CENTRUL EUROPEAN DE STUDII

COVASNA - HARGHITA
Dr. loan Lăcătuşu

ROMANII IN
MASS-MEDIA MAGHIARĂ
DIN HARGHITA ŞI COVASNA
Volumul II
(2006-2009)

i
I
★ ★

★ ★
I

★ ★

Editura Eurocarpatica
Sfântu Gheorghe, 2009
 CENTRUL EUROPEAN DE STUDII
COVASNA - HARGHITA

Dr. loan Lăcătuşu

ROMANII IN
MASS-MEDIA MAGHIARĂ
DIN HARGHITA ŞI
COVASNA

Volumul II
(2006-2009)

BIBLIOTECA
Centrului Ecleziastic de Documentare
Mitropolit Nicolae Colan'
Nr. înreg C^7

Editura Eurocarpatica
Sfântu Gheorghe, 2009
 Tehnoredactare;
Erich-Mihail Broanăr

Corectură:
Vasile Stancu

Editura Eurocarpatica
520003 Sf. Gheorghe, jud. Covasna
Str. Miko Imre, Nr. 2
Tel./fax: 0267/313534
E-mail: cohara_ro @ yahoo.com

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României

LĂCĂTUŞII, lOAN
Românii în mass-media maghiară din Harghita şi
Covasna: democraţie şi discriminare în secolul XXI:
coordonate actuale ale problematicii relaţiilor dintre
românii şi maghiarii din Arcul Intracarpatic / loan
Lăcătuşu. - Sfântu-Gheorghe : Eurocarpatica, 2006-
vol.
ISBN 978-973-87846-3-5
Voi. 2 r 2006-2009. - ISBN;978-973-1814-‘1-8-6

323.1 (49|8-35iGovasnâ)-f-(498-35 Harghitk) ţ

 Cuprins

Cuprins...................................................................... 3
Prefaţă....................................................................... 5

Teme ale istoriei românilor în presa de limba

maghiară din judeţele Covasna şi Harghita.... 11

Pagini din presa maghiară din judeţele Covasna şi

Harghita, referitoare la Biserica ortodoxă din
Arcul Intracarpatic.............................................109

Problematica romano-catolicilor din Moldova în

presa de limbă maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita.............................................................. 135

Anexe.....................................................................185
Iniţiative şi demersuri vizând obţinerea
autonomiei teritoriale a aşa-zisului „Ţinut
Secuiesc”. Sinteză documentară......................... 185
Un răspuns, din perspectivă demografică, la
problemele dezbătute de unii aleşi locali din
Arcul Intracarpatic, la adunările care au avut
loc, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în
zilele 4 şi 5 septembrie 2009. Documentar..........199
Un nou album despre judeţul Covasna, dar
aceeaşi abordare învechită a istoriei românilor
din zonă..............................................................207
Volume apărute la Editura „Eurocarpatica” din
Sf. Gheorghe şi la alte edituri despre istoria şi
cultura românească şi convieţuirea interetnică
din sud-estul Transilvaniei..................................228
ANGVSTIA - Anuarul Centrului Ecleziastic de
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi al
Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni........ 234

3
 Prefaţă

Centrul European de Studii Covasna-

Harghita este o organizaţie nonguvemamentală,
apolitică, nonprofit şi autonomă, cu caracter
ştiinţific, cultural şi social care militează pentru
dezvoltarea societăţii civile şi promovarea ideilor
umaniste, sens în care desftşoară activităţi de
cercetare, educaţionale, umaniste universale.
Centrul a luat fiinţă la iniţiativa unui grup de
intelectuali din zonă, din ţară şi din străinătate
răspunzând unor imperative de cercetare
interdisciplinare a zonei Covasna-Harghita.
Centrul European de Studii Covasna-Harghita
este recunoscut ca persoană juridică prin sentinţa
civilă nr. 286 a Tribunalului Covasna din 12 cct.
1999.
Printre obiectivele Centrului se numără:
realizarea de cercetări ştiinţifice în domeniile
sociologiei, geopoliticii, istoriei, teologiei,
economiei, politologiei; organizarea de evenimente
ştiinţifice (colocvii, mese rotunde, dezbateri,
conferinţe, emisiuni şi rubrici în mass-media scrisă
şi audio-vizuală etc); activităţi de Consulting şi
transfer de know-how, alcătuind colective de lucru
pe domenii; dezvoltarea de programe şi educaţie în
cadrul unor cursuri postuniversitare, universităţi de
vară şi tabere studenţeşti; înfiinţarea unei bănci de
date cu utilizator multiplu, cuprinzând documente
audio-vizuale şi scrise referitoare la zona Covasna-
Harghita; dezvoltarea de parteneriate culturale,
sociale şi ştiinţifice cu instituţii şi organizaţii
guvernamentale şi nonguvernamentale din ţară şi
străinătate; promovarea unor programe culturale,
sociale şi ştiinţifice cu instituţii, organizaţii
guvernamentale şi neguvernamentale din ţară şi
5
 străinătate; editarea de lucrări, studii şi periodice în
cadrul editurii proprii ,JEurocarpatica”.
Pe baza acestor obiective, cu prioritate.
Centrul s-a preocupat şi se preocupă de mai multe
probleme, printre care menţionăm: identitate şi
integrare europeană; regionalism, autonomie,
autodeterminare şi implicaţiile asupra suveranităţii
naţionale; dimensiuni ale convieţuirii în medii
multiculturale; istorie şi memorie colectivă; relaţii
comunitare între naţional şi etnic; procese de
enclavizare şi de asimilare; comunicare interetnică
etc.
Prin intermediul proiectului „Majoritate-
minoritaîe în Covasna şi Harghita. Dimensiuni ale
vieţii comunitare”, finanţat de Ministerul
Informaţiilor Publice (2001-2004), cu sprijinul
ministrului Vasile Dâncu şi a directorului general
Eugen Popescu, s-a realizat monitorizarea
principalelor aspecte ale discursului public şi
comportamentului liderilor locali în problema
convieţuirii interetnice reflectatate în presa locală şi
în alte documente de interes şi mediatizarea
rezultatelor monitorizării, printr-un buletin
informativ cu apariţie lunară şi postarea pe siteu-ul
Guvernului României, la rubrica „Presa maghiară”
(rubrică care a devenit inaccesibilă, după anul
2004).^
în perioada 2000-2009, la editura
„Eurocarpatica”, a Centmlui European de Studii
Covasna-Harghita, au apărut mai multe volume
care abordeaza diferite aspecte privind istoria,
cultura şi civilizaţia românească din sud-estul
Transilvaniei, interferenţele culturale româno-
maghiare, convieţuirea interetnică din zonă ş.a. Din
cele peste 50 de cărţi care au văzut lumina tiparului
la „Eurocarpatica”, în primul său deceniu de
activitate, redăm în anexă (nr. 4) principalele titluri
circumscrise temelor menţionate.
 Totodată în Angvstia, anuarul Muzeului
Naţional al Carpaţilor Răsăriteni şi al Centrului
Ecelziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae
Colan”, în perioada 1996-2006 au apărut peste 500
de studii şi articole, pe teme de arheologie, istorie,
etnografie, demografie şi sociologie, în principal
despre problematica specifică Arcului Intracarpatic
(Anexa nr. 5). în aceste condiţii, atât specialiştii cât
şi publicul larg, interesat să cunoască istori şi
cultura arealului sud-transilvan dispun de surse
alternative de informare redactate din perspectiva
isotirografiei româneşti.
Majoritatea acestor lucrări sunt prezentate pe
site-ul Forumului Civic al Românilor din Harghita
şi Covasna (www.forumharghitacovasna.ro), adresă
unde poate fi^ consultată şi presa maghiară şi
română, din judeţele Covasna şi Harghita,
referitoare la convieţuirea interetnică. în arhiva
site-ului se pot consulta traducerile din presa
maghiară din cele două judeţe, începând cu luna
octombrie a anului 2006.
Aşa după cum s-a menţionat, în anul 2006, la
Editura Eurocarpatica din Sf. Gheorghe, a apărut
primul volum intitulat Românii în mass-media
maghiară din Harghita şi Covasna, carte ce
cuprinde o culegere de studii şi articole pe teme de
istoria românilor, apărute în perioada 2003-2005, în
diferite publicaţii de specialitate, sau în presa locală
din judeţele Harghita şi Covasna.
Pornind de la oportunitatea oferită de Centrul
European de Studii Covasna-Harghita, care pe site-
ul Forumului Civic al Românilor din Covasna şi
Harghita, în buletine bilunare, prezintă revista
presei maghiare din România şi, în mod deosebit,
din judeţele Covasna şi Harghita, în primul studiu
din prezentul volum, intitulat Probleme ale istoriei
românilor în presa de limbă maghiară din judeţele
Covasna şi Harghita, continuăm prezentarea
7
conţinutului principalelor articolelor referitoare la
Istoria Românilor, apărute în presa de limbă
maghiară din cele două judeţe, de această dată, din
perioada 2006-2009. în acest context, ne propunem
să analizăm articolele respective, şi pe această bază
să surprindem elementele de continuitate, respectiv
schimbările intervenite în tematica şi mesajul
articolelor apărute în publicaţiile de limbă maghiară
din judeţele Covasna şi Harghita, în ultimii patru
ani, perioadă în care România şi Ungaria sunt ţări
membre NATO şi ale Uniunii Europene.
în articolul Pagini din presa maghiară din
judeţele Covasna şi Harghita, referitoare la
Biserica ortodoxă din Arcul Intracarpatic sunt
surprinse principalele opinii privind modul de
raportare a unor lideri de opinie din presa maghiară
la Biserica ortodoxă, în general, şi la Episcopia
Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, în special, fiind
cunoscut sloganul „ocupării pământului secuiesc
prin intermediul bisericilor cu cupolă în formă de
ceapă”.
Un al treilea studiu, se referă la Problematica
romano-catolicilor din Moldova în presa de limbă
maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, temă
care reprezintă o prioritate a guvernului de la
Budapesta şi a liderilor maghiari din România, dar,
din păcate, nu şi al clasei politice şi a mass-media
de la Bucureşti.
în Anexe, sunt redate studiile documentare:
Iniţiative şi demersuri vizând obţinerea autonomiei
teritoriale a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc” şi Un
răspuns, din perspectivă demografică, la
problemele dezbătute de unii aleşi locali din Arcul
Intracarpatic, la adunările care au avut loc, la
Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în zilele 4 şi
5 septembrie 2009, apărute sub egida Centrului
European de Studii Covasna - Harghita şi articolul
Un nou album despre judeţul Covasna, dar aceeaşi
8
abordare învechită a istoriei românilor din zonă,
care este de fapt recenzia albumului Călătorind
prin ţinutul Trei Scaune, „carte editată, în anul
2007, de Centrul Cultural Judeţean Covasna, cu
„prilejul întâlnirii Mondiale a Maghiarilor din
ţinutul Trei Scaune”, şi cu sprijinul financiar al
Consiliului Judeţean Covasna, precum şi
bibliografia selectivă referitoare la istoria şi cultura
românească şi convieţuire interetnică din sud-estul
Transilvaniei.
Astfel structurată, lucrarea Românii în mass-
media maghiară din Harghita şi Covasna. Voi. 11,
permite cititorilor români care nu cunosc limba
maghiară, cunoaşterea directă, „de la sursă”, a
conţinutului şi mesajului discursului principalilor
lideri politici şi civici, şi a formatorilor de opinie,
din presa maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita, referitoare la România şi români, în
istorie şi contemporaneitate. Concluziile sunt
prezentate, în cuprinsul fiecărui studiu. De fapt,
acestea pot fi foarte uşor recepţionate, nefiind
nevoie de abilităţi deosebite de decodificare şi
înţelegere a lor. O constantă a majorităţii
abordărilor privind convieţuirea româno-maghiară,
din prezentul volum, o reprezintă accentuarea
spaţiului de sciziune, subliniind numai ceea ce îi
desparte pe români de maghiari şi nimic din ceea ce
îi uneşte prin traiul laolaltă de sute de ani. O altă
constantă o reprezintă intoleranţa, ostilitatea şi ura
faţă de români, mesajele cu caracter antiromânesc
exprimate în termeni greu de acceptat, într-o ţară
civilizată, membră a Uniunii Europene.
Profitând de necunoaşterea limbii maghiare
de către majoritatea populaţiei româneşti şi de lipsa
oricăror replici din partea mediilor româneşti,
liderii maghiari, deopotrivă, atât cei „moderaţi”, cât
şi cei „radicali”, practică discursuri hiperetnicizate,
specifice unei politici identitare agresive, cu mesaj
9
 nostalgic, revizionist, şi mai grav, în multe cazuri,
îndemnând făţiş la luptă armată, la acţiuni violente
pentru obţinerea dezideratelor autonomiste. In timp
ce instituţiile şi organizaţiile civice româneşti,
monitorizează cu atenţie şi sancţionează prompt,
discursurile care promovează discriminările etnice,
violenţele, şovinismul şi intoleranţa, în presa de
limbă maghiară dintr-o zonă aflată în inima
României, acest tip de discurs se practică
nestingherit, influenţând negativ, pe termen lung,
normalizarea climatului de convieţuire interetnică.
Prezentul volum, înlătură o eventuala scuză a
necunoaşterii unor asemenea practici jurnalistice
anacronice şi periculoase, de către factorii abilitaţi
în sancţionarea lor, din societatea românescă. Totul
are o limită, iar aroganţa, obrăznicia, minciuna,
atentatele la demnitatea românescă, nu pot rămâne
la nesfârşit fără răspuns.

10
 Teme ale istoriei românilor în presa de
limba maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita

în anul 2006, la Editura Eurocarpatica din Sf.

Gheorghe, a apărut volumul „Românii în mass-
media maghiară din Harghita şi Covasna”, volum
ce cuprinde o culegere de studii şi articole pe teme
de istoria românilor, apărute în perioada 2003-
2005, în diferite publicaţii de specialitate, sau în
presa locală din judeţele Harghita şi Covasna.1
Pornind de la faptul că mass-media locală din
Judeţele Covasna şi Harghita acordă spaţii largi
materialelor cu tematică istorică, în lucrarea
menţionată este exprimată convingerea, conform
căreia, nu este lipsită de importanţă, cunoaşterea
modului în care Istoria Românilor este reflectată în
presa de limbă maghiară din ţara noastră, aceasta
cu atât mai mult, cu cât, problematica respectivă nu
este cunoscută de publicul larg din România, din
cauza barierei lingvistice. Abordarea acestei
problematici permite totodată, cunoaşterea unui
mod specific în care minoritatea maghiară din
cele două Judeţe, prin intermediul principalilor
lideri de opinie, se raportează la populaţia
majoritară, din ţară şi din zonă. Exprimând
viziunea proprie a elitei comunităţii maghiare
locale asupra paradigmei relaţiilor româno-ungare,
tema constituie, în acelaşi timp, o mărturie a
libertăţii de exprimare, de care se bucură
minorităţile din România, cât şi o oportunitate de a
identifica unii indicatori de imagine, având drept
subiect, imaginea celuilalt, a alterităţii.2

11
 în timp ce studiile şi lucrările de specialitate
se adresează comunităţii academice şi unui public
ţintă relativ restrâns, format din specialişti -
cercetători, muzeografi, arhivişti, profesori etc.,
articolele cu tematică istorică apărute în mass-
media se adresează unui public mult mai larg şi
diversificat, având un impact deosebit asupra
formării sau, după caz, consolidării unor clişee şi
prejudecăţi, în mentalul colectiv, cu o mare
încărcătură afectivă.
Din analiza conţinutului articolelor apărute în
mass-media de limbă maghiară, din judeţele
Covasna şi Harghita, în anii 2003-2005, referitoare
la Istoria Românilor, în lucrarea amintită sunt
prezentate următoarele constatări şi concluzii:
contestarea unor teze de bază ale istoriografiei
româneşti, cum sunt cele privind continuitatea,
caracterul unitar şi valorile identitare ale
statului roman;
abordarea, dintr-o perspectivă diametral opusă
istoriografiei româneşti, a unor evenimente şi
momente istorice importante din istoria
comună, cum ar fi: revoluţia condusă de Horia,
Cloşca şi Crişan; revoluţia de la 1848/1849 din
Transilvania; Unirea de la 1 Decembrie 1918;
politica României faţă de minorităţi din
perioada interbelică; Dictatul de la Viena ş.a.;
prezenţa sistematică a unor teme din istoria
modernă şi contemporană, cum - ar fi
„nedreptatea Trianonului”, cuceririle etnice
româneşti a Transilvaniei, prin fluxuri
migratorii extracarpatice; cucerirea
„Pământului Secuiesc” prin expansiunea
Bisericii ortodoxe, discriminarea etnică a
minorităţii maghiare;
raportarea critică la adresa instituţiilor statului
român (Prefectură, Poliţie, Jandarmerie,
Tribunale) şi la Biserica Ortodoxă Română ş.a.;
12
ignorarea interferenţele româno-maghiare şi, în
general, tot ceea ce apropie cele două naţiuni;
practicarea unui discurs hiperetnicizat şi unei
politici identitate agresive, de către principalii
formatori de opinie; sunt predominante
articolele care pun accentul pe forţele
centrifuge, atomizatoare, autonomiste şi nu cele
armonizatoare, integrative care au ca obiectiv
comunicarea interculturală, respectiv
multiculturalitatea;
Folosirea unui ton arogant, lipsit de respect faţă
de istoria, cultura şi civilizaţia românilor. Sunt
foarte puţine articolele cu mesaj pozitiv De
regulă, sunt susţinute mediatic „procesele
colective de victimizare”. în conştiinţa de grup
a etniei maghiare se cultivă formule
resentimentale. Resentimentalismul anticomu­
nist şi anticeauşist, este continuat de un
resentimentalism, al unor lideri de opinie ai
populaţiei maghiare împotriva românilor în
general, şi a celor din zonă, în special;
promovarea unui discursul caracterizat de
cercetători ca „discurs majoritar”, respectiv
„discurs de băştinaş”; aceste două valenţe ale
acestui tip de discurs, promovează supremaţia,
primordialitatea şi vechimea maghiarilor în
această zonă şi, considerarea românilor ca
„venetici”, „colonizatori” ş.a.
folosirea istoriei ca argument pentru
dezideratele politice actuale: autonomia
teritorială şi drepturile colective; există o
legătură între refulările trecutului şi
consecinţele acestora reactivate în
contemporaneitate; modelul cultural-politic
divergent al stabilităţilor de competenţă, este
resuscitat periodic şi reconfigurat societar în
mentalul colectiv de către unele elite politice şi

13
 intelectuale maghiare din zona Covasna-
Harghita.
Se urmăreşte o manipulare emoţională,
introducerea şi/sau amplificarea sentimentelor
antinomice (simpatia/antipatia), prin folosirea
„teoriilor şoc”, de mare impact psihologic, a
imaginilor simbol, realizate prin codificare ostilă.
Este folosită dihotomia Ei-Noi, de regulă Ei fiind
„ţapul ispăşitor”, pentru toate neîmplinirile
Noastre. Triada informare, dezinformare şi
manipulare informaţională este „glonţul” care îşi
caută „ţinta”, lovind în sistemul de referinţă al
persoanei, grupului de persoane sau a unei socio-
organizări.
în acest spaţiu etnicitatea limitează foarte
mult libertatea de acţiune şi de gândire a actorilor
sociali, care sunt obligaţi să parcurgă anumite
instanţe de socializare, să achiziţioneze anumite
tabu-uri culturale, prejudecăţi, resentimente,
nostalgii. Controlul comunităţii asupra presei de
limbă maghiară este aproape total. în numele şi pe
altarul interesului comunităţii maghiare, redacţiile
publică de regulă doar materialele care se înscriu în
abordările etnocentriste. Nici urmă de pluralitatea
punctelor de vedere şi a opiniilor. Există practic o
cenzură evidentă.3
Pornind de la oportunitatea oferită de Centrul
European de Studii Covasna-Harghita, care pe site-
ul Forumului Civic al Românilor din Covasna şi
Harghita, www.forumharghitacovasna.ro, în
buletine bilunare, prezintă revista presei maghiare
din România şi, în mod deosebit, din judeţele
Covasna şi Harghita, continuăm prezentarea
conţinutului principalelor articolelor referitoare la
Istoria Românilor, apărute în presa de limbă
maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, de
această dată, din perioada 2006-2009.

14
 Ne propunem să analizăm articolele
respective, şi pe această bază să surprindem
elementele de continuitate, respectiv schimbările
intervenite în tematica şi mesajul articolelor apărute
în publicaţiile de limbă maghiară din judeţele
Covasna şi Harghita, în ultimii patru ani, perioadă
în care România şi Ungaria, pe fondul apartenenţei
celor două ţări la NATO şi Uniunea Europenă.
De regulă, majoritatea articolelor sunt
semnate, existând şi articole nesemnate, sau
semnate cu pseudonime. Majoritatea autorilor sunt
publicişti, cunoscuţi formatori de opinie, atât din
generaţia matură, cât şi din cea tânără, dar multe
articole sunt semnate şi de istorici, cercetători,
muzeografi şi profesori de istorie. Genurile
publicistice sunt diverse: editoriale, reportaje,
interviuri, recenzii, medalioane, ştiri, prezentate
inclusiv în cadrul unor rubrici destinate istoriei.
Pentru uşurarea lecturii, prezentăm articolele
amintite, grupate tematic, cu precizarea titlului,
autorului şi a publicaţiei în care au apărut.
Negarea continuităţii poporului român, în
spaţiul său de etnogeneză
„ In anul 2000, Muzeul Carpaţilor Răsăriteni
din Sf Gheorghe a demarat săpături la cariera de
nisip din Olteni. S-au descoperit urme ale unor
aşezări: una din epoca cuprului, una gotică din
secolele IV-V e.n. şi urmele unei culturi geto-
dacice din epoca fierului, din secolele V-IV î. e.n.
(...) Cotidianul nostru l-a contactat pe arheologul
dr. Szekely Zsolt, pentru a afia ce să credem din
această ştire şi ce anume atrage după sine dubii.
(...) Teoria continuităţii a fost născocită în
regimul trecut, nu s-a reuşit niciodată
demonstrarea ei din punct de vedere arheologic,
este doar dorinţa de autojustifîcare a majorităţii
care trăieşte în minoritate. Nu este voie ca istoria
să fie făcută să depindă de politică, însă nu avem
15
 voie nici să cădem în cealaltă extremă. Ceea ce
este un fapt, să-l tratăm ca atare. Nu încape
îndoială că pe aici au trăit daci, goţi, gepizi, avari
şi slavi. în Europa nimeni nu poate spune că
trăieşte de 2000 de ani pe locul unde se află şi azi.
Caracterul indigen nu mai are deja nimic în comun
cu trasarea graniţelor ţărilor. Unul dintre autorii
acestei teorii a recunoscut înainte să moară că nu
are dovezi privind afirmaţiile sale. Noroc că azi
încetează să mai existe viziunea subiectivă care nu
de mult îi caracteriza pe arheologii români.
Specialiştii serioşi invocă şi dovezi. Insă mai există
şi azi unii care introduc în opinia publică concepte
greşite, ignorând obiectivitatea ştiinţifică. ”
Notă: sub imaginea unor obiecte arheologice
se menţionează: „Descoperirile au pus în mişcare
fantezia arheologilor. Conform teoriei continuităţii
daco-romane, poporul român s-a format pe
teritoriul fostei Dacii (o parte a României de azi,
incluzând şi Transilvania) în timpul dominaţiei
romane (106-271), din amestecul dacilor cu
romanii, şi de atunci trăieşte pe acest teritoriu.
Până în prezent, nu s-a reuşit demonstrarea
acestei presupuneri. Conform teoriilor acceptate
în cercurile ştiinţifice, strămoşii românilor au
trăit în Peninsula Balcanică, la graniţa Albaniei
şi Macedoniei de azi. Treptat, ei au migrat spre
nord. In Transilvania sunt prezenţi din secolul al
XlII-lea. ’’4
„Presa română a considerat o mare senzaţie
cimitirul dacic descoperit în vara anului trecut în
urma săpăturilor de la Olteni. Descoperire
arheologică monumentală în judeţul Covasna - a
fost titlul articolului apărut în «Adevărul». Au
apărut o serie de comentarii referitoare la
articolele prezentate în varianta electronică a
publicaţiei. Cineva scria că este mândru că poate fi
membru al unei mari naţiuni, ţinând cont de faptul
16
 că românii sunt cei mai vechi locuitori ai Europei.
O altă persoană scria că maghiarii se pot agita
acum când vestigiile arheologice demonstrează
continuitatea românilor din Transilvania. O a treia
persoană scrie că secuii vor rămâne muţi când se
va dovedi că ei sunt de fapt urmaşi ai dacilor
maghiarizaţi. Cineva precizează în mod ironic: să-i
primim fericiţi pe maghiari pe teritoriul României
însă le recomandăm să îi respecte pe stăpânii
acestui pământ. In măsura în care nu le convine
acest lucru, îi vom trimite înapoi în Asia. Dacă
secuilor li se spune că odinioară dacii erau cei
care trăiau pe teritoriul Pământului Secuiesc, li se
deschide briceagul în buzunar. Lumea se
destramă în cazul în care unui român îi spunem
că teoria continuităţii daco-romane nu este
altceva decât o poveste...
Un aspect deosebit legat de cercetările
efectuate la Olteni constă în necropola dacică din
perioada timpurie, însă aceasta nu contribuie deloc
la teoria continuităţii daco-romane. După ce în
anul 271, împăratul Aurelian i-a retras pe romani
din provincia Dacia, teritoriul a devenit o pradă
uşoară pentru popoarele nomade. Transilvania a
fost invadată de goţi, gepizi, huni, avari şi slavi,
după care s-au stabilit maghiarii, aceştia formând
în perioada medievală un stat puternic. Există o
aşa-numită continuitate biologică, ţinând cont de
faptul că pe teritoriile din Transilvania, Pământul
Secuiesc şi Trei Scaune au trăit în permanenţă
oameni, daci, popoare nomade, slavi şi în final, de
nouă decenii, secui, maghiari. Am studiat teoria
continuităţii daco-romane emisă de unii autori
români însă nicăieri nu am întâlnit dovezi concrete,
ci doar declararea drept fapte reale a unor
presupuneri. Am propune spre studiu lucrarea lui
Lucian Boia, intitulată «Istorie şi mit în conştiinţa
publică românească», lucrare care abordează
17
 problema în mod raţional şi dezminte cu argumente
logice ideile a numeroşi autori români
„Ce ar putea face contele şi istoricul
Kemeny Jozsef dintr-o pasiune aristocratică?
Falsifică documente. Nu este singurul din istorie cu
astfel de pasiuni. Un mare «înaintaş» al acestuia,
printr-un document falsificat pe numele regelui
Sigismund, emis în anii 1700, «colonizează» în
1426 comunităţi de români la Breţcu. Puţin mai
târziu, în prima jumătate a secolului al XlX-lea,
contele şi istoricul Kemeny Jozsef elaborează mai
multe documente false. Printre acestea figurează
şi cele care dovedesc existenţa, încă din anul 1301,
a două localităţi ale valahilor în scaunul Odorhei.
Efectul acestor două «documente» este asemănător
cu cel produs de un buldozer. S-a creat un mit care
poate fi întâlnit şi în prezent în cercurile
academice româneşti, potrivit căruia, pe
Pământul Secuiesc, existaseră odinioară cnezate
româneşti bine organizate. Existenţa acestora e
atestată numai de respectivele documente false, ale
căror neadevăruri au fost recunoscute şi de
istoricii români. Cu toate acestea, mitul a rămas,
fiind inclus în teorii care nu corespund realităţii.
Sarcina istoricului este de a demasca
neadevărurile - o sarcină îndeplinită şi de istoricul
Hermann Gusztăv Mihăly, care a publicat volumul
intitulat «Trecut denaturat», bazat pe diferite
studii. Volumul a fost prezentat recent la Biblioteca
Judeţeană «Bod Peter» din Sf. Gheorghe. Au fost
editate şi publicaţii, într-un număr destul de mare,
care denaturează realitatea, un exemplu fiind
Cronica Secuiască din Ciuc, care e analizată tot de
Hermann Gusztăv.”6
Dimensiuni ale convieţuirea româno-
maghiară, în istorie şi contemporaneitate.
„Dacă politicienii români ar cunoaşte istoria
reală, poate le-ar tresări conştiinţa. Poate că ar
18
gândi altfel dacă ar şti că înfiinţarea statului
Moldova a devenit posibilă datorită secuilor care,
prin anii 1350, i-au învins în lupte sângeroase pe
tătarii care au ţinut sub dominaţia lor şi teritoriul
Moldovei. Regele nostru Ludovic a organizat pe
acest teritoriu o regiune de apărare a frontierei şi
le-a oferit celor sosiţi din Peninsula Balcanică
posibilitatea de a-şi întemeia o patrie.
Antecedentele înfiinţării statului Moldova datează
din 1335 când - din însărcinarea regelui -, sub
supravegherea arhiepiscopului din Esztergom,
poporul voievodului Bogdan, format din câteva mii
de oameni, a fost colonizat pe teritoriul
Maramureşului, de asemenea nelocuit. Poate că
despre acest voievod a notat un cronicar de epocă,
Thuroczy Jănos, următoarele: voievodul Bogdan,
«adunându-i în jurul său pe valahii din zonă, s-a
întors, în taină, pe pământul Moldovei subordonat
coroanei ungare», pământ «nelocuit de multă
vreme». Românii - scrie el - «au sporit numeric şi
au devenit o ţară». Secuii, care la mijlocul
secolului XIV au învins în lupte sângeroase trupele
hanului tătar Athlamos care domnea pe teritoriul
Moldovei, s-au gândit oare că descendenţii celor
care s-au stabilit pe teritoriul eliberat de ei îi vor
împiedica prin foc şi sabie pe maghiarii moldoveni
să scrie, să citească în limba mamelor lor şi să-şi
ia adio de la morţi în limba lor maternă?”1
„Au trecut 45 de ani de când furtuna istoriei
m-a îndepărtat de pământul meu natal şi m-a
împins peste ocean, pe pământ străin, deşi
rădăcinile mele erau adânc înfipte în inima
pământului meu natal. Potrivit legilor rigide ale
istoriei umanităţii, am meritat această soartă din
cauza unei greşeli comise dacă nu de mine, cel
puţin de unul din strămoşii mei care, la mijlocul
anilor 1600, a dispus aducerea de forţă de muncă
din Moldova în vederea cultivării pământurilor, în
19
 urma morţii iobagilor maghiari din zona de
Câmpie. A dispus şi aducerea unui preot,
construirea de biserici şi traducerea Bibliei în
limba vlahă. După 200 de ani, urmaşii acestor
moldoveni au incendiat castelul, au distrus biserica
maghiară. Biserica maghiară nu a mai fost
reconstruită de nimeni. în urma reformei agrare
aplicate cu forţa în Transilvania - reformă care nu
i-a afectat pe latifundiarii români - din 2000 de
iugăre au mai rămas 200 iugăre de păşune şi 300
iugăre de pădure. Când rostesc cuvântul
Transilvania, acesta cuprinde totul. Deşi din cei 83
de ani, 45 i-am petrecut pe pământ străin.
Niciodată nu m-am simţit «militar cu stagiul
încheiat» care nu mai are nici un fel de obligaţii ce
derivă din jurământul depus. Prin intermediul
tuturor scrierilor mele, prin intermediul
cuvântărilor mele, peste tot şi prin toate metodele
am luptat pentru Transilvania. Pentru acea
Transilvanie despre care ştiu că nu îmi va aparţine
niciodată, dar care le va mai putea aparţine celor
care au rămas acolo, care au suferit şi au rămas
fideli în pofida tuturor încercărilor. Cu toate
forţele care mi-au mai rămas lupt şi astăzi pentru
ca Transilvania să devină ceea ce a fost; patria a
trei popoare libere, pământul egalităţii, dreptăţii şi
a al dragostei umane. ’’8
„In anul 1614, peste 40% din societatea
secuiască erau iobagi şi jeleri. Pe timpul lui
Bethlen Gâbor această categorie mare de iobagi şi
jeleri se afla în slujba moşierilor de pe Pământul
Secuiesc. Nu au plătit însă impozit statului, astfel
că secuii liberi - ai căror număr a scăzut - au
suportat obligaţiile publice. Acest lucru a vrut să
schimbe Bethlen Gâbor. în opinia lui, în vederea
menţinerii calmului, achitarea impozitului ce
revenea turcilor era interesul tuturor. Totodată,
Bethlen i-a obligat pe nobili ca iobagilor — deveniţi
20
iobagi din cauza datoriilor - să li se acorde
posibilitatea autorăscumpărării, ceea ce va
conduce la două lucruri bune: vor exista mai mulţi
înarmaţi şi nimeni nu va deveni atât de uşor iobag
ca până acum. Politica socială a lui Bethlen a fost
una clară şi dreaptă. A reuşit să împiedice ca
secuii liberi să devină iobagi. Dar trebui să vedem
şi reversul medaliei: pentru economia care a
prosperat în timpul dominaţiei sale, nobilii deveniţi
moşieri aveau nevoie de forţă de muncă, motiv
pentru care locurile secuilor eliberaţi au fost
umplute cu străini. în recensământul din 1614,
găsim mulţi iobagi numiţi Moldovan, Olah (la
aceştia de multe ori s-a menţionat că sunt din
Ţara Românească, din Moldova). De regulă,
recenzării i-au încadrat pe aceştia la jeleri sau la
venetici. La numeroşi jeleri având numele de Olah,
putem citi că este din zona Făgăraş, de pe
Pământul Făgăraş, ba chiar şi că este din Caran­
sebeş, ş.a.m.d. Este clar că atunci a început şi
stabilirea sau colonizarea iobagilor români pe
Pământul Secuiesc. Acest proces s-a accentuat în
secolul XVIII. ”9
„După ce pătura conducătoare cumano-
valahă a organizat, sub conducerea voievodului
român Bogdan şi a prinţului Basarab de origine
tătaro-cumană, voievodatul Tării Româneşti (1330)
şi cel al Moldovei (1359), acestea s-au păstrat doar
pentru o perioadă scurtă de timp, deoarece aceste
mici state au ajuns repede sub vasalitate turcească,
pentru aproximativ 500 de ani. în speranţa unei
vieţi mai bune, mulţi munteni şi moldoveni s-au
stabilit pe pământ maghiar, în Transilvania, unde
începutul stabilirii, respectiv colonizării românilor
îşi are rădăcinile pe la mijlocul secolului XIII,
lucru ce se poate demonstra. Despre prima aşezare
românească - Caprăvar - există date din 1337.
Românii, sosiţi relativ târziu în Transilvania şi nu
21
 într-un singur bloc, s-au stabilit pe moşiile regilor
unguri, în locul satelor dispărute, în zonele
muntoase nelocuite.
Pe la mijlocul secolului XIV s-a format deja
structura aşezărilor maghiare şi săseşti,
administraţia publică autonomă şi era în curs de
formare şi sistemul de drepturi colective
corespunzător societăţii. Cei sosiţi mai târziu, au
putut beneficia, în cadrul deja creat, de drepturi
corespunzătoare statutului lor social. Şi-au putut
îndruma comunităţile locale conform propriilor
obiceiuri. După eliberarea iobagilor din 1848,
când s-a permis obţinerea de proprietăţi, românii
şi-au înmulţit proprietăţile, dar, pe lângă
consolidarea lor economică şi-au putut înfiinţa o
mulţime de asociaţii culturale. Elita lor politică a
desfăşurat, în mod deschis, o propagandă
iredentistă. Fireşte că nimeni nu s-a gândit la
consecinţele politice pe care le-ar fi putut avea
toate acestea, deoarece până în 1877 nu existase
un stat românesc independent. Când în 1878,
Congresul de la Berlin a recunoscut voievodatul
românesc unit Moldova - Ţara Românească,
independent de Imperiul Otoman, nimeni nu putea
bănui că, în câteva decenii, noul stat atunci
înfiinţat va încorpora regiuni cât o ţară - în dauna
tuturor ţărilor vecine - într-un mod şi cu un succes
fără seamăn în istorie, printr-o politică
oportunistă, prin trădarea repetată a aliaţilor
politici.
Nimeni nu s-a gândit că, în momentul în care
i s-a oferit posibilitatea, un astfel de popor care a
suferit din lipsa propriei statalităţi, elita sa politică
va exercita imediat cea mai sălbatică politică de
deznaţionalizare din Europa. Să ne gândim doar
la faptul că, în timp ce în Transilvania puteau
funcţiona mii de şcoli româneşti, în care pentru
introducerea ca materie a limbii statului s-a făcut o
22
 încercare timidă doar prin anii 1880 şi care s-a
realizat doar în silă, printre primele demersuri ale
regatului românesc recent înfiinţat s-a numărat
eliminarea totală a limbii materne. In 1884, la Iaşi
se înfiinţează o şcoală de educare în limba română
a preoţilor romano-catolici şi s-a introdus şi
obligativitatea predării în limba română a religiei
pentru maghiarii-ceangăi. In scopul urgentării
deznaţionalizării în satele maghiaro-ceangăieşti, la
fel ca şi în aşezările turco-tătare din Dobrogea s-
au înfiinţat grădiniţe în limba română. Ca să nu
mai vorbim de faptul că, în primele decenii ale
regatului român, locuitorii evrei şi musulmani au
fost frustraţi chiar şi de exercitarea dreptului lor
cetăţenesc.
Legat de sărbătorirea zilei de 1 decembrie,
aş fi dorit să le împărtăşesc aceste câteva idei
compatrioţilor. Am încercat să demonstrez de ce
este atât de grea obţinerea autodeterminării, a
drepturilor colective în România. Această ţară
chiar (şi) atunci când a luat naştere a întreprins
măsuri antidemocratice în scopul asimilării
naţionalităţilor, deoarece pe teritoriul
voievodatelor de odinioară autodeterminarea şi
toleranţa nu au rădăcini istorice. Pe teritoriului
principatului maghiar transilvănean de odinioară -
unde pentru prima oară în lume s-a proclamat
toleranţa religioasă, unde au fost găzduiţi cei sosiţi
de dincolo de Carpaţi, unde a funcţionat un sistem
juridic secular, unde pentru toată lumea era
garantată autodeterminarea locală, dreptul de a
lua decizii - este de înţeles de ce este greu să
sărbătoreşti împreună cu românii în ziua de 1
decembrie. Pentru noi, această zi va rămâne o zi de
doliu atâta timp cât suntem toleraţi pe propriul
nostru pământ natal, atâta timp cât pe clădiri
publice pot flutura doar drapele străine, atâta timp

23
 cât dreptul nostru la autoguvernare, la autonomie
teritorială este tratat cu cinism”.10
„In Transilvania, timp de secole, secuii,
maghiarii şi saşii şi-au organizat şi trăit viaţa în
unităţi autoadministrative separate. Nu au
obstrucţionat nici conducerea, organizarea locală
a românilor care s-au colonizat/stabilit relativ
târziu. La Trianon însă nu s-a cerut opinia secuimii
privind autodeterminarea, nu li s-a dat
posibilitatea să decidă prin referendum despre
apartenenţa sa politică. (...) In lunile de după
lovitura de stat din 1990, reprezentanţii românilor
naţionalişti au constatat uluiţi că maghiarii -
despre care credeau că i-au lichidat - îşi revendică
drepturile, demonstrând în mase de sute de mii de
oameni. Nu este întâmplător deci, că la idele lui
martie 1990, s-a organizat pogromul de la Târgu
Mureş, iar apoi s-a încercat intimidarea întregii
maghiarimi din Transilvania, prin campania
psihologică numită Raportul Har-Cov. Intre timp,
şi-au dat seama că în procesul de demaghiarizare,
decapitarea, ciomagul şi măcelul armat -
caracteristice lui Horea în 1784, Avram lancu în
1848 şi Garda Maniu în toamna 1944 - constituie
deja metode demodate. La fel, nu se mai poate
continua industrializarea grandomană aplicată de
Ceauşescu, iar maghiarii nu pot fi vânduţi după
modelul saşilor. In felul acesta s-a născut ideea
genială, conform căreia teritoriile locuite majoritar
de maghiari trebuie sărăcite, infrastructura trebuie
distrusă, trebuie creată o existenţă nesigură”.n
„Conflictul româno-ungar este mai nou
decât contradicţia sârbo-croată seculară din
apropiata Iugoslavie. In decursul luptelor comune
împotriva turcilor. Ungaria a oferit deseori ajutor
principilor din Oltenia şi din Republica
Moldova.... România şi-a câştigat independenţa
faţă de imperiul otoman în 1829. Seminţele
24
contradicţiei româno-ungare au fost semănate la
sfârşitul secolului XIX, începutul secolului XX,
când tratamentul ungar faţă de locuitorii români
din Transilvania a fost represiv şi uneori dur. în
pofida acestui fapt, România s-a aflat mult timp în
relaţii de prietenie cu Monarhia Austro-Ungară şi
cu Germania. învingerea Monarhiei Austro-
Ungare i-a oferit României posibilitatea de a-şi
realiza planul pe termen lung, adică obţinerea
Transilvaniei pe care mulţi români o consideră
leagănul culturii naţiunii române. Cândva, zona a
fost nucleul imperiului dacic cucerit de împăratul
roman Trakin şi mulţi români o consideră pământ
natal. Nu este surprinzător că Ungaria a respins
ideea pierderii Transilvaniei, având în vedere
numărul însemnat al locuitorilor maghiari. Trupele
române au ocupat Budapesta (august-noiembrie
1919) însă la presiunea aliaţilor au părăsit-o,
acceptând graniţele stabilite de pacea de la Saint-
Germain (1919) şi de cea de la Trianon (1920).
Ungaria s-a supărat că a pierdut
Transilvania şi acesta este motivul pentru care
relaţia ungaro-germană, tot mai strânsă în anii ’30
s-a bucurat de sprijinul locuitorilor. Ca rezultat al
pactului de neagresiune ruso-german din
septembrie 1939, România a trebuit să se
resemneze cu anexarea de către ruşi a Basarabiei
(...obţinută în 1918) şi mai târziu cu anexarea
părţii de nord-est a Transilvaniei de aliatul ungar
al Germaniei. După puciul din 23 august 1944
trupele române au început să lupte, sub comandă
rusească, împotriva germanilor şi a ungurilor, pe
teritoriul Ungariei. Conflictul româno-ungar,
ascuns în cei aproximativ 40 de ani de dominaţie
sovietică, a reapărut la sfârşitul anilor 1980.
Guvernul şi locuitorii Ungariei au acordat o
atenţie tot mai mare proceselor derulate în
România vecină. La sfârşitul anilor ’80, politica lui
25
Ceauşescu de evacuare în masă a satelor a acutizat
relaţia ungaro-română. Acestui proces i s-au opus
locuitorii secui (maghiari) din Transilvania Mulţi
maghiari din România s-au refugiat în Ungaria,
aşa cum au făcut şi mulţi dintre germanii care mai
rămăseseră.
In decembrie 1989, revoluţia violentă şi
sângeroasă a pus capăt dominaţiei regimului
ceauşist şi a desfiinţat conflictul direct manifestat
în tratamentul aplicat minorităţii maghiare din
România. E drept că au existat mici semne de
duşmănie românească faţă de locuitorii secui din
Transilvania - de exemplu revolta din martie 1990
la Târgu Mureş, însă în mod oficial nu a existat o
politică antimaghiară. Dar pentru că nu s-a reuşit
înfiinţarea în România a unui guvern democratic în
care să fie reprezentate mai multe partide,
cuceririle revoluţiei au fost periclitate. Reapariţia
asupririi secuilor a aprins din nou focul înăbuşit al
duşmăniei maghiaro-române ”. 12
„Naţiunea maghiară este mai tolerantă, mai
indulgentă, mai răbdătoare, ba chiar mai naivă
decât multe alte popoare, punând în valoare
iertarea şi nu pedepsirea. în decursul istoriei,
toleranţa şi iertarea au dus la iluzii care s-au
dovedit a fi extrem de dăunătoare. Parcurgând
câteva episoade importante din istoria noastră,
putem remarca faptul că suntem o naţiune care
trăieşte în capcana iluziilor. In probleme cruciale
nu suntem capabili să luăm decizii potrivite,
îndemnul regelui nostru Ştefan cel Sfânt, de a-i
adăposti şi respecta pe străini, s-a dovedit a fi o
iluzie. Românii, slovacii, sârbii au construit şcoli
cu sprijinul statului ungar, iar mai târziu ni s-au
urcat în cap şi au dezmembrat ţara. în 1848, se
dovedise iluzoriu faptul că popoarele care trăiau
aici şi deveniseră conştiente de identitatea lor
naţională vor înţelege iniţiativele de bună-credinţă
26
ale lui Kossuth Lajos. A fost doar o iluzie faptul că
vecinii noştri cu care ne-am aliat în preajma anului
1900 nu ne vor invada. A fost o iluzie să credem că
românii îşi vor respecta promisiunile făcute
maghiarilor cu ocazia marii adunări de la Alba
Mia".13
„Cert este că, actualmente, în România
nimeni nu ia în serios prevederile legii
administraţiei privind utilizarea limbii. Toată
lumea ştie că ea este făcută pentru străinătate.
Deşi în Bazinul Carpatic, în Ungaria istorică,
utilizarea legală a limbii materne are rădăcini
vechi. Se ştie că în Transilvania, în 1847, limba
maghiară îi luase locul limbii latine oficiale iar la
numai un an diferenţă, în 1848, fusese aprobată
utilizarea limbii românilor în administrarea
problemelor bisericeşti, în şcoli. In localităţile
unde trăiau şi români, legile erau publicate şi în
limba română. Deşi limba comenzii militare era tot
maghiara, se asigura şi posibilitatea exercitării
comenzilor în limba română. S-a mai spus că în
administraţie vor fi angajaţi români «într-un
procent cinstit», că la conducerea judeţelor pot
accede şi persoane care nu vorbesc maghiara dar o
înţeleg. Se poate spune că, practic, românilor li s-
a permis utilizarea nestingherită a «propriei lor
limbi». In 1849, în Ungaria a fost elaborată prima
lege privind naţionalităţile. A fost prima şi cea mai
democratică lege de acest gen din Europa. După
150 de ani, adoptarea de către parlamentul român
a proiectului de lege privind minorităţile, elaborat
de UDMR, a revendicărilor minime de drept ale
comunităţii naţionale maghiare din Transilvania şi
uzitarea limbii materne în administraţie sunt sub
semnul întrebării”.YA
„înainte de primul război mondial, şi
românii din Transilvania au solicitat autonomia.
Au tot solicitat-o până când în situaţia de după
27
 războiul mondial, a fost posibilă ruperea
Transilvaniei de Ungaria şi anexarea de România.
Tot acest lucru a fost precedat desigur de mari
promisiuni, din care nu a lipsit autonomia care li
se cuvine maghiarilor. Cel de-al treilea punct al
Petiţiei de la Alba Mia prevede faptul că fiecare
popor are dreptul la propria educaţie şi guvernare
în propria sa limba maternă şi prin intermediul
unei administraţii publice proprii”.15
„Exista în secolul XIX un român foarte
bogat din Banat, Emanoil Gojdu (scris ungureşte
în spiritul epocii: Gozsdu Mano) care, prin
Fundaţia Gojdu, şi-a lăsat patrimoniul din
Budapesta naţiunii române. Atât faptele cât şi
angajamentul său faţă de naţiune generează
recunoştinţă sinceră din partea spectatorului
obiectiv. Ceea ce se întâmplă azi în jurul
patrimoniul lui Gojdu nu este deloc demn de el. In
urma celor două războaie mondiale, acest
patrimoniu a ajuns în administrarea statului ungar,
aşa cum şi statul român a pus mâna pe
proprietăţile maghiarilor din România. In iunie
1953 a luat fiinţă acordul ungaro-român în baza
căruia părţile renunţă reciproc la bunurile private
aflate pe teritoriul celeilalte ţări. Pentru cine a fost
favorabil acest acord? In opinia istoricului Vincze
Găbor, în 1952, valoarea revendicărilor ungare a
depăşit 160 milioane dolari, în timp ce patrimoniul
Fundaţiei Gojdu a fost evaluat, în 1948, la
aproximativ 1 milion de forinţi. Adică, comparativ
cu bunurile Fundaţiei Gojdu, România a obţinut,
prin acest acord, o avere de peste 200 de ori mai
mare. După 1990, românii au început din nou să
revendice patrimoniul Gojdu şi, minunea-
minunilor, dincolo şi-au găsit şi un partener de
negocieri. Ca urmare, în 2005, a luat fiinţă un
acord interguvernamental ungaro-român privind
înfiinţarea unei noi Fundaţii Gojdu care să fie
28
finanţată în comun de cele două guverne şi de care
ar beneficia românii din Ungaria şi România. In
zadar a solicitat şi solicită fostul şi actualul
ministru român de externe parlamentului să adopte
acordul şi să fugă cu banii până când se mai poate.
Iar noi, maghiarii din România stăm nedumeriţi
Oare guvernul ungar de ce nu revendică în
favoarea maghiarilor transilvăneni clădirile
maghiare din Transilvania care au fost luate,
dacă românii ţin la patrimoniul-Gojdu? Iată o
întrebare la care, în opinia mea, nici diplomaţia
ungară nu ştie răspunsul”.16
„Problema emigrării a fost dezbătută la
Congresul Secuiesc din 1902. Conferenţiarul
Lâszlo Gyula a permis aruncarea unei priviri în
culisele mişcării emigrării. Merită să fim atenţi în
principal la aspectele care vizează România. In
evoluţia pieţei forţei de muncă interne autohtone
(din România), situaţia secuilor s-a deteriorat, «în
România, maghiarul nu mai era apreciat,
indiferent ce post ocupa». La deteriorarea situaţiei
a contribuit şi aşa-numitul război vamal dintre
Monarhia Austro-Ungară şi România (1886-1891)
şi, cu siguranţă, şi naţionalismul în creştere.
Conform analizei Congresului, în jurul anilor
1900, dincolo de Carpaţi trăiau aproximativ
200.000 maghiari: jumătate din ei erau ceangăi din
Moldova iar restul erau maghiari indigeni,
majoritatea lor secui, cu paşaport interimar (sau
fără). In România trăiau numeroşi etnici maghiari.
Congresul ocupându-se şi de situaţia acestor
maghiari. Conform conferenţiarului Barabas
Endre, se distingeau două categorii: una a
«veneticilor» şi una a populaţiei stabilite acolo cu
caracter permanent. Ei nu prea aveau însă în
România şansa de a-şi păstra identitatea, deoarece
legile româneşti «nu le recunoşteau nici
naţionalitatea, nici limba maternă». Analistul le-a
29
reproşat guvernelor ungare că nu au făcut nimic
pentru îmbunătăţirea situaţiei maghiarimii din
România. în cadrul dezbaterilor s-a luat decizia ca
«în interesul reaclimatizării maghiarilor rupţi pe
teritoriul României, guvernul şi legislativul să
întreprindă fără întârziere paşii necesari». Pe
lângă acest lucru, participanţii au considerat
necesar ca Ambasada Austro-Ungară să-i
ocrotească pe maghiarii care trăiau în România,
în cadrul congresului a reieşit din nou că Pământul
Secuiesc este alcătuit din mici regiuni iar relaţiile
dintre unele foste scaune, în cadrul acestora dintre
zonele mai mici, nu erau de multe ori identice, ca
urmare nici soluţiile la unele probleme nu puteau fi
luate după un tipar. Cu toate acestea însă,
colaborarea dintre diferitele unităţi teritoriale era
indispensabilă. Acesta este un mesaj pentru azi al
Congresului 17
„ Conştiinţa naţională a maghiarimii
transilvănene s-a format prin lupte grele, deoarece
până în iunie 1920, până la semnarea tratatului de
pace de la Trianon, nimeni nu s-a gândit că
milenara maghiarime indigenă şi făuritoare de
stat, şi, fără îndoială, posesoarea unei forţe
economice şi culturale mult mai mari decât a
românilor, va fi nevoită să trăiască o viaţă de
minoritar. Şi că va ajunge sub dominaţia unui stat
străin care urmăreşte totala asimilare a
minorităţilor şi duce o politică duşmănoasă faţă
de acestea.. Această «epocă eroică» a culturii
transilvănene a creat, printr-o muncă plină de
abnegaţie, conştiinţa minorităţii, sistemul de valori
naţional al acesteia. Noul război mondial a distrus
cadrul şi instituţiile culturii naţionale, astfel că în
1945, a fost necesară organizarea, pornind
aproape de la zero, a vieţii culturale a maghiarimii
din România".

