Universul lui Creangă

Dupa cum La Fontaine a zugravit in dobitoacele sale pe contemporani, starile sociale si pana
si pe Ludovic XIV, tot asa si marele nostru scriitor, in povestile sale , a zugravit lumea reala pe
care a cunoscut-o. "Miraculosul" e secundar, afara de unele cazuri cand ii serveste sa
exagereze «humoristic»" G. Ibraileanu, Povestirile lui Creanga)

Creangă este povestitorul românilor. El aduce cu sine frumusețea poporalului în

literatura română. George Călinescu spunea despre Creangă ca “Din întâia promoție a
ruralilor, este figura cea mai proeminentă”1 . tot Călinescu spune “în chip curent se admiră în
opera acestui humuleștean farmecul dialectal, limba privită ca un adaos de frumusețe.”

Basmul este o operă de creaţie literară cu o geneză specială, o oglindire în orice caz a
vieţii în moduri fabuloase, prin urmare supunerea lui la analiza critică este nu numai posibilă ci
şi obligatorie, din ea decurgând atât adevăruri estetice cât şi observaţii de ordin structural
folclorice. Un studiu de folclor care nu e în esenţă o analiză literară (bineînţeles supusă la
obiectul specific) nu poate fi bun. Sunt (ca să ne mărginim la obiectul nostru) basme bune şi
basme anodine şi rele. Scrierile literare ale lui Ion Creangă se individualizează prin
autenticitate, simplitate și oralitate.2

Basmul lui Creangă e unul simbolic și universal. Fiecare basm la Creangă are câte ceva
special. “în Soacra cu trei nurori dăm de eternul conflict dintre noră și soacră; Capra cu trei iezi
este ilustrarea iubirii de mamă; Dănilă Prepeleag dovedește că prostul are noroc; Punguța cu doi
bani dă satisfacția moșilor care trăiesc rău cu babele lor; Povestea porcului verifică adevărul că
pentru o mamă și cel mai pocit prunct e un Făt-Frumos etc. ”3

Petre Ispirescu este tot un scriitor ce aduce poveștile în teritoriul românesc. Dacă Ion
Creangă a fost un scriitor ce a gândit poveștile sale, atunci Ispirescu este cel ce le culege și le
prezintă cititorului.

1
George Călinescu, Istoria literaturii române, Ed. Litera Internațional, București,2001.
2
Ion Rotaru, „Povestea lui Stan Pățitul”, în vol. Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București - Chișinău, 2001, p. 268.

3
Ibidem
1
 După cum Vasile Alecsandri scria într-o scrisoare către Ispirescu “ Privind la volumul de
povești poporale ce mi-ai trimis la țară, îmi pare că mă aflu în față cu o comoară pe care aș fi
pierdut-o de mult și am regăsit-o de mult și am regăsit-o într-o zi de noroc...Ai făcut un bun
serviciu neamului românesc, adunând într-un șirag mulțime de pietre scumpe din averea
națională, un șirag care nu mai est amenințat de a se pierde. Recunoștința noastră îți este dar
câștigată pentru totdeauna.4”

Aceștia doi lucrează în aceeași epocă , dar tipul de lucru este diferit, unul creează , altul
culege.

Creangă se situează în epoca Marilor Clasici, făcând parte dintre aceștia. În aceeași
epocă activează și Slavici , care produce alt tip de text decât Creangă, romanul realist, care este
antipodal lui Creangă.

Structura poveștilor crengiene are un specific aparte. Textul acestuia este plin de
regionalisme, aforisme, proverb, zicători., adică lexic popular.. “Însușirea de a dramatiza
realistic basmul a făcut să-i iasă lui Creangă numele de scriitor poporal , cu toate că șăranii n-au
astfel de daruri și că ei prefer idealizarea”5.

