Sunteți pe pagina 1din 12

UNIVERSITATEA „DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE ISTORIE, FILOSOFIE ŞI TEOLOGIE

SPECIALIZAREA: SPAŢIUL ROMÂNESC ÎNTRE ORIENT ŞI

OCCIDENT

REFERAT

Totalitarismul de dreapta în România

Student masterand: George SPIRIDON

Disciplina: Totalitarismul – fenomen al secolului XX

Anul: I

2011
Introducere

Totalitarismul de dreapta în România are la bază antisemitismul şi pune accentul pe


revigorare spirituală a poporului român, după cum vedem în ideologia Mişcării Legionare din
perioada interbelică1. Totuşi, totalitarismul de dreapta în România devine o forţă tocmai la
sfârşitul perioadei interbelice datorită contextului internaţional nefavorabil prin ascensiunea
Germaniei în Europa.

Spre deosebire de regimurile totalitare de dreapta din Italia şi Germania, în România


vedem o multitudine de viziuni ideologice concretizate fie prin apariţia unor mişcări politice
extremiste de dreapta efemere ce erau o copie fidelă a fascismului şi a nazismului fie prin
prezenţa unei mişcări extremiste cu specific românesc precum apelul la ortodoxism exarcebat,
antisemitismul şi cultul ţăranului ca personificare a omului neprihănit. Totalitarismul de dreapta
din România nu a avut un caracter unitar prin prezenţa a trei regimuri totalitare începând cu
regimul carlist, continuând cu cel naţional legionar şi culminând cu cel de dictatură militară sub
mareşalul Ion Antonescu.

O altă caracteristică a totalitarismului de dreapta din România este apropierea şi ralierea


politică şi economică faţă de Germania nazistă, această caracteristică realizându-se pe deplin în
timpul regimului antonescian. Totuşi, totalitarismul de dreapta este reprezentată de Garda de
Fier2, de Liga Apărării Naţional-Creştine (LANC) şi de Partidul Naţional Creştin.

1
Această ideologie este preluată astăzi de către mişcarea Noua Dreaptă, o mişcare naţionalistă ce îşi propune
aceleaşi obiective pe care voia să le atingă în perioada interbelică Garda de Fier. Spre deosebire de Garda de Fier,
Noua Dreaptă nu este o organizaţie politică de extremă dreapta.
2
Organism politic în cadrul Legiunii Sfântului Arhanghel Mihail.

2
Originile totalitarismului de dreapta în România

O consecinţă a primului război mondial este modificarea radicală a fundamentelor


politicii Partidului Naţionalist-Democrat, apărând fracţiuni în cadrul acestuia datorită
divergenţelor dintre Nicolae Iorga şi A. C. Cuza în ceea ce priveşe chestiunea evreiască. Din
moment ce Iorga a renunţat la antisemitismul său, A. C. Cuza nu a putut face acest lucru.

Totuşi, precursoarea Mişcării Legionare o reprezintă un grup ce a atras atenţia prin


lozinci „naţional-socialiste” şi acţiuni ale trupelor de şoc împotriva stângii intitulat Garda
Conştiinţei Naţionale din Iaşi condus de către Constantin Pancu, instalator de profesie şi un
cunoscut sportiv amator. Garda Conştiinţei Naţionale a fost întemeiată în mai sau iulie 1919, iar
până în toamna anului 1919, Garda avea ceva mai mult de 20 de persoane. În Gardă a intrat şi
tânărul student Corneliu Zelea Codreanu ca proaspăt „soldat” şi a înţeles că că nu era suficient să
ataci comunismul deoarece munca, cinstea, iubirea de neam şi credinţa în Dumnezeu nu puteau
constitui salvarea singure, ci trebuia să se intervină şi pentru drepturile muncitorilor din România.
Astfel, ca să poată sluji scopurile Gărzii, s-a înfiinţat Partidul Socialismul Naţional-Creştin pentur
înfiinţarea unor sindicate proprii. Mai mult chiar, apropiindu-se de stilul adversarului3, Garda s-a
ocupat de manifestaţii şi procesiuni, înlocuind drapelele roşii şi placardele cu însemne religioase.
În ciuda unirii Gărzii lui Pancu cu aşa numitele „Frăţii de cruce” din munţii Apuseni conduse de
Amos Frâncu din martie 1920, câţiva studenţi ieşeni naţionalişti4 reprezentau stilul războiului şi
se coupau cu devastarea regulată a tipografiilor revistelor evreieşti de stânga. Printre aceşti
studenţi naţionalişti se afla şi Corneliu Zelea Codreanu care, la 22 noiembrie 1920, împreună cu
alţi şapte studenţi au blocat violent intrarea în universitate sub motivul că forurile competente au
decis să deschidă semestrul fără o slujbă religioasă solemnă. Chiar dacă colegii de facultate
blocaţi au spart baricadeledupă o scurtă încăierare, studenţii radicali de dreapta şi-au atins scopul
pentru că rectoratul i-a anunţat pe toţi cei afectaţi că universitatea va rămâne închisă până la
slujba de deschidere.

