Colaborarea grădiniței cu ceilalți factori educaționali

Tendinţele actuale ale educaţiei cer realizarea unor parteneriate constructive şi eficiente între
grădiniţă, familie şi alţi factori educaţionali, în vederea socializării şi pregătirii copilului pentru
şcoală şi viaţa socială.

Parteneriatul educaţional unul dintre cuvintele-cheie când facem referire la pedagogia

contemporană; este un concept şi, totodată, o atitudine în câmpul educației, orientat spre crearea unei
relaţii de colaborare și cooperare eficiente între membrii acestuia, stabilirea unor roluri și
responsabilități, acceptarea și tolerarea opțiunilor diferite, cooperarea și relaționarea
interinstituțională, ce are ca scop final optimizarea rezultatelor educaţiei.

„Parteneriatul educaţional reprezintă, în concepţia majorităţii cadrelor didactice, o direcţie

educativă imperios necesară dezvoltării actuale a şcolii româneşti. Se pleacă de la premisa că
succesul copilului este condiţionat de influenţa mai multor factori, nu doar şcoala, ca mediu
instituţionalizat, nefiind răspunzătoare de acesta.” (Cucoş, 2009, p. 727)

Caracteristicile unui parteneriat educațional, definite într-o perspectivă sistematizată, sunt

(Boca, 2009): implicarea a două sau mai multe părți, interesul comun, legătura dintre părți, scopul
final, relaționarea și colaborarea.

Pentru reuşita actului educaţional, influenţele instructiv-educative realizate de cadrele

didactice din grădiniţă trebuie continuate, susţinute şi întărite de factori educaţionali care au sarcina
de a sprijini grădiniţa pentru valorificarea potenţialului fiecărui individ. De regulă, această îndatorire
se realizează pe baza unor parteneriate, mereu actualizate în funcţie de obiectivele urmărite sau de
contextul socio-politico-economic care poate opera modificări majore de formă şi conţinut.
Partenerii posibili ai grădiniței pot fi:
• părinții, asociații ale părinților;
• instituții de educație: grădinițe, școli, licee, universități, palate ale copiilor, centre de resurse
educaționale sau asistență psihopedagogică etc.;
• agenți educaționali: cadre didactice, specialiști (psiholog, consilier școlar, logoped,
psihopedagog, kinetoterapeut), bibliotecari, muzeografi, organizații nonguvernamentale care
acționează în domeniul educației și protecției copilului etc.
• membri ai comunității cu influență asupra creșterii, educării și dezvoltării copilului (medici,
reprezentanți ai bisericii, poliției, ai consiliilor locale, mediatorul școlar, mediatorul sanitar etc.);
• reprezentanți ai unor instituții: primării, dispensare, instituții de cultură (teatre, muzee,
biblioteci etc.), instituții religioase, pompieri, poliție, agenți de protecție a mediului, agenți
economici.
Educaţia din familie a copilului se continuă cu cea din grădiniţă.
Grădiniţa, reprezintă un mediu educaţional impregnat cu multiple valenţe educative, în care
copilul vine să-şi lărgească sfera de cunoaştere, să socializeze şi să păşească într-o nouă etapă de
viaţă socială. Activitatea educativă din grădiniţă nu poate fi izolată, separată de alte influenţe
educative ce se exercită asupra copilului şi mai ales, de cea din familie. Educaţia trebuie să se
manifeste permanent ca o acţiune coerentă, complexă şi unitară a grădiniţei şi familiei.
 Totodată, grădinița și școala reprezintă două trasee educative succesive, sunt părți ale unui
proces care trebuie să fie unitar, coerent, legătura dintre acestea se cere întărită pentru ca trecerea de
la un nivel la altul să asigure progresie curriculară, continuitate.
Personalul didactic din cele două instituții, grădiniță și școală, identifică permanent prilejuri
de colaborare menite să faciliteze integrarea copilului în mediul înalt formalizat al școlii.
Mai mult decât atât, parteneriatul educaţional grădiniţă-familie se extinde şi către comunitate,
deoarece unicitatea fiecărui copil este determinată de particularităţile individuale, dar şi de influenţele
socio-culturale ale comunităţii în care trăieşte. Educaţia copilului este o acţiune care presupune
schimb de experienţe, de competenţe şi valori între toţi adulţii care îl susţin în dezvoltare şi cu care
acesta intră în contact.
Părinții, copiii și comunitățile se influențează puternic unii pe alții. Mediul în care trăiesc
părinții poate sprijini sau devia viețile lor, poate determina multe dintre valorile lor. Poate să se
comporte ca o sursă de forță și siguranță, sau ca o restricție a dezvoltării. La rândul lor, părinții pot
influența comunitatea deopotrivă ca indivizi, sau ca membrii ai unui grupă. Ei pot contribui, așadar,
la dezvoltarea valorilor comunității și la fixarea priorităților sociale.

BIBLIOGRAFIE:

Velea, L. S., Toderaș, N., Ionescu, M. (2006), Participarea elevilor în școală și în comunitate, Ghid
pentru profesori și elevi, TEHNE Centrul pentru Inovare și dezvoltare în educație, Editura Agata,
Botoșani;
Cucoş, C. coord. (2009), Psihopedagogie pentru examenele de definitivare şi grade didactice, ediţia
a III a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Bucureşti;
www.academia.edu/26948002/CURS_PSIHOPEDAGOGIE_EDUCATORI_DEFINITIVAT_2016