efectuate în cazurile cercetării omorului?

5. Ce acţiuni ulterioare şi măsuri speciale de investigaţie sunt caracteristice la

cercetarea infracţiunilor de omor?
6. Expuneţi sarcinile cercetării la faţa locului în cazul investigării omorului cu autor
necunoscut.
7. Determinaţi sarcinile expertizei medico-legale la cercetarea omorului, când nu este
cunoscută victima.
8. Care sunt sarcinile expertizei medico-legale în cazul cercetării omorului prin
dezmembrarea cadavrului?
9. Ce sarcini trebuie soluţionate pentru cercetarea şi descoperirea omorului ..Iară
cadavru”?
10. Enumeraţi problemele care trebuie clarificate la audierea martorilor oculari ai
omorului.
11. Unde şi în ce scop pot fi efectuate percheziţii la cercetarea omorului?
12. Când şi în ce condiţii pot fi efectuate verificarea declaraţiilor ucigaşului sau
reconstituirea faptei?
13. Care este obiectul audierii bănuitului. învinuitului în săvârşirea omorului?
Capitolul VII. METODICA CERCETĂRII OMORURILOR
LA COMANDĂ
§ 1. Modelul criminalistic al omorului la comandă
în procesul descoperirii şi cercetării omorurilor săvârşite la comandă. în special la
etapa iniţială, ofiţerul de urmărire penală şi lucrătorii operativi se confruntă cel mai des
cu insuficienţa acută a informaţiei referitoare la cele mai importante circumstanţe care
urmează să fie stabilite şi demonstrate in cauzele penale.
în acest caz. cel mai mare deficit de date apare în procesul stabilirii persoanelor care
au comandat omorul (clienţii), a mediatorilor şi executanţilor nemijlociţi ai omorului.
Pentru completarea parţială, dar departe de a fi completă, a datelor iniţiale, ofiţerul de
urmărire penală şi colaboratorii serviciilor operative se adresează la diverse izvoare de
informaţie suplimentară, printre care un loc prioritar îl ocupă modelul criminalistic al
acestei infracţiuni (crime). El reprezintă un sistem informaţional al datelor generalizate
referitoare la semnalmentele tipice ale evenimentului. anturajului, timpului, locului,
modalităţii şi mecanismului săvârşirii omorurilor la comandă şi, de asemenea, referitoare
la procesul constituirii şi localizării probelor, la locul cel mai verosimil al aflării surselor
de informaţie; referitoare la trăsăturile tipologice ale persoanei şi la comportamentul
infractorilor şi victimelor; la posibilele legături şi relaţii dintre infractori şi victime şi,
ceea ce este deosebit de important, referitoare la gradul dependenţei reciproce (corelaţiei)
dintre elementele structurale enumerate.
Cunoaşterea modelului criminalistic al omorurilor la comandă dă posibilitatea de a
optimiza în mod evident activitatea ofiţerului de urmărire penală privind procesul de

135
elaborare a versiunilor criminalistice, de verificare a acestora, descoperirea şi cercetarea
urmelor existente şi determinarea celor ce lipsesc în cauza concretă.
Modelul criminalistic al omorurilor la comandă este reprezentat dc următoarele
elemente:
1. Date despre evenimentul omorului săvârşit la comandă. Evenimentul
omorului săvârşit la comandă reprezintă, de regulă, cauzarea morţii unei persoane
cunoscute în public, ev eniment prevăzut din timp şi pregătit profesional de infractor
(infractori). Executanţii omorurilor nu sunt iniţiatori ai infracţiunii şi săvârşesc acţiuni
criminale contra plată. Totodată, persoanele care comandă omorul (clienţii) pol intra în
contact nemijlocit cu executanţii. înţelegându-se cu ei referitor la principalele
circumstanţe ale infracţiunii şi la costul remunerării, sau se pot înţelege prin mediatori.
in majoritatea cazurilor, evenimentul omorului la comandă are caracter evident şi
deschis şi este îndreptat nu numai asupra înlăturării anumitei persoane, ci şi asupra
intimidării (înspăimântăm) persoanelor care au legătură cu cea dintâi.
2. Date despre modalităţile de săvârşire a omorului la comandă. Fără îndoială,
una dintre cele mai importante componente ale modelului criminalistic al acestor
infracţiuni este modalitatea de săvârşire a omorului. Practica demonstrează că această
infracţiune poate li săvârşită:
a) cu utilizarea armei de foc. In acest caz, în fond, infractorii utilizează arme
automate şi semiautomate de tragere şi mai rar arme cu lunetă. în structura
generală a omorurilor săvârşite la comandă, rata infracţiunilor săvârşite cu
ajutorul armelor de foc, în diverşi ani. a constituit 65-68%:
b) cu utilizarea instalaţiilor explozive de diverse construcţii , începând cu modele
confecţionate manual şi terminând cu modele utilizate în armată. Instalaţiile
explozive sunt plasate de către infractori în case. apartamente, oficii, sunt aruncate
de la înălţime; cu ajutorul lor sunt minate automobilele şi ascensoarele; acestea
sunt expediate în colete poştale care explodează atunci când sunt deschise etc.
Infractorii utilizează instalaţiile explozive în 25-27° o de cazuri din totalul
omorurilor săvârşite la comandă;
c) cu armele reci. doar care se utilizează mult mai rar la săvârşirea omorurilor la
comandă; rata acestora nu depăşeşte 5-6% din totalul actelor criminale cercetate;
d) şi mai rar sunt săvârşite omorurile la comandă cu ajutorul mijloacelor de
transport, al izbirii frontale, cu recurgerea la accidente tehnologice plani-
ficate din timp sau la accidente de transport - 2-2.5%:
e) unul din ultimele locuri în statistica metodelor utilizate la săvârşirea omorurilor la
comandă ocupă folosirea otrăvurilor, preparatelor chimice speciale.
stupefiantelor şi altor mijloace. Asemenea metodă de omor a fost utilizată în
circa 0.5% cazuri.
Metodele omorurilor săvârşite de kileri. de regulă, constau din trei etape: pre-

136
gătitoare, săvârşirea nemijlocită şi tăinuirea infracţiunii.
Etapa pregătitoare poate fi subdivizată. cu o anumită doză de convenţiona- litatc, în
trei faze:
Faza întâi include apariţia intenţiei „clientului" de a săvârşi omorul şi căutarea. în
unele cazuri cu ajutorul unui mediator, a executantului. Durata acestei faze poate fi de la
câteva zile până la câteva luni, iar uneori şi mai mult. Această fază se încheie cu
înţelegerea dintre executant şi persoana care comandă omorul.
Faza a doua se distinge printr-un conţinut substanţial. întrucât anume aici se
elaborează planul săvârşirii omorului, se alege arma concretă. Infractorii colectează
informaţia de care au nevoie referitoare la modul de viaţă, obiceiurile şi comportamentul,
programul zilei, pasiunile, itinerarul deplasării, transportul avut la dispoziţie, metodele şi
condiţiile pazei, alte măsuri de securitate întreprinse de viitoarea victimă.
în baza analizei informaţiei obţinute, infractorii cu experienţă creează unul sau mai
multe scenarii criminale ale omorului, le estimează din punctul de vedere al eficienţei.
Executanţii în mod special se deplasează la locul unde urmează să se producă omorul, se
familiarizează cu situaţia la faţa locului, notează şi concretizează punctele pentru pândă
şi pentru atac nemijlocit, căile de retragere şi alte circumstanţe importante ale infracţiunii
planificate.
Tot la această fază se pregătesc şi se verifică armele, alte mijloace cu care urmează să
fie săvârşit omorul. De subliniat că. la faza a doua poate apărea o persoană nouă (o nouă
„verigă”) în lanţul infracţional - organizatorul omorului care elaborează sau participă
activ la elaborarea planului infracţiunii, dă sfaturi şi recomandări executantului, verifică
şi ţine sub control pregătirea acestuia pentru realizarea variantei alese.
Faza a treia este legată de realizarea măsurilor active priv ind crearea condiţiilor
favorabile de săvârşire a omorului. De exemplu, dotarea (echiparea) locului de pândă şi
mascarea acestuia, crearea unor ascunzători pentru păstrarea armelor, etc. însă această
fază nu este obligatorie. întrucât măsurile pregătitoare, întreprinse la primele două faze,
pot fi suficiente pentru realizarea planului.
Etapa a doua reprezintă săvârşirea nemijlocită a omorului la comandă.
Conţinutul practic al acestei etape depinde. în fond. de tipurile de arme utilizate şi de alte
mijloace de săvârşire a omorului şi. de asemenea, de locul ales al infracţiunii, prezenţa şi
calificarea pazei v ictimei şi de alte măsuri de securitate. în legătură cu aceasta, acţiunile
ucigaşilor la comandă (kilerilor) trebuie să fie mai eficiente decât măsurile de securitate,
lucru care se întâmplă, din păcate, aproape întotdeauna.
în cazul utilizării armei de tragere, ucigaşii, ţinând cont de circumstanţe, deschid
focul de la distanţe diferite de v ictimă sau frontal, sau de la o distanţă mai mare, dar, de
regulă, care nu depăşeşte 70-80 metri. Doar în cazul aplicării armei cu lunetă, această
distanţă poate atinge 100-120 metri.
Pentru înfruntarea acţiunilor de apărare ale pazei, infractorii tot mai des acţionează în

