ClickBible

Biblia online, Comentarii ?i articole pe diferite teme biblice

http://www.clickbible.org

Capitolul 2
Capitolul 2
Puterea lui Dumnezeu de a aduce sufletele moarte în păcate în savurarea
privilegiilor cereşti

Capitolul al doilea prezintă lucrarea puterii lui Dumnezeu pe pământ, lucrare care are
ca scop principal să facă sufletele să se bucure de privilegiile cereşti şi să alcătuiască
astfel, pe pământ, Adunarea. Capitolul nu prezintă privilegiile în sine, nici nu detaliază
planurile lui Dumnezeu. Vedem harul şi puterea care lucrează pentru împlinirea
planurilor aducând sufletele la rezultatul pe care această putere trebuie să-l producă.
Hristos este văzut în primul rând nu ca Dumnezeu coborât pe pământ şi prezentat
păcătoşilor, ci ca mort, adică în poziţia în care eram noi din cauza păcatului, dar înviat
şi scos din acea stare prin puterea lui Dumnezeu. El a murit pentru păcat, iar
Dumnezeu L-a înviat dintre morţi şi L-a aşezat la dreapta Sa. Noi eram morţi în
greşelile şi în păcatele noastre, iar Dumnezeu ne-a înviat împreună cu El. Dar, de
vreme ce este vorba de pământ şi de lucrarea puterii şi a harului pe pământ, în mod
normal, Duhul vorbeşte despre starea de moarte a celor în care lucrează harul, care,
de fapt, este starea tuturor oamenilor. În acelaşi timp, în formele pământeşti ale
religiei, în sistemul care exista pe pământ, erau unii care erau aproape şi alţii care
erau departe. Însă, noi am văzut că binecuvântarea deplină de care vorbeşte apostolul
ţine de însăşi natura lui Dumnezeu. Toate planurile Lui au în vedere glorificarea naturii
Sale şi, de aceea, toate formele exterioare – chiar şi acelea dintre ele care au fost date
în mod provizoriu pe pământ prin autoritatea lui Dumnezeu – nu pot avea nici o
valoare. Acele forme au fost de folos pentru arătarea căilor lui Dumnezeu, ca umbre
ale lucrurilor viitoare, şi fuseseră legate de manifestarea autorităţii Lui pe pământ
printre oameni, pentru a păstra o anume cunoştinţă despre Dumnezeu. Acele lucruri şi-
au avut importanţa lor, dar erau doar imagini simbolice care nu puteau aduce oamenii
în relaţie cu Dumnezeu, pentru ca ei să se bucure de manifestarea eternă a naturii Lui
în inimi transformate prin harul Său, fiind în comuniune cu El şi reflectând natura Lui.
Toate acele rânduieli erau neputincioase pentru atingerea acestui scop, nefiind
manifestarea principiilor eterne. Dar existau cele două categorii de oameni, iudeii şi
cei dintre naţiuni, iar apostolul vorbeşte despre amândouă. Harul ia oameni şi dintr-o
categorie şi din cealaltă pentru ca să alcătuiască din ei un singur trup, un singur om
nou, o nouă creaţie în Hristos.

Depărtarea omului faţă de Dumnezeu

În primele două versete din acest capitol, apostolul vorbeşte despre cei care ieşiseră
dintre naţiuni, care nu-L cunoşteau pe Dumnezeu, pe care iudeii îi numeau în mod
obişnuit „neamuri”. În versetul 3, când spune „şi noi toţi”, el se referă la iudei fără a

1/5
ClickBible
Biblia online, Comentarii ?i articole pe diferite teme biblice
http://www.clickbible.org

intra în grozăvia detaliilor cuprinse în capitolul 3 din epistola către romani , pentru că
aici nu se pune problema de a-l convinge pe individ de păcat pentru a-i arăta apoi
mijlocul prin care poate fi îndreptăţit, ci de a prezenta planurile lui Dumnezeu în har.
Aici deci, apostolul vorbeşte despre depărtarea omului de Dumnezeu, om care se află
sub puterea întunericului. Tratând despre cei dintre naţiuni, el vorbeşte despre starea
universală a lumii. Mersul lumii în ansamblu, al întregului sistem, este după „căpetenia
autorităţii văzduhului”, lumea fiind guvernată de acela care lucrează în inimile fiilor
neascultării, care, prin voinţa lor proprie, se sustrag guvernării lui Dumnezeu, chiar
dacă nu se pot sustrage judecăţii Lui.

