Mărturii și dovezi arheologice, linvistice și numismatice ale etnogenezei românilor:

După retragerea aureliană, populația daco-romană a continuat să viețuiască în spațiul nord-

dunărea, în strânsă legătură cu lumea romană.

a.Mărturiile scrise, care atestă această continuitate, chiar cu tot numărul lor redus, caracterul lor
incomplet, constituie un mijloc de cunoaștere a populației autohtone. Dintre aceste scrieri vom
aminti doar câteva:

1. Priscus (însărcinat de împăratul Theodosiu II) vorbește despre satele nord-dunărene unde
se cultiva meiul, hrana principală a populației locale
2. Novela al XI-a a lui Iustinian – își exercita jurisdicția asupra zonelor nord-dunărene din
Oltenia și Banat, unde existau numeroși creștini
3. Oronius – amintește despre numeroși transfugi romanici de la sudul la nordul Dunării
4. Iordanes – deosebește Dacia aureliană de cea vechi, amintitnd că pe vremea lui era
ocupată de gepezi, prin care se înțelegea nu numai aceștia, ci și populația autohtonă aflată
sub dominația lor
5. Procopius din Cesareea – face referire la limba latină care s-a răspândit la nord de Dunăre
6. Pseudo-Caesarius din Nazianz – se referă mai mult ca sigur la populația autohtonă de la
nordul Dunării
7. Împăratul Mauricius – vorbește despre ,,transfugii” romani de la sudul fluviului și de
localnicii de la nord, care serveau adesea armatelor romane drept călăuze
8. Theophanes Confessor - se referă la o populație de agriculori de la nordul Dunării,
capabilă să asigure hrana armetelor imperiale.

b.Datele de ordin arheologic, epigrafic, numismatic, oferă psobilitatea de se cunoaște mai bine
realitățile istorice din regiunile nord-dunărene:

Existența unor numeroase așezări și necropole autohtone este atestată în toate formele de relief
ale spațiului carpato-dunărean.

O serie de descoperiri arheologice atestă existența populației daco-romane de după retragerea

aureliană, într-un număr de foste centre urbane:
 1. Sarmizegetusa – amenanjări de amfiteatru, tezaur monetar, descoperiri izolate de monede
imperiale târzii, opăițe de caracter târziu, 3 morminte târzii
2. Napoca- un număr important de morminte, dintre care unele continuă practicile funerare
romane, prin folosirea sarcofagelor de piatră, uneori reutilizate
3. Potaissa și Porolissum – refolosirea unor monumente arhitecturale mai vechi și utilizarea
sarcofagelor construite din țigle
4. Apulum – folosirea vechiului cimitr daco-roman până în a doua jumătate a secolului al
IV-lea, cu care prilej se reutilizeazp monumentele funerare mai vechi
5. Fostele centre urmane din Transilvania, Banat sau Oltenia – număr mare de dovezi cu
privire la continuitatea populațiilor daco-romane

Pe de altă parte, s-a conservat practica punerii de inscripții, după cum o dovedesc obiectul creștin
cu inscripție latină de la Biertan (Sibiu) și inscripția pusă în onoarea lui Valens și Valentinian,
descoperită la Romula.

Felul de viață al autohtonilor, stadiul de dezvoltare social-economic, cultura lor materială și viața
spirituală din secolele V-VII ca și relațiile acestora cu lumea bizantină sau cu unii migratori pot
fi cunoscute prin intermediul dovezilor arheologice. Ex: așezările și necropolele de la Țaga,
Mănăștur, Sebeș, Biharea, Berea, Poaian, Morești, Sighișoara, etc

Continuitatea de viață materialp și spirituală autohtonă a putu fi dovedită de cercetările

arheologice și la este de Carpați – numeroase așezări din veacurile VI-VII: Budeni, Dodești,
Hansca, Hucea, Horodiștea, etc.