Clasicismul

Clasicismul este un curent literar-artistic - având centrul de iradiere în

Franţa, ale cărui principii au orientat creaţia artistică
europeană între secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea. Pornind de
la modelele artistice (arhitectură, sculptură, literatură) ale
Antichităţii, considerate ca întruchipări perfecte ale idealului
de frumuseţe şi armonie, clasicismul aspiră să reflecte
realitatea în opere de artă desăvârşite ca realizare artistică,
opere care să-l ajute pe om să atingă idealul frumuseţii
morale. Urmărind crearea unor opere ale căror personaje să fie
animate de înalte idealuri eroice şi principii morale ferme,
scriitorii clasici s-au preocupat în mod special de crearea unor
eroi ideali, legaţi indisolubil de soarta statului, înzestraţi cu
cele mai înalte virtuţi morale şi capabili de fapte eroice. Aceste
personaje, de regulă regi sau reprezentanţi ai aristocraţiei,
erau prezentaţi în odă, imn, poem epic, tablou istoric,
tragedie, socotite ca specii superioare ale literaturii. Modul de
viaţă al burgheziei, aflată în plină ascensiune în epoca
respectivă, era lăsat pe planul doi, de aceasta ocupându-se
speciile literare socotite inferioare (comedia, satira, fabula).
Aceste specii erau considerate modele negative, ele ocupându-
se în special de înfierarea anumitor vicii (comedia era văzută
de Aristotel ca "înfierare” a viciilor), de prezentarea unor
aspecte negative care trebuie îndreptate. Clasicismul
înseamnă în primul rând ordine (pe toate planurile), echilibru,
rigoare, normă, canon, ierarhie şi credinţă într-un ideal
permanent de frumuseţe. Înseamnă ordine obiectivă,
perfecţiune formală (care va fi găsită în acele modele de
frumuseţe perfecte - modelele clasice), înseamnă superioritate
a raţiunii asupra fanteziei şi pasiunii. Printre reprezentanţii de
marcă amintim pe N. Boileau (Arta poetică, tratat de poetică
normativă clasică). P. Corneille (Cidul - tragedie), J. Racine (Fedra -
tragedie), Moliere (Avarul - comedie), La Fontaine (Fabule).

Caracteristici:
• Imitarea naturii în aspectele esenţiale ale omului şi vieţii,
după modelul antic;
• Finalitatea operei clasice este deopotrivă estetică şi
etică;

• Cadrul de desfaşurare a ceea ce gândesc şi înfaptuiesc

personajele este unul decorativ, rece şi indiferent, fără
vreo influenţă asupra acestora;

• Sublininează necesitatea de a realiza o armonie internă a

operei, obligaţia de a nu amesteca genurile şi de a
respecta principiul verosimilităţii;

• Eroii clasici sunt oameni tari, proprii lor stăpâni care-şi

fac întodeauna datoria, învingându-şi sentimentele
potrivnice.