Încrederea în sine

Ralph Waldo Emerson

1841

„Ne te quaesiveris extra”.

„Omul este propria sa vedetă; iar sufletul care poate reda un om

cinstit •i perfect, porunce•te toată lumina, toată influen•a, toată
soarta; Nimic pentru el nu cade devreme sau prea târziu. Actele
noastre sunt îngerii no•tri, sau buni sau bolnavi, umbrele noastre
fatale care merg pe lângă noi. ”

Epilog la Beaumont •i Forta omului cinstit al lui Fletcher

Aruncă bâlbâitul pe stânci, suge-l cu tetina

lupei; Iernat cu •oimul •i vulpea, puterea •i
viteza sunt mâini •i picioare.

Am citit zilele trecute câteva versuri scrise de un eminent pictor care erau originale •i nu
conven•ionale. Sufletul aude întotdeauna o mustrare în astfel de rânduri, să fie subiectul cum ar fi.
Sentimentul pe care îl insuflă este mai valoros decât orice gând pe care l-ar putea con•ine. Să-•i
crezi propriul gând, să crezi că ceea ce este adevărat pentru tine în inima ta privată este adevărat
pentru to•i oamenii - adică geniu. Rosti•i convingerea dvs. latentă •i va fi sensul universal; pentru că
cel mai adânc în timp cuvenit devine cel mai extrem, - •i primul nostru gând ne este redat de
trâmbi•ele Judecă•ii de Apoi. Fiind cunoscută vocea min•ii pentru fiecare, cel mai mare merit pe care
îl atribuim lui Moise, Platon •i Milton este acela că ei au pus la îndoială căr•i •i tradi•ii •i nu au vorbit
despre ceea ce au spus oamenii. Un om ar trebui să înve•e să detecteze •i să urmărească acea
strălucire de lumină care îi străluce•te mintea din interior, mai mult decât strălucirea fermamentului
bardilor •i în•elep•ilor. Inca

1
renun•ă fără preaviz la gândul său, pentru că este al lui. În fiecare lucrare de geniu recunoa•tem
propriile noastre gânduri respinse: ele se întorc la noi cu o anumită măre•ie înstrăinată. Marile opere
de artă nu au o lec•ie mai importantă pentru noi decât aceasta. Ei ne înva•ă să respectăm impresia
noastră spontană cu o flexibilitate bună, mai ales atunci când întregul strigăt al vocilor este de
cealaltă parte. Altfel, mâine un străin va spune cu bun sim• cu precizie ce am gândit •i am sim•it tot
timpul •i vom fi obliga•i să luăm cu ru•ine propria noastră părere de la altul.

Există un moment în educa•ia fiecărui om când ajunge la convingerea că invidia este ignoran•a;
că imita•ia este sinucidere; că trebuie să se ia în bine, în rău, ca por•iune; că, de•i universul larg
este plin de bine, nici un sâmbure de porumb hrănitor nu poate veni la el, decât prin truda sa dăruită
acelei pământuri care i se dă să lucreze. Puterea care rezidă în el este nouă în natură •i nimeni, în
afară de el, •tie ce poate face •i nici nu •tie până nu a încercat. Nu degeaba o fa•ă, un personaj, un
fapt îi face multă impresie, iar altul nici unul. Această sculptură din memorie nu este lipsită de
armonie prestabilită. Ochiul a fost plasat acolo unde ar trebui să cadă o rază, pentru a putea depune
mărturie despre acea rază. Noi doar pe jumătate ne exprimăm •i ne este ru•ine de acea idee divină
pe care fiecare dintre noi o reprezintă. Poate fi încredere în siguran•ă ca fiind propor•ională •i cu
probleme bune, astfel încât să fie împărtă•ită cu fidelitate, dar Dumnezeu nu va face lucrarea sa
manifestată de la•i. Un bărbat este u•urat •i gay atunci când •i-a pus inima în munca sa •i a făcut tot
posibilul; dar ceea ce a spus sau făcut altfel, nu-i va da pace. Este o eliberare care nu dă rezultate.
În încercarea geniului său îl părăse•te; nicio muză nu se împrietene•te; nici o inven•ie, nici o
speran•ă.

Ai încredere în tine: fiecare inimă vibrează la acea sfoară de fier. Accepta•i locul pe care vi l-a
găsit providen•a divină, societatea contemporanilor vo•tri, legătura evenimentelor. Bărba•ii mari au
făcut întotdeauna acest lucru •i s-au considerat copiii geniului vârstei lor, trădându-•i percep•ia că
absolut de încredere era a•ezat în inima lor, lucrând prin mâinile lor, predominând în toată fiin•a lor.
•i acum suntem bărba•i •i trebuie să acceptăm în mintea cea mai înaltă acela•i destin transcendent;
•i nu minori •i invalizi într-un col• protejat, nu la•i care zboară înainte de o revolu•ie, ci ghizi,
răscumpărători •i binefăcători, ascultând de Atotputernicul efort •i avansând spre Haos •i întuneric.

Ce frumoase oracole ne oferă natura pe acest text, în fa•a •i comportamentul copiilor, al

bebelu•ilor •i chiar al brute! Mintea aceea împăr•ită •i rebelă,

2
acea neîncredere într-un sentiment, deoarece aritmetica noastră a calculat for•a •i mijloacele opuse
scopului nostru, acestea nu. Mintea lor fiind întreagă, ochiul lor este încă neînvins •i, atunci când ne
uităm în fa•a lor, suntem descumpăra•i. Copilăria nu se conformează nimănui: toate se conformează
ei, astfel încât un prunc face de obicei patru sau cinci din adul•ii care vorbesc •i se joacă cu ea.
A•adar, Dumnezeu a armat tinere•ea, pubertatea •i bărbă•ia, nu mai pu•in, cu propriul său farmec •i
farmec, •i le-a făcut de invidiat •i plin de har •i de preten•iile sale de a nu fi supuse, dacă va rămâne
singur. Nu crede•i că tânărul nu are for•ă, pentru că el nu poate vorbi cu voi •i cu mine. Hark! în
camera alăturată vocea lui este suficient de clară •i emfatică. Se pare că •tie să vorbească cu
contemporanii săi. Bashful sau îndrăzne•, atunci va •ti cum să ne facă pe seniori foarte inutili.

Non•alan•a băie•ilor care sunt siguri de o cină •i care ar dispre•ui la fel de mult ca un lord să
facă sau să spună că trebuie să o concilieze, este atitudinea sănătoasă a naturii umane. Un băiat
este în salon ceea ce este groapa în casa de joacă; independent, iresponsabil, uitându-se din col•ul
său la astfel de oameni •i fapte care trec, el încearcă •i le condamnă pe meritele lor, în modul rapid,
sumar al băie•ilor, la fel de bun, rău, interesant, prostesc, elocvent, supărător. El nu se împotmole•te
niciodată despre consecin•e, despre interese: dă un verdict independent, autentic. Trebuie să-l
curtezi: el nu te curtează. Dar omul este, parcă, bătut în închisoare de con•tiin•a sa. De îndată ce a
ac•ionat sau a vorbit odată cu eclat, este o persoană angajată, urmărită de simpatia sau ura sutelor,
ale căror sec•iuni trebuie acum să intre în contul său. Nu există Lethe pentru asta. Ah, că ar putea
trece din nou în neutralitatea lui! Cine poate evita astfel toate angajamentele •i, după ce a observat,
a observat din nou din aceea•i nevinovată neprevăzută, nepărtinitoare, nedreptată, trebuie să fie
întotdeauna formidabil. El avea să spună păreri cu privire la to•i aerii care treceau, care, văzând că
nu sunt private, ci necesare, se vor scufunda ca săge•ile în urechea oamenilor •i le-ar pune în frică.

Acestea sunt vocile pe care le auzim în singurătate, dar ele devin slabe •i inaudibile pe măsură
ce intrăm în lume. Societatea de pretutindeni este în conspira•ie împotriva bărbă•iei fiecăruia dintre
membrii săi. Societatea este o societate pe ac•iuni, în care membrii sunt de acord, pentru asigurarea
mai bună a pâinii sale fiecărui ac•ionar, să predea libertatea •i cultura consumatorului. Virtutea în
cele mai multe cereri este conformitatea. Încrederea în sine este aversiunea sa. Nu iube•te realită•ile
•i creatorii, ci numele •i obiceiurile.

