Imaginea de Sine

Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă
IMAGINEA DE SINE, STIMA DE SINE ŞI ÎNCREDEREA
MODULUL I
1. Ce este personalitatea?
2.Definirea termenilor : individ, individualitate, persoană şi
personalitate
3. Tipuri şi definiţii ale personalităţii
4.Accepţiunea conceptului de personalitate- antropologică, anxiologică
şi psihologică
5. Abordarea structural-sistematică a personalităţii
6. Psihoterapia şi gratificarea trebuinţelor
7. Abordarea nevoilor din perspectiva lui Maslow şi a lui Casriel
8. Nevoile personale din acest moment. Parte practică
9. Expectanţe şi comportamente
10. Motivaţia
11. Analiza în binom şi apoi în cartel
12. Aplicaţii practice. Exerciţii folosind oglinda. Rolul
13. Maniera în care comunicăm despre noi înşine
14. Triunghiul victimă-salvator-executor
15. Teme şi exerciţii
1
PERSONALITATEA
Personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează un om particular. Ea este

omul viu, concret, empirirc, pasional, raţional, deci omul aşa cum este el resimţit în afara
noastră sau în propria noastră fiinţă.
Delimitări conceptuale
Deoarece definirea conceptului de personalitate este dificilă, câteva diferenţieri sunt necesare.
In literatura de specialitate întâlnim utilizarea nediferenţiată a unor termeni cum ar fi :
individ, individualitate, persoană, personalitate şi personaj.
- Individ
- Individualitate
- Persoană
- Personalitate
- Personaj
1. INDIVID
Individ este un termen folosit pentru a desemna orice organism viu care apare în cursul
evoluţiei biologice şi ca rezultat al procesului de adaptare la mediu.
Termenul ca atare vine de la latinescul individio = indivizibil, astfel prin individ înţelegându-
se o entitate nedezmembrabilă, care este realizat pe baza unui înalt mecanism de integrare şi
fuzionare a părţilor componente. În această accepţiune termenul de individ se aplică tuturor
fiinţelor vii, de la plante până la om.
În cazul omului, când folosim termenul de individ se presupune că ne referim la esenţa lui
biologică, la unitatea lui morfologică şi funcţională determinată biologic.
DEX- Persoana privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane ; ins.

MIHAI GOLU- Totalitatea elementelor şi însuşirilor fizice, biochimice, biologice şi
psihofiziologice –înnăscute sau dobândite- care se integrează într-un sistem pe baza adaptării
la mediu.
DUMITRU CRISTEA – Entitatea biologică a fiinţei, în ceea ce are ea generic la nivelul
speciei din punct de vedere material. Unitatea primară şi indisolubilă a oricărei specii.
WIKIPEDIA- Fiinţa singulară în sens spaţial şi temporal.
2.INDIVIDUALITATE
De la termenul individ a derivat termenul individualitate.

Aceasta exprimă faptul că în cursul existenţei sale orice individ parcurge un proces de
diferenţiere, de diversificare a organizării structural funcţionale care duce la o ierarhizare şi
integrare specifice care fac ca un individ să se deosebească de altul (individualitatea exprimă
acel atribut al organizării structural-funcţionale interne care face ca un individ să se distingă
de alţii din aceeaşi specie şi să reprezinte un dat unic şi ireductibil).
Individualitatea este de asemenea valabilă şi aplicabilă în caracterizarea tuturor organismelor

vii (chiar la nivelul inferior indivizii se diferenţiază prin modul organizării lor structurale
2
interne). La om se trece de la individualitatea biologică la una de tip psihologic; vorbim de

particularităţi psiho-individuale.
DEX – Totalitatea particularităţilor specifice unui individ, sau unei persoane care deosebesc
un individ de altul sau de altă persoană.
LAROUSSE –Cuplu conceptual care descrie normele distincte ale societăţilor(în
general,occidentale şi orientale) şi care explică cogniţiile, emoţiile şi comportamentele
membrilor societăţii.
DUMITRU CRISTEA – expresia individului diferenţiat în plan biologic şi psihologic.
Individualitatea este dată de acele caracteristici fizice, psihice şi psihofiziologice unice,
irepetabile, care particularizează individul concret, pe fondul unor mecanisme şi forme proprii
de adaptare şi manifestare comportamentală.
3.PERSOANĂ
În viata de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul

comun al acestuia din urmă fiind o însuşire sau calitate pe care cineva o poate avea sau nu.
Dar utilizarea lor ca termeni psihologici necesită o definire mai exactă a personalităţii.
Înainte de a defini personalitatea trebuie să definim persoana.
Persoana înseamnă individul uman concret. Personalitatea însă, este o construcţie teoretică
elaborată de psihologie, în scopul înţelegerii şi explicării modalităţilor de fiinţare şi
funcţionare ce caracterizează organismul psihofiziologic pe care îl numim persoană umană.
Persoana reprezintă corespondentul în plan social al individului din plan biologic. Termenul
desemnează aşadar individul uman ca entitate concretă într-un cadru relaţional dat, aşa cum
este perceput de cei din jur şi aşa cum se trăieşte el pe sine. Prin conţinut, termenul de
persoană include ansamblul însuşirilor psihice, care asigură adaptarea la mediul social istoric
şi în cadrul acestor însuşiri se subliniază necesitatea prezenţei componentelor de ordin
superior conştient. Se afirmă astfel că omul este persoana în virtutea faptului că îşi defineşte
conştient atitudinile faţă de realitate. Spre deosebire de individ, care este rodul evoluţiei
biologice, persoana este considerată produs al dezvoltării social istorice. Acest atribut de
persoană nu este dat prin naştere; el se dobândeşte treptat în ontogeneză, graţie procesului de
socializare. De asemenea, acest atribut se poate pierde în anumite boli psihice care se
caracterizează prin alterarea eului, a imaginii de sine, a autopercepţiei şi a percepţiei realităţii
înconjurătoare.
DEX – Individ al speciei umane, om considerat prin totalitatea însuşirilor sale fizice şi
psihice; fiinţă omenească, ins.
DUMITRU CRISTEA- Ansamblu de însuşiri , relaţii şi calităţi psihosociale care dau
identitate socială individului.
MIELU ZLATE - Persoana am legat-o de manifestarea actuală a omului într-o situaţie socială
dată, manifestare care se subordonează unui anumit rol.
WIKIPEDIA- Se referă în general la o fiinţă umană considerată a fi un individ.
4.PERSONALITATE
3
Personalitatea este principala diferenţă dintre indivizi, reprezentând profilul general sau o
combinaţie de caracteristici psihologice ce cuprind natura unică a unei persoane şi care
influenţează modul în care acea persoană reacţionează şi interacţionează cu celelalte persoane
sau cu mediul. Personalitatea include un set de caracteristici mentale care reflectă cum
gândeşte, acţionează şi simte o persoană.
Personalitatea este organizarea dinamică în cadrul individului a acelor sisteme psihofizice
care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic.
Personalitatea, ca realitate psihologică, reprezintă o preocupare veche, la fel de veche ca
specia umană. Omul maimuţă a sesizat de foarte timpuriu existenţa unor diferenţe individuale
între membrii hoardei. Astfel şi-a dat seama că unii erau mai calmi, în timp ce alţii erau mai
irascibili, unii mai proşti, alţii mai inteligenţi, unii mai apatici, alţii mai iuţi în răspunsurile lor
emoţionale.
Ca realitate, personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează şi individualizează un
om particular. Ea este omul viu, concret, empiric, pasional, raţional, deci omul aşa cum este
el resimţit în afara noastră sau în propria noastră fiinţă, omul de alături de noi, pe care îl
întâlnim pe stradă, acasă, la birou, la un spectacol sau la un miting. Aşadar nu omul abstract,
ci omul aşa cum există şi cum se manifestă în viaţa curentă, cotidiană.
În calitate de concept, personalitatea este obiectul ultim şi cel mai complex al psihologiei
(Richard Meili), cadrul de referinţă fundamental pentru definirea sensului şi valorii
explicative a celorlalte noţiuni psihologice.
Din punct de vedere practic personalitatea reprezintă principalul ghid în modelarea concretă a
omului.
„Personalitate” este un termen derivat din termenul „persoană” căruia i se asociază o notă de
valoare. El exprimă organizarea superioară a persoanei. Persoana se referă la forma
fundamentală a fiinţei umane şi ea trebuie studiată de psihologia generală.
Personalitatea se referă la particularităţile psihice individuale, la ceea ce îl distinge şi îl
detaşează pe un om de alţii. Cineva este personalitate numai comparativ cu alţii. Esenţial deci
în acest context este faptul că noţiunea de personalitate tinde să se lege de existenţa unei
componente şi a unei dimensiuni axiologice, de valoare (spre deosebire de persoană).
DEX- Ceea ce este propriu, caracteristic fiecărei persoane şi o distinge ca personalitate
conştientă şi liberă; ansamblu de trăsături morale sau intelectuale prin care se remarcă o
persoană; felul propriu de a fi al cuiva.
LAROUSSE-Ansamblul de caracteristici afective, emoţionale, dinamice, relativ stabile şi
generale ale felului de a fi al unei persoane în modul în care reacţionează la anumite situaţii în
care reacţionează la anumite situaţii în care se găseşte.
MIHAI GOLU -Personalitatea am asociat-o cu mecanismul şi logica generală de organizare şi
integrare în sistem genetic supraordonat a componentelor bioconstituţionale, psihice şi socio-
culturale. Persoana şi personalitatea sunt determinanţii pe care îi atribuim exclusiv omului”
(M.Golu, Fundamentele psihologiei. Compendiu, Editura Fundaţiei România de Mâine,
Bucureşti, 2000, pag. 285);
- „Personalitatea este un sistem hipercomplex, cu autoorganizare, teleonomic, determinat
biologic şi socio-cultural, cu o dinamică specifică, individualizată” (Idem, pag. 287).
DUMITRU CRISTEA – Persoana maximal valorizată social, recunoscută ca atare prin
performanţă, ţinuta morală sau profesională exemplară, rolul deosebit jucat în anumite situaţii
4
importante pentru comunitate este persoana , respective personajul devenit etalon valoric
pentru anumite domenii de activitate sau pentru viaţa socială în general.
SIGMUND FREUD- Este sistemul dinamic, animat de doi vectori energetici fundamentali
(erosul şi thanatosul) a cărui evoluţie este dată de raportul dintre determinaţiile genetice
(pulsiunile sexuale – în primul rând) şi cele socio şi ontogenetice (norme morale şi culturale
care reglează imperativ relaţiile umane).
ALLPORT (1937) definea personalitatea: “O organizare dinamică în cadrul individual al
sistemelor psiho-fizice care determină gândirea şi comportamentul caracteristic persoanei în
cauză.”
P.P.NEVEANU: “Personalitatea este ansamblul însuşirilor care se exprimă constant în
conduită şi sunt definitorii pentru persoana în cauză.”
URSULA SCHIOPU - Termenul de personalitate se referă la acele „dispoziţii generale şi
caracteristice pe care le exprimă o persoană şi care conturează identitatea ei specifică” (coord.
Ursula Schiopu, Dicţionar de Psihologie, Editura Babel, Bucureşti, pag. 517);
R.MEILI - Personalitatea constituie totalitatea particularităţilor psihologice care
caracterizează un om particular (R. Meili, La structure de personnalité);
E.J.PHARES - Personalitatea este definită ca fiind un model al caracteristicilor de gândire,
simţire şi comportamente ce persistă peste timp şi situaţie, de distincţii ale unei persoane faţă
de alta (E.J. Phares, Introduction to Personality);
CONSTANTIN GORGOS- Personalitatea este „ansamblul de trăsături morale şi intelectuale,
de însuşiri şi aptitudini sau defecte care caracterizează modul propriu de a fi al unei persoane,
individualitatea ei comparativ cu alte persoane” (Constantin Gorgoş, Dicţionarul Enciclopedic
de Psihiatrie, Editura Medicală, Bucureşti, 1989, pag. 428);
SHELDON (inspirat din lucrările lui Warren şi Allport) personalitatea este „organizarea
dinamică a aspectelor cognitive, afective, conative, fiziologice şi morfologice ale individului”
(H. Piéron, în Vocabularul psihologiei, Editura Univers Enciclopedic, Bucureşti, 2001, pag.
260);
Credintele puternice pe care le avem despre noi insine genereaza un set de subpersonalitati,
construite pe baza ideilor pe care le avem despre lume si viata, despre realitate, in general.
Toate aceste subpersonalitati au o viata a lor, o forta foarte mare, care se face simtita atunci
cand ne asteptam mai putin si care – de cele mai multe – nici nu ne da de gandit, ba chiar o
apreciem.
5
CUM AM AJUNS SA COLECTIONAM ACESTE SUBPERSONALITATI?
Constructia acestor subpersonalitati isi are inceputurile in mica noastra copilarie, atunci cand
lumea noastra interioara (propriile ganduri, trairi, nevoi, propria natura) a intrat in contradictie
cu lumea noastra exterioara (parintii, relatiile cu cei din jur, gradinita etc.).
Fundatia solida a acestor subpersonalitati a generat asa numitul “comportament normal”, am
devenit conformisti, pentru a fi acceptati din punct de vedere social. Am uitat comportamentul
natural, am fost fortati sa il uitam.
In timp, ne-am obisnuit atat de mult cu noi, incat ne caracterizam actiunile ca fiind
comportamente normale; nu facem decat sa ne ascundem Sinele de cei din jurul nostru.
Incet-incet, am facut loc Ego-ului si ne-am confundat cu el.
APARITIA EGO-ULUI
Psihanaliza vorbeste despre un strat al aparatului nostru psihic, Supraeul – referindu-se la o
instanta numita initial cenzura, o instanta critica si, asa cum arata si numele, pentru o lunga
perioada de timp Supraeul e supraordonat Eului (perioada copilariei in care Eul e slab
dezvoltat).
Acest Supraeu apartine stratului inconstient al aparatului psihic si incorporeaza norme, reguli
si cerinte ale parintilor – insa, pe langa partea critica, are si o parte de ideal, stimulativa.
La nivelul vietii de zi cu zi, “comenzile” Supraeului se exprima sub forma unor reglementari
nereflectate, netrecute prin filtrul gandirii, de tipul “se cuvine / nu se cuvine”, “se face / nu se
face” – comenzi si ordine care ni se impun neconditionat si sunt acceptate implicit. Ia nastere
– astfel – o morala inconstienta, des intalnita la adultul de mai tarziu.
Morala Supraeului nu este altceva decat interiorizarea inconstienta a relatiei dintre parinte si
copil. Aceasta devine relatie intrapsihica pentru ca, in cadrul acestui tip de morala, binele si
raul coincid cu supunerea sau nesupunerea fata de ordinele Supraeului.
Interiorizarea normelor morale se realizeaza exclusiv afectiv, in sensul in care reflectia si
gandirea nu participa in nici un fel la preluarea acestor norme.
Din cauza acestui tip de interiorizare exista posibilitatea ca normele care fac obiectul
interiorizarii sa nu coincida cu normele care i s-ar potrivi cel mai bine respectivei persoane.
6
In afara de normele si regulile pe care le-am preluat de la parinti, mai exista o serie de
elemente adiacente care sunt preluate pe parcursul vietii (mai ales in perioada de crestere) de
la diferiti substituti parentali.
Maturizarea morala presupune o inlocuire partiala a moralei inconstiente cu morala
constienta.
MAI MULT …
Intrucat atunci cand eram mici comportamentul nostru natural a fost respins si corectat de
catre familie, am tradus acest fapt – cu mintea noastra de atunci – prin afirmatia “nu sunt
iubit/a asa cum sunt” si am apelat la trucuri si strategii pentru ca acest lucru sa se intample.
Toti am trait situatii in care ne-am simtit descurajati, plini de indoieli si nedemni de a primi
iubire si apreciere. Toate aceste situatii ne-au generat un set de nevoi psihologice pe care le-
am experimentat de mici in familiile noastre:
 nevoia de a fi iubiti asa cum suntem
 nevoia de aprobare
 nevoia de acceptare
 nevoia de apreciere
Experientele si nevoile din copilarie sunt, de fapt, programe vechi, stocate foarte adanc pe
banda noastra personala, in inconstient. Toate acestea ne controleaza atat de mult
comportamentul actual, astfel incat un adult este ca un aparat caruia i s-au inregistrat toate
aceste programe vechi.
Nu ne dam seama, dar toate aceste nevoi psihologice sunt, de fapt, programe pe care mintea
nostra le-a inregistrat si care ajung, in timp, sa ne puna “frane”, impiedicandu-ne sa
avem un comportament natural:
 nevoia de aprobare se traduce acum prin faptul ca ai nevoie sa ti se spuna ce sa faci,
sa ti se spuna ca ai voie, sau ca nu ai voie, sa te uiti permanent la cei din jur si sa te
compari cu ei
 nevoia de acceptare se traduce acum prin faptul ca nu poti sa te simti bine daca exista
oameni sau persoane care nu te plac
 nevoia de apreciere se face simtita atunci cand ai nevoie ca cei din jur sa te laude
pentru realizarile si pentru abilitatile tale
 nevoia de a te baza pe altiicompenseaza lipsa de incredere in fortele proprii, nu iti poti
asuma responsabilitatea pentru tine, ceri ajutor mai mereu si nu ai incredere in
capacitatile si abilitatile tale
 nevoia de recompense imediate este vizibila atunci cand vrei sa profiti de o
oportunitate cu orice pret, fara sa te gandesti la consecinte sau la ziua de maine, atunci
cand nu poti rezista la dorinte sau pofte spontane.
Intrucat amprentele acestor comportamente sunt atat de adanci, te justifici spunand doar “N-
am incotro, nu am ce sa fac, asa sunt eu” – auzim de cele mai multe ori acasa, la colegii de
birou, la prieteni, la … noi.
Fara sa stim, fara sa vrem, ne-am abandonat sinele natural, in favoarea ego-ului, iar acum
concuram pentru accesoriile vietii: un job bun, bani mai multi, functie mai importanta; mai
mult, am uitat ca daca suntem intr-o competitie, concurenta inseamna responsabilitate si
corectitudine fata de noi in primul rand.
7
NOI SI SUBPERSONALITATILE NOASTRE

Cei mai multi oameni au doua sau trei subpersonalitati dominante prin intermediul carora
relationeaza cu cei din jur, dar si cateva minore. Impreuna, subpersonalitatile dominante si
cele minore, se constituie in Ego. Egoul este cine crezi tu ca esti, dar nu reprezinta adevarul
despre tine, nu este “cine esti tu” in mod adevarat.
Subpersonalitatile create de aceste programe adanc inradacinate au corespondent in fiecare
dintre starile de nevoie psihologica si se manifesta in comportamente, dupa cum urmeaza:
 cand te porti mai frumos sau mai politicos decat esti tu de obicei zi de zi, arata ca esti
in starea de nevoie psihologica conform careia privesti constant in jur pentru a vedea
ce sa crezi, ce sa faci, ce sa gandesti ;
 cand incerci sa controlezi alti oameni – oamenii nesiguri incearca sa controleze alti
oameni pentru ca nu se pot controla pe ei si apoi asta e o cale de a se valida; trebuie sa
vada daca inca au impact asupra celor din jur pentru a se simti importanti;
 cand cauti atentia intr-o masura prea mare, cand incerci sa arati permanent ca ai
dreptate, este un semn ca ai nevoie sa ti se recunoasca punctul de vedere altfel te simti
lipsit/a de valoare. Te afecteaza parerea pe care o au cei din jur despre tine, cand pui
un pret prea mare pe aprobarea, acceptarea si aprecierea celor din jur.
Cred ca unul dintre cele mai triste aspecte la care se ajunge este ca ne putem lasa manipulati
foarte usor chiar prin obiectul dorintelor noastre.
De exemplu, un copil este indemnat de catre parinti sa manance tot din farfurie, “ca sa creasca
mare”. Copilul poate experimenta o frica de acest “mare” si poate stagna in crestere, sau poate
deveni adultul obez si sedentar de mai tarziu, pentru ca vechiul sau program functioneaza in
continuare: “mananca tot ca sa cresti mare”
Tuturor ni s-a spus sa luam note mari la scoala, ca sa devenim ceva/cineva in viata. Acesta
este un program care a pus un semn de egalitate intre notele de la scoala si succesul in viata,
asa cum l-au vazut parintii sau profesorii. Daca notele pe care le-am luat la scoala erau de
nivel mediu, acest program tinde sa ne conduca spre un nivel mediu in viata. Sau am dezvoltat
o ambitie care nu are legatura cu noi, uitand de responsabilitate si corectitudine, vrand sa fim
competitivi cu orice pret.
8
Atunci cand o subpersonalitate este activa, te identifici cu ea si joci foarte convingator rolul
pe care aceasta il presupune, chiar crezand in rolul pe care il joci.
Ambitia care este cultivata in noi, de mici, este aceea de a deveni CINEVA, de a trebui sa
dovedim ca nu suntem o persoana obisnuita, ci una extraordinara. De ce? Cui foloseste?
“Eu insist asupra ta. Caracterul e secundar, comportamentul e secundar; sinele tau esential
este principal. Nu acorda prea multa atentie lucrurilor pe care le faci, acorda multa atentie
asupra a ceea ce esti. Fiinta ta trebuie sa devina centrul preocuparilor, actiunea va veni de
la sine. Cand fiinta se schimba, actiunea o va urma.”
- Osho –
Subpersonalitatile si programele generate de ele se pot schimba. Depinde ce vrei sa schimbi,
ce crezi ca ai nevoie sa schimbi. Depinde cat de mult evadam in trecut sau in viitor. Depinde
daca iti dai seama ca ai ajuns sa confuzi harta cu teritoriul si iei asa-zisa interpretare proprie
drept adevar.
"PSIHOLOGIA SUBIECTULUI"
Operarea cu subpersonalităţile
Psihosinteză. Roberto Assagioli.
Etapele de psihosinteză: 1 - cunoaşterea profundă a propriei personalităţi; 2 - instituirea
controlului asupră diverselor ei elemente; 3 - coceperea “Eului” său adevărat; 4 - psihosinteză
propriu-zisă – formarea sau modificarea personalităţii în jurul unui centru nou.
Subpersonalităţile.
Operarea cu subpersonalităţile.
Etapele lucrării cu subpersonalităţile: conştientizare; acceptare; transformarea;
integrarea; sinteza.

