Artele discursului poetic în secolele XII-XIII

Rezumatul cursului
Istoria artelor discursului în Evul Mediu depinde, în mare măsură, de istoria supraviețuirii
lucrărilor clasice. În această privință, cel mai important autor, recunoscut ca magister
eloquentiae, este Cicero (De inventione) căruia i se atribuie în această epocă și Rhetorica ad
Herennium). Quintilianus are o perioadă de scurtă popularitate în sec. al XII-lea dar apoi dispare
din atenția autorilor și redevine influent în secolul al XV-lea (redescoperit de Poggio Bracciolini
în 1416, la St. Gall). Retorica lui Aristotel este atestata cu numeroase manuscrise, dar este tratată
mai degrabă ca o lucrare de filosofie morală, decît ca un text privitor la arta discursului.
Poetica aristotelică este ignorată, o parte dintre ideile sale sînt cunoscute prin intermediul Artei
poetice a lui Horațiu care este foarte frecventată.
Foarte cunoscute și folosite sînt lucrările gramaticale: Donatus, Ars minor și Ars maior;
Priscianus, Institutiones grammaticae și, în mai mică măsură, Praeexercitamina.
În Evul Mediu: domeniul artelor discursului se “reorganizează”: artes praedicandi, artes
dictaminis, artes poetriae.
De reținut: artes poetriae (referitoare la compunerea de lucrări în versuri, dar uneori și în proză,
în limba latină) își au originea în sinteza dintre gîndirea gramaticală antică și preceptele retorice
care s-au păstrat grație procesului pedagogic moștenit din Antichitatea romană.
Respectul excepțional al autorilor medievali pentru gramatică, văzută ca fundament al tuturor
disciplinelor cunoașterii (ex. la Isidor de Sevilla, Ioan de Salisbury etc. cf. Murphy, pp. 137-138)
Așa cum o înțeleg medievalii, doctrina gramaticală comportă mai multe orientari:
- studiul tradițional al sintaxei, morfologiei, fonologiei;
- ars rithmica centrat mai ales pe alcatuirea clausulelor initiale si finale si pe studierea
efectului acestora;
- grammatica speculativa – reflecția asupra naturii limbajului si a efectelor acestuia –
Modistae.

Alexandre de Villedieu (Alexander Dolensis –dioceza din N. Fraței Dol) - Doctrinale, 1199
- lucrare în 2645 hexametri care l-a înlocuit pe Prisician ca manual avansat de studiu
gramatical. Doctrinale a rămas în uz în anumite universități europene pînă în sec. al
XVII-lea.
- (Pe lîngă această lucrare, Alexander Dolensis a mai elaborat un tratat de comput
ecleziastic – Ecclesiale – și alte tratate: De arte numerandi, De sphaera, Summarium
biblicum. Se poate deduce că a gîndit inițial un mare proiect enciclopedic care apoi a fost
împărțit în lucrări separate)
- Douăsprezece secțiuni privitoare la sintaxă, etimologie, cantitatea silabică (vv. 1550-
2281), accent (vv. 2282-2340), tropi și figuri (vv. 2341-2645). Un spațiu semnificativ
dedicat aspectelor orale ale latinei.
- Discută ceea ce numește "figuri de vorbire" (figurae loquelae, în număr de 80 în total)
împărțite în trei categorii:
o Metaplasmi: după Donatus - prothesis, epenthesis, paragoge, apheresis, syncopa,
apocopa, systola, ectasis / caesura, dieresis, syneresis, episynaliphe, syncrisis,
antithesis, metathesis, ecthlipsis. (cf. Donatus, Ars –ed. crit. P. 176)
o Schemata (abateri de la ordinea “normală”- modificări de topică, sintaxă, forme
ale cuvintelor) – după Donatus: prolepsis, zeugma, sylepsis, hypozeuxis,
anadiplosis, epanalepsis, epizeuxis, anaphora, paronomoen, schesis onomaton,
homoteleuton, paronomasia, polyptoton, homoptoton, polysyndeton, dialyton or
asyndeton.
o Tropi (modificări de sens) – după Donatus: metafora, metonimia, antonomasia,
catacreza, metalepsa, onomatopeea, epitetul, homozeuxis (engl. icon, paradigma,
parabola), sinecdoca, perifraza, alegoria, hiperbaton, hiperbola.
o alte 23 de figuri încadrate într-o secțiune pentru care nu oferă un nume generic
(prothesis, litota, topographia, chronographia, hypallagium, prosopopoeia,
apostrophe, conversio, ebasim, emphasis, euphonia, antitosis, antitheton,
anthypophorum, anticlasis, aposiopasis, euphemismus, synepthesis, oliopomenon,
homophesis, epimonen, anthropospathos, homopathios)

