See discussions, stats, and author profiles for this publication at: https://www.researchgate.

net/publication/313680892

CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A REGIUNILOR DE DEZVOLTARE

Chapter · January 2016

CITATION READS

1 12,109

5 authors, including:

Dan Balteanu Bianca Mitrica

Romanian Academy, Institute of Geography Institute of Geography, Romanian Academy
107 PUBLICATIONS   1,630 CITATIONS    85 PUBLICATIONS   372 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Irena Mocanu Mihaela Sima

Romanian Academy Romanian Academy, Institute of Geography
64 PUBLICATIONS   193 CITATIONS    54 PUBLICATIONS   857 CITATIONS   

SEE PROFILE SEE PROFILE

Some of the authors of this publication are also working on these related projects:

Crossing the borders: Geographic and Structural Characteristics of Cross-Border Cooperation in the Danube Region. European Institute for Cross-Border Studies,
Esztergom, Hungary View project

Climate Change and Impacts on Water Supply “CC-WaterS” View project

All content following this page was uploaded by Bianca Mitrica on 14 February 2017.

The user has requested enhancement of the downloaded file.

 V.5. CARACTERIZAREA GEOGRAFICĂ A REGIUNILOR DE
DEZVOLTARE

V.4.1. Regiunea Sud-Muntenia

Include şapte judeţe: Argeş, Dâmboviţa, Prahova, Ialomiţa, Călăraşi,

Giurgiu şi Teleorman care deţin 14,5% din suprafaţa ţării şi 14,8% din populaţia
totală (Tabelul V.2). Este singura regiune care cuprinde o enclavă în partea centrală
(Regiunea Bucureşti-Ilfov).
Tabelul V. 2
Împărţirea administrativ-teritorială
Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr
(km2) (2013) şi municipii municipii comune
Argeş 6 826,31 653 212 7 3 95
Călăraşi 5 087,85 322 394 5 2 50
Dâmboviţa 4 054,27 533 954 12 2 82
Giurgiu 3 526,02 280 114 3 1 51
Ialomiţa 4 452,89 298 203 7 3 59
Prahova 4 715,87 819 498 10 2 90
Teleorman 5 789,78 401 807 5 3 92
Total 34 452,99 3 309 182 48 16 519
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Cadrul natural prezintă o mare diversitate de condiţii şi resurse.

Relieful coboară în trepte de la nord spre sud până la Dunăre. Treapta
înaltă montană cuprinde clina sudică a Munţilor Făgăraş (2 544 m în Vf.
Moldoveanu), Leaota, dezvoltaţi pe şisturi cristaline, la care se adaugă Munţii
Bucegi (Vf. Omu – 2 505 m) şi partea de sud-vest a Carpaţilor de la Curbură cu
Munţii Baiului şi Grohotiş, constituiţi din conglomerate, calcare şi depozite de fliş.
Subcarpaţii şi sectorul estic al Podişului Getic alcătuiesc treapta intermediară
deluroasă, cu o densitate mare de aşezări, procese intense de eroziune a solurilor şi
alunecări de teren. Regiunea de câmpie, cu un potenţial agricol ridicat, include
câmpii înalte piemontane, câmpii de subsidenţă, câmpii tabulare şi terase acoperite
cu loess şi depozite loessoide la care se adaugă luncile largi ale Dunării şi ale
afluenţilor.
În câmpie, climatul este caracterizat printr-o accentuare a
continentalismului spre est, printr-un regim deficitar al precipitaţiilor şi prin
existenţa unor intervale cu secete prelungite, care impun necesitatea extinderii
irigaţiilor. Dunărea este artera hidrografică majoră a regiunii, principalii afluenţi
fiind Oltul, Argeşul şi Ialomiţa.
 În sud-est şi sud vegetaţia de stepă şi silvostepă a fost înlocuită, în cea mai
mare parte, prin terenuri cu utilizare agricolă. Pădurile au o extindere mai mare în
spaţiul montan, fiind etajate în funcţie de condiţiile pedoclimatice. În această
regiune sunt declarate 49 de rezervaţii naturale şi monumente ale naturii, cu o
suprafaţă de 24 280,1 ha.
Resursele subsolului cuprind rezerve de petrol, gaze naturale, cărbune, sare
şi materiale de construcţii. În arealele de exploatare a ţiţeiului şi, în special, pe
conul de dejecţie al Prahovei solul, pânzele freatice şi râurile sunt poluate.
În regiune sunt localizate 41 de unităţi industriale care prezintă riscuri
legate de producerea unor accidente tehnologice fiind încadrate în Directiva Seveso
II. Cele mai multe sunt legate de industria chimică, petrochimică şi extractivă din
Prahova, Teleorman şi Dâmboviţa.
Cu un număr de 3,3 mil. de locuitori, regiunea se clasează pe cel de-al
doilea loc pe plan naţional din punctul de vedere al mărimii demografice,
densitatea populaţiei fiind de 96 loc./km2, superioară mediei naţionale. Cel mai
dens populate sunt judeţele din nord, caracterizate şi printr-o activitate economică
mai intensă. Intervalul 1990-2013 a avut o dinamică demografică uşor negativă (-
7,3%), datorită reducerii ratei natalităţii şi a sporului natural negativ.
Gradul de urbanizare (42,9%) situează Regiunea Sud-Muntenia în
categoria celor cu valori inferioare mediei naţionale (56,5%), datorită judeţelor
Dâmboviţa, Giurgiu şi Teleorman, cu un număr mic de oraşe de mărime
demografică mică şi medie. Cel mai mare grad de urbanizare îl înregistrează
judeţul Prahova (51,2%, cu 14 oraşe).
Procesul lent de îmbătrânire a populaţiei este evidenţiat prin schimbările în
ponderea grupelor de vârstă. Astfel grupa populaţiei tinere (0-14 ani) deţine 14,6%
în comparaţie cu grupa vârstnicilor (65 de ani şi peste)–16,5%. Regiunea se
caracterizează prin omogenitate etnică, românii având o pondere de 95,7%.
Forţa de muncă, care a înregistrat o scădere de 22,4% în perioada 1990-
2013, ca urmare a scăderii constante a populaţiei tinere, reprezintă 38,2% din
totalul populaţiei. Structura populaţiei pe sectoare de activitate pune în evidenţă
ponderea ridicată a sectoarelor terţiar şi primar (cu câte 35,9%), urmate de cel
secundar (28,2%). Această distribuţie este rezultatul transferului de forţă de muncă,
ca efect al crizei economice, dinspre sectorul secundar spre cele terţiar şi primar.
Rata şomajului în anul 2013 (7,5%) plasează regiunea pe locul doi, depăşind cu
mult media naţională de 5,7%.
Sistemul de aşezări cuprinde 48 de oraşe de diverse mărimi demografice,
de la cele mari, cu peste 100 000 locuitori – Ploieşti şi Piteşti, la cele mijlocii (14)
şi mici, cu o populaţie sub 20 000 locuitori (32) şi 519 comune de mărimi
demografice variate şi cu funcţionalitate foarte diversificată.
Regiunea Sud-Muntenia se evidenţiază prin următoarele particularităţi:
- polarizarea economică şi socială a localităţilor de către capitală, cu o
slabă dezvoltare a oraşelor din zona metropolitană (cu excepţia municipiului
Ploieşti situat în nordul acesteia, pe o rază de 100 de km nu există nici un centru
urban cu o populaţie peste 100 000 locuitori);
- pe valea Prahovei, între Azuga şi Câmpina, sunt localizate formaţiuni tip
conurbaţie, care se continuă în nord în judeţul Braşov şi în sud cu aria
metropolitană Ploieşti;
- cea mai importantă axă de dezvoltare din România, Braşov-Ploieşti-
Bucureşti-Giurgiu, intens populată şi urbanizată, are totuşi un nivel redus al
mobilităţii şi conectivităţii;
- în lungul Dunării sunt localizate 5 oraşe dublete româno-bulgare (Turnu
Măgurele-Nikopole, Zimnicea-Svishtov, Giurgiu-Ruse, Olteniţa-Tutrakan şi
Călăraşi-Silistra) cu un important potenţial de cooperare transfrontalieră (Planul de
Dezvoltare Regională 2014-2020 al Regiunii Sud-Muntenia, 2015).
Analiza economiei Regiunii pune în evidenţă existenţa a două grupe
distincte de judeţe, cele nordice ce dau baza industrială şi cele sudice cu tradiţie
agricolă. Produsul Intern Brut (PIB) reprezenta 11,8% din valoarea PIB-ului
naţional, ocupând locul doi la nivel regional, contribuţia celor 7 judeţe la formarea
acestuia evidenţiind decalajul dintre performanţa economică a judeţelor nordice
(Prahova-30,1%, Argeş-22,2%) şi a celor sudice (Giurgiu-7,1% şi Călăraşi-7,8%).
Numărul întreprinderilor active a scăzut cu 11,1% în intervalul 2008-2013,
Regiunea deţinând 10,9% din totalul naţional.
Cu o suprafaţă agricolă de 2 430,7 mii ha ce reprezintă 70,5% din suprafaţa
totală a regiunii şi 16,6% din cea agricolă a ţării, aceasta deţine un important
potenţial agricol, mai ales în cele 4 judeţe din sudul său. Deţine primul loc în ceea
ce priveşte ponderea suprafaţei arabile din totalul naţional (57,1%), cât şi în cazul
suprafeţelor acoperite cu livezi (21,3%). Regiunea ocupă locul întâi la producţia de
cereale, floarea-soarelui, rapiţă, legume şi tutun. Deşi şeptelul a înregistrat un
declin în ultimii ani, această regiune continuă să ocupe locul al doilea în privinţa
ponderii în producţia animală totală a ţării, cu 16,2%. Sectorul primar, cu o
pondere în uşoară creştere a PIB-ului (9,9% în 2013), se caracterizează printr-o
dinamică pozitivă a numărului de întreprinderi cu activitate în agricultură,
silvicultură şi piscicultură (2 972 în 2013). Cele mai multe îşi desfăşoară activitatea
în judeţele Teleorman, Ialomiţa şi Călăraşi (51,6% din total).
Activităţile industriale sunt caracterizate de disparităţi spaţiale importante
pe direcţia nord-sud, cu judeţele nordice (Argeş, Dâmboviţa, Prahova) cu niveluri
de industrializare peste media naţională şi judeţele sudice (Teleorman, Giurgiu,
Ialomiţa, Călăraşi) printre cele mai slab industrializate din ţară. Ramurile
industriale care au fost restructurate şi au atras investiţii străine directe sunt
extracţia şi prelucrarea petrolului şi a gazelor naturale, industria construcţiilor de
maşini, echipamentelor şi mijloacelor de transport, industria chimică şi cea a
produselor electrocasnice. Cu o contribuţie în creştere la exporturile naţionale şi
PIB-ul regional, firmele industriale cele mai importante sunt: Automobile Dacia
Renault Piteşti, Holcim Câmpulung, Samsung şi Oţelinox Târgovişte, Unilever,
Lukoil Petrotel şi British American Tobacco la Ploieşti.
 Întreprinderile active în sectorul terţiar reprezintă 73% din totalul
întreprinderilor active pe activităţi ale economiei naţionale, iar diferenţele la nivel
judeţean sunt de 4 puncte procentuale (75% în judeţele din nordul Regiunii şi 71%
în judeţele sudice). Din cauza crizei economico-financiare începută în 2008,
numărul întreprinderilor active în sectorul serviciilor a scăzut cu 10,6% între 2008
şi 2013, diminuarea fiind înregistrată mai ales de întreprinderile active din comerţ
(20,3%), în rândul cărora predomină cele din categoria 1-9 salariaţi. La nivel
judeţean, această scădere a fost resimiţită acut de cele mai dezvoltate judeţe din
nordul Regiunii (Prahova şi Argeş au cumulat 58,3% din totalul pierderilor de
întreprinderi active în activităţi comerciale). În acest context se remarcă totuşi
dinamica pozitivă a întreprinderilor de transport şi depozitare (un plus de 781 în
2013 faţă de 2008, datorat creşterilor din judeţele Prahova, Argeş şi Dâmboviţa).
Serviciile din domeniul educaţiei sunt susţinute de o infrastructură relativ
echilibrat repartizată teritorial, dar numărul unităţilor şcolare s-a diminuat cu
18,7% între 2008 şi 2014, din cauza reorganizărilor (populaţia şcolară a regiunii a
scăzut cu 10% în acest interval). Funcţionează 4 unităţi de învăţământ superior
(dintre care 1 privată), care şcolarizează 24 540 studenţi. Numărul unităţilor
sanitare a crescut cu 14% între anii 2008 şi 2014, dinamica pozitivă fiind susţinută
de mărirea numărului de cabinete medicale de familie, de specialitate şi
stomatologice. Dacă din punct de vedere cantitativ serviciile medicale şi de
educaţie a populaţiei răspund relativ bine nevoilor acesteia, însă sunt necesare
numeroase îmbunătăţiri din punct de vedere calitativ atât în mediul urban, cât mai
ales în cel rural.
În cadrul Regiunii, 396 de localităţi sunt conectate la reţeaua de alimentare
cu apă, a cărei lungime a crescut cu 2 288 km între 2008 şi 2013. În anul 2013,
sistemele de canalizare aveau 2 806 km în 2013 (110 localităţi) iar sistemul
regional de distribuţie a gazelor naturale acoperea 2013 numai 1/3 din totalul
localităţilor.
Regiunea este străbătută de trei coridoare pan-europene de transport (IV,
VII şi IX), integrate într-o reţea radială de căi de transport şi comunicaţii. Reţeaua
rutieră (cu o lungime de 12 856 km în 2014, din care modernizaţi numai 4 860 km)
asigură legături între localităţi facilitând şi accesul din şi înspre Bucureşti, portul
maritim Constanţa, punctul de trecere a frontierei Giurgiu şi, nu în ultimul rând,
Braşov şi Craiova. Din reţeua de căi ferate, cu o lungime de 1 251 km în anul 2014
(din care 451 km electrificaţi) face parte magistrala feroviară care asigură legătura
cu portul Constanţa. Regiunea beneficiază de serviciile Aeroportului Internaţional
Otopeni (amplasat la distanţe cuprinse între 60 km şi 120 km faţă de municipiile
reşedinţe de judeţ). Dunărea este o arteră principală de navigaţie europeană care
asigură, prin intermediul porturilor fluviale Turnu Măgurele, Zimnicea, Giurgiu,
Olteniţa şi Călăraşi, schimburi comerciale cu ţările europene riverane.
Potenţialul turistic este important şi este reprezentat prin forme
spectaculoase de relief, peisaje pitoreşti şi monumente cultural-istorice valoroase.
Aceşti factori, alături de accesibilitatea Regiunii şi apropierea de capitala ţării,
determină gradul ridicat de atractivitate turistică, reflectat prin numărul în creştere
de structuri de primire turistică (656 în 2014, din care 77% în judeţele Prahova şi
Argeş) şi al locurilor de cazare (cu 32% mai multe în anul 2014 faţă de 2008).

