Tratatul 4

ULTIMELE ŞTIRI
PENTRU „MAMA”
A ÎNGRIJI DE AMI ŞI RUHAMA

Dreptul de copiere 1934,1941, 1943 de

V.T. HOUTEFF
Toate drepturile rezervate

TRATATUL 4

ULTIMELE ŞTIRI PENTRU

„MAMA”
 (2)

INDICE TOPIC

Apelul introductiv a lui Izreel…………………………….. 5-9

Ultimele Ştiri Pentru „Mama”

Din Osea.
Capitolele Unu şi Doi……………………………………..11-7
Perioada Vechiului Testament…………………………...15-19
Perioada Noului Testament……………………………...19-22
Zelul Pentru Mari Congregaţii…………………………...22,23
Toiagul Pedepsei lui Dumnezeu…………………………23-27
Tipica Vale a Lui Acor…………………………………..27-31
Ante-tipica Vale a Lui Acor……………………………..31-37
Cei Întâi Născuţi, Cel Dintâi Rod………………………..37,38
Reforma Absolută Rezultă În Perfectă Siguranţă………..38,39
Luptă Împotriva Mesajului………………………………39,40
Mila Sa…………………………………………………..40-43
Mantaua Babiloniană de Azi………………………………..43
Poftesc Argint şi Aur…………………………………….43,44
Viitorii Săi Slujitori……………………………………...44-48
Va Lua Stăpânirea Turmei……………………………….48,49
Cel De-a Doilea Rod……………………………………..49,50
Tata, Mama şi Copii……..………………………………50-52
Cercetează În Mod Personal……………………………..52-54
Respingerea Profeţilor…………………………………...54-56
Valea lui Izreel…………………………………………...56,57
Mişcarea Laică…………………………………………...57,58
Fiii Ilegitimi – „Neghina”………………………………..58-60
Laicii care Trezesc Conducerea……………...………….60-63
Unde Este Casa Vistieriei Lui Dumnezeu?.......................63-70
Indice Biblice……………………………………………70-71
(3)
APELUL INTRODUCTIV
AL LUI IZREEL

Stimaţi „Ami” şi „Ruhama”.

Cu cea mai profundă îngrijorare vă scriu pentru a vă

implora să faceţi propuneri la străina noastră „Mamă”, ca să
putem efectua reconcilierea ei, salvând pe Tatăl nostru de
inconsolabila sa tristeţe, şi acum din nou să însufleţim
nefericitul nostru cămin.

Primind o carte de la Tatăl Meu, în care în mod

dezgustător expune raportul lumesc, indecent al mamei
noastre, şi este nevoie urgentă de a se judeca cu ea, pentru ca
să se pocăiască de necredincioşia ei şi să se întoarcă la el. El
încă o cheamă cu aceeaşi dragoste supremă ca întotdeauna,
chiar dacă ea a făcut un lucru ruşinos şi este mai coruptă în
dezordonata ei dragoste decât toate femeile. Să poată
rugăciunile sale fierbinţi şi eforturile sale sârguincioase să
unească din nou familia noastră şi să împiedice iminenta
dizgraţie familiară, în mod special ruşinea şi dezonoarea la
adresa marelui nume al Tatălui nostru.

Dacă iubiţi pe Tata şi pe „Mama” cu adevărat, veţi

răspunde cu înflăcărare acestui solemn apel. Şi aceasta va fi
bucuria dumneavoastră dacă prin miloasele rugăminţi ale
Tatălui şi propriile dumneavoastră eforturi neobosite,
„Mama” să fie câştigată la pocăinţă, reconciliată cu Tata, şi
restaurată în căminul Său regal. Gândiţi-vă la bucuria
inexprimabilă, cum, cu braţele deschise el atunci primeşte
toată familia şi face un mare ospăţ, după cum a făcut tatăl
fiului risipitor.
(5)

De aceea este cel mai profund interes al meu ca acest

mesaj urgent să ajungă la dumneavoastră fără întârziere.
Dumneavoastră veţi vedea că avizul dumneavoastră este cel
mai solemn şi cel mai important de la predica lui Noe încoace,
despre potop.

Pentru a ajuta în acest ceas crucial, este nevoie pentru ca

noi ca şi adevăraţi şi credincioşi Adventişti de Ziua a Şaptea să
continuăm să fim cercetători ai adevărului, înţelepciunii şi
cunoştinţei lui Dumnezeu. Să ne asigurăm că nu călătorim în
pietrele de poticnire ale altora, ci să facem din ele trepte
pentru progresul Creştin.

Iudeii înainte de timpul lui Hristos, şi întotdeauna de

atunci încoace, s-au gândit că aveau tot adevărul pe care
trebuiau să-l cunoască. Adevărat, ei aveau Biblia. Dar
consecvenţa lor de a înţelege rău planul lui Dumnezeu şi
dovedita încredere în ei înşişi, i-a condus să se simtă că erau
bogaţi şi nu duceau lipsă de nimic. Această atitudine a fost cea
care i-a făcut să nu audă învăţăturile lui Hristos împăratul
slavei. Astfel concepţia lor eronată despre Adevăr, şi
prejudecata lor împotriva luminii Cuvântului lui Dumnezeu, i-
a lipsit de cunoştinţa şi de înţelepciunea Domnului şi în final
au fost conduşi la ruşinea şi condamnarea lor veşnică, pentru a
comite teribila crimă de a-i lua viaţa Fiului lui Dumnezeu.

Sub orice formă această oribilă vină nu cade doar asupra

nefericiţilor iudei. Biserica Creştină la fel, în toate perioadele
care au urmat, de fapt a crucificat
 (6)

pe Salvatorul nostru refuzând mesajul Adevărului Prezent

pentru ei. Aşa a fost în zilele lui Luther, lui Knox, a lui
Wesley, a lui Campbell, a lui Miller, şi al sore-i White. Şi aşa
este astăzi cu toţi cei care nu doresc să acorde atenţie specială
pentru a evita capcanele vrăjmaşului puse întotdeauna.

Acum unicul procedeu sigur şi sănătos este de a citi cu

mare grijă fiecare pagină a mesajului solemn conţinut aici. Nu
lăsaţi să vă scape nici un rând din atenţia dumneavoastră.
Studiaţi fiecare cuvânt cu mare grijă şi cu rugăciune. Fiţi un
elev înflăcărat şi sârguincios al Adevărului. „Ci cercetaţi toate
lucrurile, şi păstraţi ce este bun.” (1 Tesaloniceni 5,21).

După cum arată registrele lor, cei din Berea au făcut o

completă şi imparţială cercetare a mesajului care a venit la ei,
pentru a putea şti dacă „aceste lucruri” erau aşa. Făcând ei
aceasta nu au fost nici rătăciţi de către vrăjmaş şi nici
condamnaţi de către Inspiraţie, ci din potrivă prin
imparţialitatea lor au fost conduşi a menţine pace cu Adevărul,
şi au fost onoraţi pentru nobilul lor curs. Dar preoţii, aceia pe
care Dumnezeu i-a făcut mai înainte recipiente (vase) ale
Cuvântului Său, după ce au ştiut că poporul de rând asculta
adevărul cu bucurie, au venit şi i-au încurcat. Din această
cauză, aceşti demnitari au fost condamnaţi – şi toţi aceia care
au acordat atenţie vocii lor în loc de a asculta ceea ce era
atunci nepopular, au fost astfel pierduţi.

Aceste lucruri sunt scrise pentru „exemplul” nostru, să

nu eşuăm în imitarea „nobilului” exemplu a celor din Berea!
 (7)

Doar în aşa fel putem exercita judecata noastră în mod

onest; altfel repetăm ne-înţelepciunea Iudeilor care au fost
rătăciţi de către aşa numiţii înţelepţi ai lui Israel.

Spiritul Profetic spune: „…dacă vine o solie pe care n-o

înţelegeţi, străduiţi-vă să ascultaţi dovezile pe care le
prezintă solul comparând text cu text pentru a cunoaşte
dacă îl susţine sau nu Cuvântul lui Dumnezeu… nici unul
din cei care îşi imaginează că ştiu totul, nu este prea
bătrân sau prea inteligent pentru a învăţa de la cel mai
umil dintre solii Dumnezeului celui viu”.
(Mărturii cu privire la Şcoala de Sabat, pp. 65, 66; Sfaturi
cu Privire la Şcoala de Sabat, pp. 29, 30. – în engleză)
(Testimonies on Sabbath School Work, pp. 65, 66; Counsels
on Sabbath School Work, pp. 29, 30.)

Aceste aşa numite păcate scuzabile de a fi satisfăcuţi şi cu

prejudecată, şi de a se sprijini pe alţii, sunt ceea ce întotdeauna
au dus pe poporul lui Dumnezeu departe de El. Apoi, la fel,
teama de a ajunge în contact cu eroarea în mod frecvent i-a
împiedicat să ajungă în contact cu Adevărul progresiv. Aceste
temeri nutrite şi păcate iertate de către majoritatea creştinilor
şi chiar protejate de către mulţi, în introducerea fiecărui
Adevăr Progresiv, au lipsit pe mulţi de Slava eternă..

Examinaţi din nou experienţa poporului în zilele lui

Pavel: „Fraţii au trimis îndată, noaptea, pe Pavel şi pe Sila
la Berea. Când au sosit, au intrat în sinagoga Iudeilor.
Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din
Tesalonic. Au primit Cuvântul cu
 (8)
toată râvna, şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să
vadă dacă ce li se spunea, este aşa. Mulţi dintre ei şi din
femeile cu vază ale Grecilor, şi mulţi bărbaţi au crezut. Dar
Iudeii din Tesalonic, când au aflat că Pavel vestea Cuvântul
lui Dumnezeu şi în Berea, au venit acolo, ca să tulbure şi să
aţâţe noroadele.”
(Faptele Apostolilor 17, 10-13).

Aducând astfel pe scurt în mintea dumneavoastră eroarea

fatală a bisericii prin lunga ei istorie, acum revelez ştirile
culminante: Tatăl a promis că-i va da pentru totdeauna,
„Mamei”, Vederea de pe Pisga – marea sa vie – dacă ea se
întoarce cu adevărat. El o va înconjura cu „un zid de foc de
jur împrejurul” (Zaharia 2,5), îi va face „pietrele scumpe cu
antimoniu”, şi temeliile ei „de safir” „îi voi face ferestrele
din pietre preţioase, şi porţile de rubin”, şi îi va acoperi tot
„ocolul cu nestemate”. (Isaia 54,11.12 vezi versiunea King
James), pentru ca să nu mai fie „cutreieraţi, de frica
mărăcinilor şi a spinilor”. (Isaia 7,25).

Am încredere că după ce veţi asculta miloasa rugăminte a

Tatălui nostru în următoarele pagini, şi apoi restudierea cu
grijă a acestui apel, va fi cea mai urgentă. Vă asigur de bucuria
mea. Să auzim de fiecare dintre dumneavoastră ca şi de
rezultatul inoportunei sale „Mame”.
Cu sinceritate al vostru pentru un cămin fericit,
IZREEL
De V.T.H.

(9)
 (10)

ULTIMELE ŞTIRI PENTRU

„MAMA”
Prin Osea

CAPITOLELE UNU ŞI DOI

„Cuvântul Domnului, spus lui Osea, fiul lui Beeri, pe

vremea lui Ozia, Iotam, Ahaz, Ezechia, împăraţii lui Iuda, şi
pe vremea lui Ieroboam, fiul lui Ioas, împăratul lui Israel.
Întâia dată când a vorbit Domnul către Osea, Domnul a zis
lui Osea: “Du-te, şi ia-ţi o nevastă curvă şi copii din curvie;
căci ţara a săvârşit o mare curvie, părăsind pe Domnul!”
El s-a dus, şi a luat pe Gomera, fiica lui Diblaim. Ea a
zămislit şi i-a născut un fiu. Şi Domnul i-a zis: “Pune-i
numele Izreel; căci peste puţină vreme, voi pedepsi casa lui
Iehu, pentru sângele vărsat la Izreel, şi voi pune capăt
domniei lui peste casa lui Israel. În ziua aceea, voi sfărâma
arcul lui Israel în valea Izreel”. Ea a zămislit din nou, şi a
născut o fată. Şi Domnul a zis lui Osea: “Pune-i numele Lo-
Ruhama (Cea fără îndurare); căci nu voi mai avea milă de
casa lui Israel, n-o voi mai ierta!” Dar voi avea milă de
casa lui Iuda, şi-i voi izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor;
dar nu-i voi izbăvi nici prin arc, nici prin sabie, nici prin
lupte, nici prin cai, nici prin călăreţi”. Ea a înţărcat pe Lo-
Ruhama; apoi iar a zămislit şi a născut un fiu. Şi Domnul a
zis: “Pune-i numele Lo-Ami (Nu-i poporul meu); căci voi nu
sunteţi poporul Meu, şi Eu nu voi fi Dumnezeul vostru”.
(Osea 1,1-9).
Din scrierea anterioară, se vede că soţia şi fiii lui Osea au
fost
 (11)

doar în viziune, şi au fost în totalitate figurative; au fost numiţi

astfel pentru a face o asemănare adecvată a poporului Său –
Iuda şi Israel. Şi fiind din „curvie”, în mod propriu
prefigurează starea idolatră a bisericii Sale.

Continuând cu profeţia, să ascultăm ordinul Domnului

pentru Izreel:

„Ziceţi fraţilor voştri: “Ami” (Poporul meu), şi

surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!”
(Osea 2,1).

Aceeaşi pereche de fii introduşi în viziunea din primul

capitol sunt redenumiţi în al doilea capitol, diferenţa este că
ambelor nume l-i s-a luat prefixul „Lo” care în evreieşte
înseamnă „Nu”. Prin urmare, în timp ce Lo-Ruhama
înseamnă „cea fără îndurare”, şi Lo-Ami „nu-i poporul
Meu”, Ruhama înseamnă „îndurare”: şi Ami „poporul
Meu”.

