Aşa cum am mai spus, atunci când mâncăm, organismul absoarbe ceea ce îi este necesar din
mâncare şi apoi încearcă să se debaraseze de resturi. El nu poate face această eliminare eficient
atunci când este mai mereu supraîncărcat sau când, de cele mai multe ori, mâncarea este impură.
Reziduurile se acumulează atunci în diferite organe, dar mai ales în intestine, unde putrezesc, fiind
astfel o sursă de tulburare şi boală pentru întreaga noastră fiinţă.
Totuşi, chiar şi atunci când hrana este pură, ea lasă în organism unele reziduuri şi de aceea se
recomandă postul negru, ceea ce are ca efect purificarea eficientă a întregii noastre fiinţe. În
majoritatea cazurilor, frecvenţa optimă cu care trebuie practicat postul negru este o dată pe
săptămână.
Majoritatea oamenilor au credinţa greşită şi chiar absurdă că dacă omit o masă, li se va întâmpla ceva
groaznic. Ei uită că în organismul lor sunt depozitate rezerve pentru cazuri de nevoie şi că acestea ar
putea să le întreţină viaţa fără hrană din afară, pe toată durata unei boli obişnuite, de exemplu.
Cercetători renumiţi afirmă chiar, în urma studiilor efectuate, că omul are posibilitatea de a rezista
fără hrană până la 100 zile. Sunt nenumărate exemplele celor care au ţinut post negru 40 de zile,
vindecându-se astfel de boli foarte grave sau pentru a se apropia mai mult de Dumnezeu.
În post, milioanele de celule care muncesc pentru noi se odihnesc. În general, oamenii nu înţeleg
câtuşi de puţin importanţa purificării şi atunci corpul este obligat să o facă singur, folosind
mecanismele de urgenţă. Astfel apare uneori ca din senin febra, răceală, apar erupţii pe piele; toate
acestea nu sunt decât mijloace naturale de purificare la care organismul apelează atunci când este
forţat de împrejurări, adică atunci când este urgentă nevoie.
„Curele de foame” au rol de punere în repaus a întregului tub digestiv, de eliminare a reziduurilor
metabolice şi de purificare a întregii noastre fiinţe.
Dacă reziduurile eliminate de intestine şi prin transpiraţie au un puternic miros neplăcut, putem fi
siguri că suntem sau că vom fi bolnavi, chiar dacă boala nu s-a manifestat încă, fizic sau psihic. Mai
ales atunci este deci indicat să postim.
S-a observat de mult prin experienţă că un post mai îndelungat depăşeşte cu putere de vindecare toate
celelalte procedee. Cine are temperatură, are aproape automat tendinţa de a posti. Postul înseamnă în
primul rând curăţire, purificare. Postul curăţă chiar mai repede şi mai radical decât crudităţile. Prin
post pot fi evitate uneori şi operaţiile chirurgicale. Medicii care se bazează exclusiv pe medicamente
sau chirurgie combat postul cu argumente ştiinţifice savante; ei nu amintesc pacienţilor lor nimic
despre post din ignoranţă sau din motive materiale. Cu toate acestea, postul ar trebui prescris tuturor,
evident adaptat fiecărui caz în parte.
Aşa cum facem curat în jurul nostru, aşa trebuie să facem şi în corpul nostru.
Postind, reziduurile karmice se elimină gradat şi Lumina interioară se va manifesta din ce în ce mai
pregnant în noi. Astfel, vom deveni mult mai uşori şi mai fericiţi. Din acest motiv, toate căile
spirituale autentice recomandă în unanimitate postul alimentar. Postul este aşadar o modalitate foarte
simplă şi la îndemâna fiecăruia din noi de a deveni uşori din nou, de a ne redobândi sau de a ne păstra
puritatea şi libertatea. Ca urmare a abţinerii de la hrana fizică, vom putea mai apoi cu uşurinţă să ne
abţinem şi de la sentimente şi gânduri negative. În loc să vrem să absorbim, să înghiţim, să
acumulăm, să luăm cu lăcomie prea mult din toate, învăţăm astfel să renunţăm şi să fim detaşaţi,
pentru că înţelegem că această tendinţă instinctuală şi permanentă de a acumula este cea care ne
împiedică să fim cu adevărat fericiţi şi mulţumiţi.
La început este posibil să apară dureri de cap, palpitaţii, senzaţii de leşin, dar nu avem deloc de ce ne
teme, este normal. În scurt timp, oricare ar fi senzaţiile neplăcute, acestea dispar, făcând loc calmului,
unei stări de bine interioară şi destinderii întregului corp. Nimeni nu a murit din cauză că a postit din
când in când. Vom vedea că dacă putem suporta puţină neplăcere şi ne continuăm cu încredere postul,
vom vedea că într-o zi sau două tulburările interne fac loc unei liniştiri extraordinare.
Oamenii care se simt tulburaţi postind sunt chiar cei care au cea mai mare nevoie de post: tulburarea
este dată de cantitatea însemnată de reziduuri vărsate brusc în sânge şi eliminate în timpul postului.
Oamenii ignoranţi îşi imaginează că postul îi va slăbi şi le va da un aspect neplăcut şi nesănătos.