V.4.2. Regiunea Sud-Est

Este formată din şase judeţe: Buzău, Brăila, Constanţa, Galaţi, Vrancea şi
Tulcea, care deţin 15,0% din suprafaţa ţării şi 13,0% din populaţia totală (Tabelul
V.3). Se caracterizează printr-un grad mare de heterogenitate din punct de vedere al
apartenenţei culturale la provinciile istorice – judeţele Constanţa şi Tulcea fac parte
din Dobrogea, Brăila şi Buzău din Muntenia, iar Vrancea şi Galaţi din Moldova.

Tabelul V.3
Împărţirea administrativ-teritorială
Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe şi Din care Număr
(km2) (2013) municipii municipii comune
Brăila 4 765,76 364 644 4 1 40
Buzău 6 102,55 488 108 5 2 82
Constanţa 7 071,29 771 338 12 3 58
Galaţi 4 466,32 637 292 4 2 61
Tulcea 8 498,75 249 017 5 1 46
Vrancea 4 857,03 394 864 5 2 68
Total 35 761,70 2 905 263 35 11 355
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Condiţiile naturale. În nord-est, regiunea se extinde până la graniţa cu

Republica Moldova şi cu Ucraina, în est are deschidere spre Marea Neagră pe o
lungime de 245 km, iar în sud se desfăşoară până la graniţa cu Bulgaria.
Relieful prezintă o mare diversitate, corespunzând în cea mai mare parte
unor unităţi de câmpie şi podişuri joase. Pe teritoriul judeţelor Buzău şi Vrancea
este localizat un sector al Carpaţilor de la Curbură, format din depozite de fliş
paleogen şi cretacic şi un sector de dealuri subcarpatice dezvoltate pe molase
neogene intens tectonizate. Partea de est a judeţului Buzău cuprinde şi un sector de
câmpie piemontană, tabulară şi de subsidenţă, care se extinde şi pe teritoriul
judeţelor Galaţi şi Brăila. În judeţul Galaţi este localizată extremitatea sudică a
Podişului Moldovei, iar în judeţul Brăila nordul Câmpiei Bărăganului. Lunca din
sectorul inferior al Dunării şi Delta Dunării formează cele mai extinse „terenuri
umede” din Europa cu o accentuată biodiversitate. Dobrogea cuprinde o unitate de
orogen în partea de nord, corespunzând Munţilor Măcinului şi Dealurilor Tulcei şi
o unitate de podiş acoperit cu loess şi depozite loessoide în sud, mărginit spre est
de regiunea litorală.
 În sectorul de câmpie şi în Dobrogea este caracteristic un climat temperat-
continental, cu temperaturi ridicate, secete prelungite şi precipitaţii torenţiale. În
Dobrogea de Sud se fac simţite influenţele submediteraneene. Climatul etajat din
spaţiul montan şi deluros este caracterizat prin evidente efecte de foehn, care
determină existenţa unor cantităţi de precipitaţii mai reduse pe clina sudică şi
estică. Etajarea bioclimatică specifică părţii de vest a regiunii corespunde etajelor
subalpin şi forestier, regiunea deluroasă fiind în mare parte despădurită. Vegetaţia
zonală este specifică, în cea mai mare parte, zonelor de stepă şi silvostepă, fiind
aproape în totalitate modificată de activităţile antropice.
Dunărea, cu cele trei braţe Chilia, Sulina şi Sfântu Gheorghe care
încadrează Delta, are ca afluenţi principali Siretul şi Prutul. Sunt numeroase lacuri
naturale, cum sunt lagunele şi limanurile din lungul litoralului, lacurile din Deltă şi
cele din regiunile de câmpie.
Regiunea dispune de resurse de petrol şi gaze naturale în judeţele Buzău,
Vrancea, Brăila şi pe platforma continentală a Mării Negre. În Dobrogea sunt
minereuri de fier, de metale neferoase şi materiale de construcţie.
Dobrogea şi sudul Moldovei au un potenţial energetic ridicat pentru energii
regenerabile, cum sunt energia eoliană şi solară.
Spaţiul muntos şi deluros corespunde regiunii seismogene Vrancea şi este
caracterizat prin fenomene de degradare accentuată a terenurilor, prin alunecări,
inundaţii şi procese de eroziune. În câmpie şi în Podişul Dobrogei sunt unele
tendinţe de deşertificare, accentuate în ultimul deceniu de existenţa unor intervale
secetoase prelungite.
Există 38 de unităţi industriale cu riscuri tehnologice majore şi 14 cu
riscuri minore care se încadrează în Directiva Seveso II. Acestea sunt grupate, în
special, în judeţele Constanţa (17) şi Galaţi (6).
Teritoriile ocrotite cuprind Rezervaţia Biosferei Delta Dunării (5 800 km2)
cu 18 arii de protecţie integrală, Parcul Natural Balta Mică a Brăilei (17 529 ha),
Parcul Naţional Munţii Măcinului (11 321 ha) şi un număr de 107 rezervaţii
naturale şi monumente ale naturii cu o suprafaţă de 65 569, 1 ha.
Populaţia regiunii, cu o distribuţie neuniformă, concentrează 2,9 mil.
locuitori, având o densitate medie de 81,2 loc./km2, inferioară mediei naţionale.
Cea mai mare parte a judeţului Tulcea se suprapune Deltei Dunării, astfel că acesta
este judeţul cu cea mai redusă densitate a populaţiei din ţară (29,3 loc./km2). Există
diferenţe majore între judeţe şi în privinţa ponderii populaţiei după mediul de
rezidenţă, astfel că în anul 2013 faţă de media regională de 55,9% a populaţiei
urbane, există judeţe peste medie–Constanţa (70,1%), Brăila (65,6%) şi Galaţi
(57,2%) şi judeţe mult sub medie, cum ar fi Vrancea (37,7%). Numărul de locuitori
a înregistrat o uşoară descreştere (cu 3,2%) în perioada 1992-2013, datorită
mişcării naturale negative (cu cele mai reduse valori în Brăila, Buzău şi Tulcea).
Singurul judeţ cu o evoluţie pozitivă a fost Constanţa. Analizând structura
populaţiei pe grupe de vârstă, aceasta este în concordanţă cu cea la nivel naţional,
ponderea ridicată a populaţiei mature (15-64 de ani) – 70,6% constituind unul
dintre punctele forte de dezvoltare socioeconomică ale regiunii.
Regiunea prezintă o mare diversitate etnică. Astfel, din totalul populaţiei
94,3% sunt români, 2,94% romi, 0,96% turci, 0,83% tătari şi 0,67% ruşi-lipoveni.
Forţa de muncă reprezintă 37% din populaţia totală a Regiunii, valoare
inferioară mediei naţionale. În privinţa structurii populaţiei ocupate se observă
dominanţa sectorului terţiar (40,6%), în special a activităţilor de transport şi turism,
urmat de sectoarele primar (32,3%) şi secundar (27,2%). Diferenţierile
intraregionale sunt relativ semnificative: faţă de media naţională şi cea regională,
judeţul Constanţa înregistrează valori superioare în activităţile comerciale, de
transport şi depozitare, servicii administrative, hoteluri şi restaurante; judeţul Galaţi
în activităţile industriei prelucrătoare şi Vrancea, în cele agricole. Rata şomajului,
în anul 2013 (6,7%), poziţioneză Regiunea pe locul trei la nivel naţional, cele mai
afectate judeţe fiind Galaţi şi Buzău.
Sistemul de aşezări este reprezentat de 35 de oraşe (între care 11 municipii)
şi 355 de comune. Distribuţia oraşelor pe clase de mărime demografică pune în
evidenţă prezenţa a patru oraşe mari (Constanţa, Galaţi, Brăila şi Buzău), opt
mijlocii şi 23 mici.
În cadrul regiunii funţionează un pol de creştere – Constanţa şi doi poli de
dezvoltare – Galaţi şi Brăila, două oraşe cu un potenţial însemnat de dezvoltare
care, integrate, pot să devină a doua aglomerare urbană a ţării, după Bucureşti. În
jurul celor trei oraşe s-au dezvoltat două arii metropolitane: Constanţa şi Galaţi-
Brăila, în continuă extindere. Reşedinţele de judeţ Buzău, Focşani şi Tulcea,
dezvoltate intens în perioada socialistă prin stimularea funcţiei industriale, s-au
concentrat în ultimii ani pe activităţile terţiare.
Economia are resurse variate cum sunt: solurile fertile pentru practicarea
unei agriculturi diversificate; resurse minerale şi roci de construcţie în Dobrogea,
petrol şi gaze naturale în judeţele Brăila, Buzău, dar şi în platforma continentală a
Mării Negre; resurse turistice, în special în Delta Dunării şi pe litoral (Geografia
României, V, 2005). PIB-ul reprezenta, în anul 2013, 10,6% din valoarea naţională,
Regiunea ocupând locul cinci la nivel regional. Judeţul Constanţa, cu o economie
dezvoltată (activităţi portuare) contribuie cu 39,5% la realizarea PIB-ului regional.
Numărul întreprinderilor active a scăzut în intervalul 2008-2013 cu 14,1%,
Regiunea deţinând 11,6% din totalul naţional.
Recunoscută ca o regiune agricolă, aceasta deţine o suprafaţă agricolă de 2
326,1 mii ha, care reprezintă 65% din suprafaţa totală a Regiunii şi 15,9% din cea
agricolă a ţării. Disparităţile între judeţe sunt importante astfel: în judeţul
Constanţa, structura proprietăţii, cu exploatări de mari dimensiuni evidenţiază o
agricultură mai modernă, în timp ce în judeţele Buzău şi Vrancea sectorul agricol,
caracterizat printr-o fărâmiţare accentuată a proprietăţii, rămâne încă legat de
metodele tradiţionale.
 Regiunea deţine cea mai mare pondere în privinţa viilor roditoare – 40,3%,
cea mai mare parte fiind localizate în judeţele din sudul Moldovei (podgoriile
Panciu, Odobeşti, Coteşti, Dealurile Bujorului, Iveşti). Culturile de cereale sunt
dominante în arealele de câmpie şi în Balta Brăilei. Sectorul zootehnic este bine
dezvoltat, în special creşterea de caprine, porcine şi păsări, producţia animală
reprezentând 14,0% din totalul naţional în 2013.
Existau 3 059 unităţil active în agricultură, silvicultură şi piscicultură în
2013, cele mai multe fiind în judeţele Constanţa şi Brăila.
Firmele industriale reprezentative - ArcelorMittal Galaţi, KazMunaiGaz
Năvodari, şantierele navale Constanţa, Mangalia şi Galaţi, Celhart Donaris Brăila,
Ductil Buzău, contribuie cu aproximativ 20% la PIB-ul regional. Industria Regiunii
a suferit un declin accentuat al forţei de muncă cauzat de închiderea firmelor
industriale sau restrângerea activităţii, dar a beneficiat în acelaşi timp de prezenţa
resurselor naturale, accesibilitate şi diversitatea infrastructurii de transport (rutiere,
feroviare, fluviale şi maritime), deschidere către pieţele europene şi asiatice
datorată portului Constanţa. Avantajele de localizare ca şi cele legate de
specializarea industrială a regiunii, au constituit factori de atractivitate pentru
investiţiile străine directe, în special Constanţa remarcându-se ca unul dintre
nucleele de concentrare a afacerilor internaţionale.
Structura întreprinderilor active pe activităţi ale economiei naţionale indică
o predominanţă a celor din sectorul terţiar (76% în 2013) şi, în cadrul acestuia, o
pondere de peste 50% a întreprinderilor cu activităţi comerciale (51,6% în 2013).
Efectele negative ale crizei economico-financiare s-au resimţit la nivel regional
(prin diminuarea numărului de întreprinderi active în servicii cu 15% între 2008 şi
2013) şi intraregional (judeţele Constanţa, Galaţi şi Buzău concentrează 70% din
totalul de 7 632 întreprinderi active care şi-au sistat activităţile de servicii). Cele
mai importante scăderi ale numărului de întreprinderi active în sectorul terţiar s-au
înregistrat în comerţ (cu 24%), tranzacţii imobiliare (12%) şi servicii administrative
(10%), în timp ce unităţile din transport şi depozitare, din domeniile educaţiei şi
sănătaţii au sporit cu 3% şi, respectiv, cu 16% şi 5,6% între anii 2008 şi 2013.
Reglementările impuse de Legea Educaţiei din 2010, au condus la
reorganizarea reţelei unităţilor şcolare. Între anii 2008 şi 2013, numărul acestora a
scăzut cu 18,6% (207, din care 155 în judeţele Galaţi, Brăila şi Buzău), diminuarea
fiind mai importantă în mediul rural (22%) faţă de cea din mediul urban (15%).
Reducerea cu 10% a populaţiei şcolare în intervalul precizat a atras şi scăderea
numerică a personalului didactic cu 8% (scăderi mai mari de cadre didactice în
judeţele Brăila, Buzău (fiecare cu 10%) şi Tulcea–15%. În regiune funcţionează 7
universităţi (dintre care 3 sunt private), care şcolarizează peste 40 000 studenţi.
În domeniul serviciile sanitare publice investiţiile au fost sub necesarul
care să asigure un standard calitativ corespunzător. Sectorul privat al infrastructurii
medicale este mult mai bine reprezentat decât cel public. Astfel, între anii 2008 şi
2013, numărul unităţilor sanitare a crescut cu 17% datorită sporirii numărului
unităţilor medicale din sectorul privat, în mod special în mediul urban.
 Infrastructura edilitară s-a extins, în principal prin accesarea fondurilor
europene pentru dezvoltare regională. Astfel, lungimea reţelei de alimentare cu apă
s-a mărit la nivel regional cu 13% între 2008 şi 2013, iar la nivel judeţean, cele mai
mari creşteri au fost înregistrate în Galaţi (37%) şi Buzău (29%). Lungimea
conductelor de canalizare a crescut cu 23%, iar în judeţul Tulcea s-a dublat. Totuşi,
în anul 2013, numai 111 unităţi administrativ-teritoriale aveau sistem de canalizare.
60 de localităţi erau conectate în 2013 la reţeaua de distribuţie a gazelor naturale,
iar aceasta era de 2 934 km lungime (cu 27% mai mult decât în 2008). În timp ce
judeţele Buzău, Vrancea şi Tulcea înregistrau creşteri mici ale lungimii conductelor
de distribuţie a gazelor (4-17%), Constanţa, Galaţi şi Brăila se evidenţiau prin
creşteri de peste 30% (51% în Constanţa).
Din perspectiva infrastructurii de transport, regiunea are o poziţie strategică
de tranzit pentru fluxurile internaţionale de mărfuri şi călători, cu potenţial de
conectare a polilor regionali de creştere cu alte pieţe regionale şi cu piaţa
internaţională. Regiunea este străbătută de cele trei coridoare europene de transport
care traversează ţara noastră. În 2013, din cei 4 581 de km de drumuri judeţene din
Regiune, 79% dispuneau de conectivitate directă şi indirectă cu Reţeaua Trans-
Europeană de Transport (TEN-T) (PND Regiunea de Dezvoltare Sud-Est 2014-
2020). Reţeaua regională de căi ferate este insuficient dezvoltată şi nu corespunde
standardelor europene din cauza lipsei investiţiilor, direcţionate către reţeaua
rutieră. Lungimea căilor ferate era în 2014 de 1 747 km, din care 522 km
electrificaţi. Reţeaua de căi navigabile şi transportul naval din România se află în
mare parte în această regiune: parţial fluviul Dunărea şi braţele navigabile ale
Dunării în totalitate (524 km), la care se adaugă canalele Dunăre-Marea Neagră şi
Poarta Albă-Năvodari. Transportul maritim este realizat prin porturile maritime
(Constanţa, Mangalia şi Midia) şi prin porturile fluvio-maritime (Brăila, Galaţi,
Tulcea şi Sulina); porturile Cernavodă, Galaţi şi Constanţa sunt incluse în reţeaua
TNT-T. Situat strategic, portul Constanţa este principalul port maritim al României
şi aprovizionează cu mărfuri Europa Centrală şi de Est. Acesta a devenit recent cel
mai mare port de containere din Marea Neagră (PND Regiunea de Dezvoltare Sud-
Est 2014-2020). În Regiune funcţionează aeroporturile „Mihail Kogălniceanu“
Constanţa şi „Delta Dunarii“ Tulcea, care fac parte din reţeaua TEN-T extinsă, dar
şi aeroportul privat de la Tuzla (jud. Constanţa).
Turismul este diversificat, identificându-se turismul de litoral, montan, de
croazieră, cultural, de afaceri, ecologic, balnear, agroturism, de agrement, de
weekend, pentru pescuit sportiv şi vânătoare, practicarea sporturilor nautice etc.
Potenţialul natural (litoralul Mării Negre, Delta Dunării, diferite tipuri de lacuri,
peiajul variat) şi antropic (mănăstirile din nordul Dobrogei, schiturile şi aşezările
monahale vechi din Munţii Buzăului, numeroase vestigii culturale etc.) sunt
valorificate prin activităţi turistice concentrate mai ales în judeţele din Dobrogea
(care cumulau 80% din totalul de 1 101 structuri de cazare turistică din Regiune în
anul 2014 şi 91% din totalul de 100 888 locuri de cazare) şi mai puţin în judeţele
Vrancea şi Buzău.
 V.4.3. Regiunea Nord-Est

