Drept Administrativ Unitatea III

3.
AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

CENTRALE
3.1. Preşedintele României ........................................................................................... 37

3.2. Guvernul României................................................................................................ 43
3.3. Administraţia publică centrală de specialitate .................................................... 55
Rezumat .................................................................................................................. 58
Teste de autoevaluare ............................................................................................ 58
Bibliografie minimală ............................................................................................ 59
Obiective specifice:
La sfârşitul capitolului, veți avea capacitatea:
 să reliefați rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale;
 să analizați răspunderea politică şi juridică a Preşedintelui României;
 să identificați rolul Guvernului României, precum şi funcţiile acestuia;
 să descrieți administraţia publică centrală de specialitate.
Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

Vasilica Negruţ Autorităţile administraţiei publice
3.1. Preşedintele României
3.1.1. Rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale
Rolul Preşedintelui României este precizat de prevederile art. 80 din
Constituţie, potrivit cărora, Preşedintele României reprezintă statul român şi
este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a
ţării. El veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a
autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele României exercită funcţia de
mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate.
Totodată, Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi
îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (art.
92 alin. (1) din Constituţie).
Prima dintre funcţiile instituţiei preşedinţiale este cea de reprezentare şi rezultă
din caracterul „reprezentativ” al Preşedintelui României în raporturile cu alte
state ori organisme internaţionale. Astfel, Preşedintele încheie, în numele
României, tratate internaţionale, în urma negocierii acestora de către Guvern,
acreditează şi recheamă reprezentanţii diplomatici ai României şi aprobă
înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice (art. 91
Acordă
din Constituţie).
atenţie O altă funcţie a Preşedintelui României este cea de garant al independenţei
deosebită naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării, de unde şi cerinţa ca acesta
funcţiilor
instituţiei să fie comandantul forţelor armate şi preşedintele Consiliului Suprem de
presedinţiale! Apărare a Ţării.
De asemenea, Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei, în
calitate de garant al acesteia. Atunci când constată că Parlamentul adoptă legi
contrare Constituţiei, Preşedintele României poate cere, înainte de promulgare,
reexaminarea legii de către cele două Camere ori poate sesiza Curtea
Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea legilor adoptate de
Parlament.
Preşedintele României îndeplineşte şi funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate, scop în care Preşedintele României înlesneşte
colaborarea autorităţilor publice, aplanează sau previne relaţiile tensionate
dintre acestea.
3.1.2. Alegerea Preşedintelui României
Preşedintele României este ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber
exprimat. Persoana care candidează la această funcţie trebuie să îndeplinească
cumulativ următoarele condiţii:
- să aibă drept de vot;
- să aibă cetăţenia română şi domiciliul în ţară;
- să nu intre în categoria persoanelor care nu pot face parte dintr-un partid
politic;
- să fi împlinit, până în ziua alegerilor, inclusiv, vârsta de cel puţin 35 de
ani;
- să nu fi îndeplinit, anterior, două mandate în funcţia de Preşedinte al
României.
Drept administrativ - I 37
În urma alegerilor, este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur,
majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale (art. 1 alin (3)
din Legea nr. 370/2004).
În cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a întrunit această majoritate, se
organizează al doilea tur de scrutin, între primii doi candidaţi stabiliţi în
ordinea numărului de voturi obţinute în primul tur. Este declarat ales candidatul
care a obţinut cel mai mare număr de voturi. Rezultatul alegerilor pentru
funcţia de Preşedinte al României este validat de Curtea Constituţională.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data
depunerii jurământului, până la depunerea jurământului de preşedintele nou
ales. Mandatul Preşedintelui României se poate prelungi, prin lege organică, în
caz de război sau catastrofă.
În timpul mandatului, Preşedintele României nu poate fi membru al unui partid
şi nu poate îndeplini nici o altă funcţie publică sau privată.
Vacanţa funcţiei de Preşedinte al României intervine în caz de demisie, de
demitere din funcţie, de imposibilitate definitivă a exercitării atribuţiilor sau
de deces. În termen de trei luni de la data la care a intervenit vacanţa funcţiei
de Preşedinte al României, Guvernul trebuie să organizeze alegeri pentru un
nou Preşedinte.
Sarcina de lucru 2
Rezumă în trei fraze rolul şi funcţiile instituţiei preşedinţiale.
3.1.3. Atribuţiile Preşedintelui României

În realizarea funcţiilor sale, Preşedintele României îndeplineşte anumite
atribuţii care pot fi grupate astfel:
A. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Parlamentul, care privesc
următoarele domenii:
a) adresarea de mesaje Parlamentului, cu privire la principalele probleme
b) politice ale naţiunii;
b) atribuţii în ceea ce priveşte convocarea Parlamentului;
c) atribuţii legate de dizolvarea Parlamentului;
d) atribuţia referitoare la promulgarea legilor.
Reţine
atribuţiile B. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu Guvernul:
Preşedintelui
- desemnarea candidatului pentru funcţia de prim - ministru;
României!
- numirea Guvernului, pe baza votului de încredere acordat de Parlament;
- revocarea şi numirea unor membri ai Guvernului, la propunerea
primului-ministru, în caz de remaniere guvernamentală;
- consultarea Guvernului cu privire la probleme urgente şi de importanţă
deosebită;
- participarea la şedinţele Guvernului în care se dezbat probleme de
interes naţional, cu privire la politica externă, apărarea ţării, asigurarea
ordinii publice;
- poate cere urmărirea penală a membrilor Guvernului, pentru fapte
săvârşite în realizarea funcţiei, precum şi suspendarea din funcţie,
atunci când se cere urmărirea penală de către Senat sau Camera
Deputaţilor.
C. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu alte autorităţi publice
Ca şef al executivului, Preşedintele României conduce activitatea unor
autorităţi ale administraţiei publice care sunt autonome faţă de Guvern. Astfel,
Preşedintele României este şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării1, având dreptul să convoace lucrările acestuia, să-i coordoneze şi să-i
îndrume întreaga activitate.
De asemenea, Preşedintele României propune Parlamentului numirea unor
persoane pentru unele funcţii de conducere ale unor autorităţi administrative,
respectiv directorii serviciilor de informaţii.
D. Atribuţiile Preşedintelui României în raport cu puterea judecătorească
privesc:
- numirea judecătorilor şi procurorilor, cu excepţia celor stagiari, la
propunerea Consiliului Superior al Magistraturii.
- acordarea graţierii individuale care constă într-o măsură de clemenţă, în
virtutea căreia o persoană condamnată penal este scutită de executarea
totală sau parţială a pedepsei stabilite prin hotărâre judecătorească de
condamnare rămasă definitivă.
E. Atribuţiile Preşedintelui României raportate la Curtea Constituţională:
- numeşte o treime din judecătorii Curţii Constituţionale;
- sesizează Curtea Constituţională cu privire la neconstituţionalitatea
unor legi.
La rândul său, Curtea Constituţională:
- verifică respectarea procedurii alegerii Preşedintelui şi confirmării
rezultatului sufragiului;
- constată existenţa împrejurărilor care justifică interimatul în exercitarea
funcţiei de Preşedinte al României;
- dă aviz consultativ pentru propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui.
F. Preşedintele României îndeplineşte atribuţii şi în raport cu poporul, care se
referă la instituţia referendumului. Potrivit prevederilor art. 90 din Constituţie,
1
Potrivit art. 5 din Legea nr. 415/2002, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se compune din: a) preşedinte – Preşedintele
României; b) vicepreşedinte – primul ministru al Guvernului României; c) membri: ministrul apărării naţionale, ministrul de
interne, ministrul afacerilor externe, ministrul justiţiei, ministrul industriei şi resurselor, ministrul finanţelor publice,
directorul Serviciului Român de Informaţii, directorul Serviciului de Informaţii Externe, şeful Statului Major General şi
consilierul prezidenţial pentru securitate naţională.
Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi
exprime voinţa, prin referendum, cu privire la probleme de interes naţional.
G. Preşedintele României îndeplineşte anumite atribuţii în situaţii
excepţionale, prevăzute de Constituţie.
Preşedintele României poate declara, cu aprobarea prealabilă a Parlamentului,
mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate. În cazul unei agresiuni
armate îndreptată împotriva ţării, Preşedintele României ia măsuri pentru
respingerea agresiunii şi le aduce neîntârziat la cunoştinţă Parlamentului printr-
un mesaj.
De asemenea, Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu
sau starea de urgenţă în întreaga ţară sau în unele localităţi şi solicită
Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea
acesteia.
H. Atribuţiile Preşedintelui României în domeniul politicii externe:
- Preşedintele României încheie tratate internaţionale în numele
României, negociate de Guvern, pe care le supune spre ratificare
Parlamentului într-un termen rezonabil;
- primeşte scrisorile de acreditare a reprezentanţilor diplomatici ai altor
state;
- la propunerea Guvernului, acreditează şi recheamă reprezentanţii
diplomatici ai României şi aprobă înfiinţarea, desfiinţarea sau
schimbarea rangului misiunilor diplomatice.
I. Alte atribuţii ale Preşedintelui României:
- conferă decoraţii şi titluri de onoare;
- acordă gradele de mareşal, de general şi de amiral;
- numeşte în funcţii publice, în condiţiile prevăzute de lege.
Sarcina de lucru 3
Analizează atribuţiile Preşedintelui României în raport cu
Parlamentul.
3.1.4. Actele juridice ale Preşedintelui României

