Sunteți pe pagina 1din 2

Citate despre parenting și

succes, de la dr. Madeline


Levine
Suntem convinși că ai aflat deja despre cea mai recentă carte publicată la Editura
Pagina de Psihologie din colecția #ParentingConștient.

Parenting pentru succes, de dr. Madeline Levine, ne invită la conversație sinceră și


onestă despre ce este și ce nu este succesul, despre ce să facem și ce să nu facem
ca părinți dacă vrem să ne ghidăm copilul pe calea stării de bine și a succesului
autentic. Pentru a-ți stârni curiozitatea și a-ți face poftă pentru lectură, am selectat
pentru tine zece citate care sigur te vor pune pe gânduri.

1. Copilăria este prețioasă. Nu e despre pregătirea pentru liceu, facultate sau


profesie, ci este o perioadă scurtă și de neînlocuit, în care toți copiii au dreptul la
privilegiul de-a fi doar copii.
 Atunci când succesul nu se simte autentic, „sindromul impostorului“, pe care îl
simțim cu toții din când în când, devine o stare permanentă pentru copiii noștri. 
 Din moment ce stima de sine vine din adevărata competență, prezența
constantă a părintelui nu face decât să perpetueze dependența, să distrugă
rezistența și, drept rezultat, să scadă stima de sine.
 Din nefericire, stingem atât potențialul, cât și flacăra din atât de mulți dintre
copiii noștri atunci când insistăm că e valoroasă doar o gamă restrânsă de
aptitudini și interese.
 Semnul distinctiv al celor mai talentați studenți este capacitatea de a
persevera într-un mod creativ și plin de entuziasm în fața problemelor dificile.
 Dorința noastră de a lua atitudine față de lucrurile care contează pentru noi ne
ajută copiii să-și dezvolte o „poveste“ despre cine sunt ei.
 Copiii privați de somn sunt mai puțin capabili să-și stăpânească emoțiile și
sunt mai predispuși la depresie.
 Tindem să încurajăm autonomia, dar ingeniozitatea este și mai bună.
 Una dintre cele mai importante sarcini pe care le avem ca părinți este aceea
de a ne ajuta copiii să construiască și să-și întărească o gama largă de strategii
de autocontrol.
 Testele IQ convenționale prezic doar aproximativ 10% din motivele pentru
care copilul tău va avea succes la școală și la locul de muncă.
Sursa: https://www.paginadepsihologie.ro/zece-citate-despre-parenting-si-succes-de-la-dr-madeline-
levine/

S-ar putea să vă placă și