Sunteți pe pagina 1din 30

COMUNICAREA DIVINA

Si cum poti cere ajutor exact, ca sa nu gresesti? Care ar fi posibilele erori de care te poti lovi?
Cum poti primi raspunsuri?
Este foarte simplu. Fortele divine: Dumnezeu, ingerii (toate cetele ingeresti), sfintii,
mucenicii, Maica Domnului respecta Legea Liberului Arbitru. Fortele demonice nu respecta
liberul arbitru si nici persoanele decedate de curand deoarece nu se elibereaza imediat de ego-
ul uman.
Legea Liberului Arbitru inseamna ca Dumnezeu iti ofera alternative, te indruma pe calea care
este buna pentru tine, insa nu te obliga sa o urmezi. Tu ai dreptul sa refuzi ajutorul divin. Daca
ai probleme si incerci sa ti le rezolvi, stii ca te poti ruga pentru ajutor dar nu o faci, alegi sa
refuzi ajutorul divin. Este foarte corecta si plina de intelepciune acea vorba din popor:
"Dumnezeu iti da dar nu iti baga si in traista". Ca sa ti se ofere ceva, trebuie mai intai sa ceri,
apoi trebuie sa si vrei sa iei ce ti se ofera si apoi sa iei efectiv si sa bagi in traista - ca sa fim
mai populari.
Si atunci apare prima regula: Cere ajutor, ca sa il poti primi. Ingerii tai pazitori care au fost
creati ca sa te ajute cu tot ce ai nevoie stau si se uita la tine si nu pot face nimic daca tu nu ceri
ajutorul. Cere ajutor lui Dumnezeu, sfintilor, ingerilor, oricui si apoi vei vedea cum se
intampla lucruri. Daca nu ceri ajutorul, atunci fortele divine inteleg ca nu vrei ajutorul lor si nu
intervin ca sa te ajute. Ele iti respecta acest drept de a vrea sau nu ajutorul lor. Nu isi impun
puterea pe care o au in fata ta. 
Deci mai intai decizi ca vrei sa ceri ajutor. Si il ceri. Dar …CUM faci, mai exact? Poti sa scrii
o scrisoare pe care o adresezi lui Dumnezeu si in care ii povestesti, ca unui prieten bun, ce
problema ai si mai scrii acolo ca ai nevoie de ajutor pentru a rezolva aceasta problema. Si mai
ceri ca aceasta problema sa fie rezolvata asa cum stie Dumnezeu mai bine. Sau pur si simplu ii
vorbesti despre problema ta. Fie ca esti acasa sau in biserica in fata unei icoane, ii spui:
"Doamne sau Maica Domnului sau Sfinte…… sau ingerii mei pazitori sau Arhanghel….., am
aceasta problema: ….. (spui problema pe care o ai);te rog sa ma ajuti tu asa cum stii ca este
mai bine, pentru ca eu singur nu pot rezolva aceasta problema. Arata-mi clar, ca sa pot
intelege exact, ce trebuie sa fac, cum trebuie sa fac pentru a rezolva aceasta problema. Iti cer
ajutorul, il accept si iti multumesc ca imi asculti rugaciunea."
Al doilea lucru important este sa vrei din tot sufletul acest ajutor, sa crezi in el, sa spui exact
care este problema. Sa nu te rogi verbal pentru un lucru si sa te gandesti la altul. Daca vei cere
ajutor doar pentru ca asa spune lumea sau nu crezi ca poti fi ajutat in acest mod, rugaciunea ta
nu va avea efect. Trebuie sa fii foarte clar in ceea ce vrei si sa crezi in ajutorul pe care il poti
primi.
Am vazut CUM sa ceri ajutor, acum vom vedea CE anume sa ceri.Este important sa stii ce sa
ceri.
A treia regula este sa nu dai tu solutii la problema ta, cerand divinitatii sa rezolve problema
asa cum crezi tu ca ar trebui ea rezolvata. Noi suntem niste fiinte limitate. Suntem ca intr-o
intersectie in care putem vedea doar masina din fata noastra sau doua masini mai in fata.
Fortele ceresti sunt deasupra. Ele vad interesectia, limitele orasului, legaturile dintre orase,
tarile, planeta, vad in toate directiile si vad cel mai bine care este rezolvarea pentru problema
ta. Daca tu ceri sa se rezolve problema ta intr-un anumit fel, iti limitezi posibilitatile de
rezolvare, te limitezi singur. Daca tot decizi sa apelezi la ajutor divin, atunci lasa fortele divine
sa iti arate cum este mai bine pentru tine.Vei fi surprins de modalitatile in care ti se pot rezolva
problemele. Poate nici nu te-ai gandit tu vreo secunda ca ar putea fi rezolvate in acel fel.
Iti dau un exemplu de greseala: problema ta este ca nu te ajungi cu banii. Si atunci te gandesti
tu, asa cu mintea ta, ca cea mai buna modalitate de a avea bani mai multi este sa fii promovat
la locul de munca. Si atunci ceri urmatorul ajutor: "Doamne, nu reusesc sa imi rezolv
problemele financiare. Ajuta-ma sa obtin o promovare la locul de munca, ca sa am bani mai
multi." Aceasta este o greseala. Asa crezi TU ca ti se poate rezolva problema, dar sa vezi cum
lucreaza Dumnezeu. In scurt timp esti dat afara de la munca si tu incepi sa te gandesti:
"Doamne, eu te-am rugat sa ma ajuti sa am bani mai multi, nu sa pierd orice sursa financiara."
Si iti poti pierde increderea in Dumnezeu, imediat. Pentru ca tu ai considerat ca asa s-ar
rezolva problema ta - prin promovarea la locul de munca. Insa in scurt timp, simti un imbold
puternic sa iti depui CV-ul la o companie, o faci, esti angajat si descoperi ca munca ta este mai
relaxata, iti place mai mult, esti mult mai apreciat si ai si un salariu mai mare. Pentru ca asa a
considerat Dumnezeu ca te poate ajuta in aceasta problema. Daca ai fi ramas la locul de munca
initial, poate ai fi avut putin mai multi bani dar nu neaparat si munca asa de placuta ca la noul
loc de munca.
Asa ca atunci cand ceri ajutor, nu face greseala sa spui tu cum vrei sa ti se rezolve
problema. Spune doar CARE ESTE PROBLEMA si cere rezolvarea ei asa cum crede
Dumnezeu ca e mai bine. Spui: "Doamne, am probleme financiare. Te rog sa ma ajuti sa le
rezolv cum stii tu mai bine."
Si vine a patra regula. Dupa ce ceri ajutorul, urmareste lucruri care ti se intampla tie sau in
jurul tau.Poti citi intr-un ziar un lucru care are legatura cu situatia ta, poti auzi pe cineva
vorbind despre ceva care are legatura cu problema ta, vine cineva brusc la tine si iti spune ca
te-ar putea ajuta intr-un anumit mod, simti tu puternic sa faci un lucru, asa dintr-o
data. Trebuie sa fii deschis la lucruri care se intampla in jurul tau sau la idei care iti vin in
minte si care au legatura cu ce ai cerut tu.
Si ultima regula: urmeaza lucrurile care ti se intampla, asculta cu atentie ce are legatura cu
problema ta. Vei ajunge la rezolvarea problemei tale.
Niciodata sa nu uiti sa spui: MULTUMESC. Mai intai lui Dumnezeu , pentru ca doar cu Voia
Lui ti se rezolva problemele, oricui ai cere tu ajutor, apoi spui "Multumesc" cui ai cerut
ajutorul.
Exista si lucruri pe care nu le ceri, pentru ca nu vei primi raspuns, de exemplu: sa desparti o
familie, sa se intample ceva rau cuiva, sa ti se rezolve tie ceva in detrimentul altcuiva. Acest
tip de cereri iti fac rau in primul rand tie si nu vor fi ascultate de fortele divine.
Sa recapitulam: ai o problema si vrei ajutor divin. Decizi ca vrei ajutor si il ceri , spui care este
problema si ceri sa ti se rezolve asa cum crede Dumnezeu ca este bine pentru tine, nu cum vrei
tu,urmaresti ce ti se intampla, urmezi impulsuri pe care le ai asa subit (deci accepti ajutorul) si
in final, cand ti se rezolva problema ar fi frumos sa spui "Multumesc, Doamne".
In timp vei realiza ca acceptand sa urmezi doar Voia Divina, vei permite schimbarilor
miraculoase sa intre in viata ta. Este ideal sa ajungi in situatia in care tu singur, sa poti sa spui
cu toata fiinta ta : "Doamne, imi pun sufletul si viata in mainile Tale. Eu vreau sa fiu doar in
Voia Ta. Voia Ta sa fie in cuvintele mele, in faptele mele, in gandurile si in sentimentele mele,
nu voia mea. Arata-mi Doamne cand gresesc si invata-ma Tu cum sa fiu in Voia Ta
mereu!" Atunci vei vedea schimbari in viata ta pe toate planurile.
Foloseste cuvintele tale, asa cum simte sufletul tau; Dumnezeu stie ce iti trebuie tie oricum si
se bucura ca decizi sa ii ceri ajutorul. El va intelege ce vrei tu sa spui, la ce te referi.
Ai incredere!