Articolul 100 din Constituţie prevede că, în exercitarea atribuţiilor sale,
Preşedintele României emite decrete care pot fi cu caracter normativ sau
individual şi care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Nepublicarea duce la inexistenţa decretului.
Unele dintre decretele Preşedintelui României trebuie să fie contrasemnate de
primul-ministru. Este vorba de decretele emise în legătură cu:
- încheierea de tratate internaţionale;
- acreditarea şi rechemarea reprezentanţilor diplomatici ai României;
- înfiinţarea, desfiinţarea sau schimbarea rangului misiunilor diplomatice
ale României;
- mobilizarea parţială sau generală a forţelor armate;
Reţine acele
categorii de - măsuri în caz de agresiune armată;
decrete ale - măsuri privind declararea stării de asediu sau a stării de urgenţă;
Preşedintelui - conferirea de decoraţii şi titluri;
care trebuie - acordarea gradului de mareşal, general şi amiral;
contrasemnate - acordarea graţierii individuale.
de primul-
ministru! În ceea ce priveşte natura juridică a decretelor Preşedintelui României, acestea
sunt calificate ca fiind acte administrative, producătoare de efecte juridice. Ca
atare, decretele pot fi atacate în instanţa de contencios administrativ, potrivit
Legii nr. 554/2004, cu excepţia decretelor care intră în sfera actelor exceptate
de la controlul în contencios administrativ.
3.1.5. Răspunderea Preşedintelui României

În ţara noastră, Preşedintele se bucură de imunitate, însă, imunitatea nu este
totală, el putând răspunde politic şi juridic pentru faptele săvârşte în exerciţiul
mandatului
Răspunderea politică a Preşedintelui este reglementată de Constituţie (art.
95), în cazul săvârşirii unor fapte grave, prin încălcarea prevederilor
constituţionale. În aceste situaţii, Preşedintele României poate fi suspendat
din funcţie de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale.
Cu privire la faptele ce i se impută, Preşedintele poate da explicaţii
Parlamentului.
Constituţia nu defineşte noţiunea de „fapte grave”, însă înţelesul acesteia a fost
clarificat de Curtea Constituţională care consideră că, „Din punct de vedere
juridic, gravitatea unei fapte se apreciază în raport cu valoarea pe care o
vatămă, precum şi cu urmările sale dăunătoare, produse sau potenţiale, cu
mijloacele folosite, cu persoana autorului faptei şi, nu în ultimul rând, cu
poziţia subiectivă a acestuia, cu scopul în care a săvârşit fapta. Aplicând
aceste criterii la faptele de încălcare a ordinii juridice constituţionale la care
se referă art. 95 alin. (1) din Legea fundamentală, Curtea reţine că pot fi
considerate fapte grave de încălcare a prevederilor Constituţiei actele de
decizie sau sustragerea de la îndeplinirea unor acte de decizie obligatorii, prin
care Preşedintele României ar împiedica funcţionarea autorităţilor publice, ar
suprima sau ar restrânge drepturile şi libertăţile cetăţenilor, ar tulbura
ordinea constituţională ori ar urmări schimbarea ordinii constituţionale sau
alte fapte de aceeaşi natură care ar avea sau ar putea avea efecte similar”.
Propunerea de suspendare din funcţie poate fi iniţiată de cel puţin o treime din
numărul deputaţilor şi senatorilor şi se aduce, neîntârziat, la cunoştinţa
Preşedintelui.
În aceste situaţii, Preşedintele României poate fi suspendat din funcţie de
Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor, după consultarea Curţii Constituţionale. Cu privire la
faptele ce i se impută, Preşedintele poate da explicaţii Parlamentului.
Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile
se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui (art. 95 alin. (3)
din Constituţie).
În conformitate cu art. 98 alin. (1) din Constituţie, dacă Preşedintele este
suspendat din funcţie, intervine interimatul, care se asigură, în ordine, de
preşedintele Senatului sau de preşedintele Camerei Deputaţilor, iar potrivit art.
98 alin. (2), pe durata interimatului funcţiei prezidenţiale, atribuţiile prevăzute
la articolele 88-90 nu pot fi exercitate.
Răspunderea penală intervine atunci când Preşedintele României a comis
fapta de „înaltă trădare” (art. 96 din Constituţie).
Fapta de înaltă trădare poate fi definită ca fiind cea mai gravă încălcare a
jurământului şi intereselor poporului şi ţării, în exerciţiul atribuţiilor
prezidenţiale.
Camera Deputaţilor şi Senatul pot hotărî, în şedinţă comună, punerea sub
acuzare a Preşedintelui României pentru această faptă, cu votul a cel puţin
două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Noul Cod penal, în art. 398 consacră fapta de înaltă trădare, rezolvându-se
dilema legată de aplicarea prevederii constituţionale. Astfel „Faptele prevăzute
în art. 394-397, săvârşite de către Preşedintele României sau de către un alt
membru al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, constituie infracţiunea de
înaltă trădare şi se pedepsesc cu detenţiune pe viaţă sau cu închisoare de la 15
la 25 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi”. Articolul 394
reglementează trădarea, articolul 395 reglementează trădarea prin transmitere
de informaţii secrete de stat, articolul 396 reglementează trădarea prin
ajutarea inamicului, iar articolul 397 are în vedere acţiuni împotriva ordinii
constituţionale.
Camera Deputaţilor şi Senatul pot hotărî, în şedinţă comună, punerea sub
acuzare a Preşedintelui României pentru această faptă, cu votul a cel puţin
două treimi din numărul deputaţilor şi senatorilor.
Propunerea de punere sub acuzare se aduce neîntârziat la cunoştinţă
Preşedintelui României pentru a putea da explicaţii cu privire la faptele ce i se
impută.
Preşedintele este suspendat de drept de la data punerii sub acuzare şi până la
data demiterii.
Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe baza
rechizitoriului întocmit de Parchetul de pe lângă această instituţie. La data
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, Preşedintele este demis de
drept.
3.2. Guvernul României
3.2.1. Rolul şi funcţiile Guvernului
Aşa cum reiese din prevederile Constituţiei, dar şi din cele ale Legii nr.
90/2001 privind organizarea şi funcţionarea Guvernului României şi a
ministerelor, Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care
funcţionează în baza votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură
realizarea politicii interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a
administraţiei publice. De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura
funcţionarea echilibrată şi dezvoltarea sistemului naţional economic şi social,
precum şi racordarea acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile
promovării intereselor naţionale.
Guvernul României se organizează şi funcţionează potrivit prevederilor
constituţionale, având la bază Programul de guvernare acceptat de Parlament.
În vederea realizării Programului de guvernare, Guvernul exercită următoarele
funcţii:
a) de strategie, prin care se urmăreşte asigurarea elaborării strategiei de punere
în aplicare a Programului de Guvernare;
b) de reglementare, prin aceasta asigurându-se elaborarea cadrului normativ şi
instituţional necesar în vederea înfăptuirii obiectivelor strategice;
Reţine c) de administrare a proprietăţii statului, prin care se are în vedere
funcţiile administrarea proprietăţii publice şi private a statului, dar şi gestionarea
Guvernului! serviciilor pentru care statul este responsabil;
d) de reprezentare, prin care se asigură, în numele statului român, reprezentarea
pe plan intern şi extern;
e) de autoritate de stat, prin care se asigură urmărirea şi controlul aplicării şi
respectării reglementărilor în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei
naţionale, în domeniul economic şi social şi al funcţionării instituţiilor şi
organismelor care îşi desfăşoară activitatea în subordinea ori sub autoritatea
Guvernului.
3.2.2. Procedura de constituire şi învestire a Guvernului