În anii 1920, s-a încercat să se implementeze fără succes în viaţa politică românească a
partidelor politice de extremă dreapta după model fascismului italian şi după modelul
naţionalismului-social german. Totuşi, extrema dreaptă românească autentică a fost germinată de
Liga Apărării Naţional-Creştine5 înfiinţată de A. C. Cuza la 4 martie 1923. Această ligă s-a
format din coaliţia dintre Uniunea Naţional-Creştină şi Partidul Naţionalist Democrat – Cuza.
Astfel, preşedintele acestei noi organizaţii a devenit A. C. Cuza, iar Corneliu Zelea Codreanu se
3
Adversarul Gărzii Conştiinţei Naţionale îl reprezenta comunismul.
4
Printre care şi Corneliu Zelea Codreanu.
5
Având iniţialele LANC

3
ocupa cu organizarea acesteia. Atât pe A. C. Cuza cât şi pe Corneliu Zelea Codreanu i-a unit
antisemitismul extremist, în rest nu aveau nimic în comun, apărând disensiuni în interiorul acestei
organizaţii care vor conduce la înfiinţarea de către Zelea Codreanu a Legiunii „Sfântul Arhanghel
Mihail” din 1927. Aceste disensiuni se datorează felului cum este percepută LANC-ul de cei doi
conducători ai acesteia. Cuza concepea LANC-ul ca fiind un nucleu al unei mişcări naţionale
deasupra tuturor grupărilor politice care urma să contribuie cu mijloace legale la regăsirea
conştiinţei publice. În schimb, Zelea Codreanu dorea cu tot dinadinsul să aibă la dispoziţia sa un
partid bine organizat care să se dedice unei campanii antisemite agresive şi care să uzeze de toate
mijloacele necesare pentru a-şi atinge scopurile.

Ascensiunea politică a lui Corneliu Zelea Codreanu după împuşcarea prefectului poliţiei
din Iaşi Constantin Manciu a pus în pericol poziţia de conducător al LANC a lui A. C. Cuza,
determinându-l să-i trimită pe Corneliu Zelea Codreanu şi pe Ionel Moţa6 în Franţa, la studii
doctorale. Cei doi au acceptat pentru a nu fi învinuiţi de sciziunea mişcării antisemite7. Aflând de
problemele interne ale ligii cauzate de consolidarea poziţiei lui A. C. Cuza şi de formarea unui
LANC-statutar sub pretextul nerespectării de către A. C. Cuza a statutelor LANC, Zelea
Codreanu revine în ţară şi pe 24 iunie 1927 a înfiinţat Legiunea „Arhanghelului Mihail”.

Manifestări ale totalitarismului de dreapta

Totalitarismul de dreapta din România are în general aceleaşi caracteristici precum


fascismul italian şi nazismul german precum: cultul personalităţii conducătorului8, uniformele,
piramidarizarea societăţii, promovarea partidului unic, antidemocratismul şi antisemitismul.

Totuşi, totalitarismul de dreapta a fost reprezentat de Mişcarea Legionară împreună cu


latura militară şi politică a acesteia, Garda de Fier înfiinţată în anul 1930, şi de Partidul Naţional
Creştin format din fuziunea dintre LANC condus de A. C. Cuza şi Partidul Naţional Agrar
condus de poetul Octavian Goga din 14 iulie 19359. Însă, după cum vom vedea, totalitarismul de
dreapta din România nu a avut un caracter unitar din punct de vedere ideologic precum în cazul
fascismului şi a nazismului şi nici nu a fost un regim unitar, succedându-se trei regimuri totalitare

6
Ionel Moţa este fiul protopopului Ion Moţa de la Orăştie, redactorul gazetei „Libertatea”.
7
Cf. Ion I. Moţa, „Garda de Fier şi LANC”, în Axa, I, Nr. 19, 1 oct. 1933; Pământ Strămoşesc, II, Nr. 10, 15 mai 1928,
apud, Armin Heinen, Legiunea „Arhanghelul Mihail”, Bucureşti, 2006, p. 115.
8
Corneliu Zelea Codreanu este supranumit Căpitanul precum Adolf Hitler este numit Führer şi Mussolini este numit
Il Duce.
9
Cf. Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940, Iaşi, 2010, p. 144.