Oricine ar fi un om trebuie să fie un nonconformist. Cel care ar aduna palmele nemuritoare nu

trebuie să fie împiedicat de numele bunătă•ii, ci trebuie

3
explorează dacă este bunătate. Nimic nu este în cele din urmă sacru decât integritatea propriei
min•i. Absolvă-te la tine însu•i •i vei avea mânia lumii. Îmi amintesc un răspuns pe care, când eram
destul de tânăr, am fost îndemnat să îl adresez unui consilier valoros, care obi•nuia să mă
împuternicească cu vechile doctrine dragi ale bisericii. La spusele mele, ce legătură am cu
sacralitatea tradi•iilor, dacă trăiesc în întregime din interior? prietenul meu mi-a sugerat,

- „Dar aceste impulsuri pot fi de jos, nu de sus.” I-am răspuns: „Nu mi se par a fi a•a; dar dacă sunt copilul Diavolului, voi trăi atunci

din Diavol ”. Nicio lege nu poate fi sacră pentru mine decât cea a naturii mele. Bine •i rău nu sunt decât nume foarte u•or de

transferat la asta sau la aceasta; singurul drept este ceea ce este după constitu•ia mea, singurul gre•it care este împotriva ei. Un om

trebuie să se poarte în prezen•a oricărei opozi•ii, de parcă fiecare lucru ar fi titular •i efemer, dar el. Mi-e ru•ine să mă gândesc cât de

u•or capitulăm în fa•a insignelor •i a numelor, a societă•ilor mari •i a institu•iilor moarte. Fiecare individ decent •i bine vorbit mă

afectează •i mă leagăne•te mai mult decât este corect. Ar trebui să merg în pozi•ie verticală •i vitală •i să spun adevărul grosolan în

toate modurile. Dacă răutatea •i vanitatea poartă haina filantropiei, va trece asta? Dacă un bigot supărat î•i asumă această

abundentă cauză a Desfiin•ării •i vine la mine cu ultimele sale ve•ti din Barbado, de ce să nu-i spun: „Du-te, iube•te copilul tău;

iubeste-ti taietorul de lemne: fii cuminte si modest: ai acel har; •i nu vopsi niciodată ambi•ia ta dură, neharitabilă, cu această

incredibilă duio•ie pentru oamenii de culoare de o mie de kilometri. Iubirea ta de departe este rău acasă. Aspră •i fără gra•ie ar fi o

astfel de salutare, dar adevărul este mai frumos decât afectarea iubirii. Bunătatea ta trebuie să aibă o anumită margine, - altfel nu

este una. Doctrina urii trebuie propovăduită ca contracarare a doctrinei iubirii atunci când pule •i plânge. Evit tatăl, mama, so•ia •i

fratele, când mă sună geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii, de ce să nu-i spun: „Du-te, iube•te pruncul tău; iubeste-ti

taietorul de lemne: fii cuminte si modest: ai acel har; •i nu vopsi niciodată ambi•ia ta dură, neharitabilă, cu această incredibilă duio•ie

pentru oamenii de culoare de o mie de kilometri. Iubirea ta de departe este rău acasă. Aspră •i fără gra•ie ar fi o astfel de salutare,

dar adevărul este mai frumos decât afectarea iubirii. Bunătatea ta trebuie să aibă o anumită margine, - altfel nu este una. Doctrina urii

trebuie propovăduită ca contracarare a doctrinei iubirii atunci când pule •i plânge. Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele, când mă sună

geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii, de ce să nu-i spun: „Du-te, iube•te pruncul tău; iubeste-ti taietorul de lemne: fii

cuminte si modest: ai acel har; •i nu vă lăsa•i niciodată ambi•ia voastră dură, neharitabilă, cu această duio•ie incredibilă pentru

oamenii de culoare de o mie de kilometri. Iubirea ta de departe este rău acasă. Aspră •i fără gra•ie ar fi un astfel de salut, dar

adevărul este mai frumos decât afectarea iubirii. Bunătatea ta trebuie să aibă o anumită margine, - altfel nu este una. Doctrina urii

trebuie propovăduită ca contracarare a doctrinei iubirii atunci când pule •i plânge. Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele, când mă sună

geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii, ambi•ie necaritabilă cu această incredibilă tandre•e pentru oamenii de culoare de

la o mie de mile. Iubirea ta de departe este rău acasă. Aspră •i fără gra•ie ar fi un astfel de salut, dar adevărul este mai frumos decât

afectarea iubirii. Bunătatea ta trebuie să aibă o anumită margine, - altfel nu este una. Doctrina urii trebuie propovăduită ca

contracarare a doctrinei iubirii atunci când pule •i plânge. Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele, când mă sună geniul meu. A• scrie pe

buiandrugele stâlpului u•ii, ambi•ie necaritabilă cu această incredibilă tandre•e pentru oamenii de culoare de la o mie de mile. Iubirea

ta de departe este rău acasă. Aspră •i fără gra•ie ar fi un astfel de salut, dar adevărul este mai frumos decât afectarea iubirii.

Bunătatea ta trebuie să aibă o anumită margine, - altfel nu este una. Doctrina urii trebuie propovăduită ca contracarare a doctrinei

iubirii atunci când pule •i plânge. Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele, când mă sună geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii,

Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele, când mă sună geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii, Evit tatăl, mama, so•ia •i fratele,

când mă sună geniul meu. A• scrie pe buiandrugele stâlpului u•ii, Capriciu. Sper să fie ceva mai bun decât capriciul în cele din urmă,

dar nu putem petrece ziua în explica•ii. A•tepta•i-mă să nu arăt cauza de ce caut sau de ce exclud compania. Apoi, din nou, nu-mi spune•i, a•a cum a făcut azi un om bun, d

4
mărturise•te-te cu ru•ine uneori cedez •i dau dolarul, este un dolar rău pe care până la urmă voi
avea bărbă•ia să-l re•in.
Virtutile sunt, în estimarea populară, mai degrabă excep•ia decât regula. Acolo este omul •i virtu•ile
sale. Bărba•ii fac ceea ce se nume•te o ac•iune bună, ca o parte a curajului sau a carită•ii, la fel cum
ar plăti o amenda în compensarea neprezentării zilnice la paradă. Lucrările lor sunt făcute ca o
scuză sau o atenuare a vie•ii lor în lume - deoarece invalizii •i nebunii plătesc un consiliu superior.
Virtutile lor sunt peniten•e. Nu doresc să expiat, ci să trăiesc. Via•a mea este pentru ea însă•i •i nu
pentru un spectacol. Prefer mult să fie de o tulpină mai mică, deci să fie autentică •i egală, decât să
fie sclipitoare •i instabilă. Îmi doresc să fie sănătos •i dulce •i să nu aibă nevoie de dietă •i
sângerare. Cer dovezi primare că sunte•i bărbat •i refuz acest apel de la om la ac•iunile sale. •tiu că
pentru mine nu este diferit dacă fac sau interzic ac•iunile care sunt considerate excelente. Nu pot să
accept să plătesc un privilegiu în cazul în care am un drept intrinsec. Oricât de pu•ine •i răutăcioase
ar fi darurile mele, sunt de fapt •i nu am nevoie pentru propria mea asigurare sau asigurarea
semenilor mei de nici o mărturie secundară.

Ceea ce trebuie să fac este tot ceea ce mă prive•te, nu ceea ce cred oamenii. Această regulă,
la fel de grea în via•a reală •i în cea intelectuală, poate servi pentru întreaga distinc•ie între măre•ie
•i răutate. Este mai greu, pentru că îi vei găsi întotdeauna pe cei care cred că •tiu care este datoria
ta mai bine decât o •tii tu. În lume este u•or să trăie•ti după părerea lumii; în singurătate este u•or să
trăim după al nostru; dar marele om este acela care în mijlocul mul•imii păstrează cu dulcea•ă
desăvâr•ită independen•a singurătă•ii.

Obiec•ia de a vă conforma cu uzan•ele care v-au devenit moarte este că vă risipe•te for•a. Εi
pierde timpul •i î•i estompează impresia caracterului tău. Dacă men•ine•i o biserică moartă,
contribui•i la o societate biblică moartă, vota•i cu un partid grozav fie pentru guvern, fie împotriva ei,
răspândi•i masa ca menajeri de bază, - sub toate aceste ecrane am dificultate să detectez omul
exact care sunte•i . •i, desigur, atât de multă for•ă este retrasă din via•a voastră corectă. Dar fă-•i
munca •i te voi cunoa•te. Fă-•i munca •i te vei întări. Un om trebuie să ia în considerare ceea ce un
orb este acest joc al conformită•ii. Dacă vă cunosc secta, vă anticipez argumentele. Aud un
predicator anun•ând pentru textul •i subiectul său oportunitatea uneia dintre institu•iile bisericii sale.
Nu •tiu dinainte că nu poate spune un cuvânt nou •i spontan? Nu •tiu că, cu toată această osten•ie
de a examina motivele institu•iei, el nu va face a•a ceva? Nu •tiu că el este angajat în sinea lui să nu
se uite, ci la unul

5
partea, - partea permisă, nu ca om, ci ca ministru parohial? El este un avocat re•inut, iar aceste
aeruri ale băncii sunt cele mai goale. Ei bine, majoritatea bărba•ilor •i-au legat ochii cu una sau alta
batistă •i s-au ata•at de una dintre aceste comunită•i de opinie. Această conformitate le face să nu
fie false în câteva detalii, autorii a câteva minciuni, ci false în toate detaliile. Fiecare adevăr al lor nu
este chiar adevărat. Cei doi nu sunt cei doi reali, cei patru nu sunt cei patru reali; astfel încât fiecare
cuvânt pe care îl spun ne mâhne•te •i nu •tim de unde să începem să-i îndreptăm. Între timp, natura
nu încetine•te să ne echipeze în uniforma de închisoare a partidului la care aderăm. Ajungem să
purtăm o singură tăietură de fa•ă •i figură •i dobândim cu grade cea mai blândă expresie asinină.
Există o experien•ă mortificantă în special, care nu omite să se răzgândească •i în istoria generală;
Mă refer la „chipul prostesc de laudă”, zâmbetul for•at pe care îl îmbrăcăm în companie, unde nu ne
sim•im în largul nostru ca răspuns la o conversa•ie care nu ne interesează. Mu•chii, nu mi•ca•i
spontan, ci mi•ca•i de o slăbiciune uzurpatoare scăzută, se strâng în jurul conturului fe•ei cu
senza•ia cea mai dezagreabilă.

