Sunteți pe pagina 1din 5

Locul ţărilor în dezvoltare în economia mondială

Duminică Cristina
Andreea.neculae@yahoo.ro

Majoritatea ţărilor lumii este formată din ţări în dezvoltare. Dupa originea lor,
ţările în dezvoltare pot fi grupate în trei categorii: foste ţări coloniale sau dependente,
foste ţări comuniste, actuale ţări cu regim comunist. Cauzele subdezvoltării sunt
multiple, colonialismul este o cauză importantă, dar nu singura. Ţara în dezvoltare cu
potenţialul economic cel mai dezvoltat este R.P. Chineză.

Cuvinte cheie: ţări în dezvoltare, noi state industriale, ţările cel mai puţin
avansate.

Clasificare Jel: F00, F3

Introducere

Una din trăsăturile caracteristice economie mondiale contemporane este faptul că


majoriatatea ţărilor lumii o formează cele cu economii în dezvoltare.
După originea lor, ţările în dezvoltare pot fi grupate în trei categorii:
a) foste ţări coloniale sau dependente;
b) foste ţări comuniste;
c) actuale ţări cu regim comunist.
Majoritatea ţărilor din această categorie se află în plin proces de transformare
sistematică, parcurgând drumul ami lung sau mai scurt, care le separă de stadiu superior
de dezvoltare a factorilor de prducţie, de o economie de piaţă eficientă. Cea mai mare
parte dintre ele se află în tranziţie către economia de piaţă. În acest sens se poate spune că
asistăm la o mişcare mondială către capitalism.

1. Cauzele subdezvoltării

Există diferite concepţii în legătură cu acest subiect. Ele au ca numitor comun


faptul că scot în evidenţă gravitatea situaţiei.
Factorii naturali şi socio-culturali.
Harta lumii arată că cele mai multe ţări dezvoltate se găsesc la Nord, în timp ce
ţările sărace sunt grupate la Sud. Acest lucru i-a făcut să considere că factorii de ordin
geografic sau socio-culturali ar explica subdezvoltarea.
Aceste teorii sunt contrazise de fapte. Pe Terra multe ţări complet defavorizate pe
planul resurselor umane ( exemplu: Japonia) dar care au reuşit să devină ţări dezvoltate.
Apoi sunt regiuni asemănătoare din punct de vedere al factorilor goegrafici, dar foarte
diferite ca nivel de dezvoltare. Civilizaţia andină, de exemplu, s-a format pe un podiş
înalt, contrastând cu sălbăticia caracteristică pădurilor Amazonului situate la palele
podişului. Să fi fost podişul pricina pentru care societatea andină a fost atât de evoluată în
raport cu epoca ei?
În Africa, la aceeaşi latitudine, întălnim platourile înalte din partea de răsărit care
mărginesc pădurile bazinului fluviului Congo, fără însă să se fi format vreodată o
civilizaţie cât de cât apropiată ca nivel de cea andină.
Analiza „ structuralistă”.
Un grup de economişti din cadrul Comisiei Economice a ONU pentru America
Latină ( CEPAL), în frunte cu Raul Prebish şi Celso Furtado, a formulat teza tendinţei
seculare de evoluţie a termenilor schimbului în dezvoltarea ţărilor exportatoare de
produse primare si importatoare de produse manufacturate, recomandând ca antidot
industrializarea.
Subdezvoltarea are si o cauză internă, constând în alegerea eronată a orientării
economiei către exterior.
Curentul neomarxist.
Primele decenii de după sfârşitul celui de-al doilea Război Mondial s-au
caracterizat ample mişcări de eliberare naţională care au îmbrăcat forme din ce în ce mai
diferite: de la rezistenţa pasivă condusă de Gandhi în India şi până la lupta armată, în
deosebi în ţările africane.
În aceşti ani ia naştere “mişcarea nealiniată “. Un eveniment semnificativ este în
prima Conferinţă a Naţiunilor Unite pentru Comerţ şi Dezvoltare ( UNCTAD), în 1964,
din iniţiativa tinerelor state independente. În plin “ război rece” lupta dintre socialism şi
capitalism pentru „ lumea a treia “ era în plină desfăşurare.
În acest context, ideile “neomarxiste” au exercitat o influenţă asupra unui număr
semnificativ de ţări în dezvoltare, îndeosebi în zonele cele mai sărace.
Subdezvoltarea, fiind atribuită excluusiv dominaţiei Nordului imperalist asupra
Sudului, aceasta din urmă trebuie să revendice „ repararea prejudiciului” şi instaurarea
unor relaţii internaţionale echitabile. Aceasta a fost, de astfel, şi filozofia primelor
strategii internaţionale ale dezvoltării adoptate de către Naţiunile Unite.
În anii ` 80, pe măsură ce criza sistemului comunist devenea tot mai evidentă,
mişcarea revendicativă a tinerelor state independente şi-a pierdut, treptat, elanul. Devenea
tot mai clar că socialismul nu este o soluţie pentru eliminarea subdezvoltării. Ideile
promarxiste şi-au redus aderenţa.
A atribuit starea de subdezvoltare în exclusivitate colonizării şi schimbului inegal
între Nord şi Sud, astăzi anumite ţări au reuşit să decoleze, în timp ce altele au bătut pasul
pe loc.
Cazul României.

