G.

Călinescu, Enigma Otiliei

(1938)

* roman balzacian, obiectiv, realist, modern, citadin, interbelic

 Contextul istorico-literar
- Ca teoretician al romanului, autorul pledează pentru exersarea tehnicilor tradiţionale ale
romanului realist, considerând că romancierii contemporani lui nu sunt încă pregătiţi să
aplice estetica romanului lui Marcel Proust (romanul subiectiv, naraţiune la pers. I)
- Romanul se încadrează în categoria realismului clasic, de tip balzacian, însă adoptă şi
tehnici moderne

 Tipologia romanului
- Roman realist de tip balzacian: observarea sistematică a mediului social şi a raportului
om/individ-societate; individualizarea personajelor printr-o trăsătură definitorie şi
dominantă de caracter; atenţia concentrată pe detalii grăitoare pentru caracterul
personajelor (străzi, arhitectura caselor, interiorul, vestimentaţia, mimica, gestica,
caracteristici fizice atipice etc.); descrierea de tip frescă a Bucureştiului interbelic;
romanul de tip document ce cuprinde aspecte cât mai veridice şi mai totalizatoare despre
mediul social cuprins în ficţiunea textului; perspectivă narativă obiectivă; narator
omniscient, omniprezent şi omnipotent (viziune „dindărăt”); adoptarea categoriei estetice
a mimesis-ului
- Primeşte şi specificul romanului modern: amestecul între clasicism (tipologia
personajelor), realism (mimesis, documentare detaliată) şi romantism (relaţia de cuplu
Otilia-Felix, descrierea idilică şi fantastică a Câmpiei Bărăganului); ambiguitate în
caracterizarea personajelor (Otilia Mărculescu este singurul personaj care sfidează tiparul
clasic al fetei cochete, superficiale); tehnica modernă de caracterizare a protagonistei:
perspectiva poliedrică (comportamentul ambiguu şi labil al Otiliei este receptat diferit,
chiar în opoziţie, de celelalte personaje); final deschis, supus unor semnificaţii multiple;
prezenţa unui personaj-reflector (Felix – intrusul, personajul care devine martorul
mediului familial şi social din casa lui Costache Giurgiuveanu) ca mască a naratorului

 Viziunea despre lume

- Autorul concepe o poetică a romanului care trebuie să reliefeze cât mai autentic şi mai
verosimil realitatea, să dea „impresia de viaţă”
- Inclinaţia spre canonizarea şi tipicizarea psihologiei personajelor
- Atenţia se concentrează asupra mediului citadin, Bucureştiul de la început de secol XX,
descriind în manieră balzaciană mediul familial, universitar, străzile, preocupările şi
tabieturile personajelor etc.

 Perspectiva narativă
- Întâmplări relatate la pers. a III-a; narator obiectiv, detaşat, impersonal
- Perspectivă regizorală: preocuparea atentă pentru detaliile ce compun mediul social în care
evoluează personajele (exterior-interior)
- Perspectivă narativă modernă prin inserarea naratorului obiectiv, în calitate de comentator
şi critic, prin masca personajului-reflector (Felix)
 Tematica
- Tema principală este maturizarea/evoluţia socială şi psihologică a protagonistului Felix
Sima care experimentează erotismul adolescentin, relaţiile familiale şi succesul
profesional, susţinută de teme specifice realismului balzacian: moştenirea şi paternitatea

 Semnificaţiile titlului
- Iniţial, romanul reflecta puternic teama balzaciană a paternităţii: „Părinţii Otiliei”, titlu
schimbat din motive editoriale
- Astfel se deplasează atenţia de la relaţia familială la ambiguitatea şi misterul ce
caracterizează comportamentul protagonistei

 Indicii spaţio-temporali
- În expoziţiune acţiunea este plasată cu exactitate în timp şi spaţiu bine definit, accentuând
veridicitatea prin abundenţa de detalii despre aspectul străzii Antim şi a casei lui
Costache Giurgiuveanu
- Caracteristicile arhitecturale aparţin unui narator specializat, deşi din perspectiva
personajului Felix
- Prin tehnica focalizării, atenţia naratologică încearcă să familiarizeze receptorul cu mediul
social descris
- Incipitul descriptiv sugerează, la nivel moral şi etic, discrepanţa între pretenţiile unei
burghezii înstărite şi parvenite şi incultura, snobismul clasei sociale dominante

