Desfășurarea holocaustului în Europa.

Holocaust este un termen utilizat pentru a descrie uciderea a aproximativ șase milioane

de evrei, de toate vârstele, majoritatea din Europa, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial,
ca parte din „soluția finală a problemei evreiești”, programul de exterminare a evreilor, plănuit și
executat de regimul național-socialist din Germania, condus de Adolf Hitler și de colaboratorii
acestuia. Între victime, s-au numărat 1.5 milioane de copii, iar totalul lor a reprezentat circa două
treimi din cei nouă milioane de evrei care trăiau anterior în Europa continentală. O definiție mai
largă a Holocaustului cuprinde și victimele care nu erau evrei, cum ar fi romii, polonezii,
alte grupuri etnice slave.
Obiectivul declarat al regimului nazist era emigrarea evreilor. În noaptea de 9 noiembrie
1938, dupa asasinarea unui diplomat german la Paris de catre un tânar evreu, toate sinagogile
din Germania au fost incendiate, geamurile magazinelor evreiesti au fost sparte si 20.000 de
oameni arestati. Aceasta Kristallnacht ("Noapte de cristal") a reprezentat un semnal pentru
evreii din Germania si Austria sa plece cât mai curând posibil. Câteva sute de mii de oameni au
reusit sa se refugieze în alte tari, dar tot atâtia, printre care multi batrâni si saraci, au ramas sa
înfrunte o soarta nesigura.
Una din ambițiile lui Hitler de la începutul războiului a fost de a obține spațiul vital în est, prin
eliminarea cât mai multor polonezi și slavi. De aceea, el a pregătit, "pentru moment, doar în est,
formațiunile  Cap de mort cu ordine de a ucide fără milă toți bărbații, femeile și copiii de origine
poloneză sau de limbă poloneza. Doar în acest fel putem obține spațiul vital de care avem
nevoie."  Conducerea Germaniei a decis că, în 10 până la 20 de ani, statul polonez de sub
ocupație germană va fi complet curățat de etnici polonezi și colonizat cu germani. Dintre
polonezi, până în 1952 doar 3-4 milioane mai trebuiau să rămână în fosta Polonie, și aceștia doar
pentru a servi ca sclavi pentru coloniștii germani. Urma să li se interzică să se căsătorească, să se
extindă interzicerea asistenței medicale acordate polonezilor și, în cele din urmă, polonezii
(considerați de naziști Untermensch, "sub-oameni") să înceteze să mai existe.
Aproximativ trei milioane de cetățeni polonezi neevrei au murit în timpul războiului, din care
două milioane erau etnici polonezi, restul de un milion fiind membri ai minorităților
etnice, ucraineni, bieloruși ș.a., marea majoritate a celor uciși erau civili, masacrați mai ales în
timpul operațiunilor speciale ale Germaniei naziste. Cel puțin 200.000 dintre aceste victime au
murit în lagărele de concentrare. Mulți alții au murit ca rezultat al masacrelor ca cel din
timpul Revoltei Varșoviene, când au murit între 120.000 și 200.000 de civili.
În Belarus, germanii au impus un regim rasist brutal, arzând 9.000 sate bieloruse, deportând
aproximativ 380.000 de oameni pentru muncă forțată, și ucigând sute de mii de civili. Peste 600
de sate, printre care și Hatîn, au fost distruse, și populația lor ucisă. În total, în Belarus,
2.230.000 de oameni au fost uciși în timpul celor trei ani de ocupație germană.
Lagare echipate cu facilitati pentru gazarea oamenilor au fost construite pe teritoriul Poloniei
ocupate. Majoritatea eventualelor victime urmau sa fie deportate din ghetourile aflate în
apropiere. Numai din ghetoul Varsovia au fost deplasate peste 300.000 de persoane. Primele
transporturi erau de obicei formate din femei, copii sau barbati mai batrâni care nu puteau munci;
evreii capabili de lucru erau opriti în magazine sau în uzine, dar si acestia erau pâna la urma
ucisi. Cele mai mari deportari au avut loc în vara si toamna anului 1942. Destinatiile
transporturilor nu erau dezvaluite comunitatilor evreiesti, dar zvonuri despre uciderile în masa
ajungeau în cele din urma la supravietuitori, precum si la guvernele din Statele Unite si din
Marea Britanie. 