Exerciţiul nr.1: “Cercul de subpersonalităţi”.
Tehnica dialogului interior.
Operarea cu subpersonalităţile reprezintă una dintre direcţiile de corecţie în psihosinteză.

Autorul psihosintezei este Roberto Assagioli (1888-1978). Cuvântul psihosinteză nu sună
întâmplător ca o antiteză a cuvântului psihoanaliză. Iniţial, însuşi Assagioli se ocupa de
psihanaliză la începutul secolului XX. Autorul psihanalizei, Sigmund Freud, îl considera pe
Roberto Assagioli unul din principalii săi succesori în Italia. Mai târziu însă, cercetarea
adâncimilor psihismului individului, propusă de psihanaliză, este considerată de către
Assagioli insuficientă pentru armonizarea personalităţii, cu toate că permite cunoaşterea
“forţelor tenebroase” ale subconştiinţei, care condiţionează (determină) problemele noastre,
temerile, conflictele interioare. Astfel, Assagioli a elaborat o direcţie proprie în psihologia
practică, numind-o psihosinteză.

Cunoaşterea profundă a propriei personalităţi se consideră în psihosinteză doar prima etapă
de investigaţii, orientate spre reconstituirea personalităţii întregi a omului, după care
9
urmează:
- instituirea controlului asupră diverselor ei elemente;

-conceperea “Eului” său adevărat – dezvăluirea sau crearea unui centru unificator;
-psihosinteză propriu-zisă – formarea sau modificarea personalităţii în jurul unui centru nou.

Assagioli definea psihosinteza drept “o concepţie dinamică, ba chiar dramatică a vieţii
noastre psihice, care se prezintă drept o continuă interacţiunea şi lupta a multor şi diferitelor
forţe, inclusiv şi a celor reactive, cu centrul unificator, care în permanenţa încearcă să le
manipuleze, să le coordoneze între ele şi să profite de ele”.
Psihosinteza este orientată în primul rând spre dezvoltarea şi perfecţionarea
personalităţii, şi apoi – spre armonizarea raportului ei cu “Eu-l” şi fuziunea tot mai deplină cu
el.
Spre deosebire de şcolile psihologice premergătoare (de exemplu psihanaliza),
psihosinteza se concentrează, înainte de toate, asupra calităţilor pozitive ale omului, aşa cum
sînt bucuria, curiozitetea, iubirea etc., caută să obţină acces la aceste însuşiri, necesare pentru
a avea de-a face atât cu suferinţa personală a omului cît şi cu suferinţa societăţii, planetei, a
universului. Psihosinteza nu-şi concentrează atenţia asupra problemei omului, ci spre ţelul si
motivarea lui pozitivă şi asupra nivelului la care si-ar dori el să ajungă.
Subpersonalităţile se numesc părţile semiautonome ale personalităţii care,

organizându-se în jurul unei anumite necesităţi, tind spre o existenţă independentă. Pentru
autoexprimarea lor, subpersonalităţile utilizează instrumentele noastre – corpul, emoţiile,
gândirea. Activarea vreunei subpersonalităţi e însoţită de anumite senzaţii fizice (corporale):
ţinuta corpului, stări emotive corespunzătoare, gânduri.
Subpersonalităţile se pot forma la diferite vârste, şi se consolidează prin repetare şi

reconfortare regulată. Fiecare subpersonalitate are stilul şi motivarea sa, caracteristicile sale,
diferite de celelalte (altele). Uneori se creează impresia că însuşirile separate ale individului se
intensifică, atracţia între ele sporeşte şi ele încep să ducă o viaţa independentă, cu propriile ei
scopuri şi dorinţe.
Orice fiinţă umană poate fi prezentată ca un amestec de subpersonalităţi separate.

Modificarea sau transformarea cel puţin a uneia dintre subpersonalităţi influenţează psihicul
individului în întregime.
Adesea subpersonalităţile reprezintă o moştenire psihologică, ale căror rădăcini se trag

din trecutul cultural şi religios şi se transmit inconştient de la părinţi la copii prin copiere
inconştientă, imitare a comportamentului părinţilor, educatorilor şi a oamenilor din anturajul
(mediul) lor. Orice repetare a schemei formate de comportament serveşte la cristalizarea
structurii psihodinamice (subpersonalităţii) în curs de formare.
Funcţia de bază a subpersonalităţiilor de obicei constă în ocrotirea personalităţii
10
copilului sau a maturului. Formarea subpersonalităţilor uneori poate fi condiţionata de

anumite traume psihologice.
Invitându-vă să luaţi cunoştinţă de propriile subpersonalităţi, să menţionăm afirmatia lui

R. Assagioli:
“Orice bărbat şi orice femeie, care doreste să ducă o viaţa conştientă, trebuie să
conştientizeze părţile componente ale propriei personalităţi, ceea ce presupune aprecierea şi
cunoaşterea componentelor personalităţii proprii şi priceperea de a conduce cu ele”
(Assagioli, 1965).
Operarea cu subpersonalităţile.
Prima etapă de operare cu subpersonalităţile o constituie conştientizarea şi determinarea

lor. Acest proces include în sine dezvoltarea la subiect a capacităţilor de identificare şi
deidentificare. Assagioli considera drept principii psihologice fundamentale următoarele:
Asupra noastră domină toate aspectele cu care noi ne identificăm.

Noi putem domina şi controla toate aspectele de care noi ne deidentificăm.
Când omul se identifică cu mânia lui, cu frica lui, cu simţul vinovăţiei, cu neputinţa
lui, aceasta îl încătuşează şi îl mărgineşte. Când omul rosteşte “Eu sunt îngrozit”, “Eu sunt
furios”, el într-un fel se autoînserează în interiorul mâniei, groazei sale, limitîndu-se cu ele.
Atunci mânia sau groaza devin stăpânii omului. Cu astfel de expresii omul accentuează
subordonarea, dependenţa sa în asemenea situaţie. Însă dacă în aceeaşi situaţie omul spune
“un val de frică încearcă se mă înghită” sau “o izbucnire de furie încearcă să pună stăpânire pe
mine”, atunci el într-un fel se separă de ele, dobândind calitatea de a urmări imparţial şi
nepărtinitor cele întâmplate; de a conştientiza şi analiza natura lor, originea şi urmările
posibile. O astfel de poziţie e cu totul diferită fata de înăbuşirea impulsurilor nedorite şi
permite transformarea energiilor acestor porniri (impulsuri), orientându-le într-o albie dorită şi
constructivă. Principiul fundamental, în baza căruia se structurează practica psihosintezei,
constă în faptul că omul poate conştientiza diverse părţi ale sale, independent de sine.
Etapele lucrării cu subpersonalităţile.

Dacă omul doreşte să facă anumite schimbări în viaţa sa, atunci primul pas trebuie să
fie conştientizarea acelor structuri psihologice pe care ar dori el să le schimbe, îndreptarea
focarului atenţiei asupra lor şi clasificarea lor. Procesul mental de conştientizare e însoţit de
trăiri repetate ori de reprimarea acelui conţinut care a fost identificat.
Următoarea etapă de lucru cu subpersonalităţile – acceptarea lor. Descoperirile făcute

pe parcursul analizei subpersonalităţilor nu sunt întotdeauna plăcute. Uneori omul are nevoie
de multă îndrăzneală, putere, dragoste pentru a recunoaşte slăbiciunile, părţile sale negative
11
precum si pentru recunoaşterea părţilor puternice ale personalităţii sale. Orice

subpersonalitate, chiar şi cea mai neatrăgătoare, îndeplineşte o anumită funcţie, de asigurare a
necesităţilor Dvs., de protejare a personalităţii Dvs., ceea ce reprezintă calitatea ei latentă,
esenţială. Uneori împrejurările care au generat subpersonalitatea, traumele psihologice, duc la
denaturarea calităţii esenţiale şi atunci energeticul se transformă în agitaţie, puterea de voinţă
în încăpăţânare, aspiraţia spre iubire în donjuanism superficial. Neacceptarea subpersonalităţii
duce la indepărtarea ei de la centrul “Eu-lui” veridic. Acceptarea dezvoltă capacităţile umane
de compătimire şi înţelegere, şi, prin urmare, o mai bună înţelegere de sine şi de alţii.
A treia etapă – transformarea. Acceptarea şi conştientizarea vechii structuri de credinţe

permite înlăturarea restricţiilor existente, lărgirea percepţiei de sine şi de lume, coordonarea
modurilor sale de comportament în corespundere cu scopurile vitale a subiectului. Energia
vitală şi voinţa, care anterior slujeau motivarea de apărarea şi erau orientate spre luptă,
evitarea şi împotrivirea, se eliberează, îndreptându-se spre o exprimare creativă a
personalităţii, spre crearea unor relaţii constructive cu sine, cu ceilalţi, cu lumea. Totodată,
calitatea esenţială a subpersonalităţii rămâne neschimbată, dar ea nu împiedică integrarea
subpersonalităţii într-o subpersonalitate complexă. E de remarcat că viteza procesului de
transformare depinde de vârsta, rigiditatea, profunzimea structurii psihologice cu care se
efectuează lucrul. Calitatea lucrului, la rîndul său, depinde de atitudinea ne formală faţa de ea.
Integrarea reprezintă următoarea, a patra, etapă de lucru. Până a începe lucrul

subpersonalităţile existau ca lumi separate, care nu se luau în consideraţie una pe alta, adesea
avand relatii conflictuale între ele, dar, ca rezultat al integrării lor, hotarul dintre ele se
disipeaza, totodată ele îşi păstrează calităţile lor individuale esenţiale, dar încep să acţioneze
în comun acord cu dorinţele personalităţii.
Despre sinteză, a cincea şi ultima etapă de lucru cu subpersonalităţile, este vorba
atunci când două sau mai multe subpersonalităţi formează o unitate nouă, indivizibilă.
Aceasta nouă unitate capătă o oarecare calitate nouă complexă, care insumează suma tuturor
calităţilor subpersonalităţilor iniţiale.
Cum s-a mai menţionat deja, fiecare om are o mulţime de subpersonalităţi. Acestea pot
fi de tipul: Fiinţa raţională, Luptătorul pentru Libertate, Căutătorul de Plăceri, Frica de
Autoritate, Spiritualul, Norocosul, Văicărosul, Bufonul, Fiinţa Înţelegătoare, Scepticul,
Nimeni nu mă Iubeşte, Veşnicul Căutător şi a multe altele. Multe subpersonalităţi sunt legate
de acele roluri pe care omul le joacă în viaţă: Copilul, Maturul, Părintele (Mama sau Tatăl),
Şeful, Subalternul, Studentul, Pacientul, Consumatorul etc.
Există diverse exerciţii care permit să ne cunoaştem subpersonalităţile. Primul din cele
propuse în continuare este orientat, în mare parte, spre analiza (logică) a subconştiinţei.
12
Exerciţiul nr.1: “Cercul de subpersonalităţi” (G. Reinuoter, 1996).
1. Enumeraţi toate dorinţele Dvs. Înscrieţi tot ce vă trece prin cap. Convingeţi-vă că aţi
inclus şi ceea ce aveţi deja, şi ce vă doriţi să aveţi în continuare (desigur, aici nu este vorba
despre lucruri sau cadouri).
Deoarece nu aveţi posibilitatea să vedeţi listele altor oameni, mai jos se indică o listă
de dorinţe cel mai frecvent întâlnite:
 să termin studiile;
 să nu fiu bolnav şi să nu se îmbolnăvească nimeni din cei dragi;
 să am bani suficienţi;
 să iubesc;
 să fiu iubit;
 obţin succes în lucru/business;
 să obtin studii bune.
2. Acum concentraţi-vă asupra a ceea ce aţi simţit citind lista. Aveţi o subpersonalitate
care vă spune că şi-ar dori toate astea? Sau o subpersonalitate ce critică oameni care au
dorinţe pe care voi nu le aveti sau care nu sunt esenţiale pentru Dvs.? Acum întocmiţi o listă a
dorinţelor Dvs. proprii.
3. Când în lista Dvs. se vor aduna 20 de puncte (sau când veţi simţi că aţi înscris toate
dorinţele), examinaţi-vă lista şi alegeţi 5-6 dorinţe esenţiale. Poate veţi dori să schimbaţi ceva
în ea. Spre exemplu, puteţi contopi dorinţele “să patinez”, “să înot”, “să joc tenis”, “să merg
în marşuri turistice” într-o unitate comună “să fac sport în aer liber”. Acum evidenţiaţi
dorinţele voastre cele mai importante şi nu le includeţi pe acelea cărora le-ar da prioritate
subpersonalitatea Dvs. “Ce vor crede oamenii?”
4. Pe o coală mare de hârtie desenaţi un cerc cu diametrul de aproximativ 20 cm. În
interiorul lui – un cerc mai mic. Aţi obţinut un inel, partea centrală este “eu-l” Dvs. În inel
înscrieţi 5-6 subpersonalităţi care constituie exponentele dorinţelor voastre.
5. Desenaţi (de dorit în creioane colorate sau acuarelă) simbolurile care ar reflecta
dorinţele Dvs. În acest caz lipsa talentului artistic nu contează. Pur şi simplu desenaţi şi
coloraţi orice simboluri vă trec prin cap.
6. Când veţi termina de desenat, puteţi-i un nume individual fiecărei subpersonalităţi.
Unele dintre ele pot semăna cu porecle de felul: Aventurierul, Prevăzătorul, Micuţul Lipsit de
Apărare, Zdragonul, Amorezul-erou, Doftorul, Expertul. Altele vor fi mai romantice: Zâna
Pădurii, Fata din Provincie, Străbunul Amator de Cai şi de Copoi, Doamna Perfecţiune ş. a.
Este important să alcătuiţi denumirile proprii, care au sens pentru Dvs.
7. Acum coloraţi “Eu-l propriu”.
Acest exerciţiu, permite, în primul rând, dezvăluirea subpersonalităţilor orientate

pozitiv, care corespund dorinţelor noastre conştientizate. Subpersonalităţile negative
13
(Scepticul, Criticul), care corespund dorinţelor reprimate, rămân în umbră la îndeplinirea

acestui exerciţii.
Exerciţiul poate fi repetat de multe ori. Şi denumirile unor subpersonalităţi, inclusiv
celor mai importante, se pot modifica pe măsura ce veţi desluşi cu mai multă precizie pentru
Dvs., cum acţionează ele şi de ce se modifică.
Pentru a găsi răspunsurile la aceste întrebări şi a cunoaşte mai îndeaproape
subpersonalităţile proprii, în psihosinteză se utilizează tehnica dialogului interior,
al cărei autor este considerat a fi Roberto Assagioli. Ea constă în faptul că omul îşi
imaginează o subpersonalitate şi porneşte o discuţie cu ea. Întrebările de bază sînt următoarele
(M. Ruffler, 1998):
Care este scopul tău?

De ce te afli aici?
Ce doreşti de la mine?
Ce-ţi trebuie de la mine?
Ce vrei să-mi propui?
Împotriva cui mă aperi tu?