Iudeii şi neamurile, deopotrivă copii ai mâniei prin natura lor

Dacă iudeii aveau privilegii exterioare, dacă nu erau în mod direct sub guvernarea
domnitorului lumii acesteia, cum era cazul cu naţiunile cufundate în idolatrie şi în cea
mai mare decădere a sistemului cu care se laudă omul, în poftele prin care demonii
găsesc plăcere să facă de râs înţelepciunea omului; dacă iudeii nu erau ca oamenii
dintre naţiuni, sub guvernarea demonilor, totuşi, în firea lor, ei erau conduşi de
aceleaşi pofte cu care demonii îi chinuiesc pe bieţii păgâni. Iudeii trăiau la fel ca
păgânii în ceea ce priveşte poftele cărnii şi erau „copii ai mâniei” la fel ca toţi ceilalţi,
pentru că aceasta este starea oamenilor: prin firea lor, ei sunt „copii ai mâniei”. În
ceea ce priveşte privilegiile lor exterioare, israeliţii sunt poporul lui Dumnezeu, dar,
prin firea lor, ei sunt oameni ca toţi ceilalţi, şi aici trebuie remarcată expresia „din fire”
(versetul 3). Duhul nu vorbeşte aici despre o judecată pronunţată de Dumnezeu, nici
de păcate comise, nici de faptul că Israel nu şi-a îndeplinit responsabilitatea în relaţiile
cu Dumnezeu şi a căzut în idolatrie şi răzvrătire, nici chiar de faptul că L-a respins pe
Mesia, şi, prin aceasta, şi-a pierdut dreptul la orice binecuvântare; pe scurt, nu spune
nimic din ceea ce a făcut Israel. Şi nici nu vorbeşte despre o judecată din partea lui
Dumnezeu asupra manifestărilor păcatului. Iudeii, ca toţi ceilalţi oameni, prin firea lor,
erau copii ai mâniei. Această mânie era consecinţa normală a stării în care se aflau .

Îndurarea, dragostea şi puterea lui Dumnezeu faţă de aceia morţi în greşelile

şi păcatele lor

Omul aşa cum este el (fie el iudeu sau dintre naţiuni) şi mânia lui Dumnezeu, sunt
două lucruri care merg împreună, la fel cum împreună merg binele şi dreptatea. Iar
Dumnezeu – chiar dacă în judecată sancţionează tot ceea ce este contrar voii şi gloriei
Sale – este, prin firea Lui, deasupra tuturor acestor lucruri, iar faţă de cei care sunt
vrednici de mânie El poate să fie bogat în îndurare, pentru că aşa este El în firea Lui. În
consecinţă, apostolul Îl prezintă aici lucrând potrivit cu ceea ce este El faţă de
obiectele harului Său. Pavel spune că noi eram morţi în greşeli şi păcate, dar
Dumnezeu a venit şi, din dragoste, ne-a eliberat prin puterea Lui. „... Dumnezeu, fiind
bogat în îndurare, pentru dragostea Lui mare cu care ne-a iubit ...” (versetul 4). În noi

2/5
ClickBible
Biblia online, Comentarii ?i articole pe diferite teme biblice
http://www.clickbible.org

nu era nici o mişcare spre bine: noi eram morţi în greşelile şi păcatele noastre.
Mişcarea, lăudat fie El, a venit din partea Sa. El ne-a adus la viaţă, şi nu numai
aceasta, ci ne-a adus la viaţă împreună cu Hristos. Pavel nu spune în mod direct că
Hristos a fost adus la viaţă, chiar dacă acest lucru ar putea fi spus atunci când vorbim
despre puterea Duhului în El, în actul învierii. Hristos a fost înviat dintre morţi, iar, în
ceea ce ne priveşte pe noi, se spune că toată energia prin care Hristos a ieşit din
moarte lucrează şi pentru a ne aduce pe noi la viaţă, şi nu numai atât, ci suntem
asociaţi cu El în aducerea la viaţă. El a ieşit din moarte, deci şi noi ieşim împreună cu
El. Dumnezeu ne face parte de această viaţă. Totul este numai har din partea Sa, har
care ne-a mântuit, pe noi care eram morţi în păcatele noastre, şi care ne-a scos din
moarte aşa cum Hristos a ieşit din moarte, şi aceasta prin aceeaşi putere, şi împreună
cu Hristos , prin puterea de viaţă, în înviere; pentru ca să ne pună în lumină şi în
favoarea lui Dumnezeu, ca o nouă creaţie, aşa cum este şi Hristos Însuşi. Învierea a
pus capăt tuturor deosebirilor; ele nu mai au loc în Hristos Cel înviat, pentru că
Dumnezeu le-a dat viaţa şi unora şi celorlalţi împreună cu Hristos.

