Elaborarea metodică Nr.

4
( anul II, semestrul IV )

A elaborat studenta : Ursu Alexandra , S1906

Profesor : Bajurea Nicolae
Obiect : Tehnologia confecționării
protezelor mobilizabile

Tema : Paralelograful. Analiza modelului

de studio în paralelograf.
Întrebări de control :
1) Etapele clinico-tehnice de confecționare a protezelor parțiale
mobilizabile scheletate
 Clinic: Amprentarea preliminară a câmpului protetic; (linguri anatomice,
alginat);
 Laborator: Realizarea modelului din gips simplu și confecţionarea lingurilor
amprentare individuale (din ceară sau acrilat);
 Clinic: Amprentarea funcţională a câmpului protetic; (linguri individuale,
material siliconic, stratul II);
 Laborator: Realizarea modelului definitiv din gips dur și confecţionarea
șablonului cu borduri de ocluzie;
 Clinic: Determinarea ocluziei centrice sau a relaţiilor intermaxilare;
 Clinic-Laborator: Analiza modelului la paralelograf și schiţarea elementelor
protezei scheletate, folierea, deretentivizarea;
 Laborator: Realizarea modelului dublicat și modelarea machetei din ceară a
scheletului, turnarea lui din aliaj, prelucrarea și lustruirea;
 Clinic: Proba scheletului metalic;
 Laborator: Poziţionarea modelelor în relaţie centrică și fixarea lor în
simulator; montarea dinţilor artificiali și modelarea machetei din ceară a bazei
PPMS;
 Clinic: Proba machetei protezei;
 Laborator: Schimbul cerei în acrilat (ambalare, topirea și spălarea cerei,
introducerea acrilatului, polimerizare, dezambalare; [ca la coroanele acrilice]);
prelucrare, ajustare pe model, lustruire;
 Clinic: Aplicarea PPMS pe câmpul protetic

2) Paralelograful, părțile componente

Paralelograful este un aparat cu care se analizează modelul în vederea
proiectării carcasului metalic al protezei scheletate și plasării elementelor de
menţinere, sprijin și stabilizare reprezentat de croșete sau sisteme speciale.

Pe lângă toate mai servește la:

 determinarea axului de inserţie și dezinserţie
a protezei;
 fixarea poziţiei alese a axului de inserţie și
dezinserţie a protezei pentru reproducerea ei;
 determinarea și trasarea ecuatorului protetic;
 determinarea zonelor retentive (unde va fi
braţul retentiv al croșetului)
 deretentivizarea modelului;
 alegerea construcţiei protetice și trasarea
proiectului (desen) pe model;
 montarea și solidarizarea elementelor
prefabricate ale protezelor;
 modelarea prin răzuire de ceară sau frezare a
pieselor componente (schelet);
 deretentivizarea modelului;

Părți componente:
 Soclu – stabilitate;
 Stâlp vertical – articulează cu braţul
orizontal și permite mișcările acestuia în
sens vertical (sus-jos);
 Braţ orizontal – menţine tija verticală; posedă o menghină pentru piesele anexe;
 Piese anexe:
1. tija detectoare (stabilește axul comun al dinţilor stâlpi și axul de inserţie,
dezinserţie);
2. tija răzușă (răzuirea cerei de pe model);
3. tija portcreion (trasarea ecuatorului protetic);
4. tije retentivometre (0,25; 0,5; 0,75mm) (determinarea retentivităţii).

3) Definiție : axul de inserție și dezinserție după E.Gavrilov și după

școala USMF ,, N.Testemițanu ”
Este direcţia de aplicare și înlăturare a protezei, care prevede mișcarea protezei de
la primul contact al elementelor de ancorare cu dinţilor stâlpi până la fibromucoasa
câmpului protetic când pintenii ocluzali sunt așezaţi în locașurile lor, iar șeile sunt
amplasate cu precizie pe suprafaţa câmpului protetic. Înlăturarea protezei este
apreciată ca mișcare în direcţie opusă, adică de la momentul desprinderii șeilor de
pe fibromucoasa câmpului protetic până la pierderea contactului elementelor de
ancorare cu dinţii stâlpi. Axul de inserţie și dezinserţie este o traiectorie bine
determinată, care permite aplicarea și înlăturarea protezei de pe câmpul protetic
fără obstacol.

4) Varietățile de axe de inserție și dezinserție a protezei

 strict vertical (aplicată concomitent pe toţi dinţii stîlpi);
 vertical spre dreapta (aplicată mai întâi pe dinţii stâlpi din dreapta apoi pe cei
din stânga);
 vertical spre stânga (aplicată mai întâi pe dinţii stâlpi din stânga apoi pe cei din
dreapta);
 vertical-anterior (este aplicată mai întîi în zona anterioară apoi spre posterior);
 vertical-posterior (este aplicată mai întîi în zona posterioară apoi spre anterior).

