Sunteți pe pagina 1din 10

Universitatea Titu Maiorescu - Facultatea de Drept

Master Relaţii europene şi studii de securitate

Criza financiară
- referat -

Profesor: Teodor Frunzeti

Masterand: Ioana Sora


Criza financiară

Actuala criză, numită criza subprime, este o criză financiară determinată de scăderea
bruscă a lichidităţilor în pieţele globale de credit şi în sistemele bancare, cauzată de
eşecul companiilor care au investit în ipotecile subprime (cu grad ridicat de risc). Cauzele
ei se întrevăd inca de la sfâşitul secolului trecut, dar vârful s-a atins în 2007 şi 2008.
Criza a scos la iveală grave deficienţe în sistemul financiar global şi în cadrul de
reglementare. Criza a inceput în momentul cand s-a spart balonul imobiliar din SUA în,
2005-2006.
Boom-ul imobiliar din perioada premergătoare crizei a fost alimentat de:
• standarde din ce în ce mai lejere pentru aprobarea de împrumuturi ipotecare;
• o creştere semnificativă a stimulentelor pentru credite, precum termeni iniţiali
avantajoşi;
• tendinţa pe termen lung de creştere a preţului caselor.
Drept urmare populaţia nu a ezitat să apeleze la împrumuturi ipotecare împovărătoare, cu
speranţa de a şi le refinanţa pe parcurs la rate mult mai avantajoase. Dacă în 1994, 64%
dintre americani deţineau o casă, în 2004 s-a atins un maxim istoric de 69,2%. Preţurile
caselor au crescut foarte mult, între 1997 şi 2006 creşterea fiind de 124% (creştere
semnificativă pe o piaţă matură). Comparat cu venitul anual mediu al unei gospodării,
preţul mediu al caselor a crescut de la aproximativ 3 ori venitul anual mediu la 4,6 ori în
2006.
Văzând că valoarea caselor deţinute creşte, mulţi americani au pus o a doua ipotecă pe
diferenţa de valoare, bani cu care şi-au finanţat cheltuielile în creştere. Mulţi au dat vina
pe societatea de consum, care te încurajează să cheltuieşti în neştire, mult peste
posibilităţile imediate. Relevant sau nu, o gospodărie deţinea în medie 13 carduri de
credit din care 40% în overdraft.

2
Speculatorii au avut şi ei rolul lor. Văzând că preţul caselor e în continuă creştere, aceştia
au investit în case, aproape 40% dintre casele vândute în 2005 şi 2006 nefiind reşedinţe
permanente.
Împrumuturile ipotecare subprime, cu grad ridicat de risc, au crescut de la 5% în 1994 la
20% din totalul împrumuturilor ipotecare în 2006. S-a ajuns la asa numitele Credite
Ninja, în care nu se cerea să ai un loc de muncă stabil, nu se cerea un venit stabil şi nici
măcar o garanţie pe alte bunuri.

Piaţa instrumentelor financiare susţinute de ipoteci a înflorit

Multe dintre ipoteci au fost transformate în efecte publice. Aceste derivate au îmbrăcat
forme complexe, prin ele urmărindu-se atragerea de noi fonduri în acelaşi timp cu
disiparea riscului. Instrumentul financiar bazat pe o ipotecă este vândut de către instituţia
care a acordat creditul imobiliar unor alte instituţii, ea obţinând în schimbul acestora bani.
Mai mult, ca urmare a disipării riscului, băncile care au acordat creditul îşi scad gradul
propriu de risc şi pot obţine credite mai avantajoase de la terţi.