Această schimbare de poziţie relativă, implicată în

schimbarea numelor, denotă o divizare a istoriei bisericii. Într-
unul din cele două cazuri membri sunt numiţi „nu-i poporul
Meu”, şi în celălalt caz „poporul Meu”, primind „îndurare”.
Apostolul Pavel ne dă cheia pentru întreaga profeţie revelând
interpretarea părţii care nu şi-a găsit împlinirea în timpul său:

„Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre Iudei, ci şi

dintre Neamuri, dupa cum zice în Osea: “Voi numi “popor
al Meu”, pe cel ce nu era poporul Meu,
 (12)

şi “prea iubita”, pe cea care nu era prea iubita. Şi acolo

unde li se zicea: “Voi nu sunteţi poporul Meu”, vor fi numiţi
fii ai Dumnezeului celui viu”.
(Romani 9,24-26).

Astfel vedem că Primul Capitol al viziunii lui Osea

prezice respingerea Iudeilor de către Dumnezeu, care ştim că a
făcut-o după ce ei au respins pe Fiul Său. În acel timp s-a
împlinit trista declaraţie: „voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu
nu voi fi Dumnezeul vostru”. Cu toate acestea în următorul
moment, precum a fost, „fiii Dumnezeului celui viu”. Acest
paradox este clarificat în Capitolul Doi, după cum este în
Romani 9: Iudeii care nu au respins această alegorie profetică
pe Hristos, ci s-au făcut Creştini, sunt cei care sunt chemaţi
„fiii Dumnezeului Celui Viu”. În mod clar, atunci, în
împlinirea simultană al acestor contrastante decrete era
îngrijorătoarea moarte a naţiunii Iudeilor şi durerile de naştere
a Bisericii Creştine.

Acum fiindcă am stabilit că această scriere oferă

terminarea unei dispensaţiuni şi începutul celeilalte, în
continuare trebuie să descoperim cât de departe în urmă în
istoria divizării din Vechiul Testament, şi cât de departe in
viitor în istoria divizării din Noul Testament ajunge această
alegorie profetică

„Acolo, îi voi da iarăşi viile,… şi acolo, va cânta ca în

vremea tinereţii ei, şi ca în ziua când s-a suit din ţara
Egiptului.” (Osea 2,15).
 (13)

Când este analizat, acest verset arată că prima divizare a

început în zilele lui Avraam, atunci când biserica era în
„tinereţea sa”, a continuat până la exodul ei din Egipt, zilele
când „cânta”, şi s-a finalizat cu crucificarea lui Hristos, ceasul
când Iudaismul şi-a dat sentinţa de moarte.

Următoarele versete spun cât de departe ajunge în

divizarea Creştină această profeţie personificată:

„ În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu

fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele
pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice
unealtă de război, şi-i voi face să locuiască în linişte. Te voi
logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi cu Mine prin
neprihănire, judecată, mare bunătate şi îndurare; te voi
logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei cunoaşte pe
Domnul! În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi
asculta cerurile, şi ele vor asculta pământul;”
(Osea 2,18-21)

Aceste versete descriu starea odată căzută a soţiei din

ultimele zile, biserica, ca şi una de curăţie ne-adulterată, şi
absolută siguranţă. Dar după cum în timpul actual ea încă este
în starea ei Laodiceană, „ticălos, nenorocit, sărac, orb şi
gol,” încă necurată şi încă în pericol, este evident că după cum
viziunea lui Osea se extinde pe toată durata bisericii Iudaice,
la fel se extinde pe toată durata bisericii Creştine, de la

(14)
crucificarea până la eliberarea ei din robie care se apropie cu
rapiditate, când Domnul va răspunde cerurilor, şi cerurile vor
răspunde pământului.

Această familie, cu un dublu simbolism a bisericilor

Vechiului şi Noului Testament le arată ca fiind o biserică.
Prin urmare, caracterul său în ambele dispensațiuni este
personificată, -- mai întâi, în timpul din

PERIOADA VECHIULUI TESTAMENT

Câţiva ani după ce seminţiile au trecut Râul Iordan şi s-au

stabilit în „Ţara făgăduită”, împărăţia lor a început să se
decline de la înaltul lor nivel spiritual. În final, în împărăţia lui
Solomon, Domnul a zis lui Ieroboam: „Iată, voi rupe
împărăţia din mâna lui Solomon, şi-ţi voi da zece seminţii…
Şi aceasta, pentru că M-au părăsit,”
(1 Regi 11, 31.33).

Acest verdict nu a fost executat până după moartea lui

Solomon, când cele zece seminţii s-au revoltat împotriva lui
Roboam şi „…l-au făcut împărat peste tot Israelul…” (1
Regi 2,20). Dar „…toată casa lui Iuda şi seminţia lui
Beniamin…” (versetul 21), i-a rămas lui Roboam, fiul lui
Solomon. Astfel a fost că împărăţia a fost divizată, cele zece
seminţii, împărăţia lui Israel, şi-au luat partea de nord a „ţării
făgăduinţei”, şi cele două seminţii, împărăţia lui Iuda, au avut
partea de sud.

Dar decretul, ... voi sfărâma arcul lui Israel [ prinţii

împărăţiei
 (15)

celor zece seminţii ] în valea Izreel…”(Osea 1,5), nu a fost

împlinit până mai târziu când Iehu „…a lovit pe toţi cei ce
mai rămăseseră din casa lui Ahab la Izreel, pe toţi mai marii
lui, pe prietenii şi pe preoţii lui, şi n-a lăsat să scape nici
unul.”
(2 Regi 10,11).

„Iehu a nimicit pe Baal din mijlocul lui Israel… Totuşi

Iehu n-a luat seama să umble din toată inima lui în legea
Domnului, Dumnezeul lui Israel… Pe vremea aceea,
Domnul a început să taie câte o bucată din ţinutul lui Israel;
şi Hazael i-a bătut la toate hotarele lui Israel;… până ce
Domnul a izgonit pe Israel dinaintea Lui, cum vestise prin
toţi slujitorii Săi prooroci. Şi Israel a fost dus în robie,
departe de ţara lui, în Asiria… şi în cetăţile Mezilor.” (2
Regi 10,28.31.32; 17,23; 18,11). Cu aceasta a avut loc
avertizarea: „ voi pune capăt domniei lui peste casa lui
Israel.” (Osea 1,4).

Nu la mulţi ani după dispersarea celor zece seminţii,

„Sanherib, împăratul Asiriei, s-a suit împotriva tuturor
cetăţilor întărite din Iuda, şi a pus stăpânire pe ele…
Împăratul Asiriei a trimis din Lachis la Ierusalim, la
împăratul Ezechia, pe Tartan, Rab-Saris, şi pe Rabşache cu
o oştire puternică…”
(2 Regi 18, 13.17).

„Când a auzit împăratul Ezechia lucrul acesta, şi-a

sfâşiat hainele, s-a acoperit cu un sac, şi s-a dus în Casa
Domnului… căruia i-a făcut următoarea rugăciune:
“Doamne,
 (16)
Dumnezeul lui Israel, care şezi pe heruvimi! Tu eşti
singurul Dumnezeu al tuturor împărăţiilor pământului! Tu
ai făcut cerurile şi pământul;… Acum, Doamne, Dumnezeul
nostru, izbăveşte-ne din mâna lui Sanherib, ca să ştie toate
împărăţiile pământului că numai Tu eşti Dumnezeu,
Doamne!”

„Atunci Isaia, fiul lui Amoţ, a trimis să spună lui

Ezechia: Aşa vorbeşte Domnul, Dumnezeul lui Israel “Am
auzit rugăciunea pe care Mi-ai făcut-o cu privire la
Sanherib, împăratul Asiriei…”

„În noaptea aceea, a ieşit îngerul Domnului, şi a ucis în

tabăra Asirienilor o sută optzeci şi cinci de mii de oameni. Şi
când s-au sculat dimineaţa, iată că toţi erau nişte trupuri
moarte.”
(2 Regi 19, 1.15.19.20.35).

Prin această interpunere, Domnul şi-a împlinit

făgăduinţa: „Dar voi avea milă de casa lui Iuda, şi-i voi
izbăvi prin Domnul, Dumnezeul lor; dar nu-i voi izbăvi nici
prin arc, nici prin sabie, nici prin lupte, nici prin cai, nici
prin călăreţi”.
(Osea 1,7).

În ciuda acestei mari îndurări, Iuda a continuat să

păcătuiască peste măsură împotriva Sa:

„ Domnul, Dumnezeul părinţilor lor, a dat din vreme

trimişilor Săi însărcinarea să-i înştiinţeze, căci voia să cruţe
pe poporul Său şi
 (17)

locaşul Său. Dar ei şi-au bătut joc de trimişii lui Dumnezeu,

I-au nesocotit cuvintele, şi au râs de proorocii Lui, până
când mânia Domnului împotriva poporului Său a ajuns fără
leac. Atunci Domnul a făcut să se suie împotriva lor
împăratul Haldeilor, şi a ucis cu sabia pe tinerii lor în casa
locaşului lor celui sfânt. N-a cruţat nici pe tânăr, nici pe
tânără, nici pe bătrân, nici pe omul gârbov sub povara
perilor albi, ci a dat totul în mâna lui.”

„Nebucadneţar a dus la Babilon toate uneltele din Casa

Domnului, mari şi mici, vistieriile Casei Domnului, şi
vistieriile împăratului şi ale căpeteniilor lui. Au ars Casa lui
Dumnezeu, au dărâmat zidurile Ierusalimului, au pus foc
tuturor caselor lui şi au nimicit toate lucrurile scumpe.”

„Pe cei ce au scăpat de sabie, Nebucadneţar i-a dus

prinşi la Babilon. Ei i-au fost supuşi, lui şi fiilor lui, până la
stăpânirea împărăţiei Perşilor.”
(2 Cronici 36, 15-20).

După timpul desemnat de captivitate, Dumnezeu şi-a

adus aminte de făgăduinţa Sa de îndurare pentru ei, „În cel
dintâi an al lui Cir, împăratul Perşilor, ca să se împlinească
cuvântul Domnului rostit prin gura lui Ieremia, Domnul a
trezit duhul lui Cir, împăratul Perşilor, care a pus să se facă
prin viu grai şi prin scris această vestire în toată împărăţia
lui: „Aşa vorbeşte Cir, împăratul Perşilor: „Domnul,
Dumnezeul cerurilor, mi-a dat toate împărăţiile pământului,
şi mi-a poruncit
 (18)

să-I zidesc o casă la Ierusalim în Iuda.”

„Casa a fost isprăvită în ziua a treia a lunii Adar, în al

şaselea an al domniei împăratului Dariu.”
(2Cronici 36,22.23; Ezra 6,15).

Făcând aceasta, din nou Dumnezeu şi-a păstrat făgăduinţa

sa cu Iuda. Dar pe cele zece seminţii, Israel, nu le-a eliberat, şi
astfel s-a împlinit făgăduinţa Sa: „căci nu voi mai avea milă
de casa lui Israel.” (Osea 1,6).

„Ea a înţărcat pe Lo-Ruhama; apoi iar a zămislit şi a

născut un fiu. Şi Domnul a zis: “Pune-i numele Lo-Ami
(Nu-i poporul meu); căci voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu
nu voi fi Dumnezeul vostru”. (Osea 1,8.9).

În ciuda repetării marii îndurări a Domnului şi minunata

eliberare în favoarea lui, Iuda a continuat să păcătuiască încât
aceasta l-a condus să uite în mod complet de el tăgăduind
Singurul Său Fiu: „Ei au strigat cu toţii într-un glas: “La
moarte cu omul acesta, şi slobozeşte-ne pe Baraba!” (Luca
23,18). Asfel apostazia lui Iuda în final a adus asupra lor
teribilul anatema: „…voi nu sunteţi poporul Meu, şi Eu nu
voi fi Dumnezeul vostru”. (Osea 1,9).
Până aici în această alegorie, vedem istoria bisericii până
la crucificarea lui Hristos. Acum trebuie să descoperim dacă
conţine istoria din

PERIOADA NOULUI TESTAMENT

 În timp ce în Capitolul unu din viziune, Osea descrie
starea idolatră
(19)

a bisericii din dispensaţiunea Iudaică, în capitolul doi

descrie starea idolatră a bisericii în dispensaţiunea Creştină.

„Ziceţi fraţilor voştri: “Ami” (Poporul meu), şi

surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!” „Plângeţi-vă,
plângeţi-vă împotriva mamei voastre! Căci nu este nevasta
Mea, şi Eu nu sunt bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile
dinaintea ei, şi preacurviile de la ţâţele ei!” Altfel, o dezbrac
în pielea goală, cum era în ziua naşterii ei, o fac ca o pustie,
ca un pământ uscat, şi o las să moară de sete! Nu voi avea
milă de copiii ei, căci sunt copii din curvie. Mama lor a
curvit; cea care i-a născut s-a necinstit; căci a zis: “Voi
alerga după ibovnicii mei, care îmi dau pâinea şi apa mea,
lâna şi inul meu, untdelemnul şi băuturile mele!”
(Osea 2,1-5).

În era creştină biserica a început într-o stare spirituală

chiar mai avantajoasă decât în era Iudaică. Ba mai mult, ea ar
fi putut să beneficieze de exemplul Iudeilor căzuţi. Dar după
cum arată versetele citate mai înainte, ea a eşuat în totalitate în
a face acest lucru. În loc de aceasta, ca şi cu moartea lui Iosua,
Iudeii au început să se depărteze de Dumnezeul lor, la fel cu
moartea apostolilor, Creştinii au procedat în aceeaşi formă.
Coborând normele Creştine şi ridicând pe cele păgâne,
biserica a curvit cu păgânii. Zămislind şi aducând astfel aşa
numiţii săi convertiţi, „s-a necinstit;” spune Domnul „căci a
zis: „Voi alerga după ibovnicii mei,
 (20)

care îmi dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu,

untdelemnul şi băuturile mele!”

Aceste sentimente, pe care le reflectă atitudinea sa față de

toţi candidaţii ei pentru a fi membri, chiar şi aceia care nu sunt
în totalitate convertiţi la Hristos, cu toate acestea trebuie să fie
botezaţi în corpul regulat, atâta timp cât susţine financiar
înaintarea lucrării lui Dumnezeu.

Acest fel de a gândi este de aceeaşi clasă ca şi a fetiţei

care cu bucurie a exclamat mamei sale: „Priveşte! Am obţinut
o bună tranzacţie de la vânzătorul ambulant! Pentru această
plasă plină de cireşe, ar fi trebuit să dau o livră de lână, dar
în loc de a da toată lâna, am ascuns brăţara ta de aur în ea!”

