Sunteți pe pagina 1din 48

Cuprins

P r e f aţ ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4
I . O s c i l aţ ii . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
I.1. Oscila ţ ii în sisteme mecanice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 5
I . 1 . a ). M i ş carea oscilatorie armonică ( M . O . A) . . . . . . . . . . . . . 6
I.1.b. Compunerea oscila ţ iilor ar m onice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 1
I . 1 . c ) M işcarea oscilatorie amortizat ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 1 9
I . 1 . d . M işcarea oscilatorie între ţ inut ă . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 3
I . 1 . e A u t o o s c i l aţ i i . E c u aţ ia Van der Pol . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 2 9
I.2. Oscila ţ ii în sisteme electrice . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 2
I.2.a. Oscila ţ i i a r m o n i c e î n c i r c u i t e L C . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 2
I.2.b. Oscila ţ i i am or tizate în cir cuite RLC . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 4
I . 2 . c O s ci l aţ i i î n t reţ inute în circuitele RLC se rie . . . . . . . . 3 6
I.2.d. Autooscilaţ i i î n s i s t em e e l e c t ri c e . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 3 9
I.3. Exerci ţ ii şi probleme . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 4 1
Fizica I Eleonora Rodica Bena

PREFAŢĂ
Cartea de faţă cuprinde sub o formă mai dezvoltată prima
parte a lecţiilor predate de autoare la disciplina Fizică I din
programa anului I a Facultăţii de Electronică, Telecomunicaţii şi
Tehnologia Informaţiei, Universitatea „Politehnica” din
Bucureşti.
În întocmirea materialului prezentat s-a presupus că
cititorul are cunoştinţe de bază de fizică şi matematică de liceu
iar unde elementele de matematică au depăşit acest nivel s-au
introdus note, observaţii şi anexe suplimentare.
Disciplina „Fizica I” fiind o disciplină fundamentală,
tratează problemele de bază ale fizicii clasice, formulate şi
rezolvate cu mulţi ani în urmă, dar metodele utilizate constituie
încă instrumente folositoare unui viitor inginer. Pentru
înţelegerea rolului şi utilităţii noţiunilor şi fenomenelor abordate
sunt prezentate numeroase aplicaţii actuale ale acestora în
tehnologia zilelor noastre.
La fiecare capitol sunt prezentate exemple, exerciţii şi
probleme cu rezolvări amănunţite, care constituie însă doar
baza studiului, deci studenţii sunt invitaţi să consulte cărţile,
manualele şi culegerile de probleme din bibliografie.
Îmi exprim speranţa că acest manual este accesibil şi va
fi util tuturor celor care studiază fizica clasică.
Mulţumesc referenţilor pentru efortul de a citi acest
material şi pentru recomandările făcute.
Mulţumesc de asemenea domnişoarei Anca Mateiaş
pentru tehnoredactarea materialului şi Editurii CREDIS din
Universitatea din Bucureşti pentru încrederea constantă pe care
mi-o arată prin publicarea în condiţii grafice deosebite a
materialelor prezentate.
Autoarea

4
Fizica I Eleonora Rodica Bena

I. OSCILAŢII
I.1. Oscilaţii în sisteme mecanice
Mişcarea oscilatorie este mişcarea de o parte şi de alta a
unei poziţii – poziţia de echilibru.
Mişcarea oscilatorie poate fi:
- mişcare oscilatorie periodică (oscilaţie periodică);
- mişcare oscilatorie pseudoperiodică;
- mişcare oscilatorie aperiodică.
Mişcarea oscilatorie periodică este mişcarea care se
repetă în mod identic după anumite intervale de timp.
Mărimile caracteristice acestei mişcări sunt:
- elongaţia - depărtarea faţă de poziţia de echilibru la un
moment dat: x(t) (sau y(t)).
- amplitudinea - depărtarea maximă faţă de poziţia de
echilibru (elongaţia maximă); notaţie: A, xmax, ymax.
- oscilaţie completă - fenomen care presupune revenirea
oscilatorului în poziţia iniţială.
- perioada mişcării este durata unei oscilaţii complete;
notaţie: T, [T] = s:
- frecvenţa mişcării oscilatorii este dată de numărul de
oscilaţii complete în unitatea de timp; notaţie: ν
-1
(uneori f); [ν]=Hz=s .
1
Se observă că: ν = .
T

- p u l s a ţ i a m i ş c ă r i i o s c i l a t o r i i : ω = 2πν = ; [ ω] = rad ⋅ s−1
T

5
Fizica I Eleonora Rodica Bena

I.1.a). Mişcarea oscilatorie armonică (M.O.A)


Presupunem un corp de masă m,
legat de un resort, cu constanta
de elasticitate k, aşezat pe o
suprafaţă orizontală netedă
(Ff=0). Notăm x0=0 poziţia
k m
a) corpului când resortul este
nealungit (sau necomprimat)
0 x (fig.I.1a) (poziţia de echilibru).
Alungim resortul astfel încât

Fe corpul să se afle la distanţa
b) xmax=A faţă de 0. În resort ia
t=0
→ →
0 xmax=A x naştere o forţă elastică F = −k x ,
care se opune alungirii ( F i g . I . 1 b ) .
Lăsăm corpul liber; el va fi

v acţionat de Fe, revenind în
poziţia de echilibru, când Fe=0,
dar având viteză; datorită
→ x acestei viteze îşi va continua
Fe mişcarea, comprimând resortul.
c)
Când ajunge la distanţa x=-xmax
faţă de 0 el se va opri (v=0), dar
-xmax x
resortul fiind puternic comprimat,
apare o forţă e l a s t i c ă F e , c a r e v a
readuce corpul la poziţia de
Fig. I.1 echilibru, etc. (fig.I.1c)
Vom căuta dependenţa elongaţiei x de timpul t. Pentru
aceasta vom scrie legea a II- a a dinamicii:
F = m⋅a (I.1)
Se observă că, în absenţa frecării, singura forţă care
acţionează în sistem este Fe (pentru că ea readuce corpul în
poziţia de echilibru, se mai numeşte şi forţă de revenire).
Ţinând seama de relaţiile din mecanică:

6
Fizica I Eleonora Rodica Bena

⎧ x − x0
⎪ v = t lim = ( x ( t ) ) ' = x& ( t )
⎪ → t0 t − t0

⎪a = lim v − v 0 = ( v ( t ) ) ' = v& ( t ) = && x (t)
⎪⎩ t → t0 t − t 0

(adică viteza este prima derivată în raport cu timpul a


elongaţiei, iar acceleraţia este prima derivată în raport cu
timpul a vitezei, deci derivata a doua a elongaţiei), obţinem:
mx && = −kx
sau
k
x+
&& x=0 (I.2)
m
k
Notăm = ω02 ş i n u m i m ω 0 p u l s a ţ i a p r o p r i e a s i s t e m u l u i ;
m
ecuaţia (I.2) devine:
x + ω02 x = 0
&& (I.3)
Această ecuaţie are ca soluţie o funcţie armonică (fie
sinus, fie cosinus, fie o exponenţială cu exponent imaginar).
Vom alege soluţia de forma:
x = C sin ( ω0 t + ϕ0 )
(I.4)
v = x& = Cω0 cos ( ω0 t + ϕ0 )
Cele două constante care apar (C, ϕ0) se determină din
condiţiile iniţiale şi anume: în momentul începerii mişcării
oscilatorii (t=0) (când corpul a fost lăsat liber – fig.1b) el avea
x=xmax=A şi v=0.
x ( 0 ) = C sin ϕ0 = A
v ( 0 ) = Cω0 cos ϕ0 = 0
π π
D e a i c i r e z u l t ă : c o s ϕ 0 = 0 , a d i c ă ϕ0 = ;sin = 1 , d e c i C = A .
2 2
⎛ π⎞
O b ţ i n e m s o l u ţ i a c o m p l e t ă : x ( t ) = A sin ⎜ ω0 t + ⎟ .
⎝ 2⎠
Dacă la t=0 corpul era într-o poziţie oarecare, cu o
anumită viteză, vom obţine alte valori pentru ϕ0, deci în
general:

7
Fizica I Eleonora Rodica Bena

x ( t ) = A sin ( ω0 t + ϕ0 ) (a)
v ( t ) = Aω0 cos ( ω0 t + ϕ0 ) (b) (I.5)
a ( t ) = − Aω02 sin ( ω0 t + ϕ0 ) (c)
Se observă că elongaţia, viteza şi acceleraţia sunt funcţii
periodice de timp, având periodicitatea funcţiilor sinus sau
cosinus;
x ( t ) = x ( t + T0 ) ⇒ sin ( ω0 t + ϕ0 ) = sin ⎡⎣ ω0 ( t + T0 ) + ϕ0 ⎤⎦

⎡⎣ ω0 ( t + T0 ) + ϕ0 ⎤⎦ − ( ω0 t + ϕ0 ) = 2π , d e u n d e r e z u l t ă ω 0 T 0 = 2 π , a d i c ă

T0 = .
ω0
Argumentul funcţiilor sin sau cos poartă denumirea de
faza mişcării oscilatorii:
ϕ ( t ) = ω0 t + ϕ0 (I.6)
iar ϕ0 se numeşte fază iniţială (este „traducerea” în radiani a
depărtării iniţiale faţă de poziţia de echilibru).
Exemple:
1. Un resort cu constanta de elasticitate k=400N/m susţine un
corp cu masa m=4kg. Sistemul este scos din echilibru şi
execută oscilaţii armonice verticale. Aflaţi pulsaţia şi
amplitudinea mişcării oscilatorii ştiind că în momentul în care
elongaţia este y=4cm, viteza de oscilaţie este v=30cm/s.
Rezolvare:
k
P u l s a ţ i a p r o p r i e ω0 = = 10rad / s
m
⎧ y2
⎪ = sin2 ( ω0 t + ϕ0 )
⎧⎪ y = A sin ( ω0 t + ϕ0 ) ⎪ A
2
Din ⎨ obţinem ⎨ 2 care,
⎪⎩v = Aω0 cos ( ω0 t + ϕ0 ) ⎪ v = cos ( ω0 t + ϕ0 )
2
⎪ A 2ω2
⎩ 0

y2 v2 v2
adunate conduc la relaţia + = 1; d e a i c i A = y 2 + ;
A2 A 2ω02 ω02

y = 4 c m = 4 ⋅ 10 −2 m

8
Fizica I Eleonora Rodica Bena

v = 30cm / s = 30 ⋅ 10 −2 m / s ,

( 30 )2 ⋅ 10−4
d e c i A = 16 ⋅ 10−4 + 2
= 10−2 16 + 9 = 5 ⋅ 10−2 m = 5cm
10

2. Un corp efectuează oscilaţii descrise de ecuaţia


⎛ π⎞
x = 10 sin ⎜ 100 πt + ⎟ ( cm ) . Aflaţi frecvenţa mişcării oscilatorii,
⎝ 3 ⎠
viteza mobilului în momentul în care x = 5cm şi care este primul
moment faţă de cel al începerii mişcării oscilatorii când se
întâmplă acest lucru.
Rezolvare:
Comparând ecuaţia dată cu ecuaţia (I.5.a) observăm că
ω
A = 1 0 c m i a r ω 0 = 1 0 0 π r a d / s . ω 0 = 2 π ν 0 , d e u n d e ν 0 = 0 = 50Hz .

Înlocuind x=5cm în ecuaţia de mişcare, obţinem
⎛ π⎞ 1 ⎛ π⎞ 3
sin ⎜ 100 πt + ⎟ = , d e c i cos ⎜ 100 πt + ⎟ = .
⎝ 3⎠ 2 ⎝ 3⎠ 2
⎛ π⎞ 3
R e z u l t ă v = Aω0 cos ⎜ 100πt + ⎟ = 10 ⋅ 10−2 ⋅ 100π ⋅ = 5 3πm / s .
⎝ 3⎠ 2
P e n t r u a f l a r e a m o m e n t u l u i î n c a r e x = 5 c m ş i v = 5 3 πm / s ,
1 π 5π
ţ i n e m s e a m a c ă sin α = pentru α = sau α = .
2 6 6
π π
Î n c a z u l p r o b l e m e i : 100 πt1 + = , din care rezultă t1<0,
3 6
deci înainte de începerea mişcării; trebuie să considerăm
π 5π 1
r e l a ţ i a 100 πt 2 + = , d e u n d e t2 = s.
3 6 200

3. Un fir inextensibil cu lungimea l este suspendat cu un capăt


de tavan iar la celălalt capăt are atârnat un corp; sistemul
execută mici oscilaţii în planul vertical. Demonstraţi că perioada
l
a c e s t o r o s c i l a ţ i i e s t e T0 = 2π (pendulul gravitaţional).
g

9
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Rezolvare:
Presupunem că unghiul maxim
(amplitudinea unghiulară) făcut de fir
α
cu verticala este α≤6o. Descompunem
greutatea corpului în două
l
F componente:
- una de-a lungul firului (Gn=Gcosα)
B
Gt (preluată de tensiunea în fir)
- una tangentă la traiectorie,
Gn Gt=Gsinα, care este chiar forţa de
A
revenire.
G

AB x
Pentru unghiuri α≤6o putem scrie sin α ≅ = (ţinând
l l
mg
s e a m a c ă A B e s t e c h i a r e l o n g a ţ i a ) . A t u n c i Gt ≅ x poate fi
l
→ → → mg
pusă sub forma Gt = F = −k x , cu k = . Folosind relaţia
l
k g l
ω02 = = , r e z u l t ă T0 = 2π .
m l g
Observaţie: ori de câte ori un corp m este supus unei forţe de
→ → →
revenire de tipul F = −k ⋅ x (k=constantă, x =elongaţia)
(proporţională cu elongaţia şi de sens contrar cu ea) acesta
k m
e x e c u t ă o m i ş c a r e o s c i l a t o r i e c u ω0 = ş i T0 = 2π .
m k
Pasul de bază în rezolvarea problemelor în care se cere
perioada mişcării oscilatorii este deci găsirea expresiei forţei
d e r e v e n i r e , p u n e r e a a c e s t e i e x p r e s i i s u b f o r ma Frev = kx ( d e c i
găsirea lui k – nu neapărat constanta elastică a unui resort) şi
m
c a l c u l a r e a p e r i o a d e i T = 2π .
k

10
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Energia în mişcarea oscilatorie armonică


În decursul MOA corpul posedă energia cinetică
mv 2 mA ω0 cos ( ω0 t + ϕ0 )
2 2 2
Ec = = iar resortul posedă energia
2 2
kx 2 mA ω0 sin ( ω0 t + ϕ0 )
2 2 2
potenţială deformaţională= Ep = . Se
2 2
observă că ambele tipuri de energii sunt funcţii de timp. Energia
mω02 A 2
t o t a l ă E = Ec + Ep = este însă constantă în timp, adică se
2
conservă. Deducem că în cursul MOA are loc un transfer de
energie de la resort la corp şi reciproc, energia totală fiind
aceeaşi. Valoarea energiei totale se mai poate calcula în felul
următor:
- la poziţia de echilibru, elongaţia e nulă, viteza este maximă,
deci Ec=max, iar Ep=0;
2
mv max
E t = Ec max =
2
kA 2
- în poziţiile extreme ( x = ± A,v = 0 ) , Ec = 0 , Ep = m ax = , deci
2
kA 2
E t = Ep max =
2