“O dată priceput mecanismul povestitorului , suntem luați de veselia lui ș enunțarea

goalie formule: vorba ceea trezește râsul. Mai este și o erudiție strict lexical de cuvinte cu
sonuri năstrușnice, mai degrabă cacofonice, precum una de cimilituri și zicători, produse, ca la
Anton Pann, pentru aspectul lor bufon: Lată-peste lată, peste lată-îmbujorată, peste
îmbujorată-crăcănată, peste crăcănată-măciulie, peste măciulie- limpezeală, peste limpezeală-
gălbeneală și peste gălbeneală-huduleț. Scriitori ca Creangă presupun o civilizație de vârstă
asiatică, în care cuvântul e bătrân și experiența s-a condensat în formule nemișcătoare”6.

Garabet Ibrăileanu vorbea despre textul și scriitura lui Creangă:'Opera lui Creanga este
epopeea poporului roman. Creanga este Homer al nostru. in Creanga traiesc credintele,
eresurile, datinile, obiceiurile, limba, poezia, morala, filosofia poporului, cum s-au format in
mii de ani de adaptare la imprejurarile pamantului dacic, dedesubtul fluctuatiunilor de la
suprafata vietii nationale. [...] Creanga este atat de realist, incat unele din povestile lui sunt

4
Prefață la Făt-Frumos cu păr de aur, petre Ispirescu, ed. Minerva, 2002, p.2 .
5
George Călinescu, Istoria literaturii române, Ed. Litera Internațional, București,2001., p.175
6
Ibidem
2
aproape lipsite de miraculos, iar altele au numai acea specie de miraculos care ingaduie
povestitorului sa inzestreze pe eroii sai cu insusiri sufletesti si trupesti peste masura
omeneasca. Iar creatiilor pur fantastice, ca zmeii s.c.l., Creanga le imprumuta o viata curat
omeneasca, si anume taraneasca; ii amesteca cu desavarsire in mediul vietii de toate zilele din
Humulesti si-i trateaza pe un picior de perfecta egalitate.'7.

Personajul crengian are la bază o frumusețe aparte care se redă prin curajul și puterea de
a păși spre necunoscut, chiar dacă nu știe consecințele. De obicei, poveștile crengiene au la
bază formarea personajului principal care trece printr-o multime de greutăți care îl formează ca
personalitate distinct și care luptă împotriva răului.

În prima sa formă publicată, „Dănilă Prepeleac” face uz de mai multe cuvinte rare sau
construcții dialectale, în contrast cu lexicul și cu gramatica standard a limbii române. „Intonația
cuvintelor” și „gestul ghicit cu care eroul le spune”, a argumentat Călinescu, face ca dialogurile
dintre Dănilă și ceilalți țărani să semene cu un text teatral, care ar putea fi jucat pe scenă
aproape în întregime.8

Povestea „Dănilă Prepeleac” se desfășoară în totalitate în cel mai tipic cadru,9 într-un vag
temporal “odată într-un sat” , după care se formează opoziția de personaje: frate sărac, frate
bogat. rural După care este pus de autor în situația de a alege ce să facă , astfel narațiunea mai
departe merge pe 3 motive: călătoria trocul și prostia omenească. După schimburile pe care le
face la târg, Dănilă se întoarce la fratele său și-i povestește cele întâmplate. Fratele se supără pe
el , dar se lasă înduplecat și îi mai dă odată carul, Dănilă însă omoară boii și distruge carul ceea
ce îl transferă într-un fel sau altul în planul fabulos al textului. Voind să construiască o
mănăstire atrage dracii.aceștia încearcă să-l mituiască pentru a renunța la ideea de mănăstire,
acesta însă se arată isteț și pune dracii la diverse probe, știind din start că nu vor câștiga.

Danilă ilustrează tema prostiei absolute, “tema copios tratată la multe neamuri ”
(Al.Dima). El este reprezentant în două ipostaze autentice: prostul și istețul, ambele ilustrând în
fond lupta cu prostia. Astfel, criticul Alexandru Piru considera că în această poveste Păcală e

7
http://www.euroinst.ro/titlu.php?id=716
8
 George Călinescu, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 288.
9
Ion Rotaru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Povești și povestiri, ediția a II-a, Editura Ion Creangă, București,
1984, p. 10
3
mai întâi Tândală.10 În prima parte este reprezentat drept exemplul tipic al prostiei omenești, iar
în a doua – devine reprezentantul biruitor al istețimii.unul fiind văzut printer semeni, celălalt în
lupta cu forțele malefic.11

In ceea ce priveste formulele de basm, ele, se regasesc intr-un grad mai mare sau mai
mic, adesea cu un continut schimbat, sub pecetea stilului inconfundabil al scriitorului.

