1.

URGENTELE APARATULUI RESPIRATOR

1.1. INSUFICIENŢA RESPIRATORIE ACUTĂ

Insuficienta respiratorie acută este incapacitatea plămânilor de a face fată schimburilor fiziologice
de gaze, în conditii de repaus şi efort. În felul acesta are loc o hipoxemie (scăderea 0 2 din sânge),
asociată sau nu cu hipercapnie (creşterea co2 din sânge).

CAUZE

a) De origine bronhopulmonară:
 Stenoze functionale şi organice ale căilor aeriene superioare (laringe, trahee): corpi străini,
edem Quincke, laringite acute, crup difteric, neoplasme, traumatisme mecanice, chimice.
 Bronhoalveolite de deglutitie (regurgitare în căile aeriene a continutului gastric).
 Crize de astm bronşic.
 Reducerea acută a câmpului respirator: pnewnotorax spontan, pleurezie masivă hipertoxică şi
bronhopneumonie, tuberculoză miliară, emfizem mediastinal.
 B.P.O.C. (bronhopneumopatie obstructivă cronică) acutizată.

b) Cauze de origine cardiacă

 Astm ul cardiac
 Infarctul miocardic
 Edemul pulmonar acut
 Embolia pulmonară
 Cordul pulmonar acut

c) De origine extrapulmonară
 Alterarea functiei centrului respirator - intoxicatii, acidoză metabolică (coma diabetică sau
uremică), alcaloză metabolică, oxigenoterapie iratională, meningite, meningoencefalite,
tumori endocraniene, accidente vasculare cerebrale.
 Afecţiuni paretice sau spastice ale muşchilor respiratori: tetanos, polimnielită,
poliradiculonevrite, traumatisme medulare, come grave, rahianestezie înaltă, narcoză
profundă, hipokaliemie, hiperkaliemie severă.
 Boli ale cutiei toracice, defecte neuromusculare (miastenia gravis, fracturi costale, operaţii pe
torace, traumatisme toracice şi toracoabdominale ).
 Boli ale sistemului nervos: traumatisme cranio-cerebrale, leziuni cerebron1edulare,
sindroamele de hipertensiune craniană.
 Afectiuni abdominale: ascite masive acute, peritonite acute, operaţii laborioase pe abdomen.

d) Cauze generale
 Intoxicatii acute: medicamente sau toxice deprimante ale S.N.C., medicamente sau toxice
convulsivante (compuşi organo-fosforici, C02, CO, scăderea 0 2)
 Afectiuni sanguine: anemii.
 Alte afectiuni: obezitate, trichinoză, stare de şoc.
 Simptomatologie:

DISPNEEA:
Poate apărea sub formă de:
• bradipnee inspiratorie, însoţită de tiraj (retracţia spaţiilor intercostale ), cornaj (inspiraţie lentă ŞI
zgomotoasă), traduce obstacole în căile respiratorii superioare;
• bradipnee expiratorie (vezi criza de astm bronşic);
• bradipnee - (intoxicaţii cu deprimante ale S.N.C.);
• polipnee;
• respiraţie Kussmaul - respiraţie în 4 timpi; inspiraţie- pauză, expiraţie pauză (acidoza metabolică);
• respiraţia Cheyne-Stokes: respiraţie (polipnee) cu amplitudini crescânde până la maximum şi apoi
scăzând până la apnee ce durează 10-20 secunde (apare în: hipertensiunea intracraniană, hipoxemia
centrilor nervoşi, arterioscleroza cerebrală).

CIANOZA:
- Exprimă desaturarea de oxigen a sângelui arterial, respectiv creşterea hemoglobinei în sânge.
- Se manifestă iniţial la buze, unghii, pavilionul urechilor şi apoi se generalizează.
- Cianoza poate lipsi în: anemii, stări de şoc, hipovolemic, intoxicaţii cu CO şi cianuri, alcaloză.

MODIFICAREAAMPITUDINII MISCARILOR RESPIRATORII:

Acestea pot fi:
- Rare şi ample
- Frecvente şi superficiale (fracturi cos tale)
- Mişcări numai ale unui hemitorace (paralizia musculaturii unui hemitorace, colecţii pleurale
abundente, pneumonie masiyă, obstruarea unei bronhii principale, hemitorace bolnav, pneumotorax
spontan)
- Respiraţia paradoxală (turtirea plămânului de partea lezată în inspiraţie şi reexpansiunea acestuia în
expiraţie) - în plăgi pleuro-pulmonare~ volet costal.