30
 „Episcopia de la Alba lulia a împlinit o mie
de ani, ocazie cu care la Universitatea Catolică
Păzmâny Peter (PPKE) din Budapesta a avut loc
ieri (18 03 2009 - n.n.) o conferinţă. S-a discutat
despre efectele păcii de la Trianon asupra
episcopiei şi despre condiţiile uciderii cardinalului
Frăter Gydrgy, înmormântat la Alba lulia. (...)
Marton Jozsef profesor la Universitatea de Ştiinţe
Babeş-Bolyai şi la Şcoala Superioară de Ştiinţe
Confesionale din Alba lulia, a arătat: România a
promis exercitarea liberă a religiei în teritoriile
maghiare ajunse sub dominaţia sa după primul
război mondial, însă nici preoţii romano-catolici şi
nici credincioşii nu au fost scutiţi de atrocităţile
locale. Libertatea confesională este lezată şi în
situaţiile în care organizarea evenimentelor
confesionale era condiţionată de autorizaţii din
partea autorităţilor. în privinţa lezării drepturilor,
el a amintiţi că autorităţile române au dorit să
mute sediul episcopiei la Miercurea-Ciuc, însă
Papa nu a permis acest lucru. A mai arătat ca un
rezultat al aplicării legii agrare din România a fost
acela că statul a luat 98% din proprietăţile
confesionale”.19
„Interviu cu prof Andrăsfalvy Bertalan, fost
ministru ungar al învăţământului în perioada mai
1990 - februarie 1993, despre evoluţia relaţiilor de
proprietate de-a lungul istoriei maghiare. (...)
Până în anul 1870, mai multe comunităţi săteşti
deţineau în proprietate comună câte un munte din
Transilvania. în anul 1853 au fost anulate
privilegiile secuieşti potrivit cărora doar secuii
puteau fi proprietari pe Pământul Secuiesc. Acest
lucru a oferit uriaşe posibilităţi în vederea creării
unor moşii mari. In 1872 au apărut marile
proprietăţi forestiere. Au început să fie tăiate
pădurile şi a început şi emigrarea în masă a
secuilor de pe Pământul Secuiesc. Cel puţin
31
500.000 de secui au fost alungaţi din Transilvania.
La toate acestea s-a adăugat războiul vămii,
produsele industriale din Ungaria nefiind lăsate să
intre în România. Industriaşii însă, da. Secuiul era
priceput la toate, era aşteptat cu braţele deschise.
Cu o condiţie: să ia cel puţin un ucenic român,
într-un final, acesta ajungea în Transilvania. în
zadar a scris, în 1904, profesorul secui din Sf.
Gheorghe, Simon Peter, o carte despre toate
acestea şi i-a supus-o atenţiei principelui Jozsef cu
rugămintea să facă ceva pentru că Transilvania va
pieri, secuii emigrează. Când pomenim de Ţara
Secuiască şi Transilvania - nu Trianonul ni le-a
luatr20
„...Noi transilvănenii, maghiari şi români,
putem fi corecţi doar cunoscând istoria apolitică a
Transilvaniei. Studierea istoriei Transilvaniei ne
ajută să înţelegem: Transilvania este patria
comună a românilor şi maghiarilor care trăiesc
aici, este comoara lor. Ea le aparţine maghiarilor,
în baza dreptului istoric al acestora, iar
demografic vorbind, le aparţine şi românilor.
...Convingerea mea este că în cazul în care
românul din Transilvania ar recunoaşte trecutul
real al Transilvaniei, ar şti şi faptul că nu este
corect ca o altă comunitate naţională să fie
asuprită şi desfiinţată, doar pentru faptul că într-o
situaţie istorică fericită, prin intermediul dictatului,
cineva, undeva, a decis în vara anului 1920, ca
Tara Transilvaniei, Partium şi o parte a Banatului
să îi fie oferite cadou României, fără chestionarea
locuitorilor de acolo. Se ştie că o decizie
internaţională care nu s-a născut în baza unei
înţelegeri, este injustă. ...Ar fi timpul să se
înţeleagă şi faptul că insistarea asupra unui trecut
istoric inventat, prezentarea Transilvaniei ca
pământ strămoşesc românesc provoacă mari
daune în privinţa respectului reciproc dintre cele
32
două popoare. Istoria reală a Transilvaniei
sugerează că «problema maghiară transilvăneană»
poate fi soluţionată, cu o singură condiţie:
asigurarea, pentru maghiarii din Transilvania, a
statutului de conaţiune, cu drepturi identice cu cele
ale românilor. ” 21
„Când este întrebat unde este, pentru el,
patria, secuiul începe de obicei să devină confuz.
Indiferent câţi oameni întrebăm, primim răspunsuri
diferite. Majoritatea consideră că patria lor este
Transilvania, Pământul Secuiesc, Ungaria. Cel
care nu cunoaşte istoria maghiară, consideră că
România este patria lui. In cazul unora, patria
trăieşte în sufletele lor pentru că istoria maghiară
de 1.300 de ani din Bazinul Carpatic - socotită de
la prima descălecare din anul 677 - nu poate fi
uşor ştearsă din lumea sentimentelor. Un maghiar
cu coloană vertebrală nu trece la altă naţiune doar
pentru faptul că fără să-l fi întrebat cineva,
teritoriul pe care părinţii, bunicii săi şi înaintaşii
acestora l-au apărat secole de-a rândul de
hoardele invadatoare, a fost făcut cadou, în 1920,
unei ţări străine. De ce îl doare pe secui să
definească conceptul de patrie? Deoarece trăieşte
pe Pământul Secuiesc, pe un teritoriu care, în baza
principiului autodeterminării, ar fi îndreptăţit la
statalitate independentă, însă constituţiile
româneşti şi tratatele internaţionale nu sunt
niciodată dispuse să ia la cunoştinţă acest lucru.
Secuiul este deseori nevoit să îndure faptul că este
făcut bozgor, apatrid - lucruri care fac briceagul
să se deschidă în teacă - şi că cei care trăiesc în
ţara ciuntită îl fac român, valah. Deşi el are casă,
patrie, pământ natal.
Unde este, aşadar, patria secuiului? Patria
maghiarului secui este Pământul Secuiesc, istoria
şi cultura Bazinului Carpatic sunt sufletul lui iar
limba maghiară este limba lui maternă. Pentru el,
33
 limba română este şi acum o limbă străină
deoarece vor să-l trateze, în mod forţat, ca pe un
minoritar pe acest pământ pe care el este
majoritatea. De aceea îl doare atunci când nişte
venetici de nimic vor să-i dirijeze viaţa! Şi nu
poate simţi că România îi este patrie şi din cauza
faptul că în această ţară, (până) şi denumirea de
Pământ Secuiesc este nimicită. Nu-i poate fi patrie
nici ţara ciuntită al cărei popor a votat cu Nu
gândul la o naţiune maghiară unitară. Secuiului
nu-i mai rămâne o altă patrie decât pământul său
natal. Pământul Secuiesc, pentru a cărui păstrare
trebuie să lupte în fiecare zi. Acesta îi este destinul,
nu poate proceda altfel. Îşi poate imagina
autodeterminarea internă şi autonomia şi în
România, numai să fie lăsat să-şi trăiască propria
viaţă!”22
„In ziua de azi îi auzim deseori pe tinerii
maghiari criticând fotbalul din Ungaria şi lăudând,
până la exasperare, fotbalul românesc. Unii dintre
ei susţin mai degrabă echipa românească, spunând
că aşa e mai bine. Recunosc şi eu că acum e mai
bună. Insă în cazul unui meci între români şi
unguri, cu siguranţă nu aş încuraja echipa
românească. Fiecare are preferaţii lui. Nu aceasta
este problema. Problema apare atunci când cel
care îşi exprimă preferinţa o face în detrimentul
propriei sale naţiuni, defăimând-o. Această
atitudine este caracteristică omului slab,
neputincios, care trece mereu de partea
învingătorului. Un astfel de om nu are sentimente
naţionale, mândrie naţională. Un astfel de om îşi
lasă prietenul aflat la ananghie şi îi vinde - în
schimbul unor mici avantaje - pe cei cărora le
datorează de fapt totul. îşi vinde naţiunea. Spune
că s-a născut aici şi că se aşteaptă ca românii să-i
împlinească destinul maghiar. Cu siguranţă îl vor
împlini! Martori sunt ultimii 87 de ani. Pieirea
34
noastră pe termen lung, destinul ce ne este sortit nu
vor fi o problemă legată de o decizie ţinând de
simpatii sportive sau apartenenţă politică. Ştiu
oare ăştia cu preţul a ce minciuni bestiale a ajuns
Transilvania sub dominaţie românească? Ce ţară
înfloritoare a fost şi cum a ajuns să fie sub
dominaţia românească? Românii s-au străduit să
distrugă toate valorile maghiare milenare şi toate
creaţiile cu caracter maghiar, să exproprieze toate
imobilele şi proprietăţile maghiare şi să alunge, să
bage la închisoare toţi oamenii cu sentimente
maghiare. Statuia lui Arpăd, amplasată sub Tâmpa
braşoveană, au aruncat-o pur şi simplu în aer. Ştiu
oare că naţiunea secuiască a fost o naţiune aparte,
care a dispus de o armată şi a avut un sistem
organizatoric naţional intern, economic şi social,
extins asupra tuturor domeniilor vieţii, pe care în
zadar l-ar căuta azi în istoria şi chiar şi în
prezentul naţiunilor occidentale aşa-zis dezvoltate ?
Bunăvoinţa românilor faţă de noi este fidel
reflectată de discursul rostit la 1 iunie 1920 de
fostul premier român Ion Brătianu, pe care şi azi îl
stimează: «Nu ne putem linişti până ce nu vom
distruge complet, economic şi militar, poporul
maghiar, pentru că atâta timp cât în Ungaria va
exista chiar şi o scânteie de viabilitate, nu ne vom
putea simţi în siguranţă». Nu răzbate de aici
teama, ura patologică faţă de maghiari? Şi mai
scriu unii că azi nu mai există o imagine
românească a duşmanului. Luând în considerare
cele de mai sus, puteţi face, aşadar, galerie,
impertinenţilor! Hai, România! Eu cred că aceşti
impertinenţi nu îşi cunosc propria istorie, au citit
doar ficţiuni nebune, bazate pe denaturări, din
cărţi de poveşti pentru copii de grădiniţă, zise cărţi
de istorie. Să vedem doar unul din multele
exemple! Eu am învăţat că adunarea de la Alba
lulia a avut 60.000 de participanţi, fiul meu mai
35
mare - că a avut 80.000 iar fiul cel mic învaţă
acum că a avut 100.000! Se poate alege din
multitudinea de adevăruri. Există un proverb:
Adevărul există, minciuna trebuie scornită. După
cum văd, o şi scornesc. Deşi le erau duşmani,
maghiarii din Topliţa i-au înmormântat şi pe morţii
din trupele române - care au invadat, încălcându-
şi cuvântul, la modul ticălos. Transilvania în 1916
-, la fel cum au făcut cu honvezii maghiari. Imediat
ce roata s-a întors, nu mai era permisă îngrijirea
mormintelor honvezilor maghiari. Şi în ziua de azi,
acestea sunt acoperite de buruieni. Nu există o
imagine a duşmanului! Suntem iubiţi... Ar trebui
predată - chiar şi în afara orelor de şcoală -
istoria naţiunii secuieşti.
Aceşti impertinenţi nu au trăit printre români
asumându-şi maghiarimea. Nu ştiu că toate
promisiunile care ne-au fost făcute, au fost
încălcate şi că nimic n-a fost niciodată mai
important decât ura, scârba faţă de maghiari,
asuprirea lor. Amintiţi-vă doar de momentele în
care românii i-au atacat, cu intenţii ucigaşe, pe
locuitorii oraşelor şi satelor maghiare. Şi de câte
ori, de la Mihai Viteazul încoace. Nu se vede
imaginea duşmanului român? Poate că nu există o
imagine însă în spatele măştii este duşmanul. Nu
am putea oferi însă nici măcar un singur exemplu
de partea cealaltă! Maghiarii nu s-au năpustit
niciodată asupra locuitorilor români, cu intenţii
ucigaşe. Maghiarul nu l-a urât niciodată pe
românul care se infiltrează încetul cu încetul, cel
mult l-a dispreţuit din cauza obscurantismului, al
faptului că este un nespălat, al furturişagurilor
sale. Nici azi nu-l urăşte! în schimb, românul a
ştiut să urască naţiunea maghiară care l-a primit
în Transilvania. Bineînţeles că sunt şi excepţii,
însă şi acelea întăresc regula. S-ar putea trăi şi în
pace însă numai cu condiţia să fie recunoscut
36
caracterul străvechi al maghiarilor, al secuilor pe
acest pământ. Nu maghiarul este cel care
discriminează! De-a lungul istoriei, niciodată nu s-
au auzit din gura unui maghiar cuvinte ca acestea:
Nu ne putem linişti până ce nu vom distruge
poporul român.. Niciodată! ”23
„In data de 15 mai 2008, cu ocazia întâlnirii
de 65 de ani a absolvenţilor colegiului «Szekely
Miko», în cimitirul de lângă biserica-cetate din Sf.
Gheorghe, a fost inaugurat un stâlp funerar dedicat
profesorului Andrasi Tivadar. (...) Andrasi Tivadar
s-a născut la Racoş, în judeţul Braşov şi a absolvit
teologia la Cluj. O perioadă de timp a fost profesor
de religie la Braşov, după care a devenit preotul
bisericii reformate din localitatea Săcele. în
perioada respectivă, maghiarimea din Transilvania
a suferit schimbări radicale. La Paris, cu ocazia
încheierii acordului de pace, premierul I.I.C.
Brătianu a afirmat că va avea în vedere lichidarea
maghiarimii din Transilvania pe căi paşnice. Dr.
Anghelescu, medic din Bucureşti, cel care a
devenit ministrul culturii, a anunţat în programul
său că va desfiinţa şcolile maghiare, va stopa
cariera intelectualilor maghiari, având în vedere
că viitorul unui popor depinde de intelectualitate.
Ministrul culturii a încercat să-şi atingă scopul
aplicând următoarea metodă: elevii maghiari au
fost lăsaţi repetenţi la examenele de bacalaureat.
Profesorul Colegiului Reformat «Szekely Miko»
era conştient de pericolul care îi ameninţa pe
tinerii maghiari. Se ştia că unica soluţie o
reprezintă însuşirea la perfecţiune a limbii române
pentru a se putea împotrivi procesului demarat la
Bucureşti. Profesorului Andrasi Tivadar i-a fost
încredinţată predarea limbii şi a literaturii române,
precum şi a istoriei române. S-a şi văzut rezultatul
muncii profesorului Andrasi: două treimi din elevii
colegiului «Szekely Miko» au reuşit să absolvească
37
 clasa a VlII-a. Merită evidenţiat faptul că, cu
ocazia unei vizite efectuate în Transilvania de
preşedintele parlamentului, scriitorul român
Mihail Sadoveanu a remarcat că elevii colegiului
«Szekely Miko» din Sf Gheorghe utilizează mai
corect limba literară română decât tinerii din Tara
Românească. Anul 1940 a adus o altă schimbare
însemnată în viaţa maghiarimii din Transilvania.
Limba şi literatura română, respectiv istoria
românilor, au devenit materii nesemnificative.
Profesorul Andrasi a aşteptat o altă formă a
eliberării: întemeierea societăţii transilvănene de
către poporul maghiar din Transilvania. In euforia
eliberării, profesorului Andrasi Tivadar nu i-a fost
acordată stima cuvenită. Din acest motiv, acum,
după 65 de ani, noi, care am învăţat atâtea de la el,
ne manifestăm respectul şi recunoştinţa faţă de
fostul nostru profesor. ”24
„Periodic, în viaţa unei naţiuni sau a unei
părţi de naţiune, au loc momente istorice în care
naţiunea respectivă are posibilitatea să-şi orienteze
destinul într-o direcţie bună sau rea. Sunt foarte
rare momentele şi posibilităţile prin care, prin
intermediul solidarităţii şi a voinţei comune, ne
putem defini prezentul şi viitorul. Se pot considera
norocoşi cei care prin intermediul votului lor pot
asigura pe termen lung existenţa şi dăinuirea în
Transilvania a comunităţii lor naţionale. în actuala
noastră situaţie critică, maghiarii transilvăneni au
o anumită responsabilitate deoarece nepartici-
parea la vot sau luarea unei decizii necorespun­
zătoare pot avea ca urmare dispariţia noastră
definitivă de pe pământul nostru natal.
Pentru a recunoaşte faptul că aceste
declaraţii nu sunt exagerate, este suficient să
trecem în revistă evenimentele negative din
perioada de după căderea dictaturii: prin jaful
liber, mascat în privatizare, şi ca o consecinţă a
38
 unui proces bine gândit şi dirijat de sus, au fost
distruse societăţile profitabile din judeţele locuite
în majoritate de maghiari, lucru care a dus la
desfiinţarea a zeci de mii de locuri de muncă şi la
părăsirea pământului natal de mii de persoane;
menţinerea la un nivel ruşinos de scăzut a
salariilor în cazul societăţilor care mai
funcţionează în zonele maghiare, numirea unor
persoane de naţionalitate română în fruntea
oficiilor sau instituţiilor de stat care plătesc bine;
ignorarea aproape totală a angajării maghiarilor
chiar şi ca simpli angajaţi; retragerea fondurilor
alocate reabilitării şi dezvoltării infrastructurii
judeţelor secuieşti, împingerea conştientă a zonei
într-o situaţie defavorizată, alarmarea cu pericolul
izbucnirii unui conflict interetnic, au avut un
obiectiv bine gândit şi anume acela ca atmosfera
care sugerează nesiguranţă, să îi ţină departe pe
investitorii occidentali sau pe cei ungari; negarea
prin invocarea unor argumente contradictorii -
care contravin chiar şi legislaţiei româneşti
neclare - sau tergiversarea restituirii totale către
bisericile maghiare istorice, comunităţi şi familii
nobiliare, a bunurilor confiscate în perioada
comunismului; ca urmare a românizării forţate şi a
continuării tacticii de intimidare, în zonele
transilvănene locuite în majoritate de maghiari au
fost construite - în multe cazuri ilegitim - noi
cazărmi de jandarmi şi noi mănăstiri ortodoxe şi
mărite, totodată, în mod nefondat şi exagerat,
efectivele de poliţie; predarea limbii române ca
limbă maternă, precum şi predarea istoriei şi
geografiei în limba română constituie piedici în
calea însuşirii corespunzătoare de către elevi a
limbii statului, a istoriei şi a geografiei; prin
negarea reînfiinţării Universităţii de Ştiinţe Bolyai,
pătura de intelectuali cu obligaţii naţionale nu are
posibilitatea de a se perfecţiona. Aceşti intelectuali
39
 ar putea susţine cu succes şi reprezenta aşa cum
trebuie aspiraţiile juste, atât în ţară cât şi în
străinătate. Ca urmare a acestor lucruri şi ca o
consecinţă directă a lor, numărul locuitorilor
maghiari din Transilvania a scăzut cu 250.000.
Menţinerea acestui proces prin toate mijloacele
posibile are ca scop sprijinirea demaghiarizării
Transilvaniei. ”25
„Pretenţia forţelor antimaghiare extremiste,
care urmăresc ştirbirea drepturilor minoritare, ca
secuii frustraţi de dreptul la autodeterminare să
sărbătorească în această zi, este o obrăznicie. Ziua
aceasta este un exemplu al faptului că ceea ce este
just pentru unii, nu li se cuvine altora. Secuiul se
gândeşte la faptul că, în timp ce la 1 decembrie
1918, românii - o majoritate în procent de 53,8%
în Transilvania - adunaţi la Alba lulia au putut
decide, în mod legal, ruperea Transilvaniei de
Ungaria şi alipirea ei României, pe Pământul
Secuiesc, locuit într-un procent de 80% de
maghiari majoritari, până şi pretenţia secuilor la
autoguvernare, autonomie în cadrul României, este
calificată drept ilegală. Libertatea exprimării
opiniei este un drept universal al omului şi tocmai
de aceea, autorul acestor rânduri consideră că este
justă întrebarea: pentru cine este sărbătoare ziua
de 1 decembrie? Atâta timp cât sunt cetăţeni de
rangul al doilea, toleraţi, pot maghiarii, secuii să
cânte, să sărbătorească în ziua care simbolizează
pierderea patriei lor milenare? Vom putea
sărbători împreună atunci când cele două popoare
ale Transilvaniei vor trăi ca nişte conaţionali de
rang egal, când locuitorilor Pământului Secuiesc li
se va asigura autoguvernarea teritorială,
autonomia. Atâta timp cât nu se vor împlini toate
acestea, vom respecta legile româneşti, însă nu
vom sărbători situaţia noastră de rangul al doilea!
Aşa ceva pot face doar cei săraci la suflet,
40
profitorii, cei lipsiţi de caracter, cei care au călcat
pe drumul deznaţionalizării. ”26
„Sunt situaţii în care nu ne simţim cu
adevărat acasă în această patrie. Pentru a
argumenta această afirmaţie, aş aminti unul din
sutele de motive. Un eveniment, petrecut în urmă
cu câteva săptămâni, la o distanţă de doar 70 de
km de noi. Gyulafehervâr - în limba română Alba
lulia, în germană mai întâi Weissenburg, ulterior
Karlsburg, în latină Apulum. Vechii bulgari îi
spuneau Belgrad (Cetatea Alba). Mult timp, şi
românii i-au spus la fel. Primul element din
denumire ne aminteşte de faptul că odinioară
fusese cetatea de scaun a transilvăneanului Gyula.
Acest oraş cu multe denumiri este capitala
istorică a Transilvaniei, sediul arhiepiscopiei
catolice transilvănene, care se leagă cu sute de fire
de istoria maghiară. Încă din momentul fondării
statului. Transilvania a fost guvernată de aici ca
entitate separată, aici a fost cetatea de scaun a
voievodului transilvănean, aici şi-a înfiinţat Sfântul
Ştefan episcopia în 1009, aici a organizat o
adunare naţională regele ungar Andrâs al 111-lea,
în apropierea acestui oraş a învins oastea lui lancu
de Hunedoara, în martie 1442, armata de 15.000
de soldaţi a lui Mezid bei, între 1542 şi 1690 aici a
fost cetatea de scaun a principatului transilvănean,
aici s-au născut Râkâczi Perene 1 şi principele
transilvănean Apafi Mihăly al 11-lea, aici a fost
ales principe Răkoczi Perene al 11-lea. Trecutul
oraşului se leagă şi de istoria modernă a
românilor. Aici a intrat, în 1599, în fruntea oştii
sale, voievodul Mihai Viteazul şi aici a fost
proclamată, la 1918, unilateral, unirea
Transilvaniei cu România. In anul 1900, peste
jumătate din populaţie încă mai era de etnie
maghiară. Azi, majoritatea covârşitoare a celor
peste 65.000 de locuitori ai oraşului sunt de etnie
41
 română. în oraş mai trăiesc doar 2.500 (4%)
maghiari.
Cum adică noi nu simţim Alba lulia ca fiind
a noastră, în timp ce românii consideră a lor
fiecare palmă de pământ al Transilvaniei, inclusiv
Sf Gheorghe, oraş cu care au prea puţine în
comun? Putem renunţa la toate acestea doar
pentru că şi alţii le consideră ca fiind ale lor?
Putem renunţa la Cluj, la Târgu Mureş sau la Alba
lulia pentru simplul motiv că azi, acestea sunt
oraşe locuite în majoritate sau în procent de 50%
de români? Sau la Tekirdagul turcesc? Pământul
Transilvaniei este plin de evenimente sau amintiri
care ne aduc aproape de suflet lumea maghiară de
odinioară. Acestea sunt în majoritate, cetăţile
vremurilor de mult apuse, multitudinea de curţi
regale şi castele, biserici maghiare şi mii de sate
maghiare vechi de sute de ani. Completate cu
vestigiile materiale şi spirituale ale majorităţii
româneşti şi ale germanilor, toate acestea
reprezintă Transilvania. Iar atâta timp cât simţim
că ne aparţine şi nouă, aceasta este şi a noastră.
Este important, aşadar, să nu considerăm că ne
aparţin doar înfrângerile - pomenite la nesfârşit de
majoritari şi de protagoniştii vieţii publice
maghiare - ci, la fel ca în cazul românilor, şi
fiecare palmă de pământ al Transilvaniei".21
„Reabilitarea simbolică a maghiarilor din
Transilvania a început cu mare avânt în anul
1990. Am avut nevoie de această reabilitare
morală, politică şi nu în ultimul rând de cea
economică. Am reuşit să «redobândim» şi ceea ce
nu am avut niciodată: a început concurenţa legată
de «crearea instituţiilor», cum ar fi de exemplu
febra înfiinţării teatrelor... La fel ca şi în
entuziasmul creării teatrelor, în privinţa înfiinţării
universităţilor, un aspect important îl reprezintă
devansarea vecinilor şi nu modernizarea
42
conceptului Pământ Secuiesc. Micile universităţi
nu s-au transformat într-un sistem eficient al
atelierelor spirituale. Festivalul de muzică
medievală ar fi. putut deveni fie «transilvănean», fie
«românesc». Prin intermediul unor eforturi
comune, s-a reuşit degradarea festivalului. Cei din
Covasna au înfiinţat la Arcuş «Centrul de Studii
Europene». La Miercurea-Ciuc s-a înfiinţat
«Agenţia de Dezvoltare a Judeţului Harghita», cu
scopul ca cele două instituţii să devină pe termen
lung strict de interes local şi ca în zona Pământului
Secuiesc să nu existe pe termen scurt o instituţie
care să se ocupe de conceptul de dezvoltare a
Pământului Secuiesc... Scaunele au fost
desfiinţate, nu întâmplător, în anul 1876 prin
intermediul reformei administraţiei publice.
Structura «tribalo-secuiască» reinstalată în urma
pornirilor nostalgice din urmă cu 18 ani, a
dovedit că aceasta este total neproductivă în zona
care a aderat la Europa din punct de vedere
politic. Toate acele structuri pe care Viena le-a
calificat drept învechite în urmă cu 130 de ani,
sunt incapabile să se adapteze. Tocmai din această
cauză este anacronic ca în baza tradiţiilor
scaunelor să fie înfiinţate instituţii şi tocmai din
această cauză este contradictorie organizarea
socio-politică bazată pe modelul scaunelor.
înfăptuirea unui sistem viabil şi modern intră
în responsabilitatea elitei. Acest lucru nu intră în
sarcina puterii române de stat, nu intră în sarcina
«partidului» şi nici a vreunei «organizaţii», ci a
elitei de pe Pământul Secuiesc. Clarificarea
valorilor Pământului Secuiesc ţine tot de
responsabilitatea elitei. Existenţa păguboasă a
organizării administrative din 1968 nu poate fi
suficient de accentuată. Să nu uităm faptul că
marca Harghita a fost creată tot la vremea
respectivă. Elita de atunci a construit această
43
 marcă în mod conştient. Dacă în perioada care va
urma până în anul 2009 nu va fi demarat procesul
de modernizare a Pământului Secuiesc, se pare că
această zonă se va rupe definitiv. Dacă regiunea
nu va fructifica benevol posibilitatea aderării, va
creşte prăpastia care ne separă de media UE.
...Trebuie acceptat faptul că Pământul Secuiesc
are nevoie de o imagine de viitor unitară şi
consecventă”. 28
„De la anexarea Transilvaniei României, în
viaţa socială a continuat să persiste naţionalismul
românesc extremist. Mai răsunător sau mai
paşnic. Insă a putut fi constatată presiunea
naţionalistă în urma căreia, maghiarimea -
amăgită de jigniri şi de situaţia ei defavorabilă - a
fost fie asimilată, fie - în marea ei majoritate - a
preferat să-şi părăsească pământul natal. Conform
estimărilor, în anii de după schimbarea regimului,
aproximativ un sfert de milion de maghiari
transilvăneni au emigrat şi tot atâţia s-au răspândit
în lumea largă pentru a-şi găsi un loc de muncă. In
prezent, mai există doar 175 de localităţi -
majoritatea sate - în care suntem majoritari. In
timp ce în 1919, proporţia etnică a românilor şi a
maghiarilor era de aproximativ 50%-50%, în
prezent, raportul este de 5:1. Conform statisticilor,
în anii ’40, populaţia din Arad, Oradea, Cluj, Satu
Mare era majoritar maghiară. în prezent, situaţia
este alta, în multe localităţi, maghiarii
reprezentând mai puţin de o cincime din numărul
locuitorilor. în localităţi precum Ighia (jud. Alba),
unde a predat şi Bod Peter, maghiari mai sunt
aproape doar de sămânţă”.29
„O săsoaică, de profesie istoric local, m-a
contactat în legătură cu documentele din Evul
Mediu aflate la Arhivele din Braşov. în scrisorile
sale electronice mi-a cerut ajutorul: să intervin
pentru a fi. salvată Regesta Brassoviae (1358-1433)
44
având o valoare inestimabilă şi care, alături de
specificităţi săseşti, conţine şi o mulţime de aspecte
secuieşti. Majoritatea documentelor de limbă latină
provin din epoca huniazilor, iar scrisorile în
posesia cărora a ajuns subiectul reportajului au
reiterat acea concluzie lăsată sub tăcere - în cel
mai bun caz - de istoriografia română oficială, că
oraşul a fost cea mai importantă verigă de apărare
a regatului ungar medieval, un adevărat punct
strategic. în opinia doamnei, cu studii în domeniul
istoriei, având în jur de 60 de ani, până şi faimosul
voievod Dracula, nu este atât de «român» cât este
evidenţiat. în timpul pregătirii discuţiei, a reieşit că
nu se poate face nimic în cazul documentelor.
Conform legii, acestea constituie proprietatea
statului român. Pot fi îngrijite doar de Arhivele
Statului. Iar statul român - susţine istoricul
braşovean - are tocmai interesul ca aceste
documente să fie nimicite. (Cine consideră
deplasată o astfel de opinie, este suficient să se
gândească la seria de falsificări istorice din secolul
trecut)..."30
Glorificarea istoriei secuilor
„...Secuii nu au participat la revoltele
populare din 1437 şi 1514. Sistemul de apărare a
hotarelor a funcţionat corespunzător. Umanistul
italian Aeneas Sylvius Piccolomini, considerat unul
din martorii cei mai importanţi ai secolului XV, în
capitolul «Europa despre Ungaria» acordă un
spaţiu separat Transilvaniei, spaţiu în care
prezintă caracteristicile secuilor, saşilor şi
românilor. în opinia lui Aeneas Sylvius, secuii au
fost primii care s-au stabilit din Ungaria în
Transilvania, -11 ei fiind consideraţi *
strămoşii
maghiarilor".
„Ştii tu, Secuiule, cine ţi-au fost strămbşii,
cine a fost poporul tău? Cât de mândru era de
originile sale hune. Cu câtă încăpăţânare a ţinut la
45
privilegiile strămoşeşti, care de fapt nici nu erau
privilegii, el îşi apăra doar propria autoorganizare
naţională. Forma o naţiune încă pe vremea când
încă valahii cereau, în interiorul zidurilor Romei,
circ gratuit şi pâine. Ştii că sultanii turci şi
domnitorii moldoveni şi ai Tării Româneşti au
căutat să-i intre în graţii?! Corpul Secuiesc de
Armată a fost cel care a depus - şi atunci la
nenumărate ordine venite de sus — ultimul armele
în faţa hoardelor de hoţi care au năvălit peste noi
din bunăvoinţa bestiilor de la Trianon. Deşi ar fi
putut de unul singur să alunge din Transilvania
întreaga forţă armată regală românească, cu fulgi
cutot!,,7>i
„Aceste meleaguri mă îndeamnă să caut în
adâncul pădurilor vestigiile trecutului nostru, să
adun pietrele cetăţilor în ruină şi ale fostelor
posturi de grăniceri - dovezi incontestabile ale
prezenţei noastre aici de 1100 de ani. Aceste
meleaguri au fost deseori călcate, de-a lungul
secolelor, de hoarde estice ucigaşe. Secuii şi-au
reclădit de fiecare dată căminele. Sutele de mii de
oameni care au emigrat de aici au conştientizat
naţiuni din colţuri îndepărtate ale lumii de faptul
că în urma deciziilor nedrepte ale marilor puteri,
milioane de maghiari sunt nevoiţi şi azi să trăiască
în interiorul unor graniţe de stat care le-au fost
impuse. Că milioane de maghiari trăiesc sub
hegemonie străină pe pământul strămoşilor lor,
persecutaţi, privaţi de drepturi şi de averi. De
aceea au plecat în lume sute de mii de locuitori de
aici. De aceea există regiuni în care cei aflaţi în
căutarea urmelor înaintaşilor văd doar castele
ruinate şi curţi domneşti goale, sate golite şi oraşe
românizate, cimitire năpădite de buruieni şi
morminte profanate. Sunt regiuni în care picioarele
străinilor calcă la pământ puieţii din pădurile
părăsite din munţii noştri iar ferăstraiele
46
duşmănoase ne distrug pădurile care ne-au mai
rămas. încă mai sperăm că într-o bună zi va fi
repopulat acest pământ care a fost cândva al
nostru, încă mai este al nostru şi al nostru trebuie
să rămână, pentru că este pământul tău natal, al
meu şi al nostru. ”33
„Din istoricul Pământ Secuiesc, având un
teritoriu de 12.800 kmp, dacă scădem Scaunul
Arieş, românizat, rămâne un teritoriu de 10.876
kmp. Numărul locuitorilor acestui teritoriu este de
888.827, dintre care 153.405 (19%) sunt de
naţionalitate română şi 655.422 (81%) maghiară.
Dacă studiem actuala împărţire teritorială a lumii,
trebuie să observăm că numai în Europa există
cinci ţări independente mai mici decât Pământul
Secuiesc, atât din punct de vedere al teritoriului,
cât şi din cel al locuitorilor, lată-le: Andorra -
suprafaţă 468 kmp, 71.000 locuitori; Liechtenstein
- suprafaţă 160 kmp, 28.000 locuitori; Luxemburg
- suprafaţă 2586 kmp, 364.000 locuitori; Malta -
suprafaţă 325 kmp, 350.000 locuitori; San Marino
- suprafaţă 61 kmp, 23.000 locuitori.
Şi dacă în cazul lor se poate, nouă de ce nu
ni se cuvine dreptul înfiinţării unui stat? Răspunsul
este simplu. Ni se cuvine şi nouă. Trebuie doar
profitat de el. Trebuie revendicat, trebuie luptat
pentru el, dacă este nevoie. Dacă parcurgem
evenimentele istoriei universale, punând un accent
deosebit pe secolul XX, putem constata că
niciodată nu i s-a dat nimic în dar niciunei naţiuni.
Fiecare a trebuit să lupte pentru libertate, pentru
validarea drepturilor, pentru menţinerea existenţei
sale statale sau pentru redobândirea acesteia.
Această luptă a fost întotdeauna complexă, dusă
pe mai multe căi, prin lansarea diferitelor
mijloace. Au fost cazuri când s-a derulat paşnic
doar prin mijloace politice, uneori s-a recurs şi la
diferite forme ale nesupunerii civice, iar alteori,
47
 chiar şi armele şi-au spus cuvântul. în interesul
libertăţii, toate acestea trebuie asumate. Un singur
lucru era însă comun în fiecare. Solidaritatea.
Dacă aceasta există, forţarea autodeterminării este
doar o problemă de timp. ”34
„Cu ocazia comemorării a 160 de ani de la
luptele de la Nyergesteto, sâmbăta trecută
(01.08.2009), aproximativ 1.000 de persoane,
printre care localnici din zona Ciucului şi din Trei
Scaune, oaspeţi din Ungaria, membrii UDMR şi
PCM, au participat la manifestarea intitulată
«Pământul Secuiesc în şa». Această denumire nu
este întâmplătoare, la festivitatea comemorativă de
la Nyergesteto fiind prezenţi şi caii husarilor
echipelor păstrătoare de tradiţii; au sosit călare
inclusiv preşedinţii consiliilor judeţene din
Harghita şi Covasna, iar preşedinta CJ Mureş a
sosit la monumentul memorial în trăsură... Si lupta
pentru autonomie este o luptă pentru libertate...
Bodo David, primarul din Cozmeni, a subliniat:
Nyergesteto reprezintă confirmarea fermităţii, este
locul care ne dă speranţe, care simbolizează
solidaritatea. Edilul a precizat că lupta secuimii
pentru libertate încă nu a luat sfârşit, iar libertatea
nu o poate asigura decât autonomia.
Preşedinta Consiliului Judeţean Mureş,
Lokodi Edit Emoke, a amintit de circumstanţele
luptei pentru libertate de la 1848, prezentând
aspiraţiile diferitelor comunităţi etnice. «Sacrificiul
ostaşilor secui căzuţi aici nu a fost unul zadarnic,
el ne-a asigurat dăinuirea şi ne încurajează,
transmiţându-ne că merită să trăim în Transilvania
cu identitate maghiară» - a subliniat edilul din
Mureş... «Secuii şi-au manifestat adevărata
identitate în special în momentele în care s-au
confruntat cu pericolul de a-şi pierde libertatea. Ne
despart cinci generaţii de eroii din 1849, dar
perseverenţa noastră în privinţa dorinţei de
48
 libertate nu s-a schimbat deloc» - a precizat Tamăs
Săndor, preşedintele Consiliului Judeţean
Covasna. Istoricul Egyed Âkos a vorbit despre
secretul dăinuirii Pământului Secuiesc: acesta a
reuşit să-şi asigure dăinuire cu armele, dacă a fost
nevoie, iar când a devenit posibil, prin muncă
paşnică.
în alocuţiunea sa, Darvas-Kozma Jozsef,
protopop romano-catolic din Miercurea-Ciuc, a
menţionat că lupta pentru libertate nu s-a sfârşit,
având în vedere că, în România, secuii sunt trataţi
ca nişte cetăţeni de rangul al doilea. Ne-au fost
luate pădurile, proprietăţile, universităţile,
instituţiile - a menţionat preotul, subliniind că este
de datoria noastră să luptăm pentru libertatea
noastră, pentru autonomie. Evenimentele de pe
Pământul Secuiesc nu sunt întâmplătoare, sunt
dirijate de la centru - a opinat Darvas,
îndemnându-i pe tineri să întemeieze familii.
«Dacă va exista un milion de secui. Europa se va
schimba» - a precizat preotul. ”35
„In 1848, în Transilvania, după o vară
fierbinte, toamna a adus un uriaş război civil. Cine
este interesat de începuturile războiului civil poate
citi istoriografiile maghiară, română, sau săsească.
Uneori în mod făţiş, alteori în mod tacit, vina
pentru neplăcerile catastrofei este mereu aruncată
asupra celeilalte părţi. In ziua de II septembrie
1848 - cu acordul, mai mult chiar, din
însărcinarea Vienei - forţele principale ale banului
croat Jellasic au trecut Drava pentru a înăbuşi
revoluţia ungară. In 14 septembrie, revenit din
Viena, It.col. Urban preia imediat comanda
regimentului 2 de grăniceri români, declară
guvernul ungar drept unul rebel, refuză orice
supunere faţă de reprezentanţii în Transilvania ai
acestuia şi începe organizarea răscoalei româneşti.
La Năsăud, determină satele din Transilvania de
49
Nord, între care şi unele maghiare, să depună
jurământ de fidelitate faţă de împărat şi împotriva
guvernului ungar. Ţăranii care mergeau la Năsăud
au dus cu ei moşieri, preoţi reformaţi, funcţionari
din numeroase sate, i-au maltratat, iar la Năsăud,
Urban pronunţă sentinţa în cazul lor. Se pune în
mişcare şi primul regiment de grăniceri români. La
fel s-a acţionat şi în zona Blaj. In 16 septembrie şi
Universitatea Naţională Săsească refuză să se
supună guvernului ungar. în perioada 15-25
septembrie, o nouă adunare (a treia) de la Blaj
hotărăşte înarmarea a 15 legiuni româneşti, adică
a 195.000 răsculaţi. Deşi Pucher, comandantul
suprem al forţelor împărăteşti, aprobă doar mai
târziu acest plan, răscoala română a început
imediat. Nobilimea maghiară şi oficialităţile se
refugiază din sate în oraşele maghiare. Numeroase
castele sunt devastate şi incendiate de răsculaţi.
Oraşele maghiare organizează gărzi naţionale care
atacă uneori formaţiunile răsculaţilor; în 12-13
octombrie, tribunalele statutare provizorii din Cluj
şi din Târgu Mureş au executat doi răsculaţi
români, între care şi pe prefectul Bătrâneanu,
lucru care a pus paie pe foc. Răscoala a devenit
una generală, maghiarii transilvăneni s-au adresat
exasperaţi secuimii cerându-i ajutorul. în astfel de
condiţii are loc Adunarea Naţională Secuiască de
la Lutita.
t

In 16 octombrie, secuii au fost chemaţi la

Lutiţa de Berzenczey Lăszlo, însărcinatul
guvernului, nobil din Scaunul Mureş şi
parlamentar. în perioada 16-18 octombrie,
aproximativ 60.000 de secui s-au adunat din cele
cinci scaune secuieşti, majoritatea din Scaunele
Odorhei, Ciuc şi Trei Scaune. Din cauza stării de
război civil, din Scaunul Mureş au sosit doar puţini
reprezentanţi, iar din Scaunul Arieş doar o
delegaţie, deoarece au putut ajunge la Luiiţa doar
50
după ce au înfruntat vigilenţa, rezistenta repetată a
echipelor de răsculaţi români care controlau
drumurile. In octombrie 1848, la Lutiţa au fost
prezenţi reprezentanţii categoriilor societăţii
secuieşti: nobili, locuitori de la oraşe şi sate şi
chiar şi cele trei regimente de grăniceri secui. Nu a
lipsit nici regimentul din Ciuc. Secuii adunaţi la
Lutiţa au trebuit să ia hotărâri în probleme
decisive: definirea locului secuimii în revoluţia
maghiară şi contrarevoluţia în curs de desfăşurare:
participarea la lupta de autoapărare a maghiarilor
transilvăneni; exprimarea intenţiei faţă de
popoarele transilvănene. Preşedinte al adunării
generale a fost ales groful Miko Imre. Iniţial,
Berzenczey i-a adunat pe secui ca să aleagă un
guvern secuiesc de sine stătător, să adopte o
hotărâre privind modalităţile redobândirii
drepturilor secuieşti străvechi şi să organizeze o
tabără militară secuiască. Practic, în Transilvania,
războiul civil a început înainte de adunarea de la
Lutiţa. In prima zi a consfătuirii, secuii au jurat
fidelitate constituţiei ungare şi regelui ungar,
chemându-i la pace pe români şi saşi. Hotărârea
adoptată în scopul soluţionării contradicţiilor
interne ale societăţii secuieşti prevedea: egalitatea
în drepturi şi obligaţii a tuturor locuitorilor de pe
Pământul Secuiesc; desfiinţarea sistemului
grănicerilor secui, separarea viitoarei forţe armate
de comandamentul superior militar împărătesc şi
supunere doar faţă de ministerul ungar. Aceste
hotărâri au stabilit locul secuimii în naţiunea
maghiară: prin declararea egalităţii depline în
drepturi, principiul de bază al revoluţiei civile
maghiare a fost extins asupra secuimii, a fost
desfiinţată naţiunea ordinului secuiesc şi astfel
secuii s-au integrat unul câte unul, ca cetăţeni, în
naţiunea ungară din care făceau parte din Evul
Mediu ca o etnie maghiară cu statut separat. în
51
 timpul consfătuirii, soseau încontinuu ştiri
referitoare la războiul civil: familii maghiare au
fost luate cu forţa la Blaj, la Năsăud; Urban din
Reghin - oraş ocupat - se pregăteşte să atace
oraşul Tărgu Mureş.
Din această cauză, Berzenczey şi partidul
său au impus adunării generale să adopte o
hotărâre privind înfiinţarea taberei militare
secuieşti şi, fără pregătiri anticipate
corespunzătoare, forţa armată secuiască compusă
din aproximativ 30.000 de persoane, împărţite în
patru brigăzi, a pornit să-i apere pe maghiarii
transilvăneni atacaţi şi să reprime forţele
împărăteşti care au înconjurat Pământul Secuiesc.
Compusă mai mult din oameni nepregătiţi, forţa
armată secuiască a suferit o gravă înfrângere la
Târgu Mureş. Secuii nu erau înarmaţi nici măcar
cu un singur tun, iar majoritatea ofiţerilor erau
pasivi. înfrângerea forţei militare secuieşti a avut
consecinţe grave: Scaunele Mureş şi Odorhei au
fost ocupate de duşmani. Ofiţerii împăratului au
silit Scaunul Ciuc să devină neutru, iar maghiarii
transilvăneni au rămas singuri deoarece forţa
militară împărătească, sprijinită de răscoala
românilor şi a saşilor, a expulzat din Transilvania
formaţiunile militare maghiare transilvănene. La
sfârşitul lunii octombrie, în noiembrie şi
decembrie, răsculaţii şi ţăranii români au ucis mii
de maghiari civili în zonele Sângătin, Zlatna, Blaj
şi Năsăud, la Baia de Criş, Ocna Mureş, periferia
localităţii Călata. In ianuarie a urmat Aiudul,
unde în urma atacului legiunilor conduse de
prefecţii Prodan şi Axente, s-au înregistrat 600 de
morţi. Din cauza tuturor acestora, în februarie-
martie acţiuni contrare ale maghiarilor au făcut
mii de victime în rândul românilor. Iniţial, scopul
a fost pedepsirea celor care au ucis, au furat, au

