Sunteți pe pagina 1din 5

Reabilitarea orala cu ajutorul dispozitivelor corono-radiculare, inlay,

onlay, coroanelor partiale


Inlay-urile sunt preparaţii intracoronare realizate în vederea confecţionării unor incrustaţii. Inlay-ul
înlocuieşte ţesuturile dentare pierdute, dar nu le protejează pe cele restante. Ţesuturile dentare care
formează pereţii cavităţiii trebuie să fie în cantitate suficientă să reziste la fracturi şi la deformări.

INCRUSTAŢII DIN ALIAJE NOBILE


Incmstaţiile sunt proteze unidentare care se folosesc m tratamentul leziunilor coronare
pentru restaurarea morfologiei şi funcţiei afectate de procese carioase şi/sau fracturi.
Ele
reprezintă o altemativă la obturaţiile plastice, dar au şi unele indicaţii protetice.
Incrustaţiile metalice se realizează din aliaje nobile şi titan. Aurul fîind moale şi ductil, poate
fî tumat cu multă precizie şi prin bmnisarea după cimentare se poate obţine o adaptare marginală
optimă.
Supuse testelor de rezistenţă, aliajele de aur evidentiază o elasticitate considerabilă. Dacâ solicitarea
aplicatâ depâşeşte limita elastică, la nivelul aliajului poate
191 apărea o deformare permanentă, dar restaurarea nu se fracturează,
Titanul este un metal „exotic" dm care m ultimii ani se confecţionează şi incmstaţii
ffllllt
mai ieftine ca cele din aliaje nobile (vezi cap.20).
Avantajele incrustatiilor din aliajc nobilc comparativ cu obturaţiile dln amalgam
sunt;
- economia de ţesuturi dure dentare la nivelul istmului, datorită rigidităţii metalului;
- îmbunătăţirea adaptării marginale, prin brunisarea efectuată dupâ cimentarea
incmstaţiei;
- refacerea unei morfologii ocluzale funcţionale optime, prin modelarea extrabucalâ,
în raport cu antagoniştii;
- refacerea perfectâ a zonelor de contact interdentar, a crestelor marginale şi a
ambrazurilor
- nu colorează ţesuturile dentare.
Odatâ cu dezvoltarea tehnicii cerii pierdute la începutul secolului XX s-a lărgit şi
utilizarea aurului pentru restaurarea dinţilor posteriori. Aliajele nobile din care se
confecţionează incmstaţiile conţin de obicei aur, cupm şi argint, duritatea lor variind
în funcţie de topografia cavităţii.
Recent a fost introdus în practica stomatologică un nou grup de aliaje, denumite aliaje
de aur cu temperatură joasâ de topire. Acestea conţin un procent relativ scăzut de
aur, dar crescut de paladiu. Procentajul de aur conţinut variază de la 40-60 %, iar
paladiul atinge 9 %. 0 serie de studii clinice au evidenţiat că performanţele lor clinice
sunt similare cu cele ale aliajelor cu conţinut mai mare de aur (tip III).
Dezavantajul acestora constă m sensibilitatea tehnologicâ privind tumarea şi
prelucrarea. 0 încălzire prelungită duce la apariţia unor modificări cromatice, dar nu s-
au semnalat diferenţe m ceea ce priveşte precizia tumăturilor, sau deficienţe m ceea ce
priveşte turnarea şi prelucrarea acestor aliaje. Datorită paladiului, acestea prezintâ o
duritate mai mare, ceea ce nu trebuie neglijat la incmstaţiile de clasa a-II-a.

Clasifîcarea incrustaţiilor
Se face o distincţie între diferitele tipuri de incmstaţii, deşi m cursul restaurărilor
complexe demarcarea nu mai este atât de netă :
a) inlay sau incmstaţie intracoronarâ
b) onlay sau incmstaţie extracoronară
c) inlay-onlay
d) pinlay (inlay cu crampoane)
a) Inlay sau incrustaţia intracoronară
La acest tip de restaurare intracoronară retenţia se realizează prin încastrarea mtr-o
cavitate preparată astfel încât ea să fie autoretentivă. Cimentul perfecteazâ coaptarea
dintre
suprafeţele cavităţii şi a incmstaţiei, îmbunătâţind astfel retenţia, dar mai ales
împiedicând
percolarea fluidelor.
b) Onlay sau incrustaţie extratisulară
în situaţia când restaurarea trebuie să asigure protecţia ţesuturilor restante, prin
acoperirea suprafeţei ocluzale, se realizează aşa numita incmstaţie extratisulară sau
onlay. Cea mai frecventă indicaţie o constituie leziunile mezio- ocluzo-distale, dar nu
doar acestea.
c) Inlay-onlay
Este o restaurare în care se combină m proportii diferite trâsături ale celor două tipuri
de incmstaţii.
d) Pinlay-urile
Sunt incrustaţii cu crampoane, utilizate ca elemente suplimentare de retenţie