4
de dreapta în curs de 6 ani datorită contextului exploziv de la sfârşitul anilor 1930 şi a declanşării
şi desfăşurării operaţiunilor militare a celui de-al doilea război mondial. De aceea, putem vorbi
despre prezenţa unui regim totalitar de extremă dreapta în România după lovitura de stat din 10
februarie 1938 dată de regele Carol al II-lea. Cea mai semnificativă mişcare de extremă dreapta
din România o reprezintă Mişcarea Legionară împreună cu Garda de Fier deoarece această
mişcare a fost specifică realităţilor societăţii româneşti interbelice devenind o mişcare autohtonă
de extremă dreaptă reprezentativă. Din acest motiv, Mişcarea Legionară avea şi trăsături specifice
precum: creştinismul ortodox într-o formă distorsionată, cultul ţăranului ca personificare a
omului neprihănit, lipsa unei ideologii, ostilitatea tradiţională faţă de raţionalism, cosmopolitism
şi industrializare, asasinatul politic şi taberele de muncă.

În privinţa uniformelor, membrii LANC-ului, apoi ai Partidului Naţional Creştin purtau


cămăşi albastre, iar legionarii purtau cămăşi verzi pe care erau cusute pe partea dreaptă o cruce
albă. Salutul este preluat de la fascişti şi nazişti prin ridicarea la nivelul umărului a mâinii drepte.
Caracteristică definitorie a Mişcării Legionare o reprezintă antisemitismul, cerând să se aplice
numerus clausus în univerşităţi şi în profesiile liberale unde evreii reprezintă o ameninţare în
privinţa locului de muncă pentru viitorii intelectuali români care aspirau la aceleaşi profesii.

O altă caracteristică comună cu celelalte partide de extremă dreapta din Germania şi


Italia o reprezintă antidemocratismul. Din punctul de vedere al Mişcării Legionare, democraţia
reprezintă dezavantaje pentru cetăţeanul de rând, satisfăcând interesele unei elite. Interesante sunt
aprecierile negative ale lui Corneliu Zelea Codreanu privind democraţia din şase motive. În
primul rând, democraţia, în viziunea lui Zelea Codreanu, „sfarmă unitatea neamului românesc,
împărţindu-l în partide, învrăjbindu-l şi expunându-l dezbinat în faţa blocului unit al puterii
iudaice, într-un greu moment al istoriei sale”10 şi din această cauză democraţia trebuie să fie
schimbată. În al doilea rând, „democraţia transformă milioanele de jidani în cetăţeni români”11,
Zelea Codreanu afirmând că românii sunt pe teritoriul de la Tisa la Nistru de mii şi mii de ani şi
că românii au creat România. În al treilea rând, Zelea Codreanu vedea în democraţie că „este
incapabilă de continuitate în efort”12 deoarece un partid când ajunge la putere anulează planurile
şi eforturile celuilalt partid care l-a precedat. În al patrulea rând, „Democraţia pune în
imposibilitate pe omul politic de a-şi face datoria către neam”13 deoarece, conform viziunii
liderului Mişcării Legionare, politicianul devine în democraţie „sclavul partizanilor săi” şi
trăieşte „sub tirania şi permanenta ameninţare a agentului electoral”. În al cincilea rând,
„democraţia este incapabilă de autoritate”14 fiindcă în viziunea lui C. Zelea Codreanu acesteia îi
lipseşte puterea sancţiunii, dând exemplu ceea ce se întâmplă în interiorul unui partid prin
neluarea unor măsuri contra susţinătorilor acestuia. În ultimul rând, „democraţia este în slujba

10
Corneliu Zelea Codreanu, Pentru legionari, vol. I, Sibiu, 1936, p. 412-414, apud Ioan Scurtu, Istoria României în
anii 1918-1940, Iaşi, 2010, p. 228.
11
Cf. Ibidem.
12
Ibidem.
13
Cf. Ibidem.
14
Ibidem, p. 229.

5
finanţelor”15 din cauza sistemului costisitor şi a concurenţei dintre diferitele grupări, statul
ajungând – conform viziunii lui Codreanu – sluga marii finanţe internaţionale evreieşti.