Pentru neconformitate, lumea te biciuie•te cu nemul•umirea ei. •i, prin urmare, un om trebuie să
•tie să estimeze o fa•ă acră. Oamenii din spate îl privesc îngrozitor pe strada publică sau în salonul
prietenilor. Dacă această aversiune î•i avea originea în dispre• •i rezisten•ă ca ale sale, s-ar putea
să plece acasă cu o înfă•i•are tristă; dar fe•ele acre ale mul•imii, ca •i fe•ele lor dulci, nu au nici o
cauză profundă, dar sunt îmbrăcate •i o ff pe măsură ce bate vântul •i un ziar ne îndeamnă. Cu toate
acestea, nemul•umirea mul•imii este mai formidabilă decât cea a senatului •i a colegiului. Este
suficient de u•or pentru un om ferm care cunoa•te lumea să curgă furia claselor cultivate. Furia lor
este decorată •i prudentă, pentru că sunt timizi ca ei în•i•i foarte vulnerabili. Dar când la furia lor
feminină se adaugă indignarea oamenilor,

Cealaltă teroare care ne sperie de încrederea în sine este coeren•a noastră; o reveren•ă fa•ă de actul sau
cuvântul nostru din trecut, deoarece ochii celorlal•i nu au alte date pentru calculul orbitei noastre decât actele
noastre din trecut •i suntem dispu•i să-i dezamăgim.

Dar de ce ar trebui să •ii capul peste umăr? De ce trage•i acest cadavru al memoriei voastre, ca
să nu contrazice•i oarecum ceea ce a•i spus

6
în acest sau alt loc public? Să presupunem că ar trebui să te contrazici; ce atunci? Se pare că este
o regulă a în•elepciunii să nu te bazezi niciodată numai pe memoria ta, abia în evenimente de
memorie pură, ci să aduci trecutul pentru judecată în prezentul cu o mie de ochi •i să trăie•ti
vreodată într-o nouă zi. În metafizica voastră a•i negat personalitatea Dumnezeirii: totu•i, atunci
când vin mi•cările devotate ale sufletului, da•i-le inima •i via•a, de•i ar trebui să-l îmbrace pe
Dumnezeu cu formă •i culoare. Lăsa•i teoria voastră, ca Iosif haina lui în mâna curvei •i fugi•i.

O consisten•ă nebună este hobgoblinul min•ilor mici, adorat de micii oameni de stat, filosofi •i
divini. Cu consecven•ă, un suflet mare nu are nimic de făcut. La fel de bine se poate preocupa de
umbra sa pe perete. Vorbe•te ceea ce crezi acum cu cuvinte grele •i mâine vorbe•te ce gânde•te
mâine din nou cu cuvinte grele, de•i contrazice fiecare lucru pe care l-ai spus astăzi. - „Ah, a•a că
vei fi sigur că vei fi în•eles gre•it”. - Este atât de rău, atunci, să fii în•eles gre•it? Pitagora a fost
în•eles gre•it, •i Socrate, •i Iisus, •i Luther, •i Copernic, •i Galileo •i Newton •i orice spirit pur •i
în•elept care a luat vreodată carne. A fi grozav înseamnă a fi în•eles gre•it.

Presupun că niciun om nu î•i poate încălca natura. Toate abilită•ile voin•ei sale sunt rotunjite de
legea fiin•ei sale, deoarece inegalită•ile Andilor •i Himmaleh sunt nesemnificative în curba sferei.
Nici nu contează cum îl măre•ti •i îl încerci. Un personaj este ca o strofă acrostică sau alexandrină; -
citi•i-l înainte, înapoi sau peste, scrie totu•i acela•i lucru. În această via•ă de lemn plăcută •i contrită
pe care mi-o îngăduie Dumnezeu, permite•i-mi să înregistrez zi de zi gândul meu cinstit fără
perspectivă sau retrospectivă •i, nu mă pot îndoi, va fi găsit simetric, de•i nu vreau să spun •i nu-l
văd. Cartea mea ar trebui să miroasă a pin •i să răsune cu zumzetul insectelor. Rândunica
deasupra ferestrei mele ar trebui să împletească firul sau paiul pe care îl poartă în factură •i în
pânza mea. Trecem pentru ceea ce suntem. Caracterul ne înva•ă deasupra voin•elor noastre.

Va exista un acord cu privire la orice varietate de ac•iuni, astfel încât fiecare să fie onest •i
natural în ceasul lor. Căci dintr-o singură voin•ă, ac•iunile vor fi armonioase, oricât de diferite ar
parea. Aceste soiuri sunt pierdute din vedere la o mică distan•ă, la o mică înăl•ime a gândirii. O
tendin•ă le une•te pe toate. Călătoria celei mai bune nave este o linie în zig-zag de o sută de
tachete. Vede•i linia de la o distan•ă suficientă •i se îndreaptă spre tendin•a medie. Ac•iunea ta
autentică se va explica •i va explica •i cealaltă ta autentică

7
ac•iuni. Conformitatea voastră nu explică nimic. Ac•ionează singur •i ceea ce ai făcut deja singur te
va justifica acum. Măre•ia face apel la viitor. Dacă pot fi azi suficient de fermă pentru a face bine •i
cu ochi dispre•ui•i, trebuie să fi făcut atât de mult chiar înainte ca să mă apăr acum. Fie cum va fi,
face•i chiar acum. Întotdeauna dispre•uie•te apari•iile •i întotdeauna po•i. For•a caracterului este
cumulativă. Toate zilele pierdute ale virtu•ii î•i dezvoltă sănătatea în acest sens. Ce face măre•ia
eroilor senatului •i a câmpului, care umple astfel imagina•ia? Con•tiin•a unui tren de zile mari •i
victorii în spate. Au aruncat o lumină unită asupra actorului în avans. El este asistat ca o escortă
vizibilă de îngeri. Acesta este cel care aruncă tunetul în vocea lui Chatham •i demnitatea în portul
Washingtonului •i America în ochii lui Adams. Onoarea ne este venerabilă pentru că nu este
efemeridă. Este întotdeauna o virtute veche. O venerăm azi pentru că nu este de azi. Îl iubim •i îi
aducem un omagiu, deoarece nu este o capcană pentru dragostea •i omagiul nostru, ci este
independent de sine, derivat de sine •i, prin urmare, de un vechi pedigree imaculat, chiar dacă este
prezentat la un tânăr.

Sper că în aceste zile am auzit ultimele aspecte de conformitate •i consecven•ă. Lasă cuvintele să fie privite •i ridicole de acum

înainte. În loc de gong pentru cină, să auzim un fluier de la focul spartan. Să nu ne plecăm niciodată •i să ne cerem scuze mai mult.

Un om grozav vine să mănânce acasă la mine. Nu vreau să-i fac plăcere; Îmi doresc ca el să-mi placă. Voi sta aici pentru omenire •i,

de•i a• face-o amabilă, a• face-o adevărată. Să ne reamintim •i să mustrăm mediocritatea lină •i satisfac•ia mizerabilă a vremurilor, •i

să aruncăm în fa•a obiceiurilor, a comer•ului •i a oficiului, fapt care este rezultatul întregii istorii, că există un mare gânditor •i actor

care lucrează oriunde un om lucrează; că un om adevărat nu apar•ine altui timp sau loc, ci este centrul lucrurilor. Acolo unde este,

există natură. El te măsoară pe tine •i pe to•i oamenii, •i toate evenimentele. De obicei, fiecare corp din societate ne aminte•te de

altceva sau de o altă persoană. Caracterul, realitatea, nu-•i aminte•te nimic altceva; are loc în întreaga crea•ie. Omul trebuie să fie

atât de mult, încât trebuie să facă toate circumstan•ele independente. Orice om adevărat este o cauză, o •ară •i o vârstă; necesită

spa•ii •i numere infinite •i timp pe deplin pentru a-•i îndeplini designul; - •i posteritatea pare să-i urmeze pa•ii ca tren de clien•i. S-a

născut un om Cezar •i, după veacuri, avem un Imperiu Roman. Hristos s-a născut •i milioane de min•i cresc •i se leagă de geniul său,

încât este confundat cu virtutea •i cu posibilul omului. O institu•ie este umbra prelungită a unui singur om; ca, Monahismul, al

Pustnicului Antonie; Reforma lui Luther; Quakerismul lui Fox; Metodism, fiecare corp din societate ne aminte•te de altceva sau de o

altă persoană. Caracterul, realitatea, nu-•i aminte•te nimic altceva; are loc în întreaga crea•ie. Omul trebuie să fie atât de mult, încât

trebuie să facă toate circumstan•ele independente. Orice om adevărat este o cauză, o •ară •i o vârstă; necesită spa•ii •i numere

infinite •i timp pe deplin pentru a-•i îndeplini designul; - •i posteritatea pare să-i urmeze pa•ii ca tren de clien•i. S-a născut un om

Cezar •i, după veacuri, avem un Imperiu Roman. Hristos s-a născut •i milioane de min•i cresc •i se leagă de geniul său, încât este

confundat cu virtutea •i cu posibilul omului. O institu•ie este umbra prelungită a unui singur om; ca, Monahismul, al Pustnicului

Antonie; Reforma lui Luther; Quakerismul lui Fox; Metodism, fiecare corp din societate ne aminte•te de altceva sau de o altă

persoană. Caracterul, realitatea, nu-•i aminte•te nimic altceva; are loc în întreaga crea•ie. Omul trebuie să fie atât de mult, încât

trebuie să facă toate circumstan•ele independente. Orice om adevărat este o cauză, o •ară •i o vârstă; necesită spa•ii •i numere

infinite •i timp pe deplin pentru a-•i îndeplini designul; - •i posteritatea pare să-i urmeze pa•ii ca tren de clien•i. S-a născut un om Cezar •i, după veacuri, avem un Imperiu Ro

8
de Wesley; Abolition, of Clarkson. Scipio, Milton numit „înăl•imea Romei”; •i toată istoria se rezolvă
foarte u•or în biografia câtorva persoane puternice •i serioase.

