Dezvoltare personală

Suferința – prietenul care dezinfectează

Dezvoltare personală by Raluca Muresan on noiembrie 23, 2017 5 comments featured 761 views
share
5

Suferința este haina pe care o îmbracă viața când vrea să te trezească, precum un prieten bun care
nu vrea să te lase să te (mai) minți pentru că știe că vei plăti consecințe mult mai grave mai
târziu.

Arderea din suferință este consecința faptului că undeva ai greșit, ai fost furat de povești care
ignorau realitatea, mințindu-te ca să obții ceva, ai fost naiv, etc.

Însă suferința nu este o pedeapsă, ci o dezinfectare de minciună, iluzii, greșeli…prin adevăr.

La început doare tare pentru că ți-ai ignorat simțirea și ai mers după voci care strigau mai tare în
tine și care-ți conveneau la momentul ăla. Adevărul nu are de ce striga. Nu vrea să te
convingă de nimic.

Cu alte cuvinte, suferința poate fi doar un prieten bun care te salvează, de aceea este important să
nu-ți agravezi și mai mult starea, vrând să scapi repede de ea sau alimentând-o cu povești și
drame menite să te afunde în milă de sine.

Căci e ca și când aș avea o rana gravă la picior și aș fugi de dezinfectare/curățare, pe motiv că

ustură foarte tare. Fuga de usturimea care mă ajută, mă duce într-o zonă mai dureroasă unde
să apară cangrena.

De asemenea, să stai în starea ta sau să nu fugi de ea…nu înseamnă să te afunzi (căci și asta e tot
o fugă), ci să fii atent la tentația de a vrea să scapi cât mai repede și să-ți amintești să-ți dai timp
și răbdare… și la tentația de a o alimenta cu sute de gânduri, emoții și povești care îți fac și mai
mult rău și să oprești undeva firul, alegând să faci ce poți, responsabil. Adică să rămâi pe cât
posibil un martor al minții tale și să pui la îndoială gândurile care trec prin tine, în timp ce faci ce
poți. Iar dacă nu poți nimic, măcar să nu faci ceea ce știi sigur că e greșit.  

Același mecanism de evitare a realității și alimentare a gândurilor și emoțiilor tale te-a adus în
situația de acum. Nu același mecanism te va și scoate de aici.

În fața acestui prieten (suferința) cea mai bună atitudine pe care o poți avea e de smerenie,
responsabilitate și demnitate, căci ăsta e și scopul vizitei lui. Te vrea mai atent, mai lucid…
mai viu!
Umilința pe care o simți în fața suferinței e consecința trădării tale sufletești în momentele când
ai vrut profitul (ce ai avut de câștigat, ce ți-ai dorit cu orice preț să fie așa cum îți imaginai) mai
mult decât adevărul care îți bătea la ușă.

Furia care poate deriva din ea este semnalul că în acest timp ai știut/ai simțit subtil că e ceva
greșit/faci ceva greșit, însă nu te-ai oprit și ai avut pretenția ca viața să se conformeze imaginilor
tale despre o realitate pe care o vrei, așa cum acum vrei să scapi de consecințe fără să trebuiască
să fii atent la semnalele vieții.

Smerenia implică un respect pentru ceea ce vezi ca adevăr și ceea ce simți acum, știind că este
un fenomen puternic în fața căruia ai nevoie de timp, răbdare și adaptare.

Așa cum furtuna este un fenomen meteorologic pe care nu-l poți controla și la care te adaptezi
făcând ce poți (iei umbrela, stai în casă sau mergi în ploaie fără să te plângi), la fel și suferința
este un fenomen uman pe care nu-l poți controla, însă te poți adapta în așa fel încât să-ți faci
treaba mai ușoară și pe care îl poți privi din altă perspectivă.

De exemplu, așa cum furtuna deși pare câteodată urâtă că nu avem noi chef de ea…are scopul și
utilitatea ei, fie și numai udând pământul, pregătindu-l pentru roade (care nu-i puțin lucru), la fel
și suferința poate fi un prieten care are scopul de a uda, curăța pentru a lăsa roadele să apară.