Procedura de constituire şi investire a Guvernului începe prin desemnarea, de
către Preşedintele României a candidatului pentru funcţia de prim-ministru,
în urma consultării partidului care deţine majoritatea absolută în Parlament,
ori dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în
Parlament (art. 103 alin. (1) din Constituţie).
Persoana desemnată drept candidat pentru funcţia de prim-ministru va cere, în
termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra
programului şi a întregii liste a Guvernului.
Programul şi lista Guvernului se dezbat de către Camera Deputaţilor şi Senat, în
şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii
deputaţilor şi senatorilor.
Guvernul este numit de Preşedintele României, pe baza votului de încredere
acordat de Parlament.
Primul-ministru, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului vor depune
individual, în faţa Preşedintelui României, jurământul de credinţă stabilit în art.
82 din Constituţie. Data depunerii jurământului este data de la care Guvernul în
întregul său şi fiecare membru în parte îşi exercită mandatul.
3.2.3. Componenţa Guvernului

În conformitate cu prevederile constituţionale, Guvernul este alcătuit din primul-
ministru, miniştri şi aţi membri stabiliţi prin lege organică.
În acord cu aceste prevederi, Legea nr. 90/2001, prin art. 3 alin. (2) stabileşte:
„Din Guvern pot face parte: viceprim-miniştrii, miniştri de stat, precum şi
miniştri delegaţi, cu însărcinări speciale pe lângă prim-ministru, prevăzuţi în
lista Guvernului prezentată Parlamentului pentru acordarea votului de
încredere”.
Funcţia de viceprim-ministru a fost înfiinţată prin Ordonanţa de urgenţă nr.
221/2008. Viceprim-ministrul este ajutat în activitatea sa de unul sau mai mulţi
consilieri de stat, numiţi, respectiv eliberaţi din funcţie prin decizie a primului-
ministru, la propunerea viceprim-ministrului (art. 3 alin. (5) din Constituţie).
Miniştrii de stat coordonează, sub conducerea nemijlocită a primului-ministru,
realizarea programului de guvernare acceptat de Parlament într-un domeniu de
activitate, scop în care conlucrează cu miniştrii care răspund de îndeplinirea
acestui program în cadrul ministerelor pe care le conduc (art. 53 alin. (4) din
Legea nr. 90/2001.
3.2.4. Mandatul Guvernului

Din prevederile constituţionale reiese că Guvernul îşi exercită mandatul până la
validarea alegerilor parlamentare generale (articolul 104 coroborat cu articolul 110
din Constituţie). După cum se menţionează în literatura de specialitate, aceasta este
situaţia tipică, durata mandatului fiind „corespunzătoare limitelor de funcţionare a
Parlamentului”.
Mandatul Guvernului încetează, potrivit prevederilor constituţionale, înainte de
termen (situaţia atipică) în următoarele cazuri:
a) retragerea încrederii de către Parlament prin introducerea unei moţiuni de
cenzură (art. 113 din Constituţie). Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel
puţin o pătrime din numărul deputaţilor şi al senatorilor şi se comunică
Guvernului la data depunerii. Moţiunea de cenzură se dezbate după trei zile de
la data când a fost prezentată în şedinţa comună a celor două Camere;
b) în cazul angajării răspunderii Guvernului, potrivit art. 114 din Constituţie.
Angajarea răspunderii Guvernului constituie o procedură parlamentară prin
care, pentru a face faţă unor împrejurări deosebite, care reclamă stabilirea de
măsuri urgente, ce sunt de competenţa Parlamentului, Guvernul urmăreşte
adoptarea unui program, a unei declaraţii de politică generală ori a unui proiect
de lege. Prin angajarea răspunderii sale, Guvernul se expune riscului formulării
şi adoptării unei moţiuni de cenzură.
c) primul-ministru demisionează, decedează, pierde drepturile electorale, se
află într-o stare de incompatibilitate, este în imposibilitatea de a-şi exercita
atribuţiile mai mult de 45 de zile (art. 110 alin. (2) din Constituţie).
În aceste situaţii, Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia
de prim-ministru, urmărindu-se apoi aceeaşi procedură de alcătuire a
Guvernului.
Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele cu caracter
individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără
a iniţia politici noi, până la depunerea jurământului de către membrii noului
Guvern (art. 110 alin. (4) din Constituţie şi art. 26 alin. (2) din Legea nr.
90/2001. În această perioadă Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate
iniţia proiecte de lege (art. 26 alin. (3), teza a II-a din Legea nr. 90/2001). Însă,
„prin derogare de la prevederile alin. (3), în situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, Guvernul poate iniţia proiecte de lege
pentru ratificarea unor tratate internaţionale, proiectele de lege privind
bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale de stat, precum şi proiectul de
lege privind responsabilitatea fiscală”.
Sarcina de lucru 4
Rezumă în câteva fraze principalele funcţii ale Guvernului României.
3.2.5. Statutul membrilor Guvernului