- În introducerea la Doctrinale (vv. 1-28) arată că lucrarea se adresează tinerilor “clerici”

("Scribere clericulis paro") – nu este vorba despre un manual introductiv referitor la
primele noțiuni (pentru aceasta se folosea, probabil, Donatus) – ci despre un tratat adresat
nivelului universitar.
- Este conștient de faptul că studenții lui vorbesc o limbă vernaculară, lucru pe care nu îl
întîlnim la Donatus și Priscian (de reținut acest fapt pentru momentul în care vom studia
Dante, De vulgari eloquentia)
- Cartea este, cu adevărat, "doctrinală" – reguli și norme.Succesul ei masiv arată că a fost
considerată drept un manual care acoperă necesitățile universitare ale studiului
gramaticii.
- Un glosator observă că pentru Alexander Dolensis "gramatica are trei aspecte
fundamentale: preceptiv, permisiv, prohibitiv.
- Este de remarcat că, la finalul sec. XII, acest autor conferă gramaticii un caracter multidisciplinar
considerînd-o “în serviciul” logicii, “maestră” a retoricii, “hermeneută” a teologiei, “aliment” al
medicinei și fundament al întregului quadrivium. (Mortara Garavelli, 1991: 50).
http://www.cervantesvirtual.com/portales/retorica_y_poetica/espana_edad_media/

Evrard de Bethune, Graecismus (1212) – titlul provine de la secțiunea asupra termenilor

grecești
 - 4440-hexametri – comentariu la a treia parte a lucrării lui Donatus Ars maior (despre
figuri si despre viciile de stil)
- 103 figuri încadrate în categoriile permise / interzise/preceptive – din nou se observă că
gramaticienii consideră tratamentul figurilor, rezervat în Antichitate studiului retoricii,
drept o parte componentă a domeniului lor de studiu. În restul cărții - etimologia,
ortografia, formele nominale și pronominale, cuvintele derivate cu elemente grecești.
Discută 28 metaplasmi, 30 schemata, 21 tropi si 24 "culori retorice." (nu le definește:1
(III, w. 3-91) (Murphy, pp 151 -152).

Matheus Vindocinensis | Matthieu de Vendôme | Matthew of Vendome, Ars

versificatoria, puțin înainte de 1175 (Murphy p. 163)
- Profesor de gramatică la Orléans, la Paris.
- Tratat în proză despre scrierea de versuri.
- Prolog: “Fiindcă mulți sînt numiți versificatores, fără să fie instruiți în scrierea de versuri,
această lucrare își propune să instruiască în această privință. Versul este discurs metric
care avansează prin intermediul clausulelor, dotat cu farmec prin îmbinarea
cuvintelor frumoase cu «florile sensurilor», care nu conține nici lucruri inferioare,
nici nefolositoare. Nici legăturile între cuvinte, nici măsurarea picioarelor metrice, nici
respectarea cantității nu contribuie la realizarea versului, ci mai degrabă îmbinarea
elegantă a cuvintelor în expresii proprii care fac să se potrivească cu lucrul epitetul
propriu și ales cu acuratețe”.
- Comportă patru părți: idei /forma cuvintelor/ calitatea expresiei / realizarea subiectelor în
fabulele poetice.
- Exemplele favorite provin din Horatius și Ovidius
- Se referă adesea la auditores ca public (convenție? / prelegeri susținute în fața
studenților?)
- Preocupare pedagogică: secțiunea finală – cum se corectează scrierile în versuri ale
discipolilor.
o Foarte importantă și detaliată este partea referitoare la descriptio. Pentru
descrierea persoanelor: nume, natură (sex, “natiune” (secundum genus suae
linguae), patria {secundum locum originalem), defectele și calitățile corporale,
felul de viață (=educația, prietenii, profesiunea), obiceiurile, sentimentele,(curaj,
teamă, pasiuni etc.), gusturile, țelurile, actele, evenimentele vieții, cuvinte
memorabile.

