-a determinat pe copil să reacționeze astfel. De
asemenea, nu uitați să generați posibile alternative de reacție în cazul în care o problemă similară reapare și pe cât posibil
refaceți scena cu copilul care utilizează strategia la care ați căzut de acord împreună, lăudând efortul acestuia. Aceste moment
de reconectare emoțională cu copilul sunt de fapt momente de time in. Cu cât veți reuși să realizați mai multe momente de
time-in cu copilul dvs. cu atât va crește șansa de a crește complianța copilului.

Etapa 6. Utilizarea metodei time-out și în cazul altor comportamente neadecvate (Informații pentru părinți)

Această etapă începe cu obişnuita trecere în revistă a temei de casă a părintelui şi cu discutarea problemelor pe care părinţii ar
fi putut să le întâmpine în implementarea metodelor. Cea mai mare parte a acestei sesiuni o ocupă discutarea situaţiilor în care
s-au folosit metodele time-out, cum s-au simţit părinţii când au utilizat metoda, identificarea problemelor pe care le-ar fi putut
întâmpina în implementarea ei, precum şi a oricăror modificări ale metodei pe care le-au făcut pentru a o putea folosi. În
această întâlnire, nu se va preda material nou. În cazul unor familii, întâlnirea va fi scurtă, deoarece au aplicat corect procedura.
În cazul altor familii, întâlnirea se poate prelungi cu discuţii legate de problemele pe care le-au întâmpinat părinţii în
implementarea metodelor, discuţii asupra unor metode alternative, pe care le-ar fi putut folosi în vederea soluţionării
problemelor apărute.

Etapa 7. Anticiparea problemelor: managementul comportamentului în locurile publice (Informații pentru părinți)

Anticiparea problemelor presupune să reflectați la posibilele comportamente disruptive ale copilului în locurile publice, înainte
de a merge în aceste locuri. Pentru a păstra consecvența în aplicarea metodelor de disciplinare însușite până acum, e important
să nu improvizați strategii de rezolvare a problemei în momentul în care apare, mai ales că puteți fi incomodat de persoanele
din preajmă care ar putea să vă privească atunci când le utilizați.

Întâi, folosindu-vă de experiențele anterioare, identificați acele locuri publice în care e mai probabil să apară probleme de
comportament și fiți cât mai specific în descrierea acestor comportamente. Următorul pas este dezvoltarea unui plan de a face
față acestor comportamente și apoi discutarea lui cu copilul, cu scopul de a preveni apariția problemelor. Este important să
țineți cont de nevoia copilului de control. Copiii au tendința de a se comporta inadecvat atunci când simt că ei nu dețin
controlul, când părerea lor nu este luată în seama. În consecință se pot comporta inadecvat tocmai pentru a arăta această
nevoie. Acest lucru nu înseamnă însă că trebuie lăsați să preia controlul în totalitate.

Pentru a gestiona eficient comportamentele disruptive ale copilului în locurile publice, urmați aceste reguli:

1. Stabiliți reguli înainte de a intra în locurile publice. După ce în prealabil ați discutat acasă despre regulile de comportament
în public, opriți-vă înainte de a intra efectiv într-un loc public- cum ar fi un magazin sau un restaurant- și recapitulați regulile.
După aceea, spuneți-i copilului să le repete. Nu dați mai mult de trei-patru reguli simple de urmat; spre exemplu pentru un
copil mic, regulile ar putea fi: "Stai aproape de mine, ia de pe raft ceea ce te rog eu și poți să îți alegi un singur lucru pe care să
ți-l cumpăr". Agreați cu el/ea faptul că vor fi urmate aceste reguli.

24 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

2. Pe lângă reguli, spuneți-i copilului care vor fi recompensele de care va beneficia pentru respectarea regulilor, apelând la lista
comportamentelor pozitive ale copilului. Dacă, în schimb, copilul este prea mic pentru a participa în acest program, duceți cu
dvs. un pachet cu gustări pe care să le oferiți pentru comportamentele corespunzătoare. Nu îi cumpărați ceva copilului ca
recompensă, decât în cazuri rare, astfel încât să evitați situația în care copilul se așteaptă să primească de fiecare dată acest tip
de recompensă. Nu ezitați să remarcați faptul că respectă regulile, la început cât mai frecvent (tot la cateva minute), urmând ca
pe parcurs să măriți timpul între aceste remarci.