Prima întrebare “Care este scopul tău?” permite desluşirea scopului existenţial al
subpersonalităţii şi ne permite să verificăm dacă el corespunde sau nu tendinţei vitale alese de
către Dvs. conştient.
Întrebarea “De ce te afli aici?” permite înţelegerea activităţii reale a subpersonalităţii,
tendinţa ei, dacă ea contribuie sau nu la manifestarea Dvs.
Următoarea întrebare “Ce doreşti de la mine?” descoperă speranţele şi dorinţele
subpersonalităţii.
Întrebarea “Ce-ţi trebuie de la mine?” dezvăluie necesităţile reale ale subpersonalităţii.
Întrebarea “Ce vrei să-mi propui?” exteriorizează calităţile latente ale
subpersonalităţii, care indică posibilităţile de transformare a subpersonalităţii şi potenţiala
influenţă a unei astfel de transformări asupra subpersonalităţii.
Ultima întrebare “Împotrivă cui mă aperi tu?” permite să înţelegem motivarea
subpersonalităţii. După cum s-a mai menţionat, motivarea primară a subpersonalităţii constă,
adesea, în protejarea personalităţii. Deseori, însă, căile şi mijloacele acestei protecţii se
dovedesc a fi neadecvate scopurilor şi planurilor actuale ale personalităţii. Aprecierea
(recunoaşterea) acestei motivaţii protectoare de bază adesea necesită din partea omului multă
înţelegere şi compasiune.
UMBRA
Încă de la începutul vieţii, noi, ca fiinţe umane, încercăm să ne formăm o identitate, o
personalitate proprie şi unică care să fie în concordanţă cu societatea în care trăim. Creştem
adoptând modele familale, indiferent dacă acestea sunt funcţionale sau nu. Creştem încercând
să îndeplinim expectanţele părinţilor, ale profesorilor, ale învăţătorilor şi ale oamenilor care
ne spun că „aceasta este maniera corectă de a exista pe pământ”. Undeva, pe parcursul acestui
proces, pierdem puţin câte puţin părţi din noi înşine. Exilăm în inconştient, adânc, în beciul
conştiinţei noastre, ceea ce ni se pare neadecvat, şi arătăm lumii doar partea roz pe care
14
aceasta o acceptă. Mulţi dintre noi ne punem aceeaşi întrebare „Cine sunt eu?” de ani întregi,
şi încercăm să înţelegem cum anume ne putem mula fiinţa, personalitatea, gândirea şi
credinţele pe pretenţiile realităţii din jur fără a ne pierde pe noi înşine în acest proces. Şi,
astfel, apare acel conflict care există în conştiinţa noastră: dintre ceea ce suntem şi ceea ce ne
dorim să fim.
De fapt, esenţa experienţei umane este dualitatea. Binele şi răul, speranţa şi
resemnarea, fericirea şi supărarea coexistă toate la un loc în noi înşine. Dacă nu am
experimenta teama, nu am putea cunoaşte curajul, şi tot aşa. În noi înşine există în acelaşi
timp toate calităţile şi toate defectele umane, chiar dacă unele se află într-o stare de latenţă. Ca
oameni, avem darul, şi ni s-a dat posibilitatea, să putem experimenta atât culmile fericirii, cât
şi abisul tristeţii. Şi, cu toate acestea, de ce ne refuzăm unele părţi din noi? Drumul către
autenticitate trece atât prin valea plângerii, cât şi prin valea fericirii. Până când nu ne vom
întregi, şi până când nu vom accepta atât măreţia cât şi întunecimea, nu vom putea răspunde
pe deplin la întrebarea „Cine sunt eu cu adevărat?”. Nu vom putea trăi autentic, fără frică, fără
nimic de ascuns, în armonie cu viaţa însăşi.
Jung a spus: „Prefer să fiu întreg decât bun”. Drumul către întregire începe o dată cu
drumul în umbrele noastre. Dacă Umbra noastră nu este confruntată, ea rămâne o cutie a
Pandorei plină cu secrete care – ne temem şi ne imaginam noi – ar putea distruge tot ceea ce
iubim şi preţuim în viaţă. Gândul la ce am putea descoperi dacă ne aventurăm în această parte
a fiinţei noastre, deseori ne sperie. Însa, tocmai în umbră se află întreaga noastră putere
nerevendicată şi de care nu suntem conştienţi. Tocmai Umbra deţine secretul care ne
eliberează şi care ne susţine în a alege cine anume vrem să fim, în a face pace cu viaţa şi cu
realitatea şi în a deveni creatorii propriului nostru cer. În momentul în care vom deschide
cutia Pandorei, vom găsi acolo puterea de a ne modifica pentru totdeauna viaţa în bine. Şi
apoi ne vom încuraja clienţii să facă la fel şi cu a lor.
Bine aţi păşit pe drumul către voi înşivă!
Sunteţi gata să iubiţi tot ceea ce aţi urât întreaga viaţă?
Umbra este o parte inacceptabilă din noi înşine. Un fel de fiinţă inferioară care doreşte
să facă tot ceea ce este interzis. Ea conţine impulsuri, dorinţe şi emoţii care nu sunt în acord
cu standardele sociale. Este ansamblul conţinuturilor psihice condamnate, negate, evaluate ca
inferioare şi trimise în inconştient. Prin conţinuturi psihice ne referim la pulsiuni, dorinţe,
trăiri emoţionale. Ea conţine acele aspecte din noi pe care le negăm, pe care nu le iubim, de
care ne este ruşine sau teamă, tendinţe sau gânduri care ni se par de neacceptat sau pentru care
ne simţim vinovaţi. În ea se găsesc toate acele resurse psihologice ale fiinţei noastre pe care le
ascundem nu numai de toti ceilalţi, dar şi de noi înşine.
De îndată ce oamenii află că au o astfel de latură întunecată, vor să scape de ea.
Negăsind o modalitate prin care să trăim cu latura noastră întunecată, noi o negăm şi o
reprimăm. Este ca şi când nu vrem să ne folosim braţul drept fiindcă el ni se pare neadecvat.
Inconştientul pare, deseori, la fel de periculos ca şi adâncurile mării, fiind la fel de întunecat şi
plin cu monştri invizibili. Primul pas către vindecarea umbrei constă în recunoaşterea puterii
acesteia. C. Jung spunea despre arhetipul umbrei că aceasta creează o ceaţă a iluziei care
înconjoară sinele. Prinşi în capcana acestei ceţi, noi evadăm din propriul nostru întuneric, îl
închidem în subsol, oferindu-i astfel umbrei o putere din ce în ce mai mare asupra noastră. Şi,
astfel, cu cât noi o încuiem mai tare, cu cât o negăm mai mult, cu cât o ascundem mai mult, cu
15
atât ea devine mai mare, mai densă şi mai puternică. Ori de câte ori un aspect al sinelui este
divizat şi etichetat drept rău, ruşinos, vinovat sau greşit, umbra câştigă putere. Iar primul pas
către vindecarea ei constă in orice idee referitoare la infrangerea ei. Latura intunecata a naturii
umane se naste tocmai din conflict, din lupta si din razboi. De indata ce incepem sa vorbim
despre victorie si infrangere cadem in capcana dualitatii, si pierdem batalia. Noi cautam o
integrare a aspectelor noastre, o transcendere a tot ceea ce existam astfel incat sa putem fi noi
cei care decidem incotro vrem sa ne alegem destinul si pe ce cale sa o luam in viata.
Asa cum vindecarea si integrarea umbrei reprezinta un proces, la fel a reprezentat si
crearea ei. Aceasta creste ori de cate ori noi:
-pastram un secret fata de noi insine sau fata de o alta persoana. Aici intra inclusiv:
negarea, amagirea deliberata, teama de expunere a adevarului legat de propria fiinta
- cultivam un sentiment de rusine sau de vinovatie
- ne acuzam pe noi insine sau acuzam pe altcineva spunandu-i ca greseste
- simtim sa dam vina pe altcineva
- ii criticam pe cei din jur
- ne separam de ceilalti
- ne luptam ca sa tinem raul sub control.
Oricat ne-am stradui, umbra nu poate fi ferecata in inconstient. Din cand in cand ea se
manifesta, iese la iveala. Sunt acele momente cand parca nu ne recunoastem pe noi insine.
Trebuie sa intram in intuneric pentru a aduce afara lumina din noi.
Robert Bly descrie umbra ca pe un sac invizibil pe care fiecare dintre noi il purtam in
spate. Pe masura ce crestem noi introducem in el toate aspectele fiintei noastre care nu par
acceptabile pentru familia si pentru prietenii nostri.
Insa maretia, compasiunea si autenticitatea noastra sunt ingropate in adancuri sub
acele parti ale fiintei noastre de care ne-am deconectat.
De aceea noi avem datoria de a ne explora umbra, reclamandu-ne astfel sinele nostru
complet care reprezinta adevarata noastra natura.
Inconstientul colectiv si modelul holografic al universului

Pe langa conceptul de umbra una dintre cele mai mari descoperiri ale lui Jung a fost
cea a inconstientul colectiv. Ideea ca, fiintele umane impartasesc acelasi sine. Èu` si `Noi` a
izvorat din dorinta de a ne conferi un statut personal in aceasta lume. Fara a avea un sine am fi
bombardati de imagini senzoriale care nu ar avea nici un sens pentru noi. Nu am putea avea o
perspectiva unica asupra lumii, sau un punct de vedere personal.
Datorita inconstientului colectiv un individ simte impulsuri si dorinte pe care nu le
intelege. Tocmai acest inconstient comun este salasul umbrei.
La fel ca si constientul, inconstientul are scopul de a-si perpetua existenta.
Experimentul social de la Universitatea Stanford:
Experimentul realizat in 1971 si coordonat de Philip G. Zimbardo.
Pentru realizarea experimentului subsolul Universitatii Stanford a fost transformat
intr-o inchisoare. Participantii la studiu, 24 de studenti din clasa de mijloc au fost impartiti in
2 categorii: gardieni si detinuti. Inainte de a incepe experimentul, "gardienii" au fost instiintati
ca pot actiona cum cred de cuviinta pentru a mentine ordinea si disciplina in "inchisoare".
16
Experimentul a trebuit intrerupt dupa o saptamana deoarece cei care jucau rolul paznicilor au
inceput sa ii abuzeze grav pe prizonieri, umilindu-I si agresandu-i fizic.
Comportamentul studentilor s-a datorat faptului ca au fost pusi intr-un mediu care a
facilitat iesirea la suprafata a fortelor intunecate din constiinta lor. Practic, psihologii au creeat
un incubator pentru umbra care a dus la nasterea violentei in grup.
Rasa umana nu ar fi putut evolua fara subconstientul colectiv. Oamenii si-au transmis
unii altora descoperirile prin aceste fire invizibile care ii unesc. Subconstientul colectiv este
locul secret in care se petrece intreaga actiune. El este biblioteca mintii, depozitul tuturor
experientelor din trecut ale umanitatii la care noi avem acces. Sinele uman este fluid si se afla
intr-o schimbare continua. El include propriul sine, dar si sinele pe care il impartasim cu
ceilalti oameni.
Fiintele umane au creat in mod constient civilizatii vaste care si-au continuat evolutia
dar la nivel inconstient au acumulat o istorie care transcede cu mult experientele singulare
acumulate de un om sau altul. Ceea ce noi numim èu` este intr-o masura mult mai mare decat
credem `noi`. Era umbrei nu se poate sfarsi decat daca alegem unitatea in locul separarii.
Impulsul catre separatie ne-a oferit realitatea pe care o cunoastem. Separarea a fost o calatorie
fascinanta, iar egoul ne-a condus in multe locuri interesante, insa acum este timpul pentru o
schimbare. Iar o schimbare facuta la nivelul sufletului nostru genereaza o schimbare in lumea
exterioara.
Modelul holografic al universului ne ofera o vedere revolutionara intre lumea
interioara si lumea exterioara. Potrivit acestei teorii, fiecare bucatica din univers contine
inteligenta intregului. Fiecare dintre noi este un microcosmos care reflecta si contine
macrocosmosul. Stanislav Grof spune `Daca acest lucru este adevarat atunci fiecare dintre noi
detine potentialul de a avea acces direct si imediat, prin experienta, practic la fiecare aspect al
universului – extinzandu-ne capacitatile mult dincolo de ceea ce putem atinge cu simturile`.
Cu totii continem inauntrul nostru amprenta intregului univers. Dupa cum spunea Deepak
Chopra `Nu noi suntem in lume, ci lumea se afla inauntrul nostru`.
Fiecare dintre noi poseda toate calitatile umane existente. Nu exista nimic, din ceea ce
putem vedea sau concepe si care noi sa nu fim. Iar scopul calatoriei este de a ne restaura pe
noi insine intru aceasta intregire.
In cazul de fata, in care noi avem amprenta intregii umanitati inauntrul nostru
inseamna ca putem fi capabili sa fim cea mai mareata persoana pe care am admirat-o
vreodata, si in acelasi timp cea mai rea persoana pe care ne-am imaginat-o vreodata.
Lucrul cu care nu putem exista impreuna nu ne lasa sa existam. Trebuie sa invatam sa
ii oferim intregului, cine suntem, permisiunea de a exista. Atunci cand ne iertam si ne
acceptam pe noi insine in mod automat ii iertam si ii acceptam si pe altii.
Tot Jung a spus `Nu devii iluminat inchipuindu-ti imagini de lumina, ci constientizand
intunericul`.
Nasterea umbrei si Rolurile

Umbra noastra a aparut atunci cand eram mici. Oricat de corecta a fost educatia pe
care am primit-o noi ne-am simtit inevitabil rusinati pentru anumite atribute ale noastre. Ni s-a
parut ca am primit mesajul ca ceva nu este in regula cu noi si ca din anumite puncte de vedere
suntem rai. Poate ca parintii ne-au atras atentia ca radem prea tare sau ca suntem prea
17
galagiosi, iar noi am interpretat acest lucru in sensul ca expresia libera a personalitatii este
interzisa. Poate ca ni s-a spus ca suntem egoisti daca luam prea multe bomboane din bolul
comun. Noi am inteles atunci ca egoismul este ceva rau si trebuie distrus cu orice pret. Astfel
de mesaje negative s-au imprimat in subconstientul nostru si ne-au determinat sa blocam acele
aspecte ale personalitatii noastre care ni s-au parut inacceptabile.
De fiecare data cand un comportament al nostru a fost criticat sau pedepsit noi ne-am
separat inconstient de sinele nostru real. Cand aceste filtre s-au instalat ferm in inconstientul
nostru noi ne-am separat de bucurie, de pasiunea de a trai, de iubire, si pentru a ne asigura
supravietuirea emotionala am inceput sa ne ascundem sinele real si sa ne construim o versiune
a acestuia pe care am considerat-o acceptabila.
Inainte ca sinele nostru maleabil sa fie inconjurat de mecanisme de aparare si de ziduri
transformandu-se astfel intr-un ego dur, noi am avut libertatea de a exprima orice aspect al
umanitatii noastre. Aceasta libertate ne-a permis sa fim orice ne doream sa fim in orice
moment.
Dupa nasterea umbrei insa libertatea de expresie a devenit marginita, si am invatat de
la parinti, profesori si prieteni ca pentru a castiga iubirea si acceptarea celorlalti trebuia sa
aderam la anumite scenarii prestabilite. Viata nu mai era o piesa de teatru in care puteam
schimba personajele asa cum doream si schimba scenariile dupa placul inimi noastre.
Incepand din acest moment noi ne-am distantat tot mai mult de rolurile care nu
corespundeau standardelor acceptate ale societatii sau idealurilor egoului nostru. Am inceput
astfel sa respingem din ce in ce mai multe aspecte ale fiintei noastre pentru tot felul de
motive. Am incercat sa ne imaginam noi modalitati de a scapa de aceste trasaturi nedorite ale
personalitatii noastre iar la un moment dat am uitat cu desavarsire de ele.
Toti oamenii si-au construit o identitate bazata pe ego, in cadrul careia si-au atribuit
anumite roluri pe care le considera acceptabile dar care le sufoca libertatea de expresie. In loc
sa fim cei care suntem noi incercam sa devenim cei care àr trebui` sa fim. De-a lungul
timpului perceptia noastra reprimata de sine devine solul perfect pentru inflorirea umbrei.
Indiferent daca ne-am creeat rolurile actuale pentru a compensa o anumita inadecvare sau ca o
strategie pentru a implini asteptarile parintilor si ale prietenilor nostrii, atat timp cat incercam
sa jucam rolul pe care i l-am atribuit egoului in detrimentul tuturor celorlalte roluri pe care le-
am putea juca noi sfarsim prin a creea o viata golita de bucurie, de semnificatie, de
profunzime si de savoare. Cu cat ne identificam cu aceasta identitate cu atat incepem sa
credem ca de fapt aceasta este cu adevarat identitatea noastra. Facand o retrospectiva a vietii
putem vedea cu usurinta rolurile repetitive pe care le jucam.
Noi suntem singurii care inconstient ne-am repartizat rolurile pe care le jucam de ani
de zile, de parca viata noastra ar depinde de asta. Roluri precum cel de erou nefericit, de
victima, de salvator etc. Cautarea vietii perfecte, a rolului perfect si a mastii perfecte nu se va
implini niciodata deoarece sinele nostru real reprezinta mult mai mult decat acea suma
limitata de calitati care corespund idealului pe care ni l-am ales.
Daca dorim sa ne regasim inspiratia intr-un domeniu sau altul al vietii noastre tot ceea
ce trebuie sa facem este sa sezizam ce aspecte ale noastre sau ce roluri am jucat si am respins
pana acum. Noi nu ne putem intelege si aprecia plenar totalitatea si unicitatea decat in
prezenta sinelui nostru complet si necenzurat. In acest scop trebuie sa acceptam toate rolurile
pe care doreste sa le joace acesta. In caz contrar vom ramane in razboi cu noi insine.
18
In momentul in care ne eliberam de toate rolurile care ne-au incorsetat atata vreme,
care ne-au strans si care ne-au limitat ii lasam sinelui nostru intreg sa isi aleaga rolurile
constient. Putem alege sa ne comportam ca o mama fara povara pe care acest cuvant o poate
purta pentru noi. Putem alege daca sa pasim in rolul de victima sau nu. Este ca si cand dam
drumul la `robinetul` constiintei si alegem ce rol si in ce scena vrem sa jucam teatrul vietii
noastre.
Cadru de lucru: Identificarea mastilor si scoaterea lor in afara
Identificarea rolurilor care le-am avut de-a lungul timpului. Scriem aceste roluri pe
post-it uri mici si le lipim pe noi insine.
Exemple de roluri : rolurile in care ne simtitm confortabil, cele care le respingem, cele
care n-au fost atribuite, Etichetele care ne-au fost puse.
Ex.: rolul de mama, fiica, fiu, parinte, fata buna, fata rea, casnica, bunica, fumator,
incapatanat, orgolios.
Pentru a ne asigura ca imperfectiunile sau defectele noastre nu vor fi descoperite sau

expuse noi am inceput sa cultivam in mod inteligent calitatile opuse celor pe care incercam sa
le ascundem. Spre exemplu daca ne-am confruntat cu insecuritatea, este posibil sa ne fi
construit o imagine de sine aroganta, un om care le stie pe toate, in incercarea de a-i convinge
pe ceilalti ca avem o incredere in sine enorma.
Noi nu putem avea experienta deplina a luminii fara sa cunoastem intunericul. Partea
intunecata este cea care pazeste trecerea spre adevarata libertate. Fiecare dintre noi trebuie sa
vrea in permanenta sa exploreze si sa scoata la lumina acel aspect al sinelui.
Orice aspect din noi insine are un dar. Atunci cand umbra este acceptata ea ne poate
vindeca. Nu doar ìntunericul` nostru negat este cel care isi gaseste locul in strafundurile
umbrei noastre. Acolo este si umbra de `lumina`- locul in care ne-am inmormantat puterea,
competenta si autenticitatea. Ìn interiorul fiecarei fiinte exista zei si zeite in stare de embrioni
care au o singura dorinta. Ei vor sa se nasca` -Deepak Chopra
Subpersonalitatile
In spatele mastilor noastre sociale stau la panda mii de fete ascunse. Fiecare dintre
aceste fete are o personalitate proprie si propria ei caracteristica unica. Purtand dialoguri
interioare si cunoscand aceste subpersonalitati putem transforma prejudecatile in comori.
Cand acceptam mesajul fiecarui aspect al umbrei noastre incepem sa ne aducem inapoi
puterea pe care am dat-o altora si sa formam o legatura de incredere cu sinele nostru.
Analizarea sub-personalitatilor noastre poate fi un instrument care sa ne ajute sa
recuperam parti pierdute din noi insine. Mai intai trebuie sa indentificam aceste parti si sa le
numin, si apoi doar vom fi in stare sa ne rupem de ele.
Robert Assagioli, fondatorul psihosintezei spune:` Noi suntem dominati de tot ceea ce
se identifica cu sinele nostru. Putem domina si controla toate lucrurile cu care nu ne
identificam` In momentul in care luam una din trasaturile care nu le plac si apoi le numim ele
devin mai putin amenintatoare.
Subpersonalitatile scot la iveala in noi insine comportamente pe care le consideram
inaceptabile. Le-am inabusit deoarece nu am putut sau nu am vrut sa le acceptam. Din cauza
ca le incuiem undeva nu mai avem contact la intregul fiinte noastre. Cand intram inauntrul
nostru si contruim o relatie cu intreaga noastra fiinta incepem sa recunoastem capacitatea de a
ne conduce viata in directia pe care o alegem.
Vindecarea umbrei consta si in ascultarea si recunoasterea vocilor noastre interioare.
19
Este important sa ne primim sub-personalitatile cu bratele deschise. Orice experienta avem cu

