Oncologie si nursing în oncologie

SUPORT DE CURS 2

CANCERUL DE PROSTATA

CANCERUL DE
PROSTATA
1. Definiţie
- este o afecţiune
malignă în care celulele
prostatice se modifică,
se înmulţesc
necontrolat şi vor creşte foarte repede dând naştere unei mase tumorale
la nivelul prostatei
Etiologia:
- cancerul de prostata afectează in special barbaţi in vârsta. Patru din cinci
cazuri sunt diagnosticate la barbaţii cu vârsta peste 65 de ani, iar mai
puţin de 1% au vârsta sub 50 de ani. Deşi rar, cancerul de prostata poate
fi întâlnit si la pacienţi de 30-40 de ani.
Factori de risc:
- factorul genetic
- barbaţii care consuma cantitaţi mari de grăsimi – in special carne roşie si
alte surse de grăsime animala – au un risc mai mare de a dezvolta cancer
prostatic
- un nivel crescut de testosteron influenţează, de asemeni, instalarea
cancerului de prostata
- au fost descoperiţi si alţi factori de risc: fabricanţii de baterii, lucrătorii in
industria cauciucului si cei are sunt frecvent expuşi la cadmiu par sa fie
mult mai vulnerabili la cancerul de prostata.
Tablou clinic
• Polakiuria - mai ales spre dimineaţă, de intensitate variabilă şi nelegată

direct de volumul tumorii prostatice.

• Disuria

• Hematuria - nu este caracteristica, dar poate apărea prin invazie

tumoralâ
• Retenţia incompletă de urină, iniţial fără distensie vezicală, ulterior cu

distensie vezicală
• Retenţia completă de urină reprezintă cea mai redutabilă complicaţie

obstructivă ce apare ca urmare a obstrucţiei tumorale cervico-prostatice.

• Durerea loco-regională - se datorează extensiei tumorale cu stimularea

sensibilităţii loco-regionale.
• Durerile osoase - sunt caracteristice fazelor avansate, cu extensie

metastatică osoasă
Diagnosticul paraclinic:
Tuşeul rectal - este primul examen care se efectuează şi cel mai orientativ
la primul contact cu pacientul.
Ecografia - se poate efectua pe cale abdominală, perineală, transuretrală,
dar cel mai informativ, transrectală
- reprezintă o metodă de diagnostic, stadializare, poate fi completată prin
puncţie-biopsie şi are marele avantaj că este inofensivă şi repetabilă
- ecografia prostatică transrectală este mai informativă decât tuşeul
rectal, şi mult mai ieftină şi mai neinvazivă decât CT, RMN şi urografia
Tomografia computererizata se adresează regiunii pelvine pentru tumora
primitivă şi adenopatiei locoregionale secundare şi abdomenului,
toracelui şi cutiei craniene pentru detectarea metastazelor. CT este
inferioară ecografiei transrectale şi RMN transrectale pentru diagnosticul
tumorii prostatice.
Rezonanţa magnetică nucleară permite studiul anatomiei intraprostatice
pentru că diferenţiază bine structurile tisulare moi.
-> RMN transrectală a intrat ca metodă de primă linie în stadializarea
cancerelor de prostată în clinicile care au acces la metodă, şi stabileşte cu
acurateţe extensia locală a tumorii şi invazia structurilor de vecinătate.
Limfadenectomia pelvină rămâne tehnica cea mai sigură pentru
aprecierea adenopatiei neoplazice pelvine în cancerul prostatic.
Radiografia reno-vezicală simplă nu este utilă în diagnosticul cancerului
de prostată, dar este definitorie pentru depistarea metastazelor osoase.
Acestea sunt în 80% din cazuri osteocondensante şi interesează în ordine
oasele bazinului, vertebrele, coastele şi craniul.
Radiografia toracică este de asemenea utilă în obiectivarea metastaselor
costale, vertebrale, pulmonare sau în evidenţierea adenopatiei
mediastinale.
Radiografiile de craniu, şi ale oaselor lungi sunt şi ele importante pentru
detectarea depozitelor secundare osoase
Radiografia reno-vezicala simpla (RRVS) poate arăta litiaza urinară,
vezicala sau a aparatului urinar superior, şi litiaza prostatică, întregind
astfel diagnosticul.
Urografia intravenoasă, nu are valoare în fazele incipiente ale bolii, în
fazele tardive evidenţiază obstrucţia prostatocervicală care poate
determina distensia suprajacentă.
Puncţia bioptică osoasă reprezintă o metodă mai rar folosită în ultimul
timp, dar deosebit de informativă.
Cistoscopia reprezintă o etapă obligatorie în diagnosticul şi stadializarea
cancerului de prostată (în stadiile avansate).
Marcheri tumorali
• PSA - antigenul specific prostatic, secretat de citoplasmă celulelor

rostatice.
- valorile normale - 0 şi 4ng/ml
Evolutia
Cancerul de prostata netratat evoluează rapid ducând la deces in 8-9 luni.
Cele mai frecvente metastaze se produc in sistemul osos ( bazin, sacru,
femur, coaste ) urmând apoi plămânii, pleura si ficatul.
Tratamentul
Este cu atât mai eficace cu cat este instituit mai precoce.
In tratamentul cancerului de prostata este indicat tratamentul
medicamentos, agenţii fizici si tratamentul chirurgical.
Dacă stadiul bolii este avansat şi nu permite o intervenţie radicală,
curativă sau boala este în stadiu metastatic, baza tratamentului o
constituie hormonoterapia, care este capabilă, cel puţin iniţial, să
oprească boala în stadiul în care a fost diagnosticată.
Chimioterapia se foloseşte astăzi mult in tratamentul cancerului de
prostata cu rezultatele încurajatoare.
Agentii fizici se folosesc sub diferite forme:
- Radiu implantat pe cale transvezicala
- Radioterapia care este mai puţin eficace
- Telecobalteria aplicata recent permite folosirea unor doze mai mari cu
rezultate mai bune.
Tratamentul chirurgical – poate fi radical sau paleativ. Acesta este
singurul capabil sa vindece afecţiunea cu condiţia efectuării sale in timp
util.
CANCERUL DE PANCREAS