52
 incendiat, dar între timp au murit şi civili
nevinovaţi în urma acţiunilor comise în sate.”36
Momente din desfăşurarea primului
război mondial
„In data de 27 august 1916, consiliul român
al coroanei - în prezenţa regelui Ferdinand şi al
miniştrilor - a decis să acţioneze imediat. In data
de 28 august, armata română a început atacul în
zona Carpaţilor. Armata era formată din 235.000
de oameni şi avea 600 de tunuri. Când România a
intrat în război de partea Antantei, unitatea 82 a
infanteriştilor secui a fost chemată în Transilvania.
Locuitorii maghiari ai localităţilor situate de-a
lungul graniţei au început să se refugieze. Forţa
militară românească a aplicat violenţa acolo unde
oamenii au manifestat opoziţie, nedorind să
renunţe la bunurile lor. Potrivit unor date oficiale
dar nici pe departe complete, peste 300.000 de
cetăţeni s-au refugiat din căminele lor.
în Oradea au fost desemnate 400 de locuinţe
şi 3 şcoli pentru refugiaţii transilvăneni. Invazia
română - cum spunea odinioară opinia publică
maghiară - a generat o criză în cadrul guvernului
ungar şi în viaţa politică. Kărolyi Mihâly a
declarat în cadrul şedinţei din 5 septembrie ca
trupele maghiare să fie retrase de pe toate
fronturile şi să fie dirijate spre apărarea
Transilvaniei. Acest lucru a fost cerut şi de militarii
transilvăneni. In luna octombrie 1918, s-au creat
consiliile naţionale şi la sfârşitul lunii, Kărolyi
Mihâly a creat la Budapesta un guvern de coaliţie.
In data de 1 noiembrie ministrul armatei, Linder
Bila a dispus ca trupele ungare să depună armele,
lucru care a făcut ca Ungaria să se prăbuşească
din punct de vedere militar. A fost doar o problemă
de câteva zile ca armata română să pornească din
nou în Transilvania. Când a devenit cunoscut
faptul că potrivit acordului adoptat în cadrul
53
negocierilor privind armistiţiul din Belgrad,
armata română a avut posibilitatea de a se deplasa
până la Mureş, s-a născut proiectul Republicii
Secuieşti independente. Potrivit acestui proiect.
Pământul Secuiesc ar fi creat un mic stat
independent în cazul în care ar fi aparţinut, din
anumite puncte de vedere, de Ungaria. Cei care au
ghicit ideea Republicii Secuieşti independente, au
invocat principiul autodeterminării popoarelor,
anunţat de preşedintele Wilson. Nu a existat
suficient timp pentru realizarea proiectului.
Pentru găsirea unei soluţii în situaţia creată
după distrugerea statului maghiar, la Târgii Mureş
s-a convocat marea adunare secuiască. Cetăţenii,
militarii şi în general delegaţii secui au susţinut
ideea republicii, însă Consiliul Naţional Maghiar
din Cluj şi reprezentantul guvernului din
Budapesta au adoptat o poziţie împotriva acestei
idei, deoarece proclamarea Republicii Secuieşti a
fost considerată lipsită de actualitate. Intre timp şi
la Budapesta a fost creat Consiliul Naţional
Secuiesc la care au participat personalităţi precum
Jancso Benedek, Sebess Denes, Ugron Găbor,
Urmânczy Năndor. Cu ajutorul acestora a fost
creată Divizia Secuiască. Pământul Secuiesc,
Transilvania au fost invadate de armata
română. ”37
„...Conceptul de autonomie poate fi supus
bătăii de joc deoarece trăim într-o ţară în care
autodeterminarea nu are tradiţii istorice. în secolul
al XrV-lea, conducerea cumană a organizat două
voievodate - conduse de voievodul Bogdan şi
prinţul tătar Basarab -, care s-au menţinut doar o
scurtă perioadă de timp, ele ajungând pentru
aproximativ 500 de ani sub dominaţie turcă. în
speranţa unei vieţi mai bune, mulţi s-au stabilit pe
pământ maghiar, în Transilvania. Când în 1877 a
luat fiinţă principatul român independent. Rusia i-a
54
acordat Dobrogea noului stat, drept despăgubire
pentru o parte din zonele de peste Prut — judeţele
Cahul, Izniail şi Bolgrad. Pe cine a interesat opinia
populaţiei turce, tătare, bulgare etc., în procent de
79%, care trăia în Dobrogea?
Regatul român înfiinţat în 1881, noul stat
care purta numele de România, nu le-a acordat
decenii la rândul drepturi cetăţeneşti evreilor şi
musulmanilor. Succesele repurtate în domeniul
românizării a îndemnat conducerea politică la
anexarea de noi teritorii astfel că în 1913 a obţinut,
sub titulatura de «străvechi pământ românesc», şi
Cadrilaterul locuit în procent de 98% de bulgari,
însufleţită de posibilitatea jefuirii facile de
teritorii, burghezia română a dus în perioada
primului război mondial o politică duplicitară şi,
cu ajutor francez, a invadat şi Transilvania lipsită
de apărare - locuită în procent de 47% de
locuitori de altă etnie decât cea română -, fapt
consfinţit ulterior de dictatul marilor puteri.
Politica română nu vrea să ştie nimic despre
conferirea autoguvernării teritoriale deoarece ştie
bine că acest teritoriu nu a ajuns sub dominaţia sa
în mod legitim, prin referendum, printr-un acord
paşnic. In pofida tuturor alarmărilor, este clar că
zona locuită de secui în judeţele Harghita, Covasna
şi Mureş, un procent de abia 4,5% din populaţia şi
teritoriul României, nu se poate transforma, prin
intermediul autonomiei teritoriale, într-un stat
independent! Şi atunci de ce nu i se poate acorda
autoguvernarea pe criterii etnice - ar putea întreba
naivul cititor. Ideea este că după românizarea cu
succes a Transilvaniei, elita politică românească
are impresia că este aproape de crearea marii idei,
a statului naţional unitar, omogen. In acelaşi timp,
naţionaliştii români ştiu foarte bine că dacă secuii
vor câştiga autonomia, dăinuirea le este
asigurată...
55
 „...Responsabilitatea pentru pierderile
ireparabile suferite de locuitorii din Transilvania
- lucru ştiut de toată lumea - o poartă în mare
parte acele câteva încurajări şi sperieturi
superficiale ale oficialilor. în 28 august, deci în
prima zi a invaziei valahilor, s-a deplasat la
Topliţa o comisie care să-i pedepsească în mod
exemplar pe trădătorii de patrie care au răspândit
ştiri alarmante. în 23 august mi-a parvenit o
rugăminte din partea primăriei locale, care
spunea: nu este nici o problemă cu România, să mă
străduiesc să-mi liniştesc credincioşii ca nu cumva
să-şi vândă pe nimic vitele unor precupeţi fără
conştiinţă. în viaţa noastră, ziua refugiului va
rămâne o dată permanentă. în dimineaţa zilei de
29 august, locuitorii care se îmbulzeau în piaţă au
fost avertizaţi cu sunete de tobă să se refugieze. Am
vrut cu încăpăţânare să nu-mi părăsesc domiciliul,
bisericuţa din munţi pe care am pus-o la punct în
decurs de zece ani grei. Să-mi trimit soţia şi
băieţelul undeva departe, în siguranţă, iar eu să
rămân pe loc. Soţia lui Szâsz Domokos m-a convins
să renunţ la această hotărâre, susţinând că intenţia
mea este periculoasă. Această doamnă în vârstă,
bolnavă, dar curajoasă, a sosit la mine în zorii
zilei, venind pe jos de la Borsec, 26 de km. ”39
„Gorneşti. 1 iulie 1917. Proces-verbal al
Bisericii Reformate. Mi-am luat rămas bun de la
soţie şi de la băieţel la ora 10:00, spunându-le că
ne vom întâlni dacă voi fi nevoit să plec şi eu. La
ora 13:00 a plecat trenul nostru despre care se
spunea că este ultimul (în 2 septembrie încă mai
circula trenul, armata valahă a intrat în Topliţa
doar în 7 septembrie). Erau nişte vagoane deschise
în care se transportau scânduri. Am călătorit
împreună cu preotul romano-catolic, cu directorul
şcolii generale şi cu o trupă de actori ambulanţi.
Devastările de la Topliţa ne-au depăşit
56
imaginaţia. Nu am crezut că în numai şapte
săptămâni (atâta timp a existat armată valahă)
războiul a putut distruge totul într-o măsură atât
de mare şi că nu ne vom mai găsi niciodată averea
strânsă din micile noastre venituri. Peste tot
podurile erau aruncate în aer. A rămas doar locul
marii fabrici de cherestea, pentru care era renumit
satul. In locul caselor cu etaj din centru găseam
doar ruine. După aceste imagini uluitoare, ne
îndreptăm, fără nici o speranţă, spre biserica
noastră. Uşa ruptă, gardul distrus, toate geamurile
sparte. Imaginea interioară este şi mai tristă.
Hodaine - «în ungureşte acest cuvânt
înseamnă loc pustiu». O păşune care nu atrage nici
animalele şi nici oamenii. Cuvântul valah este scris
deasupra amvonului bisericii jefuite din Topliţa,
alături de mult citita şi ostentativa inscripţie
«România Mare». Intr-adevăr a devenit Hodaine.
Nu numai pentru imaginea valahă mistică,
superstiţioasă, îngrădită, dar şi pentru gustul
nostru puritan căruia îi place simplitatea nobilă,
cinstea care ignoră ceremoniile care deranjează
sufletul. Cât de dragă ne-a fost acea bisericuţă
maghiară din munţi. Tot ceea ce ne-a fost drag a
fost distrus, a pierit şi tot ceea ce a fost sfânt a fost
profanat. Nu ştim cine şi-a luat partea leului în
urma jefuirii comunităţii noastre: armata cehă în
retragere în momentul invaziei sau locuitorii
rămaşi acasă (cu excepţia câtorva, maghiari s-au
refugiat cu toţii, însă foarte mulţi dintre valahi au
rămas acasă din care 60 de familii au evadat -
bine încărcate - împreună cu armata valahă
alungată). Poate că din multele opinii
contradictorii se poate trage concluzia că cele mai
multe pagube au fost pricinuite de militarii cehi.
Armata valahă - aceasta este opinia publică în
zona noastră - a venit să elibereze, să păstreze
Transilvania, deci nu a jefuit. Indiferent care au
57
jefuit primii, realitatea tristă este că au făcut o
treabă josnică. Au jefuit complet locuinţa preotului,
întreaga arhivă a bisericii, toate cărţile şi
tablourile au fost aruncate la gunoi. Valoarea
totală a pagubelor pricinuite bisericii de războiul
valah - în statistica oficială - se ridică la 14440
coroane, iar valoare pagubelor suferite de mine
este de 35383 de coroane”.1^0
„In 1918, armata regală română nu a fost
deranjată de faptul că pe teritoriul revendicat de
români jumătatea populaţiei nu era de
naţionalitate română. Se pare că scopul burgheziei
române era acapararea de teritorii. Au respins
referendumul fără remuşcări, deoarece se temeau
de faptul că România rămasă în urmă nu poate fi
atractivă nici pentru românii transilvăneni educaţi
în spiritul democraţiei civice. Până pe la mijlocul
anilor 1930, (şi) Partidul Comunist Român a
considerat ocuparea Transilvaniei drept o cucerire
imperialistă. La 1 decembrie 1918, conducătorii
marii adunări de la Alba lulia nu au luat în serios
egalitatea anunţată, dar ştiau că până la
proclamarea dictatului de pace pot promite orice,
căci oricum nu vor respecta nimic. La fel au
procedat la sfârşitul celui de-al doilea război
mondial, înainte de dictatul de pace de la Paris
(februarie 1947), când s-a reuşit amăgirea
conducătorilor Uniunii Populare Maghiare din
Transilvania. Aceştia, fascinaţi de unele concesii
lingvistice, de înfiinţarea şcolilor maghiare, au
intrat singuri în capcană, susţinând alipirea la
România a Transilvaniei de Nord locuită într-un
procent de numai 37% de români. Desigur, nici
atunci nu s-a gândit nimeni la referendum.
Cert este că burghezia românească şi
conducerile politice în funcţie nu au fost
preocupate niciodată de dreptate, de ideea
legitimităţii, deoarece indiferent ce teritoriu a
58
 obţinut România, prin intermediul politicii
oportuniste, ei imediat au declarat că teritoriul
respectiv este pământ românesc strămoşesc şi,
invocând un drept istoric născocit, precum şi
nedreptăţile «milenare» suferite de români, au
trecut imediat la lichidarea instituţiilor
comunitare ale locuitorilor indigeni, la lichidarea
populaţiei comunităţii respective autohtone. Nu au
ales în privinţa mijloacelor, la nevoie au ucis sute
de mii de oameni în Moldova şi în Basarabia, şi au
vândut un întreg grup etnic, saşii transilvăneni
care timp de 800 de ani s-au bucurat de autonomie.
Amintind aceste câteva idei am încercat să
arăt că este o fantasmagorie până şi gândul ca
maghiarii să sărbătorească împreună cu românii
aniversarea a 90 de ani de la pierderea
Transilvaniei. Este mai mult decât cinism să te
aştepţi ca cei ai căror predecesori au apărat cu
eroism, timp de un mileniu, graniţele estice al
Ungariei, Transilvania, constrânşi azi în soartă de
minoritar, frustraţi de drepturi colective, să
sărbătorească cu urmaşii celor care în ultimii 700
de ani s-au stabilit treptat în Transilvania. Cei care
în decembrie 1918 au profitat de conjunctura
internaţională favorabilă, invocând principiul
majorităţii, neconsultând locuitorii neromâni în
procent de 47% din Transilvania, au declarat
unilateral că pământul maghiarilor şi secuilor este
pământ românesc, negândindu-se la faptul că acest
lucru va fi rău pentru toată lumea, deoarece nivelul
de trai al celor care trăiesc pe acest teritoriu va
regresa cu cel mult un secol. Nu s-au gândit nici la
faptul că alipirea unilaterală a Transilvaniei mai
târziu va aservi aceste două popoare intereselor
germane şi sovietice. Dacă la vremea respectivă, la
1 decembrie s-ar fi luat o decizie acceptabilă
pentru toată lumea, atunci, azi. Transilvania ar
prospera ca Elveţia estică a Europei, iar această zi
59
ar putea fi, într-adevăr, sărbătoarea comună a
tuturor transilvănenilor. (...)
La 1 decembrie 1918, profitând de haosul ce
a urmat primului război mondial, respectiv de
naivitatea statului ungar, beneficiind de prezenţa
armatei române care în ultima clipă şi-a trădat
aliaţii militari şi politici, câţiva zeci de mii de
reprezentanţi ai românilor, au organizat la Alba
lulia o aşa-numită adunare naţională, în cadrul
căreia şi-au exprimat doleanţa ca Transilvania
locuită de alte etnii într-un procent de aproape
50%, să se unească cu Regatul Român. Această
dorinţă a lor s-a împlinit prin dictatul de la
Trianon din 4 iunie 1920. în 22 decembrie 1918, şi
maghiarii transilvăneni au organizat o adunare
naţională, la Cluj exprimându-şi dorinţa de a
rămâne în cadrul statului ungar, dar nimeni nu a
mai ţinut cont de acest lucru. Viitorul Transilvaniei
a fost definit de ocuparea militară românească şi
de îngâmfarea marilor puteri victorioase. Guvernul
ungar de atunci (a lui Kărolyi Mihăly), al cărui
ministru al armatei (horribile dictu!) a declarat că
nu vrea să vadă militari, nu numai că nu a fost în
stare să apere Transilvania, ci a asigurat trenuri
separate delegaţilor români care au călătorit la
Alba Mia!”41
„... Din aceste trupe a fost înfiinţată aşa-
numita DIVIZIE SECUIASCĂ. Singura forţă
militară serioasă care s-a opus armatei române
invadatoare. Când în decembrie 1918, majoritatea
trupelor armatei române treceau pe Pământul
Secuiesc, divizia secuiască era deja gata de luptă.
Nu au avut loc confruntări serioase. Motivul a fost
acela că guvernul ungar nu s-a gândit niciodată la
o confruntare activă.» (Mikes Imre - Drumul
Transilvaniei, de la Ungaria Mare la România
Mare) ...Problema autodeterminării, a autonomiei
este din nou de actualitate! Trebuie să avem
60
 încredere în propriile noastre puteri, să nu
permitem ca slujitorii puterii să ne inducă în
eroare! Să nu permitem ca cei cu inimi străine şi
slujitorii intereselor străine, colonizatorii
invadatori să ne dirijeze viaţa!”42
„ Ca rezultat al «luptelor drepte de eliberare
naţională» din 1918 şi ca urmare a «tratatelor de
pace glorioase» din 1920, în Europa s-au creat
«state naţionale» precum, de pildă. Cehia,
Iugoslavia şi România. In 1918-19, nici locuitorilor
Ungariei-Estice - 47% nu erau români - nu li s-a
acordat dreptul autodeterminării wilsoniene, adică
de a-şi decide soarta prin referendum. Dreptul
autodeterminării li se cuvenea doar românilor care
de-a lungul secolelor s-au stabilit pe teritoriile
maghiare. Rezultatul: în timpul celui de-al doilea
război mondial, atât România, cât şi Ungaria au
fost nevoite să trimită la moarte, ca acoliţi ai
germanilor, sute de mii de oameni. Pe lângă toate
acestea. Transilvania luată în sens mai larg, a fost
ruptă de o regiune economico-geografică în care
nivelul de trai era mai ridicat. Alipirea
Transilvaniei la România boierească, prin
ruinarea ei la nivelul acesteia, i-au condamnat pe
locuitorii români şi maghiari ai Transilvaniei la
un nivel de trai mai scăzut. Locuitorii saşi care
timp de 800 de ani au realizat un progres
economic, au fost vânduţi precum animalele. în cei
90 de ani care au trecut, cel puţin 400.000 de
maghiari transilvăneni au devenit apatrizi, fiind
nevoiţi să-şi părăsească pământul natal.
Oraşele maghiare şi germane ale
Transilvaniei au fost românizate. Procentele etnice
seculare ale oraşelor Braşov, Timişoara, Arad,
Oradea, Satu Mare, Cluj şi ale altora mai mari,
locuite de maghiari şi germani, au fost modificate
cu forţa. Colonizarea planificată nu a cruţat nici
Pământul Secuiesc. Colonizarea, supunerea unei
61
conduceri româneşti a celui mai mare oraş
secuiesc, Szekelyvasarhely, numit mai nou Târgu
Mureş, s-a încheiat după pogromul sângeros din
1990, când mii de maghiari s-au refugiat din oraş.
Acum, forţele româneşti naţionaliste, extremiste au
ochit lichidarea terenului maghiar rămas, a
Pământului Secuiesc. Pământul Secuiesc istoric se
întinde pe teritoriul a două judeţe. Cele 500 de
aşezări, locuite de maghiari în procent de 80%, şi
dreptul la autonomie al poporului secuiesc ce
numără 700.000 de persoane, sunt numite
inacceptabile în situaţia în care în cei 1.114 de ani
care au trecut de la descălecarea maghiarilor,
doar 117 ani nu au dispus de autoguvernare. Deci,
contrar opiniei publice, autonomia secuimii nu are
un trecut de doar câteva secole, ci unul de o mie de
ani. Cert este că secuimea avea încă din clipa
aderării la maghiarime o autoguvernare totală, un
legislativ propriu. ”43
„Nebunii ăştia spun că trebuie să
sărbătorim. Neapărat. Ce anume? întâi
decembrie. Pentru că atunci s-a unit Transilvania
cu Regatul. Atunci a avut loc unificarea naţiunii.
Asta zic ei. Eu ştiu altfel. Pentru mine, atunci a
avut loc ciopârţirea naţiunii. Pentru mine, această
zi este una de doliu. Nu de sărbătoare. Nu a fost
niciodată. Atunci am ajuns noi în robia
românească. Tare nebun aş fi să sărbătoresc. Să
sărbătorească ei dacă vor. Pentru ei este
sărbătoare, eu n-am nimic comun cu asta. Lor le-a
adus bine, mie doar rău; sărăcie, mizerie,
opresiune, persecuţie. Mi-a spus bunica ce a fost
aici când în ’16 au intrat soldaţii români opincari.
Da, da, toţi soldaţii erau în opinci. Au luat cu ei
totul. Cel puţin de unde au îndrăznit să ia. Pentru
că au fost şi locuri unde au fost pocniţi peste nas.
Nu le-a fost însă greu să facă pe vitejii pentru că
bărbaţii de aici erau plecaţi pe front. în '20,
62
francezii au alipit Transilvania Regatului. Acum n-
au decât să se bucure, întreaga Franţă este plină
de cerşetori din România. Aşa le trebuie. Aud că
prietenii francezi nu mai vor să le acorde
românilor permise de muncă. S-au săturat de ei.
Deşi ar fi fost în stare să le dea întreaga Ungarie.
Acum însă, s-au săturat de ei. Era şi timpul. Noi de
mult ne-am săturat de grija părintească a Marelui
stat valah. Tot ceea ce l-a făcut să se dezvolte a fost
luat din Transilvania. Au făcut Transilvania să
decadă pentru ca Regatul să se poată ridica.
Bucureştiul s-a dezvoltat până ce a consumat
energia Transilvaniei. Acum s-a terminat. Bidonul
s-a golit. (...)
Ce să sărbătoresc eu pe 9 mai? Faptul că
după această dată am ajuns iar sub opresiune
românească? Şi că a venit apoi comunismul? Să
sărbătoresc faptul că după principiul vinei
colective, cei mai buni reprezentanţi ai
maghiarimii din România au fost duşi în Regat, în
tabere de concentrare? Că miliţieni comunişti
români, nespălaţi şi împuţiţi, au violat fete, femei?
Asta să sărbătoresc?! Sărăcia a sute de mii de
maghiari?! Asta? Sau poate faptul că rusnacii au
deportat în Siberia, cu sprijin românesc, peste 500
de mii de maghiari din Feldioara, Focşani? în
Siberia, unde aproape jumătate din ei au pierit.
Sau poate crimele comise de gardiştii lui Maniu la
Aita Seacă, Sândominic şi alte sate de pe Pământul
Secuiesc? Nici până în ziua de azi nu i-a tras
nimeni la răspundere. (...) Sau poate faptul că de
când mă ştiu sunt cetăţean de rangul al patrulea?
Că nu-mi pot utiliza oficial limba maternă pe
pământul meu natal, pe pământul pe care strămoşii
mei au locuit în urmă cu 3.000 de ani, pământ pe
care românul nu şi-a pus niciodată opinca înainte
de 1916?! Sau poate faptul că oficialităţile române
nu ne-au dat niciodată dreptate, că s-au străduit să
63
 ne înşele la fiecare pas? Că autorităţile române au
şi acum crampe de la inscripţia Pământ Secuiesc
sau dacă pe o statuie ajunge să fie amplasată o
inscripţie în limba maghiară? Sau că trebuie să li
se facă unele concesii maghiarilor, la presiuni din
partea Europei? Sau pe poliţiştii români asupritori
din satele maghiare, poliţişti pentru care urmărirea
infractorilor este o sarcină secundă? Principala lor
ocupaţie este să le amărască viaţa maghiarilor!
Asta să sărbătoresc?!! Sau cum sunt puse bisericile
ortodoxe cu cupole sub formă de ceapă peste
maghiari, precum cloşca pe ouă? Ăstora le-ar
plăcea să sărbătorească în aşa fel încât să-l supere
pe maghiar. Să-l umilească! Până ce acesta se va
sătura odată. Şi atunci va face ceva ce va putea şi
el sărbători ulterior! Va veni odată şi vremea
sărbătorii noastre. Cu siguranţă. Nici nu trebuie să
aşteptăm mult. Papul s-a demodat, domnilor!
Apare lipiciul! Şi preşedintele francez le-a spus
ziariştilor vetrişti: România nu a fost întotdeauna
atât de mare cum este acum şi cu siguranţă nici nu
va mai fi. Ştia ce ştia, pentru că ei le-au dat
românilor Transilvania. Şi atunci? Sărbătorim sau
nu ? împreună. Vom organiza o mare şi frumoasă
sărbătoare şi vă invităm şi pe voi. Puteţi veni
liniştiţi. Fără viză. ”44
„In medie, o dată la zece ani. în opinia lui
George Jonas, scriitor din Canada, dacă se poate
discuta despre corectitudinea unor naţiuni,
asemeni eticii de muncă, conştiincioase germane,
atunci se poate vorbi şi despre greşelile de caracter
ale acestora. Ca şi un exemplu negativ, Jonas
aminteşte de atitudinea îndoielnică a României
faţă de aliaţii săi. Lin timpul războaielor din zona
balcanică. România şi-a trădat prima sa aliată şi
anume Bulgaria şi, drept recompensă, a obţinut o
suprafaţă de 3000 de kmp, din partea fostei sale
aliate. Bulgaria. 2. Nu a ţinut cont de acordul
64
semnat cu Monarhia Austro-Ungară şi atunci când
a considerat că puterile Aliate au şanse mai mari
în privinţa obţinerii victoriei, a semnat un acord
secret cu puterile Antantei, urmând ca în anul 1916
să atace Ungaria. 3. A încălcat acordul semnat cu
puterile Antantei şi a încheiat pacea cu puterile
centrale (la Bucureşti) 4. A încălcat pacea de la
Bucureşti iar după destrămarea Monarhiei, a
atacat Ungaria. 5 A trădat puterile Aliate şi a
trecut de partea lui Hitler, atunci când acesta s-a
aflat în perioada sa de glorie. Din această cauză,
în anul 1940, a acordat Ungariei Transilvania. 6.
Când Hitler s-a aflat în declin. România a trădat
puterile Axei, a trecut de partea Aliaţilor şi, drept
recompensă, a primi înapoi Transilvania. în opinia
lui Jonas, această duplicitate a României este
nemaiîntâlnită în istoria ţărilor. ”45
Obsesia Trianonului. Soluţii pentru re­
pararea „nedreptăţilor pricinuite maghiarilor”.
„Am ajuns la concluzia că secuilor, care se
străduiesc să obţină autodeterminarea naţională,
le-a rămas o singură cale: asigurarea urgentă a
existenţei în propria lor ţară. Având în vedere că
momentan teritoriul strămoşesc locuit de maghiarii
din Transilvania şi mai ales de secuimea compactă
este sub ocupaţie românească, problema revizuirii
teritoriale a devenit inevitabilă. Adică revizuirea
Trianonului, lucru de care autorii ticăloşi («vestul
cultivat») precum şi statele succesoare beneficiare
nedemne şi arogante sunt îngrozite. Faptul că
acestora din urmă le este groază este de înţeles
căci, conform unei zicale secuieşti: «Intr-un pat
furat nu poţi dormi liniştit!» Lucru susţinut şi de
primul ministru al României - ţară recompensată
la Trianon (peste aşteptările sale lacome!) Ionel
Brătianu, în declaraţia sa din I iulie 1920 de la
Bucureşti. însă ţara implicată ar trebui să ceară
revizuirea nedreptului dictat de pace! Tratatul de
65
 bază ungaro-român, semnat de Hom Gyula în
1996 expiră în 2006. De atunci se desfăşoară
cabaretul legea statutului-viza naţională. Ruşine!
Insă nu este ruşinea maghiarilor anexaţi, de care
invadatorii râd zgomotos, ci a autorilor. (...)
Pentru ca secuii să fie stăpâni pe propriul pământ
strămoşesc, ei trebuie să obţină într-un fel şi
validarea teritorială a autodeterminării naţionale.
(...)In semn de consolare şi sprijin moral le
transmitem prietenilor noştri români, cuvintele lui
Tamăsi Âron: «Te poţi obişnui şi cu adevărul». ”46
„Dacă identificăm acel proces istoric care a
fost decisiv pe acest teritoriu ne dăm seama că în
Europa Centrală şi de Est toate problemele legate
de graniţe provin din contradicţia a două puncte de
vedere: unul privind situaţia istorică, status quo-ul
iar celălalt apartenenţa etnică şi lingvistică. Şi
peste tot problema este că acolo, unde
naţionalismul lingvistic face ca o situaţie să devină
controversată, graniţele statului trebuie mutate
peste hotarele lingvistice. (...) Si am ajuns la
dilema, abordată şi dezbătută în repetate rânduri,
referitoare la Uniunea Europeană ca «un elixir
care rezolvă totul». Totodată să nu uităm că
studiul, din care am citat, semnat de Bibo Istvân, a
fost scris în 1946. în acest studiu putem citi: «Nu
este mai puţin periculoasă superstiţia privind
concepţia că pe acest teritoriu nu merită să se
creeze hotare ca soluţie a rezolvării disputelor, ci
înfiinţarea unui fel de federaţii supranaţionale, în
cadrul căreia hotarele dintre naţiuni îşi pierd
importanţa. Această concepţie este foarte
periculoasă, deoarece în această zonă a fost deja o
astfel de federaţie, sub forma imperiului
Habsburgilor. Acesta s-a destrămat tocmai pentru
că nu a reuşit să creeze o delimitare internă
satisfăcătoare între naţiunile unite din interiorul
său. în federaţie nu se poate intra cu probleme
66
 nerezolvate, deoarece esenţa acesteia este că va
crea perspective şi probleme noi. Oricare viitoare
federaţie va funcţiona doar dacă mai întâi se va
crea o stabilitate minimă în privinţa graniţelor,
ceea ce este o condiţie preliminară a psihologiei
reunirii în federaţie.» Nimeni nu a formulat mai
clar faptul ca mai întâi să creăm «gardurile bune»
după care să legăm prietenii unii cu alţii peste
acestea şi dacă reuşim acest lucru, putem să ne
gândim la posibilitatea confederaţiei. Insă înainte
de aceasta trebuie soluţionate toate problemele
tulburătoare existente!
In concluzie putem constata că - în pofida
tuturor aberaţiilor şi superstiţiilor - da, pot fi
trasate hotare echitabile în această regiune care a
îndurat multe. Dacă nu altfel, conform hotarelor
lingvistice. Scopul este ca, mai bine să fie hotare
neobişnuite, aparent «iraţionale» (care după
conciliere pot fi raţionalizate) decât să sufere din
cauza subordonării minoritare o populaţie - chiar
cât a unui sat! Dacă în Elveţia a fost posibilă
realizarea unei astfel de convieţuiri «iraţionale»
atunci trebuie să fie posibilă şi în Transilvania! Şi
aici aparţin şi contra-argumentele faţă de
Pământul Secuiesc ca stat care asigură un spaţiu
vital independent. Potrivit acestora «astfel de state
miniaturale nu sunt viabile, deci nu au dreptul la
existenţă». Realitatea este că teritoriul
planificatului Pământ Secuiesc (însumând două
judeţe şi jumătate) este mai mare decât cel al
Sloveniei artificiale - furată din teritoriul Austriei
şi Ungariei de vest - căreia îi revine dreptul la
statalitate independentă! Ca să nu vorbim de
celelalte mini-state europene! In final cităm
declaraţia istoricului FUr Lajos privind ultima
posibilitate rămasă pentru unificarea naţiunii,
revizuirea teritorială: Unirea şi stoparea pieirii lor
(n.r. - a maghiarilor anexaţi) pot fi realizate doar
67
într-un singur mod, prin modificarea radicală a
graniţelor. Ştiu că în Bazinul Carpatic din cauza
amestecului dintre etnii nu pot fi trasate hotare
echitabile. Dar, atunci să rămânem cu cele
nedrepte? Dacă vrem să dăinuim nu avem altă
alegere, trebuie să trezim şi să repornim mişcarea
de revizuire a hotarelor... ”47
„Motto: «Poporul laş nu are patrie!» «Fără
vinerea mare nu este înviere!» (...) S-a copt fructul
spălării creierelor naţiuni române, realizate fără
întrerupere de ISO de ani. Mai mult decât atât,
acum «acţionează de la sine». Şi ar mai avea efect
încă cel puţin 150 de ani, chiar dacă ar înceta
minciunile vehemente, susţinute de la grădiniţă
până la facultate, despre daco-romani, despre
maghiarii răi, prezenţi în manualele de istorie false
doar sub forma Monarhiei Austro-Ungare. Aceste
lucruri sunt repetate şi de românul din Bucovina,
care n-a văzut maghiar în viaţa lui! Cel mai mare
duşman este maghiarul! (...) Ar trebui deja să-i
întrebe pe secui, pe care vrea să-i reprezinte, ce
vor să realizeze sub semnul «autonomiei»? Toate
consiliile scăunale ar trebui să realizeze sondaje de
opinie - sub forma unei acţiuni de strângere de
semnături - în cadrul cărora să adreseze secuilor
întrebarea cheie: Care formă a autodeterminării
naţionale doriţi să o validaţi? a) Reanexarea
Pământului Secuiesc la Ungaria; b) Pământ
Secuiesc independent; c) Un fel de autonomie în
interiorul României. ”48
„ Cea mai mare lovitură fizică şi spirituală
aplicată maghiarilor a fost cea din 4 iunie 1920. în
urmă cu 86 de ani, în această zi, în Franţa, la
Trianon a avut loc semnarea tratatului de pace cu
Ungaria, care a «validat» anexarea Transilvaniei,
Slovaciei, Croaţiei şi a unei fâşii din Ungaria de
Vest. Incorectul tratat făcut la mântuială, compus
din 14 părţi şi 364 de articole, a ciuntit în mod
68
 incredibil teritoriul ţării: din 325.411 km pătraţi.
Ungariei i-au rămas 92.833 km pătraţi. Din
20.900.000 de locuitori, în Ungaria ciuntită au
rămas 7.980.000 de locuitori. 72% din teritoriul
ţării a ajuns în posesia statelor succesoare, 64%
din locuitori fiind înghiţiţi de alte state,
«îmbucătura» cea mai mare din corpul ţării a
primit-o România. Prin anexarea Transilvaniei
istorice, a Banatului şi a Partium-ului, ţara a
primit cadou un teritoriu de 102.000 km pătraţi,
cu 3,5 milioane de locuitori, din care 1.664.000
maghiari. Pentru prezentarea traumei de la
Trianon, s-au folosit diferite comparaţii.
Majoritatea deformează din start deoarece, de
exemplu, maghiarilor care trăiesc în Bazinul
Carpatic nu li s-au amputat picioarele şi mâinile,
ci li s-au rupt bucăţi din organele trupului ţării Cei
86 de ani de după Trianon «au produs» explicaţii
şi autojustificări, potrivit cărora iresponsabilitatea
şi trădarea conducătorilor noştri ne-ar fi
determinat destinul nostru post Trianon. In opinia
noastră, după 85 de ani, este rana sufletească ce
1 sângerează cel mai tare. în decurs de aproape
nouă decenii, imaginea demografică a Bazinului
Carpatic s-a modificat atât de mult încât teritoriile
anexate în mod nedrept nu ar mai putea fi
«reanexate» în baza unui referendum. Deşi am dori
să demonstrăm destrămarea ţărilor cârpăcite la
Trianon prin desfiinţarea fostului Regat Sârbo-
Croato-Sloven, adică a Iugoslaviei - pe care o
considerăm ca având valoare de precedent pentru
maghiari - asemănarea schioapătă, împrejurările
nefiind identice. ”49
„...Gazda Zoltân a evidenţiat: «A mai rămas
o singură ţară trasată artificial cu creionul
marilor puteri de la Trianon, şi anume România,
unde minorităţile moştenite sunt în continuare
frustrate de drepturi. Acest lucru este posibil
69
 deoarece lumea le trece cu vederea». In scrisoarea
căreia s-a dat citire, Eva Maria Barki a accentuat
acelaşi lucru: «Sistemul forţat de pace, creat după
primul război mondial, s-a destrămat şi este în
continuă destrămare, excepţie făcând teritoriul
maghiar. Numai maghiarimea este fidelă
cumplitului dictat». Ea a atras atenţia asupra
faptului că trebuie să se acţioneze, maghiarii
transilvăneni, având drept la autodeterminare,
trebuie să-şi ia soarta în mâini. ”50
„Nici secuiul indigen şi nici românul
colonizat să nu uite că în 1848-49, clopotele
secuieşti au ajuns să fie transformate în tunuri şi
că şi azi vestesc faptul că Pământ Secuiesc a fost
şi va fi. Trebuie doar să vrem!”51
„Tratatul de pace de la Trianon defineşte
între altele noile graniţe ale Ungariei, respectiv
Austriei şi României, respectiv ale Cehoslovaciei şi
Regatului Sârbo-Croato-Sloven. Formarea
conştiinţei naţionale a maghiarimii transilvănene a
avut loc în condiţii grele, deoarece până la
Crăciunul din 1918, ba chiar până la semnarea
tratatului de pace de la Trianon, nimeni nu se
gândise că maghiarii, de o mie de ani indigeni şi
creatori de stat, cu o forţă economică şi culturală
indiscutabil mai mare decât a românilor, vor avea
o soartă de minoritar şi vor ajunge sub puterea
unui stat străin, care se străduieşte să îi distrugă
complet economic şi spiritual, apoi să îi asimileze
şi care duce o politică duşmănoasă la adresa lor.
In noua Românie creată după primul război
mondial, maghiarii au ajuns într-un număr mare.
Această populaţie formată din punct de vedere
istoric a creat o societate mai dezvoltată decât cea
a românilor. Maghiarii transilvăneni nu s-au
dispersat ci au rămas viabili şi şi-au creat cultura
«transilvană» specifică. «Tratatul de pace» de la
Trianon este pentru noi o moştenire care nu ar
70
 trebui să ne trezească sentimentul divizării,
dimpotrivă. Perioada de după Trianon ar trebui să
fie un exemplu pentru maghiarii transilvăneni.
Ceea ce nu au reuşit «alţii» să le facă maghiarilor
transilvăneni, să îi divizeze, să îi asimileze, să
genereze duşmănie în rândul lor, se pare că reuşim
noi să facem, în umbra Trianonului. Pentru că
analizând prezentul din perspectiva celor 88 de
ani, acesta este drumul, obiectivul pe care ni l-am
propus. ”52
„Se împlinesc 89 de ani de la Trianon.
Reîncarnarea din titlu desemnează renaşterea într-
o altă formă, înfăţişarea sub o formă nouă. în zilele
noastre tocmai despre asta este vorba. Dictatul
semnat la 4 iunie 1920, care a tranşat Ungaria
istorică, a purtat în sine şi a semănat, încă din
momentul apariţiei sale, seminţele otrăvite ale
celui de-al Il-lea război mondial, însă cel care i-a
urmat, tratatul de pace de la Paris - care a lovit
într-un mod extrem de nedrept şi barbar în
Ungaria ciuntită -, l-a şi întrecut, printr-o nouă
ciuntire a ţării şi mai ales prin trecerea Ungariei
sub dominaţie sovietică. Acum, la aproape 20 de
ani de la destrămarea aparentă a regimurilor
comuniste est-europene, putem constata cu
stupoare că am ajuns în a treia fază a fenomenului
de la Trianon, în care aici, în statele succesoare
din Bazinul Carpatic, după ciuntirea ţării, punerea
sub stăpânire străină şi nouă decenii de
nerespectare a promisiunilor, «stăpânii» noştri —
care ne privesc şi azi, pe noi, maghiarii, ca pe o
pradă de război, ca pe nişte cetăţeni de rangul al
doilea - şi-au fixat ca obiectiv distrugerea
completă a comunităţilor noastre naţionale. Bătăile
aplicate maghiarilor în Slovacia, în Voivodina şi
purificarea etnică din România sunt doar nişte
fenomene simptomatice, obiectivul final fiind
«dispariţia» noastră completă, realizabilă prin
71
 negarea dreptului la autonomie, împiedicarea
edificării sistemului de învăţământ în limba
maternă, expansiunea prin cupole sub formă de
ceapă (a bisericilor ortodoxe - n.n.), slăbirea
etnică a maghiarimii care trăieşte compact. (...)
Singura posibilitate de a opri reîncarnarea
Trianonului: crearea unităţii maghiarimii din
Bazinul Carpatic (şi din vest), o reprezentanţă
europarlamentară puternică inclusiv numeric,
pentru că fără ajutor din exterior, refugiul
autonomiei etnice, administrative şi teritoriale nu
va putea fi înfăptuit aici niciodată. Din acest
motiv, la acest sfârşit de săptămână, să-i spunem şi
vecinului să meargă la vot. ”53
„In cadrul conferinţei de presă desfăşurate
în 3 iunie 2009, a fost făcută publică petiţia prin
care MVSZ, în calitate de organism administrativ
permanent al Congresului Mondial al Maghiarilor,
solicită revizuirea păcilor de la Trianon şi de la
Paris, care au afectat şi afectează şi azi extrem de
nedrept poporul maghiar. Titlul petiţiei: Dreptate
Europei! Soluţionarea problemei maghiare nu
suferă amânare (...) Prin intermediul păcii de la
Versailles au fost fie înfiinţate state inexistente
până atunci - Cehoslovacia şi Iugoslavia -, fie
unele au fost extinse la dimensiuni nemaiavute
până atunci - România. (...) Pedeapsa care ne-a
fost aplicată la 4 iunie 1920 a fost inacceptabil de
injustă. (...) Statele succesoare nu şi-au îndeplinit
aproape deloc obligaţiile asumate prin tratat. Ele
se angajaseră să le asigure maghiarilor care
ajungeau sub dominaţia lor drepturi ale omului şi
etnice. (...) Dimpotrivă, ţările care posedau
teritorii confiscate Ungariei - Cehoslovacia,
Iugoslavia, România — s-au străduit, printr-o
politică consensuală, să izoleze economic şi politic
Ungaria, să desfiinţeze, să asimileze sau să
destrame părţile de naţiune maghiară alipite
72
 teritoriilor lor. Cu alte cuvinte, au derulat o
purificare etnică! Confiscare a averilor sub titlu de
reformă funciară, opresiune educaţională şi
culturală, declaraţii de fidelitate făcute prin
constrângere, colonizare, colonizare de străini,
falsificare a datelor recensămintelor, discriminare
negativă a maghiarilor, distrugere a monumentelor
istorice şi culturale, etc. In concluzie, se poate
stabili că pe teritoriile statelor succesoare, părţile
de naţiune maghiară au scăzut numeric cu peste
50%, şansele ei de dăinuire se deteriorează. Din
acest motiv, revizuirea păcii de la Trianon nu mai
suferă amânare. (...) Pacea semnată la Paris a fost
pentru Ungaria un nou dictat, un al doilea Trianon,
care l-a depăşit pe primul. (...) în sufletul său,
poporul maghiar nu a acceptat niciodată pacea
impusă după cele două războaie mondiale. (...)
Nedreptatea păcii de la Trianon a fost recunoscută
în 1991 şi de preşedintele francez, Francois
Mitterrand. Nici până în ziua de azi nu este clar de
ce a meritat naţiunea maghiară această pedeapsă
fără precedent. Adoptată de Adunarea Delegaţilor
MVSZ, 1-2 mai 2009, Budapesta, Patrubany
Miklos, preşedintele MVSZ. ”54
Aspecte din desfăşurarea celui de-al doilea
război mondial şi din primii ani ai instaurării
regimului comunist
„Am fost întrebat telefonic, verbal şi în scris,
de ce nu scriu, pentru că acum am despre ce să
scriu... Dacă vreau să mă trezesc din amorţeală -
deşi nu îmi place - devin nostalgic. Mă gândesc la
ultima bucurie maghiară, la 30 august 1940. In
acea zi. Armata Ungară a pătruns în partea de
nord a Tării Ardealului. A rămas acolo patru ani.
La picioarele militarilor se aruncau flori.
Guvernatorul a ţinut un discurs la Cluj, discurs în
care garanta dreptul la muncă şi la siguranţă al
«străinilor care trăiesc alături de noi». Nu mi-am
73
 amintit cu mândrie şi fericire de acei patru ani, ci
doar de câteva zile de după 30 august. Nici nu
vreau să-mi mai amintesc deoarece o să am
halucinaţii. îl văd pe secuiul dezamăgit şi cu ochii
înlăcrimaţi, numit în mod dispreţuitor ţigan, pe
funcţionarul public ungar arogant care îi dă
afară de pe teritoriul Regatului Ungar doar pe cei
cu nume româneşti care cunosc limba maghiară,
îl văd pe Victor Nicoară, trimis la moarte. El, în
calitate de preot greco-catolic, a avut grijă de
maghiarii din Cluj dar un maghiar, din
răzbunare, l-a denunţat iar românii l-au omorât
în Transilvania de Sud, la câteva zile după ce a
fost alungat. (...) Aşa cum a existat o zi de 30
august 1940, mai poate exista încă o zi. Cândva.
Când ne vom regăsi din nou. ” (Stoffan, Despre ce
să scriu?, „Europai-Ido”, nr. 19 din septembrie
2006).
„Am discutat la Lunga cu Antal Istvăn, de 83
de ani, despre vremurile în care a servit ca soldat
în Valea Oituzului şi despre soarta «ucrainenilor»
- germani, ucraineni, tătari, caucazieni şi de alte
naţionalităţi, de pe Volga, care, aliindu-se cu
generalul Vlastov, au trecut de partea germanilor -
sosiţi prin Valea Oituzului în Trei Scaune, de unde
după două-trei zile de odihnă, s-au refugiat
disperaţi mai departe înspre Carpaţi, fugind din
calea armatelor sovietice pentru că ştiau că dacă
sunt prinşi, vor fi ucişi pentru trădare de patrie.
Această expresie nu este una prea potrivită în cazul
de faţă pentru că nu aveau patrie: tătarii au
început să fie strămutaţi încă din 1941 din zona
Crimeea în Siberia, din cauza rădăcinilor lor
etnice, germanii de pe Volga au fost calificaţi
trădători iar aproximativ 7 milioane de ucraineni
au murit în urma foametei, fiind calificaţi din start
duşmani de clasă. în anii războiului, şi populaţia
Basarabiei s-a refugiat pe unde a putut din calea
74
sovieticilor. Basarabenii - moldovenii - apţi de
luptă au ajuns în efectivele armatei sovietice. De
aceea erau atât de mulţi ofiţeri şi soldaţi vorbitori
de limbă română în armata sovietică. Restul
populaţiei basarabene s-a refugiat din calea
regimului sovietic împreună cu ucrainenii şi
germanii, tătarii, cazacii etc. de pe Volga. Regimul
sovietic nu le-a dat în dar doar colhozurile şi
industrializarea ci şi alfabetul chirilic şi nu i-a
denumit români ci moldoveni. O parte din aceşti
basarabeni au ajuns până în nordul Transilvaniei.
De acolo i-au luat şi ulterior strămutat autorităţile
române. Chiar şi acesta a fost un gest omenesc,
salvator, pentru că dacă i-ar fi dus înapoi în
Basarabia, sovieticii i-ar fi ucis pe bărbaţi iar pe
femei şi copii i-ar fi deportat probabil în Siberia.
Istoriografia română a manifestat oare interes faţă
de această istorie basarabeană?"55
„Transilvania a fost sursa conflictelor, atât
în ultima parte a celui de-al doilea război mondial,
cât şi în timpul destrămării din 1918. Marile puteri
care au decis destinul lumii, au aruncat - relativ
repede - destinul Transilvaniei din coşul relaţiilor
şi colaborărilor lor. Convenţia română privind
armistiţiul, semnată la Moscova în 12 septembrie
1944, a anulat a doua decizie de la Viena din 1940,
care a acordat Ungariei 43.541 kmp de teren
transilvănean. Decizia a fost solicitată de guvernul
României. O prevedere mult controversată şi deloc
neclară a acestui armistiţiu românesc din 1944
este că Transilvania, sau mare parte a ei - în
funcţie de încheierea păcii - va fi a României.
Este greu să scapi de suspiciunea că portiţa privind
destinul părţii mai mici a Transilvaniei a fost o
amăgire pentru Ungaria - aflată încă în război -
ca să urmeze exemplul României, Franţei şi
Bulgariei, să întoarcă armele împotriva Germaniei
hitlerist. (...) Doar în viaţa celor două popoare
15
vizate - maghiar şi român — nu a devenit evidentă
imediat această realitate istorică. Paşii guvernului
de la Bucureşti, de la sfârşitul lunii august 1944 şi
până la sfârşitul lunii februarie 1945, la fel ca şi
paşii lui dr. Petru Groza, au vizat asigurarea
stăpânirii Transilvaniei. Pentru Bucureşti au fost
acceptabile toate metodele, începând cu
promisiunile deschise făcute maghiarilor şi
terminând cu încurajarea tăinuită a
naţionalismului românesc.
Diferitele grupuri ale maghiarilor
transilvăneni au perceput în mod diferit această
schimbare istorică, lucru ce rezultă din primele
exemplare ale publicaţiei «Nepi Egyseg» (n.n. -
«Unitate Populară»). Aparent neutră, armata
sovietică nu a intervenit în politica internă.
Apariţia pe Pământul Secuiesc a trupelor
româneşti de teroare, sosite în numele liderului de
partid Maniu, şi băile de sânge provocate în serie
au determinat clasele şi păturile care s-au
confruntat din punct de vedere social să-şi dea
seama că au ajuns într-un pericol naţional comun,
la marginea pieririi fizice. La mijlocul lunii
noiembrie, guvernul sovietic a dat ordin
administraţiei publice române, jandarmeriei şi
gărzilor-Maniu să părăsească Transilvania de
Nord. Demersul a fost motivat prin faptul că
trupele teroriste române «i-au jefuit şi i-au
terorizat pe cei de naţionalitate maghiară,
organizând o mârşavă vânătoare de capete
împotriva celor de naţionalitate maghiară. Aceste
bande apărute în Transilvania înseamnă un pericol
serios în spatele frontului Armatei Roşii».
Maghiarii din Transilvania au primit
schimbarea în speranţa că vor scăpa. Au şi
supraapreciat-o, văzând în administraţia publică
locală, realizată sub patronajul militar sovietic,
prin colaborarea organizaţiilor locale ale
76
partidului comunist şi - este extrem de important -
prin îndrumarea de partid de la Bucureşti,
germenul mult doritei autoguvernări. Visătorii mai
colerici au pomenit de o Transilvanie autonomă
sau de realipirea Transilvaniei de Nord la
Ungaria. Acum au simţit cu adevărat importantă
fraza din armistiţiu, în care doar partea cea mare a
Transilvaniei a fost promisă României. Astfel de
voci au fost făcute publice în presă numai sub
forma unor dezminţiri. Corespunzător raporturilor
demografice de atunci, pe Pământul Secuiesc, noua
administraţie publică, poliţia au căpătat un
caracter maghiar, au fost conduse de comunişti
maghiari, limba utilizată fiind cea maghiară. în
zonele mixte s-a respectat proporţia etnică a
locuitorilor, mai mult chiar, la împărţirea funcţiilor
de conducere i-au favorizat pe români. La Cluj,
unde vechea administraţie română nici nu a avut
posibilitatea să se instaleze - a fost prezentă doar
armata română - s-a format un fel de centru
administrativ al Transilvaniei de Nord, la începutul
lunii noiembrie 1944, când pe Pământul Secuiesc
vechile autorităţi române încă mai erau la putere.
Administraţia «populară» din Transilvania
de Nord, creată de pe o zi pe alta, la mijlocul lunii
noiembrie, s-a străduit să asigure în toate o
deplină egalitate naţională. Aceasta a durat până
când a ajuns la putere guvernul-Groza, în martie
1945. Aprecierea ei este îngreunată de faptul că
istoriografia română s-a ocupat de ea doar în mod
critic văzând în ea ştirbirea «suveranităţii
române», deşi a fost vorba de administrarea unui
teritoriu a cărui situaţie nu a fost încă soluţionată
printr-un tratat de pace şi unde armata sovietică
putea să ia măsuri prin dreptul cuceritorului.
Rezultă din rapoartele «Nepi Egyseg» de la
sfârşitul anului 1944, începutul anului 1945, că
administraţia «populară» cu caracter maghiar de
77
pe Pământul Secuiesc s-a îngrijit în mod precaut de
drepturile naţionale ale românilor care au locuit
aici. Odorheiu Secuiesc a fost cel mai maghiar
judeţ al Ungariei istorice, rămânând aşa şi după
1918, în România. Prefectul «popular» Szilăgyi
Ignăc a avut grijă şi de puţinii români din judeţ.
Una din primele lui dispoziţii a prevăzut
«înfiinţarea de şcoli populare corespunzătoare
limbii materne a locuitorilor în fiecare comună şi
desfăşurarea învăţământului în spirit democratic»
(10 decembrie). Ediţia din 28 ianuarie 1945 a
transmis o înştiinţare de la Târgu Mureş privind
utilizarea liberă a limbii materne. Conducerea
locală îi etichetează drept «fascişti şi trădători ai
poporului pe toţi cei care obstrucţionează
utilizarea liberă a limbii materne a popoarelor
care trăiesc în Transilvania, care tulbură pacea
interetnică, punând în vedere cele mai
necruţătoare sancţiuni în astfel de cazuri». Din
aceeaşi ediţie aflăm că din populaţia de atunci din
Târgu Mureş - evaluări oficiale - 93,55% erau
maghiari, 6,7% români, 0,6% germani şi 0,22%
altele. Cu o zi înainte, publicaţia a prezentat
învăţământul superior de la Cluj: Paralel cu
transformarea democratică a învăţământului
universitar, la Cluj funcţionează universităţi de
ştiinţe, română şi maghiară.
In acest timp, în Transilvania de Sud a
continuat persecutarea etnică încetăţenită în
dictatura-Antonescu, ducerea cu forţa a
maghiarilor în tabere de muncă. în atelierele CER
de la Bucureşti 10 mii de maghiari îşi duc traiul de
pe o zi pe alta în serviciul muncii, «într-o mizerie
de nedescris şi aserviţi» (25 noiembrie). într-o
publicaţie de rang din Bucureşti, «Tribuna
Poporului», redactată de extraordinarul istoric
literar George Călinescu, un articol pe un ton
ardelenesc condamnă şovinismul românesc. în 26
78
mai, sub titlul «Drumuri greşite pe Pământul
Secuiesc», invocând exemple din Sf. Gheorghe,
Komuves Gâza biciuieşte şi califică drept
reacţionare «ideile greşite» difuzate despre
«independenţa» Transilvaniei sau despre
«autoguvernările» judeţelor din Transilvania de
Nord.
In colecţiile de ziare putem găsi şi urme
cărora nimeni nu le-a acordat atenţie la vremea
respectivă. în 5 ianuarie 1945, «Nepi Egyseg» a
publicat articolul ministrului naţionalităţilor
Vlădescu-Răcoasa, intitulat «Moldova acuză!». El
a prezentat turneul efectuat în Moldova din care
rezultă că nu doar în Transilvania de Nord au fost
înfiinţate «administraţii locale» sub patronaj
sovietic, acelaşi statut juridic avându-l şi 16 judeţe
din Moldova de Nord, ajunse sub control militar
sovietic încă înainte de 23 august 1944. In
armistiţiul românesc nu există nici un cuvânt
despre situaţia acestor 16 judeţe, în practică însă,
atâta timp cât la Bucureşti nu s-a format un guvern
pe placul ei. Uniunea Sovietică nu a fost dispusă să
contribuie la angrenarea în administraţia română
a judeţelor moldoveneşti. ”56
„Instalarea guvernului-Groza a fost
precedată de un schimb de telegrame. In numărul
din 11 martie, «Nepi Egyseg» (n.n. - «Unitate
Populară») a publicat cererea lui dr. Petru Groza
adresată mareşalului Stalin: să aprobe realipirea
Transilvaniei de Nord la România. Totodată, şi-a
asumat şi asigurarea drepturilor popoarelor din
Transilvania. Cu aceasta s-a terminat
administrarea «populară» a Transilvaniei de Nord.
(In paralel, a fost reconectată şi Moldova de Nord
în administraţia română, lucru rămas fără ecou în
presă.) Uniunea Populară Maghiară (MNSZ) a
considerat acest schimb de telegrame ca fiind o
sursă de drept în lupta pentru egalitate naţională.
79
 Dar s-au împăcat oare poarele din Transilvania
prin faptul că Transilvania de Nord a ajuns din nou
sub administraţie românească? Presa română a
sărbătorit reanexarea, fireşte ca pe o victorie.
Ziarele MNSZ nu s-au confruntat cu realitatea nici
atunci şi nici mai târziu, nu s-au adresat cu o
deschidere deplină cititorilor S-a format o
prăpastie între cititori şi ziar.
Guvernul României este mai lucid decât unii
conducători MNSZ. Vrea să-i liniştească pe
maghiarii transilvăneni. Evident, el are informaţii
despre dezamăgirea maghiarilor. Sugerează,
îndeosebi pe Pământul Secuiesc, că prin reanexare
nu s-a schimbat de fapt nimic. Ministrul cu
problemele privind naţionalităţile, Vlădescu-
Răcoasa, a promis că guvernul va respecta tot ceea
ce poporul a creat prin propriile forţe în
Transilvania de Nord. Vasile Luca, unul dintre
secretarii CC al PCR care - datorită faptului că s-
a născut în Trei Scaune şi că a avut mamă
maghiară, apărea cu plăcere în faţa maghiarilor ca
Luka Lăszlo - a reuşit să-i facă pe conducătorii
MNSZ să înţeleagă mai profund durerea
maghiarilor transilvăneni. Ori a avut o mai mare
libertate pentru a pune degetul pe rană în
problema esenţială: relaţia dintre maghiarii
transilvăneni şi ţara-mamă ungară, care părea a fi
întreruptă de ziua de 6 martie. Tocmai acest lucru
încearcă să dezmintă Luca în discursurile, în
articolele sale. Sarcina maghiarilor transilvăneni
este să creeze un pod între Ungaria şi România în
vederea înfrângerii definitive a fascismului şi apoi
pentru colaborarea frăţească pe plan economic şi
politic - a scris el. «Când vor dispărea toate
contradicţiile, nu va mai fi importantă nici
problema privind graniţa» («Nepi Egyseg», 13
noiembrie 1945).

80
 Problema graniţei! Conducătorii români de
la Bucureşti au privit spre Budapesta pentru a
vedea ce fel de răspuns va veni de acolo. Groza şi
Luca vor să liniştească cercurile conducătoare
maghiare, amintindu-le de rolul de pod. Răspunsul
sosit de la Budapesta este un oftat uşurat.
«Transilvania a ajuns din nou pe mâinile
românilor. Dar această mână românească nu mai
este cea veche, nu mai doreşte să-i sugrume pe
maghiarii din Transilvania». In opinia liderului
comunist Simo Gyula - fiul lui Simo Gâza din
Târgu Mureş care din cauza poziţiilor sale
maghiare a trebuit să părăsească România - «dacă
în toate oficiile ar fi utilizate inscripţii bilingve
şovinismul ar putea fi redus cel puţin cu 50%».
Următorul pas tactic - prin care Petru
Groza câştigă încrederea, nu atât a maghiarilor
transilvăneni neîncrezători, cât mai ales a
însufleţiţilor naivi din Budapesta - a fost anunţarea
planului privind uniunea vamală româno-ungară.
Groza a făcut declaraţii în «Nepszava» despre
acest plan, despre desfiinţarea obligativităţii
paşaportului, despre libera circulaţie a oamenilor
şi a produselor spirituale. «Să învăţăm din trecut,
să învăţăm, în sfârşit, că dacă omitem soluţionarea
problemelor noastre comune, atunci va trebui să
suportăm în continuare blestemele lacunelor
relaţiilor de vecinătate» - a scris ziarul central al
partidului, conform «Nepi Egyseg» din 10 iunie.
Continuarea a fost surprinzătoare: «Să dirijăm noi
înşine destinul ca să fim destul de puternici, ca prin
concesii reciproce, prin aplicarea obiectivă a
principiilor etnografice şi în spiritul adevărului să
transpunem în realitate adevărata conciliere».
După luni de zile, adepţii ungari ai unei graniţe
transilvănene mai acceptabile au invocat aceste
argumente: concesii reciproce, aplicarea obiectivă
a principiilor etnografice Nu se ştie nici astăzi de
81
ce ziarul bucureştean al partidului amintea puncte
de vedere române contrare Transilvaniei tocmai în
legătură cu uniunea vamală. A fost o interpretare
greşită, lipsă de experienţă? Sau altceva?
Este de înţeles însă graba lui Groza cu
planul uniunii vamale de la începutul lunii iunie
1945. Mai întâi trebuie încheiată pacea, după care
trebuie redată suveranitatea ţărilor din Europa
Central-Răsăriteană şi numai după aceea se poate
încheia între ele uniunea vamală sau alianţa. In
marele entuziasm nimeni nu se gândeşte la acest
lucru, cel puţin în partea ungară. Groza însă ştie
foarte bine toate acestea şi acţionează în mod
chibzuit. îl angrenează în pregătirea păcii pe cel
mai pregătit politician din vremea respectivă, pe
liderul liberal Gheorghe Tătărescu, duşmanul de
moarte al comuniştilor, lucru care nu îi deranjează
pe Gheorghiu-Dej şi ai lui ca să-l pună în slujba
scopurilor lor naţionale. Tătărescu rupe relaţiile
cu tradiţionalul lider liberal, Brătianu, şi devine
ministru de externe în guvemul-Groza. El
conducea delegaţia română la tratativele de la
Paris. Avea relaţii occidentale excepţionale, era un
om de stat care vorbea limbi de circulaţie
mondială, ştia să argumenteze extraordinar şi avea
profunde sentimente naţionaliste. In toamna anului
1947, când s-a introdus dictatura proletară, el este
înlăturat din guvern. S-au despărţit de el după
semnarea tratatului de pace de la Paris, când nu
au mai avut nevoie de el. Până atunci însă,
conducătorii comunişti români şi-au ascuns până şi
antipatia, ura deoarece interesele naţiunii,
obţinerea definitivă a Transilvaniei erau pe primul
loc. «Să amintesc cu o durere nesfârşită de faptul
că cercurile guvernamentale ale Ungariei,
neglijează, totodată, în mod vinovat pregătirea
păcii?»

82
 Guvernul-Groza, care a însemnat Partidul
Comunist Român, a clădit situaţiile viitoarei păci
române într-un mod deştept, prevăzător, chiar şi în
trei direcţii. S-a străduit din toate punctele de
vedere să pună lumea în faţa unor fapte împlinite.
Deşi, în baza convenţiei privind armistiţiul, în mod
condiţionat de viitorul tratat de pace şi în baza
armistiţiului românesc, guvernul a putut poseda o
parte mai mare din Transilvania, adică ar fi putut
administra temporar Transilvania de Nord,
România s-a statornicit aici, din 6 martie 1945, ca
stat suveran, extinzându-şi puterea asupra tuturor
domeniilor vieţii. A apărut legea care reglementa
cetăţenia locuitorilor din Transilvania de Nord
Legea nr. 12/1945 i-a recunoscut, în principiu, ca
cetăţeni români pe toţi cei care în 30 august 1940,
aveau cetăţenie română. Astfel, sub îndrumarea
comunistului Lucreţiu Pătrăşcanu, ministerul
român al justiţiei a declarat cetăţeni români şi
persoane care, în baza păcii încheiate, s-a
întâmplat să trăiască în teritorii rămase Ungariei.
De dragul siguranţei, guvernul român l-a angrenat
şi pe dr. Takâcs Lajos, reprezentantul MNSZ, în
comisia care a elaborat legea privind cetăţenia. In
alte cazuri, ministrul justiţiei, Pătrăşcanu, a luat
măsuri fără consultarea MNSZ, mai mult chiar,
contrare intereselor maghiare, organizaţia-mamă
etnică fiind nevoită să protesteze ulterior. In
problema privind cetăţenia a fost nevoie de
«participare maghiară», demonstrându-se şi prin
aceasta «soluţionarea definitivă» a problemei
transilvănene. ’’57
„Vasile Luca a evidenţiat că, profitând de
contradicţiile naţionale, imperialiştii ar dori să
declanşeze un război, invocând Transilvania de
Nord. Se spune că se va anexa un anume teritoriu
Ungariei pentru a tăia din nou în două
Transilvania, în Transilvania de Nord şi
83
 Transilvania de Sud, că între acestea ar exista un
coridor, asemănător celui polonez, care pune faţă-
n faţă cele două popoare, ca pe nişte duşmani.
Dacă s-ar restabili - într-o măsură oricât de mică
şi în orice formă - decizia de la Viena, aceasta ar
crea aici un nou focar de război, ceea ce ne-ar
duce înapoi. Această cale reprezintă soluţionarea
imperialistă a problemei Transilvaniei. Acest lucru
nu ar fi nici în interesul poporului maghiar şi nici
al celui român. După care lasă să-i scape: «Noi nu
ne putem prezenta ca duşmani la conferinţa de
pace, când ambele popoare sunt ameninţate de un
pericol extern». în opinia lui Luca, imperialismul
internaţional vrea să şantajeze poporul român şi pe
cel maghiar.
Intr-o astfel de atmosferă, conducătorii
Uniunii Populare Maghiare (MNSZ) puteau să se
opună argumentului zămislit la Moscova, când
aveau în buzunare carnete de partid comunist? Dr.
Csăkăny Bela, membru al comisiei executive, a dat
citire mult pomenitei proclamaţii, cel mai
important alineat sunând astfel: «Suntem conştienţi
că soluţionarea problemei naţionalităţilor
transilvănene nu este o problemă referitoare la
frontiere ci una privind consolidarea democraţiei,
a realizării unei reale egalităţii naţionale în
drepturi. Nu putem aproba nici un fel de
strămutare, care ne-ar rupe de pământul natal. Nu
putem aproba nici o strădanie - nici din partea
maghiară, nici din cea română - care ar
transforma, printr-o metodă asemănătoare deciziei
de la Viena, din nou Transilvania într-un focar».
Colecţiile «Nepi Egyseg» dezvăluie că
maghiarii din Transilvania s-au împotrivit
vehement deciziei luate în numele lor, fără ei şi
împotriva lor. Groza repetă încă lozinca dar este
tot mai puţin însufleţit de propria-i idee privind
spiritualizarea graniţelor, pe care dictatul de la
84
Paris o şterge necruţător de pe ordinea de zi. în loc
de spiritualizarea graniţelor, nu peste mult timp, pe
linia trasată la Trianon, între România şi Ungaria
s-a creat una dintre cele mai mizerabile graniţe din
lume, închisă ermetic. S-a spulberat o mare iluzie.
Viitorul maghiarilor transilvăneni a fost
înmormântat pentru decenii întregi sau o perioadă
şi mai îndelungată.
Adevărata voce a poporului maghiar din
Transilvania s-a făcut auzită prin episcopul
romano-catolic Mărton Aron, episcopul reformat
Văsărhelyi Jănos şi prin preşedintele Asociaţiei
Economice Maghiare din Transilvania, dr. Szasz
Pal, în declaraţia cuprinzând şase puncte, din 29
aprilie 1946. Ei au considerat necesar ca la
tratativele de pace «să se ajungă la o soluţie
teritorială care să-i satisfacă pe maghiarii
transilvăneni». Tocmai de aceea, atunci când se
stabilesc graniţele, ar trebui ascultaţi, în mod
obligatoriu, toţi maghiarii din Transilvania. Dintre
semnatari, episcopul Mărton Aron a plătit cu ani
grei de închisoare, iar dr. Szasz Pal cu viaţa. ”58
„Sub titlul «Mergem şi ne bucurăm de
Transilvania» a apărut la Editura «Academia
Pallas» o selecţie de dări de seamă şi însemnări
transilvănene aparţinând unor scriitori maghiari.
Volumul este redactat de Nagy Pal iar
introducerea este semnată de Pomogats Bila. Vă
prezentăm în cele ce urmează fragmente din
însemnări realizate în 1945 de llyes Gyula. După
Oradea au început să dispară inscripţiile şi
denumirile de firme în limba maghiară. Am trecut
prin câteva oraşe mai mari. Au apărut şi mai multe
drapele tricolore. Imaginea generală: aceea a unei
ţări reîntoarse la pacea sa, care îşi sărbătoreşte
victoria. Din cele văzute se poate uşor imagina
care este starea sufletească a românilor din
Transilvania. Iar cea a maghiarimii? Veşnicele
85
acuze ale politicii ungare: acelea că politica
românească este «lipsită de încredere», ba mai
mult, «duplicitară». Adevărul este că politica
română a ştiut să urmeze în linie dreaptă ceea ce
conştiinţa naţională a considerat a fi propriul
interes. Adică a servit şi reprezentat foarte
transparent unitatea. Unitate despre care trebuie
să spunem că ea nu reprezintă, în sine, o valoare.
Ea devine valoare prin ceea ce i se conferă.
Care a fost atitudinea unitară, interioară a
românilor faţă de maghiari? Aceea ca şi atitudinea
maghiarilor faţă de români: popularea chiar şi a
celui mai mic teritoriu pe care istoria sau «cursul
vieţii» l-au lăsat gol. Fără să spunem cât de
paşnică sau violentă a fost, de ambele părţi,
această populare, să afirmăm totuşi că această
întrecere dintre cele două popoare nu s-a oprit
aici. Interpretează greşit democraţia acela care
crede că pe un teritoriu precum Transilvania, unde
destinul parcelelor este determinat de câte o
căsătorie sau vânzarea fericită a vreunei vaci,
democraţia poate trasa hotare veşnice, confe-
rindu-i unui popor sau altul drepturi aproape
latifundiare. Democraţia nu le împarte popoarelor
un spaţiu în care să trăiască ci posibilităţi egale de
trai. Aceasta a fost imaginea mea mai mult decât
sumară despre români, despre relaţia româno-
maghiară în momentul în care am păşit pe
teritoriul aflat sub autoritatea acelui guvern român
care a întins, poate pentru prima oară în istoria
noastră comună, o mână prietenească spre noi, cu
o sinceritate incredibilă. Nimeni nu se îndoieşte de
intenţiile democratice, de politica naţională ce
respectă drepturile, manifestate de guvernul Groza
şi în primul rând de premierul Petru Groza. ”59
Pagini de istorie recentă
„In sala Găbor Aron a Bibliotecii Judeţene
din Sf. Gheorghe (n.n. - 13.01.2006), în faţa unui
86
public numeros, membrii redacţiei, conduşi de
Ferenczes Istvân, au prezentat numărul 100 al
publicaţiei «Szekelyfbld» şi volumul de studii
intitulat «Maghiari autonomi (transformarea
Pământului Secuiesc în anii ’50)», apărut în seria
«Trecutul nostru». (...) în a doua parte a serii, a
fost prezentat volumul de studii. Gagyi Jozsef a
declarat că cercetările au fost demarate în 2000,
inventariind cele întâmplate prin anii ’50 în
regiunea Autonomă Mureş (MAT), înfiinţată la
indicaţia lui Stalin. Cartea a fost redactată de
Bărdi Năndor şi în ea este vorba de anii de
tranziţie, transformarea satelor, colectivizarea şi
revoltele zilnice legate de aceasta, transformarea
socialistă a culturii maghiare, situaţia muzeelor şi
este inclusă şi cronologia între 1947-1958 a
minorităţii maghiare din România. Am aflat că în
politica română din vremea respectivă s-a acceptat
în mod tacit că trebuie acordată încredere elitei
maghiare fidele statului. Această încredere s-a
clintit în ’56, atunci puterea a decis să desfiinţeze
majoritatea maghiară din Partium şi de pe
Pământul Secuiesc. ”60
„Istoricul Varga Andrea, care se ocupă şi cu
realizarea de filme documentare, s-a adresat
opiniei publice în vederea reabilitării victimelor
din România, condamnate în urma revoluţiei din
1956. Varga Andrea - istoricul care studiază la
Bucureşti, încă din anul 1997, istoria
evenimentelor petrecute în Transilvania în timpul
revoluţiei din ’56, respectiv «culisele» arestării lui
Nagy Imre de către autorităţile române - ne atrage
atenţia asupra faptului că «România este singura
ţară în care nu au fost anulate sentinţele
judecătoreşti / politice pronunţate în perioada
1945-1964, iar victimele acestora nu au fost
reabilitate». Ca urmare, aceste persoane figurează
şi în prezent în memoria colectivă ca «vinovaţi».
87
Prin intermediul unei scrisori deschise, Varga
Andrea ne atrage atenţia asupra faptului că,
potrivit sentinţelor pronunţate de judecătorii
regimului totalitarist, răsculaţii au fost condamnaţi
în total la 14.000 de ani de detenţie, în peste 20 de
cazuri pronunţăndu-se pedepse cu moartea. Mii de
persoane calomniate şi zeci de mii intimidate vor
să uite de evenimentele petrecute în România.
Istoricul precizează: «aproape în fiecare familie
din România a existat câte un informator, motiv
pentru care toţi preferă mai degrabă să nu zică
nimic despre zecile de mii de persoane ale căror
vieţi, cariere şi relaţii familiale au fost distruse de
teroarea politică inumană». Varga Andrea a mai
declarat: «este nevoie de o solidarizare morală
europeană, de exercitarea de presiuni - de către
personalităţi influente - asupra guvernului român
care, şi în ziua de azi, manifestă reticenţă în
privinţa recunoaşterii nevinovăţiei «inculpaţilor»
de odinioară». Totodată, istoricul solicită sprijin
pentru ca expoziţia comemorativă, intitulată
«Printre rânduri» - care prezintă soarta
condamnaţilor din România în urma evenimentelor
din '56 -, să poate fi prezentată şi în unele dintre
marile oraşe ale lumii, ca de exemplu la Bruxelles,
A

Geneva şi Roma. In opinia lui Varga Andrea, în

România, reabilitarea condamnaţilor din '56 se va
realiza numai în urma exercitării unor presiuni de
către organizaţii internaţionale şi autorităţi
politice europene. ”61
„ Cu ocazia săptămânii cărţii, organizate
anul acesta la Budapesta, la Editura Mentor din
Târgu Mureş au apărut într-un singur volum mai
multe scrieri de istorie locală ale lui B. Kovâcs
Andrăs. Titlul simbolic este dat de studiul care
abordează reorganizarea administrativă. Volumul
dezbate viaţa în minoritate şi zbaterile maghiarilor
din Sf. Gheorghe şi parţial din Trei Scaune, în
88
ultimele 8 decenii. Volumul este deosebit de bogat
în date. In prima parte a cărţii putem cunoaşte
trecutul oraşului Sf. Gheorghe începând cu
noiembrie 1918 şi terminând cu alegerile din anul
2004. In cea de-a doua parte a cărţii este analizată
problema reromânizării, iar în cea de-a treia parte,
autodeterminarea secuilor. Prima parte a primului
capitol se referă la schimbarea imperiului de după
1918, la viaţa oraşului Sf. Gheorghe din perioada
interbelică şi crearea judeţelor. ” 6
„ Cotidianul elveţian «Neue Ziircher
Zeitung» a publicat în ediţia de ieri un reportaj
despre Pământul Secuiesc. (...) Autorul
reportajului a efectuat o vizită la Sf. Gheorghe.
Pentru majoritatea vorbitoare de limbă maghiară
este o permanentă provocare faptul că strada
principală poartă denumirea de 1 Decembrie
1918, ziua sărbătorii naţionale române, a anexării
Transilvaniei la România. In ochii unor
maghiari, statuia eroului naţional român, Mihai
Viteazul, este şi ea o aşchie. Primarul Antal Ărpăd
Andrăs i-a declarat autorului: pentru maghiarii
majoritari, este pur şi simplu intolerabil faptul că,
de exemplu poliţiştii şi jandarmii sunt angajaţi din
rândul românilor nevorbitori de limbă maghiară.
(...). Secuii însă, ar dori o autonomie bazată pe
modelul din Tirolul de Sud sau din Catalonia. Şi-au
pus mari speranţe în privinţa Uniunii Europene,
însă s-au înşelat, deoarece Uniunea Europeană
consideră problema minoritară ca fiind o problemă
internă a României. (...) în opinia lui Antal, se
derulează o «românizare în tăcere», o colonizare
sistematică a românilor, în scopul reprimării şi mai
mari a minorităţii maghiare. Aceasta din urmă s-a
radicalizat în ultimul timp - îl citează semnatarul
pe primar. In rândul reprezentanţilor lor politici a
avut loc un schimb de generaţii, iar tinerii

89
politicieni nu se tem să-şi susţină obiectivele
radicale. ”63
„Szanto Melinda, 34 ani, asistentă: -
Românizarec^ are o istorie lungă aici, este
suficient să privim la ce s-a întâmplat în
Transilvania. Din câte ştiu, la Târgu Mureş au
ajuns să fie mai mulţi români decât maghiari, la fel
ca şi la Cluj, unde maghiarii au fost cândva
majoritari. Românizarea este făcută în mod
conştient, priviţi doar la cazărmile de la marginea
oraşului! Şi noi suntem vinovaţi, dacă se poate
spune aşa ceva, pentru că nu ne gândim la asta
atunci când ne vindem, de exemplu, apartamentele.
In acelaşi timp însă, şi căsătoriile mixte duc la
românizare. Mako Linda, 22 ani, studentă: - De 20
de ani ne temem de această problemă, iar ea
continuă şi acum. Românii din Moldova vin în
Transilvania pentru că posibilităţile de aici sunt
mult mai bune: universităţi, cultură, curăţenie, etc.
Am văzut multe astfel de exemple, pentru că
majoritatea colegilor mei sunt «imigranţi» şi aici
vor şi rămâne, deoarece se simt mult mai bine aici.
Aceşti români îi vor oprima pe maghiari, nu cei
care locuiesc aici de când s-au născut. Unii mă iau
la întrebări dacă vorbesc limba maghiară pe
stradă. Se simt acasă.
Tolvaj Peter, 46 ani, şomer: - Cred că
numărul românilor din judeţ creşte continuu. Este
greu să spui dacă trebuie sau nu să te temi de acest
lucru. Bineînţeles că unui maghiar îi este mult mai
bine dacă trăieşte într-un mediu pur sau majoritar
maghiar, pentru că cel mai bine ne este în leagănul
propriei noastre culturi, iar acesta există aici de
1.000 de ani. Românii nu înţeleg acest lucru,
pentru că lor le-a fost predată o altă istorie. Din
acest motiv mă privesc nedumeriţi atunci când
declar că acesta este căminul meu strămoşesc.
Cred că ideal ar fi ca actualul procent să nu se
90
 deterioreze în dauna noastră, pentru că atunci ne­
am putea bucura şi de avantajele convieţuirii şi nu
ne-am pierde nici caracterul maghiar ci l-am putea
reprezenta cu fruntea sus, în mijlocul României.
Kerekes Săndor, 21 ani, student: - Cât timp UDMR
s-a aflat la guvernare, nimeni nu s-a temut de
românizare. Din acest punct de vedere, schimbarea
guvernului reprezintă o problemă destul de mare
pentru noi. Cred că numărul locuitorilor de etnie
română din judeţul nostru va creşte. Să privim cu
atenţie la destituirea conducătorilor diferitelor
instituţii, în locul cărora vor ajunge români. Ar fi
foarte important ca tot mai mulţi să încercăm să
rămânem aici şi să păstrăm astfel caracterul
maghiar al judeţului Trei Scaune. Tinerii,
organizaţiile de tineret acţionează deja în acest
sens. ”64
,Motto: «Lichidarea Naţiunilor începe prin a
le confisca memoria. Li se distrug cărţile, cultura,
istoria. Unii vor scrie altfel de cărţi, vor inventa o
altă cultură şi o altă istorie pentru ele. încetul cu
încetul, naţiunea nu îşi va mai înţelege prezentul şi
îşi va uita trecutul» (Milan Rundera). Ei bine, să
ne amintim! Să ne amintim de 1989. Au trecut
optsprezece ani de atunci. Optsprezece ani grei.
Adică tot atât cât îi trebuie unui copil să treacă de
faza în care îşi pierde iluziile, devine adolescentul
care urăşte lumea, aproape adult şi, pentru prima
dată, cinic. Iar cel ce nu este capabil să îşi
amintească de întâmplările din optsprezece ani ar
trebui privat de dreptul de a alege. Cât de bună,
cât de plină de sens şi de substanţă ar fi lumea, cât
de disperaţi ar fi fariseii, iar noi, maghiarii, am fi
mult mai departe. Ei bine, să ne amintim... în
decembrie 1989 era un preot maghiar. A fost exilat
la Mineu. Mai trăia Ceauş eseu, stăpânul vieţii şi al
morţii. Preotul exilat la Mineu şi-a riscat libertatea
şi viaţa pentru ca noi, maghiarii să fim cu toţii
91
puţin mai buni. Preotul maghiar şi-a riscat viaţa
pentru ca noii maghiariij care păşeam în noua
tnmCi si fim puţin nud demni, puţin mai mândri.
Preotul din Mineu credea în acea nouă lume în
heul nostru, al tuturor. Iţi mulţumim, Tokis

^P&ntidul România Mare (PRM) a ieşit pe

opiniei publice cu noi iniţiative oribile.
partid pregătesc un proiect de
cărora românii cei ce doresc să se
\ judeţele Harghita şi Covasna, vor
mari de bani. Românizarea
nu este o iniţiativă tocmai
Tratatul de la Trianon, s-a
ţâ să se accelereze acest
pmees. Pvwm dată au reuşit să îşi ducă ţelurile Ia
graniţelor de vest, de la
Mare, după care treptat au
Est.. Pe vremea dictaturii comuniste,
i mdmstrmSimrm forţată, românizarea a
m mme succes pentru că de exemplu la
populaţiei a devenit
a viitor, din păcate nici
witmmrvh mîtmile nu lucrează ăi favoarea noastră
Mim sdhimkmea de regim nu s-a oprit, doar
ineotmk puţm acest proces. în prezent se
incvmcă să se răstoarne balanţa etnici cu noi
metode,, cum tur fi înfiinţarea de firme noi,
emupămarem de terenuri, aducerea de efective
mmi de imîSittm, jtmdarmi şt poliţişti, înfiinţarea
de noi epeseopeâe ori a unor ordine calugâreştL
Dm păeede, kt ora mimată, an antidot maghiar
pedtm ^fopmea acestor actSnrd nu prea există.
Cete doudfudriţ^ ale Jtnmtmlni Seeniesc an muu

