Maramureş - Factori naturali:

Aşezat la hotarul de nord al României, în apropierea

paralelei 47°55' latitudine nordică şi a meridianului 23°55'
longitudine estică, deci foarte aproape de centrul geometric
al Europei, Maramureşul este închis de lantul munţilor
vulcanici Oaş - Gutâi - Ţibleş la sud, de lanţul munţilor
cristalini ai Rodnei la est, de munţii Maramureşului la nord-
est, iar la nord pe o suprafaţă întinsă, de râul Tisa care mărgineşte atât judeţul, cât şi ţara.
Maramureşul este împrejmuit de dealuri, terase şi lunci, văi înguste de-a lungul râurilor Iza,
Mara, Coşău şi Vişeu, afluenţi ai Tisei. Râul Tisa a constituit secole de-a rândul axa vertebrală a
Maramureşului.
Munţii care ne înconjoară ating altitudinea de 1000m până la max. 2305 m în Vf. Pietrosul din
munţii Rodnei. Tot aici se află rezervaţia naturală "Pietrosul Rodnei" înfiinţată în anul 1935.
Multitudinea izvoarelor de ape minerale, utilizate atât ca surse de apă potabilă, cât şi pentru
tratamente balneare, constituie un argument în plus privind bogăţia resurselor naturale din
aceasta zonă. În acest cadru natural se înşiră precum mărgelele, salba de localităţi situate în
Maramureşul istoric.

Maramureş - Scurt istoric:

Maramureşul are o istorie ale cărei rădăcini se pierd în negurile vremii. Mărturisesc despre
acest lucru, seria de descoperiri arheologice din
paleolitic şi neolitic, dar şi urmele permanentului
descălecat al lui Dragoş şi a lui Bogdan, precum şi
încăpăţânarea şi tenacitatea maramureşenilor în a-şi
duce după ei biserica, acest nucleu al credinţei care i-
a ţinut permanent uniţi, oriunde s-ar fi refugiat din
faţa urgiei războiului.

Maramureş - Folclor, cultură, arhitectură:

CASA: Materialul de construcţie este în exclusivitate lemnul, folosit sub forma bârnelor lungi
aşezate în cununi orizontale. În decursul timpului au intervenit diferenţieri legate de tehnica de

1
prelucrare a lemnului. Vechile construcţii erau făcute
din bârne rotunde, cele noi sunt construite din bârne
cioplite în patru muchii.
Din punct de vedere al esenţei lemnoase, există
două subzone de arhitectură populară - subzona
Mara, Coşău şi Iza până la Bârsana, unde materialul
lemnos pentru construcţie este stejarul, şi subzona de
la Strâmtura pe Iza în sus până la Borşa, unde predominant folosit este lemnul de brad.
Decorul, de un mare interes artistic, al construcţiilor ţărăneşti din Maramureş se caracterizează
prin factura sa stilizată şi viguros reliefată datorită tehnicii folosite: cioplirea şi dăltuirea în lemn
a unor obiecte cum ar fi: consolele ferestrelor, ramele uşilor şi ferestrelor, porţile mari, intrările
în grajduri, toate ornamentate cu motive scoase puternic în relief.
ACARETURILE: Casa nu poate fi înţeleasă din punct de vedere al plasticii arhitecturale, fără
existenţa construcţiilor cu caracter economic, ce o înconjoară. Acestea, împreună cu casa,
formează unitatea de bază a economiei ţărăneşti.
Gospodăria trebuie înţeleasă în sensul unui complex arhitectonic, al cărui specific este
determinat de natura mediului geografic şi cu deosebire de condiţiile de producţie. Acestea din
urmă, înseamnă legarea arhitecturii de ocupaţiile oamenilor, de construcţiile cu caracter
economic sau, într-un cuvânt, de acareturi (grajdul, oborocul de fân şi colejna pentru depozitat
lemne), care reprezintă un indiciu sigur al surselor principale de venituri ale populaţiei rurale,
precum şi a nivelului de trai al acesteia.
POARTA MARAMUREŞANĂ: Adevărat "arc de triumf " rustic, şi-a cucerit faima prin
armonia perfectă a dimensiunilor, prin respectarea proporţiilor dintre părţile componente şi prin
densa metaforă a ornamentaţiei.
Ataşamentul locuitorilor faţă de aceste valoroase
construcţii, cu atât de profunde tradiţii în artă şi cultură,
cât şi în istoria social-politică a Maramureşului este
ilustrat de faptul că, până azi s-a păstrat obiceiul de a
categorisi gospodăriile după porţi. Începuturile tradiţiei
porţilor şi a vraniţelor poate fi determinată şi prin
vechimea ritualului privitor la alegerea lemnului şi la construirea porţilor.