Acest lucru poate fi adevărat la început, dar apoi totul se schimbă: te mişti mai uşor, pielea devine
strălucitoare şi devii mult mai plăcut la privire. Dacă nu cunoşti limbajul Naturii, te poţi speria de
moarte de cel mai mic disconfort. Gândeşti: „aceste palpitaţii sunt semnele unui grav pericol; mă simt
atât de slăbit!” şi începi să mănânci, după care totul devine la fel ca la început. Cum perturbările
dispar atunci când începi să mănânci, tragi concluzia că ai avut dreptate în întreruperea postului, dar
în realitate, nu este deloc aşa.
Dacă suntem serios interesaţi de purificarea fiinţei noastre, trebuie să gândim altfel, focalizându-ne
preponderent şi plini de încredere asupra transformărilor binefăcătoare pe care le va produce postul în
fiinţa noastră.
Refuzând să aşteptăm, facem aceeaşi greşeală ca oamenii care iau pastile pentru a-şi opri febra.
Aceasta îi poate face să se simtă mai bine pe moment, dar a coborî febra în mod nenatural, nu face
decât să ascundă simptomele şi pregăteşte calea pentru o boală mai serioasă. Este mai bine să lăsăm
organismul să acţioneze singur: când este supraîncărcat, el reacţionează, făcând tot ce poate pentru a
elimina cât mai repede reziduurile. Această strădanie a organismului de a dizolva şi elimina toxinele
dă temperatură, care produce curăţire interioară. Cum putem ajuta organismul să o facă? Bând apă
fierbinte. Câteva ceşti succesive vor coborî febra imediat. Vasele sanguine se dilată şi sângele va
circula liber, ducând mai uşor impurităţile afară din corp pe căi fireşti de eliminare.
Atunci când postim, se declanşează exact aceleaşi mecanisme de purificare ca şi atunci când avem
febră. Apa fierbinte poate fi deci deosebit de utilă atunci când postim. Putem s-o aducem la punctul
de fierbere şi apoi o vom lăsa să se aşeze puţin. Când spălăm vasele cu apă rece, ele rămân unsuroase;
în mod asemănător apa fierbinte este necesară şi în organismul nostru pentru a dizolva mai uşor şi
mai eficient toxinele şi pentru a le scoate din organism prin pori, rinichi, etc. Ca rezultat, ne vom
simţi complet transformaţi şi întineriţi. Putem bea, de asemenea, apă fierbinte în fiecare zi, înainte de
micul dejun; este un excelent remediu împotriva multor boli. Poate că la început apa fierbinte nu este
prea apetisantă, dar puţin câte puţin, vom începe să conştientizăm că este bună. Apa fierbinte este un
remediu excelent şi în plus este simplă şi ieftină.
Să adăugăm câteva cuvinte despre cum trebuie terminat un post care a durat câteva zile… Dacă
mâncăm normal, brusc, acest fapt poate fi dăunător. Trebuie început cu puţină hrană lichidă (supe
„lungi”, sucuri de fructe, legume) care este treptat sporită şi făcută mai consistentă. Timpul până la
reluarea alimentaţiei normale este la fel de important ca însuşi postul. După un asemenea post,
suntem plini de sentimente cu totul noi, subtile şi minunate, avem adevărate revelaţii, ne simţim şi
arătăm mai tineri, mai liberi, ca şi cum ceva apăsător din fiinţa noastră a fost înlăturat.
După un post de 24 de ore, cel mai bine este să mâncăm la prima masă o salată de fructe sau verdeţuri
crude (varză, morcovi, etc.) şi să evităm alimentele mai grele (lactate şi uleioase), pe care le putem
consuma la 2-3 ore după acestă masă de fructe/ legume. Salata de vegetale crude reprezintă de altfel
cea mai bună alegere pentru felul întâi la oricare masă.
Din punct de vedere astrologic, există anumite corelaţii între postul negru şi ziua în care este ţinut.
Efectuat cu regularitate în aceeaşi zi, duce în timp la asimilarea în propria noastră fiinţă a diferitelor
aspecte benefice şi la armonizarea cu influxurile subtile astrale ale sferelor de forţă şi influenţă
planetare. Toate acestea se petrec prin misteriosul fenomen al rezonanţei cu sfera subtilă de forţă a
unei anumite planete. Corespondenţa planetelor: luni – Luna, marţi – Marte, miercuri – Mercur, joi –
Jupiter, vineri – Venus, sâmbătă – Saturn, duminică – Soarele.
Spre exemplu, postul negru de marţea duce în timp la eliminarea confruntărilor, a situaţiilor de viaţă
ce implică violenţa, a accidentelor, etc.; postul negru de miercurea permite asimilarea armonioasă a
influxului subtil mercurian, care guvernează legăturile de orice fel, schimburile, mişcarea şi
adaptarea, abilitatea de a intermedia şi de a comunica, afacerile optimismul; postul negru de vinerea
permite asimilarea rapidă în fiinţa noastră a aspectelor ce ţin de afectivitate, iubire, armonie,
frumuseţe, transfigurare, senzualitate rafinată, simpatie, atracţie magnetică, farmec şi exaltare
copleşitoare, pacea lăuntrică paradisiacă (numită adeseori FERICIRE) şi ne permite astfel să trezim,
să amplificăm în noi şi ulterior să trăim plenar, cu toată fiinţa noastră aceste aspecte; postul negru de
duminică ne solarizează şi ne purifică considerabil fiinţa, arde karma negativă acumulată (altfel spus,
păcatele), favorizează deschiderea către şi apropierea de aspectele spirituale înalte, de Dumnezeu.