MIHAIL
Arhanghelul Mihail al carui nume inseamna "Cel ce este ca Dumnezeu" este considerat a fi cel
mai puternic dintre toti Arhanghelii. Arhanghelul Mihail este a sasea sefira TIFERETH,
reprezentand Frumusetea Divina. Mihail a jucat un rol foarte important in infrangerea lui
Satan si in trimiterea lui si a legiunilor sale in intuneric. Mihail isi face simtita prezenta intr-un
mod foarte puternic: simti un val puternic de caldura care te cuprinde din interior, iar culorile
pe care le poti vizualiza sunt albastru violet si auriu.
Arhanghelul Mihail te poate ajuta in foarte multe directii. El este Arhanghelul pe care il ai
alaturi de tine in tot ceea ce faci, atunci cand lucrezi cu Dumnezeu pentru a ajuta alti oameni.
In primul rand te poate ajuta in curatari energetice . El extrage din tine energiile negative
create de tine prin ganduri pesimiste, sentimente de invidie, gelozie, pesimiste, sentimente de
subapreciere referioare la propria persoana. De asemenea, poti atrage energie negativa de la
alti oameni in timp ce ajuti pe cineva, cand asculti pe cineva. Cere-i lui Mihail sa extraga din
tine toata energia negativa existenta. Ii spui: "Arhanghel Mihail, te rog sa scoti intunericul din
mine!"
De asemenea, Mihail te ajuta in ceea ce priveste atacurile energetice . Cand diferiti oameni se
gandesc la tine cu gelozie, invidie, rautate, ei practic iti transmit energii negative care pot fi
vizualizate prin clarvedere ca niste cutite sau unelte ascutite, fixate in spatele tau. Ele iti pot
provoca dureri inexplicabile medical, in spate sau in ceafa. Mihail iti poate extrage aceste
energii si te poate ajuta sa intelegi si de unde au venit. Cere-i lui Mihail sa extraga din spatele
tau orice tip de energie plina de manie, rautate, invidie care ar putea fi trimisa de diferite
persoane. Oamenii nici nu realizeaza ce putere au gandurile, sentimentele sau cuvintele lor.
Arhanghelul Mihail este surprins in cele mai multe imagini purtand o sabie stralucitoare, de
foc, cu care taie toate fricile, temerile din noi si corzile prin care pierdem energie vitala. El te
ajuta enorm in a iti pastra puterea proprie oferita de Dumnezeu. Atunci cand faci
compromisuri din diferite motive: din teama de a nu pierde pe cineva, de a nu supara sau de a
nu iti pierde slujba, dezvolti niste corzi sau "stringuri" prin care dai celuilalt din puterea ta.
Atunci cand iti este frica de cineva, teama de o situatie sau cand stai si asculti toate problemele
celor din jur, chiar daca nu ai vrea acest lucru in acel moment, insa nu vrei sa ii superi, faci
diferite compromisuri. Si atunci dezvolti o coarda care pleaca din zona stomacului catre
cealalta persoana si transferi din puterea ta catre acea persoana. Transferi puterea ta, energetic:
cedezi tu si dai celuilalt. Puterea ta divina este situata in zona stomacului, in chakra plexului
solar. Mihail te poate ajuta sa iti mentii puterea proprie. Fiecare om are puterea lui si trebuie sa
si-o mentina intacta. Cere-i lui Mihail sa taie cu sabia lui de lumina orice corzi ar putea exista
intre tine si alti oameni, impiedicand astfel transferul de putere de la tine la altii. Nu ajuti pe
nimeni dandu-i din puterea ta. Este ca si cum hranesti pe cineva printr-un tub, in loc sa il ajuti
sa se hraneasca singur. Tu trebuie sa fii sanatos, vitalizat, ca sa poti ajuta pe altii. Cand ajuti pe
cineva trebuie sa o faci cu acceptul sufletului tau, altfel, invata sa spui "nu" intr-un mod
placut, traseaza-ti niste granite, echilibreaza actiunile de a oferi si de a primi si protejeaza-te.
Mihail ajuta foarte mult in curatarea ta de atasamentele unor entitati cu vibratii joase,
decedate, care nu au reusit sa se ridice complet in lumina si stau agatate de pamant. Aceste
entitati nu iti respecta liberul arbitru si incearca sa iti transfere tie diferite dependente pe care
le aveau in timpul vietii. Cand simti prezenta unor entitati in casa, cheama-l pe Arhanghelul
Mihail si roaga-l sa te curete pe tine si locul in care esti de orice astfel de prezente. Mihail ii va
ajuta pe cei decedati sa urce in lumina iar pe duhurile intunericului le va trimite in intuneric.
Arhanghelul Mihail te mai poate ajuta sa iti amintesti scopul tau in aceasta viata. Te ajuta sa
identifici pentru ce ai venit in aceasta viata. El are acces la Memoria Universala sau Memoria
Akasha, acolo unde se pastreaza orice memorie a Universului, inclusiv memoria sufletului tau.
Il poti ruga pe Arhanghelul Mihail sa te ajute sa iei cea mai buna decizie in ceea ce priveste
directia pe care trebuie sa mergi in viitor. Cand esti pus in fata situatiilor in care ai de luat
decizii cruciale, roaga-l pe Mihail sa te calauzeasca.
Cere la fiecare 12 ore Arhanghelului Mihail sa te imbrace intr-o lumina albastru-violet care sa
nu lase nimic sa se apropie de tine in afara de iubire.
Arhanghelul Mihail este extrem de saritor. De fiecare data cand este chemat, el vine.
Indiferent daca il chemi pentru protectie, pentru curatare, calauzire sau pentru suport. De
exemplu, daca ai probleme acasa, la masina, la birou pe parte de electrica, electronica, roaga-l
pe Mihail sa te ajute, pentru ca el este "specialistul" in aceasta privinta. De multe ori in timp
ce conduceam masina apareau probleme la motor sau pe parte de eelctrica si de fiecare data l-
am rugat pe Mihail sa ma ajute si am ajuns cu bine acasa.
In orice lucru pe care il fac si are legatura cu Divinitatea, il simt pe Mihail; chiar si cand citesc
o rugaciune. De fiecare data cand iti este frica sau simti o prezenta pe care nu o poti identifica
foarte clar, cheama-l pe Mihail si cere-i: " Arhanghel Mihail, Cel ce esti ca Dumnezeu, ajuta-
ma acum, apara-ma, protejeaza-ma, stai cu mine."
Si nu uita sa ii multumesti. Singura lui bucurie este sa te vada fericit si linistit.

METATRON
Metatron este "Cel ce serveste in spatele Tronului" sau "Cel ce sta langa Tronul Gloriei".
Arhanghelul Metatron este unul din cei doi arhangheli care initial au fost oameni. Patriarhul
Enoh care a fost ca un inger pe pamant, strabunicul lui Noe, a fost ridicat la ceruri cu tot cu
trup si a fost transformat de Dumnezeu in Arhanghelul Metatron. Cand vorbim despre Enoh,
vorbim despre scrieri sacre iudaice antice. In timpul vietii, Enoh a fost ridicat la ceruri si i-au
fost prezentate taramurile divine, lumea angelica, secrete ale universului. Dupa aceea a fost
trimis inapoi pe pamant sa scrie tot ce a vazut urmand ca la scurt timp sa fie ridicat definitiv la
ceruri, cu trup cu tot si transformat in Arhanghelul Metatron. Exista o serie de carti atribuite
lui Enoh printre care: "Cartea lui Enoh", "Cartile Secrete pe care Dumnezeu i le-a revelat lui
Enoh" si altele, in care putem regasi experientele traite de el in timpul acestor revelatii.
In religia iudaica, Metatron este considerat unul dintre Arhanghelii ce stau in permanenta in
preajma lui Dumnezeu, ba mai mult, el mai este denumit si Printul Metatron, avand primul
rang in Arborele Sefirotic (prima sefira) si reprezentand Coroana-Kether - Vointa Tatalui.
Pana sa aflu aceste detalii, Metatron mi-a transmis intr-unul dintre mesajele sale ca el nu mai
este Patriarhul Enoh, ca acum este Metatron si mi-a cerut sa il numesc de fapt "Printul
Metatron", fara sa imi dea vreo alta explicatie. Am respectat acest lucru, urmand ca, dupa
cateva luni, sa descopar in timpul cercetarilor mele sub calauzire divina ca el chiar este numit
Printul Metatron, asa ca il voi numi in continuare Print, dupa cum este voia lui. Deci daca
sunteti lucratori cu lumina si lucrati cu "Enoh", sper ca aceasta informatie sa va ajute. Chiar si
Arhanghelul Raziel il denumeste Printul Metatron in cartea pe care a lasat-o oamenilor pe
pamant (Cartea Arhanghelului Raziel).
Printul Metatron este o entitate extrem de puternica si complexa. Am reusit sa aflu doar cateva
dintre lucrurile cu care se ocupa el in mod special, insa in mod sigur pe parcursul studiilor
mele sau in timpul contactelor pe care le voi mai avea cu el voi afla si despre altele.
Este un arhanghel cu o energie masculina clara, implicat foarte mult in cunoasterea ezoterica
profunda si din punctul acesta de vedere as putea spune ca este destul de tehnic. El ajuta foarte
mult in curatari energetice, in curatarea chakrelor (a centrilor energetici), in eliminarea
blocajelor de natura energetica. El foloseste o forma energetica extrem de complexa denumita
"Cubul lui Metatron" sau "Floarea Vietii", cu ajutorul careia iti patrunde corpul din interior si
exterior in acelasi timp, prin crestetul capului si te curata energetic.
Tot Printul Metatron te ajuta in cresterea si educarea copiilor extrem de sensibili la celelalte
lumi: indigo, cristalini, curcubeu. Ei vin pe pamant cu o vibratie extrem de ridicata comparativ
cu nivelul general al omenirii, iar rolul Printului Metatron este sa ii ajute sa se acomodeze
acestor vibratii joase pe care ei le simt pe pamant. Parintii unor astfel de copii pot sa il cheme
oricand pe Printul Metatron in ajutor, iar el va fi cu toata inima acolo. Inclusiv acesti copii sau
tineri il pot contacta direct pe Printul Metatron si din acel moment vor dori sa lucreze cu el in
permanenta.
Printul Metatron pastreaza in continuare in cetele ceresti si denumirea de "Marele Scrib al lui
Dumnezeu", avand rolul sa transcrie, sa transmita secrete ezoterice ale Universului catre
omenire.
Printul Metatron poate fi perceput prin extrasimturi in mai multe feluri. Vizual el poate aparea
sub forma unor lumini violet si verde inchis. Energia lui este foarte puternica, mult simtita in
partea de sus a corpului, de la gat in sus si iti da senzatia de presiune puternica asupra capului;
are o vibratie foarte ridicata iar sunetul pe care il poti auzi este metalic. Il poti chema
pronuntand numele lui cu voce tare: METATRON.
In experientele proprii avute cu Printul Metatron, care nu au fost putine, el fiind unul dintre
indrumatorii mei principali, pot spune ca are o prezenta foarte puternica. Atunci cand intervine
in calauzire, iti este foarte greu sa spui ca nu ai inteles bine mesajul sau ca imboldul de a
actiona intr-o anumita directie este slab. Mesajele lui sunt foarte scurte si la subiect.
Interventiile sale in calauzire sunt foarte bine conturate, iar informatiile pe care le transmite
sunt determinante pentru momentul respectiv.
Multumesc Printului Metatron pentru calauzirea divina pe care mi-a oferit-o inca de la inceput
si pentru toate informatiile pe care mi-a permis sa le accesez!