Dă altă conotație suferinței și în locul monstrului s-ar putea să-ți apară ceva mai blând.

AutoÎnvinovățirea nu e smerenie, ci e tot o formă de fugă de adevăr și responsabilitate.

Când te vezi căzut, tot ce contează e să nu transformi căderea într-un hău în care să te prăbușești,
ci să-ți dai timpul să găsești o ieșire înțeleaptă, fără să repeți aceleași greșeli.

Responsabilitatea înseamnă să nu ceri absolut nimic de la cei care nu pot sau nu vor să-ți
ușureze viața ori starea.

Nu-i învinovățești, nu le reproșezi, nu arunci cu pietre nici chiar în șobolanii care consideri că ți-
au greșit, oricât de tentant ar fi…pentru că nu-i treaba lor. E treaba ta cu tine. Poți să te întorci cu
privirea spre cei care-au greșit, doar ca să vezi o realitate și să evaluezi mai bine oamenii pe
viitor.

Unde ai nevoie de ajutor, cere-l de la oameni care pot și-și doresc să te ajute, iar asta fără să
plătești prețul demnității tale.

Este foarte ademenitor să intri în stări de nervi, drama și milă de sine (ăsta e mecanismul, apar
tentațiile astea)…gândindu-te că ai fost păcălit, că viața e dură, că ai ajuns într-o situație
complicată…fără să te uiți cu o privire atentă la ceea ce ai vrut să eviți în perioada când ți-a fost
bine sau măcar călduț.

Dar smulge-te din tentațiile astea autodistructive, privind cu îngăduință la construcția lor
mentală, amintindu-ți mereu că treaba ta e cu tine.
Orice altceva îi implică pe ceilalți sau îi obligă la ceva, orice vrea să grăbească viața sau să
controleze niște circumstanțe…nu stă în puterea ta. Concentrându-te pe ce nu poți, ratezi ce poți
face și durerea se acutizează.

Responsabilitate înseamnă să-ți dai seama că ai ajuns într-o situație neplăcută datorită ignorării
unor semnale, ceea ce înseamnă că poți să ajungi și într-o situație bună dacă te concentrezi pe
tine și adevăr.

Cu cât e mai mare suferința, cu atât mai mare a fost discrepanța între povestea ta (ce-ți
spuneai despre tine, ceilalți sau viață) și realitate.

Orice altă scuză îți livrează mintea…te minte ca să te țină în același cerc vicios de drama-vină-
milă de sine.

Exemple:

Dacă ai eșuat într-o afacere și asta te-a dat peste cap, gândește-te de ce ai început afacerea
respectivă, ce semnale ai ignorat, ce proiecții (imaginație) ai făcut și cu ce preț ai vrut să obții
succesul (renunțarea la ceva important pt tine de ex). Recunoaște-ți greșelile cu smerenie și vezi
ce ți-a furat atenția, pentru că acolo unde stă adevărul…șade și soluția.

Poate te poți gândi și la convingerile tale legate de afaceri, parteneri și conducere în general și să
reevaluezi ce ai gândit atunci și s-a dovedit ca fiind greșit. Orice altă poveste care îți spune că e
greu în România (nu c-ar fi ușor),  că oamenii îs nașpa și te fură, că sistemul e complicat, că…
că…îți fură din putere și îți distrage atenția de la responsabilitatea ta.

Căci mintea ta (mecanismul) se folosește de câte un adevăr, vag…într-un moment nepotrivit și

dintr-o intenție greșită…pentru a te delega de responsabilitatea și atenția ce trebuie să-ți fie
aici și acum.

Dacă o relație s-a terminat prost și ai descoperit că femeia/bărbatul de lângă tine nu s-a dovedit a
fi cine credeai tu…nu-ți pierde timpul cu reproșuri, învinuiri și furie legate de ea/el, chiar dacă ai
avut mult de pierdut.