I.1.b. Compunerea oscilaţiilor armonice


1) Compunerea a două oscilaţii paralele, cu aceeaşi
frecvenţă
Presupunem că asupra unui punct material se exercită
două forţe de tip elastic, care produc două mişcări oscilatorii de
aceeaşi frecvenţă, pe aceeaşi dreaptă, dar cu amplitudini şi
faze iniţiale diferite:
x1 ( t ) = A1 sin (ω t + ϕ01 ) (a)
(I.7)
x 2 ( t ) = A 2 sin (ω t + ϕ02 ) (b)
Oscilaţia rezultantă va fi:
x ( t ) = x1 ( t ) + x 2 ( t ) (I.8)

11
Fizica I Eleonora Rodica Bena

x ( t ) = A sin (ω t + ϕ0 ) (I.9)
deci va fi tot armonică, dar cu altă amplitudine şi altă fază
iniţială. Pentru calculul amplitudinii rezultante şi a fazei ϕ0 se
pot folosi două metode:
a) – metoda analitică
b) – metoda fazorială (Fresnel)
a) metoda analitică
Înlocuim relaţiile (I.7) şi (I.9) în (I.8):
A sin (ω t + ϕ0 ) = A1 sin (ω t + ϕ01 ) + A 2 sin (ω t + ϕ02 )
F o l o s i m r e l a ţ i a t r i g o n o m e t r i c ă : sin (α + β ) = sin α cos β + sin β cos α ş i
obţinem:
A sin ω t ⋅ cos ϕ0 + A cos ω t sin ϕ0 =
A1 sin ω t cos ϕ01 + A1 cos ω t sin ϕ01 + A 2 sin ω t cos ϕ02 + A 2 cos ω t sin ϕ02
Această relaţie trebuie îndeplinită la orice moment, deci,
T⎛ T 2π T π ⎞
în particular şi la t=0 sau t = ⎜ ω⋅ = ⋅ =
4⎝ 4 T 4 2 ⎟⎠
La t = 0 : A sin ϕ0 = A1sinϕ01 + A 2sinϕ02 (a)
T (I.10)
La t = : A cos ϕ0 = A1cosϕ01 + A 2cosϕ02 (b)
4
Împărţind cele două relaţii obţinem:
A sin ϕ01 + A 2 sin ϕ02
tgϕ0 = 1 (I.11)
A1 cos ϕ01 + A 2 cos ϕ02
Ridicând la pătrat cele două ecuaţii (I.10) şi adunându-le,
obţinem:
A 2 = A12 + A 22 + 2A1A 2 cos (ϕ02 − ϕ01 ) (I.12)

( a m f o l o s i t r e l a ţ i i l e t r i g o n o m e t r i c e : sin2 α + cos2 α = 1
cos ϕ01 cos ϕ02 + sin ϕ01 sin ϕ02 = cos (ϕ01 − ϕ02 ) = cos (ϕ02 − ϕ01 ) )

b) metoda fazorială (Fresnel)


Un fazor este un vector rotitor; el se poate reprezenta
într-o diagramă xOy printr-un segment de dreaptă orientat, care
face un unghi variabil cu axele.

12
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Elongaţia x = A sin (ω t + ϕ0 ) la momentul t se poate


reprezenta printr-un vector de modul A, care face cu una din
a x e ( d e e x e m p l u O y ) u n g h i u l ϕ = ω t + ϕ0 ( f i g . I . 2 )
y y

t>0
t=0

ϕ0 ωt+ϕ0 A

x x
x=Asinϕ0 x=Asin(ωt+ϕ0)
Fig.I.2
În cazul a două oscilaţii, putem considera t=0 şi obţinem
fazorii (1) şi (2) din figura I.3:

A
y
A1

(1)
ϕ01
A2
ϕ02
(2)

x
Fig.I.3
Aceştia se compun ca doi vectori obişnuiţi, astfel încât
suma lor va fi:

A = A12 + A 22 + 2A1A 2 cos (ϕ02 − ϕ01 )


Aceasta este tot un fazor care face cu Oy unghiul ϕ0:

13
Fizica I Eleonora Rodica Bena

A1 sin ϕ01 + A 2 sin ϕ02


tgϕ0 =
A1 cos ϕ01 + A 2 cos ϕ02
deci va reprezenta o mişcare oscilatorie de tipul:
x ( t ) = A sin (ω t + ϕ0 )
Concluzie: prin suprapunerea a două oscilaţii armonice
p a r a l e l e , d e a c e e a ş i f r e c v e n ţ ă s e o bţ i n e t o t o o s c i l a ţ i e a r m o n i c ă
paralelă cu cele date, de aceeaşi frecvenţă dar cu amplitudine
şi fază iniţială diferite.
Analizând formula (I.12) se observă următoarele:
1) dacă defazajul iniţial Δϕ0 = ϕ02 − ϕ01 este 0, 2π, ….2nπ
(multiplu par de π), cos2nπ=1, deci
A = A1 + A 2 = A max (I.13)
Se spune că cele două oscilaţii sunt în fază:
2) dacă defazajul iniţial este Δϕ0=(2n+1)π (multiplu impar de π),
cos(2n+1) π=-1,
A = A1 − A 2 = A min (I.14)
Se spune că cele două oscilaţii sunt în opoziţie de fază.
π π
3) dacă defazajul iniţial este Δϕ0=(2n+1) , cos(2n+1) =0, deci
2 2

A = A12 + A 22 (I.15)
cele două oscilaţii fiind în cuadratură de fază.
2) Compunerea a două oscilaţii paralele, cu frecvenţe puţin
diferite
Presupunem că un punct material este supus simultan la
d o u ă m i ş c ă r i o s c i l a t o r i i d e p u l s a ţ i i ω1 = ω0 − Δω ş i ω2 = ω0 + Δω ,
u n d e Δω << ω0 .
Pentru simplificare, presupunem că cele două oscilaţii au
a c e e a ş i a m p l i t u d i n e A ş i f a z e i n i ţ i a l e n u l e (ϕ01 = ϕ02 = 0 ) :
x1 ( t ) = A sin ω1t
(I.16)
x 2 ( t ) = A sin ω2 t
Oscilaţia rezultantă va fi:
x ( t ) = A ( sin ω1t + sin ω2 t )

14
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Aplicând relaţia trigonometrică


α+β α −β
sin α + sin β = 2 sin cos
2 2
obţinem:

x ( t ) = 2A sin
(ω1 + ω2 ) t cos (ω2 − ω1 ) t =
2 2

2A sin
(ω0 − Δω + ω0 + Δω ) t cos (ω0 + Δω − ω0 + Δω ) t (I.17)
2 2
x ( t ) = 2A cos ( Δω t ) sin ω0 t
Se observă că oscilaţia rezultantă poate fi considerată tot
o oscilaţie armonic ă cu pulsa ţia ω0 da r a cărei amplitudine este
variabilă în timp:
A ( t ) = 2A cos ( Δω t )
Reprezentând grafic ecuaţia (I.17) obţinem aspectul din figura
I.4.

x
c o s ( Δ ωt )
2A

t1' t 2' t 3'

t1 t2
0 t

-
Tb sinω0t

Fig.I.4
Se observă de asemenea că oscilaţia rezultantă prezintă
maxime şi minime periodice. Fenomenul poartă numele de
„bătăi” (de la fenomenul sonor similar); periodic punctul
material „pulsează” cu amplitudinea 2A (t0=0, t1, t2…..)sau se
opreşte ( t1' ,t'2,t'3....) .
Intervalul de timp între două maxime succesive sau două
zerouri succesive se numeşte „perioada bătăilor”.