GABRIEL
Gabriel inseamna "mesagerul lui Dumnezeu", are energie feminina si de aceea i se poate
spune si Gabrielle. Aura lui Gabrielle are culoarea cuprului. Gabrielle reprezinta si a noua
sefira in Arborele Sefirotic, manifestand pe Iesod - Fundamentul si reprezentand Ordinul
Ingerilor. Arhanghelul Gabrielle a adus vestile minunate despre nasterea Maicii Domnului, a
Proorocului Ioan Botezatorul si a Domnului Iisus Hristos. Gabrielle este un arhanghel ce ajuta
in conceperea, nasterea si educarea copiilor.
O poti ruga pe Gabrielle sa te ajute in conceperea de copii sau in procesul de adoptie, sa te
ajute sa intalnesti un suflet care sa se potriveasca cel mai bine pe vibratia sufletului tau, sa te
ajute ca acest proces de concepere sau de adoptie sa fie rapid, placut, armonios. Referitor la
cresterea copiilor, la educarea lor, roag-o pe Gabrielle sa te ajute sa trimiti si sa primesti iubire
de la copiii tai, sa fii rabdator, bland, cald, dar sa ramai in limitele responsabilitatii.
Arhanghelul Gabrielle te poate ajuta pe tine adultul sa ai grija de copilul din tine, din sufletul
tau. Iubirea pe care o transmite Arhanghelul Gabrielle copilului din tine este o iubire
maternala. Cere-i lui Gabrielle sa iti detoxifice inima, adica sa o curete de resentimente,
rautati, neiertari mai vechi; sa elimine aspecte din trecut care s-au pastrat in inima si nu
reflecta iubirea.
Cand esti in situatia in care trebuie sa ai grija de alte persoane: batrani, parinti, roag-o pe
Gabrielle sa te ajute in acest proces, sa iti dea rabdarea de care ai nevoie, sa te invete sa ceri
ajutor in aceasta activitate - daca ai nevoie sa aduci ajutor extern, sa primesti ajutor, sa
echilibrezi a oferi si a primi, sa inveti sa spui "nu" intr-un mod placut atunci cand nu poti face
niste lucruri care ti se cer, din diferite motive. Sa te ajute sa iti ierti parintii pentru orice greseli
ar fi putut sa faca si sa te ierti pe tine pentru orice crezi ca ai fi putut sa gresesti fata de ei.
Gabrielle, "mesagerul lui Dumnezeu", lucreaza cu tine si te ajuta sa fii un mesager la randul
tau. Daca iti place sa te exprimi prin arta pentru a transmite mesaje, daca iti place sa scrii, sa
comunici oamenilor, atunci roag-o pe Gabrielle sa te ajute. Ea te va ajuta sa iti faci timp pentru
aceste activitati, iti va deschide usile catre oameni, va fi un fel de manager al tau; va crea
oportunitati sa iti desfasori aceasta activitate de "mesager". Iti va dezvolta creativitatea, iti va
invinge temerile referitoare la exprimarea propriului adevar, la comunicarea in public. Iti va
inlatura teama de esec pe care o poti simti. Te va impinge de la spate sa faci ce ai de facut, sa
nu pierzi timpul, sa nu intarzii.
Gabrielle este un adevarat invatator pentru mine si este liderul ingerilor mei pazitori.
Intotdeauna am fost implicata in comunicare: am invatat pe partea aceasta, profesez in
marketing si lucrez si pe parte spirituala tot in aceasta directie. Cand am ceva de transmis altor
oameni o chem pe Gabrielle. De asemenea, cand am multe lucruri de facut, o rog pe Gabrielle
sa ma ajute. Sa fie managerul meu. Si intotdeauna rezolv toate problemele in timp util si intr-
un mod placut, eficient.
Va voi impartasi o experienta pe care am avut-o cu Gabrielle si care pentru mine a insemnat
foarte mult.
Studiam si practicam pe parte de dezvoltare spirituala personala; eram cufundata in studii
ezoterice, simtindu-i langa mine pe Dumnezeu, pe ingerii mei pazitori, pe arhanghelii si pe
maestrii elevati care imi sunt calauze in aceasta viata. Nu avusesem niciun client pana atunci.
Am primit un telefon prin care un lucrator cu lumina experimentat imi transmitea mesajul sa
lucrez de la distanta pentru fiul sau, impreuna cu arhanghelii. A urmat un moment de liniste si
i-am transmis persoanei respective ca voi intreba arhanghelii. M-am simtit smulsa din lecturile
mele si din practicile mele personale si pusa brusc intr-o situatie necunoscuta mie. Ma
gandeam: "cum sa lucrez pe cineva de la distanta cu arhanghelii, cand eu nu am mai facut
acest lucru niciodata pentru nimeni, nici macar fata in fata? Aceste lucruri sunt pentru oameni
experimentati nu pentru mine." Atunci am vazut chipul lui Gabrielle, razand la mine si de
mine si spunand: "Curaj, toate au un inceput! Vei sti cum sa faci, vei reusi. Noi lucram prin
tine." Si asa a fost… Am avut incredere in Gabrielle si am simtit toti arhanghelii langa mine,
pentru ca de fapt ei lucrau in echipa cu mine. Atunci am invatat si cum sa ma protejez cand
lucrez cu alti oameni. Totul s-a petrecut natural, parca faceam acest lucru de foarte mult timp.
Am rugat-o pe Gabrielle sa fie cu mine in fiecare secunda, sa intervina direct in viata mea,
pentru ca aceasta este voia mea si pentru ca atunci cand ma ajuta, e ca si cum am langa mine o
mama, o prietena si un manager, toate in acelasi timp si imbinate intr-o armonie perfecta.
"Multumesc, draga mea Gabrielle. Intotdeauna gasesti cuvintele potrivite care sa ofere
oamenilor incredere in a-si urma visele. "

JOFIEL
Jofiel sau "Frumusetea lui Dumnezeu" mai este cunoscuta si sub denumirile: Iofiel, Zophiel,
Yofiel. Are o energie feminina a frumusetii si a iubirii si o voi numi Jofielle, pentru ca
debordeaza de feminitate. Culoarea care o caracterizeaza este roz inchis, de fucsia (trandafirii
roz inchis) si iti aduce frumusetea in ganduri, sentimente, actiuni, mediul inconjurator, aspect
personal. Pe parte de clarsimtire o poti percepe pe Jofielle printr-un miros puternic de
trandafiri. Poti sa inchizi ochii si sa te simti inundat de o lumina roz inchis cu miros puternic
de trandafir.
Jofielle te poate ajuta sa aduci sentimentele si gandurile frumoase la un nivel de incredere,
optimism, pozitivism. Jofielle iti lumineaza mintea; te ajuta sa obtii o conectare mentala clara
cu Divinitatea; iti ajuta mintea sa emita ganduri frumoase, pline de iubire, optimism.
Jofielle te ajuta folosind atractia iubirii; te ajuta sa te armonizezi cu cei din jurul tau. Aduce in
jurul tau oameni cu aceeasi vibratie ca a ta. Te ajuta sa iti ridici vibratia de iubire fata de
oameni. Cu lumina ei vindecatoare si plina de iubire, Jofielle lucreaza la nivelul inimii tale si a
centrului energetic al inimii, ajutandu-te sa iti infrumusetezi sentimentele, sa iesi din
carapacea cu care te inconjori, sa elimini sentimentele de gelozie, invidie, rautate. Ii poti cere
lui Jofielle sa te ajute sa alungi negativismul din ganduri si din sentimente si sa te ajute sa iti
deschizi chakra inimii prin acea infuzie de lumina roz inchis. Rozul este culoarea iubirii
universale.
Jofielle te poate ajuta si in infrumusetarea spatiului in care traiesti zi de zi, fie ca vorbim
despre locul de munca, fie ca vorbim despre casa in care locuiesti. Cere-i sa te ajute sa aduci
frumusetea in spatiul inconjurator si s-ar putea sa simti nevoia sa incepi sa reamenajezi in jurul
tau. Ii poti cere lui Jofielle sa iti ofere tot ajutorul de care ai nevoie, de la resurse financiare, la
specialisti, idei si timp.
Daca lucrezi in domeniul artei, Jofielle te poate ajuta sa exprimi frumosul prin arta, indiferent
daca vorbim de muzica, pictura.
Frumusetea exterioara este o imagine a frumusetii interioare dar o poti chema alaturi de tine pe
Jofielle cand te ocupi de aspectul tau fizic.
Desi pare a fi un arhanghel gingas si fragil, Jofielle este foarte des chemata cand luam contact
cu alte lumi, alaturi de Mihail, pentru a aduce mesaje pline de iubire, de optimism, pentru a
asigura o atmosfera de liniste, relaxare, pozitivism si pentru a bloca orice intruziuni negative
in timpul acestor contacte.
Jofielle este o prietena draga la care am apelat cu fiecare ocazie cand am vrut sa aduc un plus
de frumusete in viata mea, fie ca era vorba de aspectul exterior, de reamenajarea casei, de
sentimente si nu in ultimul rand - si este foarte important - , cand era vorba de ganduri. Este
foarte usor sa ne facem rau prin ganduri, cuvinte, sentimente si o rog de fiecare data pe Jofielle
sa aiba grija de acest aspect. Jofielle isi face simtita prezenta intr-un mod foarte jovial, vesel,
glumet.
Pot spune ca m-a trezit intr-o noapte cu un puternic miros de trandafiri si imi amintesc cum
stateam treaza, pe intuneric si miroseam acel parfum puternic si placut, zambind si
multumindu-i lui Jofielle pentru gestul frumos, neobisnuit si amuzant. A doua zi de dimineata,
cineva mi-a adus un trandafir roz si in acel moment am simtit cum inima mea este inundata de
un sentiment puternic de iubire fata de tot ce era in jurul meu. Era modul lui Jofielle de a-mi
ura o zi minunata.
Mesajele ei sunt pline de cuvinte cum ar fi "frumusete", "iubire", "optimism". Iar daca iti
amintesti sa ii ceri ajutorul, vei fi placut si puternic impresionat. Este o prietena minunata.

ARIEL
Ariel sau "Leoaica lui Dumnezeu" - eu ii spun Arielle pentru ca are o energie extrem de
feminina si este un Arhanghel al Naturii impreuna cu Hanielle. Culoarea care o caracterizeaza
este roz pal. Cand vezi scantei roz pe langa tine sau lei, leoaice - brusc in imagini, Arielle e
prin preajma sau incearca sa iti spuna ceva. Daca intr-o anumita perioada simti nevoia sa ai
roz deschis pe langa tine, incearca sa intelegi ce doreste Arielle sa iti spuna.
Arielle este asociata cu natura, cu Planeta Pamant, cu spiritele naturii. Te ajuta in tehnicile de
impamantare, de a "fi in corp"; te indruma in diferite feluri spre natura, sa te incarci energetic
din natura, sa protejezi natura, sa vindeci prin natura. Ea este conectata cu toate vietuitoarele
naturii, in mod special cu cele din apa. Te poate indruma spre tehnici de vindecare care tin de
natura si aici lucreaza strans si cu Rafael.
Pentru ca Arielle este strans asociata cu Gaia, Spiritul Pamantului, ea te va ajuta in
echilibrarea centrilor energetici, in calibrarea la frecventele Pamantului, sa te simti mai legat
de pamant in ceea ce priveste concentrarea si trairea activa in prezent. Daca ti se intampla sa
iesi din corp, sa tinzi spre spatiu, atunci o chemi pe Arielle sa te ajute sa te ancorezi in corpul
fizic.
Arielle lucreaza cu spiritele naturii si te poate ajuta sa te conectezi cu ele; aici ne referim la
zane, gnomi, elfi, ondine si alte astfel de spirite care de altfel sunt foarte reale si foarte des
percepute mai puternic de copii decat de adulti. Arielle te va ajuta sa te calibrezi la frecventele
acestor spirite pentru a le putea percepe mai usor.
De asemenea, daca te simti atras de natura, de plante, de animale, de pasari, roag-o pe
Arielle sa te ajute sa descoperi daca scopul vietii tale are legatura cu ajutorarea naturii si a
animalelor. De exemplu daca te atrag plantele si vindecarea prin plante, poti sa ii chemi pe
Rafael si pe Arielle sa te ajute sa te dezvolti pe aceasta directie. Daca iubesti animalele in mod
deosebit, simti ca ai o comunicare mai puternica pe aceasta parte, simti nevoia sa le ajuti, sa le
vindeci, roag-o pe Arielle sa te indrume, sa te ajute, sa iti scoata in cale oportunitati. Ea te
poate ajuta sa comunici cu ele. Pe parte de vindecare a animalelor, roaga-l si pe Rafael sa te
ajute.
Fiind puternic asociata cu Pamantul, Arielle te ajuta cu tot ce ai nevoie in viata
pamanteasca: siguranta financiara, casa, familie, munca; te ajuta sa rezolvi problemele de zi cu
zi. Ea aduce prosperitatea in viata ta. Te ajuta sa te simti bine in corpul tau si in acesta viata de
pe Pamant. De asemenea, te ajuta sa te integrezi intr-un grup de oameni, sa stabilesti granitele
proprii, sa interactionezi cu ceilalti in asa fel incat sa fie bine si pentru tine si pentru ei.
Arielle este un arhanghel care isi face simtit ajutorul foarte puternic, aproape miraculos, in
toate privintele. Toti oamenii pe care i-am indrumat sa ii ceara ajutorul in problemele de zi cu
zi: pe parte financiara, sociala, cu locuinta sau in situatii in care intrau si nu mai gaseau iesirea
pentru ca se parea ca problemele nu se mai sfarseau, au revenit si mi-au spus ca Arielle i-a
ajutat miraculos. Important este sa ii ceri ajutorul si sa o rogi sa rezolve ea problemele cum
crede ea ca este mai bine, nu cum crezi tu ca este mai bine. Ea isi face simtita prezenta prin
rapiditatea ajutorului pe care ti-l ofera.
De fiecare data cand tindeam mai mult spre spatiu decat spre pamant, cand eram extrem de
incarcata energetic dupa diferite lucrari, imi scotea in cale oportunitati sa petrec timp in
natura, sa ma descarc, ma ajuta sa ma conectez la spiritul Pamantului, sa imi ajut sufletul sa fie
mai stabil in corp, sa ma echilibrez si sa iau din vitalitatea naturii. Am cunoscut oameni care
lucreaza cu Spiritele Naturii la fel de mult cum lucrez eu cu ingerii si imi povesteau despre
suportul pe care l-au primit de la Arielle in conectarea cu aceste fiinte magnifice.
Eu i-am cerut lui Arielle sa intervina in viata mea de fiecare data cand este cazul, cum crede
ea, fara ca eu sa ii mai cer ajutorul si am vazut cum atunci cand aveam nevoie de ceva anume,
de exemplu de contactul cu energia pamantului, "aranja" in asa fel incat sa ajung in mijlocul
naturii, prin persoane diferite, sa pun picioarele pe pamant sau sa meditez intr-un fel anume, in
asa fel incat sa imi iau din acest mediu energia vitala de care aveam nevoie. In ceea ce priveste
viata de zi cu zi, cand plec sa cumpar ceva sau imi fac anumite planuri care presupun si
aspecte financiare, pur si simplu o rog pe Arielle sa participe si ea la construirea lor, in asa fel
incat totul sa iasa bine.
Este minunat sa te lasi in mainile lui Arielle; sa o lasi sa iti faca viata mai frumoasa decat ti-o
poti face singur.
Iti multumesc draga mea Arielle, pentru ca esti "aici" cand am nevoie de tine.