Aici ți-e șifonată imaginea de sine și toată povestea pe care ai creat-o și ai vrut-o cu ea/el.

Responsabilitatea înseamnă să te uiți atent să vezi ce proiecții ai făcut (ce ți-ai imaginat despre
ea/el) și care e realitatea de fapt, să fii atent la ce te-a atras la omul respectiv, ce semnale ai
ignorat pe parcurs când simțeai că ceva nu e în regulă, dar ai preferat povestea pe care ți-ai dorit-
o sa fie reală…

În cazurile astea, fii atent la naivitatea ta, la ce ți-ai imaginat versus realitate, la greșelile tale de
evaluare, etc. Fără să te învinovățești (pe cât posibil) îndreaptă-ți atenția spre ce ai învățat și ce
știi acum că e important pentru tine…așa cum trebuie să fii mai atent la ce aparențe îți fură
atenția, ca să nu cazi în aceleași capcane și pe viitor.
Poate te uiți și la convingerile referitoare la relații, iubire și legături umane și vezi ce ți-au adus
până acum. Când suferința e prea mare este pentru că există o discrepanță mare între ce vrei și îți
spui tu ca fiind relație, iubire, etc…și realitate.

Suferința e un prieten care te trezește și te vrea echilibrat, curățat, sănătos, reține asta te
rog.

Deși (mai ales la capitolul Relații) tendința minții va fi să-ți vândă povești că pe cât de mult ai
iubit pe atât de mult suferi și o grămadă de alte scuze de-ale mecanismului care vrea să te țină în
același cerc vicios….reevaluează-ți credințele astea și recunoaște-ți adevărul pe care-l simți în
tine, dar îl ignori de atâta vreme, doar pe motiv că e și fin…și (aparent) neprofitabil.

Nu contează deocamdată ce nu poți sau ce nu vezi clar. Dar acele lucruri care-ți sunt clare…
merită atenția ta, iar acum ți-o cer ferm.

Iar demnitatea înseamnă să-ți duci suferința cu seninătatea celui care vede că a și câștigat
ceva…chiar și-n perioada în care s-a mințit. Iar acum chiar dacă doare, dezinfectarea asta a
sufletului cere timp și răbdare

Deși în momentele când suferința e intensă…ai impresia că va dura o veșnicie, ține minte te rog
și notează-ți undeva dacă e cazul…că e doar o impresie. E un tertip pentru a aluneca și mai mult
și a te ține blocat, vrând să scapi de acolo sau să alimentezi cu mai multe gânduri „nedreptatea”
de a suferi.

Fii responsabil pentru ceea ce trăiești și observă-ți mintea când se întoarce spre ceilalți sau
spre condiții ori tot felul de lucruri care depind de toți și toate numa de tine nu.

În momentul ăla, amintește-ți să vezi doar tu ce poți face. Doar tu ce poți evalua. Despre tine ce
poți zice și cu tine ce poți face. Repet: Chiar dacă ai nevoie de cineva să-ți întindă o mână de
ajutor, cere de la oamenii care pot și vor să ți-o ofere, fără să pretinzi de la nimeni altcineva care
nu vrea, nu poate.

O clientă dragă care-și face treaba cât poate de bine și-s tare mândră de ea…îmi spune aseară că
“Îmi tot zic că dacă mai rezist puțin, va veni un moment când îmi voi mulțumi pentru răbdare.
Chiar aseară am avut un moment din ăsta. Și a meritat”  Iar asta e bun simț pur și viață! Chiar
dacă nu o să-ți iasă de fiecare data să reziști fără să alimentezi drama sau să vrei să fugi de ea
(care e tot o alimentare, că o consider neimportantă, vreau altceva).