15
Fizica I Eleonora Rodica Bena

π
( ) ( )
A t1' = 2A cos Δω ⋅ t1' = 0, deci Δω ⋅ t1' =
2

( ) (
A t '2 = 2A cos Δω ⋅ t '2 ) = 0, deci Δω ⋅ t '2 =
2
π 2π
( )
Δω t '2 − t1' = π , deci Tb = =
Δω ω2 − ω1
(I.18)

3) Compunerea a două oscilaţii perpendiculare, de aceeaşi


frecvenţă
Presupuneam că un punct material este supus simultan la
două mişcări oscilatorii de aceeaşi frecvenţă, de amplitudini
diferite, pe două direcţii perpendiculare Ox şi Oy.
x = A sin ω0 t (a)
(I.19)
y = Bsin (ω0 t + ϕ0 ) (b)
(am notat ϕ0=ϕ02-ϕ01)
Vom deduce ecuaţia traiectoriei pe care va evolua punctul
material:
Din (I.19a)

x x2
sin ω0 t = ; cos ω0 t = 1 − (I.20)
A A2
y
Scriem (I.19b) sub forma: = sin ω0 t cos ϕ0 + cos ω0 t sin ϕ0 ş i
B
înlocuim cele două expresii (I.20):
2 ⎛
y x x2 ⎛y x ⎞ x2 ⎞
= cos ϕ0 + 1 − sin ϕ0 s a u ⎜ − cos ϕ0 ⎟ = ⎜ 1 − 2 ⎟ sin2 ϕ0
B A A2 ⎝B A ⎠ ⎜ A ⎟⎠

y2 x2 2xy x2
+ cos2 ϕ0 − cos ϕ0 = sin2 ϕ0 − sin2 ϕ0
B2 A2 AB A 2

x2 y2 2xy
Rezultă + − cos ϕ0 = sin2 ϕ0 (I.21)
A B 2 2 A ⋅B
Ecuaţia obţinută este ecuaţia traiectoriei punctului supus
la cele două oscilaţii perpendiculare şi reprezintă o elipsă rotită
faţă de axele xOy (fig.I.5).

16
Fizica I Eleonora Rodica Bena

2B
ψ
x

2A

Fig.I.5
Elipsa este înscrisă în dreptunghiul de laturi 2A şi 2B.
Unghiul de rotaţie ψ şi semiaxele elipsei depind de amplitudinile
celor două oscilaţii şi de defazajul lor ϕ0.

Cazuri particulare:

π
1 ) ϕ0 = ( 2n + 1) (n=0,1,2…..)
2
π π
cos ( 2n + 1) = 0; sin2 ( 2n + 1) = 1, i a r e c u a ţ i a ( I . 2 1 ) d e v i n e :
2 2
x2 y2
+ =1 (I.22)
A 2 B2
care este o elipsă raportată la axele xOy, cu semiaxele A şi B
(fig.I.6a)
y y

A x x

a b
Fig.I.6

17
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Dacă A=B=R, ecuaţia (I.22) devine


x + y = R2
2 2 (I.23)
care este ecuaţia unui cerc (Fig.I.6b)
π
2 ) ϕ0 = 2n , ( n = 0 , 1 , 2 … . )
2
Î n a c e s t c a z c o s ( n π ) = ( - 1 ) n i a r s i n 2 ( n π) = 0 . E c u a ţ i a ( I . 2 1 )
devine:
2
⎡x n y⎤
⎢ A − ( −1) B ⎥ = 0 (I.24)
⎣ ⎦
2a) dacă n este par, (-1)n=1, iar din (I.24) obţinem două soluţii
de tipul
B
y= x (I.25)
A
care este ecuaţia unor drepte confundate, de-a lungul
diagonalei dreptunghiului în care este înscrisă elipsa (Fig. I.7a)

y y

x
x

a) b)
Fig.I.7
2b) dacă n este impar, (-1)n=-1, iar din (I.24) obţinem două
soluţii de tipul:
B
y=− x (I.26)
A
care este tot ecuaţia unor drepte confundate, de-a lungul
celeilalte diagonale a dreptunghiului respectiv (Fig.I.7b).
Exemple:
1. Un punct material de masă m=100g este legat de un resort
cu k=40N şi poate executa oscilaţii cu amplitudinea A=5cm pe
orizontală, la t=0 fiind în poziţia de echilibru. Aflaţi momentele
18
Fizica I Eleonora Rodica Bena

în care energia cinetică şi energia potenţială sunt egale,


precum şi valoarea acestor energii.
Rezolvare:

E c u a ţ i a e l o n g a ţ i e i : x = A sin (ω0 t + ϕ0 )
La t=0, x=0, deci ϕ0=0;
E c u a ţ i a v i t e z e i v = ω0 A cos ω0 t

mω02 A 2 cos2 ω0 t mω02 A 2 sin2 ω0 t


E n e r g i a c i n e t i c ă Ec = i a r Ep =
2 2
E c = E p , a d i c ă cos2 ω0 t = sin2 ω0 t s a u 2 sin2 ω0 t = 1, d e u n d e

2 kπ π
sin ω0 t = ± ; ω0 t = + ; k=0,1,2…..
2 2 4
π 3π 5π
t0 = ; t1 = ; t2 = ....
4ω0 4ω0 4ω0
k 40 π 3π
ω0 = = = 20s−1 d e c i t 0 = ; t1 = , etc.
m 0,1 80 80
Energia totală a oscilatorului este
mω02 A 2 0,1⋅ 400 ⋅ 25 ⋅ 10−4 0,1
E= = = J
2 2 2
E 1
I a r E c = Ep = = J
2 40

I.1.c) Mişcarea oscilatorie amortizată


Să presupunem un sistem alcătuit dintr-un corp şi un
resort pe o suprafaţă orizontală cu frecări. Pentru o clasă largă
de fenomene, forţa de frecare poate să fie direct proporţională
c u v i t e z a c o r p u l u i : Ff = − ρ v = − ρ x& . L e g e a a I I - a a d i n a m i c i i p e n t r u
corpul m sub acţiunea forţei elastice (Fe=-kx) şi a forţei de
frecare se scrie:
mx&& = − ρ x& − kx (I.27)
sau
ρ & k
x+
&& x+ x=0 (I.28)
m m

19
Fizica I Eleonora Rodica Bena

ρ k
Notăm = 2γ ; = ω02 (I.29)
m m
şi numim γ coeficient de amortizare.
Ecuaţia (I.28) devine
x + 2γ x& + ω02 x = 0
&& (I.30)

şi admite ca soluţie o funcţie de tipul x = Cert (C=const.,


r=const.)
x& = rCert
x = r 2Cert
&&
Î n l o c u i n d î n ( I . 3 0 ) ş i s i m p l i f i c â n d p r i n Cert , o b ţ i n e m :
r 2 + 2γ r + ω02 = 0
care este o ecuaţie algebrică de gradul al II-lea (ecuaţia
caracteristică) cu soluţiile:

r1,2 = −γ ± γ 2 − ω02 (I.31)


Pentru discutarea soluţiilor x(t) vom considera mai multe
cazuri.