O caracteristică specifică Mişcării Legionare o reprezintă creştinismul ortodox, folosit


intens în propaganda legionară în încercarea de a crea un stat creştin şi totalitar în România. De
aceea, în publicaţiile legionare întâlnim un limbaj jumătate politic, jumătate religios. Astfel, în
presa legionară referirile la conversiunea politică iau forma unor termeni religioşi, această
conversiune fiind percepută ca fiind un act de natură religioasă şi apoi politică: „Mişcarea
Legionară n-are dogme religioase proprii, în afară de cele ale Bisericii. Ea este o adaptare a
spiritului omenesc la contemplarea divinului. Legiunea nu este nici măcar o şcoală de similare a
învăţăturilor religioase, ci o schimbare profundă, o transformare a spiritului, o punere în valoare
personală a conţinutului credinţei comune, o experienţă intimă a adevărurilor revelate, o
îndumnezeire a Omului conform învăţăturilor Bisericii. Dumnezeu s-a făcut Om, pentru ca
oamenii să se îndumnezeiască (Sfântul Atanasie cel Mare)”16. Un fapt semnificativ acest sens
este ceremonia funerară din 13 februarie 1937 a lui Ion I. Moţa şi a lui Vasile Marin care au murit
în timpul unor lupte din cadrul războiului civil din Spania.

Totuşi, spre deosebire de fascism şi de nazism, Mişcării Legionare îi lipseşte o ideologie


punând accentul pe formarea unui om nou. Semnificativ în acest sens este ignorarea de către
liderii Gărzii de Fier a propunerilor lui Mihail Manoilescu privind un stat corporatist românesc,
afirmând că apariţia unui om nou trebuia să preceadă adoptarea de noi programe, întrucât altfel,
instituţiile ar fi consolidat societatea coruptă existentă17. Pentru formarea omului nou şi a
virtuţilor nobile, legionarii foloseau taberele de muncă în acest scop. Pe lângă acest scop, taberele
de muncă ofereau tinerilor prilej de educare naţionalistă şi de adâncire a educaţiei religioase
creştine pe lângă activitatea de construire a drumurilor, digurilor şi bisericilor.

Caracteristica negativă a Mişcării Legionare care se face de fiecare dată remarcată la


aceasta o reprezintă asasinatul politic. Totuşi, există trei puncte diferite asupra asasinatului
practicat de Garda de Fier. Prima interpretare a acestui fapt aparţine istoricului Eugen Weber care
plasează în centrul interpretării pe care o dă practicii violenţei în acţiunile Gărzii de Fier
dimensiunea sacrificială , referindu-se la asasinatele în care autorii ştiau că vor fi condamnaţi şi
se predau de bunăvoie poliţiei18, aşa după cum vedem în cazul asasinărilor prim-miniştrilor I. G.
Duca din 1933 şi Armand Călinescu din 1939, dar şi în cazul asasinării fostului legionar Mihail
Stelescu din 1936. Sorin Alexandrescu pe de altă parte afirmă că, în ciuda aparenţelor de mişcare
religioasă, Biserica Ortodoxă a dat dovada de o „judecată politică” în raportarea sa faţă de crime-

15
Cf. Ibidem.
16
Preot Ştefan Palaghiţă, Garda de Fier spre reînvierea României. Istoria mişcării Legionare scrisă de un legionar,
Bucureşti, 1993, p. 76, apud Mirel Bănică, Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30, Bucureşti, 2007, p.
147-148.
17
Keith Hitchins, România 1866-1947, Bucureşti, 1996, p. 431.
18
Pentru detalii, vezi Eugen Weber, Dreapta europeană, profil istoric, Bucureşti, 1995, apud, Mirel Bănică, op. cit.,
p. 164.

6
le legionare19. Însă, literatura legionară conţine numeroase referinţe la practica asasinatului, fur-
nizând diverse justificări ale acestui gest extrem precum argumente teologice şi de apărare faţă de
adversarii Mişcării Legionare20.

Evoluţia totalitarismului de dreapta din România

Ascensiunea Gărzii de Fier din anii 1930 se datorează marii crize economice care a
afectat şi România, dar şi dezamăgirii maselor de alegători faţă de partidele istorice. Totuşi, re-
gele Carol al II-lea vedea în ascensiunea politică a Gărzii de Fier un pericol la adresa politicii ex-
terne tradiţionale şi la planurile sale politice. Din acest motiv, dar şi a presiunii comunităţii inter-
naţionale a evreilor şi a francezilor, regele Carol al II-lea a sprijinit pe I. G. Duca să formeze un
guvern. Însă, în timpul campaniilor electorale din noiembrie-decembrie 1933 când legionarii au
recurs la violenţă, s-a luat în discuţie în timpul şedinţei Consiliului de Miniştri din 7 decembrie
1933 şi chestiunea violenţelor Gărzii de Fier, prim-ministrul I. G. Duca a propus desfiinţarea a-
cesteia, fapt consemnat în jurnalul Consiliului de Miniştri privind dizolvarea Gărzii de Fier din 9
decembrie 193321. Drept consecinţă a acestui fapt, legionarii au pus la cale asasinatul lui I. G.
Duca la gara din Sinaia din 29 decembrie 193322.