HANIEL
Haniel inseamna "Gratia lui Dumnezeu". I se mai spune si Aniel, Anael, Anauel. Hanielle are
energie feminina si este unul dintre Marii Arhangheli ce manifesta esenta lui Dumnezeu. In
Arborele Sefirotic, Haniel manifesta Victoria, Nezach, fiind din acest punct de vedere in
fruntea Principatelor (este a saptea sefira). Hanielle este asociata cu Luna, cu ciclurile Lunii,
cu dezvoltarea darurilor pe care le primim de la Dumnezeu: clarvederea, clarauditia,
clarcunoasterea, clarsimtirea. Lumina lui Hanielle este alb-albastrui, la fel cum este culoarea
emanata de Luna.
Indiferent daca esti barbat sau femeie, ai in tine atat energii feminine cat si energii masculine.
Si intotdeauna este bine sa existe un echilibru intre aceste energii. Energiile feminine se refera
la receptivitate, la a primi, in timp ce energiile masculine se refera la a oferi. Fiecare om
trebuie sa primeasca si sa ofere, in egala masura. Atunci cand exista dezechilibre, intalnim
oameni care ofera tot timpul dar nu primesc nimic sau oameni care primesc tot timpul si nu
ofera nimic. Hanielle ajuta in realizarea acestui echilibru si in mod special in cresterea
energiilor feminine, aici referindu-ne la a primi, la a acepta sa primesti, la a fi receptiv la ce
primesti, acest lucru putand sa insemne sa vrei sa primesti ajutor, idei, raspunsuri la rugaciuni.
Aceste energii feminine sunt extrem de importante in dezvoltarea simturilor extrasenzoriale,
deoarece prin ele primesti informatii, ajutor, calauzire.
Lumina Lunii si a lui Hanielle invoca in tine energia feminina, te ajuta sa fii mai puternic, mai
increzator, mai constient de limitele tale si de puterea ta. "Baile de luna" sunt datatoare de
echilibru si forta de viata si sunt la fel de benefice ca "Baile de soare". Cand esti afara sub
lumina Lunii, roag-o pe Hanielle sa te inunde in culoarea sa alb-albastrui si sa readuca
echilibrul in energiile corpului tau.
De asemenea, Hanielle te va ajuta sa inveti sa primesti. Ea te invata ca trebuie mai intai
sa accepti sa primesti ajutor. Daca, de exemplu, iti doresti sa vezi aure, ingeri, sa ai dezvoltate
diferitele daruri divine, sa ai mai multa intuitie, este extrem de important sa accepti aceste
daruri, sa spui ca le vrei si ca le accepti, inainte ca ele sa se manifeste. Astfel vei deveni mai
deschisa la manifestarile intuitive, iar aceasta receptivitate reprezinta baza dezvoltarii darurilor
metafizice. Este important sa oferi, sa lucrezi mult, sa depui efort, insa este important sa si
accepti ajutor, sa primesti, sa fii receptiv la ajutor. Invata sa iti dezvolti energia feminina,
adica sa spui "multumesc, primesc, accept sa primesc". Spune-i lui Hanielle ca vrei sa inveti
sa primesti si ca accepti sa primesti ajutorul si receptivitatea de care ai nevoie si sa te ajute sa
manifesti aceasta deschidere.
Hanielle te ajuta sa recunosti calauzirea divina pe care o primesti ca raspuns la rugaciunile
tale. Aceasta calauzire poate veni prin intuitie, clarvedere, clarauditie, clarcunoastere,
clarsimtire. Te ajuta sa constientizezi mesajele pe care le primesti prin aceste simturi, ca fiind
raspunsuri la intrebarile tale, te ajuta sa le diferentiezi de imaginatia ta. Cere-i lui Hanielle sa
te ajute sa stii clar cand mesajele pe care le primesti vin de la Divinitate. 
Roag-o pe Hanielle sa iti deblocheze chakrele corespunzatoare darurilor divine: chakra
coroanei pentru clarcunoastere, chakra celui de-al treilea ochi pentru clarvedere, chakra inimii
pentru clarsimtire, chakrele urechilor pentru clarauditie. Cere ajutorul lui Hanielle in orice
aspect din viata ta in care tu simti ca este nevoie de echilibru si de receptivitate crescuta.
De fiecare data cand vei simti ca ai daruri dar nu le poti manifesta cum trebuie, cand vei simti
ca dai mai mult decat primesti in viata, cand vei simti teama in a-ti manifesta darurile, cand
vei simti dezechilibru intre energiile masculine si feminine, cheam-o pe Hanielle sa te ajute.
Ea va fi foarte activa in noptile cu Luna in crestere, adica in zilele dinspre sfarsitul lunilor
calendaristice.
Si nu uita ca atunci cand primesti, oferi de fapt altcuiva placerea de a oferi.
Fie ca Hanielle sa fie cu tine si sa aduca, in modul ei subtil, echilibrul de care ai nevoie in
viata!

RAFAEL
Numele lui Rafael inseamna "Dumnezeu vindeca", iar culoarea care il reprezinta este verde
smarald. Este un arhanghel cu o energie masculina puternica. Rafael este prezent si in
Arborele Sefirotic, fiind a opta sefira, manifestand pe Hod, Gloria lui Dumnezeu si
reprezentand ordinul Arhanghelilor.
Cand lucrezi pe vindecari, Rafael este un prieten de nadejde. De fiecare data cand il chemi si
vizualizezi lumina sa sfanta vindecatoare, simti la nivel fizic ajutorul lui, poti simti cum isi
plimba mainile deasupra corpului tau. Intotdeauna vine cand este chemat. Daca esti atras de
culoarea verde, gandeste-te la Rafael. Cand nu te simti bine, gandeste-te la lumina verde
smarald a lui Rafael inconjurandu-ti corpul, inspir-o, imagineaza-ti cum patrunde in fiecare
celula a corpului tau si vei simti o ameliorare. Forta gandului si a imaginatiei declanseaza
fortele atractiei si are un impact enorm asupra ta si a celor din jur.
Rafael te ajuta sa rezolvi multe dezechilibre pe care le poti avea la nivel fizic dar si
comportamental si aici ma refer la dependente comportamentale sau legate de alimentatie.
Rafael poate lucra pe corpul tau energetic, pe aura ta, ajustand frecventele si curatand campul
tau energetic de orice blocaje, entitati, toxine, atacuri mediumnice. Trebuie doar sa ii ceri
ajutorul si sa confirmi ca accepti sa si primesti ajutorul lui. De restul se va ocupa Rafael.
Cand simti ca ai energie puternica in maini, cheama-l pe Rafael sa te calauzeasca, sa te ajute
sa intelegi aceasta energie, sa o controlezi, sa o faci sa fie parte din tine;Rafael poate sa te
indrume spre anumite cursuri pe care sa le urmezi, sa iti aduca la indemana carti pe care sa le
citesti, sa te ajute financiar pentru a te putea dezvolta pe aceasta parte. De altfel, Rafael se
implica in orice fel de vindecare: sufleteasca, mentala, fizica. El te ajuta sa intelegi daca
scopul vietii tale are legatura cu vindecarea si mai precis cu ce fel de vindecare, prin ce
modalitate. Se dezvolta din ce in ce mai multe terapii care, de altfel, exista din timpurile
stravechi cum ar fi: vindecarea prin plante, aromaterapie, stiinta cristalelor, toate fiind axate pe
vindecare, dar nu numai.
Vindecarea in care te poti implica poate sa tina si de animale, nu doar de oameni. Daca simti
orice fel de inclinatie spre vindecari, de orice fel, roaga-l pe Rafael sa iti clarifice aceste
aspecte si sa fie cu tine in fiecare pas pe care il faci pe aceasta cale. Sa stii ca niciodata nu ii
vei cere prea mult. Va fi cu tine.
Pot spune din proprie experienta ca Rafael este un arhanghel care niciodata nu se lasa asteptat
atunci cand ii ceri ajutorul. Este gata sa lucreze prin tine de fiecare data cand ii ceri acest
lucru, pentru ca Dumnezeu lucreaza prin ingerii sai si prin noi, nu lucram noi direct. De
fiecare data cand primesc o intrebare legata de sanatate, il vad pe Arhanghelul Rafael in fata
mea, undeva mai sus, dandu-mi raspunsuri imediate si clare. De multe ori nici nu apuc sa il
chem si isi face simtita prezenta. Este un prieten de nadejde.
Cand ma simt rau, ma invata ce cristale sa iau de langa mine, ce sa cer spiritelor acelor
cristale, unde sa le tin, cum sa tin mana receptiva (stanga) pentru a primi energia lui, cum sa
tin palma pentru a recepta mai rapid energia lui. Imi conduce efectiv mana. Il vizualizez in
fata mea cum inspira, cum tine aerul in corp si il trimite spre locul cu probleme, cum expira,
aratandu-mi sa fac la fel, odata cu el. Ma pune pe picioare in cateva minute.
Inainte a de a-i multumi lui Rafael, as dori sa fac niste precizari referitoare la maini. Unii
oameni, cum este cazul meu, au maini "cercetatoare" - cum spunea o prietena de-a mea -
care identifica atasamente energetice, pierderi de energie. Mi se mai intampla, in mod natural,
cu acordul celuilalt, sa ii pun mana mea receptiva pe frunte si sa intru imediat in alte
dimensiuni in care mi se arata lucruri referitoare la persoana cealalta. Acest lucru tine de
clarsimtire. Am avut o intalnire cu Dana, aceasta prietena a mea, care are o capacitate
deosebita de vindecare cu mainile, sub patronajul lui Rafael. In timp ce imi plimbam mainile
deasupra ei sau mi-am pus mana pe fruntea ei, ea incerca sa imi "cunoasca" mai bine mainile.
Ea avand un camp energetic foarte puternic, nu a simtit mainile mele foarte puternic, energia
ei asimiland energia din palmele mele. Insa atunci am putut face deosebirea clara intre maini
utilizate in mod clar pentru vindecare si maini "cercetase", de identificare. Cand ne-am
apropiat mainile, eu ii simteam palmele arzand in timp ce ea le simtea pe ale mele de o caldura
aparte. Insa in momentul in care am detectat prin cercetare ca pierde energie in zona spatelui si
a intervenit Rafael care a lucrat prin mainile mele, ea a reusit sa simta energetic cum i se
lucreaza in zona spatelui. I-am explicat ca atunci a intervenit Rafael in mod clar si era normal
sa ii simta energia.
O alta experienta interesanta care tine de utilizarea mainilor am avut-o cu un cristalin, in
timpul cursului pe care l-am urmat sub indrumarea lui Doreen Virtue. El mi-a transferat prin
maini, de fapt prin degetele "aratator" de la ambele maini, energia extrem de puternica a unui
ghid spiritual, maestru ascendent, cu care lucrez si care ii si coordoneaza pe ceilalti ghizi
spirituali ai mei. Eu comunicam cu acest maestru ascendent in vis sau prin mesaje scrise,
neavand la acel moment capacitatea de a intra direct in contact cu energia sa de foc. Chiar si in
vis, imi raspundea la ce nu intelegeam prin cuvinte de foc care ii ieseau pe gura. Aveam
nevoie sa imi deschid niste chakre transcedentale (situate deasupra organismului uman) si de o
pregatire energetica speciala la nivelul corpului pentru a primi acea energie direct, fara sa imi
dauneze. Acest om cristalin, insa, avand acces la energii foarte puternice venite de foarte de
Sus, a acceptat la cererea maestrului meu elevat si cu acceptul meu, sa fie un canal de
armonizare si de transfer in acelasi timp, a energiei de foc de la maestrul meu la mine. Acel
om a adus acea energie la un nivel accesibil organismului meu, nu doar mi-a transferat-o. Pot
spune ca am simtit o caldura foarte puternica in tot organismul, transferata in mine prin
atingerea anumitor chakre, doar cu aceste doua degete.
Deci mainile pot indeplini diferite functii din punct de vedere energetic iar Arhanghelul Rafael
alaturi de alti cativa Arhangheli cum ar fi Printul Metatron sau Arhanghelul Sandalfon, pot
ajuta in cresterea nivelului de vibratie si in dezvoltarea centrilor energetici din maini, in scop
de vindecare dar si in scop de transfer energetic si informational care nu tine neaparat de
vindecare ad literam.
Rafael iti multumesc pentru ca esti langa mine cand am nevoie si pentru ca ai acceptat, la
cererea mea, sa intervii imediat cand am nevoie, fara sa te mai chem eu.