C a z u l 1 . γ< ω0

A t u n c i ω02 − γ 2 〉 0 ; N o t ă m ω 2 = ω02 − γ 2 ş i ( 1 . 3 1 ) d e v i n e r1,2 = −γ ± iω


iar soluţiile ecuaţiei (I.30) vor fi
x1 = Ce−γ t ⋅ eiω t
x 2 = Ce−γ t ⋅ e−iω t
Soluţia generală va fi o combinaţie a celor două:
x ( t ) = C1e −γ t eiω t + C2 e −γ t e −iω t
Introducând două noi constante A0 şi ϕ0, astfel încât
A A
C1 = 0 eiϕ0 ş i C2 = 0 e −iϕ0 o b ţ i n e m :
2 2
A
x ( t ) = 0 e −γ t ⎡ e (
i ω t + ϕ0 )
+e (
− i ω t + ϕ0 ) ⎤
2 ⎣⎢ ⎦⎥
Ţinând seama de formulele lui Euler

( eiα + e−iα = 2cosα;eiα − e−iα = 2isinα ) , o b ţ i n e m :


20
Fizica I Eleonora Rodica Bena

x ( t ) = A 0 e −γ t ⋅ cos (ω t + ϕ0 ) = A 0 e −γ t sin (ω t + ϕ ) (I.32)


Se observă că soluţia este asemănătoare cu cea de la
mişcarea oscilatorie armonică dar:

1 ) p u l s a ţ i a ω = ω02 − γ 2 ≠ ω0
2) amplitudinea nu mai este constantă în timp ci este de
forma:
A ( t ) = A 0 e −γ t (I.33)
adică scade exponenţial cu timpul
Reprezentăm grafic x=x(t) (fig.I.8)

x(t)

A0 e −γt

t
s i n ( ωt + ϕ )

Fig.I.8
Observăm că mişcarea nu mai este perfect periodică
pentru că nu se mai repetă în mod identic după fiecare perioadă
(amplitudinea scade). Din această cauză
2π 2π
T= = (I.34)
ω ω02 − γ 2
se numeşte pseudoperioadă iar ω pseudopulsaţie.
Mişcarea obţinută e o mişcare oscilatorie amortizată.
Pentru o astfel de mişcare se definesc următoarele mărimi
caracteristice:
a) timpul de relaxare a oscilaţiilor amortizate τ - se defineşte ca
durata după care amplitudinea oscilaţiei scade de „e” ori
(e=2,71=baza logaritmului natural; lne=1):
A A
A (τ ) = 0 , a d i c ă 0 = A 0 e −γτ , d e u n d e
e e

21
Fizica I Eleonora Rodica Bena

1
τ= (I.35)
γ
b) decrementul logaritmic δ se defineşte după relaţia
x (t) A 0 e−γ t sin (ω t + ϕ )
δ = ln = ln (I.36)
x (t + T) A 0 e ( ) sin ⎡⎣ω ( t + T ) + ϕ ⎤⎦
−γ t + T

Ştiind că sinusul ia aceleaşi valori după o perioadă T


(corespunzătoare unui unghi 2π) obţinem:
e−γ t
δ = ln = ln eγ T = γ ⋅ T (I.37)
−γ t −γ T
e ⋅e
Semnificaţia fizică a decrementului logaritmic se obţine
1
din următoarele consideraţii: ţinând cont că γ = , vom obţine
τ
1 τ
= = n , unde n este numărul de oscilaţii complete efectuate în
δ T
timpul de relaxare.

Cazul 2: ω0<γ

Atunci în (I.31) γ 2 − ω02 〉 0 ; N o t ă m λ 2 = γ 2 − ω02 〉 0, λ < γ şi


o b ţ i n e m r1,2 = −γ ± λ, a d i c ă

x ( t ) = A1e −γ t ⋅ e λ t + A 2 e −γ t e − λ t (I.38)
Se observă că x(t) este o funcţie monoton scăzătoare la
zero, fără a mai exista oscilaţii. Mişcarea este în acest caz
aperiodică (fig.I.9)

x(t)
A0=A1+A2

Fig.I.9 t
C a z u l 3 : ω 0 = γ ; î n a c e s t c a z r1 = r2 = −γ iar din teoria ecuaţiilor
diferenţiale se ştie că soluţia x(t) va avea forma:

22
Fizica I Eleonora Rodica Bena

x ( t ) = ( A 1 + A 2 t ) e −γ t (I.39)
Această funcţie nu e obligatoriu monotonă (fig.I.10),
reprezentând o mişcare aperiodică mai specială.

x(t)

t
Fig.I.10

I.1.d. Mişcarea oscilatorie întreţinută


Prezenţa inevitabilă a forţelor de frecare produce
s c ă d e r e a e n e r g i e i o s c i l a ţ i i l o r , î n m e d i e p r o p o r ţ i o n a l c u e − 2γ t . Î n
scopul recuperării energiei pierdute, asupra oscilatorului se
p o a t e a c ţ i o n a c u o f o r ţ ă p e r i o d i c ă e x t e r i o a r ă , F ( t ) = F0 eiω1t ( s a u

F = F 0 s i n ω1 t s a u F = F 0 c o s ω1 t ) . P e r i o a d a f o r ţ e i e s t e T1 = . În
ω1
acest caz legea a II-a a dinamicii pentru corpul m prins de
resortul cu constanta de elasticitate k, în prezenţa frecărilor, se
scrie:
&& = −kx − ρ x& + F0 eiω1t
mx (I.40)
ρ k
Cu notaţiile = 2γ , = ω02 , e c u a ţ i a ( I . 4 0 ) d e v i n e :
m m
F0 iω1t
x + 2γ x& + ω02 x =
&& e (I.41)
m
Ecuaţia de mai sus este o ecuaţie diferenţială neomogenă
de ordinul al II-lea. Teoria acestor ecuaţii (vezi curs algebră)
prevede că soluţia unei astfel de ecuaţii conţine doi termeni:
primul termen xo va fi soluţia ecuaţiei omogene asociate

23
Fizica I Eleonora Rodica Bena

⎛ ⎞
x + 2γ x& + ω02 x = 0 ⎟ i a r a l d o i l e a , x p , o s o l u ţ i e p a r t i c u l a r ă d e f o r m a
⎜ &&
⎜ ⎟
⎝ ⎠
membrului drept (adică, în cazul nostru, o exponenţială cu
pulsaţia ω1):
x(t)=xo(t)+xp(t)
c u x o (t) = Ae −γ t sin (ω t + ϕ0 )

xp ( t ) = Ceiω1t

iω1t x& ( t ) = x& o + Ciω1eiω1t


S ă s c r i e m x ( t ) = xo + Ce ; atunci
xo − Cω12eiω1t
x ( t ) = &&
&&
Î n l o c u i n d x , x& ş i &&
x în ecuaţia (I.41) obţinem:
F
x 0 − Cω12 eiω1t + 2γ x& 0 + 2γ iCω1eiω1t + ω02 x 0 + ω02Ceiω1t = 0 eiω1t
&&
m
Dar xo este soluţia ecuaţiei omogene, deci este
satisfăcută ecuaţia
x 0 + 2γ x& 0 + ω02 x 0 = 0
&&

( ) F
O b ţ i n e m C ⎡⎢ ω02 − ω12 + 2γ iω1 ⎤⎥ ⋅ eiω1t = 0 eiω1t
⎣ ⎦ m
de unde
F0
C= m
(ω02 − ω12 ) + 2iγω1
sau, amplificând fracţia cu conjugata numitorului

F
C= 0
(ω02 − ω12 ) − 2iγω1
(I.42)
(ω02 − ω12 ) + 4γ 2ω12
m 2

iar

F
xp ( t ) = 0
(ω02 − ω12 ) − 2iγω1 ⋅ eiω t 1
(I.43)
(ω02 − ω12 ) + 4γ 2ω12
m 2

L a î n c e p u t u l m i ş c ă r i i ( t m i c ) s o l u ţ i a x o = Ae −γ t sin (ω t + ϕ0 )
contează, deci mobilul va executa o mişcare combinată, care