^ pmgsd am deveuM ţinta desehisă a

attum^oe nemâmeşiâ, a naţionatmnntni proprim
zfs, Wmp de M mi, UBMR nm s-m premmpaâ
 de această problemă arzătoare a comunităţii
noastre, îngropând chiar şi ideea autonomiei,
folosindu-se de ea numai pe timpul campaniilor
electorale. în vederea păstrării poziţiilor lor la
putere, au tratat cu toate partidele româneşti, iar
prin aceste tratative au contribuit clar la atrofierea
propriei comunităţi. ”66
„Proiectul legii minorităţilor nu oferă linişte
nici pe viitor opiniei publice româneşti. Mai nou,
printre cei ce se împotrivesc acesteia, pe lângă
politicieni şi ziarişti, se numără acum şi preoţii.(...)
Intenţia este clară: pe modelul Har-Cov să se
plângă de mila românilor din cele două judeţe,
pentru ca astfel să existe un atu celor ce se
împotrivesc, odată cu punerea pe ordinea de zi în
Parlament a proiectului Legii minorităţilor.
Corespunzător acestora urmează ieremiadele.
Episcopul ortodox al Harghitei şi Covasnei stă în
fruntea acestora. Cele două judeţe au devenit
insula Şerpilor din centrul României - spune
acesta — datorită indiferenţei vinovate a
guvernului de la Bucureşti, asemănător insulei
bogate în ţiţei din Marea Neagră, pot pierde
regiunea bogată în resurse de apă minerală...
Politicienii de la Bucureşti nu cunosc nici unde se
află aceste două judeţe... De un an nu a mai fost pe
aici un ministru român... Românii de aici nu au la
cine apela, nu au cui să se plângă, de parcă ar fi
nişte exilaţi siberieni... Clădirea băncii din Sf.
Gheorghe nu a fost dată bisericii ortodoxe. Acest
lucru este de parcă ai lua bucăţica de pâine din
mâna unui orfan. într-adevăr noi (n.n. - se referă
la români) suntem orfani aici. Nu avem mamă.
Aşa cum a făcut-o de-a lungul istoriei,
Bucureştiul a renunţat la noi, a permis să ne
pierdem limba şi numele noastre româneşti. (...)
Odorhei este Tiraspolul din Carpaţi, iar primarul
oraşului se consideră micul Smirnov...
93
Revendicarea autonomiei culturale pare a fi
anacronică, gândirea politică maghiară învechită
care luptă în acest sens citează vremurile triste de
demult... Un alt intervievat are sentimentul că o
mare parte a reglementărilor legale referitoare la
românii din Covasna şi Harghita de după
decembrie 89, au fost elaborate în 1940 la
Budapesta şi nu în anii 2000 la Bucureşti... Cele
susţinute şi declarate de acesta trebuie să pună pe
gânduri politicienii maghiari din România, punând
de o parte toate împotrivirile, trebuie să acţioneze
hotărât pentru adoptarea Legii minorităţilor,
valorificarea aspiraţiilor pentru autonomie. Cu
acestea - indiferent ce susţin instigatorii la
manifestări antimaghiare - drepturile românilor
din Harghita şi Covasna nu ar fi ştirbite, însă
viitorul şi dăinuirea maghiarimii din Ardeal
depinde de acestea. ”67
„După Trianon ne-am dat drumul la mâini -
alţii ne-au lovit peste degetele ce ne ţineau unii de
alţii - şi ce a rezultat? O dramă maghiară, din
când în când o tragedie, continuă timp de 80 de
ani! Un şir de alegeri politice greşite, când ţinând
de fascişti, când de comunişti, când trecând prin
fantomele fundamentalismului, când în cealaltă
extremă, salvându-ne în internaţionalism, dar
negăsindu-ne, niciodată, echilibrul. Aşa s-a
comportat istoria cu noi, aşa ne-am comportat cu
noi înşine! Suntem în 2007. De 17 ani cred că s-a
spart distrugerea, de 17 ani funcţionează ceea ce a
iniţiat Ardealul maghiar, care a renăscut ca
pasărea pheonix: o uniune politică consecventă,
echilibrată, unitară, pentru obţinerea drepturilor
colective (UDMR - n.n.).
(...) Dar a început o schimbare continuă! A
început retrocedarea pădurilor, pământurilor,
imobilelor naţionalizate. Chiar şi cu dispute
sângeroase, dar am reuşit să obţinem cea mai
94
 mare comoară a secuimii, cele peste 300 de mii de
hectare de pădure a composesoratelor. în 1999 a
fost adoptată noua Lege a învăţământului, în
2001 a apărut o lege referitoare la obligativitatea
utilizării inscripţiilor bilingve, în 2003, în
Constituţia modificată a fost introdus dreptul de
utilizare a limbii materne în instituţiile
descentralizate şi în justiţie. Am înfiinţat şcoli
maghiare noi, de la Sighetul Marmaţiei până la
Deva, cu sprijinul statutului ungar am înfiinţat
Universitatea Sapientia, iar la Universitatea de
Ştiinţe Babeş-Bolyai mai mult de 10 mii de
studenţi învaţă în limba maghiară. O hotărâre de
guvern garantează utilizarea drapelului ungar,
interpretarea imnului maghiar, am reamplasat
Statuia Libertăţii de la Arad. S-au înfiinţat
Consulate Generale ale Ungariei la Cluj-Napoca
şi Miercurea-Ciuc, la Sf. Gheorghe a început să
funcţioneze Institutul Cultural Ungar, se
construieşte autostrada din Ardealul de Nord, în
sfârşit, şi autoguvernările maghiare primesc
sprijin bugetar pentru proiectele lor, ajung bani
pentru toate şcolile şi grădiniţele maghiare,
pentru bisericile maghiare. Toate acestea au putut
fi obţinute doar prin faptul că UDMR a trebuit să
facă mai mult de 50% din cei 7% din Parlamentul
României. Nu a fost uşor, această muncă ne-a
întins nervii, ne-a folosit energia, a consumat
oameni. Am făcut foarte multe şi, poate, şi pe noi
ne-au epuizat aceşti ani foarte grei. Insă, există şi
cealaltă faţă a monedei: din cei 30 de ani ai
Tirolului de Sud au trecut 17, mai sunt 13 şi încă
nu avem o universitate maghiară de stat de sine
stătătoare, retrocedarea imobilelor bisericeşti
merge greu, în Ardeal, infrastructura este într-o
situaţie mai rea decât în celelalte regiuni ale
României, cadrul juridic al autonomiei culturale şi
teritoriale trebuie creat de acum. ” 68
95
 Istoria folosită ca argument pentru
obţinerea autonomiei teritoriale a aşa-zisului
Ţinut
» Secuiesc.
„Cred că nu trebuie motivată şi dovedită
teza fundamentală a caracterului de naţiune
conform căreia secuimea suportă cel mai greu
supunerea şi umilirea continuă. Din această cauză
în cazul secuimii nici nu poate fi vorba de
compromisuri sau de soluţii formale. A venit timpul
să luăm în considerare variantele de soluţionare
care asigură «rămânerea în interiorul moşiei»...
Pentru secuime - «nava amiral» a maghiarimii
din Transilvania - această autonomie internă
fragilă şi nesigură nu poate fi o soluţie. Mai ales
pentru că România nu a respectat niciodată în
întregime şi fără «şmecherii», nici un acord
internaţional! Astfel cine are încredere în acest
lucru, îşi trădează naţiunea, care l-a însărcinat cu
dreptul de a negocia şi a încheia acorduri! In al
doilea rând, autonomia internă reprezintă de fapt
dependenţa de un stat, a cărui politică externă şi
internă, sau de apărare naţională, nu este sigur că
este în concordanţă cu aspiraţiile spiritului
naţional liber secuiesc! Astfel dacă maghiarimea
din Transilvania vrea să dăinuiască, trebuie să-şi
înfiinţeze un refugiu - care în prezent este
Pământul Secuiesc - şi să-l transforme într-o
fortăreaţă. Fără secui nu există maghiar! Dacă
secuiul dispare, dispare şi Ungaria-de hârtie.
Acesta este pământul nostru! Gândeşte-te secuiule!
Şi roagă-te în fiecare zi din nou aşa: «Cred într-un
unic Dumnezeu, cred într-o unică patrie. Cred într-
un unic veşnic adevăr dumnezeiesc. Cred în
învierea Ungariei! Amin» Aşa să fie. ”69
„Dat fiind faptul că elita politică
românească nu a renunţat nici un moment la
românizarea Pământului Secuiesc, locuit în bloc de
maghiari, la discriminarea etnică, poporul
96
secuiesc, care numără 700.000 de oameni, trebuie
să lupte unitar pentru autonomia teritorială.
Secuimii i se cuvine (şi) dreptul înfiinţării Tării
Secuieşti independente, deoarece acest popor
dispune de propria sa istorie, de sistem juridic şi
cultură proprii, de care se leagă o spiritualitate şi
o tradiţie specifice. Dreptul naţiunii secuieşti
băştinaşe la propriul său stat este susţinut nu
numai de dreptul istoric, ci şi de cel etnic. Tocmai
din această cauză putem afirma: a fost strigător la
cer şi a fost o nesimţire crasă ca regiunea istorică
locuită în procent de 80% de către secui să ajungă
- prin intermediul dictatului de pace de la Trianon
- sub dominaţie străină prin invocarea principiului
autodeterminării. Acest dictat nu a fost unul
legitim, potrivit normelor internaţionale, deoarece
nu a fost încheiat în baza unei înţelegeri încheiate
între părţi, în baza referendumului şi prin
asigurarea dreptului la autodeterminare. ...Nu
trebuie uitat faptul că Pământul Secuiesc - în
cadrul Ungariei, Tării Transilvaniei, Austro-
Ungariei - a dispus aproape timp de o mie de ani,
până în anul 1876 de autonomie şi, ca urmare,
secuii au fost o naţiune independentă. ” 70
„Noul volum semnat de Egyed Akos se
intitulează «Scurtă istorie a secuilor, de la
stabilirea lor până în 1918». Este editat de Editura
«Pallas Akademia» din Miercurea-Ciuc.
Momentul apariţiei volumului este foarte bine
calculat. Formularea pretenţiei de autonomie a
Pământului Secuiesc oferă atât de multe puncte
de sprijin istorice, atâtea argumente
convingătoare încât poate transforma într-un
argument convingător lupta pentru autonomia
teritorială şi culturală. Acest fapt conferă
dimensiuni aparte apariţiei şi utilităţii volumului.
După o privire aruncată peste paginile volumului,
oricui îi va fi ruşine dacă în ţara ciuntită inclusiv
97
din punct de vedere spiritual, cineva va mai spune
că locuitorii de pe Pământul Secuiesc sunt români.
Merită să urmărim cu atenţie dacă raportat la
situaţia europeană. Pământul Secuiesc n-ar putea
reprezenta cumva un model istoric de viaţă
autonomă, care să consolideze şi în rândul altor
etnii conştiinţa solidarităţii. Volumul lui Egyed
Ăkos — o sinteză a istoriei secuimii şi a Pământului
Secuiesc - nu ar trebui să lipsească din biblioteca
intelectualilor interesaţi de soarta maghiarilor şi
ar trebui să fie introdus în bibliografia
recomandată elevilor maghiari din Bazinul
Carpatic. ”71
„Discursul lui Marko Bela, preşedintele
UDMR, rostit la Lutiţa cu ocazia comemorării a
500 de ani de la Constituţia Naţională Secuiască
din 1506 şi a 158 de ani de la lupta de eliberare şi
revoluţia din 1848. Fraţi Secui! Stimaţi
participanţi! Suntem aici, la fel ca în 1506 - înainte
cu 500 de ani, sau în 1848 - înainte cu 158 de ani.
Au trecut secole, lumea s-a schimbat de atunci şi se
schimbă zilnic tot mai mult, dar ceva este
neschimbat: iubirea de libertate a secuilor. Nu ne­
am adunat doar să comemorăm, ci şi să planificăm.
Nu dorim să vorbim doar de trecut, ci şi de viitor.
(...) Dar pentru a putea elabora un program
durabil avem nevoie de învăţămintele trecutului.
Avem nevoie de reţeta dăinuirii, care a fost tot
timpul bine cunoscută de secui şi pe care trebuie să
o aplicăm şi noi. (...) După cum se spune în ziua de
astăzi: care este garanţia acestui lucru? Nimic
altceva, decât noi înşine. Nici Bucureştiul, nici
Budapesta, nici Bruxelles nu ne vor oferi pe tavă
bunăstare, securitate şi independenţă. Acest lucru
poate fi obţinut doar de secui. Dar cum? Deoarece
suntem puţini, alţii sunt mai mulţi, mai bogaţi, mai
puternici, ar spune iarăşi cineva. Nu ştiu de ce ar fi
aşa de puţini 700.000 de secui, dacă au aceleaşi
98
aspiraţii şi de ce ar fi mulţi 1,5 milioane de
maghiari, dacă solidarizează! Astăzi trebuie să
vorbim despre aceasta, despre solidaritate! (...)
Noi, secuii, am putu dăinui peste veacuri, pentru
că nu am permis ca alţii să i-a decizii deasupra
noastră. Şi astăzi acesta este instrumentul
dăinuirii. Ca noi să decidem asupra în ceea ce ne
priveşte: învăţământ, cultură, probleme sociale,
protecţia mediului, agricultură, silvicultură. (...)
Aceasta este esenţa autonomiei. în cazul nostru, în
cazul Ţinutului Secuiesc există toate condiţiile
economice şi culturale pentru autonomia
teritorială. Nu dorim să realizăm autonomia
teritorială împotriva românilor care trăiesc aici, ci
împreună cu ei. Suntem convinşi că aceasta le va fi
de folos şi lor, nu numai nouă. (...) Ştim că pentru
autonomia teritorială avem nevoie de o modificare
a legilor şi ştim că acest lucru nu se poate realiza
de pe-o zi pe alta. Dar vom lucra în acest sens şi
ştim că acesta este şi interesul pe termen lung al
românilor, acesta este interesul României: o
maghiarime independentă, capabilă de colaborare
şi nu o permanentă nemulţumire, o permanentă
tensiune interetnică. Din acest motiv avem
încredere în realizarea autonomiei, din acest motiv
suntem cu toţi de acord cu declaraţia primarilor
din Ţinutul Secuiesc. (...) Şi vom avea puterea s-o
realizăm, pentru că înaintaşii noştri ne-au lăsat
această putere, ne-au lăsat Constituţia din Lutiţa,
care poate fi moartă din punct de vedere fizic, dar
din punct de vedere spiritual este mult mai vie ca
oricând. Trebuie să ducem mai departe această
spiritualitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Marko
Bela, preşedintele UDMR. ”72
Temele referitoare la poziţia faţă de Biserica
ortodoxă şi problematica romano-catolicilor din
Moldova, sunt abordate în materialele aflate în curs

99
de editare în cuprinsul publicaţiei „Acta
bacoviensis”, nr. 4/2009.73
Din analiza articolelor prezentate rezultă că
există o continuitate a temelor prezente în articolele
din presa maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita, în perioada 2003-2005, şi în presa din
cele două judeţe, din anii 2006-2009. Nu au fost
înregistrate „noutăţi” semnificative, între cele două
perioade, cu excepţia creşterii numărului de articole
în care istoria este folosită ca argument pentru
obţinerea autonomiei teritoriale a aşa zisului Ţinut
Secuiesc. Dar o istorie încremenită în timp, ca şi
cum în ultimii 90 de ani nu s-ar fi întâmplat nimic,
din punct de vedere al evoluţiei şi modernizării
vieţii sociale, în ansamblul ei.
Din aceiaşi analiza, au rezultat în acelaşi
timp, şi alte aspecte şi concluzii, dintre care
menţionăm:
- nu se fac referiri pozitive la adresa
personalităţilor româneşti, la contribuţia românilor
la realizarea patrimoniului cultural, la momentele,
atâtea câte au fost acestea, în care românii şi
maghiarii au fost împreună, au colaborat; nu sunt
făcute menţiuni la numeroasele şi îndelungatele
relaţii economice, sociale şi culturale ale secuilor
cu românii din Moldova, Muntenia şi Transilvania;
- când este vorba de istoria românilor, sunt
frecvent folosiţi termeni duri precum: „trecut istoric
inventat”, „invazia armatei române din august
1916”, „soldaţi români opincari, invadatori”,
„români asupritori”, „1 Decembrie zi de doliu
pentru maghiari”, „Transilvania făcută cadou, în
1920, unei ţări străine”, „România practică cea mai
sălbatică de deznaţionalizare din Europa”, „poliţişti
români asupritori”,
- sunt reluate teme precum: specificul şi
superioritatea „doctrinei transilvanismului”,
„românizarea forţată a Ţinutului Secuiesc, prin
100
secuiesc, care numără 700.000 de oameni, trebuie
să lupte unitar pentru autonomia teritorială.
Secuimii i se cuvine (şi) dreptul înfiinţării Tării
Secuieşti independente, deoarece acest popor
dispune de propria sa istorie, de sistem juridic şi
cultură proprii, de care se leagă o spiritualitate şi
o tradiţie specifice. Dreptul naţiunii secuieşti
băştinaşe la propriul său stat este susţinut nu
numai de dreptul istoric, ci şi de cel etnic. Tocmai
din această cauză putem afirma: a fost strigător la
cer şi a fost o nesimţire crasă ca regiunea istorică
locuită în procent de 80% de către secui să ajungă
- prin intermediul dictatului de pace de la Trianon
- sub dominaţie străină prin invocarea principiului
autodeterminării. Acest dictat nu a fost unul
legitim, potrivit normelor internaţionale, deoarece
nu a fost încheiat în baza unei înţelegeri încheiate
între părţi, în baza referendumului şi prin
asigurarea dreptului la autodeterminare. ...Nu
trebuie uitat faptul că Pământul Secuiesc - în
cadrul Ungariei, Tării Transilvaniei, Austro-
Ungariei - a dispus aproape timp de o mie de ani,
până în anul 1876 de autonomie şi, ca urmare,
secuii au fost o naţiune independentă. ”70
„Noul volum semnat de Egyed Akos se
intitulează «Scurtă istorie a secuilor, de la
stabilirea lor până în 1918». Este editat de Editura
«Pallas Akademia» din Miercurea-Ciuc.
Momentul apariţiei volumului este foarte bine
calculat. Formularea pretenţiei de autonomie a
Pământului Secuiesc oferă atât de multe puncte
de sprijin istorice, atâtea argumente
convingătoare încât poate transforma într-un
argument convingător lupta pentru autonomia
teritorială şi culturală. Acest fapt conferă
dimensiuni aparte apariţiei şi utilităţii volumului.
După o privire aruncată peste paginile volumului,
oricui îi va fi ruşine dacă în ţara ciuntită inclusiv
97
din punct de vedere spiritual, cineva va mai spune
că locuitorii de pe Pământul Secuiesc sunt români.
Merită să urmărim cu atenţie dacă raportat la
situaţia europeană. Pământul Secuiesc n-ar putea
reprezenta cumva un model istoric de viaţă
autonomă, care să consolideze şi în rândul altor
etnii conştiinţa solidarităţii. Volumul lui Egyed
Akos - o sinteză a istoriei secuimii şi a Pământului
Secuiesc - nu ar trebui să lipsească din biblioteca
intelectualilor interesaţi de soarta maghiarilor şi
ar trebui să fie introdus în bibliografia
recomandată elevilor maghiari din Bazinul
Carpatic. ”71
„Discursul lui Marko Bila, preşedintele
UDMR, rostit la Lutiţa cu ocazia comemorării a
500 de ani de la Constituţia Naţională Secuiască
din 1506 şi a 158 de ani de la lupta de eliberare şi
revoluţia din 1848. Fraţi Secui! Stimaţi
participanţi! Suntem aici, la fel ca în 1506 - înainte
cu 500 de ani, sau în 1848 - înainte cu 158 de ani.
Au trecut secole, lumea s-a schimbat de atunci şi se
schimbă zilnic tot mai mult, dar ceva este
neschimbat: iubirea de libertate a secuilor. Nu ne­
am adunat doar să comemorăm, ci şi să planificăm.
Nu dorim să vorbim doar de trecut, ci şi de viitor.
(...) Dar pentru a putea elabora un program
durabil avem nevoie de învăţămintele trecutului.
Avem nevoie de reţeta dăinuirii, care a fost tot
timpul bine cunoscută de secui şi pe care trebuie să
o aplicăm şi noi. (...) După cum se spune în ziua de
astăzi: care este garanţia acestui lucru? Nimic
altceva, decât noi înşine. Nici Bucureştiul, nici
Budapesta, nici Bruxelles nu ne vor oferi pe tavă
bunăstare, securitate şi independenţă. Acest lucru
poate fi obţinut doar de secui. Dar cum ? Deoarece
suntem puţini, alţii sunt mai mulţi, mai bogaţi, mai
puternici, ar spune iarăşi cineva. Nu ştiu de ce ar fi
aşa de puţini 700.000 de secui, dacă au aceleaşi
98
 aspiraţii şi de ce ar fi mulţi 1,5 milioane de
maghiari, dacă solidarizează! Astăzi trebuie să
vorbim despre aceasta, despre solidaritate! (...)
Noi, secuii, am putu dăinui peste veacuri, pentru
că nu am permis ca alţii să i-a decizii deasupra
noastră. Şi astăzi acesta este instrumentul
dăinuirii. Ca noi să decidem asupra în ceea ce ne
priveşte: învăţământ, cultură, probleme sociale,
protecţia mediului, agricultură, silvicultură. (...)
Aceasta este esenţa autonomiei. In cazul nostru, în
cazul Ţinutului Secuiesc există toate condiţiile
economice şi culturale pentru autonomia
teritorială. Nu dorim să realizăm autonomia
teritorială împotriva românilor care trăiesc aici, ci
împreună cu ei. Suntem convinşi că aceasta le va fi
de folos şi lor, nu numai nouă. (...) Ştim că pentru
autonomia teritorială avem nevoie de o modificare
a legilor şi ştim că acest lucru nu se poate realiza
de pe-o zi pe alta. Dar vom lucra în acest sens şi
ştim că acesta este şi interesul pe termen lung al
românilor, acesta este interesul României: o
maghiarime independentă, capabilă de colaborare
1 şi nu o permanentă nemulţumire, o permanentă
tensiune interetnică. Din acest motiv avem
încredere în realizarea autonomiei, din acest motiv
suntem cu toţi de acord cu declaraţia primarilor
din Ţinutul Secuiesc. (...) Şi vom avea puterea s-o
realizăm, pentru că înaintaşii noştri ne-au lăsat
această putere, ne-au lăsat Constituţia din Lutiţa,
care poate fi moartă din punct de vedere fizic, dar
din punct de vedere spiritual este mult mai vie ca
oricând. Trebuie să ducem mai departe această
spiritualitate. Aşa să ne ajute Dumnezeu! Marko
Bila, preşedintele UDMR. ”72
Temele referitoare la poziţia faţă de Biserica
ortodoxă şi problematica romano-catolicilor din
Moldova, sunt abordate în materialele aflate în curs

99
de editare în cuprinsul publicaţiei „Acta
bacoviensis”, nr. 4/2009.73
Din analiza articolelor prezentate rezultă că
există o continuitate a temelor prezente în articolele
din presa maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita, în perioada 2003-2005, şi în presa din
cele două judeţe, din anii 2006-2009. Nu au fost
înregistrate „noutăţi” semnificative, între cele două
perioade, cu excepţia creşterii numărului de articole
în care istoria este folosită ca argument pentru
obţinerea autonomiei teritoriale a aşa zisului Ţinut
Secuiesc. Dar o istorie încremenită în timp, ca şi
cum în ultimii 90 de ani nu s-ar fi întâmplat nimic,
din punct de vedere al evoluţiei şi modernizării
vieţii sociale, în ansamblul ei.
Din aceiaşi analiza, au rezultat în acelaşi
timp, şi alte aspecte şi concluzii, dintre care
menţionăm:
- nu se fac referiri pozitive la adresa
personalităţilor româneşti, la contribuţia românilor
la realizarea patrimoniului cultural, la momentele,
atâtea câte au fost acestea, în care românii şi
maghiarii au fost împreună, au colaborat; nu sunt
făcute menţiuni la numeroasele şi îndelungatele
relaţii economice, sociale şi culturale ale secuilor
cu românii din Moldova, Muntenia şi Transilvania;
- când este vorba de istoria românilor, sunt
frecvent folosiţi termeni duri precum: „trecut istoric
inventat”, „invazia armatei române din august
1916”, „soldaţi români opincari, invadatori”,
„români asupritori”, „1 Decembrie zi de doliu
pentru maghiari”, „Transilvania făcută cadou, în
1920, unei ţări străine”, „România practică cea mai
sălbatică de deznaţionalizare din Europa”, „poliţişti
români asupritori”,
- sunt reluate teme precum: specificul şi
superioritatea „doctrinei transilvanismului”,
„românizarea forţată a Ţinutului Secuiesc, prin
100
construirea cazărmilor de jandarmi, a mănăstirilor
ortodoxe şi prin efectivele mari de poliţişti”;
„progromul de la Tg. Mureş”, „secuiul indigen -
românul colonizat”, „nerespectarea promisiunilor
făcute la Alba lulia”, „punerea la dispoziţia
românilor ardeleni a trenurile cu care au călătorit la
Alba lulia, în decembrie 1918”,
- este pusă în evidenţa diferenţa dintre
„naţiunea maghiară tolerantă”, „modelul
democraţiei care a existat în Ungaria” şi
„naţionalismul românesc extremist”; precum şi
aspectele referitoare la „cât de mult datorează
românii, pentru sprijinul acordat de maghiari, în
decursul istoriei”.
- este preamărită istoria glorioasă a secuilor,
ca argument pentru abordările nostalgice, şi cele cu
mesaj de autovictimizare şi revizioniste; se
pledează pentru reactualizarea organizării
administrative tradiţionale, pe scaune secuieşti, fără
a ţine cont că aceste structuri au corespuns unei
anumite perioade istorice, astăzi fiind perimate,
fapt dovedit prin desfiinţarea lor, din considerente
ce ţineau de modernizarea administraţiei, în anii
1785, 1849, şi definitiv în 1876; în timpul
dualismului austro-ungar;
- deşi în ultimii ani au apărut studii
demografice riguroase, care pun în evidenţă
dimensiunile procesului de maghiarizare a
populaţiei româneşti din fostele scaune secuieşti, în
ultimele două secole, în nici un articol nu este
tratată această temă;
- în nici un articol, nu se vorbeşte despre
politica intolerantă şi atrocităţile săvârşite faţă de
români, în perioada ocupaţiei hothyste, ce a urmat
Dictatului de la Viena din toamna anului 1940;
- în spaţiul public al celor două judeţe este
criticată prezenţa denumirilor unor evenimente şi
personalităţi ale istoriei şi culturii naţionale (Mihai
101
Viteazul, Avram lancu, 1 Decembrie 1918, 25
octombrie 1944 ş.a.);
- sunt criticate punctele de vedere ale unor
intelectuali maghiari, care nu corespund viziunii
redacţiilor publicaţilor respective; este prezentă şi
controversa maghiaro-secuiască, referitoare la
întâietatea stabilirii celor două „popoare” în
Transilvania;
- nu puţine sunt articolele cu mesaj
revizionist, şi mai grav, care îndeamnă făţiş la luptă
armată, la acţiuni violente pentru obţinerea
dezideratelor autonomiste.
Au fost observate şi câteva formulări
obiective, apropiate de perspectivele istoriografiei
româneşti precum; „la sfârşitul secolului XIX,
începutul secolului XX, tratamentul ungar faţă de
locuitorii români din Transilvania a fost represiv şi
uneori dur”, „Când pomenim de Tara Secuiască şi
Transilvania - nu Trianonul ni le-a luat!” ş.a.
La fel ca şi în perioada 2003-2005, lectura
articolelor, dovedeşte cu prisosinţă faptul că, nu ne
aflăm în faţa unor opinii izolate, exprimate public
de către câţiva intelectuali maghiari, care
beneficiază din plin de libertatea reală de exprimare
existentă în România de astăzi. Temele menţionate,
sunt prezente sistematic în mass-media locală în
limba maghiară din judeţele Covasna şi Harghita, şi
fac parte dintr-o serie de demersuri care urmăresc
formarea şi consolidarea, la nivelul mentalului
colectiv al populaţiei de etnie maghiară a unor
convingeri, potrivit cărora, acest spaţiul din inima
României trebuie să le aparţină, dar nu în înţelesul
actual, european al teoriei şi practicii politice, al
toleranţei şi coabitării în spaţii multietnice şi
pluriconfesionale, ci a unor cutume şi practici
medievale, anacronice.
In concluzie, apreciem faptul că articolele
prezentate vorbesc convingător despre conţinutul şi
102
mesajul lor, alte comentarii fiind de prisos. Este
păcat însă, că aceste materiale cât şi altele cu
acelaşi conţinut apărute în celelalte publicaţii de
limbă maghiară din România şi din alte ţări, sunt
foarte puţin sau deloc cunoscute, atât de către
specialiştii români, cât şi de publicul larg din
România şi nu numai, cu toate consecinţele ce
decurg de aiciide la lipsa unor replici, din
perspectivă românească, la raportarea oamenilor
politici, liderilor societăţii civile şi a formatorilor
de opinie la problematica specifică şi complexă din
sud-estul Transilvaniei.

Note:
1. loan Lăcătuşu, Românii în mass-media maghiară
din Harghita şi Covasna, Editura Eurocarpatica,
Sf. Gheorghe, 2006
2. loan Lăcătuşu, Op.cit. p. 15
3. Ibidem, pp.
4. Kustăn Magyari Attila, Noi morminte dacice
descoperite la Olteni / Nu sunt dovezi ale
continuităţii, în „Szekely Hirmondo”, nr. 26, 06-
12.07.2007
5. Szekeres Attila, Dacii în Trei Scaune - fără
urmaşi, în „Hăromszek”, nr. 5292, 02.02.2008
6. Vary O. Peter, Mituri şi realitate, în „Hăromszek”,
nr. 5316, 03.03.2008
7. Kâdâr Gyula, Despre învăţământul maghiar din
Moldova, în „Szekely Hirmondo”, nr. 28, 20-
26.07.2007
8. Wass Albert, Transilvania, forţă inexprimabilă, în
„Hăromszek”, nr. 5272, 10.01.2008
9. Despre originea şi stabilirea secuilor / Bethlen
Gâbor pentru o suportare mai dreaptă a
obligaţiilor publice, în „Hăromszek”, nr. 5178,
15.09.2007

103
10. Kâdâr Gyula, 1 decembrie şi autodeterminarea, în
„Hâromszek”, nr. 5545, 29.11.2008
11. Kâdâr Gyula, Tradiţia transilvăneană a
autodeterminării, în „Hâromszâk”, nr. 5494,
01.10.2008
12. Rdzsa Flores Eduardo: Şi a venit timpul războiului
- Război pentru Transilvania - Partea a Il-a -
Fond istoric, în „Europai-Ido”, nr. 13, iunie 2006
13. Fiilop D. Denes, Naţiunea care trăieşte în capcana
iluziilor, în „Szekely Ujsâg”, nr. 35, 03-09.09.2009
14. Kâdâr Gyula, Toleranţă faţă de utilizarea limbii
materne, în „Szekely Hi'rmondo”, nr. 31, 10-
16.08.2007
15. Roman Gyozo, Se tem de autonomie, în „Szekely
Hirmondo”, nr. 37, 18-24.09.2009
16. Santha Attila, Gojdu şi ungurul prostănac, în
„Szekely Hirmondo”, nr. 10, 17-23.03.2006
17. Egyed Akos, Despre originea şi stabilirea
secuilor, în „Hâromszek”, nr. 5292, 02.02.2008
18. A V-a ediţie a Conferinţei Ştiinţifice din Bazinul
Baraolt / Viaţa spirituală a maghiarimii
transilvănene, în perioada interbelică, în
„Erdovidek”, nr. 3, 25-31.01.2008
19. Conferinţă la Budapesta despre eparhia de la Alba
lulia, care a împlinit o mie de ani, în
„Hâromszek”, nr. 5632, 19.03.2009
20. Kâdâr Istvân, Din membri de colhoz - din nou la
soarta de jeleri. Sau mai degrabă într-o Ungarie a
grădinilor!, în „Hâromszek”, nr. 4829, 24.07.2006
21. Kâdâr Gyula, Mesajul istoriei Transilvaniei, în
„Szekely Hirmondo”, nr. 29, 24-30.07.2009
22. Kâdâr Gyula, Unde este patria secuiului!, m
„Szekely Hirmondo”, nr. 41, 19-25.10.2007
23. Kolumbân Sândor, Quo vadis, Siculus?, in
„Europai-Ido”, nr. 23, noiembrie 2007
24. Sylvester Lajos, Din Covasna până la
Universitatea „Yale” / Dr. Havadtoy Sândor în
slujba maghiarimii (V), în „Hâromszek”, nr. 5509,
18.10.2008
25. Bedo Zoltân - Baraolt, încă o şansa, in
„Hâromszek”, nr. 5231, 16.11.2007

104
26. Kâdâr Gyula, Cine să sărbătorească de 1
decembrie?, în „Szekely Hirmondo”, nr. 48, 07-
13.12.2007
27. Beder Tibor, Să mergem la Alba lulia să
sărbătorim?, în „Hâromszek”, nr. 5265,
29.12.2007
28. Csutak Istvân, Pământul Secuiesc - pământul
scaunelor?/ De unde până unde ţine Pământul
Secuiesc?, în „Hâromszek”, nr. 5270, 08.01.2008
29. Roman Gyozo, Naţionalismul disimulat, în
„Szekely Hirmondo”, nr. 23, 12-18.06.2009
30. Ferencz Csaba, Farmecul nemilos al asimilării, în
„Hâromszek”, nr. 5434, 23.07.2008
31. Egyed Akos, Despre originea şi stabilirea
secuilor, în „Hâromszek”, nr. 5112, 30.06.2007
32. Kolumbân Sândor, Are vreun efect cuvântul care
strigă?! Deşteaptă-te, Naţiune Maghiară-
Secuiascăl, în „Europai-ldo”, nr. 16, august 2007
33. Bedo Zoitân, Pământul nostru natal, în „Europai-
ldo”, nr. 9, aprilie 2008
34. Bedo Zoitân, Cu capul sus, cu spatele drept, în
„Hâromszek”, nr. 5419, 05.07.2008
35. Farcadi Botond, Festivitate comemorativă cu
ocazia împlinirii a 160 de ani de la luptele de la
Nyergesteto / Pământul Secuiesc este al acelora
care cred în el, în „Hâromszek”, nr. 5743,
03.08.2009
36. Egyed Akos, Situaţie gravă în Transilvania /
începuturile războiului civil, în „Hâromszek”, nr.
5026, 17.03.2007
37. Egyed Akos, Despre originea şi stabilirea
secuilor, în „Hâromszek”, nr. 5298, 09.02.2008
38. Kâdâr Gyula, Pământul Secuiesc şi CaracaU, în
„Szekely Hirmondo”, nr. 33, 24-30.08.2007
39. însemnările lui Palffy Endre, preot reformat din
Topliţa despre prima invazie a românilor, în
august 1916, în „Europai-ldo”, nr. 25, decembrie
2006
40. însemnările lui Palffy Endre, preot reformat din
Topliţa despre prima invazie a românilor, în
august 1916, în „Europai-ldo”, nr. 1, ianuarie 2007

105
41. în urmă cu 90 de ani, la Alba lulia s-a hotărât
unirea Transilvaniei cu România / La 1 Decembrie
vom sărbători împreună'!, în „Szekely Hirmondo”,
nr. 47, 28.11-04.12.2008
42. 90 de ani de la înfiinţarea Diviziei secuieşti şi a
CNS şi de la apariţia ideii republicii independente
/ NOIEMBRIE 1918-2008, în „Europai-Ido”, nr.
25, decembrie 2008
43. Kâdâr Gyula, „Decizii de pace drepte’’ şi
autonomia secuiască, în „Hâromszek”, nr. 5613,
25.02.2009
44. Kolumbân Sândor, Ce să sărbătoresc? / Revolta
bătrânului secui, în „Europai-Ido”, nr. 24,
noiembrie 2007
45. România şi-a trădat aliaţii de 6 ori în 60 de ani, în
„Europai-Ido”, nr. 8, aprilie 2009
46. Csiby Kâroly, Totul înapoi! Sau: Ungaria trebuie
salvată (dar mai întâi Pământul Secuiesc), în
„Europai-Ido”, nr. 3, februarie 2006
47. Csiby Kâroly, Totul înapoi VI - Sau Ungaria
trebuie salvată (dar mai întâi Pământul Secuiesc),
în „Europai-Ido”, nr. 4, februarie 2006
48. Csiby Kâroly, Când va fi învierea secuiască? (II) /
Sau: Ungaria trebuie salvată (dar mai întâi
Pământul Secuiesc), în „Europai-Ido”, nr. 8,
aprilie 2006
49. Sylvester Lajos, Despăgubire pentru Trianon:
autonomia, în „Hâromszek”, nr. 4786, 03.06.2006
50. Farkas Reka, Remedierea Trianonului: autonomia,
în „Hâromszek”, nr. 4787, 05.06.2006
51. Kâdâr Gyula, Pământ Secuiesc a fost şi va fi!, în
„Szekely Hirmondo”, nr. 40, 12-18.10.2007
52. Albert Egon, Teritoriul este divizibil, naţiunea nu,
în „Erdovidek”, nr. 22, 06-12.06.2008
53. Sylvester Lajos, Reîncarnarea Trianonului, în
„Hâromszek”, nr. 5693, 04.06.2009
54. Serviciul de presă al MVSZ, Petiţia Uniunii
Mondiale a Maghiarilor (MVSZ), pentru
revizuirea dictatelor de la Trianon şi Paris, în
„Europai-Ido”, nr. 13, iunie 2009

106
 55. Sylvester Lajos, întâmplări din negura istoriei, în
„Hâromszek”, nr. 5098, 14.06.2007
56. Beke Gyorgy, Schimbare de destin în Transilvania
în 1944 / Iluzia graniţelor „transparente", în
„Hâromszek”, nr. 4693, 09.02.2006
57. Beke Gyorgy, Schimbare de destin în Transilvania
în 1944 / Iluzia graniţelor „transparente", în
„Hâromszek”, nr. 4699, 16.02.2006
58. Beke Gyorgy, Schimbare de destin în Transilvania
în 1944 / Iluzia graniţelor „transparente", în
„Hâromszek”, nr. 4711, 02.03.2006
59. Bogdan Lâszlo, Parte de ţară ratată, în
„Hâromszek”, nr. 5232, 17.11.2007
60. Gazda Zoltân, Stalin, părintele regiunii Autonome
Maghiare / Numărul 100 al publicaţiei
„Szekelyfbld", în „Szekely Hirmondo”, nr. 3,
27.01-02.02.2006
61. Condamnaţii din ’56 trebuie reabilitaţi, în
„Hâromszek”, nr. 5211, 24.10.2007
62. Dr. Pal Antal Sândor - istoric, B. Kovăcs Andrăs:
Pământ Secuiesc sfârtecat, în „Hâromszek”, nr.
4816, 08.07.2006
63. Cu ochi elveţieni despre Pământul Secuiesc, în
„Hâromszek”, nr. 5751, 12.08.2009
1 64. Kustân M. Attila, Vă temeţi de românizarea
judeţului Trei Scaune?, „Szekely Hirmondo”, nr.
19, 15-21.05.2009
65. Bayer Zsolt, Moralişti şi farisei. Câteva cuvinte
către prietenii mei de acasă, din Transilvania, şi
de acasă, din Ungaria, în „Polgari Elet”, nr. 47,
23-29.11.2007
66. Fiilop D. Denes, Colonizarea românilor în
Ţinuturile Secuieşti? Timp de 18 ani, UDMR nu a
fost preocupat de aceste probleme arzătoare, în
„Polgari Elet”, nr. 20, 23-29.05.2008
67. Borbely Lâszlo, Cruci în Carpaţi, în „Hargita
Nepe”, nr. 49,01.03.2006
68. Marko Bela, Responsabili iresponsabili (Politica
maghiară din Ardeal la răscruce), în „Hargita
Nepe”, nr. 274, 22.11.2007

107
69. Csiby Kâroly, Totul înapoi IV Sau: Ungaria
trebuie salvată (dar mai întâi Pământul Secuiesc),
în „Europai-Ido”, nr. 2, ianuarie 2006
70. Kâdâr Gyula, împreună pentru autonomia
secuiască, în „Hâromszek”, nr. 5786, 22.09.2009
71. Sylvester Lajos, Un nou volum semnat de Egyed
Akos / Pământul Secuiesc, adăpost transformat în
patrie, în „Hâromszek”, nr. 5002, 17.02.2007
72. Ce ne învaţă pe noi exemplul de la Lutiţal,
„Nepujsag” (Mureş), nr. 242, 17.10.2006
73. Pagini din presa maghiară din judeţele Covasna şi
Harghita, referitoare la Biserica ortodoxă din
Arcul Intracarpatic, Problematica romano-
catolicilor din Moldova în presa de limbă
maghiară din Judeţele Covasna şi Harghita, de
loan Lăcătuşu, în „Acta Bacoviensia”, Bacău, Nr.
4 / 2009

108
 Pagini din presa maghiară din judeţele
Covasna şi Harghita, referitoare la
Biserica ortodoxă din Arcul
Intracarpatic

Deşi în toţi anii, de la înfiinţarea Episcopiei

Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, noua Eparhiei şi
Intâistătătorul ei Preasfmţitul loan Selejan, au
constituit factori de pace interetnică şi
interconfesională, unii formatori de opinie din
rândul presei de limbă maghiară din cele două
judeţe semnează articole care nu au nimic comun
cu realitatea, promovând cunoscuta concepţie
maghiară de stăpânitori ai Transilvaniei, precum şi
intoleranţa faţă de Biserica Ortodoxă, în calitatea
de ei de apărătoare a identităţii româneşti. Din
noianul articolelor apărute în principalele publicaţii
de limbă maghiară, din judeţele Covasna şi
Harghita, în perioada 1994-2009, redăm selectiv
câteva extrase, fără a comenta conţinutul şi mesajul
lor.
Una din temele predilecte ale unor ziarişti
din presa de limbă maghiară din judeţele Covasna
şi Harghita şi nu numai, o constituie „expansiunea
ortodoxiei în Transilvania”, respectiv „expansiunea
violentă a Ortodoxiei pe Pământul secuiesc”,
„cucerirea Pământului secuiesc, prin extinderea
bisericilor având „cupole sub formă de ceapă”.
Biserica Ortodoxă fiind considerată „cel mai
periculos duşman al intereselor maghiare”.1
încă de la înfiinţarea sa. Episcopia
Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei, s-a „bucurat” de
atenţia „binevoitoare” a liderilor maghiari din zonă.
Astfel, în declaraţia acestora, din septembrie 1994,
109
se spune: „înscăunarea episcopului român a fost o
demonstraţie de forţă, împotriva maghiarimii
locale”, „o demonstraţie arogantă”, menţionându-se
„brutalitatea cu care Puterea ne-a impus
sărbătoarea... nesolicitând aprobarea, abuzând în
mod arţăgos de puterea pe care au primit-o
temporar”, precum şi faptul că „ organizatorii ar fi
trebuit să solicite cu smerenie îngăduinţa de la
gazde”.2
Tema a constituit şi subiectul filmului
Expansiunea violentă a Ortodoxiei pe Pământul
Secuiesc, prin extinderea bisericilor având „ cupole
sub formă de ceapă', realizat în anul 2000, de
postul Duna TV din Budapesta, care a susţinut
această „teorie”, acompaniat printre alţii de
pastorul Lăszlo Tokes, Kolomban Găbor, Szăsz
Jeno, Csăki Zoltân ş.a în acest cadru, episcopul
Lăszlo Tokes menţiona că „în România, în Ardeal
mai persistă în mare măsură periclitarea
maghiarimii, procesele pieirii în urma Trianonlui
nu s-au încheiat, nu au încetinit, acestea doar au
luat o altă formă. La rândul său, ziaristul Csăki
Zoltăn, în filmul menţionat aprecia „...începând cu
anii 90, pământul secuiesc, de la Valea Ghimeşului
până la Tg. Mureş a fost înconjurat cu biserici, case
de rugăciuni şi mănăstiri ortodoxe”. Viceprimarul
municipiului Miercurea-Ciuc, Papp Elod, a spus:
„Este evident că are loc o expansiune ortodoxă
care se manifestă cel mult prin obţinerea prin
diferite mijloace a imobilelor şi a terenurilor...
Suntem martorii unei expansiuni ortodoxe pe care
nu suntem capabili să o împiedicăm pe cale legală,
dar este bine de ştiut că nouă nu ne plac toate
acestea”. Fostul primar al municipiului Odorheiu
Secuiesc, Szăsz Jeno, afirma: „...Trebuie să
spunem că arhitectura ortodoxă nu se încadrează
deloc în viaţa Ardealului... Despre spiritul bisericii
Ortodoxe nu mi se cuvine să vorbesc eu, dar cred
110
că un pic este străin în această zonă... Sunt de
părere că ar fi un păcat foarte mare dacă nu am
încerca frânarea acestui proces (de extindere a
Bisericii Ortodoxe în „ Ţinutul secuiesc” - n.n.) sau
cel puţin nu am căuta căi de rezolvare”.3
Filmul documentar îşi propune să afle ce
efecte are expansiunea ortodoxă - al cărei obiectiv
este împresurarea Pământului Secuiesc - asupra
schimbării caracterului cultural al regiunii.
Redactorul nu-şi ascunde intenţia de a declara, de
a-i face pe intervievaţi să declare că colaborarea
dintre biserica ortodoxă şi statul român este una
dintre metodele menţinerii naţionalismului
românesc. Filmul lui Csaky merge pe urmele
expansiunii violente a ortodoxiei, din 1990 până în
prezent. Kolumban Găbor, reprezentant al
Consiliului Judeţean Harghita,consideră că
centrele spiritualităţii ortodoxe din Transilvania nu
se încadrează nici măcar din punct de vedere
arhitectural în peisajul transilvănean, şi cu atât mai
puţin în cultura transilvăneană. Gabriel Andreescu,
membru al Comitetului Helsinki din România,
consideră că expansiunea ortodoxiei pe Pământul
Secuiesc este un abuz din partea bisericii ortodoxe,
abuz care a devenit factor generator de conflicte
deoarece campania bisericii ortodoxe pentru
obţinerea puterii a trecut din sfera luptelor
parlamentare în cea a autoguvernărilor locale.
în film, falsa credinţă a episcopului loan -
deţinătorul celei mai înalte funcţii la Episcopia
Ortodoxă Covasna-Harghita, înfiinţată cu doar
câţiva ani în urmă - explică expansiunea violentă a
ortodoxiei ca misionarism, vine în contradicţie cu
convingerea primarului din Odorheiu Secuiesc care
susţine că, în ultimii 11 ani, în clipele dinaintea
schimbării guvernelor, imobilele ridicate de
comunitatea din zonă au ajuns, sub formă de cadou,
în proprietatea bisericii ortodoxe. Secuii să
111
 sporească numeric - a afirmat istoricul local
Vofkori Lâszlo, care a prezentat, în baza unor date
demografice, una din posibilităţile dăinuirii
Pământului Secuiesc”.4
în spiritul adevărului, ocolit de publicaţia
amintită, răspunsul P.S. loan, faţă de aşa zisa
„expansiunea violentă a ortodoxiei” în „Ţinutul
Secuiesc”, a fost următorul: „Episcopia Ortodoxă
de Covasna şi Harghita a fost înfiinţată în 1994. A
fost una din primele episcopii înfiinţate după 1989.
în timpul regimului comunist au fost desfiinţate
foarte multe episcopii din ţara noastră, prin acest
mod căutându-se distrugerea totală a spiritualităţii
creştine şi accentuarea ideologiei comuniste. însă
comuniştii s-au înşelat, nu au tras concluziile
istoriei, ba mai mult, nu au învăţat din istorie. Era
de ştiut că odată cu trecerea timpului, toate
regimurile şi societăţile se vor destrăma. Tot ce se
realizează din voinţa politică sau umană are un
sfârşit. In acest context Sinodul Sfânt al Bisericii
Ortodoxe a atras atenţia asupra faptului că în
această zonă ar fi utilă înfiinţarea unei episcopii,
care să aibă şi probleme speciale. Fiind minoritari
în această zonă, ar fi trebuit şi trebuie ca această
episcopie să primească cu ceva mai mult de la
Patriarhia României (...). De când am venit noi
aici am construit biserici şi mănăstiri, dar în
acelaşi timp mai multe biserici au fost doar
restaurate, respectiv 20 la număr. Este vorba de
acele biserici care după Dictatul de la Viena, când
o parte din Ardeal a fost luată, au fost distruse
parţial sau în totalitate.”5
Filmul a fost prezentat şi comentat, cu
diferite prilejuri, printre care şi în faţa cursanţilor
„Universităţii Libere Maghiare Protestante din
Europa”, la Ilieni, jud. Covasna, în vara anului
2001, aşa cum rezultă şi dintr-un articol publicat de
cotidianul „Hăromszek”. „Csaky Zoltăn,
112
 redactorul-şef al emisiunii Heti Hirmondo a
postului de televiziune Duna, şi-a prezentat filmul
despre expansiunea ortodoxă, realizat împreună cu
operatorul Marossy Geza, într-unul din mediile cele
mai receptive la această temă, şi anume, în cadrul
consfătuirii de la Ilieni a Universităţii » Libere
Maghiare Protestante din Europa.
Filmul realizat de Duna TV a fost proiectat,
joi 29 noiembrie 2001, şi la casa Culturală
municipală din Sf. Gheorghe. „Cea mai puternică
sursă a naţionalismului românesc este expansiunea
Bisericii Ortodoxe pe pământul secuiesc - a citat
Csaky Zoltân, reporter la Duna TV, redactorul şef
al rubricii Ştiri Săptămânale, cu această ocazie,
cuvintele politologului Gabriel Andreescu din
Bucureşti. ...în film apar şi câteva secvenţe despre
venirea primilor păstori români din zona Moldovei
şi partea de jos a ţării, prin secolul XV-XVI, care
şi-au format mici grupuri în Ardeal, după care şi-au
ridicat biserici. Cu acest prilej Lanyi Szabolcs,
decanul Universităţii „Sapientia" a declarat că
lansarea casetei nu a fost făcută întâmplător (...)
1 „educând atâţia tineri maghiari, viitorul va fi al
nostru”. La terminarea filmului, publicul prezent în
sală s-a manifestat cu vehemenţă, cerând
organizarea de manifestaţii, greve şi acţiuni de
protest pentru a „opri ofensiva ortodoxă”.
(Hăromszek, 29 noiembrie 2001).
Pentru modul de percepţie a prezenţei
aşezămintelor Bisericii Ortodoxe în spaţiul public
din Transilvania, în general, şi în Arcul
Intracarpatic în special, reproducem câteva articole
edificatoare. Un astfel de articol a apărut în
cotidianul „Hăromszek”, din Sf. Gheorghe, sub
semnătura ziaristului de B. Kovâcs Andrăs: „Pe
porţiunea de drum dintre Braşov şi Sf Gheorghe,
călătorii se întreabă deseori ce anume străluceşte
sus, la marginea pădurii. Cupolele celor două
113
turnuri şi acoperişul bisericii în stil bizantin lucesc
orbitor, ca şi când ar dori într-adevăr să transmită
lumii, îndeosebi populaţiei din curbura munţilor,
un mesaj.
In Transilvania, vârsta mănăstirilor,
instituţiilor ordinelor călugăreşti, se măsoară de
obicei în secole - o mare excepţie constituind-o
instituţiile de acest gen ale bisericii ortodoxe. Cel
care parcurge această provincie cu autoturismul,
de la noi până la Satu Mare, rămâne uimit văzând
câte biserici, catedrale, chiar mănăstiri ortodoxe se
construiesc. Multe dintre acestea sunt pur şi simplu
nişte complexe uriaşe, ca de exemplu cel din Recea.
Am citit într-o schiţă istorică scrisă de Jako
Zsigmond că cea mai importantă schimbare din
acest secol a istoriei Transilvaniei este câştigarea
de teren - în zonă - de către biserica ortodoxă. In
ceea ce priveşte construcţiile, anul 1989 a fost
parcă un semnal pentru biserica ortodoxă în
vederea consfinţirii transformării demografice de
mari proporţii, realizată de acest secol în
societatea transilvăneană, respectiv a noii
constelaţii a etniilor în scădere / în creştere din
punctul de vedere al numărului membrilor,
imigrante/emigrante. S-au unit forţe mari, biserica
de stat se bucură de încrederea şi sprijinul total din
partea bugetului - aşa cum, nu odată, a atenţionat
presa. Astfel, s-a întâmplat că stilul arhitectural de
orientare estică a înaintat până la graniţa ungară.
In pofida acoperişului strălucitor,
mănăstirea de la Mărcuş este o soră mai modestă a
celor amintite mai sus. Are 4-5 călugăriţe şi 2 popi.
Mănăstirea construită la graniţa lingvistică
reprezintă o modificare - ce nu trebuie subestimată
- a ceea ce a existat aici anterior. Am spus că este
o mănăstire modestă însă clădirea modernă cu
etaj, numeroasele încăperi şi biserica de alături o
fac să fie un loc de pelerinaj. Clădirea a fost
114
 construită în 4-5 ani şi a costat probabil extrem de
mult. Deşi în sat se vorbea şi de donaţii, miliardele
de lei nu le putea da decât statul. De pe deal se
vede o panoramă minunată. Te pune pe gânduri
faptul că zona şi etnia care se văd de acolo .se
consacră unui alt rit.
In Transilvania, vârsta mănăstirilor se
măsoară în secole. Pe clopotul din grădina
mănăstirii din Mărcuş scrie turnat în 1995 de
cutare SRL din Braşov. Mănăstirile îşi au
rădăcinile în trecut. Cele care nu au acest trecut au
fost construite pentru secolele viitoare. In acest
context trebuie ridicate şi problemele obiectivelor
strategice ale bisericii.
P.S. Valea Mare este de asemenea locul
unei astfel de construcţii. Din judeţul Harghita ne
parvin ştiri asemănătoare. La adunarea generală
anuală a noii episcopii ortodoxe, s-a arătat că în
cele două judeţe se lucrează în total pe 100 de
şantiere, renovând clădiri bisericeşti vechi sau
construind altele noi. ”6
Pe aceiaşi linie, şi cu aceiaşi viziune despre
raportul Statul Român - Biserica ortodoxă, scrie şi
ziaristul Sylvester Lajos, în acelaşi cotidian
„Hăromszek”: „Peste tot în ţară, dar mai ales în
Ardeal, se înmulţesc bisericile ortodoxe cu cupole
strălucitoare. Ortodoxia expansivă se lipeşte şi de
construcţiile civile precum tencuiala. Aflate în
stare de semidispariţie, semnele stilistice ale
arhitecturii şi vieţii culturale occidentale se surpă
ca tencuiala de pe bisericile romano-catolice,
reformate, evanghelice, unitariene sau greco-
catolice neretrocedate, ca de pe sinagogile din
localităţile depopulate. Este vorba despre un
cuceritor al Ardealului în adevăratul sens al
cuvântului, despre validarea conceptului de stat
naţional care l-a luat în braţe. Biserica ortodoxă
funcţionează şi acţionează ca religie de stat, ca
115
principal instrument al îndepărtării celorlalte
confesiuni şi, odată cu acestea, al îndepărtării
celorlalte etnii. în legătură cu acest lucru trebuie
să ne îndreptăm atenţia asupra faptului că stările
de dinainte de 89, cele din timpul domniei naţional-
comuniste a lui Iliescu, dar şi în cavalcada politică
actuală, nu numai că există în continuare, nu
numai că schimbă vizibil ateismul faţă de ortodoxia
regimului Ceauşescu prin a-şiface deseori cruce şi
prin ridicări de biserici, ci s-au şi transformat în
piloni de bază ai expansiunii ortodoxismului.
Şi, ca să nu vorbim în vânt, să analizăm
fenomenele acute care acum nu semnalează doar
simptomatologia, ci direcţia politică. Geniul din
Carpaţi a rezolvat problema prin masive colonizări
cu regăţeni şi prin mânarea la oraş a populaţiei
din zonele de munte ale Ardealului. Culmea acestui
lucru a constituit-o vinderea populaţiei de altă
etnie şi religie, a saşilor şi şvabilor, precum şi
alungarea maghiarimii. Însemnarea nu este gravă,
deoarece în cazul celor din urmă reţinerea lor
exemplară cu sârmă ghimpată la graniţă, cu
implicarea înarmată a grănicerilor, cu bătăi
bestiale, a consolidat în oameni lipsa de
perspectivă, a stârnit în ei dorinţa de a se stabili cu
orice preţ în străinătate. Si, dacă mai adăugăm la
toate acestea, distrugerea spirituală, forţarea
nimicirii valorilor cetăţeneşti, se conturează un
întreg tablou paralizant.
Şi, faţă de acestea, care este noutatea
voinţei politice actuale? Din bugetul de stat se
alocă sume - nu lipsite de importanţă - sprijinirii
bisericilor ortodoxe din secuime. în regulă. Dar cât
de democratică este dreptatea statului care uită,
spre exemplu, să sprijine în mod asemănător viaţa
religioasă a maghiarimii care trăieşte disparat,
viaţa religioasă a saşilor?