Tot în perioada guvernării liberale din 1933-1937, regele Carol al II-lea împreună cu
camarila regală urmăreau cu atenţie forţele politice din opoziţie, acţionând pentru slăbirea lor.
Chiar dacă mişcarea legionară luase avânt, camarila regală a încercat să producă o fisură în
conducerea acesteia şi să-l discrediteze pe Codreanu, folosindu-se de Mihail Stelescu care a creat
organizaţia Cruciada Românismului şi a început o amplă campanie împotriva lui Codreanu. Din
această cauză, s-a hotărât lichidarea lui Stelescu, lichidare pusă în practică la 16 iulie 1936 în
spitalul Brâncovenesc din Bucureşti pentru a da o lecţie „trădătorului” Mihail Stelescu şi celor
care ar îndrăzni să-i urmeze exemplul23.

Alegerile din decembrie 1937 au constituit un punct de cotitură pentru democraţie prin
faptul că niciun partid nu a obţinut prima electorală prin depăşirea pragului de 40%. Totuşi, în
aceste alegeri extrema dreaptă românească cunoaşte o creştere prin clasarea partidului Totul pen-
tru Ţară pe locul al treilea, obţinând 15,58% din voturi. Din acest motiv, regele Carol al II-lea îl

19
Pentru detalii, vezi Sorin Alexandrescu, Paradoxul român, Bucureşti, 1998, apud, Mirel Bănică, op. cit., p. 164-165.
20
Pentru detalii, v. Mirel Bănică, op. cit., pp. 165-168.
21
Cf. „Monitorul oficial”, nr. 286 bis din 9 decembrie 1933.
22
Pentru detalii, vezi Ioan Scurtu, Gheorghe Buzatu, Istoria românilor în secolul XX, Iaşi, 2010, pp. 281-282.
23
Pentru detalii, vezi Ibidem, p. 315.

7
numeşte prim-ministru pe Octavian Goga, venind la putere un alt partid de extremă dreapta clasat
pe locul al patrulea în aceste alegeri din cauza ascensiunii legionarilor care au profitat de confuzia
electoratului din această campanie şi a contextului internaţional nefavorabil datorat ascensiunii
Germaniei naziste ca mare putere europeană în detrimentul Franţei şi a Marii Britanii. Totuşi,
Goga îşi propunea un guvern de uniune naţională în care dorea să includă şi pe legionari în pofida
calculelor politice ale regelui. Ca urmare, regele a instituit dictatura regală prin lovitura de stat
din 11 februarie 1938, acest regim constituind prima etapă a totalitarismului de dreapta românesc.

Regimul de dictatură regală aşa cum e cunoscut în istoriografia apuseană regimul ins-
tituit de către regele Carol al II-lea24 este mai degrabă un regim de autoritate monarhică cu apa-
renţă de dictatură, însă în esenţă era un regim conservator prin contraponderea la influenţa ger-
mană şi la ascensiunea Gărzii de Fier. Regimul carlist a fost instituţionalizat prin Constituţia din
27 februarie 1938 care menţinea unele principii din Constituţia din 1923 precum suveranitatea
naţională, separaţia puterilor în stat şi responsabilitatea ministerială, recunoştea unele drepturi şi
libertăţi democratice precum libertatea conştiinţei, a muncii, învăţământului, presei, întrunirilor
de asociaţie, libertate individuală, inviolabilitatea domiciliului şi egalitatea în faţa legii. Pe lângă
acestea, regele devine principalul factor politic, având prerogative mai largi decât în Constituţia
din 1923. Tot această Constituţie restrânge dreptul la vot, urcând limita de la vârsta de 21 de ani
la 30 de ani, iar alegătorii erau împărţiţi în trei categorii în funcţie de îndeletniciri prin care se în-
cerca organizarea corporatistă a parlamentului: agricultură şi muncă manuală, comerţ şi industrie,
ocupaţii intelectuale.