Atunci un om să-•i cunoască valoarea •i să •ină lucrurile sub picioarele sale. Să nu se uite sau
să fure sau să se ciocnească în sus •i în jos cu aerul unui băiat de caritate, al unui ticălos sau al
unui interloper, în lumea care există pentru el. Dar omul de pe stradă, care nu găse•te nici o valoare
în sine, care corespunde for•ei care a construit un turn sau a sculptat un zeu de marmură, se simte
sărac atunci când se uită la acestea. Pentru el, un palat, o statuie sau o carte costisitoare au un aer
străin •i interzis, la fel ca un echipament gay •i par să spună a•a: „Cine e•ti, domnule?” Cu toate
acestea, to•i sunt ai săi, pretenden•i pentru avizul său, peti•ionari la facultă•ile sale că vor ie•i •i vor
intra în posesia lor. Imaginea a•teaptă verdictul meu: nu este pentru a-mi porunci, dar trebuie să-mi
rezolv preten•iile de laudă. Fabula aceea populară a sotului care a fost ridicat mort beat pe stradă,
dus la casa ducelui,

Lectura noastră este mendicantă •i sicofantă. În istorie, imagina•ia noastră ne face fals.
Împără•ia •i domnia, puterea •i mo•ia sunt un vocabular mai obscur decât privatul John •i Edward
într-o casă mică •i o muncă obi•nuită; dar lucrurile vie•ii sunt la fel pentru amândoi; suma totală a
ambelor este aceea•i. De ce toată această respectare fa•ă de Alfred, Scanderbeg •i Gustavus? Să
presupunem că erau virtuo•i; s-au uzat de virtute? O miză atât de mare depinde de actul tău privat
de azi, după cum au urmat pa•ii lor publici •i renumi•i. Când bărba•ii priva•i vor ac•iona cu puncte de
vedere originale, luciul va fi transferat de la ac•iunile regilor la cele ale domnilor.

Lumea a fost instruită de regii ei, care au magnetizat atât de mult ochii na•iunilor. Acest simbol
colosal a învă•at respectul reciproc care se datorează de la om la om. Loialitatea veselă cu care
oamenii l-au lăsat pretutindeni pe rege, nobil sau marele proprietar să meargă printre ei după o lege
proprie, să-•i facă propria scară de oameni •i lucruri •i să inverseze pe ale lor, să plătească beneficii
nu cu bani, ci cu cinste •i reprezentând legea în persoana sa, era hierogliful prin care ace•tia î•i
semnificau în mod obscur con•tiin•a propriului lor drept •i a înfrumuse•ării, dreptul fiecărui om.

Magnetismul pe care îl exercită toată ac•iunea originală este explicat atunci când întrebăm motivul
încrederii în sine. Cine este administratorul? Ce este aborigenul

9
Sinele, pe care se poate baza o încredere universală? Care este natura •i puterea acelei stele •tiin•ifice, fără paralaxă, fără elemente

calculabile, care trage o rază de frumuse•e chiar în ac•iuni banale •i impure, dacă apare cea mai mică marcă de independen•ă?

Ancheta ne conduce la acea sursă, deodată esen•a geniului, a virtu•ii •i a vie•ii, pe care o numim spontaneitate sau instinct. Denumim

această în•elepciune primară drept Intu•ie, în timp ce toate învă•ăturile ulterioare sunt învă•ături. În acea for•ă profundă, ultimul fapt

în spatele căruia analiza nu poate merge, toate lucrurile î•i găsesc originea comună. Căci, sentimentul de a fi care se ridică în orele

calme, nu •tim cum, în suflet, nu este diferit de lucruri, de spa•iu, de lumină, de timp, de om, ci unul cu ele •i provine evident din

acela•i lucru sursa de unde provin •i via•a •i fiin•a lor. Mai întâi împărtă•im via•a prin care lucrurile există •i apoi le vedem ca aparen•e

în natură •i uităm că am împărtă•it cauza lor. Iată izvorul ac•iunii •i al gândirii. Iată plămânii acelei inspira•ii care oferă omului

în•elepciune •i care nu poate fi negat fără impietate •i ateism. Ne întindem în poala unei inteligen•e imense, care ne face receptori ai

adevărului său •i organe ale activită•ii sale. Când discernem dreptatea, când discernem adevărul, nu facem nimic din noi în•ine, ci

permitem o trecere la grinzile sale. Dacă ne întrebăm de unde vine acest lucru, dacă încercăm să pătrundem în sufletul care

cauzează, toată filosofia este de vină. Prezen•a sau absen•a sa este tot ce putem. Fiecare om face o discriminare între actele

voluntare ale min•ii sale •i percep•iile sale involuntare •i •tie că percep•iilor sale involuntare se datorează o credin•ă perfectă. Poate

că gre•e•te în exprimarea lor, dar •tie că aceste lucruri sunt atât de asemănătoare, precum ziua •i noaptea, de necontestat. Ac•iunile

•i achizi•iile mele voite nu sunt decât itinerante; - cea mai inactivă reverie, cea mai slabă emo•ie nativă, îmi comandă curiozitatea •i

respectul. Oamenii lipsi•i de gânduri contrazic la fel de u•or afirma•ia percep•iilor ca a opiniilor sau, mai degrabă, mult mai u•or; căci

nu fac distinc•ie între percep•ie •i no•iune. Le place să aleg să văd a•a ceva. Dar percep•ia nu este capricioasă, ci fatală. Dacă văd o

trăsătură, copiii mei o vor vedea după mine •i, în timp, toată omenirea - de•i este posibil ca nimeni să nu o fi văzut înaintea mea. Căci

percep•ia mea despre el este la fel de importantă ca soarele. Ac•iunile •i achizi•iile mele voite nu sunt decât itinerante; - cea mai

inactivă reverie, cea mai slabă emo•ie nativă, îmi comandă curiozitatea •i respectul. Oamenii lipsi•i de gânduri contrazic la fel de u•or

afirma•ia percep•iilor ca a opiniilor sau, mai degrabă, mult mai u•or; căci nu fac distinc•ie între percep•ie •i no•iune. Le place să aleg

să văd a•a ceva. Dar percep•ia nu este capricioasă, ci fatală. Dacă văd o trăsătură, copiii mei o vor vedea după mine •i, în timp, toată

omenirea - de•i este posibil ca nimeni să nu o fi văzut înaintea mea. Căci percep•ia mea despre el este la fel de importantă ca

soarele. Ac•iunile •i achizi•iile mele voite nu sunt decât itinerante; - cea mai inactivă reverie, cea mai slabă emo•ie nativă, îmi

comandă curiozitatea •i respectul. Oamenii lipsi•i de gânduri contrazic la fel de u•or afirma•ia percep•iilor ca a opiniilor sau, mai

degrabă, mult mai u•or; căci nu fac distinc•ie între percep•ie •i no•iune. Le place să aleg să văd a•a ceva. Dar percep•ia nu este

capricioasă, ci fatală. Dacă văd o trăsătură, copiii mei o vor vedea după mine •i, în timp, toată omenirea - de•i este posibil ca nimeni

să nu o fi văzut înaintea mea. Căci percep•ia mea despre el este la fel de importantă ca soarele. nu fac distinc•ie între percep•ie •i

no•iune. Le place să aleg să văd a•a ceva. Dar percep•ia nu este capricioasă, ci fatală. Dacă văd o trăsătură, copiii mei o vor vedea

după mine •i, în timp, toată omenirea - de•i este posibil ca nimeni să nu o fi văzut înaintea mea. Căci percep•ia mea despre el este la

fel de importantă ca soarele. nu fac distinc•ie între percep•ie •i no•iune. Le place să aleg să văd a•a ceva. Dar percep•ia nu este

capricioasă, ci fatală. Dacă văd o trăsătură, copiii mei o vor vedea după mine •i, în timp, toată omenirea - de•i este posibil ca nimeni să nu o fi văzut înaintea mea. Căci perc

Rela•iile sufletului cu spiritul divin sunt atât de pure, încât este profan să căutăm să interpunem
ajutoare. Trebuie ca atunci când vorbe•te Dumnezeu să comunice nu un singur lucru, ci toate
lucrurile; ar trebui să umple lumea cu vocea sa; ar trebui să împră•tie lumină, natură, timp, suflete,
din centrul gândului prezent; iar data nouă •i noua creează întregul. Ori de câte ori o minte este
simplă •i prime•te o în•elepciune divină, lucrurile vechi trec, - înseamnă,

10
cad profesori, texte, temple; trăie•te acum •i absoarbe trecutul •i viitorul în ora prezentă. Toate
lucrurile sunt făcute sacre în raport cu ea, - una la fel de mult ca alta. Toate lucrurile sunt dizolvate
în centrul lor de cauza lor •i, în miracolul universal, miracolele meschine •i particulare dispar. Dacă,
prin urmare, un om pretinde că •tie •i vorbe•te despre Dumnezeu •i te poartă înapoi la frazeologia
unei vechi na•iuni mouldered dintr-o altă •ară, într-o altă lume, nu-l crede. Ghinda este mai bună
decât stejarul care este plinătatea •i desăvâr•irea ei? Este părintele mai bun decât copilul în care •i-a
aruncat fiin•a coaptă? De unde, atunci, acest cult al trecutului? Secolele sunt conspiratori împotriva
sănătă•ii •i autorită•ii sufletului. Timpul •i spa•iul nu sunt decât culori fiziologice pe care le face
ochiul, dar sufletul este luminos; unde este, este ziua; unde era, este noapte; iar istoria este o
impertinen•ă •i un prejudiciu, dacă este ceva mai mult decât un apologiu vesel sau o parabolă a
fiin•ei •i devenirii mele.