5) Metoda liberă de alegere și de apreciere a înclinării medii a

axelor dinților stâlpi
Metodă liberă
Conform acestei metode, modelul se fixează pe măsuţa reglabilă şi se poziţionează
în aşa fel ca planul suprafeţelor ocluzale ale tuturor dinţilor-stâlpi să fie
perpendicular cu tija detectoare a paralelografului.
După blocarea măsuţei reglabile, se vor executa operaţiunile de studiere a
modelului.

Metoda aprecierii înclinării medii a axelor dinţilor-stâlpi

La utilizarea acestei metode soclul modelului se realizează iniţial în conformator
sau laturile lui se vor prelucra la aparatul de soclat astfel ca acestea să fie paralele
între ele şi perpendiculare bazei soclului.
Modelul se fixează pe măsuţa reglabilă a suportului, înclinând-o în diferite
direcţii până ce axul vertical de implantare al unuia din dinţii-stâlpi va coincide cu
tija detectoare în toate planurile.
Măsuţa se blochează şi prin depunerea tijei detectoare pe suprafaţa
corespunzătoare a soclului, unde este implantat dintele cu creionul, se trasează o
linie în plan vertical după direcţia tijei detectoare (A). După această metodă se
găseşte axul vertical al următorului dinte de pe aceeaşi hemiarcadă trasând-o pe
soclul modelului (B), procedând la fel ca şi cu primul dinte-stâlp.
Liniile trasate vertical sunt unite cu două linii orizontale paralele între ele una
dintre care, la întretăierea cu liniile verticale, formează unghiuri egale între ele (Z-
ij = Z.i). Aceste linii orizontale se trasează la o depărtare cât mai mare una de alta
şi se unesc cu o linie verticală (C), care le împarte în două jumătăţi egale. Ultima
linie (C) va fi axul mediu al acestor doi dinţi-stâlpi. Dacă la hemiarcada respectivă
vor fi utilizaţi mai mult de doi dinţi-stâlpi, axurile verticale ale următorilor dinţi-
stâlpi vor fi trasate câte una pe soclul modelului şi după linia verticală medie a
celor doi dinţi precedenţi, determinăm axul mediu pentru trei dinţi-stâlpi, apoi după
linia, verticală medie a celor trei dinţi se determină linia medie pentru patru dinţi şi
aşa mai departe.
Conform principiilor expuse, se determină şi axurile medii ale dinţilor-stâlpi de
pe hemiarcada opusă. Ulterior axurile medii determinate între dinţii-stâlpi de pe
fiecare hemiarcadă sunt trasate pe latura posterioară a soclului modelului cu
ajutorul tijei detectoare şi între ele iarăşi se apreciază linia verticală medie care va
prezenta axul mediu comun al tuturor dinţilor-stâlpi (fig. 221 b). După această linie
medie măsuţa reglabilă se blochează definitiv în această poziţie pentru realizarea
următoarelor operaţiuni. In literatură această metodă este cunoscută şi ca metoda
Novak, care a propus ca orientarea axului fiecărui dinte-stâlp să fie realizată cu o
tijă din sârmă cu o lungime de 20 mm, fixată cu ceară topită la mijlocul suprafeţei
ocluzale a fiecărui dinte-stâlp.
V. Kulajenko şi S. Berezovski pentru determinarea axului comun a dinţilor-stâlpi
au propus folosirea cunoscutului principiu geometric, conform căruia liniile
axurilor dinţilor-stâlpi neparaleli se întretaie formând un unghi, iar bisectoarea
acestui unghi este trasată pe soclul modelului care constituie şi linia medie a
dintilor-stâlpi examinaţi . Chiar şi modificările propuse la utilizarea acestei
metode, precum şi a metodei libere, nu exclud cazul când ecuatorul protetic poate
ocupa o poziţie nefavorabilă, creând situaţii dificile pentru aplicarea croşetelor şi
menţinerea protezei scheletate pe câmpul protetic.

