Universitatea din Craiova

Facultatea de Litere

Conversie Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar

Jderu Elena- Cristina

Anul I

Școala este un spațiu al violenței

Majoritatea lucrărilor de analiză a fenomenului violenţei şcolare susţin ideea că
manifestările conflictuale dintre elevi reprezintă cea mai răspândită formă de violenţă, dar
consider că acest tip de violenţă se poate manifesta şi în afara școlii, în orice grup de copii,
tineri și adulți. Doresc să îmi păstrez optimismul pedagogic şi încrederea în natura bună a
copilului, căutând explicaţii pentru violenţa dintre elevi. În momentul în care copiii sunt
nesupravegheați, nu au ocupație sau nu sunt consiliați aceștia devin violenți. Violenţa între
elevi este specifică vârstei adolescenţei şi poate apărea ca un fapt „normal” în orice context
relaţional, inclusiv în cadrul jocurilor (mai ales a jocurilor sportive). Comportamentele
agresive dintre elevi sunt o copie a modelelor oferite de mediul familial. Climatul socio-
afectiv din familie, atitudinile şi comportamentele părinţilor, relaţiile dintre părinţi şi cele
dintre părinţi şi copii sunt elemente care influenţează în mod direct comportamentul şi relaţiile
dintre copii în şcoală. Astfel, violenţa între elevi este considerată o formă de „descărcare”
psihică în spaţiul şcolii a agresivităţii la care aceştia sunt supuşi în mediul familial sau a
inhibiţiilor şi lucrurilor interzise. În calitate de profesor aș dori să pot spune cu tărie că elevii
nu sunt violenți, dar faptele acestora mă împiedică să precizez acest lucru.

Am întâlnit foarte multe cazuri de violență precum: violenţa între elevi, violenţa
elevilor faţă de profesori, violenţa profesorilor faţă de elevi, violenţa părinți față de elevi sau
elevilor față de părinți dar și a părinților față de profesori, violența elevi față de comunitatea în
care trăiesc și invers. Fie că această violență a fost de natură verbală, psihică sau fizică,
aceasta are repercursiuni serioase asupra persoanei agresate. Actele de violență între elevi
pleacă de multe ori de la lucruri care par nesemnificative, dar care sunt foarte importante
pentru un copil. De cele mai multe ori aceste acte de violență apar pentru a atrage atenția
asupra lor. Actele de violență între elevi sunt determinate de diferiţi factori şcolari: statutul de
elev, relaţia elev-profesor, climatul şcolar, cultura şcolară, tipul de management şcolar,
coeziunea claselor, calitatea activităţii educaţionale, mediul de provenienţă al elevilor etc.
 Copiii imită tot ceea ce văd și consider că reacționează violent pentru că au observat
alte persoane care în situații de criză au reacționat în acest fel. Frustrarea este un sentiment
care de asemenea poate genera reacții violente. Acești copii cât și părinții lor trebuie consiliați
de un psiholog școlar.

Pentru că am predat la o școală rurală destul de îndepărtată de mediul urban și acolo

violența între elevi nu s-a manifestat la fel de des ca într-o școală foarte apropiată de mediul
urban, consider că cu cât școala din mediul rural este mai apropiată de mediul urban, cu atât
copiii sunt mai violenți.

Am observat că au existat mai multe cazuri în care băieţii au fost mai violenţi,
comparativ cu fetele, dar este cert că sunt violenți atât băieţii cât şi fetele. Băieţilor le sunt
atribuite în special formele mai grave de violenţă, inclusiv violenţa fizică. Fetelor le sunt
atribuite formele „obişnuite”, tolerante ale violenţei, în special violenţa verbală. Fetele sunt
mai certăreţe, bârfitoare, ironice și ele înjură, dar mai puțin spre deosebire de băieți care nu țin
cont de nimeni și de nimic.

Comportamente agresive apar fie între elevii din aceeaşi clasă, fie între elevii din
clasele mai mari faţă de cei din clasele mai mici. Sunt şi situaţii în care anumiţi elevi sunt
victime ale unor „găşti” din şcoală. Bătaia între elevi (în forme grave) este însoţită deseori de
alte forme adiacente de violenţă, care pot intra sub incidenţa legii: furturi, distrugerea unor
bunuri personale ale elevilor agresaţi.