A da dreptul de membri acelora care nu au dat „roade de

pocăinţă” este o jonglerie chiar mai costisitoare decât a face
schimburi in natură cu cireşele chiar dacă au costat greutatea
lor de aur. Pe lângă acest fapt nechibzuit de a da participarea
la starea Bisericii, omul nu poate să înceapă să calculeze preţul
influenţei demoralizatoare pe care asemenea acţionari
subversivi îl exercită asupra adevăratului popor al lui
Dumnezeu. Printr-o astfel de nechibzuinţă, biserica primară în
mod inconştient a sprijinit planurile semănătorilor păcătoşi, şi
la fel au adus asupra lor Evul Întunecat al religiei. Încă în
ciuda acestei teribile consecinţe, care ar fi trebuit să îi înveţe o
lecţie de neuitat pentru a consacra râvna sa la edificarea unor
 (21)

membri născuţi numai din Duh, ea încă continuă

imprudentă în

ZELUL SĂU PENTRU MARI CONGREGAŢII

O pasiune pentru creşterea numărului de membri fără o

povară proporţională pentru sfinţirea lor – fiind „născuţi din
nou” – este concepută nu de Duhul lui Hristos, ci dimpotrivă
de inima firească, care spune: „Voi alerga după ibovnicii mei,
care îmi dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu,
untdelemnul şi băuturile mele!” Egoişti, ambiţioşi, lacomi –
aceştia sunt mâna dreaptă a lui Satana.

Dacă biserica Creştină primară ar fi continuat în

dragostea dintâi pentru salvarea sufletelor şi în înaintarea
împărăţiei lui Hristos în loc a-şi mări numărul de membri,
lucrătorii vrăjmaşului, neghina, niciodată nu s-ar fi infiltrat în
rândurile ei. Dar zelul său pentru curăţie a decăzut şi s-a
predat în a ridica ţinte – un câştig egoist. Profetul spune:
„Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt
nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea
lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere.”
(Isaia 56,11).

Ce lecţie teribilă! Niciodată nu trebuie căutată

prosperitatea bisericii în argint şi aur şi niciodată nu poate fi
găsită în înţelepciunea şi puterea oamenilor. Chiar dacă banii
îşi au locul lor în economia ei, aceasta nu este cea mai urgentă
nevoie a ei. De fidelitatea faţă de solia care i-a fost

(22)
 dată, depinde unicul său succes real. Acest lucru are
nevoie de oameni în care Dumnezeu să poată avea încredere şi
asupra cărora El să poată revărsa Duhul Său; oameni care să
fie credincioşi principiilor chiar dacă lumea întreagă ar fi
împotriva lor; oameni care în credinţă să se ridice la înălţimea
pe care Hristos o cere: „Nu vă îngrijoraţi de viaţa voastră,
gândindu-vă ce veţi mânca, sau ce veţi bea; nici de trupul
vostru, gândindu-vă cu ce vă veţi îmbrăca… (Fiindcă toate
aceste lucruri Neamurile le caută.) Tatăl vostru cel ceresc
ştie că aveţi trebuinţă de ele. Căutaţi mai întâi Împărăţia lui
Dumnezeu şi neprihănirea Lui, şi toate aceste lucruri vi se
vor da pe deasupra. Nu vă îngrijoraţi dar de ziua de mâine;
căci ziua de mâine se va îngrijora de ea însăşi. Ajunge zilei
necazul ei.”
(Matei 6,25.32-34).

Toţi aceia care continuă în rumbul decăzut al Bisericii

Creştine, îndepărtându-se de calea Domnului, şi mergând pe
„căi (ce) pot părea bune omului” (Proverbe 14,12), vor
experimenta

TOIAGUL PEDEAPSEI LUI DUMNEZEU

„De aceea iată, îi voi astupa drumul cu spini, i-l voi

astupa cu un zid, ca să nu-şi mai afle cărările. Va alerga
după ibovnicii ei, dar nu-i va ajunge; îi va căuta, dar nu-i va
găsi. Apoi va zice: “Hai să mă întorc iarăşi la bărbatul meu
cel dintâi, căci eram mai fericită atunci decât acum!” N-a
cunoscut că Eu îi dădeam grâul, mustul şi untdelemnul, şi
au închinat slujbei lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care
i-l dădeam.”
(Osea 2,6-8)
 (23)

Când biserica pluteşte în curentul lumii, departe de

Domnul, El nu poate să o mai binecuvânteze, în cel mai rău
caz râul o duce cu rapiditate în jos spre distrugere. Atunci
singura modalitate în care o poate salva şi să o aducă din nou
la El, este de a-şi retrage mâna Sa ajutătoare de la ea până se
va găsi pe ea însăşi scufundată în pragul de nisip al propriei
sale nechibzuinţe, cu furioasele valuri de retribuire lovind în
jurul ei. Numai atunci ar răspunde vocii Sale.

Metoda lui Dumnezeu de a aduce biserica Sa la o

dezvoltare din periculoasa ei stare este reprezentată în
parabola lui Hristos despre fiul risipitor. Dacă tatăl ar fi negat
cerinţa fiului de a pleca de acasă, tânărul întotdeauna ar fi fost
amărât de un sentiment în care a crezut că este nedreptate din
partea tatălui, şi nimeni nu l-ar fi putut convinge niciodată că
tatăl său nu l-a privat de ocazia de a câştiga o mare bogăţie şi
un nume prin el însuşi. Dar amara lui experienţă împreună cu
drumul de frunze uscate a deziluziei l-au învăţat marea lecţie
din viaţa sa, precum nimic altceva nu l-ar fi putut învăţa.

Această parabolă ilustrează în mod perfect cu câtă

înţelepciune tratează Dumnezeu biserica Sa în nebuniile ei, şi
cum îngâmfarea şi înţelepciunea ei Laodiciană o împiedică să
beneficieze de experienţele altora.

În loc de a ajunge să-i încreştineze pe ibovnicii ei, ei au

ajuns să o păgânizeze pe ea. Ea „nu-i va ajunge ( găsi)”,
pentru că
 (24)

ea a eşuat în salvarea lor. În final, după trecerea prin

risipirea ei, în mod penitent se va întoarce la primul ei soţ –
Domnul. Pentru a grăbi întoarcerea ei, Domnul o duce în
pustie, împlinind astfel cuvintele Sale:

„De aceea Îmi voi lua iarăşi înapoi grâul la vremea lui,
şi mustul la vremea lui, şi îmi voi ridica iarăşi de la ea lâna
şi inul pe care i le dădusem ca să-i acopere goliciunea. Şi
acum îi voi descoperi ruşinea înaintea ibovnicilor ei, şi nici
unul n-o va scoate din mâna Mea. Voi face să înceteze toată
bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi, Sabatele ei, şi
toate praznicile ei.”
(Osea 2,9-11).

După cum Dumnezeu a pedepsito în timpul din vechime

permiţând lui Nebucadneţar, împăratul Babiloniei, să
abolească sistemul ceremonial distrugând Vechiul Ierusalim şi
Templul Său, la fel a pedepsit-o în Era Creştină permiţând
Romei să câştige controlul asupra ei şi să înlocuiască
adevăratul sistem religios prin unul fals – o preoţime păgână şi
un sabat păgân. Atunci s-a împlinit Cuvântul Său: „Voi face
să înceteze toată bucuria ei, sărbătorile ei, lunile ei cele noi,
Sabatele ei, şi toate praznicile ei.”

Fiindcă aceste ordonanţe (sărbătorile ei, Sabatele ei, etc.

erau o parte din „o consistentă profeţie a Evangheliei, o
prezentare în care se găseau cuprinse făgăduinţele
mântuirii.” (Faptele Apostolilor pag.14), şi fiindcă
simbolizarea din Osea ne-a adus în Era Creştină, de aceea

(25)
 revocarea ordonanţelor tipifică pe Roma înlocuind
Adevărul. Lui Daniel, la fel i s-a arătat că aceasta trebuie să se
împlinească prin intermediul Romei, cornul care „S-a înălţat
până” ce „a aruncat adevărul la pământ,” şi „locul
locaşului său celui sfânt.” (lui Hristos).
(Daniel 8,11.12).

Observaţi că „Adevărul” şi „locul”, nu însuşi sanctuarul,

au fost „aruncate la pământ”; adică ambele, Adevărul lui
Hristos şi locul Său în Sanctuarul pământesc au fost date la o
parte, pentru ca cunoştinţa cu privire la lucrarea sa
mijlocitoare să fie întunecate. (Pentru o explicaţie detailată a
lui Daniel 8 şi 9, vezi Toiagul Păstorului vol.2 pag. 126-147;
Tratatul nr.3 pag. 27-32).

„Îi voi pustii şi viile şi smochinii, despre care zicea:

„Aceasta este plata pe care mi-au dat-o ibovnicii mei!” Le
voi preface într-o pădure, şi le vor mânca fiarele câmpului.
O voi pedepsi pentru zilele când tămâia Baalilor, când se
gătea cu veriga de nas, cu salba ei, şi alerga după ibovnicii
ei, uitând de Mine, zice Domnul”. „De aceea iată, o voi
ademeni şi o voi duce în pustie, şi-i voi vorbi pe placul inimii
ei.”
(Osea 2,12-14).

Această prezicere a fost făcută cu mai mult de o mie de

ani înainte ca ea să-şi piardă via, şi înainte să fi „fugit în
pustie, într-un loc pregătit de Dumnezeu, ca să fie hrănită
acolo o mie două sute şaizeci de zile.”
(Apocalips 12,6).

(26)
 Dar în timp ce ea se afla acolo în retragere fugarnică din
propria ei ţară, Dumnezeu a „vorbit inimii ei”. Cu alte
cuvinte, ea, la fel ca dezorientatul fiu risipitor, a avut de trecut
printr-o experienţă amară, să dorească din nou căminul,
înainte ca Domnul să poată face ceva pentru ea. Astfel la
finalul exilului, propunerile Sale de dragoste şi îndurare
trebuie să aprindă în ea o adevărată armonie care răspunde.

După cum am văzut, acest simbolism arată biserica

Creştină dotată cu adevărul Sanctuarului (Osea 2,11). Şi
fiindcă biserica Adventistă de Ziua a Şaptea este cunoscută ca
fiind unica cu această doctrină, este evident că această profeţie
simbolică a istoriei bisericii ne aduce în 1844 D.C. la fondarea
denominaţiunii Adventistă de Ziua a Şaptea. Prin urmare
alegoria revelează starea ei prezentă, şi sfatul lui Dumnezeu
pentru ea.

Ba mai mult, faptul pe care el l-a dezvoltat în aceste

capitole este adus în atenţie acum pentru prima dată, pe lângă
aceasta dovedeşte că lecţiile pe care le conţin sunt în mod clar
pentru Biserică la această oră (acum); prima care va fi
dezbătută este lecţia

TIPICA VALE A LUI ACOR.

„Acolo, îi voi da iarăşi viile, şi valea Acor i-o voi

preface într-o uşă de nădejde”
(Osea 2,15).

Oricare ar fi semnificaţia „văii lui Acor”, este „uşă de

nădejde”
 (27)

singura cale de a scăpa din situaţia ei. A şti de ce este

poarta ei de speranţă, în mod natural este de cel mai urgent
interes.

Doar de trei ori în Scriptură se menţionează „Valea lui

Acor”, o dată într-un ambient literar (Iosua 7, 24-26), şi de
două ori într-o ambianţă figurativă (Isaia 65,10; Osea 2,15).
Studierea celei literare ne va da cheia care va revela
semnificaţia celei figurative.

Prima cetate care a căzut în mâinile Israeliţilor după ce au

trecut Râul Iordan, a fost Ierihon. Ordinul dat de Iosua a fost
ca cetatea, cu toate lucrurile cele vii din ea, să fie distrusă, arsă
cu foc, dar „Tot argintul şi tot aurul, toate lucrurile de
aramă şi de fier…” au fost „închinate Domnului, şi să intre
în vistieria Domnului”.
(Iosua 6,19).

„Copiii lui Israel au păcătuit cu privire la lucrurile date

spre nimicire.” Şi ca rezultat au început să cadă în faţa
vrăjmaşilor lui, la care „Iosua a zis: “Ah! Doamne
Dumnezeule, pentru ce ai trecut pe poporul acesta Iordanul,
ca să ne dai în mâinile Amoriţilor şi să ne prăpădeşti? De
am fi ştiut să rămânem de cealaltă parte a Iordanului!” Dar
Doamne, ce voi zice, după ce Israel a dat dosul înaintea
vrăjmaşilor lui? Cananiţii şi toţi locuitorii ţării vor afla; ne
vor înconjura, şi ne vor şterge

(28)
numele de pe pământ. Şi ce vei face Tu Numelui Tău celui
mare?”

„Domnul a zis lui Iosua: “Scoală-te! Pentru ce stai

culcat astfel pe faţa ta?” Israel a păcătuit; au călcat
legământul Meu pe care li l-am dat, au luat din lucrurile
date spre nimicire, le-au furat şi au minţit, şi le-au ascuns
printre lucrurile lor.”

„De aceea copiii lui Israel nu pot să ţină piept

vrăjmaşilor lor: vor da dosul în faţa vrăjmaşilor lor, căci
sunt daţi spre nimicire; Eu nu voi mai fi cu voi, dacă nu
nimiciţi ce este dat spre nimicire din mijlocul vostru.
Scoală-te, sfinţeşte poporul. Spune-le: “Sfinţiţi-vă pentru
mâine. Căci aşa zice Domnul, Dumnezeul lui Israel: “În
mijlocul tău este un lucru dat spre nimicire, Israele; nu vei
putea să ţii piept vrăjmaşilor tăi, până nu veţi scoate lucrul
dat spre nimicire din mijlocul vostru.”

„Să vă apropiaţi mâine dimineaţă după seminţiile

voastre; şi seminţia pe care o va arăta Domnul prin sorţi se
va apropia pe familii, şi familia pe care o va arăta Domnul
prin sorţi se va apropia pe case, şi casa pe care o va arăta
Domnul prin sorţi se va apropia pe bărbaţi.”
(Iosua 7,1.7-14).

„şi a fost arătat prin sorţi Acan.” „Iosua a zis lui Acan:
„Fiule, dă slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel,
 (29)
mărturiseşte şi spune-mi ce ai făcut, nu-mi ascunde nimic”.
Acan a răspuns lui Iosua, şi a zis: “Este adevărat că am
păcătuit împotriva Domnului, Dumnezeului lui Israel, şi iată
ce am făcut. Am văzut în pradă o manta frumoasă de
Şinear, două sute de sicli de argint, şi o placă de aur în
greutate de cincizeci de sicli; le-am poftit, şi le-am luat; iată,
sunt ascunse în pământ în mijlocul cortului meu, şi argintul
este pus sub ele”.