116
 Pilonaşii de susţinere ai acestui viaduct
religios de mare întindere şi de mare deschidere
sunt cam cât problema Casei cu Arcade din Sf
Gheorghe, a cazarmării jandarmilor din zonă.
Acest lucru nu are ca scop doar schimbarea
stărilor etnice, ci - fiţi atenţi - şi îmbunătăţirea
proporţiei de revenire a banilor din visterie
absorbiţi din Ardeal.
Dar, pentru schimbarea hărţii etnice,
religioase a Ardealului există şi instrumente mai
fine. Colegul nostru, B. Kovăcs Andrăs, nu de mult
a examinat, pe un eşantion reprezentativ, evoluţia
limbii şi a religiei la descendenţii proveniţi din
familii mixte. Potrivit evaluărilor lui, în cadrul
familiei, în special religia este cea care se
păstrează, ca o compensaţie... în toiul desenării
curcubeului integrării în U.E., Ardealul s-a
transformat, din păcate, într-un ciolan etnic şi
religios. Ajungerea la ciolan, însă, nu se poate face
doar cu sabia sau cu barda. ”7
In pofida evidenţelor şi a adevărului istoric,
publicistul Magyari Lajos, abordează problema
'„Asedierea Pământului Secuiesc”, ca pe un obiectiv
constant al Statului Român, de la 1 Decembrie
1918, până astăzi; „Asedierea Pământului Secuiesc
continuă încă din anul 1918 şi mai cu seamă după
dictatul de pace de la Trianon. Promisiunile
referitoare la statutul populaţiei de pe Pământul
Secuiesc, făcute la adunarea naţională a
românilor, de la Alba lulia, au rămas numai pe
hârtie şi doar noi, cei în cauză le mai invocăm,
cerând iar şi iar dreptul la autodeterminare,
utilizarea liberă a limbii, guvernare prin
intermediul liderilor şi a organelor alese din
rândul minoritarilor.
Aceste drepturi sunt stipulate, de altfel, în
clauze vizând minorităţile şi în acorduri inter­
naţionale încheiate după tratatul de pace, însă
117
puterii de la Bucureşti nici prin gând nu i-a trecut
să le ia în serios, în timp ce marii occidentali care
au încheiat pacea nu au avut niciodată timp să îi
ceară socoteală. Aşa a fost posibilă declanşarea
asedierii Pământului Secuiesc, care a lăsat pradă
dorinţei de colonizare una din cele mai intacte
regiuni maghiare ale teritoriului lingvistic al
maghiarimii. Au fost confiscate bunuri particulare
ale secuilor, a fost românizat întregul sistem de
învăţământ de stat, maghiarimea şi limba
maghiară au fost exilate din administraţia publică,
judeţele secuieşti au fost ciuntite în repetate
rânduri, asimilarea s-a derulat sub diferite forme:
construirea - fără măsură - de biserici ortodoxe în
aşezări pur maghiare; retragerea în sânul
ortodoxiei, a unor familii - considerate a fi de
origine română - de pe Pământul Secuiesc;
aplicarea metodei de tip fascist a analizei numelor;
ridicarea la rang de teorii ştiinţifice a unor
scornite teorii privind originea.
Ce s-a întâmplat în era comunistă, ştim cu
toţii obiectivul era acelaşi, doar metodele erau
altele: colectivizarea, naţionalizarea unor supra­
feţe uriaşe de teren şi confiscarea în întregime a
pădurilor au distrus bazele istorice, tradiţionale
ale existenţei secuimii. Industrializarea din timpul
lui Ceauşescu a avut ca principal scop colonizarea
unor mase uriaşe de români pe Pământul Secuiesc.
Cea de-a treia asediere a Pământului Secuiesc a
început la Târgu Mureş. în Martie!
Pietrele de hotar pornite în 1990 sunt
evidente: Raportul Har-Cov, înfiinţarea episcopiei
ortodoxe de la Miercurea-Ciuc, căutarea, din nou,
a oaselor româneşti în cimitirele de pe Pământul
Secuiesc, construirea mănăstirii ortodoxe de la
Izvoru Mureşului şi conferinţele care se ţin acolo în
fiecare an, incidentele-Cserehat de la Odorheiu
Secuiesc, sabotarea procesului de retrocedare a
118
 terenurilor agricole şi a pădurilor, ciupirea, în
continuare, din suprafaţa judeţelor care mai
fuseseră cândva ciuntite, ocuparea poziţiilor-cheie
din domeniul economic şi cel financiar,
deplângerea comunităţilor româneşti maghiarizate,
calificarea drept acţiuni antistatale a tuturor
intenţiilor de autodeterminare. (întrebarea este pe
ce bani se fac toate acestea? Pe banii
contribuabililor, bineînţeles, inclusiv ai noştri!)
Mai sunt şi cazărmile de jandarmi...
Ca urmare, metodele şi ideologiile din
perioada interbelică apar acum din nou. Guvernul
român şi legislativul român aproape că au ajuns să
cheltuie mai mult timp şi energie pe asedierea
Pământului Secuiesc decât pe îmbunătăţirea
situaţiei generale din ţară. Din păcate, fumul de la
praful de puşcă irosit nu-i ustură la ochi şi pe cei
care nu sunt nici azi dispuşi să ia la cunoştinţă
faptul că autoderminarea este un element organic
şi eficient al drepturilor omului. Să nu se fiQ

maturizat încă Europa pentru aşa ceva? Nu. ’’

Deşi ponderea populaţiei maghiare, în
totalul populaţiei celor două judeţe, a rămas
aproximativ aceiaşi, în perioada 1920-2009, tema
„modificării caracterului etnic al Pământului
Secuiesc” este una din cele mai prezente în mass-
media de limbă maghiară din cele două judeţe.
Unul din cei mai aprigi susţinători ai temei
respective este profesorul Kădâr Gyula, din Sf.
Gheorghe, aşa după cum se poate observa şi din
următorul articol: „Din secolul XIII şi până în
prezent, pe Pământul Secuiesc au trăit, trăiesc
maghiari şi români. Pe teritoriul scaunelor istorice
- Trei Scaune, Ciuc, Odorhei şi Mureş - trăiesc în
prezent aproximativ 700.000-750.000 maghiari şi
aproximativ 100.000 români.
Trebuie să precizăm că avem de-a face cu o
românizare planificată, dirijată de la centru şi
119
 realizată prin colonizare, ale cărei rădăcini se
întind înapoi în timp până în perioada interbelică.
La vremea respectivă, acest proces se realizase
prin colonizarea de funcţionari publici, armată,
profesori şi învăţători, personal al instituţiilor
bisericeşti româneşti, apoi prin importarea, în
satele de lângă graniţa ungaro-română, de
agricultori români din vechiul Regat.
In anii comunismului am putut observa că
prin intermediul aşa-numitei industrializări
socialiste, a continuat retrasarea hărţii etnice a
Transilvaniei - sub semnul strategiei naţionale
româneşti. Paralel cu aceasta, în special în anii 80,
s-a accentuat colonizarea, în Regat, a
intelectualilor maghiari transilvăneni aflaţi la
început de carieră.
După 1989, cea mai clară serie de acţiuni
în scopul românizării, derulată de guvernele
române care s-au succedat, s-a desfăşurat, se
desfăşoară pe Pământul Secuiesc.
Pământul Secuiesc este ţara-mamă
interioară a comunităţii naţionale maghiare din
România. Ca urmare, modificarea caracterului
maghiar al acestei regiuni şi transformarea ei într-
o regiune cu populaţie mixtă se fac în dauna
întregii comunităţii naţionale maghiare din
România.
începând cu 1989, românizarea s-a făcut,
se face prin intermediul instituţiilor bisericeşti
româneşti ortodoxe şi greco-catolice şi prin
organele de represiune ale statului (armată,
jandarmerie, poliţie). Se ştie că la Sf. Gheorghe şi
Odorheiu Secuiesc, acest proces este caracterizat
de construirea cazărmilor-monstru, tocmai acum
când din cauza cerinţelor NATO, România trebuie
să-şi reducă efectivele armate, când în zone ale
ţării, locuite de români în grupuri compacte, se
desfiinţează însemnate unităţi militare.
120
 o altă formă a românizării planificate,
dirijate de la centru o reprezintă înfiinţarea pe
Pământul Secuiesc a instituţiilor bisericeşti
româneşti: acţiunea greco-catolică de la Cserehat,
episcopia ortodoxă de la Miercurea-Ciuc,
complexul mănăstiresc de la Izvoru Mureşului.
Trebuie să conştientizăm comunitatea noastră
naţională de faptul că acest proces de românizare
este în contradicţie cu seria de documente juridice
internaţionale enumerate printre legile de bază ale
României. ”9
Unele articole, aşa cum este cel apărut în
„Hâromszek”, în februarie 2000, încearcă
internaţionalizarea problemei „expansiunii
Ortodoxiei” în Arcul Intracarpatic: „In judeţele
Covasna şi Harghita, două regiuni transilvănene în
care minoritatea maghiară reprezintă un procent
de 75, respectiv 85% (însemnând aici majoritatea)
biserica ortodoxă s-a apucat febril să construiască
biserici... Se construiesc biserici ortodoxe în
aşezări locuite aproape în exclusivitate de
maghiari. Obiectivul final nu poate fi altceva decât
schimbarea procentelor etnice, lucru asupra căruia
au insistat mereu guvernele române în exerciţiu.
Premierul Orbân Viktor consideră că, în timp ce
relaţiile dintre cele două ţări sunt acum excelente,
construcţia de biserici în judeţele Covasna şi
Harghita sunt alarmante. Guvernul român şi
conducătorii bisericii ortodoxe neagă motivele
ascunse şi mai degrabă dau glas surprinderii
lor”.10
Tema este reluată constant, cu menţinerea
temerii aşezării în Ardeal a românilor de peste
Carpaţi: „Transilvania, mentalitatea ortodoxă de
tip Tanacu se transformă într-o politică de stat
agresivă. în ultimii 15 ani, au fost construite cel
puţin 2.000 de biserici ortodoxe, plus catedrale, în
mare parte din impozitele credincioşilor care
121
 aparţin altor confesiuni: Nu constituie o problemă
faptul că în Săncrai nu există credincioşi ortodocşi,
căci vor exista în cazul construirii unei biserici.
Vor fi aduşi din Vechiul regat preoţi, cantori, cu
familii şi cu rude, care vor considera că intră în
sarcina lor să decidă dacă secuii pot crea
microregiuni, pe pământul lor natal. (...)
Programul, români, treceţi Carpaţii a contribuit la
mărirea ţării”.11
Construirea de noi biserici parohiale şi
aşezăminte monahale, în localităţi din judeţele
Covasna şi Harghita, este atent monitorizată de
presa în limbă maghiară din cele două judeţe: „Din
datele oficiului patrimoniului cultural şi cultelor
din judeţul Covasna, în ultimii 15 ani, în Trei
Scaune a început construirea unui număr mai mare
de biserici ortodoxe decât cel al tuturor
confesiunilor istorice transilvănene. Problema
construirii bisericilor merită analizată periodic, cel
mai mare val al acestora a avut loc în anii de după
schimbarea regimului. în 1991, la Mărcuş a
început construirea unei mănăstiri ortodoxe... In
1993 a fost demarată construirea unei singure
biserici ortodoxe - la Târgu Secuiesc... în 1994 a
reînceput construirea bisericilor ortodoxe, la
Voineşti şi la Intorsura Buzăului... într-un mod
interesant, în următorii patru ani, în Trei Scaune a
început construirea doar a unor biserici ortodoxe,
în 1997 la Sita Buzăului, în 1998 la Valea Mare, în
1999 la Zagon, în 2000 tot la Valea Mare”.'2
„Nu ştiu a câta depăşire a planului cincinal
o înregistrează episcopia ortodoxă - remarcă cu
maliţiozitate ziaristul B. Kovâcs Andrăs - cert este
că extinzându-şi forţat cadrul modest, mănăstirea
din Valea Mare devine - mulţumită lucrărilor de
construcţie de amploare - mănăstire ortodoxă de
dimensiuni medii. Inelul de mănăstiri care
înconjoară satele secuieşti se îmbogăţeşte, în
122
 vecinătatea mănăstirii de la Mărcuşa, recent
construită şi ea, cu o nouă perlă - aflăm din presa
de limbă română. De la numai câţiva, numărul
călugărilor va creşte la 37, înălţându-se astfel un
nou bastion al credinţei, spre bucuria unora şi
supărarea altora - vesteşte presa. Stareţul
mănăstirii în construcţie trâmbiţează şi el,
adresând mulţumiri speciale pentru ajutorul
dobrogean datorită căruia a fost posibilă
construirea cetăţii de hotar. După cum se ştie, în
anii 90, Valea Mare a fost prima comună nouă din
judeţ care a primit aprobarea parlamentului pentru
a deveni independentă din punct de vedere
administrativ" .l
Nici construirea noii biserici ortodoxe, în
parohia Covasna Staţiune, nu a rămas fără ecoul
cuvenit, în presa locală de limbă maghiară:
„Episcopia ortodoxă a judeţelor Harghita şi
Covasna a adresat o cerere consiliului local
Covasna în vederea obţinerii autorizaţiei de
construcţie pentru ridicarea unei biserici de lemn
lângă Hotelul Montana. Consilierul local PSD,
loan Mugur Topolniţchi, a insistat ca cererea să fie
pusă pe ordinea de zi a următoarei şedinţe de
consiliu. Construirea celei de-a patra biserici
ortodoxe este un mai vechi vis al localnicilor
români care nu aparţin de Voineşti. Un localnic de
naţionalitate maghiară i-a vândut bisericii
ortodoxe, contra sumei de 900 milioane lei vechi,
terenul pe care îl moştenise şi care îi fusese
retrocedat în apropierea Hotelului Montana.
Biserica a împrejmuit terenul şi a amplasat acolo
trei cruci ortodoxe... Un ierarh al episcopiei
ortodoxe a judeţelor Harghita şi Covasna,
părintele loan, după cum ni s-a prezentat la
telefon, ne-a informat că la cererea turiştilor din
Covasna au pornit în căutarea unui teren în
apropierea hotelurilor, pe care să ridice o
123
biserică... Comisia de specialitate a stabilit că
potrivit proiectului de sistematizare a oraşului, pe
terenul pe care se doreşte a fi construită biserica
nu pot fi construite decât locuinţe. Cu toate
acestea, în ziua de 12 noiembrie, biserica ortodoxă
va depune, într-un cadru festiv, piatra de temelie a
bisericii în stil maramureşean care urmează să fie
construită lângă Hotelul Montana. ”14
O problemă mult dezbătută în presa locală a
fost şi cea privind atribuirea de către guvernul
Năstase a sediului Băncii Naţionale din Sf.
Gheorghe şi, revenirea asupra acestui act normativ,
printr-o hotărâre a guvernului Tăriceanu. Unul din
articolele pe această temă, poartă bineînţeles titlul
Expansiunea cupolelor sub formă de ceapă: „In
cadrul ultimei şedinţe de guvern, cabinetul Năstase
a donat Episcopiei ortodoxe de Harghita şi
Covasna fosta clădire a Băncii Naţionale din Sf.
Gheorghe, cedată Consiliului Judeţean în 2004 de
către guvern. Scandalul a izbucnit după apariţia
deciziei în Monitorul Oficial, doar atunci ieşind la
iveală faptul că, într-un mod perfid. Episcopia
ortodoxă a intrat în posesia unor noi averi
imobiliare imense atât în Târgu Mureş cât şi în alte
oraşe din Transilvania. Parlamentul nu ştia nimic
despre acest caz - a declarat deputatul Tamăs
Sândor - asemenea tranzacţii au loc cu aprobarea
donatorului, a solicitantului şi a proprietarului, dar
în acest caz, banca a predat clădirea Ministerului
Culturii şi Cultelor, condus de Răzvan Teodorescu,
iar acesta Episcopiei ortodoxe de Harghita şi
Covasna. Din păcate, legislativul nici măcar nu
trebuie să-şi dea acordul - a declarat deputatul.
Spre norocul lui, proprietarul anterior,
autoguvernarea judeţului Covasna, a aflat la timp
despre amintita hotărâre a guvernului - a afirmat
Demeter Jănos. In acest fel. Juriştii, în cadrul
termenului de 30 de zile, au depus o contestaţie la
124
cabinetul Tăriceanu în vederea revocării hotărârii
guvernamentale dezavantajoase pentru judeţ. Am
avut şi avem proiecte în ceea ce priveşte fosta
clădire a băncii - a declarat preşedintele
consiliului - în acel loc vrem să amenajăm o
galerie a artelor modeme şi tot în această clădire
ar avea sediul Institutul judeţean de cultură. ”15
S-au ftcut demersuri şi pentru a se reveni
asupra prevederilor legale, prin care personalul
neclerical din Episcopia Ortodoxă a Covasnei şi
Harghitei, ca urmare a intervenţiilor PS loan,
primeşte un important sprijin financiar pentru
asigurarea salariilor, de la bugetul central al
statului, demersuri care, din fericire, nu au avut
sorţi de izbândă: „ Ştim că după înfiinţare,
episcopia Harghita-Covasna a devenit, prin
intermediul a diferite hotărâri de guvern,
posesoarea unei averi de sute de miliarde de lei.
Episcopia năvăleşte în forţă în satele de pe
Pământul Secuiesc, construieşte, pentru cei câţiva
credincioşi ai săi, biserici grandioase în aşezări
pur maghiare, doreşte să ridice noi şi noi catedrale
la Sf. Gheorghe şi Miercurea-Ciuc, considerând
împotrivirea populaţiei locale drept o acţiune
îndreptată împotriva religiei şi a ortodoxismului. S-
a dorit declararea drept religie de stat, naţională a
bisericii ortodoxe - care a depăşit de mult
secularizarea în Europa - şi aducerea
credincioşilor minoritari într-o situaţie
defavorizată, lezându-se astfel adânc drepturile lor
şi încălcându-se în acelaşi timp libertatea
confesională. De la Trianon încoace, biserica
ortodoxă se bucură de sprijinul onorific al fiecărui
guvern care a existat. Hotărârea din decembrie
anul trecut a guvernului Isărescu este doar unul
din nenumăratele exemple. S-a dispus ca episcopia
ortodoxă Covasna-Harghita, cu doar 70.000-
80.000 credincioşi, să poată avea 250 de angajaţi
125
laici, ale căror salarii vor fi asigurate de la bugetul
de stat. Calculând la nivelul salariului minim pe
economie, se ajunge la suma de 185.500.000
lei/lună. Şi din impozitele noastre".16
Tema revine obsesiv şi în alte articole care
abordează problematica scăderii numărului
populaţiei maghiare; „Cealaltă faţă a medaliei este
aceea că scăderea numerică a maghiarilor din
părţile rupte de naţiune este tragică. Pe de-o parte,
ele se golesc. Pe de altă parte, această maghiarime
este absorbită de naţiunea majoritară. Numărul
căsătoriile mixte creşte. Ortodoxismul pătrunde, cu
strategia sa de politică naţională, şi în rândul
maghiarilor care trăiesc în bloc. Câţi preoţi
ortodocşi nu sunt plătiţi din impozitele noastre,
câte biserici ortodoxe nu se construiesc...?"11
în aceste condiţii, despre o abordare cu
obiectivate a problemelor interconfesionale din
Arcul Intracarpatic, cu greu se poate vorbi. Uneori,
sunt în schimb prezentate, probleme „spinoase”,
cum este cea a românilor maghiarizaţi. Iată un
exemplu în acest sens, în viziunea aceluiaşi B.
Kovăcs Andrâs; „Presa locală a dat de ştire că la
Lunca Mărcuşului s-a construit prima biserică
ortodoxă din localitate. Preotul fondator povestea
«am avut parte de o experienţă interesantă şi greu
de uitat, la Micfalău. Timp de cinci ani am predicat
acolo în limba maghiară. Credincioşii ortodocşi
din Micfalău cunosc doar limba maghiară iar în
condiţiile date nu aveam altă alternativă. Chiar
dacă unii m-au criticat şi condamnat, eu am
considerat că în felul acesta, oamenii aceia îşi pot
păstra credinţa ortodoxă şi nu trebuie să vă spun
cât de greu mi-a fost» (Cuvântul nou, 04.08.2006).
Cuvintele sincere expun o problemă palpitantă şi
mascată şi azi de prejudecăţi ideologice, cea a
populaţiei cu nume maghiare şi vorbitoare de
limbă maghiară, aparţinătoare confesiunii
126
ortodoxe şi integrate în societatea secuiască,
populaţie care odinioară număra zeci de mii de
etnici pe Pământul Secuiesc. Azi, numărul acesta a
scăzut, exclusivismul naţional ce a prins noi puteri
în secolul XX nepriindu-i dăinuirii identităţii
multiple.
Această categorie de populaţie include
totuşi mii de indivizi iar pe la sate, parohiile
ortodoxe au început noi acţiuni de convertire. Unde
se termină deservirea religioasă a acestei categorii
şi unde începe asimilarea care urmăreşte
deznaţionalizarea? Trebuie să spunem, spre lauda
sa, că preotul din exemplu de mai sus le-a predicat
în limba maghiară credincioşilor maghiari. El nu
poate fi acuzat de încercări de asimilare
lingvistică. Colegii săi de aici, la fel ca şi preoţii
catolici de pe Pământul Ceangăiesc de exemplu,
urmează însă cu totul alte principii”.
Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”
de la Izvoru Mureşului, ctitoria Preasfmţitului loan
Selejan, şi organizarea „sub streaşină” ei a
Universităţii de vară, a reuşit să înfurie pe
apărătorii „purităţii pământului secuiesc”, şi să
reverse valuri de intoleranţă, aşa cum procedează
publicistul Magyari Lajos, în articolul următor:
„Luni (16 august 2000 - n.n.), la Izvoru Mureşului,
în judeţul Harghita, a început seria de manifestări
din cadrul Universităţii de Vară, care va dura o
săptămână. Participă conferenţiari de seamă,
politicieni cu funcţii înalte: ministrul de Externe
Petre Roman, ministrul de Interne Constantin
Dudu lonescu, prefectul de Trei Scaune Gheorghe
Tatu şi episcopul ortodox de Harghita-Covasna
loan Selejan. Această universitate de vară se vrea
a fi opusul celei de la Balvanyos - Băile Tuşnad,
având ca participanţi înalţi demnitari dar omiţând
intelectuali cu adevărat însemnaţi şi excluzând
invitaţi maghiari.
127
 De ce se desfăşoară tocmai în judeţul
Harghita? Dacă domnilor respectivi le lipseşte
universitatea de vară, de ce nu o ţin în orăşelul
numit Vălenii de Munte din judeţul Prahova, unde,
în perioada interbelică, istoricul şi scriitorul
Nicolae lorga a creat un adevărat cult al
perfecţionării de vară, invitând la această
universitate liberă - horribile dictu! - şi maghiari?
Este vorba despre cu totul altceva. Punctul
culminant al jocurilor libere de vară de la Izvoru
Mureşului este inaugurarea şi sfinţirea unei
mănăstiri ortodoxe, un nou ghimpe, mai mult decât
atât, o lovitură de pumnal în corpul secuimii... Ştiu
ei ce fac! La o cucerire atât de dură, atât de
sălbatică pe Pământul Secuiesc nu s-au gândit nici
chiar în euforia de la Trianon! Atunci au construit
biserici ortodoxe din banii şi cu munca
comunităţilor secuieşti - iar acum, din bugetul de
stat. Această cale este mai scurtă. ”19
Bineînţeles că, personalitatea Preasfinţitului
loan Selejan, ocupă numeroase referiri în presa de
limbă maghiară din cele două judeţe, şi nu numai
de aici. Dacă la nivelul oamenilor de rând, pe care
Vlădica loan i-a ajutat de atâtea ori, fără deosebire
de naţionalitate sau confesiune, PS loan se bucură
de stima şi respectul cuvenit personalităţii Sfinţiei
Sale, constituind o binemeritată răsplată a faptelor
şi vorbelor caracteristice unui autentic păstor
sufletesc, la nivelul unor lideri de opinie din presa
de limbă maghiară, lucrurile stau cu totul altfel.
Este o încercare de aplicare a perceptului biblic
„Bate păstorul şi turma se va risipi”, o nefirească şi
nedreaptă cale de influenţare a cititorilor
publicaţiilor respective. Iată un exemplu din rândul
celor „moderate”: „In momentul de faţă, în judeţul
nostru există o personalitate română care este
cunoscută şi pe deasupra a avut şi rezultate vizibile
- aceasta este conducătorul Episcopiei Ortodoxe
128
 Harghita-Covasna. De numele dlui episcop loan
Selejan se leagă nu numai favorurile acordate
episcopiei ortodoxe, obţinerea imobilelor, dar a
fost prezent şi ca intermediar la acordul de anul
trecut dintre Miron Cozma - Radu Vasile, pactul
de pace de atunci a fost semnat de mulţi în
favoarea lui. Invârtindu-se în marea politică,
episcopul Selejan a suferit un singur eşec, bunul
său prieten. Radu Vasile, l-a păcălit şi pe el la
Bălan, din promisiunile făcute nu s-au realizat
aproape nimic”.20
Indiscutabil este faptul că, una din marile
cuceriri ale evenimentelor din decembrie 1989, o
reprezintă libertatea de opinie, libertate în numele
căreia, au fost exprimate public părerile prezentate.
Şi totuşi, în orice stat democratic, societatea
sancţionează îndemnurile la ură interetnică şi
interconfesională şi, nu permite manifestarea
publică şi proliferarea unor discursuri, care pot
aduce atingere gravă ordinei de drept şi convieţuirii
paşnice a locuitorilor săi. La noi, din păcate, nu se
întâmplă aşa. La Sf. Gheorghe, de ani de zile apare
o publicaţie bilunară intitulată ,£uropa Ido”
(Timpul Europei), care este campioana intoleranţei
şi antiromânismului. Din bogata producţie
editorială redăm doar o mostră grăitoare: „Fără
voi. Pământul Secuiesc ar fi un Paradis, un Rai!
înţelegeţi?! Timp de mai bine de un mileniu şi
jumătate. Pământul Secuiesc a existat şi fără voi,
fără dominaţie română şi va exista şi de acum
încolo. Secuii v-au ajutat în lupta împotriva
turcilor. Mai mult chiar, Mihai nu ar fi ajuns
niciodată în Transilvania dacă contradicţia dintre
Bathory şi secuime nu ar fi împins de partea lui
armata secuiască! Reţineţi acest lucru şi să-l
treceţi în manualele voastre de istorie, deoarece nu
este trecut!

129
 Posteritatea îşi va aminti cu scârbă de
aceşti 86 de ani trişti şi vor fi predaţi în viitoarele
şcoli de pe Pământul Secuiesc eliberate de sub
asuprirea românească drept un exemplu istoric
scârbos, înspăimântător. Vor fi amintiţi împreună
cu epidemiile de pestă şi de holeră de odinioară şi
se va menţiona - la capitolul deosebiri - doar atât
că a durat mai mult şi a fost mai distrugător.
In toate localităţile vom ieşi în stradă, să
vadă lumea că secuii-maghiari s-au mişcat. Vom
face acest lucru până când ne vom obţine
libertatea! Ne-am săturat de voi! Suntem sătui de
voi până-n gât!
Vrem un Pământ Secuiesc liber!!
înţelegeţi?!”21
Fără comentarii. încă o dovadă concludentă
despre faptul că „somnul raţiunii naşte monştri”.
Trebuie însă menţionat că, „tonul”
percepţiei negative a materialelor din presa
maghiară faţă de Biserica ortodoxă, îl dau liderii
politici şi civici maghiari, în frunte cu Marko Bela
şi epicopul Lăszlo Tokes. La şedinţa Consiliului
Reprezentanţilor Unionali ai UDMR-ului de la Tg.
Mureş, din 15 martie 2004, Marko Bela a declarat:
„Nu turla bisericii reformate se ceartă cu turla
bisericii catolice, ci edificiile ortodoxe, care se
înmulţesc ca ciupercile după ploaie, se înalţă
trufaşe peste amândouă. Cine nu înţelege asta, nu
înţelege nimic din ceea ce se întâmplă în
Transilvania...”. La rândul său, prezent la
Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, din vara
anului 2009, episcopul Lăszlo Tokes a afirmat: „Ar
trebui să le învingem graniţele neîncrederii şi să
privim minorităţile în spiritul Raportului
Tismăneanu, care recunoaşte maghiarii,
recunoaşte existenţa politicii colonizării în vederea
schimbării componenţei etnice în timpul
comunismului. Episcopul este de părere că, tocmai
130
 din această cauză, armata sau biserica ortodoxă nu
trebuie să continue colonizarea”. 22
Marea sărbătoare a creştinilor ortodocşi din
Harghita şi Covasna, prilejuită de ridicarea
Preasfinţitului loan Selejan la rangul de
Arhiepiscop onorific, un act solemn şi demn,
desfăşurat într-o atmosferă de autentică trăire
creştină, a fost prezentată în unele publicaţii de
limbă maghiară din zonă, din aceiaşi perspectivă
păguboasă a neadevărului şi intoleranţei, ca în
exemplu ce urmează: „La data de 23 august a.c. -
se spune în articolul intitulat Extindere rapidă a
ortodoxiei - la Miercurea-Ciuc, politicieni de înalt
rang l-au felicitat pe episcopul ortodox loan
Selejan, ce şi-a făcut un cuib în reşedinţa judeţului
Harghita, ba mai mult, în cadrul unui ceremonial
festiv, patriarhul Daniel l-a ridicat la rang de
arhiepiscop... Cât de importantă este românizarea
Ţinutului Secuiesc rezidă clar şi din faptul că la
sărbătorirea a 15 ani de la înfiinţarea Episcopiei
Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, pe lângă
premierul Emil Boc, au mai fost prezenţi şi
preşedintele senatului, Mircea Geoană, ministra
învăţământului, Ecaterina Andronescu,
europarlamentarul liberal, Norica Nicolai,
respectiv preşedintele Partidului România Mare,
Corneliu Vădim Tudor. In cadrul discursului său,
arhiepiscopul loan Selejan a menţionat că din 1994
- de când s-a înfiinţat la Miercurea-Ciuc Episcopia
Ortodoxă a Covasnei şi Harghitei -, şi până în
prezent, în cele două judeţe s-au construit 30 (!) de
noi biserici, 6 mănăstiri, 20 de parohii, două
capele pentru şcoli, una pentru spital şi una pentru
închisoare, respectiv s-au reabilitat 39 de biserici.
Dacă este să analizăm aceste cifre, atunci
constatăm clar cât de amplu este procesul de
românizare a judeţelor Harghita şi Covasna".~
îmbucurător este faptul că, această poziţiei publică,
131
este oarecum singulară, existând premisele ca un
astfel de discurs mediatic să fie din ce în ce mai
redus, spre binele tuturor creştinilor din aceste
binecuvântate meleaguri din Arcul Intracarpatic.

132
 Note:

1. Alin Câmpeanu, Episcopia Ortodoxă a Covăsitei şi

Harghitei agresată în declaraţiile şi acţiunile
liderilor UDMR, în „Angvstia”, nr. 6/2001, p. 325-
329
2. „Adevărul Harghitei”, „Cuvântul Nou”, ediţie
specială din 25 septembrie 1994
3. loan Lăcătuşu, Structuri etnice şi confesionale în
judeţele Covasna şi Harghita, Editura Universităţii
„Petru Maior”, Tg. Mureş, 2008, pp. 367-373
4. Fekete Reka, Filmul Televiziunii Duna la
Universitatea Liberă Protestantă, în „Hăromszek”,
nr. 3274/02.06.2001
5. loan Lăcătuşu, op.cit., p. 370
6. B. Kovâcs Andrăs, Construire de mănăstiri în Trei
Scaune, în Hăromszek”, nr. 2711, 29.07.1999
7. Sylvester Lajos, Ciolan..., în „Hăromszek”, nr.
2848, 08.01.2000
8. Magyari Lajos, Asedierea Pămăntuiui Secuiesc, în
„Hăromszek” nr. 3628, 06.08.2002
9. Kădăr Gyula, Modificarea caracterului etnic al
Pământului Secuiesc, în „Hăromszek”, nr. 3910,
^ 15.07.2003
10. Expansiune ortodoxă, în „Hăromszek”, nr. 2885,
22.02.2000
11. Zonda Attila, Cei de la mănăstirea Sfânta Treime,
' în „Hăromszek”, nr. 4504, 29.06.2005
12. Vary O. Peter, Extindere ortodoxă în Trei Scaune/
Au construit mai multe biserici decât celelalte
confesiuni, în „Hăromszek”, nr. 4426, 25.03.2005
13. B. Kovăcs Andrăs, Noi soldaţi ai credinţei, în
„Hăromszek”, nr. 4849, 16.08.2006
14. Bodor Jănos, Biserică nouă pentru preotul cel nou?,
în „Hăromszek”, nr. 4917, 03.11.2006
15. Expansiunea cupolelor sub formă de ceapă, în
„Hăromszek”, nr. 4394, 16.02.2005
16. Simo Erzsebet, Plătim impozite bisericii ortodoxe?,
în „Hăromszek”, nr. 2886, 23.02.2000

133
17. Sylvester Lajos, Noi migrări, în „Hâromszek”, nr.
2889, 26.02.2000
18. B. Kovâcs Andrâs, Secui ortodocşi, in
„Hâromszek”, nr. 4844, 10.08.2006
19. Magyari Lajos, Ce-l doare pe maghiar?
Cotropitori care se foiesc, în „Hâromszek”, nr.
3035, 17.08.2000
20. Szondy Zoltân, Unire sub semnul crucii?, in
„Hargita Nepe”, nr. 26, 02.02.2000
21. Kolumbân Sândor, îngrijorare românească
fennecătoare, în „Europai-Ido”, nr. 11, mai 2007
22. Arhiva Centrului European de Studii Covasna-
Harghita, Revista presei maghiare, anul 2004 şi
2009
23. Extindere rapidă a ortodoxiei, „Polgari Elet”,
Miercurea-Ciuc, nr. 34, 28.08-03.09.2009

134
 Problematica romano-catolicilor din
Moldova în presa de limbă maghiară din
judeţele Covasna şi Harghita

Nu reprezintă un secret pentru nimeni faptul

că, după decembrie 1989, interesul Budapestei, a
liderilor maghiari din aşa zisul „Ţinut Secuiesc” şi
a celor din „Diasporă” (prin acest termen
înţelegând, în accepţiunea maghiarilor din ţara
noastră, atât maghiarii din ţările din afara Ungariei,
cât şi cei din localităţile din România, aflate în
afara „Ţinutului Secuiesc”), pentru „salvarea de la
asimilare a ceangăilor din Moldova” a sporit
continuu. Problema recuperării şi păstrării
identităţii lingvistice şi culturale a ceangăilor
maghiari din Moldova a devenit una dintre
priorităţile naţionale ale maghiarimii din Ungaria,
România şi a celei de pretutindeni. în acest scop, s-
a elaborat o strategie pe termen scurt, mediu şi
lung, s-a creat cadrul instituţional guvernamental şi
neguvemamental adecvat, s-a declanşat o acţiune
de lobby - la nivel european şi mondial, s-a
declanşat o campanie de susţinere mediatică,
precum şi o amplă manifestare a solidarităţii
maghiare, toate acestea beneficiind de o puternică
susţinere financiară, din fonduri guvernamentale
budapestane şi din substanţiale sponsorizări.
Cât este de importantă problematica romano-
catolicilor din Moldova, pentru Ungaria şi pentru
ungurii din România, şi nu numai pentru aceştia, şi
care sunt principalele demersuri publice întreprinse
pentru realizarea obiectivelor propuse, rezultă din
presa maghiară din judeţele Covasna şi Harghita.
Deoarece această temă, ocupă largi spaţii editoriale
135
 în paginile publicaţiilor menţionate, în prezentul
studiu, redăm o selecţie a materialelor apărute, doar
în perioada 2007-2009, articole pe care le-am
grupat tematic.
Pentru început, am reţinut câteva materiale
referitoare la istoria romano-catolicilor din
Moldova, din perspectiva unor autori maghiari
din România. „Este foarte simplu răspunsul la
întrebarea: de ce pe teritoriul Moldovei putem
folosi denumirile maghiare de odinioară ale
localităţilor? Pentru că - ne spune prof Kâdăr
Gyula din Sf Gheorghe - odinioară acestea erau
localităţi maghiare. Unele din aceste aşezăminte
maghiare au existat şi în perioada de dinaintea
întemeierii statului Moldova (1359). Astăzi, nu
întâmplător, întâlnim în Moldova o comunitate de
250.000 de credincioşi romano-catolici. Este
evident şi faptul că azi, 2/3 din maghiarii din
Moldova vorbesc limba română, ca rezultat al
deznaţionalizării fireşti şi forţate. Se estimează că
1/3 mai ştiu de originea lor maghiară şi poate că
sunt şi mai puţini cei care încă mai vorbesc limba
maternă, maghiara.
După o scurtă trecere în revistă a istoriei,
cititorul poate afla că, în Moldova, maghiarii sunt
indigeni, la fel ca şi în Transilvania. „ Cele două
voievodate româneşti cunoscute în istorie au luat
fiinţă - relativ târziu - în secolul XTV, pe teritoriul
de odinioară al Tării Cumanilor, unde, conform
izvoarelor istorice, se poate demonstra existenţa
unor puternice comunităţi maghiare. Apărarea
regatului ungar era treptată, astfel că acest
teritoriu, ca linie de hotar tampon, a împiedicat
prin sistemul de apărare înfiinţat în punctele
strategice intrarea duşmanului în interiorul
Carpaţilor. Nu trebuie să ne mire, deci, faptul că în
perioada de dinaintea formării celor două
formaţiuni statale vlaho-române, regatul ungar
136
înfiinţase deja pe acest teritoriu mai multe
episcopii romano-catolice. Prima episcopie
maghiară a anticipat cu 132 de ani înfiinţarea
primei episcopii ortodoxe.
Până la începutul secolului XVI, pe aceste
teritorii, cinci episcopii romano-catolice au dirijat
viaţa spirituală a comunităţilor formate din
maghiari majoritari. La sfârşitul secolului XVI,
numărul maghiarilor trebuia să fie încă foarte
însemnat. Un izvor scris, reprezentativ, este
scrisoarea din 1588 a cancelarului moldovean
Brutti Bertalan (Bartolomeu), adresată
arhiepiscopului din Napoli. Conţinutul real al
acestei scrisori este reiterat şi de faptul că, la
ordinul voievodului moldovean. Petru Schiopu,
tocmai în aceea perioadă, în 1591, s-a realizat un
recensământ. Datele ambelor surse indică faptul că
30-40 % din locuitorii Moldovei erau de etnie
maghiară romano-catolică, respectiv, în mică
parte, săsească. începând, însă, din secolul XVII,
se dă curs deznaţionalizării religioase a
maghiarimii. Pe teritoriile din Moldova şi Tara
Românească, declarate, din 1622, teritorii
misionare. Papa a înfiinţat organizaţia religioasă
numită de Propaganda Fide, având ca scop
împiedicarea extinderii protestantismului. Pentru
îngrijirea sufletească a maghiarilor sunt trimişi
mai ales preoţi originari din Italia, Polonia. Nu
găsim nici un maghiar între preoţii misionari
conducători numiţi între anii 1622-1812.
Marginalizarea maghiarilor moldoveni a
continuat şi în secolul XIX. Referitor la numărul
maghiarilor de la sfârşitul secolului XIX,
profesorul Weigand Gustav publică date valoroase,
el vorbind despre călătoria sa de studii, efectuată
în Moldova în perioada 1894-1902. Conform
acestor date, în Moldova locuiau 58.000 de
maghiari-ceangăi şi 21.000 maghiari-secui. La
137
 acea vreme, peste jumătate din locuitorii din Slănic
Moldova, Oneşti, Trotuş, erau secui. Frustrarea lor
de drepturi a fost sesizată şi de unii politicieni, încă
pe vremea unificării voievodatelor. In cadrul
adunării naţionale din 1857, numită provizorie,
(Adunării ad-hoc - n.a.) renumitul politician român
Mihail Kogălniceanu înainta 52 de propuneri
privind asigurarea drepturilor cetăţenilor care nu
erau ortodocşi. în 1881, 75% din slujbele pentru
ceangăii de limbă maghiară erau oficiate în limba
maghiară, însă legea română privind învăţământul
popular, elaborată în 1893, nu a permis nici măcar
predarea în limba maternă a religiei. Sarcina
episcopiei şi a facultăţii de teologie din Iaşi,
înfiinţată în 1884, era educarea preoţilor în spirit
românesc, românizarea religioasă a credincioşilor.
In secolul XX, cu excepţia anilor 1950, când
au fost înfiinţate aproximativ 100 de şcoli
maghiare, a continuat românizarea forţată a
maghiarimii. în 1929, când a făcut inventarul şi a
descoperit situaţia demografică şi confesională a
maghiarilor din Moldova, Domokos Pâl Peter a
arătat că zeci de mii de maghiari, comunităţi de mii
de suflete nu au preoţi maghiari. Conform
statisticilor sale, cei 43.620 romano-catolici ai
celor 12 parohii din judeţul Bacău nu pot avea
parte de viaţă spirituală în limba maternă. In
prezent, în Moldova nu funcţionează nici o şcoală
cu predare în limba maghiară. Aproximativ 1.500
copii învaţă facultativ limba maghiară, atunci
când, conform estimărilor, cel puţin 7.500 copii
maghiari-ceangăi ar putea fi învăţaţi să scrie şi să
citească în limba strămoşilor lor. în Moldova,
aproximativ zece mii de elevi maghiari ar putea
învăţa să scrie şi să citească în limba maternă. în
felul acesta, pe aceste teritorii nu ar înceta
continuitatea milenară a maghiarimii. Dacă în
deceniile următoare nu se va reuşi realizarea
138
 acestui lucru, atunci nu numai conducerea politică
românească, ci şi cea maghiară poartă
responsabilitatea pentru desfiinţarea acestui grup
etnic maghiar. Fără îndoială că în cultivarea
relaţiilor maghiare, secuieşti şi maghiaro-
ceangăieşti din Transilvania, au o mare importanţă
toate activităţile - inclusiv excursiile organizate de
domnul profesor Rabocskay Lâszlo, care
consolidează sentimentele comunitare, cunoaşterea
reciprocă’’.1 De observat, citarea unilaterală a
surselor şi eludarea studiilor româneşti şi străine
apărute pe acestă temă, ca să nu mai vorbim de
„adevăruri” precum „la recensământul din anul
1591,... 30-40 % din locuitorii Moldovei erau de
etnie maghiară romano-catolică”.
„ Conform analizei Congresului Secuiesc din
1902 - afirmă la rândul său cercetătorul Egyed
Akos - în jurul anilor 1900, dincolo de Carpaţi
trăiau aproximativ 200.000 maghiari: jumătate din
ei erau ceangăi din Moldova iar restul erau
maghiari indigeni, majoritatea lor secui, cu
paşaport interimar (sau fără). în România trăiau
1 numeroşi etnici maghiari. Congresul ocupându-se
şi de situaţia acestora. Conform conferenţiarului
Barabas Endre, se distingeau două categorii: una a
veneticilor şi una a populaţiei stabilite acolo cu
caracter permanent. Ei nu prea aveau însă în
România şansa de a-şi păstra identitatea, deoarece
legile româneşti nu le recunoşteau nici
naţionalitatea, nici limba maternă. Analistul le-a
reproşat guvernelor ungare că nu au făcut nimic
pentru îmbunătăţirea situaţiei maghiarimii din
România. în cadrul dezbaterilor s-a luat decizia ca
în interesul reaclimatizării maghiarilor rupţi pe
teritoriul României, guvernul şi legislativul să
întreprindă fără întârziere paşii necesari. Pe lângă
acest lucru, participanţii au considerat necesar ca

139
Ambasada Austro-Ungară să-i ocrotească pe
maghiarii care trăiau în România”.2
Din publicaţiile cercetate, rezultă că nu
lipsesc problemele referitoare la cercetările
actuale întreprinse de mediile maghiare.
„Etnograful şi prof. universitar clujean Tânczos
Vilmos - pe care îl putem numi un Orbăn Balazs al
cercetării ceangăieşti, consideră Fekete Reka -
este originar din Miercurea-Ciuc. Din 1980
efectuează în rândul ceangăilor catolici din
Moldova cercetări în principal cu caracter
etnografico-religios. Intre anii 1992-1996 a vizitat
toate aşezările moldovene în care, în baza datelor
statistice confesionale ale recensământului din
1992, a literaturii cu caracter etnografic şi a
comunicatelor moldovene de la faţa locului, a
presupus că încă mai există populaţie vorbitoare
de limbă maghiară. Cu ocazia muncii de teren a
constatat că în cele 83 de sate studiate, 62.000 de
persoane vorbesc în momentul de faţă şi limba
maghiară, deşi numărul catolicilor din Moldova
poate fi estimat la 240.000. în legătură cu
conştiinţa identităţii comunităţii ceangăilor din
Moldova, susţine că limba nu joacă un rol atât de
mare ca în cazul maghiarilor din interiorul
Bazinului Carpatic. Tânczos Vilmos a fost unul
dintre cei care au luat cuvântul în cadrul
conferinţei desfăşurate în zilele de 8-9 mai la
Bacău, sub titlul Culturi periclitate, moştenire
periclitată. Cu această ocazie am discutat cu el
despre problema ceangăilor.
Fekete Reka: Este ceva aparte să auzim, să
vedem că trecutul şi prezentul maghiarilor din
Moldova este studiat şi de etnografi, lingvişti de
altă etnie decât cea maghiară. Are acest lucru vreo
importanţă pentru cercetătorii problemei privind
ceangăii maghiari?

140
 Tânczos Vilmos: Bineînţeles. Mă bucură
faptul că la conferinţa băcăuană au venit şi colegi
români, deşi şi până acum au fost invitaţi. In
acelaşi timp constatăm că este tot mai puternică
prezenţa tinerilor din vest, că a crescut o generaţie
care accţionează pentru câştigarea de fonduri în
vederea studierii arhivelor de la Roma şi pentru a
descoperi şi alte surse. Această tânără generaţie
studiază problema ceangăilor din perspective
europene. La conferinţă au fost prezenţi cel puţin
7-8 astfel de cercetători, din Anglia, Germania,
Polonia. Unii s-au născut aici însă îşi susţin tezele
de doctorat la universităţi din occident.
F.R.: Cu ce diferă perspectiva acestora
despre ceangăi faţă de cea a cercetătorilor din
ţară?
T.V.: Nu se poate generaliza, însă se poate
spune că diferenţele de opinii scad. Tendinţa este
că cercetătorii români, maghiari şi de alte
naţionalităţi încep să gândească la fel despre
această problemă.
F.R.: Există un acord şi în privinţa aprecierii
i viitorului ceangăiesc?
T.V.: S-au rostit expuneri despre limbă, iar
conferenţiarii au afirmat în unanimitate că în cazul
de faţă are loc o pierdere a limbii, o asimilare. Nu
s-a spus şi în ce fel continuă aceasta şi care vor fi
consecinţele. Şi în acest context simt că s-a creat
un consens, dacă avem în vedere că în urmă cu
câţiva ani, cercetătorii români invitaţi au negat pur
şi simplu asimilarea. Au vorbit despre bilingvism.
F.R.: De ce anume au nevoie ceangăii?
T.V.: De multe. De programe în domeniul
învăţământului, de slujbe în limba maghiară, dar
ne putem gândi şi la reprezentanţă politică, presă
ceangăiască, muzee şi multe altele.
Sarcina intelectualităţii este să descopere, să
numească şi, dacă poate, să remedieze problemele.
141
Ca urmare, dacă este vorba despre asimilare,
pierdere a culturii, aculturalizare, trebuie
declarată şi apoi edificată politica socială,
culturală, a învăţământului. Nu putem să nu
discutăm despre probleme pentru că atunci ele nu
există. Iar probleme există”.^
De la publicista Bede Erika, aflăm şi despre
alt cercetător al populaţiei romano-catolice din
Moldova. „în 19 iulie, în momentul sosirii noastre
la Zăbala, în curtea Muzeului Ceangăiesc se
desfăşura o conferinţă pe teme de etnografie.
Printre conferenţiari se numărau etnografi, istorici
şi muzeologi de pe Pământul Secuiesc, iar în
public, majoritatea erau studenţi la etnografie şi
geografie, aflaţi în tabăra de la muzeul satului".
Apoi autoarea interviului prezintă un scrut
material biografic despre Pozsony Perene, din care
reţinem următoarele: „Dr. Pozsony Perene s-a
născut în 16 aprilie 1955, la Zăbala. Pe maghiarii
ceangăi din Moldova i-a cunoscut încă de pe când
era mic, tatăl său transportând material lemnos şi
cartofi în satele din Moldova.
A absolvit liceul la Covasna. Doi dintre
profesorii săi. Gazda Jozsef şi soţia sa, Olosz Ella,
au fost cei care i-au pus pentru prima oară la
dispoziţie literatură de specialitate legată de
ceangăi, ei au fost cei care i-au atras atenţia
asupra faptului că maghiarii care trăiesc în
Moldova sunt expuşi la o asimilare lingvistică şi
culturală conştientă. După absolvirea liceului, a
amenajat în casa moştenită de la părinţi un muzeu,
din materiale textile cumpărate din Moldova. In
1977 a intrat la secţia de limbă şi literatură
maghiară din cadrul Universităţii «Babeş-Bolyai».
Cu ocazia pelerinajelor de la Şumuleu a iniţiat
legături personale cu ceangăii care participau la
aceste pelerinaje iar din 1978 încoace vizitează
sistematic satele maghiare din Moldova. După
142
schimbările produse în 1989, la universitatea
clujeană a fost înfiinţată secţia de etnografie, unde
a acceptat să predea ca profesor. In anul 2003 a
deschis la Zăbala, într-o clădire nouă. Muzeul
Ceangăiesc”.4
Gama manifestărilor destinate cercetării
populaţiei romano-catolice din Moldova este
diversă, incluzând şi cursurile universităţilor de
vară: „In intervalul 11-16.08.2009, în satul Vladnic
din Moldova a avut loc cea de-a IX-a ediţie a
Universităţii de Vară de Etnografie din Bazinul
Carpatic. Manifestarea organizată de Uniunea
Studenţilor Maghiari din Cluj (KMDSZ), a
prezentat participanţilor cultura şi tradiţiile din
Ţinutul Ceangăilor. Cele 26 de persoane care au
luat parte la eveniment, au participat din diferite
părţi ale Bazinului Carpatic, printre studenţi
numărându-se maghiari din Ardeal, germani şi
ţigani, respectiv au sosit persoane din Ţinutul de
Sus şi din Ungaria.
Pe parcursul acestei iniţiative ardelene care
a luat naştere în urmă cu nouă ani, în mod inedit,
de această dată, participanţii au avut posibilitatea
să viziteze satele ceangăieşti din Moldova, graniţa
milenară a Ghimeşului, mănăstirile din Bucovina,
respectiv oraşele Suceava şi Bacău. Cei interesaţi
au putut aflat date despre obiceiurile populare şi
despre modul în care trăiesc ceangăii maghiari din
Vladnic, Pustiana, Arini, Luizi-Călugăra, au putut
lua parte la plimbări prin sat, drumeţii şi au vizitat
muzee, şi-au petrecut timpul liber cu dansuri,
degustări de vinuri, respectiv învăţând cântece şi
dansuri populare ceangăieşti.
In decursul celor şase zile, participanţii au
adunat materiale audio şi video, informându-se
totodată despre situaţia tristă a limbii maghiare:
dintre cei 9000 de copii care vorbesc limba
maghiară, 1500 pot participa la cursurile
143
facultative de limbă maghiară, în plus, în niciunul
dintre sate nu se oficiază slujbe în limba maghiară
pentru ceangăii maghiari care sunt catolici.
Programul cuprinzător s-a încheiat în Ţinutul Trei
Scaune, cu o vizită la Muzeul Etnografic al
Ceangăilor din Zăbala. La Universitate a fost
prezent şi Solomon Adrian, preşedintele Uniunii
Ceangăilor Maghiari din Moldova, respectiv
Vladimir Hapenciuc, responsabilul zonal al
Oficiului Interetnic din judeţul Suceava. Catedra
de Etnografie a Universităţii «Babeş-Bolyai»,
Institutul de Etnografie al Academiei Ungare de
Ştiinţe, Uniunea Ceangăilor Maghiari din Moldova
şi KMDSZ au participat la organizarea
manifestării” .5
Pentru cunoscătorii problemei în discuţie, în
toată complexitatea ei, deosebit de interesante şi
surprinzătoare sunt comparaţiile ftcute între
situaţia identitară a romano-catolicilor din Moldova
şi cea a găgăuzilor din Moldova şi a românilor din
Valea Timocului. „Problema nu este că suntem
maghiari, români, germani sau de altă
naţionalitate, ci faptul că suntem responsabili faţă
de comunitatea în care ne-am născut - această
formulare simplă şi totuşi concisă a fost rostită la
începutul primei slujbe în limba maghiară
celebrată în biserica din Pustiana, de către Pogar
Robert, preot ceangău care în momentul de faţă îşi
desfăşoară activitatea în localitatea Murakeresztur
(Ungaria). Aceste fraze au fost adresate
comunităţii de etnografi, lingvişti, istorici şi
sociologi sosiţi la Pustiana după conferinţa
organizată la Bacău, intitulată Culturi periclitate -
moştenire periclitată şi în cinstea căreia a fost
autorizată celebrarea pentru prima oară a unei
slujbe în limba maghiară. Frazele au fost adresate
de asemenea celor din Pustiana, sosiţi în masă la
marele eveniment şi, de asemenea, au fost adresate
144
 tuturor celor care au obstrucţionat timp de decenii
cererea comunităţii maghiare, potrivit căreia fraţii
noştri maghiari să se poată ruga în limba lor
maternă în propria lor biserică.
In opinia preşedintelui Fundaţiei
budapestane Teleki Lăszlo, principala organi­
zatoare a conferinţei care a dezbătut situaţia
culturilor pe riclitate, problema ceangăilor nu
trebuie abordată doar prin prisma corelării
maghiaro-romăne. Dioszegi Lăszlo ne-a declarat
că la Bacău au fost invitaţi şi conferenţiari care
cunosc situaţia găgăuzilor din Republica Moldova,
a românilor din Valea Timocului şi a polonezilor
din România. In opinia lui James Kapalo, istoric
din Londra, cercetător în domeniul istoriei
religiilor, situaţia găgăuzilor din Moldova şi cea a
ceangăilor este asemănătoare nu numai din punct
de vedere al exercitării drepturilor legate de
utilizarea limbii, ci şi din punct de vedere al
problemei identităţii.
James Kapalo: Este adevărat că identitatea
găgăuzilor este foarte puternică, dar acest lucru nu
ţine neapărat de limbă. Poţi fi găgăuz şi să vorbeşti
limba rusă. Doar o anumită pătură doreşte ca
limba poporului să fie cea găgăuză. Cei mai mulţi
vorbesc limba rusă, deoarece se consideră că
aceasta are prestigiu. In cazul ceangăilor, limba
română este cea care are prestigiu şi deşi există
identitate ceangăiască, aceasta nu este legată de
limbă. Slavoljub Gacovic, reprezentantul bibliotecii
regionale din Zajecar, consideră că situaţia
românilor din Valea Timocului este mai rea decât
cea a ceangăilor, apreciind drept un mare păcat
faptul că România nu se ocupă de ei, nu le
construieşte biserici şi case de cultură şi nu oferă
sprijin material comunităţii. Slavoljub Gacovic: Nu
avem şcoli în limba maternă, nu există slujbe
celebrate în limba română, nu avem propriile
145
noastre publicaţii şi chiar dacă am avea, oamenii
nu le-ar putea citi, deoarece sunt analfabeţi din
punct de vedere al limbii materne. Anul trecut am
înfiinţat propriul nostru consiliu naţional, dar am
dori să obţinem între altele faptul ca statul sârb să
recunoască realitatea că suntem români. In
continuare se insistă asupra faptului că la
recensământul din anul 2002, mulţi s-au declarat
vlahi, însă această limbă nu există, iar noi dorim
să introducem în şcoli limba română. In 154 de
localităţi trăiesc numai români, în cadrul a 48 de
localităţi trăiesc persoane de naţionalitate sârbă,
română şi rromă. O comunitate de 300.000 de
persoane poate avea drepturi, nu?...
Nu ştiu care a fost intenţia organizatorilor în
privinţa slujbei formale (desfăşurată în limba
maghiară - n.n), dat fiind faptul că timp de două
zile s-a discutat despre privarea drepturilor
lingvistice, această problemă fiind prezentată
etnografilor, istoricilor, lingviştilor şi sociologilor
englezi, polonezi, finlandezi, germani şi români. De
asemenea acestora li s-a prezentat la Pustiana
ceea ce în realitate nu există. Dacă nu cumva
aceasta a fost piatra de încercare a problemei
pentru care se roagă cei din Pustiana, comunitatea
ceangăilor, Lâszlo Tokes şi alţi europarlamentari
ridicându-şi glasul la forurile internaţionale”.6
Atunci când manifestările sunt organizate de
mediile româneşti, tonul materialelor de presă se
schimbă, aplicându-se evident principiul Cine nu-i
cu noi, este împotriva noastră. „In judeţul Bacău,
numai comunităţile de armeni, evrei şi rromi sunt
considerate minorităţi etnice, ceangăii fiind - în
opinia istoricilor şi ierarhilor bisericeşti - doar o
minoritate religioasă - a reieşit cu ocazia
expoziţiei care prezintă minorităţile din judeţul
Bacău, deschisă recent la Muzeul Iulian Antonescu
din Bacău. Mulţi dintre cei care au luat cuvântul la
146
 deschiderea care a avut loc în absenţa
reprezentanţilor minorităţilor, au respins acele
abordări în opinia lor neştiinţifice şi mincinoase
care îi consideră pe catolicii moldoveni ca fiind de
origine maghiară. Intr-o astfel de atmosferă
băcăuană, întreţinută de ierarhii moldoveni ai
bisericii romano-catolice, de Asociaţia Dumitru
Mărtinaş şi de câţiva istorici care fabrică trecutul,
nu este de mirare că în satele ceangăieşti se
acutizează manifestările antimaghiare. Din anul
2000 încoace, de când Asociaţia Maghiarilor
Ceangăi din Moldova a demarat programul de
învăţământ în limba maghiară, nu a trecut an fără
scandal în satele în care au loc ore de limbă
maghiară. Zilele acestea, au fost persecutaţi
profesori în Valea Mare şi Diosig, spunându-se că
este ilegal ceea ce fac. Ei nu au vrut altceva decât
să trezească în copii limba maternă pasivă. în
urmă cu 50 de ani, sistemul românesc de
învăţământ avusese grijă ca generaţia care creşte
acum să audă doar din gurile bunicilor bătrâna
; limbă — aşa cum numise un elev de clasa a Vll-a
limba ceangăiască.
Cunoscând toate acestea, aproape că nu mai
surprinde faptul că o organizaţie locală din Valea
Mare, aflată în pragul înregistrării, activează în
scopul sistării învăţământului în limba maghiară.
Organizaţia consideră ilegală activitatea asociaţiei
ceangăieşti şi susţine că folosindu-se de copii,
aceasta derulează un proces de maghiarizare
forţată. Comisia pentru probleme privind
minorităţile, din cadrul Comisiei Europene, a
promis că va atenţiona România să asigure
învăţământul în limba maghiară pentru maghiarii
ceangăi din Moldova, numai că nu prea putem
spera la un rezultat în acest sens. Văd că România
nu a respectat nici recomandarea Consiliului
Europei, elaborată în urma raportului despre
147
 ceangăi, întocmit de reprezentantul CE Tytti
Isohookana-Asunmaa. Putem doar spera că fiind
membru UE, României i se va cere mai drastic “j
socoteală cu privire la sarcinile încredinţate".
Pe aceiaşi linie, se înscrie şi recenzia
primului volum al lucrării Catagrafiile Vistieriei
Moldovei. „Incet-încet lucrurile se vor aşeza la
locul lor iar ştiinţa istoriei va obţine şi în România
locul care i se cuvine, adică va reieşi adevărul
despre poporul român şi despre istoria grupurilor
de popoare care trăiesc pe teritoriul României.
Este doar o problemă de timp, dar putem întâlni
deja indiciile corespunzătoare. De acum înainte,
opinia publică românească îşi va putea da seama
cine sunt de fapt ceangăii. Un grup de cercetători
format din şase persoane din Iaşi, condus de Silviu
Văcaru, cercetător principal în cadrul institutului
de ştiinţe ale istoriei A.D. Xenopol, se ocupă de
publicarea unei surse documentare neprelucrate
până acum. In decurs de trei ani se intenţionează
publicarea, în cadrul a 14 volume, a catagrafiilor
vistieriei Moldovei, din perioada 1820-1852.
Primul volum a fost editat recent, cuprinde
catagrafiile din 1820 ale zonei Roman şi a apărut
sub îngrijirea tânărului istoric Lucian Valerian
Lefter... Numele vorbesc de la sine. în multe
localităţi găsim maghiari. Să vedem exemplul
localităţii Hălăuceşti. Nume precum Anton Imbrii,
Mihai Cadăr, lanuş Dudaş, Petre Cherăcheş, lanuş
Husariul, Martin Andriaş Petre, Mihai Fărcăş,
Petre Doboş sunt bătătoare la ochi. Există o serie
de militari secui, tot din Hălăuceşti. Catagrafule
au fost realizate de români, numele au fost scrise
după auzite, dar desigur puţin românizate însă
numele cu origini maghiare sunt şi aşa bătătoare la
ochi. Catagrafiile facilitează modul de cunoaştere
a minorităţilor naţionale din Moldova precum şi a
celei confesionale. Problema vizează în primul
148
 rând originea locuitorilor romano-catolici din
Moldova, care a devenit o temă foarte
contradictorie din motive confesionale şi
naţionaliste şi din cauza fenomenelor privind
procesele de asimilare etnică. în urma cercetărilor
genealogice în cazul familiilor care locuiesc în
localităţile în cauză, în catagrafii se regăsesc cele
mai vechi generaţii şi, ca urmare, se poate stabili
dacă acest familii au fost în anii 1800 de
naţionalitate română sau de altă naţionalitate. Sub
acest aspect, catagrafiile zonelor Bacău, Neamţ şi
Roman sunt primordiale, ţinând cont de faptul că
în aceste zone există până în ziua de azi localităţi
mixte din punct de vedere al naţionalităţii şi al
confesiunii.
Documentele scrise amintesc de secuii din
Moldova încă în secolul XVI. Mai târziu, în
decursul secolului XVIII, mulţi s-au refugiat din
Transilvania în Moldova, în anul 1778 fiind
înregistraţi noi refugiaţi, refugiaţii batalionului de
grăniceri secui. Urmaşii acestora, care s-au stabilit
în satele catolice din regiunea Roman, sunt acei
1 secui care sunt numiţi ostaşi şi care au fost
înregistraţi în procesele verbale întocmite în timpul
recensământului în localităţile Agiudeni,
Gherăieşti, luganii din Deal, Tupilaţi, Mirceşti şi
Hălăuceşti. Catagrafiile au fost practic omise în
timpul studierii uneia dintre cele mai controversate
tematici ale istoriei zilelor noastre şi anume
originea ceangăilor, numărul membrilor
comunităţii romano-catolice în raport cu locuitorii
români ortodocşi majoritari. Pentru a se acorda un
răspuns la aceste întrebări, informaţiile complicate
dar exacte, cuprinse în catagrafii, trebuie
comparate cu cele cuprinse în Status animarum”.s
Din discuţiile purtate cu cercetătorul Silviu Văcaru
şi autorii acestui amplu proiect, consideră că, în
final, informaţiile despre mişcarea migratorie de o
149
parte şi alta a munţilor Carpaţi şi, în acest cadrul,
cele referitoare la populaţia romano-catolică din
Moldova vor fi mult mai cuprinzătoare şi
edificatoare.
în continuare, am reţinut şi câte articole
referitoare la organizarea comunitară a
„ceangăilor-maghiari” din Moldova. „Adunarea
generală a Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din
Moldova, din anul 2007, a avut loc la Casa de
Cultură «Vasile Alecsandri» din Bacău - se spune
într-o relatare apărută în cotidianul «Hăromszek»,
din Sf. Gheorghe. Şedinţa a fost deschisă de
senatorul Sogor Csaba, membru al comisiei de
învăţământ din cadrul Senatului României. Fosta
preşedintă a asociaţiei, Roka Szilvia, a prezentat
activitatea organizaţiei în perioada în care s-a
aflat la conducere, după care au urmat cuvântările
vicepreşedinţilor. Hegyeli Attila, responsabil cu
probleme de învăţământ, a declarat că în anul
2006, au fost organizate 30 de tabere. Există
localităţi în care aproape toţi copii s-au înscris la
orele de limbă maghiară (de exemplu în
Răcăciuni). Hegyeli şi-a prezentat şi proiectele:
doar 10% din copiii care vorbesc limba maghiară
au participat la procesul educaţional în limba
maghiară iar acest raport ar trebui îmbunătăţit,
învăţământul în limba maghiară se desfăşoară în
16 localităţi, iar în 30 de localităţi nu există astfel
de învăţământ. După cuvântările rostite s-a trecut
la modificarea regulamentului de bază al Uniunii,
participanţii hotărând ca membrii din conducere să
fie aleşi pe o perioadă de doi ani, iar din două în
două luni să fie organizate şedinţe ale prezidiului.
In funcţia de preşedinte al Asociaţiei a fost ales
Adrian Solomon; iar în funcţiile de vicepreşedinţi
au fost aleşi Lăszlo Valerica şi Szarka Felicia. De
sarcinile legate de învăţământ se va ocupa în

150
 continuare Hegyeli Attila, iar de cele privind
tineretul, Polgar Laurenţiu".9
In anul 2009, adunare generală de alegeri a
Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova
(MCSMSZ) a avut loc în luna iunie, la Casa de
Cultură „Vasile Alecsandri” din Bacău. „Au
participat 285 membri, astfel că doar a doua
convocare a fost statutară (majoritatea din cei
1535 membri fiind absenţi). La şedinţă,
preşedintele Solomon Adrian a prezentat o dare de
seamă cu privire la realizările, greutăţile din
perioada care a trecut de la ultima adunare
generală din noiembrie 2008. Candidaţii au fost
votaţi prin vot deschis. în lipsa unui alt candidat, a
fost reales vechiul preşedinte. Pogar Lăszlo şi
Bartha Andrâs au devenit cei doi noi
vicepreşedinţi, Csillag Levente a fost ales
responsabil economic, de învăţământ va răspunde
Ferencz Eva, după ce Hegyeli Attila nu şi-a mai
asumat această funcţie. El a prezentat rezultatele
programului condus de el timp de zece ani:
actualmente, în 21 de localităţi se ţin, după-
1 amiaza, ore de limbă maghiară, în 14 localităţi
limba maghiară a ajuns materie principală şi în
şcolile de stat. Totodată, 75 de elevi şi 3 studenţi îşi
continuă studiile, cu burse, la Miercurea-Ciuc,
Odorheiu Secuiesc şi Cluj. Responsabili culturali
au fost aleşi Farkas-Ferencz Endre şi Nyisztor
llona, de religie răspunde dr. Nyisztor Tinka, care
îi roagă pe reprezentanţii satelor ca nu numai la
Pustiana să vrea să se roage în limba maghiară.
Gyurka Valentin a fost ales responsabil cu
tineretul, iar Noghi Creţu Ana-Maria responsabil
cu probleme sociale. Membrii sosiţi din mediul
rural au decis ca, prin mijloacele democraţiei
interne, să apere linia directoare care a
caracterizat şi până acum activitatea MCSMSZ - a

151
spus preşedintele, care a mai afirmat că
organizaţia este apolitică’’.10
Din numeroasele articole care abordează
problema sprijinului Ungariei şi al liderilor
maghiari din România acordat „celei mai
periclitate părţi din cultura maghiară”,
reproducem câteva „eşantioane”. „Suntem mereu
împreună cu ceangăii şi cu părţile de naţiune de
peste hotare - a afirmat preşedintele republicii,
Solyom Lăszlo, la a Xll-a ediţie a Balului
Ceangăiesc desfăşurat sâmbătă, la Budapesta.
Cultura ceangăiască este o parte frumoasă dar în
acelaşi timp şi cea mai periclitată din cultura
maghiară. Apartenenţa ceangăilor din Moldova la
naţiunea maghiară a fost şi este şi în ziua de azi
contestată şi, din păcate, nici biserica catolică nu îi
susţine - a adăugat şeful statului. El a arătat că nu
doar ceangăii ci şi toate părţile de naţiune din
afara Ungariei trec printr-un proces radical şi
foarte rapid de schimbare. Solyom Lăszlo a vizitat
expoziţia de lucrări ceramice realizate de Petras
Maria şi a schimbat câteva vorbe cu păstrătorii de
tradiţii ceangăieşti care au evoluat pe scenă. Cei
aproximativ 50 de dansatori, muzicanţi şi cântăreţi
invitaţi de pe Pământul Ceangăiesc au oferit
câteva momente din bogata cultură ceangăiască.
Au fost prezenţi şi păstrători de tradiţii din Lunca
de Sus, Lunca de Jos (jud. Harghita), Faraoani,
Cleja, Pustiana şi Somuşca (jud. Bacău). Prin
intermediul manifestării organizate de Fundaţia
Pro Minoritate şi Asociaţia Culturală Ceangăiască
Moldvahon am dorit să le oferim maghiarilor
ceangăi - care păstrează până în ziua de azi
numeroase elemente ale culturii maghiare - ocazia
să-şi prezinte portul, obiceiurile, muzica şi
dansurile - a declarat Nagy Bercel în numele
organizatorilor.