Omul este timid •i apologetic; el nu mai este drept; el nu îndrăzne•te să spună „cred”, „sunt”, ci
citează pe un sfânt sau în•elept. Îi este ru•ine în fa•a firului de iarbă sau a trandafirului care suflă.
Aceste trandafiri de sub fereastra mea nu fac nicio referire la trandafirii de odinioară sau la cei mai
buni; sunt pentru ceea ce sunt; există astăzi cu Dumnezeu. Nu le este timp. Există pur •i simplu
trandafirul; este perfectă în fiecare moment al existen•ei sale. Înainte ca un mugur de frunze să
izbucnească, întreaga sa via•ă ac•ionează; în floarea completă nu mai există; în rădăcina frunzelor
nu este mai pu•in. Natura sa este satisfăcută •i satisface natura, în toate momentele. Dar omul
amână sau î•i aminte•te; el nu trăie•te în prezent, dar, cu ochiul întoars, deplânge trecutul sau, fără
să •ină seama de bogă•iile care îl înconjoară, stă pe vârfuri pentru a prevedea viitorul.

Acest lucru ar trebui să fie suficient de clar. Cu toate acestea, vede•i ce inteligen•e puternice nu
îndrăznesc să-l audă încă pe Dumnezeu însu•i, dacă nu vorbe•te frazeologia „Nu •tiu ce David,
Ieremia sau Pavel. Nu vom stabili întotdeauna un pre• atât de mare pentru câteva texte, pentru
câteva vie•i. Suntem ca ni•te copii care repetă pe scurt frazele bunicilor •i tutorilor •i, pe măsură ce
cresc, ale bărba•ilor cu talente •i caracter pe care au •ansa să-i vadă, - amintindu-•i cu durere
cuvintele exacte pe care le-au rostit; după aceea, când ajung în punctul de vedere pe care cei care
au rostit aceste ziceri, îl în•eleg •i sunt dispu•i să lase cuvintele să plece; căci, în orice moment, pot
folosi cuvintele la fel de bune când vine ocazia. Dacă trăim cu adevărat, vom vedea cu adevărat.
Este la fel de u•or pentru omul puternic să fie puternic, precum •i pentru cei slabi să fie slabi. Când
avem o nouă percep•ie,

11
Când un om trăie•te cu Dumnezeu, vocea lui va fi la fel de dulce ca murmurul pârâului •i fo•netul
porumbului.
•i acum, în sfâr•it, cel mai înalt adevăr despre acest subiect rămâne nespus; probabil nu se
poate spune; căci tot ceea ce spunem este amintirea far-o ff a intui•iei. Acest gând, prin ceea ce pot
aborda acum cel mai apropiat să-l spun, este acesta. Când binele este aproape de tine, când ai
via•ă în tine, nu este cunoscut sau obi•nuit; nu ve•i discerne amprentele nimănui; nu vei vedea fa•a
omului; nu vei auzi niciun nume; - calea, gândul, binele, vor fi cu totul ciudate •i noi. Acesta va
exclude exemplul •i experien•a. Iei calea de la om, nu la om. Toate persoanele care au existat
vreodată sunt mini•trii ei uita•i. Frica •i speran•a sunt la fel sub ea. Există oarecum scăzut chiar •i în
speran•ă. În ceasul viziunii, nu există nimic care să poată fi numit recuno•tin•ă •i nici bucurie.
Sufletul crescut peste pasiune prive•te identitatea •i cauzalitatea eternă, percepe existen•a de sine a
Adevărului •i Dreptului •i se calmează •tiind că toate lucrurile merg bine. Spa•iile vaste ale naturii,
Oceanul Atlantic, Marea de Sud, - intervale lungi de timp, ani, secole - nu au niciun motiv. Acest
lucru, pe care cred •i îl simt, stă la baza oricărei stări anterioare de via•ă •i circumstan•e, a•a cum
sta la baza prezentului meu, a ceea ce se nume•te via•ă •i a ceea ce se nume•te moarte.

Via•a folose•te doar, nu trăirea. Puterea încetează în momentul odihnei; ea rezidă în momentul
tranzi•iei de la un trecut la o nouă stare, în împu•cătura golfului, în aruncarea către un scop. Acest
fapt îl ură•te lumea, că sufletul devine; căci pentru totdeauna degradează trecutul, transformă toate
bogă•iile în sărăcie, toată reputa•ia într-o ru•ine, îl confundă pe sfânt cu ticălosul, îi îndepărtează în
mod egal pe Iisus •i Iuda. De ce, deci, ne bucurăm de autosincredere? În măsura în care sufletul
este prezent, va exista o putere nu sigură, ci agentă. A vorbi de încredere este un mod slab de a
vorbi extern. Vorbi•i mai degrabă despre ceea ce se bazează, pentru că func•ionează •i este. Cine
are mai multă ascultare decât mine mă stăpâne•te, de•i nu ar trebui să-•i ridice degetul. În jurul lui
trebuie să mă învârt prin gravita•ia spiritelor. Ne place retorica, atunci când vorbim de virtute
eminentă. Nu vedem încă că virtutea este Înăl•imea •i că un om sau o companie de oameni, plastică
•i permeabilă la principii, prin legea naturii trebuie să cople•ească •i să călărească toate ora•ele,
na•iunile, regii, oamenii boga•i, poe•ii, care nu sunt .

Acesta este ultimul fapt la care ajungem atât de repede la acest subiect, ca la fiecare subiect,
rezolu•ia tuturor în cel binecuvântat UNUI. Existen•a de sine este atributul cauzei supreme •i
constituie măsura binelui prin gradul în care intră în toate formele inferioare. Toate lucrurile reale
sunt a•a de

12
atâta virtute pe cât le con•in. Comer•ul, cre•terea, vânătoarea, vânătoarea de balene, războiul,
elocven•a, greutatea personală sunt oarecum •i îmi angajează respectul ca exemple ale prezen•ei •i
ac•iunii sale impure. Văd aceea•i lege care func•ionează în natură pentru conservare •i cre•tere.
Puterea este în natură măsura esen•ială a dreptului. Natura nu înseamnă nimic care să rămână în
regatele ei care nu se pot ab•ine. Geneza •i maturizarea unei planete, echilibrul •i orbita acesteia,
arborele îndoit recuperându-se de la vântul puternic, resursele vitale ale fiecărui animal •i legumă, sunt
demonstra•ii ale sufletului care se auto-sus•ine •i, prin urmare, care se bazează pe sine.

Astfel, to•i se concentrează: să nu mergem; să ne a•ezăm acasă cu cauza. Haide•i să uimim •i să

uimim zbuciumul intrus al oamenilor, al căr•ilor •i institu•iilor, printr-o simplă declara•ie a faptului divin.
Oferi•i invadatorilor să ia pantofii de pe picioarele lor, căci Dumnezeu este aici înăuntru. Simplitatea
noastră să le judece •i docilitatea noastră fa•ă de propria noastră lege demonstrează sărăcia naturii •i
a averii alături de bogă•iile noastre native.

Dar acum suntem o gloată. Omul nu se teme de om •i nici geniul său nu este îndemnat să
rămână acasă, să se pună în comunicare cu oceanul intern, dar pleacă în străinătate să ceară o
cană cu apă din urnele altor oameni. Trebuie să mergem singuri. Îmi place biserica tăcută înainte de
a începe slujba, mai bine decât orice predicare. Cât de departe ff, cât de mi•to, cât de castă arată
persoanele, le-a născut fiecăruia cu o incintă sau un sanctuar! Deci, să ne a•ezăm mereu. De ce ar
trebui să ne asumăm gre•elile prietenului nostru, sau so•iei, sau tatălui sau copilului, deoarece
acestea stau în jurul vetrei noastre sau se spune că au acela•i sânge? To•i oamenii au sângele
meu, iar eu am to•i oamenii. Nu pentru asta voi adopta petulan•a sau nebunia lor, chiar în măsura în
care îmi va fi ru•ine de asta. Dar izolarea voastră nu trebuie să fie mecanică, ci spirituală, adică
trebuie să fie înăl•are. Uneori, întreaga lume pare să fie în conspira•ie pentru a vă impune cu trifle
emfatice. Prieten, client, copil, boală, frică, lipsă, caritate, to•i bat deodată la u•a dulapului tău •i
spun: „Ie•i la noi”. Dar păstrează-•i starea; nu intra în confuzia lor. Puterea pe care o posedă
oamenii să mă enerveze, le dau printr-o curiozitate slabă. Nici un om nu se poate apropia de mine
decât prin actul meu. „Ceea ce iubim avem, dar prin dorin•ă ne îndepărtăm de dragoste.”