„Iosua şi tot Israelul împreună cu el au luat pe Acan,

fiul lui Zerah, argintul, mantaua, placa de aur, pe fiii şi
fiicele lui Acan, boii lui, măgarii, oile, cortul lui şi tot ce era
al lui; şi i-au suit în valea Acor.”

„Iosua a zis: “Pentru ce ne-ai nenorocit? Şi pe tine te

va nenoroci Domnul azi”. Şi tot Israelul i-a ucis cu pietre. I-
au ars în foc, i-au ucis cu pietre.”
(Iosua 7,18.20.21.24.25).

În acest timp solemn, Acan era singurul păcătos din

tabără, dar din cauza păcatului său toată naţiunea era să cadă şi
astfel marele nume al lui Dumnezeu era dezonorat în faţa
păgânilor.

Înţelegerea Domnului cu Iosua revelă că slujitorii săi

trebuie să îngrijească în mod vigilent ca nici un pervers să nu
intre în rândurile lor, şi că Cuvântul lui Dumnezeu prin
intermediul profeţilor săi să fie păstrate ca şi cum el însuşi ar
vorbi în mod direct poporului Său.
Când Iosua a proclamat că „În mijlocul tău este un
lucru dat spre nimicire,
 (30)

Israele” (Iosua 7,13), Acan şi-a ascuns vina pe cât i-a fost
posibil în loc să o confeseze imediat. Când în final a fost scos
la lumină şi a fost luat, „Iosua a zis lui Acan: „Fiule, dă
slavă Domnului, Dumnezeului lui Israel, mărturiseşte.” Dar,
vai, a fost prea târziu atunci pentru ca Dumnezeu să accepte
confesarea lui şi să ierte păcatul lui, sau să se răzbune pe
poporul Său dacă nu vor împlini obligaţia lor de a trata
păcătosul în mod strict în acord cu forma pe care El a prescris-
o.

„Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească

drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră, peste
care au venit sfârşiturile veacurilor. Astfel dar, cine crede că
stă în picioare, să ia seama să nu cadă.”
(1 Corinteni 10,11.12).

De aceea Valea lui Acor din Iosua şase şi şapte, este un

tip al Văii lui Acor din Osea doi.

Cu cheia în mână, acum vom descoperi misterul în

legătură cu „poarta speranţei”, şi descoperim ce lecţie a
Adevărului Prezent se află în

ANTE-TIPICA VALE A LUI ACOR.

Dacă această remarcabilă scriere judiciară nu ar fi fost

destinată pentru „un exemplu”, Dumnezeu nu ar fi desemnat
exact acelaşi loc al pedepsei lui Acan. Executarea lui, atunci,
în Valea lui Acor schiţează spre timpul unei executări ante-
tipică în biserica Creştină. Iată de ce,
 (31)

această ante-tipică Vale a lui Acor, poarta sa de speranţă, se

poate referi numai la distrugerea celor păcătoşi, neghina din
mijlocul lor, fiii nelegitimi. ( Vezi Mărturii vol.5 pag. 80).

În mod evident, tipul arată că în timpul acestei curăţiri,

Dumnezeu va distruge nu numai pe fiecare păcătos din
poporul Său ci la fel şi familiile lor şi tot ce le aparţine
împreună cu ei. „Sita se mişcă.” Declară Spiritul Adevărului
„Să nu spunem: Opreşte-Ţi mâna, Doamne. Biserica
trebuie curăţită şi va fi curăţită.” „Şi am văzut că
Dumnezeu Îşi ascute sabia în ceruri pentru a-i nimici. O,
ce bine ar fi dacă fiecare creştin în starea de căldicel şi-ar
da seama de lucrarea de curăţire pe care Dumnezeu este
pe punctul de a o face în rândul celor care susţin că fac
parte din poporul Său!”
(Mărturii pentru Comunitate vol.1 pag. 100.190).

Tipul arată la fel că Dumnezeu va întreprinde această

„lucrarea de curăţire… în rândul celor care susţin că fac
parte din poporul Său!”, chiar înainte să dea ultimul Său
mesaj pentru lume – mesajul despre: „ziua Domnului, ziua
aceea mare şi înfricoşată.” (Maleahi 4,5). Puterea acestei zile
înfricoşate va lumina pământul cu slava Sa (Apocalips 18,1),
şi va înzestra pe poporul Său pentru a se întoarce în posesia
ante-tipicei ţări promise – pământul. Astfel atunci când
materialul nefolositor este consumat, biserica „Îmbrăcată în
totul cu armătura luminii şi a dreptăţii ea păşeşte acum în
lupta ei finală… iar influenţa adevărului dă mărturie
 (32)

lumii despre caracterul ei sfinţitor şi nobil.”

(Mărturii pentru Predicatori pag. 13).

Astfel „Evanghelia aceasta a Împărăţiei va fi

propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie
tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârşitul.”
(Matei 24,14).

Toate aceste – iminenta purificare (curăţire) a bisericii,

Marea Strigare a mesajului Celui de-al treilea Înger care
urmează, şi restaurarea împărăţiei în ţara părinţilor noştri, cu
imediata cucerire a naţiunilor, -- toate acestea le cere tipul; le
cere pentru – că Acan a fost executat şi câmpul a fost eliberat
de păcătoşi înainte ca Vechiul Israel să poată cuceri „ţara
făgăduită”.

Prin urmare, după curăţirea ei, după ce ea a acordat

atenţie chemării din Isaia 52,1, atunci: „Îmbrăcată în armura
neprihănirii lui Hristos, biserica va intra în lupta ei finală.
„Frumoasă ca luna, curată ca soarele, şi cumplită ca o
oştire sub steagurile ei" (Cânt. cânt. 6,10), ea trebuie să
meargă în toată lumea, biruitoare şi ca să biruiască.”
(Profeţi şi Regi pag.725).

Profetului Ezechiel, la fel, i-a fost dată o viziune despre

această curăţire finală a bisericii. Profeţia sa descoperă că toţi
aceia care nu primesc semnul, sau sigiliul, vor cădea sub
uneltele de nimicire a celor „cinci bărbaţi”, şi că toţi,
„bătrâni, pe tineri, pe fecioare, pe copii şi pe femei” „vor
pieri cu toţii împreună.” (Mărturii pentru Comunitate vol.5
pag.211;
 (33)

Ezechiel 9,6). După cum este tipificat prin distrugerea lui

Acan „exemplul”.

Această serie inexpugnabilă de fapte doar fortifică poziţia

Spiritului Profetic că „această sigilare a servilor lui
Dumnezeu, este aceeaşi care a fost arătată lui Ezechiel în
viziune”; că „adevăratul popor al lui Dumnezeu… vor fi
întotdeauna pentru înfruntarea credincioasă şi fără ocol a
păcatelor care mânjesc atât de uşor poporul lui
Dumnezeu… Mai ales către închiderea lucrării pentru
biserică, în timpul de sigilare a celor o sută patruzeci şi
patru de mii.”
(Mărturii pentru Predicatori pag.388; Mărturii pentru
Comunitate vol.3 pag.266).

Observaţi cât de categoric mărturia anterioară aşează

curăţirea bisericii înainte ca lucrarea evangheliei să fie
terminată, şi chiar puţin înainte să sune Marea Strigare a
Mesajului Celui de-al treilea Înger. În mod clar declară că
„închiderea lucrării pentru biserică” este „sigilarea celor o
sută patruzeci şi patru de mii”. Şi faptul că aceştia sunt „cel
dintâi rod”, arată că această lucrare în favoarea bisericii este
începutul „secerişului”, şi că după ce ei sunt sigilaţi şi biserica
curăţită, cele de-al doilea roade sunt reunite, pentru că unde nu
există un al doilea seceriş, nu poate exista „cel dintâi”.

Acest dublu seceriş este prezentat la fel şi în Apocalipsa

7. După ce a privit secerişul, sigilarea celor o sută patruzeci şi
patru de mii, cel dintâi rod, Ioan a văzut următorul seceriş al
 (34)

„marii gloate” din toate neamurile (Apocalips 7,9) – cel

de-al doilea rod.

Dezvoltând chiar mai mult tema curăţirii, Spiritul Profetic

descoperă că „Celor care s-au dovedit necredincioşi nu li se
va încredinţa turma” dar „Dumnezeu are slujitori
credincioşi care, în timpul zguduirii, în timpul de probă,
vor fi scoşi la iveală.” Cu alte cuvinte, după ce vechiul grup
de slujitori, care s-au declarat incapabili pentru slujire, sunt
puşi deoparte, şi astfel s-a curăţit biserica, atunci Dumnezeu
„va manifesta” pe cei cu adevărat credincioşi, aceia în care El
poate avea încredere ca pastori ai turmei sale.

În legătură cu aceasta, Spiritul Profetic la fel avertizează

că „zilele purificării bisericii se grăbesc foarte. Dumnezeu
va avea un popor curat şi credincios. În marea cernere
care va avea loc în curând, vom fi mult mai capabili să
măsurăm tăria lui Israel. Semnele descoperă faptul că
timpul este aproape. Va demonstra că mătura este în mâna
Sa şi că El va curăţi în mod desăvârşit aria… Aceia care s-
au încrezut în intelect, în geniu sau talent nu vor sta atunci
în fruntea membrilor bisericii. Ei nu vor ţine pasul cu
lumina. Celor care s-au dovedit necredincioşi nu li se va
încredinţa turma . În ultima şi solemna lucrare, puţini
oameni mari vor fi angajaţi în ea. Ei sunt mulţumiţi de ei
înşişi, independenţi de Dumnezeu şi El nu-i poate folosi.
Dumnezeu are
 (35)

slujitori credincioşi care, în timpul zguduirii, în timpul de

probă, vor fi scoşi la iveală.”
(Mărturii pentru Comunitate vol.5 pag.80.81).

Cuvintele „El va curăţi în mod desăvârşit aria” denotă

o curăţire absolută care va lăsa fără pată, fără zbârcitură, sau
altceva de felul acesta. Nu înainte ca această „lucrare de
curăţire” să fie terminată, Dumnezeu în mod logic nu poate
să le spună celor care sunt în Babilon: „Ieşiţi din mijlocul ei,
poporul Meu, ca să nu fiţi părtaşi la păcatele ei, şi să nu fiţi
loviţi cu urgiile ei!” Cu adevărat, dacă el nu ar face ceva mai
bun decât numai să-i aducă într-un alt loc unde abundă
păcatul, ar fi fost mult mai bine ca să-i fi lăsat exact unde erau.
Această lucrare finală care se face în favoarea bisericii, fiind
de o aşa de mare importanţă, este încă mai lucidă în profeţia
din Maleahi 3.

Despre această curăţire iminentă, inspiratoare şi

încurajatoare pentru cei drepţi, dar teribil de dureroasă pentru
cei păcătoşi, profetul declară: El „deodată va intra în
Templul Său [biserica sau „era”],… Cine va putea să sufere
însă ziua venirii Lui? Cine va rămânea în picioare când Se
va arăta El? Căci El va fi ca focul topitorului, şi ca leşia
nălbitorului. El va şedea, va topi şi va curăţi argintul; va
curăţi pe fiii lui Levi, îi va lămuri cum se lămureşte aurul şi
argintul, şi vor aduce Domnului daruri neprihănite.”
(Maleahi 3,1-3).
 (36)

În explicaţia acestei scrieri, publicaţia denominaţională

(publicată şi proprietatea denominaţiunii precum susţinută şi
folosită de către Departamentul Şcolii de Sabat din toată
lumea în 1929), Isaia, Profetul Evangheliei vol.3, p.49, spune:
„versetul 20 [Isaia 59] „va veni un Răscumpărător pentru
Sion”. Aceasta nu este venirea pe nori, ci venirea la(în)
biserică. Şi când El vine, el va face lucrarea menţionată în
Maleahi 3,1-3.”

Această expunere oficială a textului arată că în 1929

denominaţiunea a învăţat că profeţia din Maleahi 3, care
promite o lucrare de curăţire totală, este un mesaj pentru
biserică.

Procedeul din revelaţia lui Maleahi a curăţirii fiilor lui

Levi, lecţia ne duce la legea celor

CEI ÎNTÂI NĂSCUŢI, CEL DINTÂI ROD.

În planul original al lui Dumnezeu, întâiul născut din

fiecare familie trebuia să fie preoţii din templu. De aceea, cei
„întâi născuţi” după trup sunt un tip al celor născuţi din Duh.
Şi chiar dacă cei întâi născuţi tipici şi-au pierdut
moştenirea preoţească Leviţilor, cu toate acestea în restaurarea
tuturor lucrurilor, în finalul Perioadei Davidiene (Fapte 15,16)
această slujbă va fi restaurată întâilor născuţi ante-tipici, cel
dintâi rod al secerişului (Apocalips 14,4), pentru că ei sunt
„slujitorii

(37)
 Dumnezeului nostru”. Apocalips 7,3. De aceea, această
restaurare trebuie să-şi urmeze

REFORMA ABSOLUTĂ, REZULTÂND ÎN

PERFECTĂ SIGURANŢĂ.

Dacă numai cu un Acan în tabără, Israelul din timpul lui

Iosua nu au avut putere pentru a rămâne în faţa păgânilor,
atunci: ce speranţă are Israelul Modern, cu sute de Acani
(Mărturii pentru Comunitate vol.5 pag.157) în mijlocul său
pentru a rămâne în „vreme de strâmtorare, cum n-a mai fost
de când sunt neamurile” care se apropie? Astăzi ca şi ieri,
există pentru ea numai o „poartă de speranţă” – „Valea lui
Acor”. Eliberând-o astfel pentru totdeauna de păcătoşi,
Dumnezeu atunci o va scoate cântând cu mare bucurie ca şi în
zilele „tinereţii”ei, ca şi în zilele când s-a suit „din ţara
Egiptului”.

„În ziua aceea, zice Domnul, Îmi vei zice: “Bărbatul

meu!” şi nu-Mi vei mai zice: “Baal!”
(Osea 2,16; versiunea King James).