aceste sub-personalitati sau orice forma ar lua ele este important sa le primim cu bratele
deschise deoarece fiecare dintre acestea are un dar sa ne ofere.
Daca ne imprietenim cu sub-personalitatile noastre vom rupe ciclul continuu al
pierderii de sine si al pierderii altora. Fiecare din noi avem capacitatea de a ne da noua insine
tot ceea ce avem nevoie pentru a fi fericiti si intregi. Cand ne reconectam la sinele nostru
intreg este practic imposibil sa ne mai simtim singuri sau izolati. Trebuie sa gasim universul
din interiorul nostru, si sa invatam cum sa iubim si sa respectam acel univers.
Fiecare aspect din noi insine, fie ca ne place sau nu aduce un beneficiu in viata noastra
si are un dar. Exista lumina in fiecare parte din noi si in fiecare parte din univers.
Subpersonalitatile scot la iveala in noi insine comportamente pe care le consideram
inacceptabile.
Subpersonalitatile sunt vocile viitorului si nu ale trecutului. Atunci cand negam un
singur aspect din noi insine negam o parte din ce avem nevoie sa fim intregi.
Legea Oglindirii
Exteriorul oglindeste interiorul. Este ca si cand lumea in care traim este o oglinda
gigantica care reflecta mereu aspecte sau parti din noi insine. De exemplu daca noi suntem o
persoana care incercam tot timpul sa fim calmi si ne refuzam furia, vom atrage in viata
noastra oameni furiosi. Astfel incat acestia sa oglindeasca ceea ce tu in inconstient iti reprimi.
NU NOI SUNTEM IN LUME, CI LUMEA ESTE INAUNTRUL NOSTRU
Vorbeam mai devreme de modelul holografic. Intregul este continut in fiecare
bucatica, si tot asa fiecare aspect al universului este continut inauntrul fiecaruia dintre noi. Dat
fiind ca suntem o parte din lumea holografica, noi suntem tot ceea ce vedem, tot ceea ce
judecam si tot ceea ce admiram. Dr. Vasant Lad spune Ìnteriorul fiecarei picaturi este
oceanul si in interiorul fiecarei celule este inteligenta intregului trup`.
John Welwood in cartea `Dragoste si desteptare` foloseste metafora unui castel pentru
a descrie lumea dinauntrul nostru:
Ìmaginati-va ca sunteti un castel minunat, cu coridoare lungi si mii de camere. Fiecare
camera din castel este perfecta si are un dar special, fiecare camera reprezinta un aspect diferit
al vostru si este o parte integranta a intregului castel perfect. Cand ati fost copii ati explorat
fiecare centimetru din castelul vostru, fara rusine si fara a judeca. Ati acceptat cu dragoste
fiecare camera, fie ca ea era o pivnita, un dormitor sau o baie. Absolut fiecare incapere era
unicat. Castelul vostru era plin de lumina, dragoste si minune. Apoi intr-o zi cineva a venit la
castel si v-a spus ca una din camere era imperfecta si cu siguranta ea nu apartinea castelului
vostru. V-a sugerat ca daca doreati sa aveti un castel perfect trebuia sa incuiati usa de la acea
camera. Intrucat doreati dragoste si acceptare v-ati grabit sa o incuiati. O data cu trecerea
timpului au venit din ce in ce mai multi oameni la castelul vostru. Cu totii si-au spus parerile
despre camere, despre cele care le placeau si despre cele care nu le placeau. Incetul cu incetul
ati inchis usa dupa usa. Minunatele voastre incaperi au fost inchise , li s-a luat lumina, au fost
lasate in intuneric.
De atunci incoace, din diferite motive, ati inchis din ce in ce mai multe usi. Ati inchis
usi la camere care vi se pareau prea indraznete, cele care vi se pareau prea conservatoare, cele
care vi se pareau de neacceptat, deoarece alte castele pe care le-ati vazut nu aveau o camera ca
a dumneavoastra. Ati inchis orice usa care nu se potrivea standardelor societatii sau propriului
vostru ideal.
S-a dus vremea cand castelul vostru parea nesfarsit de interesant. NU va mai gandeati
la fiecare incapere cu aceeasi dragoste si admiratie. Acum doriti sa dispara camerele de care
erati odata mandri. Incercati sa gasiti o modalitate de a scapa de aceste incaperi dar ele faceau
parte din structura castelului. Dupa ce ati tot inchis usi ati uitat ce usi ati inchis sau ca ele
20
exista. La inceput nu ati realizat ce faceti. Pe masura ce fiecare exprima mesaje diferite despre
cum ar trebui sa arate un castel magnific, v-a fost mai usor sa ii ascultati pe ei decat sa aveti
incredere in vocea interioara care iubea intregul castel. In curand insa, v-ati trezit ca locuiti
doar in cateva incaperi mici. Ati invatat sa va incuiati viata si sa va simtiti bine facand acest
lucru. Ati inceput sa credeti ca sunteti doar o casuta mica care are nevoie de reparatii`
Acum imaginati-va castelul ca un loc care gazduieste tot ceea ce sunteti –binele si
raul- si ca fiecare aspect care exista pe planeta exista si inauntrul vostru. Una din camere este
dragoste, alta curaj, una este siguranta, alta este gratie. Numarul camerelor este nesfarsit:
creativitate, feminitate, cinste, gratie, agresivitate, lene, aroganta etc.
Fiecare incapere este o parte esentiala a structurii si fiecare camera are un opus undeva
in castelul vostru. Putem gasi cheia inspre unicitatea noastra numai atunci cand deschidem
toate incaperile din castel.
Castelul este o metafora care ne ajuta sa intelgem amploarea fiintei noastre. Adevarul
este ca noi posedam toate trasaturile caracteristice lumii. Avem in noi potentialul de a actiona
la fel ca oamenii pe care ii judem cel mai aspru.
Mecanismul proiectiv
Proiectia este mecanismul psihologic prin care sunt atribuite mediului caracteristicile
persoanei/eului. Aceasta operatie expulzeaza in lumea exterioara gandurile, afectele,
impulsurile innaceptabile. Este ca atunci cand indreptam degetul catre cineva insa observam
ca de fapt avem trei degete intoarse catre noi.
Proiectam asupra oamenilor tot ceea ce noi nu ne asumam in ceea ce ne priveste. Ne
putem da seama de umbrele noastre privind la comportamentele din jurul oamenilor care ne
deranjeaza.
Atunci cand ii acuzam pe altii nu facem decat sa negam un aspect din noi insine.
Ken Wilber spune: Proiectia la nivelul Egoului este foarte usor de identificat: daca o
persoana sau un lucru din mediul inconjurator ne trimite o informatie atunci probabil ca noi
nu emitem o proiectie; insa daca aceasta informatie ne afecteaza noi suntem victimele
propriilor noastre proiectii.
Ne proiectam asupra altora propriile defecte.
Daca eu imi accept aroganta nu ma va mai deranja aroganta altcuiva. O voi observa,
dar nu ma va afecta.
Comportamentul altcuiva iti produce un soc emotional numai atunci cand te minti pe
tine insuti sau iti urasti un anumit aspect din tine.
Proiectia reprezinta un mecanism involuntar de autoaparare al egolui nostru. In loc sa
recunoastem atributele care ne displac noi preferam sa le proiectam asupra altor oameni, cum
ar fi parintii, prietenii, copiii etc. Tot ceea ce criticam sau condamnam la alte persoane
reprezinta in ultima instanta un aspect personal pe care refuzam sa il admitem. Atunci cand
ne aflam in mijlocul unei proiectii ni se pare ca vedem chipul unei alte persoane dar in
realitate ne vedem pe noi insine. Din cauza ca ne temem de propriile noastre defecte, dar si
de propria noastra maretie noi transferam automat aceste atribute asupra altor persoane, pentru
a nu ne confrunta personal cu ele.
Latura intunecata pe care nu ne-o recunoastem reflectata perfect pe ecranul lumii
inconjuratoare. Noi ne identificam lenea in comportamentul mamei noastre, aroganta in
comportamentul prietenilor nostri, si ipocrizia in atitudinea politicienilor.
Oamenilor le este teama sa se gandeasca ca ei pot fi toate lucrurile pe care le
proiecteaza. Puteti spune Èste ridicol. Eu nu doresc sa descopar ca sunt arogant sau lenes`;
insa trebuie sa ne reamintim ca exista un dar in fiecare din aceste aspecte.
Exista o veche poveste Sufi despre un filozof care a fixat o intalnire pentru a sta de
vorba cu Nastratin. Cand filosoful a sosit la intalnire a descoperit ca Nastratin era plecat de
21
acasa. Furios filosoful a luat o bucata de creta si a scris pe poarta cu Nastratin `tampitule!`.
Cand Nastratin a ajuns acasa si a vazut ce era scris a fugit la casa filosofului . Àm uitat ca
trebuia sa vii` a spus el. ` Imi pare rau ca n-am venit la intalnire, dar mi-am amintit de ea in
clipa in care am vazut ca ti-ai scris numele pe poarta`
Indignarea noastra referitoare la comportamentul celorlalti este legata de un aspect

nerezolvat din noi insine.
Cand ii judecam pe altii ne judecam pe noi insine. Lumea este ca o oglinda uriasa care
intotdeauna reflecta parti din noi insine. Fiecare trasatura este acolo dintr-un anumit motiv si
toate trasaturile sunt perfecte in felul lor.
Libertatea inseamna a fi in stare sa alegi cine si ce doresti sa fii intr-un anumit moment
din viata ta. Nu poti fi liber, daca nu poti fi si lenes. Daca esti in permanenta deranjat de un
anumit grup de oameni descopera unde anume te asemeni lor.
Noi nu proiectam asupra oamenilor doar trasaturile negative si ci trasaturile pozitive.
Majoritatea oamenilor isi proiecteaza puterea, geniul, creativitatea. Daca ne dorim sa fim ca
altii sau admiram in ei anumite lucruri, motivul este ca avem aceste lucruri in noi. Meritam sa
avem orice vedem si dorim cu adevarat.
Daca admiram maretia intr-o alta fiinta umana ceea ce vedem acolo este propria
noastra maretie. Daca nu am poseda aceasta caliatate nu am fi atrasi de ea.
Treaba noastra este sa ne descoperim talentele noastre unice si sa le manifestam in
modul nostru unic.
Asumarea
Asumarea este un pas esential in procesul de vindecare si de creare a unei vieti pe care
sa o iubim. Noi nu putem accepta ceea ce nu ne asumam.
A asuma inseamna a admite, a recunoaste sau a accepta ca o calitate sau o tendinta iti
apartine. Aceasta acceptare nu este doar una de ordin intelectual. Ea trebuie sa aiba si o
componenta emotionala. Acceptarea emotionala consta in a simti caracteristicile sau pulsiunea
respectiva. Prin urmare, nu este suficient sa gandesti ca o ai, este necesar sa o si simti. In
momentul in care recunoasterea intelectuala cat si acceptarea emotionala sunt prezente
simultan, putem vorbi de asumare.
Iar asumarea iti pune la dispozitie o libertate cu totul inedita: ceea ce ai asumat poti
incepe sa integrezi, daca ti se pare necesar.
Din clipa in care incepi sa iti asumi aspectele neconstientizate se intampla ceva
miraculos: acel aspect nu mai apare in campul tau. Deoarece el nu se mai afla in tine, el nu te
mai afecteaza nici in exteriorul tau. Cum spuneam mai devreme in legea oglindirii, orice
schimbare pe care o facem inauntrul nostru, se schimba ceva in afara noastra, creand astfel
conditii pentru a debloca sau pentru a imbogati o relatie. Este imposibil ca noi sa ne
transformam iar relatia cu celalalt sa ramana identica.
De cate ori te observi implicat emotional intr-o relatie cu o persoana pe o durata de
timp déjà semnificativa intreaba-te: Ce incearca acest om sa ma invete? Ce aspect din mine
insumi intruchipeaza?
Daca vrem sa ne manifestam intregul potential, trebuie sa ne luam inapoi acele parti
din noi insine pe care le-am negat, le-am ascuns sau le-am dat altora.
Oamenii ne trimit inapoi ca o oglinda ceea ce afla in interiorul nostru deoarece in plan
subconstient noi chemam catre noi aceste aspecte. Acesta este motivul pentru care in
permanenta apar in viata noastra diferite genuri de peroane si situatii. Miracolul se produce
atunci cand ne acceptam si cand ne asumam cu adevarat un aspect din noi insine. In acel
moment persoana care ne serveste drept oglinda fie va inceta sa se comporte in acel mod, fie
noi vom alege sa nu o mai acceptam in viata noastra. Atunci cand suntem mai aproape de
22
intregirea noastra vom atrage si ne vom indrepta in mod natural catre cei care ne vor reflecta
aceasta intregime.
Transforamti-va ranile in intelepciune!
Atunci cand suntem intregi suntem vindecati. Transformarea insasi dureaza cateva
secunde. Este o modificare de perceptie, o schimbare a lentilelor prin care privim. Daca
privim lumea prin lentile verzi totul arata imbracat in verde.
Atunci cand ne asumam toate trasaturile existente in univers intelegem ca fiecare
aspect aflat in interiorul nostru ne invata cate ceva. Acesti invatatori ne dau acces la toata
intelepciunea de care avem nevoie.
Uneori pentru a ne asuma o trasatura trebuie sa lasam sa iasa din noi mania
inmagazinata. Este in regula sa simtim orice simtim. Sa ne dam voie sa simtim si sa exprimam
tot ceea ce se afla in interiorul nostru. Inainte de a fi in stare sa iubim cu adevarat, sa simtim
compasiune pentru noi si ceilalti trebuie sa scoatem si sa exprimam toate aceste emotii
negative.
Atunci cand incercam sa nu fim ceva ne epuizam resursele interne. Suntem aici pentru
a invata de la toate aceste parti din noi insine si pentru a cadea la pace cu ele. Ca sa fim cu o
persoana cu adevarat autentica, trebuie sa permitem aspectelor din noi insine pe care le iubim
si le judecam sa coexiste impreuna cu toate aspectele din noi insine pe care le judecam si pe
care le acuzam. Atunci cand vom putea tine cu dragoste toate aceste trasaturi la un loc intr-o
singura mana- fara a le judeca- ele se vor integra natural in sistemul nostru. Atunci ne putem
scoate mastile si arata cine suntem cu adevarat, unici si miraculosi. Atunci ne putem inalta,
imbratisand lumea din noi.
Umbra asumata ne face sa fim intregi. Dintotdeauna forta iubirii a actionat ca un
magnet. Umbra fata de care avem iubire constienta , intemeiata pe intelepciunea unei viziuni
polare, se integreaza in ansamblul personalitatii. Ea isi dezvaluie comorile!
Intelegerea ca umbra de fapt ne este prietena, si ca puterea ei este de fapt puterea
noastra, ne ajuta sa privim la ceea ce am ingropat inauntrul nostru fara a ne simti vinovati sau
rusinati. Este nevoie de iubire si de acceptare pentru a ne balansa frica ce ne tine departe de
energiile umbrei. In momentul in care ne asumam umbra si o inconjuram cu iubire ea dispare.
In momentul in care aprindem lumina iubirii in camera intunecata, tot intunericul dispare si
apare toata comoara ce statea acoperita de acel intuneric.
A ne lasa propria lumina sa straluceasca

Umbra noastra nu include doar atribute intunecate sau aspecte pe care societatea le
considera rele, ci si toate aspectele pozitive pe care am refuzat sa le acceptam si pe care le-am
ascuns de ochii lumii. Aceste aspecte pozitive sunt cunoscute sub denumirea de ùmbra
luminoasa`.
In `Reintoarcerea spre dragoste` Marianne Williamson spune: Frica noastra cea mai
pofunda nu este ca suntem imperfecti. Frica noastra cea mai profunda este ca suntem
extraordinari de puternici` Teama noastra cea mai profunda nu este ca suntem inadecvati ci ca
suntem atotputernici.
`Ceea ce ne inspaimanta cel mai tare este lumina noastra si nu intunericul. Ne punem
intrebarea : `Cine sunt eu ca sa fiu stralucitor, superb, talentat, extraordinar` De fapt cine esti
tu ca sa nu fi asa? Esti un copil a lui Dumnezeu. Daca te minimalizezi nu-i faci un serviciu
lumii. Nu exista nimic laudabil in a te micsora si minimaliza in asa masura incat alti oameni
sa se simta in siguranta langa tine. Te-ai nascut ca sa manifesti Gloria lui Dumnezeu care se
afla inauntrul tau. Ea nu se afla doar in unii dintre noi. Se afla in toata lumea. Si pe masura ce
ne lasam propria lumina sa straluceasca, in mod subconstient le dam altor oameni permisiunea
de a face acelasi lucru. Pe masura ce ne eliberam de propria noastra frica, prezenta noastra ii
elibereaza, in mod automat, pe ceilalti.`
23
Frica este cea care ne spune ca nu ne putem implini visele. Pentru a ne depasi frica
trebuie sa o privim in fata cu dragoste. Atunci o putem imbratisa si o putem transforma in
iubire. In momentul in care ne imbratisam frica noi putem alege sa nu ne mai fie frica
niciodata. Dragostea este cea care ne permite sa taiem acest cordon.
Ne temem de propria noastra maretie deoarece ea reprezinta o provocare pentru
convingerile noastre de baza. Purtam cu noi umbra luminoasa in acelasi sac in care ne purtam
umbra intunecata.
Am pus sub cheie in adancurile fiintei noastre nu doar aspectele negative, ci o data cu
ele am pus acolo si aspectele pozitive, atributele noastre benefice si sublime, pline de iubire
si putere. Multi oameni isi resping astfel propriul geniu, umorul, succesul sau curajul,
farmecul de sine sau puterea.
Ceea ce este minunat este ca atunci cand ne descoperim sinele intunecat il gasim si pe
cel luminos. Fenomenul proiectiei actioneaza in ambele sensuri. Atunci cand vedem pe cineva
care ne atrage si pe care dorim sa il imitam, realitatea este ca noi recunoastem in el calitati
care exista de fapt in noi insine.
Trebuie sa ne lasam propria lumina sa straluceasca puternic. In fiecare zi trebuie sa
recunoastem si sa pretuim tot binele pe care l-am facut si sa ne aplaudam realizarile. Atunci
cand lasam sa straluceasca lumina din noi, demonstram celorlalti ca este in regula ca sa
straluceasca si ei.
Uneori este greu sa ne asumam anumite trasaturi care contrazic realitatea exterioara.
De exemplu este greu sa ne insusim cuvantul `bogat` daca avem multe datorii. Intr-un astfel
de caz ne putem imagina situatii prin care am putea deveni bogati. Insa, daca nu ne putem
insusi un anumit cuvant este greu sa credem ca vom trai experienta exprimata de el.
Din clipa in care ne luam inapoi proiectiile pozitive traim experienta pacii interioare-
pacea profunda care ne permite sa stim ca noi suntem perfecti, exact asa cum suntem.
Pacea vine in clipa in care incetam in a mai ne preface ca suntem altceva decat sinele
nostru adevarat. Intr-un fel noi pana acum ne-am convins ca cine suntem cu adevarat nu este
de fapt suficient. Sa permitem lumii dinlauntrul nostru sa se manifeste si sa ne arate drumul
spre libertate- libertatea de a fi atragatori, talentati, bogati, plini de succes.
De-a lungul acestei carari inspre dragostea de sine cel mai important pas este iertarea.
Trebuie sa ne privim pe noi insine cu inocenta unui copil si sa ne acceptam cu dragoste si
compasiune faptele rele si nelinistile. Trebuie sa lasam de-o parte judecatile aspre si sa
ajungem la pace cu greselile pe care le-am facut. Meritam sa fim iertati. Iertarea vine din
inima si este o alegere!
Dragostea care nu cuprinde o acceptare totala a fiintei voastre este incompleta. Cei mai
multi dintre noi suntem invatati sa cautam in afara noastra dragostea de care avem nevoie.
Atunci insa cand renuntam la nevoia de a primi dragoste din partea lumii exterioare, ne dam
seama ca de fapt noi cautam mangaierea pe care ne-o putem oferi noua insine.
Cand simtim o comapsiune pentru noi insine putem lasa cu usurinta sa coexiste
inauntrul nostru toate aspectele din noi insine, si dragostea si mania.
Daca nu avem tot ceea ce ne dorim asta se intampla deoarece le tinem departe de noi-
simtim ca nu le meritam. Cand simtim ca nu le meritam, lucru care se intampla des, este din
cauza ca simtim ca ceva este in neregula cu noi. Disperarea vine din prapastia dintre noi si
sinele nostru divin si autentic. A ne reaminti ca suntem una cu totul inseamna a retrezi mintea
divina din noi insine, si astfel ne reapare pasiunea pentru viata. Este timpul sa eliberam
pasiunea din noi insine. A descoperi dragostea pentru cine suntem noi in intregime este un
drum al carui prim pas incepe acum.
Cinstiti-va si respectati-va geniul! Prin faptul ca va respectati si va cinstiti in mod
autentic veti fi capabili sa faceti acelasi lucru si pentru ceialti atragand oameni care gandesc la
fel cat si situatii pozitive in viata.
24
Suntem capabili de a ne reinventa pe noi insine iar si iar in viata.