Clasificare:

- tumori ale pancreasului exocrin: - T. Benigene: chistul pancreatic

- T. Maligne: ADK pancreatic

Epidemiologie:

- mai frecvent la bărbaţi ca la femei de 2x mai frecvent la bărbaţi ca la feei

- a 4-a cauză de deces prin cancer la bărbati , după colon, plămîn,
prostată-ces prin cancer la

- frecvenţa creşte după 40 ani, maxim : 70-80 ani 40 ani, maxim : 70-80 an

Factori de risc:

- fumat

- exces de lipide şi proteine (exces de grasimi animale si de carne)

- diabet

- factori de mediu: persoane care lucrează în industria chimică (expunerea

la benzina, derivatii DDT-lui)

- factori medicali: pancreatita cronica , ulcer peptic operat,

colecistectomie

- factori genetici

Tablou clinic:

- a) Perioada asimptomatică: tumora este mică, diagnostic

întâmplător, debut insidios

b) Perioada de debut cu manifestări de ordin general şi digestiv: anorexie,

astenie fizică şi psihică, sd. dispeptic, scădere în greutate, modificări ale
tranzitului intestinal
c) Perioada de stare cu tablou clinic specific, diagnostic clinic şi paraclinic
uşor de realizat, dar cu şanse reduse de tratament chirurgical

•Manifestările clinice sunt determinate de topografia tumorii: cancer cap

pancreas, cancer corp şi coadă de pancreas .

Examene de laborator:

- bilirubină, FA crescute demonstrează prezenţa icterului ter

- Hemoleucogramă cu Hct şi Hb scăzute demonstrează anemia

- Glicemie crescută: scade toleranţa la glucoză

- probe digestie: insuficienţă pancreatică exocrină

- markeri tumorali: CA 19-9, alfa fetoproteina

- enzimele pancreatice nu oferă informaţii specifice

Examene imagistice:

- Ecografia:

- Tomografie computerizată:

- RMN: - detalii mai fine ca la CT, - preţ ridicat

- Colangiografia RMN: decalibrări, stenoze CBP, neinvazivă

- Radiologie: Angiografia selectiva, Colangiografie i.v..

- Scintigrafia pancreatica

- Laparoscopia

Tratament:
- Complex: chirurgie, chimioterapie, radioterapie, imunologic m

- Tratament paleativ: - urmăreşte rezolvarea complicaţiilor

Tratament chirurgical

■ Tratament chirurgical oncologic: Tratament chirurgical

- pancreatectomie totală

- duodenopancreatectomia cefalică

- pancreatectomie corporeocaudală

■ Tratament paleativ: chimioterapie, radioterapie

BOALA HODGKIN
- cunoscuta si sub denumirea de limfogranulomatoza maligna, este un
limfom malign, boala fiind caracterizata prin prezenta unor celule maligne
specifice (denumite celule Reed-Sternberg cu origine în seria limfocitară T
sau B sau cu origine monocitară) si prin adenopatii superficiale si
profunde, splenomegalie, febra si prurit

- apare de obicei între 20 si 40 de ani, în special la barbati

Etiologia
- afectarea celulelor NK (celule imunie natural kiler) cu rol în
supravegherea anticanceroasă

- afectarea imunităţii celulare (Limfocite T= LT) cu creşterea numărului de

celule supresoare, afectarea funcţiilor LT-helper
 perturbarea funcţiilor LB (limfocite B) şi afectarea imunităţii
umorale
 afectarea factorilor de creştere celulară
Simptome
- Debutul este insidios, primele semne constând într-o adenopatie
superficială, de obicei latero-cervicală. Adenopatia este fermă,
nedureroasă, simetrică, nu fistulizează, nu supurează.

- Uneori debutul se prin simptome generale: febra si pruritul,

fatigabilitate, inapetenţă, scădere ponderală (aceste semene apar la un
interval de timp după constituirea adenopatiei).

- Diseminarea bolii se face în mod ordonat prima dată pe cale limfatică,

apoi pe cale hematogenă şi contiguitate (din aproape in aproape)

Examinări paraclinice:

1. Hemograma ptr. determinarea gradului de anemie (microcitara,

hipocromă sau hemo-litica)

2. Formula leucocitară cu eozinofilie şi limfopenie absolută

3 . Biopsia ganglionara
4. Radiografie toracica

5. CT sau RMN- pelvin, toracic si abdominal pentru a determina

răspindirea malignă

6. Alte modificări: PCR (proteina C reactiva) pozitivă, VSH şi fibrinogenul

crescute, albuminele scazute

Complicatiile:
 Complicatiile infectioase bacteriene se manifesta in principal prin
aparitia infectiilor cu Streptococcus pneumoniae.
 Infectii cu virusurile Influenzae, sau poate să apară herpes zoster.
 Fenomene compresive: ocluzie intestinală, icter mecanic, edeme
limfatice, compresii mediastinale.
 Insuficienţă hepatică, medulară, apariţia unei a 2-a neoplazii
(leucemia acută, limfom non-Hodgkin)
Prognostic:
Rata supravietuirii este calculata la majoritatea cancerelor la 5 ani. Ea se
refera la procentul pacientilor care ajung, in urma efectuarii
tratamentului complet, sa supravietuiasca atat de mult.