Atunci ea nu Îl va chema „Domnul”, ci dimpotrivă

„Bărbatul Meu”. Relaţia cu un soţ este mai strânsă decât cu
un Domn, denotă o înălţare a unei relaţii mai intime şi a umbla
cu Dumnezeu. Şi că această înălţare este rezultatul direct al
reformei, este evident în cuvintele:

„Voi scoate din gura ei numele Baalilor, ca să nu mai

fie pomeniţi pe nume.” (Osea 2,17).
Aceasta este pentru că ei au „… scris pe frunte Numele
Său şi Numele Tatălui Său
(38)
… Şi în gura lor nu s-a găsit minciună, căci sunt fără vină
înaintea scaunului de domnie al lui Dumnezeu.”
(Apocalips 14,1.5).

Când Dumnezeu a trecut pe poporul său prin acest

„procesul de rafinare” şi curăţire (Mărturii pentru
Comunitate vol.1 pag. 426), şi i-a scos ca şi aur fin curăţat de
şapte ori, cu zgura arsă pentru totdeauna el va putea împlini
făgăduinţa sa:

„În ziua aceea, voi încheia pentru ei un legământ cu

fiarele câmpului, cu păsările cerului şi cu târâtoarele
pământului, voi sfărâma din ţară arcul, sabia şi orice
unealtă de război, şi-i voi face să locuiască în linişte.”
(Osea 2,18).

În ciuda bucuriei finale şi slavei incomparabile pe care

acest mesaj de speranţă le pune în faţa îngerului Laodiceei ,
care este în slujba sfeşnicului, bisericii, el încă se mai

LUPTĂ ÎMPOTRIVA MESAJULUI

Dacă poporul lui Dumnezeu ar simţi măcar în mod

suficient lipsa de pregătire pentru a înfrunta criza care va veni,
şi dacă s-ar putea vedea pe el însuşi stând, ca şi cum ar fi în
faţa gurii balaurului, ar tremura şi ar leşina de frică. Dar, vai,
vălul de insensibilitate care îi înconjoară este atât de mare
încât cel care vine ca un precursor de speranţă şi libertate, în
loc să fie în mod plăcut binevenit, este atacat ca şi cum ar fi un
diabolic Harpy sau vre-o Gorgonă monstru marin cu capul de
Hidră; şi toate acestea pentru că nu cunosc ceasul vizitei sale,
când (39)
Domnul în mânia Lui, îi va distruge, şi va salva pe cei drepţi
în

MILA SA

Faptul că numele copiilor din viziunea lui Osea sunt Lo-

Ruama (nu milă) şi Lo-Ami (nu poporul Meu) când reprezintă
perioada din Vechiul Testament, înseamnă, după cum s-a
văzut mai înainte, că Dumnezeu nu mai putea să acorde milă
membrilor bisericii Sale. Astfel dar atunci când El i-a pedepsit
prin mijlocul păgânilor, cei inocenţi au suferit vina în aceeaşi
manieră. Dar numele Ruhama (milă) şi Ami (poporul Meu)
arată că acum, în perioada ultimelor zile, el va avea milă
asupra lor distrugând numai pe cei păcătoşi, compătimindu-i
pe toţi cei neprihăniţi.

„Iată, vin zile, zice Domnul, când voi însămânţa casa

lui Israel şi casa lui Iuda cu o sămânţă de oameni şi o
sămânţă de dobitoace. Şi cum am vegheat asupra lor ca să-i
smulg, să-i tai, să-i dărâm, să-i nimicesc şi să le fac rău, tot
aşa voi veghea asupra lor ca să-i zidesc şi să-i sădesc, zice
Domnul”. „În zilele acelea, nu se va mai zice: “Părinţii au
mâncat aguridă, şi copiilor li s-au sterpezit dinţii, „ci fiecare
va muri pentru nelegiuirea lui; oricărui om, care va mânca
aguridă, i se vor sterpezi dinţii!”
(Ieremia 31, 27-30.)

De aceea, în mod clar, grupa de comitenţi ai bisericii în

ambele perioade este reprezentată prin

(40)
aceeaşi doi copii, Lo-Ruhama şi Lo-Ami, cu excepţia că în
ultima perioadă numele lor sunt alterate.

Scriptura, „şi acolo, va cânta (în perioada Noului

Testament) ca în vremea tinereţii ei (ca şi în prima sa stare
perioada Vechiului Testament), şi ca în ziua când s-a suit din
ţara Egiptului.” (Osea 2,15), dovedeşte că experienţa
vechiului popor a lui Dumnezeu la ieşirea din Haran şi din
Egipt, se va repeta în timpul prezent: „ Şi va fi un drum
pentru rămăşiţa poporului Său, care va mai rămânea în
Asiria, cum a fost pentru Israel, în ziua când a ieşit din ţara
Egiptului.” (Isaia 11,6). Astfel „În vremea aceea odrasla
Domnului va fi plină de măreţie şi slavă, şi rodul ţării va fi
plin de strălucire şi frumuseţe pentru cei mântuiţi ai lui
Israel.

„Şi cel rămas în Sion, cel lăsat în Ierusalim, se va numi

“sfânt”, oricine va fi scris printre cei vii, la
Ierusalim. După ce va spăla Domnul murdăriile fiicelor
Sionului, şi va curăţi Ierusalimul de vinovăţia de sânge din
mijlocul lui, cu duhul judecăţii şi cu duhul nimicirii,

„Domnul va aşeza, peste toată întinderea

muntelui Sionului şi peste

(41)
 locurile lui de adunare, un nor de fum ziua, şi un foc de
flacări strălucitoare noaptea. Da, peste toată slava va fi un
adăpost, o colibă, ca umbrar împotriva căldurii zilei, şi ca
loc de adăpost şi de ocrotire împotriva furtunii şi ploii.”
(Isaia 4,2-6).

Această glorioasă repetare a lui Dumnezeu conducând o

mişcare de exod prin Toiagul Păstorului, arată că El foloseşte
din nou aceeaşi metodă pentru a scoate pe Israelul Modern
dintre naţiuni. Unde Iudeii au eşuat în a face Împărăţia Sa un
model de Teocraţie lucrând, au hotărât să manifeste numai
puterea lui Dumnezeu şi astfel să convertească lumea la
credinţa Sa preţioasă, mişcarea actuală a împărăţiei trebuie să
aibă succes. Planurile lui Dumnezeu nu cunosc eşec final; mai
devreme sau mai târziu vor fi duse la capăt.
(Vezi Patriarhi şi Profeţi pag.282, 283).

Astfel astăzi, în anti-tip, „Glasul Domnului strigă cetăţii

(bisericii), şi omul înţelept (susceptibil) se teme de Numele
Tău. Ascultaţi Toiagul (versiunea King James) şi pe Cel ce-l
trimite!” (Mica 6,9). „Dar, printr-un prooroc a scos Domnul
pe Israel din Egipt, şi printr-un prooroc a fost păzit Israel.”
(Osea 12,13).

De aceea în mod clar, Dumnezeu va avea milă de toţi

aceia care vin sub autoritatea toiagului Său astăzi,
mărturisindu-şi păcatele şi căutând milă. Dar El nu va avea
milă de cel

(42)
neascultător, nici măcar de acela care lăcomeşte.

MANTAUA BABILONIANĂ DE AZI

Prin posesia ilicită a „ispititoarei mantii Babiloniene”, a

lui Acan este tipificată acea clasă de membri din biserică care
poftesc stilul lumesc şi de modă actuală, când Israelul de
astăzi urmează să intre în ţara făgăduită. Şi preţul pe care la
plătit el, îl vor plăti şi ei. (Citeşte Isaia 3, 16-26). Şi nu numai
că-l vor plăti, dar de asemenea cei care urmând paşii lui Acan,

POFTESC ARGINT ŞI AUR

Acan când a luat banii Domnului reprezintă acea clasă de

membrii ai bisericii care poftesc „argintul” şi „aurul” pe care
le-a pus deoparte pentru el, şi care fură astfel din ce este al Lui
– zecimi şi daruri. Cei care opresc ceea ce este a lui
Dumnezeu, şi pun stăpânire pe ele pentru a le folosi potrivit cu
propria lor înţelepciune, la fel cei care oprimă „celor ce
opresc plata simbriaşului, care asupresc pe văduvă şi pe
orfan, nedreptăţesc pe străin, şi nu se tem de Mine, zice
Domnul oştirilor.” (Maleahi 3,5), fac partea lui Acan, şi de
aceea, „Sunteţi blestemaţi,…Mă înşelaţi, tot poporul în
întregime!” (Maleahi 3,9).

Zecimile şi darurile sunt din fondul Domnului, şi aceia

care se gândesc că ei pot astfel să le manipuleze pentru a
efectua orice scop dorit, se înşeală pe ei înşişi, nu pe
Dumnezeu, pentru că porunca Sa este: „Aduceţi însă la
casa vistieriei

(43)
toate zeciuielile, ca să fie hrană în Casa Mea.”
(Maleahi 3,10). Casa Vistieriei este singurul loc indicat unde
poate aduce cineva zecimile şi darurile şi de a-şi descărca de
pe umerii săi apăsătoarea responsabilitate care impune o
administrare credincioasă.

Prin a face contrar cu acestea, înseamnă a lăsa în roşu

contul cuiva în, cea mai mare carte din ceruri, chiar dacă
cineva şi le poate atribui pentru vreo lucrare de caritate demnă
de răsplată. De aceea, cât timp mai este astăzi, fugi de acest
păcat a lui Acan, înainte ca să fie prea târziu pentru totdeauna!
„Pe viaţa Mea, zice Domnul Dumnezeu, că nu doresc
moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să
trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea
rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa lui Israel?”
(Ezechiel 33,11)

Cei care auziţi astăzi glasul Lui şi nu vă împietriţi inimile

ca şi în ziua provocării, el vă va face
VIITORII SĂI SLUJITORI

„nici prin putere, nici prin tărie, ci prin Duhul Meu,

-zice Domnul oştirilor!” (Zaharia 4,6). Cu alte cuvinte,
lucrătorii vor fi „aceia care sunt învăţaţi mai degrabă prin
ungerea de către Duhul Sfânt decât printr-o instruire
exterioară în instituţii ştiinţifice…Dumnezeu va demonstra
faptul că El nu este dependent de muritori învăţaţi şi
importanţi în ochii lor.” „Cel mai slab şi cel mai ezitant
din biserică va fi atunci ca David – dispuşi să lucreze şi să
rişte.” (vezi versiunea spaniolă şi engleză).
(Mărturii pentru Comunitate vol.5 pag.82, 81).

(44)
 Ba mai mult, „Voi lua oameni analfabeţi, oameni
ascunşi,” zice Domnul, „şi voi pune peste ei Duhul Meu,
pentru a duce planurile Mele în lucrarea de salvare a
sufletelor. Ultima solie de milă va fi dată de către un popor
care Mă iubeşte şi se teme de Mine.” – Review and Herald,
septembrie 21, 1905. „El va folosi oameni pentru a duce la
îndeplinire planul Său pe care unii din fraţii lor îi vor
respinge ca fiind incapabili pentru a face lucrarea.” –
Review and Herald, Februarie 9, 1895.

Acestor lucrători Domnul în mod binevoitor le spune:

„Străinii vor sta şi vă vor paşte turmele, şi fiii străinului (cei
care nu sunt dintre cei 144 000) vor fi plugarii şi vierii voştri.
Dar voi vă veţi numi preoţi ai Domnului, şi veţi fi numiţi
slujitori ai Dumnezeului nostru, veţi mânca bogăţiile
neamurilor, şi vă veţi făli cu fala lor.” (Isaia 61,5.6). Cât de
măreţ privilegiu de a nu putea cunoaşte un alt învăţător decât
Hristos, şi de a îndeplini numai lucrarea Sa şi a trăi cu esenţa
(hrana) Sa!

Acest minister, căruia „cum n-a mai fost din veac, şi nici
în vremurile viitoare nu va mai fi.” (Ioel 2,2), va fi liber de
toate piedicile pământeşti, de aceea nimeni să nu mai întârzie
în a efectua schimbarea care în final va vedea inima şi sufletul
său ocupate în „ultima lucrare care se face în favoarea
bisericii” Domnului, secerişul „primelor roade” care vor fi
sigilaţi dintre cei vii. Şi în timp ce vă predaţi astfel

(45)
lucrării, în acelaşi timp pregătindu-vă pe dumneavoastră însuşi
pentru a proclama solia în timpul „Mare-i Strigări”, care va
include curăţirea bisericii – eliberarea celor sigilaţi şi
distrugerea celor ne-sigilaţi – şi pe care-o vor proclama cei
care vor fi curăţiţi.

Să facă fiecare în mod înţelept această imperativă

schimbare oprind în mod treptat căutarea propriilor noastre
interese, şi incrementând căutarea intereselor Domnului. În
acest fel, fiecare în mod progresiv va escala dintr-un trecut gol
şi uitând de activitate egoistă, spre un complet şi glorios viitor
de activitate divină care va face să iasă „De la marginile
pământului auzim cântând: „Slavă celui neprihănit!”
(Isaia 24,16).

„Permiteţi-mi să spun,” spune Spiritul Profetic, „dacă

inima ta este în lucrare şi ai credinţă în Dumnezeu, nu e
nevoie să depinzi de confirmarea vreunui pastor sau al
unui popor; dacă vei lucra în numele Domnului, într-o
formă umilă făcând ceea ce poţi pentru a prezenta
adevărul, Dumnezeu te va apăra (revendica). Dacă
lucrarea nu ar fi fost atât de limitată printr-un
impediment aici, şi impediment acolo, şi un alt impediment
pe de altă parte, ar fi avansat în măreţia sa. Ar fi avansat
slab la început; dar Dumnezeul cerului trăieşte!”
(Review and Herald, Aprilie 16, 1901.) (vezi la fel Mărturii
pentru Comunitate vol.7.p 25).

