Sunteți pe pagina 1din 424

Ellen White

ÎNDRUMAREA
COPILULUI
Traducere: Valentin Rusu
Titlul în original: Child Guidance (1954)

Coperta: Liliana Dincă


Tehnoredactare: George Toncu
Corector: Florica Gheciulescu

Copyright © 1954 by Review and Herald Publishing Association


Copyright © Editura „Viaţă şi Sănătate”, Bucureşti 2007

Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României


WHITE, ELLEN
Îndrumarea copilului / Ellen White; trad. Valentin Rusu. –
Ed. a 2-a. – Bucureşti : Casa de Editură Viaţă şi Sănătate, 2007 -
ISBN 978-973-101-047-2

I. Rusu, Valentin (trad.)

37.018.1
CUPRINS

Prefaţă .......................................................................................7
Cuvânt către cititor ................................................................... 9
Secţiunea I — Căminul, prima şcoală
1. Importanţa şcolii din cămin .................................................11
2. Primii profesori .....................................................................14
3. Când să începem educaţia copilului ....................................18
Secţiunea a II-a — Metodele şi manualele
4. Metodele de predare ............................................................20
5. Biblia ca manual ....................................................................27
6. Cartea naturii ........................................................................30
7. Învăţăturile practice din cartea naturii ...............................36
Secţiunea a III-a — Profesorii pregătiţi corespunzător
8. Pregătirea este necesară .......................................................42
9. Un apel pentru dezvoltarea personală ................................48
Secţiunea a IV-a — Ascultarea – lecţia cea mai importantă
10. Cheia fericirii şi a succesului ..............................................53
11. Învăţătura în frageda copilărie...........................................56
12. Ascultarea trebuie să ajungă un obicei .............................58
Secţiunea a V-a — Alte învăţături fundamentale
13. Stăpânirea de sine ...............................................................61
14. Liniştea şi respectul ............................................................65
15. Grija în tratarea proprietăţilor ..........................................68
16. Principiile sănătăţii .............................................................70
17. Curăţenia .............................................................................73
18. Grija, ordinea şi simetria ....................................................76
19. Curăţia morală ....................................................................79
Secţiunea a VI-a – Învăţături cu privire la virtuţile practice
20. Utilitatea ..............................................................................82
21. Hărnicia ...............................................................................85
22. Sârguinţa şi perseverenţa ...................................................90
23. Renunţarea la sine, altruismul şi înţelepciunea ...............92
24. Economia şi cumpătarea ....................................................95
Secţiunea a VII-a — Dezvoltarea calităţilor creştine
25. Simplitatea ...........................................................................98
26. Politeţea şi atitudinea reţinută ........................................101
27. Voioşia şi mulţumirea ......................................................103
28. Sinceritatea ........................................................................106
29. Cinstea şi integritatea .......................................................108
30. Dependenţa de sine şi simţul onoarei .............................111
Secţiunea a VIII-a — Dezvoltarea caracterului este sarcina
principală
31. Importanţa caracterului....................................................113
32. Cum se formează caracterul.............................................116
33. Responsabilitatea părinţilor în formarea caracterului ..120
34. Căile prin care este ruinat caracterul .............................125
35. Cum pot părinţii să clădească în copii un caracter puternic .. 131
Secţiunea a IX-a — Elementele fundamentale ale clădirii
caracterului
36. Avantajul primilor ani .....................................................136
37. Puterea obiceiului .............................................................141
38. Legătura între vârstă, înclinaţii şi temperament ............145
39. Voinţa – un element pentru succes .................................149
40. Exemplificarea principiilor creştine ................................154
Secţiunea a X-a — Disciplina şi administrarea ei
41. Scopurile disciplinei ..........................................................159
42. Timpul pentru a începe disciplina ...................................164
43. Disciplina în cămin............................................................168
44. Administrarea disciplinei pentru corectarea greşelilor ...177
45. Cu dragoste şi fermitate ...................................................188
Secţiunea a XI-a — Disciplina greşită
46. Daunele îngăduinţei .........................................................196
47. Rezultatele unei discipline lipsite de exigenţă ...............200
48. Reacţia copilului ...............................................................204
49. Atitudinea rudelor ............................................................211
Secţiunea a XII-a — Dezvoltarea capacităţilor intelectuale
50. Ce cuprinde adevărata educaţie? ....................................214
51. Pregătirea pentru şcoală ...................................................220
52. Alegerea şcolii ...................................................................223
53. Responsabilitatea bisericii................................................230
54. Profesorii şi părinţii sunt în parteneriat ..........................235
55. Unitatea în disciplină ........................................................239
56. Educaţia din facultate şi colegiu ......................................243
Secţiunea a XIII-a — Importanţa principală a dezvoltării fizice
57. Exerciţiul fizic şi sănătatea......................................................................................250
58. Educaţia pentru viaţa practică .........................................255
59. Învăţarea meseriilor folositoare ......................................263
60. Cunoaşterea şi respectarea legilor vieţii .........................267
Secţiunea a XIV-a — Păstrarea condiţiei fizice
61. Gospodina în bucătărie ....................................................274
62. A mânca pentru a trăi .......................................................280
63. Cumpătare în toate lucrurile............................................292
64. Căminul şi cruciada pentru temperanţă..........................298
Secţiunea a XV-a — Îmbrăcămintea corespunzătoare
65. Binecuvântările îmbrăcămintei potrivite ........................306
66. Învăţarea principiilor fundamentale cu privire la
îmbrăcăminte .....................................................................311
67. Puterea fascinantă a modei ..............................................321
Secţiunea a XVI-a — Păstrarea integrităţii morale
68. Predominanţa viciilor degradatoare ................................325
69. Efectele practicilor dăunătoare .......................................329
70. Avertizări şi sfaturi ............................................................333
71. Vigilenţa şi ajutorul părintesc ..........................................339
72. Lupta pentru reformă .......................................................345
Secţiunea a XVII-a — Dezvoltarea puterilor spirituale
73. Responsabilitatea pentru interesele veşnice ..................349
74. Fiecare cămin este o biserică ...........................................357
75. Să-i conducempe copiii mici la Hristos ...........................362
76. Pregătirea pentru a ajunge membru al bisericii .............368
Secţiunea a XVIII-a — Menţinerea experienţei religioase
77. Biblia în cămin ...................................................................375
78. Puterea rugăciunii .............................................................384
79. Sabatul – Ziua cea mai plăcută ........................................392
80. Respectul faţă de cele sfinte ............................................400
81. Coordonarea între cămin şi biserică................................408
Secţiunea a XIX-a — Ziua răsplătirii
82. Ora este târzie ...................................................................412
83. Răsplătirile ........................................................................416
PREFAŢĂ

Când căsătoria uneşte două inimi şi continuă în dragoste şi când se


întemeiază un cămin, una dintre primele preocupări ale celor căsătoriţi
este să-i crească bine pe copiii cu care sunt binecuvântaţi. Când privesc
chipul darului preţios şi neajutorat care este încredinţat în grija lor, părinţii
din zilele noastre cumpănesc cu atenţie întrebarea lui Manoah: „Ce va tre-
bui să păzim cu privire la copil şi ce va fi de făcut?”
Semnificaţia învăţăturilor cu privire la îndrumarea copilului este
înţeleasă cel mai bine, dacă observăm locul important pe care îl ocupă
Cuvântul lui Dumnezeu şi referinţele frecvente şi detaliate la acest subiect
în scrierile Spiritului Profetic. În numeroasele ei cărţi, dar mai ales în arti-
colele ei cu privire la viaţa creştină practică, apărute săptămânal în dife-
ritele publicaţii ale bisericii, Ellen White le-a adresat părinţilor numeroase
sfaturi. Pe lângă acestea, ea a adresat mai multor familii sute de mărturii
personale, în care a tratat, într-o modalitate specifică, problemele cu care
se confruntau. În aceste articole şi mărturii personale, ea a descris princi-
piile care trebuie să-i călăuzească pe părinţi, precum şi procedeele pe care
trebuie să le aplice în conformitate cu lucrurile care i-au fost descoperite
în viziune.
În ultimii ani ai vieţii, Ellen White şi-a exprimat dorinţa de a publica
o carte pentru părinţii creştini, în care să se explice clar „datoria mamei
şi influenţa ei asupra propriilor copii”. Acea dorinţă este împlinită acum,
prin publicarea recentă a cărţii Căminul adventist şi prin această carte.
Numai o parcurgere atentă şi cu rugăciune a sfaturilor semnificative ale
acestui volum poate să descopere influenţa uriaşă şi vastă a unei educaţii
corespunzătoare a copiilor, în conformitate cu responsabilitatea pe care
Dumnezeu le-a încredinţat-o părinţilor.
Faptul că Ellen White a fost mamă a patru băieţi [6] a făcut-o în stare
să prezinte, într-o modalitate înţelegătoare şi plină de simpatie, învăţătura
care i-a fost împărtăşită. Experienţa ei în aplicarea practică a principiilor pe
care le-a prezentat altora inspiră încredere în inima cititorului.
8 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Pentru pregătirea cărţii Îndrumarea copilului au fost folosite, ca surse,


toate materialele publicate şi nepublicate, scrise de Ellen G. White. La
sfârşitul fiecărui capitol sunt prezentate referinţele complete. Deoarece
cuprinsul acestui volum a fost alcătuit dintr-o serie de materiale scrise
ocazional, pe parcursul unei perioade de şaptezeci de ani, pe măsură ce
sunt asociate declaraţii numeroase aflate într-o succesiune firească în
legătură cu subiectul, apare o schimbare inevitabilă a modalităţii de gân-
dire şi exprimare. Compilatorii s-au limitat să aleagă, să ordoneze diferitele
declaraţii şi să pună titlurile.
Îndrumarea copilului a fost pregătită sub conducerea consiliului de ad-
ministraţie a publicaţiilor lui Ellen G. White, în birourile din Washington,
D.C. lucrarea a fost făcută în armonie cu instrucţiunile pe care Ellen G.
White le-a dat consiliului de administraţie, în vederea tipăririi de compilaţii
din manuscrisele şi scrierile ei publicate.
Nevoia de a avea această carte este mare. Sunt implicate interese
veşnice. Sfaturile detaliate cu privire la disciplină, formarea caracterului şi
educaţia fizică şi spirituală vor fi preţuite de orice părinte înţelept. Fie ca,
alături de Căminul adventist, Solii către tineret şi alte cărţi scrise de Ellen
G. White, în care sunt adresate sfaturi pentru părinţi şi tineri, să le fie de
folos taţilor şi mamelor, ca îndrumare în lucrarea lor cea mai importantă.
Aceasta este dorinţa sinceră a editorilor şi a membrilor
Consiliului de administraţie a publicaţiilor Ellen G. White.
CUVÂNT CĂTRE CITITOR

Părinţii au privilegiul de a-i duce cu ei pe copiii lor pe porţile cetăţii lui


Dumnezeu, spunând: „Am încercat să-i învăţ pe copiii mei să-L iubească
pe Domnul, să împlinească voia Sa şi să-i aducă slavă”. Pentru astfel de
părinţi, porţile se vor deschide larg şi vor intra împreună. Totuşi, nu toţi
pot intra. Unii sunt lăsaţi afară împreună cu copiii lor, al căror caracter nu a
fost schimbat prin supunerea faţă de voia lui Dumnezeu. O mână se ridică,
şi sunt rostite cuvintele: „Aţi neglijat datoriile căminului. Nu aţi reuşit să
îndepliniţi lucrarea care ar fi făcut ca sufletul vostru să fie pregătit pentru
căminul din ceruri. Voi nu puteţi să intraţi”. Porţile sunt închise pentru co-
pii, deoarece nu au învăţat să împlinească voia lui Dumnezeu, iar pentru
părinţi, deoarece au neglijat responsabilităţile pe care le-au avut.
Lumina a strălucit atât din Cuvântul lui Dumnezeu, cât şi din mărturiile
Duhului Său, aşa că nimeni nu trebuie să dea greş cu privire la datoria lui.
Dumnezeu le cere părinţilor să-i crească pe copiii lor spre a-L cunoaşte
şi respecta cerinţele Sale. Ei trebuie să-i educe pe micuţii lor, ca pe nişte
membri mai tineri ai familiei Domnului, aşa încât să aibă un caracter fru-
mos şi un temperament plăcut, ca să fie pregătiţi spre a străluci în curţile
cereşti. Prin neglijarea datoriei lor şi prin faptul că le îngăduie copiilor lor
să greşească, părinţii închid pentru copii porţile cetăţii lui Dumnezeu.
Aceste fapte trebuie să fie întipărite în mintea părinţilor. Ei trebuie să-şi
dea seama de situaţie şi să-şi asume lucrarea îndelung neglijată (Mărturii,
vol. 5, p. 325, 326). [12]
SECŢIUNEA I

CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ

CAPITOLUL 1

IMPORTANŢA ŞCOLII DIN CĂMIN

Educaţia începe în cămin. – Căminul este locul în care trebuie să


înceapă educaţia copilului. Aici este prima lui şcoală. Aici, avându-i pe
părinţi ca educatori, copilul trebuie să înveţe lecţiile care îl vor călăuzi
de-a lungul întregii vieţi – lecţiile respectului, ascultării, stăpânirii de sine.
Influenţele educaţiei din cămin au o putere hotărâtoare – spre bine sau
spre rău. În multe privinţe, ele sunt tăcute şi treptate, dar, dacă sunt exer-
citate spre bine, vor avea o influenţă cu efecte vaste în favoarea adevărului
şi a neprihănirii. Dacă un copil nu este învăţat corect în cămin, Satana îl va
educa prin mijloacele pe care le alege el. Prin urmare, iată cât de importantă
este şcoala din cămin.1
Aici sunt puse bazele. – Toţi părinţii au obligaţia de a le acorda copiilor
educaţia fizică, intelectuală şi spirituală. Scopul fiecărui părinte trebuie să
fie acela de a-i asigura copilului său un caracter echilibrat. Aceasta nu este
o lucrare de mică importanţă şi amploare, ci o lucrare care cere o gândire
şi o rugăciune serioasă, precum şi mult efort perseverent şi răbdător. Este
necesar să fie pusă o temelie corectă, să fie ridicată o structură puternică
şi fermă, iar apoi, zi de zi, să continue lucrarea de zidire, de şlefuire şi de
desăvârşire.2
Interziceţi-i copilului tot ce nu este corect. – Părinţi, aduceţi-vă amin-
te că în cămin se află şcoala în care copiii voştri trebuie să fie pregătiţi pen-
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 107.
2 Idem, p. 107, 108.
12 ÎNDRUMAREA COPILULUI

tru căminul ceresc. Interziceţi-le orice este în contradicţie cu educaţia pe


care trebuie să o primească în primii lor ani. Nu îngăduiţi nici un cuvânt
iritat. Învăţaţi-i pe copiii voştri să fie buni şi răbdători. [18] Învăţaţi-i să fie
atenţi cu ceilalţi. În felul acesta, îi pregătiţi pentru o slujire mai înaltă în
lucrurile religioase.1
Căminul trebuie să fie o şcoală în care copiii şi tinerii pot fi pregătiţi
spre a-I sluji Domnului şi spre a intra în şcoala mai înaltă din Împărăţia lui
Dumnezeu.2
Educaţia din cămin nu este de o importanţă secundară. – Educaţia
din cămin să nu fie considerată ca având o importanţă secundară. Ea se
află pe primul loc în orice educaţie adevărată. Taţilor şi mamelor li s-a
încredinţat lucrarea de modelare a minţii copiilor.3
Cât de tulburător este proverbul: „Ziua bună se cunoaşte de dimineaţa”.
Acest proverb să fie aplicat în educarea copiilor noştri. Părinţi, vreţi voi să
vă aduceţi aminte că lucrarea de a-i educa pe copiii voştri încă din primii
lor ani vă este încredinţată ca o răspundere sfântă? Aceşti pomi tineri tre-
buie să fie cultivaţi cu atenţie, ca să poată fi transplantaţi în grădina Dom-
nului. Educaţia din cămin nu trebuie să fie neglijată în nici o situaţie. Aceia
care o neglijează vor neglija o datorie religioasă.4
Marele scop al educaţiei din cămin. – Educaţia din cămin înseamnă
mult. Ea este legată de un mare scop. Avraam a fost numit părintele celor
credincioşi. Printre lucrurile care l-au făcut să fie un exemplu remarcabil de
evlavie a fost atenţia strictă pe care a acordat-o poruncilor lui Dumnezeu
în căminul Său. El a cultivat religia în cămin. Acela care vede educaţia dată
în fiecare cămin şi care evaluează influenţa acestei educaţii a spus: „Căci Eu
îl cunosc şi ştiu că are să poruncească fiilor lui şi casei lui, după el, să ţină
Calea Domnului, făcând ce este drept şi bine”.5
Dumnezeu le-a poruncit evreilor să-i înveţe pe copiii lor cerinţele Sale
şi să-i familiarizeze cu lucrările pe care le-a făcut pentru poporul lor. [19]
Căminul şi şcoala erau una. Copiii urmau să fie învăţaţi de taţi şi de mame
cu inimi iubitoare, şi nu de nişte străini. Gândurile despre Dumnezeu erau
asociate cu toate evenimentele vieţii de zi cu zi din cămin. Lucrările minu-
nate prin care Dumnezeu l-a eliberat pe poporul Său erau repovestite cu
elocvenţă şi cu respect. Marile adevăruri cu privire la Providenţă şi la viaţa
1 Manuscris 102, 1903.
2 Manuscris 7, 1899.
3 Review and Herald, 6 iunie 1899.
4 Manuscris 84, 1897.
5 Scrisoarea 9, 1904.
CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ 13
viitoare erau întipărite în mintea celor tineri. Ei se familiarizau cu adevărul,
cu binele şi cu frumosul.
Lecţiile erau ilustrate prin imagini şi simboluri şi, în felul acesta, erau
întipărite mai bine în memorie. Prin aceste imagini simbolice, micuţul era
iniţiat încă din fragedă copilărie în cunoaşterea tainelor, a înţelepciunii şi
a speranţelor părinţilor lui şi era îndrumat pe calea unei gândiri, simţiri şi
anticipări care ajungeau dincolo de lucrurile văzute şi trecătoare, la cele
nevăzute şi veşnice.1
Şcoala din cămin precede şi pregăteşte pentru şcoala de mai
târziu. – Lucrarea părinţilor o precede pe aceea a profesorului. Părinţii au
în cămin o şcoală – o primă treaptă. Dacă vor căuta să-şi cunoască şi să-şi
împlinească datoria cu atenţie şi cu rugăciune, îi vor pregăti pe copiii lor să
intre în treapta a doua, când vor primi învăţături de la profesor.2
Şcoala din cămin modelează caracterul. – Căminul poate să fie o
şcoală în care caracterul copilului este format cu adevărat după modelul
unui palat.3
Educaţia în căminul din Nazaret. – Isus Şi-a primit educaţia în cămin.
Mama Sa a fost primul Său învăţător dintre oameni. El a învăţat despre lu-
crurile cereşti de pe buzele mamei şi din sulurile cu scrierile profeţilor. El a
trăit în [20] căminul unui om de la ţară şi a luat parte, cu credinţă şi voioşie,
la sarcinile gospodăriei. Acela care fusese Comandantul cerului era acum
un slujitor de bunăvoie, un Fiu iubitor şi ascultător. El a învăţat o meserie şi
a lucrat cu propriile mâini în atelierul de tâmplărie, cu Iosif.4

1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 95.


2 Review and Herald, 13 iunie 1882.
3 Manuscris 136, 1898.
4 Divina Vindecare, p. 399.
CAPITOLUL 2

PRIMII PROFESORI

Părinţii să-şi înţeleagă responsabilitatea. – Tatăl şi mama trebuie să


fie primii profesori ai copilului.1
Taţii şi mamele trebuie să înţeleagă răspunderea pe care o au. Lumea
este plină de capcane puse pentru picioarele celor tineri. Mulţimi de oa-
meni sunt atrase de o viaţă de plăceri egoiste şi senzuale. Ei nu pot vedea
primejdiile ascunse sau capătul înfricoşător al potecii care li se pare a fi
calea fericirii. Prin îngăduirea apetitului şi a pasiunii, energiile lor sunt iro-
site şi milioane de oameni sunt ruinaţi atât pentru lumea aceasta, cât şi
pentru cea care va veni. Părinţii ar trebui să-şi amintească faptul că şi copiii
lor trebuie să întâlnească aceste ispite. Chiar înainte de naşterea copilului
ar trebui să înceapă o pregătire care îl va face în stare să lupte cu succes
împotriva răului.2
La fiecare pas, părinţii au nevoie de o înţelepciune mai mare decât cea
omenească, spre a înţelege cum să-i educe pe copiii lor cel mai bine pen-
tru o viaţă folositoare şi fericită aici şi pentru o slujire mai înaltă şi o bucurie
mai mare în viaţa de apoi.3
Educarea copilului este o parte importantă a planului lui Dumne-
zeu. – Educarea copiilor constituie o parte importantă a planului lui Dum-
nezeu, de a demonstra puterea creştinismului. Părinţii au responsabili-
tatea solemnă de a-i educa pe copiii lor aşa încât, atunci când vor merge în
lume, să le facă doar bine acelora cu care se asociază.4
Părinţii să nu desconsidere lucrarea de a-i educa pe copiii lor şi nici să
nu o neglijeze din nici un motiv. [22] Ei trebuie să investească mult timp
într-un studiu atent al legilor care conduc fiinţa lor. Să facă un prim scop
1 Manuscris 67, 1903.
2 Divina Vindecare, p. 399.
3 Review and Herald, 13 septembrie 1881.
4 Signs of the Times, 25 septembrie 1901.
CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ 15
din a ajunge inteligenţi cu privire la modalitatea corespunzătoare de a-i
trata pe copiii lor, ca să le poată asigura minţi şi trupuri sănătoase. …
Mulţi dintre cei care se declară a fi urmaşi ai lui Hristos manifestă
o neglijenţă dureroasă în împlinirea datoriilor căminului. Ei nu înţeleg
importanţa sfântă a răspunderii pe care le-a încredinţat-o Dumnezeu, de a
modela caracterul copiilor lor în aşa fel, încât să aibă puterea morală de a
rezista ispitelor numeroase care prind în capcană picioarele tinerilor.1
Cooperarea cu Dumnezeu este necesară. – Hristos nu I-a cerut
Tatălui Său să-i ia din lume pe ucenici, ci să-i păzească de răul din lume, să-i
păzească de căderea în ispitele pe care le vor întâlni la fiecare pas. Aceasta
este rugăciunea pe care taţii şi mamele trebuie să o înalţe pentru copiii
lor. Dar, oare, se vor ruga ei lui Dumnezeu, iar apoi îi vor lăsa pe copiii lor
să facă tot ce le place? Dumnezeu nu poate să-i păzească pe copii de rău,
dacă părinţii nu cooperează cu El. Părinţii trebuie să-şi asume lucrarea cu
curaj şi bucurie, ducând-o mai departe cu un efort neşovăitor.2
Dacă vor considera că nu sunt eliberaţi niciodată de răspunderea de a-i
educa pe copiii lor pentru Dumnezeu, dacă îşi vor face lucrarea, cooperând
cu Dumnezeu printr-o muncă şi o rugăciune serioasă, părinţii vor avea suc-
ces în a-i creşte pe copiii lor pentru Mântuitorul.3
Cum şi-a îndeplinit o familie responsabilităţile. – Un înger din cer
a venit la Zaharia şi Elisabeta spre a-i învăţa cum să-l crească şi să-l educe
pe copilul lor, aşa încât să lucreze în armonie cu Dumnezeu în pregătirea
unui sol [23] care urma să anunţe venirea lui Hristos. În calitate de părinţi,
ei trebuiau să coopereze cu credincioşie cu Dumnezeu pentru a forma în
Ioan un caracter care să-l facă potrivit spre a îndeplini partea pe care i-a
rânduit-o Dumnezeu, ca un lucrător competent.
Ioan a fost fiul bătrâneţii lor, un copil născut printr-o minune, iar părinţii
ar fi putut să creadă că, dacă el avea de făcut o lucrare specială pentru
Domnul, Dumnezeu Se va îngriji de el. Totuşi, părinţii nu au gândit aşa,
ci s-au mutat într-un loc retras, la ţară, unde fiul lor nu avea să fie expus
la ispitele vieţii de oraş sau să fie abătut de la sfaturile şi învăţăturile pe
care urmau să i le dea ei, ca părinţi. Ei şi-au făcut partea în dezvoltarea
unui caracter care să-l facă în stare pe copilul lor să împlinească în toate
privinţele scopul pe care îl rânduise Dumnezeu pentru viaţa lui… Ei şi-au
împlinit obligaţia cu sfinţenie.4
1 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
2 Review and Herald, 9 iulie 1901.
3 Signs of the Times, 9 aprilie 1896.
4 Signs of the Times, 16 aprilie 1896.
16 ÎNDRUMAREA COPILULUI

A-i privi pe copii ca pe o răspundere încredinţată. – Părinţii trebuie


să considere că Dumnezeu le-a încredinţat copiii cu scopul de a-i pregăti
pentru familia cerească. Educaţi-i pe copii în temere şi în dragoste de Dum-
nezeu, pentru că „temerea de Domnul este începutul înţelepciunii”.1
Aceia care sunt credincioşi faţă de Dumnezeu Îl vor reprezenta în viaţa
de cămin. Ei vor considera că educarea copiilor lor este o lucrare sfântă,
care le-a fost încredinţată de Cel Preaînalt.2
Părinţii să se califice spre a fi nişte învăţători creştini. – Lucrarea
părinţilor, care înseamnă aşa de mult, este neglijată într-o mare măsură.
Părinţi, treziţi-vă din somnul vostru spiritual şi înţelegeţi că prima învăţătură
pe care o primeşte un copil îi este dată de voi. Voi trebuie să-i învăţaţi pe
micuţii voştri să-L cunoască pe Hristos şi să faceţi această lucrare înainte
ca Satana să semene seminţele lui în inima lor. Hristos îi cheamă pe copii,
iar copiii trebuie să fie îndrumaţi la El, educaţi să-şi formeze obiceiul [24]
hărniciei, al curăţeniei şi al ordinii. Aceasta este disciplina pe care Hristos
doreşte ca ei să o primească.3
Dacă părinţii nu se califică spre a ajunge nişte învăţători creştini înţelepţi
şi siguri, vor fi consideraţi vinovaţi.4
Unitatea între părinţi este necesară. – Soţul şi soţia trebuie să fie
strâns uniţi în lucrarea lor din şcoala căminului. Să fie foarte amabili şi
atenţi în vorbire, ca nu cumva să deschidă o uşă a ispitei, prin care Satana
să intre şi să câştige biruinţă după biruinţă. Ei trebuie să fie buni şi curte-
nitori unul faţă de celălalt, comportându-se într-o manieră în care să se
poată respecta reciproc. Fiecare să-l ajute pe celălalt să aducă în cămin o
atmosferă plăcută şi sănătoasă. Să nu aibă păreri diferite în prezenţa copi-
ilor lor. Demnitatea creştină să fie menţinută fără încetare.5
Îndrumătorul special al fiecărui copil. – Mama trebuie să aibă per-
manent un loc de seamă în lucrarea de educare a copiilor. Deşi tatăl are
îndatoriri serioase şi importante, mama, prin faptul că îi însoţeşte aproape
continuu pe copii, îndeosebi în timpul primilor ani, trebuie să fie întot-
deauna îndrumătorul şi tovarăşul lor special.6
O educaţie mai vastă decât simpla învăţătură. – Părinţii trebuie să
înveţe lecţia ascultării necondiţionate de glasul lui Dumnezeu, care le
1 Ibid.
2 Manuscris 103, 1902.
3 Review and Herald, 9 octombrie 1900.
4 Manuscris 38, 1895.
5 Scrisoarea 272, 1903.
6 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ 17
vorbeşte în Cuvântul Său şi, dacă învaţă această lecţie, îi pot învăţa şi pe
copiii lor ce înseamnă respectul şi ascultarea în cuvinte şi fapte. Aceasta
este lucrarea care trebuie să fie îndeplinită în cămin. Aceia care procedează
astfel se vor ridica pe o treaptă mai înaltă, înţelegând că trebuie să-i ridice
şi pe copiii lor. Această educaţie înseamnă mult mai mult decât simpla
învăţătură.1 [25]
Lucrarea făcută la întâmplare nu este acceptabilă. – O lucrare făcută
la întâmplare în cămin nu va fi aprobată la judecată. Părinţii creştini tre-
buie să combine credinţa şi faptele. Asemenea lui Avraam, ei trebuie să le
poruncească acelora din casa lor să ţină calea Domnului. Standardul la care
trebuie să se ridice fiecare părinte este: „Să ţină Calea Domnului”. Orice altă
cale nu conduce la cetatea lui Dumnezeu, ci în tabăra nimicitorului.2
Părinţii să-şi examineze lucrarea. – Sunt dispuşi părinţii să-şi exami-
neze lucrarea pe care o fac în educarea copiilor lor şi să se întrebe dacă
şi-au îndeplinit întreaga datorie cu credinţa şi speranţa că aceşti copii pot
să fie o cunună de bucurie în Ziua Domnului Isus? Au lucrat ei pentru binele
copiilor lor în aşa fel încât Isus să-i poată privi din ceruri şi să sfinţească
eforturile lor prin darul Duhului Său? Părinţi, vouă vă revine lucrarea de a-i
pregăti pe copiii voştri pentru a fi cât se poate de folositori în viaţa aceasta
şi pentru a avea parte, în cele din urmă, de slava vieţii viitoare.3

1 Manuscris 84, 1897.


2 Review and Herald, 30 martie 1897.
3 Good Health, ianuarie 1880.
CAPITOLUL 3

CÂND SĂ ÎNCEPEM EDUCAŢIA COPILULUI

Educaţia începe din frageda copilărie. – Cuvântul „educaţie” înseam-


nă mai mult decât un curs de studii la un colegiu. Educaţia începe din
frageda copilărie, în braţele mamei. Mama îi educă pe copii, atunci când
modelează şi şlefuieşte caracterul lor.1
Părinţii îşi trimit copiii la şcoală şi, după ce au făcut lucrul acesta, ei
cred că i-au educat. Totuşi, educaţia are o amploare mai mare decât îşi dau
seama mulţi oameni. Ea cuprinde întregul proces prin care copilul este
instruit din fragedă copilărie până la tinereţe, şi din tinereţe până la ma-
turitate. Îndată ce un copil este în stare să gândească, educaţia trebuie să
înceapă.2
Începeţi educaţia când mintea este cel mai uşor impresionabilă.
– Lucrarea educaţiei trebuie să înceapă încă din fragedă copilărie, deoa-
rece atunci mintea este cel mai uşor impresionabilă şi poate să ţină minte
lecţiile primite.3
Copiii trebuie să fie educaţi efectiv în şcoala căminului, din leagăn
până la maturitate. Aşa cum, în şcolile obişnuite, profesorii înşişi obţin o
cunoaştere importantă, mama îndeosebi, care este învăţătorul principal în
cămin, trebuie să înveţe lecţiile cele mai valoroase din viaţa ei.4
Datoria unui părinte este aceea de a rosti cuvinte potrivite… Zi de zi,
părinţii trebuie să înveţe în şcoala lui Hristos de la Acela care îi iubeşte. Apoi,
povestea veşnicei iubiri [27] a lui Dumnezeu le va fi repetată micuţilor din
şcoala căminului. În felul acesta, copiii pot să primească un spirit bun de la
părinţii lor, încă înainte ca raţiunea lor să fie dezvoltată pe deplin.5
1 Good Health, iulie 1880.
2 Review and Herald, 27 iunie 1899.
3 Scrisoarea 1, 1877.
4 Pacific Health Journal, mai 1890.
5 Manuscris 84, 1897.
CĂMINUL, PRIMA ŞCOALĂ 19
Studiaţi cu privire la educaţia timpurie. – Educaţia timpurie a copi-
ilor este un subiect pe care toţi trebuie să-l studieze cu atenţie. Este nece-
sar să facem din educaţia copiilor noştri o preocupare principală, pentru
că mântuirea lor depinde într-o mare măsură de educaţia care le este dată
în copilărie. Dacă doresc să aibă copii cu inima curată, părinţii şi educato-
rii trebuie să-şi păstreze ei înşişi curăţia inimii. În calitate de taţi şi mame,
noi trebuie să ne educăm şi să ne disciplinăm. Apoi, ca profesori în cămin,
putem să-i educăm pe copiii noştri, pregătindu-i pentru moştenirea ne-
muritoare.1
Începeţi corect. – Copiii voştri sunt proprietatea lui Dumnezeu,
răscumpărată cu un preţ. Oh, taţi şi mame, fiţi foarte atenţi, ca să-i trataţi
pe copii asemenea lui Hristos.2
Tinerii trebuie să fie educaţi cu atenţie şi înţelepciune, deoarece obice-
iurile greşite, formate în copilărie şi în tinereţe, rămân adesea de-a lungul
întregii vieţi. Fie ca Dumnezeu să ne ajute să înţelegem necesitatea de a
începe corect.3
Importanţa educaţiei acordate primului copil. – Îndeosebi primul
copil trebuie să fie educat cu o mare grijă, deoarece el îi va educa pe
următorii. Copiii cresc sub influenţa celor care sunt în jurul lor. Dacă sunt
îngrijiţi de persoane zgomotoase şi turbulente, vor ajunge zgomotoşi şi
aproape de nesuportat.4
Planta, o parabolă pentru educarea copilului. – Dezvoltarea
treptată a plantei din sămânţă este o parabolă pentru educaţia copilului.
Este „întâi un fir verde, apoi spic, după aceea grâu deplin în spic” (Marcu
4,28). [28] Cel care a spus această parabolă a creat sămânţa minusculă,
i-a dat proprietăţile vitale şi a hotărât legile care îi guvernează creşterea.
Adevărurile prezentate prin parabolă s-au manifestat şi în viaţa Sa. Ma-
iestatea cerului, Împăratul slavei, a devenit un prunc în Betleem şi, pen-
tru un timp, a fost un nou-născut neajutorat, aflat în grija mamei Sale. În
copilărie, El a vorbit şi S-a purtat ca un copil, cinstindu-Şi părinţii şi îm-
plinindu-le dorinţele, fiind de ajutor în diferite moduri. Încă de la prima
rază de conştiinţă de sine, El a crescut neîncetat în har şi în cunoaşterea
adevărului.5

1 Review and Herald, 8 septembrie 1904.


2 Manuscris 126, 1897.
3 The Gospel Herald, 24 decembrie 1902.
4 Manuscris 64, 1899.
5 Educaţia, p. 106, 107.
SECŢIUNEA A II-A

METODELE ŞI MANUALELE

CAPITOLUL 4

METODELE DE PREDARE

Studiaţi cum să vă conduceţi familia. – Părinţii îşi îndeplinesc rareori


lucrarea aşa cum ar trebui. … Părinţi, aţi studiat voi cum să vă conduceţi
familia, în aşa fel încât să educaţi înţelept voinţa şi impulsurile copiilor
voştri? Învăţaţi-le pe mlădiţele voastre să se prindă de Dumnezeu pentru
a fi susţinute. Nu este suficient să spuneţi: Fă aceasta sau fă aceea, iar apoi
să fiţi întru totul indiferenţi cu privire la ce aţi cerut, şi copiii să nu aibă grijă
să împlinească poruncile voastre. Pregătiţi calea pentru copiii voştri, aşa
încât să asculte cu voioşie de poruncile voastre. Învăţaţi ramurile tinere să
se prindă de Isus. … Învăţaţi-i pe copii să-I ceară Domnului să-i ajute în lu-
crurile mici ale vieţii, să fie foarte atenţi spre a vedea datoriile mărunte care
trebuie să fie îndeplinite, să fie folositori în cămin. Dacă nu-i educaţi, va fi
cineva care îi va educa, pentru că Satana urmăreşte ocazia de a semăna
neghina în inimă.1
Îndeplineşte-ţi sarcina cu un spirit liniştit şi cu o inimă iubitoare.
– Sora mea, ţi-a încredinţat Dumnezeu responsabilităţile de mamă?... Tre-
buie să înveţi bine metodele şi să deprinzi tactul de a-i educa pe micuţii
tăi, aşa încât să poată rămâne pe calea Domnului. Trebuie să cauţi fără
încetare cea mai înaltă cultură a minţii şi a sufletului, ca să poţi manifesta
în educaţia copiilor tăi un spirit liniştit şi o inimă iubitoare, să le poţi inspira
ţinte curate şi să poţi cultiva în ei o dragoste faţă de tot ce este curat şi sfânt.
Ca un copil umil al lui Dumnezeu, învaţă în şcoala lui Hristos şi caută fără
1 Manuscris 5, 1896.
METODELE ŞI MANUALELE 21
încetare să-ţi dezvolţi însuşirile, ca să poţi îndeplini [32] o lucrare deplină şi
desăvârşită în cămin, atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu.1
Efectul unui comportament liniştit şi blând. – Puţini îşi dau seama
de efectul unui comportament blând şi statornic, chiar şi în îngrijirea unui
copil mic. Mama sau infirmiera nerăbdătoare şi iritată îi stârneşte copilului
din braţele ei o stare de agitaţie, în timp ce un comportament blând tinde
să liniştească nervii micuţului.2
Teoriile să fie verificate. – Studiul cărţilor nu va fi de prea mult folos,
dacă ideile obţinute nu pot fi puse în practică în viaţa de zi cu zi. Totuşi, nici
recomandările cele mai valoroase ale altora să nu fie adoptate fără raţiune
şi discernământ. Ele pot să nu fie la fel de potrivite pentru situaţiile fiecărei
mame sau pentru înclinaţia şi temperamentul aparte ale fiecărui copil din
familie. Mama să cerceteze cu atenţie experienţa altora, să observe deose-
birea dintre metodele lor şi ale ei şi să le verifice cu grijă pe acelea care par
a fi de o valoare reală.3
Metodele folosite în timpurile străvechi. – Încă de timpuriu, cei
credincioşi din Israel acordau multă atenţie educaţiei. Domnul rânduise
ca toţi copiii să fie învăţaţi încă din pruncie despre bunătatea şi măreţia Sa,
aşa cum sunt descoperite în Legea Sa şi arătate în istoria lui Israel. Prin cân-
tare, rugăciune şi lecţii din Scriptură, adaptate unor minţi deschise, taţii şi
mamele trebuiau să-şi înveţe copiii că Legea lui Dumnezeu este o expresie
a caracterului Său şi că, pe măsură ce primesc în inimă principiile Legii,
chipul lui Dumnezeu se formează în minte şi suflet. Atât în şcoală, cât şi în
cămin, majoritatea învăţăturilor erau date pe cale orală, însă tinerii învăţau,
de asemenea, să citească scrierile ebraice, iar sulurile de pergament [33]
ale Vechiului Testament erau la îndemâna lor pentru studiu.4
Învăţaţi-i pe copii cu bunătate şi dragoste. – Lucrarea specială a
taţilor şi a mamelor este aceea de a-i învăţa pe copiii lor cu bunătate şi
cu dragoste. Să arate că, în calitate de părinţi, ei sunt cei care trebuie să
stabilească limitele, să conducă, şi nu să fie conduşi de copiii lor. Să-i înveţe
pe copii că li se cere ascultare.5
Spiritul neliniştit este înclinat din fire spre răzvrătire. Dacă este lăsată
neocupată cu gânduri mai bune, mintea activă va acorda atenţie lucrurilor
pe care le va sugera Satana. Copiii trebuie… să fie învăţaţi, să fie călăuziţi
1 Review and Herald, 15 septembrie 1891.
2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
3 Signs of the Times, 9 februarie, 1882.
4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 442.
5 Scrisoarea 104, 1897.
22 ÎNDRUMAREA COPILULUI

pe căi sigure, să fie păziţi de viciu, să fie câştigaţi prin bunătate şi încurajaţi
în facerea de bine.1
Taţi şi mame, voi aveţi de îndeplinit o lucrare solemnă. Mântuirea co-
piilor voştri depinde de comportamentul vostru. Cum veţi avea succes în
educarea copiilor voştri? Nu prin cicăleli, pentru că nu vor avea nici un re-
zultat bun. Vorbiţi cu copiii voştri ca şi când aţi avea încredere în inteligenţa
lor. Trataţi-i cu bunătate, duioşie şi dragoste. Spuneţi-le ce doreşte Dumne-
zeu de la ei. Spuneţi-le că Dumnezeu doreşte ca ei să fie educaţi spre a fi
conlucrători cu El. Dacă voi vă îndepliniţi partea, puteţi să aveţi încredere
că Domnul Îşi va face şi El partea Sa.2
Luaţi-vă timp pentru a gândi. – Fiecare mamă trebuie să-şi ia timp să
gândească împreună cu copiii ei, să le corecteze greşelile şi să-i înveţe cu
răbdare calea cea dreaptă.3
Diversificarea metodei de instruire. – În educarea tinerilor trebuie
să se exercite grija cea mai mare pentru a diversifica metoda de instruire
în vederea stimulării capacităţilor lor intelectuale nobile. … Puţini sunt cei
care înţeleg nevoile cele mai importante ale minţii şi felul în care trebuie
[34] să fie îndrumată dezvoltarea intelectului, evoluţia gândurilor şi a sen-
timentelor tinerilor.4
Prezentaţi primele lecţii în mijlocul naturii. – Mamelor, lăsaţi-vă
micuţii să se joace în aer liber, lăsaţi-i să asculte cântecele păsărelelor şi să
afle dragostea lui Dumnezeu, exprimată în frumoasele lucrări ale mâini-
lor Lui. Învăţaţi-i lecţiile simple din cartea naturii şi din lucrurile din jurul
lor. Apoi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate şi lecţii din
cărţi.5
Cultivarea pământului este o activitate bună pentru copii şi tineri. Ea îi
pune în legătură directă cu natura şi cu Dumnezeu. Ca să poată beneficia
de acest avantaj, trebuie, pe cât posibil, ca şcolile noastre să dispună de
grădini de flori şi de terenuri de cultivat.
O educaţie în astfel de condiţii este în concordanţă cu îndrumările pe
care le-a dat Dumnezeu cu privire la instruirea tinerilor. …
Această schimbare va fi bună îndeosebi pentru copiii şi tinerii agitaţi,
pentru care lecţiile din cărţi sunt epuizante şi greu de ţinut minte. Studiul
în natură va fi sănătate şi fericire pentru ei, iar impresiile create nu li se vor
1 Scrisoarea 28, 1890.
2 Manuscris 33, 1909.
3 Mărturii, vol. 1, p. 390.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 73.
5 Idem, p. 146.
METODELE ŞI MANUALELE 23
şterge din minte, ci, dimpotrivă, vor fi asociate cu lucrurile pe care ei le văd
mereu.1
Lecţii scurte şi interesante. – Când părinţii îşi îndeplinesc partea cu
atenţie, prezentându-le copiilor poruncă după poruncă şi învăţătură după
învăţătură, prin lecţii scurte şi interesante, învăţându-i nu numai prin
cuvinte, ci şi prin exemplu, Domnul va conlucra cu eforturile lor şi îi va face
să fie nişte profesori eficienţi.2
„Spuneţi puţin şi în ocazii repetate”. – Cei care îi învaţă pe copii tre-
buie să evite observaţiile plictisitoare. Remarcile scurte [35] şi la subiect
vor avea o influenţă binefăcătoare. Dacă trebuie să se spună mult, spuneţi
puţin şi în ocazii repetate. Câteva cuvinte interesante acum, altele mai
apoi, vor fi mult mai folositoare decât a le spune toate deodată. Vorbirile
lungi împovărează mintea copiilor. Prea multă vorbărie îi face să le fie silă
chiar şi de învăţătura spirituală, exact după cum mâncarea peste măsură
împovărează stomacul şi micşorează apetitul, ducând chiar la situaţia de
a nu mai putea suferi hrana. Minţile oamenilor pot fi sătule de prea multă
vorbărie.3
Încurajaţi gândirea independentă. – În timp ce dobândesc o cunoaş-
tere a faptelor de la învăţători şi din manuale, copiii şi tinerii trebuie să
înveţe să descopere învăţăturile şi să discearnă ei înşişi adevărul. Când se
ocupă cu grădinăritul, întrebaţi-i ce învăţăminte trag din îngrijirea plante-
lor. Când admiră un peisaj superb, întrebaţi-i de ce a îmbrăcat Dumnezeu
câmpiile şi pădurile cu nuanţe atât de variate şi de frumoase. De ce nu
a fost totul zugrăvit într-un brun sumbru? Când culeg florile, ajutaţi-i să
se gândească la motivul pentru care ne-a lăsat să avem frumuseţea aces-
tor plante care vin din Eden. Învăţaţi-i să observe pretutindeni, în natură,
dovezile că Dumnezeu Se gândeşte la noi, să observe minunata adaptare
a tuturor lucrurilor la nevoile şi fericirea noastră.4
Îndrumaţi activitatea copiilor. – Părinţii nu trebuie să considere că este
necesar să restrângă activitatea copiilor lor, ci să înţeleagă faptul că este
important să-i educe şi să-i îndrume în direcţii corecte şi potrivite. Aceste
impulsuri active sunt asemenea mlădiţelor care, dacă nu sunt cultivate, vor
trece peste orice rădăcini şi desişuri şi se vor prinde de suporturi joase. Dacă
nu sunt îndrumate spre suporturi potrivite, mlădiţele îşi vor irosi energiile
1 Idem, p. 186, 187.
2 Signs of the Times, 13 august 1896.
3 Mărturii, vol.2, p. 420.
4 Educaţia, p. 119.
24 ÎNDRUMAREA COPILULUI

fără nici un scop. Tot aşa este şi cu copiii. Activităţile lor trebuie [36] să fie
îndrumate în direcţia corectă. Daţi-le mâinilor şi minţilor lor ceva de făcut, o
lucrare care să-i dezvolte spre realizări fizice şi intelectuale.1
Copilul să înveţe de timpuriu să fie folositor. – Copilul trebuie
să fie învăţat foarte de timpuriu să fie folositor. Îndată ce puterea fizică
şi capacitatea de a raţiona sunt dezvoltate îndeajuns, el ar trebui să
primească însărcinări în cămin. Să fie încurajat să încerce să-şi ajute tatăl
şi mama, să renunţe la sine şi să exercite stăpânirea de sine, să pună ferici-
rea şi bunăstarea altora mai presus de fericirea şi bunăstarea proprie, să
folosească ocaziile de a-şi încuraja şi ajuta fraţii, surorile şi prietenii de joacă
şi să manifeste bunătate faţă de cei în vârstă, cei bolnavi şi cei nenorociţi.
Cu cât spiritul de slujire adevărată este dat pe faţă mai mult în cămin, cu
atât se va dezvolta mai mult în viaţa copiilor. Ei vor învăţa să găsească
plăcere în slujirea şi jertfirea pentru binele altora.2
Părinţi, ajutaţi-i pe copiii voştri să împlinească voia lui Dumnezeu, ca
să fie credincioşi în îndeplinirea datoriilor care le aparţin cu adevărat ca
membri ai familiei. Faptul acesta le va oferi experienţa cea mai valoroasă.
Îi va învăţa că nu trebuie să-şi centreze gândurile asupra lor înşişi spre
a-şi face propria plăcere sau spre a se amuza. Educaţi-i cu răbdare să-şi
îndeplinească partea în cercul familiei.3
Modelaţi caracterul prin mici atenţii, des repetate. – Părinţi, pentru
creşterea copiilor voştri, studiaţi învăţăturile pe care Dumnezeu le-a dat în
natură! Dacă aţi vrea să cultivaţi o garoafă, un trandafir sau un crin, cum aţi
proceda? Întrebaţi-l pe grădinar cum face el să crească aşa de frumos fieca-
re ramură şi fiecare frunză, ca să se dezvolte în simetrie şi frumuseţe. El
vă va spune [37] că nu prin atingeri aspre sau prin eforturi violente, deoa-
rece acestea ar frânge lăstarele delicate, ci prin mici atenţii, des repetate.
El a umezit pământul şi a ferit planta în creştere de vânturile puternice
şi de arşiţa soarelui, iar Dumnezeu a făcut-o să înflorească şi să crească
în mare frumuseţe. În purtarea faţă de copii, urmaţi metoda grădinarului.
Prin atingeri delicate, ajutându-i cu iubire, căutaţi să modelaţi caracterele
lor după modelul caracterului lui Hristos.4
Acordaţi atenţie lucrurilor mici. – Ce mare greşeală se face în
educaţia copiilor şi a tinerilor, când sunt favorizaţi, îngăduiţi şi răsfăţaţi! Ei
1 Signs of the Times, 13 august 1896.
2 Divina Vindecare, p. 401.
3 Review and Herald, 17 noiembrie 1896.
4 Hristos, Lumina lumii, p. 516.
METODELE ŞI MANUALELE 25
ajung să fie egoişti, ineficienţi şi lipsiţi de energia necesară pentru lucrurile
mărunte ale vieţii. Ei nu sunt pregătiţi pentru a dobândi tărie de caracter
prin îndeplinirea datoriilor de fiecare zi, oricât de umile ar fi acestea. …
Nimeni nu este calificat pentru o lucrare mare şi importantă dacă nu a
fost credincios în împlinirea îndatoririlor mărunte. Caracterul se formează
în mod treptat şi în acelaşi fel este pregătit şi sufletul pentru a depune
eforturi şi energie în mod proporţional cu sarcina ce urmează să fie
îndeplinită.1
Copiii talentaţi cer o grijă mai mare. – Trebuie să întipărim în mintea
copiilor noştri gândul că nu sunt liberi să plece, să vină, să se îmbrace şi să
se poarte cum le place… Dacă au calităţi atrăgătoare şi abilităţi naturale
rare, în educaţia lor va fi necesară o grijă mai mare, ca nu cumva aceste
înzestrări să se transforme într-un blestem şi să fie folosite în aşa fel, încât
să-i descalifice pentru realităţile serioase ale vieţii şi, prin flatare, vanitate şi
dragoste de paradă, să-i facă nepotriviţi pentru o viaţă mai bună.2
Abţineţi-vă de la atenţii sau flatări necuvenite. – Nu le acordaţi co-
piilor voştri prea multă atenţie. Învăţaţi-i să [38] se joace singuri. Nu-i
expuneţi în faţa vizitatorilor ca pe nişte fenomene ale inteligenţei sau
înţelepciunii, ci lăsaţi-i să rămână, pe cât posibil, la simplitatea copilăriei
lor. Unul dintre motivele serioase pentru care mulţi copii sunt îndrăzneţi,
obraznici şi impertinenţi este acela că li se acordă atenţie şi sunt lăudaţi
prea mult, iar spusele lor inteligente şi isteţe sunt repetate în auzul lor.
Străduiţi-vă să nu-i mustraţi pe nedrept, dar nici să nu-i copleşiţi cu laude
şi flatări. Satana va semăna mult prea repede seminţele rele în inima lor
tânără, iar voi nu trebuie să-l ajutaţi în lucrarea lui.3
Citiţi-le copiilor voştri. – Taţi şi mame, folosiţi-vă pe cât posibil de
ajutorul studierii cărţilor şi publicaţiilor noastre. Luaţi-vă timp să le citiţi
copiilor voştri… Formaţi un cerc de lectură al familiei, în cadrul căruia fie-
care membru să lase la o parte treburile şi să se alăture celorlalţi, în studiu.
Îndeosebi tinerii care s-au obişnuit să citească romane şi povestiri ieftine
vor obţine beneficii din participarea la acest studiu familial, de seară.4
„Învăţaţi”, nu „spuneţi”. – Părinţilor le este încredinţată marea lucrare
de educare a copiilor lor pentru viaţa veşnică viitoare. Mulţi taţi şi mame
par să creadă că, dacă îi hrănesc şi îi îmbracă pe micuţii lor şi dacă îi educă
1 Mărturii, vol. 3, p. 46, 47.
2 Signs of the Times, 9 decembrie 1875.
3 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 138.
26 ÎNDRUMAREA COPILULUI

în conformitate cu standardul lumii, şi-au făcut datoria. Ei sunt ocupaţi


mult prea mult de afaceri sau plăceri şi nu mai au timp să facă din educa-
rea copiilor studiul vieţii lor. Ei nu caută să-i educe pentru a-şi folosi talen-
tele spre cinstea Mântuitorului lor. Solomon nu a spus: „Spune-i copilului
calea pe care trebuie să meargă şi, când va îmbătrâni, nu se va îndepărta
de la ea”, ci: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, şi când va
îmbătrâni, nu se va abate de la ea”.1 [39]
Educaţia pentru deprinderea stăpânirii de sine. – Nici o lucrare
întreprinsă vreodată de către om nu presupune mai multă grijă şi dibăcie
ca instruirea şi educarea corespunzătoare a tinerilor şi a copiilor. În primii
ani ai vieţii, suntem înconjuraţi de influenţele cele mai puternice… Fiinţa
umană are trei componente, iar instruirea pe care Solomon o cere imperi-
os cuprinde dezvoltarea corespunzătoare a puterilor fizice, intelectuale şi
morale. Pentru a duce la îndeplinire cu succes această lucrare, părinţii şi
profesorii trebuie să înţeleagă ei înşişi „calea pe care trebuie să o urmeze
copilul”. Aceasta înseamnă mai mult decât o cunoaştere dobândită din
cărţi sau învăţarea din şcoală. Aceasta înseamnă a ne deprinde să exercităm
cumpătarea, bunătatea frăţească şi evlavia, să ne îndeplinim datoria faţă
de noi înşine, faţă de semenii noştri şi faţă de Dumnezeu.
Educarea copiilor trebuie să fie călăuzită de un principiu diferit de cel
care stă la baza învăţării animalelor necuvântătoare. Animalul nu are alt-
ceva de învăţat decât să se supună stăpânului său, însă copilul trebuie
învăţat cum să se stăpânească pe el însuşi. Voinţa trebuie învăţată să as-
culte ce dictează raţiunea şi conştiinţa. Un copil poate fi disciplinat ast-
fel încât să nu aibă o voinţă proprie, asemenea unui animal, individuali-
tatea lui pierzându-se în cea a învăţătorului său. O astfel de învăţare este
neînţeleaptă, iar efectele sunt dezastruoase. Copiii educaţi astfel vor avea
deficienţe în privinţa luării deciziilor şi puterea de a fi hotărâţi. Ei nu sunt
învăţaţi să acţioneze din principiu; puterile raţiunii nu sunt întărite prin
exerciţiu. Pe cât este cu putinţă, fiecare copil trebuie educat astfel încât
să cultive încrederea în sine, să poată fi independent. Prin punerea la lu-
cru a diferitelor sale capacităţi, el va învăţa unde este mai puternic şi unde
este deficitar. Un educator înţelept va acorda atenţie specială dezvoltării
trăsăturilor mai slabe, astfel încât copilul să-şi poată forma un caracter
echilibrat, armonios.2

1 Review and Herald, 24 iunie 1890.


2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 57.
CAPITOLUL 5

BIBLIA CA MANUAL

Primul manual al copilului. – Biblia trebuie să fie primul manual al


copilului. Din această carte, părinţii trebuie să-i ofere copilului o învăţătură
înţeleaptă. Cuvântul lui Dumnezeu trebuie să fie regulă de viaţă. Din el,
copiii să înveţe că Dumnezeu este Tatăl lor, iar din frumoasele lui lecţii,
să dobândească o cunoaştere a caracterului Său. Prin fixarea principiilor
acestui Cuvânt, copiii vor învăţa să judece şi să aleagă ce este drept.1
O carte a făgăduinţelor, binecuvântărilor şi mustrărilor. – Mama
trebuie să-şi păstreze mintea limpede şi plină de făgăduinţele şi binecuvân-
tările aflate în Cuvântul lui Dumnezeu şi, de asemenea, să cunoască
interdicţiile din acest Cuvânt, pentru ca, atunci când copiii ei greşesc, să
le poată prezenta cuvintele lui Dumnezeu ca mustrare şi să le arate cum
întristează ei pe Duhul lui Dumnezeu. Învăţaţi-i că aprobarea şi zâmbetul
lui Isus sunt de o valoare mai mare decât laudele, flatările sau aprobările
celor mai bogaţi, mai înalţi şi mai învăţaţi oameni din lume. Conduceţi-i la
Isus Hristos zi de zi, cu iubire, duioşie şi stăruinţă. Să nu îngăduiţi nici unui
lucru să se interpună între voi şi această mare lucrare.2
Studiul Bibliei zideşte caracterul. – Când sunt aplicate în viaţa
practică, învăţăturile Bibliei au o influenţă morală şi religioasă asupra ca-
racterului. Timotei a învăţat şi a practicat aceste învăţături. Marele apostol
a vorbit cu el adesea şi i-a pus întrebări cu privire la istoria Scripturii. El
i-a arătat necesitatea de a evita căile rele şi i-a spus că binecuvântarea îi
va însoţi cu siguranţă pe cei care sunt credincioşi, făcându-i să fie nişte
bărbaţi credincioşi şi nobili. [42] Un bărbat matur, nobil şi echilibrat nu
ajunge astfel printr-o întâmplare. Acest fapt este rezultatul procesului
modelator al zidirii caracterului în primii ani ai tinereţii şi al aplicării Legii
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108, 109.
2 Review and Herald, 14 aprilie 1885.
28 ÎNDRUMAREA COPILULUI

lui Dumnezeu în cămin. Dumnezeu va binecuvânta eforturile credincioase


ale tuturor celor care îi învaţă pe copiii lor, după cum le-a poruncit El.1
Biblia prezintă iubirea lui Dumnezeu ca pe un subiect atrăgător.
– În fiecare familie, copiii trebuie să fie crescuţi în mustrarea şi învăţătura
Domnului. Însuşirile şi predispoziţiile rele să fie stăpânite, iar copiii să fie
învăţaţi că sunt proprietatea Domnului, cumpăraţi cu sângele Său, şi că nu
pot să trăiască o viaţă de plăceri şi vanitate, nu pot să-şi împlinească voinţa
şi ideile proprii şi, în acelaşi timp, să fie în rândul copiilor lui Dumnezeu.
Copiii să fie învăţaţi cu bunătate şi răbdare… Părinţii să-i înveţe despre
dragostea lui Dumnezeu într-o modalitate în care să fie un subiect plăcut
în cercul familiei, iar biserica să-şi asume responsabilitatea de a-i hrăni pe
mieluşei, ca pe oile turmei.2
Povestirile Bibliei îi inspiră siguranţă copilului timid. – Numai simţă-
mântul prezenţei lui Dumnezeu poate alunga teama care ar face viaţa co-
pilului timid să fie o povară. El trebuie să-şi fixeze în memorie făgăduinţa:
„Îngerul Domnului tăbărăşte în jurul celor ce se tem de El şi-i scapă din
primejdie” (Psalmi 34,7). Să citească acea povestire minunată despre Elisei,
în care se relatează cum, atunci când s-a aflat în cetatea de pe munte, a
fost apărat de oştirile vrăjmaşilor de un cordon puternic de îngeri cereşti.
Să-i citească despre felul în care i s-a arătat îngerul lui Petru, când era
întemniţat şi condamnat la moarte, şi cum l-a condus în siguranţă pe sluji-
torul lui Dumnezeu, [43] trecând de gărzile înarmate, de uşile masive şi de
marea poartă de fier, cu toţi drugii şi zăvoarele lor. Să citească despre acea
scenă de pe mare, când Pavel, obosit de muncă, veghere şi post îndelun-
gat, a rostit aceste cuvinte măreţe de încurajare şi nădejde pentru soldaţii
şi marinarii aruncaţi încoace şi încolo de furtună: „Acum, vă sfătuiesc să
fiţi cu voie bună, pentru că nici unul din voi nu va pieri... Un înger al Dum-
nezeului al căruia sunt eu şi căruia Îi slujesc mi s-a arătat azi noapte şi
mi-a zis: ‘Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea Cezarului; şi iată
că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine’”.
În credinţa făgăduinţei sale, Pavel şi-a asigurat tovarăşii de drum: „Nu vi
se va pierde nici un păr din cap”. Aşa s-a şi întâmplat. Pentru că în corabia
aceea exista un om prin care Dumnezeu putea să lucreze, toţi cei de la
bord, soldaţi păgâni şi marinari, au fost cruţaţi. „Au ajuns toţi teferi la uscat”
(Fapte 27,22-24.34.44).
1 Scrisoarea 33, 1897.
2 Review and Herald, 25 octombrie 1892.
METODELE ŞI MANUALELE 29
Aceste lucruri nu au fost scrise doar ca să le citim şi să ne minunăm,
ci pentru ca aceeaşi credinţă care a lucrat în slujitorii din vechime ai lui
Dumnezeu să poată lucra şi în noi. El va lucra şi astăzi, ca şi atunci, oriunde
se vor afla inimi ale credinţei, care să fie nişte mijloace de manifestare a
puterii Sale.1
Fiţi puternici în credinţă şi învăţaţi-i pe copiii voştri că toţi suntem
dependenţi de Dumnezeu. Citiţi-le povestirea despre cei patru tineri evrei
şi întipăriţi în mintea lor gândurile cu privire la influenţa spre bine, care a
fost exercitată în timpul lui Daniel prin rămânerea strictă la principii.2
Prezentaţi învăţăturile biblice cu simplitate. – Părinţii trebuie să-i
înveţe pe copiii lor lecţiile aflate în Biblie, prezentându-le aşa de simplu,
încât să poată fi înţelese cu uşurinţă.3
Învăţaţi-i pe copiii voştri că poruncile lui Dumnezeu trebuie să ajungă
regula vieţii lor. Pot să apară situaţii [44] care să-i despartă de părinţi şi de
căminele lor, dar învăţăturile primite în copilărie şi tinereţe vor fi o binecu-
vântare pentru ei pe tot parcursul vieţii.4

1 Educaţia, p. 255, 256.


2 Manuscris 33, 1909.
3 Scrisoarea 189, 1909.
4 Manuscris 57, 1897.
CAPITOLUL 6

CARTEA NATURII

Un izvor sigur de învăţătură. – Alături de Biblie, natura trebuie să fie


marele nostru manual.1
Pentru copilul mic, incapabil încă să înveţe din paginile tipărite sau să
fie dus la şcoala obişnuită, natura prezintă o sursă inepuizabilă de instruire
şi încântare. Inima care nu s-a împietrit încă prin contactul cu răul poate
recunoaşte rapid Prezenţa care domneşte asupra tuturor lucrurilor create.
Urechea care nu a surzit încă din pricina zgomotului lumii este atentă la
Vocea care Se exprimă prin şoaptele naturii. Nici pentru cei care sunt mai
mari, care au o nevoie continuă de semnele ei tăcute de aducere aminte
cu privire la cele spirituale şi veşnice, învăţătura primită din natură nu va fi
o sursă mai puţin importantă, de plăcere şi de educaţie.2
Natura folosită ca manual în Eden. – Întreaga natură este destinată
să fie un interpret al lucrurilor lui Dumnezeu. Pentru Adam şi Eva, în
căminul lor din Eden, natura era plină de cunoaşterea lui Dumnezeu şi
de învăţăminte divine. Urechile lor atente erau familiarizate cu glasul
înţelepciunii. Înţelepciunea vorbea ochiului şi era primită în inimă, pentru
că ei comunicau cu Dumnezeu în mijlocul creaţiunii Lui.3
Cartea naturii, care îşi desfăşura lecţiile vii înaintea lor, oferea o sursă de
instruire şi desfătare inepuizabilă. Pe fiecare frunză din pădure şi pe orice
piatră din munţi, pe fiecare astru strălucitor, pe pământ, pe mare şi pe cer,
era scris Numele lui Dumnezeu. Locuitorii din Eden [46] se întreţineau atât
cu creaţia vie, cât şi cu cea lipsită de viaţă – cu frunza, cu floarea şi copacul
şi cu orice făptură vie, de la leviatanul din ape până la particula minusculă
din raza de soare – adunând secretele vieţii fiecăruia. Slava lui Dumnezeu
din ceruri, lumile fără număr în rotirea lor ordonată, „plutirea norilor” (Iov
1 Mărturii, vol. 6, p. 185.
2 Educaţia, p. 100.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 186.
METODELE ŞI MANUALELE 31
37,16), tainele luminii şi ale sunetului, ale zilei şi ale nopţii – toate erau
subiecte de studiu ale elevilor primei şcoli a pământului.1
Noi învăţături după cădere. – Cu toate că pământul era lovit de blestem,
natura rămânea manualul pentru învăţătura omului. Acum nu mai putea
să reprezinte doar bunătatea, căci răul era prezent pretutindeni, întinând
pământul, aerul şi marea cu atingerea sa murdară. Acolo unde cândva era
înscris doar caracterul lui Dumnezeu, acum era gravat şi caracterul lui Sa-
tana – cunoaşterea răului. Din natură, care descoperea acum cunoştinţa
binelui şi a răului, omul urma să primească neîncetat avertizarea legată de
rezultatele păcatului.2
Natura ilustrează învăţăturile Bibliei. – Scriitorii Bibliei folosesc
multe ilustraţii din natură şi, dacă observăm lucrurile din lumea naturală
sub îndrumarea Duhului Sfânt, vom fi aduşi în situaţia de a înţelege mai
bine lecţiile Cuvântului lui Dumnezeu. În felul acesta, natura devine o
cheie pentru vistieria Cuvântului.3
În lumea naturii, Dumnezeu a pus în mâinile copiilor cheia vistieriei Cu-
vântului Său. Cele nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute. Înţelepciunea
divină, adevărul veşnic, harul infinit, sunt înţelese prin lucrurile pe care le-a
făcut Dumnezeu.4
Copiii ar trebui să fie încurajaţi să caute în natură obiectele care
ilustrează învăţăturile Bibliei şi să descopere în Biblie asemănările cu lucru-
rile din natură. Ei ar trebui să caute, atât în natură, cât şi în Sfintele Scripturi,
fiecare obiect care-L reprezintă pe Hristos şi, de asemenea, pe acelea pe
care El le-a folosit pentru ilustrarea adevărului. Astfel, ei pot învăţa să-L
vadă în copac [47] şi în viţa-de-vie, în crin şi în trandafir, în soare şi în stea.
Ei pot învăţa să-I audă glasul în cântecul păsărilor, în foşnetul copacilor,
în tunet şi în muzica mării. Fiecare obiect din natură va repeta pentru ei
lecţiile Sale preţioase.
Pentru cei care fac în acest fel cunoştinţă cu Hristos, pământul nu va
mai fi niciodată un loc singuratic şi pustiu. Va fi casa Tatălui lor, plină de
prezenţa Aceluia care a trăit odată printre oameni.5
Biblia interpretează tainele naturii. – Când intră în contact cu natura,
copilul va găsi motive pentru a fi nedumerit. Nu va putea să nu descopere
lucrarea unor forţe antagoniste. În acest punct, natura are nevoie de un
1 Educaţia, p. 21.
2 Idem, p. 26.
3 Idem, p. 120.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 187.
5 Educaţia, p. 120.
32 ÎNDRUMAREA COPILULUI

interpret. Privind asupra răului manifestat până şi în lumea naturală, toţi


au de învăţat aceeaşi lecţie tristă – „Un vrăjmaş a făcut lucrul acesta” (Matei
13,28).
Învăţătura naturii nu poate fi citită corect decât în lumina care
străluceşte de la Calvar. Prin povestirea Betleemului şi a crucii, să se arate
cum binele urmează să biruiască răul şi cum fiecare binecuvântare pe care
o primim este un dar al răscumpărării.
În tufele de mărăcini şi spini, în scaieţi şi neghină este reprezentat răul
care întinează şi murdăreşte. În cântecul păsării şi în bobocul care se des-
face, în ploaie şi în razele de soare, în adierea de vară şi în roua cea delicată,
în zeci de mii de lucruri din natură, de la stejarul din pădure până la violeta
care înfloreşte la rădăcina lui, se vede dragostea care reface. Natura încă ne
vorbeşte despre bunătatea lui Dumnezeu.1
Lecţiile primite în sala de clasă ideală. – Aşa cum cei care locuiau
în Eden învăţau de pe paginile naturii, aşa cum Moise descoperea scrisul
de mână al lui Dumnezeu în câmpiile şi munţii Arabiei, iar copilul Isus a
învăţat pe coastele dealurilor Nazaretului, [48] tot aşa pot învăţa despre El
şi copiii de astăzi. Cele nevăzute sunt ilustrate prin cele văzute.2
Cultivaţi dragostea de natură. – Mama… să-şi găsească timp să cultive
în inima ei şi a copiilor ei dragostea faţă de lucrurile frumoase din natură.
Să îndrepte atenţia copiilor spre slava cerurilor, spre miile de forme ale
frumuseţii, care împodobesc pământul, şi să le vorbească despre Acela care
le-a creat. În felul acesta, ea poate să îndrume mintea lor tânără spre Creator
şi să inspire în inima lor respectul şi dragostea faţă de Acela care oferă toate
binecuvântările. Câmpiile şi dealurile – camera de audienţă a naturii – tre-
buie să fie sala de clasă pentru copiii mici. Comorile naturii să fie manualul
lor. Lecţiile întipărite în felul acesta în mintea lor nu vor fi uitate curând. …
Părinţii pot să facă mult pentru a-i pune pe copiii lor în legătură cu
Dumnezeu, încurajându-i să iubească lucrurile din natură, pe care li le-a
dăruit El, şi să recunoască mâna Dăruitorului în tot ce primesc. În felul aces-
ta, solul inimii poate să fie pregătit din timp pentru semănarea seminţelor
preţioase ale adevărului, care, la timpul potrivit, vor răsări şi vor aduce un
seceriş bogat.3
Alăturaţi-vă păsărilor în cântecul de laudă. – Îndeosebi copiii mici
trebuie să se apropie de natură. În loc să-i încătuşăm în corsetele modei,
1 Idem, p. 101.
2 Idem, p. 100.
3 Signs of the Times, 6 decembrie 1877.
METODELE ŞI MANUALELE 33
mai bine să-i lăsăm liberi ca mieii, să se joace sub dulcea şi înviorătoarea
mângâiere a soarelui. Arătaţi-le pomii şi florile, umila iarbă şi arborii falnici,
aşa încât să se familiarizeze cu frumuseţea, delicateţea şi varietate de forme
ale naturii. Învăţaţi-i să vadă înţelepciunea şi dragostea lui Dumnezeu în
lucrurile create de El şi, când inima lor tresaltă de bucurie şi dragoste plină
de recunoştinţă, să se alăture păsărilor cerului în cântări de mulţumire.
Învăţaţi-i pe copii şi pe tineri să se gândească la realizările [49] Mare-
lui Artist şi să imite graţia naturii în formarea caracterului lor. Pe măsură
ce dragostea lui Dumnezeu le câştigă inima, viaţa lor va primi frumuseţea
sfinţeniei. Astfel, ei îşi vor folosi capacităţile spre binecuvântarea altora şi
spre slava lui Dumnezeu.1
Caracterul lui Dumnezeu în natură. – Copiilor trebuie să li se dea învă-
ţături care vor dezvolta în ei curajul de a se împotrivi răului. Arătaţi-le în
natură caracterul lui Dumnezeu şi, în felul acesta, se vor familiariza cu Cre-
atorul. Întrebarea care ar trebui să preocupe mintea părinţilor este: Cum
aş putea să-i învăţ cel mai bine pe copiii mei să-I slujească şi să-L slăvească
pe Dumnezeu? Dacă tot cerul este interesat de binele neamului omenesc,
oare nu ar trebui noi să fim sârguincioşi în a face tot ce ne stă în putere
pentru binele copiilor noştri?2
Studiul naturii dezvoltă mintea. – Slava lui Dumnezeu este arătată în
lucrarea mâinilor Sale. Aici sunt taine care, dacă sunt cercetate, vor dezvol-
ta mintea. Minţile care au fost amăgite şi deformate prin lectura ficţiunilor
pot găsi în natură o carte deschisă, în care să citească adevărul în lucrările
lui Dumnezeu din jurul lor. Toţi pot găsi subiecte de studiu în frunza cea
simplă a copacilor pădurii, în plante şi flori, în maiestuoşii copaci ai pădurii,
în munţii cei înalţi, în stâncile de granit sau în oceanul agitat. Preţioasele
perle de lumină care împodobesc cerurile spre a face ca noaptea să fie
frumoasă, nesecatele bogăţii ale luminii solare, solemnele splendori ale
lunii, frigul iernii, căldura verii, schimbările periodice ale anotimpurilor, în
ordine şi în armonie desăvârşită, stăpânite de puterea nemărginită, sunt
subiecte care solicită o cugetare adâncă şi dezvoltarea imaginaţiei. [50]
Dacă cei uşuratici şi căutători de plăceri vor îngădui ca mintea lor să
stăruie asupra a ceea ce este real şi adevărat, inima nu poate fi decât plină
de respect şi Îl vor adora pe Dumnezeul naturii. Contemplarea şi studierea
caracterului lui Dumnezeu, aşa cum este descoperit în lucrările create de
El, vor deschide un domeniu de cugetare care va îndepărta mintea de la
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 188.
2 Manuscris 29, 1886.
34 ÎNDRUMAREA COPILULUI

distracţiile josnice, înjositoare şi incitante. Cunoaşterea lucrărilor şi a căilor


lui Dumnezeu doar începe în această lume. Studiul va fi continuat însă pe
parcursul veşniciei. Dumnezeu a pus la dispoziţia omului subiecte de cuge-
tare care vor pune în acţiune fiecare capacitate a minţii. Noi putem desci-
fra caracterul Creatorului în cerurile de sus şi în pământul de jos, umplând
inima cu recunoştinţă şi mulţumire. Fiecare nerv şi simţ vor răspunde ex-
presiilor iubirii lui Dumnezeu în lucrările Sale minunate.1
Natura şi Biblia au fost manualul lui Isus. – Educaţia Sa era câştigată
din sursele indicate de cer, din munca folositoare, din studiul Scripturilor,
din natură şi din experienţele vieţii – manualele lui Dumnezeu, pline de
învăţături pentru toţi cei care le deschid cu o mână binevoitoare, cu un
ochi atent şi cu o inimă înţelegătoare.2
Cunoaşterea profundă a Sfintelor Scripturi arată câtă stăruinţă a depus
El în anii tinereţii pentru a studia Cuvântul lui Dumnezeu. În faţa Lui se
desfăşura marea bibliotecă a lucrurilor create de Dumnezeu. Acela care
făcuse toate lucrurile studia acum învăţăturile pe care mâna Sa le scrisese
pe pământ, pe apă şi pe bolta cerului. Departe de căile nesfinte ale lumii,
El a adunat comori de ştiinţă din natură. El a studiat viaţa plantelor, viaţa
animalelor şi viaţa omului. Chiar din anii tinereţii Sale, a fost stăpânit de o
singură ţintă: să trăiască pentru a-i face fericiţi pe alţii. Pentru lucrul acesta,
El [51] a găsit resurse în natură, în timp ce studia viaţa plantelor şi a ani-
malelor noi idei de căi şi mijloace Îi veneau în minte. …
În felul acesta, lui Isus I s-a dezvăluit importanţa Cuvântului şi a lucrărilor
lui Dumnezeu, în timp ce Se străduia să înţeleagă cauza lucrurilor. El era
ajutat de fiinţe cereşti şi cultiva cugete şi legături sfinte. De la prima scân-
teiere de inteligenţă, El creştea necontenit în har spiritual şi în cunoaşterea
adevărului.
Fiecare copil poate dobândi cunoştinţe, aşa cum a dobândit Isus. Atunci
când căutăm să-L cunoaştem pe Tatăl ceresc din Cuvântul Său, îngerii se
vor apropia de noi, mintea ne va fi întărită, iar caracterul nostru va fi înălţat
şi înnobilat.3
Natura folosită de Isus în învăţătura Sa. – Marele Învăţător i-a adus
pe ascultătorii Săi în contact cu natura, pentru ca aceştia să poată asculta
glasul care se face auzit în toate lucrurile create, iar după ce inimile lor s-au
sensibilizat şi mintea lor a devenit receptivă, El i-a ajutat să interpreteze
1 Mărturii, vol. 4, p. 581.
2 Divina Vindecare, p. 400.
3 Hristos, Lumina lumii, p. 70.
METODELE ŞI MANUALELE 35
învăţătura spirituală din scenele pe care le vedeau. Pildele, prin care Îi
plăcea atât de mult să-i înveţe lecţiile adevărului, arătau cât de deschis era
spiritul Său la influenţele naturii şi cât de încântat era să adune învăţătura
spirituală din circumstanţele vieţii de zi cu zi.
Păsările cerului, crinii de pe câmp, semănătorul şi sămânţa, păstorul şi
oaia – prin aceste lucruri, Hristos ilustra adevărul nemuritor. De asemenea,
El prezenta ilustraţii din evenimentele vieţii, fapte desprinse din experienţa
familiară ascultătorilor – aluatul, comoara ascunsă, mărgăritarul de mare
preţ, năvodul, banul pierdut, fiul risipitor, casele de pe nisip şi de pe stâncă.
În lecţiile Sale exista [52] ceva care stârnea interesul fiecărei minţi, care
făcea apel la fiecare inimă. Astfel, activitatea zilnică, în loc să fie doar o
corvoadă incapabilă de a fi subiectul unor meditaţii superioare, a fost
iluminată şi înălţată prin elemente care să aducă neîncetat aminte de cele
spirituale şi nevăzute.
Aşa ar trebui să prezentăm şi noi învăţătura. Copiii să înveţe să vadă în
natură o expresie a iubirii şi înţelepciunii lui Dumnezeu, gândul despre El
să fie adus de legătura cu păsările, florile şi copacii, toate lucrurile văzute
să devină pentru ei călăuze către cele nevăzute şi toate evenimentele din
viaţă să fie un mijloc de învăţătură divină.
Astfel, pe măsură ce învaţă să studieze lecţiile din toate lucrurile create
şi din toate experienţele vieţii, arătaţi-le că aceleaşi legi care guvernează
lucrurile din natură şi evenimentele vieţii trebuie să aibă stăpânire asupra
noastră, că sunt date pentru binele nostru şi că numai în ascultare de ele
putem găsi adevăratul succes şi fericirea.1

1 Educaţia, p. 102, 103.


CAPITOLUL 7

ÎNVĂŢĂTURILE PRACTICE DIN CARTEA NATURII

Vocea lui Dumnezeu în lucrarea mâinilor Sale. – Oriunde ne-am


întoarce, auzim glasul lui Dumnezeu şi admirăm lucrarea mâinilor Sale.
De la solemna rostogolire a glasului puternic al tunetului şi de la vuietul
necontenit al bătrânului ocean până la trilurile vesele care umplu pădurile
de muzică, zecile de mii de voci ale naturii Îi aduc slavă lui Dumnezeu.
Pământul, marea şi cerul, cu minunatele lor culori şi nuanţe, variind în con-
traste uimitoare sau armonizându-se perfect, ne arată slava Lui. Munţii cei
neclintiţi ne spun despre puterea Sa. Copacii, unduindu-şi coroanele verzi
în lumina soarelui, şi florile, în frumuseţea lor delicată, arată spre Creator.
Verdele viu, care acoperă ca un covor cenuşiul pământului, spune despre
grija lui Dumnezeu faţă de cele mai neînsemnate dintre creaturile Sale.
Adâncimile mării şi ale pământului descoperă bogăţiile Lui. Cel care a pus
perle în ocean şi ametist, sau criolit, printre roci este un iubitor al frumosu-
lui. Soarele care răsare pe cer este o reprezentare a Celui care este viaţa şi
lumina a tot ce a creat El. Toată strălucirea şi frumuseţea care împodobesc
pământul şi luminează cerurile vorbesc despre Dumnezeu.
Să-L uităm atunci pe Dătător, bucurându-ne în schimb de darurile Sale?
Să ne îndreptăm mai bine spre contemplarea bunătăţii şi a iubirii Sale. Fie
ca tot ce este frumos aici, în casa noastră de pe pământ, să ne amintească
de râul de cristal, de câmpiile verzi, de pomii unduitori şi de fântânile vii,
de oraşul strălucitor şi de cântăreţii îmbrăcaţi în alb din căminul ceresc
– acea lume a frumuseţii pe care nici un pictor nu o poate picta, nici o [54]
limbă muritoare nu o poate descrie. „Lucruri pe care ochiul nu le-a văzut,
urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit, aşa sunt lucrurile pe
care le-a pregătit Dumnezeu pentru cei ce-L iubesc” (1 Corinteni 2,9).1
Despre iubirea şi caracterul lui Dumnezeu. – Mamele… să nu fie
aşa de ocupate cu lucruri neimportante şi aşa de împovărate de griji, încât
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 54, 55.
METODELE ŞI MANUALELE 37
să nu aibă timp să-i înveţe pe copii din marea carte a naturii lui Dumne-
zeu, impresionând mintea lor fragedă cu frumuseţea bobocilor care se
deschid şi a florilor. Pomii înalţi, păsările frumoase, care intonează triluri
fericite pentru Creatorul lor, le vorbesc copiilor despre bunătatea, mila şi
bunăvoinţa lui Dumnezeu. Fiecare frunză şi fiecare floare cu diferite culori
parfumează aerul, învăţându-i că Dumnezeu este iubire. Tot ce este bun,
tot ce este frumos şi vrednic de iubit în lumea noastră vorbeşte despre dra-
gostea Tatălui nostru ceresc. Ei pot să discearnă caracterul lui Dumnezeu
în lucrurile create de El.1
Despre desăvârşirea lui Dumnezeu. – După cum lucrurile din natură
îşi arată preţuirea faţă de Marele Creator, făcând tot ce pot mai bine pentru
a înfrumuseţa pământul şi a reprezenta desăvârşirea lui Dumnezeu, tot aşa
făpturile omeneşti trebuie să se străduiască să reprezinte desăvârşirea lui
Dumnezeu în sfera lor, îngăduindu-I să aducă la îndeplinire scopurile Sale
cu privire la dreptate, milă şi bunătate.2
Despre Creator şi Sabat. – De la cine primim lumina soarelui, care face
pământul să aducă roade? De la cine primim ploile roditoare? Cine ne-a
dat cerurile şi soarele, şi stelele? Cine ne-a dat raţiunea şi ne păzeşte zi de
zi?... De fiecare dată când privim pământul, ni se aduce aminte de braţul
puternic al lui Dumnezeu, [55] care le-a adus la existenţă. Bolta cerească
de deasupra capului şi pământul acoperit de covorul verde de sub picioa-
re, ne aduc aminte de puterea şi de bunătatea iubitoare a lui Dumnezeu.
El ar fi putut să facă iarba maro sau neagră, dar Dumnezeu este un iubitor
al frumosului, prin urmare, ne-a dat lucruri frumoase, pe care să le privim.
Cine ar fi putut să picteze florile în culorile delicate cu care le-a înveşmântat
Dumnezeu? ...
Nu putem să avem nici un manual mai bun ca natura. „Uitaţi-vă cu
băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu ţes,
totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca
unul din ei”. Îndreptaţi spre Dumnezeu gândurile copiilor voştri. Acesta
este motivul pentru care El ne-a dat ziua a şaptea şi a lăsat-o ca un memo-
rial al lucrurilor create.3
Respectarea Legii. – Aceeaşi putere care susţine natura lucrează, de
asemenea, în om. Aceleaşi legi măreţe, care călăuzesc deopotrivă astrul
şi atomul, controlează şi viaţa omului. Legile care guvernează acţiunea ini-
1 Signs of the Times, 5 august 1875.
2 Scrisoarea 47, 1903.
3 Manuscris 16, 1895.
38 ÎNDRUMAREA COPILULUI

mii, care reglează fluxul curentului vieţii în corp sunt legile Inteligenţei su-
preme, care are autoritatea de a dispune de sufletul omului. De la El provine
viaţa a tot ce există. Adevărata ei sferă de acţiune poate fi descoperită doar
în armonie cu El. Pentru tot ce a fost creat, condiţia este aceeaşi – o viaţă
susţinută prin primirea vieţii lui Dumnezeu, o viaţă dusă în armonie cu
voinţa Creatorului. Călcarea Legii Sale în domeniul fizic, mintal sau moral,
presupune plasarea acelei persoane în afara armoniei cu Universul, intro-
ducerea disonanţei, a anarhiei şi a ruinei.
Pentru cel care învaţă să-i interpreteze în acest fel învăţăturile, natura
se luminează, lumea este un manual, viaţa este o şcoală. Comuniunea
omului cu natura şi cu Dumnezeu, domnia universală a Legii, rezultatele
călcării [56] acesteia nu pot să nu impresioneze mintea şi să nu modeleze
caracterul. Acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le înveţe copiii noştri.1
Alte învăţături din legile naturii. – În cultivarea pământului, lucrătorul
grijuliu va descoperi că înaintea lui se deschid comori la care abia dacă
visase. Nimeni nu poate reuşi în agricultură sau grădinărit, fără să acorde
atenţie legilor implicate acolo. Trebuie să fie studiate nevoile specifice
fiecărei varietăţi de plantă. Soiurile diferite cer soluri şi moduri de cultivare
diferite, iar condiţia succesului este respectarea legilor care le guvernează
pe fiecare în parte.
Atenţia cerută de mutarea plantelor, pentru ca nici măcar un firişor al
rădăcinii să nu fie înghesuit sau pus greşit, grija pentru plantele tinere,
curăţarea şi udarea, ferirea lor de ger în timpul nopţii şi de soare în timpul
zilei, de buruieni şi de atacuri ale unor insecte, pregătirea şi aranjamentul
nu numai că ne învaţă lecţii importante privind dezvoltarea caracterului, ci
şi munca în sine este un mijloc de dezvoltare. Cultivarea grijii, a răbdării, a
atenţiei la detalii şi a ascultării faţă de Lege oferă o educaţie de prim rang.
Contactul constant cu taina vieţii şi splendoarea naturii şi, de aseme-
nea, gingăşia arătată în slujirea acestor minunate obiecte ale creaţiei lui
Dumnezeu tind să învioreze mintea, să rafineze şi să înalţe caracterul, iar
lecţiile învăţate îl pregătesc pe lucrător să se ocupe cu mai mult succes de
alte minţi.2
Învăţături din semănarea seminţei. – Parabola semănătorului şi a
seminţei conţine o adâncă lecţie spirituală. Sămânţa reprezintă principi-
ile semănate în inimă, iar creşterea ei, dezvoltarea caracterului. Predaţi
această învăţătură practic. Copiii pot pregăti pământul [57] şi pot semăna
1 Educaţia, p. 99, 100.
2 Idem, p. 111, 112.
METODELE ŞI MANUALELE 39
sămânţa. Pe timpul lucrului, părintele sau educatorul le poate explica ana-
logia cu grădina inimii, cu seminţele bune sau rele care vor fi semănate
în ea. Aşa cum grădina trebuie pregătită pentru semănat, tot aşa şi inima
trebuie pregătită pentru semănarea seminţei adevărului. Pe măsură ce
planta creşte, analogia între semănatul în grădină şi semănatul spiritual
poate fi continuată.1
Când sămânţa este pusă în pământ, ei pot să înveţe lecţia morţii lui
Hristos, iar când se iveşte firul de iarbă, adevărul învierii.2
Grădina inimii trebuie să fie cultivată. – Din cultivarea pământului
se poate învăţa fără încetare. Nimeni nu se îndreaptă către o bucată de
pământ necultivat, aşteptându-se să dea dintr-o dată recoltă. Trebuie să
fie depusă o muncă stăruitoare şi perseverentă în pregătirea solului, în
semănat şi cultivarea recoltei. Tot aşa trebuie să fie şi în semănatul spiri-
tual. Grădina inimii trebuie să fie cultivată. Solul trebuie să fie zdrobit prin
pocăinţă. Plantele rele care sufocă grânele cele bune trebuie să fie smulse
din rădăcină. Aşa cum terenul năpădit o dată de mărăcini poate fi recăpătat
numai prin muncă stăruitoare, în acelaşi fel tendinţele rele ale inimii pot fi
biruite numai printr-un efort serios în Numele şi în tăria lui Hristos.3
Creşterea în har. – Spuneţi-le copiilor voştri despre puterea miraculoasă
a lui Dumnezeu. Studiind marele manual al naturii, Dumnezeu va impre-
siona mintea lor. Agricultorul îşi ară ogorul şi seamănă sămânţa, dar el nu o
poate face să crească. El trebuie să depindă de Dumnezeu, care va face lu-
crarea pe care nici un om nu o poate face. Domnul pune puterea Sa de viaţă
în sămânţă, făcând-o să încolţească. Sub grija Sa, germenul vieţii străpunge
scoarţa care-l ţine închis şi răzbate afară pentru a purta rod. Mai întâi [58] un
fir, apoi spicul, şi după aceea bobul plin, în spic. Aflând despre lucrarea pe
care Dumnezeu o face cu sămânţa, copiii învaţă şi secretul creşterii în har.4
A ne ridica deasupra împrejurărilor. – În America avem nuferi
frumoşi. Aceşti nuferi răsar curaţi, desăvârşiţi, fără nici o pată. Ei cresc în
mlaştină. I-am spus fiului meu: „Vreau să faci un efort să-mi aduci tulpina
acelui nufăr şi să o rupi cât mai aproape de rădăcină. Vreau să înveţi ceva
cu privire la lucrul acesta”.
El a adus mai mulţi nuferi şi ne-am uitat la ei. Erau plini de vase des-
chise, iar tulpinile adunau elementele hrănitoare din nisipul curat aflat
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 142.
2 Educaţia, p. 111.
3 Ibid.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 124, 125.
40 ÎNDRUMAREA COPILULUI

dedesubt, iar acestea duceau la dezvoltarea nuferilor curaţi şi fără pată.


Nufărul refuza orice reziduuri. El refuza orice lucru dezgustător şi în acele
condiţii ajungea să fie curat.
Aceasta este modalitatea prin care trebuie să-i educăm pe tinerii noştri
în lume. Mintea şi inima lor trebuie să înveţe cine este Dumnezeu, cine este
Isus Hristos şi care a fost sacrificiul pe care l-a făcut El pentru noi. Curăţia,
virtutea, harul, amabilitatea, iubirea şi răbdarea trebuie să le obţină de la
Izvorul puterii.1
Lecţiile încrederii şi ale perseverenţei. – „Întreabă dobitoacele, şi te
vor învăţa, păsările cerului, şi îţi vor spune... şi peştii mării îţi vor povesti”.
„Du-te la furnică, ...uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te!”
„Uitaţi-vă la păsările cerului”. „Uitaţi-vă cu băgare de seamă la corbi” (Iov
12,7.8; Proverbele 6,6; Matei 6,26; Luca 12,24).
Nu trebuie doar să-i spunem copilului despre aceste creaturi ale lui
Dumnezeu. Animalele însele ar trebui să fie [59] învăţătorii lui. Furnicile îl
învaţă lecţia muncii răbdătoare, a perseverenţei în depăşirea obstacolelor
şi a prevederii pentru viitor. Şi păsările sunt învăţători ai plăcutei lecţii lega-
te de încredere. Tatăl nostru ceresc are grijă de ele, dar şi ele trebuie să
adune hrana, să-şi construiască singure cuiburile şi să-şi crească puii. În
fiecare clipă, sunt expuse unor vrăjmaşi care încearcă să le nimicească. Cu
toate acestea, cu câtă voioşie se duc la lucrul lor! Câtă bucurie răzbate din
cântecele lor!
Cât de frumoasă este descrierea psalmistului cu privire la grija lui Dum-
nezeu faţă de creaturile pădurii:
„Munţii cei înalţi sunt pentru ţapii sălbatici, iar stâncile sunt adăpost
pentru iepuri” (Psalmi 104,18).
El trimite râurile să curgă printre dealuri, unde îşi au păsările cuibul
şi „fac să le răsune glasul printre ramuri” (Psalmi 104,12). Toate creaturile
pădurilor şi dealurilor sunt o parte a uriaşei Sale familii. El Îşi deschide
mâna şi satură „după dorinţă tot ce are viaţă” (Psalmi145,16).2
Insectele ne învaţă despre hărnicie. – Albina cea harnică le dă oa-
menilor, cu inteligenţă, un exemplu pe care ar fi bine ca ei să-l imite.
Insectele acestea păstrează o ordine perfectă şi nici un leneş nu este
îngăduit în stup. Ele îşi fac treaba cu o înţelepciune şi o activitate care în-
trec priceperea noastră… Înţeleptul ne atrage atenţia la lucrurile cele mici
ale pământului: „Du-te la furnică, leneşule, uită-te cu băgare de seamă
1 Manuscris 43 a, 1894.
2 Educaţia, p. 117, 118.
METODELE ŞI MANUALELE 41
la căile ei şi înţelepţeşte-te! Ea n-are nici căpetenie, nici priveghetor, nici
stăpân, totuşi îşi pregăteşte hrana vara şi strânge de-ale mâncării în tim-
pul secerişului”. „Furnicile, care nu sunt un popor tare, îşi pregătesc hrana
vara”. De la aceşti mici învăţători putem învăţa lecţia credincioşiei. Dacă
am fi cultivat cu aceeaşi hărnicie capacităţile pe care ni le-a atribuit [60]
un Creator atotînţelept, cât de mult ar fi crescut ele spre a fi de folos! Dacă
privirea lui Dumnezeu este asupra celor mai mici creaturi ale Sale, atunci
nu va privi El la omul făcut după chipul Lui şi nu va cere de la el un venit
corespunzător pentru toate avantajele pe care i le-a dat?1

1 Mărturii, vol. 4, p. 455, 456.


SECŢIUNEA A III-A

PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR

CAPITOLUL 8

PREGĂTIREA ESTE NECESARĂ

Pregătirea mamei este neglijată inexplicabil. – Primul învăţător al


copilului este mama. În perioada în care este cel mai impresionabil şi se
dezvoltă în ritmul cel mai rapid, educaţia lui se află într-o mare măsură
în mâinile ei. Ea este prima care are ocazia de a-i modela caracterul pen-
tru bine sau pentru rău. Ea ar trebui să înţeleagă valoarea şansei pe care
o are şi, mai presus de oricare alt profesor, ar trebui să fie pricepută să o
folosească în modalitatea cea mai bună. Cu toate acestea, educaţiei ei i
se acordă mai puţină atenţie decât pregătirii oricărui alt învăţător. Toc-
mai pentru persoana care are influenţa cea mai puternică în educaţie, cu
consecinţele cele mai vaste, se depune cel mai mic efort sistematic.1
Pregătirea atentă şi cuprinzătoare este urgentă. – Cei în grija cărora
este încredinţat copilaşul sunt prea adesea neştiutori cu privire la nevoile
sale fizice. Ei ştiu prea puţin despre legile sănătăţii sau despre principiile
dezvoltării şi nu sunt pregătiţi suficient pentru a-l îngriji în vederea creşterii
sale mintale şi spirituale. Este posibil ca aceştia să aibă calităţile necesare
pentru a conduce afaceri sau pentru a străluci în societate şi este posibil să
fie autorii unor realizări demne de laudă pe tărâm literar sau ştiinţific, dar
despre educaţia unui copil au puţine cunoştinţe. …
Asemenea mamelor, taţilor le revine responsabilitatea pentru educa-
rea timpurie a copilului ca şi pentru cea de mai târziu, iar necesitatea unei
pregătiri atente şi cuprinzătoare a ambilor părinţi este cât se poate de
1 Educaţia, p. 275.
PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR 43
urgentă. Înainte să-şi asume statutul de tată sau de mamă, bărbaţii şi fe-
meile ar trebui să se familiarizeze cu legile dezvoltării fizice – cu fiziologia
şi igiena, cu consecinţele influenţelor prenatale, cu legile [64] eredităţii ,
îmbrăcămintea, exerciţiul fizic şi tratarea bolilor, ei ar trebui, de asemenea,
să înţeleagă legile dezvoltării intelectuale şi ale educaţiei morale….
Educaţia nu va realiza ce ar putea şi ce ar trebui până când nu este
recunoscută pe deplin importanţa lucrării părinţilor şi până când părinţii
nu dobândesc o pregătire pentru responsabilităţile ei sfinte.1
Părinţii ar trebui să studieze legile naturii. Ei ar trebui să înveţe despre
organismul omenesc. Să înţeleagă funcţiile diferitelor organe, legăturile
dintre ele şi interdependenţa lor. Ei ar trebui să studieze legătura dintre
puterile intelectului şi cele ale trupului şi condiţiile necesare funcţionării
sănătoase a fiecăreia dintre ele. A-ţi asuma răspunderea de părinte fără o
asemenea pregătire este un păcat.2
„Cine este potrivit?” – Părinţii, pe drept, pot să întrebe: „Cine este
potrivit pentru aceste lucruri?” Numai Dumnezeu este Acela care poate
să-i ajute, iar dacă ei Îl lasă pe dinafară, şi nu caută ajutorul şi sfatul Său, sar-
cina lor este, într-adevăr, fără nădejde. Prin rugăciune, prin studiul Bibliei şi
prin zel serios, ei pot avea un succes minunat în împlinirea acestei datorii
importante, fiind răsplătiţi de o sută de ori pentru tot timpul şi purtarea
lor de grijă… Izvorul înţelepciunii, din care pot scoate toată cunoştinţa
necesară în această privinţă, este deschis.3
Uneori, inima poate fi punctul de a cădea în descurajare, dar un
simţământ puternic al pericolelor care ameninţă fericirea prezentă şi vi-
itoare a celor iubiţi trebuie să-i determine pe părinţii creştini să caute mai
stăruitor ajutorul de la Izvorul puterii şi al înţelepciunii. Acest simţământ
ar trebui să-i facă mai prevăzători, mai hotărâţi, mai calmi, şi totuşi mai
fermi, atunci când au grijă de aceste suflete, pentru că vor trebui să dea
socoteală.4 [65]
Educarea copiilor necesită înţelegerea voinţei lui Dumnezeu.
– Dacă dau greş în a ajunge la o înţelegere clară a voinţei lui Dumnezeu, ca
să poată respecta legile Împărăţiei Sale, părinţii nu au nici o scuză. Numai
în felul acesta pot să-i conducă pe copiii lor la ceruri. Fraţii mei şi surorile
mele, voi aveţi datoria de a înţelege cerinţele lui Dumnezeu. Cum puteţi
1 Idem, p. 275, 276.
2 Divina Vindecare, p. 380.
3 Mărturii, vol. 4, p. 198.
4 Review and Herald, 30 august 1881.
44 ÎNDRUMAREA COPILULUI

să-i educaţi pe copiii voştri în lucrurile spirituale, dacă nu cunoaşteţi mai


întâi voi înşivă ce este corect şi ce este greşit şi dacă nu vă daţi seama că
ascultarea înseamnă viaţă veşnică, iar neascultarea moarte veşnică?
Înţelegerea voinţei lui Dumnezeu trebuie să fie lucrarea vieţii noastre.
Numai dacă procedăm aşa, putem să-i educăm corect pe copiii noştri.1
Manualul lui Dumnezeu este plin de învăţături. – Dacă nu adoptă
Cuvântul lui Dumnezeu ca regulă a vieţii lor, dacă nu-şi dau seama că tre-
buie să educe şi să modeleze caracterul fiecărui copil, care este o comoară
iubită, aşa încât, în cele din urmă, să poată primi viaţa veşnică, părinţii nu-şi
pot îndeplini corespunzător responsabilităţile. 2
Biblia, o carte bogată în învăţătură, trebuie să fie manualul lor. Dacă îi
educă pe copiii lor în conformitate cu preceptele ei, nu numai că îi îndrumă
pe tineri pe calea cea dreaptă, ci se educă şi pe ei înşişi în cele mai sfinte
îndatoriri ale lor.3
Lucrarea părinţilor este importantă şi solemnă, iar îndatoririle care de-
curg din ea sunt mari. Totuşi, dacă vor studia cu atenţie Cuvântul lui Dum-
nezeu, vor constata că este plin de învăţături şi de numeroase făgăduinţe
preţioase, care le sunt adresate, cu condiţia să-şi îndeplinească datoria
bine şi cu credincioşie.4
Reguli pentru părinţi şi copii. – Dumnezeu a dat reguli pentru în-
drumarea părinţilor şi a copiilor. Aceste reguli trebuie să fie respectate cu
stricteţe. Copiilor nu trebuie să [66] li se îngăduie să creadă că îşi pot îm-
plini propriile dorinţe, fără să ceară sfatul părinţilor lor. …
Nu poate să existe nici o abatere de la regulile pe care Dumnezeu
le-a dat spre îndrumarea părinţilor şi a copiilor. Dumnezeu aşteaptă de
la părinţi să-i educe pe copiii lor în conformitate cu principiile Cuvântului
Său. Credinţa şi faptele să fie asociate. Tot ce se face în viaţa căminului şi în
şcoală trebuie să fie făcut cu decenţă şi ordine.5
La Lege şi la mărturie. – Dacă se doreşte ca lucrarea educaţiei din
cămin să îndeplinească tot ce intenţionează Dumnezeu, este necesar ca
părinţii să fie nişte cercetători sârguincioşi ai Scripturilor. Ei trebuie să fie
nişte elevi ai Marelui Învăţător. Zi de zi, legea iubirii şi a bunătăţii să fie pe
buzele lor. Viaţa lor să dea pe faţă harul şi adevărul care au fost văzute în
viaţa Exemplului lor. Atunci, o viaţă sfinţită va uni inimile părinţilor şi copi-
1 Manuscris 103, 1902.
2 Manuscris 84, 1897.
3 Mărturii, vol. 4, p. 198.
4 Signs of the Times, 8 aprilie 1886.
5 Scrisoarea 9, 1904.
PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR 45
ilor, iar tinerii vor creşte întemeiaţi în credinţă şi înrădăcinaţi în dragostea
lui Dumnezeu.
Când voinţa şi căile Domnului ajung să fie voinţa şi căile părinţilor
adventişti de ziua a şaptea, copiii lor vor creşte spre a-L iubi, onora şi as-
culta pe Dumnezeu. Satana nu va fi în stare să câştige stăpânirea asupra
minţii lor, pentru că ei au fost educaţi să considere Cuvântul Domnului
ca fiind mai presus de orice şi vor verifica orice experienţă prin Lege şi
mărturie.1
Dacă aţi fost neglijenţi, răscumpăraţi timpul! – Părinţii trebuie să
studieze Cuvântul lui Dumnezeu pentru ei înşişi şi pentru familiile lor.
Totuşi, în loc să facă aşa, mulţi copii sunt lăsaţi să crească fără a fi învăţaţi,
educaţi şi stăpâniţi. Părinţii ar trebui să facă acum tot ce le stă în putere
spre a-şi răscumpăra neglijenţa [67] şi spre a-i duce pe copiii lor acolo
unde se vor afla sub influenţele cele mai bune.2
Prin urmare, părinţi, cercetaţi Scripturile! Nu fiţi doar nişte ascultători,
ci şi nişte împlinitori ai Cuvântului. Atingeţi standardul lui Dumnezeu în
educarea copiilor voştri!3
Regula călăuzitoare: Ce a spus Domnul? – Lucrarea tuturor părinţilor
este aceea de a-i învăţa pe copiii lor calea Domnului. Aceasta nu este o
lucrare care poate fi tratată în glumă sau lăsată deoparte, fără a stârni
nemulţumirea lui Dumnezeu. Nu suntem chemaţi să hotărâm calea pe care
trebuie să meargă alţii sau modalitatea în care putem să ne descurcăm mai
uşor, ci să facem „Ce a spus Domnul”. Nici părinţii, nici copiii nu pot să aibă
pace, fericire sau linişte în suflet, dacă merg pe o cale greşită. Dar, când
temerea de Dumnezeu domneşte în inimă şi este asociată cu dragostea de
Hristos, vor simţi pace şi bucurie.
Părinţi, cercetaţi Cuvântul lui Dumnezeu în prezenţa Aceluia care
cunoaşte inima şi toate lucrurile tainice şi întrebaţi-vă: Ce a spune Scrip-
tura? Aceasta trebuie să fie regula vieţii voastre. Aceia care îi iubesc pe oa-
meni nu vor tăcea, atunci când îi vor vedea în pericol. Suntem asiguraţi că
nimic în afară de adevărul lui Dumnezeu nu îi poate face pe părinţi înţelepţi
şi nimic nu-i poate păstra înţelepţi în lucrul cu mintea omenească.4
Pregătirea individuală. – Dacă există o datorie care cere mai presus
de oricare alta o cultivare a minţii, o datorie în care capacităţile intelec-
1 Scrisoarea 356, 1907.
2 Manuscris 76, 1905.
3 Manuscris 57, 1897.
4Review and Herald, 30 martie 1897.
46 ÎNDRUMAREA COPILULUI

tuale şi fizice necesită un tonus sănătos şi vigoare, aceasta este educarea


copiilor.1
Având în vedere responsabilitatea individuală a mamelor, fiecare fe-
meie trebuie să-şi dezvolte o minte echilibrată şi un caracter curat, care să
reflecte numai adevărul, binele şi frumosul. Mama poate să-i lege pe copiii
şi pe soţul ei de inima sa printr-o iubire continuă, [68] arătată în cuvinte
blânde şi un comportament amabil care, cu siguranţă, vor fi imitate de
copiii ei.2
Mamă, aceasta este lucrarea ta sfântă. – Sora mea, Hristos ţi-a
încredinţat lucrarea sfântă de a-i învăţa pe copiii tăi poruncile Sale. Ca să
fii pregătită pentru această lucrare, trebuie să trăieşti în ascultare de toate
învăţăturile Sale. Veghează asupra cuvintelor şi a faptelor tale. Păzeşte-ţi
cuvintele cu cea mai mare atenţie. Biruieşte orice trăsătură nerăbdătoare
din temperamentul tău, deoarece, dacă se manifestă, nerăbdarea îl va aju-
ta pe vrăjmaşul să facă viaţa căminului neplăcută şi respingătoare pentru
copiii tăi.3
Lucrează în parteneriat cu Dumnezeu. – Mamelor, deschideţi-vă ini-
ma pentru a primi învăţătura lui Dumnezeu, aducându-vă aminte mereu
de faptul că trebuie să vă faceţi partea în conformarea cu voinţa lui Dum-
nezeu. Trebuie să staţi în lumină şi să cereţi înţelepciune de la Dumnezeu,
ca să ştiţi cum să vă purtaţi, să Îl recunoaşteţi pe Dumnezeu ca Învăţător şi
să vă daţi seama că sunteţi colaboratoare cu El. Inima voastră să fie atrasă
de contemplarea lucrurilor cereşti. Exercitaţi-vă talentele primite de la
Dumnezeu în împlinirea datoriilor pe care Dumnezeu vi le-a poruncit să le
împliniţi ca mame şi lucraţi în parteneriat cu Dumnezeu. Lucraţi inteligent
şi „fie că mâncaţi, fie că beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru slava
lui Dumnezeu”.4
Mama trebuie să se încredinţeze pe sine şi pe copiii ei în grija Mântu-
itorului Celui plin de îndurare. Să caute cu stăruinţă, răbdare şi curaj să-şi
dezvolte propriile aptitudini, ca să-şi poată folosi corect însuşirile cele mai
înalte ale minţii în educarea copiilor ei. Ţinta ei cea mai înaltă să fie aceea
de a-i da copilului ei o educaţie care va fi aprobată de Dumnezeu. Dacă îşi
va începe lucrarea [69] cu înţelepciune, va primi putere spre a-şi îndeplini
partea.5
1 Pacific Health Journal, iunie 1890.
2 Pacific Health Journal, septembrie 1890.
3 Scrisoarea 47a, 1902.
4 Signs of the Times, 9 aprilie 1896.
5 Signs of the Times, 3 aprilie 1901.
PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR 47
Mama trebuie să simtă nevoia călăuzirii Duhului Sfânt, ca să aibă o
experienţă personală, adevărată, în supunerea faţă de calea şi voinţa Dom-
nului. Apoi, prin harul lui Hristos, poate să fie un educator înţelept, blând
şi iubitor al copiilor ei.1
Dacă aţi început greşit. – Părinţilor care au început greşit educaţia, aş
dori să le spun: Nu disperaţi! Aveţi nevoie de o convertire înaintea lui Dum-
nezeu. Aveţi nevoie de un adevărat spirit al ascultării de Cuvântul lui Dum-
nezeu. Trebuie să faceţi reforme hotărâte în obiceiurile şi practicile voastre,
conformându-vă viaţa cu principiile mântuitoare ale Legii lui Dumnezeu.
Dacă veţi proceda aşa, veţi avea acea neprihănire a lui Hristos, care este îm-
plinirea Legii, pentru că Îl veţi iubi pe Dumnezeu şi veţi recunoaşte Legea
Sa ca fiind o transcriere a caracterului Său. Credinţa adevărată în meritele
lui Hristos nu este o fantezie. Este foarte important să aduceţi atributele
lui Hristos în viaţa şi caracterul vostru şi să-i educaţi pe copiii voştri cu un
efort perseverent, aşa încât să fie ascultători de poruncile lui Dumnezeu.
Un „Aşa zice Domnul” trebuie să vă călăuzească în toate planurile voastre
de educaţie. …
Pocăiţi-vă adânc şi deplin înaintea lui Dumnezeu. Începeţi anul, cerân-
du-I stăruitor lui Dumnezeu harul şi discernământul spiritual de a desco-
peri defectele lucrării din trecut. Pocăiţi-vă înaintea lui Dumnezeu pentru
lucrarea neglijată ca misionari în căminul vostru.2
Aceasta este ziua care v-a fost încredinţată, o zi a responsabilităţii şi
o zi în care trebuie să lucraţi. Curând va veni ziua când veţi da socoteală.
Îndepliniţi-vă lucrarea cu rugăciune stăruitoare şi eforturi credincioase.
Arătaţi-le copiilor voştri că au privilegiul de a primi [70] în fiecare zi botezul
Duhului Sfânt. Domnul să vă găsească lucrând şi ajutându-L în urmărirea
scopurilor Sale. Prin rugăciune, puteţi obţine o experienţă care va face din
lucrarea cu copiii voştri o reuşită deplină.3

1 Review and Herald, 10 mai 1898.


2 Manuscris 12, 1898.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 131.
CAPITOLUL 9

UN APEL PENTRU DEZVOLTAREA


PERSONALĂ

Necesitatea dezvoltării continue. – Lucrarea mamei este de aşa


manieră, încât necesită o dezvoltare continuă în viaţa personală, ca să-i
poată conduce pe copiii ei la realizări tot mai înalte. În ciuda acestui fapt,
Satana face planuri pentru a câştiga atât sufletele ambilor părinţi, cât şi pe
cele ale copiilor. Mamele sunt distrase de la datoriile căminului şi de la o
educare atentă a micuţilor lor la o slujire a sinelui şi a lumii.1
Mamele trebuie să-şi cultive intelectul, dacă nu din alt motiv, cel puţin
pentru binele copiilor lor, deoarece, în lucrarea lor, au o responsabilitate mai
mare decât regele pe tronul lui. Puţine mame înţeleg importanţa lucrării
care le-a fost încredinţată şi puţine înţeleg succesul pe care îl pot avea prin-
tr-un efort răbdător şi cuprinzător în vederea dezvoltării personale.
La început, mama trebuie să-şi disciplineze strict şi să-şi cultive toate
însuşirile minţii şi simţămintele inimii, ca să nu aibă un caracter deformat,
unilateral, care va lăsa semnele deficienţei sau ale exceselor ei asupra co-
piilor. Multe mame trebuie să fie sensibilizate, spre a înţelege necesitatea
categorică a unei schimbări în scopurile şi în caracterul lor, pentru a îm-
plini bine datoriile pe care şi le-au asumat de bunăvoie, intrând în viaţa
de căsătorie. Posibilităţile unei femei de a fi folositoare pot fi extinse, iar
influenţa ei poate fi mărită într-o măsură aproape nelimitată, dacă va
acorda atenţia cuvenită acestor lucruri care afectează destinul neamului
omenesc.2
Creşterea continuă a înţelepciunii şi a eficienţei. – Dacă doresc să
crească în înţelepciune şi eficienţă mai presus de orice, mamele trebuie să
se obişnuiască să gândească şi să cerceteze. [72] Acelea care perseverează
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 60.
2 Pacific Health Journal, mai 1890.
PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR 49
pe calea aceasta îşi vor da seama curând că dobândesc însuşiri în privinţa
cărora s-au considerat deficitare. Ele învaţă să formeze corect caracterul
copiilor lor. Rezultatul efortului şi al atenţiei în această lucrare se va vedea
în ascultarea, simplitatea, modestia şi curăţia lor. Acest rezultat va răsplăti
din plin toate eforturile făcute.
Dumnezeu doreşte ca mamele să caute fără încetare să-şi dezvolte atât
mintea, cât şi inima. Ele trebuie să înţeleagă faptul că au o lucrare de făcut
pentru El, prin educarea copiilor lor şi, cu cât îşi pot dezvolta mai bine pro-
priile capacităţi, cu atât mai eficiente vor ajunge în lucrarea lor ca părinţi.1
Părinţii trebuie să se dezvolte din punct de vedere intelectual şi
moral. – Mamele au datoria să îşi cultive mintea şi să-şi păstreze inima
curată. Ele ar trebui să profite de orice mijloc pe care-l au la îndemână
pentru progresul intelectual şi moral, spre a fi calificate să cultive mintea
copiilor lor.2
Părinţii să fie nişte elevi permanenţi în şcoala lui Hristos. Ei au nevoie de
prospeţime şi de putere, pentru ca, având simplitatea lui Hristos, să-i poată
învăţa voinţa Sa pe membrii mai tineri ai familiei lui Dumnezeu.3
Puterea uimitoare a educaţiei creştine. – Părinţii nu au reuşit încă să
înţeleagă puterea uimitoare a educaţiei creştine. Există mine ale adevărului
în care trebuie să se lucreze, dar care au fost neglijate inexplicabil. Această
indiferenţă nepăsătoare nu primeşte aprobarea lui Dumnezeu. Părinţi,
Dumnezeu vă cheamă să priviţi lucrarea aceasta cu ochii unşi cu balsamul
divin. Până acum aţi căutat doar la suprafaţă. Asumaţi-vă [73] lucrarea în-
delung neglijată, iar Dumnezeu va coopera cu voi. Îndepliniţi-vă lucrarea
cu toată inima, şi Dumnezeu vă va ajuta să faceţi progrese. Începeţi prin a
aduce Evanghelia în viaţa de cămin.4
Acum, ne aflăm în atelierul de lucru al lui Dumnezeu. Mulţi dintre noi
sunt nişte pietre aspre aduse din carieră. Totuşi, pe măsură ce adevărul
lui Dumnezeu îşi exercită influenţa asupra voastră, fiecare nedesăvârşire
este îndepărtată, iar voi sunteţi pregătiţi să străluciţi ca nişte pietre vii în
templul ceresc, unde veţi fi nu numai în tovărăşia îngerilor sfinţi, ci şi a
Împăratului cerurilor.5
Ţinta este desăvârşirea. – Mamelor, nu vreţi să renunţaţi la lucrurile
inutile şi lipsite de importanţă, pentru că lumea aceasta va fi nimicită? Nu
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
2 Mărturii, vol. 3, p. 147.
3 Signs of the Times, 25 septembrie 1901.
4 Signs of the Times, 3 aprilie 1901.
5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 161.
50 ÎNDRUMAREA COPILULUI

vreţi să căutaţi să vă apropiaţi de Dumnezeu, pentru ca înţelepciunea Sa


să vă călăuzească şi pentru ca harul Său să vă ajute într-o lucrare care va
rezista veşnic? Ţinta voastră să fie aceea de a avea nişte copii cu un caracter
desăvârşit. Nu uitaţi că numai astfel de copii Îl pot vedea pe Dumnezeu. …
Mulţi părinţi neglijează lucrarea care le-a fost încredinţată de Dumne-
zeu. Ei înşişi sunt departe de curăţie şi de sfinţenie, şi nu văd defectele
copiilor lor, aşa cum le-ar vedea, dacă ochii lor ar contempla şi ar admira
desăvârşirea caracterului lui Hristos.1
Cum să ajungi o mamă ideală. – În loc să se afunde într-o muncă
ingrată de cenuşăreasă, soţia-mamă să-şi facă timp să citească pentru a
fi bine informată, pentru a fi tovarăşa soţului ei şi pentru a păstra legătura
cu minţile în continuă dezvoltare ale copiilor ei. Să-şi folosească înţelept
ocaziile pe care le are acum spre a-i influenţa pe cei dragi pentru viaţa de
sus. Să-şi facă timp pentru ca scumpul Mântuitor să-i fie prietenul cel mai
apropiat şi un tovarăş zilnic. Să-şi facă timp pentru a studia Cuvântul Său,
să-şi facă timp [74] pentru a merge împreună cu copiii săi la iarbă verde,
unde pot învăţa despre Dumnezeu, prin frumuseţea lucrărilor Sale.
Să-şi păstreze voioşia şi optimismul. În loc să petreacă fiecare moment
îndeletnicindu-se cu cusutul interminabil, să facă din clipele serii un timp
plăcut de părtăşie, de reuniune familială după îndatoririle din timpul zilei.
Astfel, mulţi bărbaţi vor fi atraşi să aleagă compania celor din familie în
locul societăţii vreunui club sau vreunui local. Mulţi băieţi vor fi feriţi să
stea pe străzi sau la barul din colţ. Multe fete vor fi salvate de prietenii fri-
vole şi corupătoare. Influenţa căminului ar fi pentru părinţi şi copii aşa cum
a intenţionat Dumnezeu – o binecuvântare de o viaţă.2
Succesul în viaţa de cămin. – Sfatul dat unei mame este: Nu-ţi urma
propriile înclinaţii. Trebuie să fii foarte atentă pentru a da un exemplu bun
în toate lucrurile. Să nu fii lipsită de activitate. Pune-ţi la lucru energiile
latente. Fii necesară pentru soţul tău, fiind atentă şi de folos. Fii o binecu-
vântare pentru el în toate lucrurile. Îndeplineşte-ţi îndatoririle esenţiale.
Studiază modalitatea în care poţi să îndeplineşti cu promptitudine în-
datoririle simple, neinteresante, casnice, dar care sunt foarte necesare în
legătură cu viaţa de cămin. …
Încearcă să faci un succes din viaţa ta de cămin. Lucrul acesta înseamnă
mai mult decât ai gândit în îndeplinirea rolului de soţie şi de mamă… Ai
nevoie de cultură şi de experienţă în viaţa de cămin. Ai nevoie de varie-
1 Signs of the Times, 1 iulie 1886.
2 Divina Vindecare, p. 294.
PROFESORII PREGĂTIŢI CORESPUNZĂTOR 51
tatea, de interesul, de efortul cel mai stăruitor, de cultivarea puterii voinţei,
pe care le aduce viaţa aceasta.1
Părinţii care sunt prea ocupaţi. – Mulţi părinţi se scuză că au aşa de
multe de făcut, încât nu le mai rămâne deloc timp pentru a-i învăţa şi edu-
ca pe fiii şi fiicele lor [75] pentru viaţa practică sau pentru a-i învăţa cum
pot ajunge nişte mieluşei în turma Domnului Hristos.2
Părinţii nu trebuie să neglijeze a-şi înarma mintea împotriva păcatului
spre a se păzi de lucrurile care nu numai că îi vor ruina, dar le vor transmite
durere şi tot felul de nenorociri şi rele copiilor lor. Printr-o educare proprie,
corectă, părinţii trebuie să-i înveţe pe copiii lor că Dumnezeu este Acela
care stăpâneşte.3
Părinţii să primească bine sfaturile. – În timp ce părinţii se com-
plac într-o indiferenţă lipsită de evlavie, Satana seamănă în inima copiilor
seminţe care vor răsări şi vor aduce un seceriş al morţii. Adesea, părinţii se
supără când sunt sfătuiţi cu privire la greşelile lor. Ei se poartă ca şi când ar
dori să-i întrebe pe aceia care îi sfătuiesc: Ce drept aveţi să vă amestecaţi
în treburile legate de copiii mei? Totuşi, copiii lor nu sunt şi copiii lui Dum-
nezeu? Cum priveşte El neglijarea nelegiuită a datoriei lor? Ce scuză vor
prezenta, când El îi va întreba de ce au adus copii pe lume, pentru a-i lăsa
apoi să fie jocul ispitelor lui Satana?4
Fiţi pregătiţi să ascultaţi sfatul primit de la alţii. Nu consideraţi că felul în
care îi trataţi pe copiii voştri sau felul în care se poartă copiii voştri nu este
treaba fraţilor sau a surorilor.5
Beneficiile întrunirilor pentru sfătuire reciprocă. 6* – Dumnezeu v-a
încredinţat lucrarea cea mai sfântă, iar noi trebuie să ne adunăm pentru a pri-
mi învăţături, ca să putem fi pregătiţi în vederea îndeplinirii acestei lucrări…
Trebuie să ne întâlnim şi să primim atingerea divină, ca să putem înţelege
lucrarea pe care o avem de făcut în cămin. Părinţii au nevoie să înţeleagă
[76] felul cum pot să trimită din sanctuarul căminului fii şi fiice educate în
aşa fel, încât să fie pregătiţi să strălucească în lume ca nişte lumini.7
Putem să plecăm de la adunarea de tabără cu o înţelegere mai bună
a îndatoririlor noastre din cămin. Avem de învăţat multe lecţii cu privire
1 Scrisoarea 5, 1884.
2 Mărturii, vol. 3, p. 145.
3 Scrisoarea 86, 1899.
4 Signs of the Times, 3 aprilie 1901.
5 Manuscris 27, 1911.
6∗ Notă: Referinţa este cu privire la un grup de studiu dintr-o adunare de tabără..
7 Mărturii, vol.6, p. 32, 33.
52 ÎNDRUMAREA COPILULUI

la lucrarea pe care Domnul doreşte ca fraţii noştri să o facă în căminul lor.


