Prezentarea temei

Ø Riscul de ţară, un concept complex şi controversat

Ø Indicatorii utilizaţi în analiza riscului de ţară

Ø Metode de evaluare a riscului de ţară

Ø Aplicaţii-metoda analitică de evaluare a riscului de ţară

-metodologia B.E.R.I. de evaluare a riscului de ţară

Prezentarea temei

Riscul de ţară este un concept relativ nou în gândirea economică, intrat în atenţia
cercetătorilor abia din anii ’70. Termenul nu se bucură nici în prezent de o abordare
metodologică unitară, existând încă în jurul său numeroase confuzii conceptuale.

Evaluarea riscului de ţară de către instituţiile financiare internaţionales-a extins o

dată cu creşterea activităţii externe a băncilor comerciale private în ţările în curs de
dezvoltare. Ectimarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să
apară în onorarea de către o anumită ţară a obligaţiilor care decurg din angajamentele
sale externe. Până în anii ’70 pierderile datorate factorului risc de ţară au fost
neglijabile, dar criza datoriilor din anii ’80 a provocat mari pierderi creditorilor externi.
Atunci a devenit evident că ignorarea riscului de ţară este o sursă de incertitudine şi risc
care poate conduce la eliminarea de pe piaţă a firmelor. Singura cale de a reduce
incertitudinea este cunoaşterea profundă a condiţiilor economice, politice şi sociale
externe, adică exact ceea ce se urmăreşte în evaluarea riscului de ţară.

Importanţa şi utilitatea evaluării riscului de ţară sunt puse în evidenţă şi de marele

interes de care se bucură acest concept pe plan internaţional, dar în România termenul
este puţin cunoscut.

1.1.Componentele riscului de ţară

Riscul de ţară exprimă probabilitatea pierderilor financiare în afacerile

internaţionale, datorate unor evenimente macroeconomice şi/sau politice specifice unei
ţări. Conceptul de risc de ţară este strâns legat de alte două noţiuni: riscul suveran şi
riscul de transfer. Riscul suveran cuprinde: riscurile aferente datoriei publice externe sau
public garantate. El exprimă probabilitatea ca un stat să nu poată sau să nu dorească să-
şi onoreze angajamentele externe din cauze aflate sub controlul guvernului respectivului
stat. Riscul suveran depinde de performanţele economice şi de schimbările politice
dintr-o ţară. Împrumuturile negarantate public garantate firmelor private implică trei
niveluri de risc: micro, mezo, macroeconomic.

La nivel macroeconomic se manifestă riscul de transfer care exprimă posibilitatea ca

guvernul să nu poată sau să nu dorească să pună la dispoziţia firmelor private valuta
solicitată în schimbul monedei naţionale, destinată achitării obligaţiilor externe. Riscul
de transfer apare în ţările cu deficit cronoc al balanţei de plăţi, în care guvernul
controlează schimburile valutare. Alături de riscul de transfer,
la nivelul unei ţări există şi factori de risc economici, politici, sociali ce influenţează
mediul în care firmele naţionale şi străine funcţionează, grupaţi în categoria de risc de
ţară general. Printre cei mai importanţi factori amintim: devalorizări semnificative ale
monedei naţionale, recesiuni profunde, schimbări bruşte de politică economică,
războaie, revoluţii, discriminări aplicate firmelor străine. Riscul suveran, riscul de
transfer, riscul de ţară general sunt grupate în conceptul de risc de ţară. Deci riscul de
ţară este un concept complex care acoperă totalitatea riscurilor inerente plasamentelor
de capital în străinătate. Riscurile pot fi de natură economică, politică sau socială deci se
poate vorbi despre risc economic, social, politic. Termenul de risc politic este utilizat şi
cu sensul de risc al investiţiilor directe în străinătate. Riscul investiţiei directe peste
graniţă exprimă posibilitatea unor pierderi în capitalul real investit în străinătate sau
chiar a pierderii întregii afaceri din cauza unor evenimente aflate sub controlul
guvernului ţării gazdă. În această accepţiune riscul investiţiei directe este inclus în riscul
de ţară general. Riscul de ţară aferent investiţiilor directe nu trebuie însă confundat cu
totalitatea riscurilor pe care le presupune o investiţie peste graniţă. Investiţiile directe
depind de o serie ed factori specifici cum ar fi: incompetenţa managerilor autohtoni,
supraestimarea capacităţii de absorbţie a pieţei, absenţa unei strategii de dezvoltare
economică în ramura din care face parte firma.Dintre toate componentele riscului de
ţară definite până acum, cea mai cuprinzătoare este riscul suveran, astfel că riscul de ţară
este utilizat în sensul restrâns de risc suveran (care se referă la împrumuturi publice şi la
cele garantate de către guvern).
1.2.Datoria externă şi riscul suveran

Riscul suveran se referă la probabilitatea încetării plăţilor către creditorii externi.