Viata noastra este special conceputa pentru a primi exact lucrurile de care avem nevoie
pentru a ne manifesta unicitatea in aceasta lume. Lumina noastra cea mai stralucitoare nu
poate emana din noi decat atunci cand ne vom acepta in totalitate intunericul. Orice rana
aduce cu sine o doza suplimentara de intelepciune. Viata reprezinta o calatorie magica ce ne
poate ajuta sa ne reconciliem umanitatea si divinitatea deopotriva.
Asa cum floarea de lotus se naste din noroi si noi trebuie sa ne onoram latura
intunecata si experientele dureroase caci ele isi aduc o contributie decisiva la nasterea sinelui
nostru sublim. Noi avem nevoie de noroiul existentei umane, de combinatia de rani, pierderi
si trauma impreuna cu bucurii, succese si binecuvantari pentru a ne largi vizunea si pentru a
ne manifesta cel ma maret sine al nostru. Acesta este darul umbrei pentru noi.
Totalitatea nu are diviziuni. Ea reprezinta totul in acelasi timp.
A venit timpul sa ne permitem sa fim mareti si unici si sa oferim lumii intregi culoarea
magica si deosebita a petalelor noastre. A venit timpul sa ne eliberam, sa putem pasi in viata
noastra intregi si vindecati.
Krishanmurti a spus candva: `Libertatea nu este sfarsitul caii. Este inceputul ei.
Practic, nu exista o destinatie finala. Libertatea este simultan inceputul si sfarsitul caii`.
5.PERSONAJ
Personajul este o persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială,
culturală. Mai poate fi definit ca fiind fiecare dintre persoanele care figurează într-o operă
literară, erou într-o literatură, muzicală, cinematografică sau plastică.
Există două accepţiuni ale conceptului de personaj strâns legate între ele: personajul ca
manifestare în afară, în comportament a persoanei şi personalităţii, ca exteriorizare a lor, ca
desfăşurare a potenţialului de activitate, a excesului de energie, a excitabilităţii şi emotivităţii;
personajul ca persoană în rol, omul interpretat ca un rol social. Şi cum fiecare om poate juca
mai multe roluri înseamnă că el se manifestă prin mai multe personaje, îşi relevă faţă de alţii
diverse faţete ale personalităţii sale.
Există:
-personaje sociale (cele care joacă rolurile aşteptate sau impuse de societate),
-personaje volitive (joacă rolurile pe care şi le impun singure conform propriilor
aspiraţii),
25
-personaje mască (jocă roluri străine personalităţii lor tocmai pentru a-şi ascunde
propria personalitate, ele fiind un refugiu al Eului).
Dat fiind faptul că sub fiecare personaj se află o personalitate înseamnă că personajul
este veşmântul social al personalităţii, uneori chiar învelişul ei protector, mecanismul ei de
apărare. Personajul se prezintă ca o faţetă, ca o imagine fragmentată a persoanei, ca o mască,
ca o aparenţă în spatele căreia se ascunde persoana.
DEX- Persoană care deţine o funcţie importantă în viaţa politică, socială, culturală.
DUMITRU CRISTEA – este persoana aflată în împrejurări concrete, îndeplinind anumite
funcţii publice şi fiind implicată activ într-un context relaţional determinat.
MIHAELA MINULESCU - Personajul reprezintă modul concret de manifestare în exterior,
prin comportament, a persoanei şi personalităţii; este echivalent cu rolul social; există mai
multe tipuri de personaje: sociale, volitive, „mască”.
WIKIPEDIA –Persoana care are un anumit rol în diferite întâmplări reale sau imaginare.
Accepţiunile conceptului de personalitate
- Accepţiunea antropologică
- Accepţiunea psihologică
- Accepţiunea axiologică
Accepţiunea antropologică
Avem în vedere antopogia filozofică, socială şi unele variante mai centrate pe
influenţa factorilor de mediu, pe utilitatea acestora în formarea omului (pragmatismul).
Se pleacă de la premiza că la naştere, copilul nu dispune de personalitate, el fiind un candidat
la dobândirea acestui atribut.
Personalitatea se formează în decursul vieţii numai în cadrul relaţiilor sociale, prin
interacţiunea individului cu multitudinea şi varietatea relaţiilor sociale. Izolarea copilului la
naştere de mediul social, ca şi bolile psihice grave, anulează atributul de personalitate,
rămânându-se la stadiul de individ. Esenţa personalităţii umane o reprezintă ansamblul
relaţiilor sociale în expresia lor subiectivă, interiorizată.
Calitatea personalităţii va depinde de calitatea relaţiilor sociale în care ea se formează,
imperfecţiunile şi slăbiciunile mediului social ducând la înstrăinarea sau destructurarea
personalităţii.
Esenţa personalităţii umane o reprezintă ansamblul relaţiilor sociale în expresia lor
subiectivă, interiorizată.
Avantaje : - amplasarea şi integrarea omului în sfera vieţii sociale
- ne ghidează în procesul de formare, dar şi de schimbare a personalităţii
(formare şi respectiv schimbarea condiţiilor de mediu, şi nu prin intervenţia directă asupra
personalităţii, ce ar duce la rezultate temporare)
Accepţiunea psihologică
Conform accepţiunii psigologice, personalitatea este un “ansamblu de condiţii
interne”. Ea nu se constituie printr-un simplu efect de amprentă a relaţiilor sociale, ci precum
spunea Rubinstein , întotdeauna influenţele externe acţionează prin intermediul condiţiilor
interne, acestea din urma fiind interiorizări ale primelor.
Natura condiţiilor interne poate fi dublă:
26
1.Ereditară ( ele controlează constituţia somatică, tipul de sistem nervos, predispozitiile native
care stau la baza aptitudinilor şi a altor însuşiri). Condiţiile interne de natură biologică
definesc individul
2.Psihologică (se referă la formaţiunile psihice structurate în procesul dezvoltării- cognitive,
afective, motivaţionale, energizoare, aptitudinale şi atitudinale , ce s-au constituit datorită
interacţiunii dintre factorii interni şi condiţiile externe, prin interiorizarea unor date externe).
Condiţiile interne de natură psihologică au rolul de a filtra solicitările din exterior. Ele
se interpun între cauză şi efect, producând:
• fie asimilarea şi interiorizarea stimulărilor externe
• fie devierea, amânarea, suspendarea efectului
Se generează astfel o serie de întrebări:
- întrebări generate de încercarea de a surprinde originea acestor condiţii inferioare;
- întrebări asupra naturii lor şi a rolului îndeplinit.
La prima întrebare răspunsul se poate afla invocând un principiu. Natura lor ar putea fi
biologică, iar aceste condiţii biologice sunt încorporate în individ.
Natura condiţiei interioare este psihologică, subiectivă, fiind vorba de aspecte
intelectuale, afective, motivaţionale, aptitudinale. Pentru a înţelege diferenţele dintre
condiţiile interioare care pot avea şi alta natură decât cea psihologică, subiectivă, putem folosi
noţiunea de însuşire psihică pentru a determina aceasta specificitate.
Accepţiunea axiologică
În viziunea axiologică, personalitatea este un ansamblu de valori. În formarea acesteia,
important nu este orice fel de mediu social, ci un mediu impregnat de valori.
În decursul existenţei sale, omul asimilează nu doar experienţe de cunoaştere pe cale
practică, ci şi sistemul de valori materiale şi spirituale, semnificaţia existenţei şi activităţii
umane în general, criteriile şi procedeele de apreciere-valorizare-alegere şi fixare a lor ca
mecanisme fundamentale de reglare a conduitei umane.
Prin asimilarea acestor aspecte, personalitatea umană dobândeşte o dimensiune
valorică (axiologică). Omul trece astfel, de la stadiul de consumator de valori la stadiul de
producător de valori.
Dimensiunea valorică a personalităţii este de fapt o faţetă a dimensiunii culturale.
Din perspectiva celor trei accepţiuni, personalitatea umană apare ca :
1. Entitate bio-psiho-socioculturală, ca întreg, ca unitate
2. Purtător şi executor al funcţiilor epistemice, pragmatice şi axiologice, ca fiinţă care
cunoaşte, acţionează şi valorizează, transformând astfel lumea şi pe sine
3. Produs şi producător de împrejurări, de medii, ambianţe şi situaţii sociale, omul nu
doar asimilează, ci şi creează, dirijează şi modifică împrejurările.
Tipuri şi definiţii ale personalităţii
Multitudinea definiţiilor creează mari dificultăţi în realizarea unei abordări unitare a

domeniului psihologiei personalităţii, dar existenţa lor este justificată de marea complexitate
pe care o pune în evidenţă realitatea personologică, astfel încât ea permite desprinderea
diverselor laturi care pot fi hipostaziate ca reprezentând întregul în totalitatea lui.
În lucrarea sa ”Structura şi dezvoltarea de personalitate”, Gordon Allport a încercat să
realizeze o sistematizare a definiţiilor existente în literatura de personalitate la acea vreme. El
a grupat aceste definiţii în trei clase:
1. Definiţii prin efect extern
27
2. Definiţii prin structura internă

3. Definiţii de tip pozitivist
1. Definiţiile prin efect extern determină personalitatea în funcţie de efectele pe

care le produce asupra receptorilor externi, asupra celorlalţi semeni, după impresiile pe care
atitudinile şi conduitele unei anumite persoane influenţează stările şi sentimentele celor din
jur.
Se iau în considerare modul de manifestare a personalităţii în exterior şi efectele
produse asupra comportamentelor altor oameni.
Personalitatea este suma totală a efectelor produse de un individ asupra celorlalţi.
Personalitatea este stilul general al persoanei de interacţiune cu lumea.
Neajunsul acestor definiţii este acela că el multiplică profilele de personalitate, întrucât cei din
jur percep diferit o anumită persoană şi ar rezulta că un individ are mai multe personalităţi, ori
una din caracteristicile definitorii ale personalităţii trebuie să o constituie unitatea şi
integritatea sa.
2. Definiţiile prin structura internă se orientează în definirea personalităţii pe
conţinuturile şi trăsăturile interne care alcătuiesc organizarea integrală a personalităţii. Aceste
definiţii au fost împărţite în două subclase:
• Definiţii de tip sumativ, în care personalitatea se defineşte printr-o simpla însuşire
de componente sau de trăsături ( personalitatea este suma globală a tuturor dispoziţiilor,
impulsurilor, tendinţelor, dorinţelor şi insinctelor biologice înnăscute ale individului, precum
şi a dispoziţiilor şi tendinţelor dobândite prin experienţă)
• Definiţii integrative sau structuraliste, care pun accentul pe conexiunile interne dintre
elementele componente şi pe existenţa unui efect de emergenţă al acestor conexiuni, din care
rezultă organizarea calitativă specifică a personalităţii.
Vom prezenta în continuare câteva modele ale acestor definiţii:
Warren şi Carmichael: „Personalitatea este întreaga organizare mentală a unei fiinţe
umane în orice stadiu al dezvoltării sale. Ea îmbrăţişează fiecare aspect al caracterului uman:
intelect, temperament, abilitate, moralitate şi fiecare atitudine care s-a format în cursul vieţii”
Ralpf Linton: „Personalitatea este ansamblul organizat al proceselor şi stărilor
psihologice aparţinând individului”
Lechy: ”Personalitatea este o schemă unificată a experienţei, o organizare de valori
care sunt compatibile între ele.”
Huber: ”Personalitatea este ceva unic şi relativ stabil în individ care permite explicarea
conduitei lui în anumite situaţii.”
Eysenck: ”Personalitatea este organizarea mai mult sau mai puţin durabilă a
caracterului, temperamentului, inteligenţei şi fizicului unei persoane, această organizare
determină adaptarea sa unică la mediu.”
Stern: ”Personalitatea este o unitate multiformă dinamică.”
Neveanu: ”Personalitatea este un macrosistem al invarianţilor informaţionali şi
operaţionali ce se exprimă constant în conduită şi sunt definitorii pentru subiect.”
Mielu Zlate vorbeşte de laturi ale personalităţii, astfel:
1. Temperament
2. Aptitudini
3. Inteligenţă
4. Creativitate
5. Caracter
3. Definiţii pozitiviste
28
Definiţiile pozitiviste pornesc de la afirmaţia că personalitatea, ca organizare internă,

este un mit; structura internă a personalităţii nu are cum să fie dezvăluită, ea fiind inaccesibilă
cunoaşterii ştiinţifice.
Ceea ce cunoaştem noi sunt doar rezultatele operaţiilor noastre de măsurare, iar
acestea sunt supuse conceptualizării şi interpretării teoretizante.
Ca urmare, definiţia personalităţii nu poate fi decât una care se circumscrie datelor
măsurătorilor şi constatărilor concrete pe care le efectuăm în cadrul unei anumite cercetări O
variantă extremă a pozitivismului o reprezintă interpretarea behavioristă a personalităţii, care
este definită ca „Ansamblul răspunsurilor individuale la mulţimea stimulilor externi sau
ansamblul operaţiilor pe care individul le efectuează asupra situaţiei externe sau asupra lui
însuşi pentru a se pune de acord cu această situaţie externă.
Pozitiviştii obiectează împotriva definiţiilor ce se axează pe structura internă a
personalitaţii care nu e accesibilă ştiinţei. Ceea ce se cunoaşte despre personalitate sunt doar
operaţiile şi comportamentele pe care le face individual.
David McClelland spunea despre personalitate că este „conceptualizarea cea mai
adecvată a comportamentului unei persoane în toate detaliile sale pe care omul de ştiinţă o
poate da la un moment dat .”
O variantă extremă a pozitivismului este interpretarea behavioristă, conform căreia
„Personalitatea este ansamblul răspunsurilor individuale la mulţimea stimulilor externi sau
ansamblul operaţiilor pe care individul le efectuează asupra situaţiei externe sau asupra lui
însuşi pentru a se pune de acord cu această situaţie externă”.
Allport nu consideră că există definiţii corecte sau incorecte, ci definiţii ale unor
termeni, elaborate pentru un scop dat , spunând despre personalitate, adoptând o definiţie
esenţialistă, că este „organizarea dinamică în cadrul individului a acestor sisteme psihofizice
care determină gândirea şi comportamentul său caracteristic”.
Abordarea structural sistematică a personalităţii stabileşte următoarele structuri ale

personalităţii:
- subsistemul de orientare
- subsistemul bioenergetic
- subsistemul instrumental
- subsistemul relaţional-valoric şi de autoreglaj
- susbsistemul rezolutiv-productiv
-susbistemul transformativ-constructiv
Subsistemul de orientare a personalităţii în care încadrăm:

- concepţia despre lume şi viaţă;
- ansamblu de valori asimilate de individ;
- idealul de viaţă;
- imaginea de sine;
- sistemul motivelor şi al intereselor, al dominantelor afective diferenţiatoare, pentru fiecare
persoană
Subsistemul bioenergetic al personalitatii, include:

- intercorelaţiile neurohormonale;
- tipul somatic transmis individului prin zestrea sa genetică;
- tipul de activitate nervoasă superioară;
- temperamentul.
29
Subsistemul instrumental al personalităţii (aptitudinile), arată ce poate face

persoana, care este calitatea răspunsului şi acţiunii sale asupra ambianţei.
Acest subsistem are în vedere:
– nivelul de cultură;
– gradul de dezvoltare a deprinderilor, priceperilor şi obişnuinţelor;
– nivelul aptitudinilor şi capacităţilor;
– potenţialul creativ.
Subsistemul relational valoric si de autoreglare a personalitatii (caracterul).

Trebuie sa avem în vedere că orice model are numai o valoare orientativă, că
elementele şi substructurile relevate sunt în general umane, dar modul cum se interconectează
ele, cum se integrează şi ierarhizează, cum se instituie anumite dominante structurale şi
funcţionale – este individual, specific fiecăruia.
Andrei Cosmovici, subliniind două dimensiuni fundamentale ale caracterului – una
axiologică, orientativ-valorică, alta executivă, voluntară, afirma: „Caracterul este acea
structură care exprimă ierarhia motivelor esenţiale ale unei persoane, cât şi posibilitatea de a
traduce în fapt hotărârile luate în conformitate cu ele”. În opinia lui Taylor caracterul este
„ gradul de organizare etică efectivă a tuturor forţelor individului”, însă conform lui Rohack
A.A., caracterul este „o dispoziţie psihofizică durabilă de a inhiba impulsurile conform unui
principiu reglato”. P. Popescu-Neveanu spune despre caracter că „este un sistem de atitudini
proprii subiectului, exprimate de el constant în comportament, având o relevantă semnificaţie
social-umană şi definindu-l individual pe subiect din punct de vedere axiologic”.
În 1952 H. Pieron semnala în ,,Vocabular de psihologie” 4 definiţii ale caracterului:
1. maniera obişnuită şi constantă de relaţie, proprie fiecărui individ (Wallon)
2. individualitate psihologică (Dumas)
3.ansamblul, uneori sinteza dispoziţiilor stabile ale unui individ (Burloud)
4. ansamblul tendinţelor afective care dirijează reacţiile unui individ la condiţiile mediului în
care el trăieşte (Heyer)
Pentru Fr. Paulhan caracterul este ,,forma particulară a activităţii mentale”, însă
Le Senne defineşte caracterul ca fiind ,,scheletul mental”, ,,armătura mentală” a omului. Al.
Rosca consideră caracterul ,,ansamblul sentimentelor”, St. Zisulescu spune despre caracter că
este ,,însuşirea personalităţii luminată de intelect, susţinută de sentiment şi direcţionată de
voinţă spre a lua o atitudine faţă de realitate”, iar confrom lui Amitai Etzioni „caracterul este
muşchiul psihologic de care este nevoie pentru o conduita morală”.
Subsistemul rezolutiv-productiv :
Subsistemul rezolutiv productiv are ca şi componentă principală INTELIGENŢA.
Câteva definiţii ale inteligenţei sunt:
V. Oprescu spunea că „Inteligenţa se relevă ca o aptitudine intelectuală a individului
uman de a sistematiza şi apoi utiliza achiziţiile anterioare în situaţiile problematice noi,
modificând în mod necesar semnificaţia funcţională a elementelor cunoaşterii în scopul
realizării unui echilibru optimal la situaţiile noi şi mereu variabile ale mediului”, însă M. Zlate
consideră că ”Inteligenţa apare ca o activitate a întregii activităţi mentale, ca expresia
organizării superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv-motivaţionale şi
voliţionale”
Conform lui Piaget, „Inteligenţa este forma superioară de adaptare prin echilibrări
progresive între operaţiile fundamentale ale intelectului ( asimilare şi acomodare )”, în timp ce
Cosmovici susţine că ”Inteligenţa este aptitudinea generală care contribuie la formarea
capacităţilor şi la adaptarea cognitivă a individului la situaţiile noi”
30
Sperman vede inteligenţa ca fiind o aptitudine generală (factorul g) combinată cu una

specifică (factorul s), iar Thurstone consideră că inteligenţa constă dinr-o serie de aptitudini
diferite şi nerelaţionate.
M.Golu, însă, defineşte inteligenţa ca fiind „o calitate specifică a organizării mentale a
omului, concretizata în capacităţile de disociere-corelare-sistematizare-generalizare a
proprietătilor semnificative ale obiectelor din lumea externă şi a relaţiilor dintre acestea”
Susbistemul transformativ-constructiv
CREATIVITATEA este principala componentă a subsistemul transformativ-
constructiv. Câteva dintre definiţiile creativităţii sunt următoarele:
Margaret Baden vede în creativitate realizarea de combinaţii originale în ideile vechi,
iar Al. Rosca spunea că „Creativitatea este ansamblul factorilor subiectivi şi obiectivi care duc
la realizarea de către indivizi sau de către grupuri a unui proces original şi de valoare.
H.Jaoni considera că ” Creativitatea este aptitudinea de a realiza ansambluri originale şi
eficiente, pornind de la elementele preexistente.” , însă E. Limbas susţine că” Creativitatea
este capacitatea de a elabora soluţii inedite şi originale, de a imagina răspunsuri la probleme.”
În timp ce Guilford considera că între creativitate şi rezolvare de probleme nu există nici o
diferenţă, P.Popescu-Neveanu dă următoarea definiţie:”Creativitatea presupune o dispoziţie
generală a personalităţii spre om, o anumită organizare a proceselor psihice în sistemul de
personalitate.”
Componentele personalităţii interacţionează, se organizează şi se relaţionează reciproc,
se ierarhizează dând naştere unei structuri ce dispune de o arhitectonică specifică. În existenţa
concretă a individului ceeea ce contează este nu atât prezenţa uneia dintre aceste laturi, nu atât
gradul lor de dezvoltare cât modul în care se structurează. De aceea, psihologia se centrează
pe evidenţierea structurii personalităţii, a relaţiilor reciproce existente între laturile şi
componentele sale care conduc, în plan psihocomportamental, la efecte diverse.
Psihoterapia şi gratificarea trebuinţelor
Discrepanţe între teorii şi rezultate
Există diferite dezacorduri între şcolile de psihoterapie. Totuşi, un psiholog va întâlni