Această regiune este formată din şase judeţe–Bacău, Botoşani, Iaşi, Neamţ,
Suceava şi Vaslui (Tabelul V.4), încadrtae în provincia istorică Moldova. Este cea
mai extinsă (15,5% din suprafaţa ţării) şi ca populaţie se situează pe primul loc
între cele opt regiuni (17,4% din populaţia totală României).

Tabelul V.4
Împărţirea administrativ-teritorială
Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr
(km2) (2013) şi municipii municipii comune
Bacău 6 620,52 750 094 8 3 85
Botoşani 4 985,69 462 581 7 2 71
Iaşi 5 475,58 885 252 5 2 93
Neamţ 5 896,14 583 519 5 2 78
Suceava 8 553,50 740 323 16 5 98
Vaslui 5 318,40 469 119 5 3 81
Total 36 849,83 3 890 888 46 17 506
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Regiunea se extinde până la graniţa cu Ucraina (nord) şi cu Republica

Moldova (est).
Cadrul natural. Relieful coboară în trepte de la vest spre est, cuprinzând
partea centrală şi estică estică a Carpaţilor Orientali, Podişul Sucevei, Câmpia
Moldovei, nordul Podişului Bârladului şi sectorul nordic al Subcarpaţilor Moldovei
şi Culoarul Siretului.
În partea centrală a sectorului montan, relieful este dezvoltat pe şisturi
cristaline cu o cuvertură predominant calcaroasă; în nord-est, culmile alungite
poartă denumirea de obcine şi sunt dezvoltate predominant pe depozite de fliş şi pe
şisturi cristaline, la care se adaugă în sud-est masivul Ceahlău (1 907 m). În vest
este localizat masivul vulcanic al Munţilor Călimani (2 100 m). Relieful
subcarpatic cu altitudini de 300-800 m cuprinde o alternanţă de depresiuni largi cu
terase şi dealuri împădurite. Podişul Moldovei este diferenţiat în trei subunităţi
reprezentate printr-o parte mai înaltă cu platouri structurale (Podişul Sucevei).
Climatul, cu influenţe baltice şi continentale, este diferenţiat în climat de
munte şi climat de deal şi podiş. Reţeaua hidrografică aparţine bazinelor Prutului şi
Siretului, cu un însemnat potenţial hidroenergetic, care este valorificat, de altfel,
prin numeroase lucrări de amenajare.
Spaţiul muntos dispune de resurse de mangan, minereuri neferoase, ape
minerale, materiale de construcţii, turbă, cărbune brun etc.
Teritoriile ocrotite includ Parcurile Naţionale Ceahlău, Căliman şi Munţii
Rodnei, Parcurile Naturale Cheile Bicazului-Hăşmaş şi Vânători-Neamţ şi un
număr de 103 (34 266,1 ha) rezervaţii naturale şi monumente ale naturii.
 În Regiune sunt 35 de unităţi industriale cu riscuri tehnologice legate de
industriile chimică, industria uşoară şi alimentară.
Recunoscută ca un areal cu potenţial demografic remarcabil, cu 3,8 mil.
locuitori, Regiunea se caracterizează printr-o serie de particularităţi demografice
care o detaşează faţă de celelalte. În anul 2013, densitatea populaţiei era de 105,6
loc./km2, superioară mediei naţionale, judeţele Iaşi şi Suceava înregistrând valorile
maximă (161,6 loc./km2) şi respectiv minimă (86,6 loc./km2). Aproape 1/3 din
numărul total al persoanelor plecate din ţară sunt din această Regiune, aspect legat
şi de nivelul redus de dezvoltare economică (Planul de Dezvoltare Regională
Nord-Est 2014-2020, 2015). Se înregisrează o continuare a modelului pronatalist şi
după 1990, astfel că, prin ponderea ridicată a tinerilor care este de 17,3% din total
populaţie, ocupă primul loc la nivel regional. În pofida trecerii a 14 localităţi în
categoria oraşelor după 2000, gradul de urbanizare de 44,8%, situează regiunea pe
penultimul loc, cel mai urbanizat judeţ fiind Iaşi cu 48,6%. Regiunea se
caracterizează printr-o mare omogenitate etnică, românii având o pondere de
97,5% din totalul populaţiei declarate.
Forţa de muncă este bine reprezentată, populaţia activă deţinând 33,1% din
totalul populaţiei. Judeţele componente ale Regiunii se caracterizează prin rate
ridicate ale şomajului–Vaslui (10,7%), Bacău (7,2%). O altă caracteristică
regională este structura forţei de muncă pe sectoare de activitate, dominante fiind
activităţile din sectorul primar în care lucrează 40,1% din persoanele ocupate,
depăşind cu 12,2 puncte procentuale media naţională. Ponderi inferioare mediei
naţionale se înregistrează în sectorul industrial şi în majoritatea categoriilor terţiare
(comerţ, transport şi depozitare, poştă şi telecomunicaţii, activităţi financiar-
bancare). Rata şomajului în anul 2013 (6,6%) plasează Regiunea pe locul patru la
nivel naţional, cele mai afectate judeţe fiind Vaslui şi Bacău.
Sistemul de aşezări este format din 46 de oraşe (5 mari, 14 mijlocii şi 27
mici) şi 506 comune. Sistemul urban al Regiunii este polarizat de municipiul Iaşi,
pol de creştere. Hipertrofia sistemului urban este contrabalansată de municipiile
Bacău şi Suceava, oraşe considerate poli de dezvoltare. În jurul oraşelor Iaşi,
Bacău, Suceava, Botoşani, Vaslui şi Piatra-Neamţ s-au dezvoltat structuri
metropolitane aflate în diferite stadii de organizare. Oraşele mici şi mijlocii sunt
dominate de funcţiile de servicii şi industriale, la care se alătură cele agricole.
Economia este caracterizată prin cele mai reduse valori ale indicatorilor
macroeconomici, Regiunea contribuind numai cu 10,2% la formarea PIB-ului
naţional, deşi are cel mai mare număr de locuitori. PIB-ul pe locuitor este cel mai
scăzut comparativ cu celelalte regiuni, această situaţie determinată de doi factori:
productivitatea muncii inferioară celei naţionale şi ponderea superioară celei
naţionale a populaţiei ocupate în agricultură (Planul de Dezvoltare Regională
Nord-Est 2014-2020, 2015). Numărul întreprinderilor active a scăzut în intervalul
2008-2013 cu 15,6%, Regiunea deţinând 10,6% din totalul naţional.
 Suprafaţa agricolă a Regiunii era în anul 2013 de 2 121,16 mii ha,
reprezentând 14,5% din cea naţională şi 57,6% din cea regională. În 2013, valoarea
producţiei vegetale reprezenta 16,1% din cea naţională, iar cea animală 18,1%.
Numărul de întreprinderi cu activitate în agricultură, silvicultură şi piscicultură a
înregistrat o creştere de 16,9% în perioada 2008-2013, cele mai multe fiind
concentrate în judeţele Suceava, Neamţ şi Iaşi. Cele mai extinse terenuri agricole se
înregistrează în judeţele Vaslui, Botoşani şi Iaşi, din suprafaţa acestora doar 6,5%
fiind amenajată pentru irigaţii. Cea mai mare parte a suprafeţei cultivate era
ocupată de cerealele pentru boabe (porumb, grâu şi secară). Cele mai importante
suprafeţe viticole sunt în judeţele Vaslui şi Iaşi, acestea deţinând 72,9% din
suprafaţa viticolă a Regiunii. Prezenţa la Suceava a Băncii de Resurse Genetice
Vegetale are o influenţă pozitivă asupra economiei agricole a Regiunii. În privinţa
sectorului zootehnic se remarcă numărul insuficient de ferme specializate, cât şi
capacitatea redusă de a procesa materiile prime.
Regiunea se caracterizeză şi printr-un nivel redus de industrializare, mai
ales în judeţele Vaslui, Botoşani şi Suceava. Celelalte trei judeţe componente
(Bacău, Neamţ şi Iaşi) prezintă rate de industrializare mai ridicate, diversificare
sectorială şi contribuţii semnificative la creşterea economică regională. Deşi este
una dintre cele mai puţin atractive regiuni pentru investiţiile internaţionale, aici
există firme industriale importante, printre care Rafo Oneşti, Aerostar şi Letea
Bacău, Antibiotice Iaşi, Rifil Piatra Neamţ. Iaşiul este centrul industrial cel mai
dinamic al Regiunii, în care industriile creative se dezvoltă cu succes în cadrul
parcului industrial Technopolis.
Ponderea întreprinderilor active în servicii din totalul celor active la nivel
regional este de 74%. Diferenţele dintre judeţe sunt mai mari decât în cazul altor
regiuni de dezvoltare şi s-au accentuat în timp. Între 2008 şi 2013, s-a înregistrat o
scădere a numărului de întreprinderi active în servicii (cu 15%), cele mai afectate
judeţe fiind acelea care aveau şi cele mai puţine astfel de întrepinderi (Neamţ,
Botoşani şi Vaslui cu reduceri cuprinse între 17% şi 19%). Dintre activităţile de
servicii, cele mai afectate de criza economico-finanicară din 2008-2014 au fost cele
comerciale, care au scăzut numeric la nivel regional cu 24% (judeţele Bacău, Iaşi şi
Neamţ au cumulat 68% din totalul pierderilor). În activităţile de transport şi
depozitare, numărul întreprinderilor active a crescut la nivel regional cu 122
(3,5%), iar la nivel judeţean creşterea a fost diferenţiată, cele mai importante fiind
creşterile înregistrate de judeţele Iaşi (20%) şi Suceava (19%).
În domeniul educaţiei, Regiunea deţine 15% din numărul total al unităţilor
şcolare la nivel naţional şi 18% din întreaga populaţie şcolară a ţării. Între anii
2008 şi 2013, infrastructura şcolară s-a redus cu 17% (cele mai importante scăderi
ale numărului de unităţi şcolare au fost în judeţele Iaşi–27%, Botoşani–24% şi
Bacău–33%), iar populaţia şcolară s-a micşorat cu valori cuprinse între 3% şi 12%
în toate judeţele. Implicit, numărul personalului didactic era mai mic cu 10% în
anul 2013 faţă de 2008. În această regiune funcţionează 14 unităţi superioare de
învăţământ (dintre care 7 sunt private), care cuprind 69 800 studenţi. Regiunea de
Nord-Est se situează pe locul al doilea (după Bucureşti-Ilfov) în ceea ce priveşte
numărul de unităţi sanitare, cele mai numeroase (31%) fiind concentrate în judeţul
Iaşi. Cea mai mare parte a infrastructurii sanitare era în mediul urban (83% în
2013) şi făcea parte din sectorul privat (56%). Infrastructura serviciilor de educaţie
şi de sănătate se află într-o situaţie precară, din cauza dotărilor specifice
insuficiente şi învechite, a lipsei resurselor finanicare pentru investiţii şi a
personalului calificat.
Serviciile tehnico-edilitare sunt susţinute de o infrastructură specifică,
materializată prin 11 487 km reţea de distribuţie a apei (353 localităţi alimentate), 3
340 km conducte de canalizare (167 localităţi conectate) şi 3 458 km reţea de
distribuţie a gazelor (97 localităţi alimentate).
Majoritatea liniilor ferate funcţionale sunt conectate direct la reţeaua TNT-
T feroviară, conectivitatea primară vizând 35% din populaţia Regiunii. Totuşi,
reţeua feroviară este insuficient dezvoltată, aşa încât 45% din populaţie nu este
conectată la cei 1 621 km de cale ferată care traversează Regiunea (din care 663
km electrificaţi), 7 oraşe (unul în judeţul Bacău şi câte 3 oraşe în judeţele Botoşani
şi, respectiv, Suceava), nefiind conectate la reţeaua feroviară. Reţeaua TNT-T
rutieră traversează Regiunea de la nord la sud şi de la vest la est, fiind mai
dezvoltată decât cea feroviară. Aproximativ 39% din totalul populaţiei Regiunii
trăieşte în localităţi străbătute de reţeaua TNT-T rutieră (conectivitate primară) şi
48% din aceasta este conectată prin intermediul drumurilor naţionale. În Regiune
funcţionează trei aeroporturi la Bacău, Iaşi şi Suceava (PND Regiunea de
Dezvoltare Nord-Est 2014-2020).
Regiunea este recunoscută printr-o serie de elemente ale patrimoniului
turistic natural şi antropic, pe care se bazează activităţile turistice: patrimoniul
cultural-religios (din judeţele Neamţ şi Suceava), peisaje montane de excepţie
(Ceahlău, Rarău etc.), centre urbane reprezentative (Iaşi), rezervaţii, parcuri
naţionale şi monumente ale naturii (Călimani, Cheile Bicazului etc.), podgorii
(Cotnari, Huşi), izvoare minerale. Serviciile din turism, oferite prin 745 structuri de
primire turistică şi 26 055 locuri de cazare turistică (concentrate în judeţele Neamţ
şi Suceava–62%), valorifică (parţial) potenţialul turistic al Regiunii. Totuşi, acestea
prezintă o serie de disfuncţionalităţi precum: durata medie de şedere redusă, număr
mic de itinerarii turistice, efective scăzute de turişti străini, insuficienta promovare
a patrimoniului cultural şi balnear etc.