Factori de prognostic:

 extinderea boli
 localizări viscerale
 prezenţa simptomatologiei generale
 localizarea mediastinală
 vârsta înaintată
 sexul (masculin)
Tratament:
Radioterapie ptr. stadiile I şi II, Chimioterapie ptr. stadiile III şi IV.

Tratament chirurgical: calea de abord se stabileşte in functie de

distributia topografica a tumorii, evaluata prin metode imagistice.

Complicaţiile tratamentului:
Radioterapia prezintă următoarele complicaţii: pneumonia de iradiere,
pericardita.

Polichimioterapia prezintă următoarele complicaţii: greţuri, vărsături,

alopecie, supresie medulară, miocardite, sterilitate.

CANCERUL HEPATIC

I. Carcinomul hepatocelular

Incidenţa

Este mai frecvent în Asia, unde este legat în special de infecţia cu virus
B şi C, precum şi în unele ţări africane. Se intâlneşte mai des la bărbaţi,
raportul bărbaţi/femei variind în funcţie de zona geografică între 4:1 şi
2:1.

Etiologie:
 Motivul principal al incidentei ridicate a carcinomului hepatocelular in
zone din Asia si Africa este frecventa infectiei cronice cu virusul hepatitei
B (VHB) si virusul hepatitei C (VHC).

Aceste infectii cronice duc frecvent la ciroza, care ea insasi este un

factor important de risc pentru carcinomul hepatocelular (riscul de cancer
hepatic intr-un ficat cirotic este de 3% pe an); 60-90% din aceste tumori
apar la pacientii cu ciroza macronodulara.

O serie de substanţe industriale precum solvenţii organici sau tetra-

clorura de carbon, pesticidele organice, policlorura de vinii, etc. au fost de
asemenea implicate în etiologia CHC.

In ceea ce priveste predominanta masculina a cancerului hepatic,

factorii hormonali pot sa joace si ei un rol. Tumorile hepatocelulare pot
apare dupa administrarea indelungata a steroizilor androgeni, si posibil,
dupa expunerea la estrogeni, sub forma de contraceptive orale.

Tablou clinic:

1. Pierdere ponderală însoţită de astenie.

2. Durerea abdominală apare cam în jumătate din cazuri şi e de regulă
surdă şi persistentă, cu detectarea unei mase abdominale in cadranul
drept superior.
3. Rareori tumorile se pot manifesta cu semne de
hipertensiune portala.
4. Hepatomegalia este un semn cvasiconstant. Icterul (este rar) se
inlilneşte în tumorile mari şi compresive. Ascita este un semn tardiv şi de
rău augur.
 La cirotici, agravarea bruscă a simptomatologiei înseamnă de cele mai
multe ori apariţia unui cancer hepatic.

In cazurile pediatrice debutul cel mai frecvent este cu masă tumorală

palpabilă.

Cancerul hepatic se poate însoţi de diverse sindroame paraneoplazice:

hipoglicemie, hipercalcemic, eritorcitoză, osteoartropatie pulmonară
hipertrofică, sindrom carcinoid, pofiria cutanea tarda, diverse tulburări
sexuale (pubertate precoce, ginecomastie, feminizare), hiper-
coleslerolemie.

Examene paraclinice:

1. Cresterile serice ale fosfatazei alcaline si alfa fetoproteinei (AFP) sunt

obisnuite.
2. Cresterile serice ale colesterolului, hipoglicemia, porfiria dobandita,
disfibrinogenemia.
3. Procedurile imagistice folosite pentru a detecta tumorile hepatice
includ ecografia, CT , RMN, angiografia arterei hepatice si scintigrafia cu
technetiu 99 m. Echografia este folosita frecvent in screeningul
populatiilor cu risc mare si ar trebui sa fie prima procedura daca se
suspecteaza carcinomul hepatocelular;

4. Biopsia hepatica percutana poate fi diagnostica daca fragmentul se

recolteaza dintr-o zona localizata prin echografie sau TC.

5. Examenul citologic al lichidului de ascita

6. Laparoscopia

Tratament:
1. Rezectia chirurgicala ofera singura sansa de vindecare; oricum, putini
pacienti au o tumora rezecabila in momentul prezentarii, datorita cirozei
ca boala de baza sau metastazelor la distanta (localizarile frecvente sunt
plamanul, creierul, oasele si glandele suprarenale), iar supravietuirea la 5
ani este mica.

3. Chimioterapia sistemică este cea mai eficientă.

4. Chimioterapia loco-regională nu este lipsită de efecte adverse. Intre

acestea s-au citat: tromboza arterei hepatice sau a altor artere viscerale,
embolii sistemice, hematoame, infecţii. De asemenea au fost citate cazuri
de hepatită toxică.

5. Radioterapia, sub forma iradierii externe are aplicaţii foarte limitate în

tratamentul tumorilor hepatice.