Dacă nu ne putem ridica imediat la sfin•enia ascultării •i a credin•ei, să ne împotrivim măcar

ispitelor noastre; să intrăm în starea de război •i să-i trezim pe Thor •i Woden, curaj •i constan•ă, în
sânii no•tri să•i. Acest lucru trebuie făcut în vremurile noastre bune, spunând adevărul. Verifica•i
această ospitalitate mincinoasă •i minciună. Nu mai trăi în a•teptarea acestor în•ela•i •i

13
în•elând oameni cu care conversăm. Spune-le: Tată, mamă, so•ie, frate, prieten, am trăit cu tine după apari•ii până acum. De aici

înainte sunt al adevărului. Să vă fie cunoscut faptul că de acum încolo nu mai respect nici o lege mai mică decât legea eternă. Nu voi

avea legăminte, ci proximită•i. Mă voi strădui să-mi hrănesc părin•ii, să-mi sus•in familia, să fiu so•ul cast al unei so•ii - dar aceste

rela•ii trebuie să le îndeplinesc după un mod nou •i fără precedent. Fac apel la obiceiurile tale. Trebuie să fiu eu însumi. Nu mă mai

pot rupe pentru tine sau pentru tine. Dacă mă po•i iubi pentru ceea ce sunt, vom fi cu atât mai ferici•i. Dacă nu po•i, voi căuta totu•i să

merit ce trebuie. Nu-mi voi ascunde gusturile sau aversiunile. Voi avea atât de multă încredere că ceea ce este adânc este sfânt, că

voi face cu tărie înaintea soarelui •i a lunii tot ce mă bucură în sine iar inima nume•te. Dacă e•ti nobil, te voi iubi; dacă nu e•ti, nu te

voi răni pe tine •i pe mine prin aten•ii ipocritice. Dacă e•ti adevărat, dar nu în acela•i adevăr cu mine, lipi•i-vă de tovară•ii vo•tri; Îmi voi

căuta al meu. Fac asta nu numai, ci smerit •i cu adevărat. Este la fel de interesul tău, al meu •i al tuturor oamenilor, oricât am trăit în

minciuni, să trăim în adevăr. Sună dur astăzi? În curând vei iubi ceea ce este dictat de natura ta, precum •i de a mea •i, dacă urmăm

adevărul, în cele din urmă ne va scoate în siguran•ă. - Dar a•a că le po•i da acestor prieteni durere. Da, dar nu-mi pot vinde libertatea

•i puterea, pentru a le salva sensibilitatea. În plus, toate persoanele au momentele lor de ra•iune, când privesc în regiunea adevărului

absolut; atunci mă vor justifica •i vor face acela•i lucru. Te voi iubi; dacă nu e•ti, nu te voi răni pe tine •i pe mine prin aten•ii ipocritice.

Dacă e•ti adevărat, dar nu în acela•i adevăr cu mine, lipi•i-vă de tovară•ii vo•tri; Îmi voi căuta al meu. Fac acest lucru nu numai, ci cu

umilin•ă •i cu adevărat. Este la fel de interesul tău, al meu •i al tuturor oamenilor, oricât am trăit în minciuni, să trăim în adevăr. Sună

dur astăzi? În curând ve•i iubi atât ceea ce este dictat de natura voastră, cât •i de a mea •i, dacă urmăm adevărul, în cele din urmă ne

va scoate în siguran•ă. - Dar a•a că le po•i da durere acestor prieteni. Da, dar nu-mi pot vinde libertatea •i puterea, pentru a le salva

sensibilitatea. În plus, toate persoanele au momentele lor de ra•iune, când privesc în regiunea adevărului absolut; atunci mă vor

justifica •i vor face acela•i lucru. Te voi iubi; dacă nu e•ti, nu te voi răni pe tine •i pe mine prin aten•ii ipocritice. Dacă e•ti adevărat, dar

nu în acela•i adevăr cu mine, lipi•i-vă de tovară•ii vo•tri; Îmi voi căuta al meu. Fac acest lucru nu numai, ci cu umilin•ă •i cu adevărat.

Este la fel de interesul tău, al meu •i al tuturor oamenilor, oricât am trăit în minciuni, să trăim în adevăr. Sună dur astăzi? În curând

ve•i iubi atât ceea ce este dictat de natura voastră, cât •i de a mea •i, dacă urmăm adevărul, în cele din urmă ne va scoate în siguran•ă. - Dar a•a că le po•i da acestor priete

Popula•ia crede că respingerea dvs. a standardelor populare este o respingere a tuturor

standardelor •i a simplului antinomianism; iar îndrăzne•ul senzualist va folosi numele filosofiei pentru
a-•i aurii crimele. Dar legea con•tiin•ei rămâne. Există doi confesioni•ti, într-unul sau altul dintre care
trebuie să fim mări•i. Pute•i să vă îndeplini•i runda de atribu•ii, clarificându-vă în direct, sau în re fl ex
cale. Lua•i în considerare dacă v-a•i satisfăcut rela•iile cu tatăl, mama, vărul, vecinul, ora•ul, pisica •i
câinele; dacă oricare dintre acestea te poate jefui. Dar pot să neglijez •i acest standard de reflec•ie
•i să mă absolv de mine. Am propriile mele afirma•ii severe •i cerc perfect. Refuză denumirea de
datorie pentru multe dintre cele numite datorii. Dar dacă îi pot achita datoriile, mă permite să renun•
la codul popular. Dacă cineva î•i imaginează că această lege este laxă, să păstreze porunca ei
într-o zi.

•i într-adevăr cere ceva divin în cel care a aruncat motivele comune ale umanită•ii •i s-a aventurat să
aibă încredere în el însu•i pentru un responsabil. Prea înaltă să fie inima lui, credincioasă voin•a lui, să-i
cură•e vederea, pentru ca el să poată fi în mod serios doctrină, societate, lege, pentru el, pentru ca un
scop simplu să fie pentru el

14
la fel de puternică pentru ceilal•i este necesitatea fierului!

Dacă cineva ia în considerare aspectele actuale ale ceea ce se nume•te prin distinc•ie
societate, va vedea nevoia acestor etici. Tendin•a •i inima omului par a fi atrase, iar noi devenim
scâncetori înfrico•ători. Ne este frică de adevăr, frică de avere, frică de moarte •i frică unul de
celălalt. Epoca noastră nu dă na•tere unor persoane grozave •i perfecte. Vrem bărba•i •i femei care
să renoveze via•a •i starea noastră socială, dar vedem că majoritatea firilor sunt insolvabile, nu î•i
pot satisface propriile dorin•e, au o ambi•ie în propor•ie cu for•a lor practică •i se apleacă •i cer•esc
zi •i noapte continuu . Gospodăria noastră este mendicantă, artele noastre, ocupa•iile noastre,
căsătoriile noastre, religia noastră, nu am ales, dar societatea a ales pentru noi. Suntem solda•i de
salon. Evităm bătălia dură a sor•ii, unde se na•te puterea.

Dacă tinerii no•tri pierd avort în primele lor întreprinderi, î•i pierd toată inima. Dacă tânărul
negustor e•uează, bărba•ii spun că este ruinat. Dacă geniul fi•ierului studiază la unul dintre colegiile
noastre •i nu este instalat într-un loc în decurs de un an în ora•ele sau suburbiile din Boston sau
New York, li se pare prietenilor săi •i lui însu•i că are dreptate când este descurajat •i în plângerea
restului vie•ii sale. Un băiat robust din New Hampshire sau Vermont, care la rândul său încearcă
toate profesiile, care o echipează, o cultivă, o vindă, •ine o •coală, predică, editează un ziar, merge la
Congres, cumpără un ora•, •i a•a mai departe, în ani succesivi •i întotdeauna, ca o pisică, cade pe
picioare, valorează o sută din aceste păpu•i de ora•. Merge la curent cu zilele sale •i nu simte ru•ine
că nu „studiază o profesie”, pentru că nu î•i amână via•a, ci trăie•te deja. Nu are o singură •ansă, ci
o sută de •anse. Lasă un stoic să deschidă resursele omului •i să le spună oamenilor că nu sunt
sălcii înclinate, ci se pot •i trebuie să se deta•eze; că, odată cu exercitarea încrederii în sine, vor
apărea noi puteri; că un om este cuvântul făcut din carne, născut pentru a vărsa vindecarea
na•iunilor, că ar trebui să-i fie ru•ine de compasiunea noastră •i că în momentul în care ac•ionează
de la sine, aruncând legile, căr•ile, idolatriile •i obiceiurile pe fereastră , nu ne mai milă de el, dar îi
mul•umim •i venerăm,

Este u•or de văzut că o mai mare încredere în sine trebuie să facă o revolu•ie în toate op•iunile
•i rela•iile oamenilor; în religia lor; în educa•ia lor; în căutările lor; modurile lor de via•ă; asocierea
lor; în proprietatea lor; în punctele lor de vedere speculative.

1. În ce rugăciuni î•i permit oamenii! Ceea ce ei numesc sfânt

O ffi ce nu este atât de curajos •i bărbătesc. Rugăciunea prive•te peste hotare •i cere

15
unele adăugiri străine vor veni printr-o virtute străină •i se vor pierde în labirinturi nesfâr•ite de natură
•i supranatural •i mediatorie •i miraculoasă. Rugăciunea care tânje•te o anumită marfă - orice lucru
mai pu•in decât orice bun,
- este vicios. Rugăciunea este contemplarea faptelor vie•ii din cel mai înalt punct de vedere. Este
monologul unui suflet privitor •i jubilant. Este duhul lui Dumnezeu care î•i spune lucrările bune. Dar
rugăciunea ca mijloc de a atinge un scop privat este răutatea •i furtul. Presupune dualism •i nu
unitate în natură •i con•tiin•ă. De îndată ce omul este la un loc cu Dumnezeu, nu va cer•i. El va
vedea apoi rugăciunea în orice ac•iune. Rugăciunea fermierului îngenuncheat în câmpul său pentru
a-l înlătura, rugăciunea vâsla•ului îngenuncheat cu lovitura de vâsle sunt adevărate rugăciuni auzite
în toată natura, de•i pentru scopuri ieftine. Caratach, în Bonduca lui Fletcher, când a fost îndemnat
să întrebe mintea zeului Audate, răspunde:

„Sensul său ascuns constă în eforturile noastre; Valorii no•tri sunt

cei mai buni zei ai no•tri. ”

Un alt fel de rugăciuni false sunt regretele noastre. Nemul•umirea este dorin•a de încredere în
sine: este fermitatea voin•ei. Regreta•i calamită•ile, dacă pute•i ajuta astfel pe cel mai rău; dacă nu,
participă la propria lucrare •i deja răul începe să fie reparat. Simpatia noastră este la fel de bază.
Venim la aceia care plâng prost •i ne a•ezăm •i plângem pentru companie, în loc să le transmitem
adevărul •i sănătatea în •ocuri electrice aspre, punându-i din nou în comunicare cu propria lor
ra•iune. Secretul averii este bucuria în mâinile noastre. Bine a•i venit din ce în ce mai mult la zei •i la
oameni este omul care se auto-ajută. Pentru el toate u•ile sunt largi: el îi salută toate limbile, toate
onorurile se încununează, toate privirile urmează cu dorin•ă. Iubirea noastră iese la el •i îl
îmbră•i•ează, pentru că nu avea nevoie de ea. Îl mângâiem •i îl sărbătorim solicitant •i scuzat, pentru
că •i-a •inut drumul •i a dispre•uit dezaprobarea noastră. Zeii îl iubesc pentru că oamenii îl urau.
„Pentru muritorul perseverent”, a spus Zoroastru, „binecuvânta•ii Nemuritori sunt rapizi”.