în activitatea sa clinică pacienţi vindecaţi de reprezentanţi ai fiecăreia dintre aceste şcoli de
gândire. La fel de uşor se pot întâlni şi cazuri de eşec pentru fiecare şcoală de gândire, ori, mai
mult, medici şi psihiatrii fără vreun fel de pregătire în psihoterapie care să vindece pacienţii.
Se poate realiza o statistică a acestor date, însă, trebuie acceptat că rezultatele
terapeutice pot să apară indiferent de teorie într-un anumit grad sau chiar în afara oricărei
teorii.
Rezultate bune cu tehnici diferite
Chiar şi între graniţele unei şcoli de gândire există diferenţe mari de la analist la
analist, nu numai în ceea ce priveşte capacităţile în accepţiunea obişnuită a cuvântului, ci şi în
eficacitatea în vindecarea bolilor. Unii analişti străluciţi, care aduc importante contribuţii în
scris şi la catedră, veritabili profesori şi formatori, eşuează adesea în a-şi vindeca pacienţii. Iar
alte persoane care se bucură de un real succes în vindecarea bolilor, poate nu au scris
niciodată un articol în acest sens, ori nu au făcut vreo descoperire. Un anumit grad de
31
corelaţie între capacităţile teoretice strălucite şi cele de vindecare există, dar rămân de explicat
excepţiile.
Personalitatea terapeuţilor
De-a lungul istoriei au existat câteva cazuri binecunsocute în care maeştrii unor şcoli
de gândire terapeutică, deşi extraordinar de capabili ca psihoterapeuţi, nu au reuşit să
transmită învăţăceilor lor aceeaşi capacitate. Dacă ar fi doar o problemă de teorie, iar
personalitatea terapeutului nu ar conta, studenţii ar trebui să ajungă la fel de buni ca profesorii
lor sau chiar să-i depăşească.
Ameliorarea fără „terapie”
Se întâmplă adesea ca terapeuţii, indiferent de orientarea teoretică, să discute pentru

prima oară cu pacienţii, iar la următoarea întâlnire aceştia să dovedească o ameliorare a stării
de sănătate. Uneori, rezultatele terapeutice apar fără ca terapeutul să spună măcar un cuvânt.
Efectul terapeutic al experienţelor de viaţă
În anumite cazuri, (nu prea grave sau foarte avansate), experienţele de viaţă pot fi
terapeutice în cel mai deplin înţeles al cuvântului. O căsnicie reuşită, succesul într-un serviciu
adecvat, dezvoltarea unor bune relaţii de prietenie, naşterea copiilor, confruntarea cu situaţii
de criză şi depăşirea lor, oricare pot produce schimbări profunde la nivelul caracterului,
înlăturând simptomele de boală, chiar fără ajutor specializat. De fapt, condiţiile bune de viaţă
se numără printre agenţii terapeutici supremi, iar psihoterapia tehnică are adesea sarcina de a-l
ajuta pe individ să profite de ele.
Tratamente nereuşite ale unor terapeuţi neprofesionişti
În anii 1920-1930, pregătirea absolvenţilor de psihologie era limitată, uneori până la

sterilitate. Tinerii care veneau să studieze psihologie se trezeau iniţiaţi într-o atmosferă
stranie, ca de cult, în care îşi petreceau marea parte a timpului studiind silabe fără sens şi
peregrinările şobolanilor albi prin labirinturi.
Cu toate acestea, pentru nespecialist, psihologul rămânea psiholog, o ţintă pentru
marile întrbări despre viaţă, mai ales în oraşele mici, în care nu se văzuse niciodată un
psihiatru şi nu se auzise de psihanaiză. Şi totuşi, aceste încercări pe bâjbâite dădeau uneori
rezultate remarcabile, spre uluirea totală a tinerilor psihologi.
Cum se explică aceste fenomene? Prin teoria interpersonală a motivaţiei. În toate

cazurile citate mai sus, terapeutul era interesat de pacienţi, preocupat de starea lor şi încerca
să-i ajute, dovedindu-le astfel că sunt valoroşi, măcar pentru o persoană din lume. Prin
metodele utilizate în vindecarea pacienţilor, terapeuţii le gratifică acestora trebuinţele primare.
Disponibilitatea de a asculta, lipsa mustrărilor, încurajarea sincerităţii, acceptarea şi aprobarea
chiar după dezvăluiri damnabile, bunătatea şi blândeţea, sentimentul pacienţilor de a avea pe
cineva de partea lor, toate acestea îi ajută pe pacienţi să înţeleagă inconştint că sunt agreaţi,
protejaţi şi respectaţi.
Piramida lui Maslow
32
Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborată de psihologul american Abraham Maslow.

Maslow ierarhizează nevoile umane în funcţie de prioritatea lor în cinci categorii:
 Nevoile fiziologice sunt nevoile de bază ale corpului uman: hrană, apă, somn, adăpost,
etc. Ele sunt dominante atunci când nu sunt satisfăcute la un nivel acceptabil. În acest
caz nici o altă nevoie nu poate sta la baza motivaţiei.
 Nevoile de siguranţă şi securitate cuprind nevoia de stabilitate, protecţie împotriva

îmbolnăvirilor, a vătămărilor fizice, a dezastrului economic, a factorilor ocazionali şi
imprevizibili, nevoia de structură, ordine şi lege. De obicei nevoia de securitate este
activă şi dominantă în cazuri deosebite, cum ar fi războiul, epidemiile, catastrofele
naturale, dezorganizarea societăţii, crize economice, nevroze, situaţii negative
cronice.
 Nevoile sociale sunt legate de natura socială a omului. Iniţial Maslow s-a referit la ele
ca nevoie de dragoste şi apartenenţă. În această categorie intra şi nevoia de prieteni, de
relaţii agreabile cu cei din jur, nevoia de familie. Nevoile sociale se manifestă sub
următoarele forme:
 Nevoia de afiliere se referă la dorinţa de a avea prieteni, colaboratori, de a se asocia
cu alte persoane. Individul caută compania altor persoane, fie în grupuri mici,
informale, fie în organizaţii formale.
 Nevoia de afectivitate este o nevoie socială universală şi se manifestă în două direcţii:
de la individ spre alte persoane şi dinspre cei din jur spre individ.
 Nevoia de cooperare este una din cele mai puternice nevoi umane şi rezultă din
nevoia de afiliere. În cadrul organizaţiilor se manifestă mai ales prin munca în echipă.
 Nevoia de stimă cuprinde două grupe de nevoi delimitate în funcţie de unghiul de
abordare care poate fi intern sau extern. Din punct de vedere intern, nevoia de stimă
cuprinde dorinţa de putere, realizare, încredere, independenţă, libertate iar din punct de
vedere extern dorinţa de a avea reputaţie sau prestigiu, statut, faimă şi glorie,
recunoaştere, demnitate, apreciere. Satisfacerea acestor nevoi duce la încredere în
sine, conştientizarea valorii proprii, sentimentul de a fi util şi necesar în lume.
 Nevoia de autorealizare (autoactualizare) este dorinţa unei persoane de a se realiza ca
o personalitate unică în concordanţă cu potenţialul său şi în cadrul limitelor impuse
de realitate. Satisfacerea acestei nevoi permite individului să-şi realizeze
potenţialul, talentele şi capacităţile de care dispune, totodata va duce şi la creşterea
celorlalte nevoi.
33
Dacă nici o nevoie nu este satisfăcută, cele de la baza piramidei trebuie satisfacute
mai întâi. După ce un nivel de nevoi a fost satisfăcut într-o măsură acceptabilă, poate deveni
operant următorul nivel. O nevoie odată satisfăcută încetează să mai fie motivatoare. Nevoile
de nivel superior, mai ales cele personale (stimă, realizare), sunt mult mai puternice sub
aspect motivaţional decat cele de nivel inferior şi efectul lor este mai îndelungat.
Maslow susţine că pentru satisfacerea nevoilor de bază există anumite precondiţii.

Fără existenţa acestora nevoile nu pot fi satisfăcute. Ameninţările asupra existenţei acestor
condiţii acţionează ca şi cum ar fi ameninţată însăşi satisfacerea nevoilor. Din această cauză
mulţi autori includ cele două condiţii între nevoi, rezultând astfel o piramidă cu şapte nivele.
Cele două condiţii sunt:
 Libertatea de exprimare şi investigare, care se referă la existenţa unor condiţii sociale

ce permit unei persoane să se exprime liber, să facă ceea ce doreşte, atâta timp cât nu
răneşte pe alţii, să investigheze, să caute informaţii, să se apere şi încurajează justiţia,
cinstea şi onestitatea.
 Nevoia de a ştii şi a înţelege, care cuprinde dorinţa de a dobândi şi a sistematiza
cunoştinte despre mediu, nevoia de a-şi satisface curiozitatea, nevoia de meditaţie,
experimentare, explorare.
Aspecte specifice:
 Nevoile sunt interdependente şi îşi găsesc exprimarea maximă în nevoia de

autorealizare, care apare pe măsura satisfacerii tot mai multor nevoi de pe nivelele
inferioare.
 Nevoile de ordin superior nu acţionează în mod obligatoriu în ordinea ierarhiei lor.
 La un moment dat pot fi active mai multe categorii de nevoi.
 În plus, chiar Maslow a subliniat că ierarhia nevoilor nu trebuie privită rigid, deoarece
ordinea nevoilor poate varia de la o persoană la alta.
 Ierarhia nevoilor depinde de personalitatea, mediul social-cultural şi succesele sau
eşecurile anterioare ale persoanei. De exemplu, pentru persoanele creative satisfacerea
nevoii de creativitate, parte a nevoii de autoactualizare, este mai importantă decât
satisfacerea oricărei alte nevoi. Creativitatea lor se manifestă nu ca nevoie de
autorealizare activată ca urmare a satisfacerii nevoilor de nivel inferior, ci ea este
activă şi în cazul în care nevoile de bază nu sunt satisfacute.
34
 O alta cauză a răsturnării ierarhiei poate fi satisfacerea unei categorii de nevoi pentru
o perioadă îndelungată după care nevoia va fi subevaluată. De exemplu, persoana care
niciodată nu a suferit de foame subestimează efectele nesatisfacerii nevoii de hrană şi
priveşte hrana ca ceva neimportant.
 O nevoie nu trebuie să fie satisfăcută în proporţie de 100% pentru ca o altă nevoie să
devină motivatoare. Cei mai mulţi oameni sunt numai parţial satisfăcuţi în nevoile lor.
Casriel
Nevoi fundamentale
Nevoile fundamentale ale fiinţei umane se reflectă în cele zece atitudini sănătoase. A
practica aceste atitudini sănătoase înseamnă a intra în contact cu vocea internă care ne
guvernează. A revendica atitudinile sănătoase pentru noi înşine înseamnă să renaştem, să
accedem la o nouă identitate, cea reală. Cele zece atitudini sănătoase care ne fac posibil
accesul la noi înşine sunt:
1. Eu exist.
“Eu exist” este diferit de ”Eu supravieţiuesc”.
”Eu exist” înseamnă că locul meu e aici, că iau în stăpânire spaţiul meu, că aduc o
contribuţie la valorile lumii, că lumea devine un loc mai bun de a trăi datorită faptului că eu
exist.
2. Eu îmi ascult nevoile.
Dacă nu pot accepta faptul că am nevoi, înseamnă că nu mă pot accepta pe mine

însumi. Nevoia este o plăcere. A-ţi împărtăşi nevoile este cel mai frumos cadou pe care îl poţi
face celulilalt. Deci, ascultându-mi şi acceptându-mi nevoile, eu mă ascult şi mă accept pe
mine însumi.
3. Am dreptul
Am dreptul să fiu eu, am dreptul să am atitudini specifice, fără să cer nimănui

permisiunea pentru a fi ceea ce sunt.
4. Eu simt
“Eu simt” înseamnă că am dreptul să am emoţii şi să le exprim, indiferent dacă
celuilalt îi pasă sau nu, dacă este de acord sau nu cu acest lucru. Exprimarea emoţiilor mele nu
îl va răni pe celălalt şi nici pe mine. Nu am nevoie să îmi ascund emoţiile.
5. Eu însumi/însămi
Este în regulă să fiu eu însumi, să-mi urmez propriul drum fără ca acesta să aibă
legătură cu ceea ce alţii şi-au dorit pentru mine (mama, tata sau prietenii). Este în regulă să fiu
diferit, este în regulă să fiu asemănător.
6. Eu pot fi iubit/iubită aşa cum sunt
35
Eu sunt o persoană pe care celălalt o poate iubi aşa cum este şi am acest drept; pentru
asta nu am nevoie să mă schimb, este dreptul meu să nu mă schimb. Nu am nevoie să fac
lucruri pentru a obţine iubirea celuilalt. Dacă celălalt nu mă iubeşte aşa cum sunt, acest lucru
reflectă gusturile sale, nu ceea ce sunt eu. Şi nu este necesar să fiu iubită de către toată lumea.
Este bine să ne păstrăm imaginea de sine.
Dacă voi nu mă iubiţi aşa cum sunt, voi îmi spuneţi ceva despre gusturile voastre şi
nu despre mine.
Exemplu: eu sunt cea mai bună îngheţată de ciocolată din lume. Dacă vouă vă place
îngheţata de vanilie şi nu vă place îngheţata de ciocolată, asta e. Eu rămân aceeaşi îngheţată
de ciocolată, cea mai bună din lume!
7. Sunt suficient de bun/bună
Înseamnă să accept că sunt în regulă, chiar dacă nu sunt perfect/perfectă. Nu am

nevoie să mă compar cu alţii.
8. Eu sunt puternic/puternică
Nu sunt nici fără resurse, nici fără speranţe. Îmi asum nevoile şi sentimentele, obţin ce
am nevoie şi mă protejez.
9. Sunt responsabil/responsabilă de mine, nu de tine
Eu sunt responsabil de ceea ce sunt, eu sunt responsabil de împlinirea nevoilor mele,

nu oamenii din jurul meu şi nu mă aştept ca aceştia să îmi citească gândurile şi să îmi
împlinească dorinţele. Pot fi responsabil în faţa altora, dar nu responsabil de alţii. Este în
regulă să primeşti fără să ceri, dar nu este în regulă să te întristezi că nu ai primit nimic din
moment ce nu ai cerut nimic. Eu răspund de mine, nu de oamneii din jurul meu.
10. Întâi eu
Nu înseamnă “doar eu”. Fac ceea ce fac pentru mine, nu pentru voi, chiar dacă voi
sunteţi de acord sau nu cu asta.
EU îmi iau partea pe care o aduc şi TU parte pe care tu o aduci.
Comportament conştient sau inconştient
Exprimarea în formele sale cele mai pur este inconştientă sau cel puţin nu pe deplin
conştientă. De obicei nu suntem conştienţi cum mergem, stăm, zâmbim sau râdem. Actele de
expresie care sunt conştiente – alegera hainelor, mobilei, coafurii – sunt privite drept cazuri
speciale, neobişnuite sau intermediare. Dar comportamentul de confruntare cu situaţiile este
de obicei conştient. Cazurile când este inconştient sunt considerate excepţionale sau
neobişnuite.
Comportamentul orientat sau neorientat spre scop
36
Comportamentul de confruntare cu situaţiile are întotdeauna printre factorii

determinanţi impulsurile, trebuinţele, scopurile, obiectivele, funcţiile sau ţelurile şi apare
pentru a efectua ceva, cu un anumit scop (plimbarea până la o anumită destinaţie, cumpărarea
de alimente, mersul la poştă pentru a trimite o scrisoare etc.). Termenul confruntare cu
situaţiile în sine (Maslow şi Mittelman, 1951) sugerează intenţia de a rezolva o problemă sau
cel puţin de a ne ocupa de ea. Trimite deci la ceva dincolo de el, la trebuinţele primare sau la
cele imediate, la scopuri, la comportamentul determinat de nesatisfacerea dorinţelor, dar şi la
cel de urmărire a obiectivelor.
Comportamentul expresiv este în general nemotivat, deşi, fireşte, e determinat. El pur
şi simplu semnifică, oglindeşte, reflectă o stare a organismului. Mai mult decât atât, cel mai
des face parte din din acea stare: prostia tonului, zâmbetul şi mersul sprinţar al omului
sănătos, aerul binevoitor al celor buni şi afectuoşi, frumuseţea unei persoane plăcute la
vedere, ţinuta ghemuită, tonusul scăzut şi expresia de disperare a celui deprimat etc. Toate
acestea sunt neorientate spre scop. Sunt epifenomene.
Toate acestea sunt adevărate, însă trebuie luat în considerare conceptul de exprimare
motivată. O persoană mai sofisticată poate încerca să fie onestă, graţioasă, bună sau chiar
naivă. Mai mult, acceptarea de sine şi spontaneitatea se numără printre realizările cel mai uşor
de atins (la copiii sănătoşi) şi printre cele mai dificil de atins (la adulţii preocupaţi de
autoexplorare şi autoperfecţionare, în special cei care au fost sau încă sunt nevrotici). Pentru a
demonstra contradicţiile (aparente) presupuse de conceptul de spontaneitate motivată, se pot
enumera cel puţin două exemple: cel al abandonului şi renunţării taoiste şi cel al încordării
muşchilor şi sfincterelor. Modul cel mai dezirabil de a dansa, îndeosebi pentru amatori,
presupune să fii spontan, fluid, să răspunzi automat ritmului muzicii şi dorinţelor inconştiente
ale partenerului. Dansatorii buni se pot abandona, devenind instrumente pasive pe care
muzica le modelează şi le cântă. Într-un mod foarte real şi potrivit al cuvântului, pot deveni
pasivi chiar dacă dansează până la extenuare. Astfel de spontaneitate pasivă sau abandon voit
poate oferi unele dintre cele mai mari plăceri ale vieţii, ca atunci când te laşi rostogolit de
valuri sau îi laşi pe ceilalţi să îţi facă masaj. Însă puţini oamnei pot dansa atât de bine.
Majoritatea îşi vor da silinţa, vor primi îndrumări, se vor controla atent şi-şi vor propune
scopuri, vor asculta ritmul muzicii şi, printr-o alegere deliberată şi conştient, se vor adapta la
el. Vor fi nişte dansatori slabi, atât din punct de vedere al publicului, cât şi din cel subiectiv,
căci nu se vor bucura niciodată de dans ca de o experienţă profundă a uitării de sine şi
renunţării voite la deţinerea controlului.
Mulţi dansatori devin buni fără antrenament. Totuşi, educaţia poate ajuta şi aici.
Individul trebuie să „înveţe” să renunţe la inhibiţii, timiditate, voinţă, control, enculturare şi
demnitate. („Odată ce te-ai eliberat de toate aparenţele, dorinţele şi poftele, abia atunci te vei
mişca în virtutea impulsurilor proprii, fără ca măcar să ştii că te mişti”, Lao-Tze).
Despre oamenii aflaţi la nivelul examinării naturii trebuinţei de actualizare a sinelui se
poate spune că acţiunile şi creaţiile lor sunt în foarte mare măsură spontane, sincere, deschise,
de autodezvăluire şi, ca atare, expresive („starea fără efort”, după cum spunea Arsani). În
plus, motivaţiile lor se schimbă în asemenea măsură la nivel calitativ şi se deosebesc atât de
mult de trebuinţele obişnuite de securitate, dragoste sau respect, că nici măcar n-ar mai trebui
numite astfel.
Dacă numim dorinţa de iubire trebuinţă, presiunea în direcţia actualizării sinelui ar
trebui să fie numită altfel decât trebuinţă, pentru că are numeroase caracteristici diferite.
Iubirea, respectul etc. Ar putea fi considerate calităţi exterioare care lipsesc organismului şi,
deci, trebuinţe. Actualizarea sinelui nu reprezintă o deficienţă ori lipsă în acest sens. Faptul că
organismul are nevoie să fie sănătos, aşa cum un copac are nevoie de apă, nu este intrinsec.
Actualizarea sinelui înseamnă dezvoltarea intrinsecă a ceea ce se află deja în organism sau,
37
mai corect, a ceea ce este organismul în sine. Aşa cum copacul are nevoie să-şi ia hrană, soare
şi apă din mediul înconjurător, persoana are nevoie de securitate, dragoste şi respect din
partea comunităţii. Dar, în ambele cazuri, acesta este punctul din care începe dezvoltarea
individualităţii. Toţi copacii au nevoie de lumina soarelui şi toate fiinţele umane au nevoie de
dragoste şi totuşi, odată satisfăcute aceste trebuinţe elementare, fiecare copac şi fiecare fiinţă
umană încep să se dezvolte în felul lor unic, folosind aceste nevoi universale în scopuri
personale. Într-un cuvânt, dezvoltarea începe din interior, nu din afară şi, în mod paradoxal,
motivul cel mai înalt constă în a fi lipsit de motivaţie şi de străduinţă, adică a te comporta pur
expresiv. Deci, actualizarea sinelui este motivată de creştere, nu de deficienţă. Este o „a doua
stare de inocenţă”,o inocenţă înţeleaptă, o „stare fără efort”.
Comportament învăţat sau spontan
Comportamnetul ideal de confruntare cu situaţiile este în mod tipic învăţat, iar

comportamentul expresiv ideal este în mod tipic spontan. Nu trebuie să învăţăm să ne simţim
neajutoraţi, să arătăm sănătoşi sau să ne dezlănţuim furia, însă în mod obişnuit trebuie să
învăţăm cum să construim rafturi de cărţi, să mergem cu bicicleta sau să ne îmbrăcăm. Acest
contrast poate fi văzut clar în factorii determinanţi ai reacţiei la testele de aptitudini, pe de o
parte, şi la testul Rorschach, pe de altă parte. De asemenea, comportamentul de confruntare cu
situaţiile tinde să dispară dacă nu este recompensat; cel expresiv persistă de obicei fără
recompensă sau întărire. Unul urmăreşte gratificarea, celălalt nu.
Orice analiză completă a relaţiilor interpersonale va arăta că trebuinţele primare pot fi

