CAPITOLUL 3 COMPLICAȚII ȘI EVOLUȚIE

3.1. Complicații

Amigdalita acuta prin infecția unei cripte, care se deschide în spațiul periamigdalian
produce flegmonul periamigdalian.
Amigdalita lacunară ulceroasă este o complicație a amigdalitei cronice criptice și se
concretizează prin pierderi de substanțe a țesutului amigdalian dând o ulcerație acoperită cu false
membrane.
Infecția căilor aeriene inferioare: tuse amigdaliană produsă de amigdalita acuta
hipertrofică, prin iritarea nervului pneumogastric; laringită acuta; tulburări bronho-pulmonare care
pot urma unui abces al amigdalitei cronice și pot fi întreținute de infecția acuta amigdaliană.
Tulburări otice – se prezintă sub forma otitelor acute, consecutive reacutizărilor
amigdaliene sau slab forma otitelor catarale cronice, determinate de pareza vălului, prin distensia
piliarilor și tulburărilor de contracție a deglutiției.
Infecția tubului digestiv – focarele amigdaliene pot determina gastrite, gastroenterite, mai
ales la vârstă tânără prin polifagie sau pe cale sanguină. Inflamația apendicelui se produce
concomitent cu cea a amigdalelor palatine.f.)Infecțiile țesutului limfoid faringian – nu rămân
izolate la acest nivel, ci pot produce o serie de complicații în tot organismul: septicemia anginoasă
este o complicație produsă mai frecvent de streptococci cu virulență mare. Difuzarea infecției se
produce pe cale venoasă (plexul venos faringian și perifaringian). Amigdalita acuta infectată da
complicații la distanță cum ar fi: aparatul renal: nefrită acută, glomerulonefrită acută; aparatul
locomotor: reumatismul articular acut, poliartrita infecțioasă; aparatul cardiovascular: endocardită,
tromboflebită recidivantă, artrite; sistemul nervos: migrene, nevralgia de tip brachial, cefalee
rebele la tratament; aparatul digestiv: gastroenterite, colite; aparatul respirator: laringita acuta,
astm bronșic; afecțiuni dermatologice: urticarie acuta, eczeme streptococice, coreea care complică
în reumatism carido-articular; afecțiuni endocrine: dismenoree, avorturi repetate, distrofii și, în
special boala Basedow; sindroame anemice.

Complicații postoperatorii

Cele mai dese complicații postoperatorii ale amigdalectomiei sunt hemoragiile, apoi
complicațiile infecțioase(mai rar) și complicațiile diverse (fonatorii, nervoase, distrofice) în mod
excepțional. Hemoragiile postoperatorii, deși ușoare și neînsemnate în marea majoritate a lor,
totuși prin prelungirea în timp, determină în organism importante tulburări, în urma cărora
bolnavul se resimte multă vreme.
Hemoragiile postoperatorii pot fi precoce din punctul de vedere al momentului manifestării
lor (de la 1 – 6 ore de la intervenție) și tardive (apar în a 5-a, a 8-a zi de la intervenție). După
gradul de hemoragie pot fi ușoare (benigne) – cele mai dese și grave – mai rar. În raport cu
împărțirea lor, acestea beneficiază de tratamentul lojei sau sutura pilierilor sau legătura vasului
lezat.
La copii, vom fi atenți, fiindcă poate apărea o hemoragie postoperatorie în timpul somnului.
Acestea pot fi prevenite prin supravegherea foarte atentă a copilului, așezându-l să doarmă cu
capul într-o parte, pentru a vedea sângele care se scurge prin comisura buzelor sau se observă
mișcările faringelui la înghițire.
Hemoragiile tardive pot apărea când se elimină escara, nu sunt grave și se produc din cauza
nerespectării regimului alimentar.

Complicațiile infecțioase

Sunt mult mai rare decât hemoragiile și pot fi locoregionale (angina postoperatorie sau
faringitaacută febrilă prin inflamația peretelui posterior al valului cu febră și reacție ganglionară
cervicală; abcesul laterofaringian datorat unei tehnici de anestezie greșită; complicații auriculare
cand se face și adenoidotomia), la distanță (abcesul pulmonar acut ce se produce prin aspirația
sângelui sau a fragmentelor de amigdală în timpul necrozei sau pe cale nervoasă sau limfatică;
complicații pulmonare când tamponamentul prelungit al lojei împiedică expectorația suficientă),
generale (septicemia postamigdalectomică excepțională).
Alte complicații diverse pot fi sindromul hipertermie – paloare la copii, hiperpirexie
simplă la adulți; diabet insipid tranzitoriu;-agranulocitoză; acetonemie; edem acut sau chiar spasm
faringian; salivație abundentă; tulburări trofice: faringită atrofică, Keratoză faringiană; tulburări
vocale datorate viciilor de cicatrizare sau paralizia valului; excepțional, poate surveni torticolisul.

3.2 Evoluție

În amigdalita acuta cazeoasă, contrar de ce se întâmplă în amigdalita acuta infectată,

expresia amigdalelor în afară de dopuri cremoase, nu elimină nici o secreție tulbure sau puriformă.
Pentru acest motiv nu se observă modificări locale sau la distanță, această formă de amigdalită
fiind benignă.
 Singura indicație operatorie o dă halena fetidă și puseurile congestive, ușor dureroase, prea
frecvente sau prelungite.
Numai în această formă clinic se observă chistul de retenție amigdaliană prin ocluzia unei
cripte la periferie, mărimea lor variază, putând ajunge cât o alună, când bombează suprafața
amigdalei. Aceste chisturi pot persista ani de zile fără să își schimbe aspectul, putând fi deschise
cu un stilet, cu vârful unui bisturiu sau cu un galvanocauteri, dându-se ieșire unei materii
puriforme, păstoase, fetide. Ele recidivează în același punct și cu același aspect.
Când o astfel de masă cazeoasă se deshidratează și se infiltrează cu calciu, se produce un
calcul amigdalian care poate ajunge de mărimea unei alune și ulterior mucoasa se exteriorizează.
Această litiază amigdaliană este foarte rară putându-se îndepărta fără dificultate.