Indicaţiile incrustaţiilor
- Restaurarea morfologiei şi funcţiei dinţilor care au suferit leziuni coronare prin carie
sau fracturi. Virtual incmstaţiile pot fi folosite m toate tipurile de cavităţi simple sau
compuse. De obicei se indică în situaţnle când distrucţia coronară este mai mare şi pe
lângâ restaurarea contururilor coronare pierdute se impune şi protejarea ţesuturilor
restante. In aceste cazuri incrustaţia îşi demonstrează superioritatea faţă de amalgamul
de argint;
- Leziuni coronare reduse, la dinţi laterali, pentru a evita bimetalismul;
- Leziuni carioase multiple pe aceeaşi hemiarcadă, când pe baza unei singure
amprent^ se realizează toate incrustaţhle;
- Tratamentul disfuncţiilor mandibulare prin refacerea morfologiei coronare conform
principiilor ocluziei funcţionale;
- Şine fixe de imobilizare în parodontitele marginale;
- Elemente de âgregare m edentaţii reduse, mai alcs frontale; In edentaţiile laterale
pentru
agregarea unor proteze fixe, la tineri ca suport pentru menţinătoare de spaţiu pânâ la
protezarea
defmitivă;
- în edentaţiile parţiale întinse, restaurate cu proteze mobilizabile scheletate, pentru
îmbunătâţirea condiţiilor de sprijin şi stabilitate.
a) Indicaţiile inlay-urilor ca variante „nobile" la obturaţii sunt similare cu cele ale
obturaţiilor: cavităţi de clasa întâi; cavităţi de clasa a II-a de mărime medie, dacă
creasta
marginală şi suprafaţa opusă sunt intacte; cavităţi de clasa a V-a.
b)0nlay-urile se indică m următoarele situaţh:
- leziuni coronare întinse, cu cuspizi vestibulari şi/sau orali intacţi;
- molari trataţi endodontic, care au pereţii vestibulari şi orali sănâtoşi, iar ţesuturilc
restante trebuie protejate;
- când istmul reprezintâ jumătate sau mai mult din dimensiunea coronară
vestibulo-oralâ.
c) Pinlay-urile se indicâ în cavitaţile de clasa a V-a şi a II-a, când pereţii acestora nu
oferă
suficientâ retenţie prin fricţiune sau când incrustaţia trebuie sâ acopere o suprafaţă
mare.
Contraindicaţiile incrustaţiilor
- Pacienţi cu indice de intensitate a cariei crescut;
- Igienă deficitară;
- Leziuni coronare extinse (când se indică metoda substituţiei coronare);
- La tineri, când există riscul deschiderii camerei pulpare;
- Element de agregare în edentaţii intercalate, extinse, cu excepţia situaţiilor
menţionate la indicaţii.

Etapele clinico-tehnice de realizare a incrustaţiilor metalice sunt urmâtoarele:


- prepararea cavităţii pentru incrustaţie, cu particularitâţi specifice pentru fiecare tip
de
cavitate (fig. 7.5.); (vezi detalii m capitolul 12.)
- amprentarea, prin tehnica de spălare cu siliconi cu reacţie de adiţie, sau cu gume
polieterice în linguri individuale;
- tumarea modelului, realizarea machetei şi tumarea incmstaţiei;
- prelucrarea şi lustruirea;
- adaptarea şi cimentarea incrustaţiei, urmată de bmnisare, pentm perfectarea
adaptării marginale (la incmstaţiile din aliaje nobile).
Reconstituirile cu ajutorul incrustaţiilor presupun o deosebită acurateţe în toate fazele
clinice şi tehnice. Orice eroare, de la prepararea cavităţii şi până la cimentare poate să
compromită actul terapeutic. Incrustaţiile nu tolereazâ aproximaţiile. Rezultatele
deficienţelor
sunt mai evidente decât la obturaţiile plastice. De aceea se spune câ decât o incmstaţie
proastâ
mai bine o obturaţie bună.

Fig.1. Diferite modalitâţi de contururi marginale în cazul preparărilor pentru incrustaţii metalice. (a) în
cazul
cavitâţilor aplatizate, divergsnţa pereţilor este micâ(eca. 10°), iar bizoul marginal este de aproximativ
20° faţâ de
axa de insertie a incrustaţiei; (b) la cavitaţile mai profunde. ireimea ocluzalâ se va prepara mai
divergenl. iar
marglnal nu s« va maj bizota, (c) o forma spedala, care permitc o grosimc marginalâ mai mare a
metalului, dar în
acelaşi timp o delimitare marginalâ extrem de precisâ este preparaţia în semisfera; (d) în cazul
cuspizilor aplatizaţi
(uzuri ocluzale) bizotarea va fi mai lungâ, iar unghiul bizoului faţâ de axa de inseriţie a incrustaţiei este
de 40 °.