Prognostic: fără tratament supravieţuirea în carcinomul hepatocelular nu

depăşeşte, de regulă, 4 luni. După o rezecţie curativă supravieţuirea la 5
ani poate ajunge la 21%, iar în carcinomul fibrolamelar până la 40%.

II. Colangiocarcinomul (Cancerul ductului biliar)

Incidenţa: reprezintă cea 14% din tumorile hepatice maligne.

Etiologie: în etiologia bolii a fost implicat un parazit (Clonorchis sinensis,

care este mai frecvent întâlnit în Asia) precum şi leziunile de colangită
sclerogenă.

Tablou clinic semnele cele mai frecvente sunt durerea, scăderea în

greutate, icterul, febra şi tumoarea palpabilă.
Explorări paraclinice: fosfataza alcalină şi gamaglutamiltranspeptidaza
(GGT) pot fi crescute în formele cu obstrucţie biliară înainte de apariţia
icterului.

- ecografia şi tomografia computerizată sunt examenele cele mai

utilizate pentru diagnosticul de tumoare şi pentru bilanţul de extensie a
acesteia (adenopatii, metastaze).

Tratament:

1. Ideal se urmăreşte ablaţia tumorii.

2. Radioterapia: a fost încercată atât sub forma radioterapiei

intraoperatorii cât şi a celei postoperatorii, după rezecţii radicale sau
paleative ale tumorilor. Rezultatele obţinute nu sunt concludente.

3. Chimioterapia: a fost utilizată sub forma chimioterapiei sistemice sau

locoregionale.

Prognostic: Deşi atitudinea chirurgicală mai agresivă din ultimii ani a dus

întrucâtva la ameliorarea prognosticului, acesta rămâne, în general,
rezervat.

III. Tumori maligne rare:

- reprezintă cea 1% din tumorile hepatice maligne

1. Hepatoblastomul
 Este tumora hepatică cea mai comună la copii.

Clinic semnul cel mai frecvent este hepatomegalia, urmată de greaţă,

vărsături, pierdere în greutate, durere abdominală

- dintre sindroamele paraneoplazice, cel mai des se întâlneşte pubertatea

precoce

- examenele de laborator alfa-fetoproteina este crescută la

majoritatea pacienţilor

Radio- şi chimioterapia pot realiza uneori reducerea dimensiunilor

tumorii. Supravieţuirea la 5 ani este în jur de 25%.

2. Hemangioendoteliomul infantil este o varianta rară care apare la copii

sub 5 ani şi este asociat cu leziuni cutanate şi insuficienţa cardiacă.

3. Sarcoamele
Reprezentativ este angiosarcomul. Ca factori etiologici au fost incriminaţi
expunerea la clorura de vinil. Angiosarcomul se caracterizează prin durata
scurtă a bolii, cu icter şi comă rapid progresivă.

IV. Tumori metastatice:

Generalităţi:

- metastazarea la nivelul ficatului se produce cel mai frecvent pe cale

venoasă (sistemul port), dar şi limfatică, arterială sau chiar prin extensie
directă.

Semne clinice: simptomele cele mai comune sunt durerea, ascita, icterul,

anorexia şi pierderea ponderală, hepatomegalie.

Examene paraclinice:

 Fosfataza alcalină este crescută în majoritatea cazurilor

 Transaminazele pot fi de asemenea crescute.
 Alfa-fetoproteina este de obicei negativă, în schimb antigenul
carcinoembrionar este de cele mai multe ori un marker util pentru
diagnostic.
 Tomografia computerizată este examenul cel mai util pentru
diagnostic.
 Rezonanţa magnetică nucleară este un examen mai specific decât
tomografia computerizată, în special pentru depistarea invaziei vasculare.
Tratament:

- singurul tratament care poate mari semnificativ supravieţuirea

bolnavului este rezecţia chirurgicală
- Chimioterapia sistemică nu este lipsită de efectele adverse
binecunoscute: diaree, căderea părului, mielosupresie

CANCERUL DE COLON     

Etiopatogenie:

- ocupa locul IV dupa cancerul gastric, esofagian, renal

Factori de risc:

 constipatiile cronice, duc la proces cataral in mucoasa, necroza,

ulceratii, cicatrice si proliferari
 regimul alimentar - excesul de grasimi animale si colesterol, lipsa
fibrelor celulozice, duc la formarea agentilor cancerosi.
 fumatul peste 20 ani , abuziv –risc 3%
 starile precanceroase ale colonului
 leziunile inflamatorii precanceroase provocate de boala Crohn
 factori genetici
 polipi ai intregului tract digestiv
Semne si simptome:
- modificarile tranzitului intestinal , diareea sau constipatia, inițial sunt
absente
- rectoragii
- disconfortul abdominal persistent – crampe, balonari sau durere;
- senzatia de evacuare incompleta a continutului intestinal dupa
defecatie;
- slabiciune generala, surmenaj, febra
- scaderea ponderala marcata fara o cauza aparenta.

Multi dintre pacientii cu cancer de colon nu prezinta simptome in stadiile

incipiente ale bolii. Cand acestea apar, depind foarte mult de marimea
tumorii si localizarea sa la nivelul intestinului gros.