3. Amintiți-i copilului care vor fi pedepsele pe care le va primi în cazul nerespectării regulilor. Acestea pot fi: pierderea unor
jetoane/ puncte pentru abateri minore, necumpărarea lucrului pe care l-ați agreat sau în caz de extremă necesitate, time-out
pentru încălcări majore ale regulii. Dacă totuși optați pentru utilizarea time-out-ului în public, identificați un loc potrivit pentru
time-out- în cazul în care va fi nevoie- și să lăudați comportamentele pozitive ale copilului. Dacă utilizați sistemul de
recompense prin simboluri, oferiți-i pe loc jetoane sau puncte, nu așteptați până ajungeți acasă. În situațiile în care ați utilizat
pedeapsa ca modalitate de gestionare a comportamentului, după ce s-au calmcat toți ce implicați reconectați-vă emoțional cu
copilul și discutați ce s-a întâmplat, cum altfel s-ar fi putut desfășura lucrurile. Nu este momentul pentru predici ci de
reconectare emoțională.

4. Încercați să găsiți o activitate care îl va ține ocupat pe copil pe parcursul ieșirii. Una dintre cauzele comportamentelor
disruptive în public ale copilului este faptul că nu are o activitate constructivă de făcut. Dacă mergeți la cumpărături, puteți să
îl implicați și pe el, de exemplu să cumpere unele obiecte de pe lista sau să împingă căruciorul.

Etapa 8. Folosirea unei fișe de evaluare zilnică a comportamentului școlar (Informații pentru părinți)

Mulți copii cu probleme de comportament, mai ales dacă au și ADHD, manifestă deseori comportamente negative la școală sau
la grădiniță, fie în timpul orelor, fie în pauze. De aceea, nu este suficient să implementați programul cu simboluri doar acasă, ci
el trebuie extins pentru a include și situațiile problematice de la școală. Deși educatorul sau învățătorul este principalul
responsabil de gestionarea comportamentului copilului la școală, prin implicarea dvs. veți spori consecvența recompenselor și
pedepselor primite de către copil pentru comportamente similare acasă și la școală.

Însă, pentru a putea extinde programul, aveți nevoie de informații zilnice și concrete despre conduita copilului din timpul
școlii. Fișele de evaluare zilnică a comportamentului școlar vă oferă toate aceste informații. Sarcina educatorului/ învățătorului
este de a evalua zilnic comportamentul copilului, după fiecare oră, utilizând o scală de la 1 (excelent) până la 5 (foarte slab).
Oferiți educatorilor mai multe copii din aceste fișe și amintiți-le să se semneze, pentru a preveni falsificarea fișei de către copil.
Păstrați un contact periodic cu educatorul/învățătorul cu scopul de a preveni tentativele de falsificare. De asemenea se poate
utiliza un caiet de corespondență.

Puteți stabili împreună cu învățătorul fișe personalizate în funcție de comportamentele-țintă pe care doriți să le modificați.
Puteți de asemenea să urmăriți performanța școlară, în cazul în care este scăzută. Vă recomandăm ca numărul
comportamentelor vizate să nu depășească 4 sau 5. După ce acestea s-au îmbunătățit satisfăcător, puteți adăuga câteva
comportamente noi. Lista trebuie să cuprindă și comportamente pozitive, pentru a-i oferi copilului șansa de a câștiga
puncte/jetoane.

Pentru a evita situațiile în care copilul ascunde fișa sau rupe pagini din caietul de corespondență în care sunt trecute
comportamentele negative este foarte important ca învățătorul să treacă în aceste fișe cât mai multe comportamente pozitive
sau situații prin care elevul s-a remarcat. Este o strategie motivațională puternică prin care copilul vede că îi sunt apreciate și
comportamentele pozitive.

În fiecare zi, după primiți de la copil fișa aferentă zilei respective, analizați evaluările primite și discutați-le împreună. Lăudați
comportamentele copilului evaluate cu 1 și 2 și cereți-i copilului să descrie comportamentele negative (de 4 și 5) și apoi să
propună alternative adecvate de comportament. După discuție, transformați în puncte sau jetoane evaluările obținute de copil,

25 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

astfel:

Evaluare Echivalentul în puncte Echivalentul în jetoane

1 25 5
2 15 3
3 5 1
4 -15 -3
5 -25 -5

Avantajele fișei de evaluare zilnică a comportamentului școlar sunt urmatoarele:

1. Rapoartele zilnice sunt foarte potrivite copiilor, pentru că beneficiază mai mult de pe urma unui feedback frecvent, decât
unul ocazional, cum este cel de la școală.

2. Evaluările vă oferă o perspectivă mai obiectivă despre comportamentul copilului, comparativ cu informațiile pe care le-ați
primi de la copil.