Pot fi membri ai guvernului, potrivit art. 2 din Legea nr. 90/2001, persoanele
care au cetăţenia română şi domiciliul în România, se bucură de exerciţiul
drepturilor electorale, nu au suferit condamnări penale şi nu se află în unul din
cazurile de incompatibilitate prevăzute de lege.
Funcţia de membru al Guvernului este incompatibilă cu: orice altă funcţie
publică de autoritate, cu excepţia celei de deputat sau de senator ori a altor situaţii
prevăzute de Constituţie; o funcţie de reprezentare profesională salarizată în
cadrul organizaţiilor cu scop comercial; funcţia de preşedinte, vicepreşedinte,
director general, director, administrator, membru al consiliului de administraţie
sau cenzor la societăţile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituţii de credit,
societăţile de asigurare şi cele financiare, precum şi la instituţiile publice;
funcţia de preşedinte sau de secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau
asociaţilor la societăţile comerciale prevăzute anterior; funcţia de reprezentant
al statului în adunările generale ale societăţilor comerciale amintite; funcţia de
manager sau membru al consiliilor de administraţie ale regiilor autonome,
companiilor şi societăţilor naţionale; calitatea de comerciant persoană fizică;
calitatea de membru al unui grup de interes economic; o funcţie publică
încredinţată de un stat străin, cu excepţia acelor funcţii prevăzute în acordurile
şi convenţiile la care România este parte (art. 84 din Legea nr. 161/2003).
Membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat si persoanele care
îndeplinesc funcţii asimilate acestora pot exercita funcţii sau activităţi în
domeniul didactic, al cercetării ştiinţifice şi al creaţiei literar-artistice.
Art. 106 din Constituţie stabileşte cazurile de încetare a funcţiei de membru al
guvernului: în urma demisiei, a revocării, a pierderii drepturilor electorale, a
stării de incompatibilitate, a decesului, precum şi în alte cazuri prevăzute de
lege.
Conform art. 8 alin (2) din Legea nr. 90/2001, „În cazul în care un membru al
Guvernului a fost condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă
sau averea sa a fost declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod
ilicit, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă, el este demis de Preşedintele
României, la propunerea primului-ministru.
Demisia reprezintă o manifestare unilaterală de voinţă a unui membru al
Guvernului de a renunţa la această demnitate publică.
Demisia din funcţia de membru al Guvernului se anunţă public, se prezintă în
scris primului-ministru şi devine irevocabilă din momentul în care s-a luat act
de depunerea ei, dar nu mai târziu de 15 zile de la data depunerii (art. 6 din
Legea nr. 90/2001).
Revocarea unui membru al Guvernului poate avea semnificaţia unei sancţiuni
politice ori a unei măsuri de remaniere guvernamentală.
Revocarea din funcţia de membru al guvernului se face de către Preşedintele
României, prin decret, la propunerea primului-ministru. Revocarea are loc în
caz de remaniere guvernamentală (art. 7 din Legea nr. 90/2001). Numirea în
funcţia de membru al Guvernului, în caz de remaniere guvernamentală sau de
vacanţă a postului, se face de către Preşedintele României, la propunerea
primului-ministru (art.10).
Pierderea drepturilor electorale poate interveni ca sancţiune penală
complementară (art. 64 lit. a) din Codul penal), dar şi în cazul punerii sub
interdicţie judecătorească a unor persoane cu anumite suferinţe (debili mintali,
alenaţi), precum şi în cazul pierderii cetăţeniei române ori stabilirea
domiciliului în altă ţară.
Demiterea din funcţia de membru al guvernului are loc, potrivit art. 8 alin. (2)
din Legea nr. 90/2001, în următoarele cazuri: un membru al Guvernului a fost
condamnat penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă; averea sa a fost
declarată, în tot sau în parte, ca fiind dobândită în mod ilicit, printr-o hotărâre
judecătorească irevocabilă.
3.2.6. Statutul primului-ministru

Primul-ministru conduce Guvernul şi coordonează activitatea membrilor
acestuia, respectând atribuţiile ce revin fiecăruia. De asemenea, reprezintă
Guvernul în relaţiile acestuia cu Parlamentul, Preşedintele României, Înalta
Curte de Casaţie şi Justiţie, Curtea Constituţională, Curtea de Conturi,
Consiliul Legislativ, Ministerul Public, celelalte autorităţi şi instituţii publice,
partidele şi alianţele politice, sindicatele, cu alte organizaţii
neguver¬na¬mentale, precum şi în relaţiile internaţionale. Totodată, primul-
ministru este vicepreşedintele Consiliului Suprem de Apărare a Ţării şi exercită
toate atribuţiile ce derivă din această calitate.
Potrivit Legii nr. 90/1991 privind organizarea şi func¬ţio-narea Guvernului şi a
ministerelor, primul-ministru îndeplineşte următoarele atribuţii:
a) numeşte şi eliberează din funcţie: conducătorii organelor de specialitate din
subordinea Guvernului, cu excepţia persoanelor care au calitatea de membru al
Guvernului, conform legii; secretarul general şi secretarii generali adjuncţi ai
Guvernului, în cazul utilizării acestor funcţii; secretarii de stat şi consilierii de
stat din cadrul aparatului de lucru al Guvernului; secretarii de stat şi
subsecretarii de stat; alte persoane care îndeplinesc funcţii publice, în cazurile
prevăzute de lege;
b) prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului rapoarte şi declaraţii cu privire la
politica Guvernului şi răspunde la întrebările sau interpelările care îi sunt
adresate de către deputaţi sau senatori. În vederea îndeplinirii acestei atribuţii,
primul-ministru poate desemna un membru al Guvernului să răspundă la
întrebările sau interpelările adresate de către deputaţi sau senatori, în funcţie de
domeniul de activitate ce constituie obiectul interpelării;
c) contrasemnează decretele emise de Preşedintele României, în cazurile în
care Constituţia prevede obligativitatea contrasemnării acestora;
d) poate constitui, prin decizie, în scopul rezolvării unor probleme operative,
consilii, comisii şi comitete intermi¬nis¬te-riale;
e) primul-ministru îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute în Constituţie şi de
lege ori care decurg din rolul şi funcţiile Guvernului.
În vederea îndeplinirii atribuţiilor, primul-ministru emite decizii, în condiţiile
legii.
Deciziile primului-ministru se publică în Monitorul Oficial al României, Partea
I. Nepublicarea atrage inexistenţa deciziilor (art. 19 din Legea nr. 90/2001).
Primul-ministru interimar este acel membru al Guvernului desemnat de
Preşedintele României în condiţiile prevăzute de art. 107 alin. (3) din
Constituţie. Astfel, Preşedintele României va desemna un membru al
Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuţiile primului-
ministru până la constituirea noului Guvern, dacă primul-ministru se află într-
una din situaţiile prevăzute de articolul 106 din Constituţie, sau se află în
imposibilitate de a-şi exercita atribuţiile.
Interimatul, pe perioada imposibilităţii exercitării atribuţiilor, încetează dacă
primul-ministru îşi reia activitatea în Guvern.
3.2.7. Aparatul de lucru al Guvernului

Guvernul are un aparat de lucru care este alcătuit din Secretariatul General al
Guvernului, Cancelaria Primului-Ministru, departamente şi alte asemenea
structuri organizatorice cu atribuţii specifice stabilite prin hotărâre a
Guvernului (art. 20 din Legea nr.90/2001).
Atribuţiile Cancelariei Primului-Ministru se stabilesc prin decizie a primului-
ministru.
Cancelaria Primului-Ministru este condusă de şeful cancelariei, care are rang
de ministru şi calitatea de ordonator principal de credite. Personalului
Cancelariei Primului-Ministru nu i se aplică prevederile legii privind statutul
funcţionarilor publici (art. 21 alin. (5) din Legea nr. 90/2001).
Secretariatul General al Guvernului funcţionează ca instituţie publică cu
personalitate juridică în subordinea primului-ministru, având rolul de a asigura
derularea operaţiunilor tehnice aferente actului de guvernare, rezolvarea
problemelor organizatorice, juridice, economice şi tehnice ale activităţii
Guvernului şi a primului-ministru, reprezentarea Guvernului şi a primului-
ministru în faţa instanţelor judecătoreşti .
Departamentul este o structură organizatorică în aparatul de lucru al
Guvernului, subordonat primului-ministru, fără personalitate juridică şi fără
unităţi în subordine, care are rol de coordonare şi sinteză în domenii de interes
general, în conformitate cu atribuţiile Guvernului. Înfiinţarea, modul de
organizare şi funcţionare, precum şi atribuţiile departamentului se aprobă prin
hotărâre a Guvernului.
3.2.8. Funcţionarea Guvernului

Potrivit legii, Guvernul se întruneşte săptămânal în şedinţe sau ori de câte ori
este nevoie, la convocarea primului-ministru.
Preşedintele României poate participa la şedinţele Guvernului în care se dezbat
probleme de interes naţional ce privesc politica externă, apărarea ţării,
asigurarea ordinii publice, precum şi în alte situaţii, la cererea primului-
ministru. Şedinţele la care participă preşedintele României sunt prezidate de
acesta (art. 24 din Legea nr. 90/2001).
La şedinţele Guvernului pot participa, ca invitaţi, condu-cători ai unor organe
de specialitate din subordinea Guvernului ori a ministerelor sau a unor
autorităţi administrative autonome, precum şi orice alte persoane a căror
prezenţă se apreciază a fi utilă, la cererea primului-ministru.
Şedinţele Guvernului au ca obiect probleme ale politicii interne şi externe a
ţării, precum şi aspecte privind conducerea generală a administraţiei publice.
Dezbaterile din cadrul şedinţelor Guvernului şi modul de adoptare a actelor,
precum şi a oricăror alte măsuri stabilite se înregistrează pe bandă magnetică şi
se consemnează în stenograma şedinţei, certificată de ministrul delegat pentru
coordonarea Secretariatului General al Guvernului şi păstrată, conform legii, în
cadrul Secretariatului General al Guvernului. (art. 25 alin. (4) din Legea nr.
90/2001).
3.2.9. Atribuţiile Guvernului