Pe linia instituţionalizării acestui regim este de remarcat scoaterea în afara legii a tuturor
asociaţiilor, grupărilor şi partidelor politice prin decretul-lege pentru dizolvarea tuturor asociaţii-
lor, grupărilor sau partidelor politice din 30 martie 1938, urmărindu-se lichidarea unei componen-
te fundamentale a regimului democratic. Pentru atragerea tineretului de partea regimului său, re-
gele Carol a dat decretul-lege din 15 decembrie 1938 prin care toţi băieţii între 7 şi 18 ani şi toate
fetele între 7 şi 21 de ani erau obligaţi să facă parte din Straja Ţării al cărei comandant suprem era
regele căruia străjerii trebuiau să-i jure credinţă, iar pe 19 octombrie 1939 a înfiinţat Frontul Naţi-
onal Studenţesc în care au fost înscrişi automat toţi studenţii. Pentru a da un suport politic regi-
mului său, Carol al II-lea a hotărât să constituie la 16 decembrie 1938 Frontul Renaşterii Naţiona-
le (FRN) ca fiind partidul unic recunoscut de regim, al cărui şef suprem era regele, cu scopul
dezintegrării vechilor partide politice prin atragerea unor cadre în posturi de conducere. Însă, a-
ceste lucruri nu vor avea efectul scontat datorită opoziţiei Partidului Naţional Liberal şi a Partidu-
lui Naţional Ţărănesc. Regimul carlist şi-a îndreptat armele împotrivă Gărzii de Fier încă de la
început, iar conducătorul Gărzii Corneliu Zelea Codreanu a fost condamnat la 10 ani de muncă
silnică pentru crima de „reproducere în public de secrete interesând securitatea statului”, pentru

24
În acest sens sunt notabile lucrările lui Keith Hitchins, România 1866-1947 şi a lui Vlad Georgescu, The
Romanians: A History atunci când prezintă acest regim. Totuşi, e mai degrabă corect ca acest regim să fie
caracterizat ca unul de autoritate monarhică, nefiind un regim totalitar propriu-zis din cauza faptului că acest regim
a fost o improvizaţie la pericolul dominaţiei economice germane în această zonă şi un regim conservator prin
păstrarea relaţiilor externe cu Franţa şi Marea Britanie şi prin acţiuni represive îndreptate către Garda de Fier.

8
„delictul de uneltire contra ordinei sociale” şi pentru „crima de răzvrătire”. Din cauza situaţiei
internaţionale ce era în favoarea Germaniei naziste şi după întrevederea regelui cu Hitler din no-
iembrie 1938 care i-a cerut imperativ aducerea legionarilor la guvernare, Carol al II-lea a hotărât
asasinarea lui Corneliu Zelea Codreanu şi a celorlalţi 13 legionari în noaptea de 29/30 noiembrie
1938. Aceştia au fost omorâţi în timp ce erau transportaţi de la închisoarea de la Râmnicu-Sărat la
Jilava, conform mărturiei maiorului Dinulescu făcută la Comisia de anchetă instituită de Înalta
Curte de Casaţie la Bucureşti din noiembrie 194025. Situaţia internaţională se complică şi mai
mult prin ascensiunea agresivă a Germaniei naziste prin invadarea Poloniei din 1 septembrie
1939, începând cel de-al doilea război mondial. În ciuda acestui fapt, prim-ministrul României în
acel moment era Armand Călinescu, cel mai înverşunat adversar al Gărzii de Fier şi omul forte al
regimului de dictatură regală. Acest lucru era cunoscut de către poliţia secretă din Germania na-
zistă, Gestapo-ul, şi a decis surpimarea lui Călinescu. Asasinarea lui Armand Călinescu a fost să-
vârşită de un grup de 6 legionari dirijaţi de Horia Sima, producând începutul sfârşitului acestui
regim. Începutul declinului acestui regim s-a datorat în principal capitulării Franţei din 22 iunie
1940. Din această cauză, pentru a-şi salva tronul, păstra regimul său şi integritatea teritorială, re-
gele Carol a întărit legăturile economice cu Germania nazistă, a abrogat pe 1 iulie garanţiile inefi-
ciente ale Franţei şi Marii Britanii, iar pe 10 iulie România s-a retras din Liga Naţiunilor. Astfel,
regimul carlist se îndreaptă cu paşi repezi spre totalitarism, numind un guvern progerman al cărui
prim-ministru era Ion Gigurtu şi erau prezenţi legionariîn cadrul acestui guvern. Însă era prea târ-
ziu din cauza pierderilor teritoriale pe care România le-a suferit în vara anului 1940 în detrimen-
tul vecinilor revizionişti URSS, Bulgaria şi Ungaria. Nepopular la ea acasă şi văzută cu suspiciu-
ne de către Germania nazistă, regimul a intrat în declin prin abdicarea forţată a regelui Carol al II-
lea din septembrie 1940 şi venirea pe tron a regelui Mihai, iar mareşalul Ion Antonescu împreună
cu legionarii vor forma un guvern totalitar. Ca urmare a acestui fapt, mareşalul Antonescu împre-
ună cu legionarii vor forma o nouă etapă a totalitarismului de dreapta şi anume Statul Naţional
Legionar, regim destul de efemer.

