Cuprins

1.Procesul de reformă al Uniunii Europene .............................................. 2

1.1 Necesitatea unei Constituţii ....................................................... 2
1.2 Eşecul proiectului de Constituţie ................................................. 2
1.3 Tratatul de la Lisabona .............................................................. 2
2.Tratatul de la Lisabona:un plus de eficienţă şi democraţie ....................... 3
2.1 Eficienţa .................................................................................. 3
2.2 Democraţia .............................................................................. 5
3.Politici pentru o viaţă mai bună ........................................................... 6

1
 1. Procesul de reformă al Uniunii Europene

1.1 Necesitatea unei Constituţii

Încă înainte de valul de extindere spre Est din 2004, liderii europeni s-au gândit
la o reformă internă a Uniunii Europene. Multă lume deplângea că procesele de
decizie sunt prea greoaie, iar structurile comunitare, prea puţin democratice.
Integrarea a zece state noi în 2004 a confirmat argumentul că vechiul Tratat de
la Nisa, care se afla la baza structurilor comunitare, nu e potrivit pentru o Uniune
atât de mare.

1.2 Eşecul proiectului de Constituţie

Astfel, experţii de la Bruxelles s-au gândit că ar fi necesară o Constituţie
europeană, care să fie adaptată nevoilor unui spaţiu comunitar mai complex şi
mai heterogen. Această Constituţie ar fi urmat să limiteze dreptul de veto al
statelor membre, pentru ca Uniunea să poată acţiona mai rapid, dar să
întărească, în schimb, drepturile Parlamentului European - acesta fiind singura
instituţie comunitară compusă din membri aleşi de cetăţeni.
Proiectul de Constituţie nu i-a convins însă pe francezi şi pe olandezi, motiv
pentru care l-au respins în 2005 prin referendum. Din moment ce ambele ţări se
numără printre "părinţii fondatori" ai Uniunii Europene, nedumerirea guvernelor
statelor membre a fost cu atât mai mare. După o pauză de gândire destul de
lungă, Consiliul European a hotărât, în 2007, când Germania deţinea preşedinţia
semestrială a Uniunii, să adopte, în locul unei constituţii, un "tratat de reformă".
Acesta a fost semnat la finele anului 2007 în capitala Portugaliei, drept care
poartă numele de "Tratatul de la Lisabona”

1.3 Tratatul de la Lisabona

Pentru a nu se lovi de sensibilitatea naţională a statelor membre, documentul
renunţă la orice termen care ar putea fi asociat cu înfiinţarea unui stat european.
Astfel, au fost evitate cu grijă cuvintele "constituţie", "ministru de externe", dar
şi simbolurile europene precum steagul sau imnul. Cu toate acestea, cele mai
importante planuri de reforme structurale prevăzute de proiectul Constituţiei au
fost preluate şi în acest tratat.
Dar şi Tratatul de la Lisabona părea iniţial sortit eşecului, când a fost respins
de irlandezi într-un prim referendum în 2008, în timp ce procesul de ratificare era
deja în plină desfăşurare în alte state membre. Mai târziu, guvernul de la Dublin
s-a lăsat convins de celelalte state membre, după o serie de concesii legate de
conţinutul documentului, să organizeze un al doilea referendum în octombrie
2009. De data aceasta, majoritatea irlandezilor a spus "da".
La scurt timp înainte de cel de-al doilea referendum din Irlanda, Curtea
Constituţională germană a dat verdictul că tratatul e constituţional, solicitând

2
însă, în acelaşi timp, mai multe drepturi pentru parlamentele naţionale în politica
europeană.
În final, Cehia s-a dovedit a fi cel mai mare obstacol în calea unei ratificări
rapide a tratatului. Cu toate că ambele Camere ale Parlamentului de la Praga
ratificaseră documentul şi Curtea Constituţională de la Brno îl aprobase la rândul
ei, preşedintele Vaclav Klaus a refuzat să semneze tratatul, declarând că acesta
ar periclita suveranitatea naţională. De abia după o serie de concesii din partea
celorlalte state membre, Klaus a ratificat documentul pe 3 noiembrie.
După acest proces lung şi anevoios, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare
la data de 1 Decembrie 2009.

