Avortul:

Biserica susţine că dreptul la viaţă al fiului nenăscut este egal cu al mamei. Mama n-ar
avea, în acest caz, un dublu drept la viaţă aşa cum susţin proavortiştii. Situaţia este, din punct de
vedere creştin, tocmai inversă: dreptul la viaţă al celui ce urmează să se nască este mai important
decât dreptul la sănătate al mamei. Mai mult, dreptul la viaţă al copilului care urmează să se
nască este sigur, în timp ce pericolul pentru viaţa şi sănătatea mamei nu este aşa de sigur (cel
puţin în majoritatea cazurilor). Biserica, cu întreaga ei învăţătură dogmatică, morală şi canonică
întemeiată pe Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, a fost în toate timpurile şi locurile împotriva
avortului ca teorie şi practică, calificându-l drept crimă împotriva vieţii umane, în rândul
păcatelor strigătoare la cer.
În rânduiala Sfintei Taine a Cununiei se cuprind rugăciuni pentru rodnicia căsătoriei, iar
în epitimiile de la spovedanie sunt condamnate toate abaterile de la porunca dată primilor oameni
„Creşteţi şi vă înmulţiţi şi stăpâniţi pământul” (Facere 1, 28). Sfinţii Părinţi hotărăsc pedepse
bisericeşti pentru cei ce predică înfrânarea de la procreare şi socotesc virtute numai fecioria.
Astăzi, concluziile medicinii, ale antropologiei, ale biochimiei şi ale biologiei
contemporane sunt de acord cu învăţătura Bisericii. Ele ne spun că avortul, din moment ce
întrerupe o viaţă cu identitate separată, este crimă; că embrionul este viaţă cu existenţă şi
identitate de sine, individ cu toate drepturile din momentul conceperii.
Consecinţele acestui principiu fundamental pe care îl accentuează cu multă claritate
Sfinţii Părinţi ai Bisericii noastre, sunt următoarele: - "Cea care leapădă fătul cu voie este supusă
judecăţii pentru ucidere" (Sf. Vasile cel Mare, can.2); - "Cei care dau medicamente abortive sunt
ucigaşi, şi ei şi cei care primesc otrăvuri ucigătoare de embrioni" (Sf. Vasile cel Mare, can.8); -
Complicitatea la avort este complicitate la ucidere.
Sf. Ioan Gură de Aur considera împreună vinovat de păcatul uciderii şi pe bărbatul femeii
care purcede la avort: "De ce semeni acolo unde ogorul are de gând să strice rodul? Acolo unde
se săvârşeşte ucidere înainte de naştere? Căci nici pe desfrânată nu o laşi să rămână desfrânată, ci
o faci ucigaşă de om!" (Sf. Ioan Gură de Aur, Comentariu la Epistola către romani).
Sfântul Vasile cel Mare în Canonul 52 consideră tot atât de vinovate pe femeile care
suprimă fătul ca şi pe cele care-şi părăsesc copiii, nu-i hrănesc şi-i expun milei publice.
Canonul 36 al Sfântul Ioan Postitorul prevede ca „femeii” care nu se îngrijeşte de fătul
său şi din cauza neglijenţei avortează, i se dă pedeapsa pentru ucidere premeditată.
 Sf. Iustin Martirul şi Sf. Clement Alexandrinul afirmă că omului nu-i este îngăduit să se
căsătorească decât în vederea continuării speciei umane şi ca o piedică în calea desfrânării.
Datoria de a naşte copii reiese indirect şi din canoanele ce opresc desfrânarea şi păcatele
împotriva firii pe care Sfântul Grigorie de Nyssa, în Canonul 4, le asimilează adulterului.
Pentru Biserica lui Hristos, avortul sau întreruperea sarcinii nu este un oarecare act
nepermis moral, ci este, fără nici un fel de nuanţări, ucidere. Este ucidere cu premeditare. Este
ucidere mai vinovată, mai păcătoasă şi mai urâtă de Dumnezeu decât oricare ucidere, pentru că ia
dreptul la viaţă unei fiinţe omeneşti înainte de a o gusta şi mai ales înainte de a se învrednici de
Sfântul Botez.
Biserica este datoare:
 să lumineze cât mai larg poporul credincios în legătură cu semnificaţia spirituală a
avortului, propovăduind cu toată tăria cuvenită că avortul este ucidere;
 să atragă atenţia duhovnicilor să nu se arate indulgenţi vizavi de cei ce săvârşesc avortul
şi să le prescrie canoane foarte aspre;
 să accentueze că metoda avortivă, oricare ar fi ea, echivalează cu o crimă evidentă, din
moment ce rezultatul este totdeauna acelaşi: luarea vieţii unei fiinţe umane; să facă apel
la medici, la personalul medical să refuze astfel de acţiuni păcătoase.