Riscul suveran e o măsură a capacităţii şi dorinţei unei ţări de a-şi onora angajamentele
externe. El se referă la datoria externă publică şi public garantată, dar afectează indirect
şi datoria externă privată. Datoria exernă se formează din împrumuturi şi alte obligaţii
financiare asumate de o ţară sau de agenţii economici privaţi naţionali în cadrul relaţiilor
economice internaţionale.
Datoria publică externă se referă la datoria unui debitor public, debitor
care poate fi guvernul, o subdiviziune politică sau organ public autonom.

Datoria public garantată include obligaţiile externe ale debitorilor privaţi a căror
plată este garantată de stat. Capacitatea economică a unei ţări de a-şi onora datoria
externă este strâns legată de situaţia balanţei de plăţi. Problemele apar atunci când
plăţile în valută nu sunt compensate de încasările din exterior. Există 7 situaţii care
generează astfel de probleme:

-reducerea exporturilor ca urmare a reducerii drastice a preţurilor pe piaţa internaţională

sau a recesiunii mondiale;

-reducerea veniturilor salariaţilor;

-creşterea excesivă a importurilor din cauza unui curs de schimb supraevaluat sau a
creşterii preţurilor;

-creşterea serviciului datoriei din cauza creşterii ratei dobânzii pe piaţa internaţională;

-reducerea sau încetarea intrărilor der capital;

-“evaporarea” capitalului peste graniţă;

-amortizări excesive ale creditului extern la un moment dat datorate unei structuri
neadecvate a datoriei;

Toate situaţiile menţionate mai sus intră în analiza riscului de ţară. Alături de
capacitatea economică a unui stat de a restitui datoria împreună cu dobânzile aferente,
analiza riscului suveran ia în calcul şi posibilitatea ca acel stat să nu dorească să-şi
onoreze angajamentele externe. În acest sens este important să se cunoască beneficiile şi
costurile unei eventuale încetări de plăţi. Un prim câştig de care ar beneficia guvernul
este de natură financiară. Rambursarea datoriei externe înseamnă de fapt un transfer de
venit naţional peste graniţă, în favoarea creditorilor externi. Prin încetarea plăţilor
această parte din venit devine disponibilă şi poate fi folosită pentru susţinerea unui nivel
ridicat al importurilor. Importuri mari înseamnă un consum intern mai mare şi în
consecinţă un standard de viaţă mai ridicat. În plus, în acest fel poate fi accelerată
creşterea economică şi diminuată inflaţia. Un alt câştig este de natură politică şi constă
în creşterea popularităţii guvernului deoarece refuzul de a plăti are adesea motivaţii de
natură ideologică şi naţionalistă. Guvernul trebuie să suporte şi o serie de costuri ,
adesea considerabile, dintre care amintim: blocarea accesului la sursele financiare
internaţionale, confiscarea sau sechestrarea bunurilor şi depozitelor în valută deţinute de
respectivul stat peste hotare, pierderea credibilităţii pe plan internaţional, sistarea
ajutoarelor din străinătate, riscul unei izolări internaţionale. Creşterea riscului generează
o serie de probleme: creditele acordate devin prea ieftine în raport cu riscul pe care-l
reprezintă, necesitatea creşterii provizioanelor pentru pierderi care se reflectă imediat în
contul de profit şi pierderi. Creşterea riscului de ţară aduce prejudicii importante
creditorilor. Situaţia se agravează în cazul în care guvernul declară moratoriu asupra
plăţilor externe. Atunci apare necesitatea reeşalonării, reducerii şi implicit a renegocierii
datoriei. Reeşalonarea datoriei înseamnă amânaea creditelor
scadente, fără modificarea valorii actualizate a plăţilor prevăzute asupra datoriei.
Aceasta presupune acordarea unui nou credit care să permită reportarea pe mai târziu a
uneia sau mai multor scadenţe de rambursare. Reeşalonarea se traduce întotdeauna
penru creditori printr-o pierdere. În consecinţă se ajunge frecvent la reamenajarea şi
reducerea datoriei. Reamenajarea modifică scadenţele şi condiţiile creditului, iar
reducerea presupune diminuarea valorii actualizate a plăţilor în acord cu creditorii
organizaţi de regulă sub forma unui sindicat bancar. Pe plan internaţional există mai
multe instituţii în cadrul cărora se renegociază datoriile: Clubul de la Paris, care
renegociazădatoria către creditorii oficiali, mai puţin instituţii financiare internaţionale
(creditorii publici) şi Planul Brady, care oferă cadrul pentru reamenajarea datoriei către
creditorii privaţi cu sprijinul instituţiilor financiare internaţionale şi al ţărilor dezvoltate.