2. Tratatul de la Lisabona:un plus de eficienţă şi

democraţie

Dincolo de istoricul complicat al procesului de reformă început în 2001, de

trecerea de la proiectul de constituţie europeană la modificarea tratatelor în
vigoare, ceea ce trebuie reţinut este câştigul obţinut de Europa şi cetăţenii ei
odată cu Tratatul de Reformă. Sintetizând 6 ani de eforturi politice,diplomatice şi
juridice, 2 ani de reflecţie, 2 conferinţe interguvernamentale şi mii de pagini de
tratate, declaraţii şiprotocoale, putem spune că Uniunea Europeană se
pregăteşte să devină mai eficientă raportat la provocările mondializării şi mai
democratică raportat la reprezentarea intereselor cetăţenilor săi.

2.1 Eficienţa

Al 5-lea val al extinderii, început în mai 2004 şi finalizat la 1 ianuarie 2007

prin aderarea României şi Bulgariei, a reprezentat trecerea de la o Uniune de 15
state la o construcţie complexă, formată din 27 de state. Regulile de funcţionare
stabilite pentru 6, 12 sau 15 state trebuiau adaptate noului context. Mecanismul
decizional funcţiona cu dificultate în componenţa UE 27. Pe de altă parte,
Uniunea Europeană avea nevoie de noi mecanisme care să-i permită să facă faţă
provocărilor mondializării: competiţia economică acerbă, recuperarea decalajului
de competitivitate faţă de Statele Unite.
Prin prevederile introduse în Tratatul de Reformă, Uniunea devine mai eficientă
în luarea deciziilor, promovarea politicilor comune şi reprezentarea externă.

Simplificarea procesului decizional european

Statele membre vor vota în Consiliul Uniunii Europene prin procedura majorităţii
calificate în aproape toate domeniile. Astfel, o decizie nu mai poate fi blocată de
un singur stat, iar recursul la unanimitate devine o excepţie. Noile prevederi vor

3
permite flexibilizarea acţiunii Uniunii în toate domeniile cărora li se
aplică.Începând cu 2014 (în mod excepţional din 2017), un act legislativ
european va fi adoptat în Consiliu prin votul a 55% din statele membre,
reprezentând 65% din populaţie. Acest sistem, al „dublei majorităţi”, este un
sistem simplu şi uşor de aplicat, care înlocuieşte actualul sistem complicat Nisa.

Personalitatea juridică
Este pentru prima oară când Uniunea va avea personalitate juridică proprie, în
locul Comunităţilor Europene. Astfel, Uniunea Europene va putea fi mai bine
reprezentată pe plan extern, va putea negocia şi încheia acorduri internaţionale
în nume propriu. Uniunea Europeană va dobândi capacitatea de a deveni
membru în organizaţii internaţionale.

Preşedintele Consiliului European

Şefii statelor şi guvernelor din UE vor alege pentru o perioadă de 2 ani şi
jumătate, cu posibilitatea realegerii pentru încă un mandat, un Preşedinte stabil
al Consiliului. Acesta nu avea puteri decizionale extinse ca în cazul unui şef de
stat, el va asigura coerenţa la nivelul marilor orientări politice pe o perioadă de
timp mai mare decât cea a actualelor preşedinţii rotative semestriale ale Uniunii
Europene. Va căuta compromisul şi consensul între statele membre şi nu va
putea
exercita simultan un mandat naţional.

Coerenţa pe plan extern

Se creează postul de Înalt Reprezentant al Uniunii pentru Afaceri Externe şi
politica de Securitate. Un şef al diplomaţiei europene, fără apelativul de ministru
de externe, va reprezenta Uniunea în exterior si va avea drept de iniţiativă în
domeniul politicii externe şi de securitate comună. Crearea acestei funcţii are
meritul de a clarifica aspecte ce ţin de acţiunea externă a Uniunii, de a înlătura
paralelismele şi suprapunerile în ceea ce priveşte actorii instituţionali implicaţi în
politica externă.
Înaltul Reprezentant va fi asistat de către un Serviciu european pentru acţiune
externă, un corp de diplomaţi detaşaţi, care să asigure continuitatea şi coerenţa
acţiunii externe.