2
 Poarta constituia în imaginea omului din veacurile trecute
o barieră în calea răului, o barieră care delimita un alt
univers, acela al casei şi gospodăriei, în cadrul căruia se
desfăşura întreaga viaţă familială. Sub stalpul care leagă
pragul se puneau bani, tămâie şi agheazmă pentru a nu se
apropia ciuma şi răul de orice fel. Pentru protejarea averii şi
a casei, în general pe stâlpul porţii erau sculptaţi oameni -
figurine antropomorfe.
Toate simbolurile şi elementele de împodobire au avut iniţial anumite semnificaţii dar, odată cu
scurgerea timpului, ele au evoluat în motive decorative.
FUNIA - este o spirală care indică aspiraţia către înăltimi; nodurile sub formă de cruce au
semnificaţii magice extrem de vechi, metamorfozate la un moment dat în simbolul soarelui,
preluat ulterior de religia creştină.
ROZETA - simbol solar, izvor de lumină, căldura de care depinde însăşi viaţa.
POMUL VIEŢII - motiv ornamental al porţilor şi vraniţelor ce simbolizează viaţa fără de
moarte şi rodnicie nesfârşită.
ŞARPELE - ocupa un rol important intre motivele ornamentale zoomorfe. Motivul îşi trage
originea din credinţa straveche în sarpele casei, pazitor de rele al gospodariei.
"Chipul de om" sau "Mâna cu degetele răsfirate" - fereau gospodăria şi familia de "duhurile
rele" şi de ceasul beciznic"; simboliza totodata invocaţia la rugăciune.
PĂSĂRILE - figuri prezente în ornamentaţiile porţilor; cocoşul, în vechime, simboliza sufletul
omenesc.

BISERICA: Meşteşugul şi arta pe care meşterii din

nordul Transilvaniei le-au pus în construirea casei şi a
acareturilor se regăsesc şi la bisericile edificate de-a
lungul multor veacuri de vestiţi meşteri. Se ştie că pe
tot acest teritoriu se găsesc câteva din cele mai
interesante construcţii religioase din lemn, nu doar
pentru ţara noastră, ci şi pentru intreaga Europă.
Bisericile maramureşene din lemn şi-au câştigat de mult o faimă bine meritată, atât în rândul