satisfăcute numai interpersonal şi că satisfacerea acestor trebuinţe oferă siguranţă, iubire,
apartenenţă, sentimentul de valoare şi stima de sine. Trebuinţele nu pot fi satisfăcute de munţi,
copaci şi nici măcar de câini. Numai de la o altă fiinţă umană putem primi respectul, protecţia
şi iubirea care să ne satisfacă profund şi numai unei fiinţe umane îi putem oferi pe deplin
aceste lucruri. Acestea sunt întocmai satisfacţiile pe care le căutăm într-o relaţie interumană
bună, de orice fel ar fi ea. Şi tot ele sunt condiţiile sine qua non pentru dezvoltarea pozitivă a
fiinţei umane, care reprezintă la rândul ei scopul ultim al tuturor psihoterapiilor.
100 de căi spre automotivare
Arnold Schwarzenegger nu era încă celebru în 1976, atunci când am luat masa cu el la
Doubletree Inn în Tucson, Arizona. Nimeni din restaurant nu l-a recunoscut.
Nici eu nu ştiam cine e şi ce avea să devină. Am acceptat să-mi pterec ziua alături de
el pentru că trebuie – era o sarcină de serviciu. Şi, cu toate că am abordat întâlnirea cu o
atitdine total neinspirată, a fost până la urmă una de neuitat. La un moment dat, i-am pus o
întrebare de rutină: „Acum, că v-aţi retras din culturism, ce veţi face în continuare?” La care,
cu o voce la fel de calmă de parcă mi-ar fi povestit nişte planuri banale de călătorie, mi-a
spus: „Voi deveni starul numărul unu al Hollywood-ului”. L-am întrebat cum are de gând să
devină vedeta numărul unu a Hollywood-ului. „Voi proceda la fel ca în culutrism, mi-a
explicat el. Trebuie să creezi o viziune a ceea ce vrei să fii, iar apoi să trăieşti ca şi cum
respectiva viziune ar fi deja adevărată”.
I-am îndemnat pe oameni să să fie atenţi la faptul că Arnold a spus că trebuie să creezi
o viziune. El nu a spus că trebuie să aştepţi să primeşti din afară o viziune. Trebuie să o
creezi. Altfel spus, să o inventezi. Viziunea poate fi creată chiar în acest moment – mai bine
acum decât mai târziu. O puteţi schimba oricând dacă vreţi, ideea este să nu lăsaţi să treacă
niciun moment fără să aveţi una. Fiţi atenţi la felul în care foamea de a trăi acea viziune vă
influenţează capacitatea de a vă automotiva.
38
Fiica mea de 12 ani, Margery, a participat la un cenaclu şcolar de poezie, unde fiecare
dintre colegii ei trebuia să scrie un „poem-miniună” despre cât de grozavi erau ei.
Trebuiau să inventeze lucruri neadevărate despre ei înşişi, lucruri care să îi facă să pară
incredibil de minunaţi. Mi-am dat seama, ascultând poemele, că acei copii realizau în mod
neintenţionat o versiune a ceea ce făcea Arnold pentru a-şi clarifica planurile de viitor.
„Minţind” în privinţa lor, ei nu făceau altceva decât să creeze o viziune a ceea ce vroiau să fie.
Curând, veţi începe să puneţi la punct planurile necesare pentru a vă extinde împlinirile. Fără
o imagine a excelenţei eului dumneavoastră, nu puteţi trăi cu adevărat acest eu. Simulaţi-l
până reuşiţi să-l realizaţi. Minciuna va deveni adevărul însuşi.
Rămâneţi concentraţi asupra premiului
Cei mai mulţi dintre noi au tendinţa de a-şi pierde concentrarea în viaţă datorită
faptului că ne facem permanent griji, gândindu-ne la o multitudine de posibilităţi negative. În
loc să ne concentrăm asupra punţii, ne preocupăm de tot ceea ce înseamnă posibilitatea de a
cădea de pe ea. În loc să ne concentrăm asupra scopurilor, ne lăsăm distraşi de grijile şi
spaimele noastre.
Dar atunci când vă concentraţi aupra a ceea ce doriţi să obţineţi, acel lucru va intra
până la urmă în viaţa dumneavoastră. Dacă vă veţi concentra pe faptul de a deveni o persoană
fericită şi motivată, asta veţi ajunge.
Puteţi „înscena” întotdeauna o bătălie mai mare decât cea pe care urmează să o
susţineţi. Dacă trebuie să faceţi o prezentare în faţa cuiva care vă provoacă teamă, o puteţi
exersa mai întâi în faţa cuiva de care vă temeţi şi mai tare. Dacă aveţi ceva greu de făcut şi
ezitaţi, alegeţi ceva încă şi mai greu şi faceţi asta mai întâi.
Fiţi atenţi la efectul pe care îl are asupra motivaţiei dumneavoastră în ceea ce priveşte
„adevărata încercare”.
Simplificaţi-vă viaţa
Unul dintre foloasele pe care le veţi trage dacă vă planificaţi în mod creativ viaţa este
acela că planificarea vă va permite să vă simplificaţi viaţa. Puteţi evacua, reprograma şi
elimina toate acele activităţi care nu contribuie la realizarea scopurilor pe care vi le-aţi propus.
O altă modalitate eficientă de a vă simplifica viaţa este aceea de a vă coordona
sarcinile pe care le aveţi de îndeplinit. Coordonarea vă va permite să atingeţi două sau mai
multe obiective în acelaşi timp.
O abordare agresivă a zilei – cu ideea de a face fiecare zi mai simplă şi mai eficientă
decât ziua precedentă – vă permite să aruncaţi o privire asupra tuturor sarcinilor pe care le
aveţi de îndeplinit.
În cartea ei, Brain Building (Formarea creierului), Marilyn Vos Savant recomandă
ceva similar ca modalitate de simplificare a vieţii. Ea ne sfătuieşte să alcătuim o listă cu
absolut toate sarcinile, oricât de mici, pe care ni le propunem, să spunem, în timpul weekend-
ului, iar apoi să le facem pe toate de-odată, în cadrul unei acţiuni concentrate, extrem de
palpitante. Un efort maniacal. Cu alte cuvint, ca să punem laolaltă toate micile sarcini şi să
39
facem din îndeplinirea lor o singură sarcină mare, astfel încât să avem la dispoziţie tot restul
weekend-ului pentru a ni-l programa aşa cum dorim.
Căutaţi aurul pierdut
Când sunt fericit, văd fericirea şi în ceilalţi. Când sunt cuprins de compasiune, văd
compasiune şi în alţii. Când sunt plin de energie şi speranţă, văd peste tot şanse şi oportunităţi.
Însă atunci când sunt furios, îi văd pe ceilalţi ca fiind excesiv de iritabili. Când sunt deprimat,
remarc că privirile celorlalţi sunt triste. Când sunt plictisit, întreaga lume mi se pare cenuşie şi
neatrăgătoare.
Văd ceea ce sunt!
„Când deschid ochii de dimineaţă, spunea ColinWilson, ceea ce descopăr este nu
lumea, ci milioane de lumi posibile.”
Avem tot timpul posibilitatea de a alege. Ce lume vrem să vedem astăzi?
Oportunităţile constituie aurul vieţii. Este tot ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiţi. Solul fertil
în care prindem rădăcini ca persoane. Iar oportunităţile sunt precum acele partcicule cuantice
subatomice, care capătă existenţă doar în mometul în care sunt văzute de către un observator.
Oportunităţile dumneavoastră se vor nmulţi atunci când vă veţi hotărî să le vedeţi.
Apăsaţi pe toate butoanele
V-aţi aruncat vreodată privirea în cabina unui avion, când v-aţi suit la bord? Acolo se
află o desfăşurare impresionantă de butoane, manete, comutatoare şi cadrane.
Ce-ar fi dacă, suindu-vă la bord, aţi trage cu urechea la conversaţia celor din cabină şi
l-aţi auzi pe pilot spunându-i copilotului: „Joe, mai spune-mi o dată, ce fac butoanele astea?”
Dacă aţi auzi aşa ceva, zborul n-ar mai fi deloc plăcut. Însă cei mai mulţi dintre noi îşi
pilotează viaţa în acest mod, fără să cunoască prea mult instrumentele cu care au de-a face.
Nu ne preocupăm să învăţăm unde se află propriile noastre butoane sau ceea ce pot ele să
facă.
De acum încolo, fixaţi-vă sarcina de a nota tot ceea ce vă declanşeaă butoanele. Notaţi
ce anume vă inspiră. Acesta este panoul dumenavoastră de control. Acele butoane controlează
întregul dumneavoastră sistem de motivare personală.
Motivaţia nu trebuie să fie ceva accidental. De exemplu, nu aşteptaţi ore întregi ca un
anumit cântec să fie transmis la radio. Dacă există anumite cântece care vă dau o stare bună,
adunaţi-le pe o casetă, creaţi o casetă personală cu „cele mai mari hituri motivaţionale”.
Puteţi folosi şi filmele în acelaşi fel. De câte ori nu aţi ieşit de la un film având un sentiment
puternic de inspiraţie şi fiind gata să cuceriţi lumea?
Puteţi avea asupra lumii înconjurătoare mult mai mult control decât vă imaginaţi.
Puteţi începe prin a vă programa conştient să fiţi din ce în ce mai concentraţi şi mai motivaţi.
Învăţaţi comenzile de pe panoul dumneavoastră de control şi învăţaţi cum să apăsaţi pe
propriile butoane. Cu cât aflaţi mai multe despre modul popriu de funcţionare, cu atât vă veţi
automotiva mai uşor.
Creaţi un jurnal de bord
Nu ceea ce facem ne oboseşte, ci ceea ce nu facem. Sarcinile pe care nu le ducem la

bun sfârşit ne obsesc şi ne tracasează cel mai tare.
40
La unul dintre seminariile motivaţioanle, un om mic de statură, ce părea să aibă în jur

de 60 de ni, mi-a spus: „Problema mea este că am impresia că nu tremin nimic niciodată.” A
pus problema corect, ca fiind una ce ţinea de convingeri. Îşi dorea un cuvânt fermecat, o frază
magică, pe care să şi-o repete şi care să-i spele creierul până la a-l transforma într-o altă
persoană.
„Cel mai bun mod de a vă modifica sistemul de convingeri este să modificaţi adevărul
despre dumneavoastră. Pentru a vă considera capabil de a duce lucrurile până la capăt, trebuie
să începeţi prin a ţine un jurnal de bord al sarcinilor îndeplinite cu succes”, i-am explicat.
Şi-a cumpărat o agendă şi în capul primei pagini a scris: „Lucruri pe care le-am dus
până la capăt”. În fiecare zi îşi propunea să îşi fixeze mici scopuri şi să le îndeplinească.
Acolo unde, în trecut, şi-ar fi pus mâinile în sân şi ar fi lăsat treaba neterminată la primul
ţârâit al telefonului, acum lăsa telefonul să sune pentru a-şi putea termina treaba şi a o trece în
jurnalul de bord. Cu cât nota mai multe lucruri acolo, cu atât devenea mai încrezător în faptul
că era din ce în ce mai capabil să ducă lucrurile până la capăt. Şi avea un jurnal de bord pentru
a o dovedi.
Gândiţi-vă la cât de solidă era această nouă convingere a sa, în comparaţie cu ceea ce
ar fi reuşit să realizeze în această privinţă utilizând doar afirmaţii. Şi-ar fi putut şopti toată
noaptea: „Sunt foarte capabil să duc lucrurile până la capăt”, însă partea dreaptă a creierului
său ar fi ştiut mai bine cum stau lucrurile şi i-ar fi răspuns: „Ba nu, nu eşti”.
Nu vă mai faceţi griji în legătură cu părerea pe care o aveţi despre dumneavoastră
înşivă şi alcătuiţi un jurnal de bord care să dovedească faptul că vă puteţi automotiva să faceţi
tot ceea ce doriţi.
Majoritatea oamenilor nu se consideră creativi, dar creativi suntem cu toţii.
Nu trebuie să fiţi originali pentru a fi creativi. De fapt, câteodată este util să vă daţi
seama că nimeni nu este original. Până şi Mozzart a declarat că nu a scris în viaţa lui vreo
bucată originală. Toate piesele sale erau rearanjări ale unor vechi melodii populare.
Cu toate că Mozzart nu era original, el era creativ. Şi asta pentru că a reprezentat ceva
atât de neaşteptat.
Dacă aveţi credinţa că aţi fost creaţi după chipul şi asemănarea Creatorului
dumneavoastră, atunci rezultă, în mod necesar, că trebuie să fiţi creativi. Apoi, dacă doriţi să
vă priviţi pe dumneavoastră înşivă, ca fiind creativi, puteţi începe să cultivaţi creativitatea în
tot ceea ce faceţi. Puteţi veni cu tot felul de soluţii neaşteptate la povocările vieţii.
Unii dintre noi s-ar putea gândi că, în acest moment, sunt prea deprimaţi pentru a
declanşa o nouă cursă de motivare personală. Sau prea furioşi. Sau prea trişti din cauza
anumitor probleme.
Însă Napoleon Hill insistă asupra faptului că acesta este cel mai potrivit moment din
viaţă pentru a învăţa cele mai neobişnuite reguli: „Există o regulă imbatabilă în privinţa
controlului asupra suferinţelor şi a dezamăgirilor şi aceasta constă în transformarea
emoţionale în energie activă, canalizată printr-o programare exactă şi eficientă a muncii. Este
o regulă de neegalat”.
De îndată ce ne-am creat imaginea referitoare la ceea ce vrem să fim, „a ne planifica
munca” este următorul pas. Planificarea muncii are ca efect faptul că ne umplem în avans cu
energia scopului pe care vrem să-l atingem. Fără asta, suferim de o ciudată deficienţă
manifestată prin dezordinea intenţiei. Nu ştim încotro ne îndreptăm sau ce avem de gând să
facem.
Pe vremea când eram instructor de formare profesională în cadrul unei companii, cu
mulţi ani în urmă, învăţam lumea să-şi eficientizeze la maxim timpul petrecut la birou. Ideea
de bază era următoarea: o oră de planificare economiseşte trei ore de execuţie.
41
Oricum, cei mai mulţi dintre noi consideră că nu au timp pentru această oră de
planificare. Suntem prea ocupaţi cu rezolvarea problemelor rămase de ieri (lucru cauzat
tocmai de lipsa de planificare).
O întâlnire planificată cu grijă poate dura de trei ori mai puţin decât una prost sau
deloc planificată. O zi de muncă bine planificată poate dura de trei ori mai puţin decât una
prost sau deloc planificată.
Săptămâna îmi aparţine într-adevăr. Munca la fel. Viaţa la fel.
Este imposibil să munceşti ştiind limpede ce ai de făcut şi încotro te îndrepţi, şi în
acelaşi timp să fii deprimat. Planificarea atentă a muncii vă va motiva să lucraţi mai mult, mai
bine şi vă veţi face mai puţine griji.
Exerciţiu:
În binom . Alegem 5 nevoi.

Vedem de ce le-am ales tocmai pe acelea . Discutăm în cartel despre toate cele 10 nevoi.
Feed back grupului.
Exerciţii:
Exerciţiu : În faţa oglinzii

Se intră în sală şi ne aliniem, pe două rânduri, cu faţa la oglinzi. După aceea se
comandă „la stânga” şi fiecare pune mâinile pe umerii celui din faţă. Din această poziţie se
face masajul umerilor celui din faţă, apoi al cefei şi scalpului, timp de 10 minute.
Urmează o întoarcere astfel încât cel care masează să fie masat de către cel care a fost
în faţa lui. Se repetă procedura ca în prima fază (10 minute).
Urmează rotirea capului către dreapta, întâi încet şi apoi din ce în ce mai repede. Ne
oprim şi conştientizăm cum energia circulă de-a lungul spatelui şi pe coloana vertebrală.
Acum rotim capul către stânga, întâi încet şi apoi din ce în ce mai repede. Ne oprim şi
conştientizăm din nou curgerea energiei pe spate şi de-a lungul coloanei vertebrale.
Urmează apoi gimnastica umerilor, care se efectuează ridicându-i şi coborându-i în
contratimp. Ne imaginăm că acest lucru generează un masaj eficient de-a lungul coloanei
vertebrale. Din nou, ne imaginăm că energia curge pe tot spatele şi de-a lungul coloanei
vertebrale.
Apoi ne aliniem pe două rânduri, în faţa oglinzilor, în aşa fel încât cel din spate să se
poată vedea în oglindă printre cei doi din faţa lui. Fiecare se priveşte în oglindă cu mare
atenţie şi urmăreşte ce simte; nu evităm să ne privim în ochi, dimpotrivă. Nu închidem ochii,
chiar ne privim reflexia din oglindă, ne privim pe noi înşine. Închidem ochii şi observăm ce
simţim legat de această etapă a exerciţiului, care durează 10 minute.
Apoi facem doi paşi înainte şi astfel ne privim în oglindă mult mai de aproape. Ne
privim intens, cu dorinţa de a afla ceva despre noi. Evităm să închidem ochii. După aceea,
închidem ochii şi încercăm să conştientizăm ceea ce simţim în urma efectuării acestei etape a
exerciţiului, care de asemeni durează 10 minute.
Ne depărtăm din nou, revenind la vechile locuri şi reluăm procedura privirii în
oglindă, tot 10 minute.
După aceste trei secvenţe ne aşezăm şi apoi, fiecare se duce în faţa oglinzii şi se
adresează în monolog sau în dialog lui însuşi, cel proiectat în oglindă, redescoperit prin
tehnica privitului în oglindă.
42
Învăţaţi să jucaţi un rol
Viitorul nu este determinat de personalitatea dumneavoastră. De fapt, nici măcar

propria personalitate nu este determinată de personalitatea dumneavoastră. Nu aveţi în interior
nimic de tipul vreunui cod genetic care să determine ceea ce veţi fi. Sunteţi proiectanţii a ceea
ce veţi fi. Felul în care acţionaţi este cel care decide ce veţi deveni. Nu este vorba de felul în
care arătaţi, ci de modul în care gândiţi. Veţi căpăta energie şi inspiraţie, fiind personajul pe
care vreţi să îl jucaţi.
Leonard Nimoy (din Star Trek) povestea că a urmat un curs de actorie, întru-cât s-a
gândit că îl va ajuta să îşi depăşească teama de a vorbi în public. Însă a învăţat ceva mult mai
preţios decât simpla tehnică de a fi relaxat în faa unei mulţini. A învăţat că emoţiile sale
personale sunt unelte de care se poate folosi, şi nu forţe demonice. A învăţat că trăirile îi
aparţin şi că le poate modela după voinţa proprie. Gândirea noastră, conştientă, premeditată,
are puterea de a ne controla emoţiile, iar sentimentele pe care le avem sun cauzate, toate, de
ceea ce gândim.
„Am avut nevoie de o mare profesoară de actorie, Judy Rollings, şi de lungi chinuri cu
scene greu de jucat pentru a-mi putea plasa în sfârşit emoţiile sub controlul total al minţii. Am
descoperit că mă pot motiva gândind şi acţionaând ca o personă motivată şi că mă pot motiva
singur gândind şi acţionând ca o persoană deprimată. Prin exerciţiu, graniţa subţire dintre a
juca şi a fi dispărea”, afirma actorul din Star Trek.
Îi iubim pe marii actori pentru că intră cu totul în pielea personajelor lor. Actorii slabi
sunt cei care nu pot „fi” rolurile pe care le joacă şi, de aceea, nu reuşesc să ne convingă de
realitatea personajelor lor.
Şi totuşi, nu ne dăm seama că noi înşine pierdem aceleaşi ocazii în viaţă nereuşind să
„fim” persoana pe care vrem să o întruchipăm. Nu e nevoie de circumstanţe autentice pentru a
fi acel personaj. E nevoie doar de repetiţie.
Încurajaţi-vă experimentele spunându-vă că nu vă interesează să faceţi decât lucruri

distractive. Dacă nu reuşiţi să vedeţi instantaneu în ce constă distracţia din cadrul unei
activităţi, găsiţi o cale de a o crea dumneavoastră înşivă. Odată ce o sarcină a devenit
distractivă, aţi rezolvat problema automotivaţiei.
Identificarea rolurilor : Victima , agresor sau salvator
Etapa 1 ( 10 minute )- se descrie cadrul terapeutic , apoi pacientul interpretează un rol ,

acela al agresorului .
Etapa 2 ( 10 minute ) – o discuţie pacient – terapeut ( feed – back sau orice)
Etapa 3 ( 10 minute ) – partea de reparaţie – vorbeşte copilul agresat ( pacientul )
În subconştient lucrurile se petrec într-un prezent continuu.
Salvator înseamnă:
o Să faci în locul său şi să-l menţii pe celălalt dependent, împiedicându-l să

