INSTITUTII CENTRALE IN SPATIUL ROMANESC

Dupa constituirea statelor medievale in sec. 14 regimul lor a evoluat spre

formula monarhica in tiparele generale ale monarhiei feudale, dar cu
trasaturi proprii determinate de specificul societatii romanesti. Constituirea
acestor state a insemnat si un transfer de putere politica din partea cnezilor
si voievozilor locali in favoarea conducatorului ales care isi asuma titlul de
mare voievod ,care sublinia functia militara a acestuia cit si intiietatea fata
sa de ceilalti voievozi.
1. Institutia centrala in Moldova si Tara Romaneasca a fost domnia
asumata de un mare voivod si domn, (acumula deci , atat functia politica
suprema , cat sip e cea militara ).
Dupa integrarea acestor tari in aria de civilizatie a Imperiului Bizantin,
odata cu infintarea primelor Mitropolii care erau dependente de Patriarhia
din Constantinopol, care au contribuit la consolidarea pozitiei marelui
voievod care era uns de mitropolit si care adopta odata cu coroana , si
titlul “de domn” care conserva semnificatia de “dominus” atribuit
imparatilor romani din perioada dominatului
Prin ungere domnii deveneau conducatori politici din “ mila lui
Dumnezeu “ care exprima o afirmare de suveranitate externa in raport cu
puterile vecine , dar mai ales interna , fata de toti supusii , care era exprimat
si de formula “de sine statator”, “de sine stapanitor” sau “singur stapanitor”
de la grecescul “ autocrator.”
Introducerea in titulatura domnului a cuvantului “Io” de la grecescul
Ioannes (cel ales de Dumnezeu) afirma sursa divina a puterii domnesti ,
calitate pe care domnii o obtin prin ceremonia religioasa a ungerii si
incoronarii , care le transfera harul divin si sprijinul divinitatii.
Atributele domniei erau foarte largi si acopereau toate domeniile
politicii interne si externe :
1. era proprietar de drept al intregului teritoriu al tarii si caruia toti
locuitorii ii datorau ascultare in calitate de supusi ;
2. in calitate de mare voievod , el detinea prerogativele militare ca
sef al ostirii ; el convoca ‘’oastea cea mare “
3. prerogativele administrative, pentru ca el numea dregatorii si
conducea sfatul domnesc;
4. prerogativele judiciare , deoarece reprezenta instanta suprema
de judecata; avea dreptul de confiscare a proprietatii boieresti si de
aplicare a pedepsei capitale in cazuri de tradare(viclenie, infidelitate, felonie)