În Hristos, într-o nouă stare

Din moment ce Hristos a făcut aceasta, iudeii şi cei dintre naţiuni se află împreună în
Hristosul înviat şi înălţat la cer, diferenţele fiind desfiinţate prin moarte. Ei sunt
împreună aşezaţi în El într-o stare nouă, care le este comună şi care este chiar starea
lui Hristos Însuşi . Aceşti bieţi păcătoşi dintre naţiuni şi dintre iudeii împotrivitori şi
răzvrătiţi sunt aşezaţi în poziţia în care Se află Hristos prin puterea care L-a înviat
dintre morţi şi L-a aşezat la dreapta lui Dumnezeu , pentru a arăta în veacurile viitoare
imensele bogăţii ale harului care i-a introdus acolo. O Maria din Magdala, un tâlhar
crucificat, şi noi toţi cei care credem, tovarăşi cu Fiul lui Dumnezeu în glorie, vom fi
mărturii ale acestui har minunat. Prin har suntem mântuiţi. Acum nu suntem încă în
glorie: totul este prin credinţă. Unii ar putea spune că măcar credinţa este a omului.
Nu , nici în această privinţă nu este meritul nostru. Totul este darul lui Dumnezeu şi nu
este în urma faptelor noastre, pentru ca nimeni să nu se laude, pentru că noi suntem
lucrarea Lui.

Creaţi din nou pentru fapte bune, potrivite cu noua creaţie

Cu câtă tărie subliniază Duhul faptul că Dumnezeu Însuşi este singura sursă şi Cel care
a înfăptuit totul! Este o creaţie care este opera Lui, un rezultat care este în deplin
acord cu caracterul Lui. Şi această lucrare este făcută în noi; Dumnezeu ia nişte bieţi
păcătoşi pentru a-Şi arăta gloria în ei. Dacă este lucrarea lui Dumnezeu, atunci, în mod
sigur, ea este şi eficace pentru a produce lucrări bune: El ne-a creat în Hristos pentru
lucrări bune. Remarcaţi că, dacă Dumnezeu ne-a creat pentru lucrări bune, acestea,
prin natura lor trebuie să fie potrivite cu caracterul Celui care a lucrat în noi, creându-
ne după gândurile Lui. Aici nu ne este prezentat omul care caută să se apropie de

3/5
ClickBible
Biblia online, Comentarii ?i articole pe diferite teme biblice
http://www.clickbible.org

Dumnezeu şi să-L satisfacă făcând lucrări care să-I fie plăcute potrivit legii, lege privită
ca măsură a ceea ce ar trebui să fie omul; ci Dumnezeu ne-a luat când eram în
păcatele noastre, când în inima noastră nu era nici o mişcare morală (după cum este
scris: „nu este nici unul care înţelege, nu este nici unul care-L caută pe Dumnezeu”
Rom. 3.10), şi El ne-a creat din nou pentru lucrări care să fie în acord cu noua creaţie.
Noi suntem aşezaţi într-o poziţie cu totul nouă, potrivit cu această nouă creaţie a lui
Dumnezeu: noi îmbrăcăm un nou caracter, după cum a hotărât Dumnezeu mai
dinainte. Şi lucrările sunt hotărâte mai dinainte potrivit cu caracterul pe care-l avem
prin această nouă creaţie. Totul este absolut potrivit cu gândul lui Dumnezeu. Nu este
vorba de îndatoriri, cum era în creaţia cea veche , ci totul este rodul gândurilor lui
Dumnezeu în creaţia cea nouă. Legea dispare cu privire la noi chiar atunci când este
vorba de fapte, ea dispare odată cu firea cea veche, la care se aplică ea. Omul
ascultător faţă de lege ar fi fost aşa cum s-ar fi cuvenit să fie primul Adam, pe când
omul în Hristos trebuie să umble potrivit cu viaţa cerească a ultimului Adam, într-un
mod demn de El, Capul noii creaţii. Fiind înviat împreună cu Hristos şi fiind rodul noii
creaţii, el trebuie să aibă o purtare demnă de Acela care l a creat pentru Sine (2 Cor.
5.5).