Ei trebuie să înveţe cum să cultive politeţea în vorbire, când vorbesc cu
soţul şi copiii. Să studieze modalitatea în care pot să contribuie pentru a
aduce pe fiecare membru al familiei la supunerea faţă de Dumnezeu. Taţii
şi mamele să-şi dea seama că au obligaţia de a face din cămin un loc plăcut
şi atrăgător, în care ascultarea nu este obţinută prin certuri şi ameninţări.
Mulţi părinţi încă mai au de învăţat că prin izbucnirile de ceartă nu se
realizează nici un bine. Mulţi nu se gândesc la nevoia de a le vorbi amabil
copiilor. Ei uită că aceşti micuţi sunt răscumpăraţi cu un preţ şi că sunt pro-
prietatea Domnului Isus.1

1 Manuscris 65, 1908.


SECŢIUNEA A IV-A

ASCULTAREA – LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ

CAPITOLUL 10

CHEIA FERICIRII ŞI A SUCCESULUI

Fericirea este dependentă de ascultare. – Taţii, mamele şi educatorii


din şcolile noastre să-şi aducă aminte că a-i învăţa pe copii ascultarea con-
stituie o ramură mai înaltă a educaţiei. Acestui domeniu al educaţiei i se
atribuie o importanţă prea mică.1
Copiii vor fi cu mult mai fericiţi, dacă sunt disciplinaţi corespunzător,
decât dacă sunt lăsaţi să facă după cum le sugerează impulsurile lor necon-
trolate.2
Ascultarea continuă şi promptă a regulilor înţelepte stabilite de părinţi
va promova fericirea copiilor, onoarea lui Dumnezeu şi binele societăţii.
Copiii să înveţe că libertatea lor deplină se află în supunerea faţă de legile
familiei. Creştinii vor învăţa aceeaşi lecţie – că în ascultarea faţă de Legea
lui Dumnezeu se află libertatea lor deplină.3
Voia lui Dumnezeu este Legea cerului. Atâta vreme cât Legea a fost re-
gula vieţii lor, toţi cei din familia lui Dumnezeu au fost fericiţi şi sfinţi. Când
Legea divină a fost călcată, invidia, gelozia şi cearta au pătruns în ceruri şi
o parte dintre locuitorii lui au căzut. Atâta vreme cât Legea lui Dumnezeu
este respectată în căminele pământeşti, familia va fi fericită.4
Neascultarea a fost cauza pierderii Edenului. – Istoria neascultării
lui Adam şi a Evei, la începutul istoriei acestui pământ, a fost prezentată
1 Manuscris 92, 1899.
2 Manuscris 49, 1901.
3 Review and Herald, 30 august 1881.
4 Ibid.
54 ÎNDRUMAREA COPILULUI

pe deplin. Prin acea singură faptă de neascultare, primii noştri părinţi au


pierdut frumosul cămin din Eden. Fapta lor a fost aşa de mică! Totuşi, avem
motive să [80] fim recunoscători că nu a fost o problemă mai mare, pentru
că, dacă ar fi fost aşa, micile fapte de neascultare s-ar fi înmulţit. Aceea a
fost încercarea cea mai mică la care Dumnezeu a putut să supună pere-
chea sfântă din Eden.
Neascultarea şi călcarea Legii Sale sunt întotdeauna o mare ofensă
pentru Dumnezeu. Dacă nu este corectată, necredincioşia în lucrurile cele
mai neînsemnate va duce repede la o neascultare în lucrurile însemnate,
dar neascultarea în sine este păcat.1
Temelia prosperităţii trecătoare şi spirituale. – Prosperitatea trecă-
toare şi cea spirituală sunt condiţionate de ascultarea de Legea lui Dum-
nezeu. Totuşi, noi nu citim Cuvântul lui Dumnezeu spre a ne familiariza
cu termenii binecuvântării care le va fi dată tuturor celor ce respectă cu
sârguinţă Legea lui Dumnezeu şi o prezintă cu toată silinţa în familiile lor.
Ascultarea de Cuvântul lui Dumnezeu este viaţa noastră, fericirea noastră.
Când privim lumea, o vedem gemând sub nelegiuirea şi violenţa oameni-
lor care au desconsiderat Legea lui Dumnezeu. El Şi-a retras binecuvânta-
rea asupra livezilor şi viilor. Dacă pe pământ nu ar fi trăit poporul Său care
păzeşte poruncile, El nu şi-ar fi oprit judecăţile. Dumnezeu îşi prelungeşte
mila datorită celor neprihăniţi, care Îl iubesc şi se tem de El.2
Îndrumaţi-i pe copii pe căile ascultării. – Părinţii au datoria sfântă de
a-i îndruma pe copiii lor pe căile unei ascultări stricte. Fericirea adevărată
în viaţa aceasta şi în viaţa veşnică depinde de ascultarea de „Aşa zice Dom-
nul”. Părinţi, modelul vostru să fie viaţa lui Hristos. Satana va concepe orice
mijloc posibil pentru a doborî acest standard înalt de evlavie, spunând că
este întru totul prea strict. Lucrarea voastră este aceea de a întipări în min-
tea copiilor voştri, încă din primii lor ani, gândul că sunt creaţi după chipul
lui Dumnezeu. [81] Domnul Hristos a venit în lumea aceasta spre a le da
un exemplu viu cu privire la felul cum trebuie să fie, iar părinţii care pretind
a crede adevărul pentru timpul acesta trebuie să-i înveţe pe copiii lor să-L
iubească pe Dumnezeu şi să respecte Legea Sa. Aceasta este lucrarea cea
mai mare şi cea mai importantă pe care o pot îndeplini taţii şi mamele…
Planul lui Dumnezeu este ca până şi copiii şi tinerii să înţeleagă bine ce
anume cere Dumnezeu, ca să poată face deosebire între neprihănire şi
păcat, între ascultare şi neascultare.3
1 Manuscris 92, 1899.
2 Manuscris 64, 1899.
3 Manuscris 67, 1909.
ASCULTAREA – LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ 55
Ascultarea ajunge să fie o plăcere. – Părinţii trebuie să-i educe pe
copiii lor, dându-le învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă,
puţin aici, puţin acolo, fără a îngădui nici o desconsiderare a Legii sfinte a
lui Dumnezeu. Ei trebuie să se bazeze pe puterea divină, cerându-I Dom-
nului să-i ajute să-şi păstreze copiii credincioşi faţă de Acela care L-a dat
pe singurul Său Fiu pentru a-i aduce înapoi la El pe cei necredincioşi şi
neascultători. Dumnezeu doreşte nespus să reverse asupra bărbaţilor şi
femeilor valul bogat al iubirii Sale. El doreşte nespus să-i vadă împlinind
voia Sa cu plăcere, folosind în slujba Sa fiecare iotă a puterii care le-a fost
încredinţată şi învăţându-i pe toţi aceia care ajung în sfera lor de influenţă
că modalitatea în care pot fi trataţi ca nişte neprihăniţi prin meritele lui
Hristos este aceea de a respecta Legea.1

1 Manuscris 36, 1900.


CAPITOLUL 11

ÎNVĂŢĂTURA ÎN FRAGEDA COPILĂRIE

Începeţi învăţarea de timpuriu. – Ascultarea de autoritatea părintească


trebuie să le fie inspirată copiilor şi să fie cultivată din fragedă copilărie.1
Unii părinţi cred că pot să-i lase pe copii să facă tot ce vor, când sunt
mici, iar apoi, când vor creşte, se vor înţelege cu ei, dar aceasta este o
greşeală. Începeţi să-i învăţaţi ascultarea din fragedă copilărie… Cereţi as-
cultarea în şcoala din căminul vostru.2
Copiii să fie învăţaţi din anii cei mai timpurii să asculte de părinţii lor, să
respecte cuvântul lor şi să se supună autorităţii lor.3
Înainte de dezvoltarea gândirii abstracte. – Una dintre primele
lecţii pe care trebuie să le înveţe un copil este aceea a supunerii. El poate
fi învăţat să fie ascultător înainte de a fi suficient de mare pentru a gândi
abstract.4
Lucrarea mamei trebuie să înceapă din fragedă copilărie. Ea trebuie
să supună voinţa, caracterul irascibil şi înclinaţiile copilului. Învăţaţi-l să
asculte, iar când copilul creşte mai mare, continuaţi să va comportaţi în
acelaşi fel.5
Înainte ca voinţa nestăpânită să ajungă puternică. – Puţini părinţi
încep suficient de timpuriu să-i înveţe pe copiii lor să asculte. De obicei,
părinţii amână doi sau trei ani începerea educaţiei, din cauză că se tem să-i
disciplineze, crezând că sunt prea mici pentru a învăţa să asculte. Însă, în
tot acest timp, eul ajunge să fie puternic în mica făptură şi, cu fiecare zi care
trece, părinţilor le este tot mai greu să câştige controlul asupra copilului.
Copiii pot să înţeleagă de la o vârstă foarte timpurie lucrurile care
li se spun într-o modalitate simplă şi, dacă sunt trataţi cu bunătate şi
1 Review and Herald, 13 martie 1894.
2 Scrisoarea 75, 1898.
3 Review and Herald, 16 iulie 1895.
4 Educaţia, p. 287.
5 Signs of the Times, 26 februarie 1880.
ASCULTAREA – LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ 57
înţelepciune, [83] ei pot fi învăţaţi să asculte… Mama nu trebuie să-i
îngăduie copilului să profite de ea nici măcar într-o singură situaţie şi, pen-
tru a-şi menţine autoritatea, nu este necesar să apeleze la măsuri aspre.
O atitudine statornică şi bunătatea, care îl vor convinge pe copil de dra-
gostea ei, vor realiza acest obiectiv. Însă, dacă îngăduiţi ca egoismul, mâ-
nia şi voinţa nestăpânită să-şi urmeze calea în primii trei ani de viaţă ai
copilului, va fi greu să le supuneţi unei discipline sănătoase. Copilul tinde
să fie supărăcios, îi va plăcea să facă tot ce vrea, şi nu-i va plăcea să fie sub
controlul părintesc. Aceste înclinaţii rele se dezvoltă o dată cu creşterea,
până când, la maturitate, egoismul şi lipsa stăpânirii de sine îl vor lăsa în
voia relelor care se dezlănţuie în ţara noastră.1
Niciodată [copiilor] să nu le fie îngăduit să arate lipsă de respect faţă
de părinţii lor. Încăpăţânarea nu va trebui să fie tolerată niciodată. Binele
viitor al copiilor cere o disciplină blândă, iubitoare, dar fermă.2
Ascultarea de părinţi conduce la ascultarea de Dumnezeu. – Tinerii
şi copiii ai căror părinţi obişnuiesc să se roage au fost privilegiaţi într-o mare
măsură, pentru că au ocazia de a-L cunoaşte şi de a-L iubi pe Dumnezeu.
În respectarea părinţilor şi în ascultarea de ei, copiii pot învăţa cum să-L re-
specte pe Tatăl lor ceresc şi să asculte de El. Dacă trăiesc în lumină încă din
copilărie, ei vor fi buni şi amabili, iubitori şi respectuoşi faţă de părinţii lor,
pe care i-au văzut, şi astfel vor fi mai bine pregătiţi să-L iubească pe Dum-
nezeu, pe care nu L-au văzut. Dacă îi reprezintă cu credincioşie pe părinţii
lor, aplicând adevărul prin ajutorul dat de Dumnezeu, vor recunoaşte atât
prin învăţătură, cât şi prin exemplu, că sunt ai lui Dumnezeu şi Îl vor onora
printr-o viaţă ordonată şi printr-o conversaţie evlavioasă.3 [84]
Numai cei ascultători intră în ceruri. – Părinţii şi profesorii să întipă-
rească în mintea copiilor gândul că Domnul le dăruieşte viaţa aceasta spre
a vedea dacă vor asculta de El cu dragoste şi respect. Aceia care nu vor fi
ascultători de Hristos aici nu vor asculta de El nici în lumea cea veşnică.4
Dacă părinţii sau copiii vor fi bine primiţi vreodată în locaşurile cereşti,
acest lucru va fi din cauză că au învăţat în lumea aceasta să respecte
poruncile lui Dumnezeu.5

1 Pacific Health Journal, aprilie 1890.


2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112.
3 The Youth’s Instructor, 15 iunie 1893.
4 Counsels on Sabbath Work, p. 79.
5 Manuscris 60, 1903.
CAPITOLUL 12

ASCULTAREA TREBUIE SĂ AJUNGĂ UN OBICEI

Un efort blând şi perseverent. – Copiii trebuie învăţaţi că toate


capacităţile le-au fost date pentru onoarea şi slava lui Dumnezeu. În acest
scop, ei trebuie să înveţe lecţia ascultării… Acest obicei va fi format prin-
tr-un efort blând şi perseverent. Astfel pot fi prevenite, într-o mare măsură,
acele conflicte de mai târziu dintre voinţă şi autoritate, care fac să apară în
mintea tinerilor înstrăinarea şi supărarea faţă de părinţi şi educatori şi, prea
adesea, împotrivirea faţă de orice autoritate omenească sau divină.1
Nu îngăduiţi contrazicerile sau eschivările. – Prima grijă a părinţilor
trebuie să fie aceea de a institui o bună conducere în familie. Cuvântul
părinţilor să fie lege, preîntâmpinând toate contrazicerile şi eschivările.
Copiii să fie învăţaţi încă din primii ani să asculte necondiţionat de părinţii
lor.2
Uneori, disciplina strictă poate să provoace nemulţumirea, iar copiii vor
dori să-şi împlinească propria voinţă, totuşi, dacă au învăţat lecţia ascultării
de părinţi, vor fi mai bine pregătiţi să se supună cerinţelor lui Dumnezeu.
Ca urmare, educaţia primită în copilărie influenţează experienţa religioasă
şi modelează caracterul omului.3
Nu îngăduiţi nici o excepţie. – În calitate de învăţători în propria
familie, părinţii trebuie să se asigure că regulile nu sunt călcate… Dacă
le îngăduie să continue în neascultare, părinţii vor da greş în a exercita o
disciplină corespunzătoare. Copiii trebuie aduşi la supunere şi ascultare.
Neascultarea nu trebuie să fie îngăduită. Păcatul stă la uşa părinţilor care
le îngăduie copiilor lor să fie [86] neascultători… Copiii să înţeleagă faptul
că trebuie să asculte.4
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 110, 111.
2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
3 Signs of the Times, 26 februarie 1880.
4 Manuscris 82, 1901.
ASCULTAREA – LECŢIA CEA MAI IMPORTANTĂ 59
Cereţi o ascultare promptă şi deplină. – Dacă nu cer de la copiii lor o
ascultare promptă şi deplină, părinţii vor da greş în a pune temelia corectă
a caracterului celor mici. Ei îi pregătesc pe copiii lor pentru a-i dezonora
când vor fi în vârstă şi vor aduce durerea în inima lor când se vor apropia
de mormânt.1
Cerinţele să fie rezonabile. – Cerinţele părinţilor trebuie să fie în-
totdeauna rezonabile. Bunătatea nu trebuie să fie manifestată printr-o
indulgenţă nesăbuită, ci printr-o conducere înţeleaptă. Părinţii să-i înveţe
pe copiii lor cu blândeţe, fără cicăleală sau vânare de greşeli, căutând să-şi
lege inima de inima lor, prin şnururile de mătase ale iubirii. Taţii şi mamele,
educatorii, fraţii şi surorile mai mari, cu toţii trebuie să exercite o influenţă
educativă, care să promoveze orice interes spiritual şi să aducă în cămin
şi în şcoala de acasă o atmosferă sănătoasă, care-i va ajuta pe cei mici să
crească în temere de Domnul.2
În educarea copiilor noştri şi în educarea copiilor altora, am dovedit că
ei nu-şi vor iubi mai puţin părinţii şi educatorii pentru că i-au împiedicat
să facă răul.3
Să fie prezentate motivele pentru ascultare. – Copiii trebuie să fie
învăţaţi să asculte de conducătorul familiei. Să-şi formeze un caracter
echilibrat, pe care Dumnezeu poate să-l aprobe, respectând legea din
viaţa de cămin. Părinţii creştini trebuie să-i educe pe copiii lor, aşa încât să
respecte Legea lui Dumnezeu… Îndată ce pot să înţeleagă natura Legii lui
Dumnezeu, în mintea copiilor pot fi întipărite motivele pentru ascultare şi
respect, [87] ca să ştie ce trebuie să facă şi ce trebuie să nu facă.4
Cuvântul părinţilor să fie lege. – Copiii voştri, care sunt sub stăpânirea
voastră, trebuie să fie făcuţi să vă asculte. Cuvântul vostru să fie lege pen-
tru ei.5
Mulţi părinţi creştini nu le poruncesc copiilor lor să le urmeze exemplul,
iar apoi se miră că aceşti copii sunt perverşi, neascultători, nerecunoscători
şi nesfinţi. Asemenea părinţi sunt mustraţi de Dumnezeu. Ei au neglijat să-i
crească pe copiii lor „în mustrarea şi învăţătura Domnului”. Ei au dat greş în
a-i învăţa prima lecţie a creştinismului: „Temerea de Domnul este începutul
înţelepciunii”. Înţeleptul spune că „nebunia este lipită de inima copilului”.
Plăcerea de a face lucruri nesăbuite, dorinţa de a face răul, ura faţă de lu-
1 Manuscris 18, 1891.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158, 159.
3 Review and Herald, 10 mai 1895.
4 Manuscris 126, 1897.
5 Review and Herald, 19 septembrie 1895.
60 ÎNDRUMAREA COPILULUI

crurile sfinte sunt câteva dintre dificultăţile cu care părinţii trebuie să se


confrunte în câmpul misionar din cămin. …
Prin puterea lui Dumnezeu, părinţii trebuie să înceapă să le poruncească
fiilor şi caselor lor să urmeze calea Domnului. Ei trebuie să înveţe să repri-
me greşeala cu fermitate, şi totuşi fără nerăbdare şi pasiune. Să nu-i lase
pe copiii lor să ghicească în legătură cu ce este bine, ci să le arate calea în
termeni inconfundabili şi să-i înveţe să meargă pe ea.1
Influenţa unui copil neascultător. – Un copil neascultător poate să le
facă un mare rău acelora cu care se asociază, pentru că îi va influenţa şi pe
alţi copii să-i urmeze exemplul.2
A-i face cu ochiul păcatului. – Învăţaţi-i pe copiii voştri să vă cinstească,
pentru că Legea lui Dumnezeu le cere copiilor să îndeplinească această
datorie. Dacă le îngăduiţi copiilor voştri să desconsidere dorinţele voastre
[88] şi să nu acorde nici o atenţie legilor casei, îi faceţi cu ochiul păcatului.
Voi îi îngăduiţi diavolului să facă tot ce vrea, iar copiii vor duce cu ei aceeaşi
nesupunere, aceeaşi lipsă de respect şi dragoste de sine chiar şi în viaţa
religioasă şi în biserică. Începutul tuturor acestor rele este scris în cărţile
cerului ca fiind cauzat de neglijenţa părinţilor.3
Obiceiul de a asculta se formează prin repetare. – Lecţiile ascultării
şi ale respectului faţă de autoritate trebuie să fie repetate adesea. Acest fel
de lucrare îndeplinită în familie va avea o mare influenţă spre bine şi nu
numai copii vor fi reţinuţi de la rău şi determinaţi să iubească adevărul şi
neprihănirea, ci şi părinţii vor beneficia în aceeaşi măsură. Părinţii nu pot să
îndeplinească lucrarea cerută de Domnul fără să gândească serios şi fără
să studieze mult Cuvântul lui Dumnezeu, ca să-i poată învăţa pe copii în
conformitate cu îndrumările Sale.4

1 Review and Herald, 4 mai 1895.


2 Review and Herald, 13 martie 1895.
3 Review and Herald, 14 aprilie 1895.
4 Manuscris 24b, 1894.
SECŢIUNEA A V-A

ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE

CAPITOLUL 13

STĂPÂNIREA DE SINE

Pregătiţi-i pe copii pentru viaţă şi pentru datoriile ei. – Când se uită


la copiii care i-au fost încredinţaţi în grijă, mama ar face bine să se întrebe
cu o adâncă îngrijorare: Care este marea ţintă, marele scop al educaţiei lor?
Este acela de a-i pregăti pentru viaţă şi pentru datoriile ei, de a-i califica să
ocupe o poziţie onorabilă în lume, să facă binele, să-i binecuvânteze pe se-
menii lor şi, în cele din urmă, să obţină răsplata celui neprihănit? Dacă este
aşa, atunci prima lecţie pe care trebuie să o înveţe copiii este stăpânirea de
sine, pentru că nici un om nedisciplinat şi încăpăţânat nu poate spera să
aibă succes în lumea aceasta sau vreo răsplată în cea viitoare.1
Educaţi-i pe copii să se supună. – Înainte de a ajunge la vârsta de un
an, copiii mici aud şi înţeleg ce se vorbeşte despre ei şi ştiu în ce măsură
le este acordată îngăduinţa. Mamelor, trebuie să-i educaţi pe copiii voştri
să se supună dorinţelor voastre. Dacă doriţi să vă păstraţi controlul asupra
copiilor voştri şi să vă păstraţi demnitatea ca mamă, trebuie să câştigaţi în
acest punct. Copiii voştri învaţă repede ce să se aştepte de la voi, ei ştiu
când voinţa lor o învinge pe a voastră şi vor profita cât mai mult de biruinţa
lor.2
A îngădui dezvoltarea obiceiurilor greşite, a lăsa legea în mâinile copi-
lului şi a-i da voie să conducă este cea mai mare cruzime.3
1 Pacific Health Journal, mai 1890.
2 Signs of the Times, 16 martie 1891.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p.68.
62 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Nu satisfaceţi dorinţele egoiste. – Dacă nu sunt atenţi, părinţii îi vor


trata pe copiii lor într-o asemenea modalitate, încât îi vor determina să
pretindă o atenţie şi privilegii care îi vor obliga pe părinţi să renunţe la ei
înşişi pentru a le face pe plac micuţilor lor. Copiii le vor cere părinţilor [92]
să facă pentru ei unele lucruri spre a le satisface dorinţele, iar părinţii vor
ceda dorinţelor lor, fără a lua în considerare faptul că le inspiră copiilor lor
spiritul egoist. Totuşi, prin acest fapt, părinţii le fac un rău copiilor şi, mai
târziu, vor constata cât de dificil va fi să contracareze influenţa educaţiei
din primii ani ai copilăriei. Copiii trebuie să înveţe de timpuriu că dorinţele
lor nu pot să fie satisfăcute, dacă sunt motivate de egoism.1
Nu le daţi copiilor nici un lucru după care plâng. – Una dintre lecţiile
preţioase pe care mama va trebui să le repete adesea este că nu copilul
este cel care conduce, el nu este stăpânul, ci voinţa şi dorinţele ei sunt cele
care trebuie să fie mai presus de orice. În felul acesta, ea îi învaţă stăpânirea
de sine. Nu le daţi nici un lucru după care plâng, chiar dacă inima voastră
duioasă doreşte tot aşa de mult să facă aşa, pentru că, dacă vor câştiga o
dată biruinţa prin plâns, ei se vor aştepta să o câştige din nou. A doua oară,
lupta va fi mai aprigă.2
Nu îngăduiţi niciodată manifestarea furiei pătimaşe. – Printre
primele sarcini ale mamei este aceea de a înfrâna pasiunea micuţilor ei.
Copiilor să nu li se îngăduie să-şi manifeste furia, să nu li se permită să
se arunce pe jos, strigând şi plângând pentru că li s-a refuzat ceva care
nu a fost spre binele lor. Am fost tulburată, când am văzut cât de mulţi
părinţi le îngăduie copiilor lor manifestarea furiei pătimaşe. Mamele par
să considere aceste izbucniri de mânie ca fiind ceva ce trebuie suportat
şi par indiferente faţă de comportamentul copilului, iar repetarea acestui
comportament va duce la formarea unui obicei. În felul acesta, caracterul
copilului va fi modelat greşit.3 [93]
Când să fie mustrat spiritul rău. – Adesea am văzut că micuţul se
aruncă pe jos şi ţipă, când voinţa lui a fost contrazisă în vreun fel. Aces-
ta este timpul să fie mustrat spiritul rău. Vrăjmaşul va încerca să ţină în
stăpânire mintea copiilor noştri, dar oare va trebui să-i îngăduim noi să-i
modeleze după voinţa lui? Aceşti micuţi nu pot discerne spiritul care îi
influenţează, iar datoria părinţilor este aceea de a-şi exercita judecata şi
înţelepciunea pentru ei. Obiceiurile lor trebuie să fie supravegheate cu
1 Signs of the Times, 13 august 1896.
2 Manuscris 43, 1900.
3 Signs of the Times, 16 martie 1891.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 63
atenţie. Înclinaţiile rele să fie înfrânate, iar mintea să fie stimulată în favoa-
rea binelui. Copilul să fie încurajat în orice efort de stăpânire de sine.1
Începeţi cu „cântecele Betleemului”. – Mamele să-i educe pe copilaşii
aflaţi în braţele lor, în conformitate cu principiile şi obiceiurile corecte. Să
nu le îngăduie să se izbească de podea cu capul… Mamele să-i educe încă
din fragedă copilărie. Începeţi cu cântecele Betleemului. Tonurile blânde
au o influenţă liniştitoare. Cântaţi-le aceste cântece liniştite despre Hristos
şi iubirea Sa.2
Fără şovăială şi nehotărâre. – Temperamentul pervertit trebuie să fie
reprimat la copil cât mai curând cu putinţă. Cu cât această datorie este mai
amânată, cu atât va fi mai dificil de îndeplinit. Copiii cu un temperament
iute şi pătimaş au nevoie de o îngrijire specială din partea părinţilor lor. Ei
trebuie să fie trataţi cu o bunătate deosebită, dar cu fermitate, fără nici o
şovăială sau nehotărâre. Trăsăturile de caracter care ar opri în mod natu-
ral dezvoltarea defectelor lor specifice trebuie să fie cultivate şi întărite.
Îngăduinţa manifestată faţă de un copil cu un temperament pătimaş şi
pervertit va duce la ruina lui. Defectele lui se vor întări o dată cu trecerea
anilor, vor încetini [94] dezvoltarea minţii lui şi vor inhiba toate trăsăturile
bune şi nobile ale caracterului său.3
Exemplul de stăpânire de sine al părintelui este vital. – Unii părinţi
nu au nici un control asupra lor înşişi. Ei nu-şi controlează poftele morbide
sau temperamentul pătimaş, ca urmare nu-şi pot educa propriii copii cu
privire la renunţarea la pofte şi nu-i pot învăţa stăpânirea de sine.4
Dacă doresc să-i înveţe pe copiii lor să se stăpânească, părinţii trebuie
să-şi formeze acest obicei mai întâi ei înşişi. Cearta şi căutarea de greşeli din
partea părinţilor încurajează un temperament iute şi pătimaş la copiii lor.5
Nu şovăiţi în facerea binelui. – Părinţii preferă confortul şi plăcerea
într-o măsură prea mare pentru a-şi îndeplini lucrarea care le-a fost rânduită
de Dumnezeu în viaţa de familie. Dacă tinerii ar fi fost educaţi corespunzător
în cămin, nu am fi văzut starea îngrozitoare a răului care există în rândul
lor, în zilele noastre. Dacă şi-ar asuma lucrarea încredinţată de Dumnezeu
şi i-ar învăţa, atât prin cuvinte, cât şi prin exemplu, stăpânirea şi renunţarea
la sine, părinţii ar vedea că, în timp ce vor căuta să-şi îndeplinească dato-
ria în aşa fel încât să primească aprobarea lui Dumnezeu, ar învăţa lecţii
preţioase în şcoala lui Hristos. Ei ar învăţa răbdarea, îndelunga răbdare,
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 61.
2 Manuscris 9, 1893.
3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
4 Pacific Health Journal, octombrie 1897.
5 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
64 ÎNDRUMAREA COPILULUI

dragostea şi blândeţea, şi tocmai acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le


prezinte copiilor lor.
După ce însuşirile morale ale părinţilor sunt sensibilizate, şi după ce
încep, cu o energie înnoită, să-şi îndeplinească lucrarea neglijată, să nu se
descurajeze şi nici să nu-şi îngăduie să se lase împiedicaţi în lucrare. Prea
mulţi obosesc în facerea binelui. Când constată că necesită un efort isto-
vitor, o stăpânire de sine continuă, o aptitudine tot mai mare, precum şi
cunoştinţa pentru a întâmpina urgenţele neaşteptate [95] care apar, ei
ajung să se descurajeze, să renunţe la luptă şi să-l lase pe vrăjmaşul sufle-
tului să-şi împlinească voia. Lucrarea continuă zi după zi, lună după lună,
an după an, până când caracterul copilului vostru este format şi până când
se formează obiceiuri corecte. Să nu renunţaţi şi să nu vă lăsaţi familiile să
alunece într-un comportament dezlănţuit.1
Nu vă pierdeţi niciodată controlul asupra voastră înşivă. – Trebuie să
nu ne pierdem niciodată controlul asupra noastră înşine. Să păstrăm mereu
în atenţia noastră Modelul desăvârşit. Este păcat să vorbim nerăbdător sau iri-
tat, sau să ne simţim mânioşi – chiar dacă nu vorbim. Trebuie să trăim în chip
vrednic, reprezentându-L corect pe Hristos. A rosti cuvinte mânioase este ca şi
când a-i izbi o cremene de alta: sentimentele de ură se aprind îndată.
Nu fiţi niciodată ca o castană spinoasă. În cămin, să nu vă îngăduiţi
cuvinte aspre şi certăreţe. Trebuie să-L invitaţi pe Oaspetele ceresc să vină
în casa voastră şi, în acelaşi timp, să faceţi posibil ca El şi îngerii să locuiască
împreună cu voi. Primiţi neprihănirea lui Hristos, sfinţirea Duhului lui Dum-
nezeu şi frumuseţea sfinţeniei, ca să le puteţi descoperi Lumina vieţii ace-
lora care se află în jurul vostru.2
Înţeleptul spune: „Cel încet la mânie preţuieşte mai mult decât un vi-
teaz, şi cine este stăpân pe sine preţuieşte mai mult decât cine cucereşte
cetăţi”. În ochii lui Dumnezeu şi ai îngerilor, bărbatul sau femeia care îşi
păstrează echilibrul minţii, când sunt ispitiţi să-şi îngăduie pasiunile, sunt
mai presus decât generalul cel mai renumit, care a condus vreodată o
armată în luptă şi la biruinţă. „Dintre toate biruinţele mele, doar una îmi
aduce o mângâiere acum, iar aceasta este biruinţa pe care am câştigat-o
asupra temperamentului meu furtunos” [96]. Alexandru şi Cezar au con-
statat că este mai uşor să învingă lumea, decât să se învingă pe ei înşişi.
După ce au cucerit naţiune după naţiune, ei au căzut – unul ca „victimă a
necumpătării, celălalt ca victimă a unei ambiţii nebune”.3
1 Review and Herald, 10 iulie 1888.
2 Manuscris 102, 1901.
3 Good Health, noiembrie 1880.
CAPITOLUL 14

LINIŞTEA ŞI RESPECTUL

Împiedicaţi gălăgia şi tulburarea necuvenite. – Mama să nu îngă-


duie ca mintea să-i fie ocupată cu prea multe lucruri…. Cu sârguinţa cea
mai mare şi vegherea cea mai atentă, ea trebuie să aibă grijă de micuţii
care, dacă le este îngăduit, vor urma orice impuls care vine din inima lor
necunoscătoare şi fără experienţă. În spiritul lor exuberant, ei vor face
gălăgie şi tulburare în cămin. Acestea trebuie să fie împiedicate. Copiii vor fi
tot aşa de fericiţi, dacă sunt educaţi să nu facă astfel de lucruri. Să fie învăţaţi
că, atunci când vin vizitatori, ei trebuie să fie liniştiţi şi respectuoşi.1
În cămin trebuie să domnească liniştea. – Taţi şi mame, învăţaţi-i
pe copiii voştri că trebuie să se supună legii. Nu le îngăduiţi să creadă că,
deoarece sunt copii, au privilegiul de a face în casă orice fel de zgomot
doresc. Să fie formulate şi impuse reguli înţelepte, pentru ca frumuseţea
vieţii de cămin să nu fie stricată.2
Părinţii le fac o mare greşeală copiilor lor, când le îngăduie să strige şi să
plângă. Ei nu trebuie să fie lăsaţi să fie neglijenţi şi obraznici. Dacă aceste
trăsături de caracter discutabile nu sunt reprimate în primii lor ani, copiii le
vor lua cu ei, întărite şi dezvoltate, în viaţa religioasă şi profesională. Copiii
vor fi la fel de fericiţi, dacă sunt învăţaţi să fie liniştiţi în casă.3 [98]
Învăţaţi-i pe copii respectul pentru cei care au o judecată cu expe-
rienţă. – Copiii trebuie să fie învăţaţi să-i respecte pe cei ce au o judecată cu
experienţă. Ei trebuie să fie educaţi aşa încât mintea lor să fie în armonie cu
aceea a părinţilor şi educatorilor şi să înţeleagă necesitatea de a urma sfa-
turile acestora din urmă. Astfel, când se vor depărta de mâna călăuzitoare
a celor care i-au educat, caracterul lor nu va fi ca o trestie plecată în voia
vântului...4
1 Manuscris 64, 1899.
2 Signs of the Times, 25 septembrie 1901.
3 Ibidem.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 75.
66 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Îngăduinţa părinţilor încurajează lipsa de respect. – Când copiilor li


se îngăduie să fie lipsiţi de respect, neascultători şi capricioşi acasă, părinţii
sunt consideraţi cei vinovaţi.1
Mama… trebuie să-şi guverneze regatul cu înţelepciune şi demnitate.
Influenţa ei în cămin trebuie să fie absolută, cuvântul ei să fie lege. Dacă
este o mamă creştină, aflată sub controlul lui Dumnezeu, ea va impune
respectul copiilor ei. Spuneţi copiilor voştri exact ce vreţi de la ei.2
Dacă părinţii nu-şi menţin autoritatea, când vor merge la şcoală, copiii
nu vor avea nici un respect faţă de profesorul sau directorul şcolii. Ei nu
au învăţat niciodată în cămin respectul pe care ar fi trebuit să-l manifeste.
Tatăl şi mama au fost pe aceeaşi treaptă cu copiii.3
Rezultatul unei obrăznicii nedisciplinate. – Manifestaţi respect
faţă de copiii voştri, şi nu le îngăduiţi să vă adreseze cuvinte lipsite de re-
spect.4
O atitudine înţeleaptă a tânărului. – Înţelept este acel tânăr mult
binecuvântat, care simte că este datoria lui, dacă are părinţi, să-i respecte,
iar dacă nu are, să-l respecte pe cel pe care îl consideră tutorele lui sau
pe cei cu care locuieşte – ca fiind nişte sfătuitori, mângâietori şi, în unele
privinţe, [99] conducători ai lui – şi care admite să se supună restricţiilor
căminului.5
Respectul să fie cultivat cu atenţie6*. – Respectul… este un dar care
trebuie să fie cultivat cu atenţie. Fiecare copil să fie învăţat să manifeste un
respect adevărat faţă de Dumnezeu.7
Domnul doreşte ca noi să înţelegem că trebuie să-i facem pe copiii
noştri să aibă o relaţie corectă cu lumea, cu biserica şi cu familia. Relaţia
lor cu familia este primul lucru care trebuie să fie luat în considerare. Să-i
învăţăm să fie politicoşi unii cu alţii şi să fie politicoşi cu Dumnezeu. Poate
că veţi întreba: „Ce vrei să spui, când declari că trebuie să-i învăţăm să fie
politicoşi cu Dumnezeu?” Vreau să spun că trebuie să fie învăţaţi să-L res-
pecte pe Tatăl nostru ceresc şi să preţuiască sacrificiul măreţ şi infinit pe
care Hristos l-a făcut pentru noi… Părinţii şi copiii să păstreze o legătură
strânsă cu Dumnezeu, pentru ca îngerii să le poată vorbi. Aceşti soli sunt
alungaţi din multe cămine în care abundă nelegiuirea şi lipsa de politeţe
1 Scrisoarea 104, 1897.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 111.
3 Manuscris 14, 1894.
4 Manuscris 114, 1903.
5 Mărturii, vol.2, p. 308.
6∗ Pentru o tratare mai amplă a acestui subiect, vezi capitolul 80, „Respectul faţă de ce este sfânt”.
7 Profeţi şi regi, p. 236.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 67
faţă de Dumnezeu. Să preluăm spiritul cerului din Cuvântul Său şi să-l adu-
cem în viaţa noastră de aici.1
Cum să-i învăţăm pe copii respectul. – Părinţii pot şi trebuie să-i
cointereseze pe copiii lor în diferitele cunoştinţe aflate pe paginile Sfin-
telor Scripturi. Dacă vor să-i câştige pe fiii şi fiicele lor pentru Cuvântul lui
Dumnezeu, trebuie să aibă ei înşişi interes pentru el. Ei trebuie să fie buni
cunoscători ai învăţăturilor lui şi să le vorbească despre ele, aşa cum a po-
runcit Dumnezeu lui Israel: „Când vei fi acasă, când vei merge în călătorie,
când te vei culca şi când te vei scula” (Deuteronom 11,19). [100] Aceia care
doresc ca fiii şi fiicele lor să-L iubească pe Dumnezeu şi să-L cinstească tre-
buie să vorbească despre bunătatea Lui, despre slava şi puterea Lui, aşa
cum sunt descoperite în Cuvântul Lui şi în lucrările creaţiunii.2
Respectul este manifestat prin ascultare. – Copiilor să le fie arătat că
adevăratul respect este manifestat prin ascultare. Dumnezeu n-a poruncit
nimic nesemnificativ şi nu există altă cale de a-ţi manifesta respectul, mai
plăcută Lui, decât ascultarea – să faci tot ce El a spus.3

1 Manuscris 100, 1902.


2 Patriarhi şi profeţi, p. 504
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 111.
CAPITOLUL 15

GRIJA ÎN TRATAREA PROPRIETĂŢILOR

Reprimaţi înclinaţia de a distruge lucrurile. – Educaţia trebuie să


fie cuprinzătoare şi uniformă. Fiecare mamă să fie sârguincioasă şi să nu
îngăduie ca mintea să-i fie abătută de nimic. Ea trebuie să nu le îngăduie
copiilor ei să-şi urmeze voia nestăpânită în tratarea lucrurilor din casă. Co-
piii să fie învăţaţi că nu au voie să ţină casa într-o dezordine continuă, um-
blând cu lucrurile pentru propriul amuzament. Mamelor, învăţaţi-i pe copiii
voştri încă din primii ani că nu trebuie să considere toate lucrurile din casă
ca şi cum ar fi nişte jucării. Prin aceste mici observaţii, se învaţă ordinea. In-
diferent cât vor protesta copiii, nu îngăduiţi ca înclinaţia de a distruge, care
este mare în primii ani ai copiilor, să fie dezvoltată şi cultivată. Dumnezeu
spune „Să faci” şi „Să nu faci”. Fără să-şi piardă stăpânirea de sine, dar cu
hotărâre, părinţii să le spună copiilor: Nu, şi să fie categorici.
Să refuze cu fermitate a le îngădui copiilor să umble nestingheriţi cu
toate lucrurile din casă şi să le arunce pe podele sau în noroi. Aceia care îi
îngăduie copilului un astfel de comportament îi fac un mare rău. E posibil
să nu fie un copil rău, dar educaţia lui îl va face să aducă multe neplăceri
şi să distrugă.1
Învăţaţi-i pe copii respectul pentru proprietatea altora. – Unii
părinţi le îngăduie copiilor să fie distrugători şi să folosească drept jucării
lucruri pe care nu ar avea voie să le atingă. Copiii să fie învăţaţi că nu au
voie să umble cu lucrurile care le aparţin altora. Pentru confortul şi fericirea
familiei, ei trebuie să înveţe să respecte legile proprietăţii. [102] Copiii nu
vor fi mai fericiţi, dacă li se îngăduie să umble cu toate lucrurile pe care le
văd. Dacă nu sunt educaţi să fie grijulii, vor creşte cu trăsături de caracter
neplăcute şi distructive.2
1 Manuscris 64, 1899.
2 igns of the Times, 25 septembrie 1901.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 69
Jucării rezistente şi durabile. – Nu le daţi copiilor jucării care se strică
uşor. Dându-le, îi învăţaţi să fie distrugători. Daţi-le jucării puţine, dar bune
şi rezistente. Aceste sugestii, oricât de mărunte ar părea, înseamnă mult în
educarea copilului.1

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 123.


CAPITOLUL 16

PRINCIPIILE SĂNĂTĂŢII

Începeţi de timpuriu educaţia cu privire la sănătate. – Creatorul


omului este Cel care a făcut să funcţioneze maşinăria vie a corpurilor no-
astre. Fiecare funcţie a acesteia a fost minunat întocmită, iar Dumnezeu
S-a angajat să păstreze această maşinărie omenească în stare de sănătate,
dacă omul va asculta de legile Sale şi va coopera cu El. Fiecare lege care
guvernează maşinăria omenească trebuie să fie considerată de aceeaşi
origine, caracter şi importanţă divină, ca şi Cuvântul lui Dumnezeu. Orice
faptă nepăsătoare, lipsită de atenţie, orice abuz asupra minunatului me-
canism al lui Dumnezeu, prin desconsiderarea legilor Sale specifice pentru
corpul omenesc, constituie o călcare a Legii lui Dumnezeu. Noi putem pri-
vi şi admira lucrarea lui Dumnezeu în lumea naturală, însă corpul omenesc
este cel mai uimitor.
De la cea mai fragedă vârstă, când se înfiripează priceperea, mintea
omului trebuie să cunoască structura fizică. În aceasta, Iehova ne-a lăsat
o imagine despre Sine Însuşi, căci omul a fost făcut după chipul lui Dum-
nezeu.1
Primul studiu al tinerilor trebuie să aibă scopul de a se cunoaşte pe ei
înşişi şi de a şti cum să-şi păstreze sănătatea trupului.2
Învăţături de o importanţă principală. – În educaţia timpurie a copi-
ilor, mulţi părinţi şi profesori nu reuşesc să înţeleagă faptul că trebuie să fie
acordată cea mai mare atenţie condiţiei fizice şi că este posibil să obţină o
stare de sănătate a trupului şi a minţii.3
Fericirea viitoare a familiilor voastre şi bunăstarea societăţii depind într-o
mare măsură de educaţia fizică şi morală pe care copiii voştri o primesc în
primii ani ai vieţii.4
1 Lucrarea misionară medicală, p. 221.
2 Mărturii, vol. 3, p. 142.
3 Health Reformer, decembrie 1872.
4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 156.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 71
Părinţii trebuie să înţeleagă fiziologia şi să-i înveţe pe copii. – Dacă
părinţii înşişi ar avea conştiinţă şi ar simţi importanţa pe care o are pune-
rea ei în practică, spre a-i educa pe scumpii lor copii, am vedea o ordine
diferită a lucrurilor printre tineri şi copii. Copiii trebuie [104] să fie instruiţi
cu privire la corpurile lor. Există puţini tineri care au o cunoaştere precisă
despre tainele vieţii omeneşti. Ei cunosc numai puţin despre maşinăria vie.
David spune: „Te laud că sunt o făptură aşa de minunată” (Psalmi 139,14).
Învăţaţi-i pe copiii voştri să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că,
dacă vor călca legile fiinţei lor, trebuie să plătească pedeapsa, suferind de
boală. Dacă în efortul vostru nu puteţi vedea nici o îmbunătăţire specială,
să nu vă descurajaţi, instruiţi cu răbdare, punct cu punct, poruncă peste
poruncă, puţin aici, puţin acolo. Dacă prin mijloacele acestea aţi reuşit să
uitaţi de voi înşivă, aţi făcut un pas în direcţia cea bună. Stăruiţi în con-
tinuare până ce veţi obţine biruinţa finală. Continuaţi să-i învăţaţi pe copiii
voştri cu privire la corpul lor şi cum să se îngrijească de el. Nepăsarea pri-
vind sănătatea corporală tinde spre nepăsare faţă de caracterul moral.1
Vieţuirea sănătoasă trebuie să fie o problemă de familie. – Vieţuirea
sănătoasă trebuie să fie o problemă a familiei. Părinţii trebuie să fie
conştienţi de responsabilităţile date de Dumnezeu. Să studieze principiile
reformei sanitare şi să-i înveţe pe copiii lor că drumul renunţării la sine este
singurul drum pe care pot merge în siguranţă. Masa locuitorilor lumii, prin
dispreţuirea legii fizice distrug puterea lor de stăpânire de sine şi ajung
nepotriviţi pentru a aprecia realităţile veşnice. Neştiutori cu bună ştiinţă
ai propriei făpturi, ei îşi conduc copiii pe cărarea satisfacţiilor personale,
pregătindu-le astfel calea pentru a suferi pedeapsa pentru călcarea legilor
naturii.2
Pregătirea fizică trebuie să fie asigurată. – Pregătirea fizică, dezvolta-
rea trupească, este mult mai uşor de asigurat decât pregătirea spirituală.
Joaca, activitatea în aer liber, munca la câmp, semănatul, adunarea recol-
tei – toate acestea asigură dezvoltarea fizică. [105] În condiţii normale fa-
vorabile, copilul îşi asigură în mod natural vigoarea şi dezvoltarea fizică
necesară. Totuşi, şi în aspectele fizice el trebuie pregătit cu atenţie.3
Ascultarea de legile naturii conferă sănătate. – Copiii noştri trebuie
să fie învăţaţi că pot să-şi cunoască propriul organism. Încă de la o vârstă
timpurie, printr-o educaţie răbdătoare, ei pot fi ajutaţi să înţeleagă că, dacă
1 Mărturii, vol. 2, p. 536, 537.
2 Idem, vol. 6, p. 370.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108.
72 ÎNDRUMAREA COPILULUI

doresc să nu sufere dureri şi boală, trebuie să respecte legile sănătăţii. Ei


trebuie să înţeleagă faptul că viaţa lor nu poate fi folositoare, dacă sunt
schilodiţi de boală. De asemenea, dacă aduc boala asupra lor înşişi, prin
desconsiderarea legilor sănătăţii, ei nu pot să fie pe placul lui Dumnezeu.1

1 Health Reformer, decembrie 1872.


CAPITOLUL 17

CURĂŢENIA

Dumnezeu este atent la detalii. – Domnul le-a poruncit copiilor lui


Israel să-şi spele hainele şi să îndepărteze orice necurăţie din tabăra lor,
ca nu cumva, când va trece printre ei, să vadă murdăria lor. Dumnezeu
trece prin casele noastre astăzi şi Se uită la condiţiile lipsite de igienă ale
familiilor noastre şi la obiceiurile îndoielnice. Oare nu ar trebui să facem o
reformă mai bună, şi fără întârziere?
Părinţi, Dumnezeu v-a făcut slujitorii Săi, ca să inspiraţi principii corecte
în mintea copiilor voştri. Vouă vi s-au încredinţat copilaşii Domnului, iar
acel Dumnezeu care a fost aşa de atent la detalii, cerându-le copiilor lui
Israel să-şi formeze obiceiul curăţeniei nu va aproba nici o murdărie în
casele din zilele noastre. Dumnezeu v-a încredinţat lucrarea de a-i educa
pe copiii voştri în această privinţă, iar când îi învăţaţi pe copii să-şi formeze
obiceiul curăţeniei, îi învăţaţi nişte lecţii spirituale. Ei vor înţelege că Dum-
nezeu doreşte să fie curaţi atât în inimă, cât şi trupeşte, şi vor fi conduşi
la o înţelegere a principiilor pe care Dumnezeu le-a rânduit să motiveze
fiecare faptă din viaţa lor.1
Dacă Dumnezeu a fost aşa de atent la detalii, încât să le poruncească
să fie curaţi acelora care călătoreau prin pustie şi erau în aer liber tot tim-
pul, atunci nu cere cu nimic mai puţin de la noi, care trăim în încăperi
închise, unde murdăria este mai uşor de observat şi are o influenţă mai
nesănătoasă.2
Curăţenia să ajungă o a doua natură. – Murdăria în casă este o mare
greşeală, pentru că ea are un efect educativ, iar influenţa ei este vastă.
Chiar şi în copilărie, gândurile şi obiceiurile copiilor trebuie să fie orien-
tate corect… Arătaţi-le că murdăria, [107] indiferent dacă este murdăria
trupului sau a îmbrăcămintei, este inacceptabilă pentru Dumnezeu. Învă-
1 Manuscris 32, 1899.
2 Counsels on Health, p. 82.
74 ÎNDRUMAREA COPILULUI

ţaţi-i să mănânce în condiţii de curăţenie. Să fie exercitată o vigilenţă


continuă, pentru ca obiceiul curăţeniei să ajungă o a doua natură pentru
ei… Murdăria să fie dispreţuită aşa cum trebuie. …
Oh, dacă toţi ar înţelege faptul că aceste mici datorii nu trebuie să fie
neglijate! Toată viaţa lor viitoare va fi modelată de obiceiurile şi practicile
din copilărie. Copiii sunt deosebit de susceptibili la impresii şi, prin faptul
că nu li se îngăduie dezordinea, le pot fi oferite cunoştinţe sanitare.1
Învăţaţi-i pe copii dragostea de curăţenie şi ura faţă de murdărie.
– Trebuie să cultivaţi o dragoste de ordine şi curăţenie strictă.2
Îmbrăcaţi-i pe copii simplu. Hainele lor să fie confecţionate dintr-un
material rezistent. Păstraţi-le plăcute şi curate. Învăţaţi-i pe copii să urască
orice este murdar.3
Energia care este folosită acum – plănuind inutil ce veţi mânca, ce veţi
bea şi cu ce vă veţi îmbrăca – să fie orientată spre a le păstra trupul şi hainele
curate. Să nu mă înţelegeţi greşit în această privinţă. Eu nu spun că trebuie
să-i ţineţi pe copii în casă, ca pe nişte păpuşi. Nu este nimic murdar în ni-
sipul curat şi pământul uscat, ci secreţiile trupului sunt cele care murdăresc
şi fac necesar ca hainele să fie schimbate şi trupul să fie spălat.4
Păstraţi-vă casele curate. – Familii întregi ar putea să fie ajutate şi
binecuvântate, dacă părinţii ar găsi să le dea ceva de făcut copiilor lor. De
ce pastorii şi profesorii nu sunt mai expliciţi cu privire la acest subiect, care
înseamnă aşa de mult pentru sănătatea fizică şi spirituală? Băieţii [108] şi
fetele din familie trebuie să simtă că sunt membri ai casei. Să se străduiască
să păstreze camerele curate şi cu un aspect plăcut. În acest domeniu este
nevoie de învăţături.5
Orice formă de murdărie duce la boală. Microbi aducători de moarte
abundă în colţurile întunecoase, neglijate, în resturile care putrezesc, în
umezeală, mucegai şi putregai. Nu ar trebui să se accepte prezenţa resturi-
lor vegetale sau a grămezilor de frunze căzute în apropierea casei, ca să
putrezească şi să otrăvească aerul. Nimic murdar sau în stare de putrefacţie
nu ar trebui să fie admis în cămin. În unele oraşe, mici sau mari, considera-
te ca fiind perfect sanitare, s-au descoperit multe epidemii de friguri, atri-
buite materiei în stare de descompunere, de lângă locuinţa vreunui gos-
podar neglijent. Starea perfectă de curăţenie, lumina soarelui din belşug,
1 Manuscris 32, 1899.
2 Mărturii, vol. 2, p. 66.
3 Manuscris 79, 1901.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 141.
5 Scrisoarea 108, 1901.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 75
acordarea întregii atenţii şi în cele mai mici detalii igienei vieţii din cămin
sunt esenţiale pentru a scăpa de boală şi pentru voioşia şi vigoarea mem-
brilor familiei.1
Curăţenia personală este esenţială pentru sănătate. – Curăţenia,
în cele mai mici amănunte, este esenţială atât pentru sănătatea mintală,
cât şi pentru cea fizică. Impurităţile sunt eliminate continuu din corp prin
piele. Milioanele de pori se astupă repede, dacă nu sunt curăţaţi prin băi
frecvente, iar impurităţile care ar trebui să fie evacuate prin piele ajung o
povară în plus pentru celelalte organe excretoare.
Cele mai multe persoane ar putea să se bucure de binefacerea unei băi
zilnice, reci sau călduţe, fie dimineaţa, fie seara. În loc să mărească proba-
bilitatea unei răceli, dacă este făcută cum trebuie, o baie fortifică organis-
mul împotriva răcelii, pentru că ameliorează circulaţia, sângele este adus
la suprafaţă şi este obţinută o circulaţie mai uşoară, regulată. Mintea şi cor-
pul sunt deopotrivă fortificate. Muşchii devin mai elastici, intelectul mult
mai strălucit. [109] Baia este un calmant pentru nervi. Ea ajută intestinul,
stomacul şi ficatul, dând sănătate şi energie fiecăruia, şi asigură o bună
digestie.
Este de asemenea important ca îmbrăcămintea să fie păstrată curată.
Hainele purtate absorb materia reziduală care este eliminată prin pori, dacă
nu sunt schimbate şi spălate frecvent, impurităţile vor fi reabsorbite.2
Împrejurimile curate ajută la curăţenie. – Adesea, am văzut paturile
copiilor într-o asemenea stare, încât duhoarea care venea de la ele con-
tinuu mi s-a părut insuportabilă. Păstraţi curat şi sănătos orice lucru care
ajunge sub ochii copiilor şi care intră în contact cu corpul lor zi şi noapte.
Acesta va fi un mijloc de a-i educa să aleagă curăţenia. Dormitorul copiilor
voştri să fie curat, oricât de lipsit ar fi de mobilier scump.3
Păstraţi un echilibru corespunzător. – Curăţenia şi ordinea sunt da-
torii creştine, totuşi, chiar şi acestea pot fi duse prea departe şi pot fi făcute
să fie nişte datorii esenţiale, în timp ce alte lucruri de o importanţă mai
mare sunt neglijate. Cei care neglijează binele copiilor lor din aceste con-
siderente, seamănă cu aceia care dau zecime din chimen şi mărar, în timp
ce neglijează lucrurile mai importante din Lege – dreptatea, mila şi dra-
gostea de Dumnezeu.4
1 Divina Vindecare, p. 276.
2 Ibidem
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142.
4 Idem, p. 68.
CAPITOLUL 18

GRIJA, ORDINEA ŞI SIMETRIA

Cultivaţi ordinea şi bunul gust. – Cultivarea ordinii şi a bunului gust


constituie o parte a educaţiei copiilor.
În calitate de supraveghetori şi profesori ai copiilor voştri, aveţi datoria
de a pune fiecare lucru mic din casa voastră cu rafinament şi în ordine.
Învăţaţi-i pe copiii voştri lecţia nepreţuită de a-şi păstra îmbrăcămintea
curată. Păstraţi-vă propria îmbrăcăminte curată, plăcută şi respectabilă. ...
Aveţi o obligaţie faţă de Dumnezeu de a fi întotdeauna nişte modele de
bună cuviinţă în căminul vostru… Nu uitaţi că în cer nu există dezordine şi
că propriul cămin trebuie să fie un cer pe pământ. Aduceţi-vă aminte că în
îndeplinirea credincioasă a micilor treburi de zi cu zi în cămin, voi sunteţi
împreună lucrători cu Dumnezeu, desăvârşindu-vă un caracter creştin.1
Părinţi, nu uitaţi că voi contribuiţi la mântuirea copiilor voştri. Dacă
obiceiurile voastre sunt corecte, dacă dau pe faţă grijă şi ordine, virtute şi
neprihănire, sfinţirea sufletului, a trupului şi a spiritului, veţi corespunde
cuvintelor Mântuitorului: „Voi sunteţi lumina lumii”.2
Formarea obiceiului grijii şi al ordinii. – Fiecărei familii i se cere să-şi
formeze obiceiul grijii, al ordinii şi al meticulozităţii. Noi, cei care pretin-
dem a crede adevărul, trebuie să-i arătăm lumii că principiile adevărului şi
ale neprihănirii nu-i fac pe oameni aspri, murdari şi dezordonaţi. … [111]
Dragostea de Dumnezeu va fi exprimată în familie prin dragostea
faţă de copiii noştri. Iubirea adevărată nu-i va lăsa să alunece în lenevie şi
neglijenţă, pentru că aceasta este calea cea mai uşoară, totuşi, prin exem-
plul lor curat, printr-o fermitate iubitoare, dar neclintită în cultivarea obi-
ceiului hărniciei, părinţii îi vor educa pe copiii lor să fie la fel.3
1 Scrisoarea 47a, 1902.
2 Manuscris 79, 1901.
3 Manuscris 24, 1994.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 77
Învăţaţi-i pe copii să îngrijească îmbrăcămintea. – Începeţi de tim-
puriu să-i învăţaţi pe cei mici să-şi îngrijească îmbrăcămintea. Să aibă un
loc unde să-şi pună lucrurile, să fie învăţaţi să împăturească fiecare articol
cu grijă şi să-l pună la locul lui. Dacă nu puteţi să vă permiteţi nici măcar un
dulăpior ieftin, folosiţi o cutie pentru materiale textile, confecţionaţi-i raf-
turi şi acoperiţi-o cu un material textil deschis la culoare, cu un imprimeu
frumos. Învăţarea grijii şi a ordinii, va lua câte puţin timp în fiecare zi, dar
va fi răsplătită în viitorul copiilor voştri, iar în cele din urmă, vă va scuti de
multă grijă şi timp pierdut.1
Păstraţi-vă propria cameră în ordine. – Dacă au o cameră pe care o
consideră a fi camera lor şi dacă sunt învăţaţi să o păstreze în ordine şi să
o facă plăcută, copiii vor avea un simţ al proprietăţii – ei vor simţi că au în
casă o cameră a lor şi vor avea satisfacţia de a o păstra curată şi frumoasă.
Mama va trebui să inspecteze munca lor, să le facă recomandări şi să-i
înveţe. Aceasta este lucrarea mamei.2
Ore regulate de somn. – Cât de predominant este obiceiul de a face
din zi noapte şi din noapte zi. Mulţi tineri dorm adânc dimineaţa, deşi ar
trebui să se trezească o dată cu păsările cântătoare şi să fie activi când
toată natura este deşteptată.3
Unii tineri se opun serios ordinii şi disciplinei. Ei nu respectă regulile
casei, trezindu-se la [112] o oră regulată. Ei zac în pat câteva ore după ce
se luminează de ziuă, când toţi trebuie să fie în mişcare. Aceşti tineri ard
lampa la miezul nopţii, depinzând de lumina artificială care înlocuieşte lu-
mina oferită de natură, la orele potrivite. Procedând astfel, ei nu numai că
risipesc ocazii preţioase, dar fac şi o cheltuială suplimentară. În aproape
fiecare caz, se aduce scuza: „Nu pot să-mi termin munca. Am ceva de făcut.
Nu pot să mă culc devreme”… Obiceiul preţios al ordinii este călcat, iar
momentele pierdute în inactivitate dimineaţa devreme stabilesc cursul
lucrurilor pentru întreaga zi.
Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al ordinii şi El doreşte de la co-
piii Săi să-şi ordoneze viaţa şi să fie disciplinaţi. Prin urmare, nu ar fi mai
bine să renunţăm la obiceiul de a schimba noaptea în zi şi orele proaspete
ale dimineţii în noapte? Dacă îşi vor forma obiceiul ordinii, tinerii îşi vor
îmbunătăţi sănătatea, starea de spirit, memoria şi înclinaţiile.
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142.
2 Idem, p. 143.
3 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893.
78 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Toţi au datoria de a respecta reguli stricte în obiceiurile vieţii. Dragi


tineri, acest lucru este spre binele vostru fizic şi moral. Când vă treziţi
dimineaţa, luaţi în considerare, pe cât posibil, munca pe care trebuie să o
îndepliniţi pe parcursul zilei. Dacă este necesar, păstraţi un carnet în care
să scrieţi lucrurile pe care trebuie să le faceţi şi stabiliţi-vă un timp în care
să vă îndepliniţi munca.1

1 The Youth’s Instructor, 28 ianuarie 1897.


CAPITOLUL 19

CURĂŢIA MORALĂ

Învăţaţi-i pe copii principiile curăţiei. – Mame creştine, lăsaţi-vă în-


demnate de o mamă spre a vă da seama de responsabilitatea pe care o
aveţi. Învăţaţi-i pe copii încă din leagăn să practice renunţarea la sine şi
stăpânirea de sine. Creşteţi-i în aşa fel, încât să aibă o constituţie sănătoasă
şi principii morale. Întipăriţi în mintea lor fragedă adevărul că Dumnezeu nu
are în plan ca noi să trăim doar pentru satisfacţia prezentă, ci pentru binele
nostru final. Aceste lecţii vor fi asemenea unor seminţe semănate într-un
pământ fertil, iar ele vor aduce un rod care vă va face să fiţi fericite.1
Pentru a-şi feri copiii de influenţe degradatoare, părinţii trebuie să-i
educe în principiile purităţii. Acei copii care se obişnuiesc în cămin cu as-
cultarea şi cu autocontrolul vor avea mai puţine dificultăţi în timpul şcolii şi
vor evita multe dintre ispitele care-i asaltează pe tineri. Părinţii să-şi educe
copiii în aşa fel, încât să fie credincioşi lui Dumnezeu în orice împrejurare
şi în orice loc. Ei trebuie să creeze în jurul lor influenţe ce duc la fortificarea
caracterului. Cu o astfel de educaţie, când vor fi trimişi departe, la şcoală,
copii nu vor fi o pricină de tulburare sau de nelinişte. Ei vor fi un sprijin
pentru profesori şi un exemplu şi o încurajare pentru colegii lor.2
Vegheaţi fără încetare. – Dacă doresc să aibă copii cu inima curată,
părinţii şi tutorii trebuie să-şi păstreze ei înşişi curăţia vieţii şi a inimii. Ei
trebuie să prezinte învăţătura necesară şi, pe lângă aceasta, să vegheze
fără încetare. În fiecare zi, în mintea tinerilor apar gânduri noi, [114] im-
presii noi care rămân asupra inimii lor. Tovărăşiile pe care le întemeiază,
cărţile pe care le citesc, obiceiurile pe care le cultivă – toate trebuie să fie
supravegheate.3
1 Manuscris 44, 1994.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 150.
3 Signs of the Times, 25 mai 1882.
80 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Păstraţi casa curată şi atrăgătoare. – Casa trebuie să fie păstrată


curată. Colţurile murdare şi neglijate în casă vor înclina să creeze colţuri
murdare şi neglijate în suflet. Mamelor, voi sunteţi educatorii copiilor
voştri şi, dacă începeţi de timpuriu să le inspiraţi gânduri curate, orga-
nizând camerele lor într-o modalitate curată, plăcută şi atrăgătoare, veţi
realiza mult.1
Supravegheaţi tovărăşiile copiilor. – Dacă doresc să aibă copii cu ini-
ma curată, părinţii trebuie să-i înconjoare cu tovărăşii pe care Dumnezeu
poate să le aprobe.2
Câtă grijă trebuie să manifeste părinţii spre a-i feri pe copiii lor de obi-
ceiurile neglijenţei, nestăpânirii de sine şi imoralităţii! Taţi şi mame, vă daţi
seama de importanţa responsabilităţii voastre? Le îngăduiţi copiilor voştri
să se asocieze cu alţi copii, fără să fiţi prezenţi, ca să ştiţi ce fel de educaţie
primesc? Nu trebuie să le permiteţi să fie singuri cu alţi copii. Acordaţi-le
grija voastră deosebită. În fiecare seară, trebuie să ştiţi unde se află şi ce
fac? Au ei obiceiuri curate? I-aţi învăţat voi principiile curăţiei morale?
Dacă aţi neglijat să le prezentaţi învăţătură peste învăţătură, poruncă
peste poruncă, puţin aici, puţin acolo, nu lăsaţi să mai treacă nici o zi, ci
mărturisiţi-le neglijenţa voastră. Apoi, spuneţi-le că acum intenţionaţi să
vă faceţi lucrarea rânduită de Dumnezeu. Rugaţi-i să vi se alăture în această
reformă.3
Este posibil ca vecinii să le îngăduie copiilor lor să vină în casa voastră
pentru a petrece şi noaptea cu copiii voştri. Aici este o încercare şi o alege-
re pentru voi, de a risca [115] să-i ofensaţi pe vecinii voştri, trimiţându-i
pe copiii lor acasă, sau să le faceţi pe plac, expunându-vă astfel copiii la
învăţarea unor lucruri care vor fi un blestem pe viaţă pentru ei. Pentru a-i
feri pe copiii mei să ajungă la imoralitate, eu nu le-am îngăduit să doarmă
în acelaşi pat sau în aceeaşi cameră cu alţi băieţi şi, când ocazia a făcut
necesar acest lucru, în timpul călătoriei, decât să-i las să doarmă cu alţii, am
făcut un pat pentru ei pe podea. Am încercat să-i feresc de întovărăşirea
cu băieţi prost crescuţi, obraznici şi i-am îndemnat să-şi găsească ocupaţia
în a face din casă un loc voios şi fericit. Păstrându-le mintea şi mâinile ocu-
pate, ei nu au mai avut timpul sau dispoziţia de a se juca pe stradă cu alţi
copii şi de a primi o educaţie de stradă.4
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 142, 143.
2 Idem, p. 142.
3 Manuscris 119, 1901.
4 Un apel solemn, p. 56.
ALTE ÎNVĂŢĂTURI FUNDAMENTALE 81
Ridicaţi bariere împotriva senzualităţii. – Aceia care au în grijă pro-
prietatea lui Dumnezeu, şi anume sufletul şi trupul copiilor, care sunt cre-
ate după chipul Său, trebuie să ridice bariere împotriva senzualităţii veacu-
lui acestuia, care ruinează sănătatea fizică şi morală a mii de oameni. Dacă
s-ar cerceta cauza multora dintre crimele din acest timp, s-ar vedea că pot
fi puse pe seama ignoranţei taţilor şi a mamelor care sunt indiferenţi cu
privire la subiectul acesta. Sănătatea şi viaţa însăşi sunt sacrificate din cau-
za acestei nepăsări lamentabile.
Părinţi, dacă daţi greş în a le acorda copiilor voştri educaţia pe care
Dumnezeu v-a făcut datori să le-o acordaţi, va trebui să-I daţi socoteală
pentru rezultate. Aceste rezultate nu se vor limita doar la copiii voştri. Aşa
cum un singur mărăcine căruia i se îngăduie să crească pe câmp va pro-
duce un rod după soiul lui, tot astfel păcatele care rezultă din neglijenţa
voastră vor duce la ruina tuturor celor ce intră în sfera lor de influenţă.1
[116]
Umpleţi mintea copiilor cu imagini ale curăţiei morale. – Viaţa creşti-
nului este o viaţă de continuă renunţare la sine şi de stăpânire de sine.
Acestea sunt lecţiile pe care copiii trebuie să le înveţe încă din primii ani.
Învăţaţi-i că trebuie să fie cumpătaţi, să fie curaţi în gândire, inimă şi fapte,
că Îi aparţin lui Dumnezeu, pentru că au fost cumpăraţi cu un preţ, chiar cu
sângele preţios al Fiului Său drag.2
Dacă mintea copiilor este umplută din fragedă copilărie cu imaginile
plăcute ale adevărului, curăţiei şi bunătăţii, se va forma un gust pentru
lucrurile curate şi nobile, iar imaginaţia lor nu va fi coruptă şi întinată cu
uşurinţă. Însă, dacă este urmată calea opusă, dacă mintea părinţilor stăruie
asupra unor scene josnice, dacă în conversaţia lor se manifestă trăsăturile
discutabile ale caracterului, dacă îşi formează obiceiul de a se plânge de
comportamentul altora, cei mici vor învăţa din cuvintele şi expresiile de
nemulţumire şi vor urma exemplul lor dăunător. Urmele răului se vor lipi
de ei asemenea urmelor de lepră.
Seminţele semănate în frageda copilărie de către o mamă atentă şi
temătoare de Dumnezeu vor ajunge nişte pomi ai neprihănirii, care vor
înflori şi vor aduce roade, iar lecţiile date, prin învăţătură şi prin exemplu,
de către un tată temător de Dumnezeu vor aduce din nou şi din nou un
rod îmbelşugat, ca în cazul lui Iosif.3
1 Review and Herald, 27 iunie 1899.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 145.
3 Good Health, ianuarie 1880.
SECŢIUNEA A VI-A

ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE

CAPITOLUL 20

UTILITATEA

Învăţaţi-i pe copii să fie folositori. – În şcoala căminului, copiii tre-


buie învăţaţi cum să îndeplinească îndatoririle practice de zi cu zi. De mici,
mama trebuie să le dea sarcini uşoare, pe care ei să le rezolve zilnic. Îi va
lua ceva mai mult timp să-i înveţe pe copii cum să facă o treabă decât să o
facă ea, dar să nu uite că, pentru zidirea caracterului lor, trebuie să aşeze te-
melia utilităţii. Să nu uite că în şcoala căminului ea este profesorul. Ea este
cea care trebuie să-i înveţe pe copiii ei să rezolve treburile gospodăreşti
rapid şi cu îndemânare. Cât mai timpuriu cu putinţă, copiii trebuie învăţaţi
să participe la treburile gospodăriei. De mici, copiii trebuie să fie învăţaţi
să poarte răspunderi din ce în ce mai grele, ajutând plini de înţelegere în
activităţile familiei.1
Treceţi cu vederea greşelile copilăreşti. – Mii de oameni rămân
aproape lipsiţi de educaţie în căminele lor. Mama spune: „Sunt prea multe
încurcături. Mai degrabă fac lucrurile acestea eu. Mă încurcaţi prea mult,
mă deranjanţi”.
Oare mama nu-şi aminteşte că ea însăşi a trebuit să înveţe iotă cu iotă
pentru a ajunge să fie folositoare? A refuza să-i înveţe puţin câte puţin este
o greşeală faţă de copii. Ţineţi-i pe aceşti copii lângă voi. Lăsaţi-i să pună
întrebări şi răspundeţi-le cu răbdare. Daţi-le micuţilor câte ceva de făcut şi
îngăduiţi-le să fie fericiţi crezând că vă ajută.
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 83
Nu trebuie să-i respingeţi pe copii când încearcă să facă lucruri bune.
Dacă greşesc, dacă se întâmplă accidente şi se strică obiecte, nu-i acuzaţi.
[120] Toată viaţa lor viitoare depinde de educaţia pe cere le-o daţi în anii
copilăriei. Învăţaţi-i că toate însuşirile trupului şi ale minţii le-au fost date
spre a le folosi şi că totul este al Domnului, consacrat pentru slujirea Sa.
Unora dintre aceşti copii, Domnul le descoperă de timpuriu voia Sa. Părinţi
şi tineri, începeţi de timpuriu să-i învăţaţi pe copii să cultive însuşirile pri-
mite de la Dumnezeu.1
Copiii să ia parte la sarcinile căminului. – Faceţi plăcută viaţa copiilor
voştri şi, în acelaşi timp, învăţaţi-i să fie ascultători şi folositori, îndeplinind
sarcinile mici, aşa cum voi le îndepliniţi pe cele mai mari. Educaţi-i în aşa
fel, încât să-şi formeze obiceiul hărniciei, pentru ca vrăjmaşul să nu facă din
mintea lor un atelier propriu. Daţi-le copiilor voştri ceva de gândit, ceva de
făcut, pentru a fi pregătiţi să fie folositori atât în viaţa aceasta, cât şi în viaţa
veşnică.2
Încă din primii ani, trebuie să fie educaţi să-şi împlinească partea din
sarcinile căminului. Să fie învăţaţi că obligaţiile sunt reciproce. De aseme-
nea, să fie învăţaţi să lucreze repede şi ordonat. Această educaţie va fi de
cea mai mare valoare pentru ei în anii de mai târziu.3
Fiecare membru al familiei trebuie să-şi înţeleagă exact partea care se
aşteaptă să fie realizată de el împreună cu ceilalţi. Începând de la copilul
de şase ani şi mai mare, toţi trebuie să înţeleagă că li se cere să poarte
partea lor de poveri în viaţă.4
Un izvor de experienţă şi de plăcere. – Cât de important este ca taţii
şi mamele să le ofere copiilor învăţături corecte încă din fragedă copilărie.
Să-i înveţe să respecte porunca: „Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, ca
să ţi se lungească zilele în ţara pe care ţi-o va da Domnul Dumnezeul Tău”.
[121] Când vor creşte, copiii vor aprecia grija părinţilor lor. Ei trebuie să-şi
găsească plăcerea cea mai mare ajutându-i pe mama şi pe tata.5
Cea mai umilă ocupaţie poate fi atractivă. – Dacă părinţii i-ar fi învăţat
pe copii să privească şirul umil al datoriilor de zi cu zi ca pe o cale trasată
de Domnul pentru ei, ca pe o şcoală în care trebuie să fie pregătiţi spre a
aduce un serviciu credincios şi eficient, cât de plăcută şi de onorabilă li
1 Scrisoarea 104, 1897.
2 Manuscris 62, 1901.
3 Signs of the Times, 11 decembrie 1901.
4 Mărturii, vol. 2, p. 700.
5 Manuscris 129, 1903.
84 ÎNDRUMAREA COPILULUI

s-ar părea munca. Îndeplinirea oricărei datorii ca pentru Domnul face să fie
atractivă cea mai umilă ocupaţie şi îi pune în legătură pe lucrătorii de pe
pământ cu făpturile sfinte care împlinesc voia lui Dumnezeu în ceruri. Noi
trebuie să ne îndeplinim datoriile în locul care ne este rânduit cu tot atâta
credincioşie ca şi îngerii din sfera lor înaltă.1

1 Signs of the Times, 11 octombrie 1910.


CAPITOLUL 21

HĂRNICIA

Protecţie pentru tineri. – Una dintre cele mai sigure protecţii pentru
tineri este ocupaţia folositoare. Copiii învăţaţi cu obiceiuri practice, astfel
încât tot timpul lor să fie folosit în mod util şi plăcut, nu sunt tentaţi să se
plângă de mulţimea treburilor şi nici nu au timp de lenevie şi de visări la lu-
mina zilei. Pericolul ca ei să-şi formeze obiceiuri şi tovărăşii rele este mic.1
În muncă există o valoare nespusă. Copiii trebuie să fie învăţaţi să facă
o lucrare folositoare. Părinţii au nevoie de o înţelepciune mai mult decât
omenească spre a înţelege cum să-i educe pe copii cel mai bine pentru o
viaţă folositoare şi fericită aici şi pentru o slujire mai înaltă şi o bucurie mai
mare, în viaţa veşnică.2
Stabiliţi sarcini potrivite cu vârsta şi capacitatea copiilor. – Încă din
primii ani, copiii trebuie să fie educaţi să facă lucruri potrivite cu vârsta
şi capacitatea lor. Acum, părinţii să-i încurajeze pe copii să ajungă mai
independenţi. În curând, pe pământ, se vor vedea necazuri serioase, iar
copiii trebuie să fie educaţi într-o asemenea modalitate, încât să fie în stare
să le întâmpine.3
Învăţaţi-i pe copii să fie folositori, să îndeplinească sarcini potrivite
vârstei lor, astfel, obiceiul de a lucra va ajunge să fie a doua lor natură şi nu
vor considera niciodată munca drept o activitate neplăcută.4
Rezultatul leneviei. – Părinţii nu pot să săvârşească un păcat mai mare
ca acela de a neglija responsabilităţile pe care li le-a încredinţat Dumne-
zeu, lăsându-i pe copii să nu aibă nimic de făcut, pentru că aceşti copii vor
învăţa curând să le placă lenevia şi vor creşte spre a fi nişte oameni nefo-
lositori şi lipsiţi de iniţiativă. Când vor ajunge [123] suficient de mari spre
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122.
2 Idem, p. 125.
3 Signs of the Times, 13 august 1896.
4 Review and Herald, 24 iunie 1890.
86 ÎNDRUMAREA COPILULUI

a-şi câştiga existenţa şi vor fi angajaţi, ei vor lucra indolent, ca nişte trân-
tori, şi vor crede că, dacă vor pierde timpul, vor fi plătiţi la fel ca şi când ar
fi lucrat cu conştiinciozitate. Între această categorie de muncitori şi aceia
care îşi dau seama că trebuie să fie nişte ispravnici credincioşi este o mare
deosebire. Oricare ar fi domeniul de lucru în care se vor angaja, tinerii tre-
buie să fie „fără preget, plini de râvnă cu duhul, slujindu-I Domnului”, pen-
tru că acela care este necredincios în lucrurile mici va fi necredincios şi în
cele mari.1
Dacă sunt bine educaţi acasă, copiii nu vor fi găsiţi pe stradă, primind la
întâmplare educaţia pe care o primesc aşa de mulţi. Părinţii care-şi iubesc
copiii cu simţ de răspundere nu-i vor lăsa să crească formându-şi obiceiul
leneviei şi al nepăsării faţă de treburile casei. Ignoranţa nu este admisibilă
la Dumnezeu şi nici favorabilă lucrării Sale.2
Folosirea înţeleaptă a timpului. – Când există o lipsă de activitate,
Satana îşi foloseşte ispitele spre a distruge viaţa şi caracterul. Dacă nu sunt
educaţi pentru munca folositoare, indiferent dacă sunt bogaţi sau săraci,
tinerii sunt în pericol, deoarece Satana va găsi pentru ei o ocupaţie după
cum vrea el. Tinerii care nu sunt apăraţi de principii tratează timpul ca pe o
comoară preţioasă, o răspundere încredinţată de Dumnezeu, pentru care
fiecare făptură omenească trebuie să dea socoteală.3
Copiii să fie educaţi aşa încât să-şi folosească timpul cât mai bine pen-
tru a fi folositori părinţilor lor şi pentru a fi încrezători în sine. Copiilor să nu
li se îngăduie să se considere mai presus de orice fel de lucrare necesară.4
Valoarea timpului nu poate fi măsurată. Timpul risipit nu mai poate
fi recuperat niciodată… Folosirea cât mai bună a clipelor risipite este o
comoară.5 [124]
Biruiţi orice obicei al nepăsării. – În Cuvântul Său, Dumnezeu a lăsat
un plan pentru educarea copiilor, iar părinţii trebuie să urmeze acest plan.
Ei trebuie să-i înveţe pe copiii lor să biruiască orice obicei al nepăsării. Fie-
care copil să fie învăţat că are de făcut o lucrare în lume.6
Lenea şi nepăsarea nu sunt roade care cresc în pomul creştin.7
1 Manuscris 117, 1899.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 149.
3 Manuscris 43, 1900.
4 Scrisoarea 11, 1888.
5 Manuscris 117, 1899.
6 Manuscris 98, 1901.
7 Manuscris 24, 1894.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 87
Nepăsarea este un mare blestem. Dumnezeu a binecuvântat făpturile
omeneşti cu nervi, organe şi muşchi, iar acestea nu trebuie să fie lăsate să
se deterioreze din cauza lipsei de activitate, ci să fie fortificate şi păstrate
sănătoase prin exercitare. A nu avea nimic de făcut este o mare nenorocire,
pentru că lipsa de activitate a fost şi va fi întotdeauna un mare blestem
pentru familia omenească.1
Copii, să nu vă dovediţi niciodată a fi nişte ispravnici necredincioşi
în cămin. Să nu vă daţi înapoi de la împlinirea datoriei. Munca serioasă
întăreşte muşchii şi tendoanele. În timp ce veţi contribui la prosperitatea
casei, voi veţi aduce binecuvântarea cea mai îmbelşugată asupra voastră
înşivă.2
De ce muncă înainte de joacă? – Mama mea m-a învăţat să muncesc.
Obişnuiam să o întreb pe mama: „De ce întotdeauna trebuie să muncesc
aşa de mult înainte de a mă juca?”„Ca să-ţi educi mintea pentru o muncă
folositoare şi, încă un lucru, ca să te ferească să nu faci rele, iar când vei
ajunge mare, îmi vei mulţumi”. Când una dintre micuţele mele [o nepoată]
mi-a spus: „De ce trebuie să împletesc? Numai bunicile împletesc”. I-am
răspuns: „Vrei să-mi spui cum au învăţat bunicile să împletească?”„Ei bine,
au început când erau fetiţe”.3
Valoarea unui program zilnic. – Pe cât posibil, este bine să vă gândiţi
ce trebuie să realizaţi pe parcursul zilei. Faceţi o listă cu diferitele datorii
care [125] aşteaptă să le acordaţi atenţie şi puneţi deoparte un anumit
timp pentru a îndeplini fiecare datorie. Fiecare lucru să fie făcut cu atenţie,
în ordine şi repede. Dacă vă revine multă muncă în interior, asiguraţi-vă
că încăperile sunt bine aerisite şi că aşternuturile de pat sunt expuse la
lumină. Acordaţi-vă un număr de minute pentru a îndeplini lucrarea, şi nu
vă opriţi să citiţi ziarele şi cărţile care vă atrag privirea, ci spuneţi-vă: „Nu,
am doar atâtea minute în care să-mi fac lucrarea şi trebuie să-mi îndepli-
nesc sarcina în timpul stabilit”….
Aceia care sunt înceţi din fire trebuie să se străduiască să ajungă ac-
tivi, rapizi şi energici, aducându-şi aminte de cuvintele apostolului: „În
sârguinţă, fiţi fără preget! Fiţi plini de râvnă cu duhul! Slujiţi Domnului!”
Dacă vă revine sarcina de a pregăti masa, calculaţi cu atenţie şi acorda-
ţi-vă tot timpul necesar pentru a găti mâncarea spre a o pune pe masă în
ordine şi la timp. Pregătirea mesei cu cinci minute înainte de timpul sta-
1 Manuscris 60, 1894.
2 Manuscris 117, 1899.
3 Manuscris 19, 1887.
88 ÎNDRUMAREA COPILULUI

bilit este un fapt mai demn de laudă decât a o pregăti cu cinci minute
mai târziu. Totuşi, dacă sunteţi înceţi, dacă aveţi obiceiul leneviei, veţi face
dintr-o lucrare scurtă una de lungă durată, iar aceia care sunt înceţi au da-
toria de a face o reformă şi de a ajunge mai expeditivi. Dacă doresc, ei pot
să biruiască obiceiul leneviei şi al încetinelii. Când spală vasele, pot să facă
acest lucru atent şi repede. Exercitaţi-vă voinţa în acest sens, iar mâinile se
vor mişca repede.1
Asociaţi munca fizică cu cea intelectuală. – Când în familia mea au
fost trimişi copii spre a fi găzduiţi, iar ei au spus: „Mama nu vrea ca eu să
spăl vase”, eu le-am răspuns: „Ei bine, să facem lucrul acesta pentru tine şi
să-ţi [126] cerem un dolar în plus pentru găzduire?”„Oh, nu! Mama nu vrea
să plătească mai mult pentru mine”. „Ei bine”, am spus, „poţi să te trezeşti
dimineaţă şi să-l faci singur. Dumnezeu nu a dorit niciodată ca tu să fii ser-
vit de noi. În loc ca mama ta să se scoale dimineaţa şi să-ţi pregătească
micul dejun, în timp ce tu stai în pat, ar trebui să fii cel care spune: ‘Mamă,
nu te scula dimineaţa. Ne vom ocupa noi de aceste treburi şi vom îndepli-
ni aceste datorii’. Ar trebui să-i laşi pe cei ai căror peri încărunţesc să se
odinească dimineaţă.”
De ce este aşa? Care este problema? Problema este a părinţilor care îşi
lasă copiii să crească fără a purta nici o răspundere în familie. Când merg
la şcoală, aceşti copii spun: „Mama spune că nu vrea ca eu să muncesc”.
Asemenea mame sunt nesăbuite. Ele îi răsfaţă pe copiii lor, iar apoi îi trimit
la şcoală pentru a o vicia…. Munca este disciplina cea mai bună de care pot
beneficia ei. Nu este mai grea pentru ei, decât pentru mamele lor. Asociaţi
munca fizică cu cea intelectuală, iar însuşirile minţii se vor dezvolta mult
mai bine.2
Faceţi planuri. – Părinţii trebuie să facă planuri şi să prevadă mijloace
pentru a-i ţine pe copiii lor ocupaţi cu o activitate folositoare. Copiilor să
le fie date mici parcele pentru a le cultiva, aşa încât să poată avea ceva de
oferit ca dar de bunăvoie.3
Îngăduiţi-le să vă ajute pe orice cale pot şi arătaţi-le că preţuiţi ajutorul
lor. Faceţi-i să simtă că iau parte la răspunderile familiei. Învăţaţi-i să-şi
folosească mintea cât mai mult cu putinţă, ca să-şi plănuiască munca aşa
încât să o facă repede şi complet. Învăţaţi-i să fie prompţi şi energici în
1 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893.
2 Manuscris 19, 1887.
3 Manuscris 67, 1901.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 89
munca lor, să economisească timpul, ca să nu se piardă nimic din orele
alocate muncii lor.1 [127]
Munca este nobilă. – Să-i învăţăm pe cei mici să ne ajute cât mâinile
lor sunt încă mici şi nu au multă putere. Întipăriţi în mintea lor faptul că
munca este nobilă, că ea a fost rânduită omului de către Cer, că le-a fost
poruncită lui Adam şi Evei în Eden, ca fiind esenţială pentru dezvoltarea
sănătoasă a minţii şi a trupului lor. Să-i învăţăm că plăcerea nevinovată nu
este niciodată nici pe jumătate aşa de satisfăcătoare ca atunci când vine
după o muncă făcută cu hărnicie.2

1 Manuscris 60, 1903.


2 Pacific Health Journal, mai 1890.
CAPITOLUL 22

SÂRGUINŢA ŞI PERSEVERENŢA

Satisfacţia sarcinii îndeplinite. – Copiii încep adesea cu entuziasm


o mică lucrare, dar, ajungând încurcaţi sau obosiţi de aceasta, doresc o
schimbare şi se apucă de ceva nou. În acest fel, ei pot trece prin mai multe
lucruri, se pot descuraja şi pot renunţa la ele, şi astfel trec de la un lucru la
altul, fără a duce nimic până la capăt. Părinţii nu ar trebui să îngăduie ca
iubirea de schimbare să pună stăpânire pe copiii lor. Ei nu ar trebui să fie
prinşi atât de mult cu alte lucruri, încât să nu mai aibă timp să disciplineze
cu răbdare mintea aflată în dezvoltare. Câteva cuvinte de încurajare sau o
mână de ajutor la momentul potrivit îi pot călăuzi şi trece peste necazul şi
descurajarea lor, iar satisfacţia pe care o vor avea, văzând că lucrul pe care
şi l-au propus a fost îndeplinit, îi va stimula la eforturi mai mari.
Mulţi copii, din lipsa cuvintelor de încurajare şi ceva ajutor în eforturile
lor, ajung descurajaţi şi trec de la un lucru la altul. Astfel de copii poartă
cu ei acest trist defect până la maturitate. Ei nu reuşesc să aibă succes în
nimic din ce se apucă să facă, pentru că nu au fost învăţaţi să persevereze
când sunt confruntaţi cu împrejurări descurajante. Astfel, viaţa multora se
dovedeşte un eşec total, pentru că nu au avut o disciplină corectă când
au fost tineri. Educaţia primită în copilărie şi tinereţe influenţează întreaga
viaţă matură, iar viaţa lor religioasă poartă acelaşi semn.1
Obiceiul nepăsării este dus la vârsta maturităţii. – Copiii care au
fost alintaţi şi răsfăţaţi aşteaptă întotdeauna [129] acest lucru, iar dacă
aşteptările lor nu sunt împlinite, ei sunt dezamăgiţi şi se descurajează.
Aceeaşi dispoziţie se va vedea pe tot parcursul vieţii lor. Ei vor fi neajutoraţi
şi se vor baza întotdeauna pe sprijinul altora, aşteptând onoruri de la alţii.
Dacă li se arată împotrivire, chiar după ce au ajuns la vârsta maturităţii,
ei socotesc că sunt maltrataţi, şi astfel ei duc o viaţă agitată, purtându-şi
1 Mărturii, vol. 3, p. 147, 148.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 91
sarcinile cu greu, murmurând adesea şi fiind nemulţumiţi că nu toate lu-
crurile le sunt pe plac.1
Dezvoltaţi obiceiul grijii şi al promptitudinii. – De la mamă, copiii
trebuie să înveţe ordinea, grija şi promptitudinea. A lăsa copilul să piardă
o oră sau două pentru o treabă ce ar putea fi făcută uşor în jumătate de
oră înseamnă a-i permite să-şi formeze obiceiul tărăgănării. Vrednicia şi
isprăvnicia vor fi o nespusă binecuvântare pentru tineri în şcoala mai mare
a vieţii, în care vor trebui să intre când vor creşte.2
Sfat special pentru fete. – Un alt defect care mi-a provocat multă
nelinişte şi îngrijorare este obiceiul pe care îl au unele fete de a vorbi
nestăpânit, risipind timp preţios în conversaţii despre lucruri lipsite de
valoare. În timp ce fetele sunt atente la conversaţie, munca lor rămâne în
urmă. Aceste lucruri au fost considerate minore, nevrednice de atenţie.
Mulţi sunt înşelaţi cu privire la lucrurile mici. Acestea au o legătură
importantă cu întregul. Dumnezeu nu desconsideră infinitele lucruri mici
aflate în legătură cu bunăstarea familiei omeneşti.3
Importanţa„lucrurilor mici”. – Să nu subestimaţi niciodată importanţa
lucrurilor mici. Lucrurile mici asigură [130] adevărata disciplină a vieţii. Prin
ele, sufletul este educat fie spre a creşte în asemănarea cu Hristos, fie spre
a ajunge asemănătoare cu cel rău. Dumnezeu să ne ajute să cultivăm obi-
ceiul de a gândi, de a vorbi şi de a acţiona în aşa fel, încât să le dovedească
tuturor celor din jur că am fost cu Isus şi am învăţat de la El!4
Faceţi din greşeli o punte. – Copilul şi tânărul să fie învăţaţi că orice
greşeală, orice dificultate învinsă este o punte spre lucruri mai bune şi mai
înalte. Prin asemenea experienţe, au ajuns la succes toţi aceia care şi-au
făcut vreodată viaţa demnă.5

1 Idem, vol. 1, p. 392, 393.


2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 122,123.
3 The Youth’s Instructor, 7 septembrie 1893.
4 The Youth’s Instructor, 9 martie 1893.
5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 60.
CAPITOLUL 23

RENUNŢAREA LA SINE,
ALTRUISMUL ŞI ÎNŢELEPCIUNEA

Lecţiile necesare în fiecare cămin. – În fiecare familie, ar trebui să fie


date lecţii de renunţare la sine. Taţi şi mame, învăţaţi-i pe copiii voştri să
facă economie. Încurajaţi-i să-şi strângă bănuţii pentru lucrarea misionară.
Hristos este Exemplul nostru. El S-a făcut sărac pentru noi, pentru ca, prin
sărăcia Lui, să fim uniţi în iubire, ca să lucrăm aşa cum a lucrat El, să jertfim
aşa cum a jertfit El şi să iubim ca nişte copiii ai lui Dumnezeu.1
Învăţaţi lecţia renunţării la sine şi învăţaţi-i şi pe copiii voştri. Acum, în
lucrarea care trebuie făcută, este necesar tot ce poate fi economisit prin
renunţarea la sine. Suferinţa trebuie să fie alinată, cei goi să fie îmbrăcaţi,
cei flămânzi să fie hrăniţi, adevărul pentru aceste timpuri trebuie să le fie
spus celor ce nu-l cunosc...2
Sacrificiul să ajungă un obicei. – Prin cuvânt şi exemplu, învăţaţi renun-
ţarea la sine, economia, mărinimia şi sprijinirea pe puterile proprii. Oricine
are un caracter adevărat va fi pregătit să facă faţă dificultăţilor şi va fi gata
să urmeze un „Aşa zice Domnul!” Oamenii nu vor fi pregătiţi să-şi înţeleagă
obligaţia faţă de Dumnezeu, până nu au învăţat în şcoala lui Hristos să
poarte jugul Său de restricţii şi ascultare. Sacrificiul este adevăratul început
al lucrării noastre pentru a duce mai departe adevărul şi pentru a înfiinţa
instituţii. El este o parte esenţială a educaţiei. Sacrificiul trebuie să ajungă un
obicei în formarea caracterului în viaţa aceasta, dacă vrem să avem o casă
care nu e făcută de mâini omeneşti, ci o casă veşnică, în ceruri.3 [132]
O cutie a renunţării la sine. – Copiii să fie educaţi să renunţe la ei înşişi.
Odată, când vorbeam în Nashville, Domnul mi-a dat o lumină cu privire la
1 Mărturii, vol. 9, p. 130,131.
2 Solii către tineret, p. 314.
3 Mărturii, vol. 6, p. 214.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 93
acest subiect. Ea a străfulgerat asupra mea cu o mare putere, arătându-mi
că în fiecare cămin trebuie să fie o cutie a renunţării la sine, iar copiii să fie
învăţaţi să pună în cutia aceea bănuţii pe care i-ar fi folosit pentru dulciuri
şi alte lucruri inutile.
Veţi constata că, dacă îşi pun bănuţii în aceste cutii, copiii vor obţine o
mare binecuvântare… Fiecare membru al familiei, de la cel mai vârstnic la
cel mai mic, să practice renunţarea la sine.1
Copiii să nu fie centrul atenţiei. – Copiii de la doi la patru ani să nu
fie încurajaţi să creadă că trebuie să li se dea tot ce vor cere. Părinţii să-i
înveţe lecţiile renunţării la sine şi să nu-i trateze niciodată într-o asemenea
modalitate, încât să-i facă să creadă că sunt centrul şi că totul se învârte în
jurul lor.
Mulţi copii au moştenit egoismul de la părinţii lor, dar părinţii aceştia
trebuie să se străduiască să smulgă din firea copiilor fiecare înclinaţie rea
de acest fel. Domnul Hristos le-a adresat multe mustrări acelora care erau
lacomi şi egoişti. Încă de la prima apariţie a acestor trăsături egoiste de ca-
racter, fie că se manifestă în prezenţa lor, fie în tovărăşia altor copii, părinţii
trebuie să caute să le reţină şi să le dezrădăcineze.2
Unii părinţi acordă mult timp şi atenţie amuzamentului copiilor lor, însă
copiii ar trebui să fie obişnuiţi să se joace singuri, să-şi exerseze propria
ingeniozitate şi îndemânare. Astfel, ei vor învăţa să fie mulţumiţi cu plăceri
foarte simple. Ei ar trebui să fie învăţaţi să suporte curajos [133] micile
lor dezamăgiri şi încercări. În loc să le fixaţi atenţia asupra oricărei dureri
sau suferinţe neînsemnate, îndreptaţi-le mintea în altă parte, învăţaţi-i să
treacă uşor peste micile supărări sau necazuri.3
Frumuseţea renunţării la sine. – Una dintre caracteristicile care ar tre-
bui să fie cultivate în mod deosebit în fiecare copil este acea lipsă de ego-
ism care atribuie vieţii un farmec natural. Dintre toate virtuţile caracterului,
aceasta este printre cele mai frumoase, iar pentru fiecare lucrare adevărată
a vieţii ea reprezintă una din calităţile esenţiale.4
Căutaţi cum să-i învăţaţi pe copii să fie grijulii cu alţii. Tinerii trebuie
să fie obişnuiţi de timpuriu cu supunerea, cu renunţarea la sine şi cu
grija pentru fericirea altora. Ei trebuie să fie învăţaţi să-şi supună ieşirile
1 Review and Herald, 22 iunie 1905.
2 Signs of the Times, 13 august 1896.
3 Divina Vindecare, p. 389.
4 Educaţia, p. 237.
94 ÎNDRUMAREA COPILULUI

necontrolate, să-şi reprime cuvintele mânioase, să manifeste o blândeţe


continuă, amabilitate şi autocontrol.1
Cât de atent trebuie să-i trateze părinţii pe copii pentru a contracara
orice înclinaţie spre egoism! Să sugereze continuu căi prin care copiii lor
pot fi atenţi faţă de alţii şi să înveţe să lucreze pentru taţii şi mamele lor,
care fac totul pentru ei.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 123, 124.


2 Signs of the Times, 13 august 1896.
CAPITOLUL 24

ECONOMIA ŞI CUMPĂTAREA

Renunţaţi la obiceiurile extravagante. – Învăţaţi-i pe copiii voştri că


Dumnezeu are un drept asupra tuturor lucrurilor pe care le deţin ei şi că
nimic nu va putea să anuleze vreodată acest drept. Tot ce au le este dat
doar în grijă, pentru a dovedi dacă sunt ascultători sau nu. Banii sunt o
comoară necesară şi nu trebuie să fie risipită pentru aceia care nu au ne-
voie de ea. Unii au nevoie de darurile voastre de bunăvoie… Dacă aveţi
obiceiuri extravagante, îndepărtaţi-le din viaţă cât mai curând cu putinţă.
Dacă nu veţi face aşa, veţi falimenta pentru veşnicie. Însă obiceiurile
economiei, hărniciei şi seriozităţii sunt, pentru voi şi copiii voştri, chiar şi în
lumea aceasta, o parte mai bună decât o zestre bogată.1
Învăţaţi-i pe copii să facă economie. – Lumina pe care mi-a dat-o
Domnul acum este că trebuie să fim atenţi pentru a nu irosi neînţelept
banii şi timpul nostru preţios. Multe lucruri pot fi pe gustul nostru, dar noi
trebuie să fim precauţi, ca să nu cheltuim banii pe ceva ce nu ne este de
folos. Pentru a înainta cu hotărâre în lucrarea noastră din oraşe, vom avea
nevoie de mulţi bani. Fiecare trebuie să aibă o parte de îndeplinit în lu-
crarea Domnului. Părinţii să-i înveţe pe copiii lor lecţia economiei, aşa încât
membrii mai mici ai turmei să poată învăţa să ia parte la responsabilitatea
de a susţine lucrarea lui Dumnezeu în timpul acesta.2
Dragostea să nu fie exprimată prin extravaganţă. – Practicaţi econo-
mia în căminul vostru. Mulţi îndrăgesc unii idoli şi li se închină. Îndepărtaţi
idolii voştri. Renunţaţi la plăcerile egoiste. Vă rog, nu cheltuiţi bani pentru
a vă înfrumuseţa casele, căci sunt banii lui Dumnezeu şi vă vor fi ceruţi
înapoi. Părinţi, în Numele lui Hristos, vă adresez apelul [135] să nu folosiţi
banii Domnului spre a împlini plăcerile copiilor voştri. Nu-i învăţaţi să caute
moda şi parada pentru a câştiga influenţă în lume…
1 Manuscris 139, 1898.
2 Scrisoarea 4, 1911.
96 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Nu-i învăţaţi pe copiii voştri să creadă că dragostea faţă de ei trebuie


să se exprime prin îngăduirea mândriei, a extravaganţei şi a plăcerii lor
de a face paradă. Nu este timpul acum să inventăm căi de a cheltui ba-
nii. Însuşirile voastre creative trebuie să fie exercitate în scopul de a vedea
cum puteţi să economisiţi.1
Lecţia de economie dată de Hristos. – În hrănirea celor cinci mii de
oameni se află o lecţie pentru noi, o lecţie care are o aplicaţie specială în
acele timpuri când vom ajunge în situaţii dificile şi vom fi nevoiţi să fa-
cem o economie strictă. După ce a făcut minunea şi a satisfăcut foamea
mulţimii, Domnul Hristos a fost atent ca hrana rămasă să nu fie risipită.2
El le-a spus ucenicilor: „Strângeţi firimiturile cari au rămas, ca să nu se
piardă nimic”. Deşi avea toate resursele cerului la dispoziţie, Domnul Hris-
tos nu a îngăduit să se risipească nici măcar o bucăţică de pâine.3
Nu aruncaţi niciun lucru folositor. – Nici un lucru care poate fi folosit
să nu fie aruncat. Acest fapt va necesita înţelepciune, prevedere şi grijă
continuă. Mi-a fost arătat că incapacitatea de a economisi în lucrurile mici
este unul dintre motivele pentru care multe familii suferă de lipsa celor
necesare vieţii.4
Ei nu au învăţat niciodată să economisească. – Lucrarea care tre-
buie să fie făcută pentru Domnul este mare, dar oameni care ar fi putut să
ocupe astăzi poziţii înalte în lucrarea lui Dumnezeu au dat greş din cauză
că nu au învăţat niciodată să economisească. Când au intrat în lucrare, ei
nu şi-au limitat dorinţele la venituri, iar obiceiul lor de a cheltui mult [136]
le-a ruinat capacitatea de a fi folositori pentru Domnul.5
Cum să-i învăţăm pe copii să folosească banii corect. – Fiecare tânăr
şi fiecare copil să fie învăţaţi nu doar să rezolve probleme imaginare, ci
şi să păstreze o evidenţă corectă a veniturilor şi cheltuielilor. Să înveţe să
folosească banii, mânuindu-i. Fie că le sunt daţi de părinţii lor, fie că sunt
propriile câştiguri, băieţii şi fetele să înveţe să-şi aleagă şi să-şi cumpere
îmbrăcăminte, cărţi şi alte lucruri necesare şi, păstrând o evidenţă a propri-
ilor cheltuieli, vor învăţa, aşa cum nu ar putea să înveţe pe nici o altă cale,
care este valoarea şi utilitatea banilor.6
1 Manuscris 139, 1898.
2 Manuscris 3, 1912.
3 Scrisoarea 20a, 1893.
4 Manuscris 3, 1912.
5 Scrisoarea 48, 1888.
6 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 294.
ÎNVĂŢĂTURI CU PRIVIRE LA VIRTUŢILE PRACTICE 97
Valoarea păstrării unei evidenţe. – Când sunt foarte mici, copiii să
fie învăţaţi să citească, să scrie şi să înţeleagă cifrele pentru a-şi păstra
propria evidenţă. Ei pot să progreseze, înaintând pas cu pas în această
cunoaştere.1
Învăţaţi-i pe copii să păstreze o evidenţă. Acest lucru îi va face în
stare să fie corecţi. Băiatul cheltuitor va ajunge un bărbat cheltuitor. Fata
egoistă, preocupată doar de sine, va ajunge o femeie de acelaşi fel. Să nu
uităm că sunt şi alţi tineri pentru care vom da socoteală. Dacă îi educăm
pe copiii noştri spre a-şi forma obiceiuri corecte, prin ei, vom putea să-i
influenţăm şi pe alţii.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 168, 169.