137
grupuri, deschizând focul din câteva direcţii.
La scările de bloc ucigaşii, de regulă, utilizează pistoale cu amortizor de zgomot,
împuşcând de la distanţă mică şi acţionând cel mai des de unul singur, aşteptând ieşirea
victimei din apartament sau întoarcerea ei acasă. Totodată, pentru garantarea succesului,
în afară de kiIerul care aşteaptă la scară, nu departe de intrarea în bloc, deseori se poale
afla şi al doilea ucigaş. în acest caz, împuşcătura se produce din două direcţii şi şansele
victimei de a scăpa prin evadare se reduc brusc.
în cazul atacării victimei care se află în automobil, infractorii deschid focul nu doar
atunci când se opreşte din mers transportul. în timpul urcării (ieşirii) victimei în (din)
automobil, ci ochesc din ascunziş şi asupra ţintei aflate în mişcare sau în timpul urmăririi.
Din variantele criminale, infractorii deseori utilizează 2-3 automobile, unul dintre care
barează calea în locul cel mai „comod" pentru realizarea crimei.
Omorârea victimelor în timpul ieşirii din oficii, bănci şi alte instituţii, de cele mai
multe ori. se realizează, de asemenea, pe calea organizării ambuscadei şi prin deschiderea
focului de la distanţă mică. dintr-un punct sau din mai multe puncte.
Omorul săvârşit cu ajutorul unei arme de tragere în apartamente şi in încăperile de
serviciu se produce mai rar. în acest caz. de regulă, se folosesc pistoale cu amortizor de
zgomot, in toate cazurile de aplicare a armei de foc, dacă permite situaţia criminală
concretă, kilerii efectuează o împuşcătură de verificare în capul victimei.
în cazul utilizării explozibilelor la săvârşirea omorurilor la comandă, de regulă. drept
loc pentru acţiunile criminale sunt alese automobilele victimelor, mai rar oficiile sau
apartamentele acestora. Nu rareori, kilerii din timp aruncă in aer automobilele furate,
încărcate cu explozibil şi parcate în loc „comod" pentru realizarea intenţiei criminale.
Uneori ei ataşează substanţe explozive plastice (SF.P) pe capota automobilului victimei,
care s-a oprit la intersecţie, după care dispar în grabă.
La tipurile de instalaţii explozibile se atribuie şi muniţiile - grenadele şi minele. care,
de asemenea, se utilizează la săvârşirea omorurilor, in acest caz, infractorii aruncă
grenadele şi minele de la înălţime, aruncă grenadele în uşi deschise ale încăperilor etc.
Cu toate că armele reci se utilizează la săvârşirea omorurilor la comandă destul de rar.
kilerii, în unele situaţii, preferă aceste arme. Cuţitele, pumnalele, stiletele. cuţitele
primitive confecţionate manual sunt utilizate de infractori în timpul aterizării forţate în
unele mijloace de transport. în pasajele subterane, în timpul întâlnirilor „întâmplătoare",
în cazul absenţei pazei de corp a victimei etc.
Mijloacele de transport se utilizează în calitate de anne ale omorului de cele mai
multe ori în cazul accidentării mortale a pietonului sau al ciocnirii autovehiculului
victimei cu un mijloc de transport mai greu al infractorului (camion, autovehicul pentru
orice tip de teren etc.). Dacă există acces la automobilul victimei, atunci infractorii
deteriorează mijlocul de transport (scot din funcţiune mecanismul de frânare,
mecanismul de conducere), cu scopul de a provoca un accident rutier cu consecinţe

138
grave.

139
 In timpul realizării metodicii criminale, examinate mai sus, de săvârşire a omorurilor,
mulţi dintre executanţii acestora iau în calcul particularităţile itinerarelor posibile ale
victimelor, profesionalismul şi reacţia şoferilor in cazul schimbării bruşte a situaţiei
rutiere, datorită cărui fapt se fac modificări ale modalităţii concrete de săvârşire a
omorului, în scopul „eficientizârii" acesteia.
Deşi otrăvurile, preparatele chimice speciale, stupefiantele puternice, alte mijloace de
acest fel se utilizează rar la săvârşirea omorurilor la comandă, aplicarea lor denotă un
nivel înalt de profesionalism criminal al infractorilor, care au, de regulă, acces sigur la
victimele comandate sau au relaţii cu persoane din anturajul acestora, iar în unele cazuri
posedă informaţie despre starea de sănătate a victimelor şi cel puţin cunoştinţe minime la
compartimentul respectiv al medicinei.
Cea mai răspândită modalitate de tăinuire a legăturii dintre arma cu care a fost
săvârşit omorul şi executanţii acţiunii criminale este lăsarea armei la locul săvârşirii
infracţiunii sau aruncarea armei în timpul evadării. Pentru a îngreuna stabilirea surselor şi
canalelor de livrare a armelor, infractorii nimicesc numerele de fabricare şi alte marcaje.
Uneori, din cauza costului ridicat al armelor sau datorită caracterului exclusiv al acestora,
infractorii nu doresc să se despartă de arme, înlăturând toate semnele de identificare in
urma prelucrării mecanice.
De cele mai multe ori, la săvârşirea omorurilor, infractorii folosesc mijloace de
transport furate, mai rar automobile procurate în baza unor documente contrafăcute sau
străine. Uneori, executanţii omorului utilizează transportul personal, dar schimbă
numerele de înmatriculare. Sunt destul de frecvente cazurile când. după săvârşirea
infracţiunii, ucigaşii, evadând de la locul faptei, dau foc automobilelor şi, în felul acesta,
distrug urmele aflării lor aici.
Nu sunt rare cazurile când infractorii distrug hainele, chipurile, încălţămintea, pentru
a îngreuna identificarea, posibilitatea depistării urmelor împuşcăturii, a altor
semnalmente.
Infractorii acordă cea mai mare atenţie tăinuirii sau denaturării informaţiei despre
circumstanţele cauzei şi. întâi de toate, despre identitatea executanţilor. In acest scop, se
aleg termenele optime, locul, arma şi alţi factori - cei mai potriviţi să asigure rapiditatea
acţiunii criminale, caracterul neaşteptat (brusc) al acţiunii, lipsa multor martori, termenul
redus al aflării executanţilor la locul infracţiunii etc.
La procedeele concrete care îngrenează cercetarea se poate atribui atragerea, pentru
săvârşirea infracţiunilor, a executanţilor din regiuni îndepărtate şi chiar din alte state;
depunerea depoziţiilor false; crearea alibiului fals; plecarea în alte regiuni a persoanelor
care au comandat omorul încă până la momentul săvârşirii acestuia, iar a executanţilor -
imediat după omor. Cu acelaşi scop, majoritatea kilerilor. tară a sta pe gânduri, recurg la
omorârea şoferilor, a pazei de corp, colaboratorilor, rudelor victimei şi a martorilor
întâmplători.