V.4.4. Regiunea Nord-Vest

Cuprinde şase judeţe: Bihor, Bistriţa-Năsăud, Cluj, Maramureş, Satu Mare

şi Sălaj şi se suprapune provinciilor istorice Crişana, Maramureş şi părţii de nord-
vest a Transilvaniei, ocupă 14,3% din suprafaţa ţării şi concentrează 12,7% din
populaţie (Tabelul V.5).
 Tabelul V.5
Împărţirea administrativ-teritorială
Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr
(km2) (2013) şi municipii municipii comune
Bihor 7 544,27 622 033 10 4 91
Bistriţa-Năsăud 5 355,20 330 031 4 1 58
Cluj 6 674,40 717 182 6 5 75
Maramureş 6 304,36 529 404 13 2 63
Satu Mare 4 417,85 393 097 6 2 59
Sălaj 3 864,38 249 774 4 1 57
Total 34 160,46 2 841 521 43 15 403
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Regiunea se extinde până la graniţa cu Ungaria şi Ucraina, axa principală

de transport fiind în lungul văii Someşului.
Cadrul natural. Relieful coboară în trepte de la 2 303 m (Pietrosu Rodnei)
la 160 m în apropierea graniţei cu Ungaria. Carpaţii Orientali cuprind masivul
impunător al Munţilor Rodnei şi Munţii Maramureşului, dezvoltaţi pe şisturi
cristaline, munţii vulcanici Oaş, Gutâi şi Ţibleş, la care se adaugă, spre sud, Munţii
Bârgăului, cu un relief complex dezvoltat pe roci vulcanice şi sedimentare.
Depresiunile Maramureşului şi Oaşului prezintă un relief piemontan şi de
terase favorabil pentru dezvoltarea aşezărilor umane. În sud-vest, Munţii Apuseni
cu masivele Vlădeasa, Pădurea Craiului şi Plopiş, sunt dezvoltaţi predominant pe
formaţiuni cristaline şi sedimentar-mezozoice, având o structură complexă de
horsturi şi grabene. Regiunea deluroasă corespunde atât Podişului Someşan,
dezvoltat pe o cuvertură de roci sedimentare cu o structură monoclinală, cât şi
sectorului nordic, piemontan, al Dealurilor Banato-Crişene. Acestea se prelungesc
spre vest cu o câmpie joasă de divagare, în cuprinsul căreia au fost necesare lucrări
ample de îndiguire şi desecare. Sectoarele mai înalte ale câmpiei au un aspect
tabular; sunt acoperite cu depozite loessoide şi dune de nisip.
Climatul răcoros, cu influenţe oceanice, este bogat în precipitaţii, fiind
diferenţiat pe principalele trepte ale reliefului. Reţeaua hidrografică aparţine
bazinelor Tisei, Someşului, Crişului Repede şi Crişului Negru şi este caracterizată
prin debite mari datorită unei alimentări pluvionivale abundente. Vegetaţia, fauna
şi solurile sunt etajate şi corespund etajelor alpin, subalpin şi forestier cu păduri de
conifere şi fag, la care se adaugă în dealuri suprafeţe mai restrânse cu păduri de
stejar pedunculat şi gorun.
Activităţile miniere şi cele industriale sunt surse de poluare cu metale grele
pentru reţeaua de râuri şi soluri. Accidententele tehnologice de la Baia Mare, din
anul 2000, au avut un impact transfrontalier şi au pus în evidenţă necesitatea
amenajării corespunzătoare a iazurilor de decantare, ca urmare a impactului
potenţial al acestora pe termen lung.
În regiune, există un număr ridicat de unităţi industriale (37), care se
încadrează în Directiva Seveso II privind riscul de accidente care implică substanţe
periculoase. Cele mai numeroase sunt situate în judeţele Bihor (16) şi Cluj (9). Pe
teritoriul acesteia, sunt legiferate Parcul Naţional Munţii Rodnei (care include şi o
Rezervaţie a Biosferei), Parcul Natural Munţii Apuseni şi 158 rezervaţii naturale şi
monumente ale naturii cu o suprafaţă de 16 495,9 ha.
În anul 2013, populaţia, cu o uşoară tendinţă de descreştere după 1990,
totaliza 2,8 mil. locuitori, judeţul Cluj concentrând 25,2%, în timp ce Sălajul avea o
pondere de numai 8,8%. Densitatea populaţiei (83,2 loc./km2) are o valoare sub
media naţională datorată reliefului muntos, excepţie făcând judeţul Cluj care se
situează pe locul patru din punctul de vedere al mărimii demografice la nivel
naţional. Scăderea numărului de locuitori a fost mai accentuată în judeţul Sălaj
(8,5%) şi mai redusă în Bistriţa-Năsăud (0,3%). Structura populaţiei pe grupe de
vârstă la nivelul anului 2013, scoate în evidenţă predominarea segmentului 15-64
de ani ce deţine 70,3% din totalul populaţiei, urmat de tineri cu 15,4% şi vârstnici
cu 14,3%. Structura etnică relevă prezenţa majoritară a românilor în toate judeţele,
media fiind de 74,9% din totalul populaţiei declarate, urmaţi de maghiari (18,3%),
romi (4,6%), ucraineni (1,3%), germani (0,3%) etc. Regiunea se caracterizează
printr-un grad de urbanizare sub media naţională, cu disparităţi intraregionale, de la
67% populaţie urbană în judeţul Cluj la 38,8% în judeţul Bistriţa-Năsăud.
Forţa de muncă reprezintă 43,6% din totalul populaţiei, cu o tendinţă de
scădere în intervalul 1990-2013. Structura populaţiei ocupate pe sectoare
economice pune în evidenţă ponderea peste media naţională a sectorului primar–
30,1%, comparabilă celei din sectorul secundar–29,9% şi inferioară celei din
sectorul terţiar–39,9%. Şi şomajul este caracterizat printr-o distribuţie
intraregională distinctă, astfel că, faţă de valoarea maximă de 6,2% înregistrată în
2013 în judeţul Sălaj, valoarea minimă a fost de 3,5% în judeţul Cluj.
Sistemul de aşezări cuprinde 43 de oraşe (4 mari, 9 mijlocii şi 30 mici) şi
403 comune. Judeţul Maramureş deţine cel mai mare număr de oraşe (13), în timp
ce în judeţele Bistriţa-Năsăud şi Sălaj sunt numai câte 4 oraşe. Municipiul Cluj-
Napoca, considerat pol de creştere, joacă rolul de metropolă regională, influenţa
demografică şi economică fiind extinsă şi în alte judeţe, precum Mureş, Alba şi
Hunedoara. Influenţa urbană este manifestată şi de cei trei poli de dezvoltare –
Oradea, Baia Mare şi Satu Mare, oraşe cu funcţii de servicii şi industriale. O serie
de oraşe şi-au dezvoltat arii metropolitane, unele funcţionale – Oradea şi Baia
Mare, altele aflate în stadiu de proiect la nivelul comunităţilor locale – Cluj-
Napoca şi Satu Mare.
Economia regiunii a contribuit în anul 2013 cu 11,3% la formarea PIB-ului
României, ocupând locul III la nivel naţional. Judeţul Cluj contribuie în proporţia
cea mai mare la formarea PIB-ului regional (38,7%), urmat de judeţele Bihor
(19,6%) şi Maramureş (14,4%). Economia este diversificată, fiind specifice
anumite specializări regionale: agricultură şi industrie–Sălaj, Bistriţa-Năsăud,
Maramureş, Satu Mare; servicii şi industrie–Cluj şi Bihor. Numărul întreprinderilor
active a scăzut în intervalul 2008-2013 cu 13,4%, Regiunea deţinând 14,1% din
totalul naţional.
 Terenul agricol ocupa în anul 2013, 2 067,04 mii ha reprezentând 14,1%
din suprafaţa naţională şi 60,5% din cea regională. Producţia agricolă vegetală a
reprezentat, în anul 2013, 11,0% din valoarea producţiei agricole naţionale, iar cea
animală a reprezentat 14,5%, judeţul Bihor contribuind cel mai mult la realizarea
producţiei agricole totale. Numărul de întreprinderi cu activitate în agricultură,
silvicultură şi piscicultură a înregistrat o creştere de 19,8% în perioada 2008-2013,
cele mai multe fiind concentrate în judeţul Bihor (29,7%). Producţia medie la
hectar la principalele culturi pentru perioada 2005-2011, depăşeşte media naţională
pentru o mare parte dintre acestea (grâu, secară, mazăre boabe, fasole boabe, soia
boabe, sfeclă de zahăr, ceapă uscată, usturoi uscat şi furaje verzi), ceea ce reflectă
existenţa unor condiţii naturale şi tehnologii de producţie avansate favorabile. În
privinţa sectorului zootehnic se remarcă scăderea efectivului de bovine şi creşterea
celui de ovine şi caprine, reflectând o schimbare în structura de producţie agricolă
cauzată atât de constrângerile pieţei cât şi de reglementările introduse în urma
integrării în UE (Planul de Dezvoltare al Regiunii Nord-Vest 2014-2020, 2015).
Regiunea este heterogenă din punct de vedere al distribuţiei spaţiale a
activităţilor industriale, incluzând un nucleu de concentrare în Cluj, judeţele Bihor,
Satu Mare şi Maramureş cu nivele medii de industrializare şi două judeţe slab
dezvoltate din punct de vedere industrial (Sălaj şi Bistriţa-Năsăud). Industria este
diversificată, fiind reprezentată de firme precum Napolact şi Terapia Cluj-Napoca,
Teraplast Bistriţa, Silvania şi Silcotub în Sălaj, Electrolux Satu Mare, Zahărul
Oradea. Clujul se distinge prin concentrarea de firme din parcul industrial Jucu şi
clusterul IT Transylvania, care reprezintă al doilea nucleu de firme din industria de
tehnologia informaţiei din ţară, după Bucureşti. Cu o rată de creştere superioară
celei naţionale, industria a atras investiţii străine directe importante datorită
densităţii peste media natională a reţelei de comunicaţie rutieră şi feroviară,
prezenţei a trei aeroporturi, potenţialului de cooperare transfrontalieră şi
specializării regionale în industria construcţiei de maşini şi a echipamentelor,
producţia de mobilă, industria de textile şi încălţăminte.
Structura pe activităţi a întreprinderilor active în regiune indică
preponderenţa acestora în sectorul serviciilor (72%), caracteristică înregistrată de
toate judeţele, dar în mod diferenţiat: în timp ce judeţele Bihor şi Cluj s-au
remarcat prin creşterea ponderii sectorului terţiar la valori de 75%-76% în
intervalul 2008–2013, judeţele Maramureş şi Sălaj s-au evidenţiat printr-o tendinţă
de scădere a ponderii întreprinderilor active în servicii din totalul celor din regiune
(cu 1-3 puncte procentuale). Cele mai afectate de criza economico-financiară au
fost activităţile comerciale, numărul întreprinderilor din acest sector de activitate
scăzând cu 21% în intervalul 2008-2013, concomitent cu creşteri de 6% şi 5% ale
întreprinderilor active în transporturi şi depozitare, respectiv a celor din domeniul
turismului. Serviciile sanitare, de administraţie publică şi cele din educaţie sunt
relativ echilibrat reprezentate în cadrul structurii pe activităţi economice a unităţilor
din sectorul terţiar.
 În domeniul educatiei, in 2013 funcţionau 1 029 unităţi şcolare, dintre care
45% în judeţele Cluj şi Bihor. Acestea (la care se adaugă 4 119 laboratoare şcolare,
811 ateliere şcolare şi 739 terenuri de sport) sunt utilizate de 497 107 elevi şi 36
782 cadre didactice. În regiune îşi desfăşoară activitatea 15 unităţi de cercetare-
dezvoltare de interes naţional, respectiv 8 institute de cercetare, toate localizate în
Cluj-Napoca, şi 15 universităţi (7 de stat) care şcolarizează 90 400 studenţi.
Infrastructura sanitară s-a extins numeric cu 16% între 2008 şi 2013,
datorită dezvoltării sectorului privat (cu 28% mai multe unităţi în 2013 comparativ
cu 2008). Din cele 74 de spitale, 24 erau private, dar concentrau în 2013 numai
3,5% din totalul celor 18 109 paturi în spitalele din regiune. Judeţele Cluj şi Bihor
deţin o parte importantă a infrastructurii de sănătate (48 de spitale, 56% din totalul
unităţilor sanitare şi 59% din totalul paturilor în spitale), iar serviciile medicale
sunt asigurate de 21 152 cadre medicale (56% din total).
În anul 2013, gazele naturale erau distribuite printr-o reţea de 5 743 km
lungime în 142 de localităţi, din care 111 rurale. Infrastructura de distribuţie a
gazelor naturale este insuficient dezvoltată (deşi mai mare cu 23% în 2013 faţă de
anul 2008) atât în mediul rural, cât şi în cel urban (12 oraşe nu au reţea de
distribuţie a gazelor). Lungimea reţelei de alimentare cu apă potabilă era în anul
2013 de 11 248 km şi racorda 382 localităţi. Lungimea conductelor de canalizare
era în anul 2013 de 2 856 km şi alimenta 145 de localităţi.
Infrastructura de transport rutier (cu o lungime cu 6,4% mai mare în 2014,
30% din totalul drumurilor modernizate) este reprezentată de 7 drumuri europene,
cele naţionale incluse în reţeaua TNT-T limitându-se la 420 km. Există numai 52
km din autostrada „Transilvania” deschisă circulaţiei. Starea drumurilor judeţene
reprezintă o problemă, cu atât mai mult cu cât drumurile sunt modernizate într-un
procent redus (19-27% din total) tocmai în acele judeţe care se confruntă cu cele
mai importante disparităţi de dezvoltare (Sălaj, Bistriţa-Năsăud şi Maramureş)
(PND Regiunea de Dezvoltare Nord-Vest 2014-2020). Infrastructura feroviară are o
lungime de 1 668 km (19% linii electrificate). Sunt înregistrate deficienţe de
conexiune interjudeţeană şi o lipsă de legături convenabile cu reţeaua rutieră. În
Regiune funcţionează patru aeroporturi la Cluj–Napoca, Oradea, Baia Mare
(cuprinse în reţeaua TNT-T) şi Satu Mare.
Potenţialul turistic favorizează dezvoltarea unei multitudini de forme de
turism (balnear, cultural, montan, rural, religios, sportiv şi de agrement, de afaceri
etc.). Cea mai mare capacitate de cazare turistică funcţională se înregistrează în
judeţele Cluj, Bihor şi Maramureş (concentrează 78% din totalul de 28 991 locuri
de cazare şi 74% din totalul structurilor de primire turistică în Regiune).