2 Scrisoarea 11, 1888.
SECŢIUNEA A VII-A

DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE

CAPITOLUL 25

SIMPLITATEA

Simplitatea firească a copilăriei. – Cei mici ar trebui să fie învăţaţi în


simplitatea firească a copilăriei. Ar trebui să fie educaţi să fie mulţumiţi
cu îndatoririle mici, folositoare şi cu plăcerile şi experienţele normale
pentru anii lor. Copilăria corespunde firului verde din parabolă, şi firul
de iarbă are o frumuseţe specifică. Copiii nu ar trebui să fie forţaţi să se
maturizeze de timpuriu, în schimb, ar trebui să păstreze cât mai mult po-
sibil prospeţimea şi farmecul primilor lor ani. Cu cât viaţa copilului este
mai liniştită şi mai simplă, cu cât este mai lipsită de entuziasmul artificial
şi cu cât se armonizează mai mult cu natura, cu atât este mai favorabilă
dobândirii unei vigori fizice şi mintale şi a tăriei spirituale.1
Prin exemplul lor, părinţii să încurajeze formarea obiceiului simplităţii şi
să-i atragă pe copiii lor departe de viaţa artificială, spre o viaţă naturală.2
Copiii care se comportă natural sunt cei mai atrăgători. – Cei mai
plăcuţi copii sunt aceia care se comportă natural, fără a-şi da importanţă.
Nu este înţelept să-i scoatem în evidenţă… Nu trebuie încurajată nici
vanitatea lor, lăudându-le înfăţişarea, vorbele sau faptele, şi nici nu tre-
buie îmbrăcaţi costisitor sau pentru a atrage atenţia. Acest lucru le
încurajează mândria şi stârneşte invidie în inima colegilor. Învăţaţi-vă co-
piii că adevărata podoabă nu este exterioară. „Podoaba voastră să nu fie
podoaba de afară, care stă în împletitura părului, în purtarea de scule de
1 Educaţia, p. 107.
2 Signs of the Times, 2 octombrie 1884.
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE 99
aur sau în îmbrăcarea hainelor, ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia
nepieritoare a unui duh blând şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui
Dumnezeu”. (1 Petru 3,3.4).1 [140]
Secretul adevăratului farmec. – Fetele să fie învăţate că adevăratul
farmec al feminităţii nu constă doar în frumuseţea formei sau a trăsăturilor,
nici în faptul de a avea talente, ci într-un spirit blând şi liniştit, în răbdare,
generozitate, bunătate şi dispoziţia de a face bine şi de a suferi pentru alţii.
Ele să fie învăţate să lucreze, să studieze şi să trăiască pentru un scop, să
se încreadă în Dumnezeu, să se teamă de El şi să-şi respecte părinţii. Ca
urmare, pe măsură ce vor înainta în vârstă, vor creşte cu o inimă curată,
vor depinde de ele însele şi vor fi iubite. O astfel de femeie va fi imposibil
de înjosit. Ea va evita ispitele şi încercările care au fost spre ruina multor
femei.2
Seminţele vanităţii. – În multe familii, seminţele vanităţii şi ale egois-
mului sunt semănate în inima copiilor aproape din fragedă copilărie. Micile
lor cuvinte şi comportarea drăgălaşă sunt comentate şi lăudate în prezenţa
lor şi repetate altora cu exagerări. Micuţii observă lucrul acesta şi se umflă
de mândrie. Ei îşi permit să interpreteze conversaţiile şi ajung îndrăzneţi
şi neruşinaţi. Flatarea şi îngăduinţa hrănesc vanitatea şi încăpăţânarea lor
până când, destul de des, cel mai tânăr conduce întreaga familie, inclusiv
pe tată şi pe mamă.
Înclinaţia formată prin acest fel de educaţie nu poate fi lăsată la o parte
până când copilul creşte şi va avea o judecată mai matură. Ea se dezvoltă
odată cu el şi ce părea a fi drăgălaş ajunge vrednic de dispreţ şi păcătos
când va fi bărbat sau femeie. Ei caută să stăpânească asupra colaborato-
rilor lor şi, dacă cineva refuză să se supună dorinţelor lor, se consideră jigniţi
şi insultaţi. Aceasta se datorează faptului că li s-a îngăduit să jignească în
tinereţe, în loc să fi fost învăţaţi renunţarea la sine, necesară pentru a su-
porta greutăţile şi muncile vieţii.3 [141]
Nu le favorizaţi plăcerea de a fi lăudaţi. – Copiii au nevoie de apre-
ciere, simpatie şi încurajare, dar ar trebui să avem grijă să nu le favorizăm
plăcerea de a fi lăudaţi… Părintele sau învăţătorul care menţine în atenţie
adevăratul ideal al caracterului şi posibilităţile de realizare nu poate nutri
sau încuraja spiritul de îngâmfare. El nu va încuraja în tineri dorinţa sau
efortul de etalare a capacităţilor sau competenţelor lor. Cel care îi priveşte
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 141, 142.
2 Health Reformer, decembrie 1877.
3 Mărturii, vol. 4, p. 200, 201.
100 ÎNDRUMAREA COPILULUI

pe ceilalţi ca fiind mai presus de sine însuşi va fi umil. Cu toate acestea, va


avea o demnitate care nu va fi tulburată sau făcută de ruşine de parada
sau măreţia omenească.1
Încurajaţi simplitatea în alimentaţie şi îmbrăcăminte. – Părinţii au
de îndeplinit datoria sfântă de a-i învăţa pe copii să participe la purtarea
răspunderilor gospodăriei, să fie mulţumiţi cu o hrană simplă şi cu haine
nepretenţioase, dar îngrijite.2
Oh, dacă mamele şi taţii şi-ar da seama de responsabilitatea lor şi de
faptul că vor da socoteală înaintea lui Dumnezeu! Ce schimbare ar avea loc
în societate! Copiii nu ar fi răsfăţaţi prin laude şi alinturi, şi nici făcuţi să fie
înfumuraţi prin îngăduinţa în îmbrăcăminte.3
Învăţaţi-i pe copii simplitatea şi încrederea. – Trebuie să-i învăţăm pe
copiii noştri lecţiile simplităţii şi ale încrederii. Să-i învăţăm să-L iubească
pe Creatorul lor, să se teamă de El şi să-L asculte. În toate planurile şi sco-
purile vieţii, locul principal trebuie să-l aibă slava Sa, iar dragostea Sa să fie
motivaţia fiecărei fapte.4
Hristos este Exemplul nostru. – Isus, Răscumpărătorul nostru, a trăit
pe pământ cu demnitatea unui rege, şi totuşi a fost blând şi smerit cu ini-
ma. În orice cămin, El a fost o lumină şi o binecuvântare pentru că a adus
cu Sine voie bună, nădejde şi curaj. O, dacă ne-am mulţumi cu mai puţine
dorinţe ale inimii, cu mai puţină străduinţă pentru lucruri [142] greu de
obţinut, cu care să ne împodobim căminele şi să vedem că, mai mult decât
bijuteriile, Dumnezeu preţuieşte un duh blând şi liniştit, dar care nu este
îndrăgit. Darul simplităţii, al blândeţii şi al adevăratei afecţiuni ar face un
paradis din cel mai umil cămin. Este mai bine să înduri cu veselie orice
neplăcere decât să te desparţi de pace şi mulţumire.5

1 Educaţia, p. 237.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158.
3 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
4 Review and Herald, 13 iunie 1882.
5 Mărturii, vol. 4, p. 622.
CAPITOLUL 26

POLITEŢEA ŞI ATITUDINEA REŢINUTĂ

Politeţea începe în cămin.1∗ – Părinţi, învăţaţi-i pe copiii voştri… cum


să se poarte în casă, manifestând o politeţe adevărată. Educaţi-i să-şi arate
unii altora bunătate şi duioşie. Nu îngăduiţi egoismului să-şi găsească loc
nici în inimă, nici în casă.2
Tinerii care au un comportament şi un vocabular neatent şi aspru dau
pe faţă caracterul educaţiei din căminul lor. Părinţii nu şi-au dat seama de
importanţa răspunderii lor, iar ce au semănat, aceea au cules.3
Principiile cerului să predomine. – Principiile cerului trebuie să fie
aduse în cămin. Fiecare copil trebuie să fie învăţat să se poarte politicos,
milos, iubitor, curtenitor şi duios.4
Când toţi sunt membrii familiei împărăteşti, în viaţa căminului se va
manifesta o politeţe adevărată. Fiecare membru al familiei va căuta să facă
din cămin un loc plăcut pentru toţi ceilalţi membri.5
Învăţaţi prin cuvânt şi exemplu. – Atât copiii, cât şi cei în vârstă sunt
expuşi la ispite, iar membrii mai vârstnici ai familiei trebuie să-i înveţe, prin
cuvânt şi prin exemplu, lecţiile politeţii, voioşiei, dragostei şi ale îndeplinirii
conştiincioase a datoriilor zilnice.6 [144]
Respectul faţă de cei vârstnici. – Dumnezeu a poruncit să se arate
un respect plin de gingăşie faţă de cei vârstnici. El spune: „Perii albi sunt
o cunună de cinste, ea se găseşte pe calea neprihănirii” (Proverbe 16,31).
Această cunună vorbeşte despre bătăliile purtate şi victoriile câştigate,
despre poverile duse şi ispitele cărora li s-a ţinut piept. Ea vorbeşte de-
spre picioarele obosite, care se apropie de odihna lor, despre locuri care
1 ∗ Notă: Vezi Căminul adventist, p. 421-429, capitolul intitulat „Curtenia şi bunătatea”.
2 Manuscris 74, 1900.
3 Manuscris 117, 1899.
4 Manuscris 100, 1902.
5 Manuscris 60, 1903.
6 Manuscris 27, 1896.
102 ÎNDRUMAREA COPILULUI

vor rămâne curând vacante. Ajutaţi-i pe copii să se gândească la aceasta,


iar ei vor netezi cărarea celor vârstnici prin politeţea şi respectul lor şi vor
aduce farmec şi frumuseţe în vieţile lor tinere când ascultă de porunca: „Să
te scoli înaintea perilor albi şi să cinsteşti pe bătrân” (Levitic 19,32).1
Modestia şi atitudinea reţinută. – Mândria, înălţarea de sine şi
obrăznicia sunt caracteristicile marcante ale copiilor din ziua de azi şi con-
stituie blestemul veacului… Copiii trebuie să înveţe lecţiile cele mai sfinte
ale modestiei şi umilinţei, atât în cămin, cât şi la Şcoala de Sabat.2
Vreţi voi, cei cărora vă adresez aceste cuvinte, să luaţi aminte la învăţătura
pe care o spun? Tinerii să primească avertizarea, să nu fie îndrăzneţi în
conversaţie, ci să fie modeşti şi reţinuţi. Să fie ageri în a asculta lucrurile
care vor fi de folos pentru sufletul lor, dar înceţi în a vorbi, cu excepţia fap-
tului că vor vorbi pentru a-L prezenta pe Isus şi pentru a mărturisi despre
adevăr. Manifestaţi-vă umilinţa printr-un comportament modest.3
O pază pentru virtute. – Cultivaţi preţiosul şi nepreţuitul mărgăritar al
modestiei. Aceasta vă va păzi virtutea… Mă simt inspirată de Duhul Dom-
nului să le îndemn pe surorile mele, care mărturisesc a fi evlavioase, să
cultive modestia în comportament şi o rezervă potrivită… Am întrebat:
Când se vor purta surorile tinere cu bunăcuviinţă? Ştiu că nu va fi nici o
schimbare hotărâtoare spre mai bine, până când părinţii nu-şi vor da sea-
ma [145] de importanţa unei griji mai mari în educarea corectă a copiilor
lor. Învăţaţi-i să se poarte cu modestie şi o atitudine rezervată.4
Adevăratul farmec. – Adevăratul farmec al unui copil constă în mo-
destie şi ascultare – în atenţia cu care ascultă îndrumările, în bunăvoinţa
de a merge pe calea datoriei. Adevărata bunătate a unui copil îşi va aduce
răsplata chiar şi în viaţa aceasta.5

1 Educaţia, p.244.
2 Counsels on Sabbath School Work, p. 46.
3 The Youth’s Instructor, 11 iulie 1895.
4 Mărturii, vol. 2, p. 458, 459.
5 Review and Herald, 10 mai 1898.
CAPITOLUL 27

VOIOŞIA ŞI MULŢUMIREA

În cămin să predomine o influenţă plăcută. – Mai presus de orice


altceva, părinţii să-şi înconjoare copiii cu o atmosferă de voioşie, amabili-
tate şi iubire. Căminul în care locuieşte dragostea şi în care aceasta este
exprimată în priviri, cuvinte şi fapte este locul în care îngerii sunt încântaţi
să-şi manifeste prezenţa.
Părinţi, razele luminoase ale iubirii, voioşiei şi mulţumirii bucuroase
trebuie să intre în inima voastră, iar influenţa lor gingaşă, înviorătoare, să
cuprindă căminul vostru. Manifestaţi un spirit de blândeţe şi răbdare şi
încurajaţi acest spirit şi în copiii voştri, cultivând toate calităţile care vor
aduce strălucire în viaţa de familie. Atmosfera astfel creată va fi pentru co-
pii ceea ce sunt aerul şi soarele pentru lumea vegetală, susţinând sănătatea
şi vigoarea minţii şi a trupului.1
Înfăţişarea voastră să fie voioasă. – În religia lui Isus nu este nimic
posomorât. Deşi orice uşurătate, glume şi neseriozitate, despre care apos-
tolul spune că nu sunt cuvenite, trebuie să fie evitate cu atenţie, în Isus
există o pace şi odihnă plăcută, care vor fi exprimate de înfăţişare. Creştinii
nu pot fi deprimaţi, disperaţi şi trişti. Ei trebuie să fie serioşi şi să arate lumii
o voioşie pe care numai harul o poate oferi.2
Copiii sunt atraşi de o înfăţişare veselă, senină. Arătaţi-le bunătate
şi amabilitate, şi ei vor manifesta acelaşi spirit faţă de voi şi unul faţă de
celălalt.3
Educaţi-vă sufletul să fie voios, mulţumitor şi [147] să exprime recunoş-
tinţă faţă de Dumnezeu pentru marea iubire pe care a arătat-o faţă de
noi…. Voioşia creştină este însăşi frumuseţea sfinţeniei.4
1 Divina Vindecare, p. 386, 387.
2 Review and Herald, 15 aprilie 1884.
3 Educaţia, p. 240.
4 The Youth’s Instructor, 11 iulie 1895.
104 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Adresaţi cuvinte plăcute şi voioase. – Cuvintele plăcute şi voioase


nu costă cu nimic mai mult decât cuvintele neplăcute şi supărătoare. Vă
displace să vi se adreseze cuvinte aspre? Aduceţi-vă aminte de lucrul aces-
ta când rostiţi astfel de cuvinte. Ceilalţi simt rana usturătoare… Părinţi,
aduceţi în cămin o evlavie practică. Îngerii nu sunt atraşi de un cămin în
care domneşte discordia. Educaţi-i pe copiii voştri să adreseze cuvinte care
vor aduce lumină şi bucurie.1
Încurajaţi o stare de spirit fericită. – Dacă există cineva care ar trebui
să fie recunoscător fără încetare, acesta este creştinul dacă există cineva
care se bucură de fericire, chiar şi în viaţa aceasta, acesta este urmaşul
credincios al lui Isus Hristos. Copiii lui Dumnezeu sunt datori să fie voioşi.
Ei trebuie să încurajeze o stare de spirit fericită. Dumnezeu nu poate să fie
slăvit, când copiii Săi trăiesc continuu sub un nor şi răspândesc umbre ori-
unde merg. Creştinul trebuie să răspândească lumină în locul umbrelor…
El va avea o înfăţişare voioasă.2
Copiilor nu le place întunecimea norilor şi a tristeţii. Inima lor răspunde
la strălucire, voioşie şi dragoste.3
Zâmbiţi, părinţi, zâmbiţi! – Unii părinţi şi, de asemenea, unii profesori
par să uite că şi ei au fost cândva copii. Ei sunt reci, demni şi lipsiţi de sim-
patie… Înfăţişarea lor poartă de obicei o expresie solemnă şi mustrătoare.
Râsul sau îndărătnicia copilărească şi starea de neastâmpăr a tinerilor nu-şi
găsesc nici o scuză în ochii lor. Comportamentul glumeţ este tratat ca un
păcat grav. O asemenea disciplină nu este asemenea celei aplicate de Hris-
tos. Copiii trataţi în felul acesta se tem de părinţii sau de profesorii lor, dar
[148] nu-i iubesc. Ei nu le împărtăşesc experienţele lor copilăreşti. Unele
dintre cele mai valoroase însuşiri ale minţii şi inimii sunt îngheţate până la
moarte, ca o plantă firavă în faţa unui vânt de iarnă.
Zâmbiţi, părinţi, zâmbiţi, profesori! Dacă inima voastră este tristă, nu
îngăduiţi ca faţa să arate lucrul acesta. Strălucirea unei inimi iubitoare şi pline
de recunoştinţă să vă lumineze înfăţişarea. Renunţaţi la demnitatea voastră
de fier, adaptaţi-vă la nevoile copiilor şi faceţi-i să vă iubească. Dacă doriţi să
întipăriţi adevărul religios în inima lor, trebuie să le câştigaţi dragostea.4
O rugăciune potrivită. – Faceţi ca munca voastră să fie plăcută prin
cântece de laudă. Dacă doriţi să aveţi un raport curat în cărţile cerului, nu
1 Review and Herald, 31 decembrie 1901.
2 Review and Herald, 28 aprilie 1859.
3 Counsels on Sabbath School Work, p. 98.
4 Review and Herald, 21 martie 1882.
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE 105
fiţi niciodată iritaţi şi aspri. Rugăciunea voastră zilnică să fie: „Doamne,
învaţă-mă să fac tot ce pot mai bine. Învaţă-mă cum să fac o lucrare mai
bună. Dă-mi putere şi voioşie”… Aduceţi-L pe Hristos în tot ce faceţi.
Atunci, viaţa voastră va fi umplută de strălucire şi recunoştinţă… Să facem
tot ce putem mai bine, înaintând cu voioşie în slujba Domnului, cu inima
plină de bucuria Sa.1
Învăţaţi-i pe copii să fie recunoscători. – „Să te bucuri… de toate
bunurile pe care ţi le-a dat Domnul, Dumnezeul tău, ţie şi casei tale”. Să ne
exprimăm recunoştinţa şi lauda faţă de Dumnezeu pentru binecuvântările
trecătoare şi pentru toate bunurile pe care ni le dăruieşte El. Dumnezeu
doreşte ca fiecare familie pe care o pregăteşte spre a locui în locaşurile
veşnice din ceruri să-I dea slavă pentru comorile bogate ale harului Său.
Dacă în viaţa de cămin copiii ar fi fost educaţi spre a fi recunoscători faţă
de Acela care le dăruieşte toate lucrurile, am vedea harul divin manifestân-
du-se în familiile noastre. Voioşia s-ar vedea în viaţa de cămin, iar tinerii
care vor ieşi din astfel de cămine vor duce cu ei un spirit de [149] respect
în sala de clasă şi în biserică. Participanţii din sanctuarul în care Dumne-
zeu Se întâlneşte cu poporul Său vor manifesta respect pentru toate rân-
duielile închinării şi Îi vor adresa laude şi mulţumiri pentru toate darurile
providenţei Sale.
Dacă acum Cuvântul Domnului ar fi împlinit tot aşa de strict cum li s-a
poruncit celor din Israelul din vechime, taţii şi mamele le-ar da copiilor lor un
exemplu de cea mai înaltă valoare… Fiecare binecuvântare pământească
ar fi primită cu recunoştinţă şi fiecare binecuvântare spirituală ar ajunge
de două ori mai preţioasă, pentru că înţelegerea fiecărui membru al ca-
sei Domnului va fi sfinţită prin Cuvântul adevărului. Domnul Isus este
foarte aproape de aceia care preţuiesc în felul acesta darurile Sale pline
de bunătate, recunoscând că toate lucrurile bune vin de la Dumnezeul
cel bun, iubitor şi grijuliu şi că El este Marele Izvor al mângâierii, Sursa
inepuizabilă a harului.2

1 Australian Union Record, 15 noiembrie 1903.


2 Manuscris 67, 1907.
CAPITOLUL 28

SINCERITATEA

Părinţii să fie modele de sinceritate. – Părinţi şi profesori, fiţi credincioşi


faţă de Dumnezeu. Viaţa voastră să fie lipsită de practici înşelătoare. Pe
buzele voastre să nu fie viclenie. Oricât de neplăcut vi s-ar părea la un mo-
ment dat, căile voastre, cuvintele voastre şi faptele voastre să fie corecte în
ochii unui Dumnezeu sfânt. Oh, efectul primei înşelăciuni este îngrozitor!
Oare cineva care pretinde a fi fiu sau fiică a lui Dumnezeu se va ocupa cu
practici înşelătoare sau cu minciuna?
Niciodată copiii voştri să nu aibă nici cel mai mic motiv să declare:
Mama nu spune adevărul. Tata nu spune adevărul. Când veţi fi judecaţi
în curţile cerului, se va scrie în dreptul numelui vostru: A fost un înşelător?
Vor fi odraslele voastre pervertite de exemplul acelora care ar fi trebuit să-i
călăuzească pe calea adevărului? În locul acestui fapt, oare nu ar trebui ca
puterea lui Dumnezeu să schimbe inima mamei şi a tatălui? Nu ar trebui
să i se îngăduie Duhului Sfânt al lui Dumnezeu să Îşi lase amprenta asupra
copiilor lor?
De la copii nu se poate aştepta să fie întru totul sinceri. Totuşi, există
pericolul ca, printr-o tratare neînţeleaptă, părinţii să nimicească francheţea
care ar trebui să caracterizeze experienţa unui copil. Prin cuvinte şi fapte,
părinţii trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a păstra o simplitate
lipsită de viclenie. Pe măsură ce copiii înaintează în vârstă, părinţii să nu
le dea nici cea mai mică ocazie de a semăna seminţe care se vor dezvolta
în amăgire şi falsitate şi vor ajunge nişte obiceiuri care îi vor face să fie
nedemni de încredere.1 [151]
Nu ocoliţi niciodată adevărul. – Părinţii să fie nişte modele de sinceri-
tate, pentru că aceasta este lecţia de zi cu zi, care trebuie să fie întipărită în
inima copilului. Principiul consecvenţei trebuie să-i guverneze pe părinţi
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE 107
în toate treburile vieţii, îndeosebi în educarea copiilor lor. „Copilul lasă să
se vadă din faptele lui dacă purtarea lui va fi curată şi fără prihană”.1
O mamă căreia îi lipseşte discernământul şi care nu urmează călăuzirea
Domnului, poate să-i înveţe pe copiii ei să fie nişte înşelători şi nişte ipocriţi.
Trăsăturile de caracter cultivate în felul acesta pot să ajungă aşa de persis-
tente, încât pentru ei a minţi poate să fie ceva la fel de natural ca a respira.
Prefăcătoria va fi considerată sinceritate şi realitate.2
Părinţi, nu ocoliţi niciodată adevărul. Nu spuneţi niciodată un neadevăr
în învăţătura sau în exemplul vostru. Dacă doriţi ca un copil să fie corect,
fiţi corecţi voi înşivă. Fiţi direcţi şi consecvenţi. Să nu fie îngăduită nici chiar
o mică ocolire a adevărului. Pentru că mamele sunt obişnuite să ocolească
adevărul şi să fie nedemne de încredere, copiii le urmează exemplul.3
Cuvintele aspre încurajează lipsa de sinceritate. – Nu fiţi nerăbdători
faţă de copiii voştri când greşesc. Dacă îi corectaţi, nu le vorbiţi cu asprime.
Acest lucru îi încurcă şi îi face să le fie teamă să spună adevărul.4

1 Good Health, ianuarie 1880.


2 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
3 Manuscris 126, 1897.
4 Manuscris 2, 1903.
CAPITOLUL 29

CINSTEA ŞI INTEGRITATEA

Cinstea să fie practicată şi învăţată. – Este esenţial ca mama să fie


cinstită în toate detaliile vieţii ei şi este important să-i înveţe pe copii să nu
ocolească niciodată adevărul şi să nu înşele nici în cele mai mici lucruri.1
Cerinţa standardului lui Dumnezeu. – Dumnezeu doreşte ca oame-
nii din slujba Sa, cei aflaţi sub stindardul Său, să fie cinstiţi cu stricteţe, să
aibă un caracter mai presus de orice suspiciune, aşa încât buzele lor să nu
rostească nici un cuvânt care să semene cu minciuna. Limba să fie cinstită,
ochii să fie cinstiţi, faptele să fie într-un totul de aşa fel, încât Dumnezeu să
le poată lăuda. Noi trăim sub privirile unui Dumnezeu sfânt, care declară so-
lemn: „Ştiu faptele tale”. Ochiul divin este îndreptat mereu asupra noastră.
Nu putem ascunde de Dumnezeu nici măcar o singură nedreptate. Faptul
că Dumnezeu este martor la toate faptele noastre este un adevăr de care
puţini îşi dau seama.2
Aceia care îşi dau seama de dependenţa lor faţă de Dumnezeu vor
înţelege că trebuie să fie cinstiţi cu semenii lor şi că, mai presus de toate,
trebuie să fie cinstiţi cu Dumnezeu, de la care vin toate binecuvântările
vieţii. Neîmplinirea poruncilor clare ale lui Dumnezeu cu privire la daruri şi
zecime este scrisă în cărţile cerului ca fiind un act de jefuire a Sa.3
Greutăţi şi măsuri corecte. – Un om cinstit este, după măsura lui Hris-
tos, cel care va manifesta o integritate neînduplecată. Greutăţile înşelătoare
şi cântarele false, cu care unii caută să-şi promoveze interesele în lume,
sunt o urâciune înaintea lui Dumnezeu… Integritatea fermă străluceşte ca
aurul în mijlocul zgurii şi al gunoiului lumii. [153] Înşelăciunea, falsitatea
şi necredincioşia pot fi acoperite sub o aparenţă înşelătoare şi ascunse de
ochii omului, dar nu de ochii lui Dumnezeu. Îngerii lui Dumnezeu, care
1 Scrisoarea 41, 1888.
2 Scrisoarea 41, 1888.
3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 77.
DEZVOLTAREA CALITĂŢILOR CREŞTINE 109
supraveghează dezvoltarea caracterului şi cântăresc valoarea morală,
înregistrează în cărţile din cer aceste mici tranzacţii care descoperă ca-
racterul.1
Cinste în administrarea timpului şi a banilor. – Este nevoie de
bărbaţi al căror simţ al dreptăţii, chiar în lucrurile cele mai mărunte, nu le
va îngădui să-şi administreze timpul incorect şi neînţelept, bărbaţi care îşi
vor da seama că se ocupă cu mijloace care aparţin lui Dumnezeu şi care
nu şi-ar însuşi pe nedrept nici un cent spre folosul lor, bărbaţi care vor fi
la fel de credincioşi şi metodici, atenţi şi sârguincioşi în muncă în absenţa
patronului lor, ca în prezenţa acestuia, dovedind prin credincioşia lor că
nu caută doar să fie pe placul oamenilor, nişte slujitori care lucrează bine
numai sub supraveghere, ci nişte lucrători conştiincioşi, credincioşi, oneşti,
îndeplinind ce este corect nu pentru lauda venită de la oameni, ci pentru
că le place şi aleg să fie corecţi dintr-un înalt simţământ al obligaţiei lor
faţă de Dumnezeu.2
Creştinul este exact ce doreşte să creadă alţii despre el. – În fiecare
relaţie de afaceri, un creştin va fi exact ce doreşte să creadă fraţii lui despre
el. Comportamentul lui este călăuzit de principii serioase. El nu urmăreşte
să înşele, prin urmare nu are nimic de ascuns sub o aparenţă înşelătoare. El
nu va profita de semenii lui. El este un prieten şi un binefăcător al tuturor,
iar semenii lui îşi pun încrederea în sfatul lui… Un om cu adevărat cin-
stit nu va profita de slăbiciunea şi incompetenţa altora, cu scopul de a-şi
umple punga.3 [154]
Nu vă îngăduiţi nici o abatere de la o cinste strictă. – În orice
tranzacţie de afaceri, fiţi de o cinste strictă. Oricât de ispitiţi aţi fi, nu înşelaţi
şi nu ocoliţi adevărul nici în cel mai mic lucru. Uneori, un impuls firesc
poate să aducă ispita de a vă abate de la calea dreaptă a cinstei, dar nu vă
abateţi nici cât un fir de păr. Dacă veţi declara că veţi face un anume lucru
şi, după aceea, constataţi că i-aţi favorizat pe ceilalţi spre pierderea voastră,
nu vă abateţi de la principiu nici cât un fir de păr. Aduceţi la îndeplinire
înţelegerea făcută. Dacă veţi căuta să vă schimbaţi planurile, veţi dovedi că
nu sunteţi demni de încredere. Dacă daţi înapoi de la îndeplinirea micilor
obligaţii, veţi da înapoi şi de la cele mai mari. În asemenea circumstanţe,
unii sunt ispitiţi să înşele, spunând: Nu am fost înţeles. Cuvintele mele au
fost interpretate mai mult decât am intenţionat. Adevărul este că ele au
1 Mărturii, vol. 4, p. 310.
2 Idem, vol. 3, p. 25.
3 Scrisoarea 3, 1878.
110 ÎNDRUMAREA COPILULUI

însemnat exact ce au spus, dar ei şi-au pierdut buna motivaţie, şi apoi au


vrut să se retragă din înţelegerea făcută, ca să nu se dovedească a fi o pier-
dere pentru ei. Domnul ne cere să facem dreptate, să iubim mila, adevărul
şi neprihănirea.1
Păstraţi principii stricte. – Principiile cele mai stricte ale cinstei tre-
buie să fie păstrate în toate detaliile vieţii… Abaterea de la corectitudinea
deplină în relaţiile de afaceri poate să pară un lucru mic în ochii unora,
dar Mântuitorul nostru nu o consideră aşa. Cuvintele Sale cu privire la
acest punct sunt clare şi explicite: „Cine este credincios în cele mai mici
lucruri, este credincios şi în cele mari”. Omul care profită de semenul său
într-o măsură mică, va profita şi într-o măsură mai mare, dacă va fi ispitit.
O reprezentare falsă, cu privire la un lucru mic, este o dovadă de necinste
tot aşa de mare în ochii lui Dumnezeu ca şi când ar fi cu privire la un lucru
mai mare.2
Cinstea trebuie să-şi pună amprenta pe fiecare faptă din viaţa noastră.
[155] Îngerii cercetează lucrarea care ne-a fost încredinţată şi, dacă are loc
o îndepărtare de la principiile adevărului, în cărţile cerului se va scrie „găsit
prea uşor”.3

1 Scrisoarea 103, 1900.


2 Scrisoarea 3, 1878.
3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 142.
CAPITOLUL 30

DEPENDENŢA DE SINE ŞI SIMŢUL ONOAREI

Educaţi fiecare copil să se bazeze pe el însuşi. – Pe cât este cu putinţă,


fiecare copil trebuie educat aşa încât să se bazeze pe el însuşi. Prin pune-
rea la lucru a diferitelor sale capacităţi, el va învăţa care sunt trăsăturile lui
cele mai puternice şi care sunt cele mai deficitare. Un educator înţelept va
acorda atenţie specială dezvoltării trăsăturilor mai slabe, astfel încât copi-
lul să-şi poată forma un caracter echilibrat, armonios.1
Prea mult confort va dezvolta slăbiciuni. – Dacă părinţii, cât trăiesc,
i-ar sprijini pe copii să se ajute singuri, ar face mai bine decât dacă le-ar lăsa
multe averi la moartea lor. Copiii care sunt lăsaţi să se bazeze în principal
pe propriile străduinţe ajung bărbaţi şi femei mai înzestraţi şi sunt mai bine
pregătiţi pentru viaţa practică, decât acei copii care au depins de averea
tatălui lor. Copiii lăsaţi să depindă de resursele proprii pun preţ, în gene-
ral, pe calităţile lor, îşi folosesc bine privilegiile şi îşi cultivă şi îşi orientează
însuşirile pentru a atinge un scop în viaţă. Adesea, îşi dezvoltă caractere
marcate de hărnicie, economie şi valoare morală, care stau la baza succe-
sului în viaţa de creştin. Acei copii pentru care părinţii înfăptuiesc cele mai
multe lucruri se simt adesea cel mai puţin obligaţi faţă de ei.2
Obstacolele dezvoltă puterea. – Obstacolele îi fac pe oameni puter-
nici. Nu ajutoarele, ci dificultăţile, conflictele, împotrivirile fac oameni
cu tărie morală. Prea mult confort şi evitarea răspunderii au făcut nişte
neputincioşi [157] din aceia care ar fi trebuit să fie oameni responsabili, cu
putere morală şi cu o puternică musculatură spirituală.3
Încă din anii timpurii, este necesar ca în caracter să fie întreţesute prin-
cipiile unei integrităţi neînduplecate, pentru ca tinerii să poată atinge stan-
dardul cel mai înalt al maturităţii. Ei trebuie să păstreze mereu în atenţie
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 57.
2 Mărturii, vol. 3, p. 122, 123.
3 Idem, p. 495.
112 ÎNDRUMAREA COPILULUI

faptul că au fost cumpăraţi cu un preţ şi să aducă slavă lui Dumnezeu în


trupul şi spiritul lor, care sunt ale Sale. Tinerii să se gândească serios care va
fi scopul şi lucrarea vieţii lor şi să pună o temelie aşa încât obiceiurile lor să
fie lipsite de orice urmă a degradării. Dacă vor fi într-o poziţie din care îi vor
influenţa pe ceilalţi, trebuie să se bazeze pe ei înşişi.1
Pregătiţi-i pe copii să întâmpine problemele cu curaj. – În afară de
disciplina din familie şi de la şcoală, toţi trebuie să întâlnească disciplina
severă a vieţii. Cum să o întâmpinăm cu înţelepciune reprezintă o lecţie care
ar trebui expusă cu claritate fiecărui copil şi fiecărui tânăr. Este adevărat că
Dumnezeu ne iubeşte, că lucrează pentru fericirea noastră şi că, dacă Legea
Sa ar fi fost întotdeauna respectată, nu ar fi trebuit să cunoaştem vreodată
suferinţa, şi nu este mai puţin adevărat că în această lume, ca urmare a
păcatului, fiecare viaţă este asaltată de suferinţă, necazuri şi poveri. Putem
să le facem copiilor şi tinerilor un bine care să dureze toată viaţa, învăţându-i
cum să întâmpine curajos aceste necazuri şi poveri. Deşi este datoria noastră
să le arătăm compasiune, nu trebuie să facem niciodată acest lucru, în aşa
fel încât să-i încurajăm să-şi plângă singuri de milă. Ei au nevoie de ceva care
stimulează şi întăreşte mai degrabă decât de ceva care slăbeşte.
Ei ar trebui să fie învăţaţi că această lume nu este un loc de paradă,
ci un câmp de bătaie. Toţi sunt chemaţi să suporte asprimile, ca nişte
soldaţi buni. Ei trebuie să fie puternici, să se poarte ca nişte bărbaţi. Să
fie învăţaţi că adevăratul test al caracterului se găseşte în dispoziţia de a
purta [158] răspunderi, de a ocupa un loc greu, de a face lucrarea care
trebuie înfăptuită, chiar dacă acest lucru nu va aduce nici o răsplată sau
recunoaştere pământească.2
Dezvoltaţi simţul răspunderii. – Educatorul înţelept va căuta să în-
curajeze încrederea şi să întărească sentimentul onoarei elevilor de care
se ocupă. Copiii şi tinerii au de câştigat, dacă li se acordă încredere. Mulţi,
chiar şi dintre cei micuţi, au un simţământ puternic al onoarei, toţi doresc
să fie trataţi cu încredere şi respect, iar acesta este un drept al lor. Ei nu ar
trebui făcuţi să simtă că nu pot face un pas fără a fi supravegheaţi. Sus-
piciunea demoralizează, producând tocmai relele pe care caută să le îm-
piedice… Faceţi-i pe tineri să simtă că li se acordă încredere şi veţi vedea
că nu vor fi decât puţini aceia care nu vor căuta să se dovedească vrednici
de această încredere.3
1 The Youth’s Instructor, 5 ianuarie 1893.
2 Educaţia, p. 295.
3 Idem, p. 289, 290.
SECŢIUNEA A VIII-A

DEZVOLTAREA CARACTERULUI
ESTE SARCINA PRINCIPALĂ

CAPITOLUL 31

IMPORTANŢA CARACTERULUI

Singura comoară luată din lumea aceasta. – Un caracter format în


conformitate cu modelul divin este singura comoară pe care o putem lua
din lumea aceasta în cea viitoare. Cei care sunt conduşi de învăţăturile Dom-
nului Hristos în lumea aceasta vor lua cu ei în locaşurile cereşti fiecare reuşită
spirituală. Iar în ceruri, vom continua să ne dezvoltăm neîncetat. Prin urmare,
cât de importantă este formarea caracterului în viaţa aceasta.1
Adevăratul caracter este o calitate a sufletului. – Capacitatea intelec-
tuală şi geniul nu sunt caracterul, pentru că acestea sunt deţinute adesea
de oameni care au un caracter foarte rău. Reputaţia nu este caracterul.
Adevăratul caracter este o calitate a sufletului şi se dă pe faţă prin com-
portament.2
Un caracter bun este un capital cu mult mai valoros decât aurul sau
argintul. El nu este afectat de panică sau nereuşită, iar, în ziua când toate
proprietăţile pământeşti vor fi spulberate, acest caracter va aduce o
răsplată bogată. Integritatea, fermitatea şi perseverenţa sunt calităţi pe
care toţi trebuie le cultive stăruitor, deoarece ele îl înzestrează pe cel care
le deţine cu o putere irezistibilă – o putere care îl face puternic pentru a
săvârşi binele, pentru a se împotrivi răului şi pentru a suporta necazul.3
1 Parabolele Domnului Hristos, p. 332.
2 The Youth’s Instructor, 3 noiembrie 1893.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 225, 226.
114 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Cele două elemente esenţiale. – Tăria caracterului constă în două ele-


mente – puterea voinţei şi puterea stăpânirii de sine. Mulţi tineri consideră
greşit că pasiunea puternică şi necontrolată sunt tărie de caracter. Adevărul
este că acela care e condus de propriile pasiuni este un om slab. Adevărata
măreţie şi nobleţe a omului se măsoară în funcţie de puterea lui de a-şi
controla simţurile şi nu în puterea simţurilor [162] lui de a-l subjuga. Cel
mai tare om este cel care, sensibil la nedreptate, îşi reprimă totuşi mânia
şi-şi iartă vrăjmaşii.1
Mai necesar decât aspectul exterior. – Dacă ar fi considerat impor-
tant ca tinerii să aibă caractere frumoase şi un fel de a fi binevoitor, tot aşa
după cum există tendinţa de a imita moda lumii în îmbrăcăminte şi com-
portament, ar fi sute, acolo unde azi este doar unul pregătit pentru o viaţă
activă, în stare să exercite o influenţă înnobilatoare asupra societăţii.2
Dezvoltarea caracterului este o lucrare de o viaţă. – Formarea ca-
racterului este o lucrare de o viaţă, iar rezultatul ei este pentru veşnicie.
Dacă toţi şi-ar da seama de lucrul acesta, dacă ar fi sensibili la gândul că
fiecare dintre noi îşi hotărăşte propriul destin pentru viaţa veşnică sau
pentru ruina veşnică, oh, ce schimbare ar avea loc! Cât de diferit ar fi ocu-
pat acest timp de probă şi cât de diferite ar fi caracterele care umplu lumea
noastră!3
Dezvoltarea şi creşterea. – Germinarea seminţei reprezintă începu-
tul vieţii spirituale, iar dezvoltarea plantei este o reprezentare a dezvoltării
caracterului. Nu poate exista viaţă fără creştere. Planta nu poate decât să
crească sau să moară. După cum creşterea ei este tăcută şi imperceptibilă,
dar continuă, tot aşa este şi creşterea caracterului. Viaţa noastră poate fi
perfectă la fiecare treaptă de dezvoltare, totuşi, pentru ca planul lui Dum-
nezeu pentru noi să fie împlinit, va exista un progres neîncetat.4
Caracterul este recolta vieţii. – Recolta vieţii este caracterul, şi acest lu-
cru determină destinul, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru cea viitoare.
Recolta este o reproducere a seminţei semănate. Fiecare sămânţă dă rod
după soiul ei. Tot aşa este şi cu trăsăturile de caracter pe care le cultivăm.
Egoismul, [163] iubirea de sine, înălţarea propriei persoane, îngăduinţa
de sine se reproduc, iar sfârşitul este nenorocire şi ruină. „Cine seamănă
în firea lui pământească, va secera din firea pământească putrezirea, dar
1 Idem, p. 222.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 69.
3 The Youth’s Instructor, 19 februarie 1893.
4 Educaţia, p. 105, 106.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 115
cine seamănă în Duhul, va secera din Duhul viaţa veşnică” (Galateni 6,8).
Iubirea, simpatia şi bunătatea dau roada binecuvântării, o recoltă care este
nepieritoare.1
Cea mai mare dovadă a creştinismului. – Dacă îi vor prezenta
societăţii copii cu un caracter integru, cu principii ferme şi o moralitate
sănătoasă, mamele creştine îşi vor fi îndeplinit partea cea mai importantă
din toată lucrarea misionară. Copiii lor bine educaţi pentru a-şi ocupa locul
în societate sunt dovada cea mai mare de creştinism care poate să-i fie
oferită lumii.2
Influenţa unui copil educat corespunzător. – Făpturilor muritoare
nu le-a fost încredinţată niciodată o lucrare mai înaltă ca aceea de formare
a caracterului. Copiii trebuie nu numai să fie educaţi, ci şi bine instruiţi,
şi cine poate să spună viitorul unui copil sau tânăr care creşte? Cultiva-
rea copiilor voştri să fie tratată cu grija cea mai mare. Un copil educat
corespunzător în principiile adevărului, care are dragostea şi teama de
Dumnezeu întreţesute în caracterul lui, va deţine o putere de influenţă
spre bine în lume, care nu poate fi estimată.3

1 Idem, p. 109.
2 Pacific Health Journal, iunie 1890.
3 Signs of the Times, 13 iulie 1888.
CAPITOLUL 32

CUM SE FORMEAZĂ CARACTERUL

Caracterul se formează printr-un efort perseverent şi neobosit.


– Caracterul nu apare la întâmplare. El nu este determinat de o singură
izbucnire a temperamentului, un singur pas într-o direcţie greşită. Repe-
tarea unei fapte o face să ajungă un obicei şi modelează caracterul fie
spre bine, fie spre rău. Caracterele corecte se formează numai printr-un
efort perseverent şi neobosit, prin dezvoltarea, spre slava lui Dumnezeu,
a fiecărui talent şi a fiecărei capacităţi cu care am fost înzestraţi. În loc de a
proceda aşa, mulţi îşi îngăduie să se lase duşi în derivă de fiecare impuls şi
de fiecare circumstanţă. Acest lucru nu se întâmplă din cauză că sunt lipsiţi
de un material bun, ci pentru că nu-şi dau seama încă din tinereţea lor că
Dumnezeu vrea să facă tot ce pot mai bine.1
Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de semenii noştri este
dezvoltarea de sine. Fiecare însuşire cu care ne-a înzestrat Creatorul tre-
buie să fie cultivată până la desăvârşire, ca să fim în stare să facem binele
cel mai mare de care suntem capabili. Pentru a ne curăţi şi înnobila carac-
terul, avem nevoie de harul care ne este dat de Hristos şi care ne va face în
stare să vedem defectele, să le corectăm şi să dezvoltăm ce este excelent
în caracterul nostru.2
Prin cultivarea capacităţilor primite de la Dumnezeu. – În mare
măsură, fiecare este arhitectul propriului caracter. Cu fiecare zi, construcţia
se apropie de final. Cuvântul lui Dumnezeu ne avertizează să avem grijă
cum construim, să vedem dacă la temelia clădirii noastre se află stânca
veşnică. Vine timpul când se va dovedi cum este construcţia noastră.
Acum este vremea ca toţi [165] să-şi cultive capacităţile pe care li le-a dat
Dumnezeu, pentru a-şi forma caractere folositoare aici, dar şi într-o viaţă
mai bună, de apoi.
1 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1899.
2 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 117
Credinţa în Hristos, ca Mântuitor personal, va da tărie şi consistenţă ca-
racterului. Aceia care au o credinţă sinceră în Hristos, vor fi calmi, ştiind că
ochiul lui Dumnezeu este asupra lor, că Judecătorul tuturor oamenilor le
cântăreşte valoarea morală, că făpturile cereşti veghează să vadă ce fel de
caracter dezvoltă.1
Influenţa fiecărei fapte. – Fiecare faptă din viaţă, oricât de neînsemnată,
îşi are influenţa în formarea caracterului. Un caracter bun este mult mai de
preţ decât averea lumească, iar lucrarea de a-l forma este cea mai nobilă în
care se pot angaja oamenii.
Caracterele formate de împrejurări sunt schimbătoare şi discordante,
pline de contradicţii. Posesorii lor n-au o ţintă înaltă sau un scop în viaţă. Ei
nu au o influenţă înnobilatoare asupra caracterelor altora. Ei sunt fără rost
şi fără putere.2
Caractere desăvârşite prin copierea modelului lui Dumnezeu.
– Dumnezeu aşteaptă de la noi să clădim un caracter în conformitate cu
modelul care ne este arătat. Trebuie să punem cărămidă cu cărămidă,
adăugând har după har, găsindu-ne punctele slabe şi corectându-le în
conformitate cu îndrumările primite. Când se vede o fisură în zidul unei
case, ştim că în acea construcţie este ceva greşit. În caracterul nostru se
văd adesea fisuri. Dacă aceste defecte nu sunt remediate, când va veni fur-
tuna încercărilor asupra noastră, casa va cădea.3
Dumnezeu ne dă putere, capacitate de a raţiona şi timp, pentru ca
noi să ne clădim caractere asupra cărora să-Şi poată pune [166] sigiliul
aprobării Sale. El doreşte ca fiecare copil al Său să clădească un caracter
nobil, prin săvârşirea unor fapte curate şi nobile, pentru ca, la sfârşit, să
poată prezenta o zidire simetrică, un templu frumos, cinstit de oameni şi
de Dumnezeu.
În zidirea caracterului nostru, trebuie să clădim pe Hristos. El este te-
melia sigură – o temelie care nu poate fi clintită niciodată. Furtuna ispitei
şi a încercării nu poate să mute clădirea care este întemeiată pe Stânca
veşnică.
Acela care se va dezvolta, ajungând o clădire frumoasă pentru Dom-
nul, trebuie să cultive fiecare capacitate a făpturii lui. Caracterul se poate
dezvolta armonios numai prin folosirea corectă a talentelor. În felul acesta,
noi zidim pe temelie o clădire pe care Cuvântul o reprezintă ca fiind făcută
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 222, 223.
2 Mărturii, vol. 4, p. 657.
3 The Youth’s Instructor, 25 octombrie 1900.
118 ÎNDRUMAREA COPILULUI

din aur, argint şi pietre preţioase – un material care va rezista încercării


focului curăţitor al lui Dumnezeu. În zidirea caracterului, exemplul nostru
este Hristos.1
Ispita trebuie să fie biruită. – Viaţa lui Daniel constituie o ilustraţie
inspirată cu privire la ce înseamnă un caracter sfinţit. Este un exemplu pen-
tru noi toţi, dar în special pentru tineri. O ascultare strictă de cerinţele lui
Dumnezeu este benefică atât pentru sănătatea corpului, cât şi a minţii.2
Părinţii lui Daniel îl educaseră în copilărie spre a-şi forma obiceiul
unei cumpătări stricte. Ei îl învăţaseră că trebuie să se conformeze legilor
sănătăţii în toate obiceiurile lui, că mâncarea şi băutura aveau o influenţă
directă asupra naturii lui fizice, mintale şi morale, şi că era răspunzător
pentru toate capacităţile lui, deoarece le avea ca un dar din partea lui
Dumnezeu şi nu trebuia să le pipernicească sau să le prejudicieze prin nici
un comportament. Ca rezultat al acestei învăţături, Legea lui Dumnezeu
s-a aflat pe un loc înalt în mintea lui şi a fost respectată în inima lui. În tim-
pul primilor ani ai robiei lui, Daniel a trecut printr-o experienţă serioasă,
care urma [167] să-l familiarizeze cu grandoarea de la curte, cu ipocrizia şi
păgânismul. A fost cu adevărat o şcoală care avea să-l pregătească pentru
o viaţă de seriozitate, hărnicie şi credincioşie! Şi totuşi, el a trăit neîntinat
de atmosfera răului de care era înconjurat.
Daniel şi tovarăşii lui s-au bucurat de beneficiile unei educaţii corecte
din primii ani de viaţă, dar numai aceste avantaje nu i-ar fi făcut să fie ce
erau. A venit timpul când au trebuit să hotărască singuri, când viitorul lor
a depins de propriul comportament. Atunci, ei au hotărât să fie credincioşi
faţă de învăţăturile primite în copilărie. Temerea de Dumnezeu, care este
începutul înţelepciunii, a fost temelia măreţiei lor. Duhul Său a întărit fie-
care scop corect şi fiecare hotărâre nobilă.3
Ţinta trebuie să fie înaltă. – Dacă doresc să reziste ispitei, aşa cum a
rezistat Daniel, tinerii de astăzi trebuie să exercite la maxim fiecare nerv şi
fiecare muşchi spiritual. Domnul nu vrea ca ei să rămână nişte novici. El
doreşte ca ei să atingă treapta cea mai înaltă a scării, pentru ca, de pe ea,
să păşească în Împărăţia lui Dumnezeu.4
Dacă apreciază corect lucrarea importantă a zidirii caracterului, tinerii
vor înţelege necesitatea de a-şi face partea în aşa fel, încât să treacă testul
1 The Youth’s Instructor, 16 mai 1901.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 80.
3 Manuscris 132, 1901.
4 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1899.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 119
cercetării înaintea lui Dumnezeu. Printr-un efort perseverent în împotrivi-
rea faţă de ispită şi în căutarea înţelepciunii care vine de sus, cel mai umil
şi mai slab poate să atingă înălţimi care acum i se par imposibile. Aceste
realizări nu pot veni fără o hotărâre categorică de a fi credincioşi în împlini-
rea micilor îndatoriri. Pentru ca trăsăturile deformate ale caracterului să nu
fie lăsate să se dezvolte, este necesară o veghere continuă. Tinerii pot să
aibă putere morală, pentru că Domnul Isus a venit în lume, ca să [168] fie
Exemplul nostru şi să le dea ajutorul divin atât celor tineri, cât şi tuturor
celorlalţi, de orice vârstă.1
Sfatul şi mustrarea să fie ascultate. – Aceia care au defecte în carac-
ter, comportament, obiceiuri şi practici trebuie să asculte sfatul şi mustra-
rea. Lumea aceasta este atelierul lui Dumnezeu şi fiecare piatră care poate
să fie folosită în Templul ceresc trebuie să fie cioplită şi şlefuită, până când
ajunge o piatră încercată şi preţioasă, potrivită pentru locul ei în clădirea
Domnului. Totuşi, dacă refuzăm să fim educaţi şi disciplinaţi, vom fi ca
nişte pietre care nu sunt cioplite şi şlefuite şi care, în cele din urmă, vor fi
aruncate ca fiind nefolositoare.2
Este posibil să fie nevoie de multă muncă în clădirea caracterului vostru,
pentru că sunteţi ca o piatră aspră care trebuie să fie tăiată şi şlefuită, înainte
să poată ocupa un loc în Templul lui Dumnezeu. Nu trebuie să fiţi surprinşi
dacă Dumnezeu taie cu ciocanul şi dalta colţurile ascuţite ale caracterului
vostru, până când veţi fi pregătiţi să ocupaţi locul pe care l-a prevăzut El
pentru voi. Nici o făptură omenească nu poate să îndeplinească această lu-
crare. Numai Dumnezeu este în stare să o facă. Fiţi siguri că El nu va aplica
nici o lovitură inutilă. Fiecare lovitură este dată cu dragoste, pentru ferici-
rea voastră veşnică. El cunoaşte nedesăvârşirile voastre şi lucrează pentru
a reface, nu pentru a nimici.3

1 The Youth’s Instructor, 3 noiembrie 1886.


2 The Youth’s Instructor, 31 august 1893.
3 Mărturii, vol. 7, p. 264.
CAPITOLUL 33

RESPONSABILITATEA PĂRINŢILOR
ÎN FORMAREA CARACTERULUI

O misiune divină încredinţată părinţilor. – Dumnezeu le-a încre-


dinţat părinţilor lucrarea de a forma caracterul copiilor lor după Modelul
divin. Prin harul Său, ei pot îndeplini această sarcină, dar, pentru a îndruma
voinţa şi pentru a înfrâna pasiunile, va fi nevoie de un efort răbdător şi sâr-
guincios şi, în aceeaşi măsură, de fermitate şi hotărâre. Un teren lăsat nelu-
crat produce de la sine doar spini şi pălămidă. Cel care doreşte să obţină
o recoltă folositoare sau plante frumoase trebuie să pregătească mai întâi
solul şi să semene sămânţa, apoi să sape tinerele vlăstare, îndepărtând bu-
ruienele şi desţelenind pământul, iar plantele preţioase vor înflori şi vor
răsplăti cu îmbelşugare grija şi munca lui.1
Formarea caracterului este cea mai importantă lucrare care a fost
încredinţată vreodată făpturilor omeneşti şi studierea lui cu sârguinţă nu
a fost niciodată mai importantă ca acum. Nici o generaţie din trecut nu a
mai fost chemată să facă faţă unor dificultăţi aşa de însemnate, niciodată
tinerii şi tinerele nu au fost confruntaţi cu primejdii aşa de mari cum sunt
cele care îi ameninţă în aceste zile.2
Iată care este lucrarea voastră, părinţi – să dezvoltaţi caracterul copiilor
voştri în armonie cu învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu. Această lucrare
trebuie să se afle pe primul loc, pentru că sunt implicate interese veşnice.
Zidirea caracterului copiilor voştri este de o importanţă mai mare decât
cultivarea fermelor voastre, mai esenţială decât construirea caselor de lo-
cuit, sau a oricărui fel de afacere ori comerţ. 3[170]
1 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
2 Educaţia, p. 225.
3 Signs of the Times, 10 septembrie 1894.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 121
Căminul, locul cel mai bun pentru clădirea caracterului. – Nici
şcoala, nici colegiul nostru nu pot asigura condiţiile pentru a clădi carac-
terul copilului pe o temelie bună, aşa cum o poate face căminul.1
Caracterele deformate trebuie să fie corectate. – Aceia care nu-şi
corectează în viaţa aceasta caracterul deformat nu pot avea parte de
viaţa veşnică. Oh, cât de important este ca tinerii să meargă pe calea cea
dreaptă. Părinţii au de îndeplinit o parte importantă în această privinţă.
Ei au răspunderea sfântă de a-i educa pe copiii lor pentru Dumnezeu. Lor
le-a fost încredinţată lucrarea de a-i ajuta pe micuţi să-şi formeze caractere
care le vor asigura intrarea în curţile cereşti.2
Părinţi, nu daţi greş aici. – Părinţi, de dragul Domnului Hristos, nu
greşiţi în cea mai importantă lucrare a voastră, aceea de a modela carac-
terele copiilor voştri pentru prezent şi veşnicie. O greşeală din partea
voastră în neglijarea unei educaţii credincioase, sau în indulgenţa acelei
afecţiuni neînţelepte, care nu vă lasă să vedeţi defectele şi vă împiedică să
le impuneţi restricţiile cuvenite, se va dovedi a fi spre ruina lor. Felul vostru
de purtare poate să imprime o direcţie greşită pentru toată cariera lor vi-
itoare. Voi hotărâţi pentru ei ce vor fi şi ce vor face pentru Hristos, pentru
oameni şi pentru propriile lor suflete.
Purtaţi-vă cinstit şi cu credincioşie cu copiii voştri. Lucraţi curajos şi cu
răbdare. Nu vă temeţi de necazuri, nu precupeţiţi timpul şi munca, povara
sau suferinţa. Viitorul copiilor voştri va fi o mărturie cu privire la caracterul
lucrării voastre. Credincioşia voastră faţă de Hristos poate fi exprimată
prin caracterul echilibrat al copiilor voştri, mai bine decât prin oricare altă
modalitate. Ei sunt proprietatea Domnului Hristos şi sunt cumpăraţi cu
sângele Său. Dacă influenţa lor este în întregime de partea Domnului Hris-
tos, atunci ei sunt colaboratorii Lui, [171] ajutându-i pe alţii să descopere
calea vieţii. Dacă neglijezi lucrarea pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, atunci
modul tău neînţelept de disciplină îi aşază în categoria celor care îi alungă
pe oameni de la Hristos şi întăresc împărăţia întunericului.3
O casă curată, dar copii needucaţi. – Am văzut o mamă ai cărei ochi
critici puteau să observe orice era imperfect în potrivirea mobilierului din
casa ei şi care era foarte meticuloasă în a-şi păstra casa întru totul curată
şi la timpul exact pe care îl stabilise. Ea făcea curăţenie adesea cu preţul
sănătăţii fizice şi spirituale, în timp ce copiii ei erau lăsaţi să alerge pe
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 162.
2 Scrisoarea 78, 1901.
3 Mărturii, vol. 5, p. 39, 40.
122 ÎNDRUMAREA COPILULUI

stradă şi să primească o educaţie de stradă. Aceşti copii creşteau aspri,


obraznici, egoişti şi neascultători. Deşi a avut nevoie de ajutor, mama a fost
prea angajată în treburile casei ca să-şi permită timpul pentru a-i educa pe
copiii ei. Ea i-a lăsat să crească având un caracter deformat, nedisciplinat şi
needucat. Nu putem decât să considerăm că gustul rafinat al mamei nu a
fost exercitat în direcţia cea bună, pentru că, altfel, ar fi înţeles necesitatea
de a modela mintea şi comportamentul copiilor ei şi de a-i educa în aşa fel
încât să aibă un caracter echilibrat şi un temperament plăcut.
Dacă ar fi lăsat pe locul al doilea aceste lucruri cărora le-a îngăduit să-i
ocupe atenţia, mama ar fi considerat că educaţia fizică, mintală şi morală a
copiilor ei este de o importanţă aproape infinită. Femeile care îşi asumă
responsabilitatea de mame trebuie să simtă că au obligaţia cea mai so-
lemnă faţă de Dumnezeu şi faţă de copiii lor, de a-i educa în aşa fel încât
să aibă o fire prietenoasă şi iubitoare şi să fie curaţi din punct de vedere
moral, să aibă gusturi nobile şi un caracter plăcut.1 [172]
Numai prin Duhul lui Dumnezeu. – Vom considera noi că suntem în
stare să ne modelăm viaţa şi caracterul spre a intra pe porţile slavei? Nu
putem face lucrul acesta. În fiecare clipă, suntem dependenţi de lucrarea
Duhului lui Dumnezeu asupra noastră şi asupra copiilor noştri.2
Dacă doresc să vadă o stare de lucruri diferită în familia lor, părinţii să se
consacre întru totul lui Dumnezeu, iar Domnul va concepe căi şi mijloace
prin care să aibă loc o schimbare în casele lor.3
Partea lui Dumnezeu şi partea voastră. – Părinţi creştini, vă îndemn
să vă treziţi… Dacă vă neglijaţi datoria şi vă daţi înapoi de la asumarea
răspunderii voastre, aşteptând ca Domnul să facă lucrarea voastră, veţi fi
dezamăgiţi. După ce veţi fi făcut cu credincioşie tot ce puteţi, aduceţi-i pe
copiii voştri la Isus şi mijlociţi pentru ei cu o credinţă stăruitoare. Domnul
va fi ajutorul vostru. El va conlucra cu eforturile voastre. Prin puterea Sa,
veţi câştiga biruinţa…
Când părinţii vor manifesta un interes pentru binele copiilor lor, aşa cum
doreşte Dumnezeu, El va asculta rugăciunile lor şi va conlucra cu eforturile
lor, dar Dumnezeu nu propune să facă lucrarea pe care le-a încredinţat-o
părinţilor.4
Creatorul vă va ajuta. – Mamelor, nu uitaţi că veţi fi ajutate de Cre-
atorul Universului în lucrarea voastră. Prin puterea Sa şi în Numele Său,
1 Signs of the Times, 5 august 1875.
2 Manuscris 12, 1895.
3 Manuscris 151, 1897.
4 Review and Herald, 13 septembrie 1881.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 123
voi puteţi să-i conduceţi pe copiii voştri spre a fi nişte biruitori. Învăţaţi-i
să aştepte putere de la Dumnezeu. Spuneţi-le că El ascultă rugăciunile lor.
Învăţaţi-i să biruiască răul prin bine. Învăţaţi-i să exercite o influenţă înno-
bilatoare şi înălţătoare. Îndemnaţi-i să se unească cu Dumnezeu, şi apoi ei
vor [173] avea puterea de a se împotrivi celei mai puternice ispite. După
aceea, ei vor primi răsplata celui biruitor.1
Răscumpărătorul cel milos veghează asupra voastră cu dragoste şi
simpatie, gata să asculte rugăciunile voastre şi să vă acorde ajutorul de
care aveţi nevoie în lucrarea vieţii. Dragostea, bucuria, pacea, îndelunga
răbdare, bunătatea, credinţa şi facerea de bine sunt elementele caracteru-
lui creştin. Aceste însuşiri preţioase sunt roadele Duhului. Ele sunt coroana
şi scutul creştinului.2
Un cuvânt de încurajare pentru cei care au greşit. – Aceia care şi-au
educat greşit copiii nu trebuie să dispere. Să se întoarcă la Dumnezeu şi
să caute adevăratul spirit al ascultării, şi atunci vor fi făcuţi în stare să rea-
lizeze o reformă categorică. Când vă conformaţi obiceiurile cu principiile
mântuitoare ale Legii sfinte a lui Dumnezeu, veţi avea o influenţă asupra
copiilor voştri.3
Unii copii vor refuza să asculte de sfatul părintesc. – Este posibil ca
părinţii să facă tot ce le stă în putere spre a le oferi copiilor lor toate privi-
legiile şi învăţăturile, pentru ca ei să-I dăruiască lui Dumnezeu inima lor, şi
totuşi, copiii ar putea să refuze să meargă în lumină şi, prin comportamen-
tul lor rău, să lase o impresie nefavorabilă despre părinţii lor, care îi iubesc
şi a căror inimă doreşte nespus mântuirea lor.
Satana este acela care îi ispiteşte pe copii să meargă pe o cale a
păcatului şi a neascultării… Dacă refuză să meargă în lumină, dacă refuză
să-şi supună voinţa faţă de Dumnezeu şi continuă să meargă pe calea
păcatului, prin nepocăinţa lor, lumina şi privilegiile pe care le-au avut se
vor întoarce împotriva lor la judecată, pentru că nu au umblat în lumină şi
nu au ştiut încotro se îndreaptă. Satana îi conduce, [174] iar ei ajung să fie
remarcaţi de cei din lume. Oamenii vor spune: „Priviţi la acei copii! Părinţii
lor sunt foarte religioşi, dar vedeţi că ei sunt mai răi decât copiii mei, iar eu
nu mă declar a fi creştin”. În acest fel, copiii care primesc o învăţătură bună,
dar nu o ascultă, aduc un reproş la adresa părinţilor lor, dezonorându-i şi
făcându-i de ruşine în faţa oamenilor neevlavioşi din lume. De asemenea,
1 Review and Herald, 9 iulie 1901.
2 Pacific Health Journal, septembrie 1890.
3 Signs of the Times, 17 septembrie 1894.
124 ÎNDRUMAREA COPILULUI

prin comportamentul lor rău, ei aduc un reproş la adresa religiei lui Isus
Hristos.1
Părinţi, aceasta este lucrarea voastră. – Părinţi, lucrarea voastră este
aceea de a dezvolta în caracterul copiilor voştri răbdarea, consecvenţa şi o
iubire adevărată. Când îi trataţi corect pe copiii pe care vi i-a dat Dumne-
zeu, voi îi ajutaţi să pună temelia pentru un caracter curat şi echilibrat. Voi
le inspiraţi principii pe care, într-o zi, le vor respecta în familiile lor. Efectul
eforturilor voastre bine orientate se va vedea în modalitatea în care îşi vor
conduce familiile pe calea Domnului.2

1 The Youth’s Instructor, 10 august 1893.


2 Review and Herald, 6 iunie 1899.
CAPITOLUL 34

CĂILE PRIN CARE ESTE RUINAT CARACTERUL

Părinţii pot să semene seminţele ruinei. – Părinţii greşiţi îi învaţă


pe copiii lor lecţii care se vor dovedi nimicitoare pentru ei, şi astfel sădesc
spini pentru propriile picioare… Într-o mare măsură, părinţii ţin în propri-
ile mâini fericirea viitoare a copiilor lor. Lor le este încredinţată lucrarea
importantă de formare a caracterului acestor copii. Învăţămintele pe care
le primesc în copilărie îi vor urmări toată viaţa. Părinţii seamănă sămânţa
care va răsări şi va aduce roadă spre bine, sau spre rău. Ei îşi pot pregăti
copiii fie pentru fericire, fie pentru nenorocire.1
Prin îngăduinţă sau printr-o lege de fier. – Adesea, copiilor li se face
pe plac încă din copilărie şi obiceiurile rele se întăresc. Părinţii au îndoit
pomişorul. Prin felul lor de educare, caracterul se dezvoltă fie deformat,
fie simetric şi frumos. Dar, în timp ce unii sunt prea îngăduitori, alţii merg
în extrema opusă şi îşi conduc copiii cu un toiag de fier. Nici unul dintre
aceştia nu urmează îndrumările Bibliei, ci atât unii, cât şi ceilalţi fac o lu-
crare înfricoşătoare. Ei modelează mintea copiilor lor şi trebuie să dea
socoteală în ziua lui Dumnezeu despre felul cum au făcut această lucrare.
Veşnicia va descoperi rezultatele lucrării făcute în această viaţă.2
Prin nereuşita în a-i educa pe copii pentru Dumnezeu. – Prin faptul
că nu au reuşit să-i înveţe pe copiii lor să meargă pe calea Domnului, să
săvârşească acele lucruri [176] pe care le-a poruncit El, părinţii neglijează
o datorie solemnă.3
Unii copii au fost lăsaţi să facă tot ce le-a plăcut. Altora li s-au căutat
greşeli şi s-au descurajat. Lor nu li s-au spus decât puţine cuvinte plăcute,
voioase, de apreciere.4
1 Mărturii, vol. 1, p. 393.
2 Idem, vol. 4, p. 368, 369.
3 Manuscris 12, 1898.
4 Manuscris 34, 1893.
126 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Oh, dacă mamele ar lucra cu înţelepciune, cu calm şi hotărâre, spre a


educa şi spre a supune înclinaţiile fireşti ale copiilor lor, cât de mult păcat
ar fi înlăturat încă din faşă şi cât de multe dificultăţi din biserică ar fi evi-
tate!... Multe suflete vor fi pierdute pentru veşnicie, din cauza faptului că
părinţii au neglijat să-i disciplineze corect pe copiii lor şi să-i înveţe să se
supună autorităţii încă din tinereţe. Tolerarea greşelilor şi liniştirea izbuc-
nirilor nu înseamnă a înfige toporul la rădăcina răului, ci se dovedesc a fi
spre ruina a mii de suflete. Oh, cum Îi vor răspunde părinţii lui Dumnezeu
pentru această neglijare îngrozitoare a datoriei lor!1
Prin neglijenţa care glumeşte cu păcatul. – Copiii au nevoie de în-
grijire şi călăuzire atentă, ca niciodată mai înainte, pentru că Satana se
străduieşte să pună stăpânire asupra minţii şi inimii lor şi să alunge Duhul
lui Dumnezeu. Înfricoşătoarea stare a tinerilor din acest veac constituie
unul dintre cele mai puternice semne că trăim în zilele din urmă, însă ru-
inarea multora poate fi urmarea directă a greşitei conduceri a părinţilor.
Spiritul de murmurare împotriva mustrării a prins rădăcini şi îşi aduce
roada lui de nesupunere. Chiar dacă nu sunt mulţumiţi cum se dezvoltă
caracterul copiilor lor, părinţii nu reuşesc să vadă greşelile care i-au adus
în această stare…
Dumnezeu condamnă neglijenţa care cochetează cu păcatul, nelegiu-
irea şi nepăsarea care împiedică descoperirea prezenţei Sale în familiile
pretinşilor creştini.2 [177]
Prin lipsa restricţiilor. – Pentru că nu le impun restricţii şi nu îi conduc
aşa cum se cuvine, mii de copii cresc cu caractere deformate, lipsiţi de mo-
ralitate şi cu puţină educaţie în îndatoririle practice ale vieţii. Ei sunt lăsaţi
să facă ce vor cu impulsurile lor, cu timpul şi puterile lor intelectuale. Taţii şi
mamele sunt consideraţi vinovaţi pentru pierderea adusă cauzei lui Dum-
nezeu, prin faptul că aceste talente sunt neglijate, şi ce scuză Îi vor prezen-
ta ei lui Dumnezeu, ai cărui slujitori sunt, pentru că au fost însărcinaţi cu
datoria sfântă de a pregăti sufletele pe care le au în grijă spre a-şi dezvolta
puterile pentru slava Creatorului lor?3
Părinţii socoteau că-i iubesc, însă au dovedit că le sunt cei mai mari
duşmani. Ei au permis ca răul să ia amploare. Le-au îngăduit copiilor să
iubească păcatul, ceea ce este acelaşi lucru cu a îndrăgi şi mângâia o
viperă, care va înţepa nu doar victima care o îndrăgeşte, dar şi pe toţi cei
cu care este în legătură.4
1 Mărturii, vol. 4, p. 92.
2 Idem, p. 199,200.
3 Idem, vol. 5, p. 326.
4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 52, 53.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 127
Prin trecerea cu vederea a greşelilor evidente. – În loc să li se alăture
celor care poartă răspunderile spre a ridica standardul moral, şi în loc să
lucreze cu toată inima şi cu tot sufletul în temere de Dumnezeu pentru a
corecta defectele copiii lor, mulţi părinţi îşi liniştesc conştiinţa spunând:
„Copiii mei nu sunt mai răi decât alţii”. Ei caută să ascundă relele evidente
pe care Dumnezeu le urăşte, ca să nu fie jigniţi copiii lor şi să ia vreo cale
disperată. Dacă în inima lor este duhul răzvrătirii, cu mult mai bine este să
fie supus acum, decât să crească şi să se întărească prin satisfacere. Dacă
părinţii şi-ar face datoria, am vedea o stare diferită de lucruri. Mulţi dintre
aceşti părinţi au căzut de la credinţa în Dumnezeu. Ei n-au înţelepciune de
la El, ca să observe urzelile lui Satana şi să reziste capcanelor lui.1 [178]
Prin răsfăţarea copiilor şi prin îngăduinţa arătată faţă de ei. – Ade-
sea, părinţii îi răsfaţă pe copii şi îi tratează cu îngăduinţă, pentru că aceasta
pare a fi o cale mai uşoară decât să-i mustre pentru înclinaţiile lor nesu-
puse, care apar cu putere în inima lor. Totuşi, acest procedeu este laş. Este
ceva păcătos să te sustragi astfel de la răspundere, pentru că va veni timpul
când aceşti copii, ale căror înclinaţii necontrolate s-au întărit în adevărate
vicii, vor aduce ruşine şi dezonoare asupra lor înşişi şi asupra familiilor lor.
Ei pornesc în munca grea din viaţă nepregătiţi pentru ispitele ei, insufi-
cient de puternici pentru a îndura încurcăturile şi necazurile. Pătimaşi,
aroganţi, nedisciplinaţi, ei caută să-i înduplece pe alţii să le împlinească
voia şi, pentru că nu reuşesc, se consideră trataţi rău de lume şi se întorc
împotriva ei.2
Prin semănarea seminţelor vanităţii. – Oriunde mergem, vedem
copii răsfăţaţi, trataţi cu îngăduinţă şi lăudaţi fără înţelepciune. Acest fapt
tinde să-i facă înfumuraţi, îndrăzneţi şi plini de sine. Seminţele vanităţii
sunt semănate cu uşurinţă în inima omenească de către părinţii şi tuto-
rii nechibzuiţi, care îi laudă şi îi tratează cu îngăduinţă pe tinerii de care
răspund, fără să se gândească la viitor. Mândria şi încăpăţânarea sunt rele-
le care i-au transformat pe îngeri în demoni şi au închis porţile cerului în
faţa lor. Totuşi, fără să-şi dea seama ce fac, părinţii îi educă sistematic pe
copiii lor spre a fi nişte slujitori ai lui Satana.3
Prin faptul că părinţii ajung nişte sclavi ai adolescenţilor. – Cât de
mulţi părinţi trudiţi şi împovăraţi de muncă au ajuns nişte sclavi ai copiilor
lor, în timp ce, în conformitate cu educaţia lor, copiii trăiesc pentru a se
1 Mărturii, vol. 4, p. 650, 651.
2 Idem, p. 201.
3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
128 ÎNDRUMAREA COPILULUI

amuza, a-şi plăcea şi a se slăvi pe ei înşişi. Părinţii seamănă în inima co-


piilor lor seminţe care aduc o recoltă de care nu le pasă. În urma acestei
educaţii, la vârsta de zece, [179] doisprezece sau şaisprezece ani, copiii
se consideră foarte înţelepţi, îşi imaginează că sunt genii şi se cred întru
totul prea cunoscători pentru a se supune părinţilor lor şi prea sus pentru
a se coborî la datoriile vieţii de zi cu zi. Dragostea de plăceri le stăpâneşte
mintea, iar egoismul, mândria şi răzvrătirea aduc rezultate amare în viaţa
lor. Ei acceptă insinuările lui Satana şi cultivă o ambiţie nesfântă de a face
mare paradă în lume.1
Printr-o iubire şi simpatie greşit orientate. – Părinţii pot să-şi
îngăduie dragostea faţă de copiii lor cu preţul ascultării de Legea sfântă
a lui Dumnezeu. Îndrumaţi de această dragoste, ei nu ascultă de Dumne-
zeu, pentru că le îngăduie copiilor lor să-şi aducă la îndeplinire impulsurile
greşite şi nu le oferă învăţătura şi disciplina pe care le-a poruncit Dumne-
zeu. Când desconsideră în felul acesta poruncile lui Dumnezeu, părinţii îşi
pun în pericol propriul suflet şi sufletul copiilor lor.2
Slăbiciunea în a cere ascultare şi falsa iubire şi simpatie. – Concepţia
falsă că a fi îngăduitor şi a nu pune restricţii este înţelepciune duce la un
sistem de educaţie care îi întristează pe îngeri, dar îl încântă pe Satana,
pentru că aduce sute şi mii de copii în rândurile lui. De aceea, el orbeşte
ochii părinţilor, le amorţeşte simţurile şi face ca mintea să le fie confuză.
Ei văd că fiii şi fiicele lor nu sunt plăcuţi, atrăgători, ascultători şi gata să-şi
asume răspunderi, totuşi copiii aceştia deprind în căminele lor trăsături
care le otrăvesc viaţa, le umplu inima de necazuri şi îi adaugă la numărul
celor pe care Satana îi foloseşte pentru a aduce sufletele la nimicire.3
Prin nereuşita în a cere ascultare. – Dacă nişte copii nerecunoscători
sunt hrăniţi şi îmbrăcaţi, în timp ce li se îngăduie să fie astfel, fără să fie
corectaţi, ei vor fi încurajaţi să continue pe calea [180] lor rea. Atâta vreme
cât îi favorizează în acest fel şi nu le cer ascultare, părinţii şi tutorii lor sunt
părtaşi la faptele lor rele. Astfel de copii ar merge mai bine printre nelegiuiţii
a căror cale ticăloasă aleg să o urmeze, decât să rămână în căminele creştine
spre a-i otrăvi pe ceilalţi. În acest veac al nelegiuirii, fiecare creştin trebuie
să condamne cu fermitate răul şi faptele satanice al copiilor neascultători.
Tinerii răi să nu fie trataţi ca şi cum ar fi buni şi ascultători, ci să fie trataţi ca
nişte tulburători ai păcii şi corupători ai tovarăşilor lor.4
1 The Youth’s Instructor, 20 iulie 1893.
2 Review and Herald, 6 aprilie 1897.
3 Mărturii, vol. 5, p. 324.
4 Manuscris 119, 1901.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 129
Prin a li se îngădui copiilor să-şi urmeze înclinaţia firească a minţii
lor. – Influenţa predominantă în societate este în favoarea îngăduinţei tine-
rilor de a urma înclinaţia firească a minţii lor.1
Ei [părinţii] gândesc că, dacă satisfac dorinţele copiilor lor şi îi lasă să-şi
urmeze propriile înclinaţii, le pot câştiga ataşamentul. Ce greşeală! Copiii
care sunt îngăduiţi astfel cresc cu dorinţele neţinute în frâu, fără să cedeze,
egoişti, exigenţi şi aroganţi, un blestem pentru ei înşişi şi pentru toţi cei
din jurul lor.2
Prin îngăduirea atitudinilor greşite. – Lecţiile din copilărie, bune sau
rele, nu sunt învăţate în zadar. La tineri, caracterul se dezvoltă spre bine
sau spre rău. În cămin, poate să fie lăudat şi măgulit greşit, în lume însă
fiecare stă prin propriile merite. Cei răsfăţaţi, faţă de care s-a supus toată
autoritatea familiei, sunt expuşi zilnic la umilire, fiind obligaţi să se supună
altora. Mulţi învaţă abia atunci, prin aceste lecţii practice din viaţă, care
este locul pe care trebuie să-l ocupe. Prin eşecuri, dezamăgiri şi o evaluare
clară din partea superiorilor lor, adesea ei descoperă adevăratul lor nivel
şi sunt umiliţi spre a înţelege şi a accepta locul care li se cuvine. [181] Dar
această încercare prin care trec este aspră şi nenecesară şi ar putea fi evi-
tată printr-o pregătire corectă în tinereţea lor.
Majoritatea acestor tineri greşit disciplinaţi trec prin viaţă neînţelegân-
du-se cu lumea, având eşec unde ar fi trebuit să aibă succes. Ei socotesc
că lumea are ceva cu ei, pentru că nu-i flatează şi nu-i mângâie, iar ei se
revanşează cu ciudă faţă de lume şi desconsiderând-o. Uneori, împrejurările
îi obligă să se prefacă umiliţi, deşi nu sunt, dar aceasta nu îi înzestrează cu
un dar natural şi, mai devreme sau mai târziu, adevăratele lor caractere vor
fi date pe faţă…
De ce vor părinţii să-şi educe copiii în aşa fel, încât să fie în război cu cei
cu care vin în contact?3
Prin a-i educa pe copii să fie iubitori ai întrunirilor sociale. – Copiii
nu trebuie să fie educaţi să fie nişte iubitori ai întrunirilor sociale. Să nu fie
jertfiţi lui Moloh, ci să ajungă nişte membri ai familiei Domnului. Părinţii
trebuie să fie plini de mila lui Hristos, ca să lucreze pentru salvarea sufle-
telor care sunt aduse sub influenţa lor. Mintea lor să nu fie întunecată de
moda şi practicile lumii. Să nu-i înveţe pe copiii lor să participe la petreceri,
concerte, dansuri, să organizeze şi să participe la serbări, pentru că Nea-
murile fac la fel.4
1 Solii către tineret, p. 373, 374.
2 Mărturii, vol. 1, p. 393.
3 Idem, vol. 4, p. 201, 202.
4 Review and Herald, 13 martie 1894.
130 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Prin îngăduirea căutării egoiste a plăcerilor. – Dacă ar fi început


drumul vieţii cu idei corecte cu privire la succes, mulţi tineri ar fi putut să
fie o binecuvântare pentru societate şi o onoare pentru lucrarea lui Dum-
nezeu. Totuşi, în loc să fie conduşi de raţiune şi de [182] principii, ei au
fost educaţi spre a ceda înclinaţiei de a fi îndărătnici şi spre a căuta să-şi
placă lor înşişi, îngăduindu-şi plăceri egoiste şi crezând că, în felul acesta,
vor obţine fericirea. Ei au dat greş în a-şi atinge scopul, deoarece a căuta
fericirea pe calea egoismului va aduce numai necaz. Ei sunt nefolositori în
societate şi nefolositori în lucrarea lui Dumnezeu. Perspectiva lor atât pen-
tru lumea aceasta, cât şi pentru cea viitoare este dintre cele mai descura-
jatoare, pentru că, prin dragostea egoistă de plăceri, ei pierd atât lumea
aceasta, cât şi pe cea viitoare.1
Prin lipsa de evlavie în cămin. – În cămine care se declară a fi creştine,
unde se presupune că taţii şi mamele sunt nişte cercetători sârguincioşi
ai Scripturilor, ca să cunoască fiecare precizare şi restricţie din Cuvântul
lui Dumnezeu, se manifestă o neglijare în a urma învăţătura Cuvântului
şi în a-i creşte pe copii în temere de Domnul. Aşa-zişii părinţi creştini dau
greş în a practica evlavia în cămin. Cum pot taţii şi mamele să reprezinte
caracterul lui Hristos în viaţa căminului, dacă se mulţumesc să atingă un
standard ieftin şi mic? Sigiliul viului Dumnezeu va fi pus numai asupra ce-
lor care au un caracter asemănător caracterului lui Hristos.2
Dacă părinţii ar fi fost ascultători de Dumnezeu. – Domnul nu va
aproba conducerea greşită a părinţilor. Sute de copii din zilele noastre
înmulţesc rândurile vrăjmaşului, prin faptul că trăiesc şi lucrează departe
de scopul lui Dumnezeu. Ei sunt neascultători, nerecunoscători şi nesfinţi,
dar cei care vor fi consideraţi vinovaţi sunt părinţii lor. Părinţi creştini, mii
de copii pier în păcatele lor, din cauza greşelii părinţilor în a-şi conduce
familia cu înţelepciune. Dacă părinţii ar fi fost ascultători de Conducătorul
nevăzut al oştirilor lui Israel, a cărui slavă a fost învăluită de stâlpul de nor,
nu s-ar vedea starea de lucruri nefericită, [183] care există acum în aşa de
multe familii.3

1 The Youth’s Instructor, 20 iulie 1893.


2 Review and Herald, 21 mai 1895.
3 Review and Herald, 6 iunie 1899.
CAPITOLUL 35

CUM POT PĂRINŢII SĂ CLĂDEASCĂ


ÎN COPII UN CARACTER PUTERNIC

Dedicaţi timpul cel mai bun şi cea mai mare atenţie acestei lucrări.
– Părinţilor li se încredinţează în mâini copilul, ca pe o povară neajutorată.
El nu ştie nimic şi trebuie să fie învăţat să-L iubească pe Dumnezeu, să fie
crescut „în mustrarea şi învăţătura Domnului”. El trebuie să fie modelat în
conformitate cu modelul divin.1
Când vor înţelege importanţa lucrării de educare a copiilor lor, când
vor vedea că ea implică interese veşnice, părinţii vor simţi că trebuie să
dedice acestei lucrări timpul lor cel mai bun şi atenţia cea mai mare.
Înţelegeţi principiile implicate. – Lecţiile învăţate, obiceiurile formate
în anii de copilărie au o legătură cu formarea caracterului şi cu stabilirea
unei linii de urmat în viaţă, mai mare decât vor avea învăţătura şi toată
pregătirea din anii următori.
Părinţii trebuie să ia în considerare acest lucru. Ei ar trebui să înţeleagă
principiile care stau la baza îngrijirii şi educaţiei copiilor. Să fie în stare să-i
crească în condiţii de sănătate fizică, intelectuală şi morală.2
Evitaţi superficialitatea. – Trăim într-un veac în care aproape totul
este superficial. Din cauză că educaţia primită de copii încă din leagăn este
superficială, caracterul oamenilor nu este stabil şi ferm. El este clădit pe
nisip mişcător. Renunţarea şi stăpânirea de sine nu au fost formate în carac-
terul lor. Ei au fost răsfăţaţi şi trataţi cu îngăduinţă, până când au ajuns
incapabili pentru viaţa practică. Dragostea de plăceri le [185] stăpâneşte
mintea, iar copiii sunt flataţi şi trataţi cu îngăduinţă spre ruina lor.3
Întăriţi caracterul copiilor prin rugăciune şi credinţă. – Aţi adus pe
lume copii care n-au putut să se pronunţe în legătură cu aducerea lor la
1 Signs of the Times, 16 martie 1891.
2 Divina Vindecare, p. 380.
3 Health Reformer, decembrie 1872.
132 ÎNDRUMAREA COPILULUI

existenţă. Voi singuri v-aţi făcut răspunzători, în mare măsură, pentru ferici-
rea lor viitoare şi pentru bunăstarea lor veşnică. Răspunderea de a-i educa
pe aceşti copii pentru Dumnezeu, de a urmări cu grijă prima apropiere a
vrăjmaşului celui viclean şi de a fi pregătiţi să ridicaţi steagul împotriva lui
este asupra voastră, fie că o simţiţi sau nu. Construiţi în jurul copiilor voştri
un zid de apărare, prin rugăciune şi credinţă, şi exercitaţi o supraveghere
atentă. Voi nu sunteţi siguri nici o clipă împotriva atacurilor lui Satana. Voi
nu aveţi timp să vă odihniţi de munca vigilentă şi serioasă. Nu trebuie să
dormiţi în postul vostru nici o clipă. Aceasta este lupta cea mai importantă.
Sunt implicate consecinţe veşnice. Ele înseamnă viaţă sau moarte pentru
familia voastră.1
Adoptaţi o poziţie fermă şi hotărâtă. – În general, părinţii îşi pun
prea mult încrederea în copiii lor, deoarece, adeseori, când părinţii sunt
încrezători, copiii ascund nelegiuirea. Părinţi, vegheaţi asupra copiilor
voştri cu prudenţă. Îndemnaţi-i, mustraţi-i, sfătuiţi-i, la sculare şi la culcare,
la venire şi la plecare, „învăţătură peste învăţătură, poruncă peste poruncă,
puţin aici, puţin acolo”. Faceţi-i să vă asculte când sunt mici. Mulţi părinţi
neglijează în mod trist acest lucru. Ei nu iau poziţia fermă şi hotărâtă pe
care ar trebui să o aibă în privinţa copiilor.2
Sădiţi seminţele preţioase cu răbdare. – „Ce seamănă omul, aceea
va şi secera”. Părinţi, lucrarea voastră este aceea de a câştiga încrederea co-
piilor voştri şi de a semăna seminţele [186] preţioase cu o iubire răbdătoare.
Îndepliniţi-vă lucrarea cu mulţumire, fără a vă plânge niciodată de greutăţi,
grijă şi trudă. Dacă, prin eforturile răbdătoare, creştineşti, pline de bunătate,
puteţi să înfăţişaţi un suflet desăvârşit în Hristos Isus, viaţa voastră nu va fi în
zadar. Păstraţi-vă speranţa şi răbdarea. Nu îngăduiţi ca în atitudinea sau pe faţa
voastră să se vadă descurajare. În mâinile voastre se află lucrarea de a clădi, cu
ajutorul lui Dumnezeu, un caracter care să poată lucra în via Domnului şi să
poată câştiga multe suflete pentru Isus. Încurajaţi-i mereu pe copiii voştri să
atingă un standard înalt în toate obiceiurile şi înclinaţiile lor. Fiţi răbdători cu
nedesăvârşirile lor, aşa cum Dumnezeu este răbdător cu nedesăvârşirile voas-
tre şi veghează asupra voastră, ca să aduceţi roade spre slava Sa. Încurajaţi-i pe
copiii voştri să adauge la realizările lor virtuţile care le lipsesc.3
Învăţaţi-i pe copii supunerea faţă de Lege. – Taţi şi mame, fiţi înţelepţi.
Învăţaţi-i pe copiii voştri că trebuie să se supună faţă de Lege.4
1 Mărturii, vol. 2, p. 397, 398.
2 Idem, vol. 1, p. 156.
3 Manuscris 136, 1898.
4 Manuscris 49, 1901.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 133
A-i îngădui unui copil să-şi urmeze propria voinţă, să se lase condus de
ea, şi a neglija să-l corectaţi pe motiv că îl iubiţi prea mult ca să-l pedepsiţi
nu înseamnă milă şi bunătate. Ce fel de iubire este aceea care îi îngăduie
copilului vostru să dezvolte trăsături de caracter care îl vor face un neno-
rocit? La o parte cu o asemenea iubire! Adevărata iubire va căuta binele
prezent şi veşnic al sufletului.1
Ce drept au părinţii să aducă pe lume copii pentru a-i neglija şi pentru
a-i lăsa să crească fără o cultură şi o educaţie creştină? Părinţii trebuie să fie
responsabili. Învăţaţi-i ce înseamnă stăpânirea, învăţaţi-i că ei sunt cei care
trebuie să fie conduşi, nu să conducă.2
Coordonaţi însuşirile fizice, mentale şi spirituale. – Însuşirile fizice,
mentale şi spirituale trebuie să fie [187] dezvoltate în aşa fel, încât să for-
meze un caracter echilibrat. Copiii să fie supravegheaţi şi disciplinaţi pen-
tru a îndeplini cu succes această lucrare.3
Constituţia fizică a Domnului Isus şi dezvoltarea Sa spirituală ne sunt
prezentate în aceste cuvinte: „Pruncul creştea şi se întărea”. În copilărie
şi în tinereţe, să fie acordată atenţie dezvoltării fizice. Părinţii să-şi educe
copiii spre a-şi forma obiceiuri corecte în privinţa mâncării, a băuturii, a
îmbrăcămintei şi a exerciţiului fizic, aşa încât să fie pusă o temelie bună
pentru o viaţă sănătoasă. Organismul trebuie să fie îngrijit cu atenţie, pen-
tru ca puterile trupului să nu ajungă pipernicite, ci să se dezvolte pe deplin.
Acest lucru îi pune pe copii şi pe tineri într-o poziţie favorabilă, pentru ca,
împreună cu o educaţie religioasă corespunzătoare, asemenea lui Hristos,
să ajungă puternici şi plini de înţelepciune.4
Sănătatea are legătură cu intelectul şi moralitatea. – Pentru ca
însuşirile morale ale copiilor voştri să fie sensibile faţă de cerinţele lui Dum-
nezeu, trebuie să întipăriţi în mintea şi în inima lor învăţăturile care arată mo-
dalitatea de a respecta legile lui Dumnezeu cu privire la organismul lor, deoa-
rece sănătatea are o mare legătură cu intelectul şi moralitatea. Dacă sunt
sănătoşi şi au o inimă curată, vor fi mai bine pregătiţi să trăiască spre a fi o
binecuvântare în lume. Lucrarea făcută pentru ca mintea lor să fie echilibrată,
orientată corect şi la timpul potrivit este cea mai importantă, deoarece de
acest lucru depind foarte mult hotărârile luate în momente critice.
Prin urmare, cât de important este ca mintea părinţilor să fie cât mai
liberă cu putinţă de grijile dificile şi istovitoare faţă de lucrurile inutile, aşa
1 Review and Herald, 16 iulie 1895.
2 Manuscris 9, 1893.
3 Mărturii, vol. 4, p. 197, 198.
4 The Youth’s Instructor, 27 iulie 1893.
134 ÎNDRUMAREA COPILULUI

încât să poată gândi şi acţiona cu o consideraţie calmă, cu înţelepciune


şi iubire, punând pe primul loc în atenţia lor sănătatea fizică şi morală a
copiilor.1 [188]
Părinţii se miră că este aşa de dificil să-i stăpânească pe copiii lor aşa
cum obişnuiau în trecut, deşi, în majoritatea cazurilor modul lor vinovat de
a-i conduce i-a făcut să fie aşa. Calitatea hranei pe care o pun pe masa lor,
încurajându-i pe copii să o mănânce, le agită continuu pasiunile animalice
şi le slăbeşte însuşirile morale şi intelectuale.2
Hrana curată este esenţială pentru minte. – Educaţi însuşirile şi gus-
turile celor dragi. Căutaţi să ocupaţi mintea lor în aşa fel încât să nu fie loc
pentru gânduri şi îngăduinţe josnice şi degradatoare. Harul lui Hristos este
singurul antidot sau singurul mijloc de prevenire a răului. Voi sunteţi cei
care puteţi să alegeţi dacă mintea copiilor voştri va fi ocupată cu gânduri
curate şi necorupte sau cu relele care există pretutindeni – mândria şi uita-
rea de Mântuitorul. Asemenea trupului, spre a fi sănătoasă şi puternică,
mintea are nevoie de o hrană curată. Daţi-le copiilor voştri ceva la care să
se gândească şi care să fie mai presus de propria persoană. Mintea care
trăieşte într-o atmosferă curată şi sfântă nu va ajunge frivolă, egoistă şi
îngâmfată.3
Trăim într-un timp când tot ce este fals şi superficial este înălţat mai
presus de ce este real, natural şi durabil. Mintea trebuie să fie păstrată
liberă de tot ce ar putea să o ducă în direcţii greşite. Ea n-ar trebui să fie
împovărată cu poveşti fără nici o valoare, care nu întăresc puterile mintale.
Gândurile vor fi de aceeaşi natură ca şi hrana pe care o dăm minţii.4
Un intelect strălucitor nu este suficient. – Poate că sunteţi mulţumiţi
de intelectul strălucitor al copiilor voştri, dar, dacă nu se află sub condu-
cerea unei inimi sfinţite, acesta va lucra împotriva scopurilor lui Dumne-
zeu. Numai un înalt simţ de răspundere faţă de [189] cerinţele lui Dum-
nezeu ne poate da stabilitatea corespunzătoare a caracterului, o minte
pătrunzătoare şi o înţelegere adâncă a lucrurilor esenţiale pentru a avea
succes atât în lumea aceasta, cât şi în cea viitoare.5
Ţintiţi spre culmile dezvoltării caracterului. – Dacă îi învăţăm pe co-
piii noştri să fie harnici, jumătate din pericol este depăşit, pentru că lenea
1 Health Reformer, decembrie 1872.
2 Pacific Health Journal, octombrie 1897.
3 Scrisoarea 27, 1890.
4 Mărturii, vol. 5, p. 544.
5 Review and Herald, 23 aprilie 1889.
DEZVOLTAREA CARACTERULUI ESTE SARCINA PRINCIPALĂ 135
duce la tot felul de ispite. Să-i educăm pe copiii noştri să aibă un compor-
tament simplu, să nu fie obraznici, să fie buni, să manifeste sacrificiu de
sine fără extravaganţă şi să fie economi fără a ajunge avari. Mai presus de
toate, să-i învăţăm ce anume cere Dumnezeu de la ei şi faptul că au datoria
de a duce religia în fiecare domeniu al vieţii, că trebuie să-L iubească pe
Dumnezeu mai presus de orice şi să-i iubească pe semeni, să nu neglijeze
micile amabilităţi ale vieţii, care sunt esenţiale pentru fericire.1
Rugaţi-vă pentru înţelepciunea cerească. – Părinţii să mediteze şi să
se roage cu stăruinţă pentru înţelepciune şi pentru ajutorul divin de care
au nevoie pentru a-i educa pe copiii lor, ca să dezvolte un caracter pe care
Dumnezeu îl va aproba. Grija lor să nu fie aceea de a-i educa pe copiii lor
spre a fi lăudaţi şi onoraţi de lume, ci de a-i educa să-şi formeze un carac-
ter frumos, pe care Dumnezeu să-l poată aproba. Este nevoie de multă
rugăciune şi studiu spre a primi înţelepciunea cerească necesară pentru a
şti cum să ne comportăm cu mintea tinerilor, deoarece de îndrumarea pe
care părinţii o dau minţii şi voinţei copiilor lor depinde foarte mult.2
Să fie acordată o călăuzire morală şi spirituală. – Părinţii trebuie să
fie impresionaţi de obligaţia lor de a trimite în lume copii cu un caracter
bine dezvoltat – copii care vor avea puterea morală de a se împotrivi ispitei
şi a căror viaţă va fi o cinste pentru Dumnezeu şi o [190] binecuvântare
pentru semenii lor. Aceia care îşi încep viaţa activă cu principii ferme vor
fi pregătiţi să rămână curaţi în mijlocul murdăriei morale a acestui veac
corupt.3
Învăţaţi-i pe copii să aleagă pentru ei înşişi. – Tinerii şi copilaşii să
fie învăţaţi să aleagă pentru ei înşişi acea haină regală făurită în războiul
de ţesut al cerului, acel „in subţire, strălucitor şi curat” (Apocalipsa 19,8),
pe care îl vor purta toţi cei sfinţi de pe pământ. Această haină, caracterul
nepătat al lui Hristos, este oferită fără plată oricărei făpturi omeneşti. Dar
toţi aceia care vor s-o primească, o vor primi şi purta aici.
Copiii să fie învăţaţi că, pe măsură ce îşi deschid mintea spre gânduri
curate şi pline de iubire şi săvârşesc fapte de ajutorare şi dragoste, îmbracă
veşmântul frumos al caracterului Său. Această haină îi va face frumoşi şi
iubiţi aici şi va constitui în viitor dreptul pe baza căruia vor fi primiţi în pala-
tul Împăratului.4
1 Pacific Health Journal, mai 1890.
2 Health Reformer, decembrie 1872.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 75.
4 Educaţia, p. 249.
SECŢIUNEA A IX-A

ELEMENTELE FUNDAMENTALE
ALE CLĂDIRII CARACTERULUI

CAPITOLUL 36

AVANTAJUL PRIMILOR ANI

Primii ani de copilărie sunt perioada cea mai importantă. – Oricât


de multă importanţă aţi acorda educaţiei timpurii a copiilor, tot nu este
suficientă. Lecţiile pe care copilul le învaţă în primii şapte ani de viaţă au
o legătură cu formarea caracterului, mai mare decât tot ce învaţă în anii
următori.1
Caracterul copilului trebuie să fie modelat în conformitate cu planul
divin încă din fragedă copilărie. Virtuţile trebuie să fie întipărite în mintea
lui aflată în dezvoltare.2
Lucrarea părinţilor să înceapă încă din primii ani de viaţă ai copilului, ca
să primească impresiile corecte asupra caracterului, înainte ca lumea să-şi
pună amprenta în mintea şi inima lui.3
Vârsta cea mai receptivă. – Primii ani ai copilului sunt aceia în care
mintea lui este receptivă la impresii, fie ele bune sau rele. Pe parcursul
acestor ani, se înaintează sigur, fie în direcţia bună, fie în cea rea. Pe de o
parte, poate fi acumulată multă informaţie fără valoare, iar pe de altă par-
te, multă cunoaştere de valoare. Puterea intelectului, cunoştinţa sănătoasă
sunt valori pe care aurul de Ofir nu le poate cumpăra. Preţul lor este mai
presus de aur şi argint.4
1 Manuscris 2, 1903.
2 Signs of the Times, 25 septembrie 1901.
3 Review and Herald, 30 august 1881.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 132.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 137
Primele impresii sunt rareori uitate. – Nici copiii mici, nici cei mai
mari, nici tinerii nu trebuie să audă nici un cuvânt nerăbdător de la tata,
mama sau de la vreun alt membru al casei, pentru că, încă din perioada
cea mai timpurie a vieţii, asupra lor rămân anumite impresii şi, ceea ce fac
părinţii din ei astăzi aceea vor fi mâine, poimâine şi răspoimâine. Primele
lecţii întipărite în mintea copilului sunt rareori uitate…. [194]
Impresiile lăsate asupra inimii în primii ani de viaţă se văd în anii de mai
târziu. Ele pot să fie îngropate, dar rareori vor fi şterse.1
Temelia este pusă în primii trei ani. – Mamelor, asiguraţi-vă că îi
disciplinaţi corespunzător pe copiii voştri în primii trei ani ai vieţii lor. Nu
le îngăduiţi să-şi urmeze propriile dorinţe. Mama să fie minte pentru co-
pilul ei. Primii trei ani constituie timpul în care vlăstarul firav trebuie să fie
legat de suport. Mamele trebuie să înţeleagă importanţa atribuită acestei
perioade. Atunci se pune temelia.
Dacă primele lecţii au fost greşite, aşa cum sunt foarte des, pentru Numele
lui Hristos şi pentru binele viitor şi veşnic al copiilor voştri, căutaţi să reparaţi
greşelile făcute. Dacă aţi aşteptat până când copiii voştri au ajuns la vârsta de
trei ani, pentru a începe abia atunci să-i învăţaţi stăpânirea de sine şi ascul-
tarea, căutaţi să faceţi acest lucru imediat, chiar dacă va fi mult mai greu.2
Nu este aşa de dificil cum se presupune în general. – O mare parte
din grija şi necazul părinţilor ar putea să fie evitate, dacă şi-ar fi învăţat co-
piii încă din leagăn că voia lor nu trebuie să fie lege şi, dacă nu le-ar fi fost
împlinite capriciile întotdeauna. Nu este aşa de dificil, cum se presupune
în general, să-l înveţi pe copilul mic să-şi înfrâneze izbucnirile de tempera-
ment şi să-i supui pasiunile.3
Nu amânaţi această lucrare. – Mulţi îşi neglijează datoria în primii ani
ai vieţii copiilor lor, socotind că atunci când vor fi mai în vârstă ei vor fi
foarte atenţi să reprime răul şi să se instruiască în cele bune. Dar timpul
potrivit când să facă această lucrare este atunci când copiii sunt în braţele
lor. Nu este bine ca părinţii să-i răsfeţe sau să le satisfacă toate capriciile
copiilor lor, [195] după cum nu este drept nici să abuzeze de ei. Un com-
portament hotărât şi cinstit va produce rezultatele cele mai bune.4
Când le-am atras părinţilor atenţia cu privire la obiceiurile greşite pe
care le încurajează la copiii lor mici, unii au părut total indiferenţi, alţii au
1 Manuscris 57, 1897.
2 Manuscris 64, 1899.
3 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
4 Mărturii, vol. 4, p. 313.
138 ÎNDRUMAREA COPILULUI

spus cu un zâmbet: „Dragii de ei! Nu suport să-i supăr în niciun fel. Vor face
ei mai bine când vor creşte. Atunci se vor ruşina de aceste ieşiri pătimaşe.
Nu este bine să fii prea meticulos şi nici prea strict cu cei mici. Ei se vor
dezvăţa singuri de aceste obiceiuri de a minţi, de a înşela, de a fi nepăsători
şi egoişti”. Într-adevăr, este o cale foarte uşoară pentru mame să scape de
această lucrare, dar în felul acesta nu împlinesc voia lui Dumnezeu.1
Împotriviţi-vă efortului lui Satana de a pune stăpânire pe copiii
mici. – Părinţi, dacă daţi greş în a vă începe lucrarea suficient de timpuriu,
îl lăsaţi pe Satana să se ocupe de inima copiilor voştri, semănând seminţele
primei recolte.2
Aveţi de făcut o lucrare, pentru ca Satana să nu câştige stăpânirea asu-
pra copiilor voştri şi să nu-i îndepărteze de voi chiar înainte de a pleca din
braţele voastre. Mamelor, trebuie să aveţi grijă ca nu cumva puterile în-
tunericului să pună stăpânire pe micuţii voştri. Să vă hotărâţi să nu-l lăsaţi
pe vrăjmaş să-şi înalţe steagul întunericului în căminul vostru.3
Pregătirea pentru viaţa practică. – Prea puţini sunt aceia care îşi
iau timp să gândească atent ce fel de cunoştinţe pot fi obţinute de co-
pii în primii doisprezece sau cincisprezece ani, atât cu privire la lucrurile
trecătoare, cât şi cu privire la cele veşnice. Încă din aceşti ani de început ai
vieţii, copii trebuie să obţină nu numai cunoştinţe din cărţi, ci să şi înveţe
îndeletnicirile esenţiale pentru viaţa practică, iar aceste cunoştinţe să nu
fie neglijate în favoarea celorlalte.4 [196]
Moştenirea lui Napoleon. – Caracterul lui Napoleon Bonaparte a
fost influenţat într-o mare măsură de educaţia din copilărie. Îndrumători
neînţelepţi i-au inspirat dragostea de a cuceri, alcătuind armate în
miniatură şi punându-l să fie comandantul lor. Aici a fost pusă temelia cari-
erei de războaie şi vărsare de sânge. Dacă aceeaşi grijă şi acelaşi efort ar fi
fost depuse în scopul de a-l face un om bun, umplând inima lui tânără cu
spiritul Evangheliei, cât de diferită ar fi putut să fie istoria lui.5
Hume şi Voltaire. – Se spune că Hume, scepticul, a fost în copilărie un
credincios conştiincios în Cuvântul lui Dumnezeu. El a fost pus în legătură
cu o societate în care aveau loc dezbateri şi i s-a încredinţat sarcina de a
prezenta argumente în favoarea necredinţei. Hume a studiat cu seriozitate şi
perseverenţă, iar mintea lui ascuţită şi activă s-a umplut de scepticism şi filo-
1 Manuscris 43, 1900.
2 Review and Herald, 14 aprilie 1885.
3 Signs of the Times, 22 iulie 1889.
4 Manuscris 43, 1900.
5 Signs of the Times, 11 octombrie 1910.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 139
zofie. În cele din urmă, el a ajuns să creadă în învăţăturile lui amăgitoare şi în-
treaga lui viaţă de după aceea a purtat amprenta întunecată a necredinţei.
Când a fost de cinci ani, Voltaire a memorat un poem al unui necredin-
cios, iar influenţa dăunătoare nu s-a şters niciodată din mintea lui. El a ajuns
unul dintre slujitorii cei mai plini de succes ai lui Satana spre a-i îndepărta
pe oameni de Dumnezeu. Mii de oameni se vor ridica la judecată şi îl vor
acuza pe necredinciosul Voltaire pentru ruina sufletului lor.
Prin gândurile şi simţămintele cultivate în primii ani ai vieţii, fiecare
tânăr decide istoria propriei vieţi. Obiceiurile corecte, virtuoase şi serioa-
se, formate în tinereţe, vor ajunge o parte a caracterului şi, de obicei, vor
marca drumul fiecărui om în viaţă. Tinerii pot să ajungă vicioşi sau virtuoşi,
după cum aleg. Ei pot fi remarcaţi pentru faptele lor nobile şi corecte sau
pentru mari crime şi pentru nelegiuire.1 [197]
Răsplata Anei. – Fiecărei mame îi sunt încredinţate ocazii de o valoare
inestimabilă şi interese de un preţ infinit. În primii ani de viaţă ai profetului
Samuel, mama lui l-a învăţat cu atenţie să facă deosebire între bine şi rău.
Ea a căutat să conducă gândurile lui spre Dumnezeu, prin fiecare obiect
familiar din jurul său. Pentru a-şi împlini legământul că îl va dărui Dom-
nului pe fiul ei, cu o mare renunţare la sine, ea l-a încredinţat în grija lui
Eli, marele preot, spre a fi educat pentru slujirea în casa lui Dumnezeu…
Educaţia din primii ani l-a determinat să aleagă păstrarea integrităţii. Ce
răsplată a primit Ana! Ce încurajare la credincioşie este exemplul ei!2
Cum a fost apărată mintea lui Iosif. – Lecţiile primite de Iosif în
copilărie, de la Iacov, prin exprimarea încrederii lui ferme în Dumnezeu şi
prin relatarea repetată a dovezilor preţioase ale bunătăţii Sale iubitoare
şi ale grijii Sale neîncetate, au fost tocmai lecţiile de care a avut nevoie în
exilul lui printre oamenii idolatri. În timpul de criză, Iosif a pus în practică
aceste învăţături. Când s-a aflat în încercarea cea mai aspră, el a privit spre
Tatăl său ceresc, în care învăţase să se încreadă. Dacă învăţăturile şi exem-
plul tatălui lui Iosif ar fi avut un caracter opus, pana inspiraţiei nu ar fi scris
niciodată pe paginile istoriei sfinte povestirea despre integritatea şi virtu-
tea care strălucesc în caracterul lui Iosif. Impresiile timpurii lăsate în mintea
lui i-au apărat inima în ceasul celei mai înverşunate ispite şi l-au determinat
să exclame: „Cum aş putea să fac eu un rău atât de mare şi să păcătuiesc
împotriva lui Dumnezeu?”3
1 Ibid.
2 Review and Herald, 8 septembrie 1904.
3 Good Health, ianuarie 1880.
140 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Roadele unei educaţii înţelepte. – Este un fapt trist că orice slăbiciune


şi lipsă de hotărâre din partea mamei este observată repede de copii, şi
atunci ispititorul lucrează [198] în mintea lor, îndemnându-i să continue
în a-şi urma înclinaţia. Dacă părinţii ar cultiva calităţile pe care trebuie să le
folosească în educaţia corespunzătoare a copiilor lor, dacă le-ar prezenta
cu claritate copiilor regulile pe care trebuie să le urmeze şi nu ar tolera ca
aceste reguli să fie călcate, Domnul ar coopera cu ei şi i-ar binecuvânta atât
pe părinţi, cât şi pe copii.1
Copiii ajung să fie receptivi la influenţele imorale încă de la o vârstă
foarte timpurie, dar părinţii care pretind a fi creştini nu par să deosebească
greşeala modalităţii în care îi tratează. Oh, dacă ar înţelege că predispoziţiile
care îi sunt transmise unui copil în primii lui ani îi conferă caracterului o
anumită înclinaţie şi îi modelează destinul fie pentru viaţa veşnică, fie pen-
tru moartea veşnică! Copiii sunt receptivi la impresiile morale şi spirituale,
iar aceia care sunt educaţi cu înţelepciune în fragedă copilărie, chiar dacă
vor greşi uneori, nu se vor rătăci de pe cale.2

1 Manuscris 133, 1898.


2 Signs of the Times, 16 apilie 1896.
CAPITOLUL 37

PUTEREA OBICEIULUI

Cum se formează obiceiurile. – O singură faptă, bună sau rea, nu


formează caracterul, dar gândurile şi simţămintele cultivate pregătesc ca-
lea pentru fapte de acelaşi fel.1
Prin repetarea faptelor se formează obiceiurile şi se consolidează carac-
terul.2
Timpul pentru formarea obiceiurilor bune. – Caracterul se formează
într-o mare măsură în primii ani de viaţă. Obiceiurile formate atunci au o
influenţă mai mare decât orice însuşire naturală pentru a-i face pe oameni
nişte uriaşi, sau nişte pitici din punct de vedere intelectual, deoarece talen-
tele cele mai bune pot să ajungă pipernicite şi slabe, din cauza obiceiurilor
greşite. Cu cât sunt deprinse mai de timpuriu, cu atât îşi vor ţine mai strâns
victimele în sclavie şi cu atât mai sigur vor înjosi standardul lui de spiritu-
alitate. Pe de altă parte, dacă în tinereţe se formează obiceiuri corecte şi
virtuoase, ele vor marca drumul unei persoane prin viaţă. În majoritatea
cazurilor, se va constata că aceia care Îl respectă pe Dumnezeu şi onorează
binele în viaţă au învăţat această lecţie înainte ca lumea să-şi lase ampren-
ta păcatului asupra sufletului. În general, cei ajunşi la maturitate sunt in-
sensibili ca o piatră dură faţă de impresiile noi, dar tinerii sunt receptivi.3
Obiceiurile pot fi modificate, dar rareori pot fi schimbate. – Lucrurile
pe care copilul le vede şi le aude lasă în mintea lui fragedă urme adânci, pe
care nici o situaţie de mai târziu în viaţă nu le poate şterge în totalitate. In-
telectul se formează acum, iar preferinţele se orientează şi se întăresc. Faptele
[200] repetate într-o anumită direcţie ajung să fie obiceiuri. Mai târziu, aces-
tea pot fi modificate printr-o educaţie aspră, dar rareori pot fi schimbate.4
1 The Youth’s Instructor, 15 decembrie 1886.
2 Signs of the Times, 6 august 1912.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 45.
4 Good Health, ianuarie 1880.
142 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Odată formate, obiceiurile ajung tot mai ferm întipărite în caracter. In-
telectul este modelat continuu de ocaziile şi avantajele folosite bine sau
rău. Zi de zi, noi formăm caractere care îi vor aşeza pe studenţi sub steagul
Prinţului Emanuel, ca pe nişte soldaţi disciplinaţi, sau sub steagul prinţului
întunericului, ca pe nişte răzvrătiţi. Ce vor fi?1
Efortul perseverent este necesar. – Lucrurile pe care îndrăznim să le
facem odată, vom fi mai capabili să le facem din nou. Obiceiul seriozităţii,
al stăpânirii de sine, al economiei, al perseverenţei, al conversaţiilor sănă-
toase şi înţelepte, al răbdării şi al adevăratei politeţi nu este dobândit fără o
veghere atentă asupra sinelui. Este mult mai uşor să ajungi imoral şi degra-
dat, decât să biruieşti defectele, stăpânindu-te şi cultivând adevăratele
virtuţi. Dacă vrem ca virtuţile creştine să ajungă vreodată desăvârşite în
viaţa noastră, va fi nevoie de eforturi perseverente.2
Copiii imorali îi pun în pericol pe ceilalţi. – Părinţii care sunt temători
de Dumnezeu vor plănui în aşa fel încât să-i educe pe copiii lor să-şi for-
meze obiceiuri corecte. Ei vor alege tovarăşii copiilor lor, în loc să-i lase să
şi-i aleagă singuri, în lipsa lor de experienţă.3
Dacă, în primii ani de viaţă, nu sunt educaţi cu perseverenţă şi răbdare
într-o modalitate corectă, copiii îşi vor forma obiceiuri greşite. Aceste obi-
ceiuri se vor dezvolta în viaţa lor de mai târziu şi îi vor corupe şi pe alţii. Cei
a căror minte a fost modelată greşit, care au ajuns josnici prin influenţele
de acasă, prin practici degradante, vor avea obiceiuri rele tot restul vieţii.
Dacă vor ajunge [201] să adopte o religie, aceste obiceiuri se vor da pe faţă
în viaţa lor religioasă.4
Regele Saul, un exemplu trist. – Istoria vieţii primului împărat al lui
Israel ne înfăţişează exemplul dureros al puterii deprinderilor rele culti-
vate în tinereţe. Saul nu-L iubise pe Dumnezeu şi nu se temuse de El în
tinereţea sa, iar spiritul acela furtunos, pe care nu-l deprinsese din tinereţe
cu supunere, era gata întotdeauna să se revolte împotriva autorităţii di-
vine. Aceia care în tinereţe dovedesc un respect sfânt faţă de voinţa lui
Dumnezeu şi îşi îndeplinesc cu credincioşie datoriile în locurile lor din viaţă
vor fi pregătiţi pentru răspunderi mai mari în viaţa de mai târziu. Dar nu se
poate ca oamenii să abuzeze ani de zile de puterile pe care Dumnezeu li le
dă, şi apoi, când vor să se schimbe, să găsească aceste puteri proaspete şi
la îndemână pentru a porni pe o cale cu totul opusă.5
1 Manuscris 69, 1897.
2 Mărturii, vol. 4, p. 452.
3 Review and Herald, 24 iunie 1890.
4 Review and Herald, 30 martie 1897.
5 Patriarhi şi Profeţi, p. 622
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 143
Un copil poate să primească o educaţie religioasă sănătoasă, dar, dacă
părinţii, profesorii sau tutorii îngăduie ca în caracterul său să fie cultivate
înclinaţii rele, printr-un obicei greşit, dacă nu îl vor birui, acel obicei va
ajunge o putere predominantă, iar copilul va fi pierdut.1
Faptele mici sunt importante. – Fiecare comportament are un carac-
ter şi o importanţă dublă. El este virtuos ori vicios, corect ori greşit, după
motivul care îl determină. Printr-o repetare frecventă, o faptă greşită lasă
o impresie permanentă asupra minţii făptuitorului şi, de asemenea, asu-
pra minţii acelora care sunt în orice fel de legătură cu el, fie religioasă, fie
nereligioasă. Părinţii sau profesorii care nu acordă nici o atenţie micilor
fapte rele înrădăcinează în caracterul tinerilor acele obiceiuri.2
Părinţii trebuie să trateze cu credincioşie sufletele care le-au fost
încredinţate în grijă. Să nu încurajeze la copiii lor mândria, extravaganţa şi
plăcerea de a face paradă. Să nu-i înveţe – şi nici să nu le îngăduie să înveţe
– micile zburdălnicii [202] aparent isteţe ale copiilor mici, dar pe care vor
trebui să le dezveţe şi pentru care vor trebui să fie corectaţi când vor fi mai
mari.3
Când copilul este mic, micile zburdălnicii şi greşeli pot să pară amu-
zante şi pot să fie îngăduite şi încurajate, dar, pe măsură ce copilul creşte,
ele ajung să fie dezgustătoare şi ofensatoare.4
Obiceiurile rele sunt mai uşor de format decât cele bune. – Toată
învăţătura pe care o pot dobândi nu va contracara niciodată răul rezultat
dintr-o disciplină slabă în copilărie. O neglijenţă, repetată adesea, ajunge
un obicei. O faptă greşită pregăteşte calea pentru alta. Obiceiurile rele sunt
mai uşor de format decât cele bune.5
Dacă sunt lăsaţi să-şi împlinească propria voie, copiii mici învaţă mai
repede ce este rău decât ce este bine. Obiceiurile rele se potrivesc cel
mai bine cu inima firească, iar lucrurile pe care le văd şi le aud în fragedă
copilărie sunt întipărite adânc în mintea lor.6
Obiceiurile deprinse de timpuriu hotărăsc biruinţa sau înfrân-
gerea viitoare. – Atât pentru prezent, cât şi pentru veşnicie, fiecare dintre
noi va fi ceea ce fac obiceiurile din el. Viaţa celor care îşi formează obi-
ceiuri corecte şi care sunt credincioşi în îndeplinirea fiecărei datorii va fi
1 Mărturii, vol. 5, p. 53.
2 Review and Herald, 8 septembrie 1904.
3 Mărturii, vol. 1, p. 396.
4 Scrisoarea 1, 1877.
5 Review and Herald, 5 decembrie 1899.
6 Pacific Health Journal, septembrie 1897.
144 ÎNDRUMAREA COPILULUI

ca o lumină strălucitoare, răspândind raze luminoase pe calea celorlalţi,


dar, dacă este îngăduit obiceiul necredincioşiei, dacă obiceiul neglijenţei
şi al neînfrânării este lăsat să se dezvolte, perspectivele vieţii acesteia vor
fi întunecate de un nor mai adânc decât miezul nopţii şi îl vor lipsi pentru
totdeauna pe acel om de viaţa veşnică.1
Caracterul este cel mai receptiv în copilărie şi în tinereţe. În această
perioadă, trebuie să fie dobândită puterea stăpânirii de sine. La gura sobei
şi la masă, când familia se adună, sunt exercitate influenţe ale căror rezul-
tate vor dura veşnic. [203] Obiceiurile formate în primii ani vor hotărî mai
mult decât orice însuşire naturală, dacă un om va fi biruitor sau va fi înfrânt
în lupta vieţii.2

1 Mărturii, vol. 4, p. 452.


2 Hristos Lumina Lumii, p. 101.
CAPITOLUL 38

LEGĂTURA ÎNTRE VÂRSTĂ,


ÎNCLINAŢII ŞI TEMPERAMENT

Nu-i grăbiţi pe copii să iasă din copilărie. – Părinţii nu trebuie să-i


grăbească niciodată pe copii să iasă din copilărie. Învăţăturile care li se
oferă trebuie să le inspire în inimă scopuri nobile, dar lăsaţi-i să fie copii
şi să crească, având acea credinţă simplă, acea candoare şi acel caracter
demn de încredere care îi vor pregăti să intre în Împărăţia cerurilor.1
Există o frumuseţe corespunzătoare fiecărei perioade. – Ţinta pă-
rinţilor şi a profesorilor trebuie să fie aceea de a cultiva înclinaţiile tinerilor
în aşa fel încât, în fiecare etapă a vieţii, să reprezinte frumuseţea corespun-
zătoare perioadei respective, dând pe faţă naturaleţe, asemenea plantelor
din grădină.2
Una dintre parabolele cele mai frumoase şi mai impresionante, spuse de
Domnul Hristos, este parabola semănătorului şi a seminţei… Adevărurile
pe care le prezintă au fost o realitate vie în viaţa lui Hristos. Atât în natura Sa
spirituală, cât şi în cea fizică, El a urmat rânduiala divină a creşterii, ilustrată
de plantă, aşa cum doreşte să crească toţi tinerii. Deşi era Maiestatea ceru-
lui, Împăratul slavei, El S-a întrupat ca un copilaş în Betleem şi, pentru un
timp, a fost o făptura neajutorată, aflată în grija mamei Sale.
În copilărie, Isus a săvârşit faptele unui copil ascultător. El a vorbit şi
a acţionat cu înţelepciunea unui copil, nu a unui om matur, cinstindu-Şi
părinţii şi împlinind dorinţele lor într-o modalitate folositoare, pe măsura
abilităţii unui copil. Totuşi, în fiecare etapă a dezvoltării Sale, El a fost
desăvârşit, [205] cu frumuseţea simplă şi naturală a unei vieţi fără păcat.
Raportul sfânt spune despre copilăria Sa, următoarele: „Pruncul creştea şi
se întărea, era plin de înţelepciune, şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Iar
1 Good Health, martie 1880.
2 Educaţia, p. 107.
146 ÎNDRUMAREA COPILULUI

despre tinereţea Sa scrie: „Isus creştea în înţelepciune, în statură, şi era tot


mai plăcut înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor” (Luca 2,40.52).1
Diversitatea înclinaţiilor membrilor unei familii. – Adesea, într-o
familie, există deosebiri evidente în privinţa înclinaţiilor şi a caracterului
membrilor ei, deoarece rânduiala lui Dumnezeu este ca persoanele cu
temperament diferit să se asocieze. Când se întâmplă aşa, fiecare mem-
bru al familiei trebuie să respecte cu sfinţenie simţămintele şi drepturile
celorlalţi. Prin acest respect, atenţia şi răbdarea vor fi cultivate, prejudecăţile
vor fi atenuate şi părţile aspre din caracter vor fi cizelate. Armonia poate
fi obţinută, iar împletirea diferitelor temperamente poate să fie benefică
pentru fiecare.2
Studiaţi gândirea şi caracterul individual. – Fiecare copil adus
pe lume măreşte responsabilitatea părinţilor… Înclinaţiile copiilor şi
trăsăturile lor de caracter trebuie să fie studiate. Părinţii să-şi dezvolte cu
foarte mare atenţie capacitatea de a observa, aşa încât să fie în stare să
reprime înclinaţiile greşite şi să încurajeze impresiile şi principiile corecte.
În această lucrare, nu este nevoie de violenţă şi de asprime. Stăpânirea
de sine să fie cultivată şi făcută să-şi lase amprenta în mintea şi inima co-
pilului.3
Lucrul cu mintea omenească este foarte minuţios şi precis. Nu toţi co-
piii pot să fie trataţi în acelaşi fel, pentru că restricţiile care trebuie să-i fie
impuse unuia, ar putea să zdrobească inima altuia.4 [206]
Stimulaţi trăsăturile nedezvoltate şi reprimaţi-le pe cele greşite.
– Puţini oameni au o minte echilibrată, deoarece părinţii sunt vinovaţi de
neglijarea datoriei lor de a stimula trăsăturile nedezvoltate şi de a le repri-
ma pe cele greşite. Ei nu-şi aduc aminte că au obligaţia cea mai solemnă
de a veghea asupra înclinaţiilor fiecărui copil, iar datoria lor este să-i educe
pe copii spre a-şi forma obiceiuri şi un mod de gândire corecte.5
Studiaţi înclinaţia fiecărui copil. – Copiii trebuie să fie îngrijiţi fără
încetare, dar nu-i lăsaţi să observe că sunt supravegheaţi continuu. Studiaţi
înclinaţia pe care fiecare o dă pe faţă în legăturile cu ceilalţi copii, şi apoi
căutaţi să le corectaţi greşelile, încurajând trăsăturile bune. Copiii să fie
învăţaţi că dezvoltarea puterilor fizice şi mintale depinde de ei, că este re-
zultatul eforturilor. Ei trebuie să înveţe de timpuriu că fericirea nu se află în
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 140, 141.
2 Signs of the Times, 9 septembrie 1886.
3 Manuscris 12, 1898.
4 Manuscris 32, 1899.
5 Signs of the Times, 31 ianuarie 1884.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 147
satisfacţia egoistă, ci vine doar dacă merg pe calea datoriei. În acelaşi timp,
mama să caute să-i facă fericiţi pe copiii ei.1
Nevoile sufleteşti sunt la fel de importante ca şi cele fizice. – Unii
părinţi se ocupă cu toată grija de nevoile vremelnice ale copiilor lor, îi în-
grijesc cu bunătate şi duioşie când sunt bolnavi şi socotesc că şi-au făcut
datoria. Aici ei fac o mare greşeală. Lucrarea lor de-abia a început. Trebuie
să fie împlinite şi nevoile sufleteşti. Este nevoie de multă iscusinţă pentru a
administra remediile potrivite pentru vindecarea unui suflet rănit.
Copiii au necazuri tot atât de greu de suportat şi tot atât de dureroase
ca şi adulţii. Chiar şi părinţii nu au mereu aceleaşi simţăminte. Mintea lor
este adesea neliniştită. Ei pot avea vederi sau sentimente greşite. Satana îi
loveşte, iar ei cedează în faţa ispitelor lui. Vorbesc nervos, într-un mod care
stârneşte mânie în copiii lor, şi uneori sunt severi şi iritaţi. [207] Sărmanii
copii se molipsesc de acelaşi spirit, iar părinţii nu sunt pregătiţi să-i ajute
pentru că ei înşişi au cauzat necazul. Uneori, totul pare că merge rău. Pre-
tutindeni în jur este agitaţie şi toţi se simt nefericiţi. Părinţii aruncă vina
asupra copiilor lor, socotindu-i foarte neascultători şi nesupuşi, cei mai răi
copii din lume, când, de fapt, cauza tulburării se găseşte la ei înşişi.2
Încurajaţi amabilitatea. – Mintea dezechilibrată, temperamentul pri-
pit, nervozitatea, invidia sau gelozia poartă amprenta neglijenţei părinţilor.
Aceste trăsături rele de caracter aduc multă nefericire celor care le deţin.
Cât de mulţi sunt lipsiţi de dragostea prietenilor şi a tovarăşilor lor, pe care
ar fi putut să o aibă, dacă ar fi fost mai amabili, mai prietenoşi. Cât de mulţi
creează probleme oriunde merg şi în orice sunt implicaţi!3
Temperamentele diferite au nevoie de o disciplină diferită. – Co-
piii au temperamente diferite, iar părinţii nu pot să îi aplice întotdeauna
şi fiecăruia aceeaşi modalitate de disciplină. Fiecare are însuşiri diferite ale
minţii, iar acestea trebuie să fie studiate cu rugăciune spre a fi modelate în
aşa fel, încât să împlinească scopul prevăzut de Dumnezeu.4
Mamelor, … luaţi-vă timp pentru a vă familiariza cu copiii voştri. Studiaţi
înclinaţiile şi temperamentul lor, ca să ştiţi cum să-i trataţi. Unii copii au ne-
voie de mai multă atenţie ca alţii.5
Lucrul cu copiii nepromiţători. – Sunt unii copii care necesită mai
multă răbdare şi blândeţe decât alţii în procesul de disciplinare şi edu-
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
2 Mărturii, vol. 1, p. 384.
3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 67.
4 Good Health, iulie 1880.
5 Review and Herald, 9 iulie 1901.
148 ÎNDRUMAREA COPILULUI

care. Ei au moştenit trăsături de caracter nepromiţătoare şi, din această


cauză, au nevoie de mai multă dragoste şi simpatie. [208] Printr-o lucrare
perseverentă, aceşti copii capricioşi pot fi pregătiţi pentru un loc în lu-
crarea Domnului. Este posibil ca ei să aibă capacităţi latente care, o dată
stimulate, să-i facă să poată ocupa în lucrare locuri mult mai înalte decât
alţii, de la care se aştepta mai mult.
Dacă aveţi copii cu temperament aparte, nu lăsaţi ca, din această cauză,
tăciunele descurajării să le însemne viaţa… Ajutaţi-i printr-o manifestare
de îngăduinţă şi simpatie. Întăriţi-i prin cuvinte iubitoare şi fapte blânde,
pentru a le înfrânge defectele de caracter.1
Puteţi să-i educaţi pe copii mai mult decât credeţi. – Îndată ce
ajunge să-L iubească pe Isus, mama va dori să-i educe pe copii ei pentru
El. Voi puteţi să educaţi înclinaţiile copiilor mult mai mult decât credeţi,
încă din primii lor ani de viaţă. Numele preţios al lui Isus poate fi un nume
familiar în casă.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 115, 116.