Rolul agenţiilor de rating

Agenţiile de rating au acordat multă încredere şi un rating foarte bun acestor derivate,
bazându-se pe eficienţa unor tehnici moderne de acoperire a riscului (asigurarea riscului
de neplată, garanţii mai mari decât valoarea debitului). Sunt vinovate agenţiile de notare
de declanşarea crizei creditelor americane cu risc ridicat (subprime) şi de degenerarea ei
în criză financiară globală? Aproape în unanimitate, experţi şi politicieni răspund
afirmativ. Există trei agenţii internaţionale de notare: Standard&Poor’s, Moody’s şi Fitch.
Toate sunt americane. În 2008 au fost aspru criticate pentru excelentele note atribuite
unor dubioase instrumente de investiţii, fiind vorba inclusiv despre obligaţiuni legate de
credite ipotecare cu un grad ridicat de risc. Acum, Standard&Poor’s este aratată cu
degetul pentru că a inflamat starea de spirit de pe pieţe, scăzând succesiv nota a trei state
din zona euro. Fostul preşedinte al Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare,
Jacques Attali, aminteşte, de altfel, că încă de la izbucnirea crizei globale s-a repetat

3
constant că agenţiile de notare poartă o responsabilitate foarte mare în succesiunea
evenimentelor, lăsând bănci şi alte instituţii financiare să-ăi asume riscuri imense, fără
niciun avertisment prealabil. Dar numai când comunitatea internaţională a ajuns să-şi
piardă încrederea în sistemul financiar, liderii politici au înteles că este nevoie de o mai
bună reglementare a agenţiilor de notare, pentru a se asigura că ele fac bine ceea ce fac.
Aceasta a fost, de altfel, una dintre concluziile summitului G20 din aprilie anul trecut de
la Londra, care a stabilit că agentiile de notare trebuie controlate.
Cu rating foarte bun şi perspective roze, produsele derivate au atras multe instituţii
financiare, printre care şi marile bănci de investiţii. Acestea, ademenite de randamentele
mari ale produselor derivate, s-au împrumutat cu sume foarte mari pe care le-au investit
în aceste produse. Cele cinci mari bănci de investiţii din SUA (Lehman Brothers, Bear
Stearns, Merrill Lynch, Goldman Sachs şi Morgan Stanley) au obţinut profituri enorme în
perioada boom-ului imobiliar, dar gradul lor de îndatorare şi de risc a crescut foarte mult.
În 2007, cele cinci instituţii cumulau o datorie de 4.100 de miliarde de dolari,
echivalentul a 30% din valoarea economiei SUA.

Balonul imobiliar a explodat

În 2005-2006 dobânzile au început să crească şi preţurile caselor au început să scadă


moderat în multe regiuni din SUA. Refinanţarea creditului ipotecar a devenit dificilă.
Drept urmare, împrumuturile nerambursate şi lichidările au crescut dramatic, pe măsură
ce termenii iniţiali au expirat şi dobânzile variabile au crescut.
Preţurile caselor au scăzut, în loc să crească conform aşteptărilor. În martie 2008 aproape
11% dintre americani deţineau o casă care valora mai puţin decât valoarea ipotecii.
Casele noi nu s-au mai vândut aşa de bine, iar piaţa a fost inundată de case provenite din
lichidările de ipoteci, ceea ce a dus la scăderea şi mai accentuată a valorii caselor.

Criza financiară

Ca urmare a exploziei balonului imobiliar, toţi cei ale căror investiţii erau legate de
sectorul imobiliar au avut enorm de suferit. Pe măsură ce piaţa dădea semne de panică,

4
instituţiile financiare au recunoscut pierderile legate de ipotecile subprime şi au încercat
să ia măsuri de redresare.
HSBC a fost prima bancă care în februarie 2007 a raporta o pierdere de 10,5 miliarde de
dolari. Profitul celorlalte bănci a scăzut şi el cu 31% în 2007, faţă de 2006. Indicele Dow
Jones a scăzut cu 1000 de puncte în august 2007 faţă de luna iulie a aceluiaşi an.
Acţiunile au început şi ele să scadă după primul semnal de criză din vara lui 2007.
Investitorii au încercat să scape de produsele derivate bazate pe ipoteci, mii de miliarde
de dolari fiind retrase din aceste produse. Banii au fost reinvestiţi în speculaţii pe preţul
bunurilor de baza, ceea ce a dus la o criză a preţurilor la alimente şi o creştere fantastică a
preţului petrolului.

