Cronica lui Ştefan cel Mare

Cronica lui Ştefan cel Mare este una din cele mai vechi cronici româneşti, Ştefan Ciobanu
aprecia că poate fi considerată chiar cea mai veche,[1] scrisă în limba germană, datează
de la sfârşitul secolului al XV-lea. Cronica descoperită de profesorul polonez Olgierd
Górka, în anii 1937,[2] se integrează în grupul cronicilor slavo-române. În anii '30,
conform lui Şt. Ciobanu, cronica era păstrată în Biblioteca Statului din München, la nr.
952.

Descrierea cronicii

Cronica lui Ştefan cel Mare este o lucrare de mici dimensiuni, formată din 32 de file de
manuscris, care cuprinde evenimentele cele mai importante din Moldova, din perioada
1457-1499. Se aseamănă foarte mult cu Cronica de la Bistriţa, ambele conţin informaţii
asemănătoare, deosebirea dintre cele două fiind motivaţia scrierii acestora. Cronica de
la Bistriţa era destinată uzului în interiorul ţării, motiv pentru care prezintă informaţii
despre boierii vremii şi despre viaţa bisericească a lui Ştefan cel Mare, în timp ce Cronica
lui Ştefan cel Mare, servea drept izvor de informaţii pentru exteriorul ţării, prezintă
puţine detalii despre viaţa domnitorului, accentul fiind pus activitatea militară.
Cronica începe cu prezentarea anului 1457, an în care Ştefan cel Mare ocupa scaunul
domnesc al Moldovei. Urmează o prezentare cronologică a războaielor purtate de
Ştefan, exceptând unii ani neimportanţi pentru autor (1458, 1459, 1460 etc.). Printre
evenimentele prezentate se numără: campania împotriva secuilor, cucerirea cetăţii
Chilia, luptele de la Vaslui şi Valea Albă, confruntările cu ungurii, precum şi luptele dintre
moldoveni şi armata Ţării Româneşti.
Ca stil de redactare a textelor, autorul foloseşte prezentarea laconică, sub forma unor
ştiri scurte. O astfel de ştire este un eveniment din 1462 (6970): În luna iunie, în ziua de
22, veni Ştefan Vodă înaintea Chiliei şi nu putu s-o cucerească. Ci a fost împuşcat cu o
puşcă la glezna stângă. Atunci a plecat la Chilia.[3]
O altă caracteristică a acestei cronici este tipul de evenimente descrise. Cronica prezintă
preponderent evenimente cu caracter militar sau războinic, puţine relatări despre alte
tipuri de evenimente pot fi regăsite în rândurile lucrării. Interesant este şi faptul că în
paginile cronicii nu există nicio referire la contribuţia lui Ştefan în domeniul bisericesc,
motiv pentru care cronica are o caracteristică laică.
Din cronică nu lipseşte portretul lui Ştefan cel Mare, mai ales acţiunile pline de cruzime
ale acestuia, pe care autorul le consideră fapte vitejeşti[4]. La anul 1470, Ştefan este
descris astfel: În luna februarie, în ziua de 27, Ştefan Vodă porni înspre Brăila şi
Muntenia şi vărsă mult sânge şi arse târgul cu desăvârşire şi nu lăsă să trăiască pe copil
în pântecele maicăi-sale şi spintecă sânul mamei şi spânzură copii de el. O altă descriere
a cruzimii lui Ştefan este descrisă în contextul luptelor cu armatele turcilor şi a
muntenilor, formate din 13.000 de oameni, respectiv 6.000: Dumnezeu îl ajută să-i ucidă
pe toţi. Pe cei care-i prinse îi trase cruciş în ţeapă, prin buric, vreo 2300.
 Cronica a fost scrisa la curtea lui Stefan cel Mare, fapt stabilit si susținut de o
parte a vechii istoriografii. Astfel se arata ca un cutremur mare a avut loc “când ședea
domnul la masa” : așa vorbește numai un familiar de la curte. Acesta inventariază după
categorii tunurile luate de la dușmani, semn ca a stat pe câmpul de lupta alături de
domn si nu izolat de viața, intr-o manastire. Preciziastirilor politice, cu indicarea zilelor
saptamanii, arata ca ele nu reprezintă un ecou venit de aiurea, ci un fapt trăit, daca nu si
o participare, de altfel, insasi existent unui prototip comun al cronicilor Moldovei din
veacul al XV-lea impune cercetătorilor sa caute la curtea domneasca, si nu la o
manastire locul de concept a acestei cronici unice a Moldovei din secolul al XV-lea.