Confidential C
 5. prerogativele legislative, el era unic legiuitor;
6.prerogativele funciare, el avea drept de preemtiune asupra
intregului fond funciar al tarii.
7. prerogative fiscale , percepea birul destinat cheltuielilor de aparare
sau rascumpararii pacii prin tributul impus de puterile straine
8 .domnul decidea politica externa a tarii, declara razboi , incheia
pacea, el era aparator al bisericii, colabora cu ierarhia ecleziastica.
Succesiunea la tron era electiv ereditara, adica fie era ales de boieri
sau Marea Adunare a Tarii, fie tronul se transmitea ereditar cum a procedat
Basarab I cu fiul sau Nicolae Alexandru intemeind dinastia Basarabilor , iar
in Moldova Dinastia Musatinilor.
Dupa instaurarea dominatiei otomane in anul 1541, domnii au
inceput sa fie numiti direct de Poarta fara consultarea boierimii, procedeu
care s-a generalizat in sec. al 17 lea , astfel ca numirea domnitorului a
devenit un simplu act administrativ al Portii, domnul depunand omagiul si
juramant de credinta sultanului.
Din a doua jumatate a secolului al 16 lea, domnia a inceput sa nu mai
fie un atribut exclusiv al vointei divine, ea depinzand de vointa sultanului .
Astfel ca domnia a devenit din acest moment o functie administrativa, iar
domnul un inalt dregator al Portii, ocupand un anumit loc in ierarhia
administrativa otomana.
In secolul al 17 lea, domnitorii ca si principii Transilvaniei fie erau
alesi de starile privilegiate in momentele de libetate a tarii, fie erau
numiti direct de Poarta dar si unii si altii trebuiau confirmati de sultan.
Din sec. al 18 lea odata cu instaurarea regimului turco-fanariot in
Moldova in anul 1711 si Tara Romaneasca in anul 1716, domnia
pamanteana practic s-a desfiintat, domnii fiind numiti dintre grecii din
cartierul Fanar , fara asentimentul tarii.
Domniile fanariote erau scurte (2 – 3 ani) iar domnii erau degradati
la nivelul unor functionari ai Portii, imediat dupa marele Dragoman, fiind
asimilati unui paşă cu 1,2 sau 3 tuiuri.
In afara de fidelitate faţă de Poartă trebuiau sa plateasca o suma de
mare de bani pentru ocuparea tronului .Aceleasi sume se plateau si pentru
confirmarea sau prelungirea domniei care dupa unele aprecieri , mai mult de
jumatate din venitul Ţărilor Romane, erau preluate de Poarta , numai prin
prelungirea domniei.
Principala functie a statului în secolul fanariot a fost cea fiscala , fapt
ce a dus la o crestere excesiva a fiscalitatii .Secolul fanariot a fost si secolul

Confidential C
generalizarii venalitatii , adica al vanzarii chiar in sistemul de licitatie a
dregatoriilor, în conditiile in care detinerea unei dregatorii echivala cu
innobilarea , adica intrarea in randurile boierilor, fapt ce a favorizat
ascensiunea socială , a oamenilor care acumulasera capital banesc , dar care
prin nastere nu apartineau boierimii.
Fanarioţii au reformat instituţiile cu caracter social, edilitar sau
invatamântul, cum a facut Alexandru Ipsilanti, domn al Tarii Romanesti
1774- 1782 si 1796- 1797, dar si al Moldovei 1786- 1788, care s-a
preocupat de reorganizarea Academiei Domnesti de la Sfantul Sava. Datorita
numeroaselor fenomene negative care s-a produs in secolul fanariot si
anume domniile scurte, cele 6 razboaie intre Marile Puteri vecine, cand
Tarile Romane au fost teatru de razboi, au suferit ocupatia militară străină
si pierderi de teritorii , la care s-au adaugat epidemii de ciuma si foamete
care însoţesc războaiele şi fiscalitatea excesiva , tote acestea au făcut ca
acest secol să fie perceput într-o manieră negative faţă de epocile
anterioare.
În conducerea ţării domnul era ajutat de Sfatul Domnesc care îl
consilia pe domn ,şi era compus la început din mari boieri ca mari
proprietari de pământ şi apoi din boieri cu dregătorii bine precizate .Sfatul
domnesc îl asista pe domn la sfat de judecată la tratativele cu puterile vecine
, iar actele domniei nu erau valabile dacă lipsea consimţământul marilor
boieri din sfat.
Un rol important l-a avut şi cancelaria domnească , în fruntea căreia
s-a aflat Marele Logofăt, apoi prerogativele judecătoreşti aparţineau
Marelui Vornic, iar gestiunea veniturilor domniei , Marelui Vistiernic.
De activitatea diplomatică, primirea solilor străini şi ceremonialul
primirii lor răspundea Marele Postelnic în Tara Românească şi Marele
Portar sau Uşar în Moldova.În a doua jumătate a secolului 15 au început
să fie eliminaţi boierii fără dregătorii , iar de la sfarsitul secolului 16,
Sfatul Domnesc a luat o denumire turcească de Divan .
Adunările de Stări reprezinta o instituţie care a fost semnalată din
secolul 15, ele purtând numele de Marea Adunare a Ţării, care se
compunea din marii boieri , clerul înalt, boierimea mică şi mijlocie şi
curteni.Ea nu era o instituţie permanentă fiind convocată sporadic, rar
convocată în probleme fiscale sau administrative, având uneori rolul de a
sancţiona alegerea domnului , era consultată la adoptarea declaraţiilor de