152
 Doar câţiva (aproximativ 60.000) din cei
aproximativ 250.000 de maghiari ceangăi din
Moldova vorbesc limba maghiară însă nu o pot
exersa nici în administraţie, nici în învăţământ şi
nici în cadrul bisericii catolice din Moldova. în
lipsa unei clase proprii de intelectuali, a unei
reprezentanţe politice efective, a unui sistem
instituţional autonom, maghiarimea din Moldova -
purtătoare a unei mentalităţi şi culturi parţial de
tipul celor din Evul Mediu - este aservită
provocărilor globalizării, naţionalismului modern
şi recesiunii economice care afectează Europa
Centrală - a atras Nagy Bercel atenţia asupra
situaţiei grele a grupului etnic ce luptă împotriva
asimilării. El a reamintit că în 23 mai 2001,
Comisia Permanentă a Adunării Generale
Parlamentare a Consiliului Europei a adoptat în
unanimitate raportul raportorului finlandez Tytti
Isohookana Asunmaa, care prevede că ceangăii din
Moldova vorbesc un dialect timpuriu al limbii
maghiare şi păstrează tradiţii strămoşeşti, o artă
populară schimbătoare şi o cultură populară care
1 reprezintă o valoare aparte pentru Europa. în 6
iunie 2001, organismul şi-a exprimat din nou
îngrijorarea din cauza situaţiei minorităţii
ceangăieşti care trăieşte în România. Cu ocazia
vizitei sale la Vatican, fostul preşedinte Madl
Perene şi-a ridicat şi el glasul pentru maghiarii
ceangăi. Cu ocazia Balului Ceangăiesc din 2002,
şeful statului le-a înmânat maghiarilor ceangăi
primele legitimaţii de maghiar.
Solidarizarea dintre Asociaţia Maghiarilor
Ceangăi din Moldova (AMCM) şi Fundaţia Sfântul
Francisc din Deva a dus la aşezarea, în 15 mai
2005, în comuna Răcăciuni (jud. Bacău), a pietrei
de temelie a primului grup şcolar maghiar din
Moldova. Legat de acest program de învăţământ,
AMCM a lansat programul Fii şi tu naş, naşă!,
153
prin intermediul căruia orice doritor poate sprijini
învăţarea, de către un copil ceangău, a limbii
maghiare” ,u
De remarcat îngrijorarea autorităţilor din
Ungaria pentru că „apartenenţa ceangăilor din
Moldova la naţiunea maghiară a fost şi este şi în
ziua de azi contestată”, sau pentru că „doar câţiva
(aproximativ 60.000) din cei aproximativ 250.000
de maghiari ceangăi din Moldova vorbesc limba
maghiară”, cât şi eforturile făcute de Budapesta
pentru internaţionalizarea problemei „ceangăilor
din Moldova” şi culpabilizarea României, pentru
comportamentul intolerant faţă de această
„minoritate etnică discriminată”.
„Europarlamentarul Sdgor Csaba s-a
întâlnit ieri (02 03 2008 - n.n.) - ne informează în
alt articol, la Bacău, cu conducerea Asociaţia
Maghiarilor Ceangăi din Moldova (AMCM),
pentru a-şiface o părere în legătură cu provocările
existente în privinţa maghiarilor din Moldova,
după care s-a deplasat în localitatea Valea Mare,
localitate ajunsă în centrul atenţiei din cauza
generării unei atmosfere antimaghiare - se arată
în comunicatul politicianului. Europarlamentarul
şi colega sa de pe pământul ceangăiesc, Roka
Szilvia, au fost primiţi la Bacău de către Solomon
Adrian, preşedintele AMCM, şi de Hegyeli Attila,
coordonator de program, responsabil cu
învăţământul în limba maghiară al copiilor de pe
pământul ceangăilor. Gazdele au făcut cunoscute
detaliile legate de programul de învăţământ
desfăşurat sub coordonarea asociaţiei, referindu-se
în special la situaţia din Valea Mare, unde sub
coordonarea a doi profesori din Ungaria, începând
din toamna anului trecut, au loc ore de limbă
maghiară. Până săptămâna trecută, când au
izbucnit tensiunile, programul a asigurat pentru un
număr de aproximativ 30 de copii posibilitatea
154
 însuşirii limbii maghiare. La îndemnul unui
profesor din localitate, un tânăr a încercat să
genereze în sat o atmosferă duşmănoasă, în urma
căreia, în ultima zi de predare de săptămâna
trecută, la ora de limbă maghiară a participat un
singur elev.
După discuţiile purtate la Bacău, Sdgor
Csaba a efectuat o vizită la Valea Mare - unde
anunţata şedinţa antimaghiară nu a mai avut loc -,
unde europarlamentarul a purtat discuţii în limba
maghiară cu credincioşii care ieşeau de la slujbă.
Graţie activităţii pline de sacrificii a AMCM, până
în prezent doar 1500 de elevi au posibilitatea de a-
şi însuşi în Moldova limba maghiară, existând încă
cel puţin 7500 de copii de vârstă şcolară, care nu
beneficiază de această posibilitate. Trebuie să
asigurăm baza materială şi atmosfera paşnică în
localităţile maghiare din Moldova, deoarece este
mai presus de orice ca părinţii şi elevii maghiari să
nu fie intimidaţi şi din ce în ce mai mulţi copii să
poată învăţa în limba maghiară pe Pământul
Ceangăilor - a declarat Sdgor Csaba 12
; Există o coordonare a eforturilor liderilor
maghiari din ţară, cu cele ale autorităţilor publice
guvernamentale şi neguvernamemtale, centrale şi
locale din Budapesta. „In cadrul şedinţei sale
ordinare din 12 decembrie 2008, Adunarea
Generală a Autoguvernării Judeţului Pesta
(Ungaria), a aprobat ca preşedintele adunării
generale, dr. Szucs Lajos, să ofere sprijin şi pentru
organizarea programelor destinate tineretului,
pentru ajutorarea ceangăilor. In cursul acestui an,
adunarea generală a votat alocarea unui sprijin
pentru organizarea balului ceangăiesc şi a unei
conferinţe ştiinţifice. Fundaţia Pro Minoritate va
organiza în cursul anului viitor a Xlll-a ediţie a
balului ceangăiesc. în vederea sprijinirii acestei
acţiuni, adunarea generală a votat alocarea sumei
155
de 150.000 forinţi. Prin acest bal, organizatorii
doresc să atragă atenţia asupra proceselor sociale
şi economice nefavorabile, care ameninţă existenţa
maghiarimii din Moldova. Adunarea generală a
votat alocarea a 100.000 forinţi pentru Fundaţia
Teleki Lăszlo. Tot pentru îmbunătăţirea situaţiei
maghiarilor din Moldova şi de pe pământul
ceangăiesc, i-a fost alocată Fundaţiei Frater
Julianus suma de 200.000 forinţi. Organizaţia le
duce anual maghiarilor-ceangăi zeci de ajutoare,
pentru ameliorarea sărăciei şi a lipsurilor".
Demersurile de internaţionalizarea
problemei romano-catolicilor din Moldova, sunt
susţinute cu consecvenţă de episcopul Lăszlo
Tokes. „In cadrul şedinţei de ieri, de la
Strasbourg, a Intergroup, europarlamentarul Tokes
Lăszlo a atras atenţia asupra situaţiei ceangăilor
din Moldova, care se aseamănă cu cea a românilor
din Valea Timocului şi a macedonenilor din Grecia
şi Bulgaria. In opinia sa, problema acestor
comunităţi trebuie tratată în interdependenţă
deoarece avem de-a face cu negarea existenţei lor.
Tokes s-a referit şi la relaţia bisericii cu aceste
comunităţi, amintind ca exemplu atitudinea
negativă a bisericii catolice româneşti din
Moldova. Tokes a propus ca echipa de lucru să se
ocupe separat, într-un cadru lărgit, de practica
antiminoritară care poate fi sesizată în ţările
balcanice. La sfârşitul şedinţei, preşedintele
Intergroup a declarat că echipa de lucru va fixa în
curând pe ordinea de zi cazul ceangăilor din
Moldova".H
în timp ce, toate demersurile Întreprinse de
statul român pentru a asigura reprezentarea de drept
a românilor din Ungaria, în Parlamentul din
Budapesta, nu au dus la nici un rezultat,
demersurile Parlamentului Ungariei pentru
sprijinirea „persoanelor cu identitate şi limbă
156
 maternă maghiare din Moldova”, conducerea
Parlamentului României „sprijină aceste strădanii”,
fără nicio rezervă. „Nu există tabuuri între noi, nu
există pretenţii exagerate ci doar ceea ce ne cere
europenismul nostru - a declarat ieri, la Bacău,
Szili Katalin - preşedinta parlamentului ungar - în
cadrul conferinţei de presă organizate după
întrevederea avută cu preşedintele camerei
deputaţilor din România. Ea a discutat cu Bogdan
Olteanu despre aspecte culturale bilaterale,
învăţământul în limba maternă pentru maghiarii
din Moldova şi posibilitatea de a acţiona în comun
la Vatican în problema oficierii slujbelor în limba
maghiară. Cei doi preşedinţi au insistat asupra
transpunerii în practică a Tratatului de la
Lisabona; ei doresc să colaboreze în vederea
înlăturării impedimentelor aflate în calea
asigurării drepturilor minorităţilor şi, având în
vedere că anul 2008 este, în Europa, anul
dialogului dintre culturi, vor acţiona reciproc în
domeniul învăţământului şi în cel al culturii. La
afirmaţia unor ziarişti, potrivit căreia, spre
: deosebire de preşedintele camerei deputaţilor din
România, există unii care nu recunosc faptul că în
Moldova trăiesc persoane cu identitate şi limbă
maternă maghiare. Bogdan Olteanu a precizat:
sunt oameni care declară că au o astfel de
identitate, o identitate care înseamnă limbă
maternă maghiară, şi este dreptul lor să facă acest
lucru. Obligaţia noastră este să îi sprijinim în
aceste strădanii.
Cei doi preşedinţi au vizitat şcoala din
Lespezi, unde 65 de copii ceangăi frecventează cele
3 ore săptămânale de limbă maghiară. Răspunzând
solicitării cotidianului Hăromszek, Hegyeli Attila -
responsabil cu programul de învăţământ în limba
maghiară din Moldova, a afirmat: «Vizita celor doi
demnitari de rang atât de înalt într-o şcoală de stat
157
din Moldova, are o mare însemnătate. Bogdan
Olteana, inspectorul şcolar general al judeţului
Bacău, primarul din Lespezi şi membrii
numeroasei delegaţii i-au putut asculta pe copiii
din Lespezi cântând în limba maghiară, au văzut că
aceştia se înţeleg cu membrii delegaţiei din
Ungaria, ca urmare nu se va mai putea spune de
acum înainte că nu este nevoie de orele de limbă
maghiară pentru că oricum copiii nu înţeleg
această limbă».
Szili Katalin a fost însoţită în localităţile
Valea Mare şi Ciucani de reprezentanţi ai
Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova.
Preşedinta parlamentului ungar le-a înmânat
primarilor celor două localităţi medalia de argint
parlamentară, în semn de mulţumire pentru ceea ce
fac în vederea păstrării identităţii localnicilor
maghiari. De asemenea, Szili Katalin le-a dăruit
grupelor de învăţământ în limba maghiară din
Valea Mare, Ciucani şi Lespezi DVD playere,
manuale şi cărţi de poveşti”.15
După decembrie 1989, în Miercurea-Ciuc şi
alte localităţi din „Ţinutul Secuiesc”, au fost
organizate şcoli şi clase pentru învăţământul în
limba maghiară a copiilor romano-catolicilor din
Moldova. Când aceste şcoli au avut nevoie de
sprijin, a intrat în acţiune solidaritatea maghiară.
„Internatul liceenilor ceangăi ce învaţă în
Miercurea-Ciuc ar avea nevoie de lucrări serioase
de renovare, însă Şcoala Generală «Xantus Jănos»
ce se ocupă de funcţionarea internatului şi
proprietarul clădirii, respectiv Consiliul Local din
Miercurea-Ciuc, nu au bani pe care să îi aloce
acestui scop. Copiii ceangăi ocupă cele 12 camere
de la ultimele două etaje ale clădirii internatului.
Băieţii şi fetele folosesc aceeaşi baie şi sală de
studiu. In fiecare după-amiază, doi angajaţi ai
Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova
158
 (AMCM) supraveghează orele de linişte când copiii
învaţă, câte patru la o masă, în camerele lor.
Nu demult am cerut ajutor pe pagina de
internet a AMCM, pentru a uşura viaţa de zi cu zi a
copiilor ceangăi prin îmbunătăţirea condiţiilor de
locuit. La începutul anului am încercat cu mici
investiţii să îmbunătăţim condiţiile însă
posibilităţile materiale au limitat aceste lucrări. De
aceea am încercat să cerem ajutor, prin
intermediul mass-media, de la oameni cu suflet
bun. Nu mică ne-a fost mirarea când am văzut că
foarte mulţi, din Ungaria, dar şi din Ţinutul
Secuiesc, au încercat să ne ajute. Au fost care au
cumpărat mai multe calendare catolice, însă s-au
trimis şi mese, rafturi, calculatoare, maşini de
spălat, lenjerii de pat şi diferite materiale
consumabile. Donaţiile în bani le vom folosi pentru
renovări mai mici, astfel am făcut reparaţii la
reţeaua electrică, vom vărui şi vom înfrumuseţa
mediul, căci aceşti copii îşi petrec o mare parte de
timp aici, unii dintre ei merg acasă doar pe
perioada vacanţelor. Mulţumim!”.16
Modalităţile de exprimare a solidarităţii
maghiare cu romano-catolicii din Moldova, sunt
multiple şi diverse. Acestea includ şi manifestările
nostagice, după realităţile din Ungaria Mare.
„ Trenul nostalgiei cu care au călătorit pelerinii din
Ungaria, rapidul secuiesc tras de locomotiva
Nohab, pe care se află stema ungară, a sosit pentru
a doua oară la pelerinajul de la Şumuleu,
organizat de Rusalii. Cei peste 800 de călători au
fost prezenţi duminică şi la slujba religioasă festivă
celebrată la capela reabilitată din localitatea
Făget. Pelerinii au fost întâmpinaţi în gara
localităţii Făget, cea mai răsăriteană localitate a
Transilvaniei, de către săteni şi edili. Călătorii
trenului nostalgiei, împreună cu localnicii, s-au
deplasat - însoţiţi de ceangăi - la capelă. Au
159
participat la prânz la slujba de sfinţire a celor zece
brazi plantaţi cu ocazia împlinirii a o mie de ani de
la înfiinţarea episcopiei din Alba lulia şi a crucii
comemorative, amplasate ca punct de pornire al
fostului drum de pelerinaj al ceangăilor.
Manifestarea s-a încheiat cu balada-rock a
formaţiei Role din Miercurea-Ciuc şi cu producţia
prezentată de muzicanţii păstrători de tradiţii din
localitatea Făget. In final, pelerinii s-au adunat din
nou la cantonul ridicat anul trecut în apropierea
cetăţii Râkoczi, iar după rostirea cuvântărilor şi
după intonarea imnurilor ungar şi secuiesc,
rapidul secuiesc a pornit în direcţia bazinului
Ciucului” .ll
Un obiectiv prioritar al tutore acestor
demersuri, îl constituie sprijinirea învăţământului
în limba maghiară în comunităţile romano-
catolicilor din Moldova, iar rezultatele sunt pe
măsura, fondurilor investite, în acest sens. Iată doar
câteva exemple. „Acum 3 ani, în localitatea
Pomazd de lângă Budapesta, s-a înfiinţat Fundaţia
Pentru învăţământul Maghiar din Moldova, care
de atunci susţine cu sume semnificative
învăţământul în limba maghiară al ceangăilor din
Moldova. Fundaţia - datorită sumelor donate de
naşii cu venituri reduse, şi de unii investitori —
acoperă două treimi din cheltuielile învăţământului
maghiar din Moldova. Din aceste sume sunt
alocate fonduri nu numai pentru salariile
profesorilor care predau limba şi literatura
maghiară în afara orelor de la şcoală, ci şi pentru
susţinerea programului: banii trimişi de Fundaţia
Pentru învăţământul Maghiar din Moldova au
contribuit atât la construirea clădirilor Caselor de
copii din Vladnic, Arin şi Ciucani, cât şi la
achiziţionarea clădirilor în care vor funcţiona
şcolile maghiare, a terenurilor (ca de exemplu a
celui din localitatea Fundul Răcăciuni), la dotarea
160
sălilor de clase cu material didactic şi asigurarea
materialelor utilizate de copiii ceangăi. în acest an,
sursele de venit ale învăţământului în limba
maghiară din Moldova au crescut cu încă una. în
această perioadă a depunerii declaraţiilor de venit,
deja Fundaţia Pentru învăţământul Maghiar din
Moldova are dreptul de a benejîcia de impozitul de
1%, alocat susţinerii organizaţiilor civice. Numărul
de cont al fundaţiei este... Sumele care vor fi
depuse, vor fi alocate finanţării învăţământului în
limba maghiară din Moldova”.19
Sprijinul organizaţilor neguvemametale se
completează cu sprijinul guvernamental şi
parlamentar. „Subcomisia cu probleme de
Învăţământ din cadrul Forumului Reprezentanţilor
Maghiari din Bazinul Carpatic (KMKF) îndeamnă
guvernul ungar să susţină mai accentuat cauza
ceangăilor. Organismul a adoptat această poziţie,
incluzând propuneri de acţiune, după ce la
întâlnirea KMKF din 23 aprilie, de la Budapesta,
responsabilul cu programul de învăţământ maghiar
în Moldova, Hegyeli Attila, a prezentat în faţa
subcomisiei amintite situaţia actuală a
învăţământului în limba maternă de pe Pământul
Ceangăiesc. Intre altele, subcomisia consideră o
problemă faptul că atât organizatorii predării
limbii şi cei ai vieţii culturale locale cât şi
organizaţiile civile care popularizează în Ungaria
cultura maghiară ceangăiască din Moldova au
posibilitatea de a obţinere sprijin din partea
statului ungar din aceeaşi sursă, devenind astfel
concurente în momentul alocării fondurilor, deşi
cele două tipuri de activitate se condiţionează şi se
completează reciproc. Din acest motiv, subcomisia
consideră necesară separarea surselor aflate la
dispoziţia celor două tipuri de activităţi. Ea îi
solicită totodată guvernului ca pentru anul 2009,
să adapteze corespunzător sistemul de sprijin. De
161
 asemenea, subcomisia îi solicită delegaţiei ungare
în APCE să ajute la îndeplinirea recomandărilor
cuprinse în raportul adoptat de APCE în 2001,
referitor la maghiarii ceangăi din Moldova.
Subcomisia se aşteaptă ca guvernul să crească
valoarea sprijinului acordat programului
învăţământ pentru ceangăi în aşa fel încât fiecare
copil ceangău să aibă posibilitatea de a participa
la învăţământul în limba maghiară maternă,
respectiv să sprijine înfiinţarea de case maghiare
pe Pământul Ceangăiesc - acolo unde se derulează
programul de învăţământ -, a unui institut cultural
şi de învăţământ maghiar în Bacău şi a unor
colegii în diasporă. li solicită guvernului ca în
colaborare cu Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din
Moldova, cu UDMR şi cu membrii subcomisiei, să
elaboreze un program cuprinzător, de antrenare a
maghiarilor de pe Pământul Ceangăiesc în politica
naţională. în cadrul următoarei sale şedinţe,
subcomisia doreşte să se ocupe amănunţit de
problemele reformei învăţământului din România,
motiv pentru care le solicită membilor săi
transilvăneni şi Uniunii Pedagogilor Maghiari din
România informări cu privire la situaţia legii
învăţământului".19
Rezultatele acestor eforturi conjugate, nu s-
au lăsat aşteptate. „Orele de limba maghiară sunt
frecventate de 1.500 de copii ceangăi din Moldova
- a declarat Hegyeli Attila, responsabil cu
programul de învăţământ al Asociaţiei Maghiarilor
Ceangăi din Moldova. In instituţiile de învăţământ
ale statului, la orele de limba maghiară, care nu
reprezintă o disciplină obligatorie, asistă 992 de
elevi, iar cursurile extracurriculare de limba
maghiară sunt frecventate de 500 de copii. în
prezent, există posibilitatea predării limbii
maghiare în 19 localităţi, dintre care în 15
localităţi orele sunt organizate în şcolile de stat. în
162
 prezent, în Moldova îşi desfăşoară activitatea 36 de
profesori de limba maghiară. S-ar putea mări
numărul elevilor care învaţă maghiara, având în
vedere că în localităţile unde există deja
posibilitatea predării limbii maghiare, nu toţi
copiii participă la cursurile respective. Pe
Pământul ceangăiesc, încă există aproximativ 20
de localităţi unde copiii cunosc această limbă.
Extinderea sferei vorbitorilor de limbă maghiară
necesită mai mulţi pedagogi. Cu toate că
autorităţile centrale, adică Inspectoratul Şcolar
Judeţean din Bacău, nu mai împiedică activitatea
profesorilor de limba maghiară, dar nici nu le
susţin, pedagogii din zonă şi preoţii catolici pun
beţe-n roată ceangăilor. Un exemplu în acest sens
este întâmplarea din Tuta şi Valea Mare, unde
elevii care învaţă limba maghiară au fost umiliţi în
faţa colegilor lor români şi le-au scăzut nota la
purtare’’. 0
La aceste rezultate, se referă într-un interviu
şi Hegyeli Attila, responsabil cu programul de
învăţământ din cadrul Asociaţiei Maghiarilor
; Ceangăi din Moldova.
„Elekes Elemer: La sfârşitul lunii februarie
s-a reuşit organizarea la Bacău, împreună cu
Inspectoratul şcolar, a celei de-a patra ediţii a
olimpiadei de limba maghiară. Câţi copii au
participat şi care sunt concluziile?
Hegyeli Attila: Anul acesta s-au prezentat 81
de copii din 16 localităţi. Noutatea constă înfăptui
că, de data aceasta, au participat şi copii din
Bacău, Luizi-Călugăra, Găiceana. L-am rugat pe
profesorul universitar dr. Tănczos Vilmos să fie
preşedintele comisiei de corectare a lucrărilor. La
bilanţ, el a declarat că nivelul lucrărilor a fost o
surpriză pentru el, putea să le considere chiar
lucrări de pe Pământul Secuiesc. Profesorii au
putut aduce câte doi elevi din fiecare sat. Au
163
participat elevi din clasele I-IV şi V-VIII,
începători şi avansaţi. La începători i-am inclus pe
cei care s-au înscris anul acesta la ore de limba
maghiară.
E.E.: Ministerul învăţământului va înregistra
oficial rezultatele?
H.A.: Da, fireşte, iar cei care se situează pe
primele două locuri vor putea participa la
olimpiada naţională de limba maghiară”.21
Atunci când sunt greutăţi, eforturile sunt
conjugate şi se apelează la sprijinul euro-
parlamentarului Tokes Lăszlo. „Deşi nu a avut loc
discuţia publică împotriva învăţământului în limba
maghiară, anunţată pentru duminică, în faţa
bisericii catolice din Valea Mare, nu avem voie să
ne lăsăm pe tânjală, deoarece manifestările
antimaghiare aprinse pot apărea oriunde -
consideră conducătorii Asociaţiei Maghiarilor
Ceangăi din Moldova (MCSMSZ). La Valea Mare
trebuie soluţionată situaţia celor doi pedagogi din
Ungaria rămaşi fără loc de muncă, respectiv
trebuie readuşi copiii, pe cât posibil, în sistemul de
învăţământ în limba maghiară, extraşcolar.
Europarlamentarul Tokes Lăszlo se va adresa
Adunării Parlamentare printr-o petiţie. Textul în
limba engleză a fost deja elaborat şi înaintat
Comisiei Superioare cu Probleme privind
Minorităţile. Şeful comisei a semnalat deja că
România va fi somată, printr-o scrisoare, să
garanteze învăţământul în limba maternă pentru
maghiarii ceangăi din Moldova”?2
Până acum, majoritatea cadrelor didactice
care predau limba maghiară în comunităţile
romano-catolice din Moldova, sunt din Ungaria,
sau din Transilvania. In prezent, se fac eforturi
pentru încadrarea cu „intelectuali proveniţi din
rândul comunităţilor locale”. „în data de 10 iulie.
Uniunea Maghiarilor Ceangăi din Moldova
164
 (MCSMSZ) a lansat un apel adresat intelectualilor
ceangăi, în care a fost evidenţiat faptul că
învăţătorii şi profesorii care doresc să se implice în
procesul educaţional maghiar din Moldova,
precum şi alte categorii de intelectuali, vor fi
angajaţi din rândul celor originari din zonă, însă
care şi-au părăsit pământul natal din cauza
studiilor. Apelarea şi chemarea acasă a
intelectualilor devotaţi faţă de pământul lor natal
reprezintă pe termen lung problema fundamentală
a învăţământului din Moldova, dat fiind faptul că
intelectualii proveniţi din rândul comunităţilor
locale şi-ar putea îndeplini sarcinile mult mai bine
putând din start înlătura atacurile la adresa
veneticilor, lansate de intelectualii localnici, de
biserică şi de puterea laică. MCSMSZ le-a adresat
un apel separat intelectualilor ceangăi originari
din Pustiana, care să-şi asume sarcini legate de
predarea limbii şi culturii maghiare. In Pustiana
lucrează şi în momentul de faţă învăţătoare care
predau în limba română în şcoala de stat din
localitate şi există de asemenea persoane originare
, de acolo, care se angajează însă la distanţă de
pământul lor natal. Apelul nu a fost deocamdată
unul reuşit. Până în momentul de faţă, nici un
ceangău - absolvent de studii în limba maghiară -
nu s-a prezentat să predea în Moldova în următorul
an şcolar, însă s-au înscris peste 80 de pedagogi,
majoritatea din Ungaria.
Exemple ar mai exista. însuşi proaspătul
preşedinte al MCSMSZ, Adrian Solomon, a trăit
după 1991 la Budapesta şi în Italia. A avut afaceri
reuşite, însă a ales calea restabilirii conştiinţei
identitare a comunităţii maghiarilor ceangăi. Am
putea aminti şi de Nyisztor Tinka, cea care, deşi şi-
a obţinut doctoratul în Elveţia, s-a reîntors pe
pământul natal. Nu poate fi neglijată nici prezenţa
în Moldova a intelectualilor externi, lor datorându-
165
lise şi minunea că începând din toamnă, în peste
20 de localităţi din Moldova va exista învăţământ
în limba maghiară. Printre aceşti intelectuali se
numără şi soţii Hegyeli, fără de care cu greu ar
putea fi imaginat viitorului învăţământului maghiar
moldovean. In ceea ce priveşte viitorul,
învăţământul maghiar din Moldova depinde de
atitudinea manifestată la faţa locului’’.23
Un alt obiectiv major al Ungariei şi al
liderilor maghiari din România, îl constituie
introducerea limbii maghiare ca limbă de cult,
în bisericile romano-catolice din Moldova, în
pofida faptului că obştile credincioşilor, preoţii şi
ierarhi locului, nu doresc acest lucru. „Declaraţia
lui Solyom Lăszlo, referitoare la ceangăi, este
semnificativă nu numai din punctul de vedere al
politicii naţionale - problema ceangăilor este una
din cele mai complicate probleme a diasporei
maghiare — ci vizează şi responsabilitatea bisericii
catolice - arată publicistul Mozes Lăszlo, din Sf.
Gheorghe. Despre aceasta din urmă se vorbeşte
doar sporadic. Preşedintele republicii ungare a
declarat la sfârşitul săptămânii trecute, la Balul
Ceangăilor, organizat la Budapesta: «Suntem
împreună cu ceangăii şi cu părţile de naţiune de
peste hotare... Existenţa maghiară a ceangăilor din
Moldova a fost şi este pusă sub semnul întrebării şi
din păcate ei nu sunt susţinuţi nici de biserica
catolică» a adăugat preşedintele.
Rareori putem auzi o observaţie mai precisă
din partea politicii maghiare responsabile.
Maghiarii care trăiesc în bloc, maghiarii care
trăiesc în diasporă şi societatea maghiară se află
în curs de schimbare. Dacă ne imaginăm un viitor
comun, trebuie să pornim de la stadiul acestor
schimbări mai ales dacă există o voinţă comună în
sensul continuării a ceea ce am moştenit de la
naţiunea maghiară - a formulat preşedintele.
166
Viitor comun, voinţă comună. Mai mult decât atât:
la ce ne va folosi moştenirea naţională? (...) în
ceea ce priveşte problemele noastre comune, cu
greu le putem administra în mod fructuos. Tocmai
de aceea este important să vorbim clar: biserica
catolică are o anumită responsabilitate în
problema ceangăilor. Preotul reformat Vetesi
Lâszlo a formulat astfel: diaspora este conştiinţa
naţiunii. Membrii diasporei sunt cei care trebuie să
îşi exprime opinia în această problemă”
„In Eparhia din judeţul Iaşi, îngrijirea
sufletească a credincioşilor cu limbi materne
diferite, înseamnă sarcini diferite, se caută
posibilităţi în vederea soluţionării problemelor - se
arată în comunicatul Conferinţei Episcopilor
Catolici Maghiari, care informează în legătură cu
întâlnirea de marţi (16.09.2008), de la Budapesta,
a delegaţiilor conferinţelor episcopale române şi
maghiare. Tocmai în vederea îndeplinirii sarcinilor
respective, episcopul eparhiei din Iaşi a trimis doi
preoţi ceangăi tineri la Budapesta, pentru
continuarea studiilor. Aceştia din urmă se vor
întoarce peste trei ani la eparhia lor din ţară.
Comunicatul nu precizează dacă în Moldova se vor
celebra sau nu slujbe maghiare după întoarcerea
celor doi preoţi, cum nu se menţionează nici dacă
mitropolitul din Bucureşti, loan Robu şi cardinalul
Erdo Peter au reacţionat sau nu la scrisoarea
redactată de echipa confesională de lucru din
cadrul Asociaţiei Naşilor, cu sediul la Budapesta,
scrisoare care vizează slujbele religioase celebrate
în limba maghiară. Această echipă de lucru a
întocmit prima liturghie modernă, bilingvă, în care
sunt prezentate în paralel textele în limbile română
şi maghiară ale Sfintei slujbe. In cadrul conferinţei
de la Budapesta, au fost abordate şi alte aspecte,
probleme ale vieţii bisericeşti, printre care
predarea religiei, şcolile catolice, retrocedarea
167
imobilelor bisericeşti, statutul special al bisericii
greco-catolice din România. Referitor la îngrijirea
sufletească a minorităţilor naţionale, cu
posibilitatea utilizării limbii materne, s-a discutat
despre oficierea, în diferite limbi, a slujbelor
religioase în cadrul eparhiilor din Timişoara şi
Satu Mare, însă nu s-au formulat aspecte concrete
legate de situaţia din Moldova”. 25
în alte articole tonul este agresiv, arogant şi
lipsit de respectul cuvenit unor înalte feţe
bisericeşti ale Bisericii Romano-Catolice din
România. „Erdo Peter i-a lăsat din nou de izbelişte
pe ceangăi: cardinalul ungar şi mitropolitul loan
Robu din Bucureşti, care manifestă ură faţă de
maghiari, au ajuns la o înţelegere ridicolă. In
cadrul dezbaterii de la Budapesta (16.09.2008),
ocazie cu care s-au întâlnit membri conferinţelor
episcopilor catolici români şi maghiari, nu a fost
întreprinsă nicio măsură în vederea soluţionării
problemelor precum oficierea în limba maghiară a
slujbelor religioase în comunităţile ceangăieşti sau
desfiinţarea învăţământului confesional catolic
maghiar din Transilvania. Toate acestea
evidenţiază continuarea acelei linii directoare a
diplomaţiei catolice din Ungaria, care tratează cu
insensibilitate problemele de ordin bisericesc, care
vizează politica naţională, şi manifestă dezinteres
în cazurile confiictuale.
Referitor la întrevederea care a avut loc la
Budapesta între loan Robu, mitropolitul din
Bucureşti - care poartă ură faţă de maghiari - şi
cardinalul Erdo Peter, a fost emis doar un
comunicat lipsit de sens. Potrivit acestuia, în
cadrul dezbaterii au fost abordate problemele
privind viaţa bisericească şi prezenţa Bisericii în
viaţa socială, problemele care vizează preoţii,
ordinele călugăreşti, şcolile catolice, predarea
religiei şi finanţarea bisericii. Au fost pomenite şi
168
problemele care vizează minorităţile, în contextul
următor: s-a discutat despre diferitele aspecte ale
temei respective, cele referitoare la componenţa
etnică şi situaţia istorică a unor eparhii. De
exemplu, la Eparhia din Timişoara, în urma
emigrării catolicilor cu limba maternă germană,
credincioşii maghiari au devenit majoritari.
Slujbele religioase sunt celebrate în diferite limbi,
potrivit cerinţelor. Cu toate că, în cadrul Eparhiei
din Satu Mare marea majoritate a catolicilor sunt
maghiari, credincioşilor români şi celor cu limba
maternă germană li se asigură îngrijirea
sufletească prin utilizarea limbii lor materne.
Nici nu s-a pomenit de asigurarea
posibilităţii ca ceangăii să participe la slujbe
religioase celebrate în limba maghiară. Problema
respectivă a fost abordată doar tangenţial. în
comunicat se pot descoperi afirmaţii ridicole: în
Eparhia din judeţul Iaşi, îngrijirea sufletească a
credincioşilor cu limbi materne diferite, înseamnă
sarcini diferite, se caută posibilităţi în vederea
soluţionării problemelor. Tocmai în vederea
îndeplinirii sarcinilor respective, episcopul
eparhiei din Iaşi a trimis doi preoţi ceangăi tineri
la Budapesta, pentru continuarea studiilor. Aceştia
din urmă se vor întoarce peste trei ani la eparhia
lor din ţară. Comunicatul nu precizează că, peste
trei ani, cei doi preoţi cum vor reuşi să soluţioneze
problema respectivă. E deja cunoscut faptul că în
România e interzisă, şi în prezent, oficierea în
limba maghiară a slujbelor religioase în rândurile
credincioşilor ceangăi. Acest lucru ţine în mod
exclusiv de responsabilitatea bisericii catolice din
regiunea respectivă. loan Robu ar putea aproba
celebrarea slujbelor în limba maghiară. Chiar
însuşi Bogdan Olteanu, preşedintele Camerei
Deputaţilor, i-a propus preşedintei Parlamentului
ungar, Szili Katalin, să facă împreună lobby în
169
 interesul ceangăilor care ar trebui să beneficieze
de slujbe religioase de limbă maghiară.
Mitropolitul din Bucureşti, loan Robu, are un
rol deosebit în procesul de românizare. Prin
Google pot fi accesate afirmaţii ale mitropolitului
loan Robu prin care acesta îşi manifestă ura faţă
de maghiari. loan Robu a subliniat în repetate
rânduri că ceangăii nu sunt maghiari ci români şi,
potrivit unei declaraţii făcute de acesta pe postul
naţional român de televiziune, ceangăii nu au
dreptul să beneficieze de slujbe celebrate în limba
maghiară, nu trebuie permisă să li se acorde
îngrijire sufletească prin utilizarea limbii
maghiare. Acestea ar reprezenta o formă a
maghiarizării. In 2001, mitropolitul din Bucureşti a
avut o întrevedere cu episcopul din laşi. Petru
Gherghel, care-şi exprimă şi el sentimente de ură
faţă de maghiari, aceştia doi protestând împotriva
hotărârii adoptate de Consiliul Europei care
vizează dăinuirea culturii populare maghiare a
ceangăilor. loan Robu şi Petru Gherghel au
susţinut că organizaţia respectivă a fost indusă în
eroare de propaganda maghiară. Printre tradiţiile
populare ale ceangăilor pot fi identificate elemente
ale folclorului românesc şi nu cele ale folclorului
maghiar”.26
Bineînţeles că, şi în această problematică,
este prezent europarlamentarul Tokes Lâszlo. „Este
imposibil şi inacceptabil pentru orice creştin
adevărat ca slujitorii lui Cristos să stârnească
sentimente antimaghiare printre enoriaşii care nu
doresc altceva decât să înveţe limba părinţilor lor
şi să îl laude pe Dumnezeu în această limbă. Aceste
aspecte le subliniază, între altele, europar­
lamentarul Tokes Lâszlo în scrisoarea sa adresată
episcopului romano-catolic de Iaşi, Petru
Gherghel, scrisoare în care îi cere să ia sub
ocrotirea sa copiii şi familiile din Nicoreşti
170
 (Bacău), hărţuite pentru că învaţă limba maghiară,
şi să preîntâmpine comiterea, în comunităţile
ceangăieşti din Moldova, a altor abuzuri
samavolnice şi naţionaliste asemănătoare. Tokes
Lăszlo i-a reamintit episcopului că România a
ratificat şi ea Charta Europeană a Limbilor
Minoritare sau Regionale, conform căreia limbii
maghiarilor ceangăi i se cuvine o ocrotire deplină,
atât în calitate de limbă minoritară cât şi în cea de
limbă regională - ca să nu mai vorbim de faptul că
limba maghiară, având acelaşi rang ca şi limba
română, este una din limbile oficiale ale Europei
27
unite
Din două articole putem cunoaşte şi poziţia
Episcopiei Romano-Catolice de Iaşi, a
Preasfinţitului Petre Gherghel, inclusiv frustrările
pentru faptul că nu argumentele prezentate, nu sunt
în concordanţă cu dezideratele maghiare.
„Răspunzând scrisorii trimise de Tokes Lăszlo la
mijlocul lunii februarie, episcopul romano-catolic
de Iaşi, Petru Gherghel, a precizat: conform
datelor recensământului, majoritatea ceangăilor
I din Moldova sunt de naţionalitate română. După
cum am mai informat, Tokes Lăszlo s-a adresat,
printr-o scrisoare, episcopului catolic, obiectând
faptul că preotul din satul Nicoreşti, judeţul Bacău,
a pornit o campanie duşmănoasă împotriva
învăţământului în limba maghiară, interzicându-le
copiilor care participă la orele de limbă maghiară
să mai fie ministranţi. In răspunsul său, Petru
Gherghel a accentuat: a dispus efectuarea unor
cercetări la faţa locului, din care a reieşit că
nimeni nu se opune orelor de limbă maghiară,
organizate la şcoală, în cadru legal. In opinia sa,
nu s-a dovedit că ar exista o campanie duşmănoasă
împotriva învăţământului în limba maghiară. Apoi
adaugă: E drept că dvs. vorbiţi de «maghiari
ceangăi» din Nicoreşti şi din alte sate, însă
171
 recensămintele efectuate de statul român arată că
marea lor majoritate s-au declarat şi se declară
români şi catolici. Mai menţionează şi faptul că în
Eparhia din Iaşi nu există comunităţi religioase de
maghiari ceangăi, ci comunităţi religioase formate
din credincioşi romano-catolici. Sper să fiţi de
acord cu noi în sensul că alte persoane din afară
nu trebuie să-i instige pe oameni şi că nu este bine
să le fie tulburate convingerile privind
naţionalitatea lor şi limba vorbită de ei - se arată
în documentul adresat lui Tdkes”.n
„Dacă unitatea asupra căreia insistă
episcopul înseamnă să ne lepădăm de limba
maternă, nu avem nevoie de o astfel de unitate -a
afirmat Nyisztor Tinka, responsabil cu probleme de
ordin religios în cadrul Asociaţiei Maghiarilor
Ceangăi din Moldova, pe marginea întrevederii
avute vineri cu episcopul romano-catolic de Iaşi,
Petru Gherghel. Nyisztor Tinka din Pustiana, care
de şaisprezece ani încoace luptă pentru oficierea
slujbelor în limba maghiară, s-a deplasat în
capitala Moldovei însoţită de Istok Bălint, Benke
Pal şi Duma Daniel ca să participe la întrevederea
la care episcopul l-a invitat şi pe Ferko Zoltăn,
organizatorul unui turneu pe bicicletă până la
Vatican, în favoarea oficierii slujbelor în limba
maghiară. întrevederea, deşi cordială, nu a adus
nimic nou în conţinut - a declarat Nyisztor Tinka.
Ferko Zoltăn consideră un element de noutate
faptul că după multe argumente false - cum că
ceangăii nu sunt maghiari şi nici nu cer oficierea
slujbelor în limba maghiară -, Petru Gherghel a
declarat că este nevoie de unitate, n-ar dori ca
între oamenii de la sate să apară tensiuni. în opinia
lui Nyisztor Tinka, aceste tensiuni sunt iscate chiar
de preoţi, prin discursurilor lor ultranaţionaliste,
lucru întâlnit în ultimul deceniu şi jumătate şi în
Pustiana.
172
 Petru Gherghel le-a cerut ceangăilor
prezenţi să scrie în limba maghiară «Crezul». Nu
au ştiu toţi, nu aveau cum să ştie, deoarece nu au
avut niciodată posibilitatea să asculte liturghia în
limba maternă. Tocmai aici e greşeala, acest lucru
ar trebui învăţat, copiii ar trebui să primească
prima împărtăşanie în limba maghiară şi atunci ar
cunoaşte textele religioase - a explicat Nyisztor
Tinka. Vizita la episcop s-a încheiat cu o rugăciune
comună, Ferko Zoltân s-a rugat ca Domnul să-i
lumineze pe toţi, cei care au limba maternă
maghiară să se poată ruga în biserică în limba
maghiară, iar în scurt timp slujbele să fie oficiate
70
în limba maghiară”.
Deşi poziţia Episcopiei Romano-Catolice de
Iaşi a fost clar şi convingător exprimată, cu diferite
prilejuri, totuşi demersurile oficialităţilor
budapestane şi cele ale organizaţilor
neguvernamentale, pentru introducerea limbii
maghiare ca limbă de cult, continuă.
„ Vicepreşedintele Asociaţiei Naşilor Maghiarilor
Ceangăi din Moldova a parcurs cu bicicleta
aproape 4000 de km în vederea susţinerii slujbelor
maghiarilor ceangăi, celebrate în limba maghiară.
Pelerinajul s-a încheiat în data de 10 iunie, în
capitala ungară, în faţa bazilicii «Sf. Ştefan».
Ferko Zoltân a pornit tot din acel loc în data de 22
aprilie şi potrivit planurilor iniţiale, în decurs de
40 de zile şi parcurgând 3 mii de km, doreşte să
atragă atenţia opiniei publice şi a ierarhilor
asupra solicitării privind celebrarea în limba
maghiară a slujbelor ceangăilor maghiari din
Moldova"?0
Un proiect pragmatic şi deosebit de eficient,
care a fructificat pe deplin avantajele comunicării
lesnicioase prin intermediul intemetului, a unor
persoane care locuiesc la mari distanţe unii de alţii,
îl reprezintă Asociaţia Naşilor pentru Maghiarii
173
 Ceangăi din Moldova. Din articolele ce urmează
rezultă principalele momentele ale constituirii,
activităţii şi finalităţii acestei acţiuni civice. „In
toamna anului 2004, Asociaţia Maghiarilor
Ceangăi din Moldova (MCSMSZ), cu sediul la
Bacău, şi-a anunţat programul «naşi pentru
ceangăi». Conform apelului, devenit în scurt timp
cunoscut în rândul maghiarilor din ţara-mamă şi
din lumea largă, naşii voluntari, simbolici, îşi pot
asuma cheltuielile de şcolarizare în Moldova sau
pe Pământul Secuiesc a «finilor» maghiari
ceangăi. Programul a avut un succes uriaş, azi
numărul naşilor ajungând aproape la 1000. Printre
ei se află profesori, întreprinzători, persoane cu
pensii mici, parlamentari - din Transilvania,
Ungaria, Europa Occidentală, dar şi de dincolo de
mări. In 11 noiembrie 2006, la Budapesta a luat
fiinţă Asociaţia Naşilor pentru Maghiarii Ceangăi
din Moldova (KEMCSE) care lucrează în strânsă
colaborare cu Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din
Moldova, având ca obiectiv fundamental
popularizarea programului «Fiţi şi Dvs. naş,
naşă!» în 28 ianuarie a.c., asociaţia a fost
reînfiinţată, preşedinte fiind aleasă Hegedus Dora.
La solicitarea noastră, ea ne-a schiţat esenţa
activităţii lor. O sută de naşi în Moldova
Calitatea de naş nu înseamnă doar sprijin
material ci şi realizarea unor relaţii personale,
astfel că majoritatea naşilor au dorit să-şi
întâlnească finii. Câţiva au pornit pe cont propriu
de la Budapesta însă tot mai mulţi naşi s-au gândit
şi la o călătorie în grup. Gyongyossy Lajos,
fondatorul asociaţiei, şi-a asumat sarcina
organizării călătoriilor. Anul trecut el a organizat
două vizite în Moldova, la care au participat
aproape 100 de naşi. Cu ocazia acestor două
călătorii, participanţii au decis înfiinţarea unei
asociaţii a naşilor.
174
 Obiectivul nostru principal vizează
sprijinirea programului privind învăţământul în
limba maghiară în Moldova şi reprezentarea
intereselor maghiarilor ceangăi, în strânsă
colaborare cu Asociaţia Maghiarilor Ceangăi din
Moldova de la Bacău şi cu Fundaţia pentru
învăţământul Maghiar în Moldova de la
Budapesta. In acest sens, în decembrie am
organizat prima noastră manifestare, la care au
evoluat artiştii ceangăi Petras Maria - cântăreaţă
de muzică populară şi Levente Peter. La această
manifestare, în cadrul căreia noi ne-am prezentat,
au sosit aproximativ 150 de naşi care nu au venit
cu mâini goale, microbuzul MCSMSZ întorcându-
se acasă în Moldova încărcat cu cadouri de
Crăciun".
„In satele din Moldova, se întâmplă deseori
ca, cunoscuţii să se numească între ei naşi sau
naşe, chiar dacă nu există între ei nici un fel de
legătură de rudenie - se arată într-un apel apărut
în publicaţia lunară «Moldvai Magyarsăg»,
tipărită la Miercurea-Ciuc. Chiar şi musafirii îşi
pot striga gazdele ca naşă sau naş. Fii şi tu un
cunoscut, părinte spiritual, al maghiarilor din
Moldova!
învăţământul maghiar din satele din
Moldova, întrerupt în anul 1955, a fost restabilit în
parte, în anul 2000. începând din toamna anului
2002, în două sate din Moldova, învaţă în limba
maghiară, în instituţiile şcolare de stat, câte o
grupă de copii. începând din toamna anului 2003,
în şapte sate funcţionează nouă astfel de grupe, iar
din anul 2004, 21 de grupe de copii pot învăţa în
şcoli limba maghiară ca limbă maternă. începând
din anul şcolar 2005-2006, copiii din 12 sate
ceangăieşti din Moldova pot învăţa limba
maghiară, în cadrul a 40 de grupe, în instituţiile
şcolare de stat. In acest an şcolar, copiii din 14
175
sate pot învăţa la şcoală limba maghiară, iar în
alte două aşezări pot învăţa limba maghiară în
afara şcolii. După absolvirea clasei a VlII-a, în
Ţinutul Ceangăilor, nu mai putem asigura
învăţământul în limba maghiară. Copiii de liceu
pot învăţa în limba maghiară doar în şcolile din
Ţinutul Secuiesc. Cazarea şi masa acestor copii
trebuie asigurată, în cadrul programului de
educaţie, de asociaţia noastră.
în cadrul programului de educaţie al
Asociaţiei Maghiarilor Ceangăi din Moldova
(www.csango.ro) sunt incluşi în jur de 1.300 de
copii, iar supravegherea de specialitate a acestui
program este făcută de Asociaţia Pedagogilor
Maghiari din România.
în prezent, lucrăm la acest program, cu
ajutorul a 26 de profesori, învăţători, profesori de
dans şi muzică, în 13 sate. Mai sunt cel puţin 15-20
de sate din Moldova, unde nu am reuşit, după
sistarea învăţământului maghiar din anul 1950,
iniţierea nici unui fel de activitate în acest sens.
Dacă nu o vom face în anul care urmează, atunci
vom putea renunţa pe vecie la această intenţie
deoarece în unul sau două decenii nu vom mai auzi
vorbă maghiară pe străzile şi în casele din aceste
sate. De aceea vă rugăm să contribuiţi, în funcţie
de posibilităţi, la succesul programului de
educaţie, în vederea menţinerii şi extinderii sale.
Fiţi şi voi părinţi spirituali!
Dacă puteţi, să contribuiţi cu 4,5 milioane
lei, adică 40.000 forinţi, ce reprezintă cheltuielile
pe un an şcolar pentru un elev. Această sumă
conţine salariul profesorilor, chiria sălilor de
clasă, cheltuielile de regie, respectiv cheltuieli
pentru manuale, excursii, cadouri de crăciun şi de
sfârşit de an, precum şi amenajarea unor spaţii
adecvate pentru desfăşurarea unor activităţi de
învăţământ (în funcţie de valoarea donaţiilor
176
 strânse ne vom strădui să cumpărăm sau să
construim spaţii de învăţământ). Cheltuielile pentru
un an şcolar necesare unui elev care învaţă la licee
din Ţinutul Secuiesc se ridică la 18.000 lei, adică
150.000 forinţi. Această sumă conţine cazarea,
costul a trei mese pe zi şi salariul
supraveghetorilor.
Dacă doriţi să deveniţi naşă sau naş atunci
acest sprijin financiar se poate transforma şi într-o
legătură de prietenie. Veţi avea ocazia să
cunoaşteţi cultura simplă dar frumoasă a
ceangăilor, care este acoperită în parte de ceaţa
unei mistificări. Prin intermediul unei legături cu
finul şi rudele acestuia veţi ajuta la întărirea
conştiinţei naţionale, dezvoltarea limbii şi nu în
ultimul rând şi dumneavoastră veţi deveni mai
bogat. Ajutoarele financiare le primim în contul
Fundaţiei Pentru învăţământul Maghiar din
Moldova (www.csango.eu), organizaţie ce va
supraveghea folosirea acestor bani. Dacă doriţi să
oferiţi un sprijin financiar mai mare (spre exemplu
vă permite acest lucru situaţia financiară a firmei
dumneavoastră), vom încheia un contract oficial
prin intermediul căruia veţi putea contabiliza acest
sprijin financiar. Date necesare pentru transfer
efectuat din Ungaria: Deţinător de cont curent;
Fundaţia Pentru învăţământul Maghiarilor din
Moldova (Număr de cont:... legături: Ferkone
Pavai Reka, secretarul Asociaţiei Părinţilor
Spirituali Pentru Ceangăii Maghiari din Moldova,
telefon:... mobil:... e-mail:... honlap:... ”.32
„în toamna anului 2004, Asociaţia
Ceangăilor Maghiari din Moldova (MCSMSZ), cu
sediul în Bacău, a anunţat programul părinţilor
spirituali ai ceangăilor - se menţionează în
articolul intitulat Mica istorie a Asociaţiei
Părinţilor Spirituali pentru Ceangăii Maghiari din
Moldova. în scurt timp, în urma apelului lansat în
177
cercul maghiarilor din ţara mamă dar şi al celor
din întreaga lume, părinţii spirituali şi-au luat
răspunderea să suporte cheltuielile de învăţământ,
în Moldova sau în Ţinutul Secuiesc, ale copiilor
ceangăi. Programul a înregistrat un succes uriaş,
iar în prezent numărul părinţilor spirituali se
apropie de 1.000. Printre aceştia se află profesori,
întreprinzători, pensionari şi parlamentari din
Ardeal, Ungaria, Europa Occidentală dar şi de
peste ocean.
A fi părinte spiritual nu înseamnă doar un
sprijin material ci, după posibilităţi, poate însemna
şi o legătură personală. Astfel, cei mai mulţi părinţi
spirituali au dorit să întâlnească copiii la a căror
educaţie contribuie material. Câţiva dintre ei au
pornit singuri pe drumul de aproape 1.000 km de la
Budapesta la Moldova, însă tot mai mulţi doresc
organizarea unei excursii în grup. Gyongyossy
Lajos, de două ori părinte spiritual, şi-a asumat
răspunderea organizării unei astfel de excursii. In
anul 2006, a organizat două excursii mai lungi în
Moldova, la care au participat aproape 100 de
părinţi spirituali. în cadrul acestor excursii s-a
născut ideea înfiinţării unei asociaţii care să
cuprindă toţi părinţii spirituali.
Astfel, în toamna anului 2006, a avut loc
şedinţa de remaniere a Asociaţiei Părinţilor
Spirituali pentru Maghiarii Ceangăi din Moldova
(KEMCSE). Printre scopurile asociaţiei se află în
primul rând sprijinirea programului de învăţământ,
reprezentarea intereselor ceangăilor maghiari într-
o colaborare strânsă cu MCSMSZ şi cu Fundaţia
pentru învăţământul Maghiar din Moldova
(Moldvai Magyar Oktatăsert Alapîtvâny) cu sediul
la Budapesta. Prima noastră manifestare a avut loc
în luna decembrie, anul 2006, la care au participat
Petras Maria, ceramistă şi cântăreaţă de muzică
populară ceangăiască, respectiv Levente Peter,
178
 recitator. Părinţii spirituali prezenţi la manifestare
nu au venit cu mâinile goale şi autobuzul MCSMSZ
a pornit, a doua zi, spre Moldova, încărcat cu
cadouri de Crăciun.
Munca va continua. In acest an vom
organiza trei excursii în Moldova, cea mai lungă
dintre acestea cuprinzând şi participarea la hramul
de la Şumuleu. Se pot face înscrieri şi pentru
excursia organizată în vederea participării la
predarea Casei Copilului de la Vladnic, ce va avea
loc la începutul lunii mai în organizarea Asociaţiei
Noua Sursă din Godollo, condusă de Raj Tamăs.
Această asociaţie a contribuit la cumpărarea
terenului şi pornirea lucrărilor de construcţie a
clădirii Casei Copilului. Printre altele, în prezent,
continuăm să căutăm şi alţi sprijinitori în vederea
menţinerii şi extinderii programului de învăţământ.
Pe lângă căutarea de noi părinţi spirituali ne
străduim să obţinem ajutoare financiare de la firme
şi autoguvernări locale în vederea ajutării
avansării învăţământului maghiar din Moldova”. 33
„Dragă părinte spiritual! Vă aducem la
I cunoştinţă cu bucurie că în urma mai multor luni
de muncă organizatorică, în 28.01.2007 s-a
înfiinţat Asociaţia Părinţilor Spirituali pentru
Maghiarii Ceangăi din Moldova (KEMCSE).
Permiteţi-ne să ne prezentăm. Sperăm că împreună
cu părinţii spirituali vom contribui la succesul şi
dezvoltarea programului de învăţământ KEMCSE.
Asociaţia lucrează într-o strânsă colaborare cu
Asociaţia Ceangăilor Maghiari (MSCMSZ) şi
Fundaţia Pentru învăţământul Maghiar din
Moldova şi are ca scop principal popularizarea
programului «Fiţi şi voi părinţi spirituali», în
vederea creşterii numărului de sprijinitori
financiari. De asemenea, asociaţia doreşte să ofere
un ajutor în menţinerea legăturilor dintre părinţii
spirituali şi are ca scop întărirea legăturilor dintre
179
 copii şi părinţii lor spirituali. Pe lângă sprijinirea
socială şi medicală a copiilor spirituali şi a
familiilor acestora, asociaţia doreşte să contribuie
la îmbunătăţirea condiţiilor învăţământului
maghiar din Moldova, respectiv la cunoaşterea de
către maghiarii din ţară şi străinătate a culturii
ceangăilor maghiari din Moldova.
Reţea rurală. Solidarizarea şi menţinerea
legăturii cu cei aproape 1000 de părinţi spirituali
necesită o muncă organizatorică puternică. De
aceea am dori să construim o reţea în baza căreia
să putem lua contact cu fiecare părinte spiritual,
chiar şi cu cei care nu au internet. Construcţia
acestei reţele se află în desfăşurare sub conducerea
lui Gyongyossy Lajos şi Ebneth Frigyes. In măsura
posibilităţilor, vă rugăm să luaţi legătura cu noi!
Aşteptăm şi acele grupe care deja colaborează la
nivel local, organizează programe, pentru a putea
să ne ajutăm reciproc în interesul copiilor
maghiari din Moldova.
Membru al asociaţiei. înscrierile în asociaţie
se vor putea face probabil peste o lună după ce
vom primi decizia juridică cu privire la
înregistrare, despre asta vă vom informa. Taxa
pentru membrii activi, pe anul 2007, este de 2.000
forinţi, iar a membrilor neactivi este de 1.000
forinţi.
Internet. Noi am apărut în mai multe locuri
pe internet şi sperăm că va creşte numărul
părinţilor spirituali. începând din luna decembrie
funcţionează pagina www.keresztszulok.hu, pe care
puteţi găsi întotdeauna informaţii noi.
Sponsori mediatici. în ultimele luni, foarte
multe emisiuni de televiziune şi articole de presă au
fost preocupate de soarta ceangăilor. Acestea pot fi
găsite şi pe pagina noastră de internet. Dacă aveţi
legătură cu ziarişti, redactori ai unor emisiuni
radio-tv, ne veţi fi de mare ajutor dacă ne puneţi în
180
 legătură cu aceştia. Acestea sunt valabile şi în ceea
ce priveşte posibilităţile de sprijin. împreună cu
ajutorul dumneavoastră vom înainta mult mai
mult!”.34
„Anul acesta vor fi organizate 2-3 excursii în
Moldova, dintre care cea mai lungă va include şi
pelerinajul de la Şumuleu Ciuc. în programul
intitulat «Fiţi şi Dvs. naş, naşă!» se poate înscrie,
practic, oricine care poate aloca cel puţin 40.000
forinţi / an şcolar «finului/finei» care învaţă acasă
(adică în Moldova). Suma include salariile
profesorilor, chiria şi cheltuielile sălii de clasă,
rechizite, excursii, cadouri de Crăciun şi
înfiinţarea unor spaţii necesare învăţământului
civilizat. Pentru cheltuielile de învăţământ ale
«finilor» care învaţă în licee pe Pământul Secuiesc
trebuie să se contribuie cu suma de 15 mii forinţi,
sumă care include trei mese pe zi, cazarea şi
salariile profesorilor”.35
Introducerea în circuitul public a materialelor
apărute în presa de limbă maghiară din judeţele
Covasna şi Harghita, în perioada 2007-2009,
referitoare la problematica romano-catolicilor din
Moldova, permite atât specialiştilor, cât şi tuturor
celor interesaţi de această temă, cunoaşterea
principalelor aspecte ale discursului şi acţiunilor
întreprinse de Ungaria şi de liderii maghiari din
România pentru realizarea obiectivelor propuse, în
acest sens. Analiştii şi toţi cei care cunosc evoluţia
acestei problematici, în istorie şi
contemporaneitate, pot sesiza atât elementele de
continuitate, cât şi noutăţile, promovate cu
consecvenţă şi deosebită eficienţă pentru salvarea
„limbii ceangăieşti” de pe „pământul ceangăiesc”.
Din perspectivă maghiară, nu contează realitatea
efectivă din teren, nici rezultatele recensămintelor
oficiale, şi nici concluziile cercetărilor întreprinse
de instituţii şi specialişti români şi străini de
181
prestigiu, care au pus în evidenţa originea
romanescă a majorităţii populaţiei romano-catolice
din Moldova şi existenţa unei minorităţi
confesionale şi nu a uneia etnice. Materialele de
presă prezentate, pot sta la baza unor studii privind
identităţile fluctuante, implicarea instituţiilor
statului în promovarea interesului naţional, relaţia
public-privat în gestionarea unor probleme de
interes comun, manipularea prin mass-media,
constituind, în acelaşi timp, o sursă de informare
pentru toţi cei interesaţi de problematica romano-
catolicilor din Moldova, cu zestrea lor specifică de
cultură şi civilizaţie, parte integrantă a
patrimoniului cultural naţional.