2 Manuscris 17, 1893.
CAPITOLUL 39

VOINŢA – UN ELEMENT PENTRU SUCCES

Fiecare copil trebuie să înţeleagă puterea voinţei. – Voinţa este


puterea ce guvernează natura omului, aducând toate celelalte însuşiri sub
stăpânirea ei. Voinţa nu este gustul sau înclinaţia, ci puterea de decizie care
lucrează în fiii oamenilor spre ascultarea sau neascultarea de Dumnezeu.1
Fiecare copil ar trebui să înţeleagă adevărata putere a voinţei. El ar tre-
bui să fie călăuzit să vadă cât de mare este responsabilitatea implicată în
acest dar. Voinţa este… puterea de decizie sau de alegere.2
Succesul vine când voinţa este supusă lui Dumnezeu. – Fiecare
fiinţă umană înzestrată cu raţiune are puterea de a alege binele. În fiecare
experienţă a vieţii, cuvântul lui Dumnezeu pentru noi este: „Alegeţi astăzi
cui vreţi să slujiţi” (Iosua 24,15). Fiecare îşi poate pune voinţa de partea
voinţei lui Dumnezeu, poate alege să se supună Lui şi, unindu-se astfel cu
puterea divină, poate rămâne pe un teren unde nimic nu-l poate forţa să
facă răul. În fiecare tânăr sau copil există, cu ajutorul lui Dumnezeu, pute-
rea de a-şi forma un caracter integru şi de a duce o viaţă folositoare.
Părintele sau educatorul care, printr-o asemenea instruire, îl învaţă pe
copil stăpânirea de sine va fi de cel mai mare folos şi va avea mereu succes.
Se poate ca persoanei care priveşte cu superficialitate să nu i se pară că
munca acestuia prezintă cele mai mari avantaje, se poate să nu fie preţuită
atât de mult ca munca celui care ţine mintea şi voinţa copilului în stăpânire
absolută, însă, după mai mulţi ani, se vor vedea rezultatele celei mai bune
metode de educare.3 [210]
Nu slăbiţi voinţa copilului, ci îndrumaţi-o. – Păstraţi întreagă puterea
voinţei, pentru că omul are nevoie de ea în întregime. Daţi-i însă voinţei o
direcţie bună. Trataţi voinţa înţelept şi blând, ca pe o comoară sfântă. Nu
1 Mărturii, vol. 5, p. 513.
2 Educaţia, p. 289.
3 Ibid.
150 ÎNDRUMAREA COPILULUI

o sfărâmaţi în bucăţi, ci, prin sfat şi exemplu, modelaţi-o în chip înţelept,


până ce copilul atinge vârsta responsabilităţii.1
Încă de timpuriu, copiii trebuie să fie educaţi spre a-şi supune voinţa şi
înclinaţiile faţă de voinţa şi autoritatea părinţilor lor. Când îi învaţă această
lecţie pe copiii lor, părinţii îi educă spre a se supune voinţei lui Dumnezeu
şi spre a asculta de cerinţele Sale, pregătindu-i pentru a fi membri ai
familiei lui Hristos.2
Voinţa să fie îndrumată, nu zdrobită. – Atât părintele, cât şi edu-
catorul ar trebui să caute să supravegheze dezvoltarea copilului, fără a o
împiedica printr-un control excesiv. Când nu le dăm suficientă libertate
este la fel de rău ca atunci când ne ocupăm prea puţin de ei. Efortul de
a „înfrânge voinţa” unui copil este o greşeală îngrozitoare. Fiecare minte
are o constituţie diferită. Deşi folosirea forţei poate asigura o supune-
re exterioară, rezultatul obţinut în cazul multor copii va fi acela al unei
răzvrătiri mai ferme a inimii. Chiar dacă părintele sau educatorul ar reuşi
să obţină controlul pe care-l doreşte, efectul nu va fi mai puţin vătămător
pentru copil.
Deoarece supunerea voinţei este mult mai dificilă pentru unii elevi
decât pentru alţii, profesorul ar trebui să facă ascultarea faţă de cerinţele
sale cât mai uşoară cu putinţă. Voinţa ar trebui să fie călăuzită şi modelată,
nu ignorată sau zdrobită.3
Conduceţi, dar nu forţaţi niciodată. – Îngăduiţi-le copiilor aflaţi în
grija voastră să aibă o individualitatea proprie, la fel ca voi înşivă. Încercaţi
întotdeauna să-i conduceţi, dar nu-i forţaţi niciodată.4
Exercitarea voinţei dezvoltă şi întăreşte mintea. – Copilul poate fi
educat în aşa fel încât… să nu aibă voinţă proprie. [211] Chiar identitatea
lui poate fi înghiţită de a aceluia care îi controlează formarea – voinţa lui
este întru totul subjugată voinţei educatorului. Copiii educaţi astfel vor fi
întotdeauna deficitari în ceea ce priveşte tăria morală şi responsabilitatea
personală. Ei nu au fost învăţaţi să acţioneze din raţiune şi din principiu.
Voinţa lor a fost controlată de altcineva, iar mintea nu le-a fost solicitată,
ca să se poată dezvolta şi instrui prin exerciţiu. Ei n-au fost îndrumaţi şi
disciplinaţi, potrivit capacităţilor şi particularităţilor lor intelectuale, pen-
tru ca, atunci când va fi nevoie, să le folosească cât mai bine.5
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 116.
2 Manuscris 119, 1899.
3 Educaţia, p. 288, 289.
4 Mărturii, vol. 5, p. 653.
5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 74.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 151
Când are loc un conflict între voinţe. – Când un copil este încăpăţânat,
mama, dacă îşi înţelege responsabilitatea, îşi va da seama că această
trăsătură este o parte a moştenirii pe care i-a transmis-o. Ea nu va trata
voinţa lui ca pe ceva care trebuie să fie zdrobit. Uneori, când hotărârea
mamei intră în conflict cu hotărârea copilului, când voinţa matură şi
fermă a mamei intră în conflict cu voinţa iraţională a copilului şi când fie
mama predomină, din cauza avantajului experienţei şi al vârstei, fie voinţa
nedisciplinată şi imatură a copilului o va predomina pe mamă, în aseme-
nea situaţii, este nevoie de multă înţelepciune, deoarece, printr-o tratare
neînţeleaptă, printr-o obligare aspră, copilul poate fi prejudiciat atât pen-
tru viaţa aceasta, cât şi pentru cea veşnică. Totul poate fi pierdut din cauza
lipsei de înţelepciune.
Aceasta este o criză care nu trebuie lăsată să apară, pentru că atât mama,
cât şi copilul vor avea dificultăţi mari. Trebuie exercitată o mare grijă pen-
tru a se evita un asemenea conflict. Îndată ce apare conflictul, copilul tre-
buie îndrumat să se supună înţelepciunii superioare a părintelui. Mama
să-şi stăpânească pe deplin cuvintele. [212] Să nu adreseze porunci cu un
ton aprins. Să nu se facă nici un gest care va dezvolta în copil un spirit de
răzvrătire. Mama să cerceteze cu atenţie modalitatea în care să-l trateze pe
copil în aşa fel încât să fie atras la Isus. Să se roage cu credinţă ca Satana să nu
fie biruitor asupra voinţei copilului. Îngerii cerului privesc la această scenă.
Mama trebuie să-şi dea seama că Dumnezeu este ajutorul ei, că dra-
gostea este puterea ei şi mijlocul de a ajunge la succes. Dacă este o creştină
înţeleaptă, ea nu va încerca să-l supună pe copil prin forţă. Se va ruga şi,
în acest timp, va căuta cu conştiinciozitate o înnoire a vieţii ei spirituale.
Atunci, va vedea că aceeaşi putere care lucrează în ea va lucra şi în copilul
ei. În loc de a fi constrâns, copilul va fi îndrumat şi va ajunge să fie mai
blând, iar lupta va fi câştigată. Fiecare gând bun, fiecare faptă răbdătoare,
fiecare restricţie rostită cu înţelepciune sunt ca nişte mere de aur într-un
paner de argint. Mama a câştigat o biruinţă mai preţioasă decât poate
fi exprimată în cuvinte. Ea are o lumină nouă şi o experienţă mai mare.
„Adevărata Lumină, care luminează pe orice om venind în lume”, a supus
voinţa ei. Această experienţă este ca liniştea după furtună, ca strălucirea
soarelui după ploaie.1
Părinţii să se abţină de la simţămintele copilăreşti. – Prea puţini
îşi dau seama de importanţa faptului de a se abţine, pe cât posibil, de la
1 Scrisoarea 55, 1902.
152 ÎNDRUMAREA COPILULUI

propriile simţăminte copilăreşti şi de a nu ajunge să aibă o fire aspră şi


lipsită de simpatie. Dumnezeu ar fi mulţumit ca părinţii să asocieze simpli-
tatea frumoasă a unui copil cu puterea, înţelepciunea şi maturitatea. Unii
nu au avut parte niciodată de o copilărie adevărată. Ei nu s-au bucurat de
libertatea, simplitatea şi prospeţimea vieţii de copil. Au fost certaţi, umiliţi,
mustraţi şi bătuţi, până când inocenţa şi deschiderea încrezătoare [213]
a copilului au fost schimbate cu teama, invidia, gelozia şi înşelăciunea.
Rareori, asemenea oameni au caracteristicile care pot să facă fericită
copilăria celor dragi ai lor.1
O mare greşeală. – Când copilul este lăsat să conducă, să domine şi să
aibă controlul în casă, se face o mare greşeală. Prin acest fapt, lucrul acela
minunat, care este puterea voinţei, primeşte o direcţie necuvenită. Totuşi,
s-a procedat aşa şi va continua să se procedeze, pentru că părinţii sunt
orbi, lipsiţi de discernământ şi de înţelepciune.2
O mamă care a cedat la plânsul copilului ei. – Copilul tău… are ne-
voie de o călăuzire corectă şi înţeleaptă. Lui i s-a îngăduit să plângă pentru
lucrurile pe care le dorea, până când şi-a format obiceiul de a proceda aşa.
De asemenea, i s-a îngăduit să plângă după tatăl lui. Din nou şi din nou, în
auzul său, celorlalţi li s-a spus că plânge după tatăl lui, până când copilul
şi-a dat seama că se poate face înţeles plângând. Dacă ar fi fost copilul
meu, în trei săptămâni i-aş fi schimbat comportamentul. L-aş fi făcut să
înţeleagă că vorba mea este lege şi, cu bunătate, dar ferm, mi-aş fi adus la
îndeplinire scopurile. Eu nu mi-aş fi supus voinţa faţă de cea a copilului. Tu
ai de făcut o lucrare în această privinţă şi ai pierdut mult, pentru că nu ai
început-o mai devreme.3
Viaţa nefericită a copilului răsfăţat. – Fiecare copil care nu a fost dis-
ciplinat cu rugăciune şi cu atenţie va fi nefericit în timpul său de probă şi
va deprinde trăsături de caracter aşa de neplăcute, încât Domnul nu-l va
putea primi în familia Sa din cer. Un copil răsfăţat va purta o povară foarte
grea de-a lungul întregii vieţi. În încercare, dezamăgire şi ispitire, el îşi va
urma voinţa nedisciplinată şi greşit îndrumată.4
Copiii cărora li se îngăduie să aibă propria cale [214] nu sunt fericiţi.
Inima nesupusă nu are linişte şi mulţumire. Mintea şi inima trebuie să fie
disciplinate şi aduse sub restricţia cuvenită, aşa încât caracterul să se ar-
1 Good Health, martie 1880.
2 Manuscris 126, 1897.
3 Scrisoarea 5, 1884.
4 Manuscris 126, 1897.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 153
monizeze cu legile înţelepte care guvernează fiinţa noastră. Neliniştea şi
nemulţumirea sunt roadele răsfăţului şi ale egoismului.1
Originea multor încercări. – Tristele încercări grele, care se dove-
desc atât de primejdioase pentru prosperitatea bisericii şi care îi fac pe
cei necredincioşi să se poticnească şi să se îndepărteze cu îndoială şi
descurajare, apar de obicei dintr-un spirit nesupus şi răzvrătit, ca rezultat
al indulgenţei părinteşti din primii ani ai copilărie. Câte vieţi sunt naufra-
giate, câte păcate săvârşite sub influenţa unei patimi care a apărut brusc şi
care putea fi stăpânită din copilărie, când mintea era receptivă, când inima
era uşor de influenţat spre bine şi era supusă voinţei unei mame iubitoare!
Educaţia nesatisfăcătoare a copiilor se află la temelia unui mare număr de
nenorociri morale.2

1 Mărturii, vol. 4, p. 202.


2 Ibid.
CAPITOLUL 40

EXEMPLIFICAREA
PRINCIPIILOR CREŞTINE

Copiii îşi vor imita părinţii. – Taţi şi mame, voi sunteţi profesorii, iar
copiii voştri sunt elevii. Tonul vocii voastre, comportamentul şi spiritul
vostru sunt copiate de cei mici.1
Copiii îşi imită părinţii, de aceea părinţii ar trebui să se aibă o mare
grijă pentru a fi nişte modele corecte. Părinţii care sunt buni şi politicoşi în
cămin, dar categorici şi hotărâţi în acelaşi timp, vor vedea aceleaşi trăsături
de caracter manifestate în copiii lor. Dacă sunt drepţi, cinstiţi şi onorabili,
copiii lor vor fi exact la fel, asemănându-se lor în aceste particularităţi. Dacă
sunt respectuoşi şi se închină lui Dumnezeu, copiii lor educaţi în acelaşi fel
nu vor uita să-I slujească.2
În familie, taţii şi mamele trebuie să le înfăţişeze fără încetare copiilor lor
exemplul pe care doresc să-l imite. Să manifeste unul faţă de celălalt un res-
pect delicat, prin cuvinte, atitudine şi fapte. Să dea pe faţă că sunt conduşi
de Duhul Sfânt, reprezentându-le copiilor lor caracterul lui Isus Hristos.
Influenţa imitării este puternică, iar copiilor şi tinerilor, aflaţi în perioada în
care această însuşire este cea mai activă, trebuie să li se prezinte un model
desăvârşit. Copiii să aibă încredere în părinţii lor şi să primească lecţiile pe
care aceştia doresc să le transmită.3
Învăţaţi prin cuvânt şi exemplu. – În educarea copiilor ei, mama se
află într-o şcoală continuă. În timp ce îi învaţă pe copiii ei, ea însăşi învaţă
zilnic. Ea trebuie să pună în practică învăţăturile pe care le oferă copiilor ei
1 Signs of the Times, 11 martie 1882.
2 Mărturii, vol. 5, p. 319, 320.
3 Review and Herald, 13 martie 1894.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 155
prin stăpânirea de sine. [216] În lucrul cu diferitele minţi şi stări de spirit
ale copiilor ei, mama are nevoie de însuşiri perceptive sensibile, pentru că,
altfel, va fi în pericolul de a judeca greşit şi de a-i trata cu părtinire pe copii.
Dacă doreşte să aibă copii amabili şi buni, să aplice legea bunătăţii în viaţa
de cămin. În felul acesta, lecţiile vor fi repetate zilnic, atât prin cuvinte, cât
şi prin exemplu.1
Profesorii de la şcoală vor contribui într-o anumită măsură pentru a-i edu-
ca pe copiii voştri, dar exemplul vostru va realiza mai mult decât orice alte
mijloace. Conversaţia voastră, modalitatea în care vă administraţi afacerile,
preferinţele şi repulsiile pe care le exprimaţi, toate contribuie la modelarea
caracterului. Atitudinea binevoitoare, stăpânirea de sine şi amabilitatea pe
care copilul le vede la voi vor fi nişte lecţii zilnice pentru el. Asemenea tim-
pului, această educaţie continuă fără încetare, iar scopul acestei şcoli de zi cu
zi să fie acela de a-l face pe copil să fie aşa cum trebuie.2
Aveţi grijă să nu fiţi aspri cu copiii voştri… Cereţi-le ascultare, dar nu
vă îngăduiţi să le vorbiţi neglijent, deoarece comportamentul şi cuvintele
voastre sunt manualul lor. În această perioadă a vieţii, ajutaţi-i cu blândeţe
şi duioşie. Prezenţa voastră să le facă inima voioasă. Aceşti copii sunt foarte
sensibili şi, prin asprime, puteţi să le afectaţi întreaga viaţă. Mamelor, aveţi
grijă. Nu certaţi niciodată, pentru că nu este de folos.3
Părinţii să fie modele de stăpânire de sine. – Copiii să fie feriţi cât
mai mult cu putinţă de iritare, prin urmare, mama să fie calmă şi fără grabă,
liberă de orice iritare şi grabă agitată. Aceasta este o disciplină atât pen-
tru ea, cât şi pentru copilul ei. În timp ce îi învaţă [217] pe cei mici lecţia
renunţării la sine, ea se educă pe sine spre a fi un model pentru copiii
ei. În timp ce lucrează cu un interes delicat solul inimii lor, ca să supună
înclinaţiile lor fireşti păcătoase, ea cultivă darurile Duhului în propriile
cuvinte şi în propriul comportament.4
O biruinţă câştigată asupra ta va fi de o mare valoare şi o încurajare
pentru copiii tăi. Poate că stai pe un teren avantajos, spunând: eu sunt
ogorul lui Dumnezeu, eu sunt clădirea lui Dumnezeu. Mă aşez sub mâna
Sa pentru a fi modelat în conformitate cu modelul divin, ca să pot fi un
1 Pacific Health Journal, iunie 1890.
2 Review and Herald, 27 iunie 1899.
3 Manuscris 127, 1898.
4 Manuscris 43, 1900.
156 ÎNDRUMAREA COPILULUI

conlucrător cu Dumnezeu în modelarea minţii şi a caracterului copiilor


mei, aşa încât să le fie mai uşor să meargă pe calea Domnului… Taţi şi
mame, dacă vă veţi putea stăpâni voi înşivă, veţi obţine biruinţe mari în
stăpânirea copiilor voştri.1
Roadele stăpânirii de sine. – Părinţi, de fiecare dată când vă pierdeţi
stăpânirea de sine şi când vorbiţi şi acţionaţi nerăbdător, păcătuiţi îm-
potriva lui Dumnezeu. Îngerul raportor scrie fiecare cuvânt nerăbdător
şi neatent rostit cu nepăsare sau în glumă în faţa copiilor, fiecare cuvânt
care nu este decent şi nobil, şi le notează ca pe o pată în caracterul vostru
creştin. Vorbiţi-le cu bunătate copiilor voştri. Aduceţi-vă aminte cât de sen-
sibili sunteţi, cât de puţin puteţi să suportaţi când sunteţi acuzaţi, şi nu
puneţi asupra lor o povară pe care nu pot să o poarte, pentru că ei sunt
mai slabi ca voi şi nu pot să îndure aşa de mult. Roadele stăpânirii de sine,
ale atenţiei şi efortului depus de voi vor fi însutite.
Cuvintele voastre plăcute şi voioase se fie întotdeauna asemenea ra-
zelor de soare în familia voastră.2
Dacă doresc să aibă copii buni, care fac binele, părinţii trebuie să fie ei
înşişi buni în teorie şi practică.3 [218]
Copiii sunt influenţaţi de comportamentul celor care se declară a
fi creştini. – Unii dintre copiii păzitorilor Sabatului, care au fost învăţaţi
din tinereţea lor să respecte această zi, sunt foarte buni, credincioşi faţă
de datorie, în măsura în care este vorba de problemele vremelnice, dar nu
simt o adevărată convingere de păcat şi nevoia de pocăinţă. Aceştia se află
într-o stare primejdioasă. Ei privesc la comportamentul şi eforturile celor
care se declară a fi creştini. Ei văd că unii fac mărturisiri pretenţioase, dar
nu sunt creştini conştiincioşi. Ei compară părerile şi faptele lor cu aceste
pietre de poticnire şi, deoarece nu există păcate izbitoare în viaţa lor, le
place să creadă că sunt aproape bine.4
Învăţătura Scripturii nu are un efect mai mare asupra tinerilor, tocmai
pentru că aşa de mulţi părinţi şi învăţători mărturisesc credinţa în Cuvântul
lui Dumnezeu, în vreme ce vieţile lor îi tăgăduiesc puterea. Din când în
când, tinerii sunt aduşi în situaţii în care simt puterea Cuvântului. Ei văd
1 Scrisoarea 75, 1898.
2 Signs of the Times, 10 aprilie 1882.
3 Good Health, ianuarie 1880.
4 Mărturii, vol. 4, p. 40.
ELEMENTELE FUNDAMENTALE ALE CLĂDIRII CARACTERULUI 157
cât de preţioasă este dragostea lui Hristos. Văd frumuseţea caracterului
Său, posibilităţile unei vieţi în slujba Sa. Totuşi, ei văd că viaţa celor care
mărturisesc a respecta învăţăturile lui Dumnezeu este în contrast cu ele.1
Părinţii trebuie să spună „Nu” ispitei. – Mamelor, prin faptul că nu
urmaţi practicile lumii, voi puteţi să le prezentaţi copiilor voştri un exem-
plu de credincioşie faţă de Dumnezeu şi de a-i învăţa să spună „Nu” ispi-
tei. Învăţaţi-i pe copiii voştri însemnătatea învăţăturii: „Fiule, dacă nişte
păcătoşi vor să te amăgească, nu te lăsa câştigat de ei!” Totuşi, dacă doriţi
să aveţi copii capabili să spună „Nu” ispitei, voi înşivă trebuie să fiţi capabili
să spuneţi „Nu”. Este tot aşa de necesar ca omul matur să spună „Nu”, cum
este şi pentru copil.2
Exemplificaţi amabilitatea. – Părinţi, fiţi buni şi amabili cu copiii voştri,
iar ei vor învăţa să fie amabili. Să [219] demonstrăm în căminul nostru că
suntem nişte creştini. Eu consider că mărturisirea de credinţă care nu este
exemplificată în viaţa de cămin prin bunătate, răbdare şi dragoste este
lipsită de valoare.3
Fiţi atenţi atât la cuvinte, cât şi la tonul vocii. – Niciun cuvânt iritat,
aspru sau pătimaş să nu scape pe buzele voastre. Harul lui Hristos aşteaptă
să fie cerut de voi. Duhul Său vă va lua în stăpânire inima şi conştiinţa,
conducând cuvintele şi faptele voastre. Nu vă pierdeţi niciodată respectul
de sine prin cuvinte grăbite şi necugetate. Fiţi atenţi, ca să rostiţi cuvinte
curate şi să aveţi conversaţii sfinte. Daţi-le copiilor voştri un exemplu cu
privire la ce anume doriţi să fie… Cuvintele voastre să fie liniştitoare şi
plăcute, iar înfăţişarea să vă fie voioasă.4
Părinţii nu pot fi în siguranţă, dacă sunt poruncitori. Ei nu trebuie să
manifeste un spirit de dominare, de critică şi căutare de greşeli. Cuvin-
tele pe care le rostesc şi tonul cu care vorbesc sunt nişte lecţii fie spre
binele, fie spre răul copiilor lor. Taţi şi mame, dacă de pe buzele voastre
ies cuvinte tăioase, îi învăţaţi pe copiii voştri să vorbească în acelaşi fel, iar
efectul influenţei înnobilatoare a Duhului Sfânt este anulat. Continuarea
răbdătoare în facerea de bine este esenţială, dacă doriţi să vă faceţi datoria
faţă de copiii voştri.5
1 Educaţia, p. 259.
2 Review and Herald, 31 martie 1891.
3 Manuscris 97, 1909.
4 Scrisoarea 28, 1890.
5 Scrisoarea 8a, 1896.
158 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Părinţii sunt cei prin care Dumnezeu modelează caracterul copi-


ilor. – Intelectul copiilor voştri, sentimentele şi caracterul lor sunt mode-
late. Dar după ce model? Părinţii să nu uite că ei sunt cei prin care are loc
această lucrare. Când ei vor fi, poate, în mormânt, lucrarea pe care au lăsat-
o în urmă va rămâne şi va mărturisi dacă a fost bună sau rea.1
Amprenta chipului lui Dumnezeu. – Când îi învăţaţi, îi avertizaţi şi îi
sfătuiţi pe cei dragi, aduceţi-vă aminte fără încetare că [220] înfăţişarea,
cuvintele şi faptele voastre au o înrâurire directă asupra viitorului lor. Lu-
crarea voastră nu este doar de a picta o formă frumoasă pe pânză sau de
a o sculpta în marmură, ci de a pune asupra sufletului omenesc amprenta
chipului lui Dumnezeu.2

1 Pacific Health Journal, iunie 1890.


2 Signs of the Times, 25 mai 1882.
SECŢIUNEA A X-A

DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI

CAPITOLUL 41

SCOPURILE DISCIPLINEI

Stăpânirea de sine este scopul suprem. – Scopul disciplinei este ace-


la de a-l învăţa pe copil autonomia. El ar trebui să înveţe să se stăpânească
şi să depindă de el însuşi. De aceea, de îndată ce este capabil să priceapă,
raţiunea sa ar trebui să fie îndreptată către supunere. Ori de câte ori ne
ocupăm de el, să o facem în aşa fel încât să arătăm că supunerea este un
lucru corect şi rezonabil. Ajutaţi-l să vadă că fiecare lucru este guvernat
de câte o lege şi că nesupunerea duce, în cele din urmă, la dezastru şi
suferinţă. Când Dumnezeu spune: „Să nu”, ne atrage atenţia, din iubire, asu-
pra consecinţelor nesupunerii pentru a ne scuti de vătămări şi pierderi.1
Folosirea puterii voinţei. – Adevăratul scop al mustrării este atins nu-
mai când acela care a greşit este determinat să-şi înţeleagă greşeala şi să-şi
folosească puterea voinţei spre a o corecta. Când se realizează acest lucru,
îndrumaţi-l spre izvorul iertării şi al puterii.2
Aceia care îi învaţă pe elevi să înţeleagă faptul că puterea de a ajunge
nişte bărbaţi şi femei onorabili şi folositori se află în ei înşişi vor avea suc-
cesul cel mai durabil.3
Corectarea obiceiurilor şi a înclinaţiilor rele. – Lucrarea părinţilor
este aceea de a-i înfrâna, de a-i călăuzi şi de a-i conduce pe copii. Ei nu pot
face un rău mai mare decât acela de a le îngădui copiilor să-şi satisfacă
1 Educaţia, p. 287.
2 Idem, p. 291.
3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 58.
160 ÎNDRUMAREA COPILULUI

dorinţele şi capriciile copilăreşti şi de a-i lăsa să-şi urmeze propriile înclinaţii


şi nu pot săvârşi faţă de ei o greşeală mai mare, decât aceea de a lăsa în
mintea lor impresia că trebuie să trăiască pentru a-şi face pe plac şi pentru
a se amuza, pentru a-şi alege propria cale şi pentru a-şi găsi propria plăcere
şi propria societate… Tinerii au nevoie de [224] părinţi, care îi vor educa, îi
vor disciplina şi vor corecta obiceiurile şi înclinaţiile lor greşite.1
Dărâmaţi fortăreaţa lui Satana. – Mamelor, destinul copiilor voştri se
află într-o mare măsură în mâinile voastre. Dacă daţi greş în îndeplinirea
datoriei, puteţi să-i puneţi în rândurile lui Satana şi să-i faceţi să fie sluji-
torii lui pentru ruinarea altor suflete. Pe de altă parte, disciplina voastră
conştiincioasă şi exemplul vostru evlavios pot să-i conducă la Hristos,
la rândul lor, ei să-i influenţeze pe alţii şi, în felul acesta, multe suflete să
poată fi salvate prin intermediul lor.2
Să privim cu atenţie şi să începem să prindem ochiurile scăpate. Să
dărâmăm fortăreţele vrăjmaşului. Să-i corectăm cu milă pe cei dragi ai
noştri şi să-i ferim de puterea celui rău. Nu fiţi descurajaţi.3
Învăţaţi respectul faţă de autoritatea părintească şi divină. – Co-
piii… să fie educaţi şi disciplinaţi până când vor ajunge ascultători de
părinţii lor, respectându-le autoritatea. În acest fel, respectul faţă de auto-
ritatea divină va fi sădit în inima lor, iar educaţia din familie va fi o pregătire
pentru familia din ceruri. Educarea copiilor şi a tinerilor poate să aibă un
asemenea caracter, încât copiii să fie pregătiţi să-şi asume datoriile reli-
gioase şi, în acest fel, să ajungă pregătiţi spre a intra în curţile cereşti.4
Acela care este izvorul cunoaşterii a afirmat condiţia pregătirii noastre
pentru a intra în binecuvântarea cerului, prin cuvintele: „Ferice de cei ce îşi
spală hainele, ca să aibă drept la pomul vieţii şi să intre pe porţi în cetate!”
Ascultarea de poruncile lui Dumnezeu este preţul cerului, iar ascultarea de
părinţii lor în Domnul este lecţia cea mai importantă pe care trebuie să o
înveţe copiii.5 [225]
Ascultarea din principiu, nu din obligaţie. – Spuneţi-le copiilor voştri
exact ce vreţi de la ei. Apoi, faceţi-i să înţeleagă faptul că vorba voastră este
lege şi trebuie să fie respectată. În felul acesta, îi pregătiţi să respecte po-
runcile lui Dumnezeu, care declară deschis: „Să nu”. Este cu mult mai bine
pentru băiatul vostru să asculte din principiu, şi nu din obligaţie.6
1 Manuscris 12, 1998.
2 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
3 Review and Herald, 16 iulie 1895.
4 Review and Herald, 13 martie 1894.
5 Manuscris 12a, 1896.
6 Review and Herald, 15 septembrie 1904.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 161
O lecţie a încrederii necondiţionate. – Isaac este legat de mâinile
tremurătoare şi iubitoare ale tatălui său, plin de compătimire, pentru că
Dumnezeu a spus aşa. Fiul se supune jertfirii, deoarece el crede în integri-
tatea tatălui său…
Această faptă de credinţă a lui Avraam este raportată pentru folosul
nostru. Ea ne învaţă marea lecţie a încrederii în cerinţele lui Dumnezeu,
oricât de aprige şi dureroase ar putea fi, şi îi învaţă pe copii supunerea
desăvârşită faţă de părinţii lor şi faţă de Dumnezeu. Prin ascultarea lui
Avraam, suntem învăţaţi că nu avem nimic prea scump pentru a-I fi dat lui
Dumnezeu.1
Tinerii vor răspunde la încredere. – Tinerilor trebuie să li se acorde
încredere. Ei au un simţ al demnităţii şi trebuie să fie respectaţi, pentru
că acesta este dreptul lor. Dacă elevilor li se dă impresia că nu pot pleca
sau veni, că nu se pot aşeza la masă sau oriunde în altă parte, nici măcar
în camerele lor, fără a fi supravegheaţi, urmăriţi, criticaţi, aceste lucruri îi
vor demoraliza, iar timpul de recreere nu va mai constitui o plăcere pen-
tru ei. Conştiinţa faptului că sunt supravegheaţi continuu este pentru ei
mai mult decât tutela părintească şi înseamnă ceva mult mai rău, căci
părinţii înţelepţi pot, cu tact, să discearnă dincolo de aparenţa lucrurilor şi
să înţeleagă ce se petrece în mintea fără astâmpăr a tinerilor, din dorinţele
pe care le au aceştia sau din înclinaţiile lor, şi vor face planuri care să con-
tracareze răul. Totuşi, această supraveghere continuă nu este normală şi
produce tocmai acele rele [226] care se caută a fi evitate. Sănătatea tine-
rilor necesită mişcare fizică, voioşie şi o atmosferă fericită, plăcută, care să-i
înconjoare pentru a-şi păstra sănătatea fizică şi a-şi dezvolta un caracter
simetric.2
Autonomia versus autoritatea absolută. – Există multe familii cu
copii care par a fi bine educaţi când se află sub disciplină, însă când siste-
mul care i-a ţinut sub controlul unor reguli stabilite încetează, ei par să
fie incapabili de a gândi, acţiona şi decide singuri. Aceşti copii s-au aflat
aşa de mult timp sub regula de fier, neîngăduindu-li-se să gândească şi să
acţioneze ei înşişi în acele lucruri în care era imperios necesar s-o facă, încât
nu au deloc încredere în ei înşişi spre a acţiona după propria judecată şi nu
au o părere personală. Când pleacă de la părinţii lor pentru a se descurca
singuri, ei sunt uşor conduşi în direcţia greşită de către judecata altora.
Caracterul lor nu este stabil. Nu li s-a solicitat propria judecată aşa de mult
1 Mărturii, vol. 3, p. 368.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 114.
162 ÎNDRUMAREA COPILULUI

şi de rapid pe cât era posibil şi, de aceea, mintea lor nu a fost dezvoltată şi
întărită cum se cuvine. Ei s-au aflat aşa de mult timp sub controlul absolut
al părinţilor, încât se bazează total pe aceştia – părinţii lor sunt minte şi
judecată pentru ei.
Pe de altă parte, cei tineri nu ar trebui lăsaţi să gândească şi să acţioneze
independent de judecata părinţilor şi a învăţătorilor lor. Copiii ar trebui să
fie învăţaţi să respecte judecata bazată pe experienţă şi să fie călăuziţi de
părinţii şi învăţătorii lor… Ei ar trebui să fie educaţi în aşa fel, încât mintea
lor să fie unită cu mintea părinţilor şi a învăţătorilor şi instruiţi într-un mod
în care să poată vedea oportunitatea ascultării sfatului acestora. Când se
vor desprinde din mâinile călăuzitoare ale părinţilor şi profesorilor, [227]
caracterul lor nu va fi asemenea trestiei legănate de vânt.
Instruirea severă a tinerilor, fără a-i îndruma corect să gândească şi să
acţioneze singuri după cum le permite propria capacitate şi particularitate
a intelectului, pentru ca, prin acest mijloc, să poată avea loc o creştere a
gândirii, a simţământului respectului de sine şi a încrederii de a acţiona
după propria destoinicie, va da naştere întotdeauna unei categorii de
persoane slabe în ceea ce priveşte tăria intelectuală şi morală. Când ies în
lume pentru a acţiona singure, aceste persoane vor da la iveală faptul că
au fost dresate ca animalele, nu educate. În loc să fie călăuzită, voinţa lor a
fost silită să se supună prin disciplina aspră a părinţilor şi învăţătorilor.1
Rezultatele rele ale faptului că o minte domină altă minte. – Acei
părinţi şi profesori care se laudă că au control total asupra minţii şi voinţei
copiilor aflaţi sub îngrijirea lor ar înceta să se mai laude, dacă ar putea
întrezări viaţa viitoare a copiilor care sunt aduşi la supunere prin forţă
sau prin teamă. Aceştia sunt aproape complet nepregătiţi să-şi asume
răspunderile aspre ale vieţii. Când aceşti tineri nu mai sunt conduşi de
părinţii şi profesorii lor şi sunt nevoiţi să gândească şi să acţioneze sin-
guri, vor urma aproape sigur o cale greşită şi vor ceda puterii ispitei. Ei
nu vor încununa viaţa aceasta cu succes şi aceleaşi lipsuri se văd în viaţa
lor religioasă. Dacă ar putea să vadă rezultatele disciplinei greşite pe care
au practicat-o, educatorii copiilor şi ai tinerilor şi-ar schimba planul de
educaţie. Acea categorie de profesori care sunt satisfăcuţi că au un control
aproape total asupra voinţei elevilor lor nu sunt profesorii cu cel mai mare
succes, deşi pe moment aparenţele pot fi măgulitoare. [228]
1 Mărturii, vol. 3, p. 132, 133.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 163
Dumnezeu nu a intenţionat niciodată ca o minte omenească să se
afle complet sub stăpânirea alteia. Aceia care fac eforturi ca individuali-
tatea elevilor să fie înghiţită de individualitatea lor şi să fie minte, voinţă şi
conştiinţă pentru ei îşi asumă răspunderi înfricoşătoare. În anumite ocazii,
aceşti elevi pot trece drept soldaţi bine instruiţi. Totuşi, când constrângerea
este îndepărtată, se va vedea că le lipseşte discernământul de a acţiona in-
dependent, din principiu.1
Prin abilitate şi efort răbdător. – Pentru a-i modela pe tineri într-o
modalitate corectă, este nevoie de abilitate şi efort răbdător. Îndeosebi
copiii care au venit pe lume împovăraţi de o moştenire a răului, ca rezultat
direct al păcatelor părinţilor lor, au nevoie de cultivarea cea mai atentă
pentru a dezvolta şi întări însuşirile lor morale şi intelectuale. Respon-
sabilitatea părinţilor este grea, într-adevăr. Înclinaţiile rele trebuie să fie
înfrânate cu atenţie şi mustrate cu delicateţe. Mintea să fie stimulată în
favoarea binelui. Copilul să fie încurajat în încercarea de a se stăpâni. Toate
aceste lucruri trebuie să fie făcute cu înţelepciune, altfel scopul dorit nu va
fi atins.2

1 Idem, p. 133, 134.


2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 138.
CAPITOLUL 42

TIMPUL PENTRU A ÎNCEPE


DISCIPLINA

Copiii neascultători sunt un semn al zilelor din urmă. – Unul din-


tre semnele zilelor din urmă este neascultarea copiilor faţă de părinţi. Îşi
dau seama părinţii de responsabilitatea lor? Mulţi par să piardă din vedere
atenţia cu care trebuie să vegheze asupra copiilor lor şi le îngăduie aces-
tora să cultive pasiuni rele şi să fie neascultători.1
Copiii sunt moştenirea Domnului şi, dacă nu îi educă în aşa fel încât
să-i facă în stare să rămână pe calea Domnului, părinţii îşi neglijează da-
toria solemnă. Nu este nici voia, nici scopul lui Dumnezeu ca aceşti co-
pii să ajungă aspri, obraznici, nepoliticoşi, nerecunoscători, nesfinţi,
încăpăţânaţi, îngâmfaţi, iubitori mai mult de plăceri decât de Dumnezeu.
Scriptura afirmă că această stare a societăţii va fi un semn al zilelor din
urmă.2
Părinţii îngăduitori îi descalifică pe copii pentru cer. – În cer există
ordine desăvârşită, armonie şi înţelegere perfectă. Dacă părinţii neglijează
să-i supună pe copiii autorităţii care se cuvine aici, cum pot spera că vor fi
socotiţi nişte tovarăşi potriviţi pentru îngerii cei sfinţi într-o lume a păcii şi
armoniei?3
Aceia care nu au avut nici un respect pentru ordine sau disciplină în
viaţa aceasta nu vor avea nici un respect pentru ordinea care se observă în
ceruri. Ei nu vor putea fi primiţi niciodată în ceruri, deoarece toţi cei vred-
nici să intre acolo vor iubi ordinea şi vor respecta disciplina. Caracterul for-

1 Review and Herald, 19 septembrie 1854.


2 Signs of the Times, 17 septembrie 1892.
3 Mărturii, vol. 4, p. 199.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 165
mat în viaţa aceasta va determina destinul veşnic. Când va veni, Hristos
nu va schimba caracterul nimănui… Părinţii să nu-şi neglijeze datoria de
a le face bine copiilor lor. Ei trebuie să-i educe [230] aşa încât să poată fi o
binecuvântare pentru societate şi să primească răsplata vieţii veşnice.1
Când trebuie să înceapă disciplina. – Educaţia şi disciplina trebuie să
înceapă din clipa în care copilul îşi alege propriile preferinţe. Aceasta poate
să fie denumită educaţie neconştientizată. Mai târziu, trebuie să înceapă
o educaţie conştientizată şi influentă. În această lucrare, răspunderea cea
mai mare îi revine mamei. Ea este prima care îngrijeşte copilul şi trebuie să
pună temelia unei educaţii care îl va ajuta pe copil să dezvolte un caracter
echilibrat şi puternic…
Adesea, chiar şi copiii foarte mici dau pe faţă o voinţă cât se poate
de categorică. Dacă această voinţă nu este supusă unei autorităţi mai
înţelepte decât dorinţele nestăpânite ale copilului, Satana va prelua con-
trolul asupra minţii şi va modela înclinaţiile în armonie cu voinţa lui.2
Neglijarea disciplinei, a educaţiei, până când o înclinaţie ajunge să
fie puternică, înseamnă a le face răul cel mai mare copiilor, pentru că
vor creşte egoişti, pretenţioşi şi neplăcuţi. Ei nu se pot bucura de propria
persoană cu nimic mai mult decât ceilalţi. Prin urmare, vor fi mereu plini
de nemulţumire. Lucrarea mamei trebuie să înceapă la o vârstă timpu-
rie, ca să nu-i dea lui Satana nici o şansă de a pune stăpânire pe mintea şi
înclinaţiile micuţilor.3
Reprimaţi prima apariţie a răului. – Părinţilor, trebuie să începeţi
primele lecţii de disciplină încă de când copiii voştri sunt nişte bebeluşi în
braţele voastre. Învăţaţi-i să-şi supună voinţa faţă de voinţa voastră. Acest
lucru se poate realiza fiind nepărtinitori şi manifestând hotărâre. Părinţii
trebuie să fie stăpâni pe ei înşişi şi, cu blândeţe, dar totuşi cu fermitate, să
supună voinţa copilului, până când aceasta nu se va mai împotrivi, accep-
tând dorinţele acestora. [231]
Părinţii nu încep la timp. Prima manifestare a temperamentului nu este
supusă, iar copiii cresc încăpăţânaţi, încăpăţânare care creşte odată cu
vârsta şi puterea lor.4
1 Idem, p. 429.
2 Scrisoarea 9, 1900.
3 Manuscris 43, 1900.
4 Mărturii, vol. 1, p. 218.
166 ÎNDRUMAREA COPILULUI

„Prea mici pentru a fi pedepsiţi?” – Eli nu şi-a condus familia după


principiile pe care le dăduse Dumnezeu pentru cârmuirea familiei. El ţinea
cont de propriile păreri. Tatăl duios trecuse cu vederea greşelile şi păcatele
fiilor în copilărie, amăgindu-se cu gândul că pornirile lor rele se vor pierde
de la sine cu trecerea vremii. Mulţi săvârşesc aceeaşi greşeală şi astăzi. Ei îşi
închipuie că ştiu o cale de educare a copiilor mai bună decât aceea pe care
o dă Dumnezeu în Cuvântul Său. Ei cultivă tendinţe greşite în copii şi se
scuză, spunând: „Sunt prea mici pentru a fi pedepsiţi. Aşteptaţi până se fac
mai mari ca să li se poată înfăţişa lucrurile în aşa fel, ca să priceapă”. Astfel,
obiceiurile rele sunt lăsate să prindă putere până când ajung trăsături de
caracter, care sunt toată viaţa un blestem pentru ei şi care vor fi reproduse
în alţii.
Nu este un blestem mai mare pentru o familie decât de a-i lăsa pe
tineri să aibă propriul lor drum. Când părinţii fac acest lucru şi împlinesc
fără discernământ toate poftele copiilor, ştiind că nu este spre binele lor,
curând, copiii pierd orice respect faţă de părinţii lor, orice respect faţă
de autoritatea lui Dumnezeu şi a oamenilor, ajungând robii voinţei lui
Satana.1
Puneţi educaţia din cămin mai presus de celelalte preocupări.
– Mulţi arată spre copiii pastorilor, ai profesorilor şi ai altor oameni cu
reputaţie pentru învăţătura şi evlavia lor şi declară că, dacă aceşti oa-
meni care au avantaje superioare dau greş în conducerea familiei, aceia
care sunt în situaţii mai puţin favorabile nu mai au nici o speranţă de
succes. Întrebarea la care trebuie să se răspundă este: [232] Le-au dat
aceşti oameni copiilor lor ce era necesar – un exemplu bun, o învăţătură
credincioasă şi restricţii corespunzătoare? Tocmai din cauza unei neglijări
a acestor lucruri esenţiale, astfel de părinţi oferă societăţii copii lipsiţi de
o minte echilibrată, nerăbdători când li se pun restricţii şi neştiutori cu
privire la datoriile vieţii practice. Prin acest fapt, ei aduc lumii un preju-
diciu care anulează tot binele pe care îl realizează munca lor. Acei copii
le transmit copiilor lor, ca pe o moştenire, propria perversitate a caracte-
rului şi, în acelaşi timp, exemplul şi influenţa lor rea corup societatea şi
devastează biserica. Nu putem să credem că vreun om, oricât de mare ar
1 Patriarhi şi profeţi, p. 578, 579.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 167
fi abilitatea şi capacitatea lui de a fi folositor, Îl slujeşte pe Dumnezeu sau
nevoile lumii, când timpul lui este dedicat altor preocupări, neglijându-şi
propriii copii.1
Cooperarea cerului este făgăduită. – Dumnezeu va binecuvânta o
disciplină dreaptă şi corectă. Totuşi, Domnul Hristos spune: „Fără Mine, nu
puteţi face nimic”. Inteligenţele cereşti nu pot coopera cu taţii şi mamele
care neglijează a-şi educa copiii şi îi îngăduie lui Satana să se ocupe de
acea făptură mică, acea minte firavă, ca de un mijloc prin care poate să
lucreze spre a contracara lucrarea Duhului Sfânt.2

1 Signs of the Times, 9 februarie 1882.


2 Manuscris 126, 1897.
CAPITOLUL 43

DISCIPLINA ÎN CĂMIN

Familiile ordonate şi disciplinate. – Datoria acelora care pretind a fi


creştini este aceea de a-i înfăţişa lumii nişte familii ordonate şi disciplinate
– familii care vor dovedi puterea adevăratului creştinism.1
A-i educa pe copii cu înţelepciune nu este o lucrare uşoară. Când
părinţii vor căuta să aibă în atenţie judecata şi temerea de Domnul, se
vor ivi dificultăţi. Copiii vor da pe faţă că în inima lor se află perversitate.
Ei manifestă plăcerea de a face lucruri nesăbuite, de a fi independenţi, şi
ura faţă de restricţii şi disciplină. Ei amăgesc şi spun minciuni. Prea mulţi
părinţi, în loc de a-i pedepsi pe copii pentru aceste greşeli, îşi închid ochii,
aşa încât să nu vadă ce este dincolo de suprafaţă şi nici să nu discearnă
adevărata semnificaţie a acestor lucruri. Prin urmare, copiii îşi continuă
practicile amăgitoare, formându-şi un caracter pe care Dumnezeu nu
poate să-l aprobe.
Standardul prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu este dat la o parte de
părinţii cărora nu le place, iar unii s-au şi exprimat astfel: să folosească o
cămaşă de forţă în educaţia copiilor lor. Mulţi părinţi au o repulsie clară
faţă de principiile sfinte ale Cuvântului lui Dumnezeu, din cauză că prin-
cipiile acestea le atribuie o responsabilitate prea mare. În ciuda acestui
fapt, priveliştea de mai târziu, pe care toţi părinţii sunt nevoiţi să o vadă,
arată că, totuşi, căile lui Dumnezeu sunt cele mai bune şi că singura cale a
siguranţei şi fericirii se află în ascultarea de voinţa Sa.2
A le pune restricţii copiilor nu este o sarcină uşoară. – În starea
prezentă a lucrurilor din societate, nu este o sarcină uşoară pentru părinţi
să le pună restricţii copiilor lor şi să-i instruiască în conformitate cu regula
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
2 Review and Herald, 30 martie 1897.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 169
Bibliei. Când vor intenţiona să-i [234] educe pe copiii lor în armonie cu
învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi, asemenea lui Avraam în vechime,
să poruncească fiilor lor şi casei lor să ţină Calea Domnului, copiii vor crede
că părinţii lor sunt prea grijulii şi exagerat de severi.1
Idei false cu privire la restricţii. – Părinţi, dacă doriţi binecuvântarea
lui Dumnezeu, procedaţi asemenea lui Avraam. Reprimaţi răul şi încurajaţi
binele. În loc de a ţine cont de înclinaţia şi plăcerea copiilor, sunt necesare
şi unele porunci.2
A-i îngădui unui copil să-şi urmeze impulsurile fireşti înseamnă a-i în-
gădui să se degradeze şi să ajungă priceput în a face răul. Părinţii înţelepţi
nu le vor spune copiilor lor: „Urmaţi-vă propria alegere, mergeţi unde do-
riţi şi faceţi ce vreţi”, ci „ascultaţi învăţătura Domnului”. Trebuie să fie făcute
şi impuse reguli înţelepte, pentru ca frumuseţea vieţii de cămin să nu fie
deteriorată.3
De ce a pierit familia lui Acan? – V-aţi gândit vreodată de ce toţi aceia
care aveau legătură cu Acan au suportat pedeapsa lui Dumnezeu? Pentru
că nu fuseseră educaţi în conformitate cu îndrumările care le-au fost date
în marele standard al Legii lui Dumnezeu. Părinţii lui Acan îl educaseră pe
fiul lor în aşa fel, încât s-a simţit liber să nu respecte Cuvântul Domnului.
Principiile care i-au fost imprimate în viaţă l-au determinat să-i trateze pe
copii în aşa fel încât şi ei să fie imorali. O minte acţionează şi reacţionează
asupra alteia, iar pedeapsa care a venit asupra rudelor lui Acan odată cu el
arată că toţi au fost implicaţi în nelegiuire.4
Dragostea părintească oarbă este obstacolul cel mai mare în edu-
caţie. – Păcatul neglijenţei părinteşti este aproape universal. Dragostea
oarbă faţă de [235] cei aflaţi în legături de rudenie există prea adesea.
Această dragoste este exagerată şi nu este echilibrată de înţelepciune şi
temere de Dumnezeu. Dragostea părintească oarbă este obstacolul cel
mai mare în calea educaţiei corespunzătoare a copiilor. Ea împiedică disci-
plina şi educaţia cerute de Domnul. Uneori, din cauza acestei iubiri, părinţii
par a fi lipsiţi de raţiune. Ea este asemenea faptelor de milă duioasă a celor
1 Signs of the Times, 17 aprilie 1884.
2 Scrisoarea 53, 1887.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112.
4 Manuscris 67, 1894.
170 ÎNDRUMAREA COPILULUI

nelegiuiţi – o cruzime deghizată în haina aşa-zisei iubiri. Este un curent


adânc şi periculos, care îi duce pe copii la ruină.1
Părinţii sunt într-un pericol continuu de a-şi îngădui înclinaţiile fireşti
cu preţul ascultării de Legea lui Dumnezeu. Pentru a le plăcea copiilor lor,
mulţi părinţi îngăduie fapte pe care Dumnezeu le interzice.2
Părinţii sunt responsabili pentru ceea ce ar fi putut fi copiii lor.
– Dacă, în calitate de educatori în cămin, le îngăduie copiilor să preia con-
ducerea şi să ajungă neascultători, tatăl şi mama sunt consideraţi respon-
sabili pentru ce ar fi putut fi copii lor, în condiţiile unei educaţii diferite.3
Cei care îşi urmează propria înclinaţie în dragostea lor oarbă faţă de co-
pii, îngăduindu-le să-şi satisfacă dorinţele egoiste şi nesupunându-i autori-
tăţii lui Dumnezeu spre a mustra păcatul şi spre a corecta răul, dovedesc
că îi onorează pe copiii lor nelegiuiţi mai mult decât pe Dumnezeu. Ei sunt
mai grijulii să-şi apere propria reputaţie, decât să-I dea slavă lui Dumnezeu,
mai doritori să le fie pe plac copiilor lor, decât să-I fie pe plac Domnului…
Aceia care au prea puţin curaj pentru a mustra greşeala sau care, din
nepăsare sau din lipsă de interes, nu fac nici un efort stăruitor pentru a
curăţi familia sau biserica lui Dumnezeu sunt consideraţi responsabili pen-
tru răul care poate să rezulte din [236] neglijarea datoriei lor. Şi noi suntem
la fel de răspunzători pentru relele pe care am fi putut să le împiedicăm
prin exercitarea autorităţii părinteşti sau pastorale, ca şi când faptele ar fi
fost ale noastre.4
Niciun loc pentru părtinire. – Este foarte firesc pentru părinţi să fie
părtinitori faţă de copiii lor. Îndeosebi, dacă părinţii consideră că au o abili-
tate superioară, îi vor considera pe copiii lor ca fiind superiori altor copii. Ca
urmare, o mare parte din lucrurile care ar fi putut fi mustrate aspru la alţii
sunt trecute cu vederea la copiii lor, ca şi cum ar fi o dovadă de isteţime.
Deşi este firească, această părtinire este nedreaptă şi necreştinească. Copi-
ilor noştri le facem un mare rău, dacă îngăduim ca greşelile lor să rămână
necorectate.5
Nu faceţi niciun compromis cu răul. – Trebuie să se prezinte cu cla-
ritate că guvernarea lui Dumnezeu nu acceptă nici un compromis cu
1 Review and Herald, 6 aprilie 1897.
2 Review and Herald, 29 ianuarie 1901.
3 Review and Herald, 15 septembrie 1904.
4 Patriarhi şi Profeţi, p. 578.
5 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 171
răul. Neascultarea să nu fie tolerată nici în cămin, nici în şcoală. Nici un
părinte sau profesor care are pe inimă binele celor aflaţi în grija lui nu va
face compromis cu acea voinţă încăpăţânată care sfidează autoritatea sau
apelează la subterfugii spre a evita ascultarea. Nu dragostea, ci sentimen-
talismul este cel care se tocmeşte cu greşelile, încearcă să linguşească sau
să mituiască pentru a obţine aprobarea şi, în cele din urmă, acceptă un
înlocuitor în schimbul lucrului cerut.1
În prea multe familii de astăzi se manifestă o îngăduinţă excesivă, iar
neascultarea este ignorată, fără a fi corectă, sau se manifestă un spirit des-
potic şi asupritor, care stârneşte relele cele mai grave în atitudinea copiilor.
Părinţii îi corectează uneori într-o modalitate aşa de neînţeleaptă, încât
viaţa lor este făcută nefericită şi îşi pierd orice respect faţă de tată, mamă,
fraţi şi surori.2 [237]
Părinţii nu înţeleg principiile corecte. – Este trist să vedem lipsa de
înţelepciune a părinţilor în exercitarea autorităţii care le-a fost dată de
Dumnezeu. Oameni care în orice altă privinţă sunt consecvenţi şi inteligenţi
nu reuşesc să înţeleagă principiile care trebuie să fie aplicate în educarea
micuţilor lor. Ei dau greş în a le acorda învăţătura, tocmai atunci când o
învăţătură corectă, un exemplu evlavios şi o hotărâre fermă sunt cele mai
necesare pentru a conduce pe căi drepte mintea lipsită de experienţă şi
neştiutoare cu privire la influenţele amăgitoare şi periculoase pe care tre-
buie să le întâmpine pretutindeni.3
Asupra familiei omeneşti a venit suferinţa cea mai mare, pentru că
părinţii s-au îndepărtat de planul divin pentru a-şi urma propria imaginaţie
şi a-şi dezvolta idei greşite. Mulţi părinţi îşi urmează impulsurile. Ei uită că
binele prezent şi viitor al copiilor lor necesită o disciplină inteligentă.4
Dumnezeu nu acceptă nici o scuză pentru conducerea greşită a
copiilor. – Prea adesea, răzvrătirea este înrădăcinată în inima copiilor prin-
tr-o disciplină greşită din partea părinţilor, în timp ce, dacă ar fi adoptat
un comportament corespunzător, copiii şi-ar fi format un caracter bun şi
armonios.5
1 Educaţia, p. 290.
2 Scrisoarea 75, 1898.
3 Manuscris 119, 1899.
4 Manuscris 49, 1901.
5 Mărturii, vol. 3, p. 532, 533.
172 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Atâta vreme cât au autoritatea de a-i disciplina şi educa pe copiii lor,


părinţii trebuie să o exercite ca pentru Dumnezeu. El cere de la ei o ascul-
tare deplină, fără greşeli şi fără abateri. Dumnezeu nu va îngădui nimic
altceva. El nu va scuza în nici un fel conducerea greşită a copiilor.1
Biruiţi spiritul firesc de încăpăţânare. – Unii copii sunt din fire
mai încăpăţânaţi decât alţii şi nu se vor supune disciplinei. Ca urmare,
ajung să fie foarte indezirabili. Dacă mama nu are înţelepciunea de a se
ocupa de această parte a caracterului, va urma o stare de lucruri cât se
poate de nefericită, deoarece astfel de copii vor merge pe calea propriei
nimiciri. Totuşi, cât de înfricoşător este ca un copil să cultive un spirit de
încăpăţânare nu numai în copilărie, ci şi în anii mai maturi. Din cauza
unei lipse de înţelegere în copilărie, la maturitate ei dezvoltă amărăciu-
nea şi lipsa de bunătate faţă de mama care a dat greş în a pune restric-
ţii copiilor ei.2
Nu-i spuneţi copilului niciodată: „Nu pot să fac nimic cu tine”.
– Copilul vostru să nu vă audă niciodată spunând: „Nu pot să fac nimic cu
tine”. Atâta vreme cât avem acces la tronul lui Dumnezeu, ar trebui să ne fie
ruşine, ca părinţi, să rostim astfel de cuvinte. Strigaţi către Isus, iar Domnul
vă va ajuta să-i creşteţi pe micuţii voştri pentru El.3
Conducerea familiei să fie studiată cu atenţie. – Am auzit mame
spunând că nu au abilitatea de a conduce, aşa cum o au alţii, că acesta
este un talent deosebit pe care ele nu îl deţin. Acelea care îşi dau seama
de deficienţa lor în această privinţă trebuie să facă din conducerea fami-
liei un subiect de studiu cât se poate de atent. Cu toate acestea, nici
recomandările cele mai valoroase ale altora să nu fie adoptate fără cuge-
tare şi discernământ. Poate că ele nu sunt potrivite pentru situaţiile în care
se află fiecare mamă sau nu sunt potrivite cu înclinaţia şi temperamentul
fiecărui copil din familie. Mama să studieze cu atenţie experienţa altora, să
observe deosebirea dintre metodele lor şi ale ei şi să le încerce cu atenţie
pe acelea care par a fi de valoare reală. Dacă o modalitate de disciplină
nu produce rezultatele dorite, să fie încercat un alt plan, iar efectele să fie
observate cu atenţie.
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
2 Manuscris 18, 1891.
3 Review and Herald, 16 iulie 1895.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 173
Mai presus de orice, mamele să se obişnuiască să gândească şi să cer-
ceteze. Dacă vor persevera în această privinţă, [239] vor constata că de-
prind abilitatea cu privire la care s-au considerat deficitare şi că învaţă să
formeze bine caracterul copiilor lor. Rezultatul muncii şi al atenţiei acor-
date acestei lucrări se va vedea în ascultarea lor, în simplitatea, modestia şi
curăţia lor, şi va răsplăti din belşug toate eforturile făcute.1
Părinţii să fie uniţi în disciplină. – Tatăl să coopereze întotdeauna cu
mama în eforturile ei de a pune temelia unui bun caracter creştin la copiii
lor. Un tată iubitor să nu-şi închidă ochii la greşelile copiilor lui, din cauză
că nu este plăcut să corectezi.2
În mintea copilului trebuie să fie înrădăcinate principii corecte. Dacă
părinţii sunt uniţi în această lucrare de disciplină, copilul va înţelege ce i se
cere. Totuşi, dacă tatăl arată, prin cuvinte sau fapte, că nu aprobă disciplina
dată de mamă, dacă el crede că mama este prea strictă şi consideră că
trebuie să compenseze asprimea prin răsfăţ şi îngăduinţă, copilul va fi dus
la ruină. El va înşela curând, simpatizându-şi părinţii, şi va învăţa curând că
poate să facă tot ce-i place. Părinţii care săvârşesc acest păcat împotriva
copiilor lor sunt răspunzători de pierderea sufletului lor.3
Influenţa combinată a dragostei şi a autorităţii. – Lumina harului
ceresc să radieze în caracterul vostru, aşa încât să strălucească în cămin.
Să fie pace, cuvinte plăcute şi chipuri voioase. Aceasta nu este o dragoste
oarbă, nu este acea duioşie care încurajează păcatul prin îngăduinţa
neînţeleaptă şi care le permite copiilor să conducă şi să facă din părinţi
nişte robi ai capriciilor lor. Să nu fie părtinire părintească, [240] nici asu-
prire. Influenţa combinată a dragostei şi a autorităţii va avea un efect bun
asupra familiei.4
Reprezentaţi caracterul lui Dumnezeu în disciplină. – În aplicarea
învăţăturilor Bibliei, fiţi fermi, fiţi hotărâţi, dar lipsiţi de orice patimă. Nu
uitaţi că, atunci când ajungeţi aspri şi nerezonabili faţă de micuţii voştri, îi
învăţaţi să fie la fel. Dumnezeu vă cere să-i educaţi pe copii şi să exercitaţi
disciplina cu abilitatea unui învăţător înţelept, care se află sub conducerea
lui Dumnezeu. Dacă puterea de convertire a lui Dumnezeu se exercită în
1 Signs of the Times, 11 martie 1886.
2 Mărturii, vol. 1, p. 547.
3 Manuscris 58, 1899.
4 Review and Herald, 15 septembrie 1891.
174 ÎNDRUMAREA COPILULUI

căminul vostru, veţi învăţa fără încetare. Veţi reprezenta caracterul lui Hris-
tos, iar eforturile voastre în această direcţie vor fi pe placul lui Dumnezeu.
Nu neglijaţi niciodată lucrarea care trebuie să fie făcută pentru membrii
mai tineri ai familiei Domnului. Părinţi, voi sunteţi lumina căminului vostru.
Prin urmare, faceţi lumina voastră să strălucească prin cuvinte plăcute, prin
tonul liniştitor al vocii. Evitaţi orice cuvânt înţepător, rugându-vă lui Dum-
nezeu să vă dea stăpânire de sine. Astfel, îngerii vor fi în casa voastră,
pentru că vor vedea lumina voastră. Educaţia pe care o acordaţi copi-
ilor va avea o influenţă puternică în lume, venind din căminul vostru bine
condus.1
Nicio abatere de la principiile corecte. – În vechime, se acorda
atenţie autorităţii părinteşti, copiii erau supuşi părinţilor lor, se temeau de
ei şi le arătau respect, însă, în aceste vremuri din urmă, ordinea s-a inversat.
Unii părinţi sunt supuşi copiilor lor. Ei se tem să treacă peste voinţa copi-
ilor şi, din acest motiv, cedează în faţa lor. Atâta vreme cât copiii sunt sub
acoperământul părinţilor, depinzând de ei, trebuie să li se supună. Părinţii
trebuie să acţioneze cu hotărâre, cerându-le să urmeze concepţiile lor cu
privire la ce este bine.2 [241]
Dacă neascultarea intenţionată se manifestă nestăpânit, luaţi mă-
suri extreme. – Unii părinţi îngăduitori şi comozi se tem să exercite o auto-
ritate corespunzătoare asupra fiilor lor neascultători, ca să nu fugă de acasă.
Ar fi mai bine ca unii să facă aşa, decât să rămână în casă şi să trăiască din
bunurile asigurate de părinţi, călcând în acelaşi timp în picioare orice au-
toritate, atât divină, cât şi omenească. Pentru aceşti copii, ar fi o experienţă
mai folositoare să ajungă la independenţa deplină, pe care o consideră aşa
de vrednică de dorit, şi să înveţe că pentru a trăi este nevoie de eforturi.
Părinţii să-i spună băiatului care ameninţă că va fugi de acasă: „Fiule, dacă
eşti hotărât mai degrabă să pleci de acasă, decât să te conformezi regulilor
drepte şi corespunzătoare, noi nu te vom împiedica. Dacă crezi că lumea
va fi mai prietenoasă decât părinţii care te-au îngrijit din copilărie, trebuie
să înveţi din propriile greşeli. Când vei dori să vii înapoi în casa tatălui tău
şi să te supui autorităţii lui, vei fi binevenit. Obligaţiile sunt reciproce. Atâta
vreme cât ai mâncare, îmbrăcăminte şi îngrijire părintească, eşti obligat ca,
1 Manuscris 142, 1898.
2 Mărturii, vol. 1, p. 216, 217.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 175
în schimb, să te supui regulilor casei şi disciplinei sănătoase. Casa mea nu
poate să fie poluată de mirosul de tutun, de blasfemie şi de obiceiul de a
bea. Doresc ca îngerii lui Dumnezeu să vină în casa mea. Dacă eşti pe de-
plin hotărât să-i slujeşti lui Satana, te vei simţi ca acasă în compania acelora
a căror societate îţi face plăcere”.
Un asemenea comportament va împiedica decăderea a mii de co-
pii. Totuşi, prea adesea, copiii ştiu că pot să facă relele cele mai mari şi
că mama neînţeleaptă va mijloci pentru ei şi le va ascunde nelegiuirile.
Mulţi fii răzvrătiţi exaltă din cauză că părinţii lor nu au curajul de a le pune
restricţii… Ei nu impun ascultarea. Astfel de părinţi, prin îngăduinţa lor
neînţeleaptă, îi încurajează pe copii să fie risipitori şi [242] să Îl dezonoreze
pe Dumnezeu. Aceşti tineri răzvrătiţi şi imorali sunt cel mai dificil de
stăpânit în şcoli şi colegii.1
Nu obosiţi în facerea binelui. – Lucrarea părinţilor este continuă. Nu
trebuie să fie îndeplinită cu seriozitate într-o zi şi să fie neglijată în ziua
următoare. Mulţi sunt gata să înceapă lucrarea, dar nu sunt dispuşi să per-
severeze în îndeplinirea ei. Ei sunt dornici să facă lucruri mari, să facă sa-
crificii, dar se dau înapoi de la grija şi efortul neîncetat în lucrurile mici ale
vieţii de zi cu zi, de la educarea şi îndepărtarea înclinaţiilor îndărătnice, de
la învăţătura, mustrările şi încurajările adresate puţin câte puţin, după cum
este nevoie. Ei vor să-i vadă pe copiii lor corectându-şi greşelile şi formân-
du-şi un caracter bun dintr-o dată, ajungând în vârful muntelui dintr-un
salt, şi nu prin paşi succesivi. Pentru că speranţele lor nu se împlinesc ime-
diat, ei se descurajează. Toate aceste persoane să prindă curaj, amintin-
du-şi de cuvintele apostolului: „Să nu obosim în facerea binelui, căci la
vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală”.2
Copiii care respectă Sabatul pot ajunge nerăbdători din cauza
restricţiilor şi pot crede că părinţii lor sunt prea stricţi. În inima lor se pot ivi
chiar supărări serioase şi nemulţumiri. Ei pot să cultive gânduri neplăcute
împotriva acelora care lucrează pentru binele lor prezent şi viitor. Totuşi,
dacă părinţilor li se vor mai îngădui câţiva ani de viaţă, copiii îi vor binecu-
vânta pentru acea veghere strictă şi credincioasă, pe care au manifestat-o
în anii lipsiţi de experienţă.3
1 Review and Herald, 13 iunie 1882.
2 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
3 Mărturii, vol. 1, p. 400.
176 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Citiţi avertismentele aflate în Cuvântul lui Dumnezeu. – Când copiii


greşesc, părinţii să-şi ia timp spre a le citi cu duioşie din Cuvântul lui Dum-
nezeu acele avertismente care se aplică îndeosebi situaţiei lor. Când copiii
[243] sunt ispitiţi, încercaţi sau descurajaţi, pşărinţii să le citeze cuvintele
preţioase de mângâiere şi să-i îndemne cu blândeţe să-şi pună încrede-
rea în Isus. În felul acesta, mintea tânărului poate să fie condusă spre ce
este curat şi înnobilator. Când le sunt explicate marile probleme ale vieţii
şi lucrările lui Dumnezeu pentru neamul omenesc, puterile raţiunii sunt
exercitate, judecata este pusă la lucru, iar învăţăturile adevărului divin sunt
întipărite în inimă. În felul acesta, părinţii pot să modeleze zi de zi carac-
terul copiilor lor, ca să fie pregătiţi pentru viaţa veşnică.1

1 Review and Herald, 13 iunie 1882.


CAPITOLUL 44

ADMINISTRAREA DISCIPLINEI
PENTRU CORECTAREA GREŞELILOR

Rugaţi-L pe Domnul să intre şi să domnească. – Cereţi ascultare în fa-


milia voastră, dar, când procedaţi aşa, rugaţi-vă Domnului împreună cu co-
piii voştri şi cereţi-I să intre şi să domnească. Când copiii voştri fac un lucru
care necesită pedeapsa, dacă îi trataţi cu spiritul lui Hristos, vă vor îmbrăţişa,
se vor umili înaintea Domnului şi îşi vor recunoaşte greşeala. Atât este sufi-
cient. Ca urmare, nu mai trebuie să fie pedepsiţi. Să-I mulţumim Domnului
că a deschis o cale prin care putem să ajungem la fiecare suflet.1
Când copiii voştri sunt neascultători, va fi necesar să fie corectaţi…
Înainte de a-i corecta, retrageţi-vă singuri şi rugaţi-L pe Domnul să sensibi-
lizeze şi să supună inima copiilor voştri şi să vă dea înţelepciune spre a şti
cum să-i trataţi. Această metodă nu a dat greş niciodată, în nicio situaţie
pe care am cunoscut-o. Nu puteţi face un copil să înţeleagă lucrurile spiri-
tuale, atâta vreme cât în inima lui este stârnită mânia.2
Învăţaţi-i pe copii cu răbdare. – Domnul vrea ca inima acestor copii să
fie dedicată slujirii Sale din frageda lor copilărie. Când încă sunt prea mici
spre a gândi, faceţi tot ce puteţi spre a le abate gândul de la rău, iar când
ajung mai mari, învăţaţi-i prin cuvânt şi exemplu că nu puteţi să îngăduiţi
dorinţele lor greşite.
Învăţaţi-i cu răbdare. Uneori, va fi necesar să fie pedepsiţi, dar nu faceţi
niciodată lucrul acesta într-o modalitate în care să simtă că sunt pedepsiţi
cu mânie. Printr-un asemenea comportament nu veţi face decât un rău mai
mare. Multe conflicte nefericite [245] din cercul familiei ar fi putut fi evitate,
dacă părinţii ar fi ascultat sfatul Domnului în educarea copiilor lor.3
1 Manuscris 21, 1909.
2 Manuscris 27, 1911.
3 Manuscris 93, 1909.
178 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Părinţii să se supună disciplinei lui Dumnezeu. – Mamelor, oricât


de provocatori ar fi copiii voştri, în ignoranţa lor, nu daţi curs nerăbdării.
Învăţaţi-i cu răbdare şi dragoste. Fiţi hotărâte faţă de ei. Nu-i îngăduiţi
lui Satana să-i ia în stăpânire. Disciplinaţi-i numai dacă voi înşivă sunteţi
sub disciplina lui Dumnezeu. Dacă veţi învăţa de la Acela care este blând,
smerit şi curat, Hristos va fi biruitor în viaţa copiilor voştri.1
Totuşi, dacă încercaţi să-i conduceţi fără a exercita stăpânire de sine,
fără a avea un sistem de educaţie, fără gândire şi rugăciune, veţi suporta
cu siguranţă nişte consecinţe amare.2
Nu corectaţi niciodată cu mânie. – Trebuie să-i corectaţi pe copiii
voştri cu iubire. Nu-i lăsaţi să facă tot ce vor, până când ajungeţi să vă
enervaţi, şi apoi să-i pedepsiţi. O asemenea corectare nu va face decât să
întărească răul, în loc să-l remedieze.3
Manifestarea mâniei faţă de un copil care greşeşte va spori răul. Va stâr-
ni pasiunile cele mai rele ale copilului şi îl va determina să simtă că nu vă
pasă de el. Copilul va considera că, dacă v-ar păsa de el, nu l-aţi trata aşa.
Credeţi că Dumnezeu nu observă modalitatea în care sunt corectaţi
aceşti copii? El o cunoaşte şi, de asemenea, ştie care ar putea să fie rezul-
tatele binecuvântate ale unei lucrări de corectare făcute într-o modalitate
care să câştige dragostea, în loc să provoace respingere…
Vă rog, nu-i corectaţi pe copiii voştri cu mânie. Acesta este timpul cel
mai important când trebuie să acţionaţi cu umilinţă, răbdare şi rugăciune.
Apoi, [246] să îngenuncheaţi împreună cu copiii şi să-I cereţi iertare Dom-
nului. Căutaţi să-i câştigaţi pentru Hristos, prin manifestarea bunătăţii şi
a iubirii, şi veţi vedea că o putere mai înaltă decât cea pământească va
coopera cu eforturile voastre.4
Când sunteţi nevoiţi să corectaţi un copil, nu vorbiţi pe un ton aspru…
Nu vă pierdeţi stăpânirea de sine. Părintele care, atunci când corectează
un copil, dă curs mâniei, este mai vinovat decât copilul însuşi.5
Cearta şi iritarea nu vor ajuta niciodată. – Cuvintele aspre şi furi-
oase nu sunt de origine cerească. Cearta şi iritarea nu vor ajuta niciodată.
În schimb, vor stârni simţămintele cele mai rele ale inimii omeneşti. Când
1 Scrisoarea 272, 1903.
2 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
3 Review and Herald, 19 septembrie 1854.
4 Manuscris 53, 1912.
5 Signs of the Times, 17 februarie 1904.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 179
copiii voştri greşesc şi sunt plini de răzvrătire şi când sunteţi ispitiţi să le
vorbiţi şi să vă purtaţi cu asprime, aşteptaţi un timp înainte de a-i corecta.
Daţi-le ocazia să gândească şi lăsaţi iritarea voastră să se liniştească.
Dacă îi trataţi cu bunătate şi duioşie, copiii vor primi binecuvântarea
Domnului. Credeţi că, în ziua judecăţii lui Dumnezeu, va regreta cineva că
a fost răbdător şi bun cu copiii lui?1
Nervozitatea nu este o scuză pentru nerăbdare. – Uneori, părinţii îşi
scuză comportamentul greşit, spunând că nu se simt bine. Ei sunt nervoşi şi
cred că nu pot să fie răbdători, calmi şi să vorbească frumos. În acest fel, se
amăgesc şi îi fac pe plac lui Satana, care tresaltă că harul lui Dumnezeu nu
este socotit îndestulător pentru a birui defectele fireşti. Ei pot şi trebuie să fie
stăpâni pe ei înşişi tot timpul. Dumnezeu le cere acest lucru.2
Uneori, când sunt obosiţi de muncă sau apăsaţi de griji, părinţii nu-şi
păstrează un spirit calm, ci manifestă o lipsă de răbdare care nu este pe
placul lui Dumnezeu şi aduce un nor întunecat asupra familiei. Părinţi,
când vă simţiţi iritaţi, [247] nu faceţi un păcat aşa de mare, încât să otrăviţi
întreaga familie cu această nervozitate periculoasă. În asemenea situaţii,
vegheaţi de două ori mai atent asupra voastră înşivă şi hotărâţi-vă să nu
scape de pe buzele voastre decât cuvinte plăcute şi voioase. Prin exercita-
rea stăpânirii de sine, veţi ajunge mai puternici. Sistemul vostru nervos nu
va mai fi aşa de sensibil… Domnul Isus cunoaşte nedesăvârşirile noastre
şi El Însuşi a împărtăşit experienţa noastră în toate lucrurile, cu excepţia
păcatului. Prin urmare, a pregătit pentru noi o cale potrivită puterii şi
capacităţii noastre.
Uneori, în cercul familiei, totul pare să meargă pe dos. Pretutindeni
se manifestă iritare şi toţi par să fie foarte supăraţi şi nefericiţi. Părinţii
dau vina pe copiii lor răi şi cred despre ei că sunt foarte neascultători şi
neastâmpăraţi, copiii cei mai răi din lume, în timp ce adevărata cauză a
tulburării este la ei înşişi. Dumnezeu le cere să-şi exercite stăpânirea de
sine. Ei trebuie să-şi dea seama că, atunci când cedează nerăbdării şi nervo-
zităţii, îi fac şi pe ceilalţi să sufere. Cei din jurul lor sunt afectaţi de spiritul
pe care îl manifestă ei şi, la rândul lor, vor da pe faţă acelaşi spirit, iar răul
se măreşte.3
1 Manuscris 114, 1903.
2 Mărturii, vol. 1, p. 385.
3 Signs of the Times, 17 aprilie 1884.
180 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Uneori, în tăcere se află putere. – Aceia care doresc să-i stăpânească


pe alţii trebuie, mai întâi, să se stăpânească pe ei înşişi… Când un părinte
sau un profesor ajunge nerăbdător şi este în pericolul de a vorbi neînţelept,
să tacă. În tăcere se află o putere minunată.1
Stabiliţi reguli puţine şi cereţi ascultare. – Mamele să fie atente să
nu stabilească nişte cerinţe nenecesare pentru a-şi manifesta propria au-
toritate în prezenţa altora. Stabiliţi reguli puţine, dar asiguraţi-vă că sunt
respectate.2
În disciplinarea copiilor voştri, nu-i scutiţi de îndeplinirea lucrurilor pe
care li le-aţi cerut. Nu îngăduiţi ca mintea să vă fie aşa de absorbită de alte
lucruri, [248] încât să ajungeţi tot mai neglijenţi. Nu obosiţi în educarea
copiilor voştri, pentru că ei uită şi fac exact ce le-aţi interzis să facă.3
Asiguraţi-vă că toate poruncile voastre sunt pentru binele copiilor, iar
apoi verificaţi ca ele să fie respectate. Energia şi hotărârea voastră să fie
fără şovăire, şi totuşi în supunere faţă de Duhul lui Hristos.4
Cum să te ocupi de un copil neglijent. – Dacă îi cereţi copilului să facă
un anumit lucru, iar el răspunde: „Da, îl voi face”, iar apoi neglijează să se
ţină de cuvânt, trebuie să nu lăsaţi lucrurile aşa. Să-l trageţi la răspundere
pe copil pentru neglijenţa lui. Dacă treceţi cu vederea, îl educaţi pe copil
să-şi formeze obiceiul neglijenţei şi al lipsei de conştiinciozitate. Dumnezeu
a făcut din fiecare copil un ispravnic. Datoria copiilor este să-i asculte pe
părinţi. Ei trebuie să contribuie la sarcinile şi responsabilităţile din cămin,
iar când neglijează să-şi facă lucrarea stabilită, să fie traşi la răspundere şi
să li se ceară să o îndeplinească.5
Rezultatul unei discipline grăbite şi neregulate. – Când greşesc, co-
piii înşişi sunt convinşi de păcatul lor şi se simt umiliţi şi tulburaţi. Adesea,
faptul că sunt certaţi pentru greşelile lor îi va face să fie încăpăţânaţi şi
secretoşi. Ei par hotărâţi să facă necaz, ca nişte mânji neastâmpăraţi, iar
cearta nu le va face niciun bine. Părinţii să caute să le abată atenţia într-o
altă direcţie.
Totuşi, problema este că părinţii nu sunt consecvenţi în modalitatea
în care îi tratează, ci acţionează mai degrabă din impuls, decât din princi-
1 Educaţia, p. 292.
2 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
3 Manuscris 32, 1899.
4 Signs of the Times, 13 septembrie 1910.
5 Manuscris 127, 1899.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 181
piu. Ei se lasă conduşi de pasiune şi nu le dau copiilor exemplul pe care ar
trebui să-l dea nişte părinţi creştini. Azi trec cu vederea greşelile copiilor
lor, iar mâine nu manifestă nicio răbdare [249] sau stăpânire de sine. Ei nu
merg pe calea Domnului spre a face dreptate. Adesea, sunt mai vinovaţi
decât copiii lor.
Unii copii vor uita repede greşeala făcută de tata sau mama faţă de
ei, dar alţii, care au o altă constituţie, nu pot să ierte pedeapsa aspră şi
nerezonabilă pe care nu au meritat-o. În felul acesta, sufletul lor este rănit
şi mintea lor este înstrăinată. Mama pierde ocaziile de a întipări în mintea
copilului principiile drepte, pentru că nu-şi păstrează stăpânirea de sine şi
nu manifestă o atitudine echilibrată în comportamentul şi cuvintele ei.1
Fiţi aşa de calmi, aşa de lipsiţi de mânie, încât copiii să fie convinşi că îi
iubiţi, chiar dacă îi pedepsiţi.2
Uneori, recompensele sunt mai bune decât pedeapsa. – Am avut un
interes aşa de adânc în acest domeniu al lucrării, încât am adoptat copii,
pentru ca ei să poate fi educaţi corect. În loc de a-i pedepsi când au greşit,
am preferat să le promit că vor fi recompensaţi dacă vor face binele. O
fetiţă avea obiceiul de a se trânti pe podele, dacă nu i se împlinea dorinţa.
I-am spus: „Dacă nu te vei enerva niciodată astăzi, unchiul White şi cu mine
te vom lua cu trăsura şi vom petrece o zi frumoasă la ţară. Dar, dacă te vei
trânti o singură dată pe podele, vei pierde dreptul la această plăcere”. Am
folosit această metodă cu copiii, iar acum sunt recunoscătoare că am avut
privilegiul de a face o astfel de lucrare.3
Trataţi greşeala cu promptitudine, înţelepciune şi fermitate. –
Neascultarea trebuie să fie pedepsită. Săvârşirea greşelilor trebuie să fie
corectată. Nelegiuirea care este în inima unui copil [250] trebuie să fie
înfruntată şi biruită de părinţi şi profesori. Greşeala trebuie să fie tratată cu
promptitudine, înţelepciune, fermitate şi hotărâre. Repulsia faţă de restricţii,
plăcerea îngăduinţei de sine, indiferenţa faţă de lucrurile veşniciei trebuie
să fie tratate cu atenţie. Dacă răul nu este smuls din rădăcini, sufletul va fi
pierdut. Mai mult decât atât, acela care se hotărăşte să meargă pe calea lui
Satana va căuta continuu să-i atragă şi pe alţii. Trebuie să ne străduim să
supunem spiritul lumesc din copii, încă din primii ani de viaţă.4
1 Manuscris 38, 1895.
2 Manuscris 2, 1903.
3 Manuscris 95, 1909.
4 Scrisoarea 166, 1901.
182 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Nuiaua este uneori necesară. – Este posibil ca mama să întrebe: „Să


nu-mi pedepsesc niciodată copilul?”
Bătaia poate fi necesară atunci când celelalte metode eşuează. Totuşi,
mama să nu folosească nuiaua, dacă este posibilă evitarea ei. Chiar când
măsurile mai blânde se dovedesc ineficiente, pedeapsa care să-l facă pe
copil să-şi vină în fire trebuie să fie aplicată cu dragoste. În multe cazuri, o
astfel de corecţie va fi suficientă pentru viaţa întreagă, spre a-i arăta copi-
lului că nu face bine.
Când ajunge să fie necesară, copilului să-i fie bine întipărit în minte
că pedeapsa nu este aplicată pentru satisfacţia părintelui sau pentru
îngăduirea unei autorităţi arbitrare, ci pentru binele lui. El trebuie să fie
învăţat că orice greşeală necorectată îi va aduce nefericire şi-l va face
neplăcut înaintea lui Dumnezeu. Sub astfel de disciplină, copiii vor găsi cea
mai mare fericire în supunerea voinţei lor faţă de voinţa Tatălui lor ceresc.1
Ca ultimă soluţie. – De multe ori, veţi constata că, dacă veţi vorbi cu
bunătate cu copiii, nu va fi necesar să-i bateţi. O asemenea metodă de a-i
trata îi va determina să aibă încredere în voi. Ei vă vor face să fiţi confidenţii
lor. Vor veni la voi şi vă vor spune: Am greşit azi [251] într-o anume situaţie
şi doresc să mă ierţi şi să-L rogi pe Dumnezeu să mă ierte. Am trecut prin
experienţe ca aceasta şi ştiu… Sunt recunoscătoare că, atunci când au
greşit, am avut curajul să-i tratez cu fermitate, să mă rog cu ei şi să le în-
drept atenţia la standardele Cuvântului lui Dumnezeu. Mă bucur că le-am
prezentat făgăduinţele adresate celui biruitor şi răsplătirile oferite celor
credincioşi.2
Nu loviţi niciodată cu patimă. – Niciodată să nu-i daţi copilului o
palmă pătimaşă, dacă nu vreţi să înveţe să se bată şi să se certe. Ca părinţi,
voi staţi în locul lui Dumnezeu pentru copiii voştri, şi trebuie să fiţi atenţi.3
Poate că va trebui să-i pedepsiţi cu nuiaua. Uneori, lucrul acesta este
esenţial, dar amânaţi orice hotărâre de a proceda aşa, până când vă veţi
clarifica în sinea voastră. Întrebaţi-vă: Mi-am supus eu comportamentul şi
voinţa faţă de Dumnezeu? M-am pus eu în locul în care Dumnezeu să mă
poată conduce, aşa încât să am înţelepciune, răbdare, bunătate şi dragoste
în felul de a-i trata pe copiii încăpăţânaţi din casa mea?4
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 116, 117.
2 Manuscris 27, 1911.
3 Manuscris 32, 1899.
4 Manuscris 79, 1901.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 183
Avertisment adresat unui tată impulsiv. – Frate L., ai luat în conside-
rare ce este un copil şi încotro merge? Copiii tăi sunt membri mai tineri ai
familiei Domnului – fraţi şi surori daţi în grija ta de Tatăl ceresc spre a-i in-
strui şi educa pentru cer. Când îi tratezi atât de aspru, cum ai făcut adesea,
ţii tu seamă că Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru acest comporta-
ment? Tu nu trebuie să te porţi atât de aspru cu copiii tăi. Un copil nu este
un cal sau un câine pentru a-i porunci după voinţa ta dictatorială sau pen-
tru a fi stăpânit în toate împrejurările de un baston sau bici, ori prin loviri
cu palma. Unii copii au o fire aşa de defectuoasă, încât este [252] necesară
aplicarea unei pedepse, dar prin acest fel de disciplină foarte multe cazuri
ajung şi mai rele…
Niciodată să nu ridici mâna spre a-i lovi pe copii, dacă nu poţi să faci
aşa având conştiinţa curată înaintea lui Dumnezeu şi dacă nu poţi să-I ceri
binecuvântarea asupra pedepsei pe care eşti gata s-o aplici. Încurajează
iubirea în inima copiilor tăi. Prezintă-le motive înalte şi corecte pentru
cumpătare. Să nu laşi impresia că ei trebuie să se supună autorităţii, pen-
tru că aceasta este voinţa ta despotică, pentru că ei sunt slabi, iar tu eşti
puternic, pentru că tu eşti tatăl, iar ei copiii. Dacă vrei să-ţi ruinezi familia,
continuă s-o conduci prin brutalitate şi vei reuşi cu siguranţă.1
Nu ameninţa un copil care greşeşte. – Părinţii n-au dat copiilor lor
educaţia cea mai bună. Adesea, ei manifestă aceleaşi nedesăvârşiri care
sunt văzute în copiii lor. Ei mănâncă nepotrivit, şi acest fapt solicită energi-
ile lor nervoase pentru activitatea stomacului şi nu au vitalitatea necesară
în alte direcţii. Ei nu pot să-i stăpânească în mod corespunzător pe copiii
lor, din cauza propriei nerăbdări, şi nici nu-i pot învăţa calea cea dreaptă.
Poate că se poartă cu ei cu asprime şi îi lovesc cu nerăbdare. Eu am spus că
a-l ameninţa pe un copil înseamnă a băga două duhuri rele în el, în timp ce
scoţi afară pe unul. Dacă un copil este rău, bătaia îl va face mai rău. Aceasta
nu-l va supune.2
Mai întâi, discutaţi şi rugaţi-vă. – Mai întâi, discutaţi cu copiii voştri,
arătaţi-le cu claritate greşelile şi întipăriţi-le în minte că nu au păcătuit doar
împotriva voastră, ci şi împotriva lui Dumnezeu. Înainte de a-i corecta,
rugaţi-vă cu ei, având inima plină de milă şi tristeţe pentru copiii voştri
1 Mărturii, vol. 2, p. 259, 260.
2 Idem, p. 365.
184 ÎNDRUMAREA COPILULUI

greşiţi. Apoi, ei vor înţelege că nu îi pedepsiţi [253], pentru că v-au deran-


jat sau pentru că vreţi să vă descărcaţi nemulţumirea asupra lor, ci dintr-un
simţ al datoriei, spre binele lor, iar ei vă vor iubi şi vă vor respecta.1
Acea rugăciune va avea o asemenea impresie asupra lor, încât vor
înţelege că nu sunteţi nerezonabili. Dacă văd că sunteţi rezonabili, veţi
câştiga o mare biruinţă. Aceasta este lucrarea care trebuie să fie îndeplinită
în cercul familiilor din zilele de pe urmă.2
Eficienţa rugăciunii într-o criză provocată de disciplină. – Dacă
greşesc, nu-i ameninţaţi cu mânia lui Dumnezeu, ci aduceţi-i înaintea lui
Hristos în rugăciune.3
Înainte de a-i produce copilului neascultător suferinţă fizică, dacă eşti
un tată sau o mamă creştină, va trebui să-i arăţi dragostea pe care o ai
pentru el. Vei îngenunchea împreună cu el înaintea lui Dumnezeu şi Îi
vei prezenta Răscumpărătorului celui plin de compasiune cuvintele Sale:
„Lăsaţi copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia lui Dumnezeu
este a celor ca ei” (Marcu 10,14). Această rugăciune va aduce îngerii în
preajma voastră. Copilul nu va uita aceste experienţe, iar binecuvântarea
lui Dumnezeu va marca acest gen de educaţie, conducându-l la Hristos.
Când copiii îşi dau seama că părinţii lor încearcă să-i ajute, îşi canalizează
energiile în direcţia cea bună”.4
Experienţe personale în disciplină. – Eu nu le-am îngăduit niciodată
copiilor mei, când erau mici, să creadă că mă pot răni. De asemenea, am
adus în casa mea copii care veneau din alte familii, dar nu le-am îngăduit
niciodată să creadă că pot să o rănească pe mama lor. Eu însămi, nu mi-am
îngăduit să adresez cuvinte aspre sau să fiu nerăbdătoare şi iritată faţă de
copiii mei. Ei nu au reuşit nici măcar o dată [254] să mă provoace să fiu
furioasă. Când spiritul îmi era tulburat sau când simţeam că sunt provocată,
spuneam: „Copii, vom lăsa lucrul acesta în pace acum, nu vom mai spune
nimic despre el. După ce ne liniştim, vom vorbi”. După tot acest timp de
reflecţie, spre seară, copiii se linişteau şi puteam să-i tratez foarte bine….
Există o modalitate bună şi una greşită. Nu am ridicat niciodată mâna la
copiii mei, înainte de a sta de vorbă cu ei, iar dacă le-a părut rău, dacă şi-au
1 Signs of the Times, 10 aprilie 1884.
2 Manuscris 73, 1909.
3 Manuscris 27, 1893.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 117, 118.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 185
înţeles greşeala (şi întotdeauna au făcut aşa, când le-am explicat şi m-am
rugat cu ei) şi dacă au fost supuşi (şi întotdeauna au fost aşa, când am pro-
cedat astfel), atunci am avut controlul asupra lor. Nu s-au purtat niciodată
altfel. Când mă rugam cu ei, le părea nespus de rău pentru greşeală, mă
îmbrăţişau şi plângeau…
În corectarea copiilor mei, nu mi-am îngăduit nici măcar să-mi schimb
tonul vocii. Când vedeam ceva greşit, aşteptam până trecea „agitaţia”, iar
după ce le ofeream posibilitatea să reflecteze şi se ruşinau, mă ocupam de
ei. Dacă le acordam o oră sau două să se gândească la aceste lucruri, ei se
ruşinau. Eu mergeam întotdeauna deoparte şi mă rugam. Nu vorbeam cu
ei imediat când greşeau.
După ce îi lăsam singuri un timp, ei veneau să stea de vorbă cu mine.
„Ei bine”, spuneam eu, „vom aştepta până deseară”. Atunci, ne rugam
împreună şi, după aceea, le spuneam că şi-au rănit propriul suflet şi L-au
întristat pe Duhul lui Dumnezeu prin comportamentul lor greşit.1
Luaţi-vă timp pentru rugăciune. – Când m-am simţit iritată şi am
fost ispitită să rostesc cuvinte de care mi-ar fi fost ruşine, [255] am prefe-
rat să tac, să ies imediat din cameră şi să-L rog pe Dumnezeu să-mi dea
răbdare pentru a-i învăţa pe copii. Apoi, am putut să mă întorc, să stau de
vorbă cu ei şi să le spun că nu trebuie să repete această greşeală. Putem să
procedăm în felul acesta, ca să nu-i provocăm pe copii la mânie. Trebuie să
vorbim cu bunătate şi răbdare, aducându-ne aminte fără încetare cât de
îndărătnici suntem şi cum dorim să fim trataţi de Tatăl nostru ceresc.
Acestea sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţaţi voi, părinţii, şi după ce
le veţi învăţa, veţi fi cei mai buni elevi în şcoala lui Hristos, iar copiii voştri
vor fi cei mai buni copii. În felul acesta, puteţi să-i învăţaţi să-L respecte pe
Dumnezeu şi să asculte de Legea Sa, pentru că le veţi acorda o călăuzire
excelentă. Dacă procedaţi aşa, veţi creşte pentru societate nişte copii care
vor fi o binecuvântare pentru toţi cei din jurul lor. Îi veţi pregăti să fie co-
laboratori cu Dumnezeu.2
Durerea disciplinei poate să fie urmată de bucurie. – Modalitatea
corectă de a înfrunta încercarea nu este aceea de a căuta să o evităm, ci
aceea de a ne folosi de ea. Acest lucru se aplică oricărei discipline, atât
celei timpurii, cât şi celei de mai târziu. Neglijarea educaţiei copilului când
1 Manuscris 82, 1901.
2 Manuscris 19, 1887.
186 ÎNDRUMAREA COPILULUI

e mic şi întărirea în timp a tendinţelor greşite fac mult mai dificilă educarea
lui de mai târziu şi, de asemenea, fac disciplinarea lui să fie mult prea ade-
sea un proces dureros. Oricât de dureros ar fi pentru firea lui să i se refuze
dorinţele şi înclinaţiile fireşti, durerea trebuie să fie trecută cu vederea,
având în vedere o bucurie mai mare.
Copilul şi tânărul să fie învăţaţi că fiecare greşeală corectată sau fiecare
dificultate învinsă, ajunge o treaptă spre lucruri mai bune şi tot mai bune.
Acestea sunt experienţele prin care au ajuns la succes toţi aceia care şi-au
făcut viaţa vrednică de trăit.1 [256]
Urmaţi manualul divin. – Părinţii care îşi cresc copiii corespunzător
au nevoie de înţelepciune din cer, pentru a acţiona cu pricepere în toate
lucrurile legate de disciplina din cămin.2
Biblia este un îndrumător în tratarea copiilor. Dacă doresc, părinţii pot
să găsească o cale pentru educaţia şi creşterea copiilor lor, aşa încât să nu
facă nicio greşeală… Când acest manual este urmat, în loc de a le acorda o
îngăduinţă nelimitată copiilor lor, părinţii vor folosi mai adesea pedeapsa.
În loc de a fi orbi la greşelile lor, la temperamentul lor pervertit şi în loc de
a fi atenţi doar la calităţile lor, vor avea un discernământ clar şi vor vedea
lucrurile în lumina Bibliei. Ei vor şti că trebuie să le poruncească acestor
copii să meargă pe calea cea bună.3
Dumnezeu nu poate să ia nişte răzvrătiţi în Împărăţia Sa. Prin urmare,
El face din ascultarea faţă de poruncile Sale o condiţie specială. Părinţii să-i
înveţe cu atenţie pe copiii lor ce spune Domnul. Astfel, Dumnezeu le va
arăta îngerilor şi oamenilor că va ridica un zid de apărare în jurul poporului
Său.4
Partea voastră şi partea lui Dumnezeu. – Părinţi, după ce v-aţi înde-
plinit datoria cu conştiinciozitate, folosindu-vă toate puterile, puteţi să-I
cereţi Domnului cu credinţă să facă pentru copiii voştri lucrul pe care voi
nu puteţi să-l faceţi.5
După ce v-aţi făcut datoria faţă de copii cu credincioşie, aduceţi-i la
Dumnezeu şi cereţi-I să vă ajute. Spuneţi-I că v-aţi făcut partea, şi apoi
1 Educaţia, p. 295, 296.
2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
3 Manuscris 57, 1897.
4 Manuscris 64, 1899.
5 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 187
cereţi-I lui Dumnezeu cu credinţă să-Şi facă partea, pe care voi nu sunteţi
în stare să o faceţi. Cereţi-I să stăpânească înclinaţiile lor, să-i facă blânzi şi
duioşi, prin Duhul Său Sfânt. El va asculta rugăciunea voastră. Lui Dum-
nezeu îi place să răspundă la rugăciunile voastre. În Cuvântul Său, El v-a
poruncit să-i corectaţi pe copiii voştri, „să [257] nu cruţaţi nuiaua”, iar Cu-
vântul Său trebuie să fie respectat în această privinţă.1