(46)
 Fraţii mei, dacă aţi ales să faceţi parte din această lucrare
măreaţă, acţiunea culminantă în salvarea lumii, acum trebuie
să vă pregătiţi în mod rapid. Nu lăsaţi ca îngrijorările acestei
lumi să vă fure coroana vieţii veşnice. Nu aduceţi scuze pentru
a nu face schimbarea; nu vă puneţi de partea acelora care
spun: „Am cumpărat un ogor, şi trebuie să mă duc să-l văd;
rogu-te să mă ierţi.” Sau „Am cumpărat cinci perechi de boi
şi mă duc să-i încerc: iartă-mă, te rog.” Sau „Tocmai acum
m-am însurat, şi de aceea nu pot veni.” (Luca 14, 18-20).
„Căci tot ce este în lume: pofta firii pământeşti, pofta ochilor
şi lăudăroşia vieţii, nu este de la Tatăl, ci din lume. Şi
lumea şi pofta ei trece; dar cine face voia lui Dumnezeu,
rămâne în veac.” (1 Ioan 2, 16.17).

De aceia, în timp ce încă sunteţi ocupaţi cu activitatea

actuală, mergeţi în via Domnului, şi în timp ce creşte interesul
dumneavoastră acolo, lăsaţi ca interesele dumneavoastră
private să se diminueze până când vă veţi vedea în mod
complet divorţaţi de ele şi căsătoriţi cu cele ale Domnului.

„Timpul,” spune Spiritul Profetic „e scurt şi forţele

noastre trebuie să fie organizate pentru a face o lucrare
mai mare. Sunt necesari lucrători care înţeleg mărimea
lucrării şi care se angajează în ea, nu pentru salariile pe
care le primesc, ci din înţelegerea

(47)
 apropierii sfârşitului. Timpul cere o mai mare eficienţă şi
o mai profundă consacrare. O, sunt atât de plină de
subiectul acesta, încât strig către Dumnezeu: "Ridică-Te şi
trimite soli plini de simţul răspunderii lor, soli în ale căror
inimi idolatria de sine, care stă la temelia oricărui păcat, a
fost crucificată".
(Mărturii pentru Comunitate vol.9 pag.27).

Dar după cum secerişul este mare, şi secerători puţini,

cerul este obligat să „termine lucrarea şi îi va pune capăt în
dreptate.” (Romani 9,28. versiunea King James). Iată de ce
acum Însuşi Domnul

VA LUA STĂPÂNIREA TURMEI

„Te voi logodi cu Mine pentru totdeauna; te voi logodi

cu Mine prin neprihănire, judecată, mare bunătate şi
îndurare; te voi logodi cu Mine prin credincioşie, şi vei
cunoaşte pe Domnul!” (Osea 2,19.20).

„Cei ce se încred în Domnul sunt ca muntele Sionului,

care nu se clatină, ci stă întărit pe vecie. Cum este
înconjurat Ierusalimul de munţi, aşa înconjoară Domnul pe
poporul Său,”
(Psalmi 125,1.2).
„În ziua aceea, voi asculta, zice Domnul, voi asculta
cerurile, şi ele vor asculta pământul;”
(Osea 2,21).

În timp ce fraza, „voi asculta cerurile,” arată că El este

pe pământ, fraza, „ele vor asculta pământul;” arată că „Prin
mijlocirea îngerilor
(48)
va fi o neîntreruptă comunicare între cer şi pământ.”
(Mărturii pentru Comunitate vol.9 pag.16).

El „va folosi căi şi mijloace, prin care se va vedea, că

El a luat frânele în mâna Sa. Lucrătorii vor fi surprinşi
prin mijloacele simple, pe care El le va folosi pentru
aducerea la îndeplinire şi desăvârşire a lucrării Sale de
îndreptăţire.” (Mărturii pentru Predicatori pag. 262). Şi astfel
Dumnezeu „El personal Se va îngriji de turmă.” (Mărturii
pentru Comunitate vol.5 pag.80). (Vezi şi Tratatul nr.1).

Luând sub conducerea Sa pe cel întâi născut, cele dintâi

roade ale secerişului, El le va folosi pentru a strânge

CEL DE-AL DOILEA ROD.

„pământul va asculta grâul, mustul şi untdelemnul, şi

acestea vor asculta pe Izreel.”
(Osea 2,22)
Prima rugăciune clarifică faptul că atunci când însuşi
Domnul va lua în mod complet în stăpânire turma, o mare
recoltă de suflete va fi adunată, pentru că pământul va asculta
grâul vinul şi uleiul – alimentul spiritual, mesajul. Şi ei (fraţii
săi în biserică şi în lume) vor răspunde lui „Izreel” –
mesagerii.

„Îmi voi sădi pe Lo-Ruhama în ţară, şi-i voi da

îndurare; voi zice lui Lo-Ami: „Tu eşti poporul Meu!” Şi el
va răspunde: „Dumnezeul meu!” (Osea
2,23)

(49)
 Făgăduinţa, „Îmi voi sădi (multiplica) în ţară,” aduce
mai multă constatare că va fi un seceriş (recoltă) de suflete
după curăţire. Iată de ce mesajul lui Izreel, împlineşte toate
acestea înainte de închiderea finală a harului – pentru lume.

Aceste dovezi peste dovezi face clar faptul că după ce cei

144 000 sunt sigilaţi şi despărţiţi de cei răi în biserică,
Dumnezeu, îi va „trimite la neamuri”, unde „ei vor vesti
slava Mea printre neamuri. Vor aduce pe toţi fraţii voştri din
mijlocul tuturor neamurilor, ca dar Domnului,… într-un vas
curat, la Casa Domnului.” (Isaia
66,19.20)

Ba mai mult, familia alegorică a lui Osea arată că în

timpul mesajului lui Izreel, toată lumea va privi glorioasa
relaţie dintre

TATĂ, MAMĂ ŞI COPII.

Soţia lui Osea reprezentând soţia Domnului (Osea 2,2),

Osea însuşi este un reprezentant al Domnului. Şi fiindcă soţia
Sa este biserica Sa, ea şi copiii săi reprezintă biserica Sa, --
familie – pastori şi laici. Ea reprezintă conducerea pentru că ei
aduc pe cei convertiţi, copiii care compun laicii. Lui Izreel, cel
întâi născut al lui Osea, în viziune, i se dă porunca:
„Ziceţi fraţilor voştri: „Ami” (Poporul meu), şi
surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!” „Plângeţi-vă,
plângeţi-vă (Pledaţi, versiunea King James)împotriva

(50)
 mamei voastre! Căci nu este nevasta Mea, şi Eu nu sunt
bărbatul ei! Să-şi depărteze curviile dinaintea ei, şi
preacurviile de la ţâţele ei!” (Osea
2,1.2)

Din aceasta vedem că Izreel, cel la care i se adresează

cuvântul, este simbolul unui profet care trebuie să zică
„fraţilor” lor „Ami” şi surorilor, Ruhama”, să meargă la
„mama lor” şi să se lupte cu ea pentru ca să se reformeze.
Numele, „Ruhama” şi „Ami”, reprezintă un frate şi o soră
(singular), dar însărcinând pe „Izreel” să vorbească cu ei,
Domnul îi numeşte la plural, -- „fraţi” şi „surori”, cuprinzând
pe toţi membrii bisericii.

De aceea, în mod evident, Dumnezeu a rânduit ca unul

dintre laici, Izreel, agentul Său ales, trebuie să vestească
mesajul lui Ami şi Ruhama, „fraţilor” săi şi „surorilor” sale,
cărora la auzul său trebuiau să se lupte cu „mama” lor,
conducerea.. Domnul a făcut în mod clar acest procedeu
pentru-că El ştia că întotdeauna majoritatea sunt înclinaţi să se
bazeze pe conducătorii lor pentru descoperirea adevărului, şi
pentru că ei uită faptul tragic că „în lucrarea finală” pentru
Biserică în fiecare perioadă, conducătorii au împiedicat turma
ca să accepte Adevărul progresiv, în loc să-i conducă la el.

Cu adevărat „Nu este suficient să avem intenţii bune;

nu este suficient să facă cineva ce crede că este drept sau
ceea ce un slujitor îi spune că este drept. Mântuirea
sufletului său este în joc şi trebuie să cerceteze

(51)
Scripturile pentru el însuşi. Oricât de puternice i-ar fi
convingerile, oricât de convins ar fi că slujitorul
Evangheliei ştie care este adevărul, acestea nu pot constitui
pentru el o temelie.”
„Cei mai umili şi cei mai devotaţi din biserici erau de
obicei cei dintâi care primeau solia.”
„Acest adevăr a fost ilustrat de repetate ori în istoria
bisericii… şi pentru motivul acesta, mulţi dintre cei care
se pretind urmaşi ai lui Hristos au refuzat să primească
lumina din ceruri şi asemenea iudeilor din vechime, n-au
cunoscut timpul cercetării lor (Luca 19,44) Din cauza
mândriei şi necredinţei lor, Domnul a trecut pe lângă ei şi
a descoperit adevărul Său acelora, care, ca şi păstorii din
Betleem şi magii din răsărit, au luat seama la lumina pe
care au primit-o.” (Tragedia Veacurilor pag. 598, 372, 316.)

Cu abundenţa de dovezi prezentate aici disponibile pentru

toţi, nimeni nu este nevoit să rămână în ignoranţă faţă de
izvorul prin mijlocul căruia Domnul se descoperă pe El
însuşi, doar dacă fiecare

CERCETEAZĂ ÎN MOD PERSONAL.

În mod grafic Domnul a arătat din nou că este periculos a

face „din braţ de carne sprijinul său” – a încredinţa altuia
responsabilitatea personală de a cerceta „un mesaj care vine
din partea Domnului”. Fiecare trebuie să cerceteze el însuşi
„toate lucrurile” şi să păstreze „ce este bun”, aşa cum au
făcut-o întotdeauna adevăraţii copii ai lui Dumnezeu. Cei care
nu îşi iau timp, şi se încăpăţânează în a face acest lucru, nu
sunt cinstiţi cu ei
(52)
înşişi sau cu Dumnezeu şi interesul lor pentru împărăţia
cerurilor nu este acela care este arătat în parabola negustorului
care caută mântuirea ca şi cum ar căuta „mărgăritare
frumoase” sau o „comoară ascunsă”. (Matei 13, 44.45). Şi
aceia care nu pot discerne diferenţa dintre adevăr şi eroare
sunt prefiguraţi prin cele „cinci fecioare nechibzuite” .
(Matei 25,2).

Dar există încă o altă clasă care, pentru orgoliu de opinie

şi pentru teama că dacă vor veni la lumină erorile lor pot să fie
scoase la vedere, refuză a-şi împlini responsabilitatea
individuală şi prin urmare rămân în întuneric. Ba chiar deşi
alţii se abţin de a lua în mod deschis poziţie de partea acelora
care susţin adevărul clar dar nepopular, din cauza indiscreţiei,
reproşului, şi a persecuţiei care urmează după ce sunt alungaţi
din sinagogă.

Astfel păcatele de prejudecată, orgoliu şi laşitate lucrează

ca şi un cancer în inimă ascunzându-se sub aparenţă, numai
pentru a vă răpi căminul gloriei eterne.

„…Ei sunt beţi; dar nu de vin; se clatină, dar nu din

pricina băuturilor tari. Ci pentru că Domnul a turnat
peste voi un duh de adormire; v-a închis ochii,
proorocilor, şi v-a acoperit capetele,
văzătorilor. De aceea toată descoperirea dumnezeiască
(profeţii) a ajuns pentru voi ca vorbele unei cărţi
pecetluite. Dacă o dai cuiva care ştie să citească,

(53)
 şi-i zici; “Ia citeşte!” El răspunde: “Nu pot, căci este
pecetluită!” (nu este esenţială pentru salvare etc.) Sau dacă
dai cartea unuia care nu ştie să citească şi-i zici: “Ia
citeşte!” El răspunde: “Nu ştiu să citesc”(trebuie să fie aşa şi
aşa în legătură cu acesta).

Domnul zice: “Când se apropie de Mine poporul

acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este
departe de Mine, şi frica pe care o are de Mine, nu este decât
o învăţătură de datină omenească. De aceea voi lovi iarăşi
pe poporul acesta cu semne şi minuni din ce în ce mai
minunate, aşa că înţelepciunea înţelepţilor lui va pieri, şi
priceperea oamenilor lui pricepuţi se va face nevăzută”.
(Isaia 29, 9-14).

Din această declaraţie de acuzare pe care Dumnezeu a

formulat-o împotriva acelora care susţin că sunt ai lui, vedem
că ignoranţa lor este rezultatul

RESPINGERII PROFEŢILOR.

Fiecare generaţie Iudaică care urma au respins pe profeţii

care erau în viaţă, în acelaşi timp dând recunoştinţă şi onoare
la cei dinainte pe care i-au omorât părinţii lor. Astfel Isus i-a
mustrat, spunând: „Vai de voi, cărturari şi Farisei făţarnici!
Pentru că voi zidiţi mormintele proorocilor, împodobiţi
gropile celor neprihăniţi, şi ziceţi: Dacă am fi trăit noi în
zilele

(54)
 părinţilor noştri, nu ne-am fi unit cu ei la vărsarea
sângelui proorocilor.”
(Matei 23,29.30).

Majoritatea creştinilor din timpul de faţă, dispreţuind

darul profeţiei în era creştină şi aplicând Scripturile Vechiului
Testament numai poporului lui Dumnezeu din vechime; au
respins toţi profeţii! Denominaţiunea Adventistă de Ziua a
Şaptea, totuşi, pentru mult timp a susţinut că, crede în Spiritul
Profetic, în mod special în acest mesaj special care în ultima
parte al secolului trecut arată clar că îngerul din Apocalipsa
18,1, care va lumina pământul cu slava sa, era încă în viitor
(Scrieri Timpurii pag.277). şi că mesajul profetului Ilie încă
trebuia să vină (Mărturii pentru Predicatori pag. 414). Totuşi
în starea sa Laodiceană , că „este bogată şi s-a îmbogăţit”, şi
„nu duce lipsă de nimic”, nici de adevăr, nici de profeţi,
manifestă spiritul care i-a condus pe conducătorii Iudei ca să
omoare pe trimişii lui Dumnezeu, şi care a determinat pe
aproape tot Creştinismul să dea la o parte pe profeţi, învăţând
astfel că ei au încheiat cu predicarea lui Ioan Botezătorul.