Precum rugăciunile bărba•ilor sunt o boală a voin•ei, tot a•a sunt •i crezurile lor o boală a
intelectului. Ei spun împreună cu acei israeli•i nebuni: „Să nu ne vorbească Dumnezeu, ca să nu
murim. Vorbe•te tu, vorbe•te pe oricine cu noi •i vom asculta. Peste tot sunt împiedicat să-l întâlnesc
pe Dumnezeu în fratele meu, pentru că •i-a închis u•ile templului •i recită fabule doar ale fratelui său
sau ale Dumnezeului fratelui fratelui său. Fiecare minte nouă este o nouă clasificare. Dacă dovede•te
o minte de activitate •i putere neobi•nuită, un Locke, un Lavoisier, un Hutton,

16
un Bentham, un Fourier, î•i impune clasificarea pentru al•i oameni •i iată! un nou sistem. Compacien•a lui este propor•ională cu

profunzimea gândului, •i a•a cu numărul obiectelor pe care le atinge •i le aduce la îndemâna elevului. Dar cre•terea este evidentă în

crezuri •i biserici, care sunt, de asemenea, clasificări ale unei min•i puternice care ac•ionează asupra gândirii elementare a datoriei •i

a rela•iei omului cu Cel Mai Înalt. A•a este calvinismul, quakerismul, Swedenborgismul. Elevul se bucură de aceea•i subordonare a

fiecărui lucru noii terminologii, ca o fată care tocmai a învă•at botanica văzând un nou pământ •i noi anotimpuri. Se va întâmpla o

vreme ca elevul să afle că puterea sa intelectuală a crescut prin studiul min•ii stăpânului său. Dar în toate min•ile dezechilibrate,

clasificarea este idolatrizată, trece pentru final, •i nu pentru un mijloc rapid epuizabil, astfel încât pere•ii sistemului să se amestece cu

ochii lor în orizontul îndepărtat cu pere•ii universului; luminatorii cerului li se par atârna•i pe arcada construită de stăpânul lor. Ei nu-•i

pot imagina cum voi, extratere•trii, ave•i dreptul să vede•i - cum pute•i vedea; - Trebuie să fi furat cumva lumina de la noi. Ei încă nu

percep, că lumina, nesistematică, indomitabilă, va pătrunde în orice cabină, chiar •i în a lor. Lasă-i să ciripească o vreme •i să-i spună

al lor. Dacă sunt cinsti•i •i se descurcă bine, în prezent noul lor plictiseală îngrijit va fi prea strâmt •i scăzut, va crapa, va înclina, va

putrezi •i va dispărea, iar lumina nemuritoare, toată tânără •i veselă, cu un milion de plante orbite, de milioane de culori, va dispărea

raze peste univers ca în prima diminea•ă. astfel încât pere•ii sistemului să se amestece cu ochii lor în orizontul îndepărtat cu pere•ii

universului; luminatorii cerului li se par atârna•i pe arcada construită de stăpânul lor. Ei nu-•i pot imagina cum voi, extratere•trii, ave•i

dreptul să vede•i, - cum pute•i vedea; - Trebuie să fi furat cumva lumina de la noi. Ei încă nu percep, că lumina, nesistematică,

indomitabilă, va pătrunde în orice cabină, chiar •i în a lor. Lasă-i să ciripească o vreme •i să-i spună al lor. Dacă sunt cinsti•i •i se

descurcă bine, în prezent noua lor plăcere îngrijită va fi prea strâmtă •i scăzută, va crapa, va înclina, va putrezi •i va dispărea, iar

lumina nemuritoare, toată tânără •i veselă, cu un milion de plante orbite, de milioane de culori, va dispărea fasciculează peste univers

ca în prima diminea•ă. astfel încât pere•ii sistemului să se amestece cu ochii lor în orizontul îndepărtat cu pere•ii universului;

luminatorii cerului li se par atârna•i pe arcada construită de stăpânul lor. Ei nu-•i pot imagina cum voi, extratere•trii, ave•i dreptul să

vede•i - cum pute•i vedea; - Trebuie să fi furat cumva lumina de la noi. Ei încă nu percep, că lumina, nesistematică, indomitabilă, va

pătrunde în orice cabină, chiar •i în a lor. Lasă-i să ciripească o vreme •i să-i spună al lor. Dacă sunt cinsti•i •i se descurcă bine, în prezent noul lor plictiseală îngrijit va fi pre

2. Din lipsa de auto-cultură se află supersti•ia Călătoriei, a cărei

idolii sunt Italia, Anglia, Egipt, î•i păstrează fascina•ia pentru to•i americanii educa•i. Cei care au
făcut venerabil în imagina•ie Anglia, Italia sau Grecia, au făcut acest lucru prin lipirea rapidă unde
erau, ca o axă a pământului. În orele bărbăte•ti, sim•im că datoria este locul nostru. Sufletul nu este
călător; în•eleptul rămâne acasă •i, atunci când trebuin•ele, îndatoririle sale, cu orice ocazie îl
cheamă din casă sau în •ări străine, el este încă acasă •i va face oamenii sensibili prin expresia
chipului său, misionarul în•elepciunii •i virtu•ii •i vizitează ora•ele •i oamenii ca un suveran •i nu ca
un interloper sau un valet.

Nu am nicio obiec•ie ciudată fa•ă de circumnaviga•ia globului, în scopuri de artă, de studiu •i de

bunăvoin•ă, astfel încât omul să fie mai întâi domesticit sau să nu plece în străinătate cu speran•a
de a găsi ceva mai mare decât •tie. Cel care călătore•te pentru a fi amuzat sau pentru a ob•ine
oarecum ceea ce nu duce, se îndepărtează de el însu•i •i îmbătrâne•te chiar •i în tinere•e printre
lucrurile vechi. În Teba, în Palmyra, voin•a •i mintea lui au devenit vechi •i

17
dărăpănată în timp ce ei. El duce ruine în ruine.
Călătoria este un paradis al prostului. Primele noastre călătorii ne descoperă indiferen•a
locurilor. Acasă visez că la Napoli, la Roma, mă pot intoxica de frumuse•e •i-mi pierd triste•ea. Îmi
împachetez portbagajul, îmi îmbră•i•ez prietenii, mă îmbarc pe mare •i, în sfâr•it, mă trezesc la
Napoli, •i lângă mine este faptul sever, sinele trist, neîncetat, identic, din care am plecat. Caut
Vaticanul •i palatele. Trebuie să fiu intoxicat cu priveli•ti •i sugestii, dar nu sunt în stare de ebrietate.
Gigantul meu merge cu mine oriunde merg.

3. Dar furia călătoriei este un simptom al unei profunzimi mai profunde

a ectarea întregii ac•iuni intelectuale. Intelectul este vagabond, iar sistemul nostru de educa•ie
încurajează nelini•tea. Mintea noastră călătore•te atunci când corpurile noastre sunt for•ate să
rămână acasă. Imităm; •i ce este imita•ia decât călătoria min•ii? Casele noastre sunt construite cu
gust străin; rafturile noastre sunt ornate cu ornamente străine; opiniile noastre, gusturile noastre,
facultă•ile noastre, slabe •i urmează trecutul •i îndepărtatul. Sufletul a creat artele oriunde au înflorit.
În mintea sa, artistul •i-a căutat modelul. A fost o aplica•ie a propriului gând asupra lucrului de făcut
•i condi•iilor care trebuie respectate. •i de ce trebuie să copiem modelul doric sau cel gotic?
Frumuse•ea, comoditatea, măre•ia gândirii •i expresia ciudată sunt la fel de aproape de noi ca de
oricare,

Insista•i pe voi în•ivă; nu imita niciodată. Propriul tău dar îl po•i prezenta în fiecare moment cu
for•a cumulativă a cultivării unei vie•i întregi; dar din talentul adoptat al altuia, ave•i doar o posesie
extemporanie, pe jumătate. Ceea ce fiecare poate face cel mai bine, nici unul în afară de Creatorul
său nu îl poate învă•a. Niciun om nu •tie încă ce este •i nici nu poate, până când persoana
respectivă nu a expus-o. Unde este maestrul care ar fi putut să-l înve•e pe Shakspeare? Unde este
stăpânul care ar fi putut să-i instruiască pe Franklin, Washington, Bacon sau Newton? Fiecare om
mare este un unic. Scipionismul lui Scipion este tocmai acea parte pe care nu a putut să o
împrumute. Shakspeare nu va fi realizat niciodată prin studiul Shakspeare. Face•i ceea ce vi se
atribuie •i nu pute•i spera prea mult sau îndrăzni prea mult. Există în acest moment un enun•
curajos •i măre• ca cel al daltei colosale din Fidia, sau mistrie egiptenilor, sau stiloul lui Moise sau
Dante, dar diferit de toate acestea. Nu este posibil ca sufletul tot bogat, tot elocvent, cu o limbă de
mii de clovnite, să se pretindă să se repete; dar daca tu

18
pot auzi ce spun ace•ti patriarhi, cu siguran•ă că le pute•i răspunde în acela•i ton al vocii; căci
urechea •i limba sunt două organe de o singură natură. Rămâi în regiunile simple •i nobile ale vie•ii
tale, ascultă-•i inima •i vei reproduce din nou Lumea dinainte.