JEREMIEL
Jeremiel sau "Mila lui Dumnezeu" este un arhanghel pe care eu il percep extrem de subtil insa
te ajuta foarte mult in vindecarea emotionala. Daca spui iertare, spui Jeremiel.
Dupa ce iesim din aceasta lume, Jeremiel ne ajuta sa revizuim viata pe care tocmai am
incheiat-o. Insa ne ajuta si in timpul vietii: sa revizuim viata pe care am avut-o pana in
prezent, sa corectam ce este gresit, sa gasim cauzele unor traume din prezent ducandu-ne
inapoi in alte vieti, sa iertam si sa facem fata schimbarilor necesare in viata, prin iertare.
El ne ajuta sa avem compasiune fata de noi si fata de ceilalti. Ne duce in trecut si ne atrage
atentia asupra unor situatii neplacute, incercand sa scoata in lumina lucrurile bune pe care a
trebuit sa le invatam. Cea mai puternica modalitate de vindecare emotionala are loc prin
iertare. Acest lucru nu inseamna ca cine ti-a gresit a facut un lucru bun, ci trebuie doar sa
refuzi sa mai mentii in tine acele toxine specifice neiertarii.Si daca nu poti ierta faptele cuiva,
atunci poti ierta persoana in sine. Astfel ca, privind din aceasta perspectiva, atunci cand ierti
pe cineva iti faci bine in primul rand tie si apoi celuilalt, pentru ca te eliberezi de o incarcatura
pe care o porti cu tine si care iti face rau, nu bine. Iti oferi acest dar de a obtine linistea
interioara prin mila si compasiune. Il poti chema pe Jeremiel sa te ajute in acest proces, sa iti
scoata la suprafata acele situatii care trebuie vindecate prin iertare.
Si este bine sa incepi cu tine insuti, pentru ca s-ar putea ca in multe situatii sa te invinovatesti
de lucruri care crezi tu ca nu trebuiau facute, dar trebuie sa stii ca nimeni nu este perfect si ca
invatam pe tot parcursul vietii.Trebuie sa te armonizezi cu copilul din tine. Apoi e bine sa te
gandesti la parinti, la copii, frati, surori, rude, parteneri, prieteni.
Acest proces al iertarii este de durata, insa este extrem de important sa vrei sa il incepi, sa ceri
ajutor in aceasta directie, sa il rogi pe Jeremiel sa te ajute sa vindeci toate situatiile din trecut si
sa elimine acest tipar repetitiv de a mentine neiertarea in viata ta de zi cu zi.
Iertarea nu este un proces vizibil si tine foarte mult de interiorul nostru, de aceea si lucrarile
lui Jeremiel pot fi considerate mai subtile decat ale altor arhangheli. Sunt oameni care pot
spune ca au iertat pe o persoana care le vine in minte cand lucreaza cu Jeremiel. Dar acele
persoane pot descoperi de exemplu, la un moment dat, ca de fapt adultul a iertat insa copilul
din el, copilul interior nu a iertat. Am putea spune ca Jeremiel lucreaza cu o parte extrem de
sensibila a noastra, el lucreaza foarte mult cu sufletul nostru si cu inima noastra si stie sa fie un
confident de nadejde, de o subtilitate extrem de rara. Poti sa lucrezi cu el pe cele mai intime
subiecte ale tale; le veti sti doar voi doi. El ajunge intr-un loc in care ego-ul nu se poate
manifesta.