6) Descrieți metoda de fixare a poziției alese a axului de inserție și

dezinserție pentru reproducerea ei în paralelograf
În prezent sunt cunoscute mai multe metode de fixare a poziţiei alese, însă toate
prevăd trasarea a diverse linii, realizarea şanţurilor pe soclul modelului, frezarea
găurilor pe model sau folosirea diferitelor instalatoare cu ajutorul cărora se poate
reproduce ulterior poziţia modelului în paraielograf.
Una dintre metodele de fixare a poziţiei alese este următoarea: după ce s-a
determinat axul de inserţie a protezei şi s-a blocat măsuţa reglabilă, cu ajutorul tijei
detectoare, se trasează pe soclul modelului linii verticale în zonele anterioară,
posterioară şi laterală. Cu ajutorul bisturiului, de-a lungul fiecărei linii se realizează
şanţuri triunghiulare, care vor fi reproduse şi pe modelul duplicat. Pentru
poziţionarea modelului în paraielograf, tija detectoare se suprapune cu fiecare şanţ
în parte prin mişcări uşoare ale măsuţei reglabile, până la obţinerea paralelismului
între tijă şi fiecare şanţ fără a schimba poziţia modelului.
A. Rebossio a propus metoda de frezare a găurilor la modelul superior în zona
palatinală, unde nu vor fi plasate elementele de legătură dintre şei, iar la modelul
inferior — la centru. In gaură se va instala o bucşă cilindrică corespunzătoare
diametrului tijei detectoare. In timpul dublării modelului se introduce în bucşă o
tijă metalică care va trece în pasta coloidală şi din ea în modelul duplicat.
Pentru reproducerea poziţiei determinate a modelului, tija detectoare se va
suprapune cu tija din model în toate planurile, operaţiune urmată de blocarea
măsuţei reglabile.
7) Definiție : ecuatorul anatomic și protetic
Ecuator anatomic este linia care unește punctele de maximă convexitate ale
dintelui.
Ecuator protetic este linia care unește cele mai convexe puncte ale dintelui
poziţionat în raport cu axul de inserţie și dezinserţie.

8) Numiți varietățile de topografie a ecuatorului protetic

L. Blatterfein a stabilit unele caractere ale traseului ecuatorului protetic în
dependenţă de înclinarea modelului, deosebind cinci tipuri de situare a ecuatorului
pe suprafeţele dintelui şi de atitudine faţă de edentaţie . In realitate traseul
ecuatorului protetic nu este epuizat numai prin aceste variante şi poate să fie
reprezentat printr-o topografie variată, dependentă de poziţia de înclinare a
modelului, de migrările şi forma anatomică a dinţilor-stâlpi. In unele situaţii traseul
ecuatorului protetic este reprezentat de o curbă deformată, atipică, care permite ca
limitele zonelor retentive şi neretentive să fie de o configurare complexă, ce
prezintă dificultăţi la aplicarea elementelor croşetului.

9) În ce zone împarte dintele ecuatorul protetic

Ecuatorul protetic împarte dintele în două zone:
1) zona subecuatorială, cuprinsă între ecuatorul protetic şi colet, numită şi zona
retentivă;
2) zona supraecuatorială, situată între ecuatorul protetic şi marginea ocluzală a
dintelui, numită şi zonă neretentivă, de sprijin. Aceste zone, în dependenţă de
situarea lor, vor determina alegerea tipurilor de croşete.
10) În ce scop și prin ce metode se determină zonele retentive
Scop: determinarea zonelor retentive și măsurarea lor pentru a alege croșetul
corespunzător.
Pentru această operaţiune tija de grafit este înlocuită cu tija retentivometrică de
dimensiuni corespunzătoare formei croşetului şi rezistenţei parodontale a
dinteluistâlp.
Retentivometrele de 0,25 mm sunt folosite pentru croşetele mai puţin elastice sau
pentru dinţii cu implantare parodontală slabă, cele de 0,50 şi 0,75 mm — pentru
croşete elastice şi pe dinţii bine implantaţi sau cu un grad de implantare medie.
Tija retentivometrică trebuie să vină în contact cu linia ecuatorului protetic, iar
discul va fi ridicat sau coborât în zona retentivă până va intra şi el în contact cu
suprafaţa dintelui Locul în care discul atinge dintele reprezintă punctul de retenţie
care se înseamnă cu creionul. Anume în acest punct se va plasa extremitatea
elastică a braţului retentive
11) În ce ordine se trasează pe model scheletul protezei
1. conturarea șeilor;
2. conturarea elementelor de legătură;
3. conturarea elementelor de menţinere, sprijin și stabilizare.

Analiza la paralelograf se face după următorul algoritm:

 determinarea axului de inserţie și dezinserţie a protezei;
 fixarea poziţiei alese a axului de inserţie și dezinserţie al protezei pentru
reproducere ei;
 determinarea și trasarea ecuatorului protetic;
 stabilirea punctelor retentive unde vor fi așezate braţele elastice ale croșetelor;
 alegerea construcţiei protezei și trasarea proiectului pe model

Surse bibliografice
1. „Protetică dentară–Chişinău 1993, I.Postolachi, G. Bîrsa,
V.Guţuţui...”
2. „Tehnici de confecţionare a protezelor dentar –G.Bîrsa, I.Postolachi,
Chişinău 1994.”

3. https://ro.scribd.com/document/248375570/Analiza-modelului-de-
studio-in-paralelograf

4. https://ro.scribd.com/document/144189605/Tehnologia-potezelor-
scheletate-Analiza-La-Paralelograf