3
specialiştilor, cât şi în rândul publicului larg din multe ţări ale lumii.
Pentru noi, aceste admirabile edificii prezintă un interes cu atât mai mare, cu cat ele se leagă
nemijlocit de arta construcţiilor ţărăneşti româneşti, unitatea casă-biserică, din punct de vedere
arhitectonic, fiind o dovadă a marii vechimi a artei de a construi pe teritoriul românesc, lucru
posibil numai în ţinuturi cu o străveche populaţie sedentară.
CREAŢII ARTISTICE în LEMN: Este cunoscut faptul că lemnul constituie una din cele mai
vechi materii prime prelucrate de om, aceasta
datorându-se uşurinţei obţinerii sale, a posibilităţilor
lesnicioase de prelucrare, chiar cu mijloace rudimentare,
cat şi multiplelor şi variatelor sale utilităţi. Nu există
categorie de obiecte uzuale la care lemnul să nu fie
folosit ca materie primă. Din aceste categorii amintim
fântâna, primordială pentru existenţa omului pe pământ.
"Gardurile", "pârlazele", "podeţele" sunt prezente în satele noastre în jurul gospodăriilor
ţăraneşti şi dau un farmec aparte mediului din jurul acesteia. "Mobilierul", o categorie foarte
importantă de produse artistice în lemn este reprezentat prin: "laviţe", "scaune", "dulapuri",
"leagăne", "lăzi", "mese", "paretare", "dulapuri-colţare", "cuiere pentru ulcioare", "blidare" şi
"lingurare".
OBIECTELE DE CULT: Maramureşul este regiunea
care a păstrat, de zeci de generaţii, unele dintre cele mai
frumoase obiceiuri legate de muncă, de ciclurile vieţii,
sărbători. Din lemn sunt executate artistic şi majoritatea
obiectelor folosite cu ocazia unor sărbători: ploşca
naşilor pentru nuntă, prescurnicere sau pecetare,
adevărate sculpturi în miniatură, utilizate la imprimarea
pe pâine specială pentru biserică şi cuminecatură.
De asemenea, se cioplesc cruci cu o simbolistică specială dar, încadrate perfect stilului
arhitecturii tradiţionale. Crucile de morminte au ca ornamente, pe lângă crestături în formă de
dinte de lup, şi celebrele frânghii dispuse pe braţele crucii, sau ca un colac marcând centrul de
îmbinare al braţelor.
Grija de a asigura un monument funerar conform cu respectul şi dragostea pentru cei dispăruţi a

4
dus la specializarea unor meşteri în executarea unor adevarate opere de artă. Dintre aceştia, îl
amintim pe Stan Ion Pătraş din Săpânţa. Acesta, prin genialitatea sa, a creat un întreg cimitir de
cruci lucrate artistic, sculptate în lemn şi apoi pictate cărora li se alătură şi o scurtă cronică rimată
a vieţii defunctului.
Tot în acest domeniu al picturilor - sculpturi pictate, se înscrie şi monumentul complex
sculptural, pictat din Berbeşti - considerat monument arhitectonic religios de o mare valoare
artistică.
ŢESĂTURILE: Ca şi în întreaga Romanie, şi în
Maramureş tesutul are o larga dezvoltare de o deosebită
importanţă în cadrul economic al gospodăriei. Există
sate specializate în ţesutul covoarelor sau al cergilor.
CERGILE sunt ţesături groase de lână, în special
pentru acoperirea patului, dar şi un element decorativ în
interiorul casei, unde se remarcă rafinamentul
compoziţiei care, creează un fond valoros dezvoltării decorative. Calitatea ţesăturii, valorile
cromatice şi întreaga compoziţie ornamentală le plasează în rândul celor mai de seamă creaţii
artistice din ţara noastră. Ca în toate manifestările artei noastre populare se vădeşte şi la covoare
o mare varietate în ornamentaţie şi cromatică, păstrând elementele unui stil artistic unitar.
În domeniul acesta de creaţie amintim şi feţele de masă, cearşafurile, ştergarele de rudă şi
desagii.
CERAMICA: Tradiţia ceramicii este nu doar veche, ci şi neîntreruptă din vremea dacilor şi
până în zilele noastre. Atât din punct de vedere al
tehnicilor şi sistemelor de ornamentare, cât şi al
formelor, găsim aici aproape toate tipurile de ceramică.
Există astăzi ceramică roşie nesmălţuită (Săcel), cu
unele elemente de ornamentaţie arhaică, păstrate încă de
la ceramica neagră, ceramica smălţuită ornamentată cu
cornul (Vama), ceramica ornamentată cu cornul şi
pensula (Vama şi Lăpuş), ceramica zgrafitată (Vama şi Valea Izei), ceramica decorată cu pensula
(Baia Sprie şi Baia Mare).
CERAMICA DE LA VALEA IZEI: Nu se pot face precizări exacte privind centrul sau