1 Review and Herald, 19 septembrie 1854.


CAPITOLUL 45

CU DRAGOSTE ŞI FERMITATE

Două căi şi sfârşitul lor. – Există două căi de a-i trata pe copii – ele diferă
mult din punct de vedere al principiului şi al rezultatelor. Credincioşia şi dra-
gostea, unite cu înţelepciunea şi fermitatea, în conformitate cu învăţăturile
Cuvântului lui Dumnezeu, vor aduce fericire în viaţa aceasta şi în viaţa
veşnică. Neglijarea datoriei, îngăduinţa neînţeleaptă, lipsa restricţiilor şi a
corectării nebuniilor tinereţii vor avea ca rezultat nefericirea şi, în cele din
urmă, ruina pentru copii şi dezamăgire şi necaz pentru părinţi.1
Iubirea are o soră geamănă, care este datoria. Iubirea şi datoria stau
umăr lângă umăr. Manifestarea iubirii, în timp ce datoria este neglijată, îi
va face pe copii încăpăţânaţi, neascultători, capricioşi şi îndărătnici. Dacă
datoria neînduplecată nu este susţinută de iubirea care îmblânzeşte şi
câştigă sufletul, se va obţine un rezultat asemănător. Datoria şi iubirea tre-
buie să se întrepătrundă pentru o bună disciplinare a copiilor.2
Greşelile necorectate aduc nefericirea. – Ori de câte ori este ne-
cesar ca dorinţele copilului să fie refuzate sau este necesar să se treacă
peste voinţa lui, el trebuie să fie convins cu seriozitate că acest lucru nu
se face pentru a le da satisfacţie părinţilor sau pentru a exercita o autori-
tate arbitrară, ci numai pentru binele lui. El trebuie să fie învăţat că fiecare
greşeală necorectată îi va aduce lui însuşi nefericire şi nu-I va fi pe plac lui
Dumnezeu. Astfel disciplinaţi, copiii vor descoperi că fericirea lor cea mai
mare constă în supunerea propriei voinţe faţă de voinţa Tatălui lor ceresc.3
Tinerii care îşi urmează impulsurile şi înclinaţia [259] nu pot avea
fericirea adevărată în viaţa aceasta, iar în cele din urmă, vor pierde viaţa
veşnică.4
1 Review and Herald, 30 august 1881.
2 Mărturii, vol. 3, p. 195.
3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 68.
4 Review and Herald, 27 iunie 1899.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 189
Bunătatea să fie legea căminului. – Metoda de guvernare a lui Dum-
nezeu este un exemplu pentru modul în care trebuie să fie educaţi co-
piii. În lucrarea Domnului, nu există oprimare şi nu trebuie să existe nici
în cămin, nici în şcoală. Nici părinţii şi nici educatorii nu trebuie să admită
ca nerespectarea cuvântului lor să fie ignorată. Dacă ei nu-i îndreaptă pe
copii atunci când fac rău, Dumnezeu le va cere socoteală pentru această
neglijare. Trebuie să fie însă atenţi la admonestări. Blândeţea să fie legea în
cămin şi în şcoală. Copiii să fie învăţaţi să respecte Legea Domnului, şi să fie
împiedicaţi de la săvârşirea răului printr-o influenţă iubitoare.1
Luaţi în considerare ignoranţa copiilor. – Taţi şi mame, voi trebuie să
reprezentaţi atitudinea lui Dumnezeu în cămin. Să cereţi ascultare, dar nu
printr-o furtună de cuvinte, ci într-o modalitate binevoitoare şi iubitoare.
Trebuie să fiţi aşa de plini de simpatie, încât copiii voştri să se simtă atraşi
de voi.2
Fiţi plăcuţi în cămin. Abţineţi-vă să rostiţi vreun cuvânt care să stârnească
un temperament nesfânt. Porunca divină este: „Părinţilor, nu întărâtaţi la
mânie pe copiii voştri”. Nu uitaţi că aceşti copii sunt mici şi fără experienţă.
Când îi stăpâniţi şi îi disciplinaţi, fiţi fermi, dar buni.3
Copiii nu deosebesc întotdeauna binele de rău, iar când greşesc, ade-
sea sunt trataţi cu asprime, în loc de a fi învăţaţi cu bunătate.4
În Cuvântul lui Dumnezeu nu se află nici o aprobare a asprimii, a asu-
pririi părinteşti sau a neascultării copiilor. Atât în viaţa căminului, cât şi în
guvernarea popoarelor, Legea lui Dumnezeu izvorăşte dintr-o inimă plină
de o iubire infinită.5 [260]
Simpatia faţă de un copil nepromiţător. – Văd că este necesar ca
părinţii să-i trateze cu înţelepciunea lui Hristos pe copiii lor greşiţi… Toc-
mai cei nepromiţători sunt aceia care au nevoie de răbdarea şi bunătatea
cea mai mare şi de simpatia cea mai duioasă. Totuşi, mulţi părinţi dau pe
faţă un spirit rece şi nemilos, care nu-i va conduce niciodată la pocăinţă
pe cei greşiţi. Inima părinţilor să fie sensibilizată de harul lui Hristos, iar
această iubire va găsi o cale spre inimă.6
Regula Mântuitorului. – „Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi
voi la fel” (Luca 6,31) – trebuie să fie regula tuturor celor care îşi asumă lu-
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 155.
2 Manuscris 79, 1901.
3 Review and Herald, 21 aprilie 1904.
4 Manuscris 12, 1898.
5 Scrisoarea 8a, 1896.
6 Manuscris 22, 1890.
190 ÎNDRUMAREA COPILULUI

crarea de educare a copiilor şi tinerilor. Ei sunt membri mai tineri ai familiei


Domnului, împreună moştenitori cu noi ai darului vieţii. Regula lui Hristos
trebuie să fie respectată cu sfinţenie faţă de cei mai neascultători, mai mici
şi mai defectuoşi, şi chiar faţă de cei greşiţi şi răzvrătiţi.1
Ajutaţi-i pe copii să biruiască. – Dumnezeu are o grijă duioasă faţă
de copii. El vrea ca ei să câştige biruinţe în fiecare zi. Să ne străduim cu
toţii să-i ajutăm pe copii să fie biruitori. Nu îngăduiţi să fie ofensaţi de fie-
care membru al propriei familii. Nu îngăduiţi ca propriile fapte şi cuvinte
să fie de aşa natură, încât copiii voştri să fie întărâtaţi la mânie. Totuşi, când
greşesc, trebuie să fie disciplinaţi şi corectaţi cu credincioşie.2
Lăudaţi ori de câte ori este posibil. – Lăudaţi-i pe copii când fac
binele, pentru că o apreciere înţeleaptă le este de un ajutor la fel de mare,
ca şi celor mai în vârstă şi mai înţelegători. Fiţi buni şi duioşi, manifestând
politeţe creştină, mulţumindu-le şi apreciindu-i pe copiii voştri pentru aju-
torul pe care vi-l dau.3
Fiţi plăcuţi. Nu rostiţi cuvinte pătimaşe, cu voce puternică. [261] Când
îi disciplinaţi pe copiii voştri, punându-le restricţii, fiţi fermi, dar buni.
Încurajaţi-i să-şi facă datoria ca membri ai familiei. Exprimaţi-vă preţuirea
pentru eforturile pe care le fac spre a-şi stăpâni înclinaţia de a greşi.4
Fiţi exact ce doriţi să fie copiii voştri când vor avea în grijă propriile fa-
milii. Vorbiţi aşa cum doriţi să vorbească ei.5
Stăpâniţi-vă tonul vocii. – Vorbiţi întotdeauna cu o voce liniştită,
serioasă, fără nici o urmă de patimă. Aceasta nu este necesară pentru a
obţine ascultarea promptă. 6
Taţi şi mame, voi sunteţi responsabili pentru copiii voştri. Fiţi atenţi la
ce influenţe îi expuneţi. Nu vă pierdeţi capacitatea de a-i influenţa spre
bine, din cauza certurilor şi a nervozităţii. Voi trebuie să-i îndrumaţi, nu să
le stârniţi patimile. Oricare ar fi provocarea, asiguraţi-vă că tonul vocii voas-
tre nu trădează nici o iritare. Nu-i lăsaţi pe copii să vadă la voi o manifestare
a lui Satana. Acest lucru nu vă va ajuta să-i educaţi şi să-i pregătiţi pe copiii
voştri pentru viaţa veşnică.7
1 Educaţia, p. 292, 293.
2 Manuscris 47, 1908.
3 Manuscris 14, 1905.
4 Manuscris 22, 1904.
5 Manuscris 42, 1903.
6 Scrisoarea 69, 1896.
7 Manuscris 47, 1908.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 191
Dreptatea să fie împletită cu mila. – Dumnezeu este Legiuitorul şi
Împăratul nostru, iar părinţii trebuie să se supună conducerii Sale. Această
conducere interzice orice oprimare din partea părinţilor şi orice neascultare
din partea copiilor. Domnul este plin de bunătate, milă şi adevăr. Legea Sa
este sfântă, dreaptă şi bună şi trebuie să fie respectată atât de părinţi, cât şi
de copii. Regulile care trebuie să reglementeze viaţa părinţilor şi a copiilor
vin dintr-o inimă plină de iubire infinită, iar binecuvântările îmbelşugate
ale lui Dumnezeu vor veni peste părinţii care aplică Legea Sa în căminul lor
şi asupra copiilor care o respectă. Influenţa combinată a milei şi a dreptăţii
trebuie să fie simţită. „Bunătatea şi credincioşia se întâlnesc, dreptatea şi
pacea se sărută”. Familiile care se supun [262] acestei discipline vor merge
pe calea Domnului spre a face dreptate şi judecată.1
Părintele care îngăduie ca modalitatea lui de a conduce să ajungă
despotică săvârşeşte o greşeală îngrozitoare. El nu greşeşte doar faţă de
copiii lui, ci şi faţă de sine, înăbuşind în inima lor tânără dragostea care ar
putea să se reverse prin cuvinte şi fapte afectuoase. Bunătatea, răbdarea
şi iubirea manifestate faţă de copii vor fi reflectate înapoi asupra părinţilor.
Ce seamănă aceea vor culege…
Când vă străduiţi să faceţi dreptate, nu uitaţi că ea are o soră geamănă
– mila. Cele două stau umăr lângă umăr şi nu trebuie să fie separate.2
Asprimea stârneşte spiritul de luptă. Sfat adresat părinţilor aspri.
– Dacă nu sunt amestecate cu iubirea, asprimea şi dreptatea nu-i vor de-
termina pe copiii voştri să facă binele. Observaţi cât de repede este stârnit
în ei spiritul de luptă. Există o cale mai bună decât constrângerea pen-
tru a-i conduce. Dreptatea are o soră geamănă – dragostea. Dragostea şi
dreptatea să-şi dea mâinile în tot ce faceţi pentru a-i conduce pe copii,
iar ajutorul lui Dumnezeu va coopera în mod sigur cu eforturile voastre.
Domnul, Mântuitorul vostru cel bun, doreşte să vă binecuvânteze şi să vă
dea gândul Său, harul Său, mântuirea Sa, ca să aveţi un caracter pe care
Dumnezeu să-l poată aproba.3
Autoritatea părinţilor trebuie să fie absolută, totuşi, să nu se abuzeze
de ea. În conducerea copiilor săi, tatăl să nu fie stăpânit de capriciu, ci de
standardul Bibliei. Când îşi îngăduie să fie controlat de propriile trăsături
aspre de caracter, el ajunge un despot.4
1 Signs of the Times, 23 august 1899.
2 Review and Herald, 30 august 1881.
3 Scrisoarea 19a, 1891.
4 Review and Herald, 30 august 1881.
192 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Mustraţi, dar cu o duioşie plină de dragoste. – Fără îndoială că veţi


vedea greşeli şi îndărătnicie la copiii voştri. Unii părinţi vă vor spune că ei
le vorbesc [263] copiilor lor şi că îi pedepsesc, dar nu pot vedea nici un
rezultat bun. Aceşti părinţi să încerce metode noi. În conducerea familiei,
să împletească bunătatea şi dragostea, şi totuşi să fie neclintiţi ca o stâncă
în susţinerea principiilor corecte.1
Nimeni dintre cei care se ocupă de tineri să nu aibă o inimă de piatră,
ci să fie iubitori, duioşi, miloşi, amabili, atrăgători şi prietenoşi, şi totuşi să
ştie că mustrările trebuie să fie adresate şi că până şi cearta este necesară
pentru a întrerupe săvârşirea unui rău.2
Sunt îndrumată să le spun părinţilor: Ridicaţi standardul de comporta-
ment din căminele voastre. Învăţaţi-i pe copiii voştri să asculte. Conduceţi-i
prin influenţa combinată a dragostei şi autorităţii creştineşti. Viaţa voastră
să fie de aşa fel, încât să se vorbească despre voi cuvintele de apreciere
care au fost vorbite despre Corneliu, despre care se spune că era „temător
de Dumnezeu, împreună cu toată casa lui”.3
Nu exercitaţi nici asprime, nici îngăduinţă excesivă. – Nu avem nici
o simpatie faţă de acel fel de disciplină care îi va descuraja pe copii prin
mustrări aspre sau care îi va irita prin corectări pătimaşe, pentru ca apoi,
când impulsurile se schimbă, părinţii să-i liniştească prin săruturi sau să
le facă rău prin satisfacţii dăunătoare. Îngăduinţa excesivă şi asprimea
necuvenită să fie evitate în aceeaşi măsură. Deşi vigilenţa şi fermitatea
sunt de nelipsit, tot aşa sunt şi simpatia şi duioşia. Părinţi, nu uitaţi că aveţi
de a face cu nişte copii care luptă cu ispita şi că le este tot aşa de greu ca
şi adulţilor să se împotrivească acestor îndemnuri rele. Copiii care doresc
cu adevărat să facă binele pot să dea greş din nou şi din nou şi, tot aşa de
adesea, au nevoie de încurajare la perseverenţă şi hotărâre. Vegheaţi cu
atenţie şi rugăciune asupra lucrurilor care se petrec în mintea lor tânără.
[264] Întăriţi fiecare îndemn bun şi încurajaţi fiecare faptă nobilă.4
Păstraţi o fermitate constantă şi un control lipsit de patimă. – Co-
piii au o fire sensibilă, iubitoare. Ei sunt uşor de mulţumit şi pot fi făcuţi
fericiţi cu uşurinţă. Printr-o disciplinare blândă în cuvinte şi fapte, mamele
pot să-i lege pe copii de inimile lor. Este o mare greşeală să arăţi severi-
tate şi să fii pretenţios cu copiii. O fermitate constantă şi stăpânirea de sine
1 Manuscris 38, 1895.
2 Manuscris 68, 1897.
3 Review and Herald, 21 aprilie 1904.
4 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 193
lipsită de patimă sunt necesare pentru disciplina oricărei familii. Spune ce
ai de spus cu calm, acţionează după ce ai gândit în prealabil şi împlineşte
neabătut ce spui.
Va merita să arăţi afecţiune în relaţiile cu copiii tăi. Nu-i respinge prin
lipsa de simpatie faţă de joaca, bucuriile şi întristările lor. Nu lăsa niciodată
să ţi se strângă încruntarea pe frunte, sau să-ţi scape de pe buze un cuvânt
aspru.1
Chiar şi bunătatea trebuie să aibă limitele ei. Dacă autoritatea nu este
susţinută printr-o severitate fermă, va fi întâmpinată de mulţi cu batjocură
şi împotrivire. Aşa-numita bunătate şi indulgenţa manifestate de părinţi şi
educatori faţă de tineri sunt cel mai mare rău care poate veni asupra lor.
Fermitatea, hotărârea şi cerinţele pozitive sunt esenţiale în fiecare fami-
lie.2
Aduceţi-vă aminte de propriile greşeli. – Tatăl şi mama să nu uite
că ei înşişi sunt doar nişte copii mari. Deşi pe calea lor a strălucit o mare
lumină şi au o experienţă îndelungată, totuşi, cât de uşor sunt stârniţi la
invidie, gelozie şi bănuială rea. Ei trebuie să înveţe din propriile greşeli să-i
trateze cu blândeţe pe copiii lor care greşesc.3
Uneori, poate că vă deranjează când copiii voştri fac altfel decât le-aţi
spus. Totuşi, [265] v-aţi gândit vreodată de câte ori faceţi voi altfel decât
v-a poruncit Domnul?4
Cum să câştigaţi dragostea şi încrederea. – Există pericolul ca, atât
părinţii, cât şi educatorii să dicteze în exces, dar nu reuşesc să intre într-o
relaţie de comuniune cu copiii sau elevii lor. Ei sunt adeseori prea rezervaţi
şi îşi exercită autoritatea într-o modalitate rece, lipsită de simpatie, care nu
poate cuceri inima copiilor şi a elevilor. Dacă i-ar strânge pe copii în jurul
lor, le-ar arăta că îi iubesc şi ar manifesta interes faţă de tot ce fac ei, inclu-
siv faţă de jocurile lor, uneori chiar fiind ca nişte copii printre ei, educatorii
i-ar face foarte fericiţi, câştigându-le dragostea şi încrederea, iar copiii vor
învăţa mai repede să le respecte şi să le iubească autoritatea.5
Căutaţi să-L imitaţi pe Hristos. – El [Hristos] S-a identificat cu cei umili,
nevoiaşi şi suferinzi. El i-a luat în braţele Sale pe copilaşi şi a coborât la
nivelul tinerilor. Marea iubire a inimii Sale a putut cuprinde necazurile şi
1 Mărturii, vol. 3, p. 532.
2 Idem, vol. 5, p. 45.
3 Manuscris 53, nedatat.
4 Manuscris 45, 1911.
5 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 76, 77.
194 ÎNDRUMAREA COPILULUI

nevoile lor şi S-a bucurat de fericirea lor. Spiritul Lui obosit de forfota şi
învălmăşeala oraşului aglomerat, extenuat de asocierea cu oameni vicleni
şi ipocriţi, a găsit odihnă şi pace în societatea copiilor nevinovaţi. El nu i-a
refuzat niciodată în prezenţa Sa. Maiestatea cerului a binevoit să răspundă
la întrebările lor şi a simplificat învăţăturile Sale importante, spre a veni în
întâmpinarea înţelegerii lor copilăreşti. El a sădit seminţele adevărului în
tânăra lor minte aflată în dezvoltare, care aveau să răsară şi să producă o
recoltă bogată în anii de mai târziu.1 [266]
Un tânăr care a greşit are nevoie de simpatie. – Am citit scrisorile
tale cu interes şi simpatie. Aş dori să-ţi spun că fiul tău are nevoie acum de
un tată, aşa cum nu a avut nevoie niciodată mai înainte. El a greşit şi tu ştii
acest lucru, iar el ştie că tu ştii. Cuvintele pe care i le-ai adresat pe când era
nevinovat, fără a fi în pericolul de a avea rezultate rele, acum i s-ar părea ca
o lipsă de bunătate şi ar fi tăioase ca un cuţit… Ştiu că părinţii simt ruşinea
greşelii unui copil care i-a dezonorat foarte tare, dar oare cel greşit răneşte
şi îndurerează inima unui părinte pământesc mai mult decât rănim noi,
ca nişte copii ai lui Dumnezeu, inima Tatălui ceresc, care ne-a dăruit şi
continuă să ne dăruiască dragostea Sa, invitându-ne să ne întoarcem şi să
ne pocăim de păcatele noastre, ca să ne ierte?
Nu-ţi retrage dragostea acum. El are nevoie de acea dragoste şi sim-
patie mai mult ca niciodată înainte. Când alţii îl privesc cu răceală şi
interpretează în sensul cel mai rău greşelile băiatului tău, oare tatăl şi mama
nu ar trebui să se străduiască plini de duioşie şi milă să îndrume paşii lui
pe căi sigure? Nu cunosc caracterul păcatelor fiului tău, dar sunt sigură că
oricare ar fi, nici un comentariu rostit de buze omeneşti, nici o insistenţă
exercitată prin faptele acelora care cred că fac dreptate să nu te determine
să ai un comportament pe care fiul tău poate să-l interpreteze ca şi când
te-ai simţi prea dezonorat şi înjosit, ca să-i mai acorzi vreodată încrederea
şi să-i ierţi nelegiuirile. Nimic să nu te facă să-ţi pierzi speranţa, nimic să nu
te împiedice să ai dragoste şi duioşie faţă de cel greşit. Tocmai pentru că a
greşit, el are nevoie de tine şi vrea ca tatăl şi mama lui să-l ajute să scape
din capcana lui Satana. Cuprinde-l cu legăturile iubirii şi ale credinţei şi
adu-l la Mântuitorul cel milos, amintindu-i că există [267] Cineva care este
interesat de el, chiar mai presus de tine. …
Nu vorbi despre descurajare şi disperare. Vorbeşte despre curaj. Spu-
ne-i că poate să-şi revină, că voi, ca tată şi mamă, îl veţi ajuta să primească
1 Mărturii, vol. 4, p. 141.
DISCIPLINA ŞI ADMINISTRAREA EI 195
ajutorul ceresc pentru a-şi pune picioarele pe Stânca neclintită, Hristos
Isus, spre a găsi în Isus o susţinere sigură şi o putere care nu dă greş. Dacă
greşeala lui ar fi chiar aşa de gravă, presiunile exercitate continuu asupra
fiului tău nu-l vor ajuta. Pentru a-i salva sufletul de moarte şi a-l feri să
săvârşească o mulţime de păcate, este nevoie de un comportament co-
rect.1
Cereţi ajutorul divin pentru a birui un temperament repezit. – Aş
dori să-i spun fiecărui tată şi fiecărei mame: Dacă aveţi un temperament
repezit, cereţi ajutorul lui Dumnezeu spre a-l birui. Când sunteţi provocaţi
la nerăbdare, mergeţi în cămăruţa voastră, îngenuncheaţi şi cereţi-I lui
Dumnezeu să vă ajute să aveţi o influenţă bună asupra copiilor voştri.2
Mamelor, când cedaţi nerăbdării şi îi trataţi cu asprime pe copiii voştri,
voi nu învăţaţi de la Hristos, ci de la un alt stăpân. Isus spune: „Luaţi jugul
Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu
inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun,
şi sarcina Mea este uşoară”. Când constataţi că lucrarea voastră este grea,
când vă plângeţi de dificultăţi şi încercări, când spuneţi că nu aveţi putere
să vă împotriviţi ispitei, că nu puteţi să biruiţi nerăbdarea şi că viaţa de
credinţă este o lucrare anevoioasă, fiţi siguri că nu purtaţi jugul lui Hristos.
Voi purtaţi jugul unui alt stăpân.3
Copiii să reflecte chipul divin. – Biserica are nevoie de oameni cu
un spirit blând şi liniştit, care sunt îndelung răbdători. Ei trebuie să înveţe
aceste atribute în modalitatea în care îşi tratează familiile. [268] Părinţii să
se gândească la interesele veşnice ale copiilor lor mai mult decât la con-
fortul lor prezent. Să-i considere pe copiii lor ca fiind nişte membri mai
tineri ai familiei Domnului, să-i educe şi să-i disciplineze într-o asemenea
modalitate, încât să-i determine să reflecte chipul divin.4

1 Scrisoarea 18e, 1890.


2 Manuscris 33, 1909.
3 Signs of the Times, 22 iulie 1889.
4 Review and Herald, 16 iulie 1895.
SECŢIUNEA A XI-A

DISCIPLINA GREŞITĂ

CAPITOLUL 46

DAUNELE ÎNGĂDUINŢEI

Adevărata iubire nu este îngăduitoare. – Iubirea este cheia inimii


unui copil, dar iubirea care îi determină pe părinţi să fie îngăduitori cu co-
piii lor în împlinirea dorinţelor lor păcătoase nu este o iubire care va contri-
bui la binele lor. Dragostea cea mai serioasă, care izvorăşte din dragostea
lui Isus, îi va face în stare pe părinţi să exercite o autoritate înţeleaptă şi
să ceară ascultare promptă. Inima părinţilor şi inima copiilor trebuie să fie
sudate, aşa încât, ca familie, să poată fi un mijloc prin care să se reverse
înţelepciunea, virtutea, răbdarea, bunătatea şi iubirea.1
Prea multă libertate produce fii risipitori. – Motivul pentru care co-
piii nu ajung evlavioşi este acela că li se acordă prea multă libertate. Voinţa
şi înclinaţiile lor sunt tratate cu îngăduinţă… Mulţi fii risipitori ajung astfel
din cauza îngăduinţei din cămin, deoarece părinţii lor nu au fost nişte îm-
plinitori ai Cuvântului. Scopul şi voinţa părinţilor trebuie să fie susţinute de
principii sfinţite, neclintite şi neabătute. Consecvenţa şi dragostea să fie
întărite printr-un exemplu iubitor şi consecvent.2
Cu cât îngăduinţa este mai mare, cu atât conducerea este mai
dificilă. – Părinţi, faceţi din cămin un loc fericit pentru copiii voştri. Totuşi,
lucrul acesta nu înseamnă că trebuie să-i trataţi cu îngăduinţă. Cu cât
îngăduinţa este mai mare, cu atât vor fi mai greu de condus şi cu atât mai
1 Review and Herald, 24 iunie 1890.
2 Scrisoarea 117, 1898.
DISCIPLINA GREŞITĂ 197
dificil va fi pentru ei să trăiască o viaţă nobilă şi curată, când vor pleca în
lume. Dacă le îngăduiţi să facă tot ce le place, curăţia şi trăsăturile plăcute
ale caracterului lor vor dispărea repede. Învăţaţi-i să asculte. Faceţi-i să
înţeleagă faptul că autoritatea voastră trebuie să fie respectată. [272]
Acest lucru ar putea să pară că le aduce o mică nefericire acum, dar îi va
scuti de multă nefericire în viitor.1
A-l trata cu îngăduinţă pe copil când este mic şi greşeşte este un păcat.
Copilul să fie ţinut sub stăpânire.2
Dacă li se îngăduie să facă tot ce vor, copiii lor se vor obişnui cu ideea
că trebuie să fie aşteptaţi, îngrijiţi, îngăduiţi şi distraţi. Ei cred că dorinţele
şi voinţa lor vor trebui să fie satisfăcute.3
Oare [mama] nu ar trebui să-l lase pe copil să-şi împlinească voia din
când în când, să facă exact ce doreşte, să-i îngăduie să fie neascultător?
Cu siguranţă nu, pentru că, tot aşa de sigur, ea îl lasă pe Satana să-şi înfigă
steagul demonic în casa ei. Ea trebuie să ducă lupta pe care copilul nu
poate să o ducă singur. Lucrarea ei este să-l respingă pe diavolul, să-L
caute pe Dumnezeu cu stăruinţă şi să nu-l lase niciodată pe Satana să-i ia
copilul din braţe.4
Îngăduinţa provoacă nelinişte şi nemulţumire. – În unele familii,
dorinţele copilului sunt lege. Tot ce doreşte îi este dat. Tot ce nu-i place
este încurajat să nu-i placă. Se presupune că aceste îngăduinţe îl vor face
fericit, dar tocmai ele îl fac să fie neliniştit, nemulţumit şi nesatisfăcut de
nimic. Îngăduinţa îi strică apetitul pentru o hrană simplă şi sănătoasă, pen-
tru o folosire simplă şi sănătoasă a timpului, iar satisfacerea dorinţelor va
tulbura caracterul atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie.5
Elisei a mustrat lipsa de respect. – Ideea că trebuie să ne supunem
căilor perverse ale copiilor este o greşeală. Chiar la începutul lucrării sale,
Elisei a fost batjocorit şi luat în derâdere de tinerii din Betel. El a fost un om
de o mare bunătate, dar Duhul lui Dumnezeu l-a obligat [273] să pronunţe
un blestem asupra acestor batjocoritori. Ei auziseră de luarea la cer a lui
Ilie şi au făcut din acest eveniment solemn un subiect de batjocură. Elisei
a arătat că nu trebuia să fie luat în bătaie de joc de bătrân sau de tânăr în
1 Manuscris 2, 1903.
2 Scrisoarea 144, 1906.
3 Manuscris 27, 1896.
4 Manuscris 70, nedatat.
5 Manuscris 126, 1897.
198 ÎNDRUMAREA COPILULUI

chemarea sa sfântă. Când i-au spus că ar face mai bine dacă ar urca aşa
cum a făcut Ilie, el i-a blestemat în Numele Domnului. Teribila judecată
care a venit asupra lor a fost de la Dumnezeu.
După aceasta, Elisei n-a mai avut nici un necaz în misiunea lui. Timp
de cincizeci de ani, el a intrat şi a ieşit pe poarta cetăţii Betel şi a umblat
încoace şi încolo, de la o cetate la alta, trecând prin mulţimi de tineri dintre
cei mai obraznici, leneşi şi desfrânaţi, dar nimeni nu şi-a mai bătut joc de el
sau să râdă de poziţia lui de profet al Celui Preaînalt.1
Nu cedaţi la insistenţe. – În ziua judecăţii, părinţii vor avea mult de
dat socoteală pentru îngăduinţa nelegiuită manifestată faţă de copiii lor.
Mulţi le satisfac orice dorinţă nerezonabilă, pentru că în acest fel este
mai uşor să scape de insistenţele lor supărătoare. Un copil trebuie să fie
educat, aşa încât refuzul să fie primit cu un spirit bun şi acceptat ca fiind
definitiv.2
Nu-l credeţi pe copilul vostru mai mult decât pe alţii. – Părinţii să
nu treacă uşor peste păcatele copiilor lor. Când unii prieteni credincioşi le
arată aceste păcate, părintele să nu considere că drepturile lui sunt călcate
şi că este ofensat personal. Obiceiurile fiecărui tânăr şi ale fiecărui copil
afectează bunăstarea întregii societăţi. Comportamentul greşit al unui
tânăr îi poate duce pe mulţi pe o cale rea.3
Nu le îngăduiţi copiilor voştri să vadă că voi credeţi declaraţiile lor mai
mult decât pe cele ale creştinilor mai în vârstă. Nu puteţi să le faceţi un
rău mai mare ca acesta. Când spuneţi, îi cred pe copiii mei [274] mai mult
decât pe aceia despre care am dovezi că sunt copii ai lui Dumnezeu, voi îi
încurajaţi să-şi formeze obiceiul de a minţi.4
Moştenirea unui copil răsfăţat. – Este imposibil de zugrăvit răul ce
rezultă din faptul de a-l lăsa pe copil în voia lui. Este posibil ca, mai târziu,
întâlnind realitatea, unii dintre cei care s-au rătăcit din cauza neglijării lor
în copilărie să-şi vină în fire, dar mulţi sunt pierduţi pentru totdeauna,
pentru că, în copilăria şi tinereţea lor, au primit doar o educaţie parţială,
unilaterală. Copilul astfel frustrat are un greu handicap de trecut în viaţă.
În încercări, dezamăgiri, ispite, el va urma propria voinţă nesupusă şi greşit
1 Mărturii, vol. 5, p. 44.
2 Pacific Health Journal, mai 1890.
3 Review and Herald, 13 iunie 1882.
4 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
DISCIPLINA GREŞITĂ 199
orientată. Copiii care n-au fost niciodată învăţaţi să asculte vor avea nişte
caractere slabe, impulsive. Ei caută să se impună, dar nu ştiu să fie supuşi.
Ei nu au putere morală pentru a-şi stăpâni pornirile rele, pentru a-şi corecta
obiceiurile proaste sau pentru a-şi supune dorinţele necontrolate. Neajun-
surile datorate unei copilării lipsite de disciplină ajung moştenirea omeni-
rii. Mintea astfel pervertită poate foarte greu să discearnă între adevăr şi
minciună.1

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 112, 113.


CAPITOLUL 47

REZULTATELE UNEI DISCIPLINE


LIPSITE DE EXIGENŢĂ

Educaţia greşită afectează întreaga viaţă religioasă. – Împotriva


părinţilor care nu şi-au educat copiii să fie temători de Dumnezeu, ci le-au
îngăduit să ajungă la maturitate nedisciplinaţi şi nestăpâniţi, este adresat
un blestem. În timpul propriei copilării, lor li s-a îngăduit să-şi manifeste
pasiunea şi îndărătnicia şi să acţioneze din impuls, iar ei aduc acelaşi spirit
în căminul lor. Au un temperament defectuos şi conduc cu patimă. Chiar
şi după ce L-au primit pe Hristos, ei nu şi-au biruit pasiunile cărora li s-a
permis să conducă în inima lor când erau copii. Ei poartă în întreaga lor
viaţă religioasă rezultatele educaţiei din copilărie. Lucrarea cea mai dificilă
este aceea de a îndepărta impresiile lăsate asupra copilului, pentru că ziua
bună se cunoaşte de dimineaţa. Dacă astfel de părinţi primesc adevărul,
au de dus o luptă grea. Ei pot să aibă un caracter schimbat, dar întreaga lor
experienţă religioasă este afectată de disciplina lipsită de exigenţă, la care
au fost supuşi în anii copilăriei. Iar copiii lor vor trebui să sufere din cauza
educaţiei lor deficitare, deoarece amprenta greşelilor lor se transmite până
la a treia şi a patra generaţie.1
Elii din zilele noastre. – Când părinţii aprobă şi, în felul acesta,
perpetuează greşelile copiilor lor, asemenea lui Eli, cu siguranţă că Dum-
nezeu îi va duce în situaţia în care să vadă că nu au distrus doar propria
influenţă, ci şi influenţa tinerilor pe care ar fi trebuit să-i disciplineze… Ei
vor avea de învăţat lecţii amare.2 [276]

1 Review and Herald, 9 octombrie 1900.


2 Manuscris 33, 1903.
DISCIPLINA GREŞITĂ 201
Oh, dacă Elii din zilele noastre, care se află pretutindeni, scuzând în-
dărătnicia copiilor lor, şi-ar afirma cu promptitudine autoritatea dată de
Dumnezeu, de a le pune restricţii şi de a-i corecta pe copii! Părinţii şi tuto-
rii care trec cu vederea şi scuză păcatul celor aflaţi în grija lor să-şi aducă
aminte că, în felul acesta, contribuie la aceste greşeli. Dacă, în locul unei
îngăduinţe nelimitate, nuiaua ar fi fost folosită mai des, nu cu pasiune, ci
cu dragoste şi rugăciune, am vedea familii mai fericite şi o stare mai bună
a societăţii.1
Neglijenţa lui Eli îi este înfăţişată cu claritate fiecărui tată şi fiecărei
mame din ţară. Ca rezultat al iubirii lui nesfinţite sau a lipsei lui de dispoziţie
pentru a face o datorie neplăcută, el a cules un rod al nelegiuirii în fiii lui
perverşi. Atât părintele care a îngăduit nelegiuirea, cât şi copiii care au
săvârşit-o au fost vinovaţi înaintea lui Dumnezeu, iar El nu a vrut să ac-
cepte nici o jertfă pentru păcatul lor.2
Societatea este blestemată prin caracterele deficitare. – Oh! Când
vor fi părinţii înţelepţi? Când vor vedea şi îşi vor da seama de urmările
neglijenţei lor în a cere ascultare şi respect în conformitate cu învăţăturile
Cuvântului lui Dumnezeu? Rezultatele acestei educaţii lejere se văd la co-
piii care merg în lume şi îşi asumă rolul de conducători ai propriilor familii.
Ei perpetuează greşelile părinţilor lor. Trăsăturile lor deficitare se manifestă
fără nici o reţinere, iar ei le transmit altora gusturile, obiceiurile şi tempera-
mentele lor greşite, pe care le-au lăsat să se dezvolte în propriul caracter.
În felul acesta, în loc de a fi o binecuvântare, ei ajung să fie un blestem
pentru societate.3
Nelegiuirea care există în lumea de astăzi îşi are originea în neglijenţa
părinţilor de a se disciplina pe ei înşişi şi pe [277] copiii lor. Mii şi mii de
oameni ajung victime ale lui Satana, din cauza modalităţii neînţelepte în
care au fost educaţi în copilărie. Dumnezeu mustră cu asprime această
educaţie greşită.4
Slăbirea controlului asupra copiilor. – Copiii care sunt conduşi
greşit, care nu sunt educaţi să asculte şi să respecte se alătură lumii şi îi
1 Signs of the Times, 24 noiembrie 1881.
2 Review and Herald, 4 mai 1886.
3 Mărturii, vol. 5, p. 324, 325.
4 Manuscris 49, 1901.
202 ÎNDRUMAREA COPILULUI

subjugă pe părinţi, determinându-i să facă tot ce doresc ei. Prea adesea,


tocmai în perioada când copiii ar trebui să arate un respect şi o asculta-
rea necondiţionată faţă de sfatul părinţilor lor, părinţii încetează să-i ţină
în frâu. Aceşti părinţi, care până atunci au fost nişte exemple strălucite
de evlavie consecventă, ajung să fie conduşi de copiii lor. Fermitatea lor
dispare. Părinţii care au purtat crucea lui Hristos şi au păstrat cu toată
hotărârea trăsăturile caracterului Domnului Isus ajung să fie conduşi de
copiii lor pe căi discutabile şi nesigure.1
Îngăduinţa faţă de copiii mai mari. – Taţii şi mamele care ar trebui
să-şi înţeleagă responsabilitatea încetează să exercite o disciplină strictă
spre a se potrivi înclinaţiilor copiilor lor care cresc. Voinţa copilului este o
lege recunoscută. Mamele care au fost hotărâte, consecvente şi neclintite
în respectarea principiilor şi în păstrarea simplităţii şi a credincioşiei ajung
să fie îngăduitoare pe măsură ce fiii şi fiicele lor se apropie de maturitate.
Din dragoste pentru paradă, ele îi dăruiesc cu propriile mâini pe copiii lor
lui Satana, asemenea iudeilor apostaziaţi, care îi treceau pe copii prin focul
lui Moloh.2
Dezonorarea lui Dumnezeu pentru a obţine favoarea copi-
lului. – Taţii şi mamele îngăduie să se dezlănţuie înclinaţiile copiilor lor
necredincioşi şi îi ajută cu bani şi bunuri să facă paradă în lume. [278]
Oh, cât de mult vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu astfel de
părinţi! Ei Îl dezonorează pe Dumnezeu, dar îi tratează cu toată cinstea pe
copiii lor neascultători, deschizându-le uşa pentru amuzamente pe care,
în trecut, le-au condamnat din principiu. Ei au îngăduit ca jocul de cărţi, pe-
trecerile cu dans şi jocul cu mingea să-i câştige pe copiii lor pentru lume.
În perioada când influenţa lor asupra copiilor ar fi trebuit să fie cea mai
puternică, prezentând o mărturie cu privire la semnificaţia adevăratului
creştinism, asemenea lui Eli, ei se aşază sub blestemul lui Dumnezeu, de-
zonorându-L şi desconsiderând cerinţele Sale, cu scopul de a câştiga fa-
voarea copiilor lor. Totuşi, o evlavie la modă nu va avea mare valoare în
ceasul morţii. Deşi unii pastori ai Evangheliei pot să aprobe acest fel de
religie, părinţii vor constata că renunţă la cununa de slavă pentru a obţine
1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.
2 Manuscris 119, 1899.
DISCIPLINA GREŞITĂ 203
lauri care nu au nicio valoare. Dumnezeu să-i ajute pe taţi şi pe mame să-şi
dea seama de datoria lor!1
Fiţi aşa cum doriţi să fie copiii voştri. – Fiţi aşa cum doriţi să fie copiii
voştri. Prin propria învăţătură şi propriul exemplu, părinţii le-au transmis
urmaşilor lor amprenta caracterului lor. Temperamentul schimbător şi
cuvintele nepoliticoase şi aspre se întipăresc în copii şi în copiii copiilor lor,
şi astfel, defectele de educaţie ale părinţilor mărturisesc împotriva lor din
generaţie în generaţie.2

1 Review and Herald, 13 aprilie 1897.


2 Signs of the Times, 17 septembrie 1894.
CAPITOLUL 48

REACŢIA COPILULUI

Faţă de provocare. – Copiii sunt îndemnaţi să-i asculte pe părinţii lor


în Domnul, dar şi părinţilor li se porunceşte: „Nu-i întărâtaţi la mânie pe
copiii voştri, ca să nu se descurajeze”.1
Adeseori, mai mult îi provocăm decât să-i câştigăm pe copii. Am văzut o
mamă smulgând din mâna copilului ei ceva ce acestuia îi făcea o deosebită
plăcere. Copilul nu cunoştea motivul acestui fapt şi de aceea, în mod natural,
s-a simţit ofensat. Apoi, a urmat o ceartă între părinte şi copil, care s-a încheiat,
pentru a face impresie, cu aplicarea unei pedepse dureroase, dar această bătaie
a lăsat în frageda minte o urmă greu de şters. Mama a acţionat neînţelept. Ea
nu a gândit de la cauză la efect. Acţiunea ei nechibzuită şi violentă a stârnit
cele mai rele simţăminte în inima copilului ei şi, în orice ocazie asemănătoare,
aceste resentimente urmează să reapară şi să se consolideze.2
Faţă de critică. – Nu aveţi nici un drept să aduceţi un nor de tristeţe
peste fericirea copiilor voştri, prin faptul că sunteţi critici sau îi pedepsiţi
aspru pentru greşeli neînsemnate. O greşeală serioasă trebuie să fie
prezentată în adevăratul ei caracter păcătos, şi în acest caz trebuie să fie
urmată o cale hotărâtă pentru a o împiedica să apară din nou. Totuşi, copiii
să nu fie lăsaţi într-o stare sufletească de disperare, ci să li se inspire curajul
că pot fi mai buni şi pot câştiga încrederea şi aprobarea voastră. Copiii pot
dori să facă binele şi îşi pot propune în inimă să fie ascultători, dar au ne-
voie de ajutor şi de încurajare.3
Faţă de disciplinarea prea aspră. – Oh, cât de mult este dezonorat
Dumnezeu într-o familie în care nu se înţelege corect [280] ce anume
constituie disciplina, iar copiii sunt încurcaţi cu privire la deosebirea din-
1 Manuscris 38, 1895.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 117.
3 Signs of the Times, 10 aprilie 1884.
DISCIPLINA GREŞITĂ 205
tre disciplină şi îndrumare. Este adevărat că o disciplină prea aspră, critica
peste măsură, regulile şi legile nenecesare conduc la pierderea respectului
faţă de autoritate şi, în cele din urmă, la desconsiderarea acelor reguli pe
care Domnul Hristos le-ar fi cerut.1
Când părinţii manifestă un spirit aspru şi despotic, în copii este stârnit
un spirit de încăpăţânare. În felul acesta, părinţii dau greş în a exercita asu-
pra copiilor lor acea influenţă liniştitoare pe care ar putea să o exercite.
Părinţi, nu puteţi voi să înţelegeţi că vorbele aspre provoacă împotri-
vire? Ce aţi face, dacă aţi fi trataţi la fel de neînţelept, cum îi trataţi voi pe
copiii voştri? Datoria voastră este să gândiţi de la cauză la efect. Când i-aţi
certat pe copiii voştri, când i-aţi lovit cu furie pe aceia care erau prea mici
să se apere, v-aţi întrebat ce efect va avea un asemenea tratament asu-
pra voastră? V-aţi gândit cât de sensibili sunteţi faţă de cuvintele de mus-
trare sau de acuzaţie? Cât de repede vă simţiţi voi răniţi, dacă credeţi că o
persoană nu vă recunoaşte capacităţile? Voi sunteţi doar nişte copii mai
mari. Prin urmare, gândiţi-vă cum trebuie să se simtă copiii voştri, când le
adresaţi cuvinte aspre şi tăioase, mustrându-i sever pentru greşeli care nu
sunt nici pe jumătate aşa de grave în ochii lui Dumnezeu, faţă de cât de
gravă este modalitatea în care îi trataţi voi.2
Mulţi părinţi care se declară creştini nu sunt convertiţi. Hristos nu
locuieşte în inima lor prin credinţă! Asprimea lor, nechibzuinţa şi tempera-
mentul lor nestăpânit îi dezgustă pe copiii lor şi îi fac să fie ostili faţă de
orice educaţie religioasă.3
Faţă de mustrarea neîncetată. – În eforturile noastre de a îndrepta
răul, ar trebui să ne ferim de tendinţa de a căuta mereu greşeli [281] sau
de a critica. Mustrarea neîncetată tulbură, dar nu reformează. Pentru multe
minţi, şi adesea chiar acelea care sunt cele mai impresionabile, atmosfera
de critică lipsită de compasiune zădărniceşte toate eforturile depuse. Flo-
rile nu se deschid sub bătaia unui vânt aspru.
Un copil certat adesea pentru o greşeală anume ajunge să privească
acea greşeală ca pe o trăsătură definitorie a sa, ca pe un lucru împotriva
căruia este zadarnic să lupte. Aşa se ajunge la descurajare şi deznădejde,
ascunse adesea sub masca indiferenţei sau a bravadei.4
1 Review and Herald, 13 martie 1894.
2 Manuscris 42, 1903.
3 Scrisoarea 18b, 1891.
4 Educaţia, p. 291.
206 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Faţă de poruncile aspre şi ceartă. – Unii părinţi stârnesc furtuni prin


lipsa lor de stăpânire de sine. În loc să le ceară frumos copiilor un anumit
lucru, ei le poruncesc pe un ton cicălitor şi pe buzele lor sunt cuvinte de
critică şi de ocară, pe care copiii nu le merită. Părinţilor, o astfel de pur-
tare faţă de copiii voştri le distruge optimismul şi ambiţia. Ei nu fac din
dragoste ce le porunciţi voi, ci pentru că nu îndrăznesc să facă altfel. Ei
nu pun inimă în ce fac. Pentru ei este sclavie, şi nu plăcere, şi acest fapt îi
determină adesea să nu vă asculte în totalitate, lucru care vă sporeşte şi
mai mult iritabilitatea, iar pentru copii situaţia devine şi mai rea. Din nou
se caută greşeli, purtarea lor rea le este prezentată în culori vii, până ce
îi cuprinde descurajarea şi nu le mai pasă dacă lucrurile pe care le fac vă
sunt sau nu pe plac. Sunt cuprinşi de un spirit de nepăsare şi vor căuta
departe de părinţi plăcerea şi bucuria pe care ar fi trebuit să le găsească
acasă. Ei se amestecă printre cei de pe stradă şi ajung curând tot aşa de
răi ca şi aceştia.1
Faţă de comportamentul arbitrar. – Voinţa părinţilor trebuie să
fie supusă disciplinei lui Hristos. Dacă sunt modelaţi şi conduşi [282]
de Duhului Sfânt şi curat al lui Dumnezeu, ei pot să exercite o stăpânire
necontestată asupra copiilor. Însă, dacă sunt aspri şi exigenţi în disciplina
lor, părinţii fac o lucrare pe care nu o vor mai putea corecta niciodată. Prin
comportamentul lor arbitrar, ei stârnesc un simţ al nedreptăţii.2
Faţă de nedreptate. – Copiii sunt sensibili chiar şi faţă de cea mai mică
nedreptate, iar unii se descurajează în urma acestui lucru şi nu vor vrea
să asculte de vocea mânioasă, răstită, poruncitoare şi nici nu le va păsa
de ameninţări şi pedeapsă. Prea adesea, printr-o disciplină greşită, părinţii
înrădăcinează răzvrătirea în inima copiilor, pe când, dacă s-ar fi urmat o
cale corectă, copiii şi-ar fi format un caracter bun şi armonios. O mamă
care nu are o desăvârşită stăpânire de sine nu este pregătită să se ocupe
de copiii ei.3
Faţă de loviturile bruşte. – Când mama îl scutură pe copil sau îl loveşte
brusc, credeţi că îl face în stare să vadă frumuseţea caracterului creştin?
Nicidecum. Acest fapt nu va face decât să stârnească simţăminte rele în
inimă, iar copilul nu va fi corectat în niciun fel.4
1 Mărturii, vol.1, p. 384, 385.
2 Manuscris 7, 1899.
3 Mărturii, vol.3, p. 532, 533.
4 Manuscris 45, 1911.
DISCIPLINA GREŞITĂ 207
Faţă de cuvintele aspre şi lipsite de simpatie. – Domnul Hristos este
gata să-i înveţe pe tată şi pe mamă să fie nişte educatori adevăraţi. Aceia
care învaţă în Şcoala Sa… nu vor vorbi niciodată pe un ton aspru şi lipsit
de simpatie, pentru că acest comportament irită, oboseşte nervii, cauzează
suferinţă mintală şi creează o stare a minţii care va face imposibil de stăpânit
temperamentul unui copil căruia i se adresează astfel de cuvinte. Adesea,
acesta este motivul pentru care copiii vorbesc nerespectuos cu părinţii.1
Faţă de ridiculizare şi batjocură. – Ei [părinţii] nu au voie să-şi
ironizeze copiii care au [283] trăsăturile rele de caracter, transmise chiar
de ei înşişi. Acest mod de disciplinare nu va trata niciodată răul. Părinţi,
folosiţi învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu pentru a-i sfătui şi mustra pe
copiii voştri încăpăţânaţi. Arătaţi-le un „aşa zice Domnul” pentru cerinţele
voastre. O mustrare care vine ca un cuvânt din partea lui Dumnezeu este
mult mai eficientă decât una rostită cu asprime şi mânie de părinţi.2
Faţă de nerăbdare. – Nerăbdarea părinţilor stârneşte nerăbdare în co-
pii. Patima manifestată de părinţi stârneşte patimă în copii şi stimulează
trăsăturile rele din firea lor… De fiecare dată când îşi pierd stăpânirea de
sine şi vorbesc sau acţionează cu nerăbdare, ei păcătuiesc împotriva lui
Dumnezeu.3
Faţă de mustrările alternate cu linguşiri. – Am văzut adesea copii
care, atunci când li se refuza ceva ce doreau, se trânteau pe podea, lo-
vind şi ţipând, în timp ce mama lipsită de înţelepciune îi mustra şi apoi
îi linguşea, sperând să-i facă pe copii să se poarte bine. Acest tratament
nu face decât să favorizez patima copilului. Data viitoare, el se va purta la
fel şi cu o îndărătnicie mai mare, convins că va câştiga la fel ca în ocazia
precedentă. Astfel, nuiaua este cruţată, iar copilul este răsfăţat.
Mama nu trebuie să-l lase pe copil să câştige un avantaj asupra ei nici
măcar o singură dată. Pentru a-şi păstra autoritatea, nu este necesar să
recurgă la măsuri aspre. O atitudine fermă şi constantă şi o bunătate care
îl va convinge pe copil de dragostea voastră vor duce la împlinirea acestui
scop.4
Faţă de lipsa fermităţii şi a hotărârii. – Prin lipsa fermităţii şi a hotărârii
se săvârşeşte un mare rău. Am cunoscut părinţi [284] care spuneau: „Nu
1 Scrisoarea 47a, 1902.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 67, 68.
3 Mărturii, vol. 1, p. 398.
4 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
208 ÎNDRUMAREA COPILULUI

poţi avea aceasta sau aceea”, iar apoi le părea rău, crezând că au fost prea
stricţi şi le ofereau copiilor tocmai lucrul pe care îl refuzaseră. În felul
acesta, copiilor li se face un rău pe viaţă. Există o lege importantă a minţii
– una care nu trebuie să fie trecută cu vederea – şi anume că, dacă un
obiect dorit este refuzat cu atâta fermitate, încât se pierde orice speranţă
de a-l obţine, mintea va înceta curând să-l dorească şi va fi ocupată cu alte
dorinţe. Totuşi, atâta vreme cât există vreo speranţă de a obţine obiectul
dorit, se vor face eforturi spre a-l obţine…
Când este necesar ca părinţii să adreseze o poruncă directă, pedeapsa
pentru neascultare trebuie să fie tot aşa de neschimbătoare precum sunt
legile naturii. Copiii care se află sub această conducere fermă şi decisivă
ştiu că atunci când un lucru le este interzis ori refuzat, nici o cicăleală
sau altă metodă nu le va asigura atingerea scopului lor. Ca urmare, ei vor
învăţa curând să se supună şi vor fi mult mai fericiţi în ascultare. Copiii unor
părinţi nehotărâţi şi prea indulgenţi speră continuu că, prin linguşeli, plâns
ori supărare, pot să-şi atingă scopul, sau că pot îndrăzni să fie neascultători
fără să sufere pedeapsa. În felul acesta, ei sunt ţinuţi într-o stare de dorinţă,
speranţă şi nesiguranţă, care îi face să fie neliniştiţi, iritabili şi nesupuşi.
Dumnezeu consideră că astfel de părinţi sunt vinovaţi de distrugerea
fericirii copiilor lor. Această educare greşită este cauza lipsei de pocăinţă
şi religiozitate la mii de oameni. Ea s-a dovedit a fi ruina multora care au
pretins că poartă numele de creştini.1
Faţă de restricţiile nenecesare. – Când părinţii ajung în vârstă şi au de
crescut copii mici, tatăl înclină să creadă că şi copiii trebuie să meargă pe calea
aspră şi dârză pe care a mers el însuşi. Lui îi este greu să înţeleagă faptul că
aceşti copii au nevoie ca părinţii lor să le facă viaţa plăcută şi fericită. [285]
Mulţi părinţi le refuză copiilor o plăcere care este sigură şi nevinovată
şi le este foarte teamă să-i încurajeze în cultivarea dorinţelor după lucruri
păcătoase, încât nu le vor îngădui copiilor lor să aibă parte de bucuria
care li se cuvine. Din teama de rezultate rele, ei refuză să le îngăduie unele
plăceri simple, care i-ar salva tocmai de răul pe care caută să-l evite şi, în
acest fel, copiii cred că nu are nici un rost să aştepte vreo favoare, iar ca
urmare nici nu o cer. Ei fură plăcerile despre care cred că le vor fi interzise.
Astfel, încrederea între părinţi şi copii este nimicită.2
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
2 Signs of the Times, 27 august 1912.
DISCIPLINA GREŞITĂ 209
Faţă de refuzul unor privilegii echitabile. – Dacă taţii şi mamele nu
au avut o copilărie fericită, de ce să umbrească viaţa copiilor lor, din cauză
că ei au suferit o mare pierdere în această privinţă? Tatăl poate să creadă
că aceasta este singura cale sigură de urmat, dar să-şi aducă aminte că nu
toate minţile sunt la fel şi, cu cât sunt mai mari eforturile făcute pentru a
pune restricţii, cu atât mai de nestăpânit va fi dorinţa de a obţine lucrul
refuzat, iar rezultatul va fi neascultarea de autoritatea părintească. Tatăl va
fi întristat de comportamentul fiului său, pe care îl consideră greşit, şi va
suferi din cauza răzvrătirii lui. Totuşi, nu ar fi bine să se gândească la faptul
că motivul principal al neascultării fiului său a fost lipsa dispoziţiei lui de a-i
îngădui lucruri în care nu era nici un păcat? Părintele crede că simplul fapt
că i-a interzis copilului un lucru este un motiv suficient ca el să se abţină
să-l facă. Totuşi, părinţii trebuie să-şi aducă aminte că aceşti copii sunt nişte
făpturi inteligente şi că trebuie să-i trateze aşa cum ei înşişi ar dori să fie
trataţi.1 [286]
Faţă de severitate. – Părinţii care exercită un spirit de dominare şi o
autoritate care le-au fost transmise de la propriii părinţi şi care îi determină
să fie exigenţi în modalitatea de disciplinare şi învăţare, nu-i vor educa bine
pe copii. Prin asprimea cu care tratează greşelile lor, ei le stârnesc în inimă
pasiunile cele mai rele şi îi fac pe copiii lor să fie lipsiţi de simţul nedreptăţii
şi al greşelii. Astfel de părinţi întâmpină din partea copiilor tocmai atitudi-
nea pe care ei înşişi le-au inspirat-o.
Aceşti părinţi îi îndepărtează pe copiii lor de Dumnezeu, vorbin-
du-le despre subiecte religioase, pentru că religia creştină este făcută
să pară neatrăgătoare şi chiar respingătoare prin reprezentarea greşită
a adevărului. Copiii vor spune: „Ei bine, dacă aceasta este religia, eu nu
vreau nimic din ce are legătură cu ea”. În felul acesta, în inimă este creată
adesea vrăjmăşia împotriva religiei şi, din cauza unei impuneri arbitrare
a autorităţii, copiii sunt determinaţi să dispreţuiască legea şi guvernarea
cerului. Părinţii au stabilit deja destinul veşnic al copiilor lor prin felul greşit
în care şi-au exercitat autoritatea.2
Faţă de comportamentul liniştit şi amabil. – Dacă părinţii doresc să
aibă copii plăcuţi, să nu le vorbească niciodată cu severitate. Adesea, mama
îşi îngăduie să fie iritabilă şi nervoasă. Ea se răsteşte la copil şi îi vorbeşte cu
1 Signs of the Times, 27 august 1912.
2 Review and Herald, 13 martie 1894.
210 ÎNDRUMAREA COPILULUI

asprime. Dacă un copil este tratat într-un mod liniştit şi amabil, acest fapt
va contribuit mult la a-l face să păstreze un temperament plăcut.1
Faţă de îndemnul iubitor. – Ca preot al familiei, tatăl trebuie să-i trateze
cu răbdare şi blândeţe pe copiii lui. Să fie atent, ca să nu stârnească în ei un
spirit dornic de luptă. El trebuie să nu lase nici o nelegiuire necorectată, şi
totuşi există o cale de a corecta, fără a stârni în inima omenească pasiunile
cele mai rele. [287] Să stea de vorbă cu copiii lui cu dragoste, spunân-
du-le cât de întristat este Mântuitorul din cauza comportamentului lui, să
le prezinte pe Hristos, rugându-se ca El să aibă milă de ei şi să-i îndrume
să se pocăiască şi să ceară iertare. O asemenea disciplină va sensibiliza
aproape toate inimile încăpăţânate.
Dumnezeu doreşte să-i tratăm cu simplitate pe copiii noştri. Suntem
înclinaţi să uităm că aceşti copii nu au avut avantajul anilor îndelungaţi de
educare pe care i-au avut oamenii mai vârstnici. Dacă micuţii nu se poartă
în toate privinţele în conformitate cu ideile noastre, uneori credem că
merită să fie certaţi. Totuşi, cearta nu va corecta lucrurile. Aduceţi-i la Mân-
tuitorul şi vorbiţi-I despre întreaga situaţie, apoi, credeţi că binecuvântarea
Sa va veni asupra lor.2

1 Review and Herald, 17 mai 1898.


2 Manuscris 70, 1903.
CAPITOLUL 49

ATITUDINEA RUDELOR

Rudele îngăduitoare sunt o problemă. – Fiţi atenţi la modalitatea


în care le încredinţaţi altora educaţia copiilor voştri. Nimeni nu vă poate
elibera corespunzător de responsabilitatea pe care v-a încredinţat-o Dum-
nezeu. Mulţi copii au fost întru totul ruinaţi prin intervenţia rudelor sau a
prietenilor în modalitatea în care era condusă familia lor. Mamele să nu
le îngăduie niciodată surorilor sau propriilor mame să intervină în trata-
rea înţeleaptă a copiilor lor. Deşi este posibil ca mama să fi beneficiat de
educaţia cea mai bună din partea propriei mame, totuşi, în nouă din zece
situaţii, ca bunică, ea îi va alinta pe copiii fiicei ei, prin îngăduinţă şi laude
neînţelepte. Tot efortul răbdător al mamei poate să fie anulat de acest
mod de tratare. Este proverbial faptul că bunicii, de obicei, sunt nepotriviţi
pentru a-şi creşte nepoţii. Bărbaţii şi femeile trebuie să-i trateze cu tot re-
spectul şi consideraţia cuvenite pe părinţii lor, dar, în domeniul educaţiei
propriilor copii, să nu îngăduie nici o intervenţie, ci să ţină frâiele conduce-
rii în mâinile lor.1
Când râd fără respect şi cu pasiune. – Oriunde merg, sunt îndurerată
de neglijarea unei discipline şi a unor restricţii corespunzătoare în cămin.
Copiilor mici li se îngăduie să răspundă înapoi, să manifeste lipsă de respect
şi obrăznicie, folosind un limbaj care nu ar trebui să-i fie permis niciodată
unui copil când vorbeşte cu superiorii lui. Părinţii care îngăduie folosirea
unui limbaj nepoliticos sunt mai vrednici de a fi învinuiţi decât copiii lor.
Obrăznicia nu trebuie să-i fie îngăduită copilului nici măcar o singură dată.
Totuşi, taţii şi mamele, unchii, mătuşile şi bunicii râd de manifestarea pa-
siunii [289] micilor făpturi în vârstă de un an. Exprimarea neîndemânatică
a lipsei de respect, încăpăţânarea lui copilărească sunt considerate amu-
1 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
212 ÎNDRUMAREA COPILULUI

zante. În felul acesta, obiceiurile greşite se întăresc, iar copiii cresc pentru a
fi un obiect al dezgustului pentru toţi cei din jurul lor.1
Când descurajează corectarea corespunzătoare. – Tremur îndeose-
bi pentru mame, când văd că sunt aşa de orbite şi că simt aşa de puţin
responsabilităţile care le revin ca mame. Ele văd că Satana lucrează în co-
pilul îndărătnic de numai câteva luni. Copilul este plin de o încăpăţânare
pătimaşă, iar Satana pare să fi pus stăpânire deplină asupra lui. Totuşi, este
posibil să fie în casă o bunică, o mătuşă, ori alte rude sau prieteni, care vor
încerca să-l facă pe părinte să creadă că ar fi o cruzime să-l corecteze pe
copil, în timp ce valabil este exact opusul, şi ar fi cea mai mare cruzime să-l
lăsăm pe Satana să ţină în stăpânire acel copil firav şi neajutorat. Dacă este
necesară corectarea, fiţi credincioşi şi consecvenţi. Dragostea lui Dumne-
zeu şi adevărata milă pentru copil îi va determina pe cei credincioşi să-şi
îndeplinească datoria.2
Dificultăţile unei comunităţi alcătuite din familii înrudite. – Nu este
cea mai bună cale de urmat ca toţi copiii din una, două sau trei familii,
care sunt unite prin legături de căsătorie, să se stabilească la o distanţă de
câteva mile unii de alţii. Influenţa nu este bună pentru nici una din părţi.
Treaba unuia este treaba tuturor. Încurcăturile şi necazurile prin care fie-
care familie trebuie să treacă într-o măsură mai mică sau mai mare şi care,
pe cât posibil, ar trebui păstrate în limitele cercului familial, sunt extinse
prin legăturile dintre familii şi îşi pun pecetea asupra adunărilor religioase.
Există lucruri care nu ar trebui să fie cunoscute de o a treia persoană, oricât
de intime ar fi prietenia şi legăturile cu aceasta. Ele trebuie să fie păstrate
personale şi în familie. Totuşi, legăturile strânse dintre mai multe familii
care [290] vin neîncetat în contact prelungit au tendinţa de a risipi dem-
nitatea care ar trebui să fie păstrată în fiecare familie. Când împlinim dato-
ria delicată a mustrării, dacă acest lucru nu este făcut cu extrem de multă
precauţie şi afecţiune, va exista pericolul de a răni simţămintele. Cele mai
bune modele de caracter sunt predispuse la greşeli şi ar trebui să se mani-
feste multă grijă, ca să nu facem o tragedie din lucruri minore.
O astfel de relaţie între familii şi în comunitate… este foarte plăcută
pentru sentimentele fireşti, dar, dacă luăm în consideraţie toate lucru-
rile, nu este cea mai bună pentru dezvoltarea echilibrată a caracterului
1 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
2 Review and Herald, 14 aprilie 1885.
DISCIPLINA GREŞITĂ 213
creştin… Toate părţile ar fi mult mai fericite, dacă ar fi separate şi s-ar vizita
ocazional, iar influenţa uneia asupra alteia ar fi de zece ori mai mare.
Pentru că sunt legate prin căsătorii şi pentru că se amestecă fiecare în
societatea celorlalte, fiecare familie este atentă la greşelile şi nedesăvârşirile
celorlalte şi se simte datoare să le corecteze. Pentru că se îndrăgesc re-
ciproc, aceste familii sunt îndurerate din pricina unor lucruri mărunte, pe
care nu le-ar observa la aceia cu care nu au legături atât de strânse. Ele
îndură suferinţe crunte, pentru că au sentimentul că unii nu au fost trataţi
cu nepărtinire şi cu toată acea consideraţie pe care o meritau. Uneori, apar
suspiciuni şi, dintr-un muşuroi de cârtiţă, se face un munte. Aceste mici
neînţelegeri şi disensiuni aduc o suferinţă sufletească mai mare decât cea
provocată de încercările venite din alte surse.1

1 Mărturii, vol. 3, p. 55, 56.


SECŢIUNEA A XII-A

DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE

CAPITOLUL 50

CE CUPRINDE ADEVĂRATA EDUCAŢIE?

Adevărata educaţie este cuprinzătoare. – Adevărata educaţie


înseamnă mai mult decât urmarea anumitor studii. Ea este cuprinzătoare
şi include o dezvoltare armonioasă a tuturor capacităţilor fizice şi mintale.
Ea învaţă dragostea şi temerea de Dumnezeu şi este o pregătire pentru
împlinirea cu credincioşie a îndatoririlor vieţii.1
O educaţie bună include nu numai pregătirea intelectuală, ci şi acea
pregătire care va avea ca rezultat o morală sănătoasă şi un comportament
corect.2
Prima mare lecţie în orice educaţie este cunoaşterea şi înţelegerea
voinţei lui Dumnezeu. Pentru a obţine această cunoştinţă, este necesar să
depunem un efort zilnic. A învăţa ştiinţa doar prin intermediul interpretării
omeneşti înseamnă a obţine o falsă educaţie, dar a învăţa de la Dumnezeu
şi de la Hristos înseamnă a învăţa ştiinţa cerului. Confuzia în educaţie a
apărut din cauză că înţelepciunea şi cunoaşterea lui Dumnezeu nu au fost
onorate.3
Exercită o influenţă opusă rivalităţii egoiste şi lăcomiei. – Care este
orientarea educaţiei în vremuri ca acestea? Care este motivaţia la care
se face apel cel mai adesea? Egoismul. O mare parte a educaţiei date nu
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 64.
2 Idem, p. 331.
3 Idem, p. 447.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 215
este altceva decât o pervertire a denumirii. În adevărata educaţie, ambiţia
egoistă, lăcomia de putere, nesocotirea drepturilor şi a nevoilor omu-
lui – care sunt un blestem pentru lumea noastră – găsesc o împotrivire
fermă. Planul lui Dumnezeu pentru viaţă include fiecare fiinţă omenească.
Fiecare dintre noi are datoria de a-şi folosi talanţii [294] la maximum, iar
credincioşia în această lucrare, indiferent dacă darurile sunt multe sau sunt
mai puţine, conferă dreptul la cinste.
În planul lui Dumnezeu nu există nici un loc pentru rivalitatea egoistă.
Cei care „se măsoară cu ei înşişi şi se pun alături ei cu ei înşişi, sunt fără pri-
cepere” (2 Corinteni 10,12). Tot ce facem trebuie să fie făcut „după puterea
pe care o dă Dumnezeu” (1 Petru 4,11). Acel lucru trebuie să fie făcut „din
toată inima, ca pentru Domnul, nu ca pentru oameni, ca unii care ştiţi
că veţi primi de la Domnul răsplata moştenirii. Voi slujiţi Domnului Hris-
tos” (Coloseni 3,23.24). Când se aplică aceste principii, slujirea şi educaţia
dobândită sunt preţioase! Dar cât de diferită este educaţia dată acum! Din
primii ani de viaţă ai copilului, se face un apel la întrecere şi rivalitate, iar
acestea hrănesc egoismul, rădăcina tuturor relelor.1
Modelul a fost dat în Eden. – Sistemul de educaţie instituit la începu-
tul lumii trebuia să fie un model pentru om, de-a lungul veşniciei. Ca o
ilustrare a principiilor educaţiei, în Eden, căminul primilor noştri părinţi, a
fost întemeiată o şcoală model. Grădina Edenului era sala de clasă, natura
era manualul, Creatorul Însuşi era profesorul, iar părinţii familiei omeneşti
erau elevii.2
Exemplificată de Marele Învăţător. – În pregătirea ucenicilor Săi,
Mântuitorul a urmat sistemul de educaţie stabilit la început. Primii dois-
prezece aleşi, împreună cu alţi câţiva care, slujind nevoilor acestora intrau
în legătură cu ei din timp în timp, au alcătuit familia lui Isus. Ucenicii erau
cu El în casă, la masă, în aceeaşi odăiţă, pe câmp. Ei Îl însoţeau în călătorii,
Îi împărtăşeau încercările şi greutăţile şi, în măsura în care aveau pe inimă
lucrarea, participau la ea. [295]
Uneori, îi învăţa când stăteau împreună pe un povârniş de munte, al-
teori lângă mare sau în barca pescarului şi alteori când erau pe drum. Ori
de câte ori vorbea mulţimii, ucenicii formau un cerc în jurul Său. Stăteau
1 Educaţia, p. 225, 226.
2 Idem, p. 20.
216 ÎNDRUMAREA COPILULUI

cât mai aproape de El, ca să nu piardă nimic din învăţătura Sa. Erau nişte
ascultători atenţi, dornici să înţeleagă adevărurile pe care urmau să le
propovăduiască în toate ţările şi în toate timpurile.1
Adevărata educaţie este practică şi teoretică. – În copilărie şi
tinereţe, trebuie combinate învăţăturile practice cu cele teoretice, iar în
minte, trebuie depozitate cunoştinţe….
Copiii trebuie învăţaţi să-şi facă partea în treburile din gospodărie. Să
fie învăţaţi să-i ajute pe tata şi pe mama în lucrurile mici pe care le pot face.
Mintea lor să fie învăţată să gândească, iar memoria să fie deprinsă să-şi
aducă aminte lucrarea încredinţată. În formarea obiceiului de a fi folositori
în cămin, ei trebuie să fie învăţaţi să îndeplinească lucruri practice, potri-
vite vârstei lor.2
Nu este o alegere firească a tinerilor – Din fire, tinerii nu aleg acel gen
de educaţie care îi pregăteşte pentru viaţa practică. Ei urmează propriilor
dorinţe, preferinţe şi înclinaţii. Totuşi, dacă au concepţii corecte cu privire
la Dumnezeu, la adevăr şi la influenţele şi tovărăşiile copiilor lor, părinţii
vor simţi că Dumnezeu le-a încredinţat responsabilitatea de a-i călăuzi cu
grijă pe tinerii lipsiţi de experienţă.3
Nu este o metodă de a scăpa de greutăţile vieţii – Tinerii să fie
pătrunşi de gândul că educaţia nu are scopul de a-i învăţa cum să scape
de sarcinile neplăcute ale vieţii şi de poverile ei, ci acela de a uşura munca,
prin învăţarea unor metode mai bune şi a unor idealuri mai înalte. Învăţa-
ţi-i că adevăratul ţel al vieţii nu este acela de a-şi asigura cel mai mare
câştig posibil pentru ei înşişi, ci de a-L onora pe Creatorul lor, împlinindu-şi
partea de muncă în lume şi ajutându-i pe cei mai slabi sau mai neştiutori.4
Educaţia să cultive spiritul de slujire. – Mai presus de oricare alt mij-
loc, slujirea pentru Hristos prin lucrurile mărunte ale experienţei de fiecare
zi are puterea de a modela caracterul şi de a îndrepta viaţa pe făgaşele
unei slujiri altruiste. Lucrarea părintelui şi a învăţătorului este aceea de a
cultiva acest spirit, de a-l încuraja şi călăuzi corect. Nu li se poate încredinţa
o lucrare mai importantă. Spiritul de slujire este spiritul cerului şi îngerii se
vor alătura fiecărui efort de a-l dezvolta şi încuraja.
1 Idem, p. 84, 85.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 368, 369.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 132.
4 Educaţia, p. 221, 222.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 217
O asemenea educaţie trebuie să fie întemeiată pe Cuvântul lui Dum-
nezeu. Numai aici sunt date principiile ei în toată plinătatea lor. Biblia ar
trebui să fie temelia studiului şi învăţăturii. Cunoaşterea esenţială este o
cunoaştere a lui Dumnezeu şi a Celui pe care L-a trimis El.1
Aşază pregătirea morală mai presus de cultura intelectuală. – Co-
piii au mare nevoie de o educaţie corectă spre a putea fi folositori lumii.
Totuşi, orice efort care pune cultura generală deasupra educaţiei morale
este un efort greşit orientat. Instruirea, cultivarea, şlefuirea şi înnobilarea
tinerilor şi a copiilor trebuie să constituie atât sarcina părinţilor, cât şi a
educatorilor.2
Scopul ei este formarea caracterului. – Cel mai înalt nivel de
educaţie este acela care va asigura cunoştinţa şi disciplina care
determină cea mai bună dezvoltare a caracterului şi pregăteşte sufletul
pentru o viaţă comparabilă cu viaţa lui Dumnezeu. Veşnicia nu trebuie
să fie pierdută din atenţia noastră. Înalta educaţie este aceea care îi va
învăţa [297] pe copiii şi pe tinerii noştri ştiinţa creştinismului, care le
va oferi o cunoaştere practică a căilor lui Dumnezeu şi care le va preda
lecţiile pe care Isus le-a dat ucenicilor Săi despre caracterul de Tată al
lui Dumnezeu.3
Este o pregătire care îndrumă şi dezvoltă. – Există o vreme pentru
pregătirea copiilor şi o vreme pentru educarea tinerilor şi este esenţial
ca, în şcoală, ambele să se împletească într-o mare măsură. Copiii pot fi
pregătiţi pentru a sluji păcatului sau pentru a sluji neprihănirii. Educarea
timpurie a tinerilor le modelează caracterele în viaţa laică, dar şi în cea
religioasă. Solomon spune: „Învaţă pe copil calea pe care trebuie s-o ur-
meze, iar când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea”. Această afirmaţie
este categorică. Pregătirea pe care o recomandă Solomon are menirea de
a îndruma, educa şi dezvolta. Pentru ca părinţii şi învăţătorii să facă această
lucrare, trebuie să înţeleagă ei înşişi „calea” pe care trebuie să meargă un
copil. Aceasta cuprinde mai mult decât a avea o cunoaştere desprinsă din
cărţi. Ea presupune tot ce este bun, virtuos, drept şi sfânt. Implică practi-
carea cumpătării, evlaviei, bunătăţii frăţeşti, dragostea de Dumnezeu şi a

1 Divina Vindecare, p. 401.


2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 84, 85.
3 Idem, p. 45, 46.
218 ÎNDRUMAREA COPILULUI

unuia faţă de celălalt. Pentru a atinge acest obiectiv, trebuie să se acorde


atenţie educaţiei fizice, intelectuale, morale şi religioase a copiilor.1
Pregăteşte lucrători pentru Dumnezeu – Taţii şi mamele au răspun-
derea de a le da o educaţie creştină copiilor care le-au fost încredinţaţi. În
nici un caz, ei nu trebuie să le îngăduie ca vreo activitate să le absoarbă
mintea, timpul şi talentele în aşa măsură, încât să le permită copiilor lor
să hoinărească, până când ajung departe de Dumnezeu. Să nu le permită
copiilor să alunece din mâna lor în mâinile celor necredincioşi. [298]
Ei trebuie să facă tot ce le stă în putere pentru a-i împiedica să se lase
pătrunşi de spiritul lumii. Să-i înveţe să ajungă nişte colaboratori ai lui
Dumnezeu. Să fie mâna omenească a lui Dumnezeu, pregătindu-se atât
pe ei înşişi, cât şi pe copiii lor pentru o viaţă fără sfârşit.2
Învaţă dragostea şi temerea de Dumnezeu. – Părinţi creştini, nu
vreţi voi, de dragul lui Hristos, să vă examinaţi dorinţele şi ţintele pe care le
aveţi pentru copiii voştri şi să vedeţi dacă vor corespunde testului Legii lui
Dumnezeu? Educaţia esenţială este aceea care îi va învăţa să-L iubească pe
Dumnezeu şi să se teamă de El.3
Mulţi o consideră ca fiind demodată. – Educaţia care durează cât
veşnicia este aproape în întregime neglijată, fiind socotită demodată şi
indezirabilă. Educaţia copiilor, cu scopul de a-şi forma un caracter pentru
binele lor prezent, pentru pacea şi fericirea lor şi de a le călăuzi paşii pe
cărarea pregătită pentru cei răscumpăraţi ai Domnului, este considerată
demodată şi, ca atare, neimportantă. Ca să vă puteţi vedea copiii intrând
pe porţile cetăţii lui Dumnezeu ca biruitori, aceştia trebuie educaţi să se
teamă de Domnul şi să ţină poruncile Sale în viaţa de acum.4
Este într-un progres continuu, dar niciodată încheiată. – Lucrarea
vieţii noastre de aici este o pregătire pentru viaţa veşnică. Educaţia începută
aici nu se va termina în această viaţă, ea va continua în toată veşnicia – pro-
gresând neîncetat şi nefiind vreodată încheiată. Înţelepciunea şi iubirea lui
Dumnezeu în planul de răscumpărare vor fi descoperite din ce în ce mai
mult. Mântuitorul va dărui bogăţii ale cunoaşterii, când Îşi va duce copiii
1 Mărturii, vol. 3, p. 131, 132.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 545.
3 Review and Herald, 24 iunie 1890.
4 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 111.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 219
la izvoarele de apă vie. Zi după zi, minunatele lucrări ale lui Dumnezeu,
[299] mărturiile puterii Sale, care a creat şi care susţine Universul, se vor
deschide înaintea minţii cu o nouă frumuseţe. În lumina care străluceşte
de la tronul divin, tainele vor dispărea şi sufletul va fi umplut de uimire,
văzând simplitatea lucrurilor neînţelese până atunci.1

1 Divina Vindecare, p. 466.


CAPITOLUL 51

PREGĂTIREA PENTRU ŞCOALĂ

Primii opt sau zece ani. – Copiii nu ar trebui să fie închişi mult timp
între patru pereţi şi nici nu ar trebui să li se ceară să se dedice îndeaproape
studiului înainte de a se aşeza o bază solidă pentru dezvoltarea fizică. Pen-
tru primii opt sau zece ani din viaţa unui copil, câmpul sau grădina este cea
mai bună sală de clasă, mama, cea mai bună învăţătoare, iar natura, cel mai
bun manual. Chiar şi când are vârsta care să-i permită să meargă la şcoală,
sănătatea lui ar trebui privită ca fiind mai importantă decât cunoştinţele
dobândite din cărţi. Ar trebui să aibă în jurul său condiţiile celei mai favora-
bile dezvoltări, atât fizice, cât şi intelectuale.1
Există obiceiul de a-i trimite pe copii la şcoală încă de când sunt foarte
mici. Li se cere să studieze din cărţi lucruri care le împovărează mintea lor
fragedă… Această cale nu este înţeleaptă. Un copil nervos nu trebuie să
fie suprasolicitat în nici o privinţă.2
Programul copilului în primii ani. – În primii şase sau şapte ani din
viaţa copilului, să se acorde o atenţie specială educaţiei lui fizice, mai
degrabă decât educaţiei intelectuale. După această perioadă, dacă sta-
rea lui fizică este bună, se poate acorda atenţie ambelor educaţii. Prima
copilărie se întinde până la vârsta de şase sau şapte ani. Până la această
vârstă copiii ar trebui să fie lăsaţi să hoinărească asemenea unor mieluşei
în jurul casei şi în curte, cu un spirit voios, zburdând şi sărind, liberi de griji
şi de necazuri.
Părinţii, îndeosebi mama, trebuie să fie singurii învăţători ai acestor
minţi fragede. Copiii să nu fie educaţi din cărţi. În general, ei vor pune
întrebări pentru a cunoaşte lucrurile naturii. Ei vor întreba cu privire la
1 Educaţia, p. 208.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 416.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 221
[301] lucrurile pe care le văd şi le aud, iar părinţii trebuie să folosească
ocazia de a-i învăţa, răspunzând cu răbdare la întrebările lor. În felul acesta,
ei pot câştiga un avantaj împotriva vrăjmaşului şi să întărească mintea co-
piilor lor, semănând seminţele bune în inima lor şi nelăsând nici un loc în
care răul să prindă rădăcini. Învăţătura iubitoare pe care mama o acordă la
această vârstă fragedă este tot ce au nevoie copiii pentru formarea carac-
terului.1
Învăţături în perioada de tranziţie. – Mama trebuie să fie învăţătorul,
iar căminul, şcoala în care fiecare copil să primească primele lecţii. Prin
aceste lecţii, ei trebuie să deprindă obiceiul de a fi harnici. Mamelor, lăsaţi-i
pe micuţi să se joace afară, în aer liber, lăsaţi-i să asculte cântecul păsăre-
lelor şi să înveţe dragostea lui Dumnezeu, aşa cum este ea exprimată în mi-
nunatele Sale lucrări. Învăţaţi-i lecţii simple din cartea naturii şi din lucrurile
care îi înconjoară şi, pe măsură ce mintea lor se dezvoltă, pot fi adăugate
lecţii din cărţi şi fixate în memorie. Însă ei trebuie să înveţe, de asemenea,
chiar din anii cei mai fragezi, să fie folositori. Învăţaţi-i că, fiind şi ei membri
ai gospodăriei, trebuie să-şi aibă partea lor în purtarea poverilor casei şi că
trebuie să caute să fie utili în îndeplinirea îndatoririlor din cămin.2
Nu trebuie să fie un proces istovitor. – O asemenea educaţie este de
o valoare nespusă pentru copil şi nu trebuie să fie un proces istovitor. Ea
poate fi acordată în aşa fel încât copilul să simtă plăcere învăţând să fie fo-
lositor. Mamele pot să-i amuze pe copiii lor, când îi învaţă să îndeplinească
mici lucrări de iubire, mici îndatoriri ale casei. Aceasta este lucrarea ma-
mei – să-i educe răbdător pe copiii ei, oferindu-le învăţătură cu învăţătură,
puţin aici, puţin acolo. [302] În îndeplinirea acestei lucrări, mama însăşi va
obţine o disciplină şi o educaţie preţioasă.3
Moralitatea pusă în pericol de tovărăşiile de la şcoală. – Nu vă
trimiteţi copiii la şcoală prea de timpuriu. Mama să fie atentă la felul în care
le încredinţează altora modelarea minţii copilului ei.4
Multe mame consideră că nu au suficient timp pentru a-i învăţa pe co-
piii lor şi, ca să nu le mai stea în cale şi să scape de gălăgia şi încurcăturile
pe care le fac, îi trimit la şcoală…
1 Pacific Health Journal, septembrie 1897.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 416, 417.
3 Scrisoarea 55, 1902.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 67.
222 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Prin faptul că au fost trimişi la şcoală într-o perioadă prea timpurie, nu


doar că a fost pusă în pericol sănătatea fizică şi cea mintală a copiilor, ci
au avut loc pierderi din punct de vedere moral. Copiii au ajuns să se famili-
arizeze cu alţii care nu aveau un comportament manierat. Ei au fost trimişi
în societatea unor copii aspri şi nepoliticoşi, care mint, înjură, fură şi înşală,
şi cărora le place să-i înveţe viciul pe cei mai mici decât ei. Dacă sunt lăsaţi
în voia lor, copiii mici învaţă ce este rău mai repede decât ce este bine. Obi-
ceiurile rele se potrivesc cel mai bine cu inima firească, iar lucrurile pe care
le văd şi le aud în primii ani ai copilăriei se întipăresc adânc în mintea lor,
iar seminţele rele semănate în inima lor tânără vor prinde rădăcini şi vor
ajunge nişte spini ascuţiţi care vor răni inima părinţilor lor.1

1 Solemn Appeal, p. 130, 132.


CAPITOLUL 52

ALEGEREA ŞCOLII

Noi suferim pierderi îngrozitoare. – Uneori, mi-aş dori ca Dumnezeu


să le vorbească părinţilor cu o voce tot aşa de auzibilă cum i-a vorbit soţiei
lui Manoah, când i-a arătat ce trebuie să facă pentru a-şi creşte copilul. Din
cauza neglijării educaţiei din cămin, noi suferim pierderi îngrozitoare în
fiecare ramură a lucrării. Acest fapt ne-a convins de nevoia unor şcoli în
care să predomine influenţa religioasă. Dacă poate fi făcut ceva pentru a
contracara răul cel mare, prin puterea lui Isus, vom face.1
Întâmpinarea unei probleme importante. – Părinţi şi tutori, trimite-
ţi-i pe copiii voştri să înveţe în şcoli unde influenţele sunt asemănătoare cu
cele ale bunei educaţii din cămin, şcoli în care profesorii îi vor conduce mai
departe, punct cu punct, şi în care atmosfera spirituală este o mireasmă
de viaţă spre viaţă… Dacă tinerii care au primit o instruire şi ocrotire
înţeleaptă de la părinţii evlavioşi vor continua sau nu să fie sfinţiţi prin
adevăr, depinde în cea mai mare măsură de influenţa pe care o întâlnesc
la aceia de la care se aşteaptă să primească o educaţie creştină, după ce au
părăsit familia.2
Ce fel de educatori? – În lume există două categorii de educatori. Pri-
ma categorie este constituită din cei pe care Dumnezeu îi face nişte mijlo-
ace de răspândire a luminii, iar cealaltă este formată din cei pe care Satana
îi foloseşte ca slujitori ai săi, care ştiu să facă răul. Primii contemplă carac-
terul lui Dumnezeu şi cresc în cunoaşterea lui Isus, pe care Dumnezeu L-a
trimis în lume. Această categorie se dedică [304] întru totul acelor lucruri
care aduc iluminare cerească, înţelepciune divină şi care înalţă sufletul.
Toate capacităţile lor sunt supuse lui Dumnezeu, iar gândurile lor sunt sub
1 Manuscris 119, 1899.
2 Mărturii, vol. 8, p. 225, 226.
224 ÎNDRUMAREA COPILULUI

conducerea lui Hristos. Cei din cealaltă categorie s-au aliat cu prinţul în-
tunericului, care este tot timpul în alertă spre a găsi prilejul de a-i învăţa pe
alţii lucruri păcătoase.1
Alegeţi şcoli în care Dumnezeu Se află la temelie. – Când plănuiesc
educaţia copiilor lor în afara căminului, părinţii ar trebui să-şi dea seama
că nu mai este sigur să-i trimită în şcolile publice şi să se străduiască să-i
trimită în acele şcoli unde pot obţine o educaţie bazată pe Scriptură. Orice
părinte creştin are obligaţia solemnă de a le oferi copiilor săi o educaţie
care să-i conducă la cunoaşterea Domnului şi la părtăşia cu natura divină,
prin ascultare de voinţa Sa şi urmând pe calea lui Dumnezeu.2
Luaţi în considerare sfatul dat de Dumnezeu lui Israel. – În timp ce
judecăţile lui Dumnezeu cădeau peste ţara Egiptului, Domnul i-a îndru-
mat pe izraeliţi nu numai să-şi ţină copiii în casă, ci şi să-şi adune vitele de
pe câmp…
Aşa cum israeliţii şi-au ţinut copiii în case în perioada când judecăţile lui
Dumnezeu erau în ţara Egiptului, tot aşa, în acest timp de pericol, noi tre-
buie să-i ţinem pe copiii noştri separaţi şi deosebiţi de lume. Să-i învăţăm
că poruncile lui Dumnezeu înseamnă mult mai mult decât ne dăm seama.
Aceia care le vor respecta nu vor imita practicile călcătorilor Legii lui Dum-
nezeu.
Părinţii trebuie să trateze Cuvântul lui Dumnezeu cu respect şi să as-
culte de învăţăturile lui. Asemenea israeliţilor, Dumnezeu le adresează
[305] părinţilor din zilele noastre următoarele: „Poruncile acestea… să le
ai în inima ta. Să le întipăreşti în mintea copiilor tăi, şi să vorbeşti de ele
când vei fi acasă, când vei pleca în călătorie, când te vei culca şi când te vei
scula. Să le legi ca un semn de aducere-aminte la mâini, şi să-ţi fie ca nişte
fruntarii între ochi. Să le scrii pe uşorii casei tale şi pe porţile tale”.
Fără a ţine cont de acest plan de învăţătură, unii din poporul lui Dumne-
zeu le îngăduie copiilor lor să frecventeze şcoli publice, unde se amestecă
printre cei imorali. În şcolile acestea, copiii lor nu pot nici să studieze Biblia,
nici să înveţe principiile ei. Părinţi creştini, trebuie să faceţi pregătiri spre a
le oferi copiilor voştri posibilitatea de a fi educaţi în domeniul principiilor
Bibliei.3
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 174.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 205.
3 Manuscris 100, 1902.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 225
Adevărul Bibliei este combătut, iar copilul este încurcat. – Primesc
copiii noştri de la profesorii din şcolile publice idei care sunt în armonie
cu Cuvântul lui Dumnezeu? Este păcatul prezentat ca o ofensă la adresa
lui Dumnezeu? Este propovăduită ascultarea de toate poruncile lui Dum-
nezeu ca fiind începutul înţelepciunii? Noi îi trimitem pe copiii noştri la
Şcoala de Sabat pentru a fi învăţaţi cu privire la adevăr, şi apoi, când se
duc la şcoala din cursul săptămânii, li se dă să înveţe lecţii care conţin
neadevăruri. Lucrurile acestea zăpăcesc mintea şi nu ar trebui să se întâm-
ple. Dacă tinerii primesc idei care denaturează adevărul, cum va putea fi
zădărnicită influenţa acestei educaţii?
Să ne mai mirăm că, în asemenea împrejurări, unii dintre tinerii din
mijlocul nostru nu apreciază avantajele religiei? Să ne mai mirăm că ei
cad în ispită? Să ne mai mirăm că, neglijaţi, [306] aşa cum au fost, ener-
giile lor sunt închinate distracţiilor care nu le fac bine, că aspiraţiile lor
religioase sunt slăbite, iar viaţa lor spirituală e umbrită? Mintea va avea
acelaşi caracter ca materialul din care se hrăneşte, recolta va fi de acelaşi
soi cu sămânţa semănată. Faptele acestea nu arată îndestulător nevoia
de a ocroti, din anii cei mai fragezi, educaţia tineretului? Nu ar fi mai bine
pentru tineret să crească oarecum necunoscători cu privire la lucrurile
acceptate de obicei, ca fiind educaţie, decât să ajungă nepăsători cu pri-
vire la adevăratul Dumnezeu?1
Şcoli în toate bisericile noastre. – În toate bisericile noastre trebuie
să existe şcoli, iar profesorii din aceste şcoli să fie nişte misionari. Este cât
se poate de important ca profesorii să fie pregătiţi pentru a-şi face bine
partea în importanta lucrare de educare a copiilor celor care păzesc Sa-
batul, nu numai în cultura generală, ci şi în Scripturi. Aceste şcoli, înfiinţate
în diferite localităţi şi conduse de bărbaţi şi femei, după caz, cu temere de
Dumnezeu, vor fi întemeiate după aceleaşi principii cu şcolile profeţilor.2
Şcoli ale bisericii în oraşe. – Este cât se poate de important să se
înfiinţeze şcoli ale bisericii, unde copiii să poată fi trimişi, şi totuşi să conti-
nue a fi sub supravegherea atentă a mamelor lor şi să aibă ocazia de a
pune în practică lecţiile slujirii, pe care Dumnezeu le-a prevăzut să fie
învăţate în cămin…
1 Mărturii, vol. 6, p. 193, 194.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 168.
226 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Se poate face mult mai mult pentru a-i salva şi pentru a-i educa pe co-
piii acelora care nu pot să plece acum din oraşe. Această problemă este
vrednică de eforturile noastre cele mai mari. Să fie înfiinţate şcoli ale biseri-
cii pentru copiii din oraşe, iar în legătură cu aceste şcoli, acolo unde este
necesar, să se facă pregătiri pentru înfiinţarea unor instituţii de învăţământ
superioare.1 [307]
Înfiinţaţi şcoli pentru bisericile mici. – Multe familii care, pentru a le
asigura copiilor lor o educaţie, se mută acolo unde au fost înfiinţate şcolile
noastre cele mari ar face un serviciu mult mai bun pentru Domnul, dacă
ar rămâne acolo unde se găsesc. Ei ar trebui să-i încurajeze pe membrii
comunităţii să înfiinţeze o şcoală în care copiii din vecinătatea lor să poată
primi o educaţie creştină deplină şi practică. Ar fi mult mai bine pentru co-
piii lor, pentru ei înşişi şi pentru lucrarea lui Dumnezeu, dacă ar rămâne în
comunităţile mai mici, unde ajutorul lor este necesar, în loc de a merge în
comunităţile mai mari, unde, pentru că nu sunt necesari, există o continuă
ispită de a cădea în inactivitate spirituală.
Oriunde sunt câţiva păzitori ai Sabatului, părinţii ar trebui să se unească
pentru a pune la dispoziţie un loc în care să se ţină cursuri şcolare şi în care
copiii şi tinerii lor să poată fi învăţaţi. Ei ar trebui să angajeze un învăţător
creştin care, ca un misionar consacrat, să-i educe pe copii în aşa fel, încât
să-i determine să ajungă misionari. Să fie angajaţi învăţători care vor oferi
o educaţie completă în obiectele de studiu obişnuite, Biblia fiind temelia
şi viaţa oricărui studiu.2
În localităţile unde credincioşii sunt puţini, două sau trei comunităţi să
se unească spre a construi o clădire modestă pentru o şcoală de comuni-
tate.3
Dacă părinţii îşi vor da seama de importanţa acestor mici centre de
educaţie, cooperând spre a face lucrarea pe care o doreşte Domnul pentru
timpul acesta, planurile vrăjmaşului copiilor noştri vor fi zădărnicite.4
Şcolile de cămin. – Pe cât posibil, toţi copiii noştri trebuie să se bu-
cure de privilegiul unei educaţii creştine. [308] În acest scop, sunt cazuri
când trebuie să înfiinţăm şcoli de cămin. Ar fi bine dacă mai multe familii
1 Review and Herald, 17 decembrie 1903.
2 Mărturii, vol. 6, p. 198.
3 Idem, p. 109.
4 Manuscris 33, 1908.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 227
vecine s-ar asocia şi ar angaja un profesor credincios, temător de Dumne-
zeu, care să le ofere părinţilor acel ajutor necesar pentru educarea copi-
ilor lor. Aceasta va fi o mare binecuvântare pentru multe grupe izolate de
păzitori ai Sabatului şi o iniţiativă mult mai plăcută Domnului, decât aceea
adoptată uneori de a-i trimite pe copii departe de casă, pentru a frecventa
una dintre şcolile noastre mai mari.
Micile noastre grupe de păzitori ai Sabatului trebuie să înalţe lumina
înaintea vecinilor lor. Iar copiii pot fi de mare ajutor părinţilor, după înche-
ierea orelor de clasă. Căminul creştin bine organizat este locul cel mai bun
în care tinerii pot primi o educaţie de la părinţi, conform cu porunca Dom-
nului.1
O problemă pentru membrii izolaţi. – Unele familii de păzitori ai Sa-
batului locuiesc izolat sau la o depărtare foarte mare de alţii de aceeaşi
credinţă. Aceştia şi-au trimis uneori copiii la şcolile noastre cu internat,
unde au primit ajutor şi s-au înapoiat spre a fi o binecuvântare în pro-
pria familie. Totuşi, unii nu-şi pot trimite copiii departe de casă pentru a
fi educaţi. În asemenea cazuri, părinţii ar trebui să se străduiască să an-
gajeze un învăţător religios exemplar, care va considera o plăcere să lu-
creze pentru Domnul în orice calitate şi care este dispus să se îngrijească
de oricare parte a viei Domnului. Taţii şi mamele ar trebui să conlucreze cu
învăţătorul, lucrând sârguincios la convertirea copiilor lor.2
Lucraţi pentru mântuirea copiilor, ca pentru viaţa voastră. – În
unele ţări, părinţii sunt obligaţi prin lege să-şi dea copiii la şcoală. În ţările
acestea, în localităţile unde este o comunitate, ar trebui să fie înfiinţate
şcoli, [309] chiar dacă nu sunt mai mult de şase copii care să meargă.
Lucraţi pentru a vă salva copiii, ca şi cum aţi lucra pentru propria viaţă, ca
să nu fie înecaţi în influenţele murdare şi imorale ale lumii.
Suntem cu mult în urmă faţă de datoria noastră în această importantă
problemă. În multe locuri, şcolile ar fi trebuit să funcţioneze de mulţi ani. În
felul acesta, multe localităţi ar fi avut reprezentanţi ai adevărului, care ar fi
dat prestigiu lucrării Domnului. În loc să fie concentrate aşa de multe clădiri
mari în câteva locuri, ar trebui să se înfiinţeze şcoli în multe localităţi.
Aceste şcoli să înceapă sub o îndrumare înţeleaptă, în aşa fel încât co-
piii şi tinerii să poată fi educaţi în propriile biserici. Este o ofensă gravă la
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 158.
2 Mărturii, vol. 6, p. 198, 199.
228 ÎNDRUMAREA COPILULUI

adresa lui Dumnezeu faptul că s-a dat pe faţă o neglijenţă aşa de mare
în acest domeniu, când Providenţa ne-a pus la îndemână mijloace aşa de
abundente cu care să lucrăm.1
Nici o şcoală înfiinţată să nu fie abandonată. – Acolo unde a fost
înfiinţată o şcoală a bisericii, să nu se renunţe niciodată la ea, cu excepţia
faptului că Dumnezeu arată clar că trebuie să se procedeze aşa. Poate
părea că influenţe adverse conspiră împotriva şcolii, dar, cu ajutorul lui
Dumnezeu, profesorul poate să facă o mare lucrare de salvare, schimbând
mersul lucrurilor.2
Pentru a-l ajuta pe copilul neascultător şi neastâmpărat. – Uneori,
în şcoală există câte un elev dezordonat, care face lucrarea foarte dificilă.
Copiii care nu au primit o educaţie bună acasă provoacă multă tulburare
şi, prin obrăznicia lor, întristează inima profesorului. Totuşi, profesorul nu
trebuie să se descurajeze. Încercările aduc experienţă. Dacă elevii sunt
neascultători şi nesupuşi, este cu atât mai multă nevoie de efort susţinut.
Tocmai faptul [310] că există astfel de elevi este unul dintre motivele pen-
tru care au fost înfiinţate şcolile noastre. Copiii ai căror părinţi au neglijat
să-i educe şi să-i disciplineze trebuie, dacă e posibil, să fie salvaţi.3
Pentru a-i converti pe tinerii lumeşti. – Cu mulţi ani în urmă, ar fi tre-
buit să fie construite şcoli şi în alte locuri, în afară de ______, nu şcoli mari,
ci nişte clădiri potrivite pentru o şcoală a bisericii, în care copiii şi tinerii să
poată primi o educaţie adevărată. Manualele folosite ar trebui să fie astfel
făcute, încât să aducă în atenţie Legea lui Dumnezeu. Biblia să fie pusă
la temelia educaţiei. Prin această lucrare, lumina şi puterea adevărului
vor fi sporite. Tinerii din lume, a căror minte a fost înjosită de obiceiurile
senzualităţii, vor veni la aceste şcoli şi vor fi convertiţi… Sunt învăţată că
acest fel de lucrare misionară va avea influenţa cea mai categorică în extin-
derea luminii şi a cunoaşterii adevărului.4
Pentru a menţine standardele cele mai înalte. – Caracterul lucrării
îndeplinite în şcolile bisericii noastre trebuie să fie de cea mai înaltă calitate.
Isus Hristos, Răscumpărătorul, este singurul remediu pentru o educaţie
greşită, iar lecţiile din Cuvântul Său le vor fi prezentate în permanenţă ti-
nerilor, sub forma cea mai atractivă. Disciplina şcolii trebuie să completeze
1 Idem, p. 199, 200.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157.
3 Idem, p. 153.
4 Manuscris 150, 1899.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 229
educaţia de acasă şi, atât în cămin, cât şi la şcoală, simplitatea şi evlavia să
fie menţinute.1
Pentru a-i pregăti pentru şcoala superioară din ceruri. – Dumnezeu
le dă părinţilor avertismentul: „Aduceţi-vă copiii în casele voastre, ţineţi-i
departe de aceia care dispreţuiesc poruncile lui Dumnezeu, care propagă
şi practică răul. Ieşiţi cât mai repede cu putinţă din oraşele mari. [311]
Înfiinţaţi şcoli ale bisericii. Daţi-le copiilor voştri Cuvântul lui Dumnezeu ca
bază a întregii lor educaţii. Acesta este plin de învăţături frumoase şi, dacă
elevii fac din el studiul lor în şcoala primară de aici, vor fi pregătiţi pentru
şcoala superioară din ceruri.2
Dumnezeu a pregătit mijloacele. – Şcolile noastre sunt mijlocul
special prin care Domnul îi califică pe copii şi pe tineri pentru lucrarea
misionară. Părinţii trebuie să-şi înţeleagă responsabilitatea şi să-şi ajute
copiii să preţuiască marile privilegii şi binecuvântări pe care Dumnezeu le
oferă prin aceste instituţii.3

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 174.


2 Mărturii, vol. 6, p. 195.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 149.
CAPITOLUL 53

RESPONSABILITATEA BISERICII

Biserica este un străjer. – Domnul va folosi şcoala bisericii ca un ajutor


pentru părinţi în educarea şi pregătirea copiilor lor pentru vremea ce ne
stă înainte. De aceea, biserica trebuie să ia în serios lucrarea şcolară şi să o
îndeplinească aşa cum doreşte Domnul.1
Dumnezeu a desemnat biserica drept străjer, care să manifeste o grijă
geloasă pentru tinerii şi copiii ei – o santinelă care să vadă apropierea ina-
micului şi să dea semnalul de avertizare. Totuşi, biserica nu îşi dă seama
de această situaţie. Ea doarme în post. În acest timp de primejdie, taţii şi
mamele trebuie să se trezească şi să lucreze ca pentru viaţa lor, deoarece
astfel mulţi dintre tineri vor fi pierduţi pentru veşnicie.2
Legea lui Dumnezeu trebuie să fie înălţată. – Biserica are de făcut o
lucrare specială de educare şi creştere a copiilor ei pentru ca, nu cumva,
mergând la şcoală sau fiind în orice alte legături, să fie influenţaţi de aceia
care au obiceiuri imorale. Lumea este plină de nelegiuire şi de nepăsare
faţă de cerinţele lui Dumnezeu…
Bisericile protestante au acceptat sabatul fals, odrasla papalităţii, şi l-au
înălţat mai presus de sfânta zi de odihnă a lui Dumnezeu. Lucrarea noastră
este aceea de a le spune cu claritate copiilor noştri că prima zi a săptămânii
nu este adevăratul Sabat şi că respectarea duminicii, după ce am primit
lumina cu privire la adevăratul Sabat, este o contrazicere directă a Legii lui
Dumnezeu.3
Este necesar să fie educaţi lucrători talentaţi pentru Hristos. – Atât
individual, cât şi ca biserică, trebuie să facem eforturi mai mari [313] spre

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 167.


