Moara cu noroc

De Ioan Slavici
-tema și viziunea-

Nuvela “Moara cu noroc” de Ioan Slavici a fost publicată în 1881, în volumul

“Nuvele din popor”, reprezentativ pentru viziunea autorului asupra lumii satului. Criticul
George Călinescu evidențiază caracterul realist al prozei lui Slavici: “...opera este
remarcabilă [...] Limba ... e un instrument de observație excelent în mediul țărănesc”.
“Moara cu noroc” de Ioan Slavici este o nuvelă, adică o specie epică în proză, de
întindere medie, cu un singur fir narativ și personaje bine conturate. Aceasta se
caracterizează prin obiectivitate narativă, intrigă riguroasă, conflicte puternice și personaje
urmărite evolutiv. Personajele relativ puține pun în evidență evoluția personajului
principal, complex și puternic individualizat, iar accentul cade pe degradarea personalității.
Nuvela aparține realismului clasic. Trăsăturile realiste sunt: tema – importanța
acordată banului -, atitudinea critică față de unele aspecte ale societății (dorința de
inavuțire), veridicitatea întâmplărilor, prezența personajelor tipice în împrejurări specifice
și, nu în ultimul rând, stilul sobru și impersonal.
Tema și viziunea scriitorului este că goana după avere zdruncină pacea sufletească și
duce la pierzanie, de unde perspectiva moralizatoare: consecințele dramatice a dorinței de
îmbogățire. Din perspectiva socială, nuvela prezintă încercarea lui Ghiță de a-și schimba
statului social, dar pentru asta se confruntă cu personajul antagonist, Lică Sămădăul
(conflictul exterior). Din perspectiva psihologică, nuvela prezintă conflictul interior trăit de
Ghiță, care este chinuit de dorințe puternice, dar contradictorii: să rămână om cinstit, pe de
o parte, și să se îmbogățească alături de Lică, pe de altă parte. Astfel, conflictul nuvelei
este complex, de natură socială, psihologică și morală.
Narațiunea este realizată la persoana a III-a de către un narator obiectiv, care
abordează o atitudine detașată în descriere. Naratorul este omniscient, adică știe mai multe
decât personajele sale și le dirijează destinul asemenea unui regizor universal.
Titlul nuvelei este mai degrabă ironic. Toposul ales, cârciuma numită “Moara cu
noroc”, înseamnă de fapt o moară cu ghinion, care aduce nenorocirea, pentru că ușurința
câștigurilor de aici ascunde abateri etice grave și anume nelegiuirea și crima.
Acțiunea se desfășoară pe parcursul unui an, între două repere temporale cu valoare
religioasă: de la Sfântul Gheorghe până la Paște, iar în proza realistică indicii temporali
joacă un rol important în cronologia evenimentelor.
Cuvintele rostite de mama-soacră la începutul nuvelei reflectă înțelepciunea
bătrânească, valorile tradiționale, în opoziție cu dorința de bunăstare materială a ginerelui
Ghiță. Cizmar sărac, dar onest și harnic, ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc,
pentru a-și asigura un trai mai bun. Cârciuma este așezată la răscruce de drumuri, izolată de
restul lumii și înconjurată de pustietăți întunecate.
 În expozițiune, descrierea drumului care duce la moară este realizată prin tehnica
detaliului semnificativ și redă un peisaj. Moara părăsită “cu lopețile rupte” anticipează
destinul tragic al familiei. Simetria incipitului cu finalul se realizează cu descrierea
drumului.
O scenă semnificativă o constituie apariția lui Lică Sămădăul la “Moara cu noroc”,
șeful porcarilor și a turmelor de porci, care tulbură echilibrul familiei. Lică are un orgoliu
de stăpân și impune încă de la început regulile: “Eu sunt Lică Sămădăul [...] Eu voiesc să
știu totdeauna cine umblă pe drum, cine trece pe aici, cine ce zice și ce face”. Ana, soția lui
Ghiță, intuiește de la început că Lică este “un om rău și primejdios” și își avertizează soțul
în legătură cu acesta. Din acest moment începe dezumanizarea lui Ghiță, care se
înstrăinează de familie, devine violent, începe să îi placă cruzimea și regretă că are familie
pentru că nu își poate asuma riscul total de îmbogățire alături de Lică.
Punctul culminant al nuvelei coincide cu momentul în care Ghiță ajunge pe ultima
treaptă a degradării morale. Dispus să facă orice pentru răzbunare, acesta își lasă soția la
cârciumă în compania Sămădăului și pleacă să îl anunțe pe Pintea jandarmul că Lică are
banii furați asupra lui. La cârciumă, fiind dezgustată de soțul care se înstrăinase de familie,
Ana i se dăruieșe cu totul lui Lică, care e “om”, pe când Ghiță “nu e decât o muiere
îmbrăcată în haine bărbătești” și îl roagă să o ia cu acesta. Ghiță o ucide pe Ana când se
întoarce la cârciumă, iar la rândul lui este ucis de Răuț, un subordonat a lui Lică. Nici
destinul lui Lică nu este mai fericit, acesta ajunge să se sinucidă, izbindu-se cu capul de un
copac, pentru a nu fi prins viu de către Pintea.
În deznodământ, nuvela are un final moralizator, fiindcă se încheie cu vorbele
bătrânei care exprmă convingerea că nimeni nu se poate sustrage sorții.
În concluzie, “Moara cu noroc” este o nuvelă realistă, având ca trăsături oglindirea
vieții sociale și a vieții de familie din satul transilvănean în sec XIX, importanța acordată
banului și crearea de personaje tipice evidențiind zbuciumul sufletesc al personajului
central.