140
 3. Date despre locul săvârşirii omorurilor la comandă. Locurile cele mai
răspândite de săvârşire a omorurilor la comandă sunt scările de bloc unde locuiesc
victimele, palierele, ascensoarcle şi curţile din cartier (aproape 41% din totalul
omorurilor), scările blocurilor unde sunt amplasate oficiile unde lucrează victimele,
parcările din apropierea acestor blocuri, drumurile (naţionale) şi străzile pe care. de
regulă, se deplasează cu maşina victimele şi, de asemenea, teritoriul de lângă bănci:
restaurantele, barurile, cazinourile. cluburile de noapte şi alte localuri similare, pe
teritoriile adiacente.
Peste 9% din omorurile la comandă se săvârşesc în apartamentele şi vilele v ictimelor,
prietenilor şi cunoscuţilor, de asemenea. în oficiile unde lucrează victimele infracţiunilor
sau partenerii şi colegii acestora.
4. Date despre timpul săvârşirii omorurilor la comandă. Cel mai mare număr de
omoruri din grupul de clasificare examinată se săvârşesc în orele de dimineaţă ale zilelor
de lucru, prioritar între orele 8 şi 10. In acest timp, victimele pleacă la serviciu, v izitează
băncile, oficiile, partenerii sau clienţii, merg în garaj să-şi ia maşina, iar uneori îşi plimbă
câinele.
Pe locul doi după frecvenţa săvârşirii omorurilor sunt orele serii, prioritar între 18 şi
20. In acest timp. victimele îşi încheie serviciul, revin acasă, îşi lasă maşina in garaj sau la
parcare, participă la întâlniri de afaceri sau alte întâlniri.
Pe seama orelor de dimineaţă şi de seară revin peste 60% din toate omorurile
săvârşite la comandă.
Celorlalte perioade de timp le revin circa 40% din toate omorurile (excluzând
perioada de la ora 1 până la 7 dimineaţa, când omorurile la comandă se săvârşesc foarte
rar), care se distribuie aproximativ egal.
5. Date despre victimele omorurilor la comandă. Victime ale grupei de infracţiuni
examinate devin:
• şefii diverselor structuri comerciale (societăţi pe acţiuni, bănci, alte instituţii
finaneiar-creditoare. complexe comerciale. întreprinderi industriale, firme de
construcţie) - 47%;
• liderii structurilor criminale, „hoţii în lege", alte „autorităţi" ale mediului
infracţional - 34° o;
• angajaţii mass-media (TV. radio, presa scrisă) - peste 4%;
• reprezentanţii organelor puterii de stat, membrii activi ai partidelor politice şi ai
mişcărilor sociale - peste 4%;
• lucrătorii organelor de drept (Ministerul de Interne. Securitatea. Procuratura, Serv
iciul Vamal) - peste 7%;
• alte persoane - circa 4%x5.
Regula tactico-metodică foarte cunoscută de descoperire a omorurilor - de la victimă

Криминалистика. Учебник / Под ред. Л .Я. Драпкина, В.Н. Карагодтна. Москва: Юрнд.
лит., 2004, е.513.

141
la infractor, în cazul categoriei examinate, are o mare importanţă euristică (de cercetare).
De aceea, elucidarea tuturor datelor referitoare la identitatea victimei, toate laturile
activităţii acesteia, modul de viaţă, relaţiile, inclusiv cele mai voalate, diversele relaţii cu
anturajul apropiat şi cu cel mai îndepărtat permit să aflăm direcţiile optime ale cercetării,
să înaintăm şi să verificăm versiunile cele mai verosimile şi de perspectivă.
Cercul persoanelor interesate de înlăturarea victimei poate fi foarte larg, fiecare
versiune urmând să fie verificată până la capăt. Complexitatea stabilirii tuturor relaţiilor
pe care le-au avut victimele constă în faptul că multe dintre ele nu numai că au legătură cu
structurile criminale, ci şi singure au acţionat activ, atât în domeniul economiei
subterane, cât şi în alte sfere ale activ ităţii criminale, de aceea îşi mascau relaţiile „de
afaceri” şi interesele.
Elucidarea tuturor acestor aspecte şi circumstanţe permite să stabilim versiuni cu
perspectivă şi să descoperim infracţiunile, acţionând in baza regulii criminalistice
optime: „de la victimă la motivul omorului, de la acesta - la persoana care a comandat, iar
apoi - la alţi participanţi la infracţiune". Bineînţeles, în sens structural, această regulă
poate avea un număr diferit al elementelor care o formează, întrucât în criminalistică şi in
activ itatea de anchetare practică acţionează abordarea situaţională, şi nu cea stereotipică.
6. Date despre executanţii omorurilor la comandă. Identificarea kilerilor este o
sarcină extrem de complicată, deseori ea putând fi soluţionată doar după stabilirea
persoanei care a comandat omorul, a organizatorului şi a mediatorului. Totodată, este cât
se poate de reală orientarea inversă în descoperirea acestor infracţiuni, când prima verigă
descoperită în lanţul criminal este ucigaşul la comandă (kilerul).
Cam până la mijlocul anilor '90 ai secolului trecut, omorurile la comandă se săvârşeau
de cele mai multe ori de către infractorii-recidivişti. cu antecedente penale pentru atentate
violente. Dar de la jumătatea anilor '90, a apărut un soi de „clan" de kileri (ucigaşi
profesionişti). Executarea permanentă a comenzilor criminale este pentru ei sursa dc
venit principală.
S-a schimbat şi componenţa ucigaşilor care comit omoruri la comandă. în rândul lor.
actualmente, sunt destul de mulţi foşti militari, care şi-au tăcut serviciul în „puncte
fierbinţi" (Afganistan. Cecenia). care au fost concediaţi pentru fapte

142
 reprobabile pentru angajaţii organelor de drept; foşti angajaţi ai agenţiilor de pază şi
de detectivi; foşti şi actuali sportivi. Bineînţeles, printre kileri sunt destui reprezentanţi ai
formaţiunilor criminale organizate, care au deprinderile necesare de a împuşca şi a utiliza
substanţele explozive. Mulţi executanţi ai omorurilor anterior au fost judecaţi pentru
infracţiuni violente.
După criteriul de gen, toţi executanţii nemijlocit sunt bărbaţi, preponderent în vârstă
de la 20 la 35 de ani. Totuşi, la pregătirea ucigaşilor profesionişti, în acordarea ajutorului
kilerilor participă şi femei.
Nivelul de studii al ucigaşilor profesionişti este destul de variat - de la studii medii
neterminate la studii superioare. Majoritatea din ei se antrenează permanent. mai ales la
tragere, pentru a-şi menţine forma sportivă. De regulă, executanţii omorurilor la comandă
sunt oameni hotărâţi. închişi, necomunicativi, care nu fac abuz de alcool, circumspecţi în
comportament şi în alegerea tovarăşilor, al căror cerc este destul de îngust.
De menţionat că, unii executanţi sunt lichidaţi fără milă de către organizatorii
omorurilor la comandă, pentru a se „securiza" pe sine împotriva unei eventuale
deconspirări. iar uneori şi pentru a nu plăti sume mari drept recompensă pentru
„serviciul” executantului. Mai mult decât atât, în cazul în care cineva din grupul
executanţilor s-a deconspirat în procesul cercetării - alcătuirea robotului fotografic,
mărturiile demascatoare ale martorilor, ridicarea urmelor de mâini la locul faptei etc. - un
astfel de „kiler neatent” este lichidat imediat86.
7. Date despre recompensa pentru executarea comenzii. Un element structural
specific al caracteristicii criminalistice a omorurilor săvârşite la comandă de către kileri
este recompensa pentru executarea infracţiunii, care depinde, de regulă, de statutul social
al victimei sau de nivelul importanţei criminale în lumea interlopă, de gradul de
complexitate al „comenzii”, de posibilităţile materiale ale angajatorului şi de faptul cât de
„elitär” este kilerul.
De obicei, o parte din recompensă şi. de asemenea, banii pentru procurarea armelor,
transportului, mijloacelor de legătură se transmit din timp. Datele operative despre
aceasta trebuie să devină o bază informaţională pentru elaborarea măsurilor privind
contracararea la timp a omorului. Achitarea definitivă, de cele mai multe ori, are loc după
săvârşirea omorului. Totuşi, în cazul unei bune organizări a lucrului operativ, pot parveni
date secrete despre locul şi timpul transmiterii banilor, ceea ce va pennite organizarea
reţinerii infractorilor, confiscarea banilor şi obţinerea altor probe.
§ 2. Situaţiile tipice de urmărire penală şi versiunile caracteristice
acestei infracţiuni
în cazurile săvârşirii omorurilor la comandă, sunt caracteristice următoarele situaţii
tipice de urmărire penală:
1) infracţiunea s-a consumat şi victima a decedat;

s<
’ Криминалистика. Учебник/ Под ред. Л.Я. Драпкнна. В.Н. Карагодтна. Москва: Юрид.
лит., 2004. с. 514.