5
apartenenţa etnică a acestui domeniu de creaţie. A apărut la începutul sec. al XIX-lea şi face
legătura între Ţara Oaşului şi nordul Bucovinei. La începutul secolului XX, foarte multe
exemplare se găseau pe Valea Izei. Utilizarea desenului zgrafitat, al fondului alb şi a culorilor
verde smarald, galben crom şi lămâie, a negrului, apropie această ceramică foarte mult de tipul
de ceramică bizantină venită prin Moldova dar, şi de cel al ceramicii slovace venită din vest prin
rutenii stabiliţi în Maramureş.
PICTURA PE LEMN: Iconografia maramureşană
are o îndelungată şi bogată tradiţie, fiind apreciate în
mod deosebit icoanele pe lemn. Deşi încadrate unor
canoane existente în iconografia românească, în spetă
bizantină, vădesc totuşi un stil deosebit, o tratare mai
umană, mai realistă a personajelor.
PICTURA PE STICLA: Este cunoscut faptul că la Nicula (jud. Cluj) şi în Maramureş s-au
executat primele icoane pe sticlă la mijlocul secolului XVIII. Această tehnică este dezvoltată în
strânsă legătură cu apariţia atelierelor de turnare a sticlei. Creatorii acestor icoane pe sticlă sunt
ţărani români care, cu un bagaj minim de cunoţtinţe au reuşit să dea viaţă unor opere de o valoare
artistică deosebită, expusă astăzi în toate marile muzee ale ţării şi în colecţii particulare din
România şi din străinătate.
OBICEIURI DE PRIMĂVARĂ: Pretutindeni în Maramureş, dar şi în celelalte părţi locuite de
români, primăvara este anotimpul reînvierii naturii, ceea ce înseamnă şi începutul lucrărilor
agricole, ocupaţia de bază a ţăranilor.
SÂNGIORZUL - Se desfăşoară cu ocazia sărbătorii de
Sf. Gheorghe, pe 23 aprilie, în toate satele din zona
etnografică Maramureş. Are ca formă de manifestare
stropitul cu apă, încadrându-se în categoria ritualurilor
de fertilitate şi fecunditate.
TANJAUA - Obiceiul se practică şi în zilele noastre în
satele de pe valea Marei: Hărniceşti, Hoteni, Sat Şugatag. Este sărbătorit cel mai harnic gospodar
al satului care a ieşit la arat cu plugul. El este purtat în mod sărbătoresc, simbolic, de "tanjaua
plugului" care, împodobită cu crengi de copaci înverzite şi cu panglici colorate, este tractată de
mai mulţi flăcăi din sat până la râul Mara unde, în mod simbolic, gospodarul este udat cu apa

6
"dătătoare de viaţă" invocându-se: "Mara, Mara, râu
frumos, spală toate relele şi ne adă binele, Pace-n
lume, Roade bune, Bine-n ţară, Grâu la vară". Apoi în
jurul ogorului arat se invocă: "Mândru soare călător,
Apleacă-te pe ogor, şi-ncălze seminţele, Sărodească
holdele". Obiceiul continuă cu un ospăţ la casa
sărbătoritului.
STÂNA MARAMUREŞANĂ - Obicei serbat în toate satele din Maramureş, în perioada 1-15
mai, cu ocazia constituirii turmelor care vor pleca la păşunatul alpin pentru perioada de vară.
Aici se va face şi mulsul oilor, şi măsuratul laptelui, ceea ce va constitui reperul de repartizare a
preparatelor din lapte, pe perioada celor trei luni cât turma de oi se va afla pe munte.
Evenimentul se petrece pe dealurile din jurul satului. Se organizează mese cu mâncăruri şi
băuturi tradiţionale, cu muzica populară.
OBICEIURI DE IARNĂ: Crăciunul şi Anul Nou sunt aşteptate în casele maramureşenilor, ca
de altfel pretutindeni la noi, cu bucurie şi gânduri de bine. De aceea, tot ceea ce se face pe
perioada a 12 zile ale sărbătorilor de iarnă (25 decembrie - 7 ianuarie) stă sub semnul binelui,
bucuriei, optimismului care se manifestă prin colinde de o rară frumuseţe, încheiate cu urări de
sănătate, belşug şi rod bogat, adresate gazdelor casei.
COLINDA - în general, repertoriul include colinde
specifice copiilor, grupurilor de fete şi feciori, precum şi
bătrânilor. Unele din colinde sunt de inspiraţie
religioasă, creştină, altele aduc în prezent rituri dispărute
în negura vremurilor, dar care au rămas prin mesajul
profund uman. Un exemplu în acest sens este colinda
"Mândru-şi cântă-un cerb în codru", care se poate auzi în
timpul acestor sărbători la Vadu Izei.
VIFLAIMUL - Tot în seara de Crăciun debutează şi Viflaimul - teatru folcloric religios jucat
de cete (grupuri) de feciori (20-30 feciori), în care se prezintă momentul apariţiei magilor şi al
pastorilor, cei care vestesc naşterea lui Isus Hristos şi conflictul cu împăratul Irod.
MOŞI şi BABE - La Anul Nou şi Bobotează se construiesc măşti (mascote) cu dimensiuni de
până la 1 m care, se montează pe un suport de lemn, îmbrăcate în haine uzate şi se plasează într-