 Punctele de sosire din Polonia erau Kulmhof (Chełmno), Bełżec,Sobibór,
Treblinka, Majdanek (Lublin), si Auschwitz (Oświęcim).Kulmhof, aflat la nord-vest de
ghetoul Łódź, era aprovizionat cu gaz, aici având sa moara 150.000 de
oameni. Bełżec avea camere degazare cu monoxid de carbon în care au fost omorâti circa
600.000 de evrei. La Sobibór au murit 250.000 de oameni, iar la Treblinka între 700.000 si
800.000. La Majdanek circa 50.000 au fost gazati sau împuscati; la Auschwitz numarul
mortilor a depasit 1 milion.
Auschwitz, în apropiere de Cracovia, era cel mai mare lagar de concentrare. Spre
deosebire de celelalte, aici se folosea acidul cianhidric (cu un efect mult mai rapid) pentru
gazari. Victimele de la Auschwitz veneau din toata Europa: Norvegia, Franta, Ţarile de Jos,
Italia, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Polonia, Iugoslavia si Grecia. Mare parte din detinuti,
fie ca erau evrei sau nu, erau folositi la munca în industrie; unii prizonieri au fost supusi unor
experimente medicale, în special sterilizarilor. Desi numai evreii si tiganii erau gazati regulat,
alte câteva sute de mii de detinuti de la Auschwitz au murit din cauza înfometarii, a bolilor sau
prin împuscare. Pentru a se sterge urmele crimelor din cele 4 camere de gazare, au fost
construite crematorii uriase în care cadavrele sa poata fi incinerate. În 1944 lagarul a fost
fotografiat de un avion de recunoastere al aliatilor care cauta tinte industriale; au fost
bombardate fabricile, dar camerele de gazare au ramas.
Pâna la sfârsitul razboiului au fost construite 22 de lagare de concentrare, în care au fost închisi
între 7 si 8 milioane de oameni, în marea lor majoritate evrei.
Germania a invadat Norvegia în aprilie 1940 și în luna iunie reușise să ocupe țara în
întregime. Existau circa 1800 de evrei în Norvegia, deja persecutați de naziștii norvegieni. Spre
sfârșitul lui 1940, evreii au fost excluși de la anumite ocupații și în 1941 toți evreii erau obligați
să-și înregistreze proprietățile la guvern. Tot în 1940, Germania a invadat Danemarca Țara a fost
ocupată atât de rapid încât nu a apucat nici să organizeze vreo rezistență. Ca urmare, guvernul
danez a rămas la putere, iar germanilor li s-a părut mai ușor să lucreze cu el așa. Din această
cauză, înainte de 1942 nu s-au luat prea multe măsuri împotriva evreilor danezi.
Germanii au invadat Țările de Jos, Luxemburgul, Belgia și Franța în mai 1940. În Țările
de Jos, germanii l-au instalat în postul de Reichskommissar pe Arthur Seyss-Inquart, care a
început rapid să persecute pe cei circa 140.000 de evrei olandezi. Evreii au fost înlăturați de la
locurile lor de muncă și obligați să se înregistreze la guvern. Cetățenii olandezi neevrei au
protestat împotriva acestor măsuri și au organizat în februarie 1941 o grevă care a fost înăbușită
rapid. După capitularea Belgiei la sfârșitul lui mai 1940, ea a ajuns să fie administrată de un
guvernator militar german, Alexander von Falkenhausen, care a implementat măsuri antievreiești
împotriva celor circa 90.000 de evrei din Belgia, dintre care mulți erau refugiați din Germania
sau din Europa de Est.
Consider,ca cunoasterea si constientizarea repercusiunilor distructive a evenimentelor tragice ce
au avut loc in timpul holocaustului,au un impact considerabil asupra cursului evolutiv a societatii
actuale,educind umanitatea pe baza valorilor general-umane.Toleranta
etnica,nationala,religioasa,respectarea drepturilor si libertatilor individuale,promovarea pastrarii
demnitatii inlesnesc prevenirea si evitarea izbucnirii unui nou genocid,ce ar putea fi fatal.