Iudeul şi cel dintre neamuri formează un singur om nou

Astfel, cei dintre naţiuni, care se bucură de acest privilegiu nespus de mare de a fi într-
o nouă creaţie trebuie să-şi amintească de starea de unde au fost scoşi: fără
Dumnezeu şi fără speranţă în lume, străini de toate promisiunile. Faptul că apostolul
nu-i menţionează pe evrei în acest context, nu înseamnă că el ar recunoaşte iudaismul
ca fiind adevărata circumcizie. Dar, oricât de îndepărtaţi erau cei dintre naţiuni, acum
fuseseră apropiaţi în Hristos, prin sângele Lui. Hristos a dărâmat zidul despărţitor de la
mijloc, desfiinţând legea poruncilor prin care iudeii, care se deosebeau prin aceste
rânduieli, erau despărţiţi de naţiuni. Acele porunci îşi aveau locul în domeniul cărnii,
dar Hristos, trăind în relaţie cu toate acestea, a murit şi a desfiinţat vrăjmăşia pentru a
face în Sine Însuşi un singur om nou din cei doi, din iudei şi din naţiuni. Cei dintre
naţiuni sunt apropiaţi prin sângele lui Hristos, iar zidul despărţitor de la mijloc este
dărâmat pentru ca şi unii şi ceilalţi să fie împăcaţi cu Dumnezeu într-un singur Trup.
Prin cruce nu numai că s-a făcut pace, ci prin harul care este comun (şi la care nici
unul nu putea pretinde că avea mai mult drept decât celălalt, pentru că acest har se
aplică la păcat), s-a desfiinţat vrăjmăşia care exista până atunci între iudeul privilegiat
şi cel dintre naţiuni, dedat la idolatrie şi departe de Dumnezeu. Hristos a desfiinţat în
carnea Lui vrăjmăşia, legea poruncilor conţinută în rânduieli.

Avem acces la Dumnezeu ca Tată al nostru şi facem parte din familia Lui

Odată ce a făcut pace, Hristos le-a vestit pacea atât unora cât şi celorlalţi, fie ei
aproape sau departe, pentru că, prin Hristos, noi toţi, fie iudei, fie dintre naţiuni, avem

4/5
 ClickBible
Biblia online, Comentarii ?i articole pe diferite teme biblice
http://www.clickbible.org

acces la Tatăl printr-un singur Duh. Nu mai este Iahve al iudeilor, al cărui nume nu era
chemat asupra neamurilor, ci este Tatăl creştinilor, al răscumpăraţilor prin Hristos, al
celor înfiaţi pentru a face parte din familia lui Dumnezeu. Astfel, chiar fiind dintre
naţiuni, creştinul încetează să fie străin şi devine cetăţean al cerurilor, aparţinând
adevăratei case a lui Dumnezeu Însuşi. Aşa este harul. În ceea ce priveşte această
lume, fiind astfel aşezaţi ca mădulare în Trupul lui Hristos, iată care este poziţia
noastră: toţi, iudei sau dintre naţiuni, strânşi astfel într-un singur trup, alcătuim
Adunarea lui Dumnezeu pe pământ. Apostolii şi profeţii (cei din Noul Testament)
constituie temelia zidirii, Hristos Însuşi fiind piatra de unghi. În El întreaga zidire se
înalţă pentru a fi un templu în care cei dintre naţiuni au locul lor, formând împreună cu
ceilalţi locuinţa pe pământ a lui Dumnezeu, în care El locuieşte prin Duhul Său. Întâi,
apostolul prezintă lucrarea progresivă de zidire pe temelia apostolilor şi profeţilor,
ansamblul Adunării potrivit gândurilor lui Dumnezeu; şi, în al doilea rând, el prezintă
unitatea pe care efesenii şi ceilalţi credincioşi dintre naţiuni o formează împreună cu
iudeii creştini, alcătuind casa lui Dumnezeu pe pământ în acel moment. Dumnezeu
locuieşte în ea prin Duhul Sfânt .

Subiectele capitolelor 1 şi 2

Primul capitol ne-a prezentat planurile şi scopurile lui Dumnezeu, începând cu relaţia
dintre fii şi Tatăl şi, atunci când este vorba de lucrarea lui Dumnezeu, prezentând
Adunarea ca fiind Trupul lui Hristos, unită cu El, care este Cap al tuturor lucrurilor. Cel
de-al doilea capitol, care vorbeşte despre lucrarea prin care Adunarea este chemată
afară din lume, de alcătuirea prin har a Adunării aici, pe pământ, pe de-o parte
crescând pentru a fi un templu sfânt, iar pe de altă parte ca fiind locuinţa în prezent a
lui Dumnezeu prin Duhul.

5/5
Powered by TCPDF (www.tcpdf.org)