Confidential C
 război împotriva turcilor sau încheierea păcii cu ei, care reprezintă
măsuri de politică externă, ca şi la stabilirea cuantumului obligaţiilor băneşti,
faţă de Poartă sau adoptarea reformelor , exemplu reformele lui Constantin
Mavrocordat {1746 – 1749 }
Această adunare a starilor.şi-a definitivat atribuţiile în vremea lui
Matei Basarab , când s-au conturat deosebirile între Sfat si Divanul
Domnesc, Soborul sau feţele bisericeşti si Adunarea a Toată Ţara , care
cuprindea reprezentanţii stărilor privilegiate
Rolul Marii Adunari a Tarii a scăzut foarte mult în secolul fanariot ,
iar oştirea a fost chiar desfiinţată , legată în principal de disparitia functei
externe a Ţărilor Române care nu mai avea dreptul la o politică externă
proprie.
Ultima alegere a unui domn de către Adunarea Tarii a avut loc
în 1730, iar ultima reuniune a acesteia , dedicată desfiinţării şerbiei a avut
loc în 1749 în Moldova.Această instituţie v-a renaste între anii 1831-1848
sub numele de Adunarea Obştească.
Armata cuprindea “ oastea cea mică” formată din membrii claselor
privilegiate şi “ oastea cea mare “ formată din întreaga populatie aptă de
serviciul militar.
După instaurarea regimului dominaţiei otomane în 1541 “ oastea
cea mare” convocată , iar în secolul fanariot oştirea a fost desfiinţată .
Un rol important l-au avut cetăţile de la hotare şi din interiorul ţării
Administratia se realiza în Ţara Românească prin dregătorii locali în
cadrul judeţelor şi a tinuturilor în Moldova.Biserica în Ţara Românească
ca şi celelalte instituţii a urmat modelul bizantin, prima arhiepiscopie
devenită apoi mitropolie a fost creată de Patriarhia din Constantinopol
la Vicina în Dobrogea în 1285.Biseria a avut rol in domeniile :social,
cultural, juridic.
În mai 1359 s-a inaugurat prima mitropolie ortodoxă la Curtea de
Argeş dependentă tot de Mitropolia din Constantinopol cu mitropoliţi
numiţi de acolo.Mitropolitul era şeful bisericii, el era principala figură în
Sfatul Domnesc şi ţinea locul domnului în caz de vacanţă a tronului, al
doilea demnitar in stat si sfetnic al domnului.
Prima mitropolie în Moldova a fost creată de Petru Muşat 1386 -
1387 la Suceava recunoscută de Patriarhia din Constantinopol abia în
1401 – 1402 ( domnitor Alexandru cel Bun).Când Mitropolitul Ţării
Româneşti era împuternicit de Patriarhia din Constantinopol să-i îndrume pe

Confidential C
credincioşii ortodocşi din teritoriile stăpânite de regatul maghiar , respectiv
din Transilvania, el primea titlul de “ Exarh al plaiurilor”
Mitropolitul il incorona si ungea cu mir pe domn si era
subordonat domnului.Asista la scaunul de udecata al domnului.