1
Colores rhetorici își au orginea în Rhet. Ad Her. Care distingea exornationes uerborum (figuri ale cuvîntului) de
exornationes sententiarum (figuri de gîndire) În primul grup enumera 35 de tipuri între care se găsesc si colores
rhetorici din Graecismus: repetitio, conuersio, complexio, traductio, contentio, exclamatio, ratiocinatio,
sententia, contra, articulus, consimili cadere, agnominatio, subiectio, gradatio, definitio, transitio, correctio,
disiunctum, coniunctum,adiunctum, conduplicatio, commutatio, dubitatio, praecisio.
Geoffroi de Vinsauf, Poetria nova (1208-1213), Documentum de modo et arte dictandi et
versificandi (post 1213) – două tratate preceptive – recomandări pentru alcătuirea
discursului (poetic)
- Poetria nova (1208-1213) – în raport cu “Poetria vetus” (=Horatiu, Ad Pisones)
- Inventio: așa cum cineva care construiește o casă face mai întîi un plan, tot astfel
și poetul trebuie să facă un proiect al poemului, înainte de a îl scrie – trebuie să
identifice materiile pe care le va trata, în mintea sa sau în realitate – trebuie să
stabilească ordinea în care le va prezenta, stilul (înalt/mediu/umil), utilizarea
vocii, expresia feței, gesturile.
- Dispositio: ordo naturalis/ordo artificialis (opt moduri: a începe cu sfîrșitul, a
începe cu mijlocul, sententia la început, sententia la mijloc, sententia la final,
exemplum la început, exemplum la mijloc, exemplum la final).
- Amplificatio și abbreviatio
 Interpretatio: Mors rapuit Heinricum. Meta omnium rerum
sensibilium rapuit Heinricum.
- Ornatus – o tratare foarte amănunțită (Murphy, 171-172)
- Memoria și actio
- Numeroase parafraze după Horatius și reminiscențe ale textului acestuia, dar nu citează
direct Arta poetică și nici nu menționează numele lui Horatius. Puținele referințe la alți
autori (Sidonius Apollinaris, Seneca, Aulus Gellius) sînt mai degrabă neglijente. Cicero
apare și la el ca autor al Rhet. ad Her. Exemple inventate de Geoffroi, nu citate din autori.
- Documentum de modo et arte dictandi et versificandi – tratat în proză, materia este
identică celei din Poetria nova, dar dispusă diferit.
- Datorie majoră față de Cicero, mai ales în tratarea descrierii, a tropilor și a figurilor; de
asemenea, este vizibil interesul arătat lui Horatius; problema genurilor literare: acceptată
în linia tradiției antice.
- Invers față de Poetria... exemplifică cu citate din autorii consacrați: Ovidiu, Vergiliu,
Lucan, etc.
- Sinteză a gramaticii cu retorica
Jean de Garlande (c.1195-1272), De arte prosayca, metrica et rithmica
- Născut în Anglia, profesor la Paris (rue de Garlande)
- Șapte părți: inventio, selectarea materialului, dispositio, părțile componente ale
scrisorilor, viciile de stil în scrierea scrisorilor, ornatus (amplificatio și abbreviatio),
exemple de scrisori, compoziția metrică și ritmică – include ars dictaminis în tratarea
preceptelor de elaborare a prozei.
- Atenție specială pentru amplificatio
- ROATA LUI VERGILIUS:
Kybernao- kybernan
Bibliografia utilizată :
Faral, Edmond, Les arts poétiques du XIIe et du XIIIe siècle. Recherches et documents sur la technique
littéraire du Moyen Âge, Paris, Champion, 1924.

Hardison, Leon G. (ed.), Horace for students of Literature: The “Ars Poetica” and its tradition,
University Press of Florida, 1985, pp. 149-156.
Murphy, James.J., Rhetoric in the Middle Ages, Berkeley-Los Angeles-London, Univ. of
California Press, 1974, pp. 135-193.
Segre, Cesare, Avviamento all’analisi del testo letterario, Torino, Einaudi, 1985, pp. 310-311
(roata lui Vergilius).