Durerea toracică.
Sediul poate fi: precordial sau retrosternal (afecţiuni coronariene, mediastinale, traheită, embolie
pulmonară etc.); la baza hemitoracelui (infarct pulmonar, pneumotorax spontan etc.).
Caracterul poate fi constrictiv, intens (embolie pulmonară, coronaropatie ), junghi toracic violent
(pneumotorax spontan).

Tegument cald şi umed, acoperit cu transpiratii abundente.

Hipersalivaţie (datorită hipoxiei, hipercapniei)
Hipersonoritate (pneumotorax, emfizem pulmonar)
Matitate (pneumonii, colecţii lichidiene în pleură)
Raluri (zgomote patologice care iau naştere în alveole sau bronhii). Pot fi:
- crepitante (asemănătoare zgomotului pe care-I auzim când frecăm între degete o şuviţă de păr
sau când aruncăn1 sare pe o plită încinsă - apar în pneumonii, edem puln1onar etc.)
- ronflante (groase ca nişte sunete de contrabas- se datoresc secreţiilor abundente în bronhii)
-sibilante (asemănătoare cu ţiuitul vântului);
- subcrepitante (seamănă cu zgomotul care se aude când se suflă într-un tub de sticlă plin cu apă
în bronşite, supuraţii puln1onare ).

Anxietate sau somnolenţă, confuzie, delir.

Conduita de urgenţă:

a) Controlul şi asigurarea pertneabilităţii căilor aeriene:

În orice formă de insuficienţă respiratorie acută gravă fără etiopatogeneză seaplică de regulă, în
urgenţe, unele măsuri terapeutice generale.
- Obstructiile supraglotice (căderea limbii, pătrunderea lichidului de vărsătură sau regurgitaţie
în căile aeriene sau acumularea cheagurilor de sânge, secreţii, pătrunderea unor corpi străini
din cavitatea bucală) se controlează vizual şi se combat prin manevrele cunoscute
- Pentru a împiedica căderea limbii înapoi: aşezarea bolnavului în decubit dorsal cu capul în
hiperextensie
- Impingerea anterioara a mandibulei si sustinerea ei. In cazul inundării căilor aeriene cu lichid
de vărsătură, primul gest este înclinarea laterală a capului victimei.
- Curatarea orofaringelui de secretii sau de varsaturi cu ajutorul degetelor infasurate in tifon sau
prin aspirare oro- sau nazofaringiana.
- Dacă asistenta medicală îşi dă seama că nu se permeabilizează căile respiratorii, aplică
bolnavului aşezat în poziţie semi ventrală aplecat înainte, lovituri cu palma (de câteva ori) în
regiunea interscapulovertebrală şi continuă încercările de scoaterea corpilor străini prin
introducerea degetelor în cavitatea bucofaringiană a bolnavului.
- Tracţiunea limbii se face cu mijloace improvizate sau pensă specială.
- Se face intubaţie orofaringiană cu canula Guedel, care, plasată în cavitatea bucofaringiană,
împiedică de asemenea alunecarea posterioară a limbii.

b) Penneabilizarea căilor respiratorii în obstrucţiile subglotice:

- În obstructiile subglotice (secreţii traheobronşice), dacă actul deglutiţiei este tulburat sau la
bolnavii inconştienţi, dezobstruarea se face prin aşezarea bolnavului în poziţie de drenaj
postural.
- Asistenta medicală aşază bolnavul în decubit ventral sau lateral, cu capul mai jos faţă de
trunchi, întors într-o parte ( drenajul postura! în decubit dorsal este greu de suportat).
- La bolnavii aşezaţi în decubit ventral se poate introduce în regiunea inghinală, un suport
format din pernă sau sul de pături (fig. 1.3) prin aceasta se măreşte eficacitatea drenajului;
poziţia corpului va fi schimbată la intervale de 20-30 de minute

- Secreţiile care nu se elimină prin drenaj postural vor fi extrase ( aspirate) cu seripgă Guyon,
trompă de vid, aspirator de oxigen. In saloanele de terapie intensivă aspiratoarele sunt
acţionate central. Aspiratia se face totdeauna cu instrumente perfect sterile.
- În obstrucţia căilor respiratorii cu alimente sau alţi corpi străini se mai recomandă apăsarea
diafragmului de jos în sus (fig. 1.4), astfel încât acesta, ca un piston, să împingă aerul existent
în bronhii şi trahee, favorizând apoi elin1inarea corpilor străini.