A doua jumătate a secolului al XV-LEA, DOMNIA LUI STEFAN CEL Mare, nu
cuprinde numai marele fapt istoric al luptei împotriva turcilor, care ar fi fost de ajuns
spre a crea începuturile unei istoriografii proprii a Moldovei, dar si trecerea de la epoca
faramitarii feudale la epoca centralizării domnești. Istoriografia începe la noi o data cu
epoca acestei centralizări si trebuie sa consideram începuturile ei ca rezultat al conditilor
specifice ale acestei epoci. Prima cronica a Moldovei a fost scrisa la curtea domneasca, si
anume la curtea acelui domn, care, prin înmănuncherea in mana sa a forțelor statului
feudal, a izbutit sa ridice tara împotriva cotropirii dușmane.
Letopisețul slavon nu a fost numai istoria vremii lui Stefan cel Mare ci cartea
scrisa din porunca lui. Cronica este compusa cu o sobrietate care se indeparteaza
hotarat de prolixele productii ale literaturii religioase. Desigur, se observa aici si o
sărăcie de mijloace stilistice, proprie oamenilor de curte feudala, dar anume accente si
mai ales sugerari de aspecte ale vremii nu sunt lipsite de grandoare:
„si domnul, Stefan voievod, s-a întors de acolo ca un purtător de biruințe cu toata
oastea sa si cu toți boierii săi in cetatea sa de scaun a Sucevei. Si acolo Stefan voievod a
făcut atunci mare osapat mitropolitului si episcopilor si boierilor săi si întregii lui oștiri. Si
a instituit atunci mulți viteji si a dăruit atunci multe daruri si imbracaminte scumpe
boierilor săi si vitejilor săi si întregii lui oștiri. Si pe toți, după vrednicie, i-a slobozit pe
fiecare la ale sale si i-a invatat sa laude si sa binecuvânteze pe dumnezeu pentru cele ce
au fost”.
Domnul se apropie cu oastea de cetate, oferă, desigur in câmp, un mare osapat
oștenilor, înarmează pe cavaleri si împarte stofe scumpe, vorbește apoi tuturor despre
biruința dobândita. Găsim aici o evocare de ev mediu, pe care nu o vom mai afla la
cronicarii de mai târziu.
Lupta Moldovei împotriva turcilor a fost o pagina de istorie universala. Moldova
a alcătuit un zid al tarilor Europei, amenințate de marele val al cotropirii otomane.
Cronicarul știe acestea, el nu se oprește la faptele incidentale si locale. Pentru el exista
cele doua forte care se înfrunta, imbracate in haina pe care o impunea concepția
feudala, religioasa, a vremii: „paganatatea” si „crezstinatatea” . acestea din urma era
constituita din toate statele Europei, ortodoxe si catolice, care erau nu numai solidare in
lupta contra turcilor, dar formau o unitate ideala, „republica christiana” a scriitorilor
apuseni, căreia ii corespunde in textul slavncolectivul „hristianstvo”. Stefan este
reprezentantul acestei unitati a statelor europene, biruința sa îl face „pobedonoset”,
purtător de biruințe. Când Moldova este învingătoare, cronicarul subliniază ecoul de
istorie universala al biruinței: „Si a fost atunci veselie intre oameni si la toate domniile
dimprejur”; iar când sultanul Mahomed a lovit oastea tarii cu puterile nenumărate ale
imperiului sau, atunci „a fost mare întristare in tara Moldovei si in toate tarile si
domniile din jur si la creștinii drept-credincioși, când au auzit ca au căzut vitejii cei buni
si bravi si boierii mari si ostenii cei buni si tineri si oastea cea buna si viteaza si aleasa si
cu husarii cei viteji sub mâinile limbilor necredincioase si pagane…”. Insirarea oștenilor
cazuti pentru tara si pentru alte tai , cu calitatile tuturor cetelor are suflu epic, nu pentru
ca autorul căuta frumuseți stilistice, dar fiindcă trăise acel moment ca un moment
istoric.
Poporul nu apare in cronica lui Stefan cel Mare decât înrolat in oaste, ca o parte
a apararii tarii, dar nicăieri nu vedem lupta lui împotriva asupririi feudale.
Cronica lui Stefan si cronicile prelucrate după ea nu au nume de autor, spre
deosebire de cele scrise in Moldova in veacul al XVI-lea si in cele următoare.