În vederea realizării funcţiilor sale (de strategie, de reglementare, de
administrare a proprietăţii statului, de reprezentare, de autoritate de stat),
Guvernul îndeplineşte o serie de atribuţii care pot fi grupate în următoarele
categorii:
a) Atribuţiile generale:
- exercită conducerea generală a administraţiei publice;
- asigură executarea de către autorităţile administraţiei publice a legilor şi a
celorlalte dispoziţii normative date în aplicarea acestora;
- conduce şi controlează activitatea ministerelor şi a celorlalte organe centrale
de specialitate din subordinea sa.
b) Atribuţii de specialitate:
1) atribuţii în domeniul normativ:
- iniţiază proiecte de lege şi le supune spre adoptare Parlamentului;
- emite puncte de vedere asupra propunerilor legislative, iniţiate cu respectarea
Constituţiei şi le transmite Parlamentului, în termen de 60 de zile de la data
solicitării. Nerespectarea acestui termen echivalează cu susţinerea implicită a
formei iniţiatorului;
- emite hotărâri pentru organizarea executării legilor, ordonanţe în temeiul unei
legi speciale de abilitare şi ordonanţe de urgenţă potrivit Constituţiei;
- elaborează proiectele de lege a bugetului de stat şi a bugetului asigurărilor
sociale de stat şi le supune spre adoptare Parlamentului.
2) atribuţii în domeniul economic şi social:
- aprobă strategiile şi programele de dezvoltare economico-socială a ţării pe
ramuri şi domenii de activitate;
- asigură realizarea politicii în domeniul social potrivit Programului de
guvernare;
- asigură administrarea proprietăţii publice şi private a statului;
- cooperează cu organismele sociale interesate în îndeplinirea atribuţiilor sale;
- înfiinţează, cu avizul Curţii de Conturi, organe de specialitate în subordinea
sa.
3) atribuţii în domeniul legalităţii şi apărării ţării:
- asigură apărarea ordinii de drept, a liniştii publice şi siguranţei cetăţeanului,
precum şi a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, în condiţiile prevăzute de lege;
- aduce la îndeplinire măsurile adoptate, potrivit legii, pentru apărarea ţării,
scop în care organizează şi înzestrează forţele armate.
4) atribuţii în domeniul relaţiilor externe:
- asigură realizarea politicii externe a ţării şi în acest cadru, integrarea
României în structurile europene şi euroatlantice;
- negociază tratatele, acordurile şi convenţiile interna-ţionale care angajează
statul român; negociază şi încheie în condiţiile legii, convenţii şi alte înţelegeri
internaţionale la nivel guvernamental.
5) alte atribuţii:
- îndeplineşte orice alte atribuţii prevăzute de lege sau care decurg din rolul şi
funcţiile Guvernului.
3.2.10. Actele Guvernului
În îndeplinirea atribuţiilor sale, Guvernul adoptă două categorii de acte:
hotărâri pentru organizarea executării legilor şi ordonanţe, care se emit în
prevederile art. 115 alin. (4) din Constituţie.temeiul unei legi speciale de
abilitare, în limitele şi în condiţiile prevăzute de aceasta sau, în cazuri
excepţionale, ordonanţe de urgenţă, în conformitate cu
Hotărârile Guvernului pot fi normative sau individuale şi se adoptă, pe baza legii,
Reţine cele în vederea reglementării celor mai diferite relaţii sociale: învăţământ, sănătate,
două categorii economie, cultură ş.a.
de acte pe
care le adoptă În ceea ce priveşte ordonanţele, Parlamentul poate adopta o lege specială de
Guvernul în abilitare a Guvernului să emită această categorie de acte normative, acţiune
îndeplinirea
atribuţiilor
cunoscută sub denumirea de „delegare legislativă” (art.115 alin.1 din
sale! Constituţie).
Prin ordonanţe se pot reglementa relaţiile sociale din orice domeniu de
activitate, cu excepţia acelora care necesită reglementarea printr-o lege
organică.
În situaţii extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată, Guvernul
poate adopta ordonanţe de urgenţă, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora ( art. 115 alin. 4 din Constituţie).
Ordonanţele de urgenţă nu se pot adopta în domeniul legilor constituţionale, nu
pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului, drepturile, libertăţile
şi îndatoririle prevăzute de Constituţie, drepturile electorale şi nu pot viza
măsuri de trecere silită a unor bunuri în proprietate publică.
Atât hotărârile cât şi ordonanţele Guvernului se semnează de primul-ministru,
se contrasemnează de miniştrii care au obligaţia punerii lor în executare şi se
publică în Monitorul Oficial, Partea I. Nepublicarea atrage inexistenţa hotărârii
sau ordonanţei.
3.2.11. Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului

Capitolul IV din Constituţia României este consacrat Raporturilor
Parlamentului cu Guvernul.
Exercitarea controlului parlamentar asupra guvernului constituie una din cele
mai importante funcţii ale Parlamentului .
Potrivit art. 111 alin. (1) din Constituţie, Guvernul şi celelalte organe ale
administraţiei publice, în cadrul controlului parlamentar al activităţii lor, sunt
obligate să prezinte informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor,
de Senat sau de comisiile parlamentare, prin intermediul preşedinţilor acestora.
În cazul în care o iniţiativă legislativă implică modificarea prevederilor
bugetului de stat sau a bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea
informării este obligatorie.
Membrii Guvernului au acces la lucrările Parlamentului. Dacă li se solicită
prezenţa, participarea lor este obligatorie (art. 111 alin. (2) din Constituţie).
Informarea parlamentarilor, se arată în doctrină, „reprezintă prima condiţie a
exercitării controlului parlamentar”, datele oferite având rolul de a determina
acţiunea parlamentarilor faţă de Guvern şi celalte autorităţi ale administraţiei
publice .
Controlul parlamentar se realizează şi prin intermediul întrebărilor, al
interpelărilor şi moţiunilor simple, control reglementat prin art. 112 alin. (1)
din Constituţie.
Conform Regulamentului Camerei Deputaţilor, întrebarea constă într-o simplă
cerere de a răspunde dacă un fapt este adevărat, dacă o informaţie este exactă,
dacă Guvernul şi celelalte organe ale administraţiei publice înţeleg să comunice
Camerei informaţiile şi documentele cerute de Camera Deputaţilor sau de
comisiile permanente ori dacă Guvernul are intenţia de a lua o hotărâre într-o
problemă determinată. Întrebările pot fi orale sau scrise.
Interpelarea constă într-o cerere adresată Guvernului de un grup parlamentar,
de unul sau mai mulţi deputaţi, prin care se solicită explicaţii asupra politicii
Guvernului în probleme importante ale activităţii sale interne sau externe.
De asemenea, controlul parlamentar se poate exercita şi prin anchete
parlamentare, realizate de comisii constituite potrivit art. 64 alin. (4) din
Constituţie.
Prin moţiunea simplă, consacrată de art. 112 alin. (2), Camera Deputaţilor sau
Senatul îşi pot exprima poziţia cu privire la o problemă de politică internă sau
externă ori, după caz, cu privire la o problemă ce a făcut obiectul unei
interpelări.
3.2.12. Răspunderea Guvernului

