CAPITAL – termenul s-a impus din secolul al XII-lea cu sensul de fond sau stoc de mărfuri, la care se

adaugă masa de bani aducători de venit (sub formă de dobândă). Din secolul XIV noţiunea de capital
primeşte noi accepţiuni, semnificând bogăţie, avere, valoare care sporeşte, patrimoniu. Sensul modern
al termenului capital este fundamentat în secolul XVIII-lea de către fiziocratul francez A.J. Turgot, după
care capitalul reprezintă un participant la producerea de valoare şi pe profit.
În economia de piaţă capitalul se află în posesia firmelor private şi publice şi a indivizilor cărora le revine
inevitabil uzufructul şi riscul. Dreptul de proprietate asupra capitalului conferă deţinătorilor capacitatea
de a-l înstrăina, folosi şi gestiona aşa cum găsesc de cuviinţă, fără a încălca legea şi libertatea de acţiune
a altor agenţi economici. Bunurile care alcătuiesc capitalul au valoare de piaţă, se vând şi se cumpără la
preţuri pe care agenţii cererii şi ofertei le consideră acceptabile. De altfel, numele societăţii (orânduirii)
capitaliste derivă din faptul că acesteia îi este definitorie posibilitatea ca oricine să deţină şi să obţină
profit de pe urma capitalului.
În prezent există optici diferite de a privi capitalul, iar termenul este folosit cu semnificaţii foarte diverse
atât în literatura ştiinţifică cât şi în vorbirea curentă. Pentru a realiza un minimum de rigoare ştiinţifică,
de cele mai multe ori termenului de capital i se asociază anumite atribute: tehnic, fix, circulant, financiar,
social etc. Alte ori este necesară sublinierea opticii din care este definit şi analizat capitalul. În literatura
şi practica statelor cu economie de piaţă se disting: optica economică, optica juridică, optica contabilă şi
optica doctrinară de definire şi analiză a capitalului.
1. În optica economică capitalul este definit din două puncte de vedere : al producţiei şi al repartiţiei.
a) Din punctul de vedere al producţiei, capitalul numit şi tehnic sau real este un factor de producţie;
desemnează ansamblul bunurilor produse prin activitatea economică şi folosite pentru obţinerea altor
bunuri şi servicii aducătoare de venit (explicit sau implicit). Ca factor de producţie capitalul (tehnic) se
deosebeşte de ceilalţi factori de producţie pentru că este derivat, este rezultatul unor procese
anterioare de producţie. El se deosebeşte şi de alte bunuri finale rezultate dintr-un proces de producţie
anterior (îmbrăcăminte, alimente etc., în general bunuri de consum sau satisfactori) pentru că bunurile
care-l formează pot servi doar indirect la satisfacerea trebuinţelor şi anume prin intermediul bunurilor şi
serviciilor la a căror producere participă împreună cu alţi factori de producţie. Pentru că servesc
activităţii economice din care se obţin alte bunuri şi servicii, bunurile din care este alcătuit capitalul
factor de producţie se mai numesc bunuri de capital, capital tehnic, bunuri de producţie. Capitalul ca
factor de producţie se deosebeşte şi de bani (inclusiv de forma bănească a capitalului), pentru că banii,
chiar cei disponibili pentru cumpărarea de maşini, echipamente, pământ, animale, alte facilităţi
productive ca atare nu produc nimic şi, nu pot fi consideraţi ca o resursă economică.
Ca factor de producţie, capitalul este alcătuit dintr-o gamă de bunuri reproductibile: clădiri în care se
desfăşoară activităţi agricole, industriale, comerciale, de cercetare ştiinţifică, prestări de servicii etc.
maşini, utilaje, instalaţii şi mijloace de transport, tractoare şi maşini agricole, poduri, autostrăzi, şeptelul
viu, plantaţii, brevete şi documentaţii tehnico-ştiinţifice, tehnică electronică de calcul (şi programele
adecvate), materii prime, materiale, semifabricate, seminţe, furaje, îngrăşăminte, erbicide, insecticide şi
biostimulatori, combustibil şi energie etc.