Reducând astfel viziunea omului, vrăjmaşul în mod

hotărât pregăteşte calea pentru ca biserica să respingă ploaia
târzie, şi niciodată să nu primească Cincizecimea promisă
pentru ultimele zile:

„ Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi veseliţi-vă în

Domnul, Dumnezeul vostru, căci El

(55)
 vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie
şi târzie, ca odinioară (prima lună)… După aceea, voi
turna Duhul Meu peste orice făptură; fiii şi fiicele voastre
vor prooroci, bătrânii voştri vor visa visuri, şi tinerii voştri
vor avea vedenii. Chiar şi peste robi şi peste roabe, voi turna
Duhul Meu, în zilele acelea.” (Ioel 2,23,28.29) (Vezi tratatul
nr. 2 pag.58. 59). Toţi aceia care se privează pe ei înşişi de
această binecuvântare, îşi vor pecetlui osânda pentru totdeauna
în

VALEA LUI IZREEL.

„Şi Domnul i-a zis: “Pune-i numele Izreel; căci peste

puţină vreme, voi pedepsi casa lui Iehu, pentru sângele
vărsat la Izreel, şi voi pune capăt domniei lui peste casa lui
Israel.”
(Osea 1,4).

După cum Izreel este timpul profeţilor care au fost

omorâţi, precum şi a celor care sunt „omorâţi” (respinşi) de
către toţi aceia care dispreţuiesc darul profeţiei (1 Tesaloniceni
5,20), de aceea, la fel Valea lui Izreel este tipică.

Adică, după cum Izreel reprezintă profeţii, şi după cum

„Valea lui Acor” (Osea 2,15) reprezintă distrugerea celor care
sunt vinovaţi de păcatul lui Acan, atunci „Valea lui Izreel”,
locul unde Iehu a distrus pe cei care au respins pe profeţi,
(Osea 1, 15) trebuie să reprezinte distrugerea celor care
resping Spiritul Profetic astăzi. Cei care au fost astfel
descalificaţi şi eliminaţi din a fi
(56)
 slujitorii lui Dumnezeu în lucrarea Sa finală, vor fi urmaţi
de

MIŞCAREA LAICĂ.

„Ziceţi (Izreel) fraţilor voştri: „Ami” (Poporul meu), şi

surorilor voastre Ruhama (Cea îndurată)!” „Plângeţi-vă,
plângeţi-vă (pledaţi – versiunea King James) împotriva
mamei voastre!...” (Osea 2,1.2)

Aici se prezintă o mişcare laică din ambii bărbaţi şi femei

care se vor ridica şi vor proclama mesajul de reformă pentru
biserică, mama lor. Se vor lupta:

„Să-şi (ţi) depărteze (i) curviile dinaintea ei (ta), şi

preacurviile de la ţâţele ei (tale)!”
Altfel, (Tatăl) (te) o dezbrac (ă) în pielea goală, cum eram (i)
în ziua naşterii ei (tale), o (te) fac ca o pustie, ca un pământ
uscat, şi o (te) las să moară (mori) de sete!”
(Osea 2,2.3).

Prin intermediul acestei profeţii personificate, vedem că

Domnul acum nu formează o „nouă” denominaţiune, chiar
dacă conducerea continuă să ia dreptul de membru aderenţilor
acestui mesaj de reformă. Prin urmare, pentru a trimite cu
succes la întreaga frăţietate a bisericilor, am fost obligaţi în a
ne asocia într-un corp de lucrători ca o mişcare în mijlocul
unei mişcări. Pe scurt, vom limita în mod strict mesajul nostru
la vechea organizaţie, aşa cum au făcut-o apostolii cu mesajul
lor. Pentru primii trei ani şi jumătate după înviere, au fost
însărcinaţi să depună
(57)
toate eforturile lor numai în favoarea organizaţiei mamă,
ultima în perioada Vechiului Testament; în acelaşi fel,
Davidienii sunt însărcinaţi să depună în mod complet toate
eforturile lor în favoarea mamei lor, organizaţia Laodiceană,
ultima în perioada Noului Testament.

De aceea, să lucrăm cu încredere până la sfârşit zorind ca

o armată sub steaguri pentru a proclama veştile bune Sionului.
Numai atunci se va putea spune despre noi: „Ce frumoase
sunt pe munţi, picioarele celui ce aduce veşti bune, care
vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care
vesteşte mântuirea! Picioarele celui ce zice Sionului:
“Dumnezeul tău împărăţeşte!” (Isaia 52,7).

Frate, soră, dacă doriţi să faceţi parte în această lucrare,

care niciodată nu a fost atât de glorioasă, nu riscaţi să întârziaţi
în a vă înălţa glasul pentru a ajuta în a avertiza pe „mama” de
ceea ce Tatăl va face cu

FIII ILEGITIMI – „NEGHINA”.

Biserica este acuzată cu teribilul păcat de prostituţie, --

amestecându-se cu lumea,-- şi de a aduce „fii din curvie”
(Osea 2,4), convertiţi născuţi nu din „Duhul Adevărului” ci
din spiritul lumii.

Aceştia nu s-au despărţit de dorinţele inimii naturale şi de

„poftele firii pământeşti”, „pofta ochilor şi lăudăroşia vieţii”
tot ce
(58)
„nu este de la Tatăl, ci din lume.”
(1Ioan 2,16).

Când acestor fii ilegitimi li se spune din mărturia directă,

care îi constrânge să învingă lumea şi să accepte tot adevărul,
în mod rapid se descoperă pe ei înşişi ca nefiind din obârşia lui
Dumnezeu. Să se insiste asupra lor cu reforma în
îmbrăcăminte şi de sănătate, şi o completă acceptare a
Spiritului Profetic, fără nici o menţionare despre plăcerile
lumeşti sau păcatele de imoralitate, şi mii dintre aşa numiţii
Buni Creştini şi cu o poziţie ireproşabilă în Biserică vor
abandona calitatea lor de membru.

Să fie aplicată această probă, şi cei credincioşi care pot

avea vre-o îndoială cu privire la rezultate, o vor avea rapid şi
în mod complet risipită, o dată şi pentru totdeauna. (Vezi
Scrieri Timpurii pag.270) Biserica, cunoscând bine acest fapt,
şi cu teamă că ar putea să piardă câştigul ei egoist, zecimi şi
daruri, dacă eşuează în a avea un mare număr de membri, în
mod virtual spune: „Voi alerga după ibovnicii mei, care îmi
dau pâinea şi apa mea, lâna şi inul meu, untdelemnul şi
băuturile mele!” N-a cunoscut” zice Domnul, „că Eu îi
dădeam grâul, mustul şi untdelemnul, şi au închinat slujbei
lui Baal argintul şi aurul cel mult pe care i-l dădeam.” (Osea
2,5.8).

„Numai când Biserica este formată din membri curaţi

şi jertfitori poate împlini planul lui Dumnezeu. Se face o
lucrare prea grăbită în adăugarea de nume în registrele
bisericii. Se observă defecte serioase

(59)
 în caracterul unora din cei care se unesc cu biserica. Cei
care îi admit spun: Mai întâi îi introducem în biserică şi
atunci îi vom reforma. Dar aceasta este o greşeală. Cea
dintâi lucrare care trebuie să se facă este lucrarea de
reformă. Rugaţi-vă cu ei, vorbiţi-le, dar nu permiteţi să se
unească cu poporul lui Dumnezeu ca membri ai bisericii
până ce dau dovezi hotărâte că Duhul lui Dumnezeu
lucrează în inimile lor”.
(Review and Herald 21, 1901, vol.78, nr.21).

„Astfel, „pace şi siguranţă” este strigătul oamenilor

care nu-şi vor mai ridica niciodată glasul asemenea unei
trâmbiţe, pentru a arăta poporului lui Dumnezeu
nelegiuirea lor şi casei lui Iacob, păcatele lor. Aceşti câini
muţi, care nu latră, sunt aceia care vor simţi răzbunarea
cea dreaptă a unui Dumnezeu ofensat.
(Mărturii pentru Comunitate vol.5. pag.211).

„Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură.

Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de
calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere:”.
(Isaia 56, 11) – turma peste care el este pus ca păzitor.

Pentru-că în oarba lor lăcomie păstorii au lăsat pe

vrăjmaş să-şi amestece „oile” sale cu turma cea bună, Domnul
acum, în ultimul efort de salvare, însărcinează pe

LAICII CARE TREZEASC CONDUCEREA

Într-un efort pentru a salva pe fraţii noştri de iminenta

răzbunare a lui Dumnezeu,
(60)
„ziua Domnului, ziua aceea mare şi înfricoşată.” (Maleahi
4,5), fie ca fiecare credincios să răspundă chemării lui
Dumnezeu, şi să-şi unească glasul lui cu strigătul: „Trezeşte-
te, trezeşte-te! îmbracă-te în podoaba ta, Sioane!
(îndepărtând pe anatema din mijlocul tău) Pune-ţi hainele de
sărbătoare (neprihănirea lui Hristos), Ierusalime, cetate
sfântă! Căci nu va (după ce ai făcut aceste lucruri) mai intra
în tine nici un om netăiat împrejur sau necurat.”
(Isaia 52,1).

„În ziua aceea, surzii vor auzi cuvintele cărţii, şi ochii

orbilor, izbăviţi de negură şi întuneric, vor vedea. Cei
nenorociţi se vor bucura tot mai mult în Domnul, şi săracii
se vor veseli de Sfântul lui Israel. Căci asupritorul nu va mai
fi, batjocoritorul va pieri, şi toţi cei ce pândeau nelegiuirea
vor fi nimiciţi: cei ce osândeau pe alţii la judecată, întindeau
curse cui îi înfruntau la poarta cetăţii, şi năpăstuiau fără
temei pe cel nevinovat.”
(Isaia 29,18-21).

Nu te mai sprijini, frate, soră: „Scoală-te, luminează-te!

Căci lumina ta vine, şi slava Domnului răsare peste tine.”
(Isaia 60,1). „Iată pe munţi picioarele solului care vesteşte
pacea! Prăznuieşte-ţi sărbătorile, Iudo, împlineşte-ţi
juruinţele! Căci cel rău nu va mai trece prin mijlocul tău,
este nimicit cu desăvârşire…”
(Naum 1,15).

(61)
 „De dragostea Sionului” spune Domnul „nu voi tăcea,
de dragostea Ierusalimului nu voi înceta, până nu se va
arăta neprihănirea (v.King James) lui, lumina soarelui şi
izbăvirea lui, ca o făclie, care s-aprinde. Atunci neamurile
vor vedea mântuirea ta, şi toţi împăraţii slava ta; şi-ţi vor
pune un nume nou, pe care-l va hotărî gura Domnului.”

„Vei fi o cunună strălucitoare în mâna Domnului, o

legătură împărătească în mâna Dumnezeului tău. Nu te vor
mai numi Părăsită, şi nu-ţi vor mai numi pământul un
Pustiu, ci te vor numi: (Hefzi-ba) „Plăcerea Mea este în ea,
„şi ţara ta o vor numi Beula: „Măritată”; căci Domnul Îşi
pune plăcerea în tine, şi ţara ta se va mărita iarăşi.”

„Pe zidurile tale, Ierusalime, am pus nişte străjeri, care

nu vor tăcea niciodată, nici zi nici noapte! Voi care aduceţi
aminte Domnului de el, nu vă odihniţi deloc!” Şi nu-I daţi
răgaz, până nu va aşeza din nou Ierusalimul, şi-l va face o
laudă pe pământ.”
(Isaia 62,1-4.6.7).

Mesajul acum „scoate la iveală” aceşti străjeri veghetori.

– (Mărturii vol.5 pag.80). „aşa că cel mai slab dintre ei va fi
în ziua aceea ca David; şi casa lui David va fi ca Dumnezeu,
ca Îngerul Domnului înaintea lor. (în faţa mare-i gloate
dintre toate neamurile). În ziua aceea, voi face din Ierusalim
o piatră grea pentru toate popoarele. Toţi cei ce o vor

(62)
 ridica, vor fi vătămaţi, şi toate neamurile pământului se
vor strânge împotriva lui.” (Zaharia 12,8.3).

şi „În ziua aceea, se va deschide casei lui David şi

locuitorilor Ierusalimului un izvor, pentru păcat şi
necurăţie.” „Mulţi vor fi curăţiţi, albiţi şi lămuriţi; cei răi
vor face răul, şi nici unul din cei răi nu va înţelege, dar cei
pricepuţi vor înţelege.” (Zaharia 13,1; Daniel 12,10).

„Atunci darul lui Iuda şi al Ierusalimului va fi plăcut

Domnului, ca în zilele cele vechi, ca în anii de odinioară.”
(Maleahi 3,4).

„Şi voi mustra pentru voi pe cel ce mănâncă, (lăcusta)

şi nu vă va nimici roadele pământului, şi viţa nu va fi
neroditoare în câmpiile voastre, zice Domnul oştirilor.
„Toate neamurile vă vor ferici atunci, căci veţi fi o ţară
plăcută, zice Domnul oştirilor.”
(Maleahi 3,11.12).

Fie ca răspunsul la această mişcătoare chemare la slujbă

să poată fi în mod inteligent informat şi din tot sufletul,
dumneavoastră, desigur, veţi fi doritori să ştiţi

UNDE ESTE CASA VISTIERIEI LUI DUMNEZEU?

Biserica Iudaică, în care era depus adevărul până în

timpul lui Hristos, trebuie să fie întotdeauna „casa vistieriei”,
şi preoţii trebuiau să fie întotdeauna administratorii ei. Dar
atunci când ei

(63)
 au respins pe Hristos, au forţat pe Dumnezeu să transfere
„casa vistieriei” la mica grupă care a acceptat adăugarea soliei
pentru acel timp. Prin aceasta necredincioşii în mod
inconştient au pierdut dreptul la isprăvnicia lor. Discipolii lor
care le plăteau zecimea de atunci au deviat banii Domnului din
trezoreria Sa la cea a vrăjmaşilor lor, pentru a persecuta pe
poporul Său. Dar cei care erau adevăratul popor al lui
Dumnezeu, au urmat „pe Miel oriunde merge” , şi „toţi cei ce
aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau preţul lucrurilor
vândute, şi-l puneau la picioarele apostolilor;”. (Fapte
4,34.35).

Pentru beneficiul acelora care probabil gândesc că

zecimea este folosită pentru predicarea evangheliei numai la
păgâni, le îndreptăm atenţia la următoarele instrucţiuni:
„Aceştia sunt cei doisprezece, pe care i-a trimis Isus, după ce
le-a dat învăţăturile următoare: Să nu mergeţi pe calea
păgânilor,… ci să mergeţi mai degrabă la oile pierdute ale
casei lui Israel.” (Matei 10,5.6). Cu toate acestea ei primeau
zecimile şi darurile, şi tot ce era pus la picioarele lor înainte ca
mesajul să se extindă la neamuri.