înveţe.
o Să preiei puterea asupra celuilalt, care devine astfel dependent sau să joci rolul
unui intermediar. Expresii din litaniile sfinţilor traduc această situaţie într-un
mod savuros: fecioara Maria – Mama salvării noastre eterne, Ocrotitoare a
43
tuturor celor suferinzi. Salvatorul are impresia că serveşte, dar, fără a-şi da prea
bine seama, agaţă Victima de el, o face dependentă şi preia puterea asupra ei.
o Să-ţi proiectezi sentimentul de inferioritate asupra celuilalt, imaginându-ţi că ar
fi mai neajutorat decât este în realitate şi plansându-l astfel într-o poziţie
inferioară, pentru a te păstra pe tine într-o poziţie superioară.
Aprindeţi-vă dinamita adormită
Henry Ford obişnuia să le spună colegilor săi că nu există lucru pe care ei să nu-l poată
face, cu condiţia să-l descompună în părţi mai mici.
Iar când faceţi asta, amintiţi-vă să vă îngăduiţi ceva lentoare în abordarea primei piese.
Luaţi-o încet şi uşor. Pentru că nu contează cât de repede o faceţi. Ceea ce contează este că o
faceţi.
Cele mai grle sarcini par să nu fie niciodată duse până la capăt. Simplul gând de a face
toată treaba dintr-odată, la un nivel înalt de energie, este de cele mai multe ori prea
descurajant pentru a permite apariţia automotivaţiei.
Însă o metodă bună pentru a vă uşura eforturile şi a câştiga în motivaţie este aceea de a
acţiona ca şi cum aţi fi cea mai leneşă persoană de pe planetă. Acceptând faptul că veţi face
treaba lent, leneş, dispare acel gen de anxietate care ne împiedică să ne apucăm de ea. De fapt,
s-ar putea chiar să vă distraţi începând-o ca şi cum aţi intra într-o comedie filmată cu
încetinitorul.
Paradoxul este însă că, cu cât începeţi mai lent ceva, cu atât mai repede veţi termina.
Când vă gândiţi pentru prima oară la ceva greu de făcut sau epuizant, sunteţi extremi de
conştienţi că, de fapt, nu doriţi câtuşi de puţin să faceţi acel lucru. Imaginea mintală pe care o
aveţi despre respectiva activitate, aceea că o veţi îndeplini repede şi intens, nu este una
fericită.
Gândul de a începe încet este un gând uşor. Iar ideea de a de a face încet un anumit
lucru vă permite să începeţi, propriu-zis să-l faceţi. Astfel, ajungeţi să şi terminaţi ceea ce v-
aţi propus.
Alt lucru care se întâmplă atunci când vă apucaţi încet de un proiect este că veţi căpăta
viteză în activitate, în mod natural, fără să forţaţi. Ritmul natural din interiorul dumneavoastră
vă va pune în armonie cu ceea ce faceţi. Veţi fi surprinşi de cât de repede va înceta conştiinţa
să forţeze activitatea, permiţând astfel subconştienului să vă alimenteze cu energie.
Aşa că nu vă grăbiţi. Începeţi la modul leneş. Foarte curând, sarcinile dumneavoastă
vor căpăta ritmul lent, dar persistent, al acelui cântec hipnotic al lui Paul McCartney de pe
albumul Red Rose Speedway, „Oh Lazy Dynamite”.
Aveţi dinamita în dumnevoastră. Nu trebuie să vă forţaţi să o declanşaţi. Se aprinde la
fel de bine la o simplă şi lentă scăpărare de chibrit.
Exerciţiu – Imaginea de sine, stima
Faceţi o listă a vieţii dumneavoastră
Nu ezitaţi să staţi niciodată singuri cu dumneavoastră şi să faceţi liste. Cu cât vă notaţi

mai multe lucruri, cu atât mai mult vă măriţi capacitatea de a vă hotărî propriul viitor. Circulă
un mit nefericit conform căruia listele transformă lucrurile în ceva meschin. Dar listele fac
exact opusul: fac ca lucrurile să capete viaţă.
44
Am un prieten care şi-a făcut o listă cu toate lucrurile pozitive despre el care i-au venit
în cap. A pus pe listă toate caracteristicile şi realizările de care şi-a putut aminti şi de care era
mândru. Îşi ţine tot timpul lista în geantă şi spune că citeşte adesea din ea atunci când se simte
deprimat.
„Când văd toate acele lucruri notate şi le citesc, unul câte unul, mi se modifică toată
atitudinea. Nu mă mai simt descurajat. Mă simt bine”, spune el. Dacă aţi încercat vreodată să
faceţi cumpărături pentru un mare eveniment fără să aveţi o listă cu tot ce trebuie să
cumpăraţi, ştiţi deja ce coşmar poate fi. De ce nu aplică oamenii acelaşi principiu şi în viaţa
lor? Mulţi pierd mai mult timp planificând un picnic decât planificându-şi propria viaţă.
Pentru că ei ştiu că dacă nu-şi fac o listă şi uită tocmai chiflele pentru hot-dog, cineva îi va
desconsidera.
Dar nu e mai importantă viaţa decât un picnic? Începeţi prin a întocmi o listă cu toate
lucrurile pe care aţi vrea să le faceţi. Păstraţi lista undeva la îndemână, astfel încât să o puteţi
găsi uşor pentru a o completa. Apoi faceţi o listă cu prietenii dumneavoastră cu care vreţi să
rămâneţi în relaţii apropiate şi cu care vreţi să păstraţi în continuare legătura. Prietenia este
atât de preţioasă, deci, de ce să uităm de ea?
Nu trebuie să aşteptaţi să ajungeţi celebri pentru a vă scrie alţii biografia şi istoria. Vă
puteţi scrie istoria pe măsură ce ea se desfăşoară.
Iar când vă puneţi pe listă scopurile, vă scrieţi istoria în avans.
Un scop capătă forţă atunci când e notat şi capătă din ce în ce mai multă forţă de
fiecare dată când îl notaţi. Ceea ce vă motivează cel mai mult în viaţă trebuie să fie scris de
mâna dumneavoastră. Oamenii caută prea adesea motivaţia în ceea ce au scris alţii. Dacă veţi
deveni buni autori de liste, veţi învăţa cum să vă automotivaţi citind ceea ce aţi scris
dumneavoastră înşivă.
Exerciţiu – Imaginea de sine, stima
Bucuraţi-vă mai mult de ceea ce faceţi
Există o imensă diferenţă între plăcere şi bucurie. Iar atunci când vă este absolut
limpede această diferenţă, vă veţi dezvolta mai rapid înspre o viaţă canalizată spre atingerea
unui ţel şi plină de energie.
Mihaly Csikszentmihaly descrie cel mai bine această diferenţă în cărţile sale despre
„val”, starea psihologică în care intrăm atunci când timpul dispare şi suntem cu totul implicaţi
în ceea ce facem.
Csikszentmihaly distinge între ceea ce facem pentru plăcere (sex de rutină, mâncare,
băutură etc.) şi ceea ce facem cu bucurie. Bucuria este mai profundă. Bucuria presupune
întotdeauna punerea la lucru a unei abilităţi şi asumarea unei provocări. Deci, navigatul,
grădinăritul, pictura, bowlingul, golful, gătitul şi orice altă activitate care implică o abilitate şi
o provocare constituie bucuria.
Oamenii care au limpede în minte această diferenţă fac astfel încât să introducă mai
multă bucurie în viaţa lor. Ei ating acea stare psihologică de fericire şi împlinire cunoscută
sub numele de „a fi pe val”. Cultivarea abilităţilor şi căutarea de provocări pentru punerea lor
în valoare este ceea ce te face să te bucuri de viaţă.
O persoană cu o extraordinară capacitate de a-i inspira pe ceilalţi este Martha Stewart.
Ea este personificarea însăşi a ideii de bucurie. Revistele şi înregistrările ei celebrează gătitul,
grădinăritul şi, în general, abilităţile de bricotaj. Entuziasmul ei contagios faţă de lucrurile de
care se bucură şi pe care le împărtăşeşte şi altoar face din ea, în opinia mea, unul dintre eroii
de astăzi ai optimismului. Dacă simţiţi că aţi uitat cum să vă bucuraţi de propriul
45
dumneavoastră cămin, de grădina şi de bucătăria dumneavoastră, cumpăraţi una dintre

casetele ei şi luaţi inspiraţie de la ea.
Vă puteţi creşte automotivarea învăţând să faceţi mai bine diferenţa între bucurie şi
simplă plăcere
Exerciţiu - Imaginea de sine
Aşa cum o companie poate poate funcţiona mai eficient atunci când toate grupurile din
interiorul său cooperează şi lucrează pentru acelaşi scop, şi un individ poate funcţiona mai
eficient atunci când fiecare „parte” a sa cooperează cu celelalte. Această stare de acord poate
fi obţinută prin controlarea schimbării la anumite niveluri.
Folosiţi acest model pentru a vă clarifica felul în care gândiţi despre dumneavoastră
înşivă, despre echipa dumneavoastră şi despre compania dumneavoastră. Începeţi prin a aplica
modelul la propria persoană. Schimbarea vine din interior; odată ce modelul nostru mental
este în acord, suntem pregătiţi să facem faţă mediului exterior, din jurul nostru.
Nivelul scopului este descris uneori ca nivel al spiritualităţii. Înţelegând nivelul
spiritual, înţelegem conexiunile noastre cu sistemele mai cuprinzătoare. La acest nivel, ne
putem da seama cu ce valoare contribuim la acele sisteme mai mari din care facem parte. De
exemplu, am putea spune că un sistem mai mare din care facem parte poate fi oricare dintre
următoarele:
 Familia noastră.
 Căsnicia noastră sau parteneriatul nostru.
 Echipa noastră.
 Comunitatea nostră.
 Compania noastră.
 Credinţa noastră.
 Lumea noastră.
Scopul nostru trăieşte pin ceea ce suntem. Identitatea/misiunea defineşte sentimentul

nostru de sine şi conţine noţiuni care descriu ce credem despre noi înşine, propoziţii de genul
„Eu sunt”
Exerciţiu - Imaginea de sine
Identificare
 „Eu sunt o persoană de succes.”

 „Sunt optimist.”
 „Sunt timid.”
 „Sunt pragmatic.”
46
Sistemele noastre de convingeri şi valori sunt conturate de scopul şi identitatea noastră

şi, invers, ele sprijină ceea ce suntm şi ceea ce dăm.
Convingerile noastre sunt pucte de vedere despre noi înşine, despre alţii şi despre
situaţiile pe care le considerăm adevărate. Sunt puncte de vedere emoţionale, nu bazate pe
fapte:
 cred că, în general, oamenii sunt de încredere.
 Cred că pot să învăţ din orice experienţă pe care o am.
 Cred că nevoile clienţilor sunt esenţa afacerilor de succes.
 Cred că integritatea reprezintă cheia unei afaceri de succes.
În cazul unei companii, acestea ar putea fi convingerile pe care se întemeiază

organizaţia şi modul de administrare al afacerii.
Convingerile funcţionează sub forma valorilor în funcţie de care luăm decizii tot
timpul în viaţă. Acestea sunt calităţile pe care le considerăm importante pentru felul în care ne
conducem afacerea sau viaţa. De exemplu:
 Onestitatea
 Francheţea
 Integritatea
 Distracţia
 Învăţarea
„Toate călătoriile sunt, în cele din urmă, o excursie în timp şi în minte. Ca mulţi alţi
oameni, am convingerea că peisajele din natură sunt oglinda sau poate cheia peisajului nostru
interior.”
Brian Keenan, Between Extremes (Între extreme)
„Dă-i unui om un peşte şi îl hrăneşti o zi. Învaţă un om să pescuiască şi-l vei hrăni o
viaţă întreagă.”
„Oamenii au înlăuntrul lor toate resursele necesare pentru a obţine ceea ce îşi doresc.”
Exerciţiu
Se scrie “tată” pe tabla de lucru şi fiecare cursant scrie acele atribute pe care le simte
ca fiind potrivite pentru această noţiune. Suma atributelor descrie portretul tatălui ideal al
acestui grup. Acelaşi lucru se poate face şi pentru noţiunea de mamă. Acele atribute descriu
nevoile noastre. Cerând părinţilor aceste atribute, este puţin probabil ca ei să se schimbe
pentru nevoile noastre. Ştiind că în analiza tranzacţională avem trei instanţe, respectiv copilul,
adultul responsabil şi părintele critic, identificăm din ce perspectivă am scris atributele pentru
părinţi (copilul din mine).
Exerciţiu
47
Ne îndreptăm către un coleg, observând care instanţă psihică acţionează în el. Apoi, se
întreabă: “Care este nevoia ta?”. Se lucrează cu cinci colegi.
2. De câte ori am iniţiat o întrebare şi de câte ori am fost întrebat,
3. În fiecare caz, ce instanţă a acţionat în mine (analiză tranzacţională)
Scopul exerciţiului :
1. Care sunt nevoile noastre descoperite ( gestalt );
2. De câte ori am iniţiat o întrebare şi de câte ori am fost întrebat ;
3. În fiecare caz, ce instanţă a acţionat în mine (analiză tranzacţională)
Exerciţiu – Locul nostru în familie

Ritualul de trecere (exerciţiu colectiv)
În general, părinţii suprapun copiilor propriile nevoi, tipare, lucru care marchează de
multe ori nefavorabil existenţa copiilor. De aceea este important ca la un moment dat „copiii”,
orice vârstă ar fi atins, să lase în urmă părinţii şi tiparele lor şi să devină chiar ei înşişi. Acest
lucru se face în comunităţile arhaice prin intermediul „ritualurilor de trecere”.
Acum se efectuează „ritualul de trecere” astfel:
În mijlocul clasei patru colegi simbolizează părinţii reali şi părinţii din imaginaţie
(patternurile). Toţi ceilalţi ne găsim în spatele „părinţilor reali”. Ritualul de trecere începe prin
trecerea fiecăruia, la momentul simţit ca potrivit, într-o poziţie situată între „părinţii reali” şi
„patternuri”, conştientizând efectiv lăsarea în urmă a „părinţilor reali”.
Se observă că unii colegi cu foarte mare greutate reuşesc să se despartă de acest
concept. În antiteză, un alt coleg, în această parte a trecerii, împinge violent „mama reală” cu
tot cu fotoliu, în spate, numai după aceea simţind că a făcut „trecerea”.
Urmează partea a doua a „ritualului de trecere” în care, fiecare în ritmul propriu,
depăşeşte şi „părinţii din imaginaţie”, „patternurile”, tiparele comportamentale moştenite de la
părinţi. Şi acest lucru decurge anevoios şi cu multe lacrimi, pentru unii dintre colegii noştri.
După efectuarea completă a ritualului de trecere fiecare găseşte cuvântul său cheie
care să dovedească că a parcurs corect şi integral această procedură complexă (Eu sunt,
eliberare, înălţare, etc.).
Urmează o scurtă pauză, după care fiecare împărtăşeşte în grup sau în cartel, ce a
simţit în timpul „ritualului de trecere”. O colegă, în urma gestului de împingere în spate a
„mamei reale” are un in-sight dureros, ea fiind mamă şi gândindu-se că poate şi copilul ei
cândva va simţi şi va face figurativ aşa ceva. Atenţie deci cum ne auto-implementăm în
conştiinţele copiilor noştri.
48

Limbă

Imaginea de Sine

Încărcat de

Informații document

Descriere:

Drepturi de autor

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Descriere:

Drepturi de autor:

Imaginea de Sine

Încărcat de

Descriere:

Drepturi de autor:

Asociaţia Română de Psihoterapie Integrativă

IMAGINEA DE SINE, STIMA DE SINE ŞI ÎNCREDEREA

Personalitatea este totalitatea psihologică ce caracterizează un om particular. Ea este

DEX- Persoana privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane ; ins.

De la termenul individ a derivat termenul individualitate.

Individualitatea este de asemenea valabilă şi aplicabilă în caracterizarea tuturor organismelor

interne). La om se trece de la individualitatea biologică la una de tip psihologic; vorbim de

În viata de zi cu zi de multe ori sunt folosiţi termenii de persoană şi personalitate, sensul

CUM AM AJUNS SA COLECTIONAM ACESTE SUBPERSONALITATI?

NOI SI SUBPERSONALITATILE NOASTRE

Operarea cu subpersonalităţile reprezintă una dintre direcţiile de corecţie în psihosinteză.

- instituirea controlului asupră diverselor ei elemente;

Subpersonalităţile se numesc părţile semiautonome ale personalităţii care,

Subpersonalităţile se pot forma la diferite vârste, şi se consolidează prin repetare şi

Orice fiinţă umană poate fi prezentată ca un amestec de subpersonalităţi separate.

Adesea subpersonalităţile reprezintă o moştenire psihologică, ale căror rădăcini se trag

Funcţia de bază a subpersonalităţiilor de obicei constă în ocrotirea personalităţii

copilului sau a maturului. Formarea subpersonalităţilor uneori poate fi condiţionata de

Invitându-vă să luaţi cunoştinţă de propriile subpersonalităţi, să menţionăm afirmatia lui

Prima etapă de operare cu subpersonalităţile o constituie conştientizarea şi determinarea

Asupra noastră domină toate aspectele cu care noi ne identificăm.

Etapele lucrării cu subpersonalităţile.

Următoarea etapă de lucru cu subpersonalităţile – acceptarea lor. Descoperirile făcute

precum si pentru recunoaşterea părţilor puternice ale personalităţii sale. Orice

A treia etapă – transformarea. Acceptarea şi conştientizarea vechii structuri de credinţe

Integrarea reprezintă următoarea, a patra, etapă de lucru. Până a începe lucrul

Exerciţiul nr.1: “Cercul de subpersonalităţi” (G. Reinuoter, 1996).

Acest exerciţiu, permite, în primul rând, dezvăluirea subpersonalităţilor orientate

(Scepticul, Criticul), care corespund dorinţelor reprimate, rămân în umbră la îndeplinirea

Care este scopul tău?

Inconstientul colectiv si modelul holografic al universului

Nasterea umbrei si Rolurile

Pentru a ne asigura ca imperfectiunile sau defectele noastre nu vor fi descoperite sau

Este important sa ne primim sub-personalitatile cu bratele deschise. Orice experienta avem cu

Indignarea noastra referitoare la comportamentul celorlalti este legata de un aspect

A ne lasa propria lumina sa straluceasca

Suntem capabili de a ne reinventa pe noi insine iar si iar in viata.

Accepţiunile conceptului de personalitate

Tipuri şi definiţii ale personalităţii

Multitudinea definiţiilor creează mari dificultăţi în realizarea unei abordări unitare a

1. Definiţii prin efect extern

2. Definiţii prin structura internă

1. Definiţiile prin efect extern determină personalitatea în funcţie de efectele pe

Definiţiile pozitiviste pornesc de la afirmaţia că personalitatea, ca organizare internă,

Abordarea structural sistematică a personalităţii stabileşte următoarele structuri ale

Subsistemul de orientare a personalităţii în care încadrăm:

Subsistemul bioenergetic al personalitatii, include:

Subsistemul instrumental al personalităţii (aptitudinile), arată ce poate face

Subsistemul relational valoric si de autoreglare a personalitatii (caracterul).

Sperman vede inteligenţa ca fiind o aptitudine generală (factorul g) combinată cu una

Psihoterapia şi gratificarea trebuinţelor

Discrepanţe între teorii şi rezultate

Există diferite dezacorduri între şcolile de psihoterapie. Totuşi, un psiholog va întâlni

Rezultate bune cu tehnici diferite

Ameliorarea fără „terapie”

Se întâmplă adesea ca terapeuţii, indiferent de orientarea teoretică, să discute pentru

Efectul terapeutic al experienţelor de viaţă

Tratamente nereuşite ale unor terapeuţi neprofesionişti

În anii 1920-1930, pregătirea absolvenţilor de psihologie era limitată, uneori până la

Cum se explică aceste fenomene? Prin teoria interpersonală a motivaţiei. În toate

Piramida lui Maslow

Teoria ierarhiei nevoilor a fost elaborată de psihologul american Abraham Maslow.

 Nevoile de siguranţă şi securitate cuprind nevoia de stabilitate, protecţie împotriva