 Relaţia incipit – final

- Incipitul plasează veridic acţiunea în timp şi spaţiu, sunt introduse principalele personaje şi
se sugerează conflictul principal
- Incipitul intră în relaţie de simetrie cu finalul: rezolvarea conflictului este urmată de
descrierea aceleiaşi străzi, realizată tot de Felix, însă într-o etapă diferită de viaţă
(aproximativ 10 ani mai târziu)

 Conflictul
- Conflict social între cele două familii: clanul Tulea şi familia lui Costache Giurgiuveanu, în
care pătrund orfanul Felix, fiul surorii sale, şi Leonida Pascalopol, prieten de familie care
trăieşte un puternic sentiment de afecţiune pentru Otilia, a cărei prezenţă îi alungă
singurătatea de burlac vârstnic
- Se dezvoltă un conflict secundar care va crea surpriză spre final: interesul lui Stănică Raţiu
pentru averea bătrânului şi ascensiunea sa socială (ambiţii personale care vor destrăma
familia Tulea)
- Conflict erotic: rivalitatea dintre Felix şi Pascalopol pentru atenţia şi afecţiunea Otiliei

 Acţiunea / Subiectul (secvenţe narative importante)

AICI TREBUIE SĂ VĂ DESCURCAŢI: plan de idei principale, prin referire la momentele
subiectului

 Structură şi tehnici narative

- 20 de capitole
- Acţiune structură pe mai multe planuri narative care urmăresc destinele personajelor
(Otilia, Felix, clanul Tulea, Costache Giurgiuveanu, Stănică Raţiu)
- 2 mari planuri narative, la care se adaugă planuri narative secundare: lupta pentru
moştenire şi denigrarea orfanei Otilia; destinul orfanului Felix Sima
 - Tehnica înlănţuirii: se respectă cronologia, planurile alternează succesiv
- Rol important acordat descrierii tuturor detaliilor semnificative pentru a crea impresia de
veridicitate/autenticitate, dar şi spontaneităţii interacţiunii dintre personaje – dialogului
(de multe ori se crează impresia unei puneri în scenă a acţiunii)

 Tipologia personajelor / Caracterizarea personajelor

- Tehnica balzaciană a descrierii mediului şi fizionomiei ajută la conturarea caracterului
fiecărui personaj
- Tipologia este canonizată, clasică: avarul, ipohondrul, gelosul, îndrăgostitul, ambiţiosul,
parvenitul, „baba absolută fără cusur în rău”, cocheta, fata bătrână, aristocratul, senilul,
debilul mintal căreia realismul le oferă veridicitate şi profunzime pshihologică/socială
- Tehnici moderne de caracterizare: ambiguizarea comportamentului anumitor personaje
(avarul Giurgiuveanu nu se dezumanizează în totalitate, deoarece trăieşte o afecţiune
sinceră pentru orfana Otilia; ambiţiosul Felix este tulburat de perspectiva unei împliniri
erotice dezinteresate alături de Otilia, dar hotărât să-şi urmărească ambiţiile de ordin
profesional; Pascalopol trăieşte sentimente ambigue faţă de Otilia – paterne şi erotice;
arivistul Stănică Raţiu este un personaj de o inteligenţă subtilă, chiar dacă lipsit de
scrupule)
- Întâlnim elemente de estetică a naturalismului în portretizarea clanului Tulea: interesul
pentru comportamentul deviant, ereditate, procese psihice atipice precum demenţa,
senilitatea şi alienarea (Simion şi Titi Tulea); aici mimesis-ul este accentuat prin
inserarea categoriilor estetice ale urâtului, grotescului, scabrosului (Titi este o copie a
tatălui, iar Aurica, o copie degradată a mamei, Aglae Tulea)
- Relaţii de antiteză în portretizarea personajelor din cele două familii în conflict: orfanii
Otilia şi Felix îşi au drept corespondent, prin reflectare inversată, copiii Tulea (Aurica şi
Titi)
- Tehnica focalizării: caracterele sunt descoperite şi analizate progresiv prin acumularea de
detalii semnificative, pornind din exterior spre interior (predomină caracterizarea
indirectă)
- Tehnici moderne în portretizarea protagonistei: comportamentismul şi reflectarea
poliedrică; se analizează faptele, gesturile, replicile, relaţionarea cu celelalte personaje,
dar şi felul în care comportamentul ei se reflectă în conştiinţa celorlalte personaje pentru
a accentua misterul feminităţii ce o defineşte