Statul naţional legionar este un regim format prin alianţa dintre generalul Antonescu şi
legionari. Antonescu era un om al ordinii, însă din punct de vedere politic a lăsat un câmp de ma-
nevră pentru PNL şi PNŢ pentru orice eventualitate în vederea schimbării situaţiei externe din
timpul războiului şi a vrut să păstreze structurile sociale din regimul anterior. În ceea ce priveşte
politica externă păstra legături puternice cu Germania nazistă. În schimb, Garda de Fier obţine
din această alianţă guvernamentală mai multe ministere pentru a-şi pune în aplicare programul le-
gionar de reformare a societăţii româneşti în conformitate cu ideologia legionară. Inevitabil, între
Antonescu şi Garda de Fier au apărut neînţelegeri cauzate de extinderea bazei de susţinere şi a in-
fluenţei fiecărei părţi în parte în toată ţara şi de faptul că atât generalul Antonescu cât şi Garda de
Fier percepeau această alianţă doar cu caracter temporar. Din moment ce Garda era nepregătită să
guverneze datorită neprofesionalismului şi a radicalismului conducerii acesteia, Antonescu privea
aceste lucruri cu neîncredere la experimentele Gărzii în guvernare deoarece legionarii din punctul
lui de vedere erau incapabili în probleme economice şi administrative, stabilind un guvern paralel
25
Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940, Iaşi, 2010, p. 238-239.

9
care a făcut aproape imposibil ca administraţia oficială să funcţioneze. Din pricina acestui lucru,
Antonescu a scris lui Horia Sima26 următoarele: „doi şefi de stat nu pot conduce în acelaşi timp;
guvernul trebuie mai întâi de toate să fie separat de partid”27.

Diferenţele dintre cele două părţi se accentuează şi din punct de vedere ideologic. În
timp ce Antonescu punea statul înaintea partidului, Garda identifica partidul cu statul. Tot în
cadrul Gărzii de Fier apare cultul personalităţii, prezentându-l pe Horia Sima ca fiind „omul ales
de Dumnezeu... omul ales în vremea noastră să ia destinul nostru în mâinile sale şi să-i redea
locul său în istorie”28 şi a adus cultul morţii în politica românească. Ceea ce a deteriorat relaţiile
dintre Antonescu şi legionari a fost acţiunea asasi-nării foştilor demnitari şi ofiţeri închişi la Jila-
va datorită implicării acestora în asassinarea lui Corneliu Zelea Codreanu, dar şi asasinării lui
Virgil Madgearu şi alui Nicolae Iorga din noiem-brie 1940. Alipirea de Germania s-a realizat prin
semnarea Pactului Tipartit de către Antonescu pentru aderarea României în această alianţă politi-
co-militară. Din cauza acţiunilor Gărzii de Fier din noiembrie, Hitler a preferat să-l sprijine pe
Antonescu în lupta pentru preluarea puterii deoa-rece avea nevoie ca în România situaţia politică
şi economică să fie stabile pentru demararea O-peraţiunii Barbarossa în vederea invadării URSS-
ului. Astfel, pe 14 ianuarie 1941, Antonescu l-a vizitat pe Hitler la Berchtesgaden unde a aflat
detaliile Operaţiunii Barbarossa şi a primit undă verde în a-şi elimina adversarii politici. În
acelaşi timp, elementele cele mai radicale din Garda de Fier au format o echipă a morţii pentru
asasinarea lui Antonescu, iar mai târziu a pornit Rebeliunea legionară care a fost înfrântă pe 27
ianuarie, iar pe 14 februarie Statul Naţional Legionar a fost abrogat, lăsând loc regimului de
dictatură militară.