Note

1. Kâdâr Gyula, Câteva cuvinte despre maghiarimea

din Moldova, în „Tortenelmi magazin” (Covasna),
nr. 4, aprilie 2008
2. Egyed Akos, Despre originea şi stabilirea secuilor,
în „Hâromszek”, nr. 5292, 02.02.2008
3. Fekete Reka, Imagine a viitorului ceangăiesc / Nu
putem privi neputincioşi asimilarea/ Interviu cu
etnograful Tânczos Vilmos, în „Hâromszek, nr.
5385, 27.05.2008
4. Bede Erika, Conferinţă pe teme de etnografie la
Muzeul Ceangăiesc, în „Szekely Hi'rmondo”, nr. 30,
01-07.08.2008
5. Universitate de Vară de Etnografie la Vladnic, în
„Szabadsag” (Cluj), nr. 189, 19.08.2009
6. Fekete Reka, Slujbe maghiare pe Pământul
Ceangăilor, în „Hâromszek”, nr. 5375, 15.05.2008
7. Fekete Reka, Bătrâna limbă este persecutată, în
„Hâromszek”, nr. 5323, 10.03.2008
8. Szekeres Attila, Mărturie hotărâtoare în legătură
cu originea ceangăilor, în „Hâromszek”, nr. 5467,
30.08.2008
182
9. Adrian Solomon, noul preşedinte al Asociaţiei
Maghiarilor Ceangăi din Moldova, în
„Hâromszek”, nr. 5055, 23.04.2007
10. Adunare generală de alegeri a asociaţiei
ceangăilor, în „Hâromszek”, nr. 5703, 16.06.2009
11. Solyom Lăszlo despre ceangăi/ împreună cu părţile
de naţiune de peste hotare, în „Hâromszek”, nr.
5293, 04.02.2008
12. Vizita lui Sogor Csaba pe pământul ceangăilor/
Intimidarea maghiarilor din Moldova, în
„Hâromszek”, nr. 5317, 03.03.2008
13. Frigyesy Agnes, Adunarea Generală a judeţului
Pesta îi sprijină pe ceangăi, în „Hâromszek”, nr.
5558, 16.12.2008
14. Szekeres Attila, Să se acorde atenţie situaţiei
ceangăilor, în „Hâromszek” (Covasna), nr. 5279,
18.01.2008
15. Fekete Reka, Szili Katalin pe Pământul Ceangăiesc/
Trebuie să se renunţe la vechile deprinderi, în
„Hâromszek”, nr. 5350, 12.04.2008
16. Ferencz Eva, Internatul liceenilor ceangăi din
Miercurea-Ciuc, în „Moldvai Magyarsâg”
(Harghita), nr. 190, martie 2007
17. Localitatea Făget a devenit loc de pelerinaj, în
„Hâromszek”, nr. 5691, 02.06.2009
18. 7 % din impozitele ungare vor putea pleca în
Moldova, în „Erdelyi Naplo” (Cluj), nr. 18, 16-
22.01.2008
19. Pentru susţinerea mai accentuată a cauzei
ceangăilor, în „Hâromszek”, nr. 5362, 26.04.2008
20. In Moldova se învaţă în limba maghiară, în
„Hâromszek”, nr. 5340, 01.04.2008
21. Elekes Elemer, La Bacău olimpiadă la limba
maghiară, în „Szekely Hirmondo”, nr. 11, 23-
29.03.2007
22. Intervenţie europeană privind învăţământul în
limba maghiară pentru ceangăi/ România va fi
somată, în „Szekely Hirmondo” (Covasna), nr. 9,
07-13.03.2008

183
23. Sylvester Lajos, Pentru învăţământ maghiar
moldovean eficient, în „Hâromszek”, nr. 5753,
14.08.2009
24. Mozes Lâszlo, Viitor comun - cu ceangăii?, în
„Hâromszek”, nr. 5295, 06.02.2008
25. Fekete Reka, Ierarhul catolic ungar nu i-a susţinut
pe ceangăi, în „Hâromszek”, nr. 5483, 18.09.2008
26. Csango Bogdan Tibor / Bacău, Erdo Peter i-a lăsat
din nou de izbelişte pe ceangăi, în „Europai-Ido”
(Covasna), nr. 20, septembrie 2008
27. Fekete Reka, Tokes Lâszlo cere ocrotirea
ceangăilor, în „Hâromszek”, nr. 5608, 19.02.2009
28. Episcopul de laşi neagă existenţa maghiarilor
ceangăi, în „Hâromszek”, nr. 5619 - 04.03.2009
29. Fekete Reka, Ceangăi la episcopul de Iaşi /
întâlnire cordială cu un conţinut neschimbat, în
„Hâromszek”, nr. 5090, 05.06.2007
30. Elekes Elemer, Patru mii de km pentru slujbele
maghiare ale ceangăilor, în „Szekely Hirmondo”,
nr. 24, 22-28.06.2007
31. Gyergyai Csaba, S-a reînfiinţat Asociaţia Naşilor
pentru Maghiarii Ceangăi din Moldova / Se caută
naşe, naşi înstăriţi!, în „Szekely Hirmondo”, nr. 6,
16-22.02.2007
32. Fiţi şi voi părinţi spirituali!, în „Moldvai
Magyarsâg”, nr. 190, martie 2007
33. Ferko Zoltân - vicepreşedintele Asociaţiei Părinţilor
Spirituali pentru Ceangăii Maghiari din Moldova,
Mica istorie a Asociaţiei Părinţilor Spirituali pentru
Ceangăii Maghiari din Moldova, în „Moldvai
Magyarsâg”, nr. 190, martie 2007
34. Hegedus Dora, Asociaţia Părinţilor Spirituali
pentru Maghiarii Ceangăi din Moldova, în
„Moldvai Magyarsâg”, nr. 190, martie 2007
35. Poate adera oricine, oricând, în „Hâromszek”, nr.
5010, 27.02.2007

184
 Anexe

Anexa nr. 1
Iniţiative şi demersuri vizând obţinerea
autonomiei teritoriale a aşa-zisului „Ţinut
Secuiesc”. Sinteză documentară

Continuând demersurile întreprinse, de-a lungul

anilor, cu echilibru, consecvenţă şi responsabilitate de
către reprezentanţii societăţii civile româneşti din
judeţele Covasna şi Harghita, de informare a opiniei
publice româneşti asupra acţiunilor întreprinse de către
liderii maghiari din ţara noastră, vizând obţinerea
autonomiei teritoriale a aşa-zisului „Ţinut Secuiesc”,
Centrul European de Studii Covasna-Harghita a realizat
prezenta sinteză documentară.
Informaţiile, aprecierile şi concluziile prezentate
sunt desprinse din analiza de conţinut a studiilor,
articolelor, interviurilor şi dezbaterilor publicate în
presa locală şi centrală, de limbă română şi de limbă
maghiară, în urma monitorizării realizate de Centrul
European de Studii Covasna-Harghita, articolele
amintite fiind prezentate şi pe site-ul Forumului Civic al
Românilor din Harghita şi Covasna:
www.forumharghitacovasna.ro (rubrica Revista presei).
1. Iniţiative şi demersuri concrete ale
Consiliului National Secuiesc vizând obţinerea unor
autonomii teritoriale pe criteriul etnic maghiar
1.A Iniţiative legislative interne
Obiectivul autonomiei aşa-zisului „Ţinut
Secuiesc” prezent în toate documentele programatice ale
UDMR a fost preluat în proiectul de „Statut al
autonomiei Ţinutului Secuiesc”, elaborat de Consiliul
Naţional Secuiesc (organizaţie neguvernamentală care
activează fără a fi recunoscută legal) în data de
17.01.2004 - document care revendică autonomia
teritorială a zonei cuprinzând Judeţele Covasna,
Harghita şi o parte a Judeţului Mureş - şi înaintat
185
succesiv Camerei Deputaţilor şi Senatului, fiind respins
de comisiile de specialitate ori de plenul legislativului
român.
Pentru conferirea unui caracter „de masă”
revendicărilor autonomiste, în cursul anului 2006 liderii
CNS au organizat două „mari adunări secuieşti”
(15.03.2006, la Odorheiu Secuiesc şi 18.06.2006 la
Ditrău, jud. Harghita). Cu prilejul Adunării de la Ditrău,
organizatorii au transmis autorităţilor române un
„Ultimatum” pentru soluţionarea revendicărilor
autonomiste.
Ulterior, reprezentanţii CNS au iniţiat şi derulat
un „Referendum” ilegal, vizând consultarea populaţiei
de etnie maghiară din cele trei judeţe cu privire la
aspiraţiile separatiste pe criteriul etnic. Rezultatele
obţinute au fost utilizate în cadrul tuturor demersurilor
propagandistice iniţiate de CNS în cursul anilor 2007 şi
2008 la nivelul forurilor ungare şi europene, drept
„argument” pentru susţinerea dezideratului asumat.
O parte a reprezentanţilor CNS sunt şi membrii ai
nou înfiinţatului „Partid Civic Maghiar”, ai cărui
reprezentanţi au acces, după alegerile din iunie 2008, în
administraţiile publice locale din judeţele Harghita,
Covasna şi Mureş, postură din care intenţionează să
sprijine - prin adoptarea unor hotărâri ale consiliilor
locale din care fac parte - organizarea, în data de
30.11.2008, concomitent cu alegerile parlamentare din
România a unui aşa-numit „referendum oficial” pentru
autonomia ţinutului secuiesc. Un prim demers este
întreprins în acest sens de către consilierii PCM din
cadrul Consiliului Local Sf. Gheorghe, care au iniţiat
dezbaterea publică şi supunerea spre aprobarea
Consiliului Local Sf. Gheorghe a unui proiect de
hotărâre vizând modificarea limitelor teritoriale ale
actualului judeţ Covasna şi înfiinţarea unităţii
administrativ-teritoriale „Ţinutul Secuiesc”.
l.B Activităţi de lobby în plan internaţional
Liderii organizaţiei civice maghiare „Consiliul
Naţional Secuiesc” au încercat în ultimii patru ani să
dezinformeze forurile Uniunii Europene şi alte
organizaţii transnaţionale cu privire la pretinsele abuzuri

186
săvârşite de autorităţile române asupra minorităţii
maghiare, în scopul creierii de presiuni asupra
autorităţilor române, astfel încât acestea să accepte, pe
parcursul şi ulterior procesului de integrare al ţării
noastre în Uniunea Europeană, introducerea unor
reglementări care să faciliteze obţinerea autonomiei
teritoriale pe criteriul etnic în Transilvania.
Astfel în perioada 2004-2008 conducerea CNS a
înmânat statutul pentru autonomia „Ţinutului Secuiesc”
unor demnitari europeni, printre care amintim pe
Jonathan Scheele, (fostul şef al Delegaţiei Comisiei
Europene la Bucureşti), Jose Durao Barosso (fostul
comisar european pentru extindere), Olli Rehn, liderilor
de fracţiuni ale Parlamentului European, unor
reprezentanţi ONU, au participat la o serie de întâlniri
cu membrii ai Parlamentului European, context în care
au fost prezentate reprezentanţilor forului european
aspiraţiile autonomiste ale organizaţiei maghiare,
invocând în argumentaţia prezentată aşa-zisa voinţă
pentru autonomie a „poporului secui”.
Pe fondul unor relaţii stabilite cu organizaţii de
peste hotare ce promovează deziderate similare, în luna
aprilie 2006, liderii CNS au prezentat obiectivele
autonomiste ale organizaţiei lor la nivelul factorilor
decidenţi ai regiunii autonome „Tirolul de Sud”,
concomitent cu promovarea, în plan intern, a unor
informări publice privind „funcţionalitatea” autonomiei
zonei menţionate, respectiv a rolului de „model” pe care
Tirolul de Sud ar trebui să-l reprezinte pentru arealul
intracarpatic din România.
într-o altă încercare de influenţare a structurilor
europene în ceea ce priveşte impunerea unor condiţii
defavorabile ţării noastre, înainte de aderarea României
la Uniunea Europeană, în septembrie şi noiembrie 2006,
delegaţii ale CNS au realizat întâlniri cu liderii
fracţiunilor parlamentare din cadrul Parlamentului
Ungariei (pentru obţinerea sprijinului acestora în ceea
ce priveşte realizarea autonomiei teritoriale pe criterii
etnice în Transilvania) şi au transmis Parlamentului şi
Comisiei Europene un memoriu incluzând solicitarea de

187
intervenţie a forurilor menţionate în soluţionarea
doleanţelor „legitime” ale maghiarilor din România.
Aceste demersuri sunt continuate şi cu concursul
europarlamentarilor Partidului Civic Maghiar. Faţă de
aceste demersuri derulate la nivelul forurilor europene,
autorităţile centrale ale Statului Român nu au adoptat
măsurile de contracarare necesare.
2. Implicarea unor grupări civice şi politice din
Ungaria şi din diaspora maghiară în susţinerea
ideologică a iniţiativelor şi acţiunilor separatiste ale
unor grupări constituite pe criteriul etnic maghiar în
România
Gruparea politică ungară FIDESz (aflată în
prezent în opoziţie) a susţinut permanent dezideratele
asumate de CNS, atât la nivel declarativ, cât şi direct,
prin prezenţa în România a diverşi reprezentanţi ai
grupării respective, care au participat în mod deosebit,
în judeţele Covasna şi Harghita, la diferite activităţi ale
CNS, iar mai recent ale PCM.
In fapt. Partidul Civic Maghiar din România este
o „copie” (interfaţă) transilvană a FIDESz, care
promovează o doctrină similară, naţionalist-
conservatoare.
Liderii CNS şi PCM au mizat pe faptul că
prezenţa liderilor marcanţi ai grupărilor maghiare - în
speţă, preşedintele FIDESz, Viktor Orbân, fost premier
al Ungariei, respectiv Nemeth Zsolt, preşedintele
Comisiei parlamentare ungare pentru probleme externe
- va atrage un număr mare al etnicilor maghiari din
Transilvania şi va conferi „greutate” activităţilor
separatiste.
în anul 2007, parlamentarii unguri din partea
FIDESz au participat ca „observatori” la aşa-zisul
referendum pentru autonomie organizat de CNS, într-un
act de vădit amestec în treburile interne ale României.
Din păcate, acest episod nu constituie un caz singular
când demnitari ai statului ungar circulă în Transilvania
ca persoane publice, fără respectarea uzanţelor
internaţionale în materie.
3. Implicarea reprezentanţilor bisericilor
istorice maghiare din România în activităţi de

188
promovare a conceptelor şi acţiunilor proungariste, de
esenţă etnic-separatistă.
In pofida apelului „neutru de orice partid” o parte
a reprezentanţilor bisericilor istorice maghiare şi-au
asumat un rol activ în campania electorală pentru
alegerile locale din acest an, atât campania PCM cât şi a
UDMR fiind axate pe promovarea conceptului de
autonomie.
Cu toată că Eparhia Reformată din Ardeal a
interzis preoţilor săi asumarea unui rol politic, 40 de
preoţi din cadrul Eparhiei Reformate de Piatra Craiului
au figurat pe listele candidaţilor pentru alegerile locale.
Şi în judeţele Covasna şi Harghita reprezentanţii
bisericilor istorice maghiare s-au implicat activ în
susţinerea campaniei electorale a Partidului Civic
Maghiar şi implicit a dezideratelor separatiste
promovate de această grupare. Pe tot parcursul
campaniei electorale din Judeţul Covasna, preotul
unitarian Kovăcs Istvăn, candidat la funcţia de
preşedinte al Consiliului Judeţean, a promovat
conceptele de factură autonomist-separatistă,
evidenţiind că gruparea pe care o reprezintă este
preocupată de reorganizarea sistemului administrativ şi
de crearea unei Românii modeme bazate pe regiuni, în
care „Ţinutul Secuiesc” să funcţioneze ca o regiune de
sine stătătoare.
4. Implicarea unor grupări neorevizioniste
ungare şi a extensiilor autohtone ale acestora în
demersuri de incitare a etnicilor maghiari din
România la nesupunere civică şi acţiuni revendicative
cu potenţi violent
în ultima perioadă se resimte o intensificare a
activităţii unor grupuri extremiste de sorginte ungară,
cum ar fi „Mişcarea de Tineret 64 de Comitate”
(HVIM) şi „Tineretul Maghiar din Ardeal” (EMI).
„Mişcarea de Tineret 64 de Comitate” este una
din cele mai active organizaţii cu caracter revizionist şi
iredentist care acţionează la nivelul întregului Bazin
Carpatic. Organizaţia a fost fondată în 2001 de
jurnalistul Toroczkai Lâszlo, originar din Voivodina,
după modelul organizării administrativ-teritoriale a

189
fostului regat ungar. HVIM are drept scop refacerea
Ungariei Mari, declarându-se împotriva Uniunii
Europene, deoarece procesul de integrare a Ungariei în
această structură ar duce la pierderea identităţii naţiunii
maghiare.
Deşi se declară paşnici, liderii HVIM nu ezită să
ceară plecarea rromilor din Transilvania pe motiv că ar
vicia „moştenirea Sfintei coroane”. Cu toate că pretind
libertate pentru maghiari, nu ezită să promoveze acţiuni
cum este turneul formaţiei „Karpatia” - ce a avut loc în
luna mai 2008 în mai multe localităţi din Ardeal, în
condiţiile în care se ştie că aceasta promovează un
repertoriu xenofob, rasist şi antisemit.
în cadrul concertului „Karpatia” din Târgu
Secuiesc, aproximativ 2000 de persoane au scandat
„Piară Trianonul!”, seara fiind caracterizată de prezenţa
drapelelor ungare, secuieşti, zimţate şi cu dungi
arpadiene, iar mesajul a fost unul singur şi a vizat
dezideratele şi strădaniile autonomiste.
Gruparea „Tineretul Maghiar din Ardeal” se
declară o organizaţie ce militează pentru păstrarea
tradiţiilor maghiarilor - însă ideile lansate cu prilejul
manifestărilor sale sunt de natură extremistă şi
revizionistă, o situaţie periculoasă având în vedere
faptul că EMI beneficiază de sprijinul mai multor lideri
maghiari din România şi Ungaria.
în perioada 6-10 august 2008, s-a desfăşurat la
Gheorgheni, jud. Harghita, cea de-a IV-a Tabără EMI
organizată de „Tineretul Maghiar din Ardeal”, sub
genericul unui citat al unui scriitor maghiar Wass
Albert, declarat criminal de război de Tribunalul din
Cluj, „Transilvania să fie din nou ceea ce a fost”,
manifestarea, la care au participat peste 15.000 de
persoane, a constituit un prilej pentru propagarea unor
idei de factură autonomist-separatistă şi revizionistă.
Prezentă în tabără, avocata austriacă de origine
maghiară Eva Maria Barki a lansat un manifest intitulat
„Maghiarimea din Bazinul Carpatic în noua Europă.
Autodeterminarea popoarelor şi libertatea”, prin care
se cere autodeterminarea maghiarilor din România. Eva
Maria Barki şi-a argumentat solicitarea citând trunchiat

190
documente internaţionale şi denaturând faptele istorice.
Avocata austriacă a atras atenţia celor prezenţi asupra
faptului că toţi cei care au obţinut autonomia au cerut
iniţial independenţa.
Reluând tema revizuirii Tratatului de la Trianon,
preşedintele „Mişcării Dreapta pentru Ungaria” şi
fondatorul „Gărzii Maghiare”, Gâbor Vona, şi-a mascat
discursul afirmând totuşi tranşant că „întreaga naţiune
maghiară se va trezi pentru a se uni din nou”. Găbor
Vona a afirmat că maghiarii şi rromii se pot uni atunci
când este vorba de „duşmanul comun” din Transilvania,
cu referire directă la populaţia românească din aceasta
zonă.
5. Acţiuni ale reprezentanţilor de etnie
maghiară ai administraţiei publice locale din judeţele
Covasna şi Harghita, cu efect discriminatoriu asupra
populaţiei româneşti, numeric minoritară în zonă.
în vederea materializării dezideratelor
separatiste, reprezentanţii administraţiei publice locale
au adoptat în nenumărate rânduri decizii cu efect
discriminativ asupra comunităţii româneşti din zonă.
Aceştia au preferat inclusiv să practice o politica
„izolaţionistă”, sacrificându-se astfel premeditat,
dezvoltarea şi prosperitatea judeţului, Albert Almos
(fostul primar al municipiului Sf. Gheorghe,
preşedintele organizaţiei locale UDMR şi candidat la
viitoarele alegeri parlamentare) recunoscând la finalul
mandatului că UDMR a ales să blocheze accesul
investiţiilor în judeţul Covasna, în numele asigurării
purităţii etnice maghiare a zonei.
în tot acest timp, aşa cum relata recent
preşedintele Traian Băsescu, după întâlnirea cu
Preasfinţitul loan Selejan, Episcopul Covasnei şi
Harghitei, de la Miercurea-Ciuc din 19 septembrie
2008, administraţia publică locală controlată perpetuu
de reprezentanţii UDMR, şi mai nou împreună cu cei ai
PCM, au stimulat investiţiile din Ungaria, reuşind astfel
„să înregistreze vreo zece mii de SRL-uri din această
ţară, majoritatea cu un aport redus de capital.
Doleanţele comunităţii româneşti au fost ignorate
în permanenţă de liderii maghiari din administraţia

191
publică, cei în cauză refuzând solicitarea Forumului
Civic al Românilor din Harghita şi Covasna (FCRHC)
de atribuire a unor spaţii pentru sediile asociaţiilor
culturale româneşti în incinta Casei cu Arcade din Sf.
Gheorghe şi respingând propunerile reprezentanţilor
societăţii civile româneşti şi ale consilierilor români, de
acordare a distincţiei „Pro Urbe” unor cetăţeni români
din reşedinţa judeţului Covasna.
Sub diferite pretexte, liderii din administraţia
publică locală au tergiversat reabilitarea unor
monumente reprezentative pentru comunitatea
românească, precum reabilitarea Pieţei „Mihai Viteazul”
din Sf. Gheorghe (unde se regăseşte şi grupul statuar
„Mihai Viteazul”), a cărei lucrări sunt departe de a fi
finalizate, cu toate că termenul stabilit era pentru
decembrie 2007.
încălcând prevederile legislaţiei româneşti în
vigoare, în data de 15 martie 2008, liderii administraţiei
publice au coborât în bemă drapelul României amplasat
pe clădirea Consiliului Judeţean Covasna.
în acelaşi context, conducerile UDMR şi PCM
din Sf. Gheorghe şi a Centrului Cultural al Republicii
Ungare din acelaşi oraş refuză să amplaseze drapelul
României pe clădirile în care îşi au sediul instituţiile în
cauză.
Toate adunările publice ale UDMR şi PCM
desfăşurate în limba maghiară se termină cu intonarea
imnului Ungariei şi a imnului secuiesc, cu arborarea
drapelelor „roşu, alb şi verde”, în lipsa tricolorului
românesc şi a imnului României.
Potrivit noii organigrame a Consiliului Judeţean
Harghita, a fost aprobată înfiinţarea, printre alte noi
posturi, şi a unui post de consilier pentru activităţi în
Ţinutul Secuiesc, în pofida faptului că această unitate
administraţiv-teritorială nu există! Cei doi consilieri
judeţeni de naţionalitate română din cadrul Consiliului
Judeţean Harghita au solicitat schimbarea denumirii
acestui post, însă ei nu au avut nici o şansă în faţa
consilierilor UDMR; iar aceasta cu atât mai mult cu cât
există deja o aprobare pentru înfiinţarea respectivului
post de la Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici

192
(ANFP) condusă tot de către un reprezentant al UDMR,
Birtalan Jozsef.
în decursul ultimilor ani au fost numeroase
cazurile când ocuparea unor posturi în administraţia
publică locală, altele decât cele prevăzute de lege, a fost
condiţionată de cunoaşterea limbii maghiare.
Consiliul Local Sf. Gheorghe a editat o publicaţie
proprie doar în limba maghiară, în dispreţul
contribuabililor români care reprezintă 25 % din
populaţia municipiului. Consiliul Judeţean Covasna
împreună cu consiliile locale din judeţ conduse de
consilieri UDMR au organizat întâlnirea maghiarilor de
pretutindeni, cheltuind în acest scop importante fonduri
publice din bugetele locale, prin excluderea cetăţenilor
de naţionalitate română din judeţ.
în cadrul zilelor municipiului Miercurea-Ciuc din
acest an, primarii municipiilor din judeţele Covasna şi
Harghita au hotărât să treacă la înfăptuirea autonomiei
prin forţe proprii „fără sprijinul Budapestei şi nici al
Bucureştiului”, convenind să poarte corespondenţa între
aceste municipii în limba maghiară.
Reprezentanţii administraţiei publice locale şi-au
asumat inclusiv demersurile separatiste promovate de
grupările radicale maghiare, sens în care Primăria
municipiului Sf. Gheorghe a supus recent dezbaterii
publice iniţiativa fracţiunii PCM din cadrul consiliului
local, referitoare la elaborarea proiectului de hotărâre
privind organizarea referendumului local pentru
autonomia „Ţinutului Secuiesc”.
Proiectul pe această temă va fi supus analizei,
avizării şi adoptării Consiliului Local în cadrul şedinţei
din luna octombrie, a.c. Până atunci, în conformitate cu
prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa
decizională în administraţia publică. Primăria Sf.
Gheorghe a afişat la sediul său, precum şi pe pagina de
internet, proiectul privind acest referendum oficial
pentru obţinerea autonomiei. Data până la care se pot
depune sugestiile şi observaţiile este 25 septembrie a.c.,
dată până la care inclusiv Prefectura se poate pronunţa
cu privire la legalitatea sau ilegalitatea acesteia. în cazul
în care legalitatea proiectului nu este atacată, acesta va

193
 fi trecut prin comisiile de specialitate, iar dacă ajunge în
Consiliu ar putea fi adoptat cu o majoritate simplă a
voturilor consilierilor locali. Menţionăm că din cei 21
consilieri, 9 sunt ai PCM, 8 ai UDMR, 3 ai Alianţei
Româneşti şi unul independent.
Un important obiectiv urmărit de către liderii
maghiari, în perspectiva reorganizării administrativ-
teritoriale a ţării, îl reprezintă formarea regiunii „Ţinutul
Secuiesc”, care practic înseamnă reînfiinţarea defunctei
Regiuni Autonome Maghiare.
La întâlnirea liderilor maghiari din administraţia
publică a judeţelor Covasna şi Harghita cu preşedintele
Traian Băsescu, de la Covasna din 21 septembrie 2008,
aceştia au inventat termenul nou de „autonomie
asimetrică”, ceea ce de fapt înseamnă „aceeaşi Mărie cu
altă pălărie”.
6. Ocuparea simbolică a spaţiului public din
judeţele Covasna şi Harghita, prin promovarea
exclusivă a istoriei, culturii, simbolurilor şi însemnelor
identitar-culturale maghiare, în detrimentul celor
româneşti.
Liderii maghiari au urmărit sistematic realizarea
dezideratelor separatiste, aplicând în acest sens aşa-
numita „politică a paşilor mărunţi” şi a alternanţei
demersurilor întreprinse de grupările „moderate” şi
„radicale”, un prim pas vizând impunerea în conştiinţa
publică internă şi internaţională a existenţei aşa-zisului
„Ţinut Secuiesc” ca zonă distinctă de restul României,
prin delimitarea simbolică a judeţelor Harghita şi
Covasna.
în data de 31.03.2008 în cadrul şedinţei
Consiliului Judeţean Covasna, au fost adoptate, în
pofida obiecţiilor formulate de organizaţiile civile
româneşti, stema, drapelul şi fanionul judeţului
Covasna, însemne de factură nostalgică, revizionistă,
care nu conţin nici un element reprezentativ pentru
simbolurile, istoria şi cultura comunităţii româneşti.
în mod similar, în staţiunea balneară de interes
naţional Covasna a fost aprobată o stemă discriminativă
în raport cu populaţia românească din zonă, simbolul
cuprinzând trei coline verzi, care în heraldica maghiară

194
 reprezintă Tatra, Matra, Fatra (munţii susţinători ai
Ungariei Mari), stema propusă pentru localitate
nesimbolizând într-o formă concentrată, tradiţiile
istorice, realităţile economice şi social-culturale, locale,
specifice unităţii administrativ-teritoriale.
în luna august 2008, Consiliul Naţional Secuiesc
a solicitat autorităţilor locale din Covasna, Harghita şi
Mureş să arboreze drapelul secuiesc pe frontispiciile
primăriilor şi instituţiilor din subordinea administraţiilor
publice locale din aceste judeţe.
în paralel, liderii maghiari au urmărit recrearea
spaţiului existent anterior Tratatului de la Trianon prin
amplasarea unor monumente cu conotaţii vădit
revizioniste, un exemplu elocvent în acest sens fiind
reamplasarea în data de 25.05.2008, în localitatea
Odorheiu Secuiesc, a „Monumentului Milenar”, o copie
fidelă a Monumentului care a fost înlăturat în 1920.
în toate localităţile celor două Judeţe, după
decembrie 1989, au fost ridicate monumente vizând
stăpânirea maghiară de 1000 de ani în Ardeal,
principalele instituţii publice şi străzi fiind redenumite
în principal cu personalităţi ale istoriei şi culturii
Ungariei.
, în acelaşi context se înscrie şi organizarea în
perioada Rusaliilor 2008 a pelerinajului cu un tren ungar
având stema Coroanei Ungare, de la Budapesta până Ia
Hramul de la Şumuleu Ciuc şi ulterior la Ghimeş Făget,
locaţie în care se regăseşte cel mai estic punct feroviar
al Ungariei Mari.
Demersurile de delimitare simbolică a zonei aşa-
numitului „Ţinut Secuiesc” au fost concretizate prin
instalarea unor panouri cu inscripţia „Ţinutul Secuiesc”
şi conţinând elemente exclusiv maghiare la graniţele
judeţului Covasna, respectiv în localităţile Chichiş şi
Aita Mare.
După demontarea panoului de la Chichiş, aceste
demersuri de amplasare a unor panouri de marcare a
„Ţinutului Secuiesc” au fost reluate, liderii maghiari
vizând amplasarea lor pe terenuri aparţinând consiliilor
locale, sau pe terenuri private, pentru evitarea obţinerii

195
autorizaţiilor de la instituţii ale statului român, care nu
sunt controlate de etnici maghiari.
Un astfel de panou a fost amplasat în data de
29.05.2008 în localitatea Aita Mare în prezenţa
deputaţilor UDMR Mârton Ârpâd şi Tamâs Sândor
(care ulterior a fost ales în funcţia de preşedinte al
Consiliului Judeţean Covasna), fiind obţinute în luna
august 2008 şi autorizaţiile necesare pentru
reamplasarea panoului de la Chichiş.
în prezent, edilii maghiari din judeţele Harghita
şi Covasna acţionează pentru elaborarea unui proiect de
imagine, ce vizează instituirea unui sistem unitar de
simboluri specifice „Ţinutului Secuiesc” la intrarea în
cele două Judeţe, precum şi în oraşe şi comune.
7. Mass-media de limbă maghiară din judeţele
Covasna şi Harghita în slujba unor mesaje menite a
crea curente de opinie favorabile obţinerii autonomiei
teritoriale a „ Ţinutului Secuiesc”
Principalele publicaţii de limbă maghiară din
Judeţele Covasna şi Harghita în speţă „Hăromszek”,
„Europai-Ido”, „Szekely Hirmondo”, „Hargita Nepe”,
„Udvarhely Hirado”, precum şi posturile de radio în
limba maghiară derulează constant programe vizând în
principal promovarea mediatică a activităţilor
subsumate dezideratelor autonomist separatiste, asumate
de diferite grupări autohtone constituite pe criteriu etnic
maghiar, în scopul creării unor curente de opinie
convergente demersurilor de esenţă neorevizionistă, ce
au ca obiectiv final destructurarea statului naţional
român, în paralel cu lansarea unor atacuri mediatice
împotriva instituţiilor fundamentale ale acestuia.
Prin campaniile de presă susţinute, publicaţiile
menţionate urmăresc, pe termen mediu, formarea şi
consolidarea, la nivelul mentalului colectiv al populaţiei
de etnie maghiară, a unor convingeri potrivit cărora
spaţiul delimitat conceptual drept „Ţinutul Secuiesc”
aparţine, „de drept”, etnicilor maghiari, dar nu în
înţelesul actual, al teoriei şi practicii politice europene,
al toleranţei şi coabitării în spaţii multietnice şi
pluriconfesionale, ci în virtutea unor cutume anacronice.

196
 sintetizate (şi promovate mediatic) în proiecte privind
„autonomia Ţinutului Secuiesc”.
Formatorii de opinie maghiari, redactorii
publicaţiilor amintite, urmăresc manipularea emoţională
a publicului ţintă, prin folosirea unor teorii revanşarde,
respectiv a unor imagini - simbol, cu puternic impact
psihologic.
Datorită abordării exclusiv etnocentriste a
tematicilor socio-politice, culturale şi economice,
funcţia de informare a mediei maghiare este alterată,
transformându-se în dezinformare (directă, intenţionată
sau prin omisiunea alterităţii din zonă), respectiv în
manipulare informaţională, influenţând - prin
perseverenţa repetiţiei - sistemul de referinţă al
persoanei, grupului şi comunităţii maghiare în
ansamblu. Acesteia îi este indusă în permanenţă ideea
„apăsătorului destin identitar” (n.n. - minoritar
maghiar), îi sunt prezentate, pentru persuasiune, mesaje
cu caracter antiromânesc şi scenarii alarmiste cu rol
„mobilizator”.
Parte a unei strategii de acaparare a spaţiului
public din zonă, prin invocarea memoriei unor
personalităţi maghiare, unele controversate, iar cele care
au militat pentru apropierea de istoria şi cultura română
/eludate, istoria este utilizată de mass-media maghiară
drept argument pentru deziderate actuale, respectiv
autonomia teritorială şi drepturile colective. Atacând
constant valori fundamentale ale statului roman -
istoria, simbolurile culturale şi naţionale - majoritatea
jurnaliştilor maghiari, atât din generaţia celor în vârstă
cât şi a celor tineri, au urmărit şi urmăresc alimentarea
sentimentului de superioritate şi supralicitarea rolului
civilizaţiei create de maghiari în această parte a Europei.
în special în cadrul articolelor de opinie,
redactorii publicaţiilor vizate au ignorat interferenţele
româno-maghiare specifice zonei, practicând un discurs
hiperetnicizat, expresie a unei politici identitare
agresive, ce excede cadrul drepturilor legitime juridic şi
acceptate de normele de drept internaţional.
în ultimii ani au fost reliefate mediatic, cu
obstinaţie, forţele centrifuge, autonomiste, fiind

197
declanşate adevărate procese de incriminare colectivă a
etnicilor şi liderilor români, acuzaţi pentru
„discriminarea etnică” a minorităţii maghiare aspect ce
.justifică” susţinerea făţişă - de către media de limba
maghiară - a grupărilor revizioniste autohtone maghiare
respectiv „Uniunea Civică Maghiară”, „Partidul Civic
Maghiar” şi „Consiliul Naţional Secuiesc”, dar şi a
dezideratelor autonomiste promovate de UDMR.
Efectul lor însă, imprimat prin repetiţie, produce
în mentalul colectiv al publicului-ţintă inocularea unui
sentiment de vină (a autorităţilor române), datorat
impresiei (induse mediatic) a „imposibilităţii” de
afirmare a propriei identităţi (maghiare), exprimată la
rândul ei prin sentimentul de insatisfacţie a etnicului
maghiar, „care nu este lăsat să trăiască la nivelul
valorilor istorice şi morale maghiare", sentimentul
fiind folosit, ulterior, de exponenţii radicalismului
maghiar pentru amplificarea stării de nemulţumire a
comunităţii, până la stadiul de revoltă.

Demersurile autonomiste ale liderilor maghiari

sunt mult mai numeroase şi mai diversificate decât cele
prezente în spaţiul public, prin intermediul mass-media.
De-a lungul anilor ele au fost aduse la cunoştinţa
publică, printre alţii, de către conducerile asociaţiilor
culturale şi comunitare româneşti din Arcul
Intracarpatic, reunite în cadrul Forumului Civic al
Românilor din Harghita şi Covasna.
Aspectele cuprinse în prezenta sinteză
documentară pot şi trebuie să constituie teme de
reflecţie şi de acţiune pentru instituţiile fundamentale
ale Statului Român, pentru clasa politică şi
reprezentanţii societăţii civile, pentru mediul academic
şi mass-media românească, fiecare dintre aceşti actori
sociali acţionând după competenţa şi mijloacele de care
dispun, în cadrul legislativ şi instituţional al sistemului
democratic românesc, în beneficiul tuturor cetăţenilor
României.

Sf. Gheorghe
20 septembrie 2008

198
 Anexa nr. 2
Un răspuns, din perspectivă demografîcă, la
problemele dezbătute de unii aleşi locali din
Arcul Intracarpatic, la adunările care au avut
loc, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu Secuiesc, în
zilele 4 şi 5 septembrie 2009. Documentar

Poziţia societăţii civile româneşti din judeţele

Covasna şi Harghita, faţă de demersurile întreprinse de
formaţiunile politice şi civice maghiare, pentru
obţinerea autonomiei teritoriale pe criterii etnice a aşa-
zisului „Ţinut Secuiesc”, a fost exprimată public, în
ultimii ani, cu claritate şi consecvenţă, şi cu numeroase
şi convingătoare argumente istorice, juridice, economice
şi demografice. Toate acestea documente au fost editate
în Buletinul Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna”,
volumele I-IV (1992-2008), precum şi în lucrările Un
fals „referendum” pentru impunerea unei autonomii
anacronice deja existente, de loan Lăcătuşu şi loan
Solomon, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2007
(ediţie apărută şi în limba engleză) şi Argumente
împotriva autonomiei pe criterii etnice a aşa-zisului
„Ţinut secuiesc”, de loan Lăcătuşu, Editura
Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2008 - lucrări care,
împreună cu alte volume care redau rezultatele unor
cercetări interdisciplinare vizând problematica specifică
a localităţilor din Arcul Intracarpatic, pot fi consultate şi
pe site-ul Forumului Civic al Românilor din Harghita şi
Covasna: www.forumharghitacovasna.ro.
Deoarece, şi cu ocazia noilor demersuri
autonomiste care au avut loc în zilele de 4 şi 5
septembrie 2009, la Miercurea-Ciuc şi Odorheiu
Secuiesc, organizatorii şi susţinătorii autonomiei
teritoriale a aşa zisului „Ţinut Secuiesc”, fac abstracţie
de prezenţa şi voinţa populaţiei de naţionalitate
română din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, din
multitudinea argumentelor prezentate în sursele
documentare menţionate, vom relua informaţiile
referitoare la structura etnică şi confesională a

199
populaţiei judeţelor respective, în istorie şi în
contemporaneitate.
1. în conceperea strategiilor de dezvoltare
identitară a Judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş,
trebuie avut în vedere faptul că, la recensământul
populaţiei din 2002, populaţia de naţionalitate
română din aceste judeţe, a fost de 407.035 persoane
(Covasna - 51.790, Harghita - 45.870, Mureş -
309.375) reprezentând 36,04 % din populaţia totală a
acestora. La aceiaşi dată, populaţia de etnie rromă,
era de 50.234 locuitori (Covasna - 5.973, Harghita -
3.835, Mureş - 40.426) reprezentând 4,44 % din
populaţia celor trei judeţe. Rezultă deci că, 40 % din
totalul populaţiei judeţelor Covasna, Harghita şi
Mureş, este de naţionalitate română şi de etnie
rromă, adică nu aparţine etniei maghiare. Populaţia
de etnie maghiară din cele trei judeţe, în anul 2002, a
fost de 668.471 persoane (Covasna - 164.158, Harghita
- 276.038, Mureş - 228.275), reprezentând 59,18 %
din totalul populaţiei acestor judeţe şi 46,69 % din
numărul total al maghiarilor din România (la
recensământul din 2002, numărul maghiarilor din ţara
noastră a fost de 1.431.807).
De menţionat că numărul secuilor recenzaţi în
anul 2002, la nivel naţional, a fost de numai 285.
Actuala configuraţie etnică a celor trei judeţe se
regăseşte şi în structura confesională a populaţiei.
Astfel, persoanele care aparţin religiilor ortodoxă
(402.499) şi greco-catolică (13.985) reprezintă 37 %
din totalul populaţiei judeţelor Covasna, Harghita şi
Mureş.
Membrii familiilor etnic-mixte sunt, la rândul
lor, direct afectaţi de consecinţele separatismului pe
criterii etnice. Potrivit datelor statistice, în prezent,
numărul acestor familii din cele trei judeţe depăşeşte
cu mult 10.000, ceea ce înseamnă între 25.000-30.000
de persoane.
O categorie însemnată de cetăţeni care, în mod
obiectiv, nu pot accepta separatismul etnic o
reprezintă persoanele cu dublă ascendenţă identitară.
La recensământul din 2002, peste 14.000 de cetăţeni

200
din judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, sunt
persoane cu dublă ascendenţă identitară, fie de
naţionalitate română şi care aparţin „bisericilor istorice
maghiare” (romano-catolică, reformată, evanghelică şi
unitariană), fie de etnie maghiară şi care aparţin
bisericilor tradiţionale româneşti (ortodoxă şi greco-
catolică).
2. Orice formă de autonomie teritorială pe
criterii etnice, va conduce inevitabil, la discriminarea
şi marginalizarea românilor din Judeţele Covasna,
Harghita şi Mureş. Evoluţia vieţii publice
postdecembriste a evidenţiat faptul că, şi fără
instituţionalizarea autonomiei teritoriale, autorităţile
publice locale din aceste judeţe, aflate perpetuu la
conducerea localităţilor din zonă, au dovedit lipsă de
voinţă politică în gestionarea corespunzătoare a
problemelor privind păstrarea şi afirmarea
identităţii românilor din Arcul Intracarpatic. Pentru
cunoaşterea configuraţiei actuale a comunităţilor
româneşti din judeţele Covasna şi Harghita, prezentăm
cele 42 de localităţi administrative cu peste 100 de
cetăţeni de naţionalitate română, din aceste judeţe,
conform datelor recensământului populaţiei şi
locuinţelor din anul 2002, cu menţiunea că în alte 59
comune din Harghita şi Covasna, numărul persoanelor
de naţionalitate română este de sub 100.
I. Judeţul Covasna
1. Sf.Gheorghe-14.178
2. Intorsura Buzăului - 8.853
3. Sita Buzăului - 4.805
4. Barcani - 3.882
5. Covasna - 3.673
6. Zagon - 2.722
7. Dobârlău - 2.322
8. Tg. Secuiesc - 1.601
9. Vâlcele-1.357
10. Valea Mare - 1.147
11. Belin - 1.043
12. Breţcu-996
13. Zăbala-906
14. Hăghig-871

201
 15. Chichiş - 812
16. Ozun - 529
17. Baraolt-300
18. llieni - 237
19. Brăduţ - 195
20. Ojdula- 183
21. Aita Mare - 168
22. Boroşneu Mare - 144
23. Băţani - 112
într-un număr de 21 localităţi administrative din
judeţul Covasna, la recensământul din 2002, numărul
populaţiei de naţionalitate română este de sub 100
persoane.
II. Judeţul Harghita
1. Topliţa-11.291
2. Miercurea-Ciuc - 7.274
3. Bălan-5.121
4. Sărmaş - 3.330
5. Bilbor-2.843
6. Tulgheş - 2.455
7. Gheorghieni -2.161
8. Gălăuţaş - 2.010
9. Subcetate - 1.960
10. Corbu- 1.419
11. Voşlobeni - 1.225
12. Odorheiu Secuiesc - 1.077
13. Mihăileni - 555
14. Săcel-341
15. Plăieşii de Jos - 276
16. Siculeni - 216
17. Cristuru Secuiesc - 220
18. Frumoasa - 108
19. Băile Tuşnad - 106
Intr-un număr de 38 localităţi administrative din
Judeţul Harghita, la recensământul din 2002, numărul
populaţiei de naţionalitate română este de sub 100
persoane.
3. Pornind de la faptul că, 60% din totalul
românilor din Judeţul Covasna şi 40% din totalul
românilor din Judeţul Harghita, trăiesc în localităţi
mixte, în care sunt numeric minoritari, medii de natură

202
să slăbească foarte mult sentimentul de apartenenţă
naţională, considerăm că cei aproape 100.000 de
români din cele două judeţe, au nevoie de un cadrul
legislativ, instituţional şi logistic care să le asigure
prezervarea şi afîrmarea identităţii naţionale, şi nu
concetăţenii maghiari, care dispun de toate condiţiile
pentru prezervarea şi afirmarea identităţii specifice.
4. Preocupaţi exclusiv de promovarea
dezideratelor privind obţinerea autonomiei etnice a aşa-
zisului „Ţinut Secuiesc”, liderii maghiarilor „radicali” şi
„moderaţi”, deopotrivă, trec sub tăcere, printre altele, un
subiect „incomod” pentru ei, respectiv
deznaţionalizarea şi asimilarea unor întregi
comunităţi româneşti din Arcul Intracarpatic.
Studiile de demografie istorică arată că,
numeroase comunităţi româneşti care în sec. XVII-XIX
aveau număr mare de membrii, în ultimul secol, au fost
aproape complet maghiarizate. Din rândul acestor
comunităţi, din judeţul Covasna menţionăm: Micfalău
(localitate în care numărul românilor a scăzut de la 919,
în anul 1900, la 43 în anul 2002), Dobolii de jos (de la
926, la 200), Chichiş (de la 719, în 1900, la 197), Bixad
(de la 674, la 21), Belin (de la 685, la 220), Ghelinţa
(de la 600, în 1700, la 63), Lisnău (de la 484, la 25),
Cernat (de la 335, la 48), Aita Seacă (de la 316, la 33).
Au fost asimilate comunităţi româneşti care în sec.
XVIII-XIX aveau între 100-200 de membri, din
localităţile: Arcuş, Băţanii Mari, Brateş, Bodoc,
Bicfalău, Comolău, Căpeni, Chilieni, Doholii de Sus,
Ghidfalău, Ilieni, Lemnia, Măgheruş, Moacşa, Poian,
Sânzieni, Sântionlunca, Turia, Valea Crişului, Valea
Zălanului ş.a
Aceleaşi dimensiuni dramatice a avut procesul de
maghiarizare a populaţiei româneşti şi în judeţul
Harghita. Edificatoare sunt în acest sens, datele
recensămintelor din sec. XVIII-XIX şi cele ale
recensământului din 2002, după cum urmează:Vlăhiţa
(de la 644 la 73), Mihăileni (de la 493 la 18), Mereşti
(de la 431 la 6), Ocland (de la 355 la 10), Plăieşii de
Sus (de la 325 la 52), Bodogaia (de la 310 la 18),
Ditrău (de la 300 la 54), Satu Nou (de la 305 la 4),

203
Porumbenii Mari (de la 208 la 2), Joseni (de la 286 la
46), Lăzarea (de la 285 la 57), Sândominic (de la 258
la 29), Lăzăreşti (de la 259 la 11), Tomeşti (de la 240
la 6). Au fost asimilate comunităţi româneşti care în sec.
XVIII-XIX aveau între 100-200 de membri, din
localităţile; Aldea, Atid, Armăşeni, Brădeşti, Caşinul
Nou, Ciucsângiorgiu, Crădunel, Cuşmed, Eliseni,
Frumoasa, Filiaş, Lueta, Mărtiniş, Suseni, Valea
Strâmbă
O adevărată „purificare etnică” a românilor
din „ţinutului secuiesc”, care a condus la dispariţia a
zeci de comunităţi româneşti din judeţele Covasna,
Harghita şi Mureş, a avut loc în perioada 1940-1944.
Recensămitele vremii, pun în evidenţă faptul că, în
judeţul Covasna, în anul 1941, românii au scăzut cu
11.592 persoane, faţă de anul 1930, iar maghiarii au
crescut, în aceiaşi perioadă, cu 26.173 persoane. Intre
recensămintele din anii 1930-1941, la nivelul judeţului
Harghita, românii au scăzut cu 8473 persoane, în
timp ce maghiarii au crescut cu 43.000 persoane.
5. La toate acestea trebuie să adăugăm
maghiarizarea fostele comunităţi de armeni -
îndeosebi de la Gheorgheni şi Frumoasa, de germani,
italieni ş.a., precum şi dispariţia comunităţile
evreieşti din Sf. Gheorghe, Târgu Secuiesc, Boroşneu
Mare, Comandău, Zagon, Miercurea-Ciuc,
Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Cristuru Secuiesc
ş.a. - în majoritate căzute pradă holocaustului practicat
de administraţia horthystă, în primăvara anului 1944.
6. Pentru reliefarea purităţii etnice a „Ţinutului
secuiesc”, din dezbaterile publice actuale lipsesc
informaţiile reale referitoare Ia comunităţile de
rromi din cele două judeţe. Studiile efectuate pe
această temă, arată că în unele aşezări din zonă, rromii
reprezintă o pondere însemnată (între 20 şi 50%) din
populaţia totală a unor localităţi precum Ghidfalău,
Boroşneu Mare, Băţanii Mari, Baraolt, Brăduţ,
Vâlcele, Hăghig - din judeţul Covasna, Corund,
Plăieşii de Jos, Ciucsângeorgiu, Tuşnad, Sâncrăieni
ş.a. - din judeţul Harghita.

204
 7. Referitor la folosirea „obsesivă” de către liderii
maghiari a termenului de „Pământ secuiesc”, din
informaţiile referitoare la structura etnică şi
confesională a populaţiei celor trei judeţe, în istorie şi
contemporaneitate, rezultă că, zona este un „melting
pot” (creuzet), în care mai multe etnii au fost
asimilate de către cea maghiară. Şi astăzi, realitatea
etno-demografică din Judeţele Covasna, Harghita şi
Mureş, este departe de imaginea unui grup etnic
compact. Dacă liderii maghiari, nu agreează sintagma
„aşa zisul Ţinut Secuiesc”, propunem reactualizarea
formulei folosită în perioada interbelică de „ţinuturi
secuizate”, concept bazat pe faptul că o bună parte din
populaţia actuală de etnie maghiară a judeţelor Covasna,
Harghita şi Mureş provine, în principal, din români
maghiarizaţi.
8. în acest context, propunem reprezentaţilor
societăţii civile, mediului academic şi forţelor politice
româneşti să reactualizeze şi să implementeze proiectul
interbelic de „readucere la matcă”, respectiv de
„reromănizare” a românilor maghiarizaţi din
localităţile judeţelor Covasna, Harghita şi Mureş, după
modelul folosit de Ungaria şi liderii maghiari din
România, pentru „salvarea de la asimilare a
ceangăilor” din Moldova.
9. Având în vedere fizionomia etnică a judeţelor
Covasna, Harghita şi parţial Mureş, precum şi existenţa
unor partide constituite pe criterii etnice, solicităm
autorităţilor abilitate ca descentralizarea să se
realizeze cu „reguli precise”, deoarece altfel acest
proces, necesar şi benefic pentru întreaga ţară, va
conduce inevitabil la autonomie teritorială, în aceste
judeţe. în aceste condiţii este imperios necesar ca Statul
român, în consens cu practica europeană, să elaboreze şi
să implementeze acele strategii de dezvoltare
economico-socială a zonei care să asigure o
fizionomie multietnică şi pluriconfesională,
concomitent cu întărirea capitalului social, prin
refacerea încrederii cetăţenilor din toate zonele ţării
în zona Covasna-Harghita, în beneficiul tuturor
locuitorilor de aici.
205
 10. în legătură cu propunerile formulate de către
liderii maghiari, cu privire la necesitatea reîmpărţirii
administrativ-teritoriale a ţării şi la redimensionarea
actualelor regiuni de dezvoltare, din studiile noastre
rezultă că, pot fi elaborate variante de formare a unor
regiuni administrative în arealul la care ne referim,
susţinute cu argumente istorice, economice şi sociale
dar, în care schimbarea raportului majoritate -
minoritate, poate elimina actualele efecte perverse
determinate de situaţiile din actualele judeţe
Covasna şi Harghita, unde minoritatea naţională
este majoritate locală, iar majoritatea naţională este
minoritate regională.

Sf. Gheorghe, 8 septembrie 2009

206
 Anexa nr. 3
Un nou album despre judeţul Covasna, dar
aceeaşi abordare învechită a istoriei românilor
din zonă

Cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean

Covasna, sub egida Centrului Cultural Judeţean
Covasna, în anul 2007, a apărut albumul Călătorind
prin ţinutul Trei Scaune, „carte editată cu prilejul
întâlnirii Mondiale a Maghiarilor din ţinutul Trei
Scaune”, cu o „recomandare” semnată de către Demeter
Jânos, la vremea respectivă, preşedinte al Consiliului
Judeţean Covasna.
Din caseta redacţională aflăm şi alte informaţii
despre această lucrare, tipărită din bani publici,
respectiv: autori Demeter Lajos (zonele Sf. Gheorghe şi
întorsura Buzăului), Demeter Lâszlo (zona Baraolt),
Kisgyorgy Zoltăn (zonele Tg. Secuiesc şi Covasna);
responsabil de ediţie Imreh Istvân; redactor Demeter
Lâszlo; lector Konya Adam; traducere Vasiliu Ana;
corectură Eftimie Viorel şi Vasiliu Ana; tehnoredactare
Kopacz Attila; tiparul şi legătoria executate la
Tipografia Cova-Print, Sf. Gheorghe.
De remarcat condiţiile grafice deosebite,
imaginile excelente asigurate de reproducerea artistică a
fotografiilor executate de cei 19 fotografi, precum şi a
fotografiilor vechi, din colecţii particulare, în mod
deosebit a profesorului Josef Âlmos. Volumul asigură
reliefarea principalelor momente din istoria locală a
judeţului Covasna, redă o multitudine de informaţii
despre familiile nobiliare, elita intelectuală, evenimente
istorice şi despre patrimoniului creat, de-a lungul
timpului, de populaţia secuiască şi maghiară din
localităţile judeţului, aşezări prezentate după vechea
organizare administrativă, pe scaune.
Ne aflăm în faţa unui nou album despre judeţul
Covasna dar, din păcate, şi în faţa aceleaşi abordări
vechi, respectiv învechite, faţă de Istoriei Românilor din
zonă, oglindită în paginile sale. Este adevărat faptul că,
se încearcă o succintă prezentare şi a populaţiei
207
româneşti din judeţ, în mod deosebit a localităţilor din
Depresiunea Buzăului Ardelean, cu menţionarea unor
informaţii din surse maghiare, mai puţin cunoscute
cercetătorilor români, făcându-se precizarea că, în
aceste localităţi „s-au păstrat obiceiurile străvechi
româneşti: colindatul şi pluguşorul”. Dar, aşa cum se va
vedea, informaţiile referitoare la românii, din localităţile
etnic mixte, sunt sumare, incomplete şi voit expediate în
noianul datelor despre populaţia secuiască. In fond,
mesajul implicit al albumului este acreditarea idei
după care, românii au trăit şi trăiesc, în principal,
doar în zona Intorsurii Buzăului, în localităţi relativ
tinere, în comparaţie cu celelalte aşezări din cadrul
actualului judeţ Covasna. în întreg albumul nu găsim
nici un cuvânt despre vecinătatea cu Moldova şi
Muntenia, despre economia complementară, sau
strânsele relaţii ale locuitorilor fostelor scaune secuieşti,
de-a lungul secolelor, cu Ţările Române. Nu găsim
numele unor domnitori moldoveni sau munteni cu care
secuii au avut atât de multe şi strânse legături: Ştefan cel
Mare, Petru Rareş, Mihai Viteazul, Vasile Lupu ş.a.
în albumul Călătorind prin ţinutul Trei Scaune,
nu este prezentat nici un monument de for public, care
să reprezinte o personalitate românească, sau un
eveniment din istoria comună (atâtea câte sunt acestea
ridicate, în localităţi precum Sf. Gheorghe, Covasna,
Vâlcele, Araci ş.a.). Dacă autorii albumului ar fi
manifestat o minimă obiectivitate, cititorii albumului ar
fi avut posibilitatea să afle că, în această binecuvântată
parte de ţară, alături de atâtea personalităţi ale populaţiei
secuieşti şi maghiare, s-au născut sau au activat mai
multe personalităţi româneşti, cu care s-ar mândri orice
alt Judeţ din ţară. Să amintim doar pe mitropolitul -
academician Nicolae Colan, academicienii Nicolae
Edroiu şi Horia Colan, episcopii Justinan Teculescu,
Veniamin Nistor şi Sofian Braşoveanu, publiciştii şi
oamenii politici Ghiţă Popp, Pompiliu Nistor, Grigore
Păltineanu, Eugen Sibianu, scriitorii Romulus Cioflec,
Dimitrie Cioflec, Aurel Gociman - Oituz, loan Ciurea,
protopopii-cărturari Petru Pop, Constantin Dimian,
Dumitru Coltofeanu, Gheorghe Neagovici, Aurel Nistor,

208
loan Rafiroiu, Nicodim Belea, Gheorghe Răţulea, o
pleiadă de profesori universitari, cercetători, profesori,
învăţători, preoţi, diplomaţi, medici, jurişti, arhitecţi,
economişti, ofiţeri şi mulţi alţii.
Este adevărat că, până în 1848/1849, majoritatea
românilor din zonă au fost iobagi dar, tot atât de
adevărat este şi faptul că, din rândul lor s-au ridicat o
serie de nobili (Albu, Bura, Cozma şi Olah din Zagon,
familiile Kozma din Turia, Zăbala, Sânzieni şi
Sântionlunca, Roman din Sânzieni, Baksa din Simeria
ş.a.), vestiţii „bârsani din secuime” - proprietari ai unor
turme ce numărau sute şi mii de oi, care au ajuns cu
turmele lor până în Crimeea şi Caucaz sau, cunoscuţii
negustori precum loan Frâncu din Tg. Secuiesc şi cei
din familiile breţcane: Dimian, Popescu, Boroş, Stanciu,
Gosman, Borănescu, Sofronie, Coltofeanu. In perioada
interbelică, peste 250 de români din fostul judeţ
Treiscaune au fost proprietari ai unor firme comerciale,
înscrise la Registrul comerţului. Printre întreprinderile
naţionalizate, în vara anului 1948, s-au aflat şi
societăţile comerciale ale unor proprietari români din
Breţcu, Covasna, Sf Gheorghe, Ozun, Baraolt şi din
alte localităţi din judeţ, din rândul cărora amintim pe
Irimie Coveşan, loan Şerban, loan Popa, Daniel
Sorcoiu, Constantin Neguţ, loan Trandabur ş.a. In
majoritatea comunităţilor româneşti, au existat apoi, un
număr însemnat de meseriaşi (morari, blănari, cojocari,
cismari, fierari, brutari, cădari, frânghieri, şelari,
argăsari, măcelari ş.a.), evidenţiaţi şi de cercetătoarea
Pal Judith, de „economi”, gospodari fruntaşi, precum
Gheorghe Matei din Cernatul de Jos, Teodor Mocanu
din Băţanii Mari, David Sebeni (Sibianu) din Aita Mare,
Mihai Vancea din Aita Medie, cei din familiile Bârsan
şi Grozea din Aita Seacă, Bucşa şi Păcurar din Belin,
Virâg şi Plugor din Chichiş şi mulţi alţii.
Românii din zonă, au avut o importantă reţea de
şcoli confesionale, menţionate exhaustiv în lucrarea lui
Berecz Gyula, de la sfârşitul secolului al XlX-lea, mai
multe asociaţii şi fundaţii culturale şi comunitare
precum Asociaţiunea ASTRA, Reuniunea şi apoi
Asociaţia învăţătorilor. Cercul Militar, publicaţii în

209
limba română, edituri, bănci populare, formaţii
folclorice şi de teatru popular. De-a lungul secolelor, din
această convieţuire, au rezultat numeroase interferenţe
etno-culturale româno-maghiare, prezente în arhitectura
şi cultura populară, datini şi „credinţe deşarte” ş.a.
De aceea, considerăm că o lucrare de asemenea
ţinută, editată la începutul sec. XXI, chiar dacă ea a fost
tipărită „cu prilejul întâlnirii mondiale a maghiarilor din
ţinutul Trei Scaune”, avea obligaţia să redea cu mult
mai multă obiectivitate istoria judeţului în integralitatea
sa, actualizată până în zilele noastre. Prezentarea mai
multor informaţii, fie şi într-o formă succintă, despre
românii, rromii (ţiganii), evreii, germanii care au trăit,
sau care trăiesc şi astăzi în localităţile judeţului, nu ar fi
afectat în niciun fel măreţia istoriei şi a patrimoniul
creat de populaţia secuiască şi maghiară, de-a lungul
timpului, dimpotrivă ar completat - o în mod fericit,
respectând adevărul istoric.
Pentru cititorul de azi, nu este inspirată nici ideea
de a nu reda măcar un minim de informaţii despre
actualul judeţ Covasna: aşezare geografică, numărul
populaţie, suprafaţa judeţului, infrastructură, coordonate
actuale ale patrimoniului cultural şi turistic ş.a. Cât de
dragă ne-ar fi tradiţia locală, totuşi, scaunele secuieşti,
ca forme de organizare administrativ-teritorială, nu mai
există de peste un secol şi jumătate, existenţa lor fiind
întreruptă de autorităţile din timpul dualismului austro-
ungar şi nu de guvernele României Mari. Respectând
„punctul de vedere al strămoşilor”, nu putem opri ceasul
istoriei, făcând abstracţie de tot ceea ce s-a întâmplat în
viaţa judeţului, în ultimul secol. Şi pentru că s-a făcut
referire la cunoscuta monografie a lui Orbân Balasz,
„Descrierea ţinutului secuiesc”, apărută în anul 1868, cu
tot respectul pentru valoarea ei documentară, trebuie să
amintim faptul că, încă de la apariţia sa, reprezentanţii
românilor ardeleni, şi-au exprimat public serioase
rezerve faţă de „obiectivitatea” lui Orbăn Balasz faţă de
românii din secuime, evidenţiind concepţia excesiv
etnocentristă a autorului, potrivit căreia în „Secuime”
până şi „păsările ciripeau ungureşte”.