România continuă să aibă statut de ţară în curs de dezvoltare. Ea se află mult în


urma ţărilor dezvoltate.
Rămânerea în urmă a României are rădăcini foarte adânci în timp. Când Dacia a
fost cucerită de legiunile române, ea se găsea deja, la mare distanţă faţă de civilizaţia
Romei Antice.
Abia în perioada capitalistă s-a înregistrat un ritm de creştere mai accentuat
îndeosebi în anii interbelici, cînd standardele economiei ţării s-au îmbunătăţit vizibil.
Perioada de avânt nu a durat decât până în anul 1938 . Cel de-al doilea Război
Mondial, cu efectele sale devastatoare, cu ocuparea ţării de către trupele sovietice, a
întrerupt toate planurile promiţătoare.
În concluzie, subdezvolatrea nu este şi nu poate fi determinată de o singură cauză.
Ea rezultă dintr-o combinaţie de factori pe termen lung, care au drept consecinţă o
dinamică negativă.

2. Potenţialul economic al ţărilor în dezvoltare.

O grupare a ţărilor în dezvoltare dup potenţialul lor econmic valorificat plasează


în frunte R.P. Chineză, uriaşul lumii pe plan demografic, cu cele peste 1,2 miliarde de
locuitori, dar cu un PNB total de 906079 de milioane de dolari, în anul 1996.
În China se pune accent deosebit pe dezvoltarea zonelor economice speciale. Un
impuls important primeşte R.P. Chineză prin revenirea la matcă a Hong-Kong-ului. Un
rol important revine diasporei chineze, care este nu numai numeroasă, dar şi bogată; ea
finanţează 80 % din investiţiile străine din China.
Problemele cu care se confruntă China provin din menţinerea unor tab-uri
comuniste.
Legea fundamentală votată din anul 1990 de către Adunarea Populară a Chinei îşi
recunoaşte dreptul la autonomie administrativă, în virtutea căreia cele trei puteri sunt
independente. Guvernul ales de cetăţenii Hong-Kong-ului este singurul responsabil de
politica monetară şi fiscală, de gestiunea rezervelor de schimb.
În concluzie, R.P. Chineză este cea mai puternică dintre ţările în dezvoltare, având
performanţe comparabile cu cele ale unor ţări dezvoltate. Cu toate acestea, decalajul de
potenţial faţă de o ţară ca Statele Unite este uriaş. În 1996, PNB chinez nu reprezenta
decât 12% din cel american.
Brazilia, după criteriile ONUDI, este inclusă în categoria ţărilor în curs de
dezvoltare cu orientare industrială. Dotată cu o industrie diversificată care produce
avioane, tancuri, autoobile, baraje hidrotehnice, mare putere agricolă, ea este a opta
putere economică mondială. Atuurile sale în resurse naturale şi energie sunt enorme.
Independentă din 1822, Brazilia a început industrializarea de la sfârşitul secolului
XIX. Scopul industrializării a fost subtituirea importurilor.La sfârşitul anilor ` 50,
indusria brazilină era deja diversificată.
Perioada cuprinsă între 1960 şi 1980 este denumită „ miracolul brazilian” într-atât
de ridicat a fost ritmul creşterii economice.
India, un adevărat subcontinent, face parte din rândul ţărilor mari cu orientare
primară.
În întreaga perioadă 1951- 1990, conform aşa – numitului socialism indian,
etatismul ţi dirijismul au caracterizat evoluţia ţării. În agricultură s-au realizat
performanţele cele mai notabile. India a ajuns exportatoare netă de produse agricole.
Dupa 1990, s-a trecut la o reformă menită să încurajeze sectorul privat si
investiţiile străine. Pe prim plan se menţin dezvoltarea rurală şi lupta împotriva sărăciei.