Examen paraclinic:

1. Recto- si colonoscopia-permit vizualizarea tumorii, biopsia si

examenul histologic
2. CT cu substanta de contrast releva prezenta metastazelor
hepatice , intraperitoneale, gradul de invazie a peretelui intestinal
3. Ecografia endoscopica - localizarea tumorilor mari
 4. Markeri tumorali - rol diagnostic redus, serveste pentru
monitorizarea recidivelor si a metastazelor: Antigen
carcinoembrionic (ACE) CA 19-9
Tratamentul:
- depinde de stadiul , forma de crestere, forma histologica si starea
generala a bolnavului

1. Tratament chirurgical:
 Hemicolonectomia dreapta- cancer al cecului, colon ascendent,
flexura hepatica a transversului + anastomoza ileo- transversa
terminolaterala
 Hemicolonectomia stinga- inlaturarea flexurii lienale, descendentul,
colonul sigmoid + anastomoza transverso-rectala termino-terminala sau
transversosigmoidiana.
 Rezectii segmentare - CR in 1/3 medie a colonului transvers si partea
distala a sigmoidului
 Rezectie subtotala
 Colonectomia totala
Complicatii postoperatorii: dehiscenta anastomozei, peritonita, abcese,
flegmoane interintestinale., fistule intestinale, hemoragii.
2. Tratament radioterapic - indicatie T3-4 si metastaze ganglionare.
3. Chimioterapia are un caracter paliativ, sau adjuvant in asociere cu
trat. Chirurgical si radioterapic.
- Indicatii: tumori inoperabile, metastaze la distanta
- Reactii adverse: leucopenia, anemia, trombocitopenia, stomatita.

4. Imunoterapie.
 CANCERUL RECTAL                         

Etiopatogenia:

- mai frecvent la femei, dupa 40-60 ani

Factorii predispozanti:

 de mediu - industrializarea, schimbarea conditiilor de trai,

alimentatie bogata in grasimi animale, proteine, ce duc la formarea
cancerigenilor
 starea imunologica
 stari inflamatorii cronice - boala Crohn
 fisuri anale, hemoroizi
Tablou clinic:
- durere abdominala (frecvent periombilicala)
- scaun sanghinolent sau scaun inchis la culoare, negricios (melena)
- tulburarea tranzitului intestinal normal (scaune frecvente, constipatie
cronica sau senzatia de defecatie incompleta)
- fatigabilitate marcata (oboseala accentuata)
- scaderea in greutate, apare relativ rar (cateva kilograme in ultimele luni)

Metode de diagnostic si tratament:

 Diagnostic, Anamneza, Factori de risc, Tuseu rectal

 Rectosigmoidoscopia cu prelavare de mucoasă
 Laparoscopia
Tratament:

1. Chirurgical
2. Chimioterapic – in lumenul intestinal
3. Radioterapie
4. Operatia Hartman sau rezectia obstructiva a rectului prin abord
abdominal fara restabilirea tranzitului intestinal; Indicatii: senili cu
formarea anusului contra- naturii; in perforatie sau ocluzie intestinala, in
obezitate excesiva; operatie palativa

CANCERUL GASTRIC
Epidemiologie:
 prevalenţa variază mult în funcţie de zona geografică, în funcţie de
obiceiurile alimentare
 raportul bărbaţi : femei = 2-3:1
 frecvenţa creşte cu vârsta (vârsta medie de diagnostic peste 60 de
ani)
 apare rar sub 45 de ani
Etiopatogenie:
 Helicobacter Pylori
 Factori de risc: - alimentaţia, conţinut crescut în
nitrozamine  incidenţa CG (nitrozaminele reprezinta compusi chimici
rezultati din unirea nitritilor cu aminele secundare, care iau nastere din
scindarea proteinelor); alimentatia bogată în vitamina C şi A (fructe şi
legume proaspete)  incidenţa; factorul genetic – există o predispoziţie
familială; standardul economico-social scăzut (prin alimentaţie, HP);
prezenta unei afecţiuni gastrice predispozante: gastrita cronică atrofică ,
polipi adenomatoşi gastrici , rezecţia gastrică (cancerul poate apare la
peste 15 ani de la intervenţie) , gastrita cu pliuri gigante (Menetriere) –
15% risc , ulcerul gastric – risc mic
Tablou clinic:
Cel mai frecvent:

- epigastralgie care poate mima ulcerul, cedând la antiacide

- apetit capricios, inapetenţă totală (refuzul complet de a consuma carne)

- pierdere ponderală progresiva, casexie neoplazica

- intotdeauna trebuie investigată o anemie, chiar şi uşoară, mai ales la

vârstnici

- sindrom dispeptic

Diagnostic paraclinic:

- Biologic: cel mai frecvent anemie feriprivă moderată sau severă

- Gastroscopia – metoda diagnostică de elecţie, permite: preluarea de

biopsii multiple, obligatorii pentru confirmarea histologică a
diagnosticului

Pronostic - depinde de: extensia tumorii primare, a prezentei

metastazelor ganglionare sau a metastazelor la distanta, tipul histologic
(slab sau bine diferenţiat), vârsta pacientului

Supravieţuire foarte bună doar în cancerele superficiale – 95% la 5 ani

Tratament:

-> Chirurgical – de elecţie :

 gastrectomie cu limfadenectomie
 frecvent gastrectomie subtotală sau totală, în funcţie de localizarea
şi extensia tumorii
-> Paliativ
-> Chimioterapia – postchirurgical, în formele avansate

Profilaxie:

Protocoale de diagnostic precoce al CG

Urmărirea endoscopică a stomacului operat (la 15 ani de la rezecţie)

Eradicarea Helicobacter Pylori (oncogen de ordinul I, conform OMS) la

anumite categorii de pacienţi, inclusiv la descendenţii pacienţilor cu CG

În perspectivă, dezvoltarea unui vaccin anti HP.