143
 2) infracţiunea a avut loc, însă victima a rămas în viaţă.
în ambele situaţii, infractorul (kilerul) este necunoscut şi nu sunt martori oculari.
Cu toate că majoritatea omorurilor la comandă au un caracter evident demonstrativ,
cercetarea lor se începe în aceste situaţii problematice şi dificile din punct de vedere
informaţional. în legătură cu aceasta, o importanţă majoră are stabilirea unor indicii ce ar
permite elaborarea unor versiuni referitoare la fapta săvârşită, subiectul infracţiunii şi alte
circumstanţe ale omorului concret.
Printre astfel de indicii se pot pronunţa:
- caracterul demonstrativ al evenimentului în sine;
- statutul destul de înalt al victimei în societate, afaceri sau în lumea interlopă;
- pregătirea evidentă a actului de omor;
- aplicarea armei automate, armei cu lunetă, amortizoarelor de zgomot speciale. a
explozibilelor sau altor mijloace efective de nimicire;
- efectuarea unei împuşcături de verificare în cap;
- abandonarea armei infracţiunii la locul săvârşirii omorului sau în nemijlocita
apropiere;
- lipsa semnelor de atac banditesc, jaf sau alte atentate violente;
- lichidarea martorilor oculari (pazei de corp, şoferilor, rudelor victimei sau unor
persoane întâmplătoare la locul faptei);
- mascarea exteriorului executanţilor;
- folosirea mijloacelor de transport pentru sosirea la locul săvârşirii infracţiunii şi
părăsirii locului faptei;
- utilizarea mijloacelor de transport furate, cu numere de înregistrare false; locul
săvârşirii omorului (scara de bloc, palierul, curtea casei proprii, parcarea auto.
itinerarul permanent al victimei etc.);
- timpul săvârşirii infracţiunii date (dimineaţa sau seara, când victima pleacă spre
serviciu sau se întoarce de la serviciu);
- impertinenţa şi promptitudinea acţiunilor ucigaşului, prin care se pronunţă
profesionalismul kilerului.
Aceste şi alte indicii denotă. în mod convingător, săvârşirea omorului la comandă şi
condiţionează desfăşurarea imediată a complexului de acţiuni de urmărire penală,
precum şi a unor măsuri speciale de investigaţie, organizarea operativă a operaţiunilor
tactice criminalistice.
In funcţie de situaţia concretă, constituită la începutul cercetării, lista acestor acţiuni
se determină de ofiţerul de urmărire penală şi la efectuarea lor se atrag toate forţele
posibile, iar la necesitate şi din alte organe speciale sau de urmărire penală învecinate.
Elaborând operativ versiunea generală, cu adevărat strategic, referitoare la săvârşirea
omorului de către kiIeri, aceasta permite de a stabili direcţiile de bază ale identificării şi
reţinerii infractorului.

144
 în felul acesta, acuitatea situaţiei problematice, pe de o pane (cea calitativă), creşte.
întrucât apar verigi noi. care, la fel, trebuie stabilite şi demonstrate, iar pe de altă parte,
apar posibilităţi suplimentare de utilizare eficientă a noilor direcţii în descoperirea
omorurilor săvârşite la comandă, care, în funcţie dc potenţialul informaţional-tactic, pot
avea una din următoarele structuri de căutare:
- de la victimă (locul şi evenimentul omorului, datele despre victimă, altă informaţie
iniţială) la executant; de la ucigaşi la mediator, iar de la acesta - la persoana care a
comandat omorul;
- de la victimă (locul şi evenimentul omorului, datele despre victimă, altă informaţie
iniţială) la executant, iar de la acesta, simultan, la mediator şi cel care a comandat
omorul (în cazul în care executantul îl cunoaşte nu numai pe mediator, ci şi pe ce!
care a comandat omorul).
De menţionat, de asemenea, că la pregătirea omorurilor la comandă nu rareori
participă activ organizatorul infracţiunii, responsabil de elaborarea planului acţiunii
criminale, de căutarea mijloacelor de realizare, de acţiunile de tăinuire a urmelor, iar în
caz de necesitate de lichidarea executanţilor.
Succesul descoperirii omorurilor la comandă nu este posibil tară înaintarea şi
verificarea anumitor versiuni. Cele mai caracteristice dintre acestea, în dependenţă de
victimă, sunt următoarele:
A. Este omorât conducătorul unei structuri comerciale sau mixte, firme, al
unei bănci, societăţi pe acţiuni. întreprinderi industriale.
1. Cel care a comandat omorul poate fi conducătorul altei întreprinderi, instituţii,
societăţi, bănci, organizaţii, care se află cu victima in relaţii de concurenţă; totodată,
poate fi un alt conducător al aceleiaşi întreprinderi. Motivele nemijlocite ale omorului în
această situaţie pot fi următoarele:
răzbunarea pentru eschivarea de la întoarcerea datoriei, a creditului, nere- stituirea
în general sau cu întârziere a acestora;
lichidarea concurentului în sfera activ ităţii de producţie, comerciale, financiare
sau altei activităţi;
- eschivarea de la executarea obligaţiilor contractuale;
- apariţia neînţelegerii sau a concurenţei între parteneri;
- tendinţa de a ocupa o funcţie mai înaltă în organizaţie;
- răzbunarea pentru informarea organelor de drept despre furturile, abuzurile şi alte
fapte compromiţătoare;
- relaţiile de ostilitate apărute în legătură cu activitatea de serviciu, care se pot
răsfrânge negativ asupra carierei şi postului.
2. Cel care a comandat omorul poate fi lider al unei grupări criminale. Motivele
nemijlocite ale infracţiunii pot fi următoarele:
- răzbunarea împotriva întreprinzătorului pentru refuzul acestuia de a accepta
„protecţia” din partea criminalilor (racket de pază);

145
 - nesupunerea directă a întreprinzătorului faţă de cerinţele grupărilor infracţionale
de a plăti „tribut” criminalilor;
- răzbunarea pentru informarea organelor de drept despre faptele de racket,
ameninţări, violenţă;
- răzbunarea pentru refuzul de a-i angaja în funcţii bine plătite pe membrii
grupărilor criminale;
- răzbunarea pentru refuzul de a oferi credite preferenţiale.
In acest caz. se urmăreşte şi un scop suplimentar crearea atmosferei de teroare
criminală, care să permită infractorilor să dicteze condiţiile lor în faţa conducătorilor
altor organizaţii.
B. Este ucis liderul grupării criminale, hoţul in lege sau altă autoritate cri-
minală.
1. Persoana care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale concurente.
Motivele nemijlocite ale infracţiunii pot fi următoarele:
- lupta pentru împărţirea sau modificarea sferelor de influenţă criminală pe un
anumit teritoriu sau într-o anumită ramură;
- reglări de conturi criminale din cauza omorârii liderului sau a unor membri activi
ai grupării criminale;
- răzbunarea pentru informarea organelor de drept despre activitatea grupării
criminale concurente;
conflictul acut din cauza pretenţiilor financiare ale unora faţă de alţii.
2. Persoana care comandă omorul poate fi unul din membrii anturajului celui mai
apropiat al victimei. Motivele nemijlocite ale infracţiunii pot fi următoarele:
înlăturarea obstacolului pentru ocuparea locului de lider în gruparea criminală:
- răzbunarea din cauza înlăturării persoanei care a comandat omorul de la
conducerea grupării criminale:
răzbunarea pentru informarea organelor de drept;
- relaţiile ostile apărute ca urmare a împărţirii „incorecte” a veniturilor criminale.
3. Persoana care a comandat omorul poate fi unul dintre conducătorii întreprinderii,
organizaţiei aflate în relaţii de „afaceri” cu gruparea criminală condusă de victimă.
Motivele nemijlocite ale omorului pot fi următoarele:
- lichidarea escrocului, şantajistului;
- preîntâmpinarea posibilelor acţiuni violente faţă de persoana care a comandat
omorul, membrii familiei sau colaboratorii acesteia;
răzbunarea pentru acţiunile infracţionale săvârşite în raport cu persoana care a
comandat omorul, membrii familiei şi colaboratorii acesteia;
- nerestituirea unei mari datorii.
C. Este omorât un membru al grupării criminale.
1. Cel care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale în componenţa
căreia intra persoana omorâtă. Motivele nemijlocite ale infracţiunii pot fi următoarele:

146
 răzbunarea pentru posibila ieşire din gaipare sau pentru trecerea intr-o altă grupare
criminală;
- răzbunarea pentru cheltuirea mijloacelor băneşti din casa colectivă criminală;
- suspectarea de legătură cu organele de drept:
- lichidarea executantului care s-a deconspirat. care a săvârşit omor la comandă sau
o crimă gravă;
lichidarea posibilului concurent, care tinde să ocupe poziţia de lider în ierarhia
criminală;
lichidarea pentru neîndeplinirea unui ordin important al şefului grupării criminale
sau pentru zădărnicirea (sabotarea) acţiunii criminale.
2. Cel care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale concurente.
Motivele nemijlocite ale infracţiunii sunt următoarele:
- răzbunarea pentru omor sau violenţă faţă de membrii grupării criminale conduse
de acesta:
preîntâmpinarea informării organelor de drept cu privire la activ itatea in-
fracţională a grupării criminale conduse de acesta:
preîntâmpinarea acţiunii planificate împotriva membrilor grupării conduse de
acesta;
- în scopul lichidării liderilor şi membrilor grupării criminale rivale.
D. Este omorât conducătorul sau lucrătorul organului de drept.
1. Cel care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale. Motivele
nemijlocite ale omorului pot fi următoarele:
încercarea de a-i intimida pe lucrătorii organelor de drept, care desfăşoară o luptă
activă împotriva infracţionalităţii;
încercarea de a sista activ itatea operativă de investigaţie de către un lucrător
concret al organelor de drept.

147
 E. Este omorât şeful sau un membru activ al unui partid politic, al unei miş-
cări sociale, un candidat la o funcţie eligibilă.
1. Cel care a comandat omorul poate fi un membru al conducerii unui partid
extremist, al unei mişcări, un pretendent Ia o funcţie eligibilă. Motivele nemijlocite ale
omorului pot fi următoarele:
- divergenţe politice acute, răzbunarea pentru critică;
- lupta pentru electorat;
- eliminarea concurentului la funcţia eligibilă;
- încercarea de a contracara demascarea activităţii ilegale;
- încercarea de a bloca campania electorală.
2. Persoana care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale care
acţionează în interesele candidatului care concurează, ale mişcării extremiste, ale unui
partid. Motivele nemijlocite ale omorului pot fi următoarele:
- crearea atmosferei dc teroare criminală, convenabilă pentru extremişti:
- eliminarea concurentului candidatului la funcţia eligibilă, susţinut de gruparea
criminală;
- promiterea susţinerii şi a unui regim de acoperire a activităţii criminale din partea
deputaţilor care fac lobby, a conducerii mişcării extremiste, a partidului extremist.
F. Este omorât un lucrător al mass-media.
1. Cel care a comandat omorul poate fi liderul grupării criminale, iar motivele
nemijlocite ale omorului pot fi următoarele:
- publicarea sau demonstrarea materialelor care demască activitatea infracţională a
grupării criminale;
- refuzul de a publica materiale compromiţătoare care vizează o persoană concretă;
- răzbunarea pentru refuzul de a plăti mijloace băneşti pentru oferirea protecţiei
criminale;
- răzbunarea pentru neadmiterea reprezentanţilor lumii interlope în rândul
fondatorilor, acţionarilor, membrilor conducerii unui mijloc mass-media (radio.
TV, presă)*7.
Situaţiile şi motivele enunţate mai sus nu epuizează lista posibilă în acest caz de
omor. însă au o importanţă practică pentru organele de urmărire penală, fapt ce poate
duce la algoritmizarea cercetării la etapa iniţială.
Analiza activităţii practice a organelor de urmărire penală demonstrează că
verificarea insuficientă a versiunilor elaborate, precum şi lipsa unor versiuni în anumite
situaţii este una din cauzele de bază ale gradului redus de descoperire a omorurilor la
comandă. Totodată, este necesar să se ţină cont de unul din principiile de bază ale
procesului planificării - principiul caracterului dinamic, în corespundere cu care ofiţerii
de urmărire penală trebuie să reacţioneze operativ la schimbarea situaţiei informaţionale

Криминалистика. Учебник Под ред. Л.Я. Драпкнна, В.Н. Карагодтиа. Москва: Юрид.
лит.. 2004, с.522-524.

148
pe marginea cauzei penale, operând schimbările de rigoare în plan, elaborarea şi
verificarea versiunilor respective.
Următoarea particularitate a planificării constă în elaborarea planurilor coordonate de
cercetare, alcătuite şi executate în colaborare cu ofiţerii de urmărire penală şi cu lucrătorii
operativi. Fără îndoială, verificarea versiunilor prin diverse metode şi mijloace, atât
procedurale, cât şi operative de investigaţie, confirmă siguranţa rezultatelor şi extinde
arsenalele tactice şi probatorii ale organelor de urmărire penală şi speciale. întrucât apar
surse noi. necunoscute anterior, de informaţii, noi canale de obţinere a acestora şi
posibilităţi reale de utilizare eficientă a datelor operative şi procesuale.

§ 3. Acţiunile iniţiale şi ulterioare de urmărire penală

in cazul în care indicii respectiv i indică că omorul posibil este săvârşit la comandă.
atunci de la bun început, în dependenţă de situaţia concretă, grupul de cercetare a cauzei
poate efectua o operaţiune tactică cu scopul soluţionării problemelor urmăririi penalesx. O
astfel de operaţiune tactică include un sistem de acţiuni de neamânat de urmărire penală,
care se efectuează în baza unui caz concret de cercetare.
Cea mai tipică operaţiune tactică în cazul cercetării omorului, inclusiv la comandă.
include următoarele activ ităţi procesuale şi operative de investigaţie:
- cercetarea locului faptei:
- examinarea exterioară a cadavrului:
- urmărirea ..pc urme proaspete” a ucigaşului:
- dispunerea expertizei medico-legale a victimei şi a altor expertize, pornind de la
situaţia concretă (balistică, a explozibilelor etc.);
- examinarea teritoriului adiacent locului infracţiunii:
verificarea caselor, apartamentelor din preajma locului faptei şi identificarea
martorilor posibili ai omorului;
bara rea (blocarea) posibilelor căi de retragere a infractorului după săvârşirea
omorului;
- audierea martorilor oculari ai infracţiunii şi rudelor, colegilor victimei.
Dacă în urma acestei activităţi a fost capturat ucigaşul, atunci în cadrul operaţiunii
tactice se mai înscriu:
- reţinerea bănuitului;
- percheziţia corporală a acestuia;
" Gheorghiţă M. Tezele generale ale tacticii criminalistice. Chişinău: Arc. 2004. p. 10.
- examinarea corporală a ucigaşului;
- percheziţia la domiciliul bănuitului şi la locul de muncă;
- audierea bănuitului:
în unele cazuri, şi prezentarea lui spre recunoaştere martorilor oculari sau \ ictimei,
dacă aceasta a rămas în viaţă:

149
 în cazul în care la săvârşirea infracţiunii kilerul a folosit transportul auto (pentru a
se deplasa spre sau de la locul faptei), dacă au fost stabilite semnalmentele
acestuia, se va verifica acest mijloc după înregistrările respective şi se vor lua
măsuri de căutare a lui prin intermediul poliţiei de patrulare.
in calitate de acţiuni ulterioare pe această categorie de infracţiuni, pot fi planificate şi
efectuate:
- audierea învinuitului;
- audierea altor martori;
- confruntarea;
- verificarea depoziţiilor la faţa locului;
- experimentul în cadrul urmăririi penale; dispunerea
diverselor expertize, după necesitate etc.
Eficienţa acţiunilor de urmărire penală (iniţiale şi ulterioare), precum şi a măsurilor
speciale de investigaţie. în mare parte este determinată de caracterul planic şi de
sistemele de cercetare aplicate de ofiţerul de urmărire penală care dirijează activitatea
grupului respectiv. Astfel de infracţiuni, de unul singur, el nu le poate investiga. 26
procedee complementare, cum ar fi stabilirea direcţiei în baza fisurilor (săpăturilor),
urmelor înnegririi de fum etc. Totodată, trebuie luate în considerare datele cu caracter
criminalistic referitoare la locurile tipice de pândă - poduri, subsoluri, paliere, uneori
apartamente din casele situate vizavi, tufişuri, garduri, terasamente.
Deşi ucigaşii profesionişti întreprind măsuri pentru a nimici urmele, totuşi, ele rămân
aproape întotdeauna la locul de pândă, cu toate că au un caracter latent. De aceea,
participarea specialistului criminalist la examinare este obligatorie. în multe cazuri, este