Să reziști

Să reziști înseamnă să nu decizi impulsiv, să nu dai apă la moara gândurilor, să te întorci mereu
la responsabilitatea ta cu tine, să nu vrei să controlezi (starea ta, pe alții sau viața). Înseamnă să
stai în pielea ta, smerit, ghemuit…până trece valul. Chiar dacă pare că arde tot și va dura o
veșnicie…arde doar ce-i infectat și va trece. Pe cuvânt că trece.
Și să reziști mai înseamnă să fii conștient că tu chiar dacă ai înțeles niște lucruri și faci tot ce
poți…vei mai avea căderi. Chiar dacă starea ta s-a îmbunătățit poate, doar fiind puțin mai
responsabil…vei mai avea și zile proaste. Sau teribil de proaste. Dar atunci e important să-ți
amintești că tot ai făcut un progres, că asemenea căderi sunt firești și că o schimbare de durată ia
timp. Orice soluție miraculoasă și scurtătură la care te poți gândi doar ca să scapi de tine…e
otrăvitoare. Ai nevoie de răbdare și timp, însă contează doar să fii pe drum cu progrese, chiar și
mici.

În ceea ce mă privește, în perioadele mele în care îmi venea să-mi smulg pielea de pe mine,
am avut un moment revelator când mi-am dat seama că dacă vreau să fug de gânduri sau
dacă stau la povești cu tot ce-mi vine-n cap…doar agravez situația.

Și m-a speriat că așa, nerăbdătoare să trec peste… s-ar putea să trebuiască o perioadă mult mai
lungă în care să mă confrunt cu suferințe și dureri de tot felul. Cu cât eram mai nerăbdătoare să
treacă…cu atât era mai rău.

Și atunci am luat decizia să-mi duc suferința cu mine, da să-mi văd de treabă. În timp ce o simt,
în loc să am atenția toată pe ea și să despic firul în patru, să spăl vase, să citesc o carte (chiar
dacă atenția nu mi-era acolo nici 1%, atâta puteam face), să fac ce am de făcut.

Apoi, în momentele banale sau chiar bunicele, mă pregăteam pentru zilele mai grele.

Și ori îmi notam pe bilețele ce e important și cred că-i adevărat, apoi le lipeam undeva la vedere,
ori îmi pregăteam din timp o listă cu tot ce pot face atunci când sunt prăbușită.

Unele nu-mi venea să le fac atunci, altele nu le puteam, dar câteodată rămânea o variantă
funcțională care mă ajuta. Iar când nu mă ajuta nimic, eram atentă măcar să nu agravez situația,
hrănindu-mi furia, frustrarea, supărarea, ci amintindu-mi mereu că treaba mea e cu mine.

Fricile și gândurile negative mi le-am abordat ca și când ar fi personaje, separate de mine…și

le invit să ocupe un loc pe fotoliu sau pe canapea lângă mine, în timp ce ascult ce au de spus
poate…dar nu cred nimic sau cel puțin…pun sub semnul întrebări orice-mi livrează mintea.

Nu este ușor, însă responsabilitatea pentru propriile greșeli, stări, consecințe precum și
responsabilitatea pentru starea ta de bine…îți revine ție. Nu-ți da puterea asta fiind atent doar la
ce să facă sau nu facă alții or viața…că dupaia e mult mult mai greu…Viața te ajută, abia când
ai făcut tu ce ține de tine.

Și reține că orice suferință poate să fie un prieten bun, dacă te lași dezinfectat, stand pe locul tău
și fără să dramatizezi toată situația.

Cam atâta mi-a venit să scriu acum pe subiect, deși cu siguranță am omis multe și la fel de multe
încă nu le văd/știu…însă cel mai important lucru este să fii atent. În mod real atent. Și interesat
de tertipurile minții de a te ține-n dramă, milă de sine, nervi.
Nu mă refer la atenția spre suferința ta și gândurile buclucașe…ci la adevăr. Viața îți bate la ușă
în fiecare secundă. Deschide-i, chiar dacă vine sub o formă nedorită de tine. Dacă-ți faci treaba
ta, mai târziu ai să-i mulțumești.

Te îmbrățișez cu dragoste și entuziasm

Tags : featured