CANCERUL DE ESOFAG

- Cancerul esofagian este o tumoare malignă care se formează în stratul

superficial si pe măsură ce crește se întinde spre straturile din grosimea
esofagului.
Cele mai frecvente tipuri de cancer esofagian sunt numite dupa tipul de
celule care devin maligne:

- carcinomul scuamos: cancerul care apare in celulele scuamoase, celulele

subtiri, plate care tapeteazaesofagul;
- adenocarcinomul: apare în celulele glandulare (secretorii), care produc
și elibereaza mucus

Diferența între TU benigne și TU maligne

- tumorile benigne sunt bine delimitate, evoluează mai lent si exercită un
efect de împingere a formaţiunilor învecinate
- tumorile maligne nu sunt bine delimitate, evoluează mai rapid,
invadează ţesuturile vecine şi metastazează locoregional si la distanţă

- metastazarea reprezintă desprinderea de celule canceroase din tumora

„mamă”, celule care intră în torentul circulator şi se fixează în ganglioni
limfatici şi în alte organe

Factori de risc

Factorii de risc pentru carcinomul scuamos includ:

- fumatul
- consumul unor cantitati mari de alcool
- esofagul Barrett: este o afecțiune în care celulele care tapetează partea
inferioara a esofagului s-au modificat sau au fost înlocuite de celule
anormale, care pot duce la adenocarcinom; refluxul gastric (reintoarcerea
continutului gastric in portiunea inferioara a esofagului) poate irita
esofagul si, in timp, poate cauza apariția esofagului Barrett

- varsta inaintata
- sexul masculin
- rasa neagra

- alte cauze ale cancerelor de esofag mai sunt: esofagita

peptică, diverticulii esofagieni, stenozele cicatriceale, iradierea
terapeutică a unui cancer tiroidian preexistent

Simptome

 cel mai important simptom este disfagia - apare precoce: disfagia

este descrisa diferit de bolnav; „nu trece mancarea", „nod in gat", „se
opreste ceva in piept"; ea poate sa apară brusc sau progresiv, sa fie
ușoară sau pronunțată.
 ulterior se instalează durerea retrosternala sau in spate,
regurgitarea, eructațiile, vărsăturile
 intr-un stadiu mai avansat apare voce răgușită, tuse, hematemeza,
melena
 un alt simptom important este pierderea în greutate
Paraclinice
Pot fi folosite urmatoarele teste si proceduri:
- Bariu pasaj
- Esofagoscopie, prin acest procedeu se pot lua portiuni de tesut pentru
biopsie
- Biopsie - extirparea unor celule sau tesuturi pentru a fi examinate
microscopic;
Biopsia se face de obicei in timpul esofagoscopiei.
Urmatoarele teste pot fi folosite pentru stadializare:
- bronhoscopie
- laringoscopie: se examineaza laringele cu o oglinda sau cu un
laringoscop
- examinare CT:
- laparoscopia: un procedeu chirurgical prin care se cauta semne de boala
in abdomen

Tratament:

Sunt folosite cinci tipuri de tratament standard:

- tratamentul chirurgical: este cel mai obisnuit tratament pentru cancerul
esofagian; pot fi inlaturate chirurgical anumite parti din esofag, operatia
numindu-se esofagectomie
- radioterapia: este un tratament care foloseste raze X de energie inalta
sau alte tipuri de radiatii pentru a distruge celulele maligne
- chimioterapia: este un tratament medicamentos folosit pentru a opri
cresterea celulelor maligne, fie determinand moartea celulelor, fie
impiedicand diviziunea celulelor;
- terapia cu laser: foloseste un fascicol de laser pentru a distruge celulele
canceroase
- electrocoagularea: foloseste un curent electric pentru distrugerea
celulelor maligne.

Cancerul esofagian recurent: este o afectiune care reapare dupa ce a fost

tratata. Acesta poate reapare in esofag sau in orice alta regiune a
corpului.

Tratament in cancerul esofagian recurent

- poate fi oricare tratament standard folosit ca terapie paliativa, pentru a

usura simptomatologia si a imbunatati calitatea vietii

CANCERUL BRONHO-PULMONAR

  
Etiopatogenie:

- incidenta crescuta , locul 1 ca si mortalitate prin cancer

- nu exista metoda de screening pentru depistare precoce

- cel mai important factor de risc este fumatul => oprirea fumatului are un
rol important;

- alti factori de risc - conditii de munca in mediu toxic (nichel, mine de

carbuni, turnatorii, expunere la radiatii ionizate,azbest),

- medicamente antihipertensive ,

- TBC in antecedente,

- cicatrici pulmonare granulomatoase, silicoza

Simptomatologie:

- simptomatologia clinica depinde de localizarea tumorii primare :

- central (75%)

- periferica (25%) - evolutie mai lunga asimptomatica, tuse iritativa,

dispnee restrictiva, abces pulmonar

- hemoptizie (simptomul care alarmeaza bolnavul), tuse , insuficienta

respiratorie, cornaj,

tiraj, pneumopatie obstructiva

- simptomatologie datorata extinderii in torace : obstructie traheala,

compresie esofagiana cu disfagie, disfonie, dispnee, sindrom Claude
Bernard Horner (mioza, ptoza palpebrala), aritmii, insuficienta cardiaca,
colectie pleurala, cianoza prin limfangita carcinomatoasa
- datorita metastazelor extratoracice: - cerebral : HT intracraniana,
varsaturi, cefalee, semne neurologice de focar, convulsii;

- hepatic : dureri hipocondru drept, icter, insuficienta hepatica ;

- osos : dureri, sindrom de compresiune medulara, fracturi pe os patologic

- prezenta sindroamelor paraneoplazice : anorexie-casexie, febra de

origine necunoscuta, hipercalcemie (astenie, confuzie, anorexie,
constipatie, tulburari neurologice), hiponatremie, tromboflebita
migratorie.