26 4. Particularităţi tactice de efectuare a unor acţiuni de urmărire penală

Cercetarea la fata locului. Specificul examinării locului faptei. în cazurile legate de
omorul săvârşit la comandă, este determinat de conţinutul situaţiei criminale. Una din
trăsăturile specifice ale acestei acţiuni procedurale este legată de dificultatea stabilirii
hotarelor examinării locului faptei. De regulă, centrul examinării. în cazul categoriilor de
infracţiuni cercetate, este cadavrul victimei, de aceea o atenţie deosebită se acordă anume
acestei verigi importante.
Totodată, o verigă teritorială nu mai puţin esenţială o constituie locurile unde s-au
ascuns ucigaşii, parcările de maşini ale infractorilor, armele aruncate, muniţiile,
mijloacele optice de urmărire şi legătură, unele obiecte personale, resturi de mâncare,
sticle, mucuri de ţigări etc. Armele de tragere contemporane, instalaţiile explozive
teleghidate permit organizarea ambuscadei la o distanţă însemnată de la victime, de aceea
stabilirea acestor locuri prezintă anumite dificultăţi.
In aceste circumstanţe, este necesar de stabilit poziţia executantului (executanţilor)
omorului. în acest scop. se utilizează atât metoda de bază - vizarea, cât şi

150
posibilă necesitatea luării probelor de aer, în special în încăperi închise, pentru a fi
utilizate la stabilirea purtătorilor unor urme de mirosuri.
în paralel cu efectuarea examinării, este necesară cercetarea teritoriului amplasat
dincolo de hotarele locului faptei. După săvârşirea infracţiunilor din categoria examinată,
kilerii deseori aruncă armele, măştile şi alte obiecte la o distanţă însemnată de la locul
săvârşirii omorului.
Extinderea graniţelor examinării locului faptei, cercetarea noilor obiecte descoperite
în afara graniţelor stabilite iniţial ale acestei acţiuni de cercetare, de asemenea, reprezintă
una din cele mai importante particularităţi ale efectuării acesteia în cauzele din categoria
cercetată.
Eficienţa examinării locului faptei sporeşte simţitor dacă aceasta este inclusă în
structura operaţiei tactice, din componenţa căreia mai fac parte examenul exterior al
cadavrului, urmărirea infractorilor „pe urme proaspete”, verificarea operativă a
apartamentelor, caselor din apropierea locului faptei în scopul stabilirii martorilor şi a
suspecţilor, examinarea teritoriului adiacent şi, de asemenea, punerea în aplicare a
acţiunilor de căutare-barare etc. în cazul efectuării reuşite a operaţiei tactice, aceasta se
încheie cu reţinerea suspecţilor (executanţilor) şi cu percheziţiile lor corporale, apoi
percheziţiile la domiciliu.
Audierea martorilor din anturajul apropiat al victimei. Datorită faptului că, pe
lângă martorii oculari, grupul cel mai important de martori îl formează prietenii şi rudele
victimelor, audierea acestor persoane ia deseori caracter con- flictual din cauza lipsei de
dorinţă de a descoperi aspectele negative şi chiar criminale ale activităţii victimelor. De
aceea, ofiţerul de urmărire penală trebuie să aplice diverse procedee tactico-psihologice
ale interogatoriului (audierii), bazate pe dirijarea reflexivă, sau a factorului luării prin
suiprindere sau, dimpotrivă, pe efectul aşteptării psihologice, crearea impresiei despre
totala informare legată de circumstanţele cauzei şi ca şi cum o obligaţiune formală de a
„redacta” într-un proces-verba! datele deja bine cunoscute de el.
în afară de aceasta, acţionează eficient procedeul tactic bine pregătit legat de
„scurgerea de informaţie” sau de „scăparea cu vorba”, bine jucat de către ofiţerul de
unnărire penală, precum că şi alţi martori deja au depus mărturii detaliate despre
legăturile infracţionale şi activitatea victimei.
Pentru categoria dată de omoruri este specific un procedeu tactico-psihologic de
audiere care constă în explicarea importanţei personale enorme pe care o are pentru
persoana audiată depunerea de către aceasta a unor mărturii complete şi veridice
referitoare la posibilele persoane care au comandat omorul şi la alţi participanţi la
infracţiune, întrucât omorul rudei (colegului, partenerului, şefului) nu este nici pe departe
ultima verigă în lanţul criminal.
Este necesar să fie aduse exemple concrete şi bine cunoscute, să fie utilizate datele
operative şi alte materiale şi să fie întreprinsă încercarea de a-1 convinge pe martor că nu

151
doar el, ci şi familia lui. rudele, prietenii pot fi ameninţaţi de un pericol serios şi că de
mărturiile lui depind viaţa şi sănătatea sa personală şi cea a persoanelor apropiate lui.
în cazul executării la un înalt nivel profesional a procedeului tactic, acesta acţionează
cu o eficienţă maximă. Cel mai important lucru in cazul aplicării lui este să fii sincer, să
manifeşti o cointeresare adevărată de soarta persoanei interogate (audiate), să o convingi
că, de sine stătător, fără ajutorul activ al organelor de drept, este extrem de dificil sau
chiar imposibil să eviţi urmările grave sau chiar sfârşitul letal.
Dacă audierea se desfăşoară într-o situaţie lipsită de conflict. în acest caz. nefavorabil
pentru ofiţerul de urmărire penală, este necesar dc aplicat procedee tactice bazate pe
stabilirea şi consolidarea contactului psihologic, a atmosferei binevoitoare din ambele
părţi. Dar chiar şi în această situaţie, este necesar să se dea întrebări de concretizare şi
verificare, să se confrunte informaţia obţinută cu probele avute la dispoziţie.
Generalizarea practicii de cercetare a omorurilor la comandă confirmă că, în
majoritatea cazurilor, persoanele din anturajul cel mai apropiat al victimei intuiesc cine
putea sau cine a comandat omorul concret, precum şi cine este organizatorul infracţiunii.
Efectuarea percheziţiilor. Particularitatea principală a efectuării percheziţiilor în
aceste cauze constă în soluţionarea sarcinilor specifice ale acesteia, care includ nu doar
căutarea şi ridicarea urmelor infracţiunii, altor probe care confirmă complicitatea
persoanelor suspecte şi reţinute, dar şi stabilirea legăturilor dintre toţi participanţii la
săvârşirea infracţiunii şi, de asemenea, verificarea informaţiei despre alte omoruri
analogice, săvârşite de persoanele date.
Ţinând cont de agresivitatea sporită a persoanelor bănuite, de pericolul social pe care
îl prezintă, de pregătirea fizică bună şi de posedarea armei, percheziţiile trebuie să fie
bine pregătite, iar în cazul când pentru pregătirea lor nu există suficient timp, poartă un
caracter inopinat, acestea trebuie să fie bine asigurate fizic cu forţe suficiente,
respectându-se toate măsurile de securitate.
Percheziţia corporală a bănuitului se face cu respectarea măsurilor deosebite de
securitate. întrucât este posibilă opunerea rezistenţei fizice şi chiar atacul armat sau
evadarea. Percheziţia corporală în aceste situaţii se efectuează, de regulă, de către doi-trei
colaboratori, unul dintre care efectuează nemijlocit acţiunile de căutare, iar ceilalţi
asigură această acţiune, aflându-se la câţiva metri de la persoana percheziţionată,
urmăresc atent comportamentul reţinutului pentru ca, în orice moment, să poată acorda
ajutorul necesar persoanei care percheziţionează, inclusiv ajutorul prin aplicarea armei.
Percheziţia personală poate fi efectuată în două etape: la locul reţinerii bănuitului şi la
locul unde acesta apoi a fost adus. Prima etapă este preliminară, când este necesar de a
dezarma persoana reţinută şi ridica toate obiectele, documentele pe care le are asupra sa
(armele. lichidele cu ajutorul cărora se poate săvârşi un atac etc.). în acest caz, persoana
care urmează a fi percheziţionată trebuie să fie pusă într-o poziţie cât se poate de
incomodă pentru atac: corpul ei trebuie să fie sub un unghi de 30-40 de grade şi să se