În ceea ce priveşte motivaţiile şi cauzele privind manifestările de violenţă, se consideră

că băieţii intră în conflicte sau se bat mai ales pentru afirmarea masculinităţii, pentru status
într-un grup, pentru rivalitate iar fetele manifestă acelaşi comportament de violenţă fizică
pentru raporturi în plan afectiv, fie de concurenţă (pentru o notă, pentru a atrage atenţia
aceluiaşi băiat etc.), fie pentru apărarea unor relaţii de prietenie.

Societatea în ansamblu este agresivă, iar instanţe precum strada sau mass-media
(inclusiv emisiunile pentru copii) oferă elevilor modele specifice de relaţionare, pe care
aceştia le imită, deseori fără să conştientizeze natura lor violentă. Ca urmare, copiii trebuie
urmăriți și îndrumați la tot pasul. Trebuie interzise programele TV care nu sunt specifice
vârstei, inclusiv desenele animate care promovează violența ca acte de distracție, trebuie
corectați în momentul în care participă la acte de violență ale altor persoane sau chiar ei sunt
actorii acestor activități.
 Pot apărea acte de violență în momentul în care elevii sunt imobilizați în clasă pe
parcursul duratei unei activităţi didactice ceea ce generează nevoia de mişcare în timpul
recreaţiei, care poate duce la agresivitate fizică între elevi. Din acest motiv orele nu trebuie să
fie monotone iar metodele moderne trebuie îmbinate cu cele tradiționale. Lipsa unei „culturi a
jocului”, ceea ce face ca jocul să se transforme în agresivitate fizică, poate să reprezinte o
trăsătură specifică vârstei.

În ceea ce priveşte jignirile cu referire la apartenenţa etnică sau la cea religioasă,

aceste forme de violență apar mai ales în şcolile cu copii romi sau care au copiii care aparțin
altei religii. Această ură rasială nu poate să fie insuflată decât în familie, aceasta fiind
vinovată de sentimentele negative pe care le simte copilul.

Mai nou întâlnim manifestări violente ale elevilor faţă de profesori, violență
manifestată prin comportamente care implică violenţă verbală şi nonverbală de intensitate
medie şi care reprezintă o ofensă adusă statutului şi autorităţii cadrului didactic, precum:
refuzul îndeplinirii sarcinilor şcolare, atitudinile ironice sau sarcastice faţă de profesori,
zgomote în timpul activităţii didactice, mişcări ale elevilor neautorizate de profesor (intrarea
şi ieşirea din clasă). Lipsa de implicare a elevilor în activitatea didactică şi refuzul făţiş al
îndeplinirii sarcinilor ce le revin (neparticiparea la activitatea din clasă, nerezolvarea temelor
pentru acasă etc.) sunt determinate fie de lipsa interesului şi de scăderea motivaţiei elevilor
pentru ceea ce învaţă, fie ca reacţie a acestora faţă de diferite atitudini şi comportamente ale
cadrelor didactice. Factorii care duc la astfel de incidente sunt: programele şcolare sunt
încărcate, orarul şcolar este suprasolicitant, condiţiile de învăţare din şcoală sunt improprii,
cerinţele de învăţare se multiplică o dată cu trecerea de la un nivel de studiu la altul, timpul
liber al elevilor este cvasi-inexistent (temele pentru acasă solicită foarte mult timp din partea
elevilor), metodele utilizate de profesori sunt deseori inadecvate, comunicarea cu elevii este
redusă, iar în unele situaţii se manifestă tratamentul discriminatoriu aplicat anumitor copii. În
ceea ce priveşte manifestarea atitudinilor ironice faţă de profesori, cel mai adesea acestea au
ca obiect calitatea prestaţiei didactice (competenţele ştiinţifice, modalităţile de evaluare, stilul
didactic al profesorului etc.) sau diferite alte aspecte: trăsături de personalitate, caracteristici
fizice, stilul de vestimentaţie.

Violenţa în şcoală este generată de multiple cauze şi factori, dar oricare ar fi aceste
cauze profesorii trebuie ajutați pentru înlăturarea actelor de violență din incinta școlii atât de
către părinți, directori, consilieri școlari și alte instituții ale statului precum Poliția, CJRAE
(Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), instituții care protejează drepturile
copilului.

Bibliografie

1. Neamţu, Cristina, Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de

comportament ale elevilor, Iaşi, Ed. Polirom, 2003
2. Institutul de Științe ale Educației UNICEF, Viața în școală, București, Ed. Alpha
MDN