7
un loc greu accesibil la casa unei fete sau a unui fecior care, ar fi trebuit să se căsătorească.
Aceste măşti sunt un avertisment; în acelasi timp, scrisoarea pe care o are montată mascota
exemplifică cui îi este adresată şi produce prin prezentarea textului mult haz în rândul sătenilor.
CAPRA, URSUL, MOŞII - Jocul caprei sau jocul ursului sunt manifestări folclorice prezente
pe întreg teritoriul României, având şi mici diferenţe după zona şi chiar după sat. Grupul de
mascaţi are între 5-8 persoane; spectacolul este jucat şi de copii şi de adulţi, iar aceştia sunt
recompensaţi pentru reprezentaţie.
OBICEIURI LEGATE DE VIAŢĂ - Maramureşanul
păstrează încă o bună parte din obiceiurile legate de
principalele momente din viaţă: naşterea, căsătoria şi
înmormântarea. în general, obiceiurile din cadrul
familiei se impun într-o succesiune logică, ele marcând
fiecare eveniment din viaţa individului. Principiul
fundamental care structurează acest obicei este acela
conform căruia, în momentele esenţiale ale vieţii sale, individul suportă o trecere de la o stare la
alta, de la o existenţă prezentă la o existenţă nouă, care implică altă formă de viaţă, un alt sistem
de relaţii sociale, un alt mod de comportament.

OBICEIURI LEGATE DE NAŞTERE: Marchează principalele momente din viaţa omului,

înţelegând prin aceasta trecerea din lumea necunoscută, în lumea albă, cunoscută. Pentru
realizarea purificării şi integrării, copilul trebuie mai întâi despărţit de mediul său anterior, acest
mediu nefiind altul decât mama, şi de aceea în primele zile atât mama, cât şi copilul vor fi
încredinţate unei alte persoane (moaşa) care, va oficia şi ritualul de separare: secţionarea
cordonului ombilical, prima baie rituală, înfăşarea, chiar şi ritul de dare a numelui, în cazuri
speciale - dacă viaţa copilului este în primejdie.
În Maramureş, în condiţii normale, ritul dării numelui se oficiază odată cu botezul, în felul
acesta copilul este agreat în societatea creştină şi familială. Copilul era dus la botez de naşă şi
"moaşă", apoi se întorceau acasă unde avea loc sărbătoarea ("botejunea"), unde participau cei
apropiaţi familiei, se cânta, se servea mâncare şi băutură, făcându-se urări de sănătate ţi fericire.
în viaţa tradiţională, moşitul semnifica o funcţie, o cinste obştească, nu o profesie în sensul de azi
(asistentă medicală) şi nu se remunera cu bani sau produse.