AZRAEL
Azrael sau "Dumnezeu ajuta" este un arhanghel deosebit, inconjurat de mult mister, mai tacut
decat alti arhangheli, insa extrem de atent si grijuliu. El este arhanghelul care ajuta sufletul sa
se desprinda de trup in momentul in care mergem pe lumea cealalta. Si are grija ca sufletul
nostru sa ajunga acolo unde trebuie si sa nu fie atacat sau rapit de duhurile intunericului pe
parcursul calatoriei sale. Ofera consolare sufletului dupa ce iese din trup, dar ajuta cu
consolare si pe cei ramasi in viata.
In timpul unor lucrari pe care le-am avut, am putut sa il vizualizez pe Azrael ca pe o lumina
alba si scantaietoare, ca artificiile mici pe care le tii in mana. Si percep aceasta lumina ca fiind
rece. As putea spune scantei albe de gheata. Ca forma umana, el imi apare inalt, slab, extrem
de sobru, cu capul acoperit mai tot timpul si cu pelerina de culoare inchisa. Stilul lui de a
comunica este extrem de sobru si de hotarat. Dupa cum spuneam, in ciuda aspectului sau
auster sau a modului sau de comunicare, Azrael este un arhanghel extrem de atent, grijuliu si
da un sentiment foarte puternic de siguranta.
Eu lucrez foarte mult cu Azrael in contactarea celor plecati din lumea noastra pamanteasca.
Pentru mine, Azrael reprezinta cea mai sigura cale de a comunica celor dragi plecati.
Intotdeauna primesc raspuns referitor la ei si, de asemenea, ma atentioneaza foarte puternic
cand ei au ceva sa imi comunice. De multe ori cand incercam sa luam legatura cu cei decedati
pentru a ne consola sufletele sau pentru a afla cum le putem ajuta sufletele, nu reusim. Insa
Azrael a intervenit intr-o anumita situatie si mi-a aratat acele persoane decedate aflandu-se pe
niste taramuri din care nu ne pot auzi si apoi mi-a explicat cum putem ajuta acele suflete, prin
ce actiuni, prin ce rugaciuni. Cand iti este dor de cei dragi plecati, daca vrei sa stii cum ii poti
ajuta, roaga-l pe Azrael sa gaseasca el o cale prin care sa poti primi vesti.
Cand esti inca in viata, Azrael te ajuta sa te vindeci de orice dureri din trecut cauzate de
pierderi: pierderea celor dragi sau pierderea unor relatii la care tineai. El poate identifica un
anumit tipar care se poate repeta si poate impiedica atractia pe care o poti avea in a manifesta
acel tipar repetitiv al pierderilor. Roaga-l sa te ajute in aceasta privinta. Daca ai relatii confuze
in viata ta, il poti ruga pe Azrael sa iti arate adevarul despre acele relatii si ce pasi sa urmezi.
In cazul in care esti medium, esti sensibil la lumea de pe celelalte taramuri sau ii consolezi pe
altii care trec printr-o durere cauzata de pierderea cuiva drag, cere-i lui Azrael sa te ajute in
munca ta. Azrael, iti ofera protectie pentru ca tu sa treci peste sedintele cu oamenii doar cu
energia ta, iar energia celorlalti sa alunece pe langa tine asa cum aluneca apa pe langa dig, fara
sa treaca de el. In acest fel tu esti protejata de energii joase in timp ce ii ajuti pe altii sa treaca
peste durerile lor.In timpul lucrarilor pe care le-am avut pentru diferiti oameni, Azrael a
intervenit foarte ferm in ceea ce priveste protectia impotriva duhurilor intunericului, ma refer
in special la cele care stau la granita dintre lumi, precum si in ceea ce priveste protectia
impotriva unor suflete plecate dintre noi dar de o vibratie mai joasa. In rugaciunile pe care le-
am primit pentru alti oameni, in mesajele primite pentru ei pe parte de protectie, Mihail si
Azrael erau considerati o echipa. Ei se completeaza perfect pentru a-ti oferi singuranta de care
ai nevoie in a efectua anumite lucrari de medium - comunicare cu cei plecati, de curatare
energetica a unor locuri si nu numai.Multumim Azrael pentru ca ne consolezi, ne protejezi si
ne ajuti sa intelegem ca viata este un ciclu neintrerupt de inceputuri si sfarsituri.
RAGUEL
Raguel, al carui nume inseamna "Prietenul lui Dumnezeu" este un Arhanghel al Relatiilor. El
aduce armonie in relatiile pe care le ai, vindeca relatiile trecute si prezente si te ajuta sa
interactionezi cu oamenii intr-un mod mai placut. Culoarea care il reprezinta este un bleu
deschis, asa cum este cerul senin.
Raguel lucreaza foarte mult pe chakra inimii, acolo unde se gasesc iubirea, iertarea . Si te
indeamna sa lucrezi mai intai cu copilul din tine. Relatia ta cu copilul din tine este extrem de
importanta si am dezvoltat acest lucru in alt loc pe website. Copilul din tine primeste toate
emotiile foarte puternic, fara sa aiba filtrul adultului. Cand nu esti in armonie cu copilul din
tine, nu functionezi ca un tot unitar, nu te poti dezvolta sanatos din punct de vedere spiritual,
mental si nu numai. Sunteti ca doua entitati in acelasi trup, in loc sa fiti Una. A lucra cu
copilul din tine inseamna a lucra cu tine insuti, a cerceta relatia pe care o ai tu cu tine. Raguel
te poate ajuta foarte mult in acest aspect: in a aduce armonie in interiorul tau, in a te ajuta sa te
ierti pe tine pentru ce crezi tu ca ai gresit, pentru ca poate nu te ridici la nivelul pe care ti-l
doresti, pentru ca te subapreciezi, pentru cuvintele grele pe care poate le-ai spus. Raguel te
indeamna sa accepti sa te simti iubit, sa iti permiti sa simti iubirea.
De asemenea, Raguel te ajuta sa aduci armonia in relatiile cu parintii tai, in mod special cu
mama ta. El te poate ajuta sa vindeci toate relatiile pe care le-ai avut cu mamele tale in toate
vietile; iti poate armoniza karma. Tu poti vindeca relatiile pe care le-ai avut cu parintii tai si
daca ei au decedat. Tot ce trebuie sa faci este sa stabilesti aceasta intentie, sa spui ca vrei acest
lucru si sa ii ceri Arhanghelului Raguel sa te ajute in aceasta privinta, sa taie toate
atasamentele energetice negative dezvoltate cu ei. Relatiile pe care le-ai avut cu parintii tai
seteaza relatiile pe care le vei avea in continuare in viata. Raguel te poate ajuta sa te
concentrezi pe divinul din fiecare, nu pe orgoliul din fiecare. Daca ai suferit traume, violente
din cauza parintilor tai, accepta sa lasi trecutul in urma, sa te desprinzi de el si roaga-l pe
Raguel sa te ajute in aceasta directie. Cand esti manios pe cineva, tii in tine toxine care in
primul rand iti dauneaza tie, iti faci rau singur, in plus fata de raul pe care ti l-a facut altcineva.
Si asa poti continua cu rudele tale, cu prietenii tai, cu relatiile pe care le-ai avut si care au
nevoie de vindecare. Roaga-l pe Raguel sa te ajute in fiecare dintre cele care iti vin in minte;
sa te elibereze de toate sentimentele negative si mergi mai departe.
Daca in prezent ai relatii conflictuale cu cineva anume, roaga ingerii pazitori ai acelei
persoane sa te ajute in aceasta privinta. Cere-le sa aduca pace, iertare si linisite in relatie. Lui
Raguel ii poti cere sa preia toate relatiile pe care le ai in prezent si sa le vindece, armonizeze,
sa le curete, sa le purifice, asa cum stie el.Raguel m-a ajutat foarte mult in relatiile de zi cu zi.
Cand am relatii mai tensionate cu cineva anume, il rog pe Raguel sa imi trimita lumina bleu
deschis, care sa ma patrunda, sa ma inconjoare si sa se reverse ca o mare in jurul meu. Si
fiecare om care incearca sa ajunga la mine cu cuvantul, gandul, fapta, sa trebuiasca sa inoate
prin aceasta mare a armoniei, a linistii si totul sa ajunga la mine armonizat, curatat de orice
energie negativa. Si, in acelasi timp, ii cer lui Raguel sa ma ajute ca orice gand al meu, orice
fapta, intentie, sa treaca mai intai prin aceasta mare, sa inoate in ea si sa se curete total de orice
murdarie energetica; sa ajunga curata si armonioasa la celalalt. Daca nu ai timp sa faci aceste
lucruri, doar roaga-l pe Raguel sa te ajute intr-o anumita relatie si o sa vezi schimbari.
CHAMUEL
Chamuel inseamna "Vederea lui Dumnezeu" sau "Cel ce-L vede pe Dumnezeu" si ESTE
MAGNIFIC. I se mai spune si Kamuel, Camael sau Camiel. Energia lui este masculina.
El iti gaseste orice. Orice cauti in general, atat cheile de la masina cat si drumul in viata. Cand
Satan a fost alungat din sferele inalte, Chamuel a fost ales sa manifeste Puterea lui Dumnezeu
- Geburah - in Arborele Sefirotic (este a cincea sefira din cele 10). Inainte, aceasta pozitie era
ocupata de Satan. Eu il vizualizez pe Chamuel cu o lumina roz-rosiatica, foarte aproape de
rosu.
Chamuel este ca un controlor de trafic aerian. El vede in toate directiile si poate sa gaseasca
tot ce iti trebuie tie. Pe Chamuel il chemi cand pierzi ceva. In aceasta privinta, intotdeauna m-a
ajutat sa gasesc ceva sau sa aflu adevarul referitor la un lucru pierdut sau ratacit. Orice cauti:
hartii, lucruri, cheama-l pe Chamuel si cere-i sa te ajute. Ti le va scoate la vedere. O
intamplare de acest fel, una din multele pe care le-am avut cu el, este cand toata familia mea
cauta niste chei de la casa. Au cautat peste tot, inclusiv in masina mea, de cateva ori. Mi-am
amintit de Chamuel si l-am rugat sa ne ajute sa le gasim. A doua zi de dimineata, am intrat in
masina si m-am uitat direct in buzunarul de pe usa de la volan. Am vazut cheile pe care toti le-
am cautat. I-am multumit lui Chamuel ca le-a scos la vedere asa usor.
Altadata, am imprumutat 3 carti unei prietene si aveam nevoie de ele. Prietena mea nu le mai
gasea si avea o casa chiar mare. Ma gandeam cat o sa dureze sa le caute peste tot. Si atunci l-
am rugat pe Chamuel sa ma ajute sa imi gasesc cartile. Tot nu reuseam. Atunci, mi-a venit in
minte sa il rog pe Chamuel sa ma ajute sa gasesc "cartile mele care erau in acel moment in
casa prietenei mele". Si atunci ne-am dus amandoua imediat la biblioteca si am vazut doua
dintre cartile mele, amestecate printre alte carti. Despre a treia carte, am descoperit ulterior ca
prietena mea o uitase la locul de munca si nu a mai gasit-o.
Ar fi foarte multe exemple, insa am rugat si alti prieteni sa iti impartaseasca experientele lor
miraculoase avute cu dragul de Chamuel. Voi reveni cu aceste experiente in curand.
Chamuel te poate ajuta cu manifestarea unor relatii noi. Te ajuta sa intalnesti oameni care sunt
pe aceeasi vibratie cu tine, cu care poti sa fii deschis in tot ceea ce te priveste; oameni care te
pot sprijini cand ai nevoie sau pe care ii poti ajuta cu ceva. El are grija sa dezvolte relatii noi
pline de armonie.
De asemenea, daca nu mai stii nimic de un prieten si vrei sa dai de el, cere-i lui Chamuel sa te
ajute. Vei vedea ce surpize poti avea.
De asemenea, Chamuel te poate ajuta sa gasesti omul potrivit cu care sa ramai in aceasta viata.
Cu puterea lui de a vedea tot si in toate directiile, el identifica acea persoana si creeaza o
legatura energetica intre inimile voastre, ajutandu-va sa va identificati usor, sa va simtiti unul
pe celalalt. Roaga-l sa te aduca aproape de perechea ta si sa te ajute sa simti cand o gasesti.
Cand iti cauti drumul in viata, Chamuel este langa tine. Trebuie doar sa il rogi sa iti arate
drumul pe care sa mergi si sa accepti ajutorul lui.
Chamuel si Raguel sunt Arhanghelii Relatiilor: Raguel vindeca relatiile din trecut si le
armonizeaza pe cele prezente, iar Chamuel aduce oameni noi si relatii noi in viata ta.
Dupa cum spuneam mai sus, Chamuel este magnific. Se manifesta intr-un mod miraculos.
Intotdeauna apelez la el pentru a aduce noul in viata mea, pentru a atrage oameni compatibili
cu mine. Este un prieten minunat care vine mereu langa tine atunci cand il chemi.
Nu uita! Trebuie sa ceri ajutorul dar sa si accepti ajutorul acestor prieteni minunati,
Arhanghelii, ingerii, altfel fiintele angelice nu vor interveni in viata ta.

RAZIEL
Raziel sau "Secretul lui Dumnezeu" este un Arhanghel al Scolii Misterelor. Pe el il poti
vizualiza in culorile curcubeului sau ca pe un batran intelept, cu barba alba, lunga, cu haine
lungi, largi, in culori luminoase, intelegator, cu o mare profunzime in cuvinte.
Ca si Metatron, Raziel este foarte profund implicat in secretele ezoterice, in misterele
Universului. Raziel te poate ajuta sa aprofundezi aceste cunoasteri ezoterice si, nu intamplator,
Raziel se gaseste in Arborele Sefirotic pe locul doi, imediat dupa Printul Metatron si manifesta
Chokmah - Intelepciunea lui Dumnezeu, fiind reprezentant al Heruvimilor (detinatorii
cunoasterii in univers).
Se spune ca daca ni-l inchipuim pe Dumnezeu stand pe un tron, atunci vom putea sa il vedem
si pe Raziel stand atat de aproape de Tron, incat aude toate secretele Universului despre care
vorbeste Dumnezeu. Se spune ca aceste secrete au fost scrise de Raziel intr-o carte denumita
"Sefer Raziel Hemelach" sau "The Book of the Angel Rezial" (Cartea Arhanghelui Raziel), pe
care, ca sa o intelegi, ai nevoie de directa calauzire a acestui Arhanghel deosebit. Cand am
aflat de aceasta carte, am incercat sa o gasesc, dar nu am reusit. Dupa o vreme, atunci cand a
fost momentul, am cautat iar cartea si am gasit-o. L-am rugat pe Raziel sa ma ajute sa inteleg
ce era nevoie sa stiu la acel moment. Si pot spune ca citirea acelei carti m-a condus spre alte
cercetari de care am avut nevoie si pe care le si utilizez, insa va trebui sa mai revin pe aceasta
carte. Ce am putut sa inteleg din acea intelepciune la momentul initial la care am citit-o este
extrem de putin fata de cat as intelege acum, dupa ce am aprofundat si alte forme de
cunoastere prin calauzire divina. Si o voi citi de cate ori va fi nevoie ca sa mai inteleg treptat si
alte lucruri, in momentele in care voi fi si mai pregatita. Dar pot spune ca, dupa experientele
pe care le-am avut lucrand cu Raziel, acea carte exprima doar partial esenta profunzimii
acestui minunat intelept.
Raziel te ajuta sa rezolvi probleme din trecutul tau care se manifesta in prezent. Te ajuta sa
intelegi efectele din prezent ale unor cauze din trecut. Poti afla de exemplu care este scopul
vietii tale si sa il rogi pe Raziel sa iti arate de ce simti o anumita atractie pentru anumite
cunoasteri. El te poate duce in trecut si iti poate arata vizual ( folosesti vederea spirituala)
imagini din trecutul tau care sa te ajute sa intelegi. Sau poti avea anumite probleme care se tot
repeta in viata ta, placute sau neplacute si vrei sa intelegi ce este cu ele. Raziel te duce in
trecut, extrage din trecutul tau, din memoria Akasha, acele momente relevante care au
determinat situatiile din prezent. De asemenea, daca in trecut, din diferite motive pe care tu in
acea viata le considerai bune, ai facut niste juraminte: de castitate, de autonegare, de
autopedepsire si altele, Raziel te ajuta sa le identifici si sa le anulezi in toate directiile
timpului, pentru ca tu sa poti vindeca in prezent niste probleme cauzate de ele care iti
afecteaza viata. Cand faci astfel de juraminte, creezi niste corzi energetice pe care acum
trebuie sa le tai si sa te eliberezi de ele. La cererea ta, Raziel va anula aceste juraminte si
efectele lor in toate directiile timpului, unul cate unul.
Poti avea diferite temeri, fobii pe care nu ti le explici dar vrei sa scapi de ele - il poti ruga pe
Raziel sa te ajute in aceasta privinta. Raziel are acces la Memoria Akasha, memoria universala
care contine si cartea sufletului tau si iti ajusteaza frecventa modului in care tu reactionezi la
temerile si fobiile respective. Lucreaza direct la nivelul sufletului tau.
Dupa cum spuneam mai sus, aura acestui Arhanghel minunat este curcubeu. In trecut, oamenii
petreceau mai mult timp afara, in natura, si ziua si noaptea. Fiecare raza din spectrul solar
mergea pe fiecare centru energetic (chakra) si il umplea de vitalitate. Seara, noaptea, culorile
apusului soarelui si lumina stelelor pregateau organismul pentru un somn linistit; stelele ajuta
la pregatirea energiilor si a gandurilor noastre pentru vise care sa ne conecteze cu lumea
spirituala. Cand oamenii au inceput sa petreaca mai mult timp in spatii inchise, ei s-au
deconetat de la energia curcubeu, de la lumina stelelor, a lunii si multe boli au inceput sa se
manifeste. Rolul lui Raziel este sa aduca energia curcubeu in trupurile noastre si sa ne
hraneasca centrii energetici. Arhanghelul Raziel iti inconjoara fiecare chakra cu cate o banda
de lumina corespunzatoare: rosu pentru chakra de baza, portocaliu pentru chakra sacrala,
galben pentru chakra plexului solar, verde pentru chakra inimii, bleu deschis pentru chakra
gatului, albastru inchis pentru chakra celui de-al treilea ochi, mov pentru chakra urechilor si
albastru violet pentru chakra coroanei. Apoi iti incojoara corpul intr-o lumina alba ca de
diamant si daca inspiri aceste lumini, vei simti vitalitate, echilibru, armonie.
Daca ai vise pe care nu ti le poti explica sau pe care nu le retii si simti ca sunt importante,
roaga-l pe Raziel sa te ajute sa le descifrezi, sa le intelegi. Si daca nu le-ai retinut, sa stii ca ele
raman la nivel de subconstient si se vor activa la momentul potrivit.
Raziel m-a ajutat intotdeauna sa determin cauzele problemelor unora dintre oamenii cu care
m-am intalnit. Mi-a explicat, mi-a aratat si m-a ajutat sa inteleg conexiunile. Mesajele sale
sunt clare; cand termini de lucrat cu el ai inteles tot ce trebuia sa intelegi, nu ramai cu senzatia
ca ceva iti scapa. Raziel este unul dintre Arhanghelii care ma calauzesc in cunoastere, imi
ofera acces la informatii si la intelegerea lor. Mesajul lui este foarte mult in directia: "Cere-mi
ajutor cand nu intelegi". Este un profesor intelept, rabdator, un calauzitor la care te poti duce
de fiecare data cand te impotmolesti in ceva, pentru ca iti va oferi mereu limpezimea, ordinea
si accesibilitatea de care ai nevoie. Te asteapta zambind si gata sa te asculte, sa te calauzeasca.
Iti multumesc Raziel pentru accesul la cunoastere pe care mi-l oferi, pentru modul in care
ajustezi informatia la nivelul accesibil mintii mele si pentru ajutorul informational pe care mi-l
oferi pentru a ajuta pe altii mai departe.
Namaste