2.Indicatorii utilizaţi în analiza riscului de

ţară

Evaluarea riscului de ţară are ca scop semnalarea dificultăţilor care pot să apară în
onorarea de către ţara analizată a obligaţiilor care decurg din datoria externă.
Cunoaşterea temeinică a situţiei economice şi politice a ţării este fundamentală pentru
succesul evaluării. De aceea toate metodele de evaluare se bazează pe un set comun de
indicatori.

2.1.Situaţia Economică

2.1.1.Indicatori macroeconomici

Cei mai importanţi indicatori ai eficienţei economice interne din perspectiva

riscului de ţară sunt:

1) produsul intern brut real pe locuitor (P.I.B./loc)-exprimă gradul în care o ţară

exploatează factorii de producţie în scopul obţinerii de bunuri şi servicii destinate pieţei.

2) creşterea reală a P.I.B.-măsoară creşterea economică şi se analizează atât în mod

absolut cât şi raportat la creşterea populaţiei.

3) inflaţia-reflectă gradul de stabilitate şi flexibilitatea preţurilor;

4) deficitul bugetar ca procent în P.I.B.-este un indicator important al calităţii

managementului macroeconomic;

5) investiţiile interne brute ca procent în P.I.B.-reprezintă unul dintre indicatorii de care

depinde creşterea economică a unei ţări;

6) indicatorii structurii financiare-reflectă costul capitalului şi gradul în care sistemul

financiar încurajează formarea economiilor interne. Cei mai importanţi indicatori sunt:

a) economii/P.I.B.-este un indicator greu de obţinut în practică;

b) rata reală a dobânzii-dificil de determinat din cauza faptului că depinde de
indicatorul cu care este apreciată inflaţia;

2.1.2.Indicatorii balanţei de plăţi

Situaţia balanţei de plăţi reflectă capacitatea unei ţări de a obţine valuta necesară
acoperirii datoriei externe şi vulnerabilitatea respectivei ţări la şocurile externe. Cei mai
importanţi indicatori, din perspectiva riscului de ţară, sunt:
a) indicatori ce reflectă performanţa comerţului exterior:
-ritmul de creştere al importurilor;
-ritmul de creştere al exporturilor;
-elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele importate;
-elasticitatea cererii în funcţie de venit pentru produsele exportate;
-gradul de acoperire al importurilor prin exporturi;
-supraevaluarea cursului de schimb;
Aceşti indicatori reflectă strategia comercială a statului supus evaluării şi
capacitatea sa de a degaja excedente de cont curent care să permită servirea datoriei
externe. Există două tipuri de strategii comerciale:
-strategii de substituire a importurilor cu produse indigene, care presupun
creşterea lentă a importurilor şi o elasticitate redusă a cererii la venit pentru produsele
importate şi o politică economică protecţionistă. În statele în care se aplică aceste
strategii exportul creşte lent sau deloc, moneda este supraevaluată şi ca urmare se
ieftinesc importurile, este descurajat exportul şi creşte îndatorarea externă. Avantajele
acestei politici constau în stimularea producţiei interne şi dezvoltarea noilor
intreprinderi, iar ca dezavantaje amintim posibilitatea transformării acestor intreprinderi
în monopoluri ineficiente.
-strategii de promovare a exporturilor, care presupun creşterea exporturilor pe alte căi
decât reducerea importurilor. Stimularea exporturilor se realizează în general prin
acordarea de subvenţii exportatorilor ţi prin menţinerea unui curs de schimb real. Ea este
asociată cu o economie deschisă şi liberă. În general se aplică un mix între cele două
strategii.
b) indicatorii volatilităţii veniturilor externe, care oferă informaţii
cu privire la capacitatea economiei de a suporta şocuri externe. Cei mai importanţi
indicatori sunt:
-importul de bunuri şi servicii raportat la P.I.B.;