V.4.5. Regiunea Centru

Regiunea Centru se compune din judeţele Alba, Braşov, Covasna,

Harghita, Mureş şi Sibiu localizate în partea centrală şi sudică a provinciei istorice
Transilvania şi deţine 14,3% din suprafaţa ţării şi 11,8% din populaţia României
(2013) (Tabelul V.6).
 Tabelul V.6
Împărţirea administrativ-teritorială
Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr
(km2) (2013) şi municipii municipii comune
Alba 6 241,57 384 712 11 4 67
Braşov 5 363,09 629 159 10 4 48
Covasna 3 709,80 230 226 5 2 40
Harghita 6 638,90 335 192 9 4 58
Mureş 6 713,88 599 368 11 4 91
Sibiu 5 432,48 462 806 11 2 53
Total 34 099,72 2 641 463 57 20 357
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Cadrul natural. Regiunea corespunde părţii centrale şi de sud a Depresiunii

Transilvaniei şi ramei muntoase înconjurătoare.
Pe latura sudică, rama muntoasă a Carpaţilor Meridionali cuprinde Munţii
Cindrel, versantul nordic al Munţilor Făgăraşului şi creasta calcaroasă a Pietrei
Craiului. În sectorul Capaţilor de la Curbură, Munţii Bodoc, Baraolt şi Perşani
închid Depresiunea intramontană a Braşovului, limitată spre sud de masivele
Postăvaru şi Piatra Mare. Pe latura estică sunt localizaţi munţii vulcanici Gurghiu,
Harghita, cuprinzând conuri vulcanice, cratere şi caldere bine conturate. Munţii
Apuseni, localizaţi pe latura de vest, includ culmea calcaroasă a Munţilor
Trascăului şi părţi din Munţii Metaliferi şi Gilău-Muntele Mare. Sectorul central
cuprinde o parte a Câmpiei Transilvaniei, Podişul Târnavelor şi arealul depresionar
şi deluros de contact cu spaţiul montan.
Condiţiile climatice şi biopedologice sunt diferenţiate, cuprinzând etajele
alpin, subalpin şi forestier. În Depresiunea Transilvaniei este caracteristic un climat
temperat cu influenţe oceanice, cu precipitaţii relativ abundente (600–800 mm) şi o
umezeală a aerului mare (>80%). Datorită barajului orografic, predomină un
topoclimat de adăpost, calmul atmosferic având o pondere ridicată (30-60%).
Reţeaua de râuri aparţine bazinelor hidrografice ale Oltului şi Mureşului şi
se caracterizează prin existenţa unui potenţial hidroenergetic ridicat. Există
numeroase lacuri de origine glaciară, vulcanice sau antropice (lacuri de baraj,
iazuri piscicole şi lacurile din vechi saline).
Resursele subsolului cuprind gaze naturale, izvoare minerale în lungul
lanţului de munţi vulcanici din est, materiale de construcţii.
În regiune sunt localizate părţi din Parcurile Naţionale Piatra Craiului şi
Călimani şi din Parcurile Naturale Bucegi, Munţii Apuseni şi Cheile Bicazului-
Hăşmaş. În cele 174 (44 326,8 ha) rezervaţii naturale şi monumente ale naturii sunt
ocrotite numeroase specii de plante şi animale rare, puncte fosiliere, peisaje şi
forme de relief originale.
Există 42 de unităţi industriale cu risc tehnologic care se încadrează în
Directiva Seveso II, cele mai numeroase fiind în judeţele Braşov (19), Alba şi
Mureş (câte 9).
 Regiunea se situeză pe locul cinci din punctul de vedere al numărului de
locuitori, densitatea medie fiind de 77,5 loc./km2. Dinamica populaţiei a înregistrat
un trend negativ în prima parte a perioadei de tranziţie, ca urmare a mişcării
naturale şi migatorii negative, mai accentuată în sudul Regiunii, datorită emigraţiei
persoanelor de etnie germană din judeţele Braşov şi Sibiu. În prezent se desfăşoară
un al doilea val migraţional ce cuprinde în special populaţia tânără din mediul rural
şi centrele urbane mai mici (Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru 2014-2020,
2015). În perioada 2007-2013, scăderea populaţiei s-a înregistrat în judeţele Alba,
Harghita, Covasna şi Mureş, spre deosebire de Sibiu şi Braşov care au înregistrat
creşteri, acestea reprezentând arii de convergenţă demografică datorită
accesibilităţii ridicate şi sistemelor urbane mai dezvoltate. Evoluţia structurii pe
grupe de vârstă pune în evidenţă un accentuat proces de îmbătrânire demografică,
ponderea vârstnicilor ajungând la 14,3% în 2013. Regiunea se remarcă printr-un
grad ridicat de urbanizare (60,3%), superior mediei naţionale, cu diferenţe notabile
între judeţele Braşov (73,9%) şi Harghita (44,5%). Structura etnică este dominată
de români (64,4%), la care se adaugă maghiari (30,1%) şi romi (5,0%).
Forţa de muncă reprezintă 42,0% din totalul populaţiei, cu o tendinţă de
scădere de 15,3% în intervalul 1990-2013. Structura populaţiei ocupate pe activităţi
economice relevă rolul activităţilor terţiare (43,2%), urmate de industrie care
concentrează 33,9% din totalul forţei de muncă. La sfârşitul anului 2013 rata
şomajului era de 6,3% (superioară mediei naţionale), cea mai mare valoare
înregistrându-se în judeţul Alba (10,2%), iar cele mai reduse în judeţele Braşov şi
Sibiu (4,7% şi respectiv 4,8%).
Aşezările cuprind 57 de oraşe (3 mari, 18 mijlocii şi 36 mici) şi 357 de
comune. Este regiunea cu cel mai mare număr de oraşe, cu o distribuţie echilibrată,
judeţele Alba, Mureş şi Sibiu având câte 11, urmate de Braşov cu 10. Municipiul
Braşov, considerat pol de creştere, cu o populaţie de aproape 300 000 de locuitori,
polarizează economic partea de sud-est a regiunii. Oraşele Sibiu şi Târgu Mureş,
poli de dezvoltare, cu o populaţie de peste 150 000 locuitori fiecare, sunt situate pe
locul al doilea în cadrul sistemului urban regional. Două oraşe şi-au dezvoltat arii
metropolitane funcţionale – Braşov şi Târgu Mureş.
Economia este diversificată, dispunând de resurse variate, de tradiţie şi
accesibilitate. La nivel naţional, această regiune este una dintre cele dezvoltate din
punct de vedere economic, situându-se pe locul al patrulea după mărimea PIB-ului
(11,2% din valoarea naţională). Contribuţia celor 6 judeţe la formarea PIB-ului
regional diferă în funcţie de dezvoltarea economică. Astfel, judeţul Braşov
realizează 30,4%, Mureş şi Sibiu, fiecare câte 19,2%, în timp ce judeţele Covasna
şi Harghita contribuie cu 6,5% şi respectiv 9,7%. Regiunea deţine 11,8% din
numărul întreprinderilor din ţară.
Orientată spre satisfacerea cererii interne, agricultura beneficiază de un
potenţial natural important şi diversificat. Terenul agricol ocupa 1 899,43 mii ha în
2013 reprezentând 13,0% din suprafaţa naţională şi 55,7% din cea regională.
Producţia agricolă vegetală a reprezentat, în anul 2013, 10,1% din valoarea
producţiei naţionale, iar cea animală 14,3%. Numărul de întreprinderi cu activitate
în agricultură, silvicultură şi piscicultură a înregistrat o creştere de 20,5% în
perioada 2008-2013, cele mai multe fiind concentrate în judeţele Braşov şi Mureş.
În estul şi sudul-estul Regiunii cultura principală este cartoful, în rest fiind condiţii
favorabile pomilor fructiferi. Podişul Târnavelor, cu arealul delimitat de
municipiile Târnăveni, Mediaş, Blaj şi cu arealul Sebeş-Gârbova-Apold, ca şi
terenurile din jurul municipiilor Aiud şi Alba Iulia au condiţii favorabile culturii
viţei-de-vie. Creşterea animalelor este relativ bine dezvoltată. Creşterea oilor,
activitate tradiţională a locuitorilor din Munţii Cindrelului, Sebeşului şi din
regiunea Branului, se află în uşor declin din cauza dificultăţilor privind
valorificarea producţiei. Judeţele Mureş şi Harghita sunt renumite pentru calitatea
efectivelor de bovine, judeţul Mureş având şi un puternic sector de creştere a
porcinelor (Planul de Dezvoltare a Regiunii Centru 2014-2020, 2015).
Regiunea este dezvoltată industrial, dar se înregistrează diferenţe
semnificative între judeţele Sibiu, Braşov şi Mureş cu nivele ridicate de
industrializare şi Covasna şi Harghita cu nivele reduse ale acestuia. Industria are o
contribuţie de peste 10% atât la crearea PIB-ului cât şi la exporturile naţionale.
Industria energiei este foarte bine reprezentată prin companiile: Romgaz şi
Transgaz Mediaş, EON Gaz România Târgu Mureş, Electrica Transilvania Sud
Braşov. Regiunea este specializată în industria de prelucrare a lemnului
(Holzindustrie Schweighofer şi Kronospan Sebeş), industria alimentară (Kraft
Foods Braşov, Scandia Sibiu, Elit Alba, Hochland România Mureş), cea
aeronautică (IAR Braşov), metalurgică (Sometra Sibiu), a îngrăşămintelor chimice
(Azomureş Târgu Mureş). Se remarcă parcul industrial Sibiu care găzduieşte
numeroase filiale ale unor companii multinaţionale care au o contribuţie importantă
la creşterea economică.
Sectorul terţiar este caracterizat printr-o pondere mare a întreprinderilor
active (72% în 2013), cât era ponderea întreprinderilor active din total (2013). În
timp ce numărul unităţilor şcolare şi sanitare a rămas relativ constant între 2008 şi
2013, numărul întreprinderilor din transport şi comerţ a înregistrat scăderi cu 28%,
şi, respectiv, 18% (judeţele Braşov, Mureş şi Sibiu au înregistrat cele mai mari
reduceri).
În anul 2013 în învăţământ erau cuprinşi 434 897 elevi, în cadrul a 930
unităţi şcolare, în care îşi desfăşurau activitatea 31 281 cadre didactice (cele mai
numeroase în judeţele Braşov, Mureş şi Sibiu). Se remarcă faptul că mediul rural
este defavorizat în ceea ce priveşte calitatea infrastructurii şi activitatea
educaţională. În regiune funcţionează şi unităţi şcolare cu predare în limba
cetăţenilor români de etnie maghiară (judeţele Harghita, Covasna şi Mureş) şi
germană (judeţul Sibiu) şi 12 universităţi (dintre care 4 sunt private), care
şcolarizează 57 600 studenţi.
Infrastructura sanitară este reprezentată prin 6 512 unităţi. Numărul
spitalelor era de 65 în 2013, crescând numărul cabinetelor medicale de familie şi
stomatologice care funcţionează în sectorul privat. În anul 2013, serviciile erau
asigurate de 33 317 cadre medicale (20% medici şi 44,8% cadre medii). Cea mai
mare concentrare de unităţi sanitare şi personal medical este în judeţele Braşov,
Sibiu şi Mureş.
Lungimea drumurilor publice în 2013 era de 11 307 km, iar ponderea
drumurilor modernizate era de 38,5% (4 354 km, din care 93 km de autostradă în
2014). Datorită situării în centrul României, Regiunea se bucură de o poziţie
favorabilă în ce priveşte accesibilitatea şi conexiunile rutiere cu restul ţării şi cu
Europa. Regiunea este străbătută de cinci drumuri europene cu lungimea de 951
km. Prin sud-vest trece Coridorul IV pan-european de transport. De o mare
importanţă este continuarea lucrărilor la autostrada Transilvania, a cărei construcţie
a început în 2003 şi care, în final, va asigura legătura între Braşov şi Oradea,
traversând Regiunea de la sud-est la nord-vest. Lungimea totală a căilor ferate era
în 2013 de 10 777 km (37% electrificate). Ca urmare a diminuării utilizării
transportului feroviar în ultimele două decenii, au fost scoase din folosinţă sectoare
de cale ferată, unele cu o stare precară (198 km în Mureş şi 164 km în Sibiu).
Există două aeroporturi internaţionale la Sibiu şi Târgu Mureş.
Serviciile de utilitate publică au o importantă dimensiune socială şi un rol
esenţial în consolidarea dezvoltării durabile a localităţilor, având însemnătate şi
pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă. Lungimea reţelei de alimentare cu apă era
în 2013 de 9 027 km, fiind conectate 322 localităţi. Sistemul de canalizare s-a
extins în 2013 cu 1 570 km (33,4%), faţă de dimensiunea din 2008. Astfel, în 2013
erau conectate la sistemul de canalizare 187 localităţi (faţă de 144 în 2008).
Reţeaua de distribuţie a gazelor naturale şi-a mărit lungimea cu 441 km şi numărul
localităţilor în care se distribuie gaze naturale a crescut cu 272 între 2008 şi 2013.
Regiunea beneficiază de un patrimoniu turistic natural şi antropic
important. S-au dezvoltat în mod special turismul montan (aproape jumătate din
suprafaţa Regiunii are relief montan, de o diversitate peisagistică aparte, cu
numeroase arii naturale protejate etc.), balnear, cultural (obiective arhitectonice
deosebite, festivaluri tradiţionale de prestigiu) şi rural. Valorificarea potenţialului
turistic este reflectată în creşterea numărului structurilor de cazare turistică (cu
22,7% în intervalul 2008–2013), şi implicit prin sporirea locurilor de cazare (peste
60 500 în 2013).