SANDALFON
Este al doilea Arhanghel despre care am spus ca initial a fost om, Sfantul Prooroc Ilie. A fost
ridicat la ceruri de Tatal cu tot cu trup, neavand o moarte omeneasca. Este considerat frate al
Printului Metatron datorita originii lor omenesti. De aceea nici numele lor nu se terminal in
"el" ca in cazul tuturor celorlalti Arhangheli (exemplu Ariel, Gabriel). Particula "el" de la
sfarsitul numelor Arhanghelilor inseamna "Al lui Dumnezeu". Insa faptul ca niciunul din cei
doi nu are numele terminat in "el" nu inseamna ca ei nu sunt ai lui Dumnezeu. Sunt chiar niste
arhangheli deosebiti. In Arborele Sefirotic Sandalfon reprezinta Imparatia, Malkut, locul
sufletelor, umanitatea si este a zecea sefira.Sandalfon si Raziel sunt considerati Arhanghelii
Scolii Misterelor pentru ca utilizeaza metode de vindecare pe care unii oameni nu le-ar
considera neaparat practice. Sandalfon merge foarte mult pe rugaciune imbinata cu muzica, in
timp de Raziel lucreaza foarte mult cu concepte ezoterice profunde si cu energetizarea
chakrelor prin spectrul complet de lumina de la soare.Cand vorbim de Sandalfon ne gandim la
o lumina de culoare aqua - turcoaz ca apa curata a marii, la o racoare binevenita ce ne ofera
liniste, calm interior. Cand sunteti nervosi, iritati, tensionati, imaginati-va aceasta racoare
turcoaz intrand in voi si linistindu-va. Chemati-l pe Sandalfon.
Sandalfon te ajuta in vindecarea prin muzica- prin note si tonalitati muzicale. Poate ai auzit de
terapia de vindecare prin sunet. Conform teoriei lui Pitagora, marele filosof grec, Universul
este creat din tonuri vindecatoare, ele sincronizandu-se cu ritmurile Universului. Permite-i lui
Sandalfon sa ajusteze pozitiv si spre binele tau frecventa ta spirituala si ADN-ul tau prin
puterea muzicii.
Exista multe materiale disponibile, referitoare la terapiile prin sunet care te pot ajuta pe mai
multe directii, de exemplu in curatarea chakrelor sau in echilibrarea lor; te invit sa lasi muzica
sa iti ridice vibratiile si sa il rogi pe Arhanghelul Sandalfon sa te ajute in aceasta privinta.
Sandalfon are si alta sarcina: aceea de mesager, in sensul ca preia rugaciunile noastre , le duce
la Dumnezeu si ne aduce raspunsurile in diferite forme. Cand ai framantari, probleme,
vizualizeaza in mintea ta cum arata ceea ce ceri tu spre rezolvare si cu ochii mintii il vezi pe
Sandalfon in fata ta cu o tava de argint, pe care pui rugaciunea ta. Roaga-l sa o duca mai
departe spre rezolvare si nu te gandi la cum ti se va raspunde, in ce fel se va rezolva, ci doar
gandeste-te ca lasi Intelepciunea, Inteligenta, Creativitatea Divina sa rezolve aceasta
problema.Raspunsurile la rugaciuni iti pot fi aduse in diferite modalitati: poti auzi un cuvant, o
fraza in mod repetat, poti avea ganduri repetitive, sentimente, semne, vise. Fii atent in jurul
tau, ramai deschis si vei primi raspunsurile la rugaciunile tale.Exista multe modalitati de
dezvoltare personala, multe forme de cunoastere, unele mai solicitante, altele mai relaxante.
De multe ori simt nevoia sa il rog pe Sandalfon sa imi aleaga sunetele, muzica de care am
nevoie in relaxare, vindecare, dezvoltare, meditatie. Muzica naturii, a apei, ritmurile fluxului
si refluxului apei coincid cu expiratia si respiratia - tehnica importanta in meditatie, apoi
anumite melodii create de oameni deosebiti prin channeling pentru care anumiti arhangheli au
preferinte, toate acestea te pot ajuta sa fii bine, sa lucrezi usor, sa te relaxezi, sa te conectezi,
sa te vindeci intr-un mod extrem de placut.Roaga-l pe Sandalfon sa te calauzeasca in a gasi
sunetele, muzica de care ai tu nevoie si multumeste-i pentru ajutor. Si nu uita sa ii transmiti
nelinistile tale spre rezolvare.
ZADKIEL
Zadkiel al carui nume inseamna "Dreptatea lui Dumnezeu" este un alt mare arhanghel pe care
il regasim si intre sefiroturi pe locul patru, manifestand pe Hesed sau Mila lui Dumnezeu si
reprezentand Domniile. Culoarea care il reprezinta este albastru inchis, indigo si daca te simti
atras de aceasta culoare sau vizualizezi scantei in aceasta culoare, inseamna ca Zadkiel este
prin preajma. El mai poate fi intalnit si sub denumirile: Sachiel, Zedekiel, Tzadkiel, Hesediel
sau Zedekul. Se spune ca el impreuna cu Jofielle stau alaturi de Mihail cand au loc lupte
impotriva duhurilor intunericului.
Alaturi de Uriel, Zadkiel poate fi considerat un Arhanghel Intelectual, una din specializarile
sale fiind cea legata de memorie. Cand vrei sa il simti pe Zadkiel, cheama-l si il poti vizualiza
cu ochii mintii ca pe o ceata mistica de albastru inchis care iti revigoreaza mintea.
Zadkiel te poate ajuta in viata de zi cu zi aducandu-ti in memorie lucruri de care ai
nevoie: numere de telefon, nume, informatii. El poate fi de un mare ajutor la un examen
ajutandu-ti inclusiv memoria vizuala.
Daca iti inchipui memoria ta ca o banca de informatii, atunci ii poti cere lui Zadkiel sa curete
ce nu iti mai trebuie pentru a lasa loc unor informatii noi; cere-i sa deblocheze orice te
impiedica sa ai acces la informatii de care ai nevoie, sa iti echilibreze memoria in asa fel incat
sa functioneze sanatos.De asemenea, Zadkiel poate lucra pe modul de functionare a memoriei
tale, in asa fel incat sa fie diminuata tendinta mintii tale de a-si aminti doar lucruri dureroase,
care te-au afectat in mod negativ si sa o indrepte spre lucrurile pozitive, pe care sa ti le
amintesti mereu. Ii poti cere lui Zadkiel sa te ajute sa cureti acele amintiri dureroase din viata
ta care ar putea sa te blocheze in vreun fel din punct de vedere mental, sentimental.
Zadkiel lucreaza insa si cu memoria corpului tau, a organelor tale interne. Zadkiel atrage
atentia asupra faptului ca si organele interne ale corpului nostru au o memorie pe care o
pastreaza de-a lungul vietilor noastre. Vorbim despre un fel de "suflet" al acelui organ. Si daca
in alte vieti un anumit organ a suferit traume sau vreo boala devastatoare, atunci poti avea
anumite experiente confuze cu acel organ in aceasta viata, pentru ca acele traume au creat
niste amintiri care se pastreaza din viata in viata, pana le identifici si le vindeci. Il poti ruga pe
Zadkiel sa acceseze memoria anumitor organe pe care tu le simti mai sensibile pentru a curata
orice amintiri acumulate ce ar putea sa iti dauneze in aceasta viata.Zadkiel este un arhanghel
foarte saritor dar ajutorul lui solicita atentie. In cazul meu, Zadkiel s-a manifestat foarte
simplu prin flashuri de amintiri. Cand caut o explicatie pentru un lucru care se intampla mie
sau altora, Zadkiel imi creeaza un film de flashuri constituite din vorbe ale unor persoane
apropiate mie sau doar auzite, amintiri personale, situatii de care am auzit, lucruri pe care le-
am citit si acest film imi da raspunsul la intrebare; imi ofera niste explicatii. Vine ca un puzzle
de flashuri pe care trebuie sa le legi cumva. Nu o data mi s-a intamplat sa vorbesc cu vreo
prietena si sa imi expuna o situatie mai dificila prin care trece si in scurt timp Zadkiel sa imi
creeze un astfel de film prin care sa exprime motivele pentru care se intampla anumite
lucruri.De asemenea, cand ai nevoie sa se infaptuiasca dreptate in jurul tau, il poti chema pe
Zadkiel sa ajute ca lucrurile sa se intample in mod corect, urmand Justitia Divina; sa nu lase
loc altor elemente malefice sa intervina. Vei vedea rezultate spectaculoase.
Cand spun Zadkiel, ma gandesc imediat la "Dumnezeu cel milostiv si drept".
URIEL
Uriel sau "Lumina lui Dumnezeu" este un arhanghel cunoscut in toate religiile asa cum sunt si
Mihail, Rafael si Gabriel. Putem spune ca exista doi Arhangheli Intelectuali: Zadkiel si Uriel.
Menirea lui Uriel este sa te ajute in functionarea intelectului. Cand ai o problema si nu gasesti
solutia, ti se poate intampla sa iti vina brusc o idee care sa o rezolve (cand esti treaz sau in
vis). In acel moment ii poti multumi lui Uriel. Acesta este un mod in care el lucreaza.
Lumina lui este galben-aurie, ca a unei lanterne care iti arata drumul prin intuneric; el iti arata
solutiile cand esti confuz. Deci cand ai nevoie de solutii ingenioase, cheama-l pe Uriel sa te
ajute. Dupa cum iti spuneam, iti vor veni in minte idei care sa te scoata din incurcatura.
De asemenea, sunt momente in care mintea ta nu functioneaza unitar, in sensul ca o parte din
gandurile tale sunt intr-o directie, altele in alta directie, ai un fel de minte despicata. Ca si cum
fragmente din mintea ta merg in diferite directii, in loc sa mearga toate intr-una singura. Uriel
te poate ajuta sa ai mintea concentrata pe o singura actiune; sa functioneze ca un tot
unitar. Cere-i lui Uriel sa iti readuca toate fragmentele mintii tale la un loc, pentru ca sa poate
functiona la nivel optim.
Uriel lucreaza si cu chakra coroanei, ajutandu-te sa o deschizi si, in acelasi timp, ajutandu-te
sa iti linistesti mintea, sa nu mai fie distrasa. El te va ajuta sa te concentrezi si sa ramai
focusat.
Tot Uriel te ajuta in ceea ce priveste o dieta sanatoasa ce permite creierului tau sa functioneze
optim , in sensul ca te poate ajuta sa elimini acele alimente - stimulent care iti forteaza mintea:
cofeina, alcoolul, ciocolata etc. In acest sens, el iti poate reduce excesele si poate diminua
dependentele de apetit. Trebuie doar sa ii ceri ajutorul.
Cere-i lui Uriel sa te ajute sa primesti intuitii, idei stralucite, oricand trebuie sa te gandesti la
ceva anume.
Cel mai rapid mod de manifestare a lui Uriel este sub forma de idei, ganduri pe care e bine sa
le urmezi, daca ele vin ca o solutie la problemele tale. Ele iti pot veni direct tie sau pot veni
prin altcineva care poate fi mai receptiv, de exemplu o ruda, un prieten, un coleg cu care te
sfatuiesti.
Uriel poate fi alaturi de tine tot timpul, la fel ca si ceilalti Arhangheli, important este sa ii ceri
acest lucru.