-importul de bunuri şi servicii neesenţiale raportat la importul total;

-importurile petroliere raportate la importul total;

-importurile alimentare raportate la importul total;

-rezerve externe raportate la imprtul de bunuri şi servicii;

c) indicatori care reflectă sustenabilitatea deficitului de cont

curent şi aici amintim:

-soldul contului curent raportat la încasările în contul curent;

-soldul contului curent raportat la P.I.B.;

2.1.3.Indicatorii datoriei externe

Cei mai relevanţi indicatori sunt:

a) datoria externă totală raportată la P.I.B., care exprimă relaţia

dintre nivelul datoriei şi resursele totale ale economiei;

b) datoria externă totală raportată la exportul de bunuri şi

servicii, care reflectă capacitatea exportului de a finanţa obligaţiile care decurg din
datoria externă şi în funcţie de mărimea acestui indicator ţările se grupează în:

-ţări puţin îndatorate;

-între 100% şi 200%, ţări aflate la nivelul critic al îndatorării;

-peste 200%, ţări greu îndatorate;

c) dobânda totală plătită raportată la exportul de bunuri şi

servicii, care arată care este capacitatea statului analizat de a face faţă costului
îndatorării. În general o valoare sub 10% indică o datorie sustenabilă, o valoare cuprinsă
între 10% şi 20% indică o datorie mare, iar o valoare peste 20% indică o datorie foarte
mare;

d) datoriile bancare raportate la exportul de bunuri şi servicii, care pentru valori sub
75% indică un nivel redus de îndatorare, între 75% şi 150% un nivel critic al îndatorării,
peste 150% un nivel înalt al îndatorării;

e) indicatorii serviciului datoriei externe, dintre care amintim:

-serviciul datoriei publice pe termen mediu/exportul de bunuri şi servicii; serviciul

datoriei pe termen mediu+dobânda pe termen scurt/exportul de bunuri şi servicii;
-serviciul datoriei pe termen mediu+dobânda pe termen scurt+datoria scadentă pe
termen scurt/exportul de bunuri şi servicii, care se mai numeşte şi “cash flow ratio”;

2.2.Situaţia politică

Evaluarea riscului politic este extrem de dificilă şi se bazează mai mult pe experienţa
analistului decât pe metode şi tehnici statistice.

2.2.1.Situaţia politică internă

Evaluarea situaţiei politice interne urmăreşte identificarea acelor evoluţii viitoare ale

mediului politic şi social dintr-o ţară care pot influenţa riscul de ţară. Metodologiile de

evaluare se bazează pe 4 categorii de factori:

a) structura socială, care reflectă nivelul de dezvoltare al unei ţări

şi posibilele tensiuni dintre diferitele categorii sociale. Din perspectiva riscului de ţară
sunt importante următoarele modificări ce pot surveni în structura socială:

-creşterea populaţiei din sectorul urban;

-segmentarea pieţei muncii şi creşterea ponderii sectorului central;

-creşterea clasei de mijloc;

b) instituţiile, care diferă mult de la o ţară la alta. Cele mai

importante instituţii care trebuie analizate sunt: Constituţia, Armata, Biserica, Sindicate,
Banca Centrală;

c) personalităţile, stabilesc în anumite ţări coordonatele dezvoltări economice şi au un

rol important în percepţia riscului către bănci;
d) mecanismele de control, oferă informaţii despre stabilitatea şi

continuitatea regimului şi despre capacitatea sa de a se menţine la putere. Acestea sunt:

-suportul popular;

-represiunea;

-corupţia;

-implicarea opoziţiei;

Factorii politici ca revoluţiile, grevele, corupţia sunt adesea imposibil de previzionat

numai pe baza statisticilor existente. Cu toate acestea există câţiva indicatori statistici cu
ajutorul cărora se poate construi o imagine asupra mediului politic al unei ţări, cum ar fi:

-P.I.B./locuitor, care măsoară nivelul de dezvoltare;

-numărul populaţiei adulte cu studii în totalul populaţiei, care măsoară gradul de

dezvoltare umană;

-ponderea salariaţilor din industrie în totalul salariaţilor şi ponderea populaţiei urbane