Pentru modul în care îşi desfăşoară activitatea, Guvernul poartă atât o
răspundere politică, cât şi una juridică2.
Guvernul răspunde politic numai în faţa Parlamentului pentru întreaga sa
activitate, iar fiecare membru al Guvernului răspunde politic solidar cu
ceilalţi membri pentru activitatea Guvernului şi pentru actele acestuia (art.
109 alin. (1) din Constituţie). Dispoziţii identice se regăsesc şi în Legea nr.
90 din 2001, în art. 31.
Răspunderea politică a Guvernului este guvernată de principiul constituţional

al solidarităţii, iar autoritatea faţă de care se exercită este Parlamentul .
Sancţiunea corespunzătoare răspunderii politice a Guvernului, în cazuri bine
întemeiate, constă în demiterea sa, ca urmare a retragerii încrederii acordate de
Parlament, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură, în condiţiile prevăzute de
art. 113 şi 114 din Constituţia României.
Moţiunea de cenzură este „simetric opusă votului de încredere”, se
menţionează în literatura de specialitate, deoarece, prin adoptarea ei,
Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului la învestitură.
2
În conformitate cu prevederile Legii nr.115/2001 privind responsabilitatea ministerială, membrii Guvernului pot răspunde şi
civil, contravenţional, disciplinar sau penal, după caz, potrivit dreptului comun din aceste materii, în măsura în care legea nu
conţine dispoziţii derogatorii (art.5).
Conform art. 113 din Constituţia României, „(1) Camera Deputaţilor şi
Senatul, în şedinţă comună, pot retrage încrederea acordată Guvernului prin
adoptarea unei moţiuni de cenzură, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor.
(2) Moţiunea de cenzură poate fi iniţiată de cel puţin o pătrime din numărul
total al deputaţilor şi senatorilor şi se comunică Guvernului la data depunerii.
(3) Moţiunea de cenzură se dezbate după 3 zile de la data când a fost
prezentată în şedinţa comună a celor două Camere. (4) Dacă moţiunea de
cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o nu mai pot
iniţia, în aceeaşi sesiune, o nouă moţiune de cenzură, cu excepţia cazului în
care Guvernul îşi angajează răspunderea potrivit articolului 114”.
După cum se poate observa, moţiunea de cenzură presupune parcurgerea a trei
etape: iniţierea; dezbaterea; supunerea la vot.
Adoptarea moţiunii de cenzură în condiţiile menţionate, respectiv cu votul
majorităţii deputaţilor şi senatorilor în şedinţă comună a celor două Camere,
are ca efect retragerea încrederii acordate Guvernului, respectiv încetarea
mandatului.
Dacă moţiunea de cenzură este respinsă, iniţiatorii acesteia nu mai pot de pune
o alta în aceeaşi sesiune, cu excepţia angajării răspunderii Guvernului.
Potrivit art. 114 din Constituţie, „(1) Guvernul îşi poate angaja răspunderea în
faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în şedinţă comună, asupra unui
program, a unei declaraţii de politică generală sau a unui proiect de lege. (2)
Guvernul este demis dacă o moţiune de cenzură, depusă în termen de 3 zile de
la prezentarea programului, a declaraţiei de politică generală sau a
proiectului de lege, a fost votată în condiţiile articolului 113. (3) Dacă
Guvernul nu a fost demis potrivit alineatului (2), proiectul de lege prezentat,
modificat sau completat, după caz, cu amendamente acceptate de Guvern, se
consideră adoptat, iar aplicarea programului sau a declaraţiei de politică
generală devine obligatorie pentru Guvern. (4) În cazul în care Preşedintele
României cere reexaminarea legii adoptate potrivit alineatului (3), dezbaterea
acesteia se va face în şedinţa comună a celor două Camere”.
Din analiza dispoziţiilor art. 114, reiese că angajarea răspunderii Guvernului
poate avea ca obiect: un program (de guvernare); o declaraţie de politică
generală; un proiect de lege.
Deşi distincţia dintre program şi declaraţie de politică generală este dificil de
realizat, totuşi programul defineşte, în linii generale, politica pe care Guvernul
intenţionează să o transpună în practică, în timp ce declaraţia ar fi pretextul
reconsolidării sprijinului parlamentar şi al sporirii credibilităţii Guvernului,
după o anumită perioadă de funcţionare.
Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege constituie „o
modalitate legislativă indirectă de adoptare a unei legi”, „Guvernul putând
obţine lucruri pe care, în procedura parlamentară obişnuită, inclusive în
procedura de urgenţă, nu le-ar fi obţinut niciodată”.
O astfel de procedură este indicată în special în situaţia în care un Guvern
doreşte să promoveze foarte repede o lege importantă pentru programul său de
guvernare.
Angajarea răspunderii Guvernului poate determina următoarele acţiuni ale
Parlamentlui: Parlamenul nu iniţiază o moţiune de cenzură în termenul de 3
zile pe care îl are al dispoziţie, situaţie în care se prezumă tacit că actele cu
privire la care Guvernul şi-a angajat răspunderea au fost acceptate; Parlamentul
iniţiază o moţiune de cenzură, care, în condiţiile stabilite de art. 113 din
Constituţie, poate determina două situaţii: acceptarea moţiunii de cenzură, fapt
ce duce la demiterea Guvernului şi implicit la respingerea actelor respective;
respingerea moţiunii de cenzură, cu efectul acceptării documentelor asupra
cărora Guvernul şi-a angajat răspunderea.
În ceea ce priveşte răspunderea penală a membrilor Guvernului, prin art. 109,
alin. (3) din Constituţie s-a stabilit că atât cazurile de răspundere, cât şi
pedepsele aplicabile sunt stabilite printr-o lege privind responsabilitatea
ministerială. Este vorba de Legea nr. 115/1999, republicată, modificată şi
completată, care vizează o reglementare specială, derogatorie de la dreptul
comun.
Legea prind responsabilitatea ministerială consacră principiul conform căruia
răspunderea penală, în cazul membrilor Guvernului este personală şi priveşte
pe fiecare membru al Guvernului în parte, pentru faptele comise în exercitarea
funcţiei sale.
Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 115/1999, sunt considerate infracţiuni şi se
pedepsesc cu închisoare de la un an la 5 ani următoarele fapte săvârşite de
membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor:
a) împiedicarea, prin ameninţare, violenţă ori prin folosirea de mijloace
frauduloase, a exercitării cu bună-credinţă a drepturilor şi libertăţilor vreunui
cetăţean;
b) prezentarea, cu rea-credinţă, de date inexacte Parlamentului sau
Preşedintelui României cu privire la activitatea Guvernului sau a unui minister,
pentru a ascunde săvârşirea unor fapte de natură să aducă atingere intereselor
statului.
De asemenea, constituie infracţiuni şi se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la
2 ani sau cu amendă următoarele fapte săvârşite de către un membru al
Guvernului:
a) refuzul nejustificat de a prezenta Camerei Deputaţilor, Senatului sau
comisiilor permanente ale acestora, în termenul prevăzut la art. 3 alin. (2),
informaţiile şi documentele cerute de acestea în cadrul activităţii de informare
a Parlamentului de către membrii Guvernului, potrivit art. 111 alin. (1) din
Constituţia României, republicată;
b) emiterea de ordine normative sau instrucţiuni cu caracter discriminatoriu pe
temei de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri,
vârstă, sex sau orientare sexuală, apartenenţă politică, avere sau origine socială,
de natură să aducă atingere drepturilor omului.
Potrivit art. 109 alin. (2) din Constituţie, „Numai Camera Deputaţilor, Senatul
şi Preşedintele României au dreptul să ceară urmărirea penală a membrilor
Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul funcţiei lor. Dacă s-a cerut
urmărirea penală, Preşedintele României poate dispune suspendarea acestora
din funcţie. Trimiterea în judecată a unui membru al Guvernului atrage
suspendarea lui din funcţie. Competenţa de judecată aparţine Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie”.
Dezbaterea propunerii de începere a urmăririi penale în Camera Deputaţilor sau
în Senat se face pe baza raportului întocmit de o comisie permanentă care, în
cadrul competenţei sale, a efectuat o anchetă privitoare la activitatea
desfăşurată de Guvern sau de un minister ori de o comisie specială de anchetă
constituită în acest scop (art. 13 alin. (1) din Legea nr. 115/1999).
Raportul se înscrie cu prioritate pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor sau a
Senatului, după caz.
După începerea urmăririi penale membrul Guvernului care este şi deputat sau
senator poate fi percheziţionat, reţinut ori arestat numai cu încuviinţarea
Camerei din care face parte, după ascultarea sa, cu respectarea prevederilor art.
72 alin. (2) din Constituţia României, republicată, şi a regulilor de procedură
cuprinse în regulamentul Camerei din care face parte (art. 13 alin. (3) din
Legea nr. 115/1999).
Legea precizează că la dezbaterile din cele două Camere ale Parlamentului
prezenţa celui în cauză este obligatorie. Acesta are dreptul să îşi expună
punctul de vedere cu privire la fapta ce constituie obiectul cererii de a fi
urmărit penal, precum şi asupra cererii de ridicare a imunităţii parlamentare,
atunci când este cazul. Însă, lipsa nejustificată a membrului Guvernului nu
împiedică desfăşurarea lucrărilor (art. 114 alin. (1) din Legea nr. 115/1999).
Camera Deputaţilor sau Senatul, cu prilejul dezbaterilor, va fixa un nou termen,
dacă cel în cauză se află în imposibilitate obiectivă de a se prezenta.
Cererea de urmărire penală a membrilor Guvernului şi, după caz, de ridicare a
imunităţii parlamentare se adoptă cu respectarea prevederilor art. 67 şi ale art.
76 alin. (2) din Constituţia României . Votul este secret şi se exprimă prin bile.
Urmărirea penală a membrilor Guvernului pentru faptele săvârşite în exerciţiul
funcţiei lor se efectuează de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie
şi Justiţie sau de către Direcţia Naţională Anticorupţie, iar judecarea acestora
este de competenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, potrivit legii.
Pe tot timpul procesului penal, membrii Guvernului beneficiază de prezumţia
de nevinovăţie (art. 24 alin. (1) din Legea nr. 115/1999).
Preşedintele României poate dispune suspendarea din funcţie a unui membru al
Guvernului împotriva căruia s-a cerut începerea urmării penale, iar membrul
Guvernului condamnat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, va fi demis
din funcţie de Preşedintele României, la propunerea primului-ministru.
În ceea ce priveşte urmărirea penală şi judecarea foştilor membri ai Guvernului
pentru infracţiunile săvârşite în exerciţiul funcţiei lor, se cuvine precizat că prin
Decizia nr. 665/2007, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 23
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerială,
republicată, sunt neconstituţionale.
Pentru săvârşirea altor infracţiuni, în afara exerciţiului funcţiei lor, membrii
Guvernului răspund potrivit dreptului comun (art. 7 alin. (2) din Legea nr.
115/1999).
Sarcina de lucru 5
Evidenţiază, în câteva fraze, aspectele esenţiale referitoare la
răspunderea politică şi juridică a Guvernului.
3.3. Administraţia publică centrală de specialitate