Formula initiala („Erau odata intr-un sat doi frati si amandoi insurati…”) preia aproape toate
elementele formulei basmului popular. Astfel, se precizeaza existenta eroilor (scriitorul
preferand imperfectul perfectului compus pentru a proiecta intamplarile intr-un trecut care nu s-
a incheiat), se delimiteaza spatiul („intr-un sat”) proiectat intr-un timp arhaic, nedeterminat
(„odata”). Fratii erau „amandoi insurati”, astfel incat se exclude calatoria pentru cautarea cei
sortite, ca ,de altfel, si finalul nuptial. Formulele mediane au o pondere redusa si un continut
diferit.

Formula finala nu contine acea fraza rimata prin care se subliniaza caracterul fictional al
faptelor. Experienta lui Danila nu vizeaza o finalitate erotica, ci depasirea prostiei, a saraciei.
Astfel, finalul marcheaza dobandirea istetimii si totodata a prosperitatii.

In basmul popular, calatoria, drumul este ales de Fat-Frumos sau de imparat, aici insa

fratele este cel care il indeamna sa plece la targ pentru o mai potrivita gospodarire a lui Danila.
Nu este un drum spre taramul celalalt si nici cel specific eroului din popor. Finalitatea drumului
este practica si cand merge la targ, in padure dupa lemne, si cand fuge cu iapa la iazul din
padure.

Drumurile pe care in basmul popular le faceau fratii lui Praslea, de pilda, sunt parcurse tot de
erou cu scopul de a dovedi propria-i prostie sau istetime.

Cele doua planuri – real si fantastic – tin pe de o parte de existenta celor doua taramuri,
pe de alta parte de confruntarea cu fiintele supranaturale: dracii. In basmul lui Creanga, cele
doua taramuri nu sunt separate, ci taramul „celalalt” este integrat taramului uman, avand o
configuratie realista. Taramul „celalalt” este „gazduit” intr-un iaz ce se afla in padure.
10
Alexandru Piru, „Prefață” la vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XI
11
Alexandru Dima, „Asupra caracterului folcloric al lui «Dănilă Prepeleac»”, în Revista Fundațiilor Regale, anul IX, nr. 7, 1 iulie 1942,
p. 143.
4
Predomina, asadar, planul real, sustinut de mai multe elemente: umanitatea eroului, umanizarea
dracilor, limbajul, structura sociala (bogat/sarac), preexistenta statutului de casatorit al eroului.
De aceea se vorbeste la Creanga de o umanizare a fantasticului in basme.

Chiar daca preia anumite motive, teme sau formule folclorice, Creanga se desprinde
spatiul folcloric prin originalitatea scrisului sau.

Astfel, estomparea epicului prin folosirea dialogului si a monologului interior tine

modalitatea artistica a povestitorului de a-si puncta naratiunea, de a crea adevarate scene, greu
de reprodus.

Viziune a despre lume dezvaluie o perspectiva umoristica, din care totul (situatii dificile,
personaje „anapoda”) este privit cu multa bunavointa si cu gandul ca in orice rau exista si o
parte buna. Prostia nu este de nelecuit. Pe masura ce savarseste fapte necugetate, Danila ia
aminte si capata un spirit de afacerist greu de intrecut.

Stilul, desi contine numeroase mijloace ale oralitatii populare folosite cu incontestabil
talent de povestitor, este unul bine prelucrat. Ca urmare, basmele sale nu pot fi repovestite fara
pierderi si nici n-ar putea circula in variante ca in folclor. Ele sunt „spuse”, „interpretate” tot
timpul de vocea autorului – narator. Astfel, humulesteanul foloseste forme ale graiului viu
(ziceri tipice: „Frate, frate dar pita-i pe bani, barbate”, „cand ii minte, nu-i ce vinde”;
particularitati populare ale vorbirii: „Apoi, da, frate…”), interjectii onomatopeice: „Harti!”,
„scarti!”, rime strecurate in expunere: „la vale cu proptele si la deal cu opintele”, enumeratii
lungi: „Dar plug, graba, teleaga, sanie, car…”, interogatii si exclamatii retorice care stabilesc un
dialog al naratorului cu cititorul: „Dar cine poate sta impotriva lui Danila Prepeleac?”12.