V.4.6. Regiunea Vest

Se suprapune provinciei istorice Banat, la care se adaugă areale din Crişana

şi Transilvania. Este formată din 4 judeţe - Arad, Caraş-Severin, Hunedoara şi
Timiş şi deţine 13,4% din suprafaţa ţării şi 9,1% din populaţie (Tabelul V.7).
În vest şi sud-vest se extinde până la graniţa cu Ungaria şi Serbia.
 Tabelul V.7
Împărţirea administrativ-teritorială

Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe şi Din care Număr

(km2) (2013) municipii municipii comune
Arad 7 754,09 477 355 10 1 68
Caraş-Severin 8 519,76 335 275 8 2 69
Hunedoara 7 062,67 479 719 14 7 55
Timiş 8 696,65 736 105 10 2 89
Total 32 033,17 2 028 454 42 12 281
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Cadrul natural. Partea estică este montană, iar vestul corespunde unor
câmpii fertile cu un potenţial agricol ridicat şi unei fâşii discontinue de dealuri
piemontane.
Spaţiul montan şi deluros are ponderea cea mai mare şi cuprinde partea
vestică a Carpaţilor Meridionali (Munţii Parâng, Şureanu, Retezat-Godeanu,
Ţarcului, Vâlcan, Cernei şi Mehedinţi), Munţii Banatului (Semenicului, Aninei,
Dognecei, Almăjului, Locvei), Munţii Poiana Ruscă şi partea sudică a Munţilor
Apuseni (Metaliferi şi Zarandului). Culoarele (Timiş-Cerna, Mureşului şi Defileul
Dunării) şi depresiunile (Petroşani, Haţeg) au asigurat din vechime umanizarea
spaţiului montan şi existenţa unor axe importante de circulaţie. Câmpia Banatului
cuprinde câmpii piemontane cu soluri fertile şi câmpii aluviale joase, de divagare,
cu unele spaţii mlăştinoase şi lunci largi inundabile.
Climatul de câmpie este continental moderat cu influenţe
submediteraneene în sud şi oceanice în partea centrală şi nordică, cu precipitaţii
mai abundente decât în estul ţării şi cu ierni mai blânde. Spaţiul muntos este expus
direct advecţiilor de aer umed din vest, fiind caracteristice precipitaţii mai bogate şi
o umezeală a aerului mai mare. Dunărea şi Mureşul sunt cele două artere
hidrografice principale care drenează regiunea.
În etajul alpin şi subalpin din Carpaţii Meridionali, cu circuri şi văi
glaciare, sunt numeroase lacuri glaciare cu un potenţial turistic ridicat. Domeniul
forestier (etajul coniferelor, etajul pădurilor de fag şi de gorun) este caracterizat
prin suprafeţe întinse împădurite.
Arealele protejate cu o suprafaţă de 38 597,5 ha sunt reprezentate prin
Parcurile Naţionale Retezat (declarat şi Rezervaţie a Biosferei), Semenic-Cheile
Caraşului, Cheile Nerei-Beuşniţa şi Porţile de Fier şi Parcul Natural Grădiştea
Muncelului–Cioclovina. Pădurile seculare, speciile rare de plante şi animale şi
relieful carstic cu numeroase chei şi peşteri sunt ocrotite în 118 rezervaţii şi
monumente ale naturii.
În această regiune sunt 35 de unităţi industriale care se încadrează în
Directiva Seveso II privind riscul tehnologic, cele mai multe fiind în judeţele Timiş
(13) şi Hunedoara (14).
 Cu un număr de locuitori cu puţin peste 2 mil., regiunea deţine cel mai mic
procent la nivel naţional şi se caracterizează prin cea mai redusă valoare a densităţii
populaţiei (63,3 loc./km2), în judeţele Caraş-Severin şi Hunedoara. Modelul
demografic, dominat de familia cu un singur copil, se caracterizează printr-o
dinamică negativă a numărului de locuitori, singurul care a înregistrat creşteri fiind
judeţul Timiş. Regiunea are un grad ridicat de urbanizare, ponderea populaţiei
urbane fiind de 64,0% (în 2013), judeţele cu cele mai mari valori fiind Hunedoara
(77,9%) şi Timiş (61,8%). În judeţul Hunedoara municipiile Deva şi Hunedoara,
aflate în relaţii de competiţie, concentrează 39% din populaţia urbană, iar în judeţul
Timiş municipiul reşedinţă Timişoara concentrează singur peste 73%. Regiunea se
caracteriza, în 2013, prin cel mai mic procent al populaţiei vârstnice–12,3%,
diferenţele inter-regionale pe grupe de vârstă fiind mici. Există o diversitate etnică,
alături de români, care reprezintă 88,2% din totalul populaţiei, mai convieţuiesc
maghiari (5,3%), romi (2,7%), germani şi sârbi (cu câte 0,9%), ucraineni (0,6%),
etc.
Forţa de muncă reprezintă 42,9% din populaţia Regiunii, în descreştere cu
16,7% în perioada 1990-2013. Activităţile terţiare concentrează cea mai mare parte
(42,0%), mai ales în judeţul Timiş. Pe locul al doilea se situează industria cu
34,2%, mai dezvoltată în judeţul Hunedoara datorită industriei extractive şi celei
siderurgice, populaţia ocupată în agricultură deţinând o valoare sub media
naţională. Rata şomajului (4,0% în 2013) situa regiunea printre cele cu valorile cele
mai mici, intensitatea fenomenului fiind mai redusă în Timiş şi Arad şi mai
accentuată în Caraş-Severin şi Hunedoara.
Există 42 de oraşe (2 mari – Timişoara şi Arad, 10 mijlocii şi 30 mici) şi
281 de comune. Aşezările urbane ce formează un subsistem regional sunt dominate
de Timişoara, o metropolă regională cu rol de pol de creştere la nivel naţional.
Următoarele două oraşe sunt Arad şi Deva, considerate poli de dezvoltare urbană.
Hipertrofierea centrului coordonator Timişoara, oraş cu funcţii complexe, s-a
intensificat în ultima perioadă prin accentuarea decalajului faţă de Arad. Oraşele
sunt bine repartizate numeric la nivelul judeţelor: Hunedoara–14, Timiş şi Arad
câte 10 şi Caraş-Severin–8. În Valea Jiului există cea mai mare concentrare de
oraşe specializate în industria extractivă din ţară. Timişoara şi-a dezvoltat o arie
metropolitană funcţională, în timp ce Deva aceasta este în stadiu de proiect.
Economia prezintă un potenţial diversificat cu resurse energetice, minerale,
forestiere, agricole şi turistice, la care se adaugă tradiţia în activităţile industriale.
PIB-ul reprezenta în anul 2013 9,9% din valoarea naţională, contribuţia celor 4
judeţe la formarea acestuia evidenţiind decalajul dintre performanţa economică a
judeţului Timiş care contribuie cu 45,4% şi a celorlalte 3 judeţe. Regiunea este
printre cele mai dezvoltate, clasându-se pe locul doi din punct de vedere al PIB-
ului/loc. (Planul de Dezvoltare Regională al Regiunii Vest 2014-2020, 2014).
Numărul întreprinderilor active a scăzut cu 14,7% în intervalul 2008-2013,
Regiunea deţinând 9,2% din totalul naţional.
 Activitatea agricolă este avantajată de o dotare cu maşini agricole,
superioară mediei naţionale. Este caracteristică o combinare între un număr foarte
mare de ferme mici care produc pentru autoconsum şi ferme foarte mari care
practică o agricultură de înaltă productivitate (Planul de Dezvoltare Regională al
Regiunii Vest 2014-2020, 2014).
Terenul agricol ocupa 1 866,42 mii ha în 2013, reprezentând 12,8% din
suprafaţa agricolă naţională şi 58,3% din cea regională. În 2013, producţia agricolă
vegetală a reprezentat 11,0% din valoarea naţională, iar cea animală 11,8%.
Numărul de întreprinderi cu activitate în agricultură, silvicultură şi piscicultură a
crescut cu 14,8% în perioada 2008-2013, cele mai multe fiind concentrate în
judeţul Timiş. Este caracteristică o productivitate ridicată a culturilor principale
(grâu, ovăz, secară, orz, orzoaică, sfeclă de zahăr).
Regiunea de Vest este una dintre cele mai vechi regiuni industriale ale
României, dezvoltată iniţial pe baza resurselor de fier, cărbune şi minereuri
metalifere la care s-au adăugat ulterior unele ramuri ale industriei uşoare. Judeţele
Caraş-Severin şi Hunedoara au suferit în perioada de tranziţie un proces intens de
dezindustrializare care a accentuat dezechilibrele pe piaţa de muncă şi a redus
standardul de viată al populaţiei. Mai puţin afectate de restructurarea industrială şi
cu un potenţial mare de creştere industrială şi de cooperare transfrontalieră,
judeţele Arad şi Timiş reprezintă centrele dinamice ale regiunii, având cea mai
mare contribuţie la crearea PIB-ului regional şi la exporturile regionale. Cu o
concentrare importantă de investiţii străine directe, judeţul Timiş a devenit un
centru important al industriei de: telecomunicaţii (Alcatel România), construcţii de
maşini (Continental Automotive Products), chimice (Procter&Gamble),
electrotehnice (Luxten Lighting Company). Municipiul Arad a reuşit să păstreze
câteva firme de tradiţie precum Astra Vagoane sau Teba. Judeţele Timiş, Arad şi
Bihor formează cel mai important cluster regional al industriei de încălţăminte,
generat iniţial de delocalizarea producţiei şi relocalizarea firmelor din nord-vestul
Italiei şi, ulterior, de dezvoltarea antreprenoriatului local. Clusterul concentrează
aproximativ o treime din firmele de încălţăminte din ţară şi are cea mai mare
contribuţie la exporturile de încălţăminte ale României.
Sectorul serviciilor deţine o pondere însemnată în totalul întreprinderilor
active la nivel regional, în intervalul 2008–2013 (74%), deşi în valori absolute,
numărul întreprinderilor active în diferite tipuri de servicii s-a diminuat cu 5 614
(16,8%). La nivel judeţean, cele mai numeroase întreprinderi active în sectorul
serviciilor erau concentrate în Timiş şi Arad (23 709, adică 70,9% din totalul
regional). Aceste două judeţe, cărora li se alătură şi Hunedoara, s-au remarcat şi
prin cele mai semnificative scăderi ale numărului de întreprinderi cu activităţi
terţiare (cu 4 979 mai puţine în 2013, comparativ cu 2008).
Numărul unităţilor de învăţământ s-a redus cu 23,8% în intervalul 2008–
2013, scăderile cele mai mari fiind înregistrate de judeţele Timiş şi Arad. Populaţia
şcolară în 2013 era de 328 121 persoane fiind concentrată în judeţele Timiş, Arad
şi Hunedoara. În aceste condiţii, şi numărul cadrelor didactice a înregistrat o
reducere (cu 10,8% mai puţine în 2013, faţă de 2008). Există 11 universităţi (4
private) care şcolarizează 58 000 studenţi.
Numărul unităţilor sanitare a crescut cu 4,3% în 2013, comparativ cu 2008,
prin dezvoltarea sectorului privat (a sporit numărul cabinetelor stomatologice, al
laboratoarelor medicale etc,). Numărul spitalelor a fost de 45, iar în sectorul privat
erau 8 (2013).
Serviciile de alimentare cu apă, de distribuţie a gazelor naturale etc., alături
de infrastructura specifică reprezintă o condiţie necesară pentru dezvoltarea
durabilă a societăţii. Numărul localităţilor cu reţea de distribuţie a apei era de 267
în 2013. Lungimea reţei de alimentare cu apă (1 810 km), este concentrată în
proporţie de 85,6% în judeţele Arad, Timiş şi Hunedoara. Reţeua de canalizare s-a
extins cu 728 km în intervalul 2008-2013, judeţele Timş, Arad şi Hunedoara fiind
beneficiarele celor mai importante prelungiri ale reţelei (633 km). Numărul de
localităţi conectate la reţeaua de canalizare era de 127 în 2013. Alimentarea cu
gaze naturale a populaţiei se face printr-o reţea a cărei lungime a crescut între 2008
şi 2013 cu 8,9% (370 km, din care 246 km numai în localităţile judeţului Arad).
Regiunea se caracterizează printr-un bogat potenţial turistic natural şi
antropic, ceea ce a încurajat dezvoltarea activităţilor turistice în cadrul a numeroase
structuri de primire a turiştilor (cu 200 mai multe în anul 2013, faţă de 2008,
creşterile fiind înregistrate mai ales în judeţele Arad şi Caraş-Severin). Acestea
oferă turiştilor 26 611 locuri de cazare, cele mai numeroase fiind concentrate în
centrele urbane şi în arealele turistice din judeţele Timiş, Arad şi Caraş-Severin.
Infrastructura de transport este reprezentată de culoarele TEN-T Rin-
Dunăre şi Orient/Mediterana de Est, de cinci drumuri europene care traversează
Regiunea de la nord la sud şi de la est la vest. Tronsoanele date în exploatare din
Autostrada A1 Bucureşti-Piteşti-Sibiu-Timişoara-Nădlac constituie o axă de
transport importantă, în contextul în care se asigură o mai bună conectivitate atât cu
Capitala, cât şi cu Europa Occidentală. În 2014, din totalul de 4 065 km drumuri
modernizate, 131 km erau autostrăzi. Lungimea căilor ferate este de 649 km.
Reţeaua TEN-T de bază se suprapune fluviului Dunărea, unde se află portul
secundar Moldova Nouă. În regiune funcţionează aeroportul Timişoara.