Criza financiară din septembrie şi octombrie 2008

Considerată cea mai mare criză dupa Marea Depresiune din 1929, criza financiară actuală
a intrat în faza acută în septembrie 2008.
Pe 7 septembrie 2008, două instituţii de credit ipotecar susţinute de guvernul SUA,
Fannie Mae (Federal National Mortgage Association) şi Freddie Mac (Federal National
Mortgage Association), intră sub control guvernamental, în incercarea de a fi slavate de
la faliment. Duminica, 14 septembrie, Lehman Brothers, una dintre cele cinci mari bănci
de investiţii, demarează procedurile de faliment după ce Federal Reserve Bank (Fed)
refuză să o ajute financiar. Numeroasele nereguli şi volumul mare de active toxice au stat
la baza acestei decizii a Fed.
Panica ia amploare. O altă bancă de investiţii, Merrill Lynch, este preluată în aceeaşi zi
de Bank of America. Luni 15 septembie majoritatea acţiunilor cad la bursa. A doua zi,
AIG (American International Group), cea mai mare firmă de asigurări din lume, se
confruntă cu o criză acută de lichidităţi. În lipsa altor finanţatori, Fed o creditează cu 85
de miliarde de dolari în schimbul a 79,9% din acţiuni.
Până la sfârşitul săptămânii, pieţele sunt în criză, fiind salvate de la colaps de o injecţie de
lichidităţi de 105 miliarde de dolari de la Fed. Organismele de reglementare din
majoritatea ţărilor dezvoltate iau măsuri de oprire a colapsului.

5
În SUA, un plan de slavare în valoare de 700 de miliarde de dolari este supus aprobării
senatului. Tot atunci are loc reuniunea de urgenţă a liderilor G8, care nu au ajuns la un
acord privind înfiinţarea unui fond european pentru susţinerea instituţiilor financiare
aflate în dificultate. Criza de lichidităţi loveşte din ce în ce mai multe instituţii financiare
din toată lumea. Londra apelează la un plan de salvare care presupune naţionaliyarea
parţială a băncilor. Guvernele sar în sprijinul instituţiilor financiare, dar în unele ţări
situaţia devine dramatică. Ungaria, Ucraina, Islanda, Letonia, Grecia şi România, Serbia,
Bosnia şi Moldova sunt salvate de la blocaj financiar de UE, FMI şi Banca Mondială.
Bursele cad spectaculos, volatilitatea este maximă.
Practic, încrederea în sistemul financiar este minimă. Băncile nu au de unde să obţină
credite pe termen scurt, fiind puse deseori în imposibilitate de plată. Creditul devine
foarte scump, fapt care afectează şi companiile, şi populaţia care deţine împrumuturi.

Caracteristicile crizei

Astfel, criza, iniţial una a lichidităţilor, a devenit una la nivel global cu efecte asupra
industriei, comerţului, construcţiilor, serviciilor şi investiţiilor. Dacă iniţial se vorbea
despre o criză care va dura doi ani, acum se vorbeşte despre o revenire începând cu anul
2011.
În România, contracţia economică a început în toamna anului 2008, când autorităţile, în
an electoral, refuzau să spună public că România va fi şi ea afectată sever de criză. Atunci
au început şi primele disponibilizări, şomajul oficial ajungâng la peste 8%. Criza
financiară şi economică a fost adâncită de o criză politică, iar România a apelat la un
pachet financiar de 20 de miliarde de euro de la FMI şi UE. Dacă la început acest pachet
era doar colacul de salvare în viziunea autorităţilor, acum guvernul susţine că, dacă nu ne
conformăm cerinţelor FMI, nu va putea plăti pensile şi salariile. În plus, déjà se vorbeşte
despre un nou împrumut de la FMI. Cele mai recente măsuri anunţate de executiv, tăierea
salariilor în sectorul bugetar cu 25% şi a pensiilor cu 15%, au scos în stradă zeci de mii
de oameni. De altfel, în toate ţările în care FMI a acordat ajutor financiar au avut loc
tulburări sociale şi chiar schimbări de guverne.