4. Pe măsură ce religia, educa•ia, arta noastră se uită în străinătate, la fel •i spiritul nostru
al societatii. To•i oamenii se îndreaptă spre îmbunătă•irea societă•ii •i niciun om nu se îmbunătă•e•te.

Societatea nu avansează niciodată. Se retrage la fel de repede pe o parte pe cât câ•tigă pe

cealaltă. Acesta suferă schimbări continue; este barbar, este civilizat, este cre•tinat, este bogat, este
•tiin•ific; dar această schimbare nu este ameliorare. Pentru fiecare lucru care este dat, se ia ceva.
Societatea dobânde•te noi arte •i pierde vechile instincte. Ce contrast între americanul bine
îmbrăcat, care cite•te, scrie, gânde•te, cu un ceas, un creion •i o cambie în buzunar •i
neozelandezul gol, a cărui proprietate este un club, o suli•ă, un saltea, •i un al douăzecilea nedivizat
al unui •opron sub care să dormi! Dar compara•i sănătatea celor doi bărba•i •i ve•i vedea că omul
alb •i-a pierdut puterea aborigenă. Dacă călătorul ne spune cu adevărat, love•te-l pe sălbatic cu un
topor larg,

Omul civilizat •i-a construit un autocar, dar •i-a pierdut folosirea picioarelor. Este sprijinit de
cârje, dar îi lipse•te atât de mult sprijin muscular. Are un ceas fin de la Geneva, dar nu reu•e•te să
în•eleagă ora la soare. Un almanah nautic din Greenwich pe care îl are •i, a•adar, fiind sigur de
informa•ie când o dore•te, omul de pe stradă nu cunoa•te o stea pe cer. Solsti•iul pe care nu îl
respectă; echinoc•iul pe care îl cunoa•te la fel de pu•in; iar întregul calendar strălucitor al anului este
fără un cadran în mintea lui. Caietele sale îi afectează memoria; bibliotecile sale îi supraîncărcă
spiritul; asigurarea cre•te numărul de accidente; •i poate fi o întrebare dacă ma•inile nu grevează;
dacă nu am pierdut prin completare o anumită energie, printr-un cre•tinism înrădăcinat în a•ezări •i
forme, o anumită vigoare a virtu•ii sălbatice. Căci fiecare stoic era un stoic;

Nu există mai multă abatere în standardul moral decât în standardul înăl•imii sau al volumului.
Nu mai sunt bărba•i mai mari decât oricând. O egalitate singulară poate fi observată între marii
oameni din primele •i ultimele epoci; •i nici •tiin•a, arta, religia •i filozofia secolului al XIX-lea nu pot
folosi pentru a educa oameni mai mari decât eroii lui Plutarh, acum trei sau patru •i douăzeci de
secole. Nu la timp cursa este progresivă. Phocion, Socrate, Anaxagora, Diogene, sunt oameni
grozavi, dar nu lasă nici o clasă. Cel care este

19
aliatul clasei lor nu va fi numit după numele lor, ci va fi propriul său om •i, la rândul său, fondatorul
unei secte. Artele •i inven•iile fiecărei perioade sunt doar costumul ei •i nu revigorează oamenii.
Deteriorarea utilajului îmbunătă•it poate compensa binele acestuia. Hudson •i Behring au realizat
atât de multe în ambarca•iunile lor de pescuit, încât au uimit pe Parry •i Franklin, ale căror
echipamente au epuizat resursele •tiin•ei •i artei. Galileo, cu o sticlă de operă, a descoperit o serie
mai splendidă de fenomene cere•ti decât oricare altul de atunci. Columb a găsit Lumea Nouă într-o
barcă fără punte. Este curios să vedem dezechilibrarea •i pierderea periodică a mijloacelor •i a
ma•inilor, care au fost introduse cu laudă puternică cu câ•iva ani sau secole înainte. Marele geniu
revine la omul esen•ial. Am considerat îmbunătă•irile artei războiului printre triumfurile •tiin•ei, •i
totu•i Napoleon a cucerit Europa prin bivac, care a constat în a cădea înapoi pe vitejia goală •i a o
descompensa de toate ajutoarele. Împăratul a considerat imposibil să facă o armată perfectă, spune
Las Casas, „fără a ne aboli armele, revistele, comisarii •i trăsurile, până când, în imitarea obiceiului
roman, soldatul ar trebui să primească proviziile sale de porumb, să le măcine în moară de mână •i
găte•te-i singur pâinea. ”

Societatea este un val. Unda se deplasează înainte, dar apa din care este compusă nu.
Aceea•i particulă nu se ridică din vale spre creastă. Unitatea sa este doar fenomenală. Persoanele
care alcătuiesc o na•iune astăzi, anul viitor mor •i experien•a lor cu ele.

A•adar, încrederea în proprietate, inclusiv încrederea în guvernele care o protejează, este lipsa
de încredere în sine. Bărba•ii s-au uitat în afară de ei în•i•i •i de lucruri atât de mult timp, încât au
ajuns să aprecieze institu•iile religioase, învă•ate •i civile ca gardieni ai proprietă•ii •i depreciază
atacurile asupra acestora, deoarece consideră că sunt atacuri asupra bunurilor. Ei î•i măsoară stima
unul fa•ă de celălalt prin ceea ce are fiecare •i nu prin ceea ce este fiecare. Dar un om cultivat se
ru•inează de proprietă•ile sale, din nou respect pentru natura sa. Mai ales ură•te ceea ce are, dacă
vede că este întâmplător,

- a venit la el prin mo•tenire, sau dar, sau infrac•iune; apoi simte că nu are; nu-i apar•ine, nu are
rădăcină în el •i se află doar acolo, pentru că nici o revolu•ie sau nici un tâlhar nu o ia. Dar ceea ce
este un om îl dobânde•te întotdeauna prin necesitate, iar ceea ce dobânde•te omul este proprietate
vie, care nu a•teaptă aruncarea conducătorilor, a mul•imilor, a revolu•iilor, a focului, a furtunii sau a
falimentelor, ci se reînnoie•te în permanen•ă oriunde respira omul. „Lotul sau por•iunea ta din
via•ă”, a spus califul Ali, „te caută; deci, fi•i odihni•i de a-l căuta ”. Dependen•a noastră de aceste
bunuri străine ne conduce la respectul nostru sclav pentru numere. Par-

20
legăturile se întâlnesc în numeroase conven•ii; cu cât spa•iul este mai mare •i, cu fiecare nouă
revoltă de anun•, delega•ia din Essex! Democra•ii din New Hampshire! Whigs of Maine! tânărul
patriot se simte mai puternic decât înainte de o nouă mie de ochi •i bra•e. În mod similar,
reformatorii convoacă conven•ii •i votează •i hotărăsc în mul•ime. Nu, prieteni! Dumnezeu se va
demna să intre •i să te locuiască, dar printr-o metodă tocmai inversă. Doar a•a cum un om sus•ine
orice sprijin străin •i stă singur, îl văd ca fiind puternic •i să predomine. El este mai slab de fiecare
recrut la steagul său. Nu este un om mai bun decât un ora•? Nu întreba•i nimic de la oameni •i, în
muta•ia nesfâr•ită, numai coloana fermă trebuie să apară în prezent sus•inătorul a tot ceea ce vă
înconjoară. Cel care •tie că puterea este înnăscută, că este slăbit pentru că a căutat bine din el •i din
alte păr•i •i, astfel, percepând, se aruncă fără ezitare asupra gândului său, se îndreptă•e•te
instantaneu, stă în pozi•ia erectă, îi comandă membrele, face minuni; la fel cum un om care stă în
picioare este mai puternic decât un om care stă pe cap.

Deci, folosi•i tot ceea ce se nume•te Fortune. Cei mai mul•i bărba•i joacă cu ea •i câ•tigă totul •i
pierd totul, pe măsură ce roata îi rulează. Dar lăsa•i ilegale aceste câ•tiguri •i vă ocupa•i de Cauză •i
E ect, cancelarii lui Dumnezeu. În Voin•ă lucra•i •i dobândi•i, •i a•i înlăn•uit roata •ansei •i ve•i sta
mai departe de teamă din rota•iile ei. O victorie politică, o cre•tere a chiriilor, recuperarea bolnavului
tău sau revenirea prietenului tău absent sau un alt eveniment favorabil î•i ridică spiritul •i crezi că
zilele bune se pregătesc pentru tine. Nu crede. Nimic nu î•i poate aduce lini•te în afară de tine.
Nimic nu vă poate aduce lini•te decât triumful principiilor.

21