24
Fizica I Eleonora Rodica Bena

d e p i n d e a t â t d e p u l s a ţ i a ω ⎛⎜ ω = ω02 − γ 2 ⎞⎟ c â t ş i d e p u l s a ţ i a ω1 a
⎝ ⎠
forţei întreţinătoare. Regimul acesta se numeşte regim
−γ t
tranzitoriu. Când t creşte, datorită factorului e din xo, xo va
dispărea şi x(t)=xp(t).
Acest regim se numeşte regim permanent şi în acest
regim:
⎡ ⎤
F 1 ⎢ ω02 − ω12 2iγω1 ⎥
x ( t ) = 0 ⋅ eiω1t ⋅ ⎢ − ⎥
( ) ( ) ( )
m 2 ⎢ 2 2 ⎥
ω02 − ω12 + 4γ 2ω12 ⎢ ω02 − ω12 + 4γ 2ω12 ω02 − ω12 + 4γ 2ω12 ⎥
⎣ ⎦
2γω1
S ă n o t ă m tgϕ = 2 ; atunci
ω0 − ω12
1 ω02 − ω12
cos ϕ = =
1 + tg2ϕ
(ω02 − ω12 )
2
+ 4γ 2ω12

tgϕ 2γω1
sin ϕ = =
1 + tg2ϕ
(ω02 − ω12 )
2
+ 4γ 2ω12

Soluţia x(t) devine:


F 1
x ( t ) = 0 eiω1t ( cos ϕ − i sin ϕ )
( )
m 2 2
2
2 2
ω0 − ω1 + 4γ ω1

D a r cos ϕ − i sin ϕ = e−iϕ ( f o r m u l e l e l u i E u l e r ) , d e c i


F0
⋅e(
1 i ω1t −ϕ )
x (t) =
(ω02 − ω12 )
m 2 (I.44)
+ 4γ 2ω12

Putem nota:
F 1
A (ω1, γ ) = 0 ⋅
( )
m 2 (I.45)
ω02 − ω12 + 4γ 2ω12

şi să o considerăm amplitudinea mişcării întreţinute, deci:


x ( t ) = A (ω1, γ ) ⋅ e (
i ω1t −ϕ )

Discuţie:

25
Fizica I Eleonora Rodica Bena

1) Se observă că în regim permanent punctul material nu va



m a i o s c i l a c u p e r i o a d a s a p r o p r i e T0 = , nici cu
ω0

pseudoperioada T = (ca la mişcarea amortizată)
ω02 − γ 2
ci va prelua periodicitatea forţei, oscilând cu perioada

T1 = .
ω1
2) Între elongaţia x(t) şi forţa întreţinătoare F(t) apare un
2γω
d e f a z a j ϕ c u tgϕ = 2 1 2
ω0 − ω1
Acest defazaj este cuprins între 0 şi π, după cum urmează
(fig.I.11)
a ) d a c ă ω1〈〈ω0 , lim tgϕ = 0, ϕ → 0 ; o s c i l a ţ i a ş i f o r ţ a v o r f i î n
ω1→0
fază.
π
b ) d a c ă ω1 = ω0 , tgϕ → ∞, d e c i ϕ → (cuadratură de fază)
2

c ) d a c ă ω1〉〉ω0 , tgϕ → →0 (prin valori negative), ϕ → π
−ω1
(oscilaţia şi forţa sunt în opoziţie de fază)

π
2

ω0 ω1
Fig.I.11
Fenomenologic, defazajul depinde de modul în care
sistemul poate urmări oscilaţiile forţei. Dacă sistemul este

26
Fizica I Eleonora Rodica Bena

f o a r t e e l a s t i c ( ω0 f o a r t e m a r e ) ş i f o rţ a „ s l a b p e r i o d i c ă ” ( l e n t
variabilă) sistemul urmăreşte instantaneu forţa, ϕ=0.
Dacă sistemul este mai puţin elastic şi forţa este rapid
variabilă, oscilaţiile forţei sunt mai greu urmărite de sistem şi
apare opoziţia de fază (când F este maxim x este minim şi
invers).
3) Amplitudinea mişcării întreţinute A(ω1,γ) (I.45) este o
funcţie care atinge un maxim, depinzând de valoarea lui
ω1.
Să notăm funcţia de la numitorul expresiei (I.45) cu
f (ω1, γ ) :

( )
2
f (ω1, γ ) = ω02 − ω12 + 4γ 2ω12

A ( ω1 , γ) v a f i m a x i mă c â n d f ( ω1 , γ) e s t e m i n i mă , a d i c ă

f ( ω1 , γ) = 0 ( d e r i v a t ă n u l ă ) .

( )
f ' (ω1, γ ) = 2 ω02 − ω12 ( −2ω1 ) + 8γ 2ω1 = 0, d e u n d e r e z u l t ă

ω1 = ω02 − 2γ 2 = ωr ( p u l s a ţ i a d e r e z o n a n ţ ă a a m p l i t u d i n i i ) .
Se spune că în aceste condiţii (A=max) s-a obţinut
fenomenul de rezonanţă în amplitudine. La rezonanţă
amplitudinea devine:
(γ ) F
Ar = o
1
şi valoarea sa depinde numai de γ (la fel ca
m 2γ ω 2 − γ 2
0
ş i v a l o a r e a p u l s a ţ i ei d e r e z o na n ţ ă ωr ) .
Ne amintim c ă p e nt r u a e x i s t a o s c i l aţ ii γ< ω0. S e o b s e r vă
ω0
că pentru a avea o pulsaţie ωr reală γ < . D a c ă γ → 0, ωr → ω0
2
i a r Ar → ∞ . D a c ă γ c r e ş t e , A r s c a d e .
Dependenţa amplitudinii de ω1 pentru diferite valori ale lui
γ este redată în figura I.12:

27
Fizica I Eleonora Rodica Bena

A(ω1)
γ →0

γ2
γ2<γ1

F0 γ1
mω 02

ωr ωr ω0
1 2
ω1
Fig.I.12
Î n m o d p r a c t i c , γ e s t e d e s t u l d e m i c c o m p a r a t i v c u ω,
astfel încât se obişnuieşte să se considere ωr ≅ ω0 .
Fenomenologic, la rezonanţă, energia adusă de forţa
întreţinătoare în sistem nu mai contribuie la acoperirea
disipărilor de energie ci duce la creşterea amplitudinii mişcării.
Dacă amplitudinea este prea mare, legea lui Hooke (F=-kx) nu
mai rămâne valabilă, adică se depăşeşte limita de elasticitate a
resortului, iar sistemul se deteriorează. Din acest motiv
rezonanţa este dăunătoare în sistemele mecanice. Acestea
trebuie construite astfel încât frecvenţele lor proprii de oscilaţie
( ω0) să fie departe de frecvenţele oricăror factori perturbatori,
pentru a se evita distrugerea lor.
Cel mai cunoscut dezastru provocat de rezonanţa
mecanică este prăbuşirea podului Tacoma Narrows Bridge din
Washington la numai patru luni de la deschiderea sa (1940); o
furtună însoţită de rafale de vânt a produs oscilaţii forţate ale
liniilor de suspensie ale podului datorită atingerii rezonanţei
(frecvenţa rafalelor a devenit egală cu frecvenţa proprie a
s t r u c t u r i i ν 0,2Hz ) o s c i l a ţ i i l e s - a u a m p l i f i c a t f o a r t e m u l t ş i
podul s-a prăbuşit.