2 Idem, p. 165.
3 Mărturii, vol.6, p. 193.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 231
a-i pregăti pe tinerii noştri pentru a fi mai buni în diferitele ramuri ale marii
lucrări încredinţate mâinilor noastre. Să stabilim planuri înţelepte, pentru
ca minţile inventive ale celor talentaţi să poată fi dezvoltate, disciplinate şi
înnobilate după cel mai înalt standard, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să
nu sufere din lipsă de slujitori pricepuţi, care să-şi facă partea cu seriozitate
şi credincioşie.1
Toţi să suporte cheltuielile. – Toţi trebuie să suporte cheltuielile. Bi-
serica să aibă grijă ca aceia care trebuie să aibă parte de beneficiile ei să
participe la şcoală. Familiile sărace să fie ajutate. Nu putem să ne numim
adevăraţi misionari, dacă îi neglijăm pe aceia care sunt chiar lângă noi,
care se află la vârsta cea mai critică şi au nevoie de ajutorul nostru pen-
tru a-şi asigura cunoştinţele şi experienţa care îi vor pregăti pentru slujba
lui Dumnezeu. Domnul doreşte să se facă eforturile cele mai mari pentru
educarea copiilor noştri.2
Contribuiţi la cheltuielile pentru educarea tinerilor merituoşi. – Bi-
sericile din diferite localităţi ar trebui să simtă că asupra lor se află respon-
sabilitatea solemnă de a-i pregăti pe tineri şi de a-i educa pe cei talentaţi
pentru a fi angajaţi în lucrarea misionară. Atunci când în biserică se află
tineri care sunt promiţători ca viitori lucrători, dar care nu sunt în stare
să se întreţină singuri la şcoală, membrii să-şi asume răspunderea de a-i
trimite la una dintre şcolile noastre. În comunităţile noastre se află tineri
cu aptitudini excelente, care trebuie să fie puse la lucru. Există persoane
care ar putea sluji bine în via Domnului, dar mulţi sunt prea săraci pentru a
putea obţine educaţia necesară, fără un ajutor material. Comunităţile tre-
buie să simtă că a contribui la susţinerea materială a acestor tineri este un
privilegiu. [314]
Aceia care au adevărul în inimă sunt totdeauna dispuşi să ajute cu ge-
nerozitate acolo unde este nevoie, determinându-i şi pe alţii să le urmeze
exemplul. Dacă sunt tineri care ar putea beneficia de şcolile noastre, dar
nu pot plăti în întregime taxele, biserica trebuie să-şi arate generozitatea,
ajutându-i.3
Un fond şcolar pentru educaţia în învăţământul superior. – Prin
contribuţii generoase, trebuie să fie creat un fond destinat înfiinţării de
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 43.
2 Mărturii, vol. 6, p. 217.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 69.
232 ÎNDRUMAREA COPILULUI

şcoli pentru înaintarea lucrării de educaţie. Avem nevoie de oameni bine


pregătiţi, bine educaţi, care să slujească interesele şcolii. Ei trebuie să
arate că nu-i putem lăsa pe tinerii noştri să meargă la şcoli care aparţin
altor denominaţiuni, că trebuie să-i adunăm în şcoli în care pregătirea lor
religioasă nu va fi neglijată.1
Dăruiţi pentru centrele misionare, dar nu-i neglijaţi pe tinerii de
acasă. – Să dea oare membrii bisericii mijloace pentru înaintarea cauzei
lui Hristos printre alţii şi să-i lase pe propriii copii să facă lucrarea şi slujba
lui Satana?2
Deşi trebuie să facem eforturi susţinute pentru mulţimea de oameni
din jurul nostru şi să avansăm lucrarea din străinătate, oricât de mult am
lucra în acest sens, nu putem fi scuzaţi pentru neglijarea educării copiilor
şi a tinerilor noştri. Ei trebuie să fie pregătiţi pentru a ajunge lucrători pen-
tru Dumnezeu. Prin învăţătură şi exemplu, atât părinţii, cât şi educatorii
trebuie să imprime principiile adevărului şi dreptăţii în mintea şi inima ti-
nerilor, astfel încât să ajungă bărbaţi şi femei tari ca şi oţelul pentru Dum-
nezeu şi lucrarea Sa.3
Rugaţi-vă cu credinţă, pentru că Dumnezeu va deschide căi. – S-ar
putea ca unii să întrebe: „Cum să înfiinţăm aceste şcoli?” Nu suntem oa-
meni bogaţi, dar, dacă ne rugăm cu credinţă şi Îl lăsăm de Domnul să lu-
creze pentru noi, El ne va deschide căi pentru a înfiinţa [315] mici şcoli în
locuri izolate, pentru ca tinerii noştri să fie educaţi nu numai în Scripturi şi
în ştiinţe, ci şi în multe aspecte ale lucrărilor practice.4
„Să ne ridicăm şi să construim”.5∗ – Aici, în Cristal Springs [Sanato-
rium, California] trebuie să punem baze corecte pentru lucrare. Aici sunt
copiii noştri. Să le îngăduim noi să fie întinaţi de lume, prin nelegiuirea ei
şi prin desconsiderarea poruncilor lui Dumnezeu? Îi întreb pe aceia care
plănuiesc să-i trimită pe copiii lor la şcoli publice, unde sunt predispuşi să
fie întinaţi: Cum puteţi să vă asumaţi un asemenea risc?
Dorim să construim o şcoală pentru copiii noştri. Din cauză că sunt
multe solicitări pentru bani, pare dificil să obţinem mijloace destule sau
1 Idem, p. 44, 45.
2 Mărturii, vol. 6, p. 217.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 165.
4 Idem, p. 204.
5 ∗ Notă: Aceasta este o parte dintr-o cuvântare rostită în 14 iulie 1902, pentru a îndemna la
construirea unei şcoli a bisericii, aproape de casa ei.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 233
să stârnim un interes suficient de mare pentru a construi o şcoală mică,
dar corespunzătoare. I-am spus comitetului şcolii că le voi concesiona
un teren pe întreaga durată cât îl vor folosi în interesul şcolii. Sper că va
exista un interes suficient pentru a ne face în stare să construim o clădire
în care copiii noştri să poată învăţa Cuvântul lui Dumnezeu, care este
sângele şi trupul Fiului lui Dumnezeu… Nu vreţi să participaţi la constru-
irea acestei şcoli unde să fie învăţat Cuvântul lui Dumnezeu? Când a fost
întrebat cât este dispus să primească pentru a munci la şcoală, un om a
spus că, dacă i-am da trei dolari pe zi, masă şi cazare, ne-ar ajuta. Totuşi,
eu nu vreau oferte de acest fel. Vom fi ajutaţi. Ne aşteptăm să avem o
şcoală în care Biblia să poată fi învăţată, în care să fie înălţate rugăciuni
către Dumnezeu şi în care copiii să poată învăţa [316] principiile Bibliei.
Ne aşteptăm ca toţi aceia care pot să ni se alăture să dorească să ia par-
te la construirea acestei clădiri. Ne aşteptăm să pregătim o armată de
lucrători pe acest deal.1
Ajutaţi atât cu bani, cât şi prin muncă. – Ştim că toţi sunt interesaţi
de succesul acestei întreprinderi. Aceia care au timp sunt rugaţi să dedi-
ce câteva zile spre a ajuta la construirea acestei şcoli. Încă nu s-au adu-
nat suficienţi bani nici măcar pentru a plăti materialul necesar. Suntem
bucuroşi pentru ce s-a dat, dar acum le cerem tuturor să se preocupe de
această lucrare, ca să putem avea în curând un loc în care copiii noştri să
poată studia Biblia, cartea care se află la temelia oricărei educaţii adevărate.
Temerea de Domnul – prima lecţie care trebuie să fie învăţată – este în-
ceputul înţelepciunii.
Nu este nici un motiv pentru a întârzia această lucrare. Fiecare să vină
în ajutor, perseverând cu un interes neşovăitor, până când construcţia va fi
încheiată. Fiecare să contribuie cu ceva. Unii pot să se trezească dimineaţa
la ora patru pentru a ajuta. De obicei, eu îmi încep munca înainte de această
oră. Îndată ce se face ziuă, unii pot să înceapă munca la construcţie, dedi-
când o oră sau două înainte de micul dejun. Alţii probabil că nu pot să facă
lucrul acesta, dar toţi pot să contribuie cu ceva pentru a-şi arăta interesul
de a face posibil ca aceşti copii să fie educaţi într-o şcoală unde pot să
fie disciplinaţi şi educaţi spre a-I sluji lui Dumnezeu. El va binecuvânta cu
siguranţă fiecare efort de acest fel…
1 Manuscris 100, 1902.
234 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Fraţi şi surori, ce veţi face pentru a ajuta la construirea unei şcoli a bi-
sericii? Noi credem că fiecare va considera că este un privilegiu, o binecu-
vântare, să avem această şcoală. Să împărtăşim spiritul lucrării, spunând:
Ne vom ridica, [317] şi vom construi. Dacă vom fi uniţi în această lucrare,
vom avea curând o şcoală în care copiii noştri să înveţe calea Domnului.
Când facem tot ce putem mai bine, Dumnezeu ne va binecuvânta. Oare
să nu construim?1

1 Ibid.
CAPITOLUL 54

PROFESORII ŞI PĂRINŢII
SUNT ÎN PARTENERIAT

Nevoia de înţelegere plină de simpatie. – Educatorii din cămin şi


educatorii din şcoală trebuie să aibă o înţelegere plină de simpatie, fiecare
pentru munca celuilalt. Ei trebuie să conlucreze armonios, plini de acelaşi
spirit misionar, străduindu-se împreună pentru binele fizic, mintal şi spiri-
tual al copiilor şi pentru formarea unor caractere ce vor rezista la încer-
carea ispitei.1
Părinţii trebuie să nu uite că prin lucrarea şcolilor noastre se va realiza
mult mai mult, dacă sunt conştienţi de avantajul de care se vor bucura
copiii lor în aceste şcoli şi vor colabora din toată inima cu profesorul. Prin
rugăciune, răbdare şi îngăduinţă, părinţii pot anihila mult din răul produs
de lipsa răbdării şi de indulgenţa neînţeleaptă. Părinţii şi profesorul trebuie
să lucreze împreună. Părinţii să nu uite că ei înşişi vor fi ajutaţi de prezenţa
în comunitate a unui profesor serios şi temător de Dumnezeu.2
Dezbinarea poate să anuleze influenţa cea bună. – Un spirit de
dezbinare cultivat în inima câtorva se va transmite şi la alţii şi va nimici
influenţa spre bine care ar fi exercitată de şcoală. Dacă nu sunt doritori să
conlucreze cu învăţătorul pentru mântuirea copiilor lor, părinţii nu sunt
pregătiţi pentru a se înfiinţa o şcoală în comunitatea lor.3 [319]
Lucrarea de colaborare începe în cămin. – Lucrarea de cooperare ar
trebui să înceapă chiar cu tatăl şi mama, în viaţa de familie. În educarea co-
piilor lor, ei au o responsabilitate comună, iar faptul de a acţiona împreună
ar trebui să constituie strădania lor neîntreruptă. Să se supună lui Dumne-
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157.
2 Idem, p. 155, 156.
3 Mărturii, vol. 6, p. 202.
236 ÎNDRUMAREA COPILULUI

zeu, căutând ajutor de la El pentru a se sprijini reciproc. Să-şi înveţe copiii


să fie credincioşi lui Dumnezeu, credincioşi principiilor şi credincioşi faţă
de ei înşişi şi faţă de toţi cei cu care au legături. Cu o asemenea pregătire,
nu vor fi un motiv de tulburare sau nelinişte când sunt trimişi la şcoală.
Vor fi un sprijin pentru învăţătorii lor şi un exemplu şi o încurajare pentru
colegii de şcoală.1
Copiii vor duce în clasă influenţa educaţiei pe care le-aţi acordat-o.
Când părinţii şi profesorii evlavioşi lucrează în armonie, inima copiilor este
pregătită pentru a manifesta un interes adânc faţă de lucrarea lui Dum-
nezeu în biserică. Talentele cultivate în cămin sunt folosite în biserică, iar
Dumnezeu este slăvit.2
Dacă părinţii sunt aşa de absorbiţi de ocupaţia lor şi de plăcerile vieţii
acesteia, încât neglijează disciplinarea corespunzătoare a copiilor lor, lu-
crarea profesorului este făcută nu doar dificilă şi grea, ci adesea întru totul
neroditoare.3
Lucrarea profesorului este suplimentară. – În formarea caracterului,
nici o altă influenţă nu contează aşa de mult ca aceea a căminului. Lucrarea
învăţătorului ar trebui să o suplimenteze pe aceea a părinţilor, dar nu are
menirea de a-i lua locul. Părinţii şi profesorii trebuie să coopereze în efortul
de a face totul pentru bunăstarea copilului.4
În cămin, copilul trebuie să primească o învăţătură care să-l ajute pe
profesor. În cămin, [320] copilul să înveţe importanţa curăţeniei, a ordinii
şi a atenţiei, iar aceste lecţii trebuie să fie repetate în şcoală.5
Când copilul este destul de mare pentru a fi trimis la şcoală, profeso-
rul trebuie să conlucreze cu părinţii, iar pregătirea practică să continue ca
o parte a studiilor şcolare. Mulţi se opun acestui gen de lucru manual în
şcoli. Ei consideră că munca folositoare – de pildă, învăţarea unei meserii
– este umilitoare, dar au o idee greşită despre adevărata demnitate.6
Căminul poate fi binecuvântat prin intermediul şcolii. – Dacă [pro-
fesorul] lucrează cu răbdare, seriozitate şi perseverenţă, urmând îndrumările
lui Hristos, lucrarea de reformă care se face în şcoală se poate extinde în
1 Educaţia, p. 283.
2 Scrisoarea 29, 1902.
3 Review and Herald, 13 iunie 1882.
4 Educaţia, p. 283.
5 Manuscris 45, 1912.
6 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 146.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 237
familiile copiilor, aducând în ele o atmosferă mai curată, cerească. Aceasta
este cu adevărat o lucrare misionară la cel mai înalt nivel.1
Profesorul atent va găsi multe ocazii de a-i îndruma pe elevi spre faptele
de ajutorare. Îndeosebi copiii mici îşi privesc educatorul cu o încredere şi
un respect aproape neţărmurite. Orice sugestie cu privire la modalităţile
în care pot să fie de ajutor în cămin, la credincioşia în împlinirea datoriilor
zilnice şi la ajutorarea celor bolnavi şi săraci va avea succes şi va aduce
roade. În felul acesta, se va obţine un câştig dublu. Recomandarea plină de
bunătate va acţiona şi asupra celui care a făcut-o. Respectul şi cooperarea
părinţilor va uşura lucrarea educatorului şi îi va lumina pe cale.2
Părinţii pot uşura munca profesorului. – Dacă părinţii îşi fac partea
cu credincioşie, lucrarea educatorului va fi mult uşurată. Speranţa şi cura-
jul lui vor creşte. Părinţii ale căror inimi sunt pline de iubirea lui Hristos se
vor abţine să caute greşeli şi vor face tot ce le stă în putere pentru a-l în-
curaja şi ajuta pe acela pe care l-au ales ca educator pentru copiii lor. Astfel
de părinţi [321] vor fi dispuşi să aibă încredere că educatorul este la fel de
conştiincios ca şi ei în lucrarea cu copiii lor.3
Când părinţii îşi înţeleg responsabilităţile care le revin, profesorilor le va
rămâne mult mai puţin de făcut.4
Părinţii pot fi sfătuitorii profesorului. – Trebuie să vorbim despre
dragostea lui Dumnezeu în familiile noastre şi să o prezentăm în şcolile
noastre. Principiile Cuvântului lui Dumnezeu să fie aplicate atât în cămin,
cât şi în activitatea şcolară. Dacă îşi înţeleg pe deplin datoria de a se supune
voinţei descoperite a Domnului, părinţii vor fi nişte sfătuitori înţelepţi în
şcolile noastre şi în activităţile de învăţământ, deoarece experienţa lor în
educaţia din cămin îi va învăţa cum să vegheze împotriva ispitelor care îi
asaltează pe copii şi pe tineri. În felul acesta, profesorii şi părinţii trebuie să
colaboreze cu Dumnezeu în lucrarea de educare a tinerilor pentru ceruri.5
Profesorului îi va fi de folos, dacă părinţii îi vor împărtăşi lucrurile pe
care le cunosc despre caracterul copiilor şi despre particularităţile lor fizice
sau anumite neputinţe. Este regretabil că aşa de mulţi nu reuşesc să-şi dea
seama de acest lucru. Cei mai mulţi părinţi manifestă un interes scăzut,
1 Idem, p. 157.
2 Educaţia, p. 213.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 157.
4 Idem, p. 148.
5 Scrisoarea 356, 1907.
238 ÎNDRUMAREA COPILULUI

fie în ce priveşte destoinicia învăţătorului, fie legat de cooperarea cu el în


lucrarea sa.1
Părinţii trebuie să-şi înţeleagă datoria de a colabora cu profesorul, de a
încuraja disciplina înţeleaptă şi de a se ruga mult pentru acela care îi învaţă
pe copiii lor.2
Profesorii pot fi nişte sfătuitori ai părinţilor. – Deoarece părinţii
îl cunosc rareori pe profesor, este cu atât mai important ca profesorul să
caute să-i cunoască pe părinţi. El ar trebui să viziteze familiile elevilor săi şi
să se informeze cu privire la influenţele şi mediul în care trăiesc aceştia. Prin
faptul că intră în contact cu familiile şi vieţile lor, el poate întări legăturile
[322] cu elevii săi şi poate descoperi cum să se raporteze cu mai mult suc-
ces la diferitele lor temperamente şi înclinaţii.
Când se interesează personal de educaţia din cămin, învăţătorul le oferă
o binecuvântare dublă. Mulţi părinţi, absorbiţi de muncă şi griji, pierd din
vedere ocaziile de a influenţa în bine viaţa copiilor lor. Profesorul poate face
mult pentru a-i conştientiza pe aceşti părinţi cu privire la posibilităţile şi
privilegiile pe care le au. El va constata că unii simt că responsabilitatea lor
este o povară grea, deoarece doresc aşa de mult să-şi vadă copiii ajungând
bărbaţi şi femei bune şi folositoare. Adesea, profesorul îi poate ajuta pe
aceşti părinţi să-şi îndeplinească răspunderea şi, sfătuindu-se împreună,
atât profesorii, cât şi părinţii vor fi încurajaţi şi întăriţi.3

1 Educaţia, p. 284.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 270.
3 Educaţia, p. 284, 285.
CAPITOLUL 55

UNITATEA ÎN DISCIPLINĂ

Profesorul are nevoie de tact în tratarea tinerilor. – Printre tineri


se va găsi o mare diversitate de caractere şi educaţie. Unii au trăit într-un
mediu de restricţii şi severitate arbitrare, care a dezvoltat în ei un spirit de
îndărătnicie şi sfidare. Alţii au fost răsfăţaţii familiei, iar părinţii lor, prea
îngăduitori, le-au permis să-şi urmeze propriile înclinaţii. Fiecare defect a
fost scuzat, până când caracterul lor s-a deformat. Pentru a se ocupa cu
succes de aceste minţi diferite, profesorul trebuie să exercite tact şi în-
demânare în tratarea lor, precum şi fermitate în conducere.
Adesea, se va manifesta neplăcere şi chiar dispreţ faţă de regulile
corespunzătoare. Unii îşi vor folosi toată ingeniozitatea pentru evitarea
pedepselor, în timp ce alţii vor arăta o indiferenţă sfidătoare faţă de conse-
cinţele nelegiuirii. Toţi aceşti copii au nevoie de multă răbdare şi de o
atenţie mai mare din partea celor cărora le este încredinţată educaţia lor.1
Regulile să fie puţine şi bine gândite. – În şcoală, la fel ca şi în cămin,
trebuie să existe o disciplină înţeleaptă. Profesorul trebuie să instituie re-
guli pentru conduita elevilor săi. Acestea trebuie să fie puţine şi bine gân-
dite, iar odată ce au fost stabilite, să fie impuse. Fiecare principiu implicat
în aceste reguli trebuie să-i fie prezentat elevului în aşa fel, încât să fie con-
vins de justeţea lui.2
Profesorul trebuie să impună ascultarea. – Subiectul disciplinei tre-
buie să fie înţeles atât în şcoală, cât şi în cămin. Să sperăm că în sala de
clasă nu va exista niciodată ocazia de a folosi nuiaua. [324] Totuşi, dacă
într-o şcoală sunt unii care se împotrivesc cu încăpăţânare la orice sfat şi
îndemn, după ce s-au făcut pentru ei rugăciuni cu toată inima, este nece-
sar să fie făcuţi să înţeleagă faptul că trebuie să asculte.
1 Mărturii, vol. 5, p. 88, 89.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 153.
240 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Unii profesori nu cred că este cel mai bine să impună ascultarea. Ei


cred că datoria lor este doar aceea de a educa. Este adevărat că ei tre-
buie să educe. Totuşi, ce folos au copiii de educaţie, dacă, în timp ce ei
desconsideră principiile care le sunt prezentate, profesorul nu consideră
că are dreptul să exercite autoritatea.1
Profesorul are nevoie de cooperarea părinţilor. – Profesorul nu tre-
buie lăsat să poarte de unul singur povara lucrării sale. El are nevoie de
simpatia, bunătatea, conlucrarea şi dragostea fiecărui membru al bisericii.
Părinţii trebuie să-l încurajeze pe educator, arătând că-i apreciază efortu-
rile. Ei nu trebuie să rostească niciodată un cuvânt sau să facă un lucru care
ar încuraja nesupunerea copiilor lor faţă de profesor.
Totuşi, eu ştiu că mulţi părinţi nu cooperează cu profesorul. Ei nu întreţin
în cămin aceea influenţă bună exercitată în şcoală. În loc să adopte în
cămin principiile ascultării, învăţate în şcoală, ei îşi lasă copiii să facă tot ce
vor, să umble de colo-colo, fără nici o restricţie. Dacă profesorul îşi exercită
autoritatea, cerând ascultare, copiii vin la părinţi cu o relatare exagerată,
deformată, a felului în care au fost trataţi. Poate că profesorul nu a făcut
decât să-şi împlinească o datorie dureroasă, dar părinţii le dau dreptate co-
piilor, chiar dacă aceştia sunt vinovaţi. De multe ori, acei părinţi care sunt
aspri cu copiii sunt cei mai nerezonabili când aceştia sunt disciplinaţi la
şcoală.2 [325]
Când încep să justifice plângerile copiilor lor împotriva autorităţii şi
disciplinei din şcoală, părinţii nu văd că fac să crească puterea demora-
lizatoare care predomină acum pe o întindere înspăimântătoare. Orice
influenţă care îi înconjoară pe tineri trebuie să fie de partea cea bună, deoa-
rece decăderea tineretului este tot mai mare.3
Părinţii să-i susţină pe profesorii credincioşi. – Părinţii care nu au
simţit niciodată grija pe care trebuie să o simtă pentru mântuirea copiilor
lor şi care nu le-au impus niciodată restricţiile corespunzătoare şi nu i-au
învăţat aşa cum ar fi trebuit sunt tocmai aceia care manifestă împotrivirea
cea mai înverşunată, când copiii lor sunt mustraţi, corectaţi şi supuşi unor
restricţii la şcoală. Unii dintre aceşti copii sunt o ruşine pentru biserică şi o
ruşine pentru numele de adventist.4
1 Review and Herald, 15 septembrie 1904.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 153, 154.
3 Mărturii, vol. 5, p. 112.
4 Idem, p. 51.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 241
[Părinţii] să-i înveţe pe copiii lor să fie credincioşi faţă de Dumnezeu, faţă
de principii, faţă de ei înşişi şi faţă de toţi cei cu care sunt în legătură…
Părinţii care îi educă în felul acesta pe copii nu vor fi printre aceia care
îl critică pe profesor. Ei simt că este bine atât în interesul copiilor lor, cât şi
pentru justeţea cerinţelor şcolii, să-l susţină şi să-l cinstească pe acela care
împărtăşeşte responsabilitatea lor.1
Nu-l criticaţi niciodată pe profesor în prezenţa copiilor. – Părinţi,
când profesorul de la şcoala bisericii se străduieşte să-i educe şi să-i disci-
plineze pe copiii voştri în aşa fel încât să poată câştiga viaţa veşnică, nu-i
criticaţi faptele în prezenţa lor, chiar dacă sunteţi de părere că este prea
aspru. Dacă doriţi să-I dăruiască inima lor Mântuitorului, colaboraţi cu efor-
turile profesorului pentru mântuirea lor. Ar fi mai bine pentru copii, dacă,
în loc de a auzi critica, să audă de pe buzele mamei cuvinte de apreciere cu
privire la munca profesorului. Asemenea cuvinte lasă [326] impresii dura-
bile şi îi influenţează pe copii să-l respecte pe profesor.2
Dacă critica şi sugestiile cu privire la lucrarea profesorului ajung să fie
necesare, trebuie să-i fie spuse în particular. Când se dovedesc a fi inefici-
ente, problema să-i fie încredinţată aceluia care este răspunzător de con-
ducerea şcolii. Să nu se spună şi să nu se facă nimic spre a micşora
respectul copiilor faţă de cineva de care depinde într-o măsură aşa de
mare bunăstarea lor.3
Dacă părinţii ar fi în locul profesorilor, ar înţelege cât de dificil este să
disciplinezi şi să conduci o şcoală de sute de elevi de toate nivelele şi cu
diferite mentalităţi şi ar putea, după reflecţie, să vadă lucrurile diferit.4
Nesupunerea începe adesea în cămin. – Părinţii pot să creadă că sunt
iubitori, dacă le îngăduie copiilor să facă tot ce le place, dar acest fel de pur-
tare înseamnă o adevărată cruzime. Copiii sunt capabili să gândească, iar
sufletul lor este rănit printr-o bunătate neînţeleaptă, oricât de potrivită ar
părea această bunătate în ochii părinţilor. Când copiii vor creşte, va creşte
şi nesupunerea lor. Profesorii pot să încerce să-i corecteze, dar prea adesea
părinţii trec de partea copiilor, iar răul continuă să crească, acoperit, dacă
este posibil, de un întuneric al amăgirii şi mai adânc decât înainte. Ceilalţi
copii sunt duşi în rătăcire prin comportamentul greşit al acestora, şi totuşi,
1 Educaţia, p. 283.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 154, 155.
3 Idem, p. 161, 162.
4 Mărturii, vol. 4, p. 429.
242 ÎNDRUMAREA COPILULUI

părinţii nu pot să înţeleagă greşeala. Ei pun cuvintele copiilor lor mai pre-
sus de cuvintele profesorilor care deplâng greşeala.1
Munca profesorului este de două ori mai grea din cauza părinţiilor
care nu cooperează cu el. – Neglijenţa părinţilor în educarea copiilor lor
face munca profesorului de două ori mai grea. Copiii [327] poartă am-
prenta trăsăturilor nestăpânite şi neplăcute date pe faţă de părinţii lor.
Pentru că este neglijată acasă, ei consideră că disciplina şcolii este asupri-
toare şi severă. Dacă nu sunt supravegheaţi cu atenţie, aceşti copii îi vor
influenţa pe ceilalţi prin caracterul lor deformat şi indisciplinat… Binele de
care copiii ar putea să beneficieze în şcoală pentru a contracara educaţia
deficitară de acasă este subminat de simpatia pe care părinţii o arată faţă
de greşelile lor.
Oare părinţii care cred în Cuvântul lui Dumnezeu vor continua com-
portamentul lor reprobabil şi vor dezvolta însuşirile rele ale copiilor lor?
Taţii şi mamele care pretind a crede adevărul pentru timpul acesta ar face
mai bine să-şi vină în fire şi să înceteze a fi părtaşi la acest rău, ca să nu
mai aducă la îndeplinire planurile lui Satana, dând ascultare minciunilor
copiilor lor neconvertiţi. Profesorii au destul de mult de luptat cu influenţa
copiilor şi nu mai au nevoie să se confrunte şi cu influenţa părinţilor.2

1 Review and Herald, 20 ianuarie 1901.


2 Review and Herald, 9 octombrie 1900.
CAPITOLUL 56

EDUCAŢIA DIN FACULTATE ŞI COLEGIU

Mulţi îşi pierd moralitatea în instituţiile lumeşti. – Este un lucru în-


grozitor şi încă unul care ar trebui să facă să tremure inima părinţilor, că în
aşa de multe şcoli şi colegii, unde tinerii sunt trimişi spre a obţine cultură
şi disciplină intelectuală, predomină influenţe care formează greşit carac-
terul, îndepărtează mintea de la adevăratele ţinte ale vieţii şi strică morali-
tatea. Venind în contact cu cei necredincioşi, cu cei iubitori de plăceri şi cei
imorali, mulţi tineri îşi pierd simplitatea şi curăţia, credinţa în Dumnezeu şi
spiritul de jertfire de sine, pe care taţii şi mamele lor creştine le-au cultivat
şi le-au apărat printr-o învăţătură atentă şi rugăciune serioasă.
Mulţi care încep studiile cu scopul de a se pregăti pentru o ramură
anume de slujire altruistă ajung să fie absorbiţi de învăţătura laică. Ei
sunt cuprinşi de ambiţia de a câştiga premiul reprezentat de burse şi de
a obţine poziţii şi onoruri în lume. Ei pierd din vedere scopul pentru care
au început şcoala, iar viaţa este jertfită prin urmărirea unor ţeluri egoiste şi
lumeşti. Adesea, se formează obiceiuri care duc la ruină viaţa atât pentru
lumea aceasta, cât şi pentru lumea care va veni.1
Influenţele religioase de acasă sunt şterse. – Voi vă rugaţi: „Şi nu ne
duce pe noi în ispită”. Apoi, sunteţi de acord să vă trimiteţi copiii într-un
loc unde vor întâmpina ispite inutile. Nu-i trimiteţi departe, la şcoli unde
vor fi înconjuraţi de influenţe care vor fi asemenea seminţelor de neghină
semănate în ogorul inimii.
Educaţi-i şi disciplinaţi-i pe copii în şcoala din cămin din primii ani ai
vieţii, în temere de Dumnezeu. Apoi, fiţi [329] atenţi, ca nu cumva să-i
trimiteţi într-un loc unde impresiile pe care le-au primit să fie şterse, iar dra-
gostea de Dumnezeu să fie scoasă din inima lor. Niciun motiv promiţător
1 Divina Vindecare, p. 403.
244 ÎNDRUMAREA COPILULUI

legat de salarii mari sau de aparentele mari avantaje în domeniul educaţiei


să nu vă determine să-i trimiteţi pe copii departe de influenţa voastră, în-
tr-un loc unde vor fi expuşi la ispite mari. „Şi ce foloseşte unui om să câştige
toată lumea, dacă îşi pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimb pentru
sufletul său?” (Marcu 8,36.37).1
Colegiile noastre sunt în planul lui Dumnezeu. – Când îngerul lui
Dumnezeu mi-a arătat că trebuie să fie înfiinţată o instituţie pentru edu-
carea tinerilor noştri, am înţeles că va fi unul dintre cele mai mari mijloace
rânduite de Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor… Dacă influenţa co-
legiilor noastre este aşa cum trebuie să fie, tinerii care sunt educaţi în ele
vor fi făcuţi în stare să-L vadă pe Dumnezeu în toate lucrările Sale şi să-I
dea slavă. În timp ce vor fi angajaţi în cultivarea însuşirilor cu care au fost
înzestraţi de Dumnezeu, ei se vor pregăti să-I slujească mai eficient.2
Tinerii să fie încurajaţi să frecventeze şcolile noastre, care trebuie să se
asemene tot mai mult cu şcolile profeţilor. Şcolile noastre au fost întemei-
ate de Domnul.3
Avantajele experienţei obţinute în şcoala din cămin. – Într-o mare
măsură, copiii care trebuie să primească o educaţie în şcolile noastre ar
face progrese mult mai mari, dacă ar fi despărţiţi de cercul familiei în care
au primit o educaţie greşită. Ar putea să fie necesar ca unele familii să
se aşeze în locuri unde îşi pot întreţine şi găzdui copiii acasă, şi astfel să
facă economie de bani, însă în multe cazuri acest lucru se va dovedi mai
degrabă o piedică, decât o binecuvântare pentru copiii lor.4 [330]
Şcoala din cămin pentru o fiică neascultătoare. – Vrăjmaşul a făcut ce a
vrut cu fiica voastră, până când mrejele lui au prins-o asemenea unor lanţuri
de oţel, şi va fi necesar un efort puternic şi perseverent pentru a o salva. Dacă
vreţi să aveţi succes în cazul acesta, nu trebuie să faceţi o lucrare pe jumătate.
Obiceiurile practicate ani de zile nu pot fi întrerupte aşa de uşor. Ea ar tre-
bui să fie dusă într-un loc unde se exercită continuu o influenţă statornică şi
hotărâtă. Vă sfătuiesc să o trimiteţi la colegiul din_______ şi să beneficieze
de disciplina de la internat. Ea trebuia să fi fost acolo de ani de zile.
Internatul este condus după un plan care să-l facă să fie un cămin bun.
Acest cămin poate să nu corespundă înclinaţiilor unora, din cauză că ei
1 Manuscris 30, 1904.
2 Mărturii, vol. 4, p. 419-422.
3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 489.
4 Idem, p. 313.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 245
au fost educaţi în conformitate cu teorii false şi învăţaţi cu îngăduinţa de
sine şi satisfacerea plăcerilor, şi toate obiceiurile lor au fost orientate greşit.
Totuşi, draga mea soră, noi ne apropiem de sfârşitul timpului şi nu dorim
acum să corespundem gusturilor şi practicilor lumii, ci să împlinim voia lui
Dumnezeu, să înţelegem ce spune Scriptura, iar apoi să trăim în armonie
cu lumina pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Înclinaţiile, obiceiurile şi practi-
cile noastre nu trebuie să fie prioritare. Cuvântul lui Dumnezeu este stan-
dardul nostru.1
Studenţii care locuiesc în apropiere de şcoală. – Se pare că unii pro-
fesori cred că nici unul dintre copiii sau tinerii ai căror părinţi locuiesc în
apropiere de şcoală nu ar trebui să beneficieze de privilegiile şcolii, decât
dacă locuiesc împreună cu profesorii în internatul şcolii. Eu consider că
aceasta este o idee nouă şi ciudată.
În familia unor tineri au existat asemenea influenţe, încât ar fi mult mai
bine pentru ei să locuiască un timp într-un internat şcolar bine organizat.
Pentru aceia care locuiesc departe şi sunt nevoiţi să plece de acasă spre a se
bucura de privilegiile şcolii, internatul şcolar [331] este o mare binecuvân-
tare. Totuşi, acel cămin părintesc în care Dumnezeu este respectat constituie
şi va trebui să constituie locul cel mai bun pentru copiii mici, unde, benefici-
ind de educaţia corespunzătoare primită de la părinţii lor, se pot bucura de
grija şi disciplina unei familii religioase, conduse de propriii părinţi…
Pentru tinerii care au o vârstă potrivită pentru a merge la o şcoală cu
internat, să evităm a impune reguli arbitrare şi inutile, despărţindu-i de
părinţii lor pe aceia care locuiesc în apropierea şcolilor noastre…
Dacă părinţii nu sunt convinşi că ar fi mai bine pentru copiii lor să fie
supuşi disciplinei din internatul şcolii, atunci să li se îngăduie să-i păstreze
sub controlul lor cât mai mult cu putinţă. În unele locuri, părinţii care stau
în apropierea şcolii pot să considere că este mai bine pentru copiii lor să
locuiască în internatul şcolii, unde pot primi învăţături pe care nu ar putea
să le primească la fel de bine în propriul cămin. Totuşi, să nu se ceară ca toţi
copiii să fie despărţiţi de părinţii lor spre a beneficia de avantajele vreuneia
dintre şcolile noastre….
Părinţii sunt ocrotitorii de drept ai copiilor lor şi au responsabilitatea
solemnă de a supraveghea educarea lor.
1 Mărturii, vol. 5, p. 506.
246 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Oare nu putem să înţelegem că părinţii, care au vegheat ani de zile la


creşterea copiilor lor sunt aceia care cunosc cel mai bine felul de educare
de care trebuie să beneficieze pentru a stimula şi cultiva trăsăturile cele
mai bune ale caracterului lor? Eu recomand ca acei copii care locuiesc la
două sau trei mile de o şcoală să fie lăsaţi să frecventeze cursurile, dar să
locuiască acasă şi să beneficieze de influenţa părinţilor. Ori de câte ori este
posibil, familia să rămână împreună.1 [332]
Toţi copiii să aibă privilegiul de a învăţa. – Biserica este adormită
şi nu-şi dă seama de importanţa educaţiei copiilor şi a tinerilor. „De ce”,
spune cineva, „este nevoie să fim aşa de interesaţi de o educaţie avansată
a tinerilor noştri? Mie mi se pare că este suficient să alegem câţiva care
au hotărât să urmeze o şcoală spre a-şi cultiva talentul literar sau pe
alţii care au înclinaţii spre o anumită disciplină, şi să le acordăm atenţia
cuvenită, şi nu este necesar ca toţi tinerii noştri să fie aşa de bine educaţi.
Nu va împlini această cale toate cerinţele esenţiale?” Eu răspund: Nu, ca-
tegoric nu… Tuturor tinerilor noştri trebuie să li se îngăduie să aibă par-
te de binecuvântările şi privilegiile unei educaţii în şcolile noastre, ca să
fie inspiraţi să ajungă nişte conlucrători cu Dumnezeu. Toţi au nevoie de
educaţie, ca să fie pregătiţi spre a ajunge folositori şi calificaţi pentru poziţii
de răspundere, atât în viaţa particulară, cât şi în cea publică.2
Un program şcolar echilibrat. – Însuşirile intelectuale au nevoie de
cultivare pentru a putea fi exercitate spre slava lui Dumnezeu. Ar trebui
să fie acordată o mare atenţie cultivării intelectului, pentru ca diferitele
părţi ale minţii să poată fi la fel de dezvoltate, fiecare în domeniul ei dis-
tinct. Dacă părinţii le îngăduie copiilor lor să-şi urmeze înclinaţiile minţii
şi tendinţele spre plăceri, cu preţul neglijării datoriei, caracterul lor va fi
format după acest tipar şi nu vor fi competenţi pentru nici un fel de poziţie
de răspundere în viaţă. Dorinţele şi înclinaţiile celor tineri ar trebui să fie
ţinute în frâu, punctele slabe din caracter să fie întărite, iar tendinţele lor
excesiv de puternice să fie reprimate.
Dacă se îngăduie unei calităţi să rămână inactivă sau dacă este deviată
de la cursul ei normal, scopul lui Dumnezeu nu este [333] împlinit. Toate
însuşirile trebuie să fie dezvoltate. Să i se acorde atenţie fiecăreia, deoa-
rece fiecare are o înrâurire asupra celorlalte şi toate trebuie să fie exer-
1 Scrisoarea 60, 1910.
2 Review and Herald, 13 februarie 1913.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 247
citate, pentru ca mintea să fie echilibrată. Dacă una sau două părţi sunt
cultivate şi folosite neîncetat, pentru că este alegerea copiilor voştri de a
folosi puterea minţii într-o direcţie, cu preţul neglijării altor capacităţi ale
intelectului, ei vor ajunge la maturitate cu minţi neechilibrate şi cu carac-
tere ce nu vor fi dezvoltate armonios. Ei vor fi capabili şi puternici într-o
direcţie, dar cu mari deficienţe în altele, la fel de importante. Nu vor fi fe-
mei şi bărbaţi competenţi. Deficienţele lor vor fi observate şi vor prejudicia
tot caracterul.1
Daunele învăţării continue pe tot parcursul anului. – Mulţi părinţi
îşi pun copiii să înveţe aproape tot timpul anului. Aceşti copii ajung
la rutina unui studiu mecanic, dar nu reţin ce învaţă. Mulţi dintre ei par
aproape lipsiţi de o viaţă intelectuală. Monotonia unui studiu neîntrerupt
le istoveşte mintea şi le micşorează interesul faţă de lecţii, iar pentru mulţi,
studiul cărţilor ajunge să fie chinuitor. Ei nu mai simt plăcere să gândească,
nu mai au ambiţia de a obţine cunoştinţe şi nu-şi cultivă obiceiul de a
medita şi cerceta…
Oamenii care gândesc atent şi logic sunt puţini, din cauză că influenţele
greşite au împiedicat dezvoltarea intelectului. Ideea părinţilor şi a educa-
torilor, că studiul neîntrerupt fortifică mintea, s-a dovedit greşită în multe
cazuri, rezultatul aplicării ei fiind opus aşteptărilor.2
Adesea, vina le aparţine părinţilor. – Să nu se aştepte ca profeso-
rul să facă lucrarea părinţilor. [334] Mulţi părinţi au manifestat o neglijare
înspăimântătoare a datoriei. Asemenea lui Eli, ei au dat greş în a le pune
copiilor restricţii corespunzătoare, iar apoi şi-au trimis copiii nedisciplinaţi
la colegiu pentru a primi educaţia pe care ar fi trebuit să le-o dea acasă.
Profesorii au o misiune pe care puţini o apreciază. Dacă reuşesc să-i
schimbe pe aceşti tineri îndărătnici, nu li se recunoaşte meritul. Dar, dacă
tinerii aleg societatea celor rău intenţionaţi şi merg din rău în mai rău, pro-
fesorii sunt blamaţi şi şcoala este acuzată. În multe cazuri, vina le aparţine
chiar părinţilor. Ei au avut prima şi cea mai favorabilă ocazie de a-i călăuzi
şi educa pe copiii lor, atunci când erau dispuşi să se lase învăţaţi, iar mintea
şi inima lor erau uşor de impresionat. Prin nepăsarea părinţilor, copiilor li
se îngăduie să urmeze propria voinţă, până când ajung imposibil de întors
de pe calea răului.3
1 Mărturii, vol. 3, p. 26.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 84, 85.
3 Idem, p. 91.
248 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Părinţii să susţină autoritatea profesorului. – Una dintre cele mai


mari dificultăţi cu care se confruntă profesorii este lipsa cooperării părin-
ţilor în aplicarea disciplinei în colegiu. Dacă părinţii s-ar angaja să susţină
autoritatea profesorului, nesupunerea, viciul şi nelegiuirea ar fi împie-
dicate într-o mare măsură. Părinţii trebuie să le ceară copiilor lor să respec-
te autoritatea legitimă şi să i se supună. Ei trebuie să lucreze cu o grijă
neîntreruptă pentru a-i instrui, călăuzi şi înfrâna pe copiii lor, până când
obiceiurile corecte vor fi bine formate. Dacă vor primi o astfel de educaţie,
tinerii vor fi supuşi instituţiilor societăţii, precum şi restricţiilor generale ale
obligaţiilor morale.1
Nu copilul este acela care trebuie să hotărască dacă disciplina din cole-
giu este echitabilă sau nu. [335] Dacă părinţii au o încredere aşa de mare
în profesori şi în sistemul de educaţie adoptat de şcoală, încât să-şi trimită
copiii acolo, atunci să dovedească bun simţ şi curaj moral şi să susţină pro-
fesorul în impunerea disciplinei…
Părinţii înţelepţi vor fi foarte recunoscători că există şcoli în care nu va fi to-
lerat nici un fel de nelegiuire, în care copiii vor fi educaţi pentru ascultare, şi nu
pentru îngăduinţă de sine, şi unde asupra lor se vor exercita influenţe bune.
Unii părinţi îşi propun să-i trimită la şcoală pe copiii lor imorali, pentru
că sunt de nestăpânit acasă. Îi vor susţine aceşti părinţi pe profesori în lu-
crarea de disciplină sau vor fi dispuşi să creadă o mărturie mincinoasă?2
Părinţii să susţină disciplina şcolii. – Unii părinţi care şi-au trimis
copiii la ______ le-au spus că, dacă li se cere ceva nerezonabil, să nu se
supună, indiferent ce ar li s-ar cere. Ce fel lecţie este aceasta pentru copii!
Cum pot ei, fiind lipsiţi de experienţă, să decidă ce este rezonabil şi ce nu
este rezonabil?
Poate că vor dori să lipsească în timpul nopţii, fără să ştie nimeni unde
sunt, iar dacă profesorii şi supraveghetorii le cer să dea socoteală, ei vor
considera că acest fapt este iraţional şi o călcare a drepturilor lor şi că
nimeni nu trebuie să le afecteze independenţa. Ce autoritate mai poate
fi exercitată asupra acestor copii, dacă ei consideră că orice formă de
disciplină este o restrângere iraţională a libertăţii lor?
În multe cazuri, aceşti tineri au rămas doar o perioadă scurtă în şcoală,
după care s-au întors acasă cu o educaţie neterminată, ca să aibă libertatea
1 Mărturii, vol. 5, p. 89.
2 Manuscris 119, 1899.
DEZVOLTAREA CAPACITĂŢILOR INTELECTUALE 249
de a-şi urma dorinţele lor needucate şi nedisciplinate pe care nu [336] au
putut să şi le împlinească în şcoală. Lecţiile îngăduinţei de sine pe care
le-au învăţat de la un tată sau de la o mamă neînţeleaptă şi-au adus rezul-
tatele pentru viaţa aceasta şi pentru veşnicie, iar pierderea mântuirii lor va
fi pusă în seama părinţilor.1
Educaţia în afara programului şcolar al colegiului. – Copiii şi tinerii
trebuie să cultive obiceiul de a fi minuţioşi în domeniul educaţiei. Colegiul
nu cuprinde toată educaţia pe care trebuie să o primească. De aceea, este
bine să înveţe fără încetare din lucrurile pe care le văd şi le aud. Ei pot să
cerceteze de la cauză la efect, învăţând din situaţiile vieţii. Ei pot să înveţe
ceva în fiecare zi despre lucrurile pe care trebuie să le evite şi despre cele
pe care să le aplice pentru a fi înnobilaţi, întărindu-şi caracterul şi făcându-i
statornici în principiile care se află la temelia maturităţii.
Dacă îşi încep educaţia fără a avea scopuri clare, mulţumiţi să treacă
mai departe fără vreun efort personal, nu vor atinge standardul pe care îl
doreşte Dumnezeu pentru ei.2

1 Manuscris 119, 1899.


2 The Youth’s Instructor, 21 aprilie 1866.
SECŢIUNEA A XIII-A

IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE

CAPITOLUL 57

EXERCIŢIUL FIZIC ŞI SĂNĂTATEA1∗

Echilibrul între muncă şi relaxare. – Pentru a fi sănătoşi, voioşi şi plini


de viaţă, bine dezvoltaţi fizic şi intelectual, tinerii şi copiii trebuie să stea
mult timp în aer liber, să aibă un bun echilibru între muncă şi relaxare.2
Copiii trebuie să aibă o ocupaţie. Munca mintală potrivită şi exerciţiul
fizic în aer liber nu vor frânge organismul băieţilor voştri. Munca folosi-
toare şi o cunoaştere a tainelor întreţinerii gospodăriei vor fi folositoare
pentru fetele voastre, iar unele ocupaţii de afară sunt categoric necesare
pentru organismul şi sănătatea lor.3
Exerciţiul fizic şi aerul curat. – Aceia care nu-şi folosesc membrele
în fiecare zi, îşi vor da seama de slăbiciunea lor când vor încerca să facă
exerciţii. Venele şi muşchii lor nu sunt în măsură de a-şi îndeplini lucrarea
şi de a păstra organismul într-o stare sănătoasă, în care fiecare organ să-şi
facă partea în trup. Prin folosire, membrele se vor întări. Exerciţiul zilnic
moderat va da putere muşchilor care, fără exerciţiu, ajung moi şi slăbiţi.
Prin exerciţiul zilnic în aer liber, ficatul, rinichii şi plămânii vor fi, de aseme-
nea, întăriţi spre a-şi îndeplini lucrarea.
Adu în ajutorul tău puterea voinţei, care va rezista frigului şi va da
energie sistemului nervos. În scurt timp, vă veţi da seama de beneficiul
1∗ Vezi Căminul adventist, p. 493-530, Secţiunea a XVII-a – „Relaxarea şi recreaţia”.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 83.
3 Mărturii, vol. 4, p. 97.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 251
exerciţiului [340] şi al aerului curat, în aşa măsură, încât nu veţi mai pu-
tea trăi fără aceste binecuvântări. Plămânii voştri lipsiţi de aer sunt ca o
persoană înfometată şi lipsită de hrană. Într-adevăr, noi putem trăi mai
mult fără hrană, decât fără aerul care este hrana prevăzută de Dumnezeu
pentru plămâni.1
Studenţii au o nevoie deosebită de activitate fizică. – Lipsa de acti-
vitate slăbeşte organismul. Dumnezeu i-a făcut pe oameni spre a fi activi
şi folositori. Nimic nu poate spori puterea unui tânăr, aşa cum o face exer-
citarea corespunzătoare a tuturor muşchilor printr-o muncă folositoare.2
Toate însuşirile sunt întărite prin exerciţiul fizic. – Copiii şi tinerii
care sunt ţinuţi numai în şcoală şi ocupaţi numai cu lectura cărţilor nu
pot avea o constituţie fizică robustă. Folosirea minţii în studiu, fără un
exerciţiu fizic corespunzător, tinde să concentreze sângele la creier, deze-
chilibrând circulaţia lui în organism. Creierul primeşte prea mult sânge, iar
extremităţile prea puţin. Trebuie să existe reguli care să potrivească timpul
de studiu la anumite ore, după care, o altă perioadă va fi petrecută în ac-
tivitate fizică. Dacă obiceiurile lor alimentare, vestimentare şi cele referi-
toare la odihnă sunt în armonie cu legea sănătăţii, ei pot obţine educaţia
fără sacrificiul sănătăţii fizice şi intelectuale.3
Copiii să fie învăţaţi încă de mici să îndeplinească responsabilităţile mai
uşoare ale vieţii, iar însuşirile lor, folosite în felul acesta, se vor întări prin
exercitare. Astfel, tinerii pot ajunge nişte ajutoare eficiente în marea lu-
crare la care îi va chema Domnul mai târziu…
Puţini sunt aceia care au fost educaţi spre a-şi forma obiceiul hărniciei,
al atenţiei şi al grijii. Nepăsarea şi lipsa de activitate constituie blestemul cel
mai mare pentru copiii din veacul acesta. Munca folositoare şi sănătoasă
[341] va fi o mare binecuvântare, promovând formarea obiceiurilor bune
şi a unui caracter nobil.4
Planificaţi varietatea şi schimbarea în activitate. – Mintea şi mâinile
active ale tinerilor trebuie să aibă o ocupaţie şi, dacă nu sunt îndrumate
spre sarcini folositoare, care să le dezvolte şi să fie o binecuvântare pentru
alţii, ei vor găsi o ocupaţie care le va aduce daune atât pentru trup, cât şi
pentru intelect.
1 Idem, vol. 2, p. 533.
2 Signs of the Times, 19 august 1875.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p.83.
4 Review and Herald, 30 august, 1881.
252 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Tinerii să ia parte cu voioşie la răspunderile vieţii, alături de părinţii lor,


şi astfel îşi vor păstra o conştiinţă curată, care este foarte necesară pen-
tru sănătatea fizică şi morală. Când se procedează aşa, ei trebuie să nu fie
solicitaţi mult timp în aceeaşi direcţie. Dacă sunt implicaţi multă vreme
în acelaşi fel de ocupaţie, până când aceasta ajunge istovitoare, se va re-
aliza mai puţin decât s-ar fi realizat printr-o schimbare de activitate sau un
timp de relaxare. Când este solicitată prea aspru, mintea va înceta să fie
puternică şi se va degrada. Sănătatea şi puterea pot să fie păstrate prin-
tr-o schimbare de activitate. Să nu se renunţe la ce este folositor pentru ce
este nefolositor, deoarece amuzamentele egoiste sunt periculoase pentru
moralitate.1
Oboseala este un rezultat normal al muncii. – Mamelor, nu exisă
nimic care să conducă la un rău mai mare decât a le scuti pe fiicele voastre
de greutăţi şi a nu le da nimic deosebit de făcut, lăsându-le să-şi aleagă
singure ocupaţia. Le puteţi da să croşeteze sau să se ocupe de broderie
artistică. Lăsaţi-le să-şi exerseze membrele şi muşchii. Ce dacă munca le
oboseşte? Voi nu obosiţi în lucrul vostru? Oare oboseala le va face vreun
rău mai mare copiilor voştri decât vouă? Nicidecum, cu excepţia faptului
că sunt suprasolicitaţi.2
Poate că vor fi obosiţi, dar cât de dulce este odihna, [342] după un
timp corespunzător de muncă. Somnul, mijlocul plăcut de refacere a or-
ganismului, înviorează trupul obosit şi îl pregăteşte pentru îndatoririle zilei
următoare.3
De ce sărăcia este adesea o binecuvântare. – Bogăţiile şi lipsa de
ocupaţie sunt considerate de unii ca fiind o adevărată binecuvântare, dar
aceia care sunt mereu ocupaţi şi care îşi îndeplinesc cu voioşie sarcinile zil-
nice sunt oamenii cei mai fericiţi şi se bucură de sănătatea cea mai bună…
Atât pedeapsa ca omul să trudească pentru pâinea cea de toate zilele, cât
şi făgăduinţa fericirii şi a slavei viitoare vin de la acelaşi scaun de domnie şi
ambele sunt nişte binecuvântări.4
În multe cazuri, sărăcia este o binecuvântare, deoarece îi împiedică pe
copii şi pe tineri să se ruineze prin inactivitate. Atât puterile fizice, cât şi
cele intelectuale trebuie să fie cultivate şi dezvoltate corespunzător. Grija
1 The Youth’s Instructor, 27 iulie, 1893.
2 Mărturii, vol. 2, p. 371.
3 Signs of the Times, 10 aprilie 1884.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 97.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 253
principală şi constantă a părinţilor ar trebui să fie aceea de a se asigura
că fiii şi fiicele lor au o constituţie solidă pentru a putea fi femei şi bărbaţi
sănătoşi. Acest ţel este imposibil de atins fără exerciţiu fizic.
Pentru propria sănătate fizică şi bunăstare morală, copiii ar trebui
învăţaţi să lucreze, chiar dacă nu este o necesitate din punct de vedere
al nevoilor. Dacă vor să aibă caractere curate, virtuoase, ei trebuie să
se supună disciplinei unei munci echilibrate, care să pună la lucru toţi
muşchii. Satisfacţia pe care o vor avea copiii pentru faptul că sunt folositori
şi renunţă la ei înşişi spre a-i ajuta pe alţii va fi cea mai sănătoasă plăcere de
care s-au bucurat vreodată.1
Activităţile intelectuale şi cele fizice să fie echilibrate. – Studenţilor
să nu li se îngăduie să se ocupe cu studii aşa de numeroase, încât să nu
aibă timp pentru educaţia fizică. Sănătatea nu poate fi păstrată, dacă nu
se dedică o parte a fiecărei zile pentru efortul muscular în aer liber. Să fie
[343] stabilite ore precise pentru orice fel de muncă manuală care va pune
în mişcare toţi muşchii trupului. Echilibraţi solicitarea puterilor fizice şi a
celor intelectuale, iar mintea studentului va fi înviorată. Dacă este bolnav,
adesea, exerciţiul fizic va ajuta organismul să-şi redobândească starea
normală. Când pleacă de la colegiu, studenţii trebuie să aibă o sănătate
şi o înţelegere a legilor vieţii mai bune decât au avut înainte de a veni.
Sănătatea să fie păzită cu tot atâta sfinţenie precum caracterul.2
Energiile tinereşti sunt risipite cu uşurinţă. – Tinerii aflaţi în perioa-
da de prospeţime şi vigoare a vieţii, nu-şi dau seama de valoarea energiei
lor deosebite. Cu câtă lipsă de înţelepciune o risipesc, cu câtă uşurinţă o
tratează – o comoară mai preţioasă decât aurul, care este mai importantă
pentru creşterea personală, decât sunt multa învăţătură, rangul sau
bogăţiile!...
În studiul fiziologiei, elevii trebuie să fie îndrumaţi să înţeleagă valoa-
rea energiei fizice şi cum poate fi aceasta păstrată şi dezvoltată în aşa fel,
încât să contribuie în cel mai înalt grad la succesul în marea luptă a vieţii.3
Activitatea să nu fie împiedicată, ci îndrumată. – Copiii noştri se află
la o răscruce de drumuri. La tot pasul, atracţia pe care o exercită lumea
către lăcomie şi îngăduinţă de sine îi abate de la calea deschisă pentru
1 Mărturii, vol. 3, p. 151.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 82, 83.
3 Educaţia, p. 195, 196.
254 ÎNDRUMAREA COPILULUI

răscumpăraţii Domnului. Dacă viaţa lor va fi o binecuvântare sau un bles-


tem, depinde de alegerea pe care o fac. Plini de energie, dornici să-şi pună
la lucru calităţile neîncercate încă, ei trebuie să găsească un făgaş în care să
reverse preaplinul vieţii lor. Ei vor fi activi fie spre bine, fie spre rău.
Cuvântul lui Dumnezeu nu împiedică activitatea, ci îi dă o direcţie
corectă. Dumnezeu nu-i îndeamnă pe tineri să fie mai puţin cutezători.
[344] Elementele de caracter, care fac ca un om să fie cu adevărat plin de
succes şi onorat printre oameni – dorinţa de neînfrânt de a realiza un mai
mare bine, voinţa nestrămutată, zelul înfocat şi perseverenţa neobosită
– nu trebuie descurajate. Prin harul lui Dumnezeu, ei trebuie să fie călăuziţi
către atingerea unor obiective care sunt tot atât de departe de obişnuitele
interese egoiste şi lumeşti, cum este cerul faţă de pământ.1

1 Divina Vindecare, p. 396.


CAPITOLUL 58

EDUCAŢIA PENTRU VIAŢA PRACTICĂ

De ce a rânduit Dumnezeu ca Adam şi Eva să lucreze. – Dumnezeu


i-a făcut pe Adam şi pe Eva şi i-a aşezat în grădina Eden pentru a o lucra şi
a o îngriji pentru Domnul. Faptul că au avut o lucrare de făcut era pentru
fericirea lor, altfel Domnul nu le-ar fi încredinţat-o.1
Când a avut loc sfatul cu Tatăl, înainte de a exista lumea, s-a plănuit ca
Domnul Dumnezeu să sădească o grădină pentru Adam şi Eva în Eden şi să
le încredinţeze sarcina de a îngriji pomii fructiferi şi de a cultiva vegetaţia.
Munca folositoare trebuia să fie pentru protejarea lor şi să continue de-a
lungul generaţiilor până la încheierea istoriei pământului.2
Exemplul lui Isus ca lucrător desăvârşit. – În viaţa Sa de pe pământ,
Domnul Hristos… a fost ascultător şi harnic în cămin. El a învăţat mese-
ria de tâmplar şi a muncit cu propriile mâini în micul atelier din Naza-
ret… Biblia spune despre Isus: „Iar Pruncul creştea şi se întărea, era plin
de înţelepciune şi harul lui Dumnezeu era peste El”. Pe măsură ce lucra
în copilărie şi tinereţe, mintea şi corpul Său se dezvoltau. El nu Îşi folo-
sea nechibzuit puterile fizice, ci le punea la lucru, astfel încât să le poată
menţine în stare de sănătate, pentru a fi în stare să îndeplinească lucra-
rea cea mai bună în orice domeniu. El nu voia să greşească nici măcar în
mânuirea uneltelor. Ca lucrător, a fost desăvârşit tot aşa cum a fost şi în ce
priveşte caracterul.3
Fiecare obiect pe care l-a făcut a fost bun, diferitele părţi se îmbinau
perfect, pentru ca obiectul să corespundă verificării.4 [346]
1 Manuscris 24b, 1894.
2 Signs of the Times, 13 august 1896.
3 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 417, 418.
4 Evangelism, p. 378.
256 ÎNDRUMAREA COPILULUI

El a muncit zi de zi cu răbdare. – Prin exemplul Său, Isus a sfinţit căile


umile ale vieţii omeneşti… Viaţa Sa s-a caracterizat prin hărnicie. Acela
care era Maiestatea cerului, a mers pe străzi, îmbrăcat în hainele simple ale
unui muncitor obişnuit. El a trudit, urcând şi coborând pe cărările muntoa-
se, mergând şi venind de la munca Sa umilă. Îngerii nu au fost trimişi spre
a-L purta pe aripi în urcuşul Său obositor sau pentru a-I da puterea lor
în îndeplinirea sarcinilor Sale umile. Totuşi, când mergea să-Şi ajute fami-
lia prin munca Sa zilnică, El avea aceeaşi putere pe care a avut-o când a
săvârşit minunea de hrănire a cinci mii de oameni flămânzi pe plaja din
Galileea.
Cu toate acestea, El nu Şi-a folosit puterea divină pentru a-Şi micşora
dificultăţile sau pentru a-Şi uşura munca. El Îşi asumase chipul naturii
omeneşti cu toate bolile lui şi nu S-a dat înapoi de la încercările lui aspre.
Hristos a trăit într-o casă ţărănească şi a fost îmbrăcat cu haine umile, S-a
amestecat printre oamenii simpli şi a muncit zi de zi cu răbdare. Exem-
plul Său ne arată că datoria omului este să fie harnic şi că munca este
onorabilă.1
Isus a locuit multă vreme în Nazaret, fără a fi onorat sau cunoscut, ca
să-i poată învăţa pe oameni cum să îşi îndeplinească datoriile umile ale
vieţii, trăind în prezenţa lui Dumnezeu. Pentru îngeri a fost o taină faptul că
Hristos, Maiestatea cerului, trebuia să Se umilească, nu numai pentru a-Şi
asuma natura umană, ci şi datoriile ei grele şi muncile cele mai umilitoare.
El a făcut lucrul acesta spre a ajunge asemenea oricăruia dintre noi, ca să
Se poată familiariza cu munca, durerile şi oboseala copiilor oamenilor.2
Ambiţia pentru realizări folositoare. – Copiilor şi tinerilor trebuie să li
se inspire ambiţia de face eforturi spre a realiza ceva [347] benefic pentru
ei şi folositor pentru ceilalţi. Exerciţiul care dezvoltă mintea şi caracterul,
care obişnuieşte mâinile să fie folositoare şi îl învaţă pe tânăr să-şi facă
partea în îndeplinirea responsabilităţilor căminului asigură putere fizică şi
stimulează orice însuşire. De asemenea, există o răsplată pentru hărnicie,
pentru cultivarea obiceiului de a trăi pentru a face bine.3
Tinerii trebuie să fie învăţaţi că viaţa înseamnă muncă serioasă, respon-
sabilitate, purtare de grijă. Ei au nevoie de o pregătire care îi va face oameni
1 Health Reformer, octombrie 1876.
2 Ibid.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 147.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 257
practici – bărbaţi şi femei care se pot descurca în situaţiile critice. Ei trebuie
să fie învăţaţi că disciplina unei activităţi sistematice, bine organizate, este
esenţială nu numai ca o apărare împotriva vicisitudinilor vieţii, dar şi ca un
ajutor pentru o dezvoltare cuprinzătoare.1
Munca fizică nu este înjositoare. – Există o greşeală populară pe care
o împărtăşeşte o mare categorie de oameni, şi anume aceea că ei privesc
munca fizică drept înjositoare. De aceea, tinerii sunt foarte dornici să înveţe
pentru a ajunge profesori, funcţionari, negustori, avocaţi şi pentru a ocupa
aproape orice post ce nu cere muncă fizică. Tinerele privesc muncile cas-
nice drept umilitoare. Deşi pentru îndeplinirea acestor munci este nevoie
de exerciţiu fizic, dacă nu este prea solicitant, el are menirea de a promova
sănătatea, şi totuşi ele caută o educaţie care să le pregătească spre a fi pro-
fesoare sau funcţionare, sau învaţă vreo meserie care le ţine închise între
patru pereţi, desfăşurând o activitate sedentară.2
Lumea este plină de bărbaţi şi de femei care se mândresc cu faptul că
nu ştiu să facă nici o muncă folositoare şi sunt, aproape fără deosebire,
frivoli, leneşi, doritori de paradă, nefericiţi, nemulţumiţi şi, prea adesea, ri-
sipitori şi neprincipiali. Asemenea caractere sunt o pată pentru societate şi
o ruşine pentru părinţii lor.3 [348]
Nici unuia dintre noi să nu-i fie ruşine de muncă, oricât de neînsemnată
şi umilă poate să pară. Munca este înnobilatoare. Toţi aceia care muncesc
cu capul sau cu mâinile sunt oameni muncitori. Toţi îşi fac datoria şi cin-
stesc religia la fel de mult când spală rufe sau vase, ca şi atunci când merg
la biserică. În timp ce mâinile sunt ocupate cu cea mai obişnuită muncă,
mintea poate fi înălţată şi înnobilată prin gânduri curate şi sfinte.4
Tinerii să fie nişte stăpâni, nu nişte sclavi ai muncii. – Tinerii să fie
ajutaţi să înţeleagă adevărata demnitate a muncii.5
Un motiv important pentru care munca fizică este privită cu dispreţ
este modalitatea înţeleaptă în care este împlinită adesea. Ea este făcută
din obligaţie, nu din alegere. Muncitorul nu pune inimă în ce face, nu-şi
păstrează respectul de sine, şi nici nu-l câştigă pe al altora. Pregătirea
practică ar trebui să îndrepte această greşeală, să dezvolte obiceiul de a fi
1 Educaţia, p. 215.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 291.
3 Health Reformer, decembrie 1877.
4 Mărturii, vol. 4, p. 590.
5 Educaţia, p. 214.
258 ÎNDRUMAREA COPILULUI

atent şi scrupulos. Elevii ar trebui să înveţe să aibă tact şi să lucreze orga-


nizat, să-şi economisească timpul şi să facă doar mişcări folositoare. Ei ar
trebui să înveţe metodele cele mai bune şi să li se insufle ambiţia de a se
perfecţiona continuu. Ţelul lor să fie acela de a-şi face munca într-un mod
aşa de desăvârşit, pe cât le este cu putinţă mâinilor şi creierului omenesc.
O asemenea pregătire va face din tineri nişte stăpâni ai muncii, nu nişte
robi ai ei. Va uşura viaţa celui care trudeşte şi va înnobila chiar şi cele mai
umile ocupaţii. Acela care consideră că munca nu este decât o corvoadă şi
se apucă de ea cu o ignoranţă în care se complace, o va găsi cu adevărat
o povară. Dar cei care vor recunoaşte ştiinţa chiar şi în cea mai umilă din-
tre munci, vor vedea în ea nobleţe şi frumuseţe şi vor găsi plăcere în a o
îndeplini cu credincioşie şi eficienţă.1 [349]
Bogăţia nu este o scuză pentru educaţia practică. – În multe cazuri,
părinţii bogaţi nu înţeleg importanţa de a le oferi copiilor o educaţie atât
în îndatoririle practice ale vieţii, cât şi în ştiinţe. Ei nu văd că, pentru binele
minţii şi al moralităţii copiilor lor şi pentru eficienţa lor viitoare, este necesar
să-i facă să înţeleagă cu claritate importanţa muncii utile. Aceasta este
o datorie faţă de copiii lor, pentru ca, în cazul vreunei nenorociri, aceştia
să poată rezista cu nobleţe în independenţă, ştiind cum să-şi folosească
mâinile. Dacă au putere, nu pot fi săraci, chiar dacă n-au nici măcar un
dolar.
Mulţi dintre cei care s-au aflat în împrejurări favorabile în tinereţe pot fi
deposedaţi de toate bogăţiile, având părinţi, fraţi şi surori care depind de
ei pentru întreţinere. Prin urmare, cât de important este ca fiecare tânăr
să fie învăţat să muncească, aşa încât să fie pregătit pentru orice situaţie
de criză! Bogăţiile sunt cu adevărat o capcană, când aceia care le au îi
împiedică pe copiii lor să înveţe să practice o muncă folositoare spre a fi
pregătiţi pentru viaţa practică.2
Copiii să ia parte la îndatoririle gospodăreşti. – O mamă credincioasă
nu va putea fi dedicată modei, dar nici nu va fi o sclavă în gospodărie,
satisfăcând capriciile copiilor ei şi scutindu-i de muncă. Ea îi va învăţa să
ia parte la îndatoririle gospodăreşti, ca să cunoască viaţa practică. Dacă
iau parte la muncă alături de mama lor, copiii vor învăţa să considere că
munca folositoare este esenţială pentru fericire şi înnobilatoare, nu înjosi-
1 Idem, p. 222.
2 Mărturii, vol. 3, p. 150.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 259
toare. Totuşi, dacă mama îşi educă fetele pentru a fi nepăsătoare, în timp
ce ea poartă poverile grele ale vieţii gospodăreşti, le va învăţa să o trateze
ca pe o servitoare şi vor ezita să facă lucrurile pe care ele ar trebui să le facă.
[350] Mama trebuie să-şi păstreze întotdeauna demnitatea.1
Unele mame greşesc prin faptul că îşi scutesc fiicele de muncă şi
de griji. Procedând aşa, le încurajează să fie nepăsătoare. Scuza pe care
o aduc uneori aceste mame este: „Fiicele mele nu sunt puternice”. Totuşi,
ele merg pe o cale care le va face în mod sigur să fie slabe şi ineficiente.
O muncă bine îndrumată este exact ce au nevoie spre a le face să fie pu-
ternice, voioase, fericite şi curajoase pentru a întâmpina diferitele încercări
care tulbură viaţa aceasta.2
Încredinţaţi-le copiilor sarcini folositoare. – Faptul că părinţii au
neglijat să le ofere copiilor lor o ocupaţie are ca rezultat un rău nespus,
punând în pericol viaţa multor tineri şi prejudiciind dureros capacitatea
lor de a fi folositori.
Dumnezeu doreşte ca atât părinţii, cât şi profesorii să-i educe pe copii
în domeniul îndatoririlor practice ale vieţii de zi cu zi. Încurajaţi hărnicia.
Fetele – şi chiar băieţii care muncesc în aer liber – trebuie să înveţe cum
să-şi ajute mama. Încă din copilărie, băieţii şi fetele trebuie să fie învăţaţi să
îndeplinească responsabilităţi din ce în ce mai mari, ajutând cu înţelegere
în munca familiei. Mamelor, arătaţi-le cu răbdare copiilor voştri cum
să-şi folosească mâinile. Faceţi-i să înţeleagă faptul că mâinile lor pot să
ajungă tot aşa de îndemânatice în munca gospodăriei, cum sunt mâinile
voastre.3
Fiecare copil din familie trebuie să aibă o parte de îndeplinit în munca
gospodăriei şi să fie învăţat să-şi îndeplinească sarcina cu credincioşie şi
voioşie. Dacă munca este împărţită în felul acesta, iar copiii cresc obişnuiţi
să poarte responsabilităţi potrivite pentru ei, nici un membru al casei nu
va fi suprasolicitat şi totul se va desfăşura uşor şi plăcut în cămin. A păstra o
organizare corespunzătoare, pentru că fiecare va cunoaşte şi va fi implicat
în detaliile căminului.4 [351]
Gătitul şi cusutul sunt nişte lecţii elementare. – Mamele trebuie
să-şi ia fiicele în bucătărie şi să le înveţe să gătească bine. De asemenea,
1 Pacific Health Journal, iunie 1890.
2 Signs of the Times, 19 august 1875.
3 Review and Herald, 8 septembrie 1904.
4 Signs of the Times, 23 august 1877.
260 ÎNDRUMAREA COPILULUI

ele trebuie să le instruiască în arta croitoriei. Să le înveţe cum să croiască


haine, cu economie, şi să le coasă frumos. În loc de a-şi asuma această
sarcină dificilă de a le învăţa cu răbdare pe fiicele lor fără experienţă, unele
mame preferă să facă singure totul. Totuşi, procedând aşa, ele neglijează
ramurile esenţiale ale educaţiei şi săvârşesc o mare greşeală faţă de copiii
lor, deoarece, în viaţa de mai târziu, ei se vor simţi stânjeniţi, pentru că nu
ştiu să facă aceste lucruri.1
Educaţi atât băieţii, cât şi fetele. – Întrucât, atât bărbaţii, cât şi fe-
meile au un rol în gospodărie, băieţii şi fetele ar trebui să înveţe cum să
îndeplinească îndatoririle casnice. A-şi face patul, a-şi face ordine în camera
lui, a spăla vasele, a pregăti o masă, a spăla şi a-şi repara îmbrăcămintea
reprezintă o pregătire care nu ar trebui să-l facă pe băiat să simtă că este
mai puţin bărbat, pentru că îl vor face mai fericit şi mai folositor. Dacă fe-
tele, la rândul lor, ar putea învăţa să înhame un cal şi să-l conducă,2∗ să
folosească fierăstrăul şi ciocanul, grebla şi sapa, ar fi mai bine pregătite
pentru a înfrunta greutăţile neaşteptate ale vieţii.3
Faptul ca fiicele să înveţe să folosească bine timpul este la fel de impor-
tant ca şi pentru fiii noştri, iar ele sunt la fel de răspunzătoare înaintea lui
Dumnezeu pentru modalitatea în care îşi ocupă timpul. Viaţa ne este dată
pentru folosirea înţeleaptă a talentelor pe care le avem.4 [352]
Înţelegeţi privilegiile obţinute prin păstrarea puterii mamei. – În
fiecare zi, în gospodărie sunt munci de făcut – gătitul, spălatul vaselor,
măturatul şi ştersul prafului. Mamelor, le-aţi învăţat pe fiicele voastre să
îndeplinească aceste datorii zilnice?... Muşchii lor au nevoie de exerciţiu. În
loc să facă exerciţiu fizic sărind, jucându-se cu mingea sau jucând crochet,
să facă exerciţiu cu un scop util.5
Învăţaţi-i pe copii să ia parte la răspunderile gospodăriei. Daţi-le o
ocupaţie folositoare. Arătaţi-le cum să-şi facă munca bine şi uşor. Ajutaţi-i
să înţeleagă faptul că prin uşurarea muncilor mamei lor, îi păstrează pute-
rea şi îi prelungesc viaţa. Multe mame obosite au ajuns în cele din urmă
în mormânt doar din cauză că propriii copii nu au fost învăţaţi să facă o
1 Appeal to Mothers, p. 15
2 ∗ Aceste sfaturi au fost scrise în 1903, dar principiile sunt aplicabile şi astăzi.
3 Educaţia, p. 216, 217.
4 Health Reformer, decembrie 1877.
5 Manuscris 129, 1898.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 261
parte din munca ei. Prin încurajarea spiritului de slujire neegoistă în cămin,
părinţii îşi apropie copiii de Hristos, care este întruparea altruismului.1
Un experiment pentru fericire. – Copii, aşezaţi-o pe mama voastră
pe un scaun comod şi întrebaţi-o ce ar fi făcut ea mai întâi. Ce surpriză va
fi aceasta pentru multe mame istovite şi suprasolicitate! Copiii şi tinerii să
nu se simtă niciodată mulţumiţi, până când nu vor ajuta mâinile, inima şi
mintea obosită a mamei printr-o îndeplinire conştiincioasă a îndatoririlor
căminului. Aceştia sunt nişte paşi pe scara unui progres care îi va pregăti
pe copii să primească o educaţie mai înaltă.
Îndeplinirea cu credincioşie a datoriilor de zi cu zi îi aduce adevăratului
muncitor din cămin pace şi satisfacţie. Aceia care neglijează să ia parte la
responsabilităţile din cămin sunt apăsaţi de singurătate şi de nemulţumire,
pentru că nu au învăţat [353] adevărul că aceia care sunt fericiţi sunt aşa,
pentru că iau parte la munca de zi cu zi pe care o fac mama şi ceilalţi mem-
bri ai familiei. Mulţi lasă neînvăţate lecţiile cele mai folositoare, a căror
înţelegere este esenţială pentru binele lor viitor.2
Răsplătirile credincioşiei în împlinirea datoriilor din cămin. – Înde-
plinirea cu credincioşie a sarcinilor din cămin, ocupând o poziţie care
aduce avantajele cele mai bune, fie ea oricât de simplă şi umilă, este cu
adevărat înălţătoare. Influenţa aceasta divină este necesară. În ea este
pace şi bucurie sfântă. Ea are o putere vindecătoare şi va alina tainic şi pe
nesimţite rănile sufletului şi chiar suferinţele trupului. Pacea sufletească,
care vine din motive şi fapte curate şi sfinte, va da tuturor organelor cor-
pului un elan nestânjenit şi viguros. Pacea interioară şi o conştiinţă lipsită
de păcat înaintea lui Dumnezeu vor înviora şi vor întări intelectul, ca roua
picurată pe plantele delicate. Ca urmare, voinţa este orientată şi stăpânită
cum trebuie şi este mai hotărâtă şi totuşi liberă de perversitate. Meditaţiile
sunt plăcute, pentru că sunt sfinţite. Calmul sufletesc, pe care îl poţi avea,
îi va binecuvânta pe toţi cei cu care te asociezi. Cu timpul, această pace
va ajunge o stare naturală şi va reflecta preţioasele ei raze asupra tuturor
celor din jurul tău, spre a se reflecta din nou asupra ta. Cu cât guşti mai
mult din această linişte sufletească, cu atât ea va creşte. Ea este o plăcere
înviorătoare, care nu lasă energiile morale într-o stare de amorţeală, ci le
1 Manuscris 70, 1903.
2 Manuscris 129, 1898.
262 ÎNDRUMAREA COPILULUI

trezeşte pentru o activitate crescândă. Pacea desăvârşită este un atribut


ceresc pe care îl au îngerii.1
În ceruri va fi activitate. – Îngerii sunt nişte lucrători. Ei Îi slujesc lui
Dumnezeu lucrând pentru oameni. Acei slujitori leneşi, care aşteaptă să
meargă într-un cer al lipsei [354] de activitate au idei greşite cu privire
la ce anume este cerul. Creatorul nu a pregătit nici un loc pentru satis-
facerea unei nepăsări păcătoase. Cerul este un loc de activitate intensă,
şi totuşi, pentru cei obosiţi şi trudiţi, pentru cei care au dus lupta cea
bună a credinţei, va fi un loc al unei odihne pline de slavă, deoarece vor
avea tinereţea şi puterea nemuririi şi nu vor mai trebui să lupte împotriva
păcatului şi împotriva lui Satana. Pentru aceşti lucrători energici, o stare de
nepăsare veşnică va fi supărătoare. Cerul nu va fi un loc plăcut pentru ei.
Calea plină de trudă care i-a fost rânduită creştinului pe pământ poate să
fie grea şi obositoare, dar este onorată de urmele paşilor Mântuitorului, iar
acela care merge pe această cale sfântă este în siguranţă.2

1 Mărturii, vol. 2, p. 326, 327.


2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 99.
CAPITOLUL 59

ÎNVĂŢAREA MESERIILOR FOLOSITOARE

Fiecare copil trebuie să înveţe o meserie. – Neglijenţa părinţilor în


a le da o ocupaţie copiilor pe care şi-au asumat responsabilitatea de a-i
aduce pe lume a avut ca rezultat un rău nespus, punând în pericol viaţa
multor tineri şi prejudiciind într-o mare măsură capacitatea lor de a fi
folositori. Este o mare greşeală a li se îngădui tinerilor să crească fără să
înveţe o meserie.1
Din stâlpul de nor, Domnul Isus i-a îndrumat pe evrei, prin Moise, să-i
educe pe copiii lor să muncească, să-i înveţe diferite meserii, aşa încât nici
unul să nu fie lipsit de ocupaţie.2
Trebuie să-i ajutaţi pe copiii voştri să înveţe o meserie, aşa încât, dacă
va fi necesar, să poată trăi din munca lor. Învăţaţi-i pe tineri să fie hotărâţi
în îndeplinirea datoriilor.3
Învăţaţi copiii să folosească uneltele. – Când ajung la o vârstă
potrivită, copiilor să li se dea unelte. Dacă munca lor este făcută să fie
interesantă, ei se vor dovedi nişte elevi buni în a învăţa să folosească unel-
tele. Dacă tatăl este tâmplar, să-i înveţe pe copiii lui să construiască, intro-
ducând mereu în învăţătura lui lecţii din Biblie, cuvinte ale Scripturii, în
care Domnul îi compară pe oameni cu o zidire a Sa.4
Învăţaţi-i pe fii să practice agricultura. – Taţii să-i înveţe pe fiii lor să
li se alăture în practicarea meseriilor. Fermierii să nu creadă că agricultura
nu este o ocupaţie suficient de nobilă pentru fiii lor. Agricultura trebuie să
progreseze prin cunoaşterea ştiinţifică. [356]
S-a declarat că agricultura nu este profitabilă. Oamenii spun că solul
nu răsplăteşte munca investită şi deplâng soarta aspră a acelora care mun-
1 Manuscris 121, 1901.
2 Manuscris 24b, 1894.
3 Signs of the Times, 19 august 1875.
4 Manuscris 45, 1912.
264 ÎNDRUMAREA COPILULUI

cesc pământul… Totuşi, dacă nişte persoane cu abilitate corespunzătoare


s-ar ocupa de acest domeniu, ar studia solul şi ar învăţa cum să-l cultive şi
să obţină recolte, s-ar vedea rezultate mult mai încurajatoare. Mulţi spun:
„Noi am încercat agricultura şi ştim care sunt rezultatele”, şi totuşi toc-
mai aceştia trebuie să înveţe cum să cultive solul şi să aplice în munca lor
cunoştinţele din domeniul ştiinţei. Plugurile lor să facă brazde mai adânci
şi mai largi, iar ei să înveţe că, prin cultivarea pământului, nu trebuie să
ajungă nişte oameni aspri din fire… Să înveţe să semene la timp, să acorde
atenţie vegetaţiei şi să urmeze planul pe care l-a rânduit Dumnezeu.1
O educaţie de o valoare remarcabilă. – Nici o ramură a pregătirii prac-
tice nu este mai valoroasă ca agricultura. Ar trebui făcut un efort mai mare
pentru a crea şi încuraja un interes în iniţiativele agricole. Învăţătorul să
atragă atenţia asupra declaraţiilor Bibliei despre agricultură: că a fost planul
lui Dumnezeu ca omul să lucreze pământul, că primului om, conducătorul
întregii lumi, i s-a dat o grădină pentru a o cultiva şi că mulţi dintre cei mai
mari conducători ai lumii, cu adevărat floarea nobilimii ei, au fost lucrători
ai pământului. Arătaţi-le ocaziile pe care le au printr-o asemenea viaţă…
Cel care-şi câştigă existenţa prin agricultură scapă de multe ispite şi
are nenumărate privilegii şi binecuvântări de care sunt lipsiţi cei a căror
muncă se desfăşoară în oraşele mari. Iar în aceste zile ale trusturilor mamut
şi ale competiţiei în afaceri, numai puţini se bucură de o independenţă
atât de reală şi de o siguranţă atât de mare că vor fi răsplătiţi din belşug
pentru munca lor, aşa cum este cazul celor ce lucrează pământul.2 [357]
Produsele proaspete sunt de o valoare specială. – Familiile şi
instituţiile ar trebui să înveţe să facă mai mult în ceea ce priveşte cultiva-
rea şi ameliorarea solului. Dacă oamenii ar cunoaşte valoarea produselor
pe care le aduce pământul – pe fiecare la timpul lor – s-ar face eforturi
mai sârguitoare pentru cultivarea lui. Toţi ar trebui să cunoască valoarea
deosebită a fructelor şi legumelor proaspete din livadă şi din grădină.3
Şcolile să ofere învăţătură în domeniul meseriilor folositoare.
– Pregătirea practică merită o atenţie mult mai mare decât cea pe care a
primit-o până acum. Ar trebui să se întemeieze şcoli în care, pe lângă cea
mai înaltă cultură mintală şi morală, să se ofere cele mai bune posibilităţi
1 Signs of the Times, 13 august 1896.
2 Educaţia, p. 219.
3 Dietă şi hrană, p. 312.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 265
pentru dezvoltarea fizică şi pregătirea practică într-o meserie. Ar trebui să
se ofere învăţătură în domeniul agriculturii, al manufacturii – acoperind
cât se poate de multe tipuri de meserii – şi, de asemenea, în economie
familială, artă culinară sănătoasă, cusut, confecţionarea de îmbrăcăminte
igienică, tratarea celor bolnavi şi alte ramuri înrudite. Ar trebui să se asi-
gure grădini, ateliere şi săli de tratament, iar fiecare gen de activitate să se
afle sub îndrumarea unor instructori pricepuţi.
Munca trebuie să aibă un ţel clar şi să fie efectuată cu conştiinciozitate.
Deşi fiecare om are nevoie de cunoştinţe generale în diferite meserii, este
obligatoriu să ajungă foarte priceput în măcar una. Fiecare tânăr, când
părăseşte şcoala, trebuie să fi dobândit cunoştinţele legate de o meserie,
sau ocupaţie, anume, prin care să-şi câştige traiul.1
O educaţie de o valoare dublă. – Ar fi trebuit ca şcolile să fie în
legătură cu diferite întreprinderi, pentru ca elevii lor să poată beneficia
de exerciţiul necesar pe [358] lângă orele de clasă… Astfel s-ar fi putut
ajunge la o cunoaştere practică a vieţii, în acelaşi timp cu dobândirea unei
culturi a minţii.2
Cunoaşterea unei meserii este mai valoroasă decât cunoaşterea
ştiinţifică. – Ar fi trebuit să existe profesoare experimentate, care să le
înveţe pe tinerele domnişoare cum să gătească. Tinerele fete ar fi trebuit
să fie învăţate să confecţioneze articole de îmbrăcăminte, să croiască, să
repare hainele, fiind pregătite astfel pentru îndatoririle practice ale vieţii.
Pentru tineri, ar trebui să existe instituţii în care să poată deprinde
diferite meserii care să le solicite atât musculatura, cât şi puterile minţii.
Dacă tinerii ar trebui să aleagă un singur fel de educaţie, între cunoaşterea
ştiinţelor, cu toate dezavantajele pentru sănătate şi viaţă, şi cunoaşterea
unei meserii pentru viaţă, care ar fi alegerea care va aduce mai multe fo-
loase? Răspundem fără ezitare: cea din urmă. Dacă una din cele două ar
trebui să fie neglijată, să fie neglijat studiul cărţilor.3
Poate că unii au avut parte de o educaţie greşită şi au avut idei greşite
cu privire la educarea copiilor. Aceşti copii şi tineri doresc educaţia cea mai
bună, iar voi trebuie să asociaţi munca fizică şi efortul intelectual – cele
două trebuie să meargă împreună.4
1 Educaţia, p. 218.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 83, 84.
3 Mărturii, vol. 3, p. 156.
4 Manuscris 19, 1887.
266 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Isus a fost un exemplu de hărnicie. – Este nevoie de mult mai mult


har şi disciplină aspră a caracterului spre a lucra pentru Dumnezeu, în
calitate de mecanic, negustor, avocat sau fermier, aplicând învăţăturile
creştinismului în ocupaţiile obişnuite ale vieţii, decât spre a lucra într-o ac-
tivitate misionară directă, unde poziţia lucrătorului este înţeleasă şi, prin
acest fapt, jumătate din dificultăţi sunt înlăturate. Este nevoie de multă
putere spirituală pentru a duce religia în atelierul de lucru [359] sau la bi-
rou, sfinţind detaliile vieţii de zi cu zi şi aducând ocupaţiile lumeşti la stan-
dardul creştinismului biblic.
În cei treizeci de ani ai Săi de retragere în Nazaret, Isus a muncit şi S-a
odihnit, a mâncat şi a dormit, săptămână după săptămână şi an după an,
la fel ca şi contemporanii Săi umili. El nu a atras nici o atenţie asupra Sa, ca
fiind o persoană remarcabilă, şi totuşi era Răscumpărătorul lumii, Cel ado-
rat de îngeri, îndeplinind tot timpul lucrarea Tatălui Său şi exemplificând o
învăţătură care trebuia să rămână pentru omenire spre a fi imitată până la
sfârşitul timpului.
Această lecţie esenţială de hărnicie în îndeplinirea datoriilor necesare
ale vieţii, oricât de umile ar fi, încă mai trebuie să fie învăţată într-o măsură
mai mare de urmaşii lui Hristos. Dacă nu există nici un ochi care să critice
munca noastră, nici o voce care să laude, sau să învinuiască, munca trebuie
să fie făcută ca şi când Cel Infinit ar cerceta-o personal. Să fim credincioşi
în micile detalii ale ocupaţiei noastre, la fel cum am fi în treburile mai im-
portante ale vieţii.1

1 Health Reformer, octombrie 1876.


CAPITOLUL 60

CUNOAŞTEREA ŞI RESPECTAREA
LEGILOR VIEŢII

Minunile organismului omenesc. – Noi suntem lucrarea iscusită a


lui Dumnezeu, iar Cuvântul Său spune că noi suntem „o făptură aşa de
minunată”. El a pregătit această locuinţă vie pentru mintea noastră. Ea este
„în mod tainic lucrată”, un templu pe care Domnul Însuşi l-a pregătit, pen-
tru ca acolo să locuiască Duhul Său cel Sfânt. Mintea controlează omul în
întregime. Toate faptele noastre, bune sau rele, îşi au sursa în minte. Min-
tea este cea care se închină lui Dumnezeu şi ne leagă de lucrurile cereşti.
Cu toate acestea, sunt atât de mulţi care petrec toată viaţa fără a învăţa
despre organismul care conţine această comoară.
Toate organele fizice slujesc minţii, iar nervii sunt mesagerii care trans-
mit comenzile sale tuturor părţilor trupului, ghidând mişcările maşinăriei
vii.1
Când mecanismul corpului este studiat, ar trebui ca atenţia să fie
îndreptată spre minunata adaptare a mijloacelor pentru atingerea ţelurilor,
activitatea armonioasă a diferitelor organe şi dependenţa care există între
ele. Pe măsură ce interesul studentului creşte şi este îndrumat să înţeleagă
importanţa cultivării fizice, profesorul poate face foarte mult pentru asigu-
rarea unei dezvoltări bune şi a unor obiceiuri corecte.2
Sănătatea să fie ocrotită. – Deoarece mintea şi sufletul se exprimă
prin intermediul trupului, atât vigoarea mintală, cât şi cea spirituală de-
pind într-o mare măsură de activitate şi de tăria fizică. Tot ce promovează
[361] sănătatea fizică promovează şi dezvoltarea unei minţi puternice şi a
unui caracter bine echilibrat. În lipsa sănătăţii, nimeni nu poate înţelege tot
1 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 425, 426.
2 Educaţia, p. 198.
268 ÎNDRUMAREA COPILULUI

atât de clar şi nici nu-şi poate împlini tot atât de bine îndatoririle pe care
le are faţă de sine, faţă de semenii lui şi faţă de Creatorul său. Ca urmare,
sănătatea ar trebui păzită cu tot aşa de multă credincioşie ca şi caracterul.
La temelia întregului efort educaţional ar trebui să se afle cunoaşterea fizi-
ologiei şi a igienei.1
Mulţi nu sunt dispuşi să studieze legile sănătăţii. – Mulţi nu sunt
dispuşi să depună efortul necesar pentru a învăţa legile vieţii şi mijloacele
simple care pot fi folosite pentru refacerea sănătăţii. Ei nu se aşază într-o
relaţie corectă cu viaţa. Când boala este rezultatul călcării legilor naturale,
ei nu caută să-şi corecteze aceste greşeli, iar apoi să ceară binecuvântarea
lui Dumnezeu.2
Trebuie să ne educăm nu numai pentru a trăi în armonie cu legile
sănătăţii, ci şi pentru a-i învăţa pe alţii o cale mai bună. Mulţi, chiar şi dintre
aceia care pretind a crede adevărurile speciale pentru timpul acesta, sunt
jalnic de neştiutori cu privire la sănătate şi temperanţă. Ei trebuie să fie
educaţi şi să primească învăţătură după învăţătură, puţin aici, puţin aco-
lo. Acest domeniu nu trebuie să fie trecut cu vederea, ca şi când nu ar fi
esenţial, pentru că fiecare familie are nevoie să fie atenţionată cu privire la
subiectul sănătăţii. Conştiinţa trebuie să fie sensibilizată faţă de datoria de
a aplica principiile reformei adevărate.3
Principiilor de igienă, aşa cum se aplică ele în alimentaţie, mişcare
fizică, îngrijirea copiilor, tratamentul celor bolnavi şi în multe lucruri
asemănătoare, ar trebui să li se acorde mult mai multă atenţie decât
primesc ele de obicei.4
Studierea măsurilor de prevenire. – Prea puţină atenţie este acordată
cauzelor care duc la moartea, [362] boala şi degenerarea care există în
zilele noastre, chiar şi în ţările cele mai civilizate şi mai favorizate. Rasa
umană degenerează… Cele mai multe dintre relele care provoacă neno-
rocirea şi ruina rasei umane pot fi împiedicate, iar puterea de a lupta îm-
potriva lor depinde într-o mare măsură de părinţi.5
Învăţaţi-i pe copii să judece de la cauză la efect. – Învăţaţi-i pe copii
să judece de la cauză la efect. Arătaţi-le că, dacă vor călca legile fiinţei lor,
1 Idem, p. 195.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 112, 113.
3 Idem, p. 117.
4 Educaţia, p. 197.
5 Divina Vindecare, p. 380.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 269
vor trebui să plătească cu suferinţă. Dacă nu veţi observa o îmbunătăţire
aşa de rapidă pe cât doriţi, nu vă descurajaţi, ci învăţaţi-i în continuare cu
răbdare, insistând până ce veţi obţine biruinţa.1
Aceia care studiază şi aplică principiile unei vieţuiri corecte vor fi mult
binecuvântaţi atât fizic, cât şi spiritual. O înţelegere a ştiinţei sănătăţii este
o protecţie faţă de multele rele care cresc fără încetare.2
Învăţătura să fie progresivă. – Prin lecţii simple şi uşoare, copiii ar tre-
bui să fie învăţaţi de timpuriu noţiunile elementare de fiziologie şi igienă.
Lucrarea trebuie să fie începută de mamă în cămin şi dusă mai departe cu
credincioşie în şcoală. Pe măsură ce elevii cresc, învăţăturile în acest do-
meniu trebuie să fie continuate, până când sunt pregătiţi să aibă grijă de
trupul lor. Ei trebuie să înţeleagă importanţa feririi de boală, prin păstrarea
puterii fiecărui organ, şi să fie învăţaţi cum să facă faţă bolilor obişnuite şi
accidentelor.3
Cunoaşterea teoretică nu este suficientă. – Cel care studiază fizio-
logia ar trebui să fie învăţat că obiectul studiului său nu este doar acela
de a dobândi o cunoaştere [363] a teoriei şi a principiilor. Dacă se rezumă
la atât, nu-i va fi de mare folos. Poate că înţelege importanţa ventilaţiei,
iar camera este aerisită, dar, dacă nu-şi va folosi corect plămânii, va su-
feri consecinţele respiraţiei defectuoase. În acelaşi fel poate fi înţeleasă
necesitatea curăţeniei şi pot fi furnizate utilităţile necesare, dar totul va fi
fără folos, dacă nu sunt aplicate. Cerinţa legată de predarea acestor prin-
cipii este ca elevul să fie convins de importanţa lor, astfel încât să le pună
conştiincios în practică.4
Cunoaşterea legilor naturii este necesară. – Există lucruri care nu sunt
incluse în studiul fiziologiei, dar care ar trebui să fie luate în consideraţie
– lucruri care au pentru student o valoare cu mult mai mare decât nu-
meroasele detalii tehnice, care se predau în mod obişnuit în cadrul acestui
subiect. Ca principiu fundamental al educaţiei în aceste ramuri, tinerii ar
trebui să fie învăţaţi că legile naturii sunt legile lui Dumnezeu – sunt divine,
în aceeaşi măsură ca poruncile Decalogului. Dumnezeu a scris legile care
guvernează organismul nostru pe fiecare nerv, muşchi şi fibră a corpului.
Fiecare călcare a acestor legi, din neglijenţă sau cu bună ştiinţă, este un
1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 126.
2 Idem, p. 138.
3 Educaţia, p. 196.
4 Idem, p. 200.
270 ÎNDRUMAREA COPILULUI

păcat împotriva Creatorului nostru. Prin urmare, cât de necesar este să se


ofere o cunoaştere temeinică a acestor legi!1
Regularitate în mâncare şi dormit. – Nu ar trebui să fie trecută cu
vederea regularitatea timpului de masă şi de culcare. Întrucât lucrarea de
refacere a trupului are loc în timpul orelor de odihnă, este esenţial, mai cu
seamă în tinereţe, ca somnul să fie regulat şi îndestulător.2
Programarea orelor de odihnă să nu fie făcută la întâmplare. Elevii să
nu-şi formeze obiceiul de sta până la miezul nopţii şi [364] a dormi ziua.
Dacă aşa au fost obişnuiţi să facă acasă, la şcoală trebuie să-şi corecteze
acest obicei, mergând la culcare la o oră potrivită. Atunci ei se vor scula
dimineaţa învioraţi şi plini de putere pentru activităţile zilei.3
Înţelegerea obiceiurilor corecte pentru sănătate. – Trebuie să
se insiste asupra obiceiurilor corecte cu privire la mâncare, băutură şi
îmbrăcăminte. Obiceiurile rele îi fac pe tineri mai puţin sensibili faţă de
învăţătura Bibliei. Copiii trebuie să fie păziţi de îngăduirea apetitului şi
îndeosebi de folosirea stimulentelor şi a narcoticelor. Mesele părinţilor
creştini nu trebuie să fie încărcate cu alimente care conţin condimente.4
Să nu îngăduim nici un obicei care va slăbi puterea fizică sau mintală,
sau care va istovi puterile noastre în vreun fel. Trebuie să facem totul pen-
tru a ne menţine sănătatea, ca să avem o atitudine plăcută, o minte lim-
pede şi capabilă să facă deosebirea între sfânt şi profan şi ca să-L cinstim
pe Dumnezeu în trupul şi spiritul nostru, care sunt ale Sale.5
Importanţa unei poziţii corecte. – Printre primele lucruri pe care ar
trebui să le urmărim, se află o poziţie corectă atât când stăm jos, cât şi
când stăm în picioare. Dumnezeu l-a făcut pe om vertical, şi El doreşte ca
omul să beneficieze nu numai de avantajele fizice, ci şi de cele intelectuale
şi morale, de harul, demnitatea şi stăpânirea de sine, de curajul şi încrede-
rea în sine, pe care tinde să le promoveze, în mare măsură, printr-o ţinută
verticală. Profesorul trebuie să-i înveţe pe studenţi despre acest lucru prin
exemplu şi învăţătură. Arătaţi ce înseamnă o poziţie corectă şi insistaţi ca
aceasta să fie menţinută.6
1 Idem, p. 196, 197.
2 Idem, p. 205.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 297.
4 Idem, p. 126.
5 The Youth’s Instructor, 24 august 1893.
6 Educaţia, p. 198.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 271
Respiraţia şi cultivarea vocii. – Următoarele ca importanţă, după
poziţia corectă, sunt respiraţia şi cultivarea vocii. Este mai probabil ca o
persoană care stă cu spatele drept, fie aşezat, fie în picioare, [365] să res-
pire corect. Dar profesorul ar trebui să procedeze astfel încât elevii lui să fie
convinşi de importanţa respiraţiei adânci. Arătaţi cum acţiunea sănătoasă
a organelor respiratorii promovează circulaţia sângelui, înviorează întregul
organism, stimulează pofta de mâncare, ajută digestia şi provoacă un somn
profund, liniştit. Astfel trupul este reîmprospătat, iar mintea este calmată
şi odihnită. Ar trebui să se insiste asupra părţii practice în timp ce se arată
importanţa respiraţiei profunde. Să se facă exerciţii care o promovează şi
să se urmărească deprinderea obiceiului…
Cultivarea vocii are un loc important în educaţia fizică, întrucât are
ca efecte întărirea şi dezvoltarea capacităţii pulmonare şi înlăturarea, în
acest fel, a pericolului de îmbolnăvire. Pentru a asigura un flux verbal co-
rect când vorbiţi sau citiţi cu glas tare, aveţi grijă ca muşchii abdominali
să participe în procesul respiraţiei şi organele respiratorii să nu fie jenate
în nici un fel. Muşchii abdominali să fie cei solicitaţi, nu cei ai gâtului. În
acest fel, pot fi prevenite oboseala excesivă şi bolile serioase ale gâtului
şi plămânilor. Ar trebui să se acorde o mare atenţie articulării distincte a
cuvintelor, unui ton vocal blând, bine modulat, şi să se evite un flux ver-
bal exagerat. Acest lucru nu numai că va favoriza sănătatea, dar va con-
tribui mult la eficienţa şi modul agreabil în care se va desfăşura munca
studentului.1
Trei elemente esenţiale pentru fericirea familiei. – În studiul igienei,
profesorul sârguincios se va folosi de orice ocazie pentru a arăta necesi-
tatea curăţeniei desăvârşite atât în obiceiurile personale, cât şi în mediul
ambiant. Să fie subliniată valoarea băii zilnice pentru favorizarea sănătăţii
şi stimularea activităţii intelectului. De asemenea, să se acorde atenţie ra-
zelor de soare şi aerisirii, [366] igienei din dormitor şi bucătărie. Învăţaţi-i
pe elevi că un dormitor sănătos, o bucătărie desăvârşit de curată şi o masă
aranjată cu gust şi cu alimente hrănitoare şi sănătoase vor asigura ferici-
rea familiei şi aprecierea oricărui oaspete raţional, mai bine decât ar face-o
mobilierul scump din salon. Faptul că „viaţa este mai mult decât hrana, şi
trupul mai mult decât îmbrăcămintea” (Luca 12,33) este o lecţie de care
1 Idem, p. 198, 199.
272 ÎNDRUMAREA COPILULUI

este nevoie astăzi tot aşa de mult ca şi acum optsprezece secole, când a
fost dată de Învăţătorul divin.1
Străduiţi-vă să înţelegeţi remediile naturii. – Aerul curat, lumina
solară, cumpătarea, odihna, exerciţiul fizic, alimentaţia corespunzătoare,
folosirea apei, încrederea în puterea divină – acestea sunt adevăratele re-
medii. Fiecare om ar trebui să aibă cunoştinţe despre mijloacele de refa-
cere ale organismului şi despre modul în care să le folosească. Este foarte
important, chiar esenţial, să înţelegi principiile implicate în tratarea celor
bolnavi, cât şi să ai o pregătire practică în acest scop, lucru care îl va ajuta pe
cel cunoscător să folosească într-o modalitate corectă aceste informaţii.
Folosirea remediilor naturale necesită un efort şi o îngrijire, pe care
mulţi nu sunt dispuşi să le exercite. Procesul de vindecare şi de refacere
a organismului este treptat, iar celui nerăbdător i se pare lent. Cel care a
cedat îngăduinţelor dăunătoare trebuie să facă sacrificii. Totuşi, până la
urmă, se va vedea că organismul, nestingherit, îşi duce până la capăt lu-
crarea cu înţelepciune şi eficienţă. Cei care perseverează în ascultarea de
legile naturii vor culege răsplata în sănătate trupească şi mintală.2
Un cod cuprinzător. – Cu privire la ce putem face pentru noi înşine,
există un punct care necesită consideraţie atentă şi deplină. Trebuie să
mă cunosc bine pe mine însumi. Trebuie să vreau să învăţ mereu cum să
am grijă de această clădire, trupul pe care mi l-a dat [367] Dumnezeu,
ca să-l pot păstra în cea mai bună stare de sănătate. Trebuie să mănânc
acele lucruri care îmi vor face bine din punct de vedere fizic şi să am o grijă
deosebită, pentru ca îmbrăcămintea să-mi asigure o circulaţie sănătoasă a
sângelui. Nu mă voi lipsi de mişcare fizică şi aer. Voi folosi din plin lumina
soarelui. Trebuie să am înţelepciunea de a fi un bun apărător al corpului
meu.
Voi face un lucru neînţelept, dacă voi intra într-o cameră rece atunci
când sunt transpirat, mă voi dovedi un ispravnic necredincios, dacă îmi
voi îngădui să mă aşez în curent de aer, expunându-mă eu însumi răcelii.
Voi fi neînţelept, dacă voi lăsa ca picioarele şi mâinile să-mi fie reci şi ast-
fel sângele de la extremităţi să fie condus înapoi la creier şi organele in-
terne. Pe vreme umedă, trebuie să-mi protejez întotdeauna picioarele.
Voi mânca regulat hrana cea mai sănătoasă, care va produce un sânge de
1 Idem, p. 200.
2 Divina Vindecare, p. 127.
IMPORTANŢA PRINCIPALĂ A DEZVOLTĂRII FIZICE 273
cea mai bună calitate, şi nu voi munci necumpătat, dacă stă în puterea
mea să fac acest lucru. Dacă voi călca legile pe care le-a pus Dumnezeu în
fiinţa mea, trebuie să mă pocăiesc şi să o iau de la început, aşezându-mă
sub călăuzirea doctorilor pe care mi i-a lăsat Dumnezeu – aerul curat, apa
curată şi lumina soarelui, cea preţioasă şi aducătoare de vindecare.1
Suntem responsabili faţă de Dumnezeu. – Trupurile noastre sunt
proprietatea cumpărată de Hristos şi nu avem libertatea de a face tot ce
dorim cu ele. Toţi cei care înţeleg legile sănătăţii ar trebui să-şi dea seama
de obligaţia pe care o au de a respecta aceste legi pe care Dumnezeu le-a
aşezat în făpturile lor. Ascultarea de legile sănătăţii trebuie să fie considerată
ca o datorie personală. Noi înşine trebuie să suferim rezultatele călcării Le-
gii. Să răspundem individual înaintea lui Dumnezeu pentru obiceiurile şi
practicile noastre. Prin urmare, întrebarea pe care trebuie să ne-o punem
nu este: „Care este obiceiul lumii?”, ci „Cum voi trata eu templul trupului pe
care mi l-a dat Dumnezeu?”2

1 Lucrarea misionară medicală, p. 230


2 Divina Vindecare, p. 310.
SECŢIUNEA A XIV-A

PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE

CAPITOLUL 61

GOSPODINA ÎN BUCĂTĂRIE1∗

Înalta chemare a gospodinei. – Nu poate exista o ocupaţie mai im-


portantă decât aceea a treburilor casnice. Este nevoie de inteligenţă şi
experienţă pentru a găti bine şi a pune pe masă o hrană sănătoasă, într-o
modalitate îmbietoare. Cea care pregăteşte alimentele care vor intra în sto-
macul nostru spre a fi transformate în sângele care hrăneşte organismul
ocupă o poziţie dintre cele mai importate şi mai înalte.2
Este esenţial ca fiecare tânăr să cunoască îndeaproape îndatoririle de
zi cu zi. Dacă este necesar, o tânără se poate dispensa de cunoaşterea
limbii franceze, a algebrei sau chiar a pianului, dar este indispensabil ca
ea să înveţe să facă pâine bună, să croiască veşminte potrivite şi să-şi
îndeplinească eficient numeroasele datorii care ţin de gospodărie.
Nu este nimic mai important pentru sănătatea şi fericirea întregii fa-
milii decât priceperea şi cunoaşterea celei ce găteşte. Printr-o mâncare
nesănătoasă şi preparată necorespunzător, ea poate să împiedice şi chiar
să ruineze atât capacitatea de a fi folositor a unui adult, cât şi dezvoltarea
copilului. Pe de altă parte, prin pregătirea unor alimente potrivite pentru
nevoile trupului, fiind în acelaşi timp, apetisante şi gustoase, ea poate re-
aliza tot atât de mult în direcţia binelui, cât poate realiza şi în cea a răului.
Astfel, în multe privinţe, fericirea în viaţă este strâns legată de credincioşia
în îndatoririle obişnuite.3 [372]
1∗ Notă: Dietă şi hrană prezintă sfaturi detaliate cu privire la subiectul alimentaţiei sănătoase.
2 Mărturii, vol. 3, p. 158.
3 Educaţia, p. 216.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 275
Ştiinţa gătitului este o artă esenţială. – Ştiinţa gătitului nu este
o treabă măruntă… Această artă ar trebui să fie privită ca fiind cea mai
valoroasă dintre toate artele, pentru că este aşa de strâns legată de viaţă.
Ar trebui să primească mai multă atenţie, căci pentru a produce un sânge
bun, organismul cere o hrană bună. La temelia păstrării sănătăţii oameni-
lor este lucrarea misionară medicală a gătitului corect.
Adesea, reformarea sănătăţii devine deformarea sănătăţii prin pre-
pararea unei mâncări lipsite de gust. Înainte de a avea succes în refor-
ma sănătăţii, trebuie să fie remediată lipsa de cunoaştere în domeniul
bucătăriei sănătoase.
Bucătăresele bune sunt puţine. Multe mame trebuie să ia lecţii de gătit
pentru a putea pune pe masa familiilor lor o mâncare bine pregătită şi
servită atrăgător.1
Căutaţi să ajungeţi nişte maestre ale artei gătitului. – Adesea, suro-
rile noastre nu ştiu cum să gătească. Acestora le-aş spune: Eu aş merge la
cea mai bună bucătăreasă pe care aş putea s-o găsesc în ţară şi aş rămâne
acolo, dacă este necesar, timp de o săptămână, până când aş ajunge
stăpână pe meserie – o bucătăreasă îndemânatică şi pricepută. Aş urma
acest curs, chiar dacă aş avea patruzeci de ani. Este datoria voastră să ştiţi
cum să gătiţi şi să le învăţaţi pe fiicele voastre cum să gătească.2
Studiu şi practică. – Alimentele să fie pregătite simplu şi sănătos, dar
pentru a le face să fie gustoase şi hrănitoare este nevoie de talent. Pentru
a învăţa cum să gătească, femeile trebuie să studieze, şi apoi, cu răbdare,
să pună în practică tot ce au învăţat. Oamenii suferă din cauză că nu se
preocupă de acest lucru. Unor asemenea oameni, le-aş spune: Este tim-
pul să aduceţi la viaţă energiile voastre latente şi să începeţi să învăţaţi. Să
nu credeţi că timpul dedicat [373] obţinerii unei cunoştinţe şi experienţe
cuprinzătoare în domeniul pregătirii unor alimente sănătoase şi gustoase
este un timp pierdut. Indiferent cât de îndelungată ar fi experienţa pe care o
aveţi în domeniul gătitului, dacă încă mai aveţi responsabilităţile unei familii,
este datoria voastră să învăţaţi cum să-i purtaţi de grijă corespunzător.3
Atât varietatea, cât şi simplitatea sunt esenţiale. – Hrana ar trebui să
fie variată. Aceleaşi feluri de mâncare, pregătite în acelaşi fel, nu ar trebui
1 Dietă şi hrană, p. 263.
2 Mărturii, vol. 2, p. 370.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 49.
276 ÎNDRUMAREA COPILULUI

să apară pe masă zi după zi, şi la fiecare masă. Felurile de mâncare sunt


consumate cu mai multă plăcere, iar organismul este mai bine hrănit când
hrana este variată.1
Trupurile noastre sunt construite din ce mâncăm şi, pentru a avea
ţesuturi de bună calitate, trebuie să avem o hrană bună, iar aceasta să fie
pregătită cu o asemenea îndemânare, încât să se adapteze cel mai bine
nevoilor organismului. Cei care gătesc au o datorie religioasă de a învăţa
să pregătească o hrană sănătoasă şi într-o varietate de modalităţi, aşa încât
să fie atât gustoasă, cât şi sănătoasă.2
Chiar şi în aranjamentul de pe masă, moda şi parada îşi exercită
influenţa dăunătoare. Pregătirea sănătoasă a hranei ajunge să ocupe un
loc secundar. Servirea unei mari varietăţi de feluri de mâncare consumă
timp, bani şi muncă obositoare, fără a avea nici un rezultat bun. Poate că
este la modă să avem şase feluri de mâncare la o masă, dar obiceiul acesta
este distrugător pentru sănătate. Este o modă pe care oamenii inteligenţi
ar trebui să o condamne atât prin învăţătură, cât şi prin exemplu… Ar fi
mult mai bine pentru sănătatea familiei, dacă pregătirile pentru masă ar
fi mai simple.3
Rezultatele unui gătit necorespunzător. – Gătitul necorespunzător
al alimentelor epuizează energiile a mii de oameni. Puţini îşi dau seama
cât de mulţi pier din această cauză. Acest fel de gătit răvăşeşte organismul
[374] şi produce boli. Astfel, pier mai mulţi decât îşi dau seama. În starea
aceasta, lucrurile cereşti nu pot fi înţelese cu uşurinţă.4
Hrana săracă şi gătită necorespunzător strică sângele, slăbind orga-
nele care îl produc. Ea deranjează organismul şi provoacă boala, aducând
odată cu ea o stare de iritare nervoasă şi o dispoziţie neplăcută. Victimele
gătitului necorespunzător se numără cu miile şi zecile de mii. Pe multe
morminte, ar putea fi scris: „Mort din pricina hranei necorespunzătoare”,
„mort din cauza stomacului epuizat”.5
Învăţaţi-i pe copiii voştri cum să gătească. – Nu neglijaţi să-i învăţaţi
pe copiii voştri cum să gătească mâncarea. Dacă faceţi aşa, le împărtăşiţi
principiile de care au nevoie în educaţia religioasă. Când le predaţi copiilor
1 Divina Vindecare, p. 300.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 48, 49.
3 Idem, p. 73.
4 Idem, p. 49.
5 Divina Vindecare, p. 302.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 277
voştri lecţii de fiziologie şi îi învăţaţi cum să gătească simplu şi cu pricepere,
voi puneţi temelia pentru cele mai folositoare ramuri ale educaţiei. Se cere
pricepere spre a face o pâine bună. Într-o bună pregătire a mâncării există
religie, şi eu pun la îndoială religia acelei categorii de persoane care sunt
prea nepricepute şi prea nepăsătoare pentru a învăţa să gătească.1
Învăţaţi-le cu răbdare şi voioşie. – Mamele trebuie să-şi ia fetele cu
ele în bucătărie încă de când sunt foarte mici şi să le înveţe arta de a găti.
Mamele nu pot aştepta ca fetele să înţeleagă tainele gospodăriei fără a le
învăţa. Ele trebuie să fie instruite cu răbdare, cu iubire, cu vorbe de încura-
jare şi aprobare, iar munca să fie făcută cât se poate de plăcută, lucru care
să se vadă pe chipul voios al mamei.2
Dacă fetele greşesc o dată, de două ori, de trei ori, nu le criticaţi. Deja
descurajarea îşi face lucrarea şi le ispiteşte să spună: „Este inutil. Eu nu pot
face asta”. Acum nu este timpul pentru critică. Voinţa ajunge să slăbească.
Ea are nevoie de stimulentul încurajării, al cuvintelor voioase, pline de
speranţă, de felul: „Nu contează [375] ce greşeli ai făcut. Acum doar înveţi
şi te poţi aştepta să faci greşeli. Încearcă din nou. Gândeşte-te la ce faci. Fii
foarte atentă şi vei reuşi cu siguranţă”.3
Cum pot fi nimicite interesul şi zelul. – Multe mame nu îşi dau sea-
ma de importanţa acestei ramuri a educaţiei şi, în loc să-şi dea silinţa să-i
înveţe pe copii şi să le suporte greşelile din perioada în care învaţă, ele
preferă să facă singure totul. Când fiicele lor greşesc, ele le trimit în altă
parte, spunându-le: „Nu are rost. Nu poţi să faci nici aceasta, nici cealaltă.
Mai mult mă încurci şi îmi faci necazuri decât să mă ajuţi”.
În acest fel, sunt respinse cele dintâi străduinţe ale celei care vrea să
înveţe şi primul eşec îi nimiceşte interesul şi zelul de a învăţa într-o aseme-
nea măsură, încât este îngrozită să mai încerce şi îşi va propune să coasă,
să tricoteze, să se ocupe de curăţenia în casă – orice altceva, dar să nu
gătească. Aici mama a greşit mult. Ea ar fi trebuit să-şi înveţe fiicele cu
răbdare, astfel încât ele să poată obţine, prin practică, acea experienţă care
să îndepărteze stângăcia şi neîndemânarea şi să îndrepte mişcările lipsite
de iscusinţă ale bucătăresei neexperimentate.4
1 Mărturii, vol. 2, p. 537.
2 Idem, vol. 1, p. 684.
3 Idem, p. 684, 685.
4 Idem, p. 685.
278 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Pregătirea cea mai necesară pe care tinerele o pot realiza pentru


viaţa practică. – Tinerele trebuie învăţate în amănunţime în domeniul
gătitului. Oricare ar fi împrejurările vieţii, aceste cunoştinţe sunt folositoare
în practică. Este o ramură a educaţiei care are o influenţă directă asupra
vieţii omeneşti, îndeosebi asupra vieţii celor mai dragi.1
Eu o preţuiesc pe croitoreasa mea, o apreciez pe dactilografa mea, dar
bucătăreasa mea, care ştie bine cum să pregătească hrana spre a întreţine
viaţa şi a hrăni creierul, oasele şi muşchii, ocupă locul cel mai important
printre ajutoarele familiei mele.2 [376]
Tinerele cred că este înjositor să găteşti şi să faci tot felul de alte lucruri
legate de gospodărie şi, din acest motiv, multe fete care se mărită şi au în
grijă familiile lor au doar o idee vagă despre îndatoririle care îi revin unei
soţii şi mame.3
În felul acesta, ridicaţi o barieră împotriva viciului. – Când le învăţaţi
[pe fiicele voastre] arta gătitului, voi ridicaţi în jurul lor o barieră care le va
feri de nesăbuinţa şi viciul în care ar putea fi ispitite să cadă.4
Bărbaţii trebuie să înveţe să gătească la fel ca femeile. – Bărbaţii
trebuie să înţeleagă pregătirea simplă şi sănătoasă a alimentelor la fel
ca femeile. Treburile îi cheamă adesea acolo unde nu pot găsi o hrană
sănătoasă, şi atunci, dacă ştiu să gătească, pot folosi această cunoştinţă
într-un scop bun.5
Atât tinerii, cât şi tinerele trebuie să fie învăţaţi cum să gătească eco-
nomic şi cum să se renunţe la orice fel de alimente din carne.6
Învăţaţi să faceţi economie şi să evitaţi risipa. – În orice sector al ar-
tei culinare, aspectul care trebuie să fie luat în considerare este: „Cum ar
trebui pregătită mâncarea într-un mod natural şi mai puţin costisitor? Să
se caute cu grijă ca resturile de la masă să nu fie irosite. Urmăriţi ca, într-un
anume fel, aceste resturi să nu fie pierdute. Această abilitate, economie şi
tact reprezintă o comoară. În anotimpurile mai calde, pregătiţi mai puţină
mâncare. Folosiţi mai mult alimente uscate. Există multe familii sărace care,
1 Idem, p. 683, 684.
2 Idem, vol. 2, p. 370.
3 Divina Vindecare, p. 302.
4 Mărturii, vol. 2, p. 370.
5 Divina Vindecare, p. 323.
6 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 313.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 279
deşi abia dacă au ce mânca, pot fi adesea luminate în privinţa motivului
pentru care sunt sărace. Sunt risipite aşa de multe lucruri mărunte.1
Întrebări serioase pentru reflecţie. – „Deci, fie că mâncaţi, fie că
beţi, fie că faceţi altceva: să faceţi totul pentru [377] slava lui Dumnezeu”.
Procedaţi voi aşa, când pregătiţi mâncarea şi vă invitaţi familia la masă?
Puneţi voi înaintea copiilor voştri doar alimentele despre care ştiţi vă vor
produce sângele cel mai bun? Vor păstra acele alimente organismul lor în
starea cea mai bună? Îi va pune acea mâncare în relaţia cea mai bună cu
viaţa şi sănătatea? Sau, fără a ţine cont de binele lor viitor, le oferiţi o hrană
nesănătoasă, stimulatoare şi iritantă?2

1 Dietă şi hrană, p. 258.


2 Mărturii, vol. 2, p. 359, 360.
CAPITOLUL 62

A MÂNCA PENTRU A TRĂI

Dumnezeu a plănuit înclinaţiile şi gusturile. – Înclinaţiile şi gusturile


noastre naturale... au fost rânduite de Dumnezeu, iar atunci când i-au fost
date omului, erau curate şi sfinte. Intenţia lui Dumnezeu a fost ca raţiunea
să domine gusturile, aşa încât acestea să contribuie la fericirea noastră.
Când sunt conduse de o minte sfinţită, ele Îi sunt închinate Domnului.1
Un subiect al grijii divine. – Educaţia israeliţilor includea toate obi-
ceiurile lor de vieţuire. Tot ce era legat de bunăstarea lor era subiectul grijii
divine şi intra în sfera de acţiune a Legii divine. Dumnezeu a căutat binele
lor cel mai înalt, chiar şi atunci când S-a îngrijit de mâncarea lor. Mana cu
care i-a hrănit în pustie era de o aşa natură, încât să le sporească puterea
fizică, mintală şi morală… În ciuda greutăţilor vieţii duse de ei în pustie, nu
era nici unul anemic în vreunul din triburile lor.2
Trupul este construit din alimentele pe care le consumăm. – Trupul
nostru este construit din alimentele pe care le consumăm. Ţesuturile cor-
pului se distrug neîncetat, fiecare mişcare a fiecărui organ are ca rezultat
degradarea, care este reparată din hrana noastră. Fiecare organ al corpu-
lui îşi cere partea lui. Creierului trebuie să i se dea porţia, oasele, muşchii,
nervii le cer pe ale lor. Este un proces minunat, care transformă hrana în
sânge şi foloseşte acest sânge pentru a reconstrui diferite părţi ale corpu-
lui, dar acest proces continuă fără încetare, dând viaţă şi tărie fiecărui nerv,
muşchi sau ţesut.3 [379]
Începeţi prin a corecta hrănirea copilului mic. – Nu vom putea
preţui niciodată îndeajuns importanţa formării unor obiceiuri corecte de