în totalul populaţiei, care reflectă gradul de industrializare şi de urbanizare dintr-o ţară;

-creşterea populaţiei , care oferă informaţii cu privire la problemele economice, politice,

sociale pe termen lung;

2.2.2.Situaţia politică externă

Evenimentele economice externe pot avea un puternic impact asupra capacităţii

ţărilor de a-şi onora angajamentele internaţionale. În evaluarea situaţiei economice
externe se au în vedere următoarele aspecte:

a) instabilitatea politică regională, este cea de care depinde

revizuirea graniţelor, riscul unui război local şi riscul ocupării de către o putere străină;

b) importanţa geopolitică, care se referă la poziţia geografică

strategică, la înzestrarea cu resurse minerale importante pentru celelalte ţări şi la

dimensiunile ţării;

c) apartenenţa la grupare politică sau economică, care e un factor

de care depinde accesul unei ţări la anumite forme de finanţare internaţională;

d) instabilitatea economică regională, are un impact cu atât mai

puternic cu cât legăturile economice dintre ţările din regiune sunt mai strânse;

3.Metode de evaluare a riscului de ţară

Aspectele teoretice ale tehnicilor de evaluare a riscului de ţară sunt grupate în:

-sisteme formale de evaluare a riscului de ţară;

-sisteme statistice de evaluare a riscului de ţară;

-sisteme de alarmare rapidă;

-metode probabilistice de evaluare a riscului de ţară;

-analiza pe baza de scenarii;

Metodele de evaluare a riscului de ţară sunt grupate în metode aplicate de băncile

comerciale, cele utilizate de agenţiile de evaluare a riscului şi cele utilizate de firmele
private specializate în evaluarea riscului de ţară.

Evaluarea riscului de ţară în instituţiile bancare

Băncile comerciale şi agenţiile de evaluare a riscului de ţară estimează în general riscul

de transfer, adică riscul ca un guvern să nu poată sau să nu dorească la un moment dat să
disponibilizeze valuta necesară acoperirii obligaţiilor externe. Spre deosebire de acestea,
firmele de evaluare a riscului de ţară se caracterizaeză printr-o activitate mult mai
complexă, care acoperă sfera de cuprindere a conceptului de risc de ţară. Printre cele
mai importante firme amintim:

-BUSINESS ENVIRONMENTAL RISK INFORMATION (B.E.R.I.), care evaluează

riscul de ţară generalizat şi riscul politic;

-THE ECONOMIST INTELIGENCE UNIT (E.I.U.), care estimează riscul de ţară

generalizat;

-INTERNATIONAL COUNTRY RISK GUIDE (I.C.R.G.), care evaluează riscul

politic, riscul financiar, riscul economic.

NOTĂ: Cele două aplicaţii sunt realizate în Turbo Pascal, sunt stocate pe suportul
magnetic (dischetă) şi ele reprezintă metoda analitică şi metodologia B.E.R.I. de
evaluare a riscului de ţară.
 CONCLUZII
Pe măsura extinderii afacerilor internaţionale, riscul de ţară capătă un loc tot mai
important în teoria şi practica economică. Dacă la mijlocul anilor ’70 el constituia doar
o preocupare a instituţiilor bancare, în prezent a devenit o componentă a procesului
decizional al tuturor firmelor care îşi desfăşoară activitatea în străinătate. Consecinţa
creşterii importanţei atribuite riscului de ţară pe plan internaţional este apariţia
agenţiilor de rating şi firmelor specializate în evaluarea riscului de ţară. Toate metodele
de devaluare se bazează pe un set comun de indicatori economici, politici, sociali care
permit cunoaşterea în profunzime a ţărilor analizate.

Pentru o ţară cu dificultăţi în balanţa de plăţi sau/şi dezechilibre structurale ,

accesul la sursele externe de finanţare este vital pentru succesul programelor de ajustare
macroeconomică. În stabilirea condiţiilor de acces pe piaţa financiară internaţională,
calificativul de risc de ţară joacă un rol hotărâtor, ultimele evoluţii din România fiind
relevante în acest sens.

Riscul de ţară reprezintă un subiect vast pentru care este însă greu de găsit
bibliografie. O explicaţie a acestei “bariere ştiinţifice” stă şi în confidenţialitatea
inerentă acestui tip de analiză. O parte importantă a lucrărilor de specialitate rămâne la
stadiul generalităţilor sau prezintă metode care nu se mai aplică de un anumit număr de
ani.