- Obstrucţiile subglotice se mai combat, în cazul bolnavului conştient, prin provocare de tuse
artificială după ce secreţiile bronşice au fost fluidificate cu medicamente
- În obstrucţiile laringo-traheale severe se practică de către medic intubuţia orotraheală sau
traheotomie, după care se face aspiratia secreţiilor cu unul din aparatele amintite, la care se
racordează sondele de aspiraţie.

c) Respiraţia artificială
- După asigurarea pern1eabilităţii căii bucofaringiene asistenta medicală verifică dacă bolnavul
are sau nu respiraţie spontană (observă mişcările cutiei toracice, apropie urechea şi obrazul de
gura bolnavului pentru a surprinde mişcarea aerului).
- Dacă bolnavul nu are respiratie spontana, se trece imediat la respiratie artificială, folosind
metoda "gură la gură" gau "gură la nas", trusa de ventilatie tip Ruben sau dispozitivul de
respiratie artificială cu burduf acţionat manual

d) Oxigenoterapia se utilizează în toate formele de insuficienţă respiratorie acută:

- Cadrul mediu trebuie să se asigure că în prealabil au fost dezobstruate căile aeriene.
- Să aibă la dispoziţie sonde nazale sterile (metoda de administrare pe sonda nazală este cea mai
utilizată şi este o metodă eficace).
- Să asigure umidificarea oxigenului (2/3 apă şi 1/3alcool etilic).
- Asistenta medicală va introduce sonda nazală până la faringe (o lungime egală cu distanţa care
separă nasul de lobul urechii)
- Se verifica debitul ( 16-18 l/min)
 e) Mijloace terapeutice ajutatoare:
- Evacuarea revărsatelor pleurale sau peritoneale prin punctii. Evacuarea aerului în
pneumotorax
- Fixarea voletelor costale în traumatisme toracice.
- Stimularea medicamentoasă a centrilor respiratori în cazul deprimării primare a acestor centri
(intoxicatii, leziuni nervoase); cofeină, mteoren (karion) si ahypnon (megimid).
In prezent folosirea analepticelor respiratorii este din ce în ce mai puţin recon1andată din
cauza riscurilor pe care le comportă.
- Combaterea acidozei respiratorii (perfuzii cu bicarbonat de sodiu 14,5%o 200-300 ml).
- Tratamentul simpton1atic al unor manifestări patologice supărătoare (durere, anxietate, tuse
etc.).
- Bronhodilatatoare cu acţiune moderată (papaverină, sulfat de magneziu).

f) Masuri terapeutice etiopatogenetice:

- Scoaterea din mediu, respiraţie artificială, oxigenoterapie în insuficienţele respiratorii apărute
în condiţii de aer vidat.
- Tratamentul (la indicaţia medicului) cu hemisuccinat de hidrocortizon (100-300 mg)
intravenos în perfuzie în cazurile de edem laringian alergic, laringite edematoase, intoxicaţie
cu corozive, bronhoalveolită de deglutiţie etc. Se pot adăuga calciu clorat i. v., calciu gluconic
(sol. 20% - 10-20 ml i. v.).
- Ser antidifteric în crup difteric.
- Spasmolitice în cazul spasmului glotic.
- Combaterea spasmului bronşic (Miofilin 2-3 fiole în 24 ore).

Atent ie! Pe lângă tratamentele etiologice indicate de medic, asistenta medicală se va îngriji de
liniştea bolnavului, aşezarea lui în pozitie comodă, eventual semişezând, va crea o atmosferă umedă
(vas cu apă la fiert cu ceai de muşefel), va aplica comprese calde pe gâtui bolnavului, se va îngriji de
aerisirea camerei.

Morfina şi barbituricele vor fi evitate, date fiind efectele lor deprimante respiratorii.