28
Fizica I Eleonora Rodica Bena

I.1.e Autooscilaţii. Ecuaţia Van der Pol


Dup ă c u m a m me n ţ i o n a t , o s c i l a ţ i i le p ro p r i i c u pu l s a ţ i a ω0
sunt oscilaţii în jurul poziţiei de echilibru stabil, amplitudinea
lor depinzând de energia totală iniţială primită de sistem
⎛ mA 2ω02 ⎞
⎜ Et = ⎟.
⎜ 2 ⎟
⎝ ⎠

Datorită frecării, aceste oscilaţii se amortizează, deci


oscilaţiile proprii nu pot fi staţionare; pentru ca ele să se
menţină, sistemul trebuie să primească energie din exterior,
astfel încât, energia primită într-o perioadă să fie egală cu
energia pierdută prin frecare într-o perioadă. Dacă printr-o
a u t o r e g l a r e s i s t e mu l p r i m e ş t e e n e r g i e d i n e x t e r i o r a s t f e l î n c â t
să-şi menţină starea staţionară de oscilaţie, se spune că
sistemul efectuează autooscilaţii.
Vom considera următorul exemplu: un corp de masă m
este legat de un resort şi aşezat pe o bandă rulantă care se
deplasează cu viteză constantă.

Forţa de frecare între corp şi


bandă va depinde de viteza
m
relativă a corpului faţă de
bandă (să nu uităm că m
execută oscilaţii datorită forţei
elastice din resort).

29
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Dependenţa forţei de frecare de viteza relativă v este


redată în figura I.13.

Ff(v)

b v
c

Fig.I.13
Se observă că viteza relativă poate fi pozitivă sau
negativă; forţa de frecare de asemenea, poate fi pozitivă sau
negativă.
Starea de echilibru a corpului nu este stabilă. Când
corpul se deplasează în acelaşi sens cu banda, forţa de frecare
între corp şi bandă este o forţă activă (îl trage suplimentar pe
corp), adică lucrul efectuat de Ff este pozitiv (L>0). Când corpul
se deplasează în sens opus deplasării bandei, Ff este parazită,
lucrul mecanic este negativ (L<0). Iniţial corpul pleacă din
poziţia de echilibru în acelaşi sens cu banda; porţiunea
corespunzătoare din curba Ff(v) este porţiunea ab în care se
observă că Ff creşte. Lucrul efectuat va fi L+. În a doua parte a
mişcării, când corpul se deplasează în sens invers benzii
(porţiunea bc a curbei), viteza relativă este mai mare (în modul)
iar Ff este mai mică. Lucrul efectuat va fi L-<L+. Tragem
concluzia că forţa de frecare este, în acest exemplu, mai mult o
forţă întreţinătoare a oscilaţiilor decât una de amortizare.
Iniţial, energia primită de oscilator conduce la mărirea
amplitudinii, dar, odată cu creşterea lui A, v relativ iese din
domeniul ab şi trece în bc (când L<0); deci amplitudinea se va

30
Fizica I Eleonora Rodica Bena

micşora. Din nou se trece în domeniul ab când A va creşte, etc.


Se observă că sistemul îşi autoreglează amplitudinea,
stabilindu-se o astfel de valoare a acesteia încât energia
câştigată într-o jumătate de perioadă este egală cu energia
pierdută în cealaltă jumătate de perioadă. O ecuaţie care
descrie sisteme capabile să efectueze autooscilaţii este ecuaţia
Van der Pol:

( )
&& − ε d2 − x 2 x& + kx = 0 u n d e ε e s t e o c o n s t a n t ă i a r d s e n u m e ş t e
mx

elongaţia caracteristică Van der Pol. Presupunem că un sistem


descris de ecuaţia Van der Pol suferă o mică perturbaţie şi
începe să oscileze cu o amplitudine mică la început (x2<d2).
Comparând ecuaţia Van der Pol cu ecuaţia oscilaţiei

(
a m o r t i z a t e ( I . 2 8 ) , s e o b s e r v ă c ă p u t e m c o n s i d e r a ρ = −ε d2 − x2 , )
iar γ =
ρ
devine γ =−
(
ε d2 − x 2 ) (coeficient de amortizare
2m 2m
variabil, dependent de elongaţie).
Când x<d, γ<0, adică factorul e −γ t care produce
amortizarea obişnuită va fi de data aceasta crescător, deci
amplitudinea nu scade ci creşte cu timpul.
Pe măsură ce x creşte, el se apropie de d şi poate deveni
x > d . Î n a c e s t m o m e n t γ > 0 ( d e v i n e p o z i t i v ) , e −γ t e s t e s c ă z ă t o r ,
deci mişcarea se amortizează (amplitudinea scade), etc. La un
moment dat se stabileşte o amplitudine staţionară, care asigură
egalitatea între energia primită când x2<d2 şi energia pierdută
cât timp x2>d2.
În figura I.14 este reprezentată energia în funcţie de
amplitudine în cele două situaţii (E- - energia pierdută; E+ -
energia primită).

31
Fizica I Eleonora Rodica Bena

E
E- E+

AS A

Fig.I.14
Dacă A<AS, E+>E-, oscilaţia tinde să se amplifice, A
creşte. Dacă A>AS, E+<E-, oscilaţia tinde să se amortizeze, A
scade. În regim staţionar, A=AS iar E+=E-.
Concluzie: în cazul mişcărilor descrise de ecuaţia Van der
Pol se realizează un regim de autoreglare, astfel încât
amplitudinea A se menţine constantă în timp.

I.2. Oscilaţii în sisteme electrice


I.2.a. Oscilaţii armonice în circuite LC
Presupunem un circuit electric alcătuit dintr-o bobină
ideală (R=0) cu inductanţa L şi un condensator de capacitate C,
iniţial încărcat cu sarcina q0 la t=0 (fig.I.15a)
La bornele condensatorului,
deci şi ale bobinei va exista
q
t e n s i u n e a Umax = 0 , c a r e f a c e
+
q0 +
q - C
L C i i ca prin circuit (bobină) să
-
-q +
q0 treacă sarcini electrice.
t=0 t>0
Dacă în timpul dt trece sarcina
(a) (b) (c) dq, intensitatea curentului prin
dq
bobină va fi i = , sarcina de
dt
Fig.I.15 pe armături scade şi diferenţa
de potenţial scade (fig.I.15b).

32
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Curentul i fiind variabil, va produce în bobină un câmp


magnetic variabil, deci un flux magnetic variabil, care va
produce în circuit o tensiune electromotoare indusă, de sens
contrar celei datorate condensatorului. Astfel, după ce
condensatorul se descarcă, va fi reîncărcat în sens contrar,
urmând să se descarce prin bobină şi să producă un curent de
sens contrar (fig.I.15c), etc. Rezultă oscilaţii ale curentului prin
bobină şi ale sarcinii electrice de pe armăturile
condensatorului. Fenomenul se poate trata cantitativ prin
analogie cu cel mecanic. Astfel, asimilând energia electrică din
⎛ q2 ⎞
condensator ⎜ We = ⎟ cu energia potenţială (elastică) a
⎜ 2C ⎟⎠

⎛ kx 2 ⎞ 1
r e s o r t u l u i ⎜ Ep = ⎟ ), observăm că putem asimila cu k iar q
⎜ 2 ⎠ ⎟ C

cu x.
Li2
A s i m i l â n d e n e r g i a c â m p u l u i m a g n e t i c d i n b o b i n ă Wm =
2
mv 2
c u e n e r g i a c i n e t i c ă Ec = , observăm corespondenţa L→m şi
2
i → v ( î n t r - a d e v ă r v = x& , i = q& ) ( v e z i t a b e l u l c o m p a r a t i v ) .