Regimul de dictatură militară sau regimul antonescian este un regim de dictatură


fascistă moderată în ciuda faptului absenţei partidului unic. Acest regim a apărut ca rezultat al
diferendelor dintre Ion Antonescu şi legionari şi este un regim de dictatură militară datorită
situaţiei de război care a impus măsuri excepţionale. Acest regim este cel mai durabil regim
totalitar de dreapta din România, reprezentând culmea acestui tip de totalitarism prin ralierea
economică şi politică faţă de Germania prin adoptarea unei politici dure antisemite, iar după ce a
pus sub administrare românească a teritoriului dintre Nistru şi Bug denumit Transnistria încă din
vara anului 1941, a deportat în Transnistria evrei şi ţigani. Pe 22 iunie 1941 România a intrat în
război de partea Puterilor Axei cu scopul de a-şi reîntregi teritoriile pierdute în urma pierderilor
teritoriale din vara anului 1940. Până în 1942, armata română obţinuse, cu câteva excepţii în bă-
tăliile de la Odesa şi Moscova, victorii, însă o dată cu înfrângerea din bătălia de la Stalingrad din
iulie 1942-februarie 1943 care devine un punct de cotitură pe frontul de est, mareşalul Antonescu
a încercat să încheie armistiţiu cu Aliaţii, însă fără succes. Datorită pericolului unei invazii sovi-

26
Horia Sima a devenit conducătorul Mişcării Legionare după moartea lui Corneliu Zelea Codreanu din 30 noiembrie
1938.
27
E. Weber, H. Rogger, The European Right, Berkeley, University of California Press, 1965, p. 560-561, apud Vlad
Georgescu, The Romanians: A History, Columbus, Ohio State University Press, 1991, p. 213.
28
Vlad Georgescu, The Romanians: A History, Columbus, Ohio State University Press, 1991, p. 213.

10
etice dincolo de Prut, regele Mihai împreună cu partidele politice a dat lovitura de stat pe 23 au-
gust 1944, ordonând arestarea lui Ion Antonescu şi a miniştrilor din cabinetul său.

Concluzii

Totalitarismul de dreapta din România a fost unul de conjunctură internaţională datorat


în principal ascensiunii nazismului în Germania din anii 1930 şi afirmarea Germaniei naziste cu
acordul tacit al Franţei şi Marii Britanii prin politica de conciliatorism. Spre deosebire de Italia
fascistă şi Germania nazistă, în România totalitarismul a apărut mai târziu şi cea mai reprezen-
tativă mişcare totalitară a fost Mişcarea Legionară care îşi trage seva, conform lui Armin Heinen,
din mişcarea antisemită de la sfârşitul secolului al XIX-lea.

Din punct ideologic, Mişcarea Legionară nu a avut o ideologie propriu-zisă, punând


foarte mult accentul pe formarea omului nou, dar avea alte manifestări precum ortodoxismul exa-
cerbat, antisemitismul, cultul ţăranului ca personificare a omului neprihănit, asasinatul politic, an-
tidemocratismul şi taberele de muncă.

O altă deosebire notabilă faţă de regimurile totalitare din Italia şi Germania este faptul că
în România s-au succedat trei regimuri totalitare de dreapta. În cazul regimului de dictatură
regală, acesta a fost un regim improvizat şi superficial, semnificativ fiind în acest sens declaraţia
lui Valer Pop din audienţa la Carol al II-lea din 23 iulie 1940: „Regimul totalitar din România
este numai o formă fără conţinut, mai mult o parodie decât o realitate [subl. n.]”29. În ceea ce
priveşte Statul Naţional Legionar, acest regim a fost unul efemer bazat pe o coaliţie dintre Ion
Antonescu şi Garda de Fier între care au existat neînţelegeri atât de o parte cât şi de alta. În cazul
regimului antonescian, acesta a fost un regim special datorită pregătirii şi intrării României în
teatrul de operaţiuni ale Axei în timpul celui de-al doilea război mondial.

Bibliografie

29
Valer Pop, Bătălia pentru Ardeal, Bucureşti, 1991, p. 56, apud Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940,
Bucureşti, Bucureşti, 2010, p. 165.

11
Bănică, Mirel, Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30, Bucureşti, Ed. Polirom,
2007.

Georgescu, Vlad, The Romanians: A History, Columbus, Ohio State University Press, 1991.

Heinen, Armin, Legiunea Arhanghelul Mihail, Bucureşti, Ed. Humanitas, 2006.

Hitchins, Keith, România 1866-1947, Bucureşti, Ed. Humanitas, 1998.

Surtu, Ioan, Istoria României 1918-1940, Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2010.

Idem, Istoria românilor în secolul XX, Iaşi, Ed. Tipo Moldova, 2010.

12

S-ar putea să vă placă și