2.2 Democraţia

Tratatul de Reformă are meritul de a fi salvat cele mai importante prevederi ale
Constituţiei, a cărei esenţă era tocmai apropierea Uniunii de cetăţenii ei.
Conceptul de „Europa proiectelor concrete” a apărut în cei 2 ani de reflecţie care
au urmat eşecului Tratatului Constituţional. Nevoia de întărire a legitimităţii şi
actului democratic în cadrul Uniunii Europene se regăsesc în textul Tratatului
Constituţional.

Iniţiativa cetăţenească

4
 Pentru prima oară în istoria Uniunii Europene, cetăţenii statelor membre vor
beneficia de dreptul direct de iniţiativă legislativă comunitară. În mod similar cu
sistemele constituţionale naţionale, la solicitarea unui număr de cetăţeni – 1
milion în cazul Uniunii – Comisia Europeană iniţiază un proiect legislativ.

Implicarea parlamentelor naţionale

Parlamentele naţionale reprezintă instituţiile legitim alese, reprezentative
pentru sistemele democratice din statele membre. Cetăţenii îşi exercită puterea
prin reprezentanţii săi aleşi în mod direct. Indiferent de forma de guvernământ,
Parlamentul se situează în centru democraţiei în toate statele europene.
Asocierea
acestor instituţii la procesul decizional european este o consecinţă firească a
nevoii de legitimitate. Dacă şi până în prezent Parlamentele aveau un rol mai
mare sau mai mic, preponderent de observator al evoluţiilor comunitare, acum,
ele sunt asociate prin posibilitatea de a verifica propunerile legislative europene
într-un interval de 8 săptămâni. Parlamentele naţionale dobândesc dreptul de a
contesta un proiect legislativ al Comisiei dacă acesta este contrar principiului
subsidiarităţii.

Creşterea rolului Parlamentului European

Adunarea legislativă a Comunităţilor europene a parcurs un drum lung de la
începuturile construcţiei europene până în prezent. A evoluat treptat de la
statutul de adunare a reprezentanţilor parlamentelor naţionale cu simplu rol
consultativ, la un parlament de sine stătător, cu membrii aleşi în mod direct de
către cetăţenii europeni. Cu toate acestea, Parlamentul European este o instituţie
atipică pentru un for legislativ, neavând drept de iniţiativă legislativă. Statele
membre au evitat să confere prerogative sporite Parlamentului, păstrându-şi prin
Consiliul UE dreptul de control în cele mai importante domenii. Odată cu Tratatul
de Reformă, Parlamentul European devine co-legislator în cvasitotalitatea
domeniilor de competenţă. Procedura co-deciziei, prin care statele membre
(Consiliul) şi reprezentanţii direcţi ai cetăţenilor europeni (Parlamentul) iau
decizii pe picior de egalitate, devine procedura ordinară. De asemenea,
Parlamentul va alege în mod direct Preşedintele Comisiei, pe baza propunerilor
Consiliului European.
Consolidarea rolului Parlamentului European în sistemul instituţional european
înseamnă creşterea legitimităţii şi a reprezentativităţii. Europenii aleg în mod
direct parlamentarii europeni şi este firesc să fie asociaţi mecanismului decizional
prin intermediul instituţiei care le reprezintă interesele.

Carta drepturilor fundamentale

Carta Europeană a Drepturilor Fundamentale stabileşte, într-un singur text, o
serie de drepturi civile, politice, economice, sociale pe care le au cetăţenii
Europei şi toate persoanele cu rezidenţă pe teritoriul Uniunii Europene. Drepturile
şi libertăţile Cartei sunt împărţite în 7 mari capitole, astfel: Demnitatea,
Libertatea, Egalitatea, Solidaritatea, Cetăţenia, Justiţia.

