– Şcoala sistemică
Reprezentanţi:
Specificul şcolii:
Ce este un sistem?
Un sistem este o colectie de parti (sau subsisteme) integrate, care participa la realizarea unui scop
comun (un exemplu de sistem de oameni este o organizatie). Daca indepartam o parte a
sistemului se schimba natura intregului sistem.
Sistemele sunt de la foarte simple la foarte complexe, de foarte multe tipuri: inima este un sistem
biologic, termostatul este un sistem mecanic, exista sisteme ecologice, ca si sisteme sociale.
Sistemele complexe, cum sunt sistemele sociale, sunt constituite din numeroase subsisteme,
aranjate in ierarhii si integrate, astfel incat sa fie realizat scopul global al sistemului. Fiecare
subsistem are granitele sale.
Teoria sistemelor aduce o noua perspectiva de interpretare a tiparelor si evenimentelor din cadrul
companiilor. In mod tipic, atunci cand apare o problema managerul se va centra pe acea
problema, respectiv acea parte a sistemului. Dar putem intalni situatii in care anumite
departamente din cadrul companiei opereaza foarte bine in sine, dar nu se integreaza una cu
cealalta si ca urmare organizatia ca intreg are de suferit.
Este important astfel sa recunoastem existenta diverselor parti ale companiei si in mod special
relatia dintre aceste parti, respectiv modul de coordonare al acestora. Diagnosticul organizational
eficace inseamna a recunoaste nu atat problemele disparate, ci mai degraba tiparele de
interactiune. Anumite structuri produc anumite comportamente, care determina anumite
evenimente.
Una din dezvoltarile majore in intelegerea lumii complexe a sistemelor este teoria sistemelor.
Aplicatia teoriei sistemelor poarta numele de analiza sistemica si unul din instrumentele analizei
sistemice este gandirea sistemica. Gandirea sistemica este o modalitate de a invata persoana sa
priveasca lumea, incluzan compania din care face parte, dintr-o perspectiva mai larga, care
include structuri, tipare de interactiune si evenimente. Putem identifica astfel care sunt cauzele
reale ale unei probleme si ne putem adresa acestei probleme in mod eficace.
Teoria sistemica a identificat numeroase principii care sunt comune tuturor sistemelor, si anume:
Fiecare sistem are o dimensiune optima. Daca incercam sa marim un sistem, acesta va incerca sa
se fragmenteze pentru a obtine mai multa stabilitate. Adesea in cadrul companiilor se incearca
cresterea cu orice pret- pana cand intervine realitatea sistemelor.
Exista o relatie circulara intre sistemul global si partile sale. Ati observat vreodata ca cele mai
multe companii tind sa se confrunte iar si iar cu aceeasi problema? Problema pare sa aiba o viata
ciclica in cadrul companiei si in timp membrii organizatiei incep sa recunoasca tiparul
evenimentelor din ciclu, dar nu si ciclul insusi.
INTRODUCERE IN TEORIA SI
MANAGEMENTUL ORGANIZATIILOR
1.1. Perspectiva sistemica asupra organizatiei
Teoria generala a sistemelor s-a impus atat ca modalitate de depasire a falsei alternative
“mecanism-organicism” in domeniul biologiei, cat si ca o expresie concentrata a inovatiilor
teoretice generate de studiul actual al stiintelor, cu profunde incidente filosofice.
Intentia teoriei generale a sistemelor este de a dezvalui proprietati, principii si legi care sunt
caracteristice sistemelor in general, independent de varietatea lor sau de natura elementelor lor
componente.
Principala consecinta a T.G.S. o constituie introducerea unei noi viziuni stiintifice (denumita
“sistemica”), gratie virtutilor metodologice ale triadei conceptuale “sistem-structura-functie” in
cercetarea totalitatilor (ansamblurilor organizate).
Din aceasta perspectiva, obiectele, fenomenele, proprietatile si procesele, indiferent de natura lor,
pot fi considerate drept sisteme care poseda o anumita structura in masura in care reprezinta un
intreg ale carui elemente se afla in relatii logic determinate unele fata de altele si poseda, astfel,
insusiri ireductibile la elemente sau relatii. Sistemul ar putea fi definit , in mod cu totul general,
ca fiind o multime de elemente care regasesc intr-o legatura organizata si intre care se stabilesc
relatii dinamice.