Umorul razbate din prostia si voia buna a lui Danila, din rationamentul sau anapoda din
prima parte si viclenia din a doua parte, din modul cum dracii sunt pacaliti. Comicul de situatie
este preponderent, sustinut de cel de limbaj.

12
Vladimir Streinu, „Recitind pe clasicii noștri: Ion Creangă (III)”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul V, nr. 11, 1 noiembrie
1938, pp. 405-406
5
 Ironia fina si ingaduitoare a naratorului si autoironia lui Danila creeaza o atmosfera in
care nimic catastrofal si iremediabil nu poate avea loc. Se subliniaza doar neajunsuri ce pot fi
infaptuite in timp si prin experienta.

 Acumularea de trăsături negative la Dănilă Prepeleac este contrabalansată de

caracteristicile altor personaje, inclusiv bunătatea sufletească afișată de soția sa. Constatând un
contrast între sexismul pe care-l identifică în mai multe dintre povestirile lui Creangă și
standardele moderne de corectitudine politică, criticul literar Ion Manolescu consideră că modul
în care este descrisă cumnata lui Prepeleac conduce la o morală implicită: „dacă vrei să desparți
o familie, cheamă o femeie”13.

Potrivit istoricului literar George Bădărău, „Dănilă Prepeleac” este una din scrierile lui
Creangă în care atmosfera de basm întâlnește „fantezia realistă”. Intriga, notează el, este
similară cu cea a altor povești fantastice și satirice ale lui Creangă, „Ivan Turbincă” și
„Povestea lui Stan Pățitul”, în care oamenii care par proști sunt totuși capabili să-i păcălească
pe diavoli.14

Bibliografie:

1. Bădărău, G.,  Fantasticul în literatură, Institutul European, Iași, 2003, pp. 45-46. ISBN 973-611-117-2
2. Călinescu, G., Istoria literaturii române, Ed. Litera Internațional, București,2001.
3. Călinescu,G.,, Ion Creangă (viața și opera), Editura pentru literatură, București, 1966, p. 288.
4. Dima,Al., „Asupra caracterului folcloric al lui «Dănilă Prepeleac»”, în Revista Fundațiilor Regale, anul IX, nr. 7, 1
iulie 1942, p. 143.
5. Ispirescu, P., Prefață la Făt-Frumos cu păr de aur, , ed. Minerva, 2002, p.2 .
6. Manolescu,I.,  „Creangă și acțiunea afirmativă”, în Dilema Veche, nr. 146, noiembrie 2006.
7. Piru,Al., „Prefață” la vol. Ion Creangă, Povești, amintiri, povestiri, Editura Minerva, București, 1980, p. XI.
8. Rotaru I., „Povestea lui Stan Pățitul”, în vol. Comentarii și analize literare, Editura Litera Internațional, București -
Chișinău, 2001, p. 268.
9. Rotaru,I., „Prefață” la vol. Ion Creangă, Amintiri din copilărie. Povești și povestiri, ediția a II-a, Editura Ion
Creangă, București, 1984, p. 10.
10. Streinu, Vl., „Recitind pe clasicii noștri: Ion Creangă (III)”, în Revista Fundațiilor Regale, București, anul V, nr. 11,
1 noiembrie 1938, pp. 405-406.
11. http://www.euroinst.ro/titlu.php?id=716

13
Ion Manolescu, „Creangă și acțiunea afirmativă”, în Dilema Veche, nr. 146, noiembrie 2006

14
George Bădărău, Fantasticul în literatură, Institutul European, Iași, 2003, pp. 45-46. ISBN 973-611-117-2
6
7