6
Colapsul Greciei şi criza statelor

Goldman Sachs Group, aranjor al unor emisiuni de obligatiuni elene de 15 miliarde de


dolari, a indus in eroare investitorii intrucat nu a furnizat informatii referitoare la
tranzactii swap cu Grecia, ceea ce a permis autoritatilor elene sa ascunda amploarea
deficitului bugetar. Operatiunea swap cu valuta nu a fost mentionata in documentele de
emisiune a obligatiunilor in cel putin sase din zece vanzari aranjate de banca pentru
Grecia. Goldman Sachs Group a ajutat Grecia, in 2002, sa obtina prin operatiunea swap
finantare de un miliard de dolari, despre care autoritatile Uniunii Europene sustin ca nu
au avut cunostinta.
Avertismentele Comisiei Europene, ale Fondului Monetar International (FMI), ale
expertilor privind riscul propagarii crizei datoriilor acumulate de Grecia s-au adeverit. La
14 aprilie 2010, comisarul european pentru Economie, Olli Rehn, a estimat ca, pentru a
calma tensiunile de pe piete si a preveni o raspandire a crizei in zona euro, Portugalia
trebuie sa adopte masuri suplimentare si imediate pentru reducerea deficitului sau
bugetar. Potrivit spuselor sale, demersurile preconizate de guvernul tarii pentru
restrangerea cheltuielilor excesive nu au convins. Prin urmare, pietele au continuat sa
vada in aceasta economie din sudul Europei unul dintre punctele vulnerabile ale zonei
euro, determinand agentia Fitch sa retrogradeze ratingul Portugaliei. La 20 aprilie, FMI a
tras un nou semnal de alarma, apreciind ca actuala criza financiara mondiala ar putea
intra „intr-o noua faza“ pe fondul cresterii gradului de indatorare a statelor. Cateva zile
mai tarziu, furtuna s-a dezlantuit: dupa Grecia si Portugalia, a venit randul datoriei
spaniole sa fie degradata de la AA+ la AA de agentia Standard& Poor’s (S&P). După
semnalele agenţiilor, urmează scăderea ratingurilor pentru Irlanda şi Italia.

Fără precedent

De Ziua Europei (9 mai) si la 10 ani de la lansarea monedei unice, liderii UE s-au


mobilizat pentru a salva euro. Criza declansata de problemele financiare ale Greciei a pus
din nou la incercare unitatea Uniunii. Dupa 11 ore de discursuri si luari de pozitie,
ministrii de Finante ai celor 27 au reusit sa convina asupra termenilor unui plan de

7
salvare a euro in valoare de 750 mld. euro. „Fara precedent” este o sintagma devenita in
interiorul UE un fel de emblema: mecanismul de sustinere a Greciei este fara precedent
(110 mld. euro pe trei ani, din care 45 mld. euro vor fi alocate anul acesta); criza
provocata de deficitul public urias al Atenei care a scos la iveala numeroase alte puncte
nevralgice ale zonei euro este fara precedent; planul de salvare a monedei unice propus
de Germania si Franta este fara precedent, el putand ajunge la 750 mld. euro:

• 60 mld. euro vor fi injectate de Comisia Europeana


• 440 mld. euro vor veni din partea celor 16 tari membre ale zonei euro si a altor
catorva state care s-au oferit voluntar sa participe la acest efort comun (Suedia,
Polonia)
• 250 mld. euro vor fi varsate de Fondul Monetar International (FMI)

Ca si in cazul Greciei, tarile care vor dori accesul la aceste noi fonduri de urgenta trebuie
sa respecte „conditii riguroase”, dupa cum s-a exprimat comisarul european pentru
Economie, Olli Rehn. Oricum, creditele vor fi deblocate „numai in caz de necesitate”.
Planul convenit in noaptea de duminica spre luni devine, astfel, colacul de salvare a
finantelor UE, un fel de TARP european - fondul improvizat de Washington in octombrie
2008 pentru a scapa de faliment marile banci americane in deriva. O comparatie care,
spun expertii, nu este hazardata, avand in vedere asemanarea celor doua programe.
Experienta americana a demonstrat insa ca pomparea de bani este, in absenta unei
discipline monetare riguroase si strict controlate, insuficienta pentru atingerea scopului
propus.