Mai târziu, Dumnezeu şi-a mutat din nou casa vistieriei,

încredinţând lucrurile Sale reformatorilor care erau mişcaţi de
Duhul Adevărului călcat în picioare. Prin urmare, noii şi
credincioşii săi administratori au fost însărcinaţi pentru a
îngriji „sfeşnicul”, biserica de atunci înainte. Al treilea capitol
din Maleahi, după cum

(64)
 am văzut mai înainte, se aplică în mod direct la curăţirea
bisericii (vezi paginile 33,34). Şi porunca „Aduceţi însă la
casa vistieriei toate zeciuielile”, fiind pusă în acest capitol
particular din Biblie, arată fără nici o îndoială că Dumnezeu îşi
încredinţează „casa vistieriei” mesagerilor unui adevăr special
pentru acest timp. Şi după cum acest mesaj este de o aşa de
mare importanţă pentru biserică astăzi precum a fost Hristos
pentru biserica Iudaică, noi la fel suntem supuşi însărcinării
Sale: „Lasă să se sature mai întâi copiii; căci nu este bine să
iei pâinea copiilor, şi s-o arunci la căţei” (păgâni). (Marcu
7,27). De aceea, fraţii şi surorile mele, acordaţi atenţie
Cuvântului lui Dumnezeu, şi împliniţi cu stricteţe porunca Sa,
pentru ca să nu cădeţi cu făcătorii de rele sub „uneltele de
nimicire” în oribila împlinire a viziunii lui Ezechiel.

Cei care au trăit în perioada vechiului mesaj, judecata

celor morţi, erau sub obligaţia de a-l sprijini, dar acum când
intrăm în perioada noului mesaj, judecata celor vii, suntem din
punct de vedere moral obligaţi să-l sprijinim. Nu mai este
nevoie sau justificare pentru a susţine numai vechiul mesaj în
sine, despărţit de cel nou. Nu este mai mult decât este în a
predica prezicerea lui Noe despre potop despărţită de
semnificaţia viitoare care derivă din ea.

„… Dumnezeu nu doreşte ca vre-un om să gândească

că nu se va mai auzi o altă solie

(65)
 afară de cea care s-a dat. Dorim solia veche şi solia
nouă”, spune Spiritul Profetic –(Review and Herald, Martie
18, 1890.

Frate, soră, dacă nu acorţi atenţie acestei solemne

chemări; cum vă veţi salva propriile suflete? Şi cum va ajunge
acest mesaj la fraţii noştri din biserică, intensificându-se până
când ajunge să fie Marea Strigare a soliei celui de al treilea
înger, şi să se rostească judecata celor vii? Vei lua propria ta
pâine pentru a o da neamurilor, şi astfel să cădeţi împreună în
„valea lui Acor”?

Instrucţiunile Toiagului Păstorului, vol 1, pag. 251,

„Plătiţi bisericii (din care faceţi parte) în mod cinstit zecimile
şi darurile dumneavoastră, şi simţiţi că „ESTE” casa Tatălui
vostru”,a venit aproape la sfârşitul anului 1930, înainte ca
fraţii conducători, ca o denominaţiune, să fi respins mesajul
sigilării. Atunci, în mod clar, Toiagul Păstorului a îndeplinit
cu credincioşie responsabilitatea sa refuzând să accepte orice
zecimi şi daruri până după ce cărţile au fost răspândite în toată
denominaţiunea, şi după ce fraţii au început să se opună cu
amărăciune mesajului. Acum fiind-că opoziţia nu este pasivă,
ci tot mai activă, şi proclamarea mesajului este în mod suprem
de urgentă, singura cale deschisă este evidentă. Va lua o
armată de lucrători, incluzând zecimi şi daruri, pentru a ajunge
la popor.

Prin urmare, după cum fraţii noştri conducători s-au

arătat fără aşi da seama

(66)
 administratori nedemni ai „casei vistieriei” lui Dumnezeu
pentru timpul „Mare-i Strigări al Mesajului Celui de-al
Treilea Înger”, El a transferat „sfeşnicul” şi la fel cheamă
pentru ca zecimile şi darurile să fie transferate în „casa
vistieriei Sale” al Adevărului Prezent.

Atunci când această mare armată de laici şi-au terminat

lucrarea în biserică, când au scăpat de măcel, atunci Domnul îi
va trimite, precum El spune: „la neamuri… care n-au
auzit vorbindu-se niciodată de Mine, şi n-au văzut slava
Mea; ei vor vesti slava Mea printre neamuri. Vor aduce pe
toţi fraţii voştri din mijlocul tuturor neamurilor… în
vase curate, la Casa Domnului.”
(Isaia 66,19.20).

De aceea, rezultă că dacă întreaga denominaţiune nu l-ar

fura, Domnul nu ar declara: „căutaţi să Mă înşelaţi (furaţi)
(v.tr. King James), tot poporul în întregime!” (Maleahi
3,9). Dar după cum majoritatea membrilor plătesc zecimile şi
darurile, acuzaţia dovedeşte că fondurile sunt duse la o
trezorerie greşită. Şi când poate fi adevărat acest lucru
exceptând timpul prezent, când denominaţiunea se luptă
împotriva lui Dumnezeu şi a mesajului Său cu proprii Săi bani
– zecimea? Astfel se face că „Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de
la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi voi, casa
lui Israel?” (Ezechiel 33,11).

„Satana încearcă încontinuu să atragă atenţia la om,

în locul lui Dumnezeu.

(67)
 El îi conduce pe oameni să privească la episcopi, la
pastori, la profesori de teologie, ca îndrumători ai lor, în
loc să cerceteze Scripturile pentru a-şi cunoaşte datoria.
Atunci, stăpânind minţile acestor conducători, el poate
influenţa mulţimile după voia lui.”

„Când Hristos a venit să spună cuvintele vieţii,

oamenii de rând L-au ascultat cu plăcere; şi mulţi, chiar
dintre preoţi şi dintre conducători, au crezut în El. Dar
marele preot şi conducătorii poporului s-au hotărât să-L
condamne şi să respingă învăţăturile Lui. Deşi dăduseră
greş în toate străduinţele lor de a găsi acuzaţii împotriva
Lui, cu toate că nu putuseră decât să simtă influenţa
puterii şi a înţelepciunii divine, care însoţeau cuvintele
Sale, ei s-au închistat în prejudecăţi; au respins dovada cea
mai lămurită a mesianităţii Sale, ca nu cumva să fie
obligaţi să devină ucenicii Lui. Aceşti împotrivitori ai lui
Isus erau bărbaţi pe care oamenii fuseseră învăţaţi din
copilărie să-i respecte, în faţa autorităţii cărora fuseseră
obişnuiţi să se plece. "Cum se face", au întrebat ei, "că
mai marii şi cărturarii noştri nu cred în Isus? Nu L-ar
primi aceşti oameni evlavioşi dacă ar fi Hristosul?"
Influenţa unor conducători ca aceştia a condus naţiunea
iudaică să-L respingă pe Răscumpărătorul ei…”

„Cu toate că Biblia este plină de avertizări împotriva

învăţătorilor rătăciţi, mulţi

(68)
 sunt gata să-şi încredinţeze sufletele spre păstrare
clerului. Există astăzi mii de susţinători ai religiei care nu
pot prezenta nici un alt motiv pentru punctele de credinţă
pe care le susţin decât că aşa au fost învăţaţi de
conducătorii lor religioşi. Ei trec pe lângă învăţăturile
Mântuitorului ca şi când nu-L observă şi acordă o
încredere deplină cuvintelor slujitorilor. Dar sunt slujitorii
infailibili? Cum ne putem încredinţa sufletele călăuzirii
lor, dacă nu ştim din Cuvântul lui Dumnezeu că ei sunt
purtătorii de lumină?”

„Lipsa de curaj moral pentru a păşi alături de urmele

trasate de lume îi conduce pe mulţi să-i urmeze pe cei
învăţaţi; şi prin împotrivirea lor de a cerceta pentru ei
înşişi, ajung legaţi fără nădejde în lanţurile rătăcirii.”

„Ei văd că adevărul pentru vremea aceasta este

lămurit prezentat în Biblie; şi simt puterea Duhului Sfânt
care însoţeşte vestirea lui; cu toate acestea, îngăduie ca
împotrivirea clerului să-i îndepărteze de la lumină. Cu
toate că raţiunea şi conştiinţa sunt convinse, aceste suflete
amăgite nu îndrăznesc să gândească altfel decât slujitorul
lor; iar judecata lor personală, interesele lor veşnice sunt
jertfite necredinţei, mândriei şi prejudecăţii altuia…”

„Adevărul şi slava lui Dumnezeu sunt de nedespărţit;

este imposibil, cu Biblia la îndemână, să-L cinstim pe
Dumnezeu prin păreri rătăcite. Mulţi susţin că nu

(69)
contează ce crede cineva, numai viaţa lui să fie corectă.
Dar viaţa este modelată de credinţă. Dacă adevărul -
lumina - este la îndemâna noastră, iar noi neglijăm să
folosim prilejul de a-l asculta şi a-l vedea, în realitate îl
respingem; alegem mai degrabă întunericul decât lumina.”
(Tragedia Veacurilor pag. 595 – 597).
__________________________

INDICE BIBLICE
IOSUA 54,11.12…………………………..10
6,19……………………28 56,11……………………………22,60
71,7-14…………………29 59,20………………………………37
7,13…………………….31 60,1……………………..................61
7,18.20.21.24.25……….30 61,5.6………………………………45
7,24.26…………………28 62,1-4.6.7………………………….62
1 ÎMPĂRAŢI (REGI) 65,10………………………………28
11,31.33………………..15 66,19.20………………………..50,67
12,20.21………………..15 IEREMIA
2 ÎMPĂRAŢI (REGI) 31,27-30…………………………...40
10,11.28.31.32…………16 EZECHIEL
17,23……………………16 9,6…………………………………34
18,11.13.17……………..16 33,11…………………………...44,67
19,1.15.19.20.35………..17 DANIEL
2 CRONICI 8…………………………………...26
36,15-20…………………18 8,11.12…………………………….26
36,22.23…………………19 9…………………………………...26
EZRA 12,10………………………………63
6,15……………………...19 OSEA
PSALMI 1,1-9……………………………….11
125,1.2…………………48 1,4……………………………...16,56
PROVERBE 1,5……………………………...16,56
14,12……………………23 1,6……………………………...12,19
ISAIA 1,7…………………………………17
3,16-26………………….43 1,8.9……………………………….19
4,2-6…………………….42 2,1…………………………………12
7,25……………………..10 2,1.2……………………………51,57
11,16…………………….41 2,1-5………………………………20
24,16…………………….46 2,2…………………………………50
29,9-14………………….54 2,2.3……………………………….57
29,18-21…………………61 2,4………………………………12,58
52,1…………………..33.61 2,5.8………………………………..59
52,7……………………..58

(70)
2,6-8………………………………23
2,9-11……………………………..25 10,5.6…………………………….64
2,11……………………………….27 13,44.45………………………….53
2,12-14…………………………....27 23,29.30………………………….55
2,15-10……………………………56 24,14……………………………..33
2,16……………………………….38 25,2………………………………53
2,17……………………………….38 MARCU
2,18……………………………….39 7,27………………………………65
2,18-21…………………………...14
2,19.20……………………………48 LUCA
2,21……………………………….48 14,18-20………………………….47
2,22……………………………….49 23,18……………………………..19
2,23……………………………….49 FAPTELE APOSTOLILOR
12,13……………………………...42 4,34.35……………………………64
IOEL
2,2………………………………..45 17,10-13…………………………..10
2,23,28,29………………………..56
15,16……………………………...37
MICA
6,9………………………………..42 ROMANI
9…………………………………..13
NAUM 9,24-26……………………………13
1,15………………………………61 9,28……………………………......48

ZAHARIA 1 CORINTENI
2,5………………………………..10 10,11.12…………………………...31
4,6………………………………..44
12,3.8…………………………….63 1 TESALONICENI
13,1………………………………63 5,20………………………………..56
5,21………………………………...8
MALEAHI
3………………………………36,64 1 IOAN
3,1-3…………………………..36,37 2,16………………………………..59
3,4………………………………..63 2,16.17…………………………….47
3,5………………………………..43
3,9…………………………….43,67 APOCALIPS
3,10………………………………44 7…………………………………...34
3,11.12…………………………...63 7,3…………………………………38
4,5……………………………..32,61 7,9…………………………………35
MATEI 12,6……………………………..26,27
6,25………………………………23 14,1.5……………………………...39
6,32-34…………………………...23 14,4………………………………..37
10,5.6……………………………..64 18,1……………………………..32,35
18,4…………………………………3

(71)
Literatură gratuită disponibilă:
1. Tratatul 1 Pre al Unsprezecelea Ceas Extra
2. Tratatul 2 Marele Paradox al Generațiilor
3. Tratatul 3 Judecata și Secerișul
4. Tratatul 4 Ultimele Știri pentru Mama
5. Tratatul 5 Avertizarea Finală
6. Tratatul 6 De Ce Să Pierim
7. Tratatul 7 Marele Conflict Cu Privire La Toiagul
Păstorului
8. Tratatul 8 Muntele Sion La Ceasul Al Unsprezecelea
9. Tratatul 9 Iată Eu Fac Toate Lucrurile Noi
10. Tratatul 10 Semnul Lui Iona
11. Tratatul 11 Titlurile lui Dumnezeu Nu Sunt Limitate
La O Singură Limbă
12. Tratatul 12 Lumea Ieri Azi Mâine
13. Special Pentru Conferința Generală
14. Recrutatorul Casei Albe
15. Pana De Intrare
16. Toiagul Păstorului vol. 1 Ediția de Buzunar

Toate aceste broșuri sunt la dispoziția dumneavoastră

gratuit. Dacă doriți să le primiți, adresați-vă la

ASOCIAȚIA UNIVERSALĂ DE PUBLICAȚII

C.P 244
O.P.2
TÂRGU-MUREȘ
JUD. MUREȘ

SPANIA telefon: 642 296 807

„Ferice de cine citeşte, şi de cei ce ascultă cuvintele acestei
proorocii, şi păzesc lucrurile scrise în ea! Căci vremea este
aproape!”
(Apocalips,1,3).