Orice organizatie este un sistem, fara ca orice sistem social sa fie propriu-zis o organizatie.
Organizatia este un sistem deschis, adaptiv, tinand seama de faptul ca este o componenta a unor
sisteme mai mari cu care are legaturi armonizate prin procesul de conducere. In acelasi timp,
organizatia are si un grad propriu de autonomie, o functionare de sine statatoare: Organizatia
poate fi inteleasa numai privind-o ca sistem deschis ale carui procese interne se afla in
interrelatie cu mediul. Sistemul inchis este o constructie ipotetica care nu exista si nu poate exista
in realitate. Organizatia ca un sistem complet inchis probabil nu va exista niciodata, deoarece
componentele sale sunt totdeauna influentate de forte din afara sistemului. Aceasta inseamna ca
organizatia trebuie analizata contextual si, in acest sens, putem vorbi de “grade de
permeabilitate” la influentele din mediu, dar nu de un sistem inchis.
Organizatia este un sistem social de activitate ce reuneste oameni (resurse umane) si resurse
materiale prin intermediul carora realizeaza scopul pentru care a fost creata: produse, lucrari,
servicii, corespunzator comenzii sociale. Oricare ar fi organizatia, ea s-a construit constient si
deliberat de catre oameni pentru a produce ceva de care societatea are nevoie. Obiectivul
(scopul) este temeiul ce a stat la baza aparitiei organizatiei si in acelasi timp este motivarea
mentinerii ei in continuare. Chiar daca, in timp, scopul s-a schimbat si cel prezent nu mai
coincide cu cel pentru care a fost creata, organizatia se mentine totusi daca are un scop, daca
satisface o nevoie.
Organizatia este un sistem dinamic, in sensul ca evolutia si viabilitatea sa sunt determinate de
modificarile care produc in cadrul sistemului, in relatiile acestuia cu mediul. Ea este, de
asemenea, un sistem complex probabilistic si relativ stabil, deoarece reprezinta o reuniune de
componente articulare prin numeroase legaturi, supusa unor factori perturbatori, dar capabila sa-
si mentina functionarea in cadrul unor limite care-I definesc maniera de comportare. Totodata
organizatia este un sistem autoreglabil si autoorganizabil deoarece are capacitatea sa faca fata
diferitelor influente din interior si din exterior, cu ajutorul conducerii, prin acte decizionale. Ca
sistem autoreglabil, organizatia actioneaza in concordanta cu un ansamblu de norme si valori si
se autoregleaza in functie de mai multe elemente. Printre acestea se numara: elementele umane
aflate in interactiune reciproca; actiunea transformatoare; faptul ca organizatia dispune de
libertatea de alegere a mijloacelor si cailor de actiune ca si de modalitatea de formulare a
scopurilor viitoare, adica are flexibilitate; activitatea variabila a oamenilor care este strans legata
de motivatie si convingere, de satisfactie si stari morale, de comportamentul complex, de
sistemele de comunicare si informare, de modelele adoptate in procesul de decizie si de
performantele acestora. Autoorganizarea exprima capacitatea organizatiei de a reface echilibrul
comportamentelor sale in raport cu perturbatiile ivite, iar autoinstruirea reflecta capacitatea pe
care o are de a folosi experientele anterioare pentru optimizarea propriei activitati.
Organizatia este un sistem ierarhizat in care functioneaza o diviziune a muncii precisa, iar
indivizii au status-uri si roluri clar diferite. Una din caracteristicile de baza ale organizatiilor este
existenta unei structuri ierarhice a conducerii, respectiv a unui colectiv sau a unor “echipe” care
functioneaza avand in frunte conducatori de diverse ranguri.
Dar, pentru a avea o imagine mai completa a organizatiei este necesar sa subliniem ca ea trebuie
privita, atat ca sistem, cat si ca “suprasistem”. Ca sistem, este inclusa in societatea globala, iar ca
suprasistem inglobeaza alte sisteme. In acelasi timp, organizatia cuprinde mai multe subsisteme,
fiecare avand o functie specifica. O clasificare operationala a sistemelor (subsistemelor)
participante la “viata” interna a organizatiei o furnizeaza D. Katz si R. Kahn, care indica cinci
tipuri generice esentiale:
a. Subsistemul de productie (production subsystem, in limba engleza) care este cel mai
important, deoarece in cadrul lui se desfasoara transformarile pe baza prelucrarii “intrarilor” in
sistem.