2. TRANSILVANIA - după ocuparea acesteia de maghiari la începutul

secolului al 13 lea şi-a păstrat individualitatea în structura socială, în plan
economic , politic şi administrative ( respectiv ţările şi districtele
româneşti ) , dar şi in situatia confesionala , respectiv ortodoxismul
Conducerea provinciei se baza pe colaborarea stărilor sau naţiunilor
privilegiate , nobilimea maghiară, patriciatul săsesc, fruntaşii secuilor.
Deoarece românii fuseseră excluşi prin diplomele regale din 1366 ale
lui Ludovic I ca apoi sistemului să fie desăvârşit prin Unio-Trium-
Nationum la 1437.Fruntaşii românilor iniţial au făcut parte din stările
privilegiate, participând şi ei la Adunările Obşteşti sau Congregaţiile
nobiliare până în 1355 ( ultima lor participare la această adunare a stărilor
privilegiate ).
Cu toate acestea românii mai pastrează o vreme o autonomie şi o
organizare proprie sub conducerea cnezilor şi voievozilor români în ţările
de margine : Haţeg, Făgăraş , Maramureş sau districte româneşti ca Banat
sau Zarand.Dar cu timpul aceste autonomii româneşti au fost restrânse iar
nobilii şi treptat românii au fost treptat maghiarizaţi şi trecuţi la catolicism
sau eliminaţi cei care au preferat să-şi păstreze credinţa ortodoxă.
După ocupare, Transilvania a fost integrată în structura regatului
maghiar , cunoscând o organizare de tip occidental.
La nivel local s-au infiinţat comitate unde erau adunări ( ale stărilor
privilegiate) , ale nobilimii, iar în zonele locuite de saşi şi de secui s-au
înfiinţat saune secuieşti şi săseşti.
În plus saşii mai aveau districte după modelul celor româneşti şi o
adunare politică şi teritorială numită Universitatea saşilor , a cărui
autonomie a fost confirmata la sfârşitul secolului al 15 lea.
La nivelul voievodatului s-au constituit Congregaţii generale ale
nobilimii care rezolvau problemele judiciare , iar din secolul 15 devin
Adunări de Stări Nobiliare.Voievodul era reprezentantul regalitatii , iar
mentinerea acestei funcţii reflecta autonomia Transilvaniei şi păstrarea
individualităţii acesteia în cadrul regatului ungar.
Din 1541 Transilvania a devenit principat autonom sub
suzeranitatea Porţii , voievodul dispărând fiind înlocuit cu principele, care
conducea provincia cu sprijinul Consiliului Princiar, care ii era subordonat
Principelui, principele având atribuţii largi în politica externă deoarece

Confidential C
încheia pacea , declara război, acredita reprezentanţii diplomatici
.Congregaţiile Generale ale nobilimii, au fost înlocuite cu o Adunare a
Privilegiatelor numita Dietă care alegea Principele fapt legiferat de Dieta
de la Cluj în 1543.
Insă Principele ca şi domnii din Ţara Românească şi Moldova era
confrmat de Poartă.
Dieta se întrunea periodic , dezbătea problemele de politică externă,
devenind un factor permanent şi cu un statut bine precizat.
Se menţin şi autonomiile secuieşti şi săseşti numite scaune.
Din 1691 Transilvania devine provincie a Imperiului Habsburgic
prin Diploma Leopoldină din 4 dec., ca apoi prin Pacea de la Carlowitz să
treacă oficial sub stăpânirea Austriei, când organizarea administrativă a
provinciei se mentine in linii mari . Împăratului Austriei conducea
Transilvania prin intermediul unui Guvernator ales de Dietă.
O instituţie administrativă care s-a organizat în 1693 Guberniul local
( format din 12 consilieri ) avea la Viena un corespondent care se numea
Cancelaria aulică formată dintr-un cancelar şi 6 consilieri.
În secolul al 18 în Transilvania s-a produs un element nou religios
când o parte a românilor cu promisiunea că vor fi asimilati catolicilor şi vor
avea aceleaşi drepturi ca şi catolicii, s-au unit cu Biserica Romei, fapt
consacrat de Diplomele Leopoldine din anii 1699- 1701 când s-a creat
biserica greco-catolică sau unită cu Roma, a doua biserică română
din Transilvania.

Confidential C