5
 Obiectivul Cartei constă în asigurarea unei vizibilităţi sporite acestor principii, în
vederea protecţiei drepturilor fundamentale. Prevederile ei se aplică instituţiilor
europene şi statelor membre atunci când aplică legislaţia comunitară.
Prin inserarea Cartei în textul Tratatului, aceasta dobândeşte forţă juridică
obligatorie. Toţi cetăţenii de pe teritoriul Uniunii vor putea sesiza Curtea
Europeană de Justiţie în cazul încălcării drepturilor prevăzute de Cartă.

3. Politici pentru o viaţă mai bună

Asumarea rolului de lider în acţiunea de combatere a schimbărilor climatice,

edificarea unei politici spaţiale ambiţioase, garantarea securităţii aprovizionării
cu energie - iată doar câteva dintre obiectivele pe care UE le poate îndeplini
acum datorită Tratatului de la Lisabona.
Activităţile pe care le desfăşoară Uniunea Europeană în toate domeniile ne
influenţează viaţa cotidiană, dar provocările cu care se confruntă continentul
nostru în prezent sunt complexe şi variate. Tratatul va ajuta Europa să meargă
mai departe în această lume caracterizată de o concurenţă în creştere şi de
schimbări profunde la nivel demografic. Efectele sale vor fi benefice nu numai în
domeniul creşterii economice şi al concurenţei, ci şi în sfera socială. De acum,
toate politicile UE vor trebui să aibă în vedere o mai bună ocupare a forţei de
muncă, asigurarea unei protecţii sociale adecvate şi combaterea excluderii
sociale.

Schimbările climatice şi mediul

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări cu care
ne confruntăm în prezent: ele influenţează nu numai mediul înconjurător, ci şi
viaţa socială şi economică. Derularea la nivel internaţional a acţiunilor de
combatere a schimbărilor climatice reprezintă, alături de dezvoltarea durabilă,
piatra de temelie a politicii de mediu a UE. Deşi dezvoltarea durabilă şi protecţia
mediului figurează şi în tratatele actuale, Tratatul de la Lisabona stabileşte
definiţii clare şi consolidează capacitatea de acţiune a UE în aceste domenii.

Energie
Aprovizionarea cu energie este fundamentală pentru noi toţi. În ultimii doi
ani, mulţi europeni au fost afectaţi de creşterea preţurilor în acest sector.
Tratatul de la Lisabona ajută Europa să-şi asigure aprovizionarea cu energie şi
promovează folosirea resurselor durabile şi competitive.
Tratatul conţine un capitol special consacrat energiei, care defineşte
competenţele cheie şi obiectivele generale ale politicii energetice: funcţionarea
pieţelor energiei, securitatea aprovizionării, eficienţa energetică şi reducerea
consumului de energie, dezvoltarea unor forme de energie noi şi regenerabile şi
interconectarea reţelelor energetice. Pentru prima dată, este introdus un
principiu al solidarităţii potrivit căruia un stat membru care se confruntă cu

6
dificultăţi majore în aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul
celorlalte state membre.

Protecţia civilă
Tratatul de la Lisabona îşi propune să faciliteze prevenirea, pe teritoriul UE, a
dezastrelor naturale şi a celor provocate de om, precum şi protecţia împotriva
acestora. Un nou cadru juridic permite sprijinirea acţiunilor derulate de statele
membre în acest domeniu, precum şi promovarea cooperării operaţionale.
Întrucât încep să se simtă deja primele semne ale schimbărilor climatice,
respectiv inundaţiile şi incendiile, cooperarea dintre statele membre este acum
mai necesară ca niciodată.

Sănătatea publică
Bunăstarea cetăţenilor europeni este pilonul central al Tratatulului de la
Lisabona. Prin urmare, un accent important se pune pe îmbunătăţirea politicilor
în domeniul sănătăţii. Tratatul prevede o serie de măsuri care au ca obiectiv
direct protecţia sănătăţii publice, abordând inclusiv problema fumatului şi a
abuzului de alcool. Pentru a consolida protecţia pacienţilor, UE poate stabili
standarde privind produsele şi aparatura medicală. În acelaşi timp, Tratatul
ajută statele membre să monitorizeze semnele care indică existenţa unor
ameninţări transfrontaliere grave, precum gripa aviară. În cazul în care astfel
de ameninţări se concretizează, Tratatul le permite ţărilor UE să-şi mobilizeze
toate resursele în mod coerent şi eficient.