INGERI PAZITORI
Am scris special despre ei, deoarece este foarte important sa stim cine este imediat langa noi si
de ce.
Atunci cand venim pe lume, indiferent de religia pe care o avem, Dumnezeu ne da ingeri
pazitori. Toata lumea are ingeri pazitori, fara nicio exceptie. Dumnezeu a creat aceste fapturi
doar pentru noi.
Ei pot fi mai multi, nu doar unul singur si ii avem alaturi de noi pana cand plecam din aceasta
viata. Ei stau neconditionat langa noi, sunt prietenii nostri invizibili care ne pot ajuta mai mult
decat orice fiinta omeneasca. Sunt cei mai apropiati de noi - de aceea sunt extrem de receptivi
la cererile noastre. Bineinteles ca Dumnezeu ne aude rugaciunile impreuna cu celelalte forte
ceresti, dar acesti ingeri au fost creati pentru noi cu un scop - ajutor imediat in orice privinta,
care bineinteles este in Voia lui Dumnezeu. Ei nu ne vor ajuta sa facem rau cuiva.
Poti avea in minte faptul ca tu esti prea pacatos, ca ai gresit mult, ai facut mult rau, ca nu te
duci la biserica si ca din aceste motive Dumnezeu nu te ajuta, deci nici nu ar avea rost sa ceri
ajutor. Ei bine, in aceasta situatie te inseli. Ingerii tai pazitori vor face tot ce le este lor cu
putinta ca rugaciunile tale sa primeasca raspuns, pentru ca ei vor sa comunice cu tine si sa te
aduca pe calea potrivita tie. Si pentru asta niciodata nu este prea tarziu. Ei nu te judeca, nu
considera ca o rugaminte a ta poate fi puerila; iti sar imediat in ajutor. Important este sa le ceri
sa te ajute in problema respectiva, folosind cuvintele tale; nu este nevoie de o rugaciune
speciala. Nu uita ca te adresezi unor prieteni.
Inainte sa te reincarnezi, tu iti creezi un plan impreuna cu calauzele tale spirituale; ingerii tai
stiu de acest plan. Si tu iti stabilesti acolo in linii mari ce vrei sa faci in viata respectiva: ce
probleme din trecut sa rezolvi, ce sa inveti in aceasta viata, cu ce oameni sa te intalnesti in
puncte cheie din viata ta, ce parinti sa ai. Insa cand intri in materie, la nastere, uiti tot. Pe
parcursul vietii, ingerii pazitori care stiu exact ce ti-ai propus tu, incearca sa te calauzeasca
pentru ca sa ramai pe directia pe care ai stabilit-o. Ei te pot sfatui ce sa faci, insa doar tu decizi
daca vrei sa si urmezi ceea ce iti sugereaza ei. De multe ori te poti bloca in anumite situatii si
atunci, la cererea ta, ingerii intervin si iti elibereaza calea. E de ajuns sa spui: "Ingeri, va rog sa
ma ajutati!"
Am trait experiente extraordinare, cunoscand oameni care vorbeau despre probleme ale lor sau
despre faptul ca simteau sa trebuie sa faca o schimbare dar nu stiau ce anume trebuie sa
schimbe. In acele momente le simteam ingerii pur si simplu in spatele meu, vorbind toti in
acelasi timp si cerandu-mi : "ajuta-ne sa ajungem la ea, ajut-o sa comunice cu noi, vrem sa o
ajutam dar nu ne lasa, te rugam spune-i asta si asta.." Sunt impresionanti prin dorinta lor de a
te scoate din probleme, de a te calauzi, prin iubirea pe care ti-o poarta total dezinteresat. Ei nu
au niciun obiectiv in afara de a te vedea fericit. Isi doresc cu totii sa fie langa tine, sa stii de ei,
de existenta lor si de cum sa le ceri ajutorul. De aceea le acord o importanta aparte, pentru ca
ei reprezinta calea cea mai usoara spre Dumnezeu, calauza ta in fata problemelor imediate, pe
drumul vietii. Ei intervin direct fara sa le ceri ajutorul doar atunci cand viata ta este in pericol
imediat si nu este timpul ca tu sa pleci din aceasta lume. Atunci tu "scapi ca prin minune" sau
auzi expresia: "a avut zile de la Dumnezeu". Atunci ei nu mai tin cont de liberul tau arbitru,
pentru ca esti in acest pericol de a pleca din lume accidental, mai repede decat trebuie.
Am postat pe website (vezi "Comunicare Divina") cateva reguli de baza despre cum sa
comunici cu ingerii tai si cu celelalte entitati divine. Revin cu recomandarea sa citesti carti ale
lui Doreen Virtue daca ai aceasta posibilitate, pentru ca eu acolo am gasit cele mai multe
exemple despre cum lucreaza ingerii pazitori si au fost explicate intr-un mod extrem de
accesibil. Vei gasi exemple care ti s-au intamplat si tie sau care ti se pot intampla.
In categoria "ingerilor pazitori" pot intra si entitati superioare, adica ingeri din alte cete
ingeresti: Serafimi, Heruvimi, Puteri, Arhangheli. Pe langa sarcinile pe care le au
corespunzator gradului ceresc pe care il ocupa, aceste entitati superioare actioneaza si ca
ingeri pazitori ai tai, in functie de ceea ce ti-ai propus tu sa faci in aceasta viata. Deci atunci
cand vei incerca sa iti cunosti ingerii pazitori, vei putea avea surpriza placuta sa intalnesti si
astfel de entitati care iti stau alaturi pentru a te ajuta in ceea ce ai de facut.
Cand nu stii cui sa te rogi, indreapta-te spre ingerii tai pazitori. Insa, in final, sa multumesti lui
Dumnezeu pentru ca a permis sa fii ajutat. Ingerii pazitori asculta intotdeauna de Dumnezeu,
pentru ca El este creatorul lor. De la El primesc Sfintenia, Lumina si Energia pentru a te ajuta
pe tine.
Oriunde ai fi, orice ai face, oricand, nu uita de prietenii tai invizibili pe care i-ai primit pentru
a te ajuta pe tine cu tot ce ai tu nevoie in aceasta viata. Cere-le ajutorul si bucura-te de ceea ce
primesti. Niciodata nu ii deranjezi. Ei sunt foarte bucurosi ca au ceva de facut pentru tine,
oricand, cu orice (chiar si cand vrei sa iti cumperi ceva si ai nevoie de un sfat total
dezinteresat). Ajutorul lor nu are limite.
Eu comunic in fiecare zi cu ingerii mei. Le pronunt numele, le spun ce intentionez sa fac in
acea zi si ii rog sa ma ajute in asa fel incat dorintele mele sa devina realitate. Cand am un
conflict cu cineva, ii chem pe ingerii mei dar ii rog si pe ingerii acelei persoane sa ne ajute pe
amandoi sa fim armoniosi si luminosi. Cand plec la un drum, ii rog pe ingerasi sa mearga ei
inainte si sa imi netezeasca drumul, sa inlature diferitele probleme ce se pot ivi. Cand nu ma
pot decide asupra unei situatii, ii rog pe ei sa imi arate cumva cum e mai bine. Si atunci apar
oportunitati care ma conduc spre rezolvarea problemelor. Ori prin intuitie ei ma indeamna sa
procedez intr-un anumit fel. De multe ori realizez ca ma framanta niste probleme dar am uitat
sa le cer ajutorul. Ii rog sa ma ajute si in scurt timp vad rezultatele rugaciunii mele.
Cea mai mare bucurie pe care o am este atunci cand o persoana care a venit cu diferite
framantari, neclaritati, pleaca fericita dupa ce a aflat opinia ingerasilor sai. Ii vad ingerasii
veseli ca au reusit sa ii transmita niste sfaturi si increzatori ca vor fi solicitati si in alte ocazii
pentru ajutor imediat. De multe ori persoana respectiva afla si numele lor si, de fiecare data
dupa aceea, revine si imi povesteste ce experiente frumoase a avut cu ei. Puteti simti bucuria
lor, ca pe o liniste sufleteasca deosebita sau ca pe o stare de bucurie extraodinara pe care nu o
puteti explica.
Voi aborda si un subiect cu care m-am intalnit destul de des in conversatiile cu clientii mei. De
mult ori am primit urmatoarea intrebare:" ingerii vad tot ce fac?...absolut tot? "Bineinteles ca
fiecare om are nevoie de un spatiu "personal" si sunt situatii in care unii oameni evita sa
dezvolte o comunicare stransa cu ingerii din cauza faptului ca ar putea sa isi piarda aceasta
intimitate. Ingerii te percep ca lumina, ca energie, nu ca un trup. Cuvintele, faptele, gandurile,
sentimentele si dorintele tale creeaza energii si culori pe care ei le identifica imediat. Ei nu iti
vor incalca intimitatea pentru ca nu au cum sa faca acest lucru.
Bucura-te de acesti prieteni minunati, miraculosi, divini pe care ii ai! Cere-le ajutorul si vei
permite miracolelor sa intre in viata ta!

S-ar putea să vă placă și