CONFIRMAREA DIAGNOSTICULUI SE REALIZEAZA PRIN EXAMEN

HISTOPATOLOGIC

Examenul histopatologic:

- este obligatorie obtinerea de material bioptic

- Biopsie obtinuta prin :

- bronhoscopiei : recoltare de material bioptic pentru confirmare

- pentru tumorile periferice : punctie biopsie ghidata tomografic

- toracoscopie / mediastinoscopie

- din metastazele la distanta

- din ganglion (ex: supraclavicular)

!!! prezenta markerilor tumorali crescuti nu reprezinta confirmare a unei

patologii maligne !!!!!!!

Examinarile paraclinice:
- orientat si in functie de simptomatologie (ex: nu se efectueaza de rutina
tomografie cerebrala decat in prezenta simptomatologiei)

- bronhoscopia : - este esentiala

- este principala investigatie pentru confirmarea histopatologica si

stabilirea

conduitei terapeutice

- are rolul de prelevare de material bioptic

- ofera informatii pentru stadializare, aspectul endobronsic al tumorii

- ofera informatii legate de operabilitatea tumorii primare

- sensibilitate pentru tumorile centrale : 75-90%

- bilant preterapeutic

o Radiografie pulmonara

- de rutina ; informatii modeste ;

- este cea mai utilizata desi are sensibilitate si specificitatea redusa

o Tomografie torace – superior radiografiei pulmonare;

- evidentiaza leziuni pina la 2-3 mm ;

- realizeaza caracterizarea tumorii primare si a relatiei acesteia cu

vecinatatile ,

- realizeaza aprecierea ganglionilor locoregionali

o Ecografie abdomino-pelvina – evidentiere evolutiei abdominale si

pelvine
o Tomografie abdominala si sau pelvina – superioara ecografiei
abdomino-pelvine: evaluare ficatului, tesutului osos scanat, organe
abdominal si pelviene

o Tomografie cerebrale – daca simptomatologia o impune

o RMN cerebral – daca simptomatologia o impune

o Scintigrafie osoasa – pentru cazurile avansate sau cind simptomatologia

o impune

o Laborator : hemolecuograma , TGO, TGP, fosfataza alcalina, bilirubina,

creatinina, ionograma, alte examinari legate de simptomatologie

o Markeri tumorali : Cyphra 21.1 , CEA, NSE , cromogranina A

Stadializarea:

- cu terminologie internationala

- scop : aprecierea evolutiei locale si la distanta, aprecierea deciziei

terapeutice optime adaptate evolutiei bolii, aprecierea prognosticului
bolii

- are 4 stadii: I , II, III, IV

- necesar diagnostic anatomopatologic si explorarile paraclinice pentru

determinarea evolutie locale si la distanta

Decizia terapeutica

- decizie efectuata in cadrul unui comitet din care fac parte : chirurg
chirurgie toracica,

chimioterapeut , radioterapeut, anatomopatolog, imagistician

- decize adaptata evolutiei locoregionale a bolii si a comorbiditatilor

Tratament

- Chirurgia: - putine cazuri au indicatie de interventie chirurgicala,

deoarece prezentarea pacientilor este tardiva ;

- este adaptata stadiului bolii, stadiul clinic, co-morbiditatilor, criteriului

functional

- proceduri: - lobectomie, pneumectomie, toracotomie exploratorie

(indicatie restrinsa), rezectii atipice

- Chimioterapia:

- Adjuvanta : - dupa interventia chirurgicala;

- scop – cresterea supravietuirii (intervalul de timp pana la deces) si

prelungirea intervalului liber de boala (intervalul pana la aparitia recidivei
locale sau la distanta)

- Neoadjuvanta : - chimioterapia efectuata inainte de interventia

chirurgicala pentru stadiile avansate locoregional ;

- scop : downstagingul tumoral in vederea unei interventii chirurgicale

optime

- Chimioterapia paliativa : - scop – crestere calitatii vietii si cantitatii vietii ;

- este superioara tratamentului de sustinere la pacientii cu status bun de

performanta

- Saruri de platina, taxani , gemcitabina, alcaloizi de vinca, pemetrexed :

scheme terapeutice adaptate tipului histopatologic
- Radioterapia:

- Adjuvanta – dupa interventia chirurgicala;

- scop – scaderea riscului de recidiva locala

- Paliativa - pentru controlul simptomelor;

- antialgica la nivelul metastazelor osoase ;

- radioterapia cerebrala pentru metastazele cerebrale

Complicatii:

- legate de evolutia bolii : sindrom de hipertensiune intracraniana,

insuficienta respiratorie, hipercalcemie, fracturi pe os patologic, pleurezii
neoplazice, dureri prin evolulutie locala sau la distanta, hemoptizie

- legate de tratamentul chirurgical – disfunctii restrictive

- legate de tratamentul radioterapic – dermatita postradica, necroza,

pneumopatia de iradiere

- legate de tratamentul chimioterapic:

- toxicitate hematologica : neutropenie, anemie secundara,

trombocitopenie

- toxicitate non-hematologica : greturi, vsarsaturi, alopecie , toxicitate pe

diferite aparate si sisteme, rash cutanat, reactii de hipersensibilitate

Urmarire:

- scop : evidentierea recidivei locale sau la distanta : examen clinic

periodic, examinari paraclinice (tomografie torace/abdomen/cerebral,
radiografii pulmonare, ecografie abdomino-pelvina, markeri tumorali)
- evidentiere complicatiilor legate de tratament : evaluarea functiei
cardiace, hepatice,

renale;

- Intervalul de urmarire : - in primii 2 ani din 3 in 3 luni ;

- in urmatorii 2 ani din 6 in 6 luni ,

- din anul al 5-lea, anual, sau daca simptomatologia o impune.