3.3.1. Ministerele. Consideraţii generale
Ministerele reprezintă o categorie distinctă de organe în cadrul sistemului
autorităţilor administraţiei publice. Ele sunt organe de specialitate ale
administraţiei publice centrale care realizează politica guvernamentală în
domeniile de activitate ale acestora. Ministerele au personalitate juridică şi
sediul în municipiul Bucureşti. Acestea se organizează şi funcţionează
numai în subordinea Guvernului, potrivit prevederilor Constituţiei şi ale legii
(Legea nr. 90/2001).
Ministerele sau alte organe de specialitate organizate în subordinea Guvernului
sunt conduse de miniştri, ca urmare a acordării votului de încredere de către
Parlament. Aceştia răspund de întreaga activitate a ministerului în faţa
Guvernului, iar în calitate de membri ai Guvernului, în faţa Parlamentului.
3.3.2. Organizarea ministerelor

În conformitate cu prevederile art. 40 alin.(1) din Legea nr. 90/1991, rolul,
funcţiile, atribuţiile, structura organizatorică şi numărul de posturi ale
ministerelor se stabilesc în funcţie de importanţa, volumul, complexitatea şi
specificul activităţii desfăşurate şi se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
Fiecare minister îşi organizează cabinetul ministrului, cu personal propriu,
căruia nu i se aplică prevederile legii privind statutul funcţionarului public.
Unele ministere pot avea, în funcţie de natura atribuţiilor, compartimente în
străinătate, stabilite prin hotărâre a Guvernului.
Potrivit legii, ministerele pot înfiinţa, în subordinea lor, cu avizul Curţii de
Conturi, organe de specialitate. De asemenea, ministerele pot avea în
subordinea lor servicii publice deconcentrate, care funcţionează în unităţile
administrativ-teritoriale.
3.3.3. Conducerea ministerelor

Conducerea ministerelor se asigură de către miniştri. Aceştia reprezintă
ministerele în raporturile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi
juridice din ţară şi din străinătate, dar şi în justiţie.
Pe lângă ministru funcţionează colegiul ministerului, care are rol consultativ şi
se întruneşte la cererea şi sub preşedinţia ministrului, în vederea dezbaterii unor
probleme privind activitatea ministerului.
Ministrul este ajutat în activitatea de conducere a ministerului de unul sau mai
mulţi secretari de stat, care exercită atribuţiile delegate de către ministru.
Fiecare minister are un secretar general care este funcţionar public de carieră,
asigurând, astfel, stabilitatea funcţionării ministerului, continuitatea conducerii
şi realizarea legăturilor funcţionale între structurile ministerului.
3.3.4. Atribuţiile generale ale miniştrilor

În domeniul lor de activitate, miniştrii îndeplinesc următoarele atribuţii
organizează generale:
- coordonează şi controlează aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor
Guvernului, a ordinelor şi instrucţiunilor emise conform legii,
respectând limitele de autoritate şi ale principiului autonomiei locale a
instituţiilor publice şi a operatorilor economici;
Acordă
atenţie
- elaborează şi avizează proiecte de lege, ordonanţe, hotărâri ale
atribuţiilor Guvernului, în condiţiile stabilite prin metodologia aprobată de Guvern;
îndeplinite - acţionează în vederea aplicării strategiei proprii a ministerului, integrată
de miniştri celei de dezvoltare economico-socială a Guvernului;
în domeniul - fundamentează şi elaborează propuneri pentru bugetul anual, pe care le
lor de
activitate!
înaintează Guvernului;
- urmăresc proiectarea şi realizarea investiţiilor din sistemul ministerului,
în baza bugetului aprobat;
- reprezintă interesele statului în diferite organe şi organisme
internaţionale, în conformitate cu acordurile şi convenţiile la care
România este parte şi alte înţelegeri stabilite în acest scop şi dezvoltă
relaţii de colaborare cu organe şi organizaţii similare din alte state şi cu
organizaţii internaţionale ce interesează domeniul lor de activitate;
- iniţiază şi negociază, din împuternicirea Preşedintelui României sau a
Guvernului, în condiţiile legii, încheierea de convenţii, acorduri şi alte
înţelegeri internaţionale sau propun întocmirea formelor de aderare la
cele existente;
- urmăresc şi controlează aplicarea convenţiilor şi acordurilor
internaţionale la care România este parte şi iau măsuri pentru realizarea
condiţiilor în vederea integrării în structurile europene sau în alte
organisme internaţionale;
- coordonează şi urmăresc elaborarea şi implementarea de politici şi
strategii în domeniile de activitate ale ministerului, potrivit strategiei
generale a Guvernului;
- avizează, în condiţiile legii, înfiinţarea organismelor neguvernamentale
şi cooperează cu acestea în realizarea scopului pentru care au fost
create;
- colaborează cu instituţiile de specialitate pentru formarea şi
perfecţionarea pregătirii profesionale a personalului din sistemul lor;
- aprobă, după caz, editarea publicaţiilor de specialitate şi informare.
În exercitarea atribuţiilor, ministrul emite ordine şi instrucţiuni, în condiţiile
legii (art. 46 alin. 3 din Legea nr. 90/2001).
3.3.5. Alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice

Din sistemul administraţiei publice fac parte şi alte organe centrale de
specialitate, altele decât ministerele. Acestea sunt organizate şi funcţionează fie
în subordinea Guvernului, fie a ministerelor.
Înfiinţate prin hotărâri ale Guvernului, aceste organe centrale de specialitate
au o structură proprie, iar conducătorii lor sunt asimilaţi, după caz, cu
secretarii de stat, subsecretarii de stat ori directorii generali din ministere.
Ele poartă denumiri diferite:
- agenţii (Agenţia Naţională de Control al Exporturilor, organ de
specialitate aflat în subordinea Ministerului Afacerilor Externe,
Agenţia Naţională pentru Resurse Minerale, organ de specialitate în
subordinea Guvernului ş.a.);
- comisii (Comisia Naţională pentru Controlul Activităţilor Nucleare
reprezintă autoritatea naţionala în domeniul reglementării, autorizării
şi al controlului activităţilor nucleare din România şi se afla in
subordinea Primului-Ministru ş.a.);
- oficii (Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, în subordinea
Guvernului, Oficiul de Stat pentru Invenţii şi Mărci aflat în subordinea
Guvernului ş.a.);
- institute ( Institutul Naţional de Statistică, organ de specialitate al
administraţiei publice centrale, cu personalitate juridică, aflat în
subordinea Guvernului ş.a.).
3.3.6. Autorităţile autonome ale administraţiei publice centrale

Conform dispoziţiilor articolelor 116 şi 117 din Constituţie, administraţia
centrală de specialitate se realizează nu numai prin intermediul ministerelor
şi altor organe de specialitate, ci şi de către autorităţi administrative
autonome.
Constituţia nominalizează o parte din aceste autorităţi: Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării (art.119), Consiliul Legislativ (art.79), Serviciile de Informaţii
(art.65 lit. h), Serviciile publice de radio şi de televiziune (art.31 alin 5)3.
Potrivit prevederilor art. 117 alin. (3) din Constituţie, alte autorităţi autonome
se înfiinţează prin lege, fără a le nominaliza. Este cazul Băncii Naţionale,
Centrului Naţional al Cinematografiei, Consiliului Naţional al Audiovizualului
ş.a.
Atât autorităţile autonome nominalizate, cât şi cele nenominalizate sunt
organizate şi funcţionează potrivit prevederilor unei legi organice.
3
Unele din organismele enumerate sunt calificate expres ca fiind autorităţi autonome ( „Serviciile publice de radio şi de
televiziune sunt autonome”), altele sunt calificate ca „organisme de specialitate ale Parlamentului” (Consiliul Legislativ), iar
pentru altele se reglementează expres dreptul de control al Parlamentului asupra activităţii lor (Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării).
Sarcina de lucru 6
Descrie în trei fraze organizarea şi conducerea ministerelor.
Rezumat
Structura actuală a administraţiei publice cuprinde:
- Preşedintele României şi Guvernul României;
- ministerele;
- celelalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate;
- autorităţile autonome ale administraţiei publice centrale;
- serviciile publice deconcentrate ale ministerelor şi celorlalte organe centrale
de specialitate din unităţile administrativ-teritoriale;
- prefectul;
- consiliul judeţean;
- consiliul municipal, orăşenesc sau comunal;
- primarul municipiului, oraşului sau comunei;
- serviciile publice ale consiliilor judeţene şi locale.
Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei
naţionale, al unităţii şi integrităţii teritoriale a ţării. El veghează la respectarea
Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop,
Preşedintele României exercită funcţia de mediere între puterile statului,
precum şi între stat şi societate.
Totodată, Preşedintele României este comandantul forţelor armate şi
îndeplineşte funcţia de preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
Guvernul este autoritatea publică a puterii executive, care funcţionează în baza
votului de încredere acordat de Parlament şi care asigură realizarea politicii
interne şi externe a ţării şi exercită conducerea generală a administraţiei publice.
De asemenea, Guvernul are rolul de a asigura funcţionarea echilibrată şi
dezvoltarea sistemului naţional economic şi social, precum şi racordarea
acestuia la sistemul economic mondial în condiţiile promovării intereselor
naţionale.
Teste de autoevaluare
1. Dizolvarea Parlamentului de către Preşedintele României:
a) poate avea loc fără consultarea preşedinţilor Camerelor;
b) poate avea loc de două ori în cursul unui an, însă, nu în ultimele 6 luni ale
mandatului preşedintelui;
c) este atrasă cu îndeplinirea anumitor condiţii de neacordare a votului de
investitură pentru Guvern.
2. Răspunderea politică a Preşedintelui României intervine pentru:

a) săvârşirea unor fapte grave, prin care se încalcă Constituţia;
b) săvârşirea infracţiunii de înaltă trădare;
c) săvârşirea infracţiunii de trădare.
3. Interpelările:
a) pot fi orale sau scrise;
b) pot atrage adoptarea unei moţiuni de cenzură;
c) sunt cereri adresate în scris care se referă la chestiuni de o mai mare
importanţă la care trebuie să răspundă cel interpelat.
4. Revocarea din funcţia de membru al guvernului se face:

a) prin hotărâre de guvern, la propunerea primului-ministru;
b) prin decret al Preşedintelui României, din iniţiativa acestuia;
c) prin decret al Preşedintelui României, la propunerea primului-ministru.
Bibliografie minimală
Alexandru, Ioan; Cărăuşan, Mihaela; Bucur, Sorin (2009). Drept administrativ.
Ediţia a III-a. Bucureşti: Universul Juridic, pp. 175-218.
Apostol Tofan, Dana (2014). Drept administrativ, vol. I, Bucureşti: C.H. Beck,
pp. 116-248.
Iorgovan, Antonie (2005). Tratat de drept administrativ. Vol. I, ediţia 4-a,
Bucureşti: All Beck, pp. 262 şi urm.
Negruţ,Vasilica (2008). Drept administrativ. Bucureşti: Editura Didactică şi
Pedagogică, pp. 66-106.
Petrescu, Rodica-Narcisa (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Hamangiu,
pp. 59-167.
Vedinaş, Verginia (2009). Drept administrativ. Bucureşti: Universul Juridic, pp.
305-380.

Drept Administrativ Unitatea III

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Drept Administrativ Unitatea III

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

3.

AUTORITĂŢILE ADMINISTRAŢIEI PUBLICE

3.1. Preşedintele României ........................................................................................... 37

Timp mediu estimat pentru studiu individual: 8 ore

3.1.3. Atribuţiile Preşedintelui României

3.1.4. Actele juridice ale Preşedintelui României

3.1.5. Răspunderea Preşedintelui României

3.2.2. Procedura de constituire şi învestire a Guvernului

3.2.3. Componenţa Guvernului

3.2.4. Mandatul Guvernului

3.2.5. Statutul membrilor Guvernului

3.2.6. Statutul primului-ministru

3.2.7. Aparatul de lucru al Guvernului

3.2.8. Funcţionarea Guvernului

3.2.9. Atribuţiile Guvernului

3.2.11. Controlul parlamentar exercitat asupra Guvernului

3.2.12. Răspunderea Guvernului

Răspunderea politică a Guvernului este guvernată de principiul constituţional

3.3. Administraţia publică centrală de specialitate

3.3.2. Organizarea ministerelor

3.3.3. Conducerea ministerelor

3.3.4. Atribuţiile generale ale miniştrilor

3.3.5. Alte organe centrale de specialitate ale administraţiei publice

3.3.6. Autorităţile autonome ale administraţiei publice centrale

2. Răspunderea politică a Preşedintelui României intervine pentru:

4. Revocarea din funcţia de membru al guvernului se face:

S-ar putea să vă placă și