Teoria actelor de comunicare

Th. Newcomb a schițat o teorie a actelor comunicative, clădită pe noțiunea de convernță, în primul rînd
axiologică.

Chiar și în cele mai simple acte de comunicare sînt implicate două persoane (A și B) care discută despre
lucruri, evenimente (X) ce fac parte din universul lor comun. Schematizînd sistemul A — B — X, în care
operează două categorii de vectori: pe de o parte, atracția reciprocă între persoanele angajate în dialog,
pe de altă parte — atitudinea lor față de obiect, evenimente sau alte persoane din jur. Fig. 8.4. redă
această configurație: între A și B există relații reciproce în primul rînd de afinitate, dar convergența nu
exclude încă deosebirea, diferența pînă la un punct. Firește, raporturile dintre A și B ■— care sînt
persoane —■ nu sînt deloc independente de atitudinea lor față de cel de al treilea element (X) din
universul comun. Se instituie o dinamică specifică a acestor relații care se supune unor regularități.
Atitudinile asemănătoare manifestate de A și B față de X se pot numi „relații simetrice". Această simetrie
constituie, la rîndul ei, sursă de confirmare, de validare socială a părerilor și atitudinilor, deci capătă
valoare de „recompensă", consolidînd astfel relația interpersonală și dorința de reiterare a dialogului.
Tendința sau aspirația la simetria în atitudini devine astfel motiv de comunicare. Statistic aria de
contacte între oameni sporește în condițiile acordului și scade în urma dezacordului. Atracția
interpersonală constituie simultan cauză și efect al comunicării.

Cînd într-un grup, caracterizat prin coeziune apare o opinie divergentă, fluxul de comunicări este dirijat
cu precădere spre persoana cu opinii contrare pentru a o „recupera"; volumul de mesaje cu o asemenea
adresă crește pînă atinge un maximum, după care scade sensibil, persoana în cauză fiind repudiată de
grup, dacă se menține pe poziție. Cînd într-o relație duală (între două persoane) apare dezacordul, cu cit
este mai puternică atracția lui A față de B, cu atît va căuta să reducă mai mult diferența sau abaterea
eventuală între propria atitudine față de X și aceea pe care o întregistrează la B. Restabilirea echilibrului
poate lua — după Newcomb — forme diferite: a) apropierea celor două atitudini grație evoluției unuia
sau celor doi parteneri; b) atenuarea importanței acordate obiectului sau evenimentului care formează
sursa tensiunii, a dezacordului; c) reducerea intensității afective între A și B, ceea ce va diminua și nevoia
de comunicare reciprocă — în caz de eșec al alternativelor