152
menţină în această poziţie sprijinit de mâinile care se află pe perele, automobil, copac
etc.. picioarele să fie răşchirate la maxim unul faţă de altul.
Ofiţerul de urmărire penală (lucrătorul operativ) pipăie şi examinează hainele,
chipiul, încălţămintea şi alte obiecte, în direcţia de sus în jos, examinând apoi minuţios
podoaba capilară, cavitatea bucală, subsuorii, zona centurii şi de sub genunchi, precum şi
încălţămintea acesteia. Totodată, sunt examinate umbrelele, bastoanele, portmoneele şi
alte obiecte pe care Ie are asupra sa persoana percheziţionată.
Etapa a doua a percheziţiei poate fi efectuată la locul unde a fost excortat reţinutul.
Conţinutul acesteia constă in examinarea detaliată a hainelor, obiectelor şi a corpului.
Percheziţia corpului se recomandă să fie efectuată cu participarea medicului. în acest
scop, bănuitul se dezbracă şi lui i se propun alte haine şi încălţăminte. Examinarea
hainelor, încălţămintei, obiectelor reţinutului se efectuează în prezenţa lui. în timpul
examinării hainelor, se cercetează minuţios cusăturile, se descoase toate locurile
suspecte, se examinează atent nasturii, căptuşeala hainelor. tocurile şi pingeau
încălţămintei etc.
Percheziţia încăperilor în aceste cazuri, de asemenea, are anumite particularităţi:
1) orice percheziţie trebuie bine pregătită. Aceasta presupune stabilirea obligatorie a
urmăririi secrete şi studierea obiectului percheziţiei şi a persoanelor care locuiesc
sau lucrează acolo. Studierea obiectului include următoarele aspecte: stabilirea
amplasării obiectului şi a tuturor intrărilor şi ieşirilor din el: situarea camerelor dc
locuit sau dc lucru şi a altor încăperi; studierea programului persoanelor (nu
numai a celor bănuite), stabilirea stării obişnuite a ferestrelor, ferestruicilor,
perdelelor, draperiilor, pentru ca infractorii sau rudele acestora să nu-1 poată
informa despre pericol pe complice;
2) în legătură cu faptul că bănuiţii pot fi înarmaţi şi agresivi, deosebit de minuţios se
elaborează procedeele cele mai eficiente de pătrundere în obiectul percheziţionat
şi de capturare fizică a suspectului, de stabilire aici a unei ordini optime de lucru;
3) în echipa care va efectua percheziţia, trebuie de avut un grup de asigurare pentru a
putea curma opunerea de rezistenţă şi a păzi locul percheziţiei: toate intrările şi
ieşirile, precum şi persoanele care se află acolo:
4) în timpul percheziţiei, o atenţie deosebită se atrage descoperirii armelor şi
muniţiilor, diverselor ascunzători: în pereţi. în poduri, subsoluri, în pământ etc.
Ucigaşii-profesionişti deseori adaptează, „perfecţionează” armele. intensifică
acţiunea de nimicire a muniţiilor, de aceea pe parcursul percheziţiei pot fi
descoperite instrumente de lăcătuşărie. maşini-unelte, rumeguş de metal sau lemn
etc.;
5) în cadrul percheziţiei este necesar, de asemenea, de ridicat şi apoi de examinat
minuţios îmbrăcămintea persoanelor bănuite, cu scopul de a descoperi pe ea
urmele împuşcăturii, microparticule de metal, substanţe explozive etc.;

153
 6) în cazul în care ofiţerul de urmărire penală nu este sigur de rezultatele pozitive ale
percheziţiei încăperii, el poate aplica procedeul tactic de eliminare a bănuitului de
la locul unde se efectuează percheziţia (escortarea lui la audiere), cu scopul ca. pe
parcursul celorlalte interogatorii, să utilizeze eficient lipsa de informare sau
informarea insuficientă a persoanei bănuite;
7) în dependenţă de situaţia concretă, după terminarea percheziţiei, este raţional.
uneori, de a lăsa în încăpere o respectivă ambuscadă, cu scopul de a-i reţine pe
posibilii complici.
Examinarea corporală a bănuitului. în cauzele legate de omor săvârşit de către
ucigaşi la comandă, examinarea corporală a acestora şi rezultatele ei au importanţă
deosebită în procesul probării cauzei. îndată după reţinerea bănuitului actului de omor,
trebuie să se efectueze examinarea acestuia. Dacă omorul a fost săvârşit cu utilizarea
armei de foc sau a instalaţiilor explozive, este necesar, cu ajutorul unei benzi adezive, să
se ia de pe mâini (palmă, de pe degete) şi de pe pielea feţei posibile urme ale
împuşcăturilor (funigine. particule de pulbere care nu au ars, microparticule de plumb.
fier. aramă, nichel sau microparticule de materiale explozive), inclusiv de sub unghiile
persoanei expertizate. în afară de bandă adezivă, pot fi folosite spălaturile de pe mâini şi
obraji cu ajutorul vatei îmbibate cu soluţie de 10% de acid clorhidric.
Examinarea corporală a bănuitului, de regulă, este însoţită de cercetarea atentă a
hainelor lui. Pe hainele executantului care a împuşcat, în special pe manşete, mănuşi
există o mare probabilitate de descoperire a urmelor de împuşcătură, de aceea este
necesar să fie ridicate hainele în care era îmbrăcat executantul omorului şi să fie
transmise la expertiză, fiind respectate toate regulile de păstrare şi împachetare a probelor
materiale.
Urme de metal de la purtarea armei de foc sau a armei reci pot fi descoperite în
buzunare, sub centură şi pe alte părţi ale îmbrăcămintei. Particule de substanţe explozive,
de asemenea, pot fi descoperite pe hainele ucigaşului.
Dispunerea si efectuarea expertizelor. La cercetarea omorurilor efectuate la
comandă, de obicei, cele mai răspândite expertize sunt: medico-legală; balistică;
dactiloscopică; a armelor reci; chimică, fizico-tehnică, fizico-optică.
întrebările adresate de ofiţerul de urmărire penală experţilor au o importanţă enormă
pentru înaintarea şi verificarea versiunilor, pentru descoperirea reuşită şi cercetarea
omorurilor săvârşite la comandă.
în mod special, trebuie să ne oprim la expertizele ciclului economic, mai întâi de
toate, la cea contabilă-judiciară şi financiar-bancară. Aceste expertize pot fi precedate de
revizii calificate ale întregii activităţi financiar-economice a întreprinderii pe care a
condus-o victima sau cu care a colaborat strâns.
în acest caz, o atenţie deosebită se atribuie datoriei creditoare sau debitoare a
organizaţiei, obţinerii sau oferirii creditelor şi temeiniciei acestora, circulaţiei mijloacelor