Euro, la paritate cu dolarul

Se poate, prin urmare, presupune ca planul UE va fi urmat de o inasprire a conditiilor


economice si financiare, asa cum au avertizat, de altfel, liderii principalelor state
europene, in special Germania si Franta. Dupa convorbirile dintre presedintele american
Barack Obama, cancelarul german Angela Merkel si seful statului francez Nicolas
Sarkozy, Rezerva federala a SUA a anuntat ca va deschide o noua linie de credit pentru

8
sustinerea euro, program la care vor contribui, de asemenea, bancile centrale ale Elvetiei
si Angliei. Vor fi reactivate, totodata, mecanismele de schimb valutar (swap), pentru a
permite zonei euro sa faca rost rapid de dolari si sa se protejeze impotriva atacurilor
speculatorilor. Criza datoriei suverane a zonei euro a contaminat bancile batranului
continent, unde obligatiunile grecesti, portugheze sau spaniole sunt tot mai mult privite
drept active toxice, precum faimoasele „subprime” americane, care au stat la originea
crizei financiare globale. Altfel spus, cele 750 mld. euro care sunt gata sa inunde pietele
europene in caz de forta majora nu reprezinta un argument suficient pentru a spulbera
temerile unora si altora. Astfel, economistul-sef al primei banci germane, Deutsche Bank,
a declarat ca, pe termen mediu, se asteapta ca euro sa-si continue deprecierea. „Cred ca in
viitorul apropiat euro va ajunge 1,20 $, adica un recul al monedei europene spre o paritate
cu dolarul este absolut posibil”, estima Thomas Mayer, cu putin inaintea reuniunilor de la
Bruxelles ale liderilor politici si financiari ai Europei.
Eckhard Cordes, patronul grupului Metro, numarul 3 mondial in distributie, a prevenit, la
randul sau, ca un euro slab poate pune in joc coeziunea economica a Europei si, implicit,
poate amana pentru o perioada nedeterminata inceputul procesului de relansare a
economiei germane”. „Acest lucru ar putea avea efecte negative asupra pietei muncii”, a
apreciat el. In alta ordne de idei, presedintele Centrului financiar al Bavariei, Wolfgang
Genke, prognozeaza „o hiperinflatie, de trei-patru procente, din cauza deficitelor bugetare
ridicate ale tarilor UE, fie ca sunt sau nu membre ale zonei euro”.

Josephe Stiglitz propune câteva soluţii

Laureatul Premiului Nobel pentru Economie, Josephe Stiglitz, estimează că, de la crearea
monedei unice, guvernele statelor membre au pierdut, fixând o rată de schimb şi
încredinţând politica monetară Băncii Centrale Europene, două importante mijloace de a
stimula economia şi de a evita recesiunea. El susţine că, pentru ţările mici ale UE, lecţia
crizei din Grecia este foarte clară: fără o reducere considerabilă a deficitelor, riscul unui
atac speculativ rămâne ridicat, iar speranţta de a obţine un ajutor din partea vecinilor se
reduce. Pe acest fundal, expertul propune trei soluţii:

9
• elaborarea de către ţările dezvoltate a unui mecanism de diminuare uniformă a
salariilor, greu de realizat
• ieşirea Germaniei din zona euro sau divizarea zonei în două subregiuni
• angajarea de reforme instituţionale fundamentale, inclusiv prin fixarea unui cadru
bugetar.

10