Serviciile publice
Tratatul de la Lisabona recunoaşte rolul pe care îl joacă serviciile publice în
dezvoltarea coeziunii sociale şi regionale – transporturile, educaţia, asistenţa
medicală sunt fundamentale pentru fiecare dintre noi. În anexa la Tratatul de la
Lisabona figurează un protocol special care stabileşte principalele modalităţi prin
care se poate ameliora eficienţa serviciilor de interes general.

Politica regională
Tratatul de la Lisabona consolidează, totodată, coeziunea economică, socială
şi teritorială în cadrul Uniunii Europene. Pentru prima dată, principiul coeziunii
teritoriale este inclus în obiectivele UE. Tratatul de la Lisabona atribuie un rol
mai important regiunilor. Principiul subsidiarităţii, potrivit căruia UE acţionează
doar atunci când rezultatele pot fi mai uşor obţinute la nivel comunitar decât la
nivel naţional, se va aplica, acum, inclusiv la nivel local şi regional.

Cercetare
Tratatul de la Lisabona plasează în centrul politicii de cercetare crearea unui
Spaţiu European de Cercetare care să permită libera circulaţie a cercetătorilor,
a cunoştinţelor ştiinţifice şi a tehnologiei. Într-o perioadă în care apar noi actori
mondiali interesaţi de elaborarea unor proiecte spaţiale, Tratatul creează şi o
nouă bază juridică pentru o politică spaţială coerentă - o dovadă clară a faptului

7
 că Europa nu-şi poate permite să treacă cu vederea beneficiile economice şi
strategice ale unei politici spaţiale.

Politica comercială
Pentru ca toată lumea să prospere, tranzacţiile comerciale trebuie să se
desfăşoare în mod corect şi liber. Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de
aplicare a politicii comerciale pentru a include şi investiţiile străine directe.
Instrumentele proprietăţii intelectuale, precum mărcile înregistrate, desenele
industriale, patentele, drepturile de autor, reprezintă unul dintre motoarele care
pun în mişcare inovaţia, creşterea economică şi competitivitatea. Tratatul de la
Lisabona facilitează uniformizarea protecţiei la nivel european.

Sport
Tratatul de la Lisabona deschide calea către o dimensiune europeană
autentică în domeniul sportiv. Noile prevederi permit UE să sprijine, să
coordoneze şi să completeze acţiunile statelor membre, promovând
imparţialitatea şi transparenţa în ceea ce priveşte competiţiile sportive şi
cooperarea dintre organismele sportive. De asemenea, protejează integritatea
fizică şi morală a sportivilor, acordând o atenţie deosebită tinerilor.

Economie
Zona euro, formată din ţările care au adoptat moneda unică, va funcţiona mai
bine după adoptarea Tratatului de la Lisabona. Comisia poate să transmită
avertismente „directe” statelor membre a căror disciplină financiară nu foarte
riguroasă riscă să pună în pericol buna funcţionare a zonei euro.

Protecţia datelor
Tratatul de la Lisabona afirmă clar că fiecare persoană are dreptul la protecţia
datelor cu caracter personal. Acest drept este înscris şi în Carta drepturilor
fundamentale.

Turism
Tratatul de la Lisabona creează o nouă bază juridică dedicată în întregime
turismului, menită să consolideze statutul UE ca principală destinaţie turistică a
lumii.

Tratatul de la Lisabona conturează o nouă arhitectură instituţională. Tratatul

nu înlocuieşte însă voinţa politică a liderilor europeni, necesară pentru ca
prevederile textului să fie transpuse în practică. Europa va avea pârghiile pentru
a fi mai puternică, pentru a fi modernă, eficientă şi democratică, trebuie doar să
le folosească.
Uniunea îşi întăreşte locul în lume şi devine cea mai în măsură să propună soluţii
optime la nivel mondial, nu să le impună!

8
Bibliografie :

www.dw-world.de
www.europa.eu
www.dae.gov.ro