154
băneşti şi bunurilor materiale, analizei balanţei contabile, inclusiv operaţiilor de transfer.
Descoperirea creditelor suspecte, a transferurilor nejustificate, a afacerilor dubioase
permite stabilirea persoanelor care, posibil, sunt implicate în cazul de omor cercetat şi în
felul acesta permite sporirea evidentă a şanselor de reuşită în descoperirea infracţiunii.
în încheiere, este necesar, cel puţin succint, să examinăm unele particularităţi ale
interacţiunii dintre ofiţerul de urmărire penală şi aparatul operativ de cercetare. Analiza
majorităţii cauzelor penale denotă că orientarea şi conţinutul acestei infracţiuni nu sunt
prea evidente.
Ofiţerii de urmărire penală de la procuratură, de regulă, colaborează fructuos şi
permanent cu serviciile poliţiei judiciare, dar totodată, rareori şi insuficient de activ
colaborează cu secţiile de luptă cu infracţiunile economice din cadrul Ministerului de
Interne. Din păcate, informaţia economică de cea mai mare importanţă. care conţine date
referitoare la cele mai diverse relaţii ale victimelor, care ar permite aflarea motivelor
reale ale omorurilor şi celor care le-au săvârşit, deseori rămâne neelucidată, iar uneori pur
şi simplu nu este solicitată.
Sarcina principală a serviciilor operative de cercetare constă nu doar (şi nu atât) în
obţinerea informaţiei deja după săvârşirea unui nou omor la comandă.
ci în necesitatea obţinerii informaţiei în procesul pregătirii omorului, pentru a preveni,
contracara infracţiunea planificată. în acest scop. sunt necesare:
1) obţinerea de către subdiviziunile operative de cercetare a datelor sosite la timp
referitoare la atmosfera criminogenă în teritoriile deservite de acestea şi în
ramurile de activitate economică, schimbul permanent al informaţiei
corespunzătoare;
2) activizarea controlului izvoarelor şi canalelor ilegale de procurare a armelor,
muniţiilor, substanţelor şi instalaţiilor explozive;
3) utilizarea maximă a posibilităţilor operative pentru depistarea şi urmărirea faptelor
de căutare de către persoanele interesate (cei care au comandat omorul. mediatori)
a ucigaşilor care „prestează servicii" de omor la comandă;
4) extinderea permanentă a modalităţilor şi căilor de obţinere a informaţiei despre
kiIeri şi mecanismele de „acces" ia aceştia a celor care comandă omorurile;
5) utilizarea maximă în activitatea operativă de cercetare a datelor din registrele de
evidenţă ale centrelor informaţionale ale Ministerului de Interne şi, întâi de toate,
evidenţa infractorilor deosebii de periculoşi, a infracţiunilor care poartă un
caracter deosebit de săvârşire, evidenţa persoanelor dale în urmărire; evidenţa
dactiloscopică.
Bineînţeles, toate tipurile de evidenţă enumerate şi, de asemenea, datele concentrate
în sistemul informaţional de căutare automatizat este necesar să fie utilizate pe larg şi in
procesul cercetării omorurilor deja săvârşite.
în funcţie de situaţiile concrete, care se creează în cazurile penale, ofiţerii de urmărire
penală şi lucrătorii operativi trebuie să utilizeze în mod optim şi alte surse de evidenţă,

155
concentrate în centrul informaţional şi în subdiviziunile de expertiză criminalistică ale
Ministerului de Interne.

§ 5. Probleme pe care trebuie să le lămurească cercetarea cauzei

La investigarea criminalistică a omorurilor la comandă, organele de urmărire penală
destul de des se confruntă cu lipsa de informaţii atât la etapa iniţială, cât şi la cea
ulterioară de cercetare. în primul rând, este vorba despre lipsa informaţiei referitor la
comandatan.il omonilui. în al doilea rând. destul de frecvent lipseşte şi informaţia cu
privire la executorii omorului, fiindcă aceştia, de obicei, sunt mari profesionişti-criminali
şi nu pot fi depistaţi atât de uşor. însă. în pofida tuturor dificultăţilor cercetărilor, dacă
după datele acumulate în situaţia concretă sc pre- zumă că omorul a fost săvârşii la
comandă, ofiţerul de unnărire penală trebuie să lămurească următoarele circumstanţe:
1. Cine este victima omorului presupus la comandă (numele, prenumele, vârsta,
profesia, activitatea de bază. locul de trai etc.);
2. Locul şi timpul săvârşirii omorului persoanei respective;
3. împrejurările în care s-a săvârşit fapta;
4. Cauza şi natura morţii victimei:
5. Modalitatea şi circumstanţele săvârşirii omorului (ce fel de activităţi pregătitoare şi
realizatoare a întreprins ucigaşul);
6. Personalitatea infractorului (vârsta, profesia, domiciliul, existenţa antecedentelor
penale) şi comportamentul lui până în momentul săvârşirii omorului şi după aceasta:
7. Cine a comandat omorul persoanei concrete;
8. Motivul sau scopul săvârşirii omorului;
9. Existenţa complicilor la infracţiune;
10. Ce recompensă a primit şi trebuia să mai primească pentru omorul dat;
11. Mijloacele folosite la săvârşirea şi tăinuirea omorului;
12. Legătura cauzală a acţiunilor, inacţiunilor infractorului şi decesul persoanei
concrete;
13. Existenţa circumstanţelor atenuante sau agravante, prevăzute în art.76 şi 77 CP RM;
14. Cauzele sau circumstanţele care au favorizat săvârşirea acestei infracţiuni.

întrebări pentru autopregătire şi control:

1. Ce prezintă omorul la comandă şi care sunt elementele modelului crimina- listic al
acestei infracţiuni?
2. Nominalizaţi situaţiile tipice de urmărire penală la cercetarea omorului la comandă.
3. Enumeraţi versiunile tipice generale şi particulare de urmărire penală ce pot fi
elaborate la etapa iniţială de cercetare a omorului dat.
4. Ce acţiuni iniţiale de urmărire penală şi măsuri speciale de investigaţie pot fi
efectuate în cazurile cercetării omorului la comandă?

156
5. Ce acţiuni ulterioare şi măsuri speciale de investigaţie sunt caracteristice cercetării
infracţiunilor de omor la comandă?
6. Enumeraţi problemele care trebuie clarificate la audierea martorilor priv ind omorul
la comandă.
7. Care este obiectul audierii bănuitului. învinuitului în săvârşirea omorului la
comandă?
8. Ce expertize judiciare sunt caracteristice cercetării omorului la comandă?
9. Când şi în ce condiţii pot fi efectuate verificarea declaraţiilor ucigaşului la faţa
locului sau reconstituirea faptei?
Capitolul VIII. PARTICULARITĂŢILE CERCETĂRII
UNOR TIPURI DE OMORURI

§ 1. Cercetarea omorului în cazul depistării cadavrului dezmembrat

Toate tipurile de omor se atribuie la infracţiuni care reprezintă un pericol social
major. în linii generale, metodica cercetării acestora este aceeaşi. însă apar şi unele
particularităţi determinate de modalitatea săvârşirii şi tăinuirii omorului, subiectul
infracţiunii, scopul urmăririi etc. De exemplu, la dezmembrarea cadavrului infractorii
recurg urmărind ascunderea locului omorului, nimicirea urmelor infracţiunii şi a altor
circumstanţe, care creează anumite impedimente la stabilirea identităţii victimei.
în cazul cadavrului dezmembrat, cercetarea omorului începe din momentul în care au
fost descoperite unele părţi presupuse că fac pane dintr-un corp omenesc*11.
Descoperirea unor părţi de cadavru determină mai multe dificultăţi in cercetare pentru
organele de urmărire penală. în astfel de cazuri, cercetarea la faţa locului se efectuează
pentru fiecare parte presupusă a cadavrului şi în fiecare caz urmează a fi întocmit un
proces-verbal separat, cu toate recomandările tacticii criminalistice.
Toată activ itatea trebuie desfăşurată şi orientată spre căutarea celorlalte fragmente dc
cadavru. Concomitent, vor fi efectuate acţiuni de urmărire penală şi de căutare operativă
a unor persoane care au dispărut, dar despre care nu au fost informate organele respective
şi ele încă nu au fost luate la evidenţă. La găsirea unui fragment de cadavru, va fi
examinat minuţios locul evenimentului şi celelalte fragmente de cadavru, după care acest
fragment va fi transmis instituţiei medico-legale pentru cercetare şi conservare. în acest
caz. este important să se afle cum. când. de unde şi de către cine a fost adus fragmentul de
cadavru în locul în care a fost descoperit, să se înregistreze cu atenţie modul în care a fost
ambalat fragmentul, precum şi alte semne ale cadavrului care sunt importante pentru
identificarea persoanei. Sarcina expertizei medico-legale este de a constata dacă toate
fragmentele dc cadavru aparţin aceleiaşi persoane: ce părţi de cadavru lipsesc; care este
sexul, vârsta şi rasa celui decedat; care este cauza şi data decesului: dacă există sau nu
leziuni cauzate în timpul vieţii, care este caracterul lor, care este originea şi situarea lor;

157