Indicațiile inlay-urilor

 pe dinții cu leziuni carioase mici (cavități clasa a II-a), cu multă dentină restantă, înlocuind în
felul acesta obturațiile vechi din amalgam de argint.
 pentru restaurații de durată
 se prepară ușor.
 în refacerea suprafeței ocluzale distruse
 când este necesară o restaurație conservatoare.
 în restaurarea dinților abrazați, fracturați
 pentru înlocuirea unei restaurații MOD din amalgam (cu condiția ca să rămână suficientă
substanță dentară).

Contraindicațiile inlay-urilor
Rosenstiel, Land, Fujimoto: Contemporary Fixed Prosthodontics, Mosby, 2006
1. Shillingburg, H.T. Jacobi, R., and Brackett, S.E. (1987), Fundamentals of Tooth Preparations for
Cast Metal and Porcelain Restorations.

 în cazurile clinice cu puțină dentină restantă (restaurațiile au și o agregare intracoronară și în


felul acesta necesită existența unei cantități suficiente de substanță dentară (joacă un efect
de pană);
 inlay-urile MOD pot crește riscul de fractură cuspidiană și de aceea sunt contraindicate.
 cînd există leziuni carioase sau restaurații vechi,

Avantajele inlay-urilor Rosenstiel, Land, Fujimoto: Contemporary Fixed Prosthodontics, Mosby,


2006
1. Shillingburg, H.T. Jacobi, R., and Brackett, S.E. (1987), Fundamentals of Tooth Preparations for
Cast Metal and Porcelain Restorations.

 oferă restaurații durabile datorită proprietăților mecanice ale aliajelor din aur;
 deformarea este mică
 absența coroziunii
 marginile restaurației se prelucrează précis și nu se vor deforma
 aliajul de aur nu modifică culoarea dintelui.
 onlay-ul protejează cuspizii reducând riscul de fractură.

Dezavantajele inlay-urilor Rosenstiel, Land, Fujimoto: Contemporary Fixed Prosthodontics, Mosby,


2006
1. Shillingburg, H.T. Jacobi, R., and Brackett, S.E. (1987), Fundamentals of Tooth Preparations for
Cast Metal and Porcelain Restorations.
 inlay-ul nu conservă structura dentară, datorită preparării cavității proximale care
presupune îndepărtarea unei cantități apreciabile de substanță dentară pentru a obține o
cavitate neretentivă și aptă pentru amprentarea de calitate.
 cavitatea extinsă conduce la etalarea metalului și intersectează zona gingivală (iritantă),
dăunătoare pentru sănătatea parodontală.
 inlay-ul nu încercuiește dintele; și depinde de mărimea cuspizilor vestibulari și orali pentru
rezistență și retenție.

Înaintea oricărei preparaţii pentru o incrustaţie, sunt importante și decisive:


 examenul local
 diagnosticul
 stabilirea planului de tratament

Factorii care pot influenţa preparaţia: Norina Forna. Protetica dentara vol I Editura Enciclopedică
2011
Dorin Bratu, Robert Nussbaum:Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Editura Signata,
Timișoara,2001.

 lungimea coroanei clinice;


 particularităţile morfologice ale suprafeţei ocluzale, ale suprafeţelor proximale,
vestibulare şi orale;
 poziţia dintelui în arcadă;
 raporturile ocluzale cu dinţii antagonişti,
 raporturile cu dinţii vecini;
 relaţiile cu ţesuturile moi parodontale;
 statusul parodontal;
 extinderea şi localizarea leziunii carioase;
 probleme legate de fizionomie;
 vitalitatea pulpei.
Examenul radiografic ajută completarea examenului clinic și oferă relaţii suplimentare cu privire:
 la raporturile procesului carios cu camera pulpară,
 mărimea camerei pulpare,
 starea parodonţiului de susţinere
Diagnosticul final se elaborează în urma centralizării datelor și se referă la:
 topografia leziunii,
 întinderea în suprafaţă şi profunzime,
 starea pulpei
Datele culese în urma examenului dentar se coroborează cu statusul bucal și se stabileşte indicaţia de
tratament, legată de obiectivele urmărite, tehnicile ce se vor folosi, tipul şi modalitatea concretă de
preparare.
Norina Forna. Protetica dentara vol I Editura Enciclopedică 2011
Dorin Bratu, Robert Nussbaum:Bazele clinice și tehnice ale protezării fixe, Editura Signata,
Timișoara,2001.