3. Gruparea ţărilor în curs de dezvoltare după nivelul venitului pe locuitor.

Analiza nivelului de venit ( PNB pe locuitor ) pune în evidenţă faptul că aceste


ţări se află în diferite trepte de dezvoltare.

• Noile state industriale ( NSI ) sunt cele mai cunoscute din punt de vedere
economic şi social în ansamblul ţărilor în curs de dezvoltare.
„ Tinerii tigrii asiatici” şi câteva ţări latino-amricane formează grupul ţărilor în
curs de dezvoltare cu cele mai mari venituri pe locuitor. În aceste ţări, ratele anuale de
creştere sunt ridicate. Ramuri de bază ale industriei manufacturiere, dar şi cele de vârf,
contribuie substanţial la creşterea PIB şi a exporturilor.
Gradul de diversificare a activităţii economice este remarcabil, productivitatea
muncii şi calitatea produselor ajungând la un nivel comparabil cu cel al ţărilor
dezvoltate. Emergenţa acestor economii este determinată, în bună parte, de o puternică
infuzie de capital străin. Acest grup de ţări întruneşte caracteristici esenţiale ale
economiei de piaţă.
• Venituri pe locuitor comparabile cu cele ale NSI înregistrează şi unele ţări
exportatoare de petrol.

Ţările cel mai puţin avansate

După nivelul lor de dezvoltare, aceste ţări formează „periferia periferiei”


economiei mondiale. Ele prezintă cazurile cele mai grave de sărăcie.

Ţări în curs de dezvoltare cu venituri intermediare.

În cele două extreme, a ţărilor relativ avansate şi a celor mai puţin dezvoltate, se
situează majoritatea ţărilor în curs de dezvoltare.
Programul Naţiunilor Unite pentru dezvoltare (PNUD), dorind să lărgească sfera
de investigaţie, a calulat un indice al dezvoltării umane (IDU), ţinând seam, în afară de
PIB pe locuitor, şi de aspecte calitative, cum sunt speranţa de viaţă, accesul la apă
potabilă, aportul zilnic de calorii, rata alfabetizării.
În raportul asupra dezvoltării umane din 1993 se prezintă un clasament al ţărilor
în dezvoltare grupate în trei categorii : dezvoltare umană ridicată, medie şi scăzută.
Printre ţările din prima categorie se regăsesc NSI, în tmp ce ţări bogate,
exportatoare de petrol sunt plasate în categoria a doua.
În fine, ultima categorie include toate ţările în dezvoltare cel mai puţin avansate.

Concluzii

Cele mai multe ţări se concentrează in grupele cu PNB scăzut pe locuitor.


Totodată, tendinţa generală este aceea de progres, de la un nivel de dezvoltare inferior, la
altul superior.
După criteriile ONUDI, R.P. Chineză este o şară cu orientare industrială, în timp
ce India este o ţară u orientare primară.
NSI includ „ tinerii tigri” asiatici şi uneole ţări latino-americane.
La un pol opus se situează ţările în dezvoltare cel mai puţin avansate. Ele sunt
cele mai defaorizate. Printre cauzele subdezvoltării cea mai importantă este colonialismul
dar nu este singura.

Bibligrafie

Sterian Dumitrescu şi Ana Bal – „ Economia Mondială” , Editura Economică,


1999