FEOCROMOCITOMUL
Generalitati

 este o boala maligna rara, in care celulele maligne sunt celule

anormale transformate din celulele cromafine (celule din glandele
suprarenale si din unii ganglioni limfatici) din organism
 majoritatea debuteaza la nivelul glandelor adrenergice (medulara
suprarenala), unde sunt localizate majoritatea celulelor cromafine. Exista
doua glande adrenergice, cate una deasupra fiecarui rinichi, situate in
abdomenul superior. Celulele adrenergice sintetizeaza hormoni ce sunt
vitali pentru functionarea organismului.
 de obicei feocromocitomul afecteaza o singura glanda.
 feocromocitomul poate avea sediul si in alta parte a organismului,
de exemplu in zonele din jurul inimii sau a vezicii urinare.
 feocromocitomul determina secretia crescuta de hormoni
numiti catecolamine.
 catecolaminele in exces produc hipertensiune arteriala, care la
randul ei determina cefalee (dureri de cap), transpiratii, palpitatii
(perceptii ale batailor ale inimii), durere retrosternala si senzatia de
anxietate. Hipertensiunea arteriala netratata poate determina afectiuni
cardiace, infarct miocardic sau alte probleme de sanatate.
Factorii de risc
•    Ereditatea
•    Dieta bogata in mangan. Alimentele bogate in  mangan sunt bananele,
ananasul, afinele, legumele verzi, nucile, ouale, orezul, cerealele integrale
si ghimbirul. Excesul de mangan poate reduce, de asemenea, cantitatea
de fier din organism, care este necesar glandelor suprarenale pentru a
produce hormoni, precum si cantitatea de cupru de care organismul are
nevoie de a distruge anumiti hormoni.
•    Deficienta de fier- glandele suprarenale folosesc fierul pentru a
produce catecolamine. Daca exista prea putin fier in organism atunci
nivelul catecolaminelor este prea mic. Deoarece feocromocitomul
produce, de asemenea, catecolamine, nivelul  scazut de fier favorizeaza
de fapt cresterea tumorii, deoarece tumorile sunt considerate ca fiind un
alt sediu pentru producerea de catecolamine.•    Deficitul de cupru.
Cuprul este folosit de organism pentru a distruge catecolaminele. Prin
urmare, nivelul scazut de cupru in sange va duce la un exces de
catecolamine circulante. Relatia exacta intre deficitul de cupru si
dezvoltarea feocromocitomul este necunoscuta.
Simptome

Triada clasica a simptomelor  asociate feocromocitomului includ

tahicardie (ritm cardiac rapid), dureri de cap si transpiratii abundente.
Manifestarea cea mai caracteristica a bolii este hipertensiunea
arteriala. Hipertensiunea poate avea caracter permanent sau poate
surveni in crize.
Alte simptome:

 Greata , varsaturi, constipati

 Intoleranta la caldura
 Scadere in greutate
 Cresterea poftei de mancare
 Tulburari ale somnului (insomnii)
 Dispnee (dificultate in respiratie)
 Tulburari de vedere
Examene paraclinice:
Diagnosticul feocromocitomului se stabileste prin depistarea nivelurilor
crescute de  catecolamine in urina, cu ajutorul urmatoarelor teste:

Analize ale sangelui si urinei in scopul depistarii nivelurilor ridicate de

hormoni: adrenalina (epifrina), noradrenalina (norepifrina), sau produsii
lor de descompunere- metanefrinele. Daca rezultatele acestor analize
indica prezenta unui feocromocitom, se trece la determinarea localizarii
tumorii.
Tomografia computerizata abdominala poate detecta feocromocitomul in
majoritatea cazurilor. Cu toate acestea, examinarea altor regiuni ale
corpului (gat, torace sau pelvis) poate fi necesara. Alte tehnici de
imagistica medicala, precum fotografierea prin rezonanta magnetica
(MRI) sau MIBG (metaiodbenzilguanidina) pot fi utlizate pentru
depistarea tumorii.
De multe ori, tumorile glandelor suprarenale sunt descoperite accidental,
in timpul unor analize efectuate din alte motive.
Se mai obisnuieste sa se dozeze în urina acidul vanilmandelic - produs
metabolic al celor doua catecolamine.

Tratament

Exista mai multe terapii pentru feocromocitom, in functie de felul tumorii

si de raspandire. Sunt folosite trei metode terapeutice:

-interventia chirurgicala (excizia si indepartarea cancerului)

-radioterapia (foloseste raxe X in concentratie mare sau alte forme de
energie puternica pentru a omori celulele canceroase)
-chimioterapia (se bazeaza pe folosirea substantelor chimice pentru a
omori celulele canceroase).