8
OBICEIURI DE NUNTĂ: Astăzi, în formele populare tradiţionale, căsătoria se realizează prin
manifestări complexe, în care se îmbină elemente cu
caracter economic, juridic, ritual şi folcloric, pentru a
forma un mare spectacol popular, o importantă
manifestare artistică a satului. Întemeierea unei noi
familii este firesc să primească atenţia întregii
comunităţi rurale deoarece, toţi membrii comunităţii
participă la ea în mod direct sau indirect, pasiv sau activ.
Cele trei momente importante ale ceremonialului de nuntă sunt: logodna (credinţa), cununia şi
nunta propriu-zisă. Logodna se face la mireasă, într-un cerc restrâns al familiei şi doar cu cei
apropiaţi familiei. Cununia are loc la începutul nunţii propriu-zise: cei doi miri, fiecare în familia
sa, se pregătesc pentru cununie, mireasa cu prietenele sale, mirele cu prietenii săi, însoţiţi de
cântece specifice momentului.
OBICEIURI DE ÎNMORMÂNTARE: în zona
etnografică Maramureş, ca în general la români,
obiceiul de înmormântare s-a dovedit a fi cel mai
conservator. Întâlnim şi aici cele trei etape principale,
proprii oricărui ceremonial de trecere de la cele
lumeşti şi integrarea în lumea morţilor apoi,
restabilirea echilibrului social rupt prin plecarea celui
dispărut.
Pentru uşurarea morţii şi împăcarea cu sine, muribundul îşi cere iertare de la cei din familie, de
la vecini şi prieteni. Ultimele dorinţe ale celor morţi
trebuie îndeplinite atât din respect, cât şi din teama de
urmări nefaste.
SĂPÂNŢA: Situată la 26 km de Vadu Izei, pe valea
Tisei, pe drumul judeţean Sighet - Satu Mare.
Localitatea, cunoscută pentru produsele artizanat din
lână, se remarcă prin cimitirul de la Săpânţa, cunoscut
în toată lumea, graţie artistului Ion Stan Pătraş, sculptor, pictor şi poet. Datorită prestigiului de
care s-a bucurat în rândul sătenilor, a reuşit în decursul vieţii să execute un numar remarcabil de

9
cruci sculptate şi pictate, pe care se adaugă o scurtă cronică, rezumând viaţa răposatului.
Coloritul vivace, basorelieful alături de cronică scrisă, când ironică, când hazlie, impun spaţiului
un aer vesel, devenit astfel unicat în lume: "Cimitirul
Vesel" de la Săpânţa.
Maramureş - Agrement, Atracţii turistice în zona:
Traseul Bisericilor de lemn: Deseşti - Ieud - Bogdan
Vodă - Bârsana - Giuleşi - Budeşti - Fereşti - Vadu Izei -
Rozavlea - Rogoz sau pe ruta Sighetu Marmaţiei - Vadu
Izei - Fereşti - Corneşti - Călineşti - Sârbi - Sat Şugatag
Mânăstirea.
Traseul meşteşugurilor populare (confecţionarea de lăzi de zestre, unelte şi obiecte de uz
casnic, cruci sculptate şi pictate, ceramică populară, prelucrarea lânei şi a pieilor de animale s.a.):
Deseşti - Plopiş - Băiţa de sub Codru - Săpânţa - Vişeu de Jos- Sat Şugatag - Botiza - Fereşti -
Călineşti.
Turul staţiunilor balneo-climaterice : Ocna Şugatag - Băile Cărbunari - Băile Dăneşti - Băile
Botiza - Băile Borşa.
Hora de la Prislop - o serbare câmpenească şi festival de folclor ce reuneşte locuitori şi
formaţii folclorice din judeţele: Maramureş, Bistriţa-Năsăud şi Suceava în luna august în Pasul
Prislop, aflat la 12 km de localitatea Borşa.

Bibliografie: Ghidul "Vadu Izei şi Maramureşul", elaborat de Ioan

Borlean

10