Fragment:

„În luna Martie, în ziua de 6, într’o Luni, se bătu Ştefan Vodă cu Hronoda la Bulgari
ăŞcheiaî pe apa numită Siret. Atunci Hronoda Petru Vodă lovi pe Ştefan Vodă şi câştigă
lupta; şi fiindcă Ştefan Vodă căzu de pe cal şi şezu între morţi de dimineaţă până la
amiază, veni un boier călare cu numele Purece, care recunoscu pe Ştefan Vodă. Plecă
atunci voievodul pe cal şi îşi adună oastea sa; trimise la Petru Vodă pe un boier cu
numele Pântece, care se predă lui Petru Vodă şi-l conduse afară din luptă, asigurându-l
că a şi câştigat bătălia; şi îi tăie capul cu tovarăşii săi lui Petru Vodă şi aduse capul lui
Ştefan Vodă; iară Ştefan Vodă rămase domn în ţară cu ajutorul lui Dumnezeu.
Iară după 2 ani trimise Ştefan Vodă pe un căpitan de oaste în Pocuţia şi o luă până la
Halici; şi după 4 ani veni dumnealui Nicolai Halicki şi îi omorî oastea sa la Rohatyn.
Atunci fugi căpitanul de oaste la Cetatea Albă; Ştefan Vodă află acest lucru şi trimise pe
ascuns după el şi-l prinseră la Cetatea Albă cu slugile lui X..... 36 cai. Îl aduseră la
Suceava; aci şezu un an întreg închis; şi după ce trecu anul, voievodul îl liberă şi-l puse
din nou să ocupe Pocuţia. Iară el ocupă ţara din nou până la Halici. Odată, într’o
Duminecă, poposise el într’un sat lângă Colomeia şi veniră Polonii asupra lui şi-l prinseră
pe el şi pe alţi cinci12. Îl duseră la Koc ă?î X...... marele său castelan cu numele Repka
"negustorul" şi i se tăie capul. Pe tovarăşi şi pe ceilalţi îi aruncară de vii de pe cetate, la
Koc ă?î13.
În anul după cum se socoteşte dela naşterea lui Cristos 1497, în luna lui Aprilie, la
începutul lunii sosi regele polon în Lwуw cu mare mobilizare a poporului său şi a altor
neamuri ca Prusienii, cu intenţiunea de a porni contra Turcilor. Trase acum Craiul către
Moldova14, asupra lui Ştefan Vodă ăşi merseî prin ţara sa ăPolonia de Sudî o vară
întreagă. Iar când veni luna Septemvrie, în ziua întâia, ajunse Craiul în ţara voievodului,
la Şepeniţi; atunci sosiră solii lui Ştefan Vodă cu numele Tăutul, marele logofăt, şi Isac,
marele vistiernic, cu solia că regele trebuie să meargă contra Turcilor. Iară regele puse
ca solii să fie prinşi şi duşi la Cetatea de Sus din Lwуw15. Porni apoi însuşi cu toată
oastea sa spre Suceava, iar în ziua de 16 Septemvrie se găsi înaintea cetăţii Suceava. Şi o
asedie cu forţe mari 21 de zile şi nopţi, apoi plecă dela cetatea Suceava în ziua de 9
Octomvrie, într-o Miercuri, în ziua Sf. Dionisie-Dumitru. Într’o Joi în ziua de 17
Octomvrie li se întâmplă Polonilor o mare nenorocire în Codrul Cosminului, încât regele
scăpă cu puţină oaste, după cum e cunoscut tuturor vecinilor.

În anul după cum se socoteşte dela naşterea lui Cristos 1 1499, în luna Februarie, ajunse
Malkocz cu mulţi Turci, în Polonia, până la Halici. Şi veni o iarnă grea şi ger, zăpadă, încât
mulţime dintre ei îngheţară şi muriră de foame, căci nu puteau să treacă Nistrul; şi
plecară înapoi în mare sărăcie şi foamete; iar când sosiră în Moldova între Nistru şi Prut,
voiră să treacă Prutul. Iară Ştefan Vodă îşi orândui oastea şi puse să omoare pe Turci în
toate chipurile, încât omorî mai mult de 80 de mii de Turci. Şi puse să-i arunce pe toţi în
Prut.”

Pagina de titlu a cronicii germane despre Stefan cel Mare