V.4.7. Regiunea Sud-Vest Oltenia

Cele cinci judeţe care o compun – Dolj, Gorj, Mehedinţi, Olt şi Vâlcea - se
suprapun provinciei istorice Oltenia oferindu-i o identitate culturală distinctă
(Tabelul V.8). Regiunea ocupă 12,2% din suprafaţa ţării şi deţine 10,0% din
populaţia totală.
 Tabelul V.8
Împărţirea administrativ-teritorială

Judeţul Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr

(km2) (2013) şi municipii municipii comune
Dolj 7 414,01 709 727 7 4 104
Gorj 5 601,74 372 383 9 7 61
Mehedinţi 4 932,89 292 774 5 3 61
Olt 5 498,28 461 299 8 6 104
Vâlcea 5 764,77 407 928 11 9 78
Total 29 211,69 2 244 111 40 29 408
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.

Cadrul natural. Regiunea este mărginită în sud şi sud-vest de Dunăre,

formând graniţa cu Bulgaria şi cu Serbia.
Relieful, cu o mare diversitate structurală şi litologică, este sub formă de
amfiteatru şi coboară în trepte spre sud-est. Spaţiul montan, situat în nordul şi nord-
vestul regiunii cuprinde părţi din masivele Coziei, Lotrului şi Căpăţânii, care se
continuă spre vest cu Munţii Parâng (Parângul Mare, 2518 m), Retezat-Godeanu şi
Mehedinţi din cadrul carpaţilor meridionali şi cu Munţii Almăjului aparţinând
Munţilor Banatului. Aceşti munţi sunt alcătuiţi din şisturi cristaline, granite, calcare
şi conglomerate. Pe calcare este dezvoltat un relief carstic cu un important potenţial
turistic. Pe teritoriul Regiunii este amplasat sectorul estic al Defileului Dunării.
Treapta deluroasă, mai extinsă, corespunde Podişului Mehedinţi, o unitate
structurală montană, alcătuită din şisturi cristaline şi calcare mezozoice şi părţii de
vest a Subcarpaţilor Getici şi Piemontului Getic. Câmpia Olteniei corespunde
teraselor şi luncii Dunării, pe acestea fiind dezvoltate cernoziomuri şi soluri
aluviale. Existenţa dunelor de nisip impune măsuri speciale de protecţie în vederea
unei utilizări eficiente.
Climatul de adăpost este caracterizat prin influenţe submediteraneene, cu
ierni blânde şi secete prelungite în timpul verii. În lungul Dunării, la Porţile de Fier
şi la Ostrovul Mare sunt cele mai extinse lacuri de baraj din România. Etajarea
biopedogeografică este evidentă pe versantul sudic al Carpaţilor Meridionali şi în
Munţii Banatului, cuprinzând etajul subalpin, pe o suprafaţă restrânsă şi etajul
forestier. În Câmpia Olteniei este o fâşie îngustă de silvostepă, în cuprinsul căreia
au fost puse în evidenţă tendinţe de deşertificare.
Resursele naturale cuprind zăcăminte importante de lignit, exploatate în
cariere şi în subteran şi de petrol în Subcarpaţii Getici şi în Piemontul Getic.
În regiune sunt 121 (8 540,3 ha) rezervaţii naturale, cu accent pe ocrotirea
unor biocenoze cu specii termofile şi pe ocrotirea unor obiective carstice şi o parte
a Parcului Natural Porţile de Fier. La acestea se adaugă Parcurile naţionale Defileul
Jiului,, Buila-Vânturariţa şi Cozia. Problemele actuale ale mediului sunt legate, în
primul rând, de existenţa unui relief puternic degradat de activităţile antropice şi de
poluarea apelor, solurilor şi aerului. La Ocnele Mari există un areal situat pe sare şi
brecia sării care a fost afectat de prăbuşiri de amploare.
Există 35 de unităţi industriale care se încadrează în Directiva Seveso II,
între care 3 de unităţi fac parte din categoria celor cu risc major. Acestea sunt
concentrate în judeţele Vâlcea, Dolj şi Gorj.
Populaţia era de 2,2 mil. locuitori în anul 2013, fiind caracterizată printr-o
dinamică negativă în intervalul 1990-2013. Densitatea populaţiei (76,8 loc./km2)
înregistrează o valoare sub media naţională, cu disparităţi intraregionale, judeţul
Dolj având cea mai mare densitate. Regiunea se caracterizează printr-un grad
ridicat de ruralitate, ponderea populaţiei satelor fiind de 50,3%. Cel mai ridicat
grad de urbanizare îl deţine judeţul Dolj–55,2%, iar cel mai scăzut judeţul Olt–
43,2%. Structura pe categorii de vârstă a populaţiei pune în evidenţă apariţia unui
proces lent, dar constant de îmbătrânire demografică, fenomen caracteristic tuturor
judeţelor componente. Proporţia populaţiei vârstnice este de 16,3%. Pe etnii,
populaţia este omogenă, în toate judeţele românii deţin 95%. Etnia romă deţine un
procent maxim de 4,8 % în judeţul Dolj.
Forţa de muncă reprezintă 40,6% din populaţia Regiunii, în descreştere cu
23,4% în perioada 1990-2013. Populaţia ocupată în agricultură deţine o pondere de
38,9%, mult superioară mediei naţionale, urmată de activităţile terţiare (35,5%) şi
secundare (25,6%). Cea mai mare pondere a populaţiei ocupate în agricultură este
înregistrată în judeţele Olt şi Mehedinţi (peste 45%), în timp ce judeţul Gorj se
caracterizează prin cea mai mare pondere a forţei de muncă din sectorul secundar
(35,9%). Activităţile terţiare sunt bine reprezentate în judeţele Dolj, Vâlcea şi Gorj
(peste 36,0%). Rata şomajului era de 8,7% în 2013, intensitatea fenomenului fiind
mai redusă în Vâlcea şi mai accentuată în Mehedinţi.
Există 40 de oraşe (3 mari – Craiova, Râmnicu Vâlcea şi Drobeta-Turnu
Severin, 7 mijlocii şi 30 mici) şi 408 de comune. Sunt 5 oraşe în judeţul Mehedinţi,
7 în Dolj, 8 în Olt, 9 în Gorj şi 11 în Vâlcea. Peste 32% din populaţia Regiunii este
concentrată în municipiile reşedinţă de judeţ, evidenţiind rolul polarizator al
acestora în sistemul regional de aşezări. Sistemul urban este dominat de municipiul
Craiova, oraş cu peste 300 000 locuitori, pe locul 6 în cadrul ierarhiei urbane şi cu
funcţie de pol de creştere. Municipiile Craiova şi Râmnicu Vâlcea sunt în stadiul de
a dezvolta arii metropolitane.
Economia se bazează pe agricultură (judeţele Dolj şi Olt) şi industria
extractivă (judeţele Gorj, Vâlcea şi Mehedinţi). Regiunea participă cu cea mai mică
pondere (7,8%) la realizarea PIB-ului României, distribuţia la nivel judeţean
evidenţiind discrepanţa între judeţele Dolj (31,5%) şi Mehedinţi (9,8%). Numărul
întreprinderilor a înregistrat o scădere cu 11,1% în perioada 2008-2013, în Regiune
desfăşurându-şi activitatea cel mai mic număr de întreprinderi.
Agricultura se remarcă printr-o creştere a producţiei în intervalul 2005-
2013. Există 1 795,93 mii ha teren agricol (2013) (12,3% din totalul naţional),
reprezentând 61,5% din suprafaţa totală. Cele mai multe întreprinderi din
agricultură, silvicultură şi piscicultură sunt concentrate în judeţul Dolj. Ponderi mai
ridicate ale culturilor de cereale şi plante uleioase sunt în judeţele Dolj, Olt şi
Mehedinţi (Planul de Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia 2014-2020, 2014).
Agricultura întâmpină numeroase dificultăţi datorate, în special, fărâmiţării
excesive a terenurilor agricole, numărului mare de exploataţii agricole individuale
de dimensiuni foarte mici care produc în cea mai mare parte pentru consum
propriu, gradului redus de mecanizare a lucrărilor agricole, suprafeţei reduse pe
care se efectuează irigaţii etc.
Regiunea este caracterizată de un nivel de industrializare inferior mediei
naţionale şi o contribuţie modestă la crearea PIB-ului naţional în pofida unor
invesţii majore, cum sunt cele ale firmei Automobile Ford Craiova, Alro Slatina sau
Lafarge Târgu Jiu, care au contribuit la relansarea economiei regionale.
Localizarea firmei Automobile Ford în Craiova a stimulat dezvoltarea altor firme
integrate producţiei de automobile (Prysmian Cabluri şi Sisteme în Olt, Magnetto
Wheels în Vâlcea, Pirelli în Gorj). În contrast, există încă mari întreprinderi
industriale care nu au fost privatizate, ca Oltchim Râmnicu Vâlcea sau Regia
Autonomă de Activităţi Nucleare Drobeta-Turnu Severin. Se adaugă
disfunctionalităţi legate de industria de energie şi extractivă (termocentralele
Turceni, Rovinari şi Işalniţa), care au un impact negativ asupra mediului. Potenţial
de dezvoltare au fabricile de avioane şi de locomotive din Craiova care ar putea să
devină motoare de creştere economică regională. Industriile metalurgică, chimică şi
alimentară completează profilul industrial al regiunii.
În sectorul terţiar îşi desfăşoară activitatea 77% din totalul întreprinderilor.
Între anii 2008 şi 2013, numărul întreprinderilor active în domeniul serviciilor s-a
redus cu 11,9%, în mare parte din cauza diminuării activităţilor din sectoarele
comercial, de transporturi şi de educaţie.
Domeniul educaţiei a suferit în ultimii ani o dinamică negativă, atât în ceea
ce priveşte populaţia şcolară şi personalul didactic, cât şi infrastructura specifică. În
intervalul 2008–2013, numărul unităţilor şcolare s-a redus cu 10,6%, cele mai
semnificative scăderi fiind înregistrate de judeţele Dolj, Olt şi Vâlcea. Populaţia
şcolară a scăzut în acelaşi interval cu 63 084 persoane (17,4%), cele mai mari
scăderi fiind în judeţele Dolj şi Gorj. Funcţionează 4 unităţi superioare de
învăţământ (1 particulară) care şcolarizează 29 300 studenţi.
Există 5 446 unităţi sanitare, cele mai bine reprezentate fiind cabinetele
medicale de familie, stomatologice şi farmaciile (Planul de Dezvoltare Regională
Sud-Vest Oltenia 2014-2020, 2014).
Lungimea reţelei de alimentare cu apă a crescut cu 2 677 km (33%) între
anii 2008 şi 2013, cel mai mult în judeţele Dolj (759 km) şi Vâlcea (628 km). În
2013, lungimea conductelor de canalizare ajunsese la 2 269 km, iar a reţelei de
distribuire a gazelor naturale la 2 492 km.
 Regiunea este traversată de trei axe prioritare ale reţelei europene de
transport (TEN-T): 7 (rutieră), 18 (fluviul Dunărea) şi 22 (feroviară). Accesul la
coridoarele vest-europene, precum şi la cele est şi sud-europene este limitat şi
îngreunat de capacitatea de transport şi de calitatea redusă a anumitor elemente de
infrastructură, cea mai importantă fiind lipsa unei autostrăzi. Lungimea drumurilor
publice a crescut cu 571 km între 2008 şi 2013, mai ales în judeţele Dolj, Olt şi
Vâlcea. Podul feroviar şi rutier Vidin – Calafat a fost dat în folosinţă în anul 2013
şi este parte a Coridorului IV paneuropean de transport, facilitând şi legăturile
dintre sud-vestul României şi nord-vestul Bulgariei. Transportul feroviar contribuie
la dezvoltarea Regiunii, cu toate că se confruntă cu o serie de provocări, dintre care
cea mai importantă este starea proastă a infrastructurii, degradată continuu sau
învechită în raport cu noile standarde. Lungimea căilor ferate este de 988 km (din
care 507 km electrificaţi), iar judeţele în care se concentrează peste 70% din total
sunt Olt, Gorj şi Dolj. Cu toate acestea, sunt areale de câmpie şi deluroase care nu
beneficiază de reţea de cale ferată. Prin intermediul porturilor Orşova, Drobeta
Turnu-Severin, Calafat, Bechet şi Corabia, regiunea este racordată la cursul
navigabil al Dunării, fiind astfel conectată la reţeaua de căi navigabile naţională şi
continentală.
Patrimoniul natural protejat, cel construit şi cel cultural material şi
imaterial, au favorizat dezvoltarea turismului balnear, monahal, sportiv, a
agroturismului, etc. În anul 2013, funcţionau 436 structuri de primire turistică, cele
mai multe fiind concentrate în judeţele Vâlcea (68 unităţi) şi Gorj (47 unităţi).
Numărul locurilor de cazare a crescut din anul 2008 până în 2013 cu 20%, cele mai
numeroase (13 951– 74%) erau concentrate în judeţele Vâlcea şi Goj, în timp ce
judeţul Olt avea numai 869 (4%).