1 Temperanţa, p. 12.
2 Educaţia, p. 38.
3 Divina Vindecare, p. 295.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 281
alimentare la copii. Micuţii au nevoie să înveţe că mănâncă pentru a trăi,
nu trăiesc pentru a mânca. Pregătirea ar trebui să înceapă când copilul este
încă sugar, în braţele mamei sale. Copilului ar trebui să i se dea să mănânce
numai la intervale regulate şi din ce în ce mai rar, pe măsură ce creşte. Nu
ar trebui să i se dea dulciuri sau alimentele pe care le consumă cei mari, el
nefiind în stare să le digere. Grija şi regularitatea meselor pentru cei mici
nu numai că le vor asigura sănătatea şi vor avea ca rezultat faptul că vor sta
cuminţi şi liniştiţi, dar vor pune şi temelia obiceiurilor care vor fi o binecu-
vântare pentru ei în anii următori.1
Educaţi gusturile şi pofta. – Când copiii trec de perioada prunciei,
trebuie să se aibă mare grijă în educarea gusturilor şi a poftelor lor. Ade-
sea, li se permite să mănânce tot ce doresc şi când doresc, fără a ţine
cont de sănătatea lor. Osteneala şi banii atât de des aruncaţi pe dulciuri
nehrănitoare îi aduc pe cei mici la concluzia că obiectivul cel mai înalt în
viaţă şi lucrul care oferă cea mai mare fericire este acela de a putea să-ţi sa-
tisfaci pofta. Rezultatul acestei educaţii este lăcomia, urmată de boală…
Părinţii ar trebui să educe poftele copiilor lor şi să nu le îngăduie folo-
sirea alimentelor nesănătoase.2
Capacităţile spirituale, intelectuale şi fizice sunt influenţate de ali-
mentaţie. – Mamele care satisfac dorinţele copiilor lor cu preţul sănătăţii
şi al bunei dispoziţii seamănă seminţele răului, care vor creşte şi vor da
rod. Îngăduinţa de sine creşte o dată cu creşterea copiilor, iar vigoarea
intelectuală şi cea fizică sunt sacrificate. Mamele care procedează aşa cu-
leg cu amărăciune roadele seminţei pe care au semănat-o. Ele îşi văd copiii
crescând [380] cu o minte şi un caracter nepotrivite pentru a îndeplini un rol
nobil şi folositor în societate sau în familie. Atât puterile spirituale, cât şi cele
intelectuale şi fizice suferă sub influenţa hranei nesănătoase. Conştiinţa este
inhibată, iar receptivitatea faţă de impresiile bune este prejudiciată.3
Alegeţi alimentele cele mai bune. – Pentru a şti care sunt cele mai
bune alimente, trebuie să studiem planul originar al lui Dumnezeu pentru
alimentaţia omului. Acela care l-a creat pe om şi îi înţelege nevoile a stabi-
lit şi hrana pentru Adam… Cerealele, fructele, nucile şi legumele consti-
tuie dieta aleasă pentru noi de Creatorul nostru.4
1 Idem, p. 383.
2 Idem, p. 384.
3 Dietă şi hrană, p. 230.
4 Divina Vindecare, p. 295, 296.
282 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Pregătiţi alimentele într-un mod simplu şi atrăgător. – Dumnezeu


i-a oferit omului mijloace abundente pentru satisfacerea unui apetit neper-
vertit. El a desfăşurat înaintea lui roadele pământului – o varietate bogată
de alimente care sunt bune la gust şi hrănitoare pentru organism. Despre
acestea, binevoitorul nostru Părinte Ceresc spune că putem mânca după
plăcere. Fructele, cerealele şi legumele, pregătite într-un mod simplu, fără
condimente şi fără nici un fel de grăsimi, constituie, alături de lapte sau
smântână, alimentaţia cea mai sănătoasă. Acestea hrănesc corpul şi dau
intelectului o vigoare şi o putere de rezistenţă care nu sunt produse de o
alimentaţie excitantă.1
Pofta nu este o călăuză sigură. – Ar trebui să fie alese alimentele care
furnizează cel mai bine elementele necesare construirii corpului. În această
alegere, pofta nu este o călăuză sigură. Prin obiceiuri greşite de alimentaţie,
apetitul a ajuns pervertit. El cere adesea o hrană care dăunează sănătăţii şi
provoacă slăbiciune, în loc să aducă tărie… Boala şi suferinţa care se întâl-
nesc la orice pas sunt cauzate, în general, de greşelile populare cu privire
la alimentaţie.2 [381]
Copiii care şi-au satisfăcut un apetit needucat. – Când călătoream
cu trenul, am auzit părinţi afirmând că poftele copiilor lor erau delicate şi,
dacă nu aveau carne şi prăjitură, nu puteau să mănânce. La masa de prânz,
am observat calitatea alimentelor date acestor copii. Era pâine din făină
albă, felii de şuncă acoperite cu piper negru, murături picante, prăjituri
şi dulceţuri. Înfăţişarea palidă a acestor copii arăta clar la ce abuzuri era
supus stomacul lor. Doi dintre aceşti copii au observat copii dintr-o altă
familie mâncând brânză împreună cu alte alimente şi n-au mai avut nici o
poftă să mănânce, până când mama lor îngăduitoare nu a cerşit o bucată
de brânză pentru copiii ei, temându-se că dragii de copii nu vor reuşi să
mai termine masa. Mama a remarcat: „Copiilor le place cutare sau cutare
lucru aşa de mult, iar eu îi las să mănânce tot ce doresc, deoarece pofta
cere felul de mâncare de care are nevoie organismul”.
Acest lucru poate fi corect dacă apetitul nu a fost niciodată pervertit.
Există un apetit natural şi unul denaturat. Părinţii care şi-au învăţat copiii
să mănânce toată viaţa o hrană nesănătoasă, stimulatoare, până când
gustul a fost pervertit, iar ei ajung să poftească alimente din carne, cafea
1 Dietă şi hrană, p. 92.
2 Divina Vindecare, p. 295.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 283
prăjită, zaţ de ceai, scorţişoară, cuişoare şi condimente aromate, nu pot
susţine că apetitul cere ce îi este necesar organismului. Apetitul a fost edu-
cat greşit, până s-a denaturat. Elementele sensibile ale stomacului au fost
stimulate şi tocite până când şi-au pierdut sensibilitatea delicată. Hrana
simplă şi sănătoasă li se pare lipsită de gust. Stomacul de care s-a abu-
zat nu-şi va mai împlini lucrarea ce i-a fost dată, dacă nu este forţat prin
substanţele cele mai stimulatoare. Dacă aceşti copii ar fi fost educaţi din
pruncie să consume doar hrană sănătoasă, pregătită în modul cel mai sim-
plu, păstrându-i-se proprietăţile naturale cât mai mult posibil şi evitând
[382] carnea, grăsimea şi toate condimentele, gustul nu ar fi fost prejudi-
ciat. În starea lui naturală, gustul ar putea indica într-o mare măsură care
sunt alimentele cele mai potrivite pentru nevoile organismului.1
Ce putem spune despre alimentele cu carne? – Noi nu trasăm nici
o linie precisă de urmat în dietă, dar spunem că, în ţările unde sunt din
abundenţă fructe, cereale, alune şi nuci, hrana de carne nu este cel mai bun
fel de hrană pentru poporul lui Dumnezeu. Am fost instruită că alimentele
de carne au o tendinţă de a animaliza natura, de a-i jefui pe bărbaţi şi pe
femei de acea iubire şi simpatie pe care ar trebui să le simtă pentru ori-
cine, şi de a da pasiunilor inferioare stăpânire asupra puterilor mai înalte
ale fiinţei. Dacă vreodată consumarea de carne a fost sănătoasă, acum nu
este sigură.2
Motive pentru respingerea alimentelor cu carne. – Cei care consumă
carne nu fac altceva decât să mănânce legume şi cereale la mâna a doua,
deoarece animalul primeşte din aceste lucruri elementele nutritive care pro-
duc creşterea. Viaţa care era în cereale şi legume trece la consumator. Noi
o primim mâncând carnea animalului. Cu cât mai bine ar fi să o obţinem
direct, consumând hrana pe care Dumnezeu a hotărât să o folosim!
Carnea nu a fost niciodată cel mai bun aliment, dar folosirea ei este
acum de două ori discutabilă, deoarece rata bolilor la animale creşte aşa
de rapid. Cei care consumă alimente din carne ştiu prea puţin ce mănâncă.
Adesea, dacă ar putea vedea animalele cât sunt încă în viaţă şi ar cunoaşte
calitatea cărnii pe care o consumă, s-ar întoarce de la ea cu dezgust. Oa-
menii mănâncă neîncetat o carne care este plină de germeni tuberculoşi şi
canceroşi. Astfel se transmit tuberculoza, cancerul şi alte boli fatale.3
1 Dietă şi hrană, p. 239.
2 Mărturii, vol. 9, p. 159.
3 Divina Vindecare, p. 313.
284 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Efecte de care nu ne dăm seama imediat. – Efectele unei diete pe


bază de carne pot întârzia să se arate, dar acest lucru nu este [383] o
dovadă că nu este dăunătoare. Puţini pot fi convinşi să creadă că tocmai
carnea pe care au mâncat-o este cea care le-a otrăvit sângele şi le-a produs
suferinţă. Mulţi mor de boli cauzate întru totul de consumul de carne, deşi
cauza reală nu este bănuită nici de ei, nici de alţii.1
Întoarcerea la alimentaţia naturală sănătoasă. – Oare nu a ve-
nit vremea ca toţi să caute să renunţe la produsele din carne? Cum pot
cei care caută să ajungă curaţi, nobili şi sfinţi, spre a fi în stare să stea în
compania îngerilor cereşti, să continue să folosească drept aliment ceva
ce are un efect aşa de dăunător asupra sufletului şi a trupului? Cum pot
lua viaţa creaturilor lui Dumnezeu, ca să le poată consuma carnea ca pe o
delicatesă? Să se întoarcă mai bine la hrana sănătoasă şi delicioasă care i-a
fost dată omului la început.2
Comportamentul acelora care aşteaptă revenirea lui Hristos. – Cei
care aşteaptă venirea Domnului vor renunţa în cele din urmă la consumul
de carne. Carnea va înceta să mai facă parte din dieta lor. Ar trebui să avem
mereu în vedere acest ţel şi să ne străduim să lucrăm cu statornicie pentru
împlinirea lui. Nu pot să cred că, prin obiceiul de a consuma carne, suntem
în armonie cu lumina pe care Dumnezeu a binevoit să ne-o dea.3
Înapoi la planul lui Dumnezeu. – Mi-a fost arătat iarăşi şi iarăşi
că Dumnezeu Îşi aduce poporul la planul de la început, şi anume să nu
mănânce din carnea animalelor. El doreşte ca noi să-i învăţăm pe oameni
o cale mai bună. Dacă se renunţă la consumul de carne, dacă gustul este
educat în această direcţie, dacă este încurajată plăcerea de a mânca fructe
şi cereale, în curând va fi aşa cum a intenţionat Dumnezeu la început. Cei
din poporul Său nu vor folosi deloc carnea.4 [384]
Învăţătură cu privire la o schimbare în alimentaţie. – Este o greşeală
să presupunem că tăria musculară depinde de folosirea cărnii. Nevoile
organismului pot fi împlinite mai bine şi ne putem bucura de o sănătate
mai bună fără folosirea acesteia. Cerealele, împreună cu fructele, nucile şi
legumele au toate proprietăţile nutritive necesare pentru a face un sânge
bun. Aceste elemente nu sunt furnizate atât de bine sau pe deplin prin-
1 Idem, p. 315.
2 Idem, p. 317.
3 Dietă şi hrană, p. 380, 381.
4 Idem, p. 82.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 285
tr-o alimentaţie cu carne. Dacă folosirea cărnii ar fi fost esenţială pentru
sănătate şi tărie, alimentele din carne ar fi fost incluse în dieta hotărâtă
pentru om la început.
Când se întrerupe folosirea cărnii în alimentaţie, există deseori un
simţământ de slăbiciune, o lipsă de vigoare. Mulţi prezintă acest lu-
cru ca dovadă că hrana animală este esenţială, dar situaţia aceasta este
cauzată de faptul că alimentele de acest gen sunt stimulatoare, pentru că
înfierbântă sângele şi excită nervii, de aceea li se simte aşa de mult lipsa.
Unii vor constata că le este tot aşa de greu să renunţe la alimentele din
carne, cum îi este beţivului să se lase de păhărelul lui, dar schimbarea le va
face mult bine.
Când carnea este înlăturată ca aliment, locul ei ar trebui să fie suplinit
de o varietate de cereale, nuci, legume şi fructe, care vor fi nutritive şi gus-
toase. Acest lucru este necesar mai cu seamă în cazul celor care sunt slăbiţi
sau împovăraţi de o muncă continuă.1
Înlocuitorii cărnii, bine pregătiţi, sunt de folos. – O pregătire bună a
mâncării este o cerinţă esenţială, îndeosebi acolo unde carnea nu consti-
tuie un articol principal al alimentaţiei. În locul cărnii, să fie pregătite alte
feluri de mâncare, iar acestea trebuie să fie bine gătite, aşa încât carnea să
nu fie dorită.2
Cunosc familii care au trecut de la o alimentaţie cu carne, la una care
slăbeşte sănătatea. Mâncarea lor este pregătită aşa de greşit, [385] încât
stomacul nu o poate suferi şi ei mi-au spus că reforma sanitară nu li se
potriveşte, pentru că scădeau în putere fizică. Acesta este un motiv pentru
care unii n-au avut succes în eforturile lor de a-şi simplifica hrana. Ei au
o dietă săracă. Hrana este pregătită fără să se depună efort şi este întot-
deauna aceeaşi.
La o masă nu trebuie să fie multe feluri de mâncare şi nu toate felurile
să conţină aceleaşi componente, fără nici o variaţie. Hrana să fie pregătită
simplu, totuşi cu un gust care să stimuleze pofta de mâncare.3
Biruirea unui apetit denaturat. – Persoanele care s-au obişnuit cu o
alimentaţie bogată, foarte excitantă, au un gust denaturat şi nu pot găsi
dintr-o dată plăcere într-o hrană simplă. Va fi nevoie de timp, pentru ca
1 Divina Vindecare, p.316.
2 Scrisoarea 60a, 1896.
3 Mărturii, vol. 2, p. 63.
286 ÎNDRUMAREA COPILULUI

gustul să revină la normal şi stomacul să se refacă de pe urma abuzurilor


la care a fost supus. Totuşi, aceia care perseverează în folosirea alimentelor
hrănitoare le vor găsi gustoase după un timp. Vor fi apreciate aromele deli-
cate şi delicioase ale acestora şi vor fi consumate cu mai multă plăcere,
decât ar putea să ofere delicatesele nesănătoase. Stomacul sănătos, nefi-
ind nici iritat, nici supraîncărcat, îşi poate împlini sarcina fără efort.1
Alimentaţia sănătoasă nu este un sacrificiu. – Deşi copiii trebuie
să fie învăţaţi să-şi stăpânească apetitul şi să mănânce ţinând seama de
sănătate, trebuie să li se explice lămurit că ei se abţin numai de la ceva ce
le-ar face rău. Ei renunţă la lucruri dăunătoare pentru a avea ceva mai bun.
Masa să fie atrăgătoare şi apetisantă, căci este plină de lucrurile bune pe
care Dumnezeu ni le-a dăruit cu atâta generozitate.2 [386]
Luaţi în considerare anotimpul, clima şi ocupaţia. – Nu toate ali-
mentele sănătoase sunt la fel de potrivite pentru nevoile noastre în toate
împrejurările. Ar trebui să avem grijă când alegem alimentele. Alimentaţia
noastră trebuie să fie potrivită cu anotimpul, cu climatul în care trăim şi
cu ocupaţia pe care o avem. Unele alimente care sunt potrivite pentru un
anotimp sau un anumit climat nu sunt potrivite în altul. Tot astfel, există
alimente diferite, potrivite perfect pentru persoane cu ocupaţii diferite. De-
seori, o hrană care poate fi folosită spre avantajul celor angajaţi în muncă
fizică grea este nepotrivită pentru persoane care au ocupaţii sedentare,
sau care necesită un efort intelectual intens. Dumnezeu ne-a dat o mare
varietate de alimente sănătoase şi fiecare persoană ar trebui să le aleagă
pe acelea care, în urma experienţei şi a judecăţii sănătoase, se dovedesc
cele mai potrivite pentru propriile necesităţi.3
Pregătiţi alimentele cu inteligenţă şi îndemânare. – Este greşit
să mâncăm numai pentru a ne satisface apetitul, dar nu ar trebui să
manifestăm indiferenţă faţă de calitatea hranei sau modul ei de pregătire.
Dacă nu găsim plăcere în ce mâncăm, corpul nu va fi atât de bine hrănit.
Alimentele ar trebui să fie alese cu grijă şi pregătite inteligent şi cu în-
demânare.4
„Putem să mâncăm orice”. – În multe familii se fac pregătiri mari
pentru vizitatori. Se găteşte o mare varietate de mâncăruri. Acestea sunt
1 Divina Vindecare, p. 298, 299.
2 Idem, p. 385.
3 Idem, p. 296, 297.
4 Idem, p. 300.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 287
ispititoare pentru cei care nu sunt obişnuiţi cu o asemenea varietate de
mâncăruri bogate…
Cunosc comportamentul acelora care fac asemenea pregătiri excesive
pentru vizitatori. În familia lor nu se respectă nici o ordine. Mesele sunt
pregătite pentru a se potrivi comodităţii soţiei şi mamei. Fericirea soţului
şi a copiilor nu este luată în considerare. Deşi pentru vizitatori se face o
asemenea paradă, [387] „pentru noi” se consideră că este bun orice. Ade-
sea, masa este aşezată lângă perete, mâncarea este rece şi nu se face nici
un efort pentru a o face atrăgătoare. „Aceasta este pentru noi”, spun ei. „Ne
descurcăm cu orice”.1
Faceţi din timpul mesei o ocazie plăcută. – Timpul mesei să fie o oca-
zie pentru înviorare şi contact social plăcut. Tot ce poate împovăra sau irita
să fie îndepărtat. Încrederea, bunătatea şi recunoştinţa faţă de Dătătorul
tuturor bunurilor să fie cultivate, iar conversaţia să fie voioasă, exprimând
gânduri plăcute care să aducă voioşie.2
Masa nu este un loc în care să se cultive răzvrătirea copiilor prin-
tr-un comportament neînţelept al părinţilor. Când mănâncă, familia să fie
voioasă şi plină de recunoştinţă, aducându-şi aminte că aceia care Îl iubesc
pe Dumnezeu şi ascultă de El vor lua parte la ospăţul Mielului în Împărăţia
lui Dumnezeu, iar Isus Însuşi îi va servi.3
Regularitate în mâncare. – Mâncatul la ore neregulate distruge to-
nusul sănătos al organelor digestive, cu efect asupra sănătăţii şi stării de
voioşie.4
În nici un caz nu ar trebui ca mesele să fie neregulate. Dacă prânzul
este luat cu o oră sau două înainte de timpul obişnuit, stomacul nu este
pregătit pentru o nouă povară, pentru că nu s-a debarasat încă de alimen-
tele consumate la masa precedentă şi nu are forţă vitală pentru o nouă
lucrare. Astfel, organismul este suprasolicitat.
Mesele nu ar trebui nici întârziate cu o oră sau două, în funcţie de
împrejurări sau pentru a îndeplini mai întâi un anumit volum de muncă.
Stomacul cere mâncare la ora la care este obişnuit să primească. Dacă mo-
mentul este întârziat, vitalitatea organismului scade şi ajunge în cele din
urmă la un nivel aşa de scăzut, încât pofta de mâncare dispare [388] cu
1 Manuscris 1, 1876.
2 Educaţia, p. 206.
3 Scrisoarea 19, 1892.
4 Divina Vindecare, p. 384.
288 ÎNDRUMAREA COPILULUI

desăvârşire. Dacă se ia masa atunci, stomacul este incapabil să se ocupe


de ea aşa cum se cuvine. Hrana nu poate fi schimbată în sânge bun. Dacă
ar mânca toţi la ore regulate, fără a gusta nimic între mese, ar fi pregătiţi
pentru mesele lor şi ar găsi în mâncare o plăcere care i-ar răsplăti pentru
efortul lor.1
Învăţaţi-i pe copii când, cum şi ce să mănânce. – În general, copiii nu
sunt învăţaţi cu privire la importanţa câtorva aspecte cum ar fi: când, cum
şi ce să mănânce. Lor li se îngăduie să-şi satisfacă fără reţineri gusturile, să
mănânce la orice oră, să servească fructe oricând le ispitesc privirile, iar
acestea, mâncate aproape întotdeauna cu plăcintă, prăjitură şi pâine cu
unt, îi face nişte gurmanzi şi nişte dispeptici. Organele digestive sunt ţinute
într-o funcţionare continuă, ca o moară, şi ajung slăbite, iar forţa vitală este
luată de la creier pentru a veni în ajutorul stomacului suprasolicitat, şi ast-
fel puterile mintale sunt slăbite. Stimularea nefirească şi epuizarea pute-
rilor vitale îi face nervoşi, nerăbdători când li se pun restricţii, încăpăţânaţi
şi iritabili. Abia dacă mai pot fi scăpaţi din vedere de părinţii lor. În multe
cazuri, însuşirile morale par tocite şi este dificil să li se stârnească un simţ
al ruşinii şi al naturii grave a păcatului. Ei alunecă uşor în obiceiul de a ocoli
adevărul, de a înşela şi adesea de a minţi pe faţă.
Părinţii deplâng aceste lucruri la copiii lor, dar nu-şi dau seama că pro-
pria administrare greşită a adus răul. Ei nu au înţeles necesitatea de a ţine în
frâu poftele şi pasiunile copiilor lor, iar aceştia s-au dezvoltat şi s-au întărit
pe parcursul anilor. Mamele pregătesc cu mâinile lor şi pun înaintea copi-
ilor lor o mâncare care are înclinaţia să le dăuneze fizic şi mintal.2 [389]
Nu mâncaţi niciodată între mese. – Stomacul trebuie să se bucure de
o grijă atentă. Să nu fie ţinut într-o activitate continuă. Daţi pace, linişte şi
odihnă acestui organ folosit greşit şi îndelung maltratat…
După ce este servită masa obişnuită, stomacului ar trebui să i se
îngăduie cinci ore de odihnă. Nici o fărâmă de mâncare să nu fie introdusă
în stomac până la masa următoare. Stomacul îşi va face lucrarea în acest
interval şi după aceasta va putea primi iarăşi hrană.3
Mamele fac o mare greşeală îngăduindu-le [copiilor lor] să mănânce
între mese. Prin această practică, stomacul este deranjat şi se pun ba-
1 Dietă şi hrană, p. 179.
2 Pacific Health Journal, mai 1890.
3 Dietă şi hrană, p. 173, 179.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 289
zele pentru o suferinţă viitoare. Iritarea lor poate fi cauzată de o mâncare
nesănătoasă, încă nedigerată, dar mama crede că nu are timp să gândească
bine situaţia şi să-şi corecteze greşeala. Ea nu se poate opri nici pentru a
linişti îngrijorarea lor nerăbdătoare. Ea le dă micuţilor suferinzi o bucăţică
de prăjitură sau alte lucruri plăcute pentru a-i linişti, dar acestea nu fac
decât să sporească răul…
Adesea, mamele se plâng de sănătatea fragilă a copiilor lor şi consultă
medicul, în timp ce, dacă ar exercita doar puţin bun simţ, ar înţelege că
necazul este cauzat de greşelile lor în alimentaţie.1
„Gustările” la ore târzii sunt un obicei dăunător. – Un alt obi-
cei dăunător este acela de a mânca imediat înainte de culcare. Poate că
mesele au fost servite regulat, însă, din pricina unei senzaţii de „leşin”, ei
mănâncă din nou. Prin îngăduinţă, această practică greşită ajunge un obi-
cei şi, adesea, este atât de bine fixată, încât se crede că este imposibil să
dormi fără să mănânci. Ca rezultat al faptului că se mănâncă la ore târ-
zii, procesul digestiv continuă în timpul orelor de somn. Însă, chiar dacă
stomacul lucrează fără răgaz, lucrarea sa nu este bine [390] înfăptuită.
Somnul este adesea tulburat de vise neplăcute, iar dimineaţa, persoana
se trezeşte fără a fi odihnită şi fără prea mare poftă pentru micul dejun.
Când ne culcăm, stomacul trebuie să-şi fi terminat toată lucrarea, pentru
ca toate celelalte organe ale corpului să se poată bucura de odihnă. Cina
târzie este dăunătoare în special pentru persoanele cu obiceiuri seden-
tare. În cazul lor, tulburarea care se produce este de cele mai multe ori
începutul unei boli care sfârşeşte prin moarte.2
O mamă sfătuită că micul dejun este important. – Copila ta are un
temperament iritat şi trebuie să fii atentă la alimentaţia ei. Să nu-i îngădui
să aleagă felurile de mâncare care îi vor satisface gustul, fără să-i asigure
hrana corespunzătoare… Să nu o laşi niciodată să plece la şcoală fără să
servească micul dejun. Nu îndrăzni să dai curs înclinaţiilor tale în această
privinţă. Aşază-te pe deplin sub conducerea lui Dumnezeu, iar El te va aju-
ta să aduci toate dorinţele tale în armonie cu cerinţele Sale.3
Este în practica şi obiceiul societăţii să se servească un mic dejun lejer.
Totuşi, nu acesta este modul cel mai bun de a trata stomacul. La masa de
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 61.
2 Divina Vindecare, p. 303, 304.
3 Scrisoarea 69, 1896.
290 ÎNDRUMAREA COPILULUI

dimineaţă, stomacul se află într-o condiţie mai bună pentru a se ocupa de


mai multă mâncare decât la a doua sau a treia masă a zilei. Obiceiul de a
mânca un mic dejun sărac şi un prânz copios este greşit. Faceţi în aşa fel,
încât micul dejun să fie masa cea mai consistentă a zilei.1
Obţineţi alimentele cele mai bune şi din abundenţă. – Copiii şi ti-
nerii să nu fie supraalimentaţi până la maximum. Ei trebuie să primească
alimente sănătoase din abundenţă, dar nu înseamnă că este bine să li se
ofere prăjituri şi produse de patiserie. Să facă exerciţiu fizic şi să li se ofe-
re ce este mai bun de mâncare, pentru că acestea au o influenţă [391]
importantă asupra stării mintale şi fizice. O alimentaţie corespunzătoare şi
hrănitoare va fi unul dintre mijloacele cele mai bune prin care poate să fie
păstrată o digestie sănătoasă.2
Mâncaţi cu moderaţie. – Adesea, părinţii fac o greşeală dându-le co-
piilor prea multă mâncare. Copiii trataţi în felul acesta cresc dispeptici.
Moderaţia, chiar şi în consumul unor alimente bune, este esenţială. Părinţi,
puneţi înaintea copiilor voştri cantitatea de mâncare pe care ar trebui să o
mănânce. Nu-i lăsaţi să mănânce cât de mult se vor simţi înclinaţi… Părinţi,
dacă nu sunteţi atenţi la acest aspect, copiii voştri vor avea capacităţi in-
telectuale scăzute. Ei vor merge la şcoală, dar nu vor fi în stare să înveţe cât
ar trebui, pentru că puterea care ar trebui să meargă la creier este folosită
pentru digerarea mâncării excesive care împovărează stomacul. Părinţii
trebuie să fie educaţi spre a înţelege că prea multă mâncare dată copiilor îi
face să fie slabi, nu viguroşi.3
Părinţii, nu copiii să dicteze aici. – Învăţaţi-i pe copii să-şi stăpânească
pofta, să fie mulţumiţi cu alimentaţia simplă pe care le-o dă Dumnezeu.
Nu este bine să-i lăsaţi să dicteze ei ce anume vor mânca. Voi sunteţi aceia
care să le dicteze ce este cel mai bine pentru ei. A le îngădui copiilor voştri
să murmure şi să se plângă de mâncarea bună şi sănătoasă, doar pentru că
nu se potriveşte gusturilor lor denaturate, este un păcat.4
Nu-i lăsaţi pe copii să rămână cu impresia că, pentru că sunt copiii
voştri, trebuie să li se îngăduie să aleagă şi să-şi împlinească dorinţele. Să
nu li se permită să aleagă alimentele care nu sunt bune pentru ei, pur şi
1 Dietă şi hrană, p. 173.
2 Scrisoarea 19, 1892.
3 Manuscris 155, 1899.
4 Scrisoarea 23, 1888.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 291
simplu pentru că le sunt pe plac. Experienţa părinţilor trebuie să conducă
în viaţa copiilor.1 [392]
Respectaţi preferinţele copilului, dacă sunt rezonabile. – Fiecare
dintre noi va hotărî daca viaţa îi va fi condusă de minte sau de trup. Fiecare
tânăr trebuie să aleagă felul în care îi va fi modelată viaţa şi să nu se cruţe
nici un efort pentru a fi făcut să înţeleagă puterile cu care se confruntă şi
influenţele care îi modelează caracterul şi destinul.2
În educarea copiilor şi a tinerilor, aceştia să fie învăţaţi că obiceiurile în
mâncare, băutură şi îmbrăcăminte, pe care şi le-au format în conformitate
cu standardul lumii, nu sunt în armonie cu legile sănătăţii şi ale vieţii şi,
ca urmare, aceste obiceiuri trebuie să fie conduse de raţiune şi intelect.
Puterea poftei şi a obiceiului să nu fie lăsată să domine cerinţele raţiunii.
Pentru a atinge scopul acesta, tinerii trebuie să aibă ţinte şi motive mai
înalte decât simpla satisfacţie animalică în mâncare şi băutură.3
Efectele vaste ale unui apetit pervertit. – Unii nu sunt convinşi de
necesitatea de a mânca şi a bea spre slava lui Dumnezeu. Îngăduinţa apeti-
tului îi influenţează în toate relaţiile din viaţă. Această influenţă se vede în
familie, în biserică, în adunările de rugăciune şi în comportamentul copi-
ilor lor. Ea este blestemul vieţii lor. Ea îi împiedică să înţeleagă adevărurile
pentru aceste zile din urmă.4
Vieţuirea sănătoasă este o obligaţie personală. – Ceea ce mâncăm
şi bem are o influenţă importantă asupra vieţii şi caracterului nostru, iar
creştinii trebuie să-şi aducă obiceiurile în mâncare şi băutură la conforma-
rea cu legile naturii. Trebuie să înţelegem obligaţia noastră faţă de Dum-
nezeu în acest domeniu. Ascultarea de legile sănătăţii să fie un subiect de
studiu serios, pentru că neştiinţa intenţionată cu privire la [393] subiectul
acesta este păcat. Fiecare trebuie să simtă că este o obligaţie personală să
respecte legile vieţuirii sănătoase.5

1 Signs of the Times, 13 august 1896.


2 Educaţia, p. 202.
3 Good Health, iulie 1880.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 151.
5 Manuscris 47, 1896.
CAPITOLUL 63

CUMPĂTARE ÎN TOATE LUCRURILE

Necumpătarea cauzează majoritatea bolilor din viaţă. – Necumpă-


tarea se află la baza unei mari părţi din bolile vieţii. Ea nimiceşte anual zeci
de mii de oameni. Nu vorbim despre cumpătare ca fiind limitată doar la
folosirea băuturilor alcoolice, noi îi dăm o semnificaţie mai largă, incluzând
îngăduinţa dăunătoare a oricărui apetit sau pasiuni.1
Prin necumpătare, unii sacrifică o jumătate, iar alţii două treimi din put-
erile lor fizice, mintale şi morale şi ajung nişte jucării pentru duşman.2
Îngăduinţa excesivă este păcat. – Îngăduinţa excesivă în mâncare,
băutură, dormit sau privit este un păcat. Acţiunea armonioasă sănătoasă a
tuturor puterilor corpului şi ale minţii are ca rezultat fericirea şi, cu cât aceste
puteri sunt mai înnobilate, cu atât fericirea este mai curată şi neumbrită.3
Cumpătarea este un principiu al vieţii religioase. – Cumpătarea în
toate lucrurile vieţii acesteia trebuie să fie practicată şi prezentată altora.
Cumpătarea în mâncare, băutură, dormit şi îmbrăcat este unul din marile
principii ale vieţii religioase. Adevărul adus în sanctuarul sufletului va duce
la îngrijirea corpului. Nimic din ce este legat de sănătatea omului nu tre-
buie să fie privit cu nepăsare. Binele nostru veşnic depinde de felul cum
folosim în viaţa aceasta timpul, puterea şi influenţa noastră.4
Nouă ne este încredinţată aici doar o scurtă perioadă de viaţă, iar în-
trebarea pe care trebuie să şi-o pună fiecare este: Cum pot să-mi investesc
viaţa în aşa fel, încât să aducă folosul cel mai mare?5 [395]
1 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
2 Solii către tineret, p. 236.
3 Dietă şi hrană, p. 44.
4 Mărturii, vol. 6, p. 375.
5 Pacific Health Journal, aprilie 1890.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 293
Prima noastră datorie faţă de Dumnezeu şi faţă de semeni este dez-
voltarea personală. Fiecare însuşire cu care ne-a înzestrat Dumnezeu tre-
buie să fie cultivată până la cel mai înalt grad, ca să fim în stare să facem
binele cel mai mare de care suntem capabili. De aceea, timpul folosit pen-
tru întărirea şi păstrarea sănătăţii fizice şi mintale este un timp bine folosit.
Nu putem să ne permitem să prejudiciem, să pipernicim nici o singură
funcţie a minţii sau a trupului, prin suprasolicitare sau abuzând de vreo
parte a acestei maşinării vii. Dacă vom face aşa, vom fi nevoiţi să suferim
consecinţele negreşit.1
Cumpătarea are o putere uimitoare. – Respectarea cumpătării şi a
regularităţii în toate lucrurile are o putere uimitoare. Nu vor fi suficiente
doar împrejurările sau calităţile native pentru a dezvolta acea dispoziţie
senină, care contează atât de mult pentru netezirea cărării vieţii. În acelaşi
timp, puterea stăpânirii de sine astfel dobândite se va dovedi una dintre
cele mai importante înzestrări pentru a da piept cu succes cu îndatoririle
aspre şi realităţile pe care orice fiinţă omenească le va întâlni.2
Un ajutor pentru a gândi limpede. – Oameni care au poziţii de încre-
dere au de luat zilnic hotărâri de care depind rezultate de mare importanţă.
Adesea, ei trebuie să gândească rapid, iar acest lucru nu poate fi făcut
decât de aceia care practică o cumpătare strictă. Mintea se întăreşte în
urma tratării corecte a puterilor fizice şi mintale. Dacă efortul depus nu
este prea mare, o nouă vigoare vine cu fiecare solicitare.3
Obiceiul de a fi cumpătat aduce răsplătiri bogate. – Generaţia care
se ridică este înconjurată de atracţii menite să ispitească pofta. Îndeosebi
în marile noastre oraşe, fiecare formă de satisfacere a plăcerii este făcută
să fie uşoară şi atrăgătoare. Aceia care, [396] asemenea lui Daniel, refuză
să se întineze vor culege răsplata obiceiului lor de a fi cumpătaţi. Puterea
lor fizică mai mare şi capacitatea sporită de a rezista sunt ca un depozit
bancar din care pot să scoată bani în situaţii de urgenţă.
Obiceiurile corecte în activitatea fizică promovează superioritatea
intelectuală. Puterea intelectuală, cea fizică şi longevitatea depind de legi
neschimbătoare. În acest domeniu nimic nu este la voia întâmplării sau
1 Signs of the Times, 17 noiembrie 1890.
2 Educaţia, p. 206.
3 Divina Vindecare, p. 309.
294 ÎNDRUMAREA COPILULUI

a sorţii. Dumnezeul naturii nu va interveni pentru a-i feri pe oameni de


consecinţele călcării legilor naturii.1
Pentru o sănătate deplină, fiţi cumpătaţi în toate lucrurile. – Pen-
tru păstrarea sănătăţii, este necesară cumpătarea în toate lucrurile… Tatăl
nostru ceresc a trimis lumina reformei sănătăţii spre a ne păzi de relele
care rezultă dintr-un apetit decăzut, pentru ca aceia care iubesc curăţia
şi sfinţenia să ştie cum să folosească înţelept lucrurile bune pe care li le-a
oferit El şi pentru ca, exercitând cumpătarea în viaţa de zi cu zi, să poată fi
sfinţiţi prin adevăr.2
Cumpătarea precede sfinţirea. – Poporul lui Dumnezeu trebuie
să înveţe însemnătatea cumpătării în toate lucrurile… Orice îngăduinţă
de sine trebuie îndepărtată din viaţa lor. Înainte de a putea înţelege cu
adevărat semnificaţia adevăratei sfinţiri şi în conformitate cu voinţa lui
Hristos, ei trebuie să obţină, prin colaborare cu Dumnezeu, stăpânirea asu-
pra obiceiurilor şi practicilor lor greşite.3
În studiu. – Necumpătarea în studiu este un fel de beţie, iar cei ce
îşi îngăduie să fie necumpătaţi în această privinţă, asemenea beţivului,
rătăcesc de la cărările sigure, se împiedică şi cad în întuneric. Domnul
vrea ca orice elev să ştie că singura lui ţintă trebuie să fie slava Sa. Să nu-şi
risipească resursele intelectuale [397] şi fizice în căutarea obţinerii între-
gii cunoaşteri posibile a ştiinţelor, ci să-şi păstreze prospeţimea şi vigoarea
tuturor capacităţilor spre a se angaja în lucrarea la care l-a chemat Domnul –
aceea de a ajuta sufletele să găsească drumul neprihănirii.4
În muncă. – Trebuie să fim cumpătaţi în muncă. Nu este datoria noastră
să lucrăm în locuri unde vom fi suprasolicitaţi. Uneori, unii se pot afla acolo
unde este necesar lucrul acesta, dar trebuie să fie o excepţie, nu o regulă.
Să fim cumpătaţi în toate lucrurile. Dacă Îl vom cinsti pe Domnul făcân-
du-ne partea, El Îşi va face partea spre a ne păstra sănătatea. Să exercităm
un control înţelept asupra tuturor organelor noastre. Prin cumpătarea în
mâncare, băutură, îmbrăcăminte, muncă şi în toate lucrurile, putem să fa-
cem pentru noi înşine lucrul pe care nu poate să-l facă nici un medic.5
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 28.
2 Idem, p. 52.
3 Lucrarea misionară medicală, p. 275.
4 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 405, 406.
5 Temperanţa, p. 139.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 295
Ca o regulă, munca zilei să nu fie prelungită în timpul nopţii… Mi-a
fost arătat că aceia care procedează aşa, adesea vor pierde mult mai mult
decât câştigă, pentru că energiile lor se epuizează, iar ei lucrează într-o
stare de agitaţie. Poate că nu-şi dau seama de prejudiciul imediat, dar îşi
subminează negreşit sănătatea.1
Cei care fac eforturi mari pentru a munci mult într-o anumită perioadă
şi continuă să muncească, în ciuda faptului că raţiunea le spune că ar trebui
să se odihnească, nu câştigă niciodată. Ei trăiesc dintr-un capital împrumu-
tat. Ei îşi irosesc forţa vitală de care vor avea nevoie cândva, în viitor. Când
vor avea nevoie de această energie pe care au irosit-o cu atâta nepăsare, ei
se prăbuşesc pentru că nu o au. Puterea fizică s-a dus, tăria mintală nu mai
există. Ei îşi dau seama că au avut de-a face cu o pierdere, dar nu realizează
despre ce este vorba. Nevoia a venit, însă resursele lor fizice sunt epuizate.
Oricine calcă [398] legile sănătăţii va trebui să sufere cândva într-o măsură
mai mare sau mai mică. Dumnezeu ne-a înzestrat corpul cu puterea de
care avem nevoie în diferite perioade din viaţa noastră. Dacă noi vom
epuiza cu nepăsare această forţă printr-o suprasolicitare continuă, uneori
vom ajunge să pierdem.2
În îmbrăcăminte. – Îmbrăcămintea trebuie să fie sănătoasă din toate
punctele de vedere. „Mai presus de toate lucrurile”, Dumnezeu doreşte „să
fim sănătoşi” – sănătate trupească şi sufletească. Trebuie să fim împreună
lucrători cu El, pentru sănătatea sufletului şi a trupului deopotrivă. Ambele
sunt susţinute printr-o îmbrăcăminte sănătoasă.
Aceasta ar trebui să aibă farmecul, frumuseţea şi caracterul adecvat al
simplităţii naturale. Hristos ne-a avertizat împotriva mândriei, nu însă îm-
potriva farmecului şi a frumuseţii naturale din viaţă.3
În mâncare. – Adevărata temperanţă ne spune să renunţăm la tot ce
este dăunător şi să folosim cu chibzuinţă ce este sănătos. Sunt puţini cei
care-şi dau seama aşa cum trebuie cât de mult au de-a face obiceiurile din
alimentaţie cu sănătatea, caracterul lor, capacitatea lor de a fi folositori în
această lume şi cu destinul lor veşnic. Apetitul trebuie să se afle continuu
sub stăpânirea puterilor intelectuale şi morale. Trupul trebuie să fie supus
minţii, nu invers.4
1 Counsels on Health, p. 99.
2 Principiile fundamentale ale educaţiei creştine, p. 153, 154.
3 Divina Vindecare, p. 288, 289.
4 Temperanţa, p. 138.
296 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Cei care mănâncă şi lucrează necumpătat şi iraţional, vorbesc şi se


comportă iraţional. Nu este necesar să consumi băuturi alcoolice spre
a fi necumpătat. Păcatul necumpătării în mâncare – prea multe mese şi
o cantitate prea mare de alimente cu grăsimi şi nesănătoase – distruge
funcţionarea sănătoasă a organelor digestive, deteriorează creierul şi
perverteşte judecata, împiedicând o gândire şi o activitate raţională, calmă
şi sănătoasă.1 [399]
O atenţie deosebită, ca să nu ne supraalimentăm. – În nouă din
zece cazuri, este mai periculos să mănânci prea mult, decât prea puţin…
Mulţi bolnavi nu suferă de nici o boală. Cauza suferinţei lor este îngăduinţa
apetitului. Ei cred că, dacă mâncarea este sănătoasă, pot să mănânce cât
de mult le place. Aceasta este o mare greşeală. Persoanele care sunt slăbite
pot să mănânce moderat şi chiar puţin. Astfel, organismul va fi făcut în
stare să funcţioneze mai uşor şi bine, iar o mare parte din suferinţă va fi
evitată.2
Nu-L negaţi pe Dumnezeu nici măcar printr-o faptă de necumpă-
tare. – Noi am fost cumpăraţi cu un preţ. Prin urmare, trebuie să-I dăm
slavă lui Dumnezeu în trupul nostru şi în duhul nostru, care sunt ale
Sale. Să nu-L negăm pe Dumnezeu nici măcar printr-o singură faptă de
necumpătare, pentru că singurul Fiu al lui Dumnezeu ne-a cumpărat cu
un preţ infinit, chiar cu sacrificiul vieţii Sale. El nu a murit pentru noi, ca să
putem ajunge nişte sclavi ai obiceiurilor rele, ci pentru a ajunge nişte fii şi
fiice ale lui Dumnezeu, slujidu-L cu toate puterile noastre.3
Aceia care îşi dau seama fără încetare că se află în această relaţie cu
Dumnezeu nu vor introduce în stomacul lor alimente care plac apeti-
tului, dar care afectează organele digestive. Ei nu distrug proprietatea lui
Dumnezeu, îngăduindu-şi obiceiuri nepotrivite în a mânca şi a bea sau în
îmbrăcăminte. Ei vor avea mare grijă de maşinăria umană, conştienţi că
trebuie să facă lucrul acesta pentru a lucra în cooperare cu Dumnezeu. El
doreşte ca ei să fie sănătoşi, fericiţi şi utili. Dar, pentru a fi aşa, ei trebuie
să-şi pună voinţa de partea voinţei Sale.4
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 155.
2 Manuscris 1, 1876.
3 Scrisoarea 166, 1903.
4 Temperanţa, p. 214.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 297
Fiţi cumpătaţi în toate detaliile vieţii de cămin. – Îndemnăm ca
temperanţa să fie exercitată în toate [400] detaliile vieţii de cămin, pentru
ca exemplul părinţilor să fie o lecţie de cumpătare, copiii să fie învăţaţi şi să
li se impună renunţarea la sine şi stăpânirea de sine încă din primii ani.1
În familie şi în biserică, temperanţa creştină să fie pusă la loc de frunte.
Să fie un element viu şi activ, reformator de obiceiuri, înclinaţii şi carac-
tere.2

1 Review and Herald, 23 septembrie 1884.


2 Temperanţa, p. 165.
CAPITOLUL 64

CĂMINUL ŞI CRUCIADA PENTRU


TEMPERANŢĂ

Necumpătarea este dezlănţuită. – Necumpătarea încă îşi continuă


ravagiile. Nelegiuirea de orice fel stă ca o barieră solidă în calea progresu-
lui adevărului şi a neprihănirii. Nedreptăţi sociale, născute din ignoranţă şi
viciu, produc încă nenorociri de nedescris şi îşi aruncă umbra nefastă asu-
pra bisericii şi asupra lumii. Imoralitatea în rândurile tinerilor creşte, în loc
să descrească. Nimic altceva decât un efort serios şi continuu nu va reuşi
să întrerupă acest curs pustiitor. Lupta cu interesele egoiste şi apetitul, cu
obiceiurile rele şi pasiunile nesfinte, va fi aprigă şi mortală şi numai aceia
care vor trăi potrivit principiilor pot să obţină biruinţa în acest război.1
Necumpătarea este în creştere, în ciuda eforturilor făcute pentru a o
stăpâni. Nici un efort de a încerca să-i împiedicăm progresul, de a-l ridica pe
cel căzut şi de a-l apăra de ispită pe cel slab nu este prea mare. Cu mâinile
noastre slabe nu putem să facem mult, dar avem un Ajutor puternic. Să nu
uităm că braţul lui Hristos poate să ajungă până la cele mai mari adâncimi
ale blestemului şi degradării omeneşti. El ne poate ajuta să biruim chiar şi
acest demon îngrozitor al necumpătării.2
Abstinenţa totală este răspunsul. – Singura cale prin care putem să
fim siguri împotriva puterii necumpătării este abţinerea totală de la folo-
sirea vinului, a berii şi a băuturilor tari. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri
că, pentru a fi nişte adevăraţi bărbaţi, este nevoie să se ferească de lucru-
rile acestea. Dumnezeu ne-a arătat în ce constă adevărata bărbăţie. Cel
biruitor [402] va fi cel onorat, iar numele lui nu va fi şters din cartea vieţii.3
1 Temperanţa, p. 234.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 21.
3 Idem, p. 37.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 299
Printr-un efort perseverent şi serios, fără a fi influenţaţi de obiceiurile
vieţii mondene, părinţii pot construi în jurul copiilor lor un zid care să-i
apere de mizeriile şi crimele produse din cauza necumpătării. Copiii nu tre-
buie lăsaţi în voia lor, dezvoltându-şi trăsături care ar trebui să fie înăbuşite
din faşă, ci să fie disciplinaţi cu grijă şi educaţi să ia poziţie de partea cea
bună, a reformei şi a abstinenţei. Ca urmare, ei vor avea, în orice criză,
independenţa morală de a înfrunta furtuna împotrivirii care îi va asalta cu
siguranţă pe aceia care iau poziţie pentru reforma adevărată.1
Necumpătarea este adesea rezultatul îngăduinţei din cămin. – În
ţara noastră se fac eforturi mari pentru a învinge necumpătarea, dar se
constată că este greu să stăpâneşti şi să pui în lanţuri un leu în putere.
Dacă o jumătate din aceste eforturi ar fi fost îndreptate spre a-i lumina
pe părinţi cu privire la responsabilitatea lor în formarea obiceiurilor şi a
caracterului copiilor lor, ar fi rezultat un bine de o mie de ori mai mare
decât este în situaţia actuală. Le urăm succes tuturor lucrătorilor din do-
meniul temperanţei, dar îi invităm să privească mai adânc la cauza răului
împotriva căruia luptă şi să fie mai consecvenţi în reformă.2
Pentru a ajunge la rădăcina necumpătării, trebuie să mergem dincolo
de folosirea alcoolului sau a tutunului. Lenevia, lipsa unui ţel sau tovărăşiile
rele pot fi cauza acestei predispoziţii. Adesea, ea se găseşte la masa din
cămin, în familiile care se consideră abstinente. Tot ce deranjează digestia
şi creează o excitaţie anormală a minţii sau slăbeşte în vreun fel organis-
mul, stricând echilibrul dintre puterile mintale şi cele fizice, slăbeşte [403]
controlul minţii asupra trupului şi predispune în acest fel la necumpătare.
Căderea multor tineri promiţători poate fi găsită într-un apetit anormal,
creat de o alimentaţie nesănătoasă.3
Mesele americanilor noştri sunt în general pregătite pentru a forma
beţivi. Pofta este principiul conducător pentru o categorie numeroasă. Ori-
cine îşi va îngădui să mănânce prea des şi alimente care nu sunt sănătoase
îşi va slăbi puterea de a se împotrivi în alte privinţe la tentaţiile poftei şi
pasiunii în măsura în care şi-a întărit înclinaţiile către obiceiuri incorecte
de a mânca.4
1 Temperanţa, p. 214, 215.
2 Review and Herald, 23 septembrie 1884.
3 Educaţia, p. 202, 203.
4 Mărturii, vol. 3, p. 563.
300 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Ceaiul şi cafeaua sunt factori favorizanţi. – Prin necumpătarea care a


început în cămin, organele digestive au ajuns să fie slăbite şi curând mân-
carea obişnuită nu a mai satisfăcut apetitul. În felul acesta, s-a creat o stare
nesănătoasă care a dus la pofta după alimente mai stimulatoare. Ceaiul
şi cafeaua au un efect imediat. Sub influenţa acestor otrăvuri, sistemul
nervos este excitat şi, în unele cazuri, pentru o vreme, intelectul pare a fi
înviorat şi imaginaţia mai vie. Din cauză că aceste stimulente produc rezul-
tate plăcute, mulţi trag concluzia că au nevoie de ele, dar întotdeauna are
loc o reacţie. Sistemul nervos a împrumutat putere din resursele viitoare
spre a le folosi în prezent, iar această înviorare temporară este urmată de
o cădere ulterioară. Înviorarea imediată obţinută prin consumul de ceai şi
cafea este o dovadă că aparenta putere este doar o excitaţie nervoasă, iar
consecinţa este o daună adusă organismului.1
Tutunul, o otravă insidioasă. – Folosirea tutunului este un obicei care
afectează adesea sistemul nervos mai [404] puternic decât folosirea al-
coolului. El leagă victima în lanţuri mai puternice decât o face paharul de
băutură ameţitoare, iar obiceiul este mai greu de biruit. În multe cazuri,
trupul şi mintea sunt mai intoxicate prin folosirea tutunului, decât prin
aceea a băuturilor alcoolice, deoarece tutunul este o otravă insidioasă.2
Tutunul… afectează creierul şi toceşte însuşirile perceptive, aşa încât
mintea nu mai poate să discearnă cu claritate lucrurile spirituale şi îndeose-
bi adevărurile care ar înclina să corecteze această plăcere respingătoare.
Aceia care folosesc tutunul în orice formă nu sunt curaţi înaintea lui Dum-
nezeu. Prin această practică murdară, le este imposibil să-I dea slavă lui
Dumnezeu în trupul şi duhul lor, care sunt ale Sale.3
Tutunul slăbeşte creierul şi îi paralizează însuşirile perceptive. Folosirea
lui stârneşte dorinţa după băuturi tari şi, în foarte multe cazuri, pune ba-
zele obiceiului de a bea.4
Efectul stimulentelor şi al narcoticelor. – Efectul stimulentelor şi al
narcoticelor este acela de a micşora puterea fizică, şi orice afectează tru-
pul va afecta şi mintea. Un stimulent poate mobiliza pentru un timp ener-
giile şi poate să producă o activitate fizică şi mintală, dar când influenţa
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 31.
2 Mărturii, vol. 3, p. 562.
3 Counsels on Health, p. 81.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 17.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 301
excitantă trece, atât mintea, cât şi trupul vor fi într-o stare mai rea decât
înainte. Băuturile alcoolice şi tutunul s-au dovedit un blestem îngrozitor
pentru neamul omenesc, nu numai prin faptul că slăbesc trupul şi ameţesc
mintea, ci şi pentru că degradează moralitatea. Când conducerea raţiunii
este înlăturată, pasiunile animalice preiau controlul. Cu cât aceste otrăvuri
sunt folosite mai mult, cu atât firea omului va ajunge mai brutală.1
Învăţaţi-i pe copii să deteste stimulentele. – Învăţaţi-i pe copiii voştri
să deteste stimulentele. Cât de mulţi favorizează din neştiinţă pofta copi-
ilor după aceste lucruri!2 [405]
Dumnezeu le cere părinţilor să-i păzească pe copii de îngăduirea poftei
şi îndeosebi de folosirea stimulentelor şi a narcoticelor. Pe mesele părinţilor
creştini să nu fie niciodată alimente care conţin condimente. Ei trebuie să
studieze modalitatea de a-şi feri stomacul de orice abuz.3
În acest veac al grabei, cu cât hrana este mai puţin excitantă, cu atât
este mai bine. Cumpătarea în toate lucrurile şi tăgăduirea fermă a poftei
este singura cale sigură.4
O cerinţă dificilă pentru părinţi. – Este posibil ca părinţii să le fi trans-
mis copiilor lor înclinaţii spre poftă şi pasiune, care vor face mai dificilă
lucrarea de educare şi pregătire a acestora pentru a fi strict cumpătaţi şi a
avea obiceiuri curate şi virtuoase. Dacă pofta pentru mâncare nesănătoasă
şi pentru stimulente şi narcotice le-a fost transmisă de părinţi ca o
moştenire, ce responsabilitate înfricoşător de solemnă apasă asupra lor de
a contracara tendinţele rele pe care le-au dat copiilor lor! Cu câtă seriozi-
tate şi sârguinţă ar trebui să lucreze părinţii pentru a-şi împlini datoria faţă
de vlăstarele lor ajutorate, cu credinţă şi cu nădejde!5
Gusturile trebuie să fie educate. – Părinţii ar trebui să considere
ca primă obligaţie înţelegerea legilor vieţii şi ale sănătăţii, ca să nu facă
nimic prin pregătirea mâncării sau prin oricare alte obiceiuri care să dez-
volte înclinaţiile greşite ale copiilor lor. Cu câtă atenţie ar trebui mamele
să studieze modalitatea de a pregăti mâncărurile cele mai simple şi mai
sănătoase, pentru ca organele digestive să nu fie slăbite, puterile nervilor
1 Signs of the Times, 17 noiembrie 1890.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 155.
3 Review and Herald, 27 iunie 1899.
4 Mărturii, vol. 3, p. 561.
5 Idem, p. 567, 568.
302 ÎNDRUMAREA COPILULUI

să nu fie dezechilibrate şi învăţăturile date copiilor lor să nu fie zădărnicite


prin alimentele pe care le pun înaintea acestora! Această hrană fie slăbeşte,
fie întăreşte organele [406] stomacului şi are o mare legătură cu păstrarea
sănătăţii fizice şi morale a copiilor, care sunt proprietatea lui Dumnezeu,
cumpărată cu preţ de sânge.1
Ce îndatorire sacră le este încredinţată părinţilor, de a păzi constituţia
fizică şi morală a copiilor lor, astfel încât sistemul lor nervos să fie echilibrat
şi sufletul să nu le fie pus în primejdie!2
Surorile noastre pot face mult în marea lucrare de salvare a altora,
punând pe mesele lor numai alimente sănătoase, hrănitoare. Ele îşi pot
întrebuinţa timpul preţios educând gusturile şi poftele copiilor lor, formân-
du-le obiceiuri de cumpătare în toate lucrurile şi încurajând tăgăduirea de
sine şi bunăvoinţa pentru binele altora.3
Părinţii neglijenţi sunt răspunzători. – Mulţi părinţi, pentru a evita
sarcina unei educări răbdătoare a copiilor lor spre a-şi forma obiceiul
renunţării la sine, le îngăduie să mănânce şi să bea oricând le place. Ei
doresc să-şi satisfacă gustul, iar această înclinaţie spre satisfacere nu
se micşorează odată cu trecerea anilor. Pe măsură ce cresc, aceşti copii
răsfăţaţi sunt conduşi de impulsuri şi sunt nişte sclavi ai poftei. Când îşi vor
ocupa locul în societate şi vor începe să trăiască pe cont propriu, ei vor fi
lipsiţi de puterea de a se împotrivi ispitei. În cel necumpătat, în cel dedicat
folosirii tutunului… şi în cel care consumă alcool vedem rezultatele unei
educaţii greşite.
Când auzim lamentarea creştinilor pentru daunele îngrozitoare ale
necumpătării, se ridică îndată întrebarea: Cine i-a educat pe tineri? Cine
a favorizat aceste pofte nestăpânite? Cine a neglijat responsabilitatea
solemnă de a le forma caracterul spre a fi folositori în viaţa aceasta şi pen-
tru societatea îngerilor din viaţa viitoare?4 [407]
Adevărata lucrare începe în cămin. – Adevărata lucrare trebuie să
înceapă în cămin. Aceia care se ocupă de educarea tinerilor lor au cea
mai mare răspundere pentru formarea caracterului lor. Aici este o lucrare
pentru mame, şi anume să-i ajute pe copiii lor să-şi formeze obiceiuri co-
1 Idem, p. 568.
2 Ibid.
3 Idem, p. 489.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 76.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 303
recte şi gusturi curate, să dezvolte puterea morală şi adevărata virtute.
Învăţaţi-i pe copii că nu trebuie să fie conduşi de alţii, că nu trebuie să ce-
deze influenţelor greşite, ci să-i influenţeze pe alţii spre bine, să-i înnobi-
leze şi să-i înalţe pe aceia cu care se asociază. Învăţaţi-i că, dacă se află în
legătură cu Dumnezeu, vor avea de la El puterea de a se împotrivi celor
mai înverşunate ispite.1
Temperanţa nu este un subiect de batjocură. – Mulţi fac din subi-
ectul temperanţei un subiect de batjocură. Ei pretind că Domnul nu este
preocupat de astfel de probleme minore, cum ar fi felul nostru de a mânca
şi a bea. Totuşi, dacă Domnului nu I-ar fi păsat de lucrurile acestea, El nu
i S-ar fi descoperit nevestei lui Manoah cu instrucţiuni clare şi nu i-ar fi
atras de două ori atenţia ca nu cumva să nu le respecte. Nu este aceasta o
dovadă suficientă că Lui îi pasă de aceste lucruri?2
Reforma începe cu mama. – Grija cu care mama ar trebui să vegheze
asupra obiceiurilor ei de vieţuire este învăţată în Scripturi.3
Reforma trebuie să înceapă cu mama înainte de naşterea copilului
ei. Dacă îndrumările lui Dumnezeu ar fi fost respectate cu credincioşie,
necumpătarea nu ar fi existat.4
Instrucţiunile pe care le avea îngerul pentru părinţii evrei prevedeau
nu numai modul de vieţuire al mamei, ci şi educarea copilului. Nu era de
ajuns ca Samson, copilul care trebuia să-l elibereze pe Israel, să aibă o
bună zestre fizică la naştere. Acest lucru trebuia să fie urmat de o educaţie
atentă. [408] Din pruncie, el trebuia să fie obişnuit cu o viaţă de strictă
cumpătare.5
Îndrumările date cu privire la adunarea copiilor evrei ne învaţă că nu tre-
buie neglijat nimic din ce influenţează bunăstarea fizică a copilului. Nimic
nu este lipsit de importanţă. Fiecare influenţă care afectează sănătatea tru-
pului are efect şi asupra minţii şi a caracterului.6
Cumpătarea şi stăpânirea de sine trebuie să fie învăţate din leagăn.
Răspunderea acestei lucrări o are în mare parte mama şi, ajutată de tată,
ea o poate îndeplini cu succes.
1 Idem, p. 21, 22.
2 Temperanţa, p. 233, 234.
3 Divina Vindecare, p. 372.
4 Signs of the Times, 13 septembrie 1910.
5 Divina Vindecare, p. 379, 380.
6 Review and Herald, 9 iulie 1901.
304 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Continuaţi lecţiile la gura sobei şi la şcoală. – Este un lucru extrem


de dificil să te dezveţi de obiceiurile pe care ţi le-ai îngăduit în viaţă şi care
ţi-au educat apetitul. Demonul necumpătării nu este uşor de biruit. El are
o putere uriaşă şi este greu de învins. Părinţii să înceapă o campanie îm-
potriva necumpătării încă din familie, la gura sobei, învăţându-i pe copiii
lor principiile pe care trebuie să le să urmeze chiar din fragedă copilărie,
şi astfel pot spera să aibă succes. Mamelor, merită să folosiţi ceasurile
preţioase pe care vi le-a dat Dumnezeu pentru a forma, educa şi dezvolta
caracterul copiilor voştri şi pentru a-i învăţa să adopte cu stricteţe principi-
ile de cumpătare în mâncare şi băutură.1
Instruirea în acest domeniu ar trebui să existe în fiecare şcoală şi în fie-
care cămin. Tinerii şi copiii ar trebui să înţeleagă efectul alcoolului, tutu-
nului şi al altor otrăvuri similare, care distrug corpul, întunecă mintea şi
fac sufletul să fie înclinat spre plăceri. Ar trebui să se arate clar că nici o
persoană care foloseşte aceste lucruri nu-şi poate păstra pentru mult timp
întreaga putere a facultăţilor fizice, mintale sau morale.2 [409]
Explicaţi cu claritate efectul micilor abateri. – Trebuie să ne ferim de
acest rău încă de la începuturile lui. Când îi educăm pe tineri, ar trebui să
arătăm foarte clar efectul pe care-l au micile abateri aparente de la ce este
bine. Tinerilor să li se întipărească în minte gândul că trebuie să fie stăpâni,
nu robi. Dumnezeu i-a făcut domni peste împărăţia din interiorul lor, şi tre-
buie să-şi exercite autoritatea împărătească pe care le-a conferit-o cerul.
Când asemenea instrucţiuni sunt date cu credincioşie, rezultatele nu vor fi
simţite doar de tineri. Influenţa lor se va extinde şi va salva mii de bărbaţi
şi femei care se află chiar pe marginea ruinei.3
Dezvoltaţi puterea morală de a vă împotrivi ispitei. – Pentru a birui
răul tot mai mare al necumpătării este nevoie de un efort individual. Oh,
dacă am putea să găsim cuvintele care să sensibilizeze şi să pătrundă în
inima fiecărui părinte din ţară!4
Părinţii pot pune temelia pentru viaţa sănătoasă şi fericită a copiilor lor.
Ei îi pot trimite din căminele lor cu puterea morală de a se putea împotrivi
ispitei şi cu tăria şi curajul de a lupta cu succes cu problemele vieţii. Ei le
1 Mărturii, vol. 3, p. 567.
2 Educaţia, p. 202.
3 Idem, p. 203, 204.
4 Pacific Health Journal, mai 1890.
PĂSTRAREA CONDIŢIEI FIZICE 305
pot inspira scopul şi pot dezvolta în ei puterea de a face ca viaţa lor să fie
spre onoarea lui Dumnezeu şi spre binecuvântarea lumii. Ei pot face cărări
drepte pentru picioarele lor, fie vreme bună, fie vreme rea, către lucrurile
slăvite de sus.1
Dumnezeu ne cheamă să stăm pe platforma vastă a cumpătării în
mâncare, băutură şi îmbrăcăminte. Părinţi, nu vreţi voi să înţelegeţi
răspunderile pe care vi le-a dat Dumnezeu? Studiaţi principiile reformei
sănătăţii şi învăţaţi-i pe copiii voştri că renunţarea la sine este singura cale
sigură.2

1 Divina Vindecare, p. 352.


2 Manuscris 86, 1897.
SECŢIUNEA A XV-A

ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE

CAPITOLUL 65

BINECUVÂNTĂRILE ÎMBRĂCĂMINTEI
POTRIVITE

Potrivită şi cu bun gust. – În îmbrăcăminte, ca şi în orice altceva, avem


privilegiul de a-L onora pe Creatorul nostru. El doreşte nu numai ca hainele
noastre să fie curate şi sănătoase, ci şi de bun gust şi potrivite.1
Ar trebui să facem tot ce se poate mai bine pentru înfăţişarea noastră.
Pentru serviciul de la sanctuar, Dumnezeu a precizat fiecare amănunt
al veşmintelor acelora care slujeau înaintea Lui. În felul acesta, suntem
învăţaţi că El are o preferinţă cu privire la îmbrăcămintea celor care Îi
slujesc. Îndrumările cu privire la veşmintele lui Aaron erau foarte precise,
deoarece veşmântul lui era simbolic. Tot aşa, îmbrăcămintea urmaşilor lui
Hristos trebuie să fie simbolică. Înfăţişarea noastră, în toate privinţele, ar
trebui să fie caracterizată prin simplitate, modestie şi curăţenie.2
Ilustrată prin lucrurile din natură. – Prin lucrurile din natură [flori,
crini], Hristos ilustrează frumuseţea pe care o preţuieşte Cerul, farmecul mo-
dest, simplitatea, curăţia şi armonia, care fac să-I fie plăcută îmbrăcămintea
noastră.3
Caracterul poate să fie judecat prin felul îmbrăcămintei. – Îmbrăcă-
mintea şi felul în care este purtată de o persoană este, în general, un indi-
ciu cu privire la un bărbat sau o femeie.4
1 Educaţia, p. 248.
2 Mărturii, vol. 6, p. 96.
3 Divina Vindecare, p. 289.
4 Review and Herald, 30 ianuarie 1900.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 307
Noi judecăm caracterul unei persoane prin felul de îmbrăcăminte pe
care o poartă. O femeie modestă şi evlavioasă se va îmbrăca modest. Un
gust rafinat, o minte cultivată, vor fi date pe faţă prin alegerea unor veşminte
simple şi corespunzătoare… Femeia care este simplă şi nepretenţioasă
în îmbrăcăminte şi comportament dovedeşte că înţelege faptul că o fe-
meie adevărată [414] este caracterizată de virtute. Cât de încântătoare
şi de interesantă este simplitatea în îmbrăcăminte, care poate să fie bine
comparată cu florile de pe câmp.1
Principiile călăuzitoare sunt enunţate. – Îi rog pe oamenii noştri
să trăiască atent în prezenţa lui Dumnezeu. Respectaţi obiceiurile în
îmbrăcăminte în măsura în care se conformează cu principiile sănătăţii.
Surorile noastre să se îmbrace simplu, aşa cum fac multe, având haine din-
tr-un material bun, rezistent, potrivit acestui veac, şi nici o problemă legată
de îmbrăcăminte să nu le ocupe mintea. Surorile noastre trebuie să se îm-
brace simplu. Să aibă o înfăţişare modestă, serioasă şi cu bun simţ. Oferiţi-i
lumii o ilustraţie vie cu privire la harul lui Dumnezeu care împodobeşte
omul dinăuntru.2
Respectaţi obiceiurile predominante, dacă sunt modeste, sănătoa-
se şi decente. – Creştinii nu trebuie să depună eforturi speciale pentru a
atrage atenţia asupra lor, îmbrăcându-se diferit de lume. Însă dacă, urmând
propriile convingeri cu privire la datoria de a se îmbrăca modest şi sănătos,
descoperă că sunt demodaţi, nu trebuie să-şi schimbe îmbrăcămintea
pentru a fi ca lumea. Ei trebuie să dea dovadă de independenţă nobilă şi
curaj moral pentru a fi oameni aşa cum se cuvine, chiar dacă toată lumea
ar fi diferită de ei.
Dacă lumea introduce un mod de îmbrăcăminte modest, decent
şi sănătos, care este în acord cu Biblia, a adopta un asemenea mod de
îmbrăcăminte nu ar afecta relaţia noastră cu Dumnezeu sau cu lumea.
Creştinii trebuie să-L urmeze pe Hristos, iar îmbrăcămintea lor să fie
conformă Cuvântului lui Dumnezeu. Ei trebuie să evite extremele. Să ur-
meze o cale neabătută, care nu ţine seama de aplauze sau de critică şi să
rămână la ce este bine, pentru că este bine.3 [415]
Evitaţi extremele. – Nu vă ocupaţi timpul cu străduinţa de a urma
toate obiceiurile mondene absurde în îmbrăcăminte. Purtaţi haine cu-
1 Review and Herald, 17 noiembrie 1904.
2 Manuscris 167, 1897.
3 Mărturii, vol. 1, p. 458, 459.
308 ÎNDRUMAREA COPILULUI

rate şi cu bun gust, dar nu vă faceţi un subiect al remarcilor nici prin-


tr-o îmbrăcăminte exagerată, nici printr-o îmbrăcăminte neîngrijită şi
dezordonată. Comportaţi-vă ca şi când aţi şti că privirile cerului sunt în-
dreptate asupra voastră, că trăiţi fiind aprobaţi sau dezaprobaţi de Dum-
nezeu.1
Grija în îmbrăcăminte să nu fie confundată cu mândria. – Există o
categorie de oameni care critică fără încetare mândria şi îmbrăcămintea,
care sunt neglijenţi cu privire la propria înfăţişare, care cred că este o vir-
tute a fi murdar şi poartă haine dezordonate şi lipsite de gust. Adesea,
îmbrăcămintea lor arată ca şi când ar flutura şi ar atârna pe ei. Hainele
lor sunt murdare şi totuşi asemenea oameni vorbesc mereu împotriva
mândriei. Ei confundă decenţa şi curăţenia cu mândria.2
Aceia care sunt neglijenţi şi dezordonaţi în îmbrăcăminte vor avea
rareori conversaţii nobile şi vor fi lipsiţi de rafinament în simţăminte. Une-
ori, ei consideră că asprimea şi lipsa de politeţe sunt umilinţă.3
Hristos a rostit o avertizare. – Hristos a observat dedicarea pen-
tru îmbrăcăminte şi i-a avertizat şi chiar le-a poruncit urmaşilor Săi să
nu se îngrijoreze prea mult cu privire la aceasta. „De ce vă îngrijoraţi de
îmbrăcăminte? Uitaţi-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp:
ei nici nu torc, nici nu ţes, totuşi vă spun că nici chiar Solomon, în toată
slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei”… Femeile sunt înclinate spre mân-
drie şi extravaganţă, totuşi aceste îndemnuri li se adresează direct. Cât de
mică este valoarea aurului, a perlelor sau a hainelor scumpe, în comparaţie
cu umilinţa şi frumuseţea lui Hristos!4 [416]
Învăţătura Bibliei pentru poporul lui Dumnezeu. – Am fost îndru-
mată spre următorul pasaj din Scriptură. Îngerul a spus: „Acesta este
pentru instruirea poporului lui Dumnezeu”. 1 Timotei 2,9.10: „Vreau, de
asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios, cu ruşine şi
sfială, nu cu împletituri de păr, nici cu aur, nici cu mărgăritare, nici cu haine
scumpe, ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evla-
vioase”. 1 Petru 3,3-5: „Podoaba voastră să nu fie podoaba de afară, care stă
în împletitura părului, în purtarea de scule de aur sau îmbrăcarea hainelor,
1 Manuscris 53, 1912.
2 Review and Herald, 23 ianuarie 1900.
3 Review and Herald, 30 ianuarie 1900.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 93, 94.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 309
ci să fie omul ascuns al inimii, în curăţia nepieritoare a unui duh blând şi
liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Astfel se împodo-
beau odinioară sfintele femei”.1
Multe femei socotesc aceste îndrumări prea demodate, ca să mai ţină
seama de ele, dar Acela care le-a dat ucenicilor Săi a înţeles primejdiile care
vin din iubirea de îmbrăcăminte din timpul nostru şi ne-a trimis o aver-
tizare. Vom lua noi seama la avertizare şi vom fi înţelepţi?2
Aceia care caută cu adevărat să-L urmeze pe Hristos vor avea conştiinţa
sensibilă cu privire la hainele pe care le poartă. Ei se vor strădui să împli-
nească toate cererile acestui îndemn rostit aşa de clar şi complet de Dom-
nul.3
Pericolele iubirii de îmbrăcăminte. – Iubirea de îmbrăcăminte
primejduieşte morala şi face din femeie opusul unei femei creştine distinse,
caracterizată de modestie şi seriozitate. Îmbrăcămintea extravagantă,
bătătoare la ochi, încurajează adesea pofta trupească în inima celei care
o poartă şi stârneşte patimi josnice în inima privitorului. Dumnezeu vede
că ruina caracterului este precedată adesea de satisfacerea mândriei şi a
vanităţii în îmbrăcăminte. El vede că îmbrăcămintea costisitoare înăbuşă
dorinţa de a face bine.4 [417]
Mărturia simplităţii în îmbrăcăminte. – Recomandarea pentru suro-
rile mele tinere este aceasta: rochii simple, nesofisticate şi nepretenţioase.
Nu există nici un mod mai bun de a face lumina voastră să-i lumineze pe
alţii, decât acela al simplităţii cu care vă îmbrăcaţi şi vă purtaţi. Puteţi arăta
tuturor că estimaţi corect valoarea lucrurilor din viaţa aceasta, comparân-
du-le cu lucrurile veşnice.5
Modestia vă va apăra de o mie de pericole. – Surorile mele, evitaţi
orice aparenţă rea. În această epocă, plină de imoralitate, nu sunteţi în
siguranţă dacă nu vegheaţi cu atenţie. Virtutea şi modestia sunt rare. Fac
apel la voi, ca urmaşe ale lui Hristos, care faceţi o mărturisire de înaltă
ţinută, să cultivaţi preţiosul mărgăritar al modestiei. Aceasta vă va păzi vir-
tutea.6
1 Mărturii, vol. 1, p. 189.
2 Idem, vol. 3, p. 376.
3 Solii către tineret, p. 345, 346.
4 Mărturii, vol. 4, p. 645.
5 Idem, vol. 3, p. 376.
6 Idem, vol. 2, p. 458.
310 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Când este unită cu modestia comportamentului, simplitatea decentă


în îmbrăcăminte va avea un mare efect, înconjurând-o pe tânără cu acea
atmosferă de reţinere sfântă, care o va apăra de o mie de pericole.1
O idee învechită. – Se consideră că a-i învăţa pe copii să umble pe ca-
lea îngustă a curăţiei şi sfinţirii este o idee întru totul învechită şi demodată.
Această idee predomină chiar şi printre părinţii care pretind că I se închină
lui Dumnezeu, dar faptele lor dovedesc că sunt nişte închinători ai lui Ma-
mona. Ei au ambiţia de a concura cu semenii lor şi de a avea o aparenţă
favorabilă în ochii membrilor bisericii de care aparţin, prin îmbrăcămintea
lor şi a copiilor lor.2
Singura îmbrăcăminte admisă în ceruri. – Există o îmbrăcăminte
pe care fiecare copil sau tânăr o poate căuta fără a fi vinovat. Ea este
neprihănirea sfinţilor. Dacă vor fi tot aşa de dornici şi de perseverenţi pen-
tru a obţine această îmbrăcăminte, cum sunt pentru a-şi adapta hainele
în conformitate cu standardul [418] societăţii lumeşti, ei vor fi îmbrăcaţi
foarte curând cu neprihănirea lui Hristos, iar numele lor nu vor fi şterse din
cartea vieţii. Mamele, asemenea tinerilor şi copiilor, trebuie să se roage:
„Zideşte în mine o inimă curată, Dumnezeule, pune în mine un duh nou
şi statornic!” (Psalmi 51,10). Această curăţie a inimii şi acest duh nou sunt
mai preţioase decât aurul, atât pentru viaţa aceasta, cât şi pentru veşnicie.
Numai cei cu inima curată Îl vor vedea pe Dumnezeu.
Prin urmare, mamelor, învăţaţi-i pe copiii voştri, puţin aici, puţin acolo,
că neprihănirea lui Hristos este singura îmbrăcăminte cu care pot să fie
admişi în ceruri şi că, dacă vor fi înveşmântaţi cu ea, vor împlini continuu în
viaţa aceasta îndatoririle care Îi vor aduce slavă lui Dumnezeu.3

1 Educaţia, p. 248.
2 Signs of the Times, 10 septembrie 1894.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 95.
CAPITOLUL 66

ÎNVĂŢAREA PRINCIPIILOR FUNDAMENTALE


CU PRIVIRE LA ÎMBRĂCĂMINTE

O parte necesară a educaţiei. – Nici o educaţie nu poate fi completă,


dacă nu învaţă principiile adevărate cu privire la îmbrăcăminte. Fără o
asemenea învăţătură, lucrarea de educaţie este adesea întârziată şi per-
vertită. Iubirea hainelor şi devotamentul faţă de modă se numără printre
cei mai teribili rivali ai învăţătorului şi printre cele mai eficiente piedici.1
Nu este recomandat un stil precis. – Nimeni nu mi-a recomandat un
stil precis ca regulă pentru îmbrăcămintea lor.2
Îmbrăcăminte plăcută şi atrăgătoare. – Tinerii trebuie să fie încurajaţi
să-şi formeze deprinderi bune în ce priveşte îmbrăcămintea, pentru ca
înfăţişarea lor să fie plăcută şi atrăgătoare. Să fie învăţaţi să-şi păstreze
hainele curate şi îngrijit reparate. Toate deprinderile lor să fie de aşa natură,
încât să-i facă un ajutor şi o mângâiere pentru alţii.3
Îmbrăcămintea să fie potrivită şi cu bun gust. Chiar dacă este o pânză
de numai zece cenţi, ea trebuie să fie bine îngrijită şi curată.4
Ordine şi bun gust. – În îmbrăcăminte, ei [creştinii] evită excesul şi
parada. Hainele lor vor fi simple, nebătătoare la ochi, modeste şi aranjate
plăcut şi cu bun-gust.5
Bunul gust nu trebuie dispreţuit sau condamnat. Credinţa noastră, dacă
este aplicată în practică, ne va determina să avem o îmbrăcăminte simplă
şi să fim aşa de zeloşi ca buni lucrători, încât să putem fi consideraţi ca
1 Educaţia, p. 246.
2 Scrisoarea 19, 1897.
3 Mărturii, vol. 6, p. 170.
4 Idem, vol. 4, p. 642.
5 Solii către tineret, p. 349.
312 ÎNDRUMAREA COPILULUI

având ceva special. Totuşi, când pierdem gustul pentru ordine, grijă [420]
în îmbrăcăminte şi simplitate distinsă, noi părăsim realmente adevărul,
pentru că adevărul nu înjoseşte, ci înnobilează.1
Surorile mele, îmbrăcămintea voastră vorbeşte fie în favoarea lui Hris-
tos şi a adevărului sfânt, fie în favoarea lumii. Cum este ea?2
Bunul-gust în culori şi imprimeuri. – Să se manifeste bun-gust în
alegerea culorilor. În această privinţă, uniformitatea este de dorit, în măsu-
ra în care este convenabilă. Totuşi, să fie luată în considerare şi complexi-
tatea. Să fie căutate culori modeste. Când este folosit un material cu
imprimeuri, să fie evitate imprimeurile mari şi viu colorate, care arată vani-
tatea şi mândria celor ce le poartă. Prea multă fantezie în asocierea culo-
rilor nu este bună.3
Luaţi în considerare durabilitatea. – Hainele noastre, deşi modeste şi
simple, ar trebui să fie de bună calitate, de culoare potrivită şi rezistente.
Ele ar trebui să fie alese mai degrabă după criteriul durabilităţii, şi nu după
acela al paradei. Să asigure căldură şi o bună protecţie. Femeia înţeleaptă,
descrisă în Proverbe, „nu se teme de zăpadă pentru casa ei, căci toţi cei din
casa ei sunt îmbrăcaţi cu veşminte căptuşite” (Proverbe 31,21 – versiunea
engleză).4
Cumpărarea unui material bun este economie. – Este bine să
cumpăraţi un material bun şi să fie confecţionat cu atenţie. Aceasta este
economie. Totuşi, podoabele excesive nu sunt necesare, iar îngăduirea
lor înseamnă a cheltui, pentru satisfacerea eului, banii care trebuie să fie
investiţi în lucrarea lui Dumnezeu.5
Nu uitaţi nevoile viei Domnului. – Să ne îmbrăcăm îngrijit şi cu bun-
gust, dar, surorile mele, când cumpăraţi şi când vă confecţionaţi hainele
proprii sau pe ale copiilor voştri, gândiţi-vă la lucrarea din via Domnului,
care încă aşteaptă să fie făcută.6
Cei lumeşti cheltuiesc mult pe îmbrăcăminte. Totuşi, Domnul [421] i-a
chemat pe cei din poporul Său să iasă din lume şi să fie deosebiţi. Aparenţa
1 Idem, p. 353.
2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904.
3 Health Reformer. Citat în Healthful Living, p. 120.
4 Divina Vindecare, p. 288.
5 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301.
6 Ibid.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 313
stridentă şi costisitoare nu este potrivită pentru aceia care mărturisesc a
crede că trăiesc în zilele din urmă…
Practicaţi economia în cheltuirea banilor pentru îmbrăcăminte. Nu
uitaţi că hainele voastre exercită o influenţă continuă asupra acelora cu
care intraţi în legătură. Nu risipiţi pentru îmbrăcăminte banii care sunt
foarte necesari în altă parte. Nu cheltuiţi banii Domnului spre a vă satisface
gustul pentru îmbrăcămintea costisitoare.1
Simplitatea în îmbrăcăminte este o recomandare pentru religia ce-
lui ce o poartă. – Simplitatea în îmbrăcăminte va face o femeie înţeleaptă
să arate în aşa fel încât să fie spre avantajul ei cel mai mare.2
În calitate de creştini, trebuie să vă îmbrăcaţi simplu, împodobindu-vă
cu fapte bune, ca nişte femei înţelepte şi evlavioase.3
Pentru a ţine pasul cu moda absurdă, mulţi îşi pierd gustul pentru sim-
plitatea naturală şi sunt încântaţi de ce este artificial. Ei sacrifică timpul şi
banii, puterea intelectului şi adevărata nobleţe a sufletului şi îşi dedică în-
treaga viaţă cerinţelor vieţii mondene.4
Dragi tineri, înclinaţia de a vă îmbrăca după modă şi de a purta dantelă,
aur şi podoabe pentru a face paradă nu va recomanda altora religia voastră
sau adevărul pe care-l mărturisiţi. Oamenii cu discernământ vor considera
încercările voastre de a vă înfrumuseţa exteriorul ca fiind o dovadă a unor
minţi slabe şi inimi vanitoase.5
Să nu fie o paradă nepotrivită. – Aş vrea să le reamintesc tinerilor
care folosesc podoabe şi poartă pene la pălărie că, din cauza păcatelor lor,
capul Mântuitorului a purtat ruşinoasa coroană de spini. Când petreceţi
timp preţios aranjându-vă înfăţişarea [422], amintiţi-vă că Împăratul slavei
a purtat o haină simplă, care nu avea nici o cusătură. Voi, care vă osteniţi
să vă împodobiţi, vă rog să ţineţi minte că Isus era adesea obosit din cauza
muncii neîncetate, a renunţării la sine şi a jertfirii de sine pentru a-i bine-
cuvânta pe cei aflaţi în suferinţă şi pe cei nevoiaşi… Din cauza lor, El Şi-a
revărsat rugăciunile către Tatăl Său cu strigăte puternice şi lacrimi. Acele
lacrimi au fost vărsate şi chipul Mântuitorului a fost umbrit de tristeţe şi
1 Manuscris 24, 1904.
2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904.
3 Review and Herald, 6 decembrie 1881.
4 Health Reformer, aprilie 1872.
5 Mărturii, vol. 3, p. 376.
314 ÎNDRUMAREA COPILULUI

suferinţă mai mult decât oricare dintre fiii oamenilor, tocmai pentru a ne
salva pe noi de mândria, iubirea de plăceri şi deşertăciunea în care trăim
acum şi care alungă din suflet iubirea lui Isus.1
O împodobire inutilă. – Nu vă împodobiţi inutil, ci, pentru înaintarea
lucrării lui Dumnezeu, puneţi deoparte banii economisiţi în felul acesta.
Învăţaţi lecţia renunţării la sine şi prezentaţi-o copiilor voştri.2
Un aspect clarificat. – Am fost întrebată adesea dacă este greşit să se
poarte gulere simple din pânză.3∗ Răspunsul meu a fost întotdeauna „Nu”.
Unii au interpretat extremist ce am scris eu despre gulere şi au susţinut că
este greşit să porţi gulere de orice fel. Mi-au fost arătate gulere scumpe, cu
panglici şi dantele inutile, pe care unii păzitori ai Sabatului le purtau şi încă
le poartă de dragul paradei şi al modei. Când am menţionat gulerele, eu
nu am vrut să se înţeleagă că nu trebuie să se poarte nici un fel de guler, iar
când am menţionat panglicile, nu am vrut să spun că nu trebuie purtate
nici un fel de panglici.4
Podoabele extravagante şi extreme. – Pastorii noştri şi soţiile lor să
fie un exemplu de simplitate în îmbrăcăminte. Ei trebuie să poarte haine
curate şi confortabile, din material de bună calitate, dar în acelaşi timp să
evite extravaganţa şi podoabele, chiar dacă nu sunt costisitoare, deoarece
toate aceste lucruri sunt în dezavantajul nostru. Tinerii să fie educaţi pen-
tru simplitatea, modestia şi curăţenia în îmbrăcăminte. Să se renunţe la
podoabele excesive, chiar dacă preţul lor este infim.5
Nu pentru paradă. – Adevăratul rafinament nu este manifestat prin
împodobirea trupului spre a face paradă.6
Biblia ne învaţă modestia în îmbrăcăminte. „Vreau, de asemenea, ca
femeile să se roage îmbrăcate în chip cuviincios” (1 Timotei 2,9). Aceste
cuvinte interzic parada prin îmbrăcăminte, culori stridente, ornamente
abundente. Orice mijloc de a atrage atenţia către cel care le poartă, sau
de a stârni admiraţia nu corespunde modestiei poruncite de Cuvântul lui
Dumnezeu.7
1 Idem, p. 379, 380.
2 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301, 302.
3 ∗Notă: Vezi Mărturii, vol. 1, p. 135, 136.
4 Mărturii, vol. 1, p. 135, 136.
5 Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 135, 136.
6 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 93.
7 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 302.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 315
Renunţarea la sine în îmbrăcăminte este o parte a datoriei noastre
creştine. Îmbrăcămintea simplă şi abţinerea de la etalarea bijuteriilor şi a
podoabelor de orice fel sunt în armonie cu credinţa noastră. Ne numărăm
noi printre aceia care văd nesăbuinţa celor lumeşti care îşi îngăduie
extravaganţă în îmbrăcăminte şi iubirea de distracţii?1
Podoabele nepieritoare versus aur şi perle. – Există o podoabă care
nu va pieri niciodată, care va promova fericirea pretutindeni în jurul nos-
tru în viaţa aceasta şi va străluci cu putere în viaţa veşnică. Aceasta este
podoaba unui spirit blând şi umil. Dumnezeu ne-a poruncit să purtăm
veşmântul cel mai bogat al sufletului… În loc de a căuta podoabe de aur
pentru exterior, să depunem un efort stăruitor pentru a ne asigura acea
înţelepciune care este de o valoare mai mare decât aurul curat.2
Cât de mică este valoarea aurului, a perlelor sau a podoabelor costisi-
toare, în comparaţie cu frumuseţea lui Hristos. Frumuseţea naturală [424]
constă în simetrie sau în proporţia armonioasă a părţilor componente, dar
frumuseţea spirituală constă în armonia sau asemănarea sufletului nostru
cu Isus. Aceasta îl va face pe cel credincios mai preţios ca aurul curat, chiar
mai preţios decât aurul de Ofir. Harul lui Hristos este cu adevărat o podoabă
de o valoare nepreţuită. El înalţă şi înnobilează omul şi reflectă asupra al-
tora raze de slavă, atrâgându-i la Izvorul luminii şi al binecuvântării.3
Atractivitatea unei frumuseţi autentice. – Toţi au o înclinaţie naturală
de a fi mai degrabă sentimentali, decât practici. Din perspectiva aces-
tui fapt, este important ca în educarea copiilor lor, părinţii să-i îndrume
şi să-i înveţe să iubească adevărul, datoria, renunţarea la sine şi să aibă
independenţa nobilă de a alege ce este bine, chiar dacă majoritatea va
alege ce este rău…
Dacă îşi păstrează o sănătate bună şi un temperament plăcut, ei vor
avea adevărata frumuseţe pe care o pot arăta cu un har divin. Ca urmare,
ei nu vor avea nevoie de podoabe artificiale, pentru că acestea sunt întot-
deauna expresia absenţei podoabei interioare a adevăratei valori morale.
Un caracter frumos este de valoare în ochii lui Dumnezeu. O asemenea
frumuseţe va atrage, dar nu va duce în rătăcire. Un asemenea farmec este
ca o culoare vie, care nu va păli niciodată.4
1 Mărturii, vol. 3, p. 366.
2 Idem, vol. 4, p. 643, 644.
3 Review and Herald, 6 decembrie 1881.
4 Signs of the Times, 9 decembrie 1875.
316 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Religia curată a lui Isus cere de la cei care o urmează simplitatea fru-
museţii naturale şi strălucirea rafinamentului natural şi a purităţii elevate
mai degrabă decât artificialul şi falsul.1
Învăţaţi-i pe copii să recunoască o îmbrăcăminte înţeleaptă. – Să
fim credincioşi în îndeplinirea datoriilor din viaţa căminului. Copiii voştri
să înţeleagă faptul că acolo trebuie să domnească ascultarea. Învăţa-
ţi-i să facă deosebire între ce este înţelept şi ce este nesăbuit în domeniul
îmbrăcămintei şi [425] să li se ofere haine îngrijite şi simple. În calitate de
popor care se pregăteşte pentru venirea apropiată a Domnului Hristos,
noi trebuie să-i prezentăm lumii un exemplu de îmbrăcăminte modestă,
în contrast cu moda predominantă a zilei. Vorbiţi despre aceste lucruri şi
plănuiţi cu înţelepciune ce veţi face. Apoi, puneţi-vă planurile în aplicare
în familiile voastre. Hotărâţi-vă să fiţi călăuziţi de principii mai înalte decât
sunt concepţiile şi dorinţele copiilor voştri.2
Dacă inima noastră este unită cu inima lui Hristos, … nu vom purta
nimic care să atragă atenţia sau să creeze controverse.3
Oferiţi haine cu bun-gust, potrivite cu vârsta şi poziţia în viaţă. –
Sora mea, leagă-i pe copiii tăi de inima ta prin dragoste. Acordă-le atenţia
cuvenită şi poartă-le de grijă în toate privinţele. Oferă-le haine cu bun-gust,
ca să nu fie înjosiţi prin înfăţişarea lor, pentru că lucrul acesta ar fi jignitor
pentru respectul lor de sine… Este întotdeauna bine să fii curat şi îmbrăcat
potrivit, într-un fel care să stea bine pentru vârsta şi poziţia ta în viaţă.4
Trupul să nu fie stânjenit. – Îmbrăcămintea trebuie să se potrivească
bine, să nu împiedice nici circulaţia sângelui, nici respiraţia liberă şi naturală.
Picioarele să fie protejate de frig şi de umezeală. Îmbrăcaţi în felul acesta,
putem face exerciţiu fizic în aer liber, chiar şi în răcoarea dimineţii sau a
serii, sau după căderea ploii ori a zăpezii, fără să ne temem că vom răci.5
Îmbrăcămintea copiilor mici. – Dacă îmbrăcămintea copilului oferă
căldură, protecţie şi confort, una dintre cauzele principale ale nervozităţii
şi neliniştii va fi eliminată. Micuţul va avea o sănătate mai bună, iar mama
va constata că îngrijirea copilului ei nu este o solicitare aşa de mare a pute-
rii şi timpului ei. [426]
1 Mărturii, vol. 3, p. 375.
2 Manuscris 45, 1911.
3 Testimonies to Ministers and Gospel Workers, p. 131.
4 Mărturii, vol. 4, p. 142.
5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 89, 90.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 317
Curelele strânse, care împiedică activitatea inimii şi a plămânilor să fie
evitate. Nici o parte a trupului să nu fie făcută să se simtă neconfortabil din
cauza îmbrăcămintei care presează vreun organ sau îi împiedică libertatea
de mişcare. Îmbrăcămintea tuturor copiilor să fie suficient le lejeră, încât să
le permită o respiraţie liberă şi deplină şi să fie aranjată în aşa fel ca umerii
să susţină greutatea ei.1
Extremităţile să fie îmbrăcate corespunzător. – O atenţie specială
să fie acordată extremităţilor, ca ele să poată fi tot aşa de îmbrăcate ca
pieptul şi regiunea de deasupra inimii, unde este cea mai mare cantitate
de căldură. Părinţii care lasă copiii cu extremităţile goale, sau aproape
goale, sacrifică modei sănătatea şi viaţa copiilor lor. Dacă aceste părţi nu
sunt încălzite ca şi corpul, circulaţia nu este egalizată. Când extremităţile,
care se află departe de organele vitale, nu sunt îmbrăcate corespunzător,
sângele este trimis spre cap, cauzând dureri de cap sau hemoragii nazale,
sau creează o senzaţie de presiune la nivelul pieptului, producând tuse ori
palpitaţii, din cauză că în acea zonă se află prea mult sânge, sau stomacul
are prea mult sânge, cauzând indigestie.
Pentru a fi în pas cu moda, mamele îi îmbracă pe copii în aşa fel, încât
membrele rămân aproape goale, iar sângele este răcit şi înapoiat organ-
elor interne, întrerupând circulaţia şi provocând boala. Membrele nu au
fost făcute de Creatorul nostru spre a fi lăsate dezgolite, cum a fost faţa.
Domnul a prevăzut, de asemenea, vene mari şi nervi pentru mâini şi picioa-
re spre a asigura o circulaţie bună a sângelui. Ele trebuie să fie încălzite la
fel de bine ca trupul. Să fie îmbrăcate în aşa fel, încât să stimuleze circulaţia
sângelui spre extremităţi. [427]
Satana a inventat moda care lasă membrele dezgolite spre a abate
curentul de viaţă de la cursul lui normal. Părinţii se închină la altarul modei
şi îi îmbracă pe copiii lor în aşa fel, încât nervii şi venele să se contracte
şi să nu corespundă scopului intenţionat de Dumnezeu. De obicei, rezul-
tatul este acela că picioarele şi mâinile sunt reci. Acei părinţi care urmează
moda, în locul raţiunii, vor avea de dat socoteală lui Dumnezeu, pentru că
şi-au lipsit copiii de sănătate. Adesea, chiar şi viaţa este sacrificată zeului
modei.2
1 Divina Vindecare, p. 382.
2 Mărturii, vol. 2, p. 531, 532.
318 ÎNDRUMAREA COPILULUI

O deosebire în îmbrăcămintea bărbaţilor şi a femeilor. – Există o


tendinţă tot mai mare ca femeile să se îmbrace şi să arate cât mai mult
cu putinţă asemenea bărbaţilor şi să îşi modeleze îmbrăcămintea foarte
asemănător cu aceea a bărbaţilor, dar Dumnezeu spune că aceasta este
o urâciune. „Vreau, de asemenea, ca femeile să se roage îmbrăcate în chip
cuviincios, cu ruşine şi sfială” (1 Timotei 2,9).
Dumnezeu a plănuit să fie o deosebire clară între îmbrăcămintea
bărbaţilor şi cea a femeilor şi a considerat că acest lucru este suficient de
important pentru a da îndrumări explicite cu privire la el, deoarece, dacă
ambele sexe vor purta aceeaşi îmbrăcăminte, se va crea confuzie şi o
creştere a nelegiuirii.1
Îmbrăcămintea pentru biserică. – Nimeni să nu dezonoreze sanctua-
rul lui Dumnezeu prin înfăţişarea lui.2
Toţi să fie învăţaţi să fie ordonaţi, curaţi şi îngrijiţi în îmbrăcăminte, dar
să nu-şi îngăduie acea împodobire care este întru totul nepotrivită pentru
sanctuar. Să nu se facă paradă prin înfăţişare, pentru că aceasta încurajează
lipsa de respect. Atenţia oamenilor este atrasă adesea asupra unui articol
sau altul de îmbrăcăminte aleasă, şi astfel sunt inspirate gânduri care nu
ar trebui să-şi găsească locul în inima închinătorilor. Dumnezeu trebuie să
fie subiectul gândurilor şi al închinării, [428] şi orice abate gândurile de la
serviciul religios solemn şi sfânt este o ofensă la adresa Lui. Parada funde-
lor, a panglicilor, a încreţiturilor, a penelor şi a podoabelor din aur şi argint
este un fel de idolatrie şi este întru totul nepotrivită pentru slujirea sfântă
a lui Dumnezeu.3
Unii au ideea că, pentru a aplica despărţirea de lume pe care o cere
Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să fie neglijenţi cu privire la înfăţişarea
lor. Există o categorie de surori care cred că principiul neconformării cu
lumea este împlinit prin portul unei singure bonete şi a aceloraşi haine
purtate în cursul săptămânii şi în Sabat, când vin în adunarea sfinţilor
spre a se închina lui Dumnezeu. Unii bărbaţi care mărturisesc a fi creştini
înţeleg subiectul îmbrăcămintei în acelaşi fel. Aceste persoane se adună în
Sabat, împreună cu poporul lui Dumnezeu, având îmbrăcămintea prăfuită
şi murdară, şi chiar cu hainele rupte, pe care le poartă neglijent.
1 Idem, vol. 1, p. 457-460.
2 Idem, vol. 5, p. 499.
3 Ibid.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 319
Dacă ar fi trebuit să întâlnească un prieten onorat de lume, de care ar
dori să fie favorizaţi într-o modalitate deosebită, cei din această categorie
s-ar strădui să aibă cea mai bună înfăţişare cu putinţă, deoarece acel pri-
eten s-ar simţi insultat, dacă ar apărea în prezenţa lui cu părul nepieptănat
şi cu hainele murdare şi dezordonate. Totuşi, aceste persoane cred că nu
contează ce îmbrăcăminte poartă sau care este starea lor, când se întâl-
nesc în Sabat spre a se închina marelui Dumnezeu.1
Îmbrăcămintea să nu fie un subiect de controversă. – Să nu faceţi
din îmbrăcăminte un punct important al religiei voastre. Există lucruri mai
importante despre care trebuie să vorbiţi. [429] Vorbiţi despre Hristos, iar
când inima este convertită, tot ce nu este în armonie cu Cuvântul lui Dum-
nezeu va fi înlăturat.2
Nu îmbrăcămintea voastră vă face să aveţi valoare în ochii Domnului.
Împodobirea interioară, darurile Duhului, amabilitatea în vorbire şi atenţia
acordată altora sunt lucrurile preţuite de Dumnezeu.3
Nimeni să nu fie conştiinţă pentru altul, ci să dea un exemplu vred-
nic. – Să nu încurajaţi acea categorie de oameni care îşi centrează religia
pe îmbrăcăminte. Fiecare să cerceteze învăţăturile clare ale Scripturii cu
privire la simplitatea în îmbrăcăminte şi, printr-o respectare credincioasă
a acelor învăţături, să se străduiască să dea un exemplu vrednic pentru cei
din lume şi pentru cei nou veniţi la credinţă. Dumnezeu nu vrea ca vreo
persoană să fie conştiinţă pentru alta.
Vorbiţi despre iubirea şi umilinţa lui Isus, dar nu-i încurajaţi pe fraţi şi pe
surori să se angajeze în a-şi căuta unii altora greşelile în îmbrăcăminte sau
înfăţişare. Unora le place această lucrare, iar când gândurile sunt abătute
în direcţia aceasta, ei încep să considere că trebuie să ajungă sfătuitorii
bisericii. Ei se urcă pe scaunul de judecată şi, îndată ce văd vreun frate sau
vreo soră, caută ceva de criticat. Acesta este unul dintre mijloacele cele mai
eficiente de a ajunge înguşti la minte şi cu o viaţă spirituală pipernicită.
Dumnezeu vrea ca aceşti oameni să coboare de pe scaunul de judecată,
pentru că El nu i-a pus niciodată acolo.4
Inima trebuie să fie corectă. – Dacă suntem creştini, trebuie să-L urmăm
pe Hristos, chiar dacă drumul pe care trebuie să mergem se intersectează
1 Review and Herald, 30 ianuarie 1900.
2 Evangelism, p. 272.
3 Sfaturi pentru isprăvnicie, p. 301.
4 Historical Sketches of Seventh-day Adventist Foreign Missions, p. 122, 123.
320 ÎNDRUMAREA COPILULUI

cu înclinaţiile noastre fireşti. Nu este de nici un folos să vi se spună că nu


trebuie să îmbrăcaţi aceasta sau aceea, pentru că, dacă în inima voastră se
află dragostea faţă de aceste lucruri zadarnice, [430] renunţarea la podoa-
bele voastre va fi asemenea tăierii frunzelor unui pom. Înclinaţiile inimii
fireşti vor apărea din nou de la sine. Fiecare să fie conştiinţă pentru sine.1
De ce multe denominaţiuni şi-au pierdut puterea. – Înţelepciunea
omenească s-a gândit mereu să evite sau să lase deoparte învăţăturile
simple, directe, ale Cuvântului lui Dumnezeu. În fiecare epocă, majoritatea
celor care pretind a fi urmaşi ai lui Hristos au desconsiderat acele învăţături
care promovau renunţarea la sine şi umilinţa, care cereau simplitatea şi
modestia în conversaţie, comportament şi îmbrăcăminte. Rezultatul a fost
mereu acelaşi – îndepărtarea de învăţăturile Evangheliei, care conduce
la adoptarea modei, a obiceiurilor şi a principiilor lumii. Asemănarea cu
Dumnezeu, care este de o importanţă vitală, a fost înlocuită de un forma-
lism rece. Prezenţa şi puterea lui Dumnezeu – retrase de la cei care formau
grupuri iubitoare de lume – sunt descoperite la categoria închinătorilor
umili, care sunt dispuşi să se supună învăţăturilor Cuvântului Sfânt.
Această cale a fost urmată în generaţii succesive. Una după alta, diferitele
denominaţiuni s-au ridicat şi, renunţând la simplitatea lor, şi-au pierdut
într-o mare măsură puterea de la început.2
Cuvântul lui Dumnezeu este standardul. – Toate problemele în
legătură cu îmbrăcămintea ar trebui să fie tratate cu stricteţe, urmând în-
deaproape rânduiala biblică. Moda a fost zeiţa care a dominat lumea de
afară şi adesea se strecoară în biserică. Aceasta trebuie să facă din Cuvân-
tul lui Dumnezeu standardul pe care să-l urmeze, iar părinţii trebuie să se
gândească inteligent la acest subiect. Când îşi văd copiii înclinaţi să ur-
meze moda lumii, ar trebui, asemenea lui Avraam, să poruncească hotărât
casei lor să-I slujească Domnului. În loc să-i uniţi cu lumea, legaţi-i de Dum-
nezeu.3

1 Review and Herald, 10 mai 1892.


2 Solii către tineret, p. 534.
3 Mărturii, vol. 5, p. 499.
CAPITOLUL 67

PUTEREA FASCINANTĂ A MODEI

Moda este o domnitoare tiranică. – Moda conduce lumea şi este o


domnitoare tiranică, obligându-şi adesea închinătorii să se supună la dis-
confortul cel mai mare. Moda taxează fără raţiune şi adună fără milă. Ea are
o putere fascinantă şi este gata să-i critice şi să-i ridiculizeze pe toţi cei care
nu merg pe făgaşul ei.1
Cei bogaţi se ambiţionează să se întreacă unul pe altul în conforma-
rea cu stilurile ei mereu schimbătoare. Clasele de mijloc şi cele sărace se
străduiesc să se apropie de standardul stabilit de cei despre care se pre-
supune că le sunt superiori. Acolo unde mijloacele materiale sau puterile
sunt limitate şi ambiţia de a fi la modă este mare, povara ajunge aproape
insuportabilă. În cazul multora, nu contează cât de bine le stă o haină sau
cât de frumoasă este. Dacă moda s-a schimbat, totul trebuie refăcut sau
aruncat.2
Satana este instigatorul şi motorul principal în stilurile mereu schimbă-
toare şi niciodată mulţumitoare ale modei şi este mereu ocupat să con-
ceapă ceva nou care se va dovedi dăunător pentru sănătatea morală şi
fizică. El triumfă, pentru că planurile lui au un succes aşa de mare. Moartea
râde că nesăbuinţa care nimiceşte sănătatea şi zelul orb al celor care se
închină la altarul modei îi aduce aşa de uşor sub domnia ei. Fericirea şi
favoarea lui Dumnezeu sunt puse pe altarul ei.3
Idolatria îmbrăcămintei este o boală morală. Ea nu trebuie să fie adusă
în viaţa cea nouă. În cele mai multe cazuri, supunerea faţă de cerinţele
Evangheliei va cere o hotărâtă schimbare în îmbrăcăminte.4 [433]
1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 85.
2 Educaţia, p. 246.
3 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 85.
4 Mărturii, vol. 6, p. 96.
322 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Preţul pe care îl plătesc unii. – Cât de opuse sunt multe din tipurile
de îmbrăcăminte pe care le prescrie moda faţă de principiile prezentate în
Scripturi! Gândiţi-vă la stilurile care au predominat în ultimele câteva sute
de ani sau chiar numai în ultimele câteva zeci de ani. Cât de multe… ar fi
fost declarate ca nepotrivite pentru o femeie distinsă, demnă şi cu frică
de Dumnezeu… Multe fete sărace, de dragul unor rochii stilate, s-au lipsit
de îmbrăcămintea de corp călduroasă şi au plătit cu viaţa pentru aceasta.
Multe altele, râvnind la pompa şi eleganţa celor bogaţi, au fost ademenite
pe cărările necinstei şi ale ruşinii. Multe familii sunt lipsite de bunurile ne-
cesare, mulţi bărbaţi sunt împinşi să facă delapidări sau ajung la faliment
pentru a îndeplini cererile extravagante ale soţiei sau ale copiilor.1
Mântuirea este pusă în pericol de idolatria îmbrăcămintei. – Mân-
dria şi vanitatea se manifestă pretutindeni, dar aceia care sunt înclinaţi să se
privească în oglindă şi să se admire vor fi mai puţin înclinaţi să se privească
în marea oglindă morală a Legii lui Dumnezeu. Idolatria îmbrăcămintei nimi-
ceşte orice umilinţă, blândeţe şi frumuseţe a caracterului. Ea consumă orele
preţioase care ar trebui sa fie dedicate meditaţiei, cercetării de sine şi stu-
diului cu rugăciune al Cuvântului lui Dumnezeu… Nici un creştin nu se poate
conforma modei înjositoare a lumii, fără a-şi pune în pericol mântuirea.2
Plăcerea de a face paradă înjoseşte căminul. – Dacă sunt ajutate de
harul lui Hristos, femeile sunt în stare să facă o lucrare grandioasă. Din acest
motiv, Satana lucrează prin mijloacele lui spre a inventa îmbrăcăminte la
modă, pentru ca plăcerea de a face paradă să absoarbă mintea, inima şi
simţămintele chiar şi ale mamelor care se declară a fi creştine, aşa încât
să nu aibă timp pentru a-i educa pe copiii lor [434] sau pentru a-şi cul-
tiva mintea şi caracterul propriu, ca să poată fi nişte exemple pentru copiii
lor şi nişte modele în privinţa faptelor bune. Când ocupă timpul şi senti-
mentele mamei, Satana este pe deplin conştient cât de mult a reuşit să
obţină. În nouă cazuri din zece, el câştigă devotamentul întregii familii faţă
de îmbrăcăminte şi paradă frivolă. El îi numără pe copii printre urmaşii lui,
pentru că a reuşit să o înrobească pe mamă.3
Copilaşii aud mai multe despre îmbrăcăminte decât despre mântuirea
lor… pentru că mama este mai familiarizată cu moda decât cu Mântui-
torul.4
1 Divina Vindecare, p.290.
2 Review and Herald, 31 martie 1891.
3 Manuscris 43, 1900.
4 Mărturii, vol. 4, p. 643.
ÎMBRĂCĂMINTEA CORESPUNZĂTOARE 323
Părinţi şi copii deopotrivă sunt lipsiţi de ce este cel mai bun, cel mai
plăcut şi cel mai valoros în viaţă. De dragul modei, ei sunt amăgiţi şi
îndepărtaţi de la pregătirea pentru viaţa viitoare.1
Nu sunt suficient de curajoase pentru a se opune valului. – Multe
dintre dificultăţile mamei sunt rezultatul efortului ei de a ţine pasul cu
moda zilei. Efectul modei asupra sănătăţii fizice, mintale şi morale este
îngrozitor. Pentru că le lipseşte curajul de a rămâne statornice de partea
binelui, femeile îngăduie valului de păreri populare să le atragă pe făgaşul
lui… Prea adesea, unele aşa-zise mame creştine sacrifică principiile pen-
tru dorinţa lor de a merge pe calea mulţimii, care face din modă zeul ei.
Conştiinţa lor protestează, dar ele nu sunt suficient de curajoase pentru a
lua o poziţie hotărâtă împotriva greşelii.2
Părinţi, aveţi grijă! – Adesea, părinţii îi îmbracă pe copiii lor cu haine
extravagante, cu multe podoabe, iar apoi admiră deschis efectul înfăţişării
lor şi le fac complimente. Aceşti părinţi nesăbuiţi ar fi plini de conster-
nare, dacă ar putea să-l vadă pe Satana cum susţine eforturile lor şi cum îi
îndeamnă la o nesăbuinţă şi mai mare.3 [435]
O problemă cu care se confruntă multe mame. – Când văd o rochie
diferită de cea pe care o poartă ele, fiicele voastre sunt înclinate să dorească
o rochie la fel ca aceea. Sau, poate că doresc o rochie diferită decât cele pe
care le văd la celelalte fete, dar despre care ştiţi că nu ar fi în conformitate
cu credinţa voastră. Oare le veţi îngădui să obţină acest lucru de la voi,
prin rugăminţile lor, lăsându-le să vă influenţeze, în loc de a le influenţa voi
înşivă, în conformitate cu principiile Evangheliei? Copiii noştri sunt foarte
preţioşi în ochii lui Dumnezeu. Să-i învăţăm Cuvântul lui Dumnezeu şi să-i
educăm să meargă pe căile Sale. Aveţi privilegiul de a-i învăţa pe copii să
trăiască în aşa fel, încât să fie aprobaţi de Dumnezeu…
Să nu-i încurajăm pe copiii noştri să urmeze moda din lume şi, dacă
vom fi credincioşi în a le acorda o educaţie corectă, ei nu vor face acest
lucru… Moda din lume adoptă adesea o formă ridicolă, iar voi trebuie să
luaţi o poziţie fermă împotriva ei.4
Rezultatele plăcerii de a face paradă. – Dragostea de îmbrăcăminte
şi plăceri spulberă fericirea a mii de oameni. Unii dintre cei care mărturisesc
1 Divina Vindecare, p. 291.
2 Review and Herald, 17 noiembrie 1904.
3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
4 Manuscris 53, 1912.
324 ÎNDRUMAREA COPILULUI

că iubesc şi respectă poruncile lui Dumnezeu imită această categorie de


oameni cât mai fidel cu putinţă, deşi păstrează numele de creştini. Unii
tineri sunt aşa de dornici să facă paradă, încât sunt dispuşi să renunţe şi
la numele de creştin, numai ca să-şi poată urma dorinţa după vanitate în
îmbrăcăminte şi după satisfacerea plăcerii.1
Familiile care petrec mult timp cu îmbrăcămintea, pentru a face paradă,
pot fi asemănate cu smochinul pe care l-a văzut Domnul Hristos de de-
parte. Acest smochin îşi etala ramurile înfrunzite, dar când Hristos a venit
să caute fructele, după ce a cercetat de la ramura de sus şi până la cea mai
de jos, a găsit doar frunze. El căuta roadele, pentru că Îi era foame şi ar fi
trebuit să le găsească.2 [436]
Nesatisfăcător pentru fiicele lui Dumnezeu. – Este nevoie de prea
multă muncă folositoare şi importantă în această lume a lipsurilor şi a
suferinţei, ca să mai irosim clipele preţioase pentru împodobire sau paradă.
Fiicele Împăratului ceresc, membre ale familiei regale, vor simţi povara
răspunderii de a trăi o viaţă mai înaltă, aşa încât să ajungă într-o legătură
mai strânsă cu Cerul şi să lucreze la unison cu Răscumpărătorul lumii. Cele
angajate în această lucrare nu vor fi mulţumite de modele şi nebuniile care
absorb mintea şi sentimentele femeilor din aceste zile de pe urmă. Dacă
sunt cu adevărat fiicele lui Dumnezeu, vor fi părtaşe ale naturii divine.
Când vor vedea influenţele corupătoare din societate, vor simţi mila cea
mai adâncă, aşa cum a simţit şi Răscumpărătorul lor. Vor simţi împreună
cu Hristos şi vor lucra pentru salvarea sufletelor care pier, cu priceperea
şi ocaziile pe care le au în sfera lor, tot aşa cum a lucrat Hristos în sfera Sa
înaltă pentru binele omului.3

1 Mărturii, vol. 1, p. 189.


2 Manuscris 67, 1903.
3 Mărturii, vol. 3, p. 483, 484.
SECŢIUNEA A XVI-A

PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE

CAPITOLUL 68

PREDOMINANŢA
VICIILOR DEGRADATOARE

Un veac al nelegiuirii abundente. – Trăim în mijlocul pericolelor din


zilele din urmă. Pentru că nelegiuirea abundă, iubirea multora se răceşte.
Cuvântul „multora” se referă la cei care mărturisesc a fi urmaşi ai lui Hristos.
Ei sunt influenţaţi de nelegiuirea care există şi de abaterea de la Dumne-
zeu, dar n-ar trebui să fie influenţaţi astfel. Cauza acestei decăderi este că
ei nu sunt întru totul despărţiţi de această nelegiuire. Faptul că iubirea lor
faţă de Dumnezeu se răceşte, din cauza nelegiuirii care abundă, arată că,
în vreun fel, ei sunt părtaşi la această nelegiuire, altfel ea n-ar fi influenţat
iubirea lor faţă de Dumnezeu şi zelul şi înflăcărarea lor pentru cauza Lui.1
Influenţa cărţilor şi a imaginilor degradatoare. – Mulţi tineri sunt
dornici să citească. Ei citesc orice pot să obţină. Poveştile captivante de
dragoste şi imaginile imorale au o influenţă corupătoare asupra lor. Ro-
manele sunt citite cu nesaţ de mulţi şi, ca rezultat, imaginaţia lor ajunge
să fie întinată. În trenuri, adesea sunt oferite spre vânzare fotografii cu fe-
mei goale. Aceste imagini dezgustătoare se găsesc şi în atelierele foto şi
sunt atârnate chiar pe pereţii celor ce se ocupă cu gravuri. Aceasta este o
epocă în care imoralitatea abundă peste tot. Pofta ochilor şi pasiunile imo-
rale sunt stârnite prin privire şi lectură. Inima este coruptă prin imaginaţie.
1 Mărturii, vol. 2, p. 346.
326 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Mintea găseşte plăcere în contemplarea scenelor care stârnesc cele mai


josnice pasiuni. Aceste imagini ruşinoase, văzute printr-o imaginaţie
întinată, degradează moralitatea şi pregătesc fiinţele înşelate şi orbite să
dea frâu liber [440] patimilor păcătoase. Apoi, urmează păcate care înjo-
sesc făpturile făcute după chipul lui Dumnezeu, aducându-le pe aceeaşi
treaptă cu animalele şi cufundându-le în cele din urmă în pierzare.1
Imoralitatea sexuală este un păcat specific. – Mi-a fost prezentat
un tablou despre starea lumii. Imoralitatea abundă peste tot. Păcatul spe-
cific acestui veac este imoralitatea sexuală. Niciodată viciul nu şi-a ridicat
capul lui sluţit cu atâta îndrăzneală ca acum. Oamenii par să fie ameţiţi, iar
iubitorii de virtute şi de adevărată bunătate sunt aproape descurajaţi de
îndrăzneala, puterea şi răspândirea lui.2
Am fost îndrumată spre Romani 1,18-32, ca fiind o descriere corectă a
lumii dinaintea celei de a doua veniri a lui Hristos.3
Nu încercarea şi suferinţa, ci păcatul este lucrul care Îl desparte pe
Dumnezeu de poporul Său şi face sufletul incapabil să se bucure şi să-L
slăvească. Păcatul este cel care nimiceşte sufletele. În familiile păzitorilor
Sabatului există păcat şi viciu.4
Atacul lui Satana împotriva tinerilor. – Lucrarea specială a lui Satana
în aceste zile din urmă este aceea de a pune stăpânire pe mintea tinerilor,
de a le degrada gândurile şi de a le instiga pasiunile, deoarece el ştie că,
procedând aşa, poate să conducă la fapte necurate, şi astfel toate însuşirile
nobile ale minţii vor ajunge să fie degradate, iar el va putea să le controleze
spre a se potrivi scopurilor lui.5
Un indiciu cu privire la viitorul societăţii. – Tinerii din zilele noastre
sunt un indiciu sigur cu privire la viitorul societăţi. După cum îi vedem,
ce speranţă putem să avem pentru viitor? Majoritatea sunt mulţumiţi
de amuzamente şi au aversiune faţă de muncă… Ei nu au capacitatea
stăpânirii de sine şi ajung să se înfurie şi să se agite în ocaziile cele mai
uşoare. Foarte mulţi oameni, de orice vârstă şi [441] din orice poziţie
socială, sunt lipsiţi de principii şi de conştiinţă. Din cauza obiceiului lor de
a fi lipsiţi de ocupaţie şi risipitori, ei se adâncesc în viciu şi corup societatea,
1 Idem, p. 410.
2 Idem, p. 346.
3 Un apel către mame, p. 27.
4 Mărturii, vol. 2, p. 390, 391.
5 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 136.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 327
până când lumea ajunge o a doua Sodomă. Dacă poftele şi pasiunile ar fi
fost ţinute sub controlul gândirii şi al religiei, societatea ar fi arătat foarte
diferit. Dumnezeu nu a plănuit niciodată să existe starea de lucruri îngrozi-
toare de acum. Ea a fost adusă de călcarea grosolană a legilor naturii.1
Problemele masturbaţiei. – Unii dintre cei care fac mare caz de mărtu-
risirea lor nu-şi dau seama de păcatul masturbaţiei şi de rezultatele lui ine-
vitabile. Obiceiul practicat timp îndelungat le-a întunecat înţelegerea. Ei
nu-şi dau seama de păcătoşenia excesivă a acestui păcat degradant.2
Tineri şi copii de ambele sexe se angajează în practicarea acestui viciu
dezgustător, care nimiceşte sufletul şi trupul. Mulţi pretinşi creştini sunt
aşa de ameţiţi de aceeaşi practică, încât sensibilităţile lor morale nu pot
fi făcute să înţeleagă că este păcat şi că, dacă obiceiul este continuat,
rezultatul sigur va fi degradarea completă a trupului şi sufletului. Omul,
fiinţa cea mai nobilă de pe pământ, creat după chipul lui Dumnezeu, se
transformă într-un animal! El ajunge carnal şi imoral. Fiecare creştin tre-
buie să înveţe să-şi înfrâneze pasiunile şi să fie stăpânit de principii. Dacă
nu face acest lucru, nu este vrednic de numele de creştin.3
Întinarea morală a făcut mai mult rău decât oricare altă nelegiuire în de-
gradarea neamului omenesc. Ea este practicată pe o întindere alarmantă
şi aduce boli aproape de toate felurile. Chiar şi copiii mici, fiind născuţi cu
o excitabilitate naturală a organelor sexuale, găsesc uşurare de moment
mânuindu-le, lucru care nu face decât să mărească [442] excitarea şi duce
la o repetare a faptei, până ce devine un obicei care se dezvoltă pe măsură
ce cresc.4
Înclinaţiile păcătoase sunt moştenite. – În general, părinţii nu bă-
nuiesc că propriii copii nu înţeleg nimic în legătură cu acest viciu. În foarte
multe cazuri, adevăraţii păcătoşi sunt părinţii. Ei au abuzat de privilegiile
căsătoriei lor şi, prin îngăduinţă, au întărit pasiunile lor senzuale. Când aces-
tea s-au întărit, facultăţile intelectuale şi morale au slăbit. Spiritualul a fost
predominat de animalic. Copiii se nasc cu înclinaţii senzuale mult dezvol-
tate, iar pecetea caracterului părinţilor este pusă asupra lor… Copiii acestor
părinţi, aproape inevitabil, consideră naturale obiceiurile dezgustătoare
1 Idem, p. 45.
2 Mărturii, vol. 2, p. 347.
3 Ibid.
4 Idem, p. 391.
328 ÎNDRUMAREA COPILULUI

ale viciului secret… Păcatele părinţilor se vor transmite la copiii lor, pentru
că părinţii au dat frâu liber propriilor lor înclinaţii păcătoase.1
O sclavie amăgitoare. – Am fost adânc mâhnită când am văzut influ-
enţa puternică a pasiunilor senzuale în exercitarea controlului asupra
bărbaţilor şi a femeilor cu o inteligenţă şi capacitate deosebite. Dacă nu ar
fi fost înrobiţi de pasiuni josnice, ei ar fi fost în stare să se angajeze într-o
lucrare bună, să exercite o influenţă puternică. Încrederea mea în omenire
a fost teribil de zdruncinată.
Mi s-a arătat că anumite persoane cu un comportament aparent bun,
care nu îşi îngăduie libertăţi nepermise faţă de celălalt sex, erau vinovate
de practicarea în taină a viciului, aproape în fiecare zi din viaţa lor. Ele
nu s-au abţinut de la acest păcat teribil nici în timpul celei mai solemne
adunări în sesiune. Au ascultat cele mai solemne şi impresionante cuvân-
tări despre judecată, care păreau să le aducă în faţa tribunalului lui Dum-
nezeu, făcându-le [443] să se teamă şi să se cutremure, şi totuşi au conti-
nuau păcatul lor amăgitor şi preferat, pângărindu-şi trupul. Erau atât de
înrobite de acest păcat îngrozitor, încât păreau lipsite de puterea de a-şi
stăpâni patimile. Noi am lucrat serios pentru unii, i-am rugat stăruitor, am
plâns şi ne-am rugat pentru ei, şi totuşi ştiam că, în ciuda tuturor eforturilor
noastre serioase şi a profundei întristări, forţa obiceiului păcătos a câştigat
supremaţia şi păcatele acestea au continuat să fie săvârşite.2
Cunoaşterea viciului este răspândită chiar de victimele lui. – Cei
care s-au obişnuit pe deplin cu acest viciu distrugător al trupului şi sufle-
tului, rareori pot găsi tihnă până când subiectul răului ascuns nu le este
împărtăşit celor cu care se asociază. Curiozitatea este stârnită de îndată
şi cunoaşterea viciului este trecută de la tânăr la tânăr, de la copil la co-
pil, până când cu greu se poate găsi un necunoscător al practicării acestui
păcat degradant.3
O singură minte coruptă poate semăna mai multă sămânţă rea, într-o
scurtă perioadă, decât pot multe alte minţi să scoată din rădăcini, în tim-
pul unei vieţi întregi, răul rezultat.4

1 Ibid.
2 Idem, p. 468, 469.
3 Idem, p. 392.
4 Idem, p. 403.
CAPITOLUL 69

EFECTELE PRACTICILOR DĂUNĂTOARE

Energia vitală este epuizată. – Practicarea obiceiurilor ascunse va


nimici negreşit puterile vitale ale organismului. Orice acţiune vitală inutilă
va fi urmată de o depresie pe măsură. La tineri, capitalul vital, creierul, este
aşa de solicitat de la o vârstă timpurie, încât apare o stare de slăbiciune şi
de epuizare, care lasă organismul fără apărare faţă de bolile de tot felul.1
Temeliile puse pentru diferite boli care apar mai târziu în viaţă.
– Dacă practica este continuată încă de la vârsta de cincisprezece ani, or-
ganismul va protesta împotriva abuzului pe care l-a suferit şi continuă să-l
sufere, şi îi va face pe oameni să suporte pedeapsa pentru călcarea legilor
sănătăţii, îndeosebi între vârstele de treizeci şi patruzeci şi cinci de ani, prin
dureri numeroase şi diferite boli, cum ar fi cele ale ficatului şi plămânilor,
nevralgii, reumatism, boli ale măduvei, ale rinichilor şi tumori canceroase.
O parte din maşinăria delicată a organismului va ceda, lăsând o sarcină
mai grea asupra celorlalte părţi, fapt care dezechilibrează organizarea fină
a corpului şi, adesea, are loc o cădere neaşteptată a stării de sănătate, iar
rezultatul este moartea.2
Porunca a şasea este călcată cu nesăbuinţă. – În ochii cerului, nu
este un păcat mai mare să iei instantaneu viaţa cuiva, decât să o distrugi
treptat, dar sigur. Persoanele care aduc asupra lor o degradare sigură, prin
greşelile lor, vor suferi pedeapsa aici şi, fără o pocăinţă deplină, nu vor fi
primite în cer cu nimic mai uşor decât acela care ucide pe loc. [445] Voia
lui Dumnezeu stabileşte o legătură între cauză şi efecte.3
Şi cei cu gânduri curate sunt supuşi bolii. – Noi nu spunem că toţi
tinerii care sunt slabi sunt vinovaţi de obiceiuri greşite. Unii care au gân-
duri curate şi sunt conştiincioşi suferă din diferite cauze asupra cărora nu
au nici un control.4
1 Un apel către mame, p. 28.
2 Idem, p. 18.
3 Idem, p. 26.
4 Idem, p. 23.
330 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Puterile mintale sunt slăbite. – Părinţii iubitori şi indulgenţi vor avea


simpatie faţă de copiii lor, pentru că îşi închipuie că lecţiile lor sunt o
sarcină prea mare şi că dedicarea la un studiu prea aprofundat le ruinează
sănătatea. Este adevărat că nu se recomandă ca mintea tinerilor să fie
încărcată cu studii prea multe şi prea grele. Totuşi, părinţilor, v-aţi gândit
voi la această problemă mai adânc decât pur şi simplu să adoptaţi ideea
sugerată de copiii voştri? Oare nu aţi dat crezare prea repede motivului
aparent al indispoziţiei lor? Se cuvine ca părinţii şi tutorii să caute cauza
acestui rău mai adânc.1
Mintea unora dintre aceşti copii este aşa de slăbită, încât ei nu au decât
o jumătate sau o treime din strălucirea intelectuală, pe care ar fi putut s-o
aibă, dacă ar fi fost virtuoşi şi curaţi. Ei au risipit-o prin masturbaţie.2
Puterea voinţei şi viaţa spirituală sunt nimicite. – Viciul ascuns este
cel care nimiceşte puterea voinţei, străduinţa de formare a unui caracter
religios bun. Toţi aceia care înţeleg cu adevărat ce înseamnă a fi creştin
ştiu că urmaşii lui Hristos, în calitate de ucenici ai Săi, au obligaţia de a
aduce toate pasiunile lor şi toate însuşirile lor fizice şi mintale la o supu-
nere deplină faţă de voinţa Sa. Aceia care sunt stăpâniţi de pasiunile lor nu
pot să fie nişte urmaşi [446] ai lui Hristos. Ei sunt prea dedicaţi în slujirea
stăpânului lor, a autorului oricărui rău, pentru a părăsi obiceiurile lor imo-
rale şi pentru a alege să-I slujească lui Hristos.3
Religia poate să fie formală, dar este lipsită de putere. – Unii care
pretind că sunt urmaşi ai lui Hristos ştiu că păcătuiesc împotriva lui Dum-
nezeu şi îşi ruinează sănătatea, şi totuşi ei sunt sclavi ai pasiunilor lor imo-
rale. Ei se simt vinovaţi şi au o înclinaţie tot mai mică de a-I vorbi lui Dum-
nezeu în rugăciune tainică. Ei pot să păstreze o formă de religie, dar nu au
harul lui Dumnezeu în inimă. Ei nu sunt dedicaţi slujirii Sale, nu se încred
în El, nu trăiesc pentru slava Sa, nu simt plăcere faţă de rânduielile Sale şi
faţă de El.4
Puterea stăpânirii de sine pare pierdută. – Uni vor recunoaşte răul
îngăduinţei păcătoase şi totuşi se vor scuza, spunând că nu-şi pot birui
patimile. Aceasta este o recunoaştere teribilă pentru orice persoană care
rosteşte Numele lui Hristos. „Oricine rosteşte numele Domnului, să se
despartă de fărădelege” (2 Timotei 2,19). De ce există această slăbiciune?
1 Mărturii, p. 97, 97.
2 Idem, vol. 2, p. 361.
3 Un apel către mame, p. 9, 10.
4 Idem, p. 25.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 331
Pentru că înclinaţiile animalice au fost întărite prin practicare, până când
au obţinut stăpânirea asupra capacităţilor lor mai înalte. Bărbaţii şi femeile
sunt lipsite de principii. Ei mor spiritual, pentru că şi-au satisfăcut poftele
fireşti un timp aşa îndelungat, încât puterea lor de stăpânire de sine pare
să fie pierdută. Conducerea a fost preluată de patimile josnice ale firii lor şi
ce ar fi trebuit să fie putere conducătoare a ajuns sclavul patimii corupte.
Sufletul este ţinut în cea mai josnică robie. Senzualitatea a stins dorinţa
după sfinţenie şi a nimicit prosperitatea spirituală.1
Comunicarea cu cerul este întreruptă. – Soliile solemne din ceruri
nu pot impresiona cu putere inima [447] care nu este întărită împotriva
satisfacerii acestui viciu degradant. Nervii sensibili ai creierului şi-au pier-
dut vigoarea, prin excitarea lor bolnăvicioasă spre a satisface o dorinţă
senzuală nefirească. Nervii care comunică cu întregul organism sunt
singurul mijloc prin care cerul poate să comunice cu omul şi prin care îi
poate influenţa viaţa lăuntrică. Tot ce tulbură circulaţia curenţilor electrici
din sistemul nervos micşorează vigoarea puterilor vitale, şi rezultatul este
paralizarea sensibilităţilor minţii. Când iau în considerare aceste fapte, cât
de important este ca pastorii şi poporul, care mărturisesc evlavia, să se
păstreze curaţi şi nepătaţi de acest viciu degradator de suflet.2
Unii au remuşcări, dar respectul de sine este pierdut. – Efectul unor
astfel de obiceiuri josnice nu este acelaşi asupra tuturor tinerilor. Sunt
copii care au puterile morale dezvoltate în mare măsură, şi care, asociin-
du-se cu copiii care practică masturbaţia, se iniţiază în acest viciu. Adesea,
efectul asupra unora ca aceştia va fi acela de a-i face să fie melancolici,
iritabili şi geloşi. Totuşi, aceştia pot să nu-şi piardă respectul pentru închi-
narea religioasă şi pot să nu arate o necredinţă specială cu privire la lucru-
rile spirituale. Uneori, ei vor suferi adânci simţăminte de remuşcare, se vor
simţi degradaţi în propriii ochi şi îşi vor pierde respectul de sine.3
Mintea poate să fie întărită împotriva ispitei. – Puterea morală este
foarte slabă, când intră în conflict cu obiceiurile înrădăcinate. Gândurile
necurate exercită stăpânire asupra imaginaţiei, iar ispita este aproape
irezistibilă. Mintea ar fi întărită împotriva ispitelor, dacă ar fi obişnuită să
contemple subiectele înălţătoare şi dacă imaginaţia ar fi educată să se
1 Mărturii, vol. 2, p. 348.
2 Idem, p. 347.
3 Idem, p. 392.
332 ÎNDRUMAREA COPILULUI

ocupe cu lucrurile curate şi sfinte. [448] Mintea s-ar ocupa de lucrurile cu-
rate şi sfinte din cer, şi nu ar mai fi atrasă de cele josnice şi imorale.1
Trebuie să cercetaţi spre a cunoaşte aceste lucruri. – Îngăduinţa faţă
de pasiunile josnice va face ca mulţi să închidă ochii faţă de lumină, pentru
că se tem că vor vedea păcatele pe care nu sunt dispuşi să le părăsească.
Toţi pot să înţeleagă, dacă doresc. Dacă aleg întunericul mai degrabă decât
lumina, vinovăţia lor nu va fi nicidecum mai mică. De ce nu citesc bărbaţii
şi femeile, spre a ajunge să cunoască lucrurile care afectează aşa de cate-
goric puterea lor fizică, intelectuală şi morală? Dumnezeu v-a dat un lăcaş
de care să vă îngrijiţi şi pe care să-l păstraţi în starea cea mai bună pentru
slujirea şi slava Sa. Trupurile voastre nu vă aparţin. „Nu ştiţi că trupul vostru
este Templul Duhului Sfânt, care locuieşte în voi, şi pe care l-aţi primit de la
Dumnezeu? Şi că voi nu sunteţi ai voştri? Căci aţi fost cumpăraţi cu un preţ.
Proslăviţi dar pe Dumnezeu în trupul şi în duhul vostru, care sunt ale lui
Dumnezeu”. „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu, şi că Duhul lui
Dumnezeu locuieşte în voi? Dacă nimiceşte cineva Templul lui Dumnezeu,
pe acela îl va nimici Dumnezeu, căci Templul lui Dumnezeu este sfânt şi
aşa sunteţi şi voi” (1 Corinteni 6,19.20; 3,16.17).2

1 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 135.