3. Tipul și calitatea recompenselor disponibile acasă sunt de obicei mai vaste decât cele disponibile la clasă.

Eficiența aplicării programului la școală depinde în egală măsură de părinte și învățător. Pe de o parte, este influențat de
acuratețea cu evaluării învățătorului și pe de altă parte, de consecvența părintelui în utilizarea consecințelor acasă.

Utilizați zilnic fișa pe o perioadă de aproximativ 2 luni, după care puteți treptat să renunțați la această metodă. Pe măsură ce
comportamentul copilului se îmbunătățește constant, reduceți evaluările la 2 pe săptămână, apoi una pe săptămână, apoi o data
pe lună.

Etapa 9. Managementul problemelor comportamentale viitoare (Informații pentru părinți)

Până acum, ați aplicat o varietate de metode de a încuraja comportamentele pozitive ale copilul, oferind diverse tipuri de
recompense, precum și de a gestiona comportamentele nedorite. Chiar dacă aceste metode s-au dovedit eficiente în
managementul comportamentelor negative, în viitor există posibilitatea apariției unor noi probleme. Urmând pașii următori,
veți putea face față situațiilor noi sau remisiei unor probleme anterioare.

Pasul 1: Descrieți într-o agendă comportamentul problematic al copilului. Descrierea trebuie să cuprindă regula care a fost
încălcată, specificarea clară a greșelii și acțiunile dvs. prin care încercați să remediați situația.

Pasul 2: Scrieți acest raport zilnic, timp de o săptămână. Apoi examinați retrospectiv informațiile și căutați acele elemente care
v-ar putea ajută în rezolvarea problemei. Mulți părinți realizează prin această analiză faptul că au început să adopte din nou
modalitățile vechi de a aborda comportamentul copilului, ceea ce este însăși cauza problemei actuale.

26 / 28
Copyright (c) 2012 COGNITROM

Pasul 3: În cazul în care e necesar, concepeți un program pentru a gestiona problema:

Spuneți-i clar copilului care vă sunt așteptările în ceea ce privește rezolvarea problemei.

I. Încercați să înțelegeți ce a dorit copilul să facă/să obțină prin acel comportament.

II. Generați împreună cu acesta alternativele adecvate de a rezolva problema. Încercați să utilizați cât mai multe momente de
time-in cu copilul decât strategii de pedeapsă.

III. Dacă problema apare cu precădere într-un anumit context, aplicați etapele gestionării comportamentului în locurile publice:
anticipați problema, recapitulați regulile înainte de a intra în locul respectiv, amintiți-i copilului care sunt recompensele pentru
comportamentul adecvat și repetați-i pedepsele care vor apărea ca și consecință a nerespectării regulii.

Pasul 4: Dacă aceste metode nu dau rezultatele așteptate, vă recomandăm să contactați psihologul care se ocupă de cazul dvs.
pentru a stabili o ședință.

La final, vă prezentăm câteva dintre greșelile cele mai uzuale ale părinților, alături de variantele eficiente:

Metoda ineficientă Varianta corectă

Repetă frecvent comanda adresată copilului.
Dau comenzi formulate ca favoare, ambigue sau lasă la
latitudinea copilului momentul realizării.
Nu acordă atentie comportamentelor pozitive ale copilului
(e.g. jocul independent, respectarea regulilor, realizarea unor
sarcini fără sa i se spună).
Nu disciplinează imediat dupa incălcarea regulilor.
Renunță la timpul de calitate impreuna cu copilul.
Enunță comanda o singură dată, apoi oferă un avertisment
pentru nerespectarea comenzii.
Dau comenzi clare, concise și specifică timpul de realizare
(vezi fisa 3).
Laudă comportamentele pozitive ale copilului.
Generează împreună cu copilul alternativele de
comportament adecvat sau de soluționare a problemelor cu
care se confruntă și reface șcena în mod adecvat. Dezvoltă
abilitățile copilului de a rezolva probleme.
Continuă să investească în consolidarea relației cu copilul.

Bibliografie:

Barkley, R., (1997). Copilul dificil: manualul terapeutului pentru evaluare și pentru trainingul părinților, Editura ASCR, 2011,
Cluj-Napoca

27 / 28
 Copyright (c) 2012 COGNITROM

Ollendick, T., & Schroeder, C. (2004). Child Temperament. Encyclopedia of Clinical Child and Pediatric Psychology ,
Kluwer Academic/plenum Publishers, p. 629-631.

Schroeder, C., Gordon, B. (2002). Assessment and Treatment of Childhood Problems. Second Edition. A Clinician's
Guide.The Guilfort Press, pp. 56-72.

28 / 28

Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)