Sunteți pe pagina 1din 3

OBIECTUL ȘI FUNCȚIILE CRIMINOLOGIEI

Criminologia este o disciplină fondată în ultimele decenii ale secolului al


XIX-lea, în Italia, de către un medic; ulterior, profesoride drept și magistrați, s-au
preocupat în mod special de analizele sociologice, psihologico-morfologice ale
criminalității în consonanță cu descoperirile juridice.
Chiar dacă această disciplină nu există decât de aproape un secol, crima și
criminalul au suscitat întotdeauna interesul încă de la apariția umanității.
Prin excelență o știință legată de nevoile practicii, de aplicarea cât mai
rapidă a soluțiilor propuse de cercetarea științifică în activitatea concretă de
realizare a politicii penale, criminologia este chemată să studieze fenomenul
infracțional, așa cum acesta se manifestă în condițiile unei anumite societăți, într-o
etapă istorică determinată.
Obiectul criminologiei constă în aceea că, în contextul existenței unor
opinii variate, adesea contradictorii în ceea ce privește stabilirea obiectului de
studiu al criminologiei, în cele din urmă se pare că au devenit dominante
concepțiile sectoriale, care admit că obiectul de studiu al criminologiei îl constituie
fapta penală ca fapt unic și criminalitatea ca totalitate de fapte penale, făptuitorul,
victima, reacția socială față de criminalitate, precum și mijloacele de prevenire a
infracțiunilor.
Fapta sau infracțiunea, desemnează o faptă împotriva vieții, în limbaj penal
avându-se în vedere împărțirea faptelor penale în funcție de gradul de pericol
social în crime și delicte, iar în limbaj criminologic are o accepțiune mai largă,
cuprinzând orice faptă care reprezintă un grad de pericol social mai ridicat față de
abateri sau contravenții, indiferent dacă făptuitorul nu răspunde penal cum este în
caz de legitimă apărare, minor sub 14 ani, bolnav psihic, etc.
Se folosește termenul de făptuitor deoarece are o sferă mai largă decât cel de
infractor, nefiind nevoie ca delicventul să fi fost condamnat sau măcar urmărit sau
cunoscut de autoritățile competente. În sens invers, condamnarea nu este
suficientă, știut fiind că mai există și erori judiciare.
În funcție de existența obiectivă a unor grade de cunoaștere a faptelor penale
de către organele de justiție se disting: criminalitatea reală, criminalitatea aparentă
și criminalitatea legală sau judecată.
Victima constituie obiect de studiu pentru criminologie pentru o multitudine
de infracțiuni, în special acele de violență, care privesc viața și integritatea
corporală când cunoașterea raportului dintre făptuitor și victimă oferă un model
cauzal complex cum este în caz de provocare, legitimă apărare, etc.
Reacția socială față de criminalitate a constituit obiectul de studiu pentru
criminalitate, încă de la întemeierea școlii clasice și a fost bine conturată în cazul
școlii pozitiviste italiene, fiind recomandată folosirea în locul pedepsei cu
închisoarea ca substitutiv penal pentru combaterea și prevenirea criminalității.
Opiniile teoretice cu privire la obiectul și scopul criminologiei se regăsesc și
în condițiile despre funcțiile acesteia.
Funcția descriptivă constă în studierea și consemnarea datelor privind
volumul criminalității de pe un anumit teritoriu și într-o anumită perioadă de timp.
Sunt utilizate concepte operaționale cum ar fi: mediul natural (fizic sau geografic);
mediul social (factori culturali, istorici, tradiționali, instituționali etc.) și mediul
personal sau psihosocial (climatul familial, relațiile dintre oameni, mediul
ocazional școlar, profesional, mediul ales sau acceptat (anturajul) sau mediul
impus (militar, penitenciar, etc.)
Personalitatea, semnifică subiectul uman considerat ca unitate bio-psiho-
socială. Chiar dacă individul se adaptează la mediul social nu înseamnă că este în
totalitate de acord cu acesta. Un dezacord există întotdeauna și el poate evolua
până la inadaptare și conflict.
Situația premisă, reprezintă ansamblul de împrejurări obiective și subiective
care precede actul criminal în care este implicată personalitatea individului. Actul
infracțional constituie răspunsul pe care personalitatea îl dă unei anumite situații.
Funcția explicativă operează cu concepte operaționale cum sunt cauza,
condiția, efectul, factorul, mobilul, indicele.
Cauza este elementul determinant în procedura fenomenului, iar condiția
este un element favorizator.
Factorul constituie orice element care într-o măsură mai mare sau mai mică
are legătură cu crima.
Funcția predictivă se întemeiază pe concepte operaționale foarte variate, de
la cel matematic până la cel euristic. Cele mai utilizate concepte predictive sunt:
prezent, viitor, , probabilitate, similitudine, extrapolare, hazard, risc, prognoză,
etc., funția predictivă presupunând anticiparea fenomenului infracțional în timp și
spațiu.
Funcția profilactică este ultima în această clasificare, scopul general al
criminologiei fiind de neconceput fără elaborarea unor metode și tehnici de
prevenire și combatere a criminalității, pentru crearea unui climat de ordine și
siguranță a comunității umane.
În domeniul preventiv, criminologia utilizează concepte precum: reacția
socială, controlul social, tratament, reintegrare, resocializare, prevenire primară,
prevenire secundară și prevenire terțiară.