2 Mărturii, vol. 2, p. 352, 353.
CAPITOLUL 70

AVERTIZĂRI ŞI SFATURI

Multe cazuri au fost descoperite. – Mi-au fost descoperite multe ca-


zuri şi, când am văzut viaţa lor interioară, sufletul meu a fost bolnav şi dez-
gustat de stricăciunea inimii unor oameni care pretind că sunt evlavioşi şi
vorbesc despre mutarea în ceruri. Adesea m-am întrebat: În cine mă pot
încrede? Cine este fără păcat?1
Sunt plină de groază, când mi se descoperă starea unor familii care
mărturisesc adevărul. Imoralitatea tinerilor şi chiar a copiilor este aproape
incredibilă. Părinţii nu ştiu că vicii ascunse distrug şi şterg chipul lui Dum-
nezeu în copiii lor. Păcatele care îi caracterizau pe sodomiţi există şi prin-
tre ei. Părinţii poartă răspunderea, pentru că nu şi-au educat copiii să-L
iubească şi să-L asculte pe Dumnezeu. Ei nu i-au ţinut în frâu şi nici nu i-au
învăţat cu atenţie calea Domnului. Ei le-au permis să plece de acasă şi să
vină când voiau şi să se asocieze cu cei lumeşti. Aceste influenţe lumeşti,
care se opun învăţăturii şi autorităţii părinteşti, se află în mare măsură
în aşa-numita societate bună. Prin îmbrăcămintea lor, prin înfăţişarea şi
distracţiile lor, ei se înconjoară cu o atmosferă care este potrivnică Dom-
nului Hristos.
Singura noastră siguranţă este aceea de a sta ca un popor deosebit al
lui Dumnezeu. Nu trebuie să cedăm nici un pas obiceiurilor şi modei aces-
tui veac degenerat, ci să avem o independenţă morală, nefăcând nici un
fel de compromis cu practicile corupte şi idolatre.2
Cel neştiutor să fie iluminat. – Indiferent cât de impresionantă este
mărturisirea de credinţă a unei persoane, aceia care vor să se angajeze
[450] în satisfacerea poftelor trupeşti nu pot fi creştini. Mulţi nu cunosc
1 Mărturii, vol. 2, p. 349.
2 Idem, vol. 5, p. 78.
334 ÎNDRUMAREA COPILULUI

caracterul păcătos al acestor obiceiuri şi nici rezultatele lor sigure. Ei tre-


buie să fie iluminaţi.1
Cineva care a cerut să se facă rugăciuni pentru vindecare. – Soţul
meu şi cu mine am luat parte o dată la o adunare, unde simpatiile noastre
au fost atrase spre un frate care suferea grav de tuberculoză. El era palid şi
slăbit. A solicitat rugăciunile poporului lui Dumnezeu. A spus că familia lui
era bolnavă şi că a pierdut un copil. A vorbit exprimându-şi simţământul
marii lui pierderi. El a spus că, de un timp, aşteaptă să-i vadă pe fratele şi
pe sora White. Acest frate credea că, dacă ei se vor ruga pentru el, avea să
fie vindecat. După ce s-a încheiat adunarea, fraţii ne-au atras atenţia asu-
pra cazului său. Ei au spus că biserica îi ajuta, că soţia lui era bolnavă, iar
copilul lor murise. Fraţii s-au adunat la casa lui şi s-au rugat pentru familia
suferindă. Noi eram obosiţi peste măsură, resimţind povara muncii din
timpul adunării, aşa că am dorit să fim scuzaţi. Eu mă hotărâsem să nu mă
rog pentru nimeni, cu excepţia cazului că Duhul Domnului mă va îndruma
în această direcţie…
În acea seară, ne-am plecat în rugăciune şi am prezentat cazul lui
înaintea Domnului. Ne-am rugat stăruitor, ca să putem cunoaşte voia
lui Dumnezeu cu privire la el. Tot ce doream era ca Dumnezeu să poată
fi slăvit. Voia Domnul să ne rugăm pentru acest om suferind? Am lăsat
povara asupra Domnului şi ne-am retras pentru odihnă. Cazul acelui om
mi-a fost prezentat cu claritate într-un vis. Mi-a fost arătată viaţa lui, în-
cepând din copilărie până acum, şi faptul că, dacă ne-am ruga pentru el,
Domnul [451] nu urma să ne asculte, pentru că el preţuia păcatul în inima
lui. În dimineaţa următoare, omul a venit să ne rugăm pentru el. L-am luat
deoparte şi i-am spus că regretăm, pentru că suntem nevoiţi să-i refuzăm
cererea. I-am povestit visul meu, pe care l-a recunoscut că era adevărat.
El a practicat masturbaţia din timpul copilăriei şi a continuat s-o practice
şi în timpul vieţii de căsătorie, dar a spus că va încerca să termine cu ea.
Bărbatul acesta avea de învins un obicei de mult timp înrădăcinat. El era de
vârstă mijlocie. Principiile lui morale erau aşa de slabe, încât atunci când
veneau în conflict cu satisfacerea unei dorinţe de mult timp înrădăcinată,
ele erau învinse…
Aici era un om care se înjosea zilnic şi totuşi îndrăznea să se aventureze
în prezenţa lui Dumnezeu şi să ceară o creştere a puterii pe care el a risipit-o
1 Un apel către mame, p. 25.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 335
în mod josnic şi care, dacă i-ar fi fost acordată, ar fi consumat-o în patima
lui trupească. Câtă îndurare are Dumnezeu! Dacă ar fi ca El să-l trateze pe
om în conformitate cu căile lui nelegiuite, cine ar putea trăi în faţa ochilor
Lui? Ce s-ar întâmpla dacă am fi fost mai puţin prudenţi şi am fi adus cazul
acestui om înaintea lui Dumnezeu, în timp ce el practica păcatul, ne-ar fi
auzit Domnul? Ne-ar fi răspuns El? „Căci Tu nu eşti un Dumnezeu căruia
să-i placă răul. Nebunii nu pot să stea în preajma ochilor Tăi. Tu îi urăşti pe
cei ce fac fărădelegea” (Psalmi 5,4.5)…
Acesta nu este un caz izolat. Nici chiar legătura de căsătorie n-a fost
suficientă spre a-l apăra pe acest bărbat de obiceiul stricat al tinereţii lui.
Aş dori să pot fi convinsă că astfel de cazuri, ca acela pe care l-am prezentat
sunt rare, dar ştiu că ele sunt numeroase.1
Un sinucigaş. – Un domn_____ pretindea că este un urmaş devotat al
lui Hristos. El avea o stare de sănătate foarte precară. Am avut simţăminte
de simpatie pentru el… [452]
Cazul lui mi-a fost arătat în viziune. Am văzut că se amăgea cu privire la
sine şi că nu era într-o situaţie favorabilă înaintea lui Dumnezeu. El practi-
case masturbaţia, până când ajunsese să se ruineze. Acest viciu mi-a fost
arătat ca fiind o urâciune în ochii lui Dumnezeu…
El practicase aceste obiceiuri aşa de multă vreme, încât părea să-şi fi
pierdut stăpânirea de sine. Din fire, era un om inteligent şi avea aptitudini
deosebite. Totuşi, toate aceste puteri ale trupului şi minţii i-au fost supuse
lui Satana şi aduse ca jertfă pe altarul lui!
Acest bărbat mersese aşa de departe, încât părea să fi fost părăsit
de Dumnezeu. El mergea în pădure şi petrecea zile şi nopţi în post şi
rugăciune, ca să poată birui acest mare păcat, dar apoi se întorcea la obi-
ceiurile lui vechi. Dumnezeu nu a ascultat rugăciunile lui. El I-a cerut lui
Dumnezeu ceva ce avusese puterea să facă singur. El Îi făcuse juruinţe lui
Dumnezeu din nou şi din nou, dar tot aşa de adesea le călcase şi se în-
torsese la pofta lui imorală, până când Dumnezeu îl lăsase să-şi producă
propria ruină. După aceea, a murit. El a fost un sinucigaş. Curăţia cerului nu
va fi niciodată întinată de prezenţa lui.2
Un apel adresat unei fiice răsfăţate.3∗ – Mintea ta nu este curată. Ai
fost absolvită de grijă şi muncă timp mult prea îndelungat. Îndatoririle
1 Mărturii, vol. 2, p. 349-351.
2 Un apel către mame, p. 24-28.
3∗ Notă: Acestea sunt extrase dintr-o scrisoare adresată unei fete care practica un viciu ascuns.
336 ÎNDRUMAREA COPILULUI

gospodăriei ar fi fost cele mai mari binecuvântări pe care le-ai fi putut


avea. Oboseala nu ţi-ar fi făcut rău nici a zecea parte din cât ţi-au făcut
rău gândurile tale lascive şi comportamentul tău. Tu ai primit idei greşite
cu privire la asocierea fetelor şi a băieţilor, iar lucrul acesta a fost foarte
potrivit [453] cu înclinaţia ta de a fi în compania băieţilor. Tu nu eşti curată
în inimă şi în cuget. Te-a stricat citirea poveştilor de dragoste şi a episoa-
delor romantice, iar mintea ta a fost fascinată de gânduri care nu erau cu-
rate. Imaginaţia ta a ajuns imorală, până se părea că nu mai ai putere să-ţi
stăpâneşti gândurile. Satana te-a înrobit cum i-a plăcut…
Purtarea ta n-a fost decentă, modestă sau cu bun simţ. Tu nu ai avut
în atenţie temerea de Dumnezeu. Adesea, te-ai prefăcut spre a-ţi aduce
la îndeplinire planurile pe care le-a conceput conştiinţa ta călcată. Draga
mea fată, dacă nu te opreşti acolo unde eşti, în faţa ta se află cu siguranţă
ruina. Încetează să mai visezi cu ochii deschişi şi să construieşti castele de
fum. Opreşte-ţi gândurile din alergarea pe calea nebuniei şi a imoralităţii.
Tu nu eşti în siguranţă în tovărăşia băieţilor. Un val de ispite se ridică
şi îţi umplu pieptul, având tendinţa de a dezrădăcina principiile, virtutea
feminină şi adevărata modestie. Dacă vei continua cu încăpăţânare pe ca-
lea ta, care îţi va fi soarta?... Tu eşti în primejdie, pentru că eşti chiar pe
punctul de a-ţi sacrifica interesele veşnice pe altarul pasiunii. Pasiunea a
obţinut un control categoric asupra întregii tale fiinţe – ce fel de pasiune?
De natură josnică, nimicitoare. Supunându-te ei, vei amărî viaţa părinţilor
tăi, vei aduce tristeţe şi ruşine surorilor tale, vei sacrifica propriul caracter
şi vei pierde cerul şi slăvita viaţă nemuritoare. Eşti tu gata să faci acest lu-
cru?....
Eşti îndrăzneaţă. Îţi plac băieţii şi îţi place să-i faci subiectul conversaţiei
tale. „Căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. Obiceiurile au ajuns puter-
nice pentru a te stăpâni, iar şi tu ai învăţat să înşeli, pentru ca să-ţi reali-
zezi scopurile [454] şi să-ţi împlineşti dorinţele. Nu consider cazul tău
fără speranţă, dacă l-aş considera, stiloul meu n-ar scrie aceste rânduri. În
puterea lui Dumnezeu, tu poţi răscumpăra trecutul.
Stai departe de băieţi. În societatea lor, ispitele tale ajung serioase
şi puternice. Scoate-ţi din cap căsătoria. Tu nu eşti pregătită din nici un
punct de vedere pentru ea. Ai nevoie de ani de experienţă mai înainte
de a fi calificată să înţelegi îndatoririle şi să iei poverile vieţii de căsătorie.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 337
Păzeşte-ţi categoric gândurile, pasiunile şi afecţiunile. Nu le degrada, ca să
slujească poftei. Ridică-te la curăţenie, consacră-te lui Dumnezeu.
Tu poţi să ajungi o fată înţeleaptă, modestă şi virtuoasă, dar nu fără un
efort serios. Trebuie să veghezi, să te rogi, să meditezi, să cercetezi mo-
tivele şi acţiunile. Analizează-ţi minuţios simţămintele şi faptele. Ai face o
faptă necurată în prezenţa tatălui tău? Desigur că nu. Dar tu faci acest lu-
cru în prezenţa Tatălui tău ceresc, care este cu mult mai înălţat, mai curat.
Da, îţi corupi trupul în prezenţa îngerilor curaţi şi fără păcat şi în prezenţa
lui Hristos şi continui să faci acest lucru fără să ţii seama de conştiinţă, fără
să ţii seama de lumina şi avertizările care ţi-au fost date. Adu-ţi aminte că
despre toate faptele tale se face un raport. Tu trebuie să te întâlneşti cu
cele mai tainice lucruri din viaţa ta…
Te avertizez din nou, ca pe una care va trebui să întâlnească aceste rân-
duri în acea zi în care va fi hotărât cazul fiecăruia. Supune-te fără întârz-
iere lui Hristos. Numai El, prin puterea harului Său, te mai poate salva de
la nimicire. Numai El poate aduce în stare de sănătate puterile tale morale
şi mintale. Inima ta poate fi încălzită de iubirea lui Dumnezeu, înţelegerea
ta poate fi clară şi matură, conştiinţa ta [455] poate fi iluminată, ageră şi
curată, voinţa ta poate fi integră şi sfinţită, supusă controlului Duhului lui
Dumnezeu. Tu poţi face tot ce alegi să faci. Dacă vrei să faci o schimbare,
să încetezi să mai faci răul şi să înveţi să faci binele, atunci vei fi fericită cu
adevărat, vei avea succes în luptele vieţii şi vei fi la înălţimea slavei şi a onoa-
rei într-o viaţă mai bună decât aceasta. „Alege astăzi cui vrei să slujeşti”.1
Satana lucrează în timp ce părinţii dorm. – Aceasta este o epocă
grăbită. Băieţei şi fetiţe încep să-şi acorde atenţie unii altora, când ar trebui
să fie la grădiniţă, ca să ia lecţii de modestie şi comportament. Care este
efectul acestei confuzii? Măreşte ea decenţa tinerilor, care se adună ast-
fel împreună? Desigur că nu! Ea măreşte prima poftă păcătoasă, iar după
astfel de întâlniri, tinerii sunt înnebuniţi de diavol şi se dedau la practici
netrebnice.
Părinţii sunt adormiţi şi nu ştiu că Satana a înfipt steagul său diabolic
chiar în familiile lor. Am fost îndemnată să întreb, ce vor ajunge tinerii din
acest veac stricat? Repet, părinţii sunt adormiţi. Copiii sunt zăpăciţi de un
sentimentalism bolnăvicios de dragoste, şi adevărul nu are putere să corec-
1 Mărturii, vol. 2, p. 559-565.
338 ÎNDRUMAREA COPILULUI

teze răul. Ce poate fi făcut spre a opri valul răului? Părinţii pot face mult,
dacă vor.
Dacă o fată care de-abia a ajuns să intre în vârsta adolescenţei este
acostată necuviincios de un băiat de vârsta ei sau mai în vârstă, ea trebuie
să fie învăţată să se simtă atât de jignită, încât astfel de apropouri să nu
mai fie repetate niciodată. Când compania unei fete este căutată frecvent
de băieţi sau tineri, ceva este rău. Acea fată are nevoie de o mamă care să-i
arate care este locul ei, să o ţină în frâu şi să o înveţe ce se cuvine unei fete
de vârsta ei.
Învăţătura degradatoare, care s-a răspândit şi care susţine, din punct
de vedere al sănătăţii, că sexele trebuie să se amestece, şi-a făcut lucra-
rea ei vătămătoare. Dacă părinţii şi tutorii ar manifesta doar a zecea parte
din iscusinţa lui Satana, această asociere de sexe ar putea să fie aproape
inofensivă. Aşa cum stau lucrurile, Satana are cel mai mare succes în efor-
tul de a fermeca mintea tinerilor, iar amestecul de băieţi şi fete nu face
decât să mărească răul de douăzeci de ori.1
Imaginea nu este colorată. – Să nu vă înşelaţi cu părerea că, la urma
urmei, problema aceasta este pusă în faţa voastră într-o lumină exagerată.
Eu nu am colorat tabloul, ci am vorbit despre fapte care vor trece testul
judecăţii. Treziţi-vă! Treziţi-vă! Vă implor, până nu va fi prea târziu ca rele-
le să fie îndreptate, iar voi şi copiii voştri să pieriţi în nimicirea generală.
Începeţi lucrarea cea solemnă şi aduceţi în ajutorul vostru orice rază de
lumină pe care o puteţi aduna, care a strălucit pe cărarea voastră, dar pe
care n-aţi cultivat-o, şi, cu ajutorul luminii care străluceşte acum, începeţi
o cercetare a vieţii şi caracterului vostru, ca şi când aţi fi înaintea scaunului
de judecată al lui Dumnezeu.2
Nu există nici o speranţă pentru copii, până când părinţii lor nu se vor
trezi.3

1 Idem, p. 482, 483.


2 Idem, p. 401.
3 Idem, p. 406.
CAPITOLUL 71

VIGILENŢA ŞI AJUTORUL PĂRINTESC

Părinţii să-i înveţe pe copii stăpânirea de sine încă din primii ani.
– Cât de important este să-i învăţăm pe copiii noştri stăpânirea de sine,
încă din primii lor ani, şi de asemenea să-i învăţăm să se supună voinţei
noastre. Dacă vor fi aşa de nefericiţi, încât să înveţe obiceiuri greşite, fără a
cunoaşte toate rezultatele rele, ei pot să fie schimbaţi apelând la raţiunea
lor şi convingându-i că astfel de obiceiuri le ruinează sănătatea fizică şi le
afectează mintea. Trebuie să le arătăm că oricare ar fi mijloacele de convin-
gere pe care le vor folosi unele persoane pentru a linişti temerile şi pentru
a-i determina să continue să-şi îngăduie acest obicei dăunător, oricare ar fi
pretenţia lor, ele sunt nişte vrăjmaşi şi nişte slujitori ai lui Satana.1
Păstraţi-i curaţi şi întăriţi-le mintea. – Faptul că mamele îşi îngăduie
să rămână neştiutoare cu privire la obiceiurile copiilor lor este un păcat.
Dacă sunt curaţi, să fie păstraţi aşa. Întăriţi mintea lor tânără şi pregătiţi-i să
deteste acest viciu distrugător al sănătăţii şi al sufletului.2
Satana are influenţă asupra minţii tinerilor, iar noi trebuie să lucrăm
cu hotărâre şi credincioşie ca să-i salvăm. Copiii foarte mici practică acest
viciu, iar el creşte o dată cu ei şi se întăreşte de-a lungul timpului, până când
fiecare însuşire nobilă a trupului şi a sufletului este degradată. Mulţi ar fi
putut să fie salvaţi, dacă ar fi fost învăţaţi cu atenţie cu privire la influenţa
acestei practici asupra sănătăţii lor. Ei nu au cunoscut faptul că aduc multă
suferinţă asupra lor…
Mamelor, nici o grijă nu este prea mare pentru a-i împiedica pe co-
piii voştri [458] să înveţe acest obicei josnic. Este mai uşor să împiedici
învăţarea răului, decât să-l dezrădăcinezi după ce a fost învăţat.3
1 Un apel către mame, p. 10.
2 Idem, p. 13.
3 Idem, p. 10, 11.
340 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Vegheaţi cu hotărâre şi cercetaţi cu atenţie. – Dacă aveţi copii care


practică acest viciu, ei pot fi în pericolul de a vă spune minciuni pentru a
vă înşela. Totuşi, mamelor, nu trebuie să vă liniştiţi cu uşurinţă şi să încetaţi
cercetările. Să nu lăsaţi în pace subiectul, până când nu sunteţi pe deplin
mulţumite. Sănătatea şi sufletul acelora pe care îi iubiţi sunt în pericol,
de aceea, această problemă este de cea mai mare importanţă. O veghe-
re hotărâtă şi o cercetare atentă, în ciuda încercărilor de a ascunde lucru-
rile, de obicei, vor da pe faţă adevărata situaţie. Apoi, mama trebuie să le
prezinte subiectul cu credincioşie şi în lumina adevărată, arătând tendinţa
acestui obicei de degradare. Încercaţi să-i convingeţi pe copii că îngăduirea
acestui păcat le va distruge respectul de sine şi nobleţea caracterului, le
va ruina sănătatea şi însuşirile morale, iar murdăria lui va şterge din su-
flet adevărata iubire faţă de Dumnezeu şi frumuseţea sfinţeniei. Mama să
continue pe calea aceasta, până când are dovezi suficiente că practica a
încetat.1
Evitaţi graba şi critica la început. – Poate că vă întrebaţi: Cum putem
să remediem relele care există deja? Cum să începem? Dacă vă lipseşte
înţelepciunea, apelaţi la Dumnezeu. El a făgăduit că o va da cu genero-
zitate. Rugaţi-vă mult şi cu zel pentru ajutorul divin. Nu poate fi aplicată
aceeaşi regulă în fiecare caz. Este necesară folosirea unei raţiuni sfinţite.
Când îi abordaţi pe copiii voştri spre a-i mustra, nu fiţi grăbiţi sau agitaţi.
Un asemenea comportament nu va face decât să-i provoace la răzvrătire.
Poate că vă pare foarte rău din cauza unei căi greşite pe care aţi mers, şi
care i-a deschis lui Satana posibilitatea de a-i duce pe copiii voştri în ispi-
tele lui. Dacă nu i-aţi învăţat cu privire la călcarea [459] legilor sănătăţii,
vina vă aparţine. Aţi neglijat o datorie importantă, ale cărei rezultate pot fi
văzute în practicile greşite ale copiilor voştri.2
Învăţătura dată cu stăpânire de sine şi simpatie. – Înainte de a în-
cepe să-i învăţaţi pe copiii voştri lecţia stăpânirii de sine, trebuie să o
învăţaţi voi înşivă. Dacă sunteţi iritabili şi vă pierdeţi răbdarea, cum puteţi
să păreţi echitabili pentru copiii voştri, când îi învăţaţi să-şi stăpânească pa-
siunile? Trebuie să-i abordaţi pe copiii voştri greşiţi cu stăpânire de sine, cu
simţăminte de simpatie adâncă şi de milă, şi să le prezentaţi cu credincioşie
faptul că, dacă vor continua comportamentul pe care l-au început, îşi vor
1 Idem, p. 13, 14.
2 Idem, p. 20, 21.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 341
ruina sănătatea – că, atunci când îşi degradează trupul şi mintea, însuşirile
morale simt decăderea, iar ei păcătuiesc nu numai împotriva lor înşişi, ci şi
împotriva lui Dumnezeu.
Trebuie să-i faceţi să simtă, dacă este posibil, că Acela împotriva căruia
au păcătuit este Dumnezeu, curatul şi sfântul Dumnezeu; că Acela care
le cercetează inimile este nemulţumit de comportamentul lor şi că nimic
nu-I este ascuns. Dacă puteţi să-i impresionaţi pe copiii voştri, în aşa fel
încât să se pocăiască înaintea lui Dumnezeu şi să simtă acea tristeţe sfântă,
care lucrează o pocăinţă ce duce la mântuire, lucrarea va fi deplină şi
schimbarea va fi sigură. Ei nu se vor simţi trişti doar pentru că păcatele
lor sunt cunoscute, ci vor vedea caracterul grav al practicilor păcătoase
şi vor fi determinaţi să le mărturisească lui Dumnezeu fără reţineri şi să le
părăsească. Ei vor fi întristaţi pentru comportamentul lor greşit, deoarece
L-au supărat pe Dumnezeu, au păcătuit împotriva Sa şi şi-au dezonorat
trupul înaintea Aceluia care i-a creat şi le-a cerut să-şi înfăţişeze trupul ca
[460] pe o jertfă vie, sfântă şi plăcută lui Dumnezeu.1
Vegheaţi asupra întovărăşirii cu alţi copii. – Dacă mintea copiilor
voştri nu este bine ancorată în principiile religioase, moralitatea lor va
ajunge să fie coruptă de exemplul vicios cu care vin în legătură.2
Ca nişte mame credincioase, feriţi-i să nu fie contaminaţi prin întovă-
răşirea cu orice alt copil. Păziţi-i ca pe nişte mărgăritare preţioase de
influenţa degradatoare a acestui veac. Dacă sunteţi într-un loc în care
legăturile cu alţi copii nu pot fi controlate întotdeauna aşa cum aţi dori,
atunci copiii voştri să fie vizitaţi de ei în prezenţa voastră şi, în nici un caz,
să nu-i lăsaţi pe acei tovarăşi să doarmă în acelaşi pat, şi nici chiar în aceeaşi
cameră cu copiii voştri. Va fi mult mai uşor să împiedicaţi un rău, decât să-l
trataţi după aceea. …
Părinţii îi lasă pe copii să-i viziteze pe prietenii lor tineri, să-şi facă pro-
priile cunoştinţe şi chiar să plece departe de grija părintească, la o distanţă
de casă, unde li se îngăduie să facă tot ce le place. Satana se foloseşte de
toate aceste ocazii şi pune stăpânire pe mintea acestor copii ale căror
mame îi expun, fără să ştie, la capcanele lui iscusite.3
1 Idem, p. 21, 22.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 134.
3 Un apel către mame, p. 13, 14.
342 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Alimentaţia este importantă. – Nu puteţi să dezvoltaţi sensibilitatea


morală a copiilor voştri, atâta vreme cât nu alegeţi cu atenţie alimentaţia
lor. Mâncarea pe care o pregătesc de obicei părinţii pentru copiii lor este
o cursă pentru ei.1
Părinţii indulgenţi nu-şi învaţă copiii să renunţe la sine. Tocmai mân-
carea pe care o pun înaintea lor le irită stomacul. Excitaţia produsă este
transmisă creierului, iar ca rezultat sunt stârnite [461] pasiunile. Niciodată
nu este prea des să repetăm că orice este introdus în stomac afectează
nu numai trupul, ci şi mintea. Alimentele stimulatoare înfierbântă sângele,
excită sistemul nervos şi prea adesea tocesc sensibilitatea morală, aşa încât
raţiunea şi conştiinţa sunt dominate de impulsurile senzuale. Este dificil, şi
adesea aproape imposibil, ca o persoană necumpătată în alimentaţie să
exercite răbdare şi stăpânire de sine. Prin urmare, este de o importanţă
deosebită să le îngăduim copiilor, al căror caracter nu este încă format, să
consume doar alimente sănătoase şi nestimulatoare. Din iubire, Tatăl nos-
tru ceresc ne-a trimis lumina reformei sănătăţii spre a ne păzi împotriva
relelor care rezultă din îngăduirea poftei.2
Dacă a fost vreodată un timp când alimentaţia trebuie să fie cea mai
simplă, acela este acum. Carnea să nu fie pusă pe masa copiilor noştri.
Influenţa ei este aceea de a excita şi de a întări pasiunile josnice şi are
tendinţa de a amorţi însuşirile morale.3
Curăţenia este importantă. – Baia frecventă este foarte benefică,
îndeosebi seara, chiar înainte de culcare, sau dimineaţa la sculare. Nu
este nevoie decât de câteva clipe pentru a le face o baie copiilor şi pen-
tru a-i freca până când trupul lor este înviorat. Acest lucru aduce sângele
la suprafaţă, eliberând creierul, şi va exista o înclinaţie mai mică pentru
îngăduirea practicilor imorale. Învăţaţi-i pe cei micuţi că Dumnezeu nu
este mulţumit când îi vede murdari şi cu hainele dezordonate şi rupte.
Spuneţi-le că El doreşte ca ei să fie curaţi în exterior şi în interior, ca să
poată locui alături de ei.4
Îmbrăcămintea curată şi lejeră. – Păstrarea hainelor curate şi ordo-
nate va fi un mijloc de a păstra gândurile [462] curate şi plăcute. Fiecare
articol de îmbrăcăminte să fie simplu, fără o împodobire inutilă, aşa încât
1 Mărturii, vol. 2, p. 400.
2 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 134.
3 Mărturii, vol. 2, p. 352.
4 Christian Temperance and Bible Hygiene, p. 141, 142.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 343
să nu fie dificil de spălat şi călcat. Îndeosebi, fiecare articol care intră în con-
tact cu pielea să fie curat şi lipsit de orice miros deranjant. Trupul copiilor
să nu fie atins de nimic iritant, iar îmbrăcămintea să nu-i stânjenească în
nici un fel. Dacă acestui subiect i s-ar da mai multă atenţie, ar fi mult mai
puţină imoralitate.1
Nu-i scutiţi de exerciţiu fizic. – Ei [tinerii] sunt scutiţi într-o mare
măsură de exerciţiu fizic, de teamă că vor fi suprasolicitaţi. Părinţii poartă
greutăţi pe care ar trebui să le poarte copiii lor. Suprasolicitarea este ceva
rău, dar rezultatul nepăsării este mult mai înspăimântător. Lipsa de ac-
tivitate duce la îngăduirea obiceiurilor imorale. Hărnicia nu oboseşte şi
nu epuizează nici o cincime cât obiceiul dăunător al masturbării. Dacă
o muncă simplă şi bine organizată îi oboseşte pe copiii voştri, fiţi siguri,
părinţi, că există ceva, pe lângă munca lor, care irită sistemul lor nervos
şi produce o senzaţie de oboseală continuă. Daţi-le copiilor voştri să facă
o muncă fizică, pentru a pune în mişcare nervii şi muşchii lor. Oboseala
după o astfel de muncă va micşora înclinaţia lor de a-şi îngădui obiceiuri
vicioase.2
Lenea deschide uşa ispitei. – Mamelor, daţi-le copiilor suficient
de lucru… Lenea nu va fi favorabilă sănătăţii fizice, mintale şi morale.
Ea deschide uşa şi îl invită pe Satana să intre, iar el foloseşte ocazia şi
îi atrage pe tineri în capcană. Prin lene, nu numai că puterea morală
este micşorată şi impulsul pasiunii este sporit, dar îngerii lui Satana pun
stăpânire pe întreaga citadelă a minţii şi [463] constrâng conştiinţa să se
supună pasiunii rele. Trebuie să-i învăţăm pe copiii noştri obiceiul de a fi
harnici şi răbdători.3
Dumnezeu nu-l va lăsa pe cel pocăit să piară. – Trebuie să-i încurajaţi
pe copiii voştri, spunându-le că un Dumnezeu milos va primi pocăinţa
sinceră şi va binecuvânta eforturile lor de a se elibera de orice murdărie a
trupului şi a spiritului. Când Satana vede că pierde controlul asupra minţii
copiilor voştri, îi va ispiti cu mai multă putere şi va căuta să-i determine
să continue acest viciu amăgitor. Totuşi, cu o hotărâre fermă, ei trebuie să
se împotrivească ispitelor lui Satana de a-şi îngădui pasiunile animalice,
pentru că acest lucru este un păcat împotriva lui Dumnezeu. Să nu se
1 Idem, p. 142.
2 Mărturii, vol. 2, p. 348, 349.
3 Un apel către mame, p. 18, 19.
344 ÎNDRUMAREA COPILULUI

aventureze pe un teren interzis, unde Satana poate să pretindă stăpânirea


asupra lor. Dacă Îl vor ruga cu umilinţă pe Dumnezeu să le dea gânduri cu-
rate şi o imaginaţie nobilă şi sfinţită, El îi va asculta şi le va împlini cererile.
Dumnezeu nu i-a lăsat să piară în păcatele lor, ci îi va ajuta pe cei slabi şi
neajutoraţi, dacă se bazează pe El cu credinţă.1

1 Idem, p. 22, 23.


CAPITOLUL 72

LUPTA PENTRU REFORMĂ

Necesitatea unei pocăinţe sincere şi a unui efort hotărât. – Aceia


care şi-au corupt propriul trup nu se pot bucura de favoarea lui Dumne-
zeu, până când nu se vor pocăi cu sinceritate, săvârşind reformă deplină şi
ducându-şi până la capăt sfinţirea în temere de Domnul.1
Dacă pun vreun preţ pe sănătatea lor de aici şi pe mântuirea din viaţa
veşnică, singura speranţă pentru aceia care practică obiceiuri imorale este
aceea de a le părăsi pentru totdeauna. Când aceste obiceiuri au fost prac-
ticate o perioadă lungă, este nevoie de un efort hotărât pentru a se îm-
potrivi ispitei şi a refuza această îngăduinţă păcătoasă.2
Gândurile trebuie să fie ţinute sub stăpânire.3∗ – Tu trebuie să-ţi
stăpâneşti gândurile. Aceasta nu va fi o sarcină uşoară şi nu vei putea
să o îndeplineşti fără un efort intens şi chiar sever… Dacă te laşi în voia
imaginaţiilor amăgitoare, îngăduindu-i minţii să stăruie asupra subiectelor
care nu sunt curate, tu eşti, într-o anumită măsură, tot aşa de vinovată
înaintea lui Dumnezeu, ca şi când gândurile tale ar fi fost puse în practică.
Tot ce împiedică fapta este lipsa ocaziei. A visa zi şi noapte şi a clădi castele
imaginare sunt obiceiuri extrem de primejdioase. O dată ce s-au înră-
dăcinat, este aproape imposibil să întrerupi astfel de obiceiuri şi să îndrepţi
gândurile spre subiecte înalte, curate şi sfinte. Va trebui să ajungi un paznic
al ochilor, urechilor şi al tuturor simţurilor tale, dacă vrei să-ţi stăpâneşti
mintea spre a-ţi împiedica gândurile amăgitoare şi corupte să-ţi păteze su-
fletul tău. Numai puterea harului poate îndeplini această lucrare, care este
cea mai de dorit.4 [465]
1 Un apel către mame, p. 29.
2 Idem, p. 27.
3∗ Notă: Acestea sunt alte extrase dintr-o scrisoare adresată unei tinere încăpăţânate, care practica
un viciu ascuns.
4 Mărturii, vol. 2, p. 561.
346 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Supunerea pasiunilor şi a sentimentelor faţă de raţiune.1∗ – Dum-


nezeu nu-ţi cere să-ţi stăpâneşti numai gândurile, ci şi pasiunile şi senti-
mentele. Pasiunile şi sentimentele sunt nişte mijloace puternice. Dacă
sunt aplicate greşit, dacă sunt puse în mişcare din motive rele, dacă sunt
greşit orientate, ele sunt nişte mijloace puternice spre ruina ta şi te vor lăsa
ca pe o epavă nefericită, fără Dumnezeu şi fără nădejde.
Dacă doreşti să-ţi supui pasiunile şi sentimentele faţă de raţiune,
conştiinţă şi caracter, trebuie să-ţi stăpâneşti imaginaţia cu hotărâre şi
perseverenţă…
Dacă nu exerciţi stăpânire asupra gândurilor, cititului şi cuvintelor tale,
imaginaţia ta se va îmbolnăvi iremediabil. Citeşte în Biblia ta cu atenţie şi
cu rugăciune, şi condu-te după învăţăturile ei. Aceasta este singura cale de
a fi în siguranţă.2
Închideţi-vă organele de simţ faţă de tot ce este rău. – Aceia care
doresc să aibă înţelepciune de la Dumnezeu şi să ajungă înţelepţi trebuie
să ajungă nişte ignoranţi cu privire la cunoaşterea păcătoasă din acest
veac. Ei trebuie să-şi închidă ochii, aşa încât să nu vadă şi să nu cunoască
nici un rău. Ei trebuie să-şi astupe urechile, ca să nu audă nici un rău şi să
nu obţină acea cunoaştere care le va întina gândurile şi faptele. Ei trebuie
să vegheze asupra limbii lor, ca să nu spună cuvinte necurate şi minciuna
să nu se afle pe buzele lor.3
Evitaţi să citiţi şi să vedeţi lucruri care vă vor sugera gânduri necurate.
Cultivaţi puterile morale şi intelectuale.4
Evitaţi inactivitatea asociată cu studiul excesiv. – Studiul în ex-
ces, prin creşterea fluxului de sânge în creier, creează o excitabilitate
bolnăvicioasă, care are tendinţa de a slăbi puterea stăpânirii de sine şi de-
seori dă cale liberă impulsului [466] sau capriciului. Astfel, este deschisă
uşa înaintea necurăţiei. De folosirea greşită sau nefolosirea puterilor fizice
depinde în mare măsură valul de imoralitate care ia cu asalt lumea. Îngâm-
farea, traiul îmbelşugat şi liniştea nepăsătoare sunt vrăjmaşi de moarte ai
progresului omului în această generaţie, ca şi atunci când au dus la nimici-
rea Sodomei.
1 ∗ Notă: Vezi nota de la p. 452.
2 Idem, p. 561-563.
3 Un apel către mame, p. 31.
4 Mărturii, vol. 2, p. 410.
PĂSTRAREA INTEGRITĂŢII MORALE 347
Învăţătorii ar trebui să înţeleagă aceste lucruri şi să-şi instruiască elevii
în aceste direcţii. Spuneţi-le studenţilor că vieţuirea corectă depinde de
justeţea gândirii şi că activitatea fizică este esenţială pentru un cuget cu-
rat.1
Nici un timp pentru şovăire. – Curăţia vieţii şi un caracter format după
Modelul divin nu se obţin fără efort serios şi principii precise. O persoană
care şovăie nu va reuşi să ajungă la desăvârşirea creştină. Asemenea oa-
meni vor fi cântăriţi şi găsiţi prea uşori. Satana îşi caută prada ca un leu care
dă târcoale. El încearcă vicleniile lui asupra fiecărui tânăr nebănuitor… Sa-
tana le spune tinerilor că mai este încă destul timp, că se pot lăsa în voia
păcatului şi viciului numai de această dată şi apoi nu-l vor repeta niciodată,
dar acea singură îngăduinţă va otrăvi întreaga lor viaţă. Nu te aventura
nici o singură dată pe teren interzis. În aceste zile periculoase ale răului,
când ademenirile spre viciu şi corupţie sunt peste tot, tinerii să strige cu
sinceritate spre cer: „Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? (Psalmi 119,9).
Urechile lui să fie deschise şi inima să-i fie înclinată spre ascultarea de
învăţătura dată ca răspuns: „Îndreptându-se după Cuvântul Tău”.2
Atâta vreme cât ne aflăm în lumea aceasta şi suntem în timpul de
probă, toţi sunt răspunzători pentru faptele lor. Toţi au puterea pentru de
a-şi stăpâni faptele, dacă doresc. Dacă sunt slabi din punct de vedere al
virtuţii şi al curăţiei gândurilor şi faptelor, ei pot să primească ajutor de
la [467] Prietenul celor neajutoraţi. Domnul Isus este obişnuit cu toate
slăbiciunile naturii omeneşti şi, dacă este rugat, le va da puterea de a birui
ispitele cele mai puternice. Toţi pot să obţină această putere, dacă o caută
cu umilinţă.3
Unica siguranţă pentru tinerii din acest veac al nelegiuirii este să-şi
pună încrederea în Dumnezeu. Fără ajutor divin, ei nu vor fi în stare să-şi
stăpânească poftele şi pasiunile omeneşti. Ajutorul foarte necesar se află
în Hristos, dar cât de puţini vor să vină la El după acel ajutor. Când a fost
pe pământ, Isus a spus: „Şi nu vreţi să veniţi la Mine, ca să aveţi viaţa!” În
Hristos, toţi pot să biruiască. Puteţi spune împreună cu apostolul: „Totuşi,
în toate aceste lucruri, noi suntem mai mult decât biruitori, prin Acela care
ne-a iubit”. Şi iarăşi: „Mă port aspru cu trupul meu, şi-l ţin în stăpânire”.4
1 Educaţia, p. 209.
2 Mărturii, vol. 2, p. 408,409.
3 Un apel către mame, p. 31.
4 Mărturii, vol. 2, p. 409.
348 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Adevărata plăcere poate să fie găsită în El. – Singura cale prin care
copiii noştri pot să fie în siguranţă împotriva oricărei practici vicioase este
aceea de a căuta să fie primiţi în staulul lui Hristos şi să fie luaţi sub supra-
vegherea atentă a Păstorului credincios şi adevărat. El îi va feri de orice rău,
îi va apăra de toate pericolele, dacă vor asculta vocea Sa. El spune: „Oile
mele aud glasul Meu… şi vin după Mine”. În Hristos, ei vor găsi păşunea,
vor obţine putere şi speranţă şi nu vor mai fi tulburaţi de dorinţe neliniştite
după ceva care să le distragă gândul şi să le satisfacă inima. Ei vor găsi
mărgăritarul de mare preţ, iar sufletul lor va fi plin de pace. Plăcerile lor au
un caracter curat, nobil, liniştit şi ceresc. Ele nu lasă în urmă reflecţii dure-
roase şi remuşcări. Asemenea plăceri nu prejudiciază sănătatea şi nici nu
tulbură mintea, ci sunt sănătoase.
Comuniunea cu Dumnezeu şi dragostea faţă de El, practicarea sfinţirii,
nimicirea păcatului, toate sunt plăcute. Citirea [468] Cuvântului lui Dum-
nezeu nu va fascina imaginaţia şi nu va agita pasiunile asemenea unei
cărţi de ficţiune, ci va linişti, va înnobila şi va sfinţi inima. Când se vor afla
în necaz, când vor fi atacaţi de ispite înverşunate, ei vor avea privilegiul
rugăciunii. Ce privilegiu înalt! Prin mijlocirea lui Hristos, făpturile limitate,
din praf şi ţărână, sunt primite în camera de audienţă a Celui Preaînalt. Într-o
asemenea experienţă, sufletul este adus în prezenţa sfântă a lui Dumne-
zeu, este înnoit prin cunoaşterea şi sfinţirea adevărată şi este întărit îm-
potriva atacurilor vrăjmaşului.1

1 Un apel către mame, p. 23, 24.


SECŢIUNEA A XVII-A

DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE

CAPITOLUL 73

RESPONSABILITATEA
PENTRU INTERESELE VEŞNICE

Trăim într-un timp periculos pentru copii. – Noi trăim într-un veac
nefericit pentru copii. Un curent puternic duce în jos spre pierzare şi este
nevoie de mai mult decât experienţa şi puterea unui copil pentru a se îm-
potrivi acestui curent şi a nu fi purtat de el. În general, tinerii par a fi robii
lui Satana, iar el şi îngerii lui îi conduc spre pieire sigură. Satana şi oştirile
lui luptă împotriva conducerii lui Dumnezeu şi vor încerca să-i tulbure şi
să-i ia în stăpânire cu ispitirile lor pe toţi aceia care au dorinţa de a-şi su-
pune inima lui Dumnezeu şi de a respecta cerinţele Sale pentru a-i face să
ajungă descurajaţi şi să renunţe la luptă.1
Niciodată nu am avut nevoie de o legătură mai strânsă cu Dumnezeu
ca în zilele noastre. Unul dintre pericolele cele mai mari, care îi tulbură pe
cei din poporul lui Dumnezeu a fost dintotdeauna conformarea cu zicalele
şi obiceiurile lumeşti. Îndeosebi tinerii sunt într-o primejdie continuă. Taţii
şi mamele trebuie să vegheze împotriva amăgirilor lui Satana. În timp ce
el caută să-i ruineze pe copiii lor, părinţii să nu se flateze cu gândul că nu
există nici un pericol deosebit. Să nu acorde atenţie lucrurilor din lume, în
timp ce interesele mai înalte şi veşnice ale copiilor lor sunt neglijate.2
1 Mărturii, vol. 1, p. 397.
2 Review and Herald, 13 iunie 1882.
350 ÎNDRUMAREA COPILULUI

În general, părinţii sunt indiferenţi. – Este un fapt trist că, atunci când
viaţa lor spirituală se răceşte şi că evlavia şi dorinţa de consacrare faţă de
Dumnezeu scad, părinţii nu-şi dau seama de responsabilitatea înaltă care
le revine, [472] de a-i învăţa pe copii să rămână pe calea Domnului.1
În general, părinţii fac tot ce pot pentru a-i face pe copiii lor să fie
nepregătiţi pentru realităţile aspre ale vieţii, pentru dificultăţile care îi vor
înconjura în viitor, când li se va cere să aleagă între bine şi rău şi când vor fi
asaltaţi de ispite puternice. Atunci, copiii vor fi găsiţi slabi, deşi ar fi trebuit
să fie puternici. Ei vor şovăi faţă de principii şi faţă de datorie, iar omenirea
va suferi din cauza slăbiciunii lor.2
Lucrarea cea mai importantă este neglijată. – Una dintre cauzele
pentru care există astăzi aşa de mult rău în lume este aceea că părinţii îşi
ocupă mintea cu alte treburi, în detrimentul lucrării celei mai importante
– îndrumarea răbdătoarea şi plină de bunătate a copiilor lor pe calea Dom-
nului.3
Poate că mamele au învăţat multe lucruri, dar nu au dobândit
cunoaşterea esenţială pe care ar fi trebuit să o aibă, şi anume cunoaşterea
lui Hristos ca Mântuitor personal. Dacă Hristos Se află în cămin, dacă L-ar
face să fie sfătuitorul lor, mamele i-ar învăţa pe copii, încă din primii ani,
principiile religiei adevărate.4
Lui Satana i se îngăduie să stăpânească. – Pentru că bărbaţii şi fe-
meile nu ascultă de Dumnezeu, ci aleg mai degrabă propriul lor drum
şi urmează închipuirea lor pervertită, lui Satana i se îngăduie să-şi înfigă
steagul demonic în familiile lor şi să-şi facă simţită puterea prin copii şi
tineri. Vocea şi voinţa lui sunt exprimate prin voinţa nesupusă, ţesută în ca-
racterul copiilor şi, prin ei, el exercită o putere care controlează şi aduce la
îndeplinire planurile lui. Dumnezeu este dezonorat prin manifestarea tem-
peramentelor perverse, care exclud respectul faţă de El şi care determină
ascultarea [473] de sugestiile lui Satana. Păcatul săvârşit de părinţi, prin
faptul că i-au îngăduit lui Satana să-şi exercite puterea şi influenţa, este de
neimaginat.5
1 Signs of the Times, 17 septembrie 1894.
2 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 129.
4 Signs of the Times, 22 iulie 1889.
5 Mărturii, vol. 5, p. 325.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 351
Prin educaţia lor, prin îngăduinţa lor neînţeleaptă şi favorizarea gusturi-
lor şi a poftelor, mulţi părinţi se fac răspunzători pentru căile şi înclinaţiile
deformate ale copiilor lor. Prin înclinaţia de a nu asculta de legile lui
Dumnezeu, Satana poate să-şi exercite stăpânirea asupra întregii făpturi.
Părinţii nu poruncesc casei lor, asemenea lui Avraam, să ţină calea Dom-
nului. Care este rezultatul? Copiii şi tinerii stau sub steagul celui răzvrătit.
Ei nu vor exercita stăpânirea de sine, ci vor fi hotărâţi să-şi urmeze voinţa
proprie. Singura speranţă pentru copii este să-i înveţe să-şi nege şi să nu-şi
îngăduie manifestarea eului.1
O luptă aspră pentru copiii indisciplinaţi. – Copiii care au cres-
cut fără disciplină vor trebui să înveţe totul atunci când vor dori să fie
urmaşi ai lui Hristos. Întreaga lor experienţă religioasă este afectată de
felul cum au fost crescuţi în copilărie. Adesea apare aceeaşi ambiţie,
aceeaşi nerăbdare când este vorba de mustrare, aceeaşi iubire de sine
şi lipsa dispoziţiei de a căuta sfatul altora, sau de a fi influenţaţi de jude-
cata altora, aceeaşi indolenţă, evitare a greutăţilor şi lipsă de asumare a
responsabilităţii. Toate aceste lucruri se văd în relaţia lor cu biserica. Este
posibil ca unii să fie biruitori, dar cât de grea este bătălia! Cât de dură
este lupta! Cât de greu le este să treacă prin disciplina severă, care este
necesară în vederea formării unui caracter creştin! Cu toate acestea, dacă
reuşesc să fie biruitori în cele din urmă, li se va îngădui să vadă, înainte de
a fi ridicaţi la cer, cât de aproape s-au aflat de prăpastia pierzării veşnice,
din cauza lipsei unei educaţii corespunzătoare în copilărie şi a faptului că
nu au învăţat în copilărie să fie supuşi.2 [474]
Dezvoltarea puterii de a se împotrivi influenţelor degradatoare.
– Părinţi, voi v-aţi asumat responsabilitatea de a-i aduce pe copiii voştri
pe lume, fără ca ei să-şi fi spus părerea, şi sunteţi responsabili pentru viaţa
şi mântuirea lor. În lume există atracţii care îi fascinează şi îi ademenesc.
Puteţi să-i educaţi în aşa fel, încât să le dezvoltaţi puterea de a se împotrivi
influenţei ei degradatoare. Puteţi să-i învăţaţi să poarte răspunderile vieţii şi
să-şi înţeleagă obligaţiile faţă de Dumnezeu, faţă de adevăr şi datorie, pre-
cum şi influenţa pe care faptele lor o vor avea asupra vieţii lor veşnice.3

1 Scrisoarea 17, 1898.


2 Mărturii, vol. 1, p. 219, 220.
3 Signs of the Times, 9 decembrie 1875.
352 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Tinerii din zilele noastre sunt necunoscători cu privire la mijloacele de


amăgire ale lui Satana. Prin urmare, părinţii trebuie să fie vigilenţi în aceste
timpuri periculoase, să lucreze cu perseverenţă şi sârguinţă pentru a alunga
vrăjmaşul încă de la prima încercare de a se apropia. Ei trebuie să-i înveţe pe
copiii lor când se află acasă, ori merg pe drum, la sculare şi la culcare.1
Trebuie să fie exercitată o vigilenţă necontenită, aşa încât copiii să
poată fi conduşi pe căile neprihănirii. Satana îşi începe lucrarea asupra lor
încă din primii ani ai vieţii şi le stârneşte dorinţe după lucruri interzise de
Dumnezeu. Siguranţa copiilor depinde într-o mare măsură de vigilenţa,
vegherea şi grija părinţilor lor.2
Părinţii să nu îngăduie nici unui lucru să-i împiedice să le acorde copi-
ilor tot timpul necesar pentru a-i face să înţeleagă ce înseamnă să asculţi şi
să te încrezi pe deplin în Domnul.3
Părinţi, treziţi-vă din somnul vostru de moarte. – Din cauza indife-
renţei părinţilor lor, mulţi copii sunt făcuţi să simtă că părinţilor nu le pasă
de mântuirea lor. Nu ar trebui să fie aşa, dar aceia care au copii trebuie
să-şi organizeze treburile profesionale şi pe cele din gospodărie în aşa fel
încât, între ei şi copii, să nu intervină nici un lucru care [475] ar putea să
micşoreze influenţa părinţilor în a-i îndruma pe copii spre Hristos. Trebuie
să-i învăţaţi pe copiii voştri să-L iubească pe Isus, şi să fie curaţi în inimă,
comportament şi conversaţie….
Dacă părinţii vor coopera cu mijloacele divine, Domnul va lucra asupra
inimii copiilor, dar El nu va îndeplini partea care le-a fost rânduită lor în
lucrare. Părinţi, trebuie să vă treziţi din somnul vostru de moarte.4
Marea noastră speranţă este religia în cămin. – Părinţii sunt adormiţi.
Copiii merg spre nimicire sub ochii lor, iar Domnul doreşte ca solii Săi să-i pre-
zinte poporului, prin învăţătură şi exemplu, necesitatea religiei în cămin.
Îndemnaţi în acest sens familiile din comunităţile voastre. Întipăriţi în
conştiinţa lor convingerea cu privire la aceste datorii solemne şi aşa de
multă vreme neglijate. Lucrul acesta va birui spiritul de fariseism şi îm-
potrivirea aşa cum nu o poate face nimic altceva. Religia din cămin este
1 Signs of the Times, 26 februarie 1880.
2 Review and Herald, 13 martie 1894.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 129.
4 Review and Herald, 25 octombrie 1892.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 353
marea noastră speranţă şi aduce perspective strălucite pentru convertirea
întregii familii la adevărul lui Dumnezeu.1
Puterea lui Satana este înfrântă. – Părinţii au o răspundere mai
serioasă decât îşi imaginează. Copiii moştenesc păcatul. Păcatul i-a
despărţit de Dumnezeu. Domnul Isus Şi-a dat viaţa ca să poată reface
legătura ruptă cu Dumnezeu. Pentru că sunt înrudiţi cu primul Adam, oa-
menii moştenesc de la el doar vinovăţia şi sentinţa morţii. Totuşi, Hristos a
intervenit şi a păşit în locul în care Adam a căzut, suportând orice încercare
în locul omului…. Exemplul desăvârşit al lui Hristos şi harul lui Dumnezeu
îi sunt date omului spre a-l face în stare să-şi educe fiii şi fiicele pentru a fi
copii ai lui Dumnezeu. Dacă îi educă, oferindu-le învăţătură cu învăţătură,
puţin aici, puţin acolo, cu privire la modalitatea în care să-şi supună [476]
inima şi voinţa faţă de Domnul Hristos, puterea lui Satana este înfrântă.2
Taţi şi mame, rugaţi-vă pentru fiii şi fiicele voastre, cu asigurarea deplină
a credinţei. Copiii să nu audă nici un cuvânt nerăbdător de pe buzele
voastre. Dacă este necesar, mărturisiţi-le cu toată inima greşeala de a le fi
îngăduit să meargă pe calea vanităţii şi să-L nemulţumească pe Domnul,
care L-a dăruit pe Fiul Său pentru lumea pierdută, ca să poată primi cu toţii
iertarea de păcat….
Taţi şi mame, care le-aţi îngăduit copiilor voştri să-şi facă rău în diferi-
te feluri, Dumnezeu vrea să răscumpăraţi timpul. Luaţi aminte la lucrarea
care vi se cere astăzi.3
Părinţii au cel mai nobil domeniu misionar. – Faceţi din formarea
caracterului copiilor voştri, în conformitate cu Modelul divin, lucrarea
vieţii voastre. Dacă vor avea vreodată acea podoabă interioară a unui duh
blând şi umil, va fi din cauză că i-aţi educat cu perseverenţă să iubească
învăţăturile Cuvântului lui Dumnezeu şi să caute aprobarea lui Isus mai
presus decât aprobarea lumii.4
În calitate de slujitori ai lui Dumnezeu, lucrarea noastră este să începem
cu cei care se află cel mai aproape de noi. Să începem în propriul cămin. Nu
există un domeniu misionar mai important ca acesta.5
1 Manuscris 21, 1894.
2 Scrisoarea 68, 1899.
3 Scrisoarea 66, 1910.
4 Review and Herald, 9 octombrie 1883.
5 Manuscris 19, 1900.
354 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Trebuie să manifestăm zel misionar în cămin, ca să le putem prezenta


Cuvântul vieţii membrilor familiei noastre şi să-i conducem să caute un
cămin în Împărăţia lui Dumnezeu.1
Îndrumarea şi instruirea copiilor este cea mai nobilă lucrare misionară
pe care o poate întreprinde un bărbat sau o femeie.2
Părinţii sunt asemenea unor artişti care modelează lutul viu. – Cât
de serios şi perseverent lucrează artistul pentru a-i transfera ţesăturii
asemănarea desăvârşită cu modelul lui şi cât de serios dăltuieşte şi şlefu-
ieşte sculptorul piatra spre a o face identică modelului său! Tot aşa, [477]
părinţii trebuie să trudească spre a-i modela şi şlefui pe copiii lor după mo-
delul oferit lor de Isus Hristos. Aşa cum artistul răbdător studiază, lucrează
şi face planuri pentru a obţine rezultate tot mai bune în munca lui şi
părinţii trebuie să considere că timpul ocupat cu educarea copiilor lor spre
a trăi o viaţă folositoare şi spre a-i pregăti pentru Împărăţia veşnică este un
timp petrecut bine. Lucrarea artistului este mică şi lipsită de importanţă în
comparaţie cu lucrarea părintelui. Primul lucrează cu un material fără viaţă,
din care modelează forme frumoase, dar al doilea lucrează cu o făptură
omenească a cărei viaţă poate să fie modelată pentru bine sau pentru rău,
spre a binecuvânta omenirea sau spre a o blestema, spre a ieşi din întune-
ric sau spre a trăi veşnic, într-o lume viitoare fără păcat.3
Ţinta voastră să fie desăvârşirea. – Domnul Hristos a fost cândva un
copilaş. Cinstiţi-i pe copii de dragul Său. Priviţi-i ca pe o răspundere sfântă,
nu pentru a-i alinta şi idolatriza, ci pentru a-i învăţa să ducă o viaţă curată şi
nobilă. Ei sunt proprietatea lui Dumnezeu. Domnul îi iubeşte şi vă cheamă
să cooperaţi cu El, învăţându-i să-şi formeze un caracter desăvârşit. Dom-
nul cere desăvârşirea de la familia răscumpărată de El. Dumnezeu aşteaptă
de la noi desăvârşirea pe care Domnul Hristos a dat-o pe faţă în natura
Sa umană. Taţii şi mamele au o nevoie deosebită de a înţelege metodele
cele mai bune de a-i educa pe copii în aşa fel, încât să poată coopera cu
Dumnezeu.4
Este nevoie de părinţi convertiţi. – Zi şi noapte sunt apăsată de gân-
dul marii noastre nevoi de a avea părinţi convertiţi. Cât de mulţi sunt aceia
1 Manuscris 101, 1908.
2 Mărturii, vol. 6, p. 205.
3 Pacific Health Journal, mai 1890.
4 Manuscris 19, 1900.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 355
care trebuie să-şi umilească inima înaintea lui Dumnezeu şi să ajungă în-
tr-o legătură corectă cu cerul, dacă doresc să exercite o influenţă mântu-
itoare asupra familiilor lor. Dacă doresc să-şi educe copiii pentru a primi
moştenirea celor răscumpăraţi, ei trebuie să ştie ce să facă spre a moşteni
viaţa veşnică. Să primească zi de zi lumina [478] cerului în sufletul lor, să
primească zi de zi impresiile Duhului Sfânt în inimă şi în minte. Ei trebuie să
primească zilnic Cuvântul adevărului şi să-i îngăduie să le conducă viaţa.1
Părinţii au responsabilităţi mari şi trebuie să se străduiască serios să-şi
îndeplinească misiunea încredinţată de Dumnezeu. Când vor înţelege ne-
voia de a-şi investi toate energiile în lucrarea de a-şi educa copiii pentru
Dumnezeu, o mare parte din frivolitatea şi pretenţiozitatea inutilă care se
văd acum vor fi înlăturate. Ei vor considera că nici un sacrificiu şi nici un
efort nu sunt prea mari pentru a-i face în stare să se pregătească de a-L
întâlni pe Domnul cu bucurie. Aceasta este partea cea mai preţioasă din
slujirea lor, ca urmaşi ai lui Dumnezeu, şi una pe care nu-şi pot îngădui să
o neglijeze.2
Priviţi la Isus fără încetare. – Părinţi, … folosiţi-vă orice capacitate în
efortul de a vă salva mica turmă. Puterile iadului se unesc pentru pieirea
ei, dar Dumnezeu va înălţa pentru voi un stindard împotriva duşmanului.
Rugaţi-vă mai mult. Cu blândeţe şi duioşie, învăţaţi-i pe copii să vină la
Dumnezeu ca la un Tată ceresc. Prin exemplul propriu, învăţaţi-i stăpânirea
de sine şi altruismul. Învăţaţi-i că Isus nu a trăit pentru Sine.
Adunaţi razele luminii divine, care strălucesc pe calea voastră. Umblaţi
în lumină, după cum Hristos este în lumină. Când vă îndepliniţi lucrarea
de a vă ajuta copiii să-I slujească lui Dumnezeu, asupra voastră vor veni
încercările cele mai dificile, dar să nu vă pierdeţi curajul, ci bazaţi-vă pe
Isus. El spune: „Dacă vor căuta ocrotirea Mea, vor face pace cu Mine, da, vor
face pace cu Mine” (Isaia 27,5). Dificultăţile vor apărea, veţi avea de întâmpi-
nat piedici, dar priviţi la Isus fără încetare. Când vor apărea situaţii dificile,
întrebaţi-L pe Domnul: „Ce să fac acum? Dacă refuzaţi să vă enervaţi sau
să vorbiţi cu asprime, Domnul [479] vă va arăta calea. El vă va ajuta să vă
folosiţi darul vorbirii într-o modalitate aşa de creştinească, încât pacea şi
dragostea vor domni în cămin. Printr-un comportament consecvent, veţi
1 Manuscris 53, 1912.
2 Manuscris 27, 1911.
356 ÎNDRUMAREA COPILULUI

putea fi nişte evanghelişti în cămin, nişte slujitori ai harului, pentru copiii


voştri.1
Această lucrare merită. – Pentru a-i creşte pe copii pe calea lui Dum-
nezeu trebuie să fie plătit un preţ. Această lucrare se îndeplineşte cu preţul
lacrimilor mamei şi al rugăciunilor tatălui. Ea cere un efort neşovăitor, o
învăţătură plină de răbdare, puţin aici, puţin acolo. Totuşi, această lucrare
merită. Părinţii pot să ridice în jurul copiilor lor baricade care îi vor apăra de
răul care inundă lumea noastră.2

1 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p.156, 157.


2 Review and Herald, 9 iulie 1901.
CAPITOLUL 74

FIECARE CĂMIN ESTE O BISERICĂ

Părinţii să fie reprezentanţii lui Dumnezeu. – Fiecare familie să fie o


biserică, un simbol frumos al bisericii lui Dumnezeu din ceruri. Dacă părinţii
şi-ar fi dat seama de responsabilităţile lor faţă de copii, nu i-ar fi certat şi
nu i-ar fi înfuriat în nici o circumstanţă. Nu acesta este felul de educaţie
pe care trebuie să-l aibă un copil. Mulţi copii au învăţat să fie căutători de
greşeli, certăreţi şi pătimaşi, din cauză că li s-a îngăduit să fie aşa în cămin.
Părinţii trebuie să se gândească la faptul că se află în locul lui Dumnezeu
pentru copiii lor, să încurajeze orice principiu corect şi să reprime orice
gând greşit.1
Dacă părinţii şi profesorii neglijează însuşirile morale ale copiilor, aces-
tea se vor perverti în mod sigur.2
Religia biblică este singura cale de a fi în siguranţă. – Vorbind
la modul general, tinerii au puţină tărie morală. Acesta este rezultatul
neglijării educaţiei din copilărie. O cunoaştere a caracterului lui Dumne-
zeu şi a obligaţiilor noastre faţă de El nu ar trebui să fie socotită ca având
consecinţe neînsemnate. Religia Bibliei este singura cale de a fi în siguranţă
pentru tineri.3
Ferice de părinţii a căror viaţă este o reflectare fidelă a celei divine,
astfel încât făgăduinţele şi poruncile lui Dumnezeu să-i inspire copilului
recunoştinţă şi respect. Ferice de părinţii a căror blândeţe, dreptate şi
îndelungă răbdare ilustrează pentru copil dragostea, dreptatea şi îndelun-
ga răbdare a lui Dumnezeu şi care, învăţându-l pe copil să-i iubească, să
se încreadă în ei şi să-i asculte, îl învaţă să-L iubească, să se încreadă şi să-L

1 Scrisoarea 104, 1897.


2 Review and Herald, 30 martie 1897.
3 Mărturii, vol. 5, p. 23, 24.
358 ÎNDRUMAREA COPILULUI

asculte pe Tatăl din ceruri. Părinţii care dau copilului un astfel de dar l-au
înzestrat cu o comoară [481] mai preţioasă decât bogăţia tuturor veacuri-
lor – o comoară care dăinuieşte cât veşnicia.1
Mărturisirea de credinţă este lipsită de valoare fără o religie în
cămin. – Faptele vieţii de zi cu zi arată dimensiunile şi forma înclinaţiei şi
a caracterului nostru. Acolo unde religia din cămin lipseşte, mărturisirea
de credinţă este lipsită de valoare. Prin urmare, nici un cuvânt lipsit de
bunătate să nu iasă de pe buzele acelora care alcătuiesc cercul familiei.
Faceţi ca atmosfera să fie plăcută, printr-o atenţie duioasă faţă de ceilalţi.
În ceruri vor intra numai aceia care, în timpul de probă, şi-au format un
caracter care emană atmosfera cerească. Aceia care vor fi sfinţi în ceruri
trebuie să fie mai întâi sfinţi pe pământ.2
Lucrurile care fac un caracter să fie plăcut în cămin sunt cele care îl vor
face să fie plăcut în locaşurile cereşti. Creştinismul vostru este măsurat
prin caracterul din viaţa de cămin. Harul lui Hristos îl face în stare pe cel
credincios să transforme căminul într-un loc fericit, plin de pace şi linişte.
Dacă nu aveţi Duhul lui Hristos, nu sunteţi ai Săi şi nu-i veţi vedea niciodată
pe sfinţii cei răscumpăraţi din Împărăţia Sa, care vor fi una cu El în binecu-
vântarea cerului. Dumnezeu doreşte să vă consacraţi Lui pe deplin şi să
reprezentaţi caracterul Său în cercul familiei.3
Lucrarea de sfinţire începe în cămin. Aceia care sunt nişte creştini în
familie, vor fi nişte creştini în biserică şi în lume. Mulţi nu cresc în har, pen-
tru că dau greş în a cultiva religia în cămin.4
Părinţii ca educatori în biserica din cămin. – Le vorbesc taţilor şi
mamelor. Voi puteţi să fiţi nişte educatori şi nişte misionari evlavioşi în
biserica din căminul vostru. Taţii şi mamele să simtă nevoia de a fi nişte
misionari în cămin, nevoia de a păstra în cămin o atmosferă [482] liberă
de influenţa unei vorbiri pripite şi nepoliticoase şi de a face din şcoala
căminului un loc în care îngerii lui Dumnezeu să poată veni spre a binecu-
vânta şi a face pline de succes eforturile depuse.5
Consideraţi instituţia familiei ca fiind o şcoală de pregătire pentru
îndeplinirea datoriilor religioase. Copiii voştri trebuie să îndeplinească un
1 Profeţi şi Regi, p. 245.
2 Signs of the Times, 14 noiembrie 1892.
3 Signs of the Times, 14 noiembrie 1892.
4 Signs of the Times, 17 februarie 1904.
5 Manuscris 33, 1908.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 359
rol în cadrul bisericii şi fiecare însuşire a minţii, fiecare capacitate fizică să
fie păstrate puternice şi active pentru slujirea lui Hristos. Să fie învăţaţi să
iubească adevărul, pentru că este adevăr, să fie sfinţiţi prin adevăr, ca să
poată rezista marii cercetări care va avea loc în cele din urmă, spre a stabili
dacă sunt pregătiţi să intre în şcoala superioară din cer, să ajungă membri
ai familiei împărăteşti şi copii ai Împăratului ceresc.1
Ei trebuie să trăiască o viaţă consecventă. – Orice lucru îşi lasă am-
prenta asupra minţii tinere. Copiii vă studiază înfăţişarea, sunt influenţaţi
de tonul vocii şi vă imită comportamentul. Taţii şi mamele irascibile îi
învaţă pe copii lor nişte lecţii pe care, într-o perioadă ulterioară din viaţa
lor, ar da lumea întreagă, ca să le poată dezvăţa. Copiii trebuie să vadă
în viaţa părinţilor acea consecvenţă care este în conformitate cu credinţa
lor. Printr-o viaţă consecventă şi exercitarea stăpânirii de sine, părinţii pot
modela caracterul copiilor lor.2
Educaţi-i pe copii spre a fi lucrători pentru Hristos. – Aceia care sunt
uniţi prin legături de sânge au influenţa cea mai puternică unii asupra al-
tora. Membrii familiei să manifeste bunătate şi iubire duioasă. Cuvintele
rostite şi faptele săvârşite să fie în conformitate cu principiile creştine. În
felul acesta, căminul poate să fie o şcoală în care sunt pregătiţi lucrători
pentru Hristos. [483]
Căminul să fie considerat un loc sfânt… Să ne consacrăm lui Dumnezeu
în fiecare zi din viaţa noastră. Astfel, putem să obţinem un ajutor special
şi biruinţe zilnice. Crucea să fie purtată zi de zi. Să veghem asupra fiecărui
cuvânt, pentru că suntem răspunzători faţă de Dumnezeu să reprezentăm
caracterul lui Hristos cât mai bine cu putinţă în viaţa noastră.3
O greşeală fatală pe care o fac mulţi. – Oare putem să ne educăm
fiii şi fiicele noastre pentru o viaţă de convenţionalism respectabil, o viaţă
pretins creştină, dar căreia îi lipseşte jertfirea de sine a lui Hristos, o viaţă
pentru care verdictul Aceluia care este adevăr trebuie să fie „nu te cu-
nosc”? Mii de oameni fac acest lucru. Ei se gândesc să le asigure copiilor lor
binefacerile Evangheliei, în timp ce îi tăgăduiesc spiritul. Nu trebuie să se
întâmple aşa. Aceia care resping privilegiul tovărăşiei cu Hristos în lucrare
resping singura pregătire care îi face vrednici să fie părtaşi cu El la slava Sa.
1 Manuscris 12, 1898.
2 Mărturii, vol. 4, p. 621.
3 Manuscris 140, 1897.
360 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Ei resping pregătirea care oferă putere şi nobleţe de caracter în această


viaţă. Mulţi taţi şi mame, lipsindu-i pe copiii lor de crucea lui Hristos, au
învăţat prea târziu că îi lăsau pe mâinile vrăjmaşului lui Dumnezeu şi al
omului. Ei le-au pecetluit ruina, nu numai pentru viaţa viitoare, ci şi pentru
cea de acum. Ispitele i-au biruit. Au crescut ca un blestem pentru lume, ca
durere şi ruşine pentru cei ce le-au dat viaţă.1
Nu ştim în ce domenii de activitate vor fi chemaţi copiii noştri să
slujească. S-ar putea să-şi petreacă viaţa în cercul căminului, să se angajeze
în ocupaţiile obişnuite ale vieţii sau să plece ca învăţători ai Evangheliei
în ţările păgâne, dar toţi sunt chemaţi în aceeaşi măsură să fie misionari
pentru Dumnezeu, slujitori ai harului către lume. Ei trebuie să primească o
educaţie care îi va ajuta să stea de partea lui Hristos, într-o slujire neegoistă.2
[484]
Învăţaţi-i să se bazeze pe ajutorul divin. – Dacă doriţi ca fiii şi fiicele
voastre să aibă capacităţi sporite de a face binele, învăţaţi-i să se gândească
la lumea viitoare. Dacă sunt învăţaţi să se bazeze pe ajutorul divin în
dificultăţile şi pericolele prin care trec, nu vor fi lipsiţi de puterea de a-şi
birui pasiunea şi de a-şi ţine în frâu ispitele interioare spre facerea răului.
Legătura cu Izvorul înţelepciunii le va da lumina şi puterea de a deosebi
între bine şi rău. Aceia care sunt înzestraţi în acest fel vor ajunge puternici
din punct de vedere moral şi intelectual, vor avea concepţii mai clare şi o
judecată mai bună chiar şi cu privire la lucrurile trecătoare.3
Mântuirea asigurată prin încredere. – Noi putem să avem mântuirea
lui Dumnezeu în familiile noastre, dar pentru aceasta trebuie să avem o în-
credere continuă în Dumnezeu. … Restricţiile pe care ni le impune Cuvân-
tul lui Dumnezeu sunt pentru binele nostru. Ele sporesc fericirea familiilor
noastre şi a tuturor celor din jurul nostru. Ele înnobilează preferinţele
noastre, ne sfinţesc judecata, aduc pace sufletească şi, în cele din urmă,
viaţa veşnică. … Îngerii slujitori vor rămâne în locuinţele noastre şi vor
duce cu bucurie la cer vestea bună cu privire la progresul nostru în viaţa
religioasă, iar îngerul raportor va alcătui un raport voios şi fericit.4
Duhul lui Hristos va fi o influenţă continuă în viaţa de familie. Dacă
bărbaţii şi femeile îşi vor deschide inima faţă de influenţa cerească a
1 Educaţia, p. 264, 265.
2 Profeţi şi Regi, p. 245.
3 Pacific Health Journal, ianuarie 1890.
4 Signs of the Times, 17 aprilie 1884.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 361
adevărului şi a iubirii, aceste principii se vor revărsa asemenea unor râuri în
deşert, înviorându-i pe toţi să facă să apară prospeţime acolo unde acum
este doar pustiire.1
Copiii voştri vor duce mai departe influenţa preţioasă a educaţiei din
cămin. Prin urmare, lucraţi în cercul familiei, în primii ani ai vieţii copi-
ilor, [485] iar ei vor duce influenţa voastră în sala de clasă a şcolii, şi acea
influenţă va fi simţită de mulţi alţii. În felul acesta, Domnul va fi slăvit.2

1 Manuscris 142, 1898.


2 Manuscris 142, 1898.
CAPITOLUL 75

SĂ-I CONDUCEM
PE COPIII MICI LA HRISTOS

Cât de timpuriu pot copiii să ajungă creştini? – În copilărie, min-


tea este impresionată şi modelată cu uşurinţă, şi acesta este timpul când
băieţii şi fetele trebuie să fie învăţaţi să-L iubească şi să-L onoreze pe Dum-
nezeu.1
Dumnezeu vrea ca orice copil de vârstă fragedă să fie copilul Său, să
fie adoptat în familia Sa. Oricât de mici ar fi, copiii pot fi membri ai familiei
credincioşilor şi pot avea o experienţă cât se poate de valoroasă. Ei pot
avea o inimă blândă şi dispusă să primească impresii durabile. Ei pot avea
inima plină de încredere şi iubire faţă de Isus şi pot trăi pentru Mântuitorul.
Hristos va face din ei mici misionari. Întregul curs al gândurilor lor poate să
fie schimbat şi păcatul nu le va mai apărea drept ceva de dorit, ci ceva de
ocolit şi de urât.2
Vârsta nu este importantă. – Un profesor de religie eminent a fost
întrebat cândva cât de mare trebuie să fie un copil înainte de a exista o
speranţă rezonabilă de a fi creştin. Răspunsul a fost: „Vârsta nu are nici
o legătură cu aceasta. Dragostea faţă de Isus, încrederea şi liniştea sunt
calităţi conforme cu natura copilului. Îndată ce poate să iubească şi să se
încreadă în mama lui, copilul poate să-L iubească pe Isus şi să se încreadă
în El ca Prieten al mamei lui. Isus va fi prietenul Său iubit şi onorat”.
În lumina acestei declaraţii demne de încredere, părinţii pot fi prea
precauţi în a prezenta învăţătura şi exemplul pentru acei ochişori şi acele
simţuri ascuţite? Religia noastră [487] trebuie să fie prezentată din punct
de vedere practic. Ea este necesară în căminul nostru la fel de mult ca în
1 Manuscris 115, 1903.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 169.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 363
casa de închinare. Să nu fie nimic aspru, rece şi respingător în comporta-
mentul nostru, ci, prin bunătate şi simpatie, să arătăm că avem o inimă
caldă şi iubitoare. Isus să fie Oaspetele onorat în cercul familiei. Să vorbim
cu El, să aducem la El toate dificultăţile noastre şi să conversăm despre
iubirea Sa, despre harul Său şi despre desăvârşirea caracterului Său. Ce
lecţie pot da zilnic părinţii evlavioşi, când aduc toate necazurile lor la Isus,
Purtătorul poverilor, în loc de a se plânge şi a fi iritaţi din cauza grijilor şi
încurcăturilor pe care nu le pot rezolva. Mintea celor mici poate fi învăţată
să se întoarcă spre Isus, aşa cum floarea îşi întoarce petalele deschise spre
soare.1
Dragostea lui Dumnezeu să fie prezentată în fiecare învăţătură. –
Prima lecţie pe care trebuie să o înveţe copiii este că Dumnezeu este Tatăl
lor. Această lecţie trebuie să le fie prezentată încă din primii lor ani. Părinţii
să înţeleagă faptul că sunt răspunzători faţă de Dumnezeu să-i familiar-
izeze pe copii lor cu Tatăl ceresc… Faptul că Dumnezeu este dragoste să
fie prezentat în fiecare învăţătură.2
Taţii şi mamele trebuie să-i înveţe pe cei mici, pe copii şi pe tineri despre
iubirea lui Hristos. Primele şoapte ale bebeluşului să fie despre Hristos.3
Hristos să fie asociat cu toate învăţăturile prezentate copiilor.4
Încă din primii săi ani, copilul să fie familiarizat cu lucrurile lui Dumne-
zeu. Mama să le vorbească în cuvinte simple despre viaţa lui Hristos pe
pământ. Mai mult decât atât, să aducă în viaţa ei de zi cu zi învăţăturile
despre Mântuitorul. Să le arate copiilor ei, prin exemplul propriu, că viaţa
aceasta este o pregătire pentru viaţa care va veni, o perioadă acordată
făpturilor omeneşti spre a-şi forma [488] un caracter prin care vor obţine
dreptul de a intra în cetatea lui Dumnezeu.5
Ei au nevoie de mai mult decât unele observaţii ocazionale. – Co-
piilor şi tinerilor noştri le-a fost acordată întru totul prea puţină atenţie, iar
ei au dat greş în a se dezvolta aşa cum ar fi trebuit în viaţa creştină, deoa-
rece membrii bisericii nu i-au tratat cu duioşie şi simpatie, dorind să facă
progrese în viaţa spirituală.6
1 Good Health, ianuarie 1880.
2 Review and Herald, 6 iunie 1899.
3 Review and Herald, 9 octombrie 1900.
4 Signs of the Times, 9 februarie 1882.
5 Manuscris 2, 1903.
6 Review and Herald, 13 februarie 1913.
364 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Când copiii sunt neglijaţi şi trecuţi cu vederea, Domnul nu este slăvit…


Ei au nevoie de mai mult decât unele observaţii ocazionale, mai mult decât
de un cuvânt de încurajare. Ei au nevoie de o muncă atentă, serioasă şi cu
rugăciune. Inima care este plină de dragoste şi de simpatie va ajunge la
inima tinerilor care sunt, în aparenţă, neglijenţi şi fără speranţă.1
Isus spune: „Educaţi-i pe aceşti copii pentru Mine”. – Părinţii să se
străduiască să înţeleagă faptul că trebuie să-i educe pe copiii lor pentru
curţile lui Dumnezeu. Când sunt binecuvântaţi să aibă copii, este ca şi când
Hristos i-ar pune în braţele lor şi ar spune: „Educaţi-i pe aceşti copii pentru
Mine, ca să strălucească în curţile lui Dumnezeu”. Unul dintre primele su-
nete care trebuie să le atragă atenţia copiilor este Numele lui Isus, şi încă
din primii ani să fie învăţaţi să îngenuncheze pentru rugăciune. Mintea lor
să fie plină de istorisirile despre viaţa Domnului, iar imaginaţia lor să fie
încurajată să descrie slava lumii care va veni.2
Ei pot să aibă o experienţă creştină în copilărie. – Ajutaţi-i pe co-
piii voştri să se pregătească pentru locaşurile pe care Hristos a plecat să le
pregătească pentru aceia care Îl iubesc. Ajutaţi-i să împlinească scopul lui
Dumnezeu pentru ei. Educaţia voastră să fie de aşa fel, încât să-i ajute să
fie o cinste pentru Acela care a murit spre a le asigura viaţa veşnică în [489]
Împărăţia lui Dumnezeu. Învăţaţi-i să răspundă la invitaţia: „Luaţi jugul
Meu asupra voastră, şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu
inima, şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun,
şi sarcina Mea este uşoară”.3
Fratele meu şi sora mea, voi aveţi de făcut o lucrare sfântă în educarea
copiilor voştri. Când sunt mici, inima şi mintea lor sunt cele mai receptive
pentru impresiile bune… Învăţaţi-i că au de îndeplinit o parte în lucrarea lui
Dumnezeu şi au de obţinut o experienţă creştină chiar şi în copilăria lor.4
Dacă lucrarea de a călăuzi paşii copiilor pe calea neprihănirii, încă din
primii lor ani, nu va fi ocupaţia principală a vieţii părinţilor, copiii vor alege
calea greşită în locul celei drepte.5
Ascultarea de bunăvoie este testul convertirii. – Oare să nu-i învăţăm
pe copiii noştri că ascultarea de bunăvoie de Dumnezeu dovedeşte dacă
1 Counsels on Sabbath School Work, p. 77.
2 Review and Herald, 19 februarie 1895.
3 Manuscris 138, 1903.
4 Scrisoarea 104, 1897.
5 Review and Herald, 30 martie 1897.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 365
aceia care pretind a fi creştini sunt cu adevărat creştini? Domnul spune
exact ce intenţionează, în fiecare cuvânt pe care îl rosteşte.1
Legea lui Dumnezeu este temelia reformei. – Legea lui Dumnezeu
trebuie să fie mijlocul de educaţie în familie. Părinţii au obligaţia cea mai
solemnă de a trăi în ascultare de toate poruncile lui Dumnezeu, stabilind
pentru copiii lor un exemplu de integritate strictă…
Legea lui Dumnezeu este temelia oricărei reforme durabile. Noi trebuie
să-i prezentăm lumii în propoziţii clare şi distincte nevoia de a asculta de
Legea Sa. Marea mişcare de reformă trebuie să înceapă în cămin. Ascul-
tarea de Legea lui Dumnezeu este marele imbold spre hărnicie, economie,
demnitate şi o relaţie echitabilă între oameni.2
Învăţaţi-i pe copii Legea lui Dumnezeu. – I-aţi învăţat voi pe copii să
respecte poruncile lui [490] Dumnezeu încă din frageda lor copilărie?...
Trebuie să-i învăţaţi să-şi formeze un caracter asemănător celui divin, pen-
tru ca Domnul Hristos să li se poată descoperi. El este doritor să li Se des-
copere copiilor. Noi ştim lucrul acesta din istoria lui Iosif, a lui Samuel, a lui
Daniel şi a tovarăşilor lui. Nu putem noi să înţelegem din raportul vieţii lor
ce aşteaptă Dumnezeu de la copii şi tineri?3
Părinţii… au obligaţia faţă de Dumnezeu de a-i prezenta pe copii înaintea
Sa pregătiţi de la o perioadă foarte timpurile să primească o cunoaştere
inteligentă cu privire la ce înseamnă a fi un urmaş al lui Isus Hristos.4
Mărturia unui copil convertit. – Religia îi ajută pe copii să studieze
mai bine şi să îndeplinească o lucrare cu mai multă credincioşie. O fetiţă
de doisprezece ani exprima, într-o modalitate simplă, dovada că era o
creştină. „Nu mi-a plăcut să studiez, ci doar să mă joc. Eram leneşă la şcoală
şi adesea lipseam de la ore. Acum, învăţ bine fiecare lecţie, ca să-I plac lui
Dumnezeu. La şcoală, când profesorii nu mă urmăreau, eram răutăcioasă
şi îi făceam pe copii să râdă. Acum, vreau să-I plac lui Dumnezeu, com-
portându-mă bine şi respectând legile şcolii. Acasă, eram egoistă, nu îmi
plăcea să fac treburi gospodăreşti şi mă supăram când mama mă chema
de la joacă pentru a o ajuta în munca ei. Acum, este o adevărată bucurie
pentru mine să o ajut pe mama în orice fel şi să-i arăt că o iubesc”.5
1 Manuscris 10, 1912.
2 Scrisoarea 74, 1900.
3 Manuscris 62, 1900.
4 Manuscris 59, 1900.
5 Counsels on Sabbath School Work, p. 79.
366 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Fiţi atenţi la amânare. – Părinţilor, voi trebuie să începeţi să-i disci-


plinaţi pe copiii voştri încă de când sunt foarte mici, pentru ca, în cele din
urmă, să poată ajunge creştini… Aveţi grijă cum îi legănaţi să doarmă în
groapa pieirii, având ideea greşită că nu sunt destul de mari ca să dea
socoteală, nu sunt suficient de mari ca să se pocăiască de păcatele lor şi
să-L mărturisească pe Domnul Hristos.1
Copiii de opt, zece sau doisprezece ani sunt destul de mari [491] pen-
tru a discuta cu ei subiectul religiei personale. Nu-i învăţaţi pe copiii voştri
având în vedere vreun timp în viitor, când ei vor fi suficient de mari ca să se
pocăiască şi să creadă adevărul. Dacă sunt învăţaţi corespunzător, chiar co-
piii cei mai mici pot avea concepţii corecte cu privire la starea lor păcătoasă
şi la Planul de Mântuire prin Isus Hristos.2
Atenţia mi-a fost spre numeroasele făgăduinţe preţioase raportate
pentru cei care Îl caută pe Mântuitorul încă de când sunt tineri. Eclesiastul
12,1: „Dar adu-ţi aminte de Făcătorul tău în zilele tinereţii tale, până nu vin
zilele cele rele şi nu se apropie anii când vei zice: ‘Nu găsesc nici o plăcere
în ei’”. Proverbe 8,17: „Eu iubesc pe cei ce Mă iubesc şi Mă caută cu tot di-
nadinsul”. Marele Păstor al lui Israel încă spune: „Lăsaţi copilaşii să vină la
Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a unora ca ei”. Învăţaţi-i pe
copii că anii copilăriei sunt cei mai buni ani pentru a-L căuta pe Domnul.3
Îndrumaţi din fragedă copilărie şi până la tinereţe. – A-i îngădui
unui copil să-şi urmeze impulsurile fireşti înseamnă a-i îngădui să se de-
gradeze şi să ajungă iscusit în facerea răului. Rezultatele educaţiei greşite
încep să se vadă în copilărie. Temperamentul egoist se dezvoltă încă de
timpuriu, iar când tânărul ajunge la maturitate, păcatul creşte. Copiii cărora
li s-a îngăduit să meargă pe calea aleasă de ei sunt o mărturie continuă îm-
potriva neglijenţei părinteşti. O asemenea cale spre decădere poate să fie
împiedicată doar înconjurându-i cu influenţe care vor contracara răul. Încă
din fragedă copilărie şi până la tinereţe, şi de la tinereţe la maturitate, un
copil trebuie să fie influenţat spre bine.4
Pregătiţi-i pe copii pentru încercările viitoare. – Părinţi, puneţi-vă
o întrebare solemnă: „Ne-am educat noi [492] copiii în aşa fel încât să se
1 Mărturii, vol. 1, p. 396.
2 Idem, p. 400.
3 Idem, p. 396, 397.
4 Review and Herald, 15 septembrie 1904.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 367
supună autorităţii părinteşti şi i-am învăţat noi să asculte de Dumnezeu,
să-L iubească şi să privească Legea Sa, ca fiind călăuza supremă a compor-
tamentului şi a vieţii? I-am educat noi spre a fi misionari pentru Hristos?
Să trăiască făcând binele?” Părinţi credincioşi, copiii voştri vor fi nevoiţi să
dea lupte decisive pentru Domnul în ziua conflictului, iar atunci când vor
câştiga biruinţe pentru Prinţul păcii, ei vor triumfa pentru ei înşişi. Totuşi,
dacă nu au fost crescuţi în temere de Domnul, dacă nu-L cunosc pe Hris-
tos, nu au legătură cu cerul, ei nu vor avea putere morală şi vor ceda în faţa
autorităţilor lumeşti care au îndrăznit să se înalţe mai presus de Dumne-
zeul cerurilor, instituind un sabat fals în locul Sabatului lui Iehova.1

1 Review and Herald, 23 aprilie 1889.


CAPITOLUL 76

PREGĂTIREA PENTRU A AJUNGE


MEMBRU AL BISERICII

O pregătire echilibrată. – Învăţarea copiilor trebuie să se desfăşoare aşa


cum a poruncit Dumnezeu. Să fie educaţi cu răbdare, atenţie, perseverenţă
şi milă. Toţi părinţii au obligaţia de a le oferi copiilor lor o educaţie fizică,
mintală şi spirituală. Cerinţele lui Dumnezeu să le fie prezentate mereu co-
piilor. Acesta este un lucru esenţial.
Educaţia fizică pentru dezvoltarea trupului este mult mai uşor de reali-
zat decât educaţia spirituală.
Cultivarea sufletului, care conferă curăţie şi nobleţe gândurilor şi o
influenţă plăcută în cuvinte şi fapte, cere un mare efort. Pentru a dezrădăcina
mereu orice motiv rău din grădina inimii este nevoie de răbdare.
Educaţia spirituală să nu fie neglijată în nici o situaţie. Să-i învăţăm pe
copiii noştri lecţiile minunate ale Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca prin
acestea să poată ajunge să-L cunoască. Să-i ajutăm să înţeleagă faptul că
nu trebuie să facă nici un rău. Învăţaţi-i pe copii să facă dreptate şi să fie
corecţi. Spuneţi-le că nu le puteţi îngădui să meargă pe o cale rea. Înfăţişaţi-i
înaintea lui Dumnezeu, la tronul harului, în Numele Domnului Isus Hristos.
Spuneţi-le că Isus trăieşte spre a face ispăşire pentru ei. Încurajaţi-i să-şi
formeze caractere modelate după chipul divin.1
Cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lui Hristos este fundamentală.
– Educaţia spirituală să nu fie neglijată în nici o situaţie, pentru că „frica
de Domnul este începutul înţelepciunii” (Psalmi 111,10). [494] Unii aşază
educaţia pe aceeaşi treaptă cu religia, dar adevărata educaţie este însăşi
religia.2
Definiţi experienţa religioasă practică. – Părinţii creştini trebuie să
fie pregătiţi să le prezinte copiilor lor o învăţătură practică în experienţa
1 Review and Herald, 15 septembrie 1904.
2 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 108.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 369
religioasă. Dumnezeu cere această lucrare de la tine, iar dacă dai greş în a
o îndeplini, îţi neglijezi datoria. Învaţă-i pe copiii tăi cu privire la metodele
alese de Dumnezeu pentru a-i disciplina şi cu privire la condiţiile succesu-
lui din viaţa creştină. Învaţă-i că nu pot să-I slujească lui Dumnezeu şi, în
acelaşi timp, să aibă mintea ocupată de o grijă exagerată pentru lucrurile
acestei vieţi, dar nu-i lăsa să cultive gândul că nu trebuie să muncească şi
că pot să-şi petreacă timpul în lenevie. Cuvântul lui Dumnezeu este clar în
privinţa aceasta.1
Cunoaşterea lui Dumnezeu. – A-L cunoaşte pe Dumnezeu este
viaţa veşnică. Îi învăţaţi voi acest lucru pe copiii voştri? Sau îi învăţaţi să
corespundă standardului lumii? Vă pregătiţi voi pentru casa pe care Dum-
nezeu vi-o pregăteşte?... Învăţaţi-i pe copiii voştri despre viaţa, moartea
şi învierea Mântuitorului. Învăţaţi-i să studieze Biblia… Învăţaţi-i să-şi for-
meze caractere care vor dura de-a lungul veacurilor veşniciei. Trebuie să
ne rugăm ca niciodată mai înainte ca Dumnezeu să-i păzească şi să-i bine-
cuvânteze pe copiii noştri.2
Învăţaţi-i pe copii despre pocăinţa zilnică şi despre iertare. – Nu
este esenţial ca toţi să fie în stare să precizeze cu certitudine când au fost
iertate păcatele lor. Copiii să fie învăţaţi că greşelile lor trebuie să fie aduse
la Isus încă din fragedă copilărie. Învăţaţi-i să-I ceară iertare zilnic pentru
orice greşeală făcută şi spuneţi-le că Isus ascultă rugăciunea simplă a ini-
mii pocăite şi că îi va ierta şi îi va primi, [495] aşa cum i-a primit pe copiii
care au fost aduşi la El când era pe pământ.3
Prezentaţi o învăţătură temeinică. – Aceia care au înţeles adevărul,
au simţit importanţa lui şi au avut o experienţă în lucrurile lui Dumne-
zeu trebuie să le prezinte copiilor o învăţătură temeinică. Copiii să fie
familiarizaţi cu marii stâlpi ai credinţei noastre, cu motivele pentru care
suntem adventişti de ziua a şaptea – de ce suntem chemaţi, aşa cum au
fost chemaţi copiii lui Israel, să fim un popor deosebit, o naţiune sfântă,
separată şi distinctă de toţi ceilalţi oameni de pe faţa pământului. Aceste
lucruri trebuie să le fie explicate copiilor într-un limbaj simplu, uşor de
înţeles şi, pe măsură ce cresc, lecţiile să fie potrivite cu creşterea capacităţii
lor, până când temeliile adevărului sunt puse adânc şi amplu.4
Prezentaţi învăţături scurte şi frecvente. – Cei care se ocupă cu
învăţarea copiilor şi a tinerilor ar trebui să evite remarcile plictisitoare.
1 Mărturii, vol.5, p.42.
2 Manuscris 16, 1893.
3 Manuscris 5, 1896.
4 Mărturii, vol.5, p.330.
370 ÎNDRUMAREA COPILULUI

Prezentările scurte şi la subiect vor avea o influenţă benefică. Dacă este


mult de spus, împărţiţi materialul în mai multe prezentări concise. Câteva
remarci interesante, spuse din când în când, vor fi mai folositoare decât
dacă prezentaţi toată învăţătura o dată. Cuvântările lungi obosesc mintea
tinerilor. Prea multă vorbire îi va determina chiar să deteste învăţăturile
spirituale, tot aşa cum mâncatul peste măsură împovărează stomacul şi
scade apetitul, provocând dezgustul faţă de mâncare.1
Serile sunt un timp preţios. – Căminul trebuie să fie o şcoală, şi nu un
loc de muncă monotonă. Serile să fie considerate ca un timp preţios, care
va fi dedicat educării copiilor pe calea neprihănirii.2
Reamintiţi făgăduinţele lui Dumnezeu. – Trebuie să-L recunoaştem
pe Duhul Sfânt ca luminător al nostru. Duhului Sfânt [496] Îi place să Se
adreseze copiilor şi să le descopere frumuseţile şi bogăţiile Cuvântului.
Făgăduinţele rostite de Marele Învăţător vor captiva simţurile şi vor în-
viora sufletul copilului oferindu-i o putere spirituală divină. În mintea lor
receptivă, se va dezvolta o familiarizare cu lucrurile sfinte, care va fi ca o
baricadă împotriva ispitelor vrăjmaşului.3
Faceţi plăcută învăţătura religioasă. – Copiilor trebuie să li se ofe-
re învăţătura religioasă încă din primii ani. Aceasta nu ar trebui să le fie
prezentată într-un spirit de condamnare, ci într-un spirit de voie bună şi
fericire. Mamele trebuie să vegheze continuu, ca nu cumva asupra copiilor
lor să vină ispita într-o formă pe care să nu o recunoască. Părinţii să-i apere
pe copiii lor prin învăţături plăcute şi înţelepte. În calitate de prietenii cei
mai buni ai acestor copii lipsiţi de experienţă, ei trebuie să-i ajute în lucra-
rea biruinţei, pentru că a fi biruitori înseamnă totul pentru ei. Să considere
că scumpii lor copilaşi, care caută să facă binele, sunt membri mai tineri ai
familiei Domnului şi să aibă un interes viu de a-i ajuta să meargă pe calea
ascultării de Dumnezeu. Cu un interes plin de iubire, părinţii să-i înveţe zi
de zi ce înseamnă a fi copii ai lui Dumnezeu şi a-şi supune voinţa în ascul-
tare de El. Învăţaţi-i că ascultarea de Dumnezeu cuprinde în sine ascultarea
de părinţi. Aceasta trebuie să fie o lucrare zilnică şi de fiecare oră. Părinţilor,
vegheaţi şi rugaţi-vă, faceţi din copii prietenii voştri.4
Prezentaţi învăţăturile spirituale în îndeplinirea sarcinilor din
cămin. – Dumnezeu le-a dat părinţilor şi profesorilor lucrarea de a-i educa
1 Slujitorii Evangheliei, p. 208, 209.
2 Counsels on Sabbath School Work, p. 48.
3 Sfaturi pentru părinţi, educatori şi elevi, p. 172.
4 Mărturii, vol. 6, p. 93, 94.
DEZVOLTAREA PUTERILOR SPIRITUALE 371
pe copii şi pe tineri în direcţia aceasta, iar ei pot să primească învăţături
spirituale din fiecare faptă a vieţii lor. În timp ce [497] îi educăm spre a-şi for-
ma obiceiurile curăţeniei fizice, trebuie să-i învăţăm că Dumnezeu doreşte
ca ei să fie curaţi atât la inimă, cât şi la trup. În timp ce mătură o cameră, ei
pot să înveţe cum curăţă Domnul inima. Ei nu vor închide uşile şi ferestrele
spre a lăsa în cameră vreo substanţă curăţitoare, ci vor deschide larg uşile
şi ferestrele, şi, cu un efort sârguincios, vor îndepărta tot praful. Tot aşa, fe-
restrele impulsurilor şi ale sentimentelor trebuie să fie larg deschise către
cer, iar praful egoismului şi al firii pământeşti să fie îndepărtat. Harul lui
Dumnezeu trebuie să măture prin odăile minţii, şi fiecare element al natu-
rii trebuie să fie curăţit şi vitalizat de Duhul lui Dumnezeu. Dezordinea şi
lipsa de rânduială în îndatoririle zilnice vor duce la uitarea de Dumnezeu,
o evlavie de formă în mărturisirea de credinţă şi ruptă de realitate. Noi tre-
buie să veghem şi să ne rugăm, ca nu cumva să ne uităm la formă şi să
pierdem esenţa.
O credinţă vie ar trebui să străbată experienţele vieţii de fiecare zi ca
nişte fire de aur, prin săvârşirea micilor îndatoriri.1
Educarea inimii versus educaţia din cărţi. – Este bine ca tinerii să
simtă că trebuie să atingă cea mai înaltă dezvoltare a puterilor lor mintale.
Noi nu vom îngrădi o educaţie căreia Dumnezeu nu i-a pus nici o limită.
Totuşi, realizările noastre nu vor avea nici o valoare, dacă nu vor fi folosite
pentru cinstea lui Dumnezeu şi binele omenirii. Dacă nu este o treaptă
spre atingerea unor scopuri mai înalte, cunoaşterea noastră este fără valo-
are…
Educaţia inimii este mai importantă decât educaţia dobândită din cărţi.
Este bine, chiar esenţial, să dobândim cunoştinţa lumii în care trăim, dar,
dacă pierdem din atenţie veşnicia, vom ajunge la o cădere din care nu ne
vom mai putea reveni niciodată.2 [498]
Beneficii reciproce. – Copiii noştri sunt proprietatea Domnului. Ei au
fost cumpăraţi cu un preţ. Gândul acesta să fie motivul principal al efortu-
rilor noastre pentru ei. Metodele cele mai pline de succes pentru a asigura
mântuirea lor şi pentru a-i feri de ispită sunt acelea de a-i învăţa continuu
din Cuvântul lui Dumnezeu. Pe măsură ce vor învăţa împreună cu copiii
lor, părinţii vor constata că propriul progres în cunoaşterea adevărului
va fi mai rapid. Necredinţa va dispărea, credinţa şi activitatea vor creşte,
1 Idem, p. 170, 171.
2 Idem, vol. 8, p. 311.
372 ÎNDRUMAREA COPILULUI

siguranţa şi încrederea se vor adânci, pe măsură ce vor continua să-L


cunoască pe Domnul.1
Cum pot părinţii să fie nişte pietre de poticnire. – Ce exemplu le
daţi copiilor voştri? Ce fel de rânduială aveţi în casă? Copiii voştri ar trebui
să fie educaţi spre a fi buni, atenţi cu ceilalţi, amabili, uşor de corectat şi,
mai presus de orice, spre a respecta lucrurile religioase şi pentru a simţi
importanţa cerinţelor lui Dumnezeu.2
Dacă mijloacele pe care Dumnezeu le-a rânduit pentru călăuzirea fiecărei
familii sunt folosite în temere de El şi cu iubire, băieţii şi fetele pot să dea pe
faţă de timpuriu o evlavie adâncă şi echilibrată. Ei vor demonstra valoarea
unei educaţii şi discipline corecte. Totuşi, impresiile lăsate de cuvintele edu-
catorului asupra minţii copilului sunt contracarate adesea de cuvintele şi
faptele părinţilor. Inima sensibilă a copiilor, chiar dacă este îndărătnică, va fi
impresionată adesea de adevăr, dar, de multe ori, sunt ispitiţi prin interme-
diul tatălui şi al mamei, şi cad pradă capcanelor lui Satana. Dacă părinţii nu
cooperează, este aproape imposibil ca picioarele copiilor să fie aşezate pe
căi sigure. Sentimentele rele, exprimate de părinţi neînţelepţi, sunt piedica
principală în calea unei convertiri adevărate printre copii.3 [499]
Trăiţi în armonie cu rugăciunile voastre. – „Dacă rămâneţi în Mine,
şi dacă rămân