210
 în buna tradiţie a monografiilor redactate cu
ocazia marcării „mileniului maghiar”, de la sfârşitul
secolului al XlX-lea, şi albumul Călătorind prin ţinutul
Trei Scaune, tipărit în anul Domnului 2007, asigură
perpetuarea aceloraşi clişee şi prejudecăţi faţă de
românii din judeţul Covasna. Lectura volumului, ne-a
prilejuit evidenţierea doar a câtorva dintre acestea.
Astfel, în zeci de localităţi etnic mixte, în mod deosebit,
în cele în care populaţia românească a fost asimilată, nu
se face nicio menţiune despre prezenţa şi patrimoniu
românesc existent, sau cel dispărut din cauza vitregiilor
vremurilor (Micfalău, Bixad, Cernat, Ghelinţa, Poian,
Turia, Lemnia, Ilieni ş.a.). în localităţile etnic mixte, cu
un număr însemnat de români (Zagon, Păpăuţi, Zăbala,
Breţcu, Mărtănuş, Hăghig, Vâlcele, Araci, Doboli de
Jos, Ozun ş.a.) nu este menţionată actuala structură
etnică a populaţie, în schimb, românii sunt menţionaţi,
doar în localităţile unde astăzi numărul lor este foarte
mic. Nici despre comunităţile de rromi (ţigani) vorbitori
de limbă maghiară din localităţile în care această
populaţie reprezintă un procent însemnat din totalul
populaţia comunelor respective (Boroşneu Mare,
Moacşa, Reci, Ghelinţa, Ghidfalău, Zăbala, Valea
Crişului, Băţani ş.a.), nu se spune nici un cuvânt.
Nu este redată fotografia nici unei biserici
ortodoxe, din localităţile cu populaţie etnic mixtă. Este
cunoscut faptul că, secole de-a rândul românii din
Transilvania, nu au avut voie să construiască biserici de
piatră. După decretul de toleranţă al împăratului losif al
Il-lea, din anul 1781, în mai multe localităţi din judeţul
Covasna, în care existau cel puţin 50 de familii de
credincioşi români, s-au înălţat frumoase biserici din
piatră, azi monumente istorice. Nici o fotografie a
acestor biserici, şi altor câteva din lemn, nu este
prezentată în albumul la care ne referim. Pentru a vedea
că nu este vorba doar de câteva biserici româneşti,
risipite ici colo, pe „pământul secuiesc”, redăm lista
bisericilor ortodoxe, construite în sec. XVlll-XlX, în
localităţile cu populaţie etnic mixtă din judeţul Covasna,
cu menţionarea anului construirii lor: Aita Mare (1866),
Aita Medie (1903), Băţanii Mari (1900), Belin (1776),

211
Bixad (1835), Breţcu (1873), Căpeni (1712), Cematul
de Jos (1872), Chichiş (sec. XVIII), Covasna (1794-
1800), Dobolii de Jos (1895), Ghelinţa (1880), Hăghig
(1854), Lisnău I (1813), Lisnău II (1913), Micfalău
(1878), Ozun (1830), Păpăuţi (1814), Poian (1872), Sf.
Gheorghe II (1790), Tg. Secuiesc (1754), Vâlcele
(1843), Vîrghiş (1814), Zagon (1814), Zăbala (1777).
Sunt deci 25 de bisericile ortodoxe construite înainte de
1918, existente astăzi în localităţile cu populaţie etnic-
mixtă, majoritatea restaurate prin grija Preasfmţitului
Părinte Episcop loan, al Covasnei şi Harghitei, cu
sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor, care nu şi-au
găsit locul într-o lucrarea de promovare a imaginii
judeţului Covasna, tipărită din bani publici, sub egida
Consiliului Judeţean Covasna şi a Centrului de Cultură
al Judeţului Covasna - instituţii care, prin statutul lor,
sunt chemate să promovează istoria şi cultura întregii
populaţii a judeţului.
De acelaşi „tratament” s-au bucurat, bisericile
ortodoxe construite în ultimul secol, din care amintim
impunătoarea Catedrală ortodoxă din Sf. Gheorghe,
bisericile parohiale din Aita Seacă, Araci, Arcuş,
Ariuşd, Baraolt, Bicfalău şi mănăstirile ortodoxe de la
Mărcuş, Valea Mare şi Sita Buzăului. Cititorul va putea
constata, printre altele, faptul că, sunt menţionate şcolile
construite „cu prilejul sărbătorii mileniului”, dar nu şi
cele peste 35 de şcoli (multe cu etaj - Breţcu, Ghelinţa,
Covasna, Zagon, Araci, Vâlcele, Barcani ş.a.) construite
în perioada 1920-1940, ca să nu mai vorbim de cele date
în funcţiune în perioada 1945-1989. Deşi nu se mai
poate invoca lipsa surselor documentare referitoare la
istoria românilor, se poate observa că, de regulă este
folosită doar bibliografia maghiară. In lucrare se face o
confuzie gravă între biserica ortodoxă, numită în
vechime şi „greco-orientală” şi cea „greco-catolică”,
biserică desprinsă, după cum se ştie, din biserica
ortodoxă, cu ocazia „uniaţiei” din anii 1699-1700.
Pe lângă exigenţele şi responsabilităţile fireşti
necesare redactării şi editării unei asemenea lucrări,
credem că nu este lipsit de importanţă şi un alt aspect
izvorât din respectul datorat celor cu care Dumnezeu ne-

212
a hărăzit să convieţuim. Astfel, în condiţiile în care o
bună parte din actuala populaţie de etnie maghiară a
judeţului Covasna, provine din populaţia românească
asimilată de-a lungul vremurilor şi, având în vedere
marile drame trăite de românii din zonă, în ultimele
două secole, în mod deosebit adevăratul „genocid etnic”
din toamna anului 1940, moment care a curmat în mod
tragic evoluţia firească a zeci de comunităţi româneşti şi
a mii de destine umane, o minimă recompensă morală,
ar putea să o constituie, un alt mod de raportare la
istoria românilor din Judeţ. In fond, nu putem merge la
nesfârşit cu abordări istoriografice tributare unor clişee
persistente în mentalul colectiv maghiar, în pofida
evidenţei şi a adevărului istoric.
Pe lângă aceste consideraţii generale, în
continuare, vom reda câteva aspecte punctuale, insistând
asupra unor informaţii referitoare la românii din zonă,
informaţii care nu au fost menţionate, în scris sau în
imagini, în albumul Călătorind prin ţinutul Trei Scaune,
în mod deosebit din localităţile etnic-mixte ale Judeţului
Covasna.
Sf. Gheorghe. O rodnică activitate culturală a
desfăşurat Despărţământul Asociaţiunii ASTRA
Treiscaune, despre care cititorul nu are posibilitatea să
afle nimic, din paginile albumului. Nu este pomenit
numele nici unei publicaţii româneşti apărută în această
perioadă: La noi în Treiscaune, Neamul nostru, Oituzul,
Era nouă ş.a. şi nici numele unor primari ai oraşului
precum Izidor Răuceanu şi Eugen Sibianu, sau a
prefecţilor Vicenţiu Răuceanu şi Valeriu Bidu. Nu este
menţionată clădirea de pe strada Ciucului în care, în
primăvara anului 1944 a fost amenajat ghetoul
populaţiei evreieşti din Judeţ, înainte de transportul
acesteia către lagărele de exterminare, de către
autorităţile horthyste. Nu este consemnată ridicarea
localităţii la rangul de municipiu, în anul 1980, ca
urmare a dezvoltării industriale şi culturale şi a sporirii
patrimoniului urbanistic şi a infrastructurii urbane. Nu
sunt prezentate monumente şi instituţii reprezentative
ale românilor din localitate: catedrala ortodoxă, gmpul
statuar Mihai Viteazul, statuia mitroţx)Iitului Andrei

213
Şaguna, monumentul Ostaşului Român, Muzeul
Naţional al Carpaţilor Răsăriteni ş.a.
Dobolii de Jos:Nu este pomenită biserica
ortodoxă construită în anul 1895, în locul celei vechi din
lemn şi nici conacul familiei Grigore Păltineanu, fostul
subprefect al judeţului Treiscaune, între anii 1922-1936,
de numele căruia se leagă multe realizări din domeniul
balnear şi al organizării teritoriului judeţului.
Arcuş. în lucrare se prezintă informaţia conform
căreia, în Arcuş, în 2002 trăiesc „1253 maghiari, 34
români şi 1 german”, fără a preciza că în anul 1750
numărul românilor din această localitate a fost de 204
persoane. Prezentând pe distinşii membrii ai familiei
Szentkereszti, nu este menţionată baroneasa Maria de
Szentkereszti, născută Florescu, fiica generalului
Florescu, ministru în timpul domnitorului Alexandru
loan Cuza. Nu este amintit Centrul de Cultură Arcuş,
instituţie care şi-a câştigat un loc distinct în peisajul
cultural local şi naţional. Nu se spune nimic despre
troiţa ridicată în memoria generalului Grigore Bălan,
căzut pe teritoriu localităţii, în luptele pentru eliberarea
localităţii, din septembrie 1944.
Bicfalău. Nu se spune nimic despre comunitatea
românească din localitate care, în anul 1805 număra 225
suflete şi nici despre biserica ortodoxă construită în anul
1936, în locul celei vechi din lemn, adusă de la Mărcuş,
în anul 1882, după ce a deservit credincioşii din această
localitate timp de peste 100 de ani.
Dobârlău. Sunt redate condiţiile de trai ale
iobagilor români şi relaţiile acestora cu nobilii locali,
procesul de românizare a maghiarilor din sat (scăderea
numărului acestora de la 48, în anul 1850, la 3 în anul
2002). Nu este însă menţionat numele lui Eugen
Sibianu, fost subprefect al judeţului şi primar al oraşului
Sf. Gheorghe, preşedinte al Despărţământului ASTRA
Treiscaune, nici Muzeul Etnografic Maria.
Ilieni. Nu se spune nici un cuvânt despre vechea
comunitatea românească care, în anul 1762 număra 171
suflete, şi nici despre biserica de lemn greco-catolică, cu
hramul „Cuvioasa Paraschiva”, ridicată în anul 1882, în
cimitirul comunităţii româneşti din localitate, în care

214
astăzi se mai văd doar mormintele românilor de
odinioară.
Băcel. Nu se specifică faptul că, în această
localitate s-a născut la 22 iulie 1970, ierarhul Sofian
Braşoveanu (Gheorghe Serafim Pătrunjel), episcop vicar
al Mitropoliei Ortodoxe Române pentru Germania şi
Europa Centrală şi alţi distinşi intelectuali.
Comolău. Nu este menţionată comunitatea
românească din localitate, care în 1766 număra 171 de
membrii, comunitate care, în perioada interbelică şi-a
construit o frumoasă biserică ortodoxă. Acest lăcaş de
cult a fost distrus în toamna anului 1940, în climatul de
intoleranţă faţă de români declanşat în toată
Transilvania de Nord-Est, după Dictatul de la Viena. Pe
locul fostei biserici, în toamna anului 1997, Liga
Cultural-Creştină „Andrei Şaguna a ridicat o cruce.
Chichiş. într-adevăr, în Chichiş, există patru
confesiuni, „una lângă alta”, dar a patra nu a fost şi nu
este cea „Greco-catolică”, în realitate fiind vorba de
confesiunea ortodoxă, a cărei credincioşi, pe lângă
biserica ortodoxă veche - monument istoric, şi-au
înălţat o nouă biserică cu hramul „Sf. Treime”,
finalizată în anul 1945, după ce a fost vandalizată, în
perioada 1940-1944, biserică care nu este menţionată în
lucrare.
Lisnău. într-adevăr, în anul 2008, „confesiunea
ortodoxă, numără un efectiv mic, şi are două biserici”.
Dar tot atât de adevărat, este faptul că în Lisnău,
românii au reprezentat o comunitate foarte puternică
care număra peste 200 de persoane în anul 1762, 494
suflete la recensământul din 1850 şi 494 în anul 1900. O
dată cu fatidicul an 1940, a început descreşterea: 1941 -
74 persoane; 1992 - 23 şi în anul 2002 - 39 de suflete.
După trecerea la „Uniaţie”, românii din localitate au
aparţinut celor două confesiuni: greco-catolică şi
ortodoxă. în anul 1948, credincioşii greco-catolici şi cei
ortodocşi, trecuţi cu forţa la confesiunea reformată, în
toamna anului 1940, după Dictatul de la Viena, nu au
mai revenit la confesiunea strămoşilor. Biserica greco-
catolică cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”, a
fost construită în anul 1813, iar biserica ortodoxă

215
„Adormirea Maici Domnului”, în anul 1913 şi nu în
anul 1930.
Malnaş-Băi. Localitatea a obţinut statut de
staţiune balneară, în perioada interbelică, printr-un act
normativ iniţiat de subprefectul judeţului Treiscaune,
Grigore Păltineanu. Dintre personalităţile culturii şi
ştiinţei româneşti care au urmat cure de tratament
balnear amintim pe cunoscutul poet Ion Minulescu,
criticul literar Perpessicius. Nu este menţionată biserica
ortodoxă ,J^aşterea Maicii Domnului”, sfinţită în anul
1993, de vrednicul de pomenire mitropolit al
Ardealului, dr. Antonie Plămădeală.
Mărcuş şi Lunca Mărcuşului. Prima atestare
documentară a localităţii este anul 1505. Pe lângă
Mănăstirea Ortodoxă Mărcuş cu hramul
„Acoperământul Maicii Domnului” şi „Sfinţii Români”,
în incinta mănăstirii funcţionează Asociaţia Caritabilă
„Sfânta Iustina” pentru sprijinirea unor copii fără
părinţi. Satul Lunca Mărcuşului, are biserică ortodoxă,
construită în perioada 2001-2007, cu hramul „Sfinţii
Trei Ierarhi: Vasile, Grigorie şi loan”.
Micfalău. Adevărul este că majoritatea
„populaţiei multinaţionale a tânărului sat care, în
decursul anilor s-a «secuizat» în totalitate”, a fost de
naţionalitate română, credincioşii ortodocşi ajungând la
peste 1000 de suflete, în toamna anului 1940 şi doar la 9
suflete... în anul 1941, în urma unui adevărat „genocid”
etnic, ce a urmat în anii de după Dictatul de la Viena. în
respectul acestei realităţi demografice, în paginile
albumului, merita menţionată existenţa Bisericii
ortodoxe „Sf. Nicolae”, construită în anul 1878, pe locul
celei vechi, care a deservit ani de zile credincioşii din
acest „cuib al daco-româmismului”.
Cernat. Biserica ortodoxă cu hramul „Sf.
Gheorghe” a deservit o puternică comunitate de
credincioşi români care, în anul 1762 număra 208
suflete, iar peste un secol, în 1857, un număr dublu, 428
de credincioşi, pentru ca, în urma procesului de
asimilare, în anul 2002, numărul românilor să fie doar
de 50 persoane.

216
 Mărtănuş. în Mărtănuş, „alături de populaţia de
religie romano-catolică”, nu au trăit şi nu trăiesc
credincioşi greco-catolici, ci români ortodocşi,
constituiţi într-o comunitate puternică care, în anul
1796, şi-a construit prin forţe proprii o frumoasă şi
trainică biserică din piatră. în 1857, comunitatea
românească din Mărtănuş avea 439 membri, în 1930 un
număr de 456 persoane, pentru ca la recensământul
populaţiei din 2002, numărul acestora să scadă la doar
233. în curtea bisericii ortodoxe este ridicată o cruce în
memoria fiilor satului căzuţi în primul şi în cel de al
doilea război mondial. De-a lungul anilor, din
localitatea Mărtănuş au fost culese, înregistrate şi
tipărite numeroase colinde, cântece populare, inclusiv
variante locale ale Mioriţei.
Poian. în cimitirul din preajma bisericii din lemn
„Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”, biserică construită
în anul 1762, se află pietrele funerare ale preoţilor
protopopi din cunoscutele familii de români greco-
catolice: Boieriu, Solnai şi Gergeli. în secolele al XVIII
şi al XlX-lea localitatea Poian a fost sediul
Protopopiatului greco-catolic al Treiscaunelor.
Leţ. în conscripţia din anul 1733 este menţionată
biserica ortodoxă şi „preotul neunit lonaşcu”.
Lemnia. în anul 1733, în biserica ortodoxă din
Lemnia, preotul Dragomir păstorea 24 de familii de
credincioşi români. După trecerea la greco-catolici, în
anul 1856, credincioşii români şi-au ridicat biserica din
lemn cu hramul „Cuvioasa Paraschiva” care, în anul
1910 avea 325 de credincioşi iar, în 1941 doar 10
persoane... Sunt cunoscute legăturile strânse ale
localnicilor cu românii de peste Carpaţi, în mod
deosebit cu Bucureştiul.
Moacşa. Biserica ortodoxă din Moacşa care, la
conscripţia din 1733 avea 171 de credincioşi, s-a dărmat
în jurul anului 1870, locul pe care a fost ridicată „l-a
luat comuna politică şi-l foloseşte ca loc comunal”. în
Moacşa, la 20 februarie 1928, s-a născut geologul Aurel
Duşa.
Ojdula. Comunitatea românească din Ojdula, la
conscripţia din 1760, număra 200 de suflete, iar la

217
recensământul din 1930 aproape 300 de persoane.
Biserica ortodoxă construită în anul 1868, a fost
refâcută în anul 1976. în Ojdula, la 16 octombrie 1933,
s-a născut muzicologul Angi Ştefan.
Poiana Sărată. Populaţia localităţii Poiana
Sărată, „punctul cel mai estic al Ungariei istorice”, încă
de la formarea satului a fost alcătuită, în principal, din
români ardeleni, originari din Breţcu şi împrejurimi. în
curtea „Bisericii Neamului” închinată eroilor români de
la Oituz, se află monumentul locotenentului Gheorghe
Macarie, primul dintre ei căzut în ziua de 15 august
1916, în războiul pentru întregirea neamului. Printre
numeroasele personalităţi născute în Poiana Sărată, se
află şi fruntaşul ţărănist Ghiţă Popp, fost ministru, unul
din cei mai apropiaţi colaboratori ai lui luliu Maniu.
Turia. în anul 1750, parohia ortodoxă din Turia
număra 216 credincioşi. La începutul sec. XIX, întreaga
comunitate a trecut la greco-catolicism împreună cu
biserica cu hramul „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”,
biserică a cărei urme încă se mai văd şi astăzi, în vechiul
cimitir românesc. Din cei 261 credincioşi români
consemnaţi la recensământul din anul 1930, în 1941 au
mai rămas doar 7.
Valea Mare. Interiorul Bisericii ortodoxe „Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavril” este pictat în tehnica frescă
de renumitul pictor bucureştean Marcel Codrescu, cel
care împreună cu maestrul său losif Vasu au pictat şi
catedrala ortodoxă din Sf. Gheorghe. Un obiectiv de
mare interes spiritual, cultural şi turistic, aflat pe raza
comunei Valea Mare, îl reprezintă mănăstirea „Naşterea
Sf. loan Botezătorul”, al cărui stareţ este părintele
arhimandrit Gheorghe Avram. Noul local al primăriei
din localitate adăposteşte o expoziţie permanentă de
icoane pictate de primarul comunei, Gheorghe Avram.
Bixad. Afirmaţia potrivit căreia „în prezent
numărul populaţiei este aproximativ 1800 de locuitori,
marea majoritate a lor fiind maghiari”, este adevărată,
dar incompletă, dacă nu se spune şi faptul că o mare
parte din actuala populaţiei a localităţii este de origine
română. Comunitatea românească din Bixad a fost
formată din 551 membrii, în 1869, 684 persoane în 1910

218
şi, la fel ca majoritatea comunităţilor româneşti din
zonă, a ajuns la doar 10 membrii în 1941, ca urmare a
trecerilor forţate la confesiunile de expresie maghiară, în
anii de intoleranţă maximă faţă de români, din perioada
1940-1944. Simbolul statorniciei în credinţă a românilor
din localitate, l-a reprezentat luliu Niţu, care în pofida
presiunilor făcute asupra sa, nu a trecut la confesiunile
maghiare, având grijă de cele două biserici ortodoxe din
localitate. Pe lângă biserica ortodoxă veche, cu hramul
„Sf. Nicolae”, construită în anul 1835, în Bixad, mai
există şi biserica ortodoxă „Sf. Dumitru”, construită în
anul 1939 şi pictată de marele maestru român Costin
Petrescu, cel care a pictat, printre altele, şi Ateneul
Român. în Bixad locuieşte profesorul Mihai Trifoi,
autor de manuale şcolare, membru marcant al mai
multor asociaţii naţionale şi internaţionale de
Esperando.
Valea Crişului. în anul 1760, comunitatea
românească din localitate, număra 180 de credincioşi
ortodocşi, iar în 1835 un număr de 112 enoriaşi greco-
catolici. în anul 1781, o comisie forrnată din autorităţile
timpului, a anchetat preluarea cu forţa a bisericii
ortodoxe, de către greco-catolicii din localitate.
Măgheniş. Biserica ortodoxă din Măgheruş, care
nu este menţionată în lucrare, construită în anul 1786,1-
a avut drept ctitor pe negustorul braşovean George Radu
Leca. Comunitatea românească din localitate, în anul
1857, număra 124 suflete, care în urma procesului de
deznaţionalizare a ajuns la 37 în 1941, 2 în 1997 şi o
persoană la recensământul populaţiei din anul 2002.
Sâncrai. Un obiectiv de interes turistic îl
reprezintă şi Pensiunea Vrânceanu, cu hipodromul
amenajat pentru concursuri hipice naţionale şi
internaţionale, desfăşurate sub egida Clubul Ecvestru
„Sf. Gheorghe”, care funcţionează în aceiaşi incintă.
Sântionlunca. Nu este menţionată comunitatea
românească care, în anul 1762 număra 176 suflete, în
1900, numărul românilor fiind de 159 persoane, iar în
1941, doar... 5. Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”,
construită în anul 1928, la fel ca majoritatea lăcaşurilor
de cult ortodoxe şi greco-catolice din „Secuime”, în

219
toamna anului 1940, a fost „devastată, crucile doborâte
şi acoperişul distrus”.
Ozun. Comunitatea românească din Ozun, care
nu este menţionată în lucrare, în 1760 cuprindea peste
200 de persoane, în 1868 peste 300, iar la recensământul
din 2002, avea 254 membrii. Biserica ortodoxă
„Naşterea Maicii Domnului”, construită în anul 1830,
nu a fost niciodată greco-catolică. In anul 1997, în
Lunca Ozunului, s-a sfinţit biserica ortodoxă cu hramul
„Sfântul Vasile cel Mare”.
Tg. Secuiesc Nu se spune nici un cuvânt despre
istoricul, personalităţile şi instituţiile româneşti din oraş.
Este inexplicabilă, lipsa informaţiilor despre biserica
ortodoxă „Adormirea Maicii Domnului”, monument
istoric, înălţată în anul 1754, pe locul celei vechi din
lemn, sau despre şcoală confesională ortodoxă, cu atât
mai mult cu cât, fosta clădire în care a funcţionat
aceasta, la începutul sec. al XlX-lea, se află în incinta
bisericii ortodoxe vechi, recent restaurată. în perioada
interbelică, oraşul Tg. Secuiesc a fost sediul
Protopopiatului Ortodox „Oituz”, a unui foarte activ
Despărţământ al Asociaţiunii ASTRA, iar din 1937 şi al
Şcolii Normale „Regina Maria”, şcoală transferată de la
Sf. Gheorghe. Viaţa culturală şi comunitară românească
a fost susţinută de o adevărată elită intelectuală, din
rândul căreia amintim numele preoţilor protopopi loan
Rafiroiu senior şi junior şi medicul Valeriu Bidu, fost
director al spitalelor din Tg. Secuiesc şi Sf. Gheorghe şi
prefect al judeţului Treiscaune. în Tg. Secuiesc, s-au
născut prof. univ. clujean loan Maxim şi Arhiepiscopul
loan Robu, Mitropolitul romano-catolic din Bucureşti,
în anul 2000, prin strădania pr. Ştefan Niţu şi a
credincioşilor săi, s-au finalizat lucrările de construcţii
ale Bisericii ortodoxe cu hramul „Pogorârea Duhului
Sfânt”.
Breţcu. Comuna Breţcu a primit titlul de oraş în
1426 de la Sigismund, regele Ungariei, ca „villa
valachalis Berczfalva”, instituţia cnezală românească
din Breţcu fiind o realitate istorică, chiar dacă unii o
contestă. Prin pasul Oituz a trecut regele Mathias, dar şi
foarte mulţi domnitori şi dregători moldoveni şi

220
munteni, din rândul cărora amintim pe Petru Rareş
(1529), Ilieş Vodă (1576) şi Mihai Viteazul (4-6 mai
1600). Pe lângă biserica catolică, o reală „atracţie
turistică” o reprezintă şi Biserica ortodoxă „Sf.
Nicolae”, monument istoric, construită în anul 1783, pe
locul celei vechi din lemn. Timp de peste un secol,
Breţcu a fost sediul Protopopiatului Ortodox
Treiscaune. în Breţcu s-au născut şi au activat o pleiadă
de intelectuali români dintre care amintim protopopii-
cărturari, adevăraţi lideri spirituali, culturali şi
comunitari ai românilor din zonă, din rândul cărora
amintim pe Petru Pop, Constantin Dimian, senior şi
junior. Dumitru Clotofeanu, loan Bercu precum şi
profesorii universitari Gheorghe Gociman, Aurel
Gociman-Oituz, Vasile Bejan, monahii Atanase şi Chirii
Păvălucă, menţionaţi în Patericul românesc, alţi reputaţi
specialişti în economie, medicină şi alte sectoare ale
vieţii naţionale româneşti, precum: Gheorghe şi Aron
Puşcariu, Nicolae Păvălucă, Elena Daniello, ca să nu
mai vorbim de vestiţii oieri, mesageri ai păstoritului
transhumat şi la fel de vestiţii negustori breţcani care s-
au afirmat în întreg spaţiul românesc, şi nu numai. în
cimitirul eroilor din localitate îşi odihnesc somnul de
veci eroi români, germani, maghiari şi sovietici, din
primul şi cel de al doilea război mondial. După
decembrie 1989, în centrul localităţii, alături de statuia
lui Găbor Âron, a fost înălţat bustul domnitorului Mihai
Viteazul, opera sculptorului Teodor Zamfirescu, din
Bucureşti.
Covasna. Cercetările arheologice, atât cele vechi
cât şi cele recente efectuate de specialiştii Muzeului
Naţional al Carpaţilor Răsăriteni, împreună cu cei de la
Muzeul Naţional al Transilvaniei din CluJ-Napoca şi
Muzeul Brăilei, au confirmat (nu „au presupus”)
existenţa unei cetăţi dacice. Pe lângă balneologul
budapestan Hanko Vilmos, apele minerale din Covasna
au mai fost cercetate de medicii balneologi Vasile
Stroescu şi Nicolae Teculescu. Biserica ortodoxă veche
din Covasna are hramul „Sf Nicolae” şi nu „Sf.
Mihail”. Pe lângă bustul lui Csorosi Csomo Şandor, în
oraş se mai află şi bustul episcopului Jutinian

221
Teculescu, primul episcop al Armatei Române şi
Monumentul Ostaşului Român, ridicat în anul 1973, în
locul celui din perioada interbelică, distrus în toamna
anului 1940. în Covasna s-au născut numeroase
personalităţi româneşti de seamă, printre care, episcopul
Justinian Teculescu, academicianul Horia Colan,
profesorii universaitari Matei Basarab, Nicolae Ciangă,
Ana Cojan ş.a, publiciştii şi scriitorii Gheorghe Papuc,
loan Ciurea, Gheorghe Olteanu ş.a.
Ghelinţa. Comunitatea românească din Ghelinţa
avea în 1750, un număr de 600 credincioşi greco-
catolici, iar la recensământul populaţiei din anul 2002, a
ajuns la doar 63 persoane. Biserica de lemn „Sf.
Nicolae”, construită în anul 1880, a înlocuit vechiul
lăcaş de cult menţionat în documentele din anii 1699 şi
1129.
Comandău. în locul capelei construită în
perioada interbelică, pentru cei peste 500 de credincioşi
români, lăcaş de cult care a fost distrus în toamna anului
1940, a fost construită o nouă biserică din lemn, cu
hramul „Naşterea Sf. loan Botezătorul”, biserică sfinţită
în anul 2000, de către P.S. loan Selejan.
Păpăuţi. în sfârşit, o informaţie corectă despre
structura etnică a populaţiei localităţii la recensământul
din anul 2002 (1302 locuitori, din care 565 maghiari şi
743 români) şi despre cele două biserici ortodoxe
existente în sat. Ar mai fi de adăugat că, biserica
ortodoxă nouă a fost pictată de Ivana Cezar Marius şi
Alexandra, şi că, în faţa bisericii ortodoxe vechi, s-a
înălţat un monument în memoria fiilor satului căzuţi la
datorie, în cele două războaie mondiale.
Zăbala. Biserica de lemn „Adormirea Maicii
Domnului”, construită în anul 1777, a fost dintotdeauna
şi este biserică ortodoxă (nu greco-catolică). Cu ocazia
lucrărilor de renovare a bisericii „Sf Ilie”, din anul
2002, iconostasul dăruit în anul 1943 de către ierarhul
Nicolae Colan, pe atunci episcopul Clujului, a fost
înlocuit cu iconostasul fostei biserici ortodoxe din
Vârghiş, distrusă în toamna anului 1940. Cu această
ocazie biserica a fost pictată de către Petru Schipor şi
Gheorghe Cucu. în Zăbala s-a născut şi a trăit

222
învăţătorul loan Hagiu, cunoscut rapsod popular, autorul
cântecului „Căciula”.
Zagon. Incredibil, dar adevărat. Comunitatea
românească din localitate, una din cele mai mari din
judeţul Covasna, comunitate care la recensământul
populaţiei din anul 2002, număra peste 2000 de
membrii, pur şi simplu nu este menţionată deloc. Halal
rigoare, corectitudine şi obiectivitate! Nimic despre
biserica de lemn „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril”,
construită în anul 1814, pe locul celei vechi situată în
„Satul românilor - Olahfalu” şi de la care se păstrează
clopotul pe care se află inscripţionat anul 1468 şi nici
despre noua biserică cu hramul „Sf. Apostoli Petru şi
Pavel”, sfinţită în anul 2008, sau despre monumentul
eroilor din localitate ridicat în perioada interbelică, în
faţa biserici vechi, ca să nu mai vorbim despre
suferinţele populaţiei româneşti din toamna anului 1940.
Baraolt. înaintea celor două biserici ortodoxe,
ridicate în perioada interbelică, în Baraolt, a existat o
biserică de lemn, aflată la marginea de nord a aşezării,
„dincolo de holde”, cum spuneau localnicii, biserică
menţionată în documentele din anul 1846.
Biborţeni. Biserica ortodoxă, sfinţită în anul
1935, de către mitropolitul Nicolae Bălan, în prezenţa
lui Nicolae lorga şi a altor personalităţi, a fost dărâmată
în toamna anului 1940.
Bodoş. Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”,
menţionată în album, construită în anul 1932, a fost
salvată de la distrugere, în toamna anului 1940, de
intervenţia „cu arma în mână” a preotului reformat din
localitate. O pildă de statornicie în credinţa
strămoşească a oferit-o, în acest context, credincioasa
Bucura Bogdan care, în acele momente de maximă
intoleranţă faţă de români, a salvat odoarele bisericeşti
de la pieire, păstrându-le cu sfinţenie, până în toamna
anului 1944.
Belin. Pe lângă biserica ortodoxă veche, cu
hramul „Adormirea Maicii Domnului”, construită în
anul 1776, în perioada interbelică, în Belin, s-a construit
biserica cu hramul „înălţarea Sfintei Cruci” (finalizată
în anul 1948, după ce a fost vandalizată, în perioada

223
1940-1944). în perioada interbelică, în Belin a
funcţionat un activ cerc al Asociaţiunii ASTRA, care a
desfăşurat o bogată activitate culturală. Dintre
personalităţile locale amintim pe învăţătorul loan Cichi-
Ciuncan - autorul unor preţioase memorii din perioada
prizonieratului din Siberia (1914-1920).
Racoşul de Sus. Biserica ortodoxă cu hramul
„Sf. Nicolae”, sfinţită în anul 1937 de către mitropolitul
Nicolae Bălan, a fost distrusă în toamna anului 1940.
Din cei 103 credincioşi români existenţi în localitate în
anul 1850, au mai rămas doar 10, în anul 1941, iar în
2002 numai 6.
Căpeni. Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”,
construită în anul 1712 - înconjurată de un mare cimitir
care aminteşte de puternica obşte de odinioară - nu a
fost niciodată greco-catolică. Biserica ortodoxă
construită în perioada interbelică, a fost dărmată în
toamna anului 1940. Pe locul ei, în anul 1996, prin grija
Ligii Cultural-Creştine „Andrei Şaguna” a fost ridicată
o troiţă.
Aita Medie. Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe”,
construită în anul 1903, menţionată în lucrare, a fost
înălţată pe locul celei vechi de lemn, consemnată în
documente în anul 1820, pentru cei peste 200 de
credincioşi români, comunitate drastic redusă în toamna
anului 1941, la doar 8 membrii.
Herculian. Ruina biserica ortodoxe construită în
perioada interbelică şi dărâmată în toamna anului 1940,
a fost conservată prin purtarea de grijă a Preasfinţitului
loan Selejan, în anul 1998. La recensământul din anul
2002, un număr de 411 persoane au declarat limba
română ca limbă maternă, iar 150 au declarat că au
naţionalitatea română.
Aita Mare. Biserica ortodoxă „Sf. Gheorghe” a
fost ridicată în anul 1937 (şi nu în 1903), în centrul
localităţii şi nu „în locul celei vechi, la marginea de sud
a localităţii”. Biserica ortodoxă veche „Sf. Nicolae”,
construită în anul 1866, la intrarea în comună dinspre
Belin, a fost recent restaurată. După apariţia, în anul
1863, a culegerii de folclor „Vadrozsak - Trandafirii
sălbateci”, autorul său Kriza Jânos a fost dat în judecată

224
„pentru plagiat”, de către folcloristul român Iulian
Georgescu. în final, s-a ajuns la concluzia că nu era
vorba despre un plagiat, adevăratul „vinovat” fiind
interferenţele dintre folclorul românesc şi cel maghiar,
interferenţe ce meritau a fi menţionate şi în prezentul
album. în parcul din centrul localităţii, alături de
monumentele dedicate revoluţiei de la 1848/1849 şi a
celui dedicat fiilor satului căzuţi în cele două războaie
mondiale, în anul 2000, a fost refăcut monumentul
dedicat Jandarmilor loan Tatu şi loan Grindeanu, ostaşi
„căzuţi pe altarul patriei”, în anul 1921.
Băţanii Mari. Biserica ortodoxă „Sf. Nicolae”,
construită în anul 1900 cu sprijinul marelui proprietar de
oi Teodor Mocanu, fiu al satului, a fost înălţată pe locul
fostei biserici de lemn, veche de peste 200 de ani.
Preotul loan Garcea este autorul Cronicii Bisericii
ortodoxe din Băţanii Mari, din perioada 1925-1940.
Aita Seacă. înaintea bisericii greco-catolice,
construită în anul 1928, azi biserică ortodoxă,
menţionată în album, în Aita Seacă au existat două
biserici: una greco-catolică, construită în anul 1866 şi
una ortodoxă, construită în anul 1909. Alături de
„monumentul victimelor masacrate la 26 septembrie
1944”, în anul 2008, în faţa bisericii ortodoxe din
localitate a fost ridicată o cruce de marmură, în memoria
ostaşilor români căzuţi pe teritoriul localităţii Aita
Seacă, în septembrie 1944.
Doboşeni. La recensământul din anul 2002,
jumătate din cei 1780 locuitori, respectiv 876 de
persoane au declarat limba română ca limbă maternă.
Ruina bisericii ortodoxe dărmată în toamna anului 1940
a fost conservată, în anul 1998, prin grija Preasfmţitului
episcop loan Selejan.
Vârghiş. La recensământul din anul 2002, un
număr 24 de locuitori au declarat că au limba maternă,
limba română. La acelaşi recensământ însă, 72 de
persoane s-au declarat români, lucru care nu mai este
menţionat în album. Românii din Vârghiş, sunt urmaşii
uneia dintre cele mai vechi comunităţi româneşti din
zona Baraoltului, comunitate care în anul 1750 numără
peste 300 de suflete. La marginea localităţii, înfruntând

225
vitregiile vremurilor, se află biserica din lemn „Sf.
Arhangheli Mihail şi Gavril” construită în anul 1814, iar
în centrul comunei, în curtea şcolii generale, se află
crucea de marmoră înălţată, în luna iulie 2002, pe locul
monumentalei biserici ortodoxe construită în anul 1936
şi dărâmată în toamna anului 1940.
Valea Zălanului. Atât documentele, cât şi
memoria colectivă a satului consemnează faptul că,
marea majoritate a locuitorilor „hambarului de sticlă”,
sau „şurei”, respectiv „glăjăriei” înfiinţată în secolul al
XVII-lea de familia conţilor Kalnoky au fost români.
Realitate demografică care nu este consemnată în
album. Biserica greco-catolică construită de către
comunitatea românească, comunitate care în anul 1857
număra 242 de suflete, a fost reclădită în anul 1976.
Araci. în această localitate etnic mixtă, românii
au reprezentat întotdeauna populaţia majoritară. Aici s-
au născut numeroase personalităţi ale culturii şi
spiritualităţii româneşti, dintre care amintim:
mitropolitul Nicolae Colan (1893-1967), episcopul
Veniamin Nistor (1886-1963), învăţătorul Dimitrie
Cioflec (1829-1891) autorul unei cunoscute culegerii de
poezii populare, din anul 1855, scriitorului Romulus
Cioflec (1882-1955), protopopii Aurel Nistor (1882-
1974) şi loan Rafiroiu (1882-1948) şi mulţi alţii. în
localitate se află fosta casă culturală a comunităţii
româneşti construită în anul 1910, şcoala generală,
bustul şi casa memorială „Romulus Cioflec”, cimitirul şi
monumentul ridicat în memoria eroilor satului căzuţi în
cele două războaie mondiale. De la vechea biserică
ortodoxă se păstrează icoane pictate de cunoscutul
pictor iconar Mişu Pop.
Vâlcele. Greu de explicat de ce este menţionată
„capela romano-catolică construită în anul 1883”, dar nu
şi biserica ortodoxă „Sf. Teodor Stratilat” construită în
anul 1843. Alături de prinţul sârb Obrenovici, prin
staţiunea Vâlcele s-au perindat de-a lungul timpului,
figuri ilustre ale culturii şi istoriei româneşti:
mitropoliţii Andrei Şaguna, Alexandru Sterca Şuluţiu şi
Neofit, poetul Vasile Alecsandri, loan Ghica, Anton
Pan, Nicolae Bălcescu, Avram lancu. Ion Heliade

226
Rădulescu, loan şi Titu Maiorescu, Grigore
Alexandrescu, Aron Pumnul, A.D. Xenopol, George
Bariţiu, Alexandru Vaida-Voievod, Nicolae lorga,
membrii a numeroase familii de boieri români, regii
Ferdinand şi Carol al Il-lea şi mulţi, mulţi alţii. Prin
grija părintelui loan Tămaş, în localitate au fost ridicate
busturile revoluţionarilor Nicolae Bălcescu şi Avram
lancu şi o troiţă închinată deportaţilor şi refugiaţilor.
Ariuşd. Deşi românii formează majoritatea
populaţiei satului, în album este redată fotografia
bisericii reformate şi nu cea a bisericii ortodoxe. Printre
personalităţile născute în localitate se află şi poeta Nadia
Cella Pop, diplomatul Mircea Radu şi prof. univ. loan
Cherciu.
Hăghig. Nu rezultă că românii sunt majoritari în
localitate. Ne este menţionată biserica „Schimbarea la
faţă” construită în anul 1854 şi nici personalităţile
româneşti născute aici: profesorul Nicolae Bogdan
(1867-1952), autor de manuale şcolare {Gramatica
limbii române şi Manual de limbă maghiară), tipărite la
Braşov, la sfârşitul sec. al XlX-lea, medicul Miron
Creţu (1887-1960), juriştii Vicenţiu şi Izodor Rauca
Răuceanu, fost prefect al judeţului Treiscaune, respectiv
primar al oraşului Sf. Gheorghe şi mulţi alţii.
Arini. In album se menţionează că localitatea „a
fost cuibul Gărzii de Fier, care şi-a câştigat o sinistră
reputaţie pentru actele de teroare împotriva populaţiei
maghiare”. Dar, pentru o minimă obiectivitate istorică,
numeroasele „acte de teroare împotriva populaţiei
româneşti”, din perioada 1940-1944, nu meritau oare să
fie menţionate, fie şi doar în treacăt?
Iarăşi. Biserica „Sfinţii Arhangheli Mihail şi
Gavril” construită în anul 1932, a fost înălţată pe locul
celei vechi de lemn, consemnată în inventarul bunurilor
bisericeşti din anul 1868. în localitate s-au născut mai
mulţi profesori universitari, cercetători, ofiţeri, profesori
şi preoţi.
Despre localităţile româneşti din „zona
Buzaielor”, vom reveni pe larg într-un alt studiu.

227
 Anexa nr. 4
Volume apărute Ia Editura „Eurocarpatica”
din Sf. Gheorghe şi Ia alte edituri despre istoria
şi cultura românească şi convieţuirea
interetnică din sud-estul Transilvaniei

La Editura „Eurocarpatica”, a Centrului

European de Studii Covasna-Harghita:
Reflexii, de Nicu Vrabie, 2000;
Aurel Marc, Contribuţii la istoria Judeţului
Harghita, (volum de studii şi articole alcătuit şi
îngrijit de Ana Dobreanu şi loan Lăcătuşu), 2000;
Drama maghiarizării românilor din Covasna şi
Harghita, de Maria Cobianu-Băcanu, 2000;
De veghe la izvoare, de Nicolae Bucur, 2001;
Spiritualitate românească şi convieţuire interetnică
în Covasna şi Harghita, de loan Lăcătuşu, 2002;
Binecuvântată a fost clipa..., de Ilie Şandru, 2002;
Structuri etnice şi confesionale în judeţele Covasna
şi Harghita, de loan Lăcătuşu, (rezumatul tezei de
doctorat) 2003;
Sub semnul eternităţii, de Nicu Vrabie, 2004;
O stafie bântuie prin Ardeal, de Ilie Şandru, 2005;
O victimă a extremismului maghiar. Aşezământul
„Sfântul losif” din Odorheiu Secuiesc, de Ilie
Şandru, 2006;
Istorie şi arhivistică în Arcul Intracarpatic, de Dan
Vasile Baicu (volum de studii şi articole alcătuit şi
îngrijit de Adina Fofircă şi loan Lăcătuşu), 2006;
Omagiu HORIA COLAN la 80 de ani, coordonator
loan Lăcătuşu, 2006;
Românii în mass-media maghiară din Harghita şi
Covasna, de loan Lăcătuşu, 2006;
Buletinului Ligii Cultural-Creştine „Andrei
Şaguna", voi. I-IV / 2002-2009;
A false "referendum" for gaining an already
existing autonomy, de loan Lăcătuşu, 2007;
Un fals „referendum" pentru impunerea unei
autonomii anacronice deja existente, de loan
Lăcătuşu şi loan Solomon, 2007;
228
 Argumente împotriva autonomiei teritoriale pe
criterii etnice a aşa-zisului „Ţinut secuiesc”, de
loan Lăcătuşu, 2008.

în acelaşi timp, cu sprijinul Centrului European

de Studii Covasna - Harghita şi a Centrului Ecleziastic
de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sf.
Gheorghe, instituţie de cultură laică şi bisericească
aflată în subordinea Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi
Harghitei, dar şi a altor cercetători şi iubitori ai istoriei
Arcului Intracarpatic, la alte edituri din zonă şi din ţară,
au apărut importante lucrări cu aceiaşi tematică, din care
consemnăm:
La Editura „Grai românesc”, a Episcopiei
Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei:
Românii din Covasna şi Harghita, de loan
Lăcătuşu, Vasile Lechinţan şi Violeta Pătrunjel,
Miercurea-Ciuc, 2003, volum apărut cu
binecuvântarea, sprijinul şi coordonarea P.S. loan
Selejan;
Slujind Biserica şi neamul, Gheorghe Răţulea,
2003;
Almanahul Grai Românesc / 2006, Miercurea-Ciuc,
2006, redactor responsabil loan Lăcătuşu,
tehnoredactor Erich Mihail Broanăr;
Patriarhul Miron Cristea, de Ilie Şandru,
Miercurea-Ciuc, 2008;
Un monument reînviat. Biserica Sfinţii Apostoli
Petru, Pavel şi Andrei, de Emil Pop şi Valeria Pop,
2009;
O candelă în Carpaţi - 15 ani de la înfiinţarea
Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei,
coordonator IPS loan Selejan, îngrijitorii ediţiei
loan Lăcătuşu, Nicoleta Ploşnea, 2009 (volum aflat
în curs de editare).

La editurile „Carpaţii Răsăriteni” şi

„Angvstia” ale Muzeului Naţional al Carpaţilor
Răsăriteni, din Sf. Gheorghe (director Valeriu Cavruc):
Angvstia, nr 1-15, anuarul Muzeului Carpaţilor
Răsăriteni şi al Centrului Ecleziastic de

229
 Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, 1996-
2006, redactori responsabili: Dr. Valeriu Cavruc şi
Dr. loan Lăcătuşu;
Repertoriul arheologic al judeţului Covasna,
Valeriu Cavruc (coord.), Sf. Gheorghe, 1998;
O pagină din istoria Bisericii şi a Neamului, de
Aurel Nistor, Sf. Gheorghe, 1999, volum alcătuit şi
îngrijit de loan Lăcătuşu;
Repertoriul arheologic al judeţului Harghita,
Valeriu Cavruc (coord.), Sf. Gheorghe, 2000;
Pentru neam şi pentru lege. Cuvântări şi predici, de
Justinian Teculescu, reeditare, ediţie îngrijită de
Luminiţa Cornea, Sf. Gheorghe, 2006;
Teculeştii din neam în neam, de Luminiţa Cornea,
Constantin Catrina, loan Lăcătuşu, Sf. Gheorghe,
2008, apărut cu binecuvântarea P.S. loan Selejan.

La Editura „Arcuş” a Centrului de Cultură

Arcuş:
Familia etnic mixtă. Judeţul Covasna, de Lily Rain,
2001;
Români sudtransilvani în secolul al XlX-lea. Judeţul
Covasna. Contribuţii documentare, de Ana Grama
Brescan, 2007;
Romulus Cioflec - un ardelean pe drumurile lumii,
ediţie îngrijită de Luminiţa Cornea, 2007;
Mărturii despre oameni şi locuri din Carpaţi, de
Nicu Moldovan, volum îngrijit de Dan
Manolăchescu şi loan Lăcătuşu, 2008;
Micromonografiile bisericilor ortodoxe din
localităţile: Dobârlău, Tg. Secuiesc, Sf. Gheorghe,
Breţcu, întorsura Buzăului, Vâlcele, Valea Mare,
Mărcuş, Chichiş, Covasna, Zagon editate în cadrul
programului „Interculturalitatea transilvană”,
coordonatorul colecţiei Petre Străchinaru şi Atilla
Kopocz.

La Editura „România pur şi simplu”, din

Bucureşti (directori Cristian Ghica şi Dorin Pârvu):
Originea secuilor şi secuizarea românilor, de G.
Popa-Lisseanu (reeditarea ediţiei din 1941), volum

230
îngrijit şi prefaţat de loan Lăcătuşu şi Vasile
Lechinţan, postfaţă de Dr. loan Ranca, 2003;
UDMR şi societatea contemporană românească, de
Petre Ţurlea, 2003;
Tendinţe de enclavizare a unui spaţiu românesc.
Covasna-Harghita, de loan Lăcătuşu, 2004;
„Chestiunea Transilvaniei" versus „Problema
transilvană", de Zeno Milea, 2004;
Transilvania de Nord-Est. 1944 -1952, de Petre
Ţurlea, 2005;
O Insulă a Şerpilor în centrul României - despre
soarta românilor din Harghita şi Covasna, de loan
Longin Popescu, 2006;
Românii la contactul dintre culturi, Maria Cobianu
Băcanu, 2006;
Românii din judeţul Ciuc în perioada interbelică, de
Costel Cristian Lazăr, 2007;
Dăinuire românească în Covasna şi Harghita, de
loan Lăcătuşu, Bucureşti, 2007;
Antiromânismul moderat şi radical, de Zeno Milea,
Bucureşti, 2007;
Românii în faţa provocărilor secolului XXI, de
Maria Cobianu-Băcanu, 2009.

Volume şi publicaţii apărute Ia alte edituri:

Românii şi secuii, de Ion I. Russu, Editura
Ştiinţifică, Bucureşti, 1990;
Poezii populare de Dimitrie Cioflec (Ediţie îngrijită
şi prefaţată de Luminiţa Graure-Comea, postfaţă de
loan Lăcătuşu, redactor Petre Străchinaru), Sf.
Gheorghe, 1994;
Românii din scaunele secuieşti în atroponimele din
conscripţii. Volumul 1. Scaunul Mureş, de loan
Ranca, Cluj-Napoca, 1995;
Omagiul Mitropolitului Nicolae Colan (1893-1993),
Facultatea de Teologie Ortodoxă, Cluj-Napoca,
1995, volum îngrijit de pr. prof. Alexandru Moraru;
Identitate şi cultură la românii din secuime, de loan
Lăcătuşu, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1995;

231
 Contribuţii la istoria românilor din Giurgeul
Ciucului, de Teodor Chindea, reeditare, Editura
„Brăduţ”, Tg. Mureş, 1995;
Din trecutul bisericesc, cultural şi economic al
românilor din secuime, de Emil Micu, reeditare.
Braşov, 1996;
Românii din scaunele secuieşti în atroponimele din
conscripţii. Volumul II. Scaunul Ciuc, Giurgeu,
Caşin, de loan Ranca, Tg. Mureş, 1997;
Personalităţi din Covasna şi Harghita, de loan
Lăcătuşu, Editura Carpatica, Cluj-Napoca, 1998;
Un nume pentru istorie - Patriarhul Elie Miron
Cristea, de llie Şandru şi Valentin Borda, Casa de
Editură Petru Maior, Tg. Mureş, 1998 (colaboratori
loan Lăcătuşu şi Dorel Marc);
S.O.S - românii din Covasna şi Harghita, de Maria
Cobianu Băcanu, Editura Petru Maior, Târgu
Mureş, 1998 (postfaţă loan Lăcătuşu);
Ghiţă Popp, un condamnat politic în arhivele
serviciilor secrete, de Şerban Madgearu, Editura
Paideia, Bucureşti, 1998;
Românii şi secuii, de loan I. Russu, ediţie în limba
franceză, Cluj-Napoca, 1998;
Românii din secuime şi Răscoala lui Horia, de loan
Ranca, Tg. Mureş, 2000;
Vidacutul sub aripa timpului de Constantin Costea,
Gheorgheni, 2002 (postfaţă loan Lăcătuşu);
Turnul de strajă, de Nicu Vrabie, Editura Alutus,
Miercurea-Ciuc, 2003;
Românii din scaunele Ciuc, Giurgeu şi Casin în
secolul al XlX-lea, de Liviu Boar, Editura „Petru
Maior”, Tg. Mureş, 2008;
Topliţa Română vatră de istorie, vatră de ortodoxie,
de Traian Duşa, Târgu Mureş, 2006 (referinţă loan
Lăcătuşu); Sangidava nr. 1/2007 - 2/2009, Anuarul
Centrului de Cultură şi al Fundaţiei Culturale
,Jvliron Cristea”, Toplita;
Comunităţi etnice şi elite locale, de Codrina Şandru,
Editura Universităţii Transilvania din Braşov, 2007;

232
Structuri etnice şi confesionale în judeţele Covasna
şi Harghita, de loan Lăcătuşu, Editura „Petru
Maior”, Tg. Mureş, 2008,
Evoluţia habitatului tradiţional în zona Topliţei
Mureşului Superior (sec. XVII-XX), de Dorel Marc,
Editura Ardealul, Tg. Mureş, 2009;
Mitropoliţi ai Ardealului. Nicolae Colan.
Biobibliografie, ediţie îngrijită de Bogdan
Andreescu, Biblioteca ASTRA, Sibiu, 2009;
De meditat împreună, de loan Tămaş, Sf. Gheorghe,
2009;
Monografiile comunelor: Bilbor, Tulgheş,
Voşlobeni, Subcetate, Făgeţel, Valea Mare, Vâlcele
(în curs de editare) ş.a.

233
 Anexa nr. 5
ANGVSTIA - Anuarul Centrului Ecleziastic de
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” şi al
Muzeului Naţional al Carpaţilor Răsăriteni

în peisajul publicistic actual de factură

ştiinţifică revista „ANGVSTIA” beneficiază de o
configuraţie distinctă, reprezentând rodul unui
parteneriat durabil dintre două instituţii aflate cu sediul
în Sf. Gheorghe; Centrul Eclesiastic de Documentare
„Mitropolit Nicolae Colan”, din cadrul Episcopiei
Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei şi Muzeul Naţional al
Carpaţilor Răsăriteni şi Centrul Eclesiastic • de
Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din cadrul
Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei.
Editată sub formă de anuar, revista poartă
numele unui castru roman din Breţcu - „Angvstia” - şi
se face purtătoarea unei continuităţi, a unui mesaj
ştiinţific, cultural şi de artă românească. Revista este şi
continuatoarea publicaţiei „Aluta”, editată de fostul
Muzeu Judeţean Covasna din Sf. Gheorghe. într-o nouă
formă şi cu un nou mesaj, revista „Angvstia” şi-a propus
să cuprindă în paginile ei studii, articole de din
domeniul arheologiei, istoriei, sociologiei, etnografiei
românească acordând prioritate cercetării realităţilor din
sud-estul Transilvaniei. Un important reper în orientarea
revistei îl reprezintă abordarea interdisciplinară şi
pluridisciplinară a problematicii culturii şi spiritualităţii
româneşti din Arcul Intracarpatic, în decursul istoriei şi
în contemporaneitate.
Notabil de remarcat este faptul că majoritatea
studiilor publicate în cuprinsul acestei reviste sunt mai
întâi prezentate în cadrul Sesiunii Naţionale de
Comunicări ştiinţifice „Românii din sud-estul
Transilvaniei. Istorie. Cultură. Civilizaţie", manifestare
ştiinţifică care a depăşit nivelul local al judeţelor
Covasna şi Harghita, fiind un eveniment cultural cu
valenţe naţionale.
în perioada 1996-2008, au apărut 12 numere din
„Angvstia”, în ultimii ani, apărând numere disticte
234
Angvstia — Arheologie şi Angvstia Istorie -Etnografie şi
Sociologie. Primele trei numere ale anuarului Angvstia
au fost tipărite la Editura Carpatica din Cluj-Napoca (cu
generosul sprijin al dr. Gheorghe Lazarovici, dr. Viorica
Crişan şi prof. univ. dr. Justinian Petrescu); începând cu
numărul 4, a apărut la Editura Carpaţilor Răsăriteni şi
apoi la editura Angvstia din Sf. Gheorghe, redactori
responsabili fiind dr. Valeriu Cavruc şi dr. loan
Lăcătuşu.
în Angvstia nr. 1-12, au apărut 507 de studii şi
articole, din care: arheologie 90, istorie 214, etnografie
53, sociologie 54, recenzii 70, alte articole (editoriale,
note, discuţii, cronica activităţii) 49. Autorii acestor
articole provin din aproape 40 de oraşe (25 de Judeţe)
din ţară şi din Republica Moldova, Ucraina şi Serbia.
După frecvenţa apariţiilor, 128 de articole sunt semnate
de autori din Sf. Gheorghe şi Judeţul Covasna, 94 de
autori din Bucureşti, 73 din CluJ-Napoca, 61 din
Miercurea-Ciuc şi localităţi din Judeţul Harghita, 47 din
Tg. Mureş şi Judeţul Mureş, 38 din Sibiu, 17 din Braşov,
15 din Buzău.
Paginile Angvstiei au fost onorate de semnătura
academicienilor Alexandru Vulpe, Dumitru Protase,
Nicolae Edroiu, a P.S. loan Selejan, al multor cadre
didactice universitare recunoscute pentru prestanţa lor
ştiinţifică, dar şi tineri cercetători din principalele centre
universitare ale ţării şi din Judeţele Covasna şi Harghita.
Din rândul arheologilor, istoricilor, arhiviştilor,
muzeografilor, etnografilor, sociologilor, teologilor,
profesorilor şi a altor cercetători, se disting cei care au
redactat studii şi articole, (aproape) în toate cele 12
numere, din rândul cărora amintim: arheologii
Gheorghe Lazarovici, Valeriu Cavruc, Viorica Crişan,
Florea Costea, Cristian Şchuster, Carol Kacso, Valeriu
Sârbu, Adrian Sabin Luca, Corneliu Beldiman, Dan
Buzea, Alexandru Comşa, Gheorghe Dumitroaia, Mihai
Rolea ş.a, teologii llie Moldovan, Alexandru Moraru,
Florin Tălmăcean, Dan Bodea, Gheorghe Răţulea,
Constantin Gane ş.a istoricii Ioana Cristache Panait,
loan Ranca, Ana, Grama, Constantin 1. Stan, Vasile
Lechinţan, Liviu Boar, Elena Mihu, Virgil Pană ş.a.,

235
etnografii Nicolae Moldovan, Nicolae Bucur, Felicia
Diculescu, Constantin Catrina, Vaier Pop, Dorel Marc,
Mihai Gorgoi, Zorel Suciu, Florina Matei ş.a., sociologii
Traian Rotariu, Maria Cobianu-Băcanu, Lily Rain,
Codrina Şandru, loan Lăcătuşu ş.a.
De-a lungul anilor, o parte din semnatari au
trecut la cele veşnice: Szekely Zoltân, Nicolae Cordoş,
Râul Şorban, Valeriu Lazăr, Traian Bosoancă, Ilie
Fonta, Octavian Zegreanu şi Dan Baicu.
Revista datorează mulţumiri membrilor
Colegiului de redacţie care au asigurat un standard
deosebit publicaţiei încă de la începuturile sale. Ei sunt:
Viorica Crişan, Ovidiu Muntean, Vasile Lechinţan,
Violeta Pătrunjel, Bato Attila, Alina lancu, Marius
Dănilă, Ivan Suciu, Liliana Lazea, Andrea Chiricescu,
Dan Lucian Buzea, Dorel Marc şi Erich-Mihail Broanăr,
de asemenea mulţumim tuturor celor care, număr de
număr, ne-au sprijinit în asigurarea suportului financiar
necesar editării anuarului, în mod deosebit conducerii
Ministerului Culturii şi Cultelor, Episcopiei Ortodoxe a
Covasnei şi Harghitei dar şi celorlalţi generoşi sponsori.

236
 Oi &

I2
u u

« -

© 'O
^ «pN

u
. • c«
&X)
A
„ s
1-5 *S-
o >PN
C-» *2
© ©
5» <c3
c S
<s £
\t £
§ s
1*So ao-
.ss •■&
-O ©
'©
Sh

^ s
o S
o S
S-g
Q a ISBN 978-973-1814-18-6