V.4.8. Regiunea Bucureşti-Ilfov

Cuprinde municipiul Bucureşti, capitala ţării şi judeţul Ilfov şi deţine

11,2% din populaţia ţării şi 0,8% din suprafaţa acesteia, fiind cea mai mică regiune
(Tabelul V.9).

Tabelul V.9
Împărţirea administrativ-teritorială
Unitatea Suprafaţa Populaţia Număr oraşe Din care Număr
administrativă (km2) (2013) şi municipii municipii comune
Judeţul Ilfov 1 583,28 2 140 816 8 0 32
Municipiul
Bucureşti 237,87 358 151 1 1 0
Total 1 821,15 2 498 967 9 1 32
Sursa: Anuarul Statistic, 2013, INS.
 Cadrul natural. Regiunea este situată în Câmpia Vlăsiei din partea centrală
a Câmpiei Române. Relieful, cu altitudini de 80–100 m, este caracterizat prin
existenţa unor câmpii piemontane netede fragmentate de văi cu lunci largi şi terase
joase. Climatul temperat–continental cu precipitaţii de 550–600 mm este
caracterizat printr-o întrepătrundere a influenţelor oceanice din vest cu cele
continental–excesive din est. Reţeaua de râuri este reprezentată de Dâmboviţa şi
Colentina în partea centrală, Argeş–Sabar în sud şi Ialomiţa în nord. În lungul
Colentinei sunt numeroase lacuri de baraj, iar valea Dâmboviţei cu Lacul Morii
este amenajată în totalitate pe teritoriul municipiului Bucureşti. În câmpie se
păstrează resturi ale vechilor Codri ai Vlăsiei cu specii de cer, gârniţă şi stejar
pedunculat. În partea de sud-est vegetaţia zonală corespunde silvostepei. Pe
teritoriul Regiunii sunt două rezevaţii naturale cu suprafaţa de 110 ha. În
municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov sunt 17 unităţi industriale cu riscuri
tehnologice care se încadrează în Directiva Seveso II.
Populaţia este de aproape 2,5 mil. locuitori, densitatea fiind de 1 372,2
loc./km2, fiind regiunea cu cea mai mare densitate. Este regiunea cu gradul cel mai
ridicat de urbanizare (92,0%), municipiul Bucureşti fiind cea mai mare aglomerare
urbană din România, cu 2,1 mil. locuitori şi densitatea de 8 999 loc./km2. Dinamica
populaţiei a înregistrat a creştere de 1,2% în intervalul 1990-2013, creştere datorată
mişcării migratorii determinată de atracţia faţă de Bucureşti şi oraşele din jurul
capitalei. Fenomentul îmbătrânirii populaţiei este evident, fiind regiunea cu cel mai
mic procent al grupei de vârstă 0-14 ani (13,3%) şi cu cel mai mare procent al
grupei 15-64 ani (72,3%). Populaţia este omogenă, românii deţinând 96,9% din
total, urmaţi de romi (2,0%).
Se remarcă tendinţa continuă de extindere spaţială şi funcţională a capitalei
pe teritoriul înconjurător ca urmare a fenomenului de expansiune urbană
(suburbanizare), în special prin dezvoltare rezidenţială şi comercială. Astfel, Aria
sa metropolitană polarizează circa 2 500 000 locuitori (11,5% din totalul populaţiei
care trăieşte în arii metropolitane în România), pe o suprafaţă de 531 292 ha.
Forţa de muncă are o pondere de 51,3%, această regiune fiind singura
dintre cele opt, care a înregistrat o creştere pe parcursul perioadei 1990-2013 (cu
10,5%). Aceasta este reflectată şi de rata şomajului (2% în 2013), constant mai
mică decât cea înregistrată la nivel naţional (5,7%). Structura populaţiei pe sectoare
de activitate, pune în evidenţă discrepanţa dintre cele două unităţi administrative
ale regiunii. În Bucureşti, aceasta este dominată de activităţile terţiare (74,1% din
totalul populaţiei ocupate) la care se adaugă cele secundare (25,6%), în timp ce în
Ilfov ponderea celor trei sectoare pune în evidenţă următoarea distribuţie: 20,3% în
sectorul primar, 27,1% în cel secundar şi 52,7% în cel terţiar. În Bucureşti se
remarcă cea mai mare concentrare şi diversitate a activităţilor de servicii din ţară
(activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, intermedieri financiare şi asigurări,
cercetare-dezvoltare, imobiliare). Sistemul de aşezări este format din 9 centre
urbane (7 dintre acestea fiind declarate începând cu anul 2000) şi 32 de comune cu
o tipologie foarte variată. Acesta este dominat de Bucureşti cu un important
potenţial de influenţă şi o mare capacitate de polarizare a localităţilor din jur. De
altfel, în jurul acestuia, în afara oraşului Ploieşti, pe o rază de 100 km nu s-a
dezvoltat niciun centru urban cu o populaţie peste 100 000 de locuitori. Municipiul
Bucureşti şi-a dezvoltat o arie metropolitană funcţională, în ultimii ani fiind
propuse mai multe variante de delimitare a acesteia (Bălteanu, Grigorescu, 2005).
Celelalte oraşe 8 oraşe se încadrează categoriilor demografice mijlocie (4) şi mică
(4), fiind specializate în activităţile de servicii.
Economia regiunii are cea mai mare pondere la realizarea PIB-ului naţional
(27,1%), dintre care municipiul Bucureşti cu 88,8% şi judeţul Ilfov cu 11,2%.
Conform Planului de Dezvoltare Regională 2014-2020, Regiunea înregistra cea
mai mare valoare a PIB-ului/locuitor în anul 2011. Numărul întreprinderilor active
a scăzut în intervalul 2008-2013 cu 8,6%, Ilfovul fiind singurul judeţ cu creştere de
28,6%, în ultima perioadă.
Agricultura este complexă, combinând culturile specifice spaţiului rural cu
cele generate de apropierea de o mare piaţă de desfacere: culturi cerealiere,
legumicultură, horticultură, pomicultură şi viticultură, creşterea animalelor
(Geografia României, V, 2005). Terenul agricol ocupa 1 050,79 mii ha în 2013
reprezentând 0,7% din suprafaţa agricolă naţională şi 57,7% din cea regională.
Numărul întreprinderilor din agricultură, silvicultură şi piscicultură a înregistrat o
creştere de 17,1% în perioada 2008-2013. Principalele culturi au fost orzul,
orzoaica şi legumele. Producţia animală în perioada 2005-2009 scoate în evidenţă o
mutaţie dinspre creşterea animalelor mari spre creşterea celor mici (Planul de
Dezvoltare al Regiunii Bucureşti-Ilfov 2014-2020, 2014).
Industria a înregistrat un proces profund de restructurare prin
dezindustrializarea economiei bucureştene şi relocalizarea unor firme în Ilfov. Cu o
contribuţie sub medie la producţia industrială a ţării, firmele care au supravieţuit
procesului de restructurare sunt în special cele legate de piaţa urbană cărora li se
adaugă numeroase companii multinaţionale. Printre acestea se numără firmele de
energie (Electrica, Hidroelectrica, Electrocentrale, Transelectrica), cele de
telecomunicaţii (Orange, Vodafone, Telekom), sau din industria tutunului (BAT,
Philip Morris, JTI).
Sectorul terţiar deţine 83% din totalul întreprinderilor active. Între anii
2008 şi 2013, a fost înregistrată o scădere a numărului lor, în special în domeniile
comerţului, transportului, financiar şi de tranzacţii, precum şi creşteri în domeniile
informaţiilor şi comunicării dar şi al sănătăţii. În aceiaşi perioadă întreprinderile
din sectorul serviciilor au înregistrat în judeţul Ilfov o dinamică pozitivă,
beneficiind din plin de localizarea în apropierea capitalei.
Între anii 2008 şi 2013, numărul unităţilor de învăţământ a crescut foarte
puţin, tendinţa fiind diferenţiată între judeţul Ilfov, care s-a remarcat printr-o
creştere (de la 103 unităţi în 2008, la 119 în 2013) şi Bucureşti, unde s-a înregistrat
o diminuare cu 10 unităţi. Populaţia şcolară a avut tendinţe evolutive similare cu
cele ale infrastructurii specifice (la nivel regional şi al municipiului Bucureşti
 reduceri cu 36%, respectiv, 39%, între 2008 şi 2013, creşteri cu 15% în Ilfov), aşa
cum a înregistrat şi numărul personalului didactic. Regiunea concentrează 34 din
cele 101 universităţi de stat şi o treime din universităţile private din întreaga ţară;
numărul total al studenţilor şcolarizaţi a fosr de 171 200 în 2014.
În 2013, numărul unităţilor sanitare era de 9 328 (91 spitale), Municipiul
Bucureşti concentrând 92% din numărul acestora, dar şi 94% din numărul
personalului medical.
Alimentarea cu apă potabilă a populaţiei se face printr-o reţea de 3 185 km.
Lungimea conductelor de canalizare a crescut între 2008 şi 2014 cu 341 km. La
nivelul Regiunii, lungimea conductelor de distribuţie a gazelor a crescut între anii
2008 şi 2013 cu 522 km, cea mai mare creştere fiind în Ilfov (480 km).
Regiunea este străbătută de cea mai densă reţea de drumuri publice din
ţară. Această situaţie se datorează unor factori, dintre care suprafaţa redusă a
regiunii şi gradul mare de urbanizare (datorat municipiului Bucureşti) sunt cei mai
importanţi. Dinspre Bucureşti se îndreaptă radial către celelalte Regiuni ale
României o reţea de drumuri publice formată din 3 autostrăzi, 8 drumuri naţionale
şi 1 drum judeţean. Regiunea este străbătută de reţeaua de drumuri TEN-T de bază
(A1, A2, DN1, DN5 si DN 6, DN Centura Bucureşti) şi TEN-T globală (DN2).
(PND Regiunea de Dezvoltare Bucureşti-Ilfov 2014-2020). Aeroportul
Internaţional „Henri Coandă” din Otopeni este singurul din România care aparţine
reţelei centrale TEN-T aeriene.
În context naţional, oferta turistică a Regiunii este unică, datorită îmbinării
atracţiilor specifice unei metropole cu cele caracteristice unui areal rural din
câmpie, care oferă totuşi, un peisaj natural relativ variat, cu ape curgătoare
permanente, lacuri naturale şi artificiale, păduri cu statut de rezervaţii naturale,
mănăstiri etc. Funcţionează 173 structuri de cazare turistică, majoritatea în
Bucureşti (79% din total în anul 2013). Din cele 20 983 locuri de cazare turistică,
91% sunt concentrate în Bucureşti.

View publication stats