Oscilaţii mecanice Oscilaţii electrice


x (elongaţia) q (sarcina electrică)
v ( v i t e z a ) = x& i ( i n t e n s i t a t e a c u r e n t u l u i ) = q&
m (masa) L (inductanţa bobinei)
k (constanta 1
(inversul capacităţii condensatorului)
elastică) C
mv 2 Li2
Ec = Wm = (energia câmpului magnetic)
2 2
kx 2 q2
Ep = We = (energia câmpului electric)
2 2C
Analog cu ecuaţia (I.2) putem scrie:
1
q+
&& q=0 (I.46)
LC

33
Fizica I Eleonora Rodica Bena

1
ω02 = (I.47)
LC
q ( t ) = q0 sin (ω0 t + ϕ0 )
(I.48)
i ( t ) = q0ω0 cos (ω0 t + ϕ0 )
Perioada oscilaţiilor din circuit – perioada proprie – se
s c r i e T0 = 2π LC - c u n o s c u t ă c a f o r m u l a l u i T h o m s o n .
Se observă că şi în acest caz are loc un transfer
(transformare) al energiei câmpului electric în energie a
câmpului magnetic, cu conservarea energiei totale.
q02 sin2 (ω0 t + ϕ0 ) Lq02ω02 cos2 (ω0 t + ϕ0 )
Î n t r - a d e v ă r : We ( t ) = ; Wm ( t ) =
2C 2

q02
W = We ( t ) + Wm ( t ) = = constant.
2C
Observaţie:
Putem trata fenomenele din circuitul LC folosind legea lui
Kirchhoff în acest circuit şi anume:
e = uc , u n d e e e s t e t e n s i u n e a e l e c t r o m o t o a r e i n d u s ă î n b o b i n ă
i a r uc t e n s i u n e l a b o r n e l e c o n d e n s a t o r u l u i .
q(t) dφ d
uc = = − (Li) = −Lq
iar e = − &&
C dt dt
Legea lui Kirchhoff devine:
&& + q = 0 sau &&
Lq q+
1
q = 0, i d e n t i c ă c u ( I . 4 6 ) .
C LC

I.2.b. Oscilaţii amortizate în circuite RLC


Presupunem un circuit format dintr-o bobină de inductanţă
L şi rezistenţă R şi un condensator de capacitate C, iniţial
încărcat cu sarcina q0. Datorită prezenţei rezistenţei vor apărea
pierderi în circuit, analoge cu cele datorate forţei de frecare.
C ă d e r e a d e t e n s i u n e p e r e z i s t o r v a f i uR = Ri = Rq& , d e c i p u t e m
asimila coeficientul ρ din (I.28) cu R : ρ → R ; atunci ecuaţia

34
Fizica I Eleonora Rodica Bena

( I . 4 6 ) v a m a i a v e a u n t e r m e n a n a l o g c u t e r m e n u l 2γ x& d i n ( I . 3 0 )
⎛ R⎞
⎜ 2γ = L ⎟ .
⎝ ⎠
R 1
q + q& +
E c u a ţ i a && q = 0 devine
L LC
q + 2γ q& + ω02 q = 0
&& (I.49)
Ca şi în cazul oscilaţiilor mecanice vom presupune mai
multe cazuri:
1 R L
C a z u l 1 : ω0 〉 γ , a d i c ă 〉 , a d i c ă R〈 2
LC 2L C
L
Cantitatea se numeşte impedanţa caracteristică a
C
1 R2
c i r c u i t u l u i . Î n a c e s t c a z , n o t â n d ω 2 = ω02 − γ 2 = − , obţinem
LC 4L2
soluţia ecuaţiei (I.49):
q = q0 e −γ t cos (ω t + ϕ 0 ) = q0 e −γ t sin (ω t + ϕ ) (I.50)
În circuit apar oscilaţii amortizate.
1 2L
Timpul de relaxare devine τ= = iar decrementul
γ R
R
logaritmic δ = ⋅T
2L
L
C a z u l 2 : ω0 < γ , a d i c ă R > 2
C
Analog ecuaţiei(I.38) putem scrie:
R2 1
q ( t ) = A1e −γ t ⋅ eλ t + A 2 e −γ t e − λ t , u n d e λ 2 = γ 2 − ω02 = −
4L2 LC
În circuit nu mai apar oscilaţii, având loc o descărcare
aperiodică a condensatorului prin bobină şi rezistor.
L
Cazul 3: ω0 = γ , adică R=2 ; analog cu (I.38),
C
q ( t ) = ( A1 + A 2 t ) e −γ t
deci descărcarea condensatorului prin bobină şi rezistor este
tot aperiodică.

35
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Observaţie: Folosind legea lui Kirchhoff în circuitul RLC


obţinem:

e = uc + uR
u n d e e = −Lq
&& - t e n s i u n e e l e c t r o m o t o a r e i n d u s ă î n b o b i n ă
q
uc =
C
R& 1
q+
uR = Ri = Rq& , a d i c ă && q+ q = 0 , identică cu (I.49)
L LC

I.2.c Oscilaţii întreţinute în circuitele RLC serie


Considerăm un circuit alcătuit dintr-o bobină de
inductanţă L, un condensator de capacitate C, un rezistor de
rezistenţă R şi o sursă de tensiune alternativă u(t) (fig.I.16).
În acest circuit iau naştere
R L C oscilaţii întreţinute ale
curentului şi ale tensiunilor
la bornele elementelor.

u(t)

Fig.I.16
Legea lui Kirchhoff în acest circuit se scrie:
u ( t ) + e = uR + uc (I.51)
u n d e e = −Lq
&& - t e n s i u n e a e l e c t r o m o t o a r e i n d u s ă î n b o b i n ă ,
uR = Ri = Rq& - c ă d e r e a d e t e n s i u n e p e r e z i s t o r ,
q
uc = - tensiunea la bornele condensatorului.
C
Considerând tensiunea sursei de tipul u ( t ) = Umax sin ω1t ,
obţinem
R 1 U
q + q& +
&& q = max sin ω1t (I.52)
L LC L
Derivând ecuaţia în raport cu timpul obţinem:
&&i + R &i + 1 i = Umax ⋅ ω1 cos ω t (I.53)
1
L LC L

36
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Aceasta este o ecuaţie diferenţială neomogenă, care, în regim


permanent, are soluţia:
i ( t ) = Imax cos (ω 1t + ϕ )
Imax
d e c i q(t) = sin (ω1t + ϕ ) ; q& ( t ) = i ( t ) ; &&
q ( t ) = −Imax ⋅ ω1 sin (ω1t + ϕ )
ω1
Atunci ecuaţia (I.52) devine:
I
Umax sin ω1t + LImaxω1 sin (ω1t + ϕ ) = max sin (ω1t + ϕ ) + RImax cos (ω1t + ϕ ) (I.54)
ω1C
N o t â n d Lω1 = XL - r e a c t a n ţ a i n d u c t i v ă ; [ XL ] = Ω
1
= Xc - r e a c t a n ţ a c a p a c i t i v ă ; ⎡⎣Xc ⎦⎤ = Ω ,
Cω1
d e z v o l t â n d sin (ω1t + ϕ ) = sin ω1t cos ϕ + cos ω1t sin ϕ
cos (ω1t + ϕ ) = cos ω1t cos ϕ − sin ω1t sin ϕ
ş i i d e n t i f i c â n d c o e f i c i e n ţ i i l u i sin ω1t , r e s p e c t i v cos ω1t d i n a m b i i
membri ai ecuaţiei (I.54), obţinem:
Umax + Imax ( XL − Xc ) cos ϕ = −RImax sin ϕ a)
(I.55)
( XL − Xc ) sin ϕ = R cos ϕ b)
Din (I.55b) obţinem
R
tgϕ = (I.56)
XL − Xc
iar după efectuarea calculelor în (I.55a) obţinem:
2
Umax = Imax R2 + ( XL − Xc ) (I.57)

2
Cantitatea R2 + ( XL − Xc ) = Z s e n u m e ş t e i m p e d a n ţ a c i r c u i t u l u i

( [ Z] = Ω ) .
iar (I.57) ia aspectul legii lui Ohm:
Umax = ZImax ( sau U = Z ⋅ I) (I.58)
T e n s i u n e a m a x i m ă l a b o r n e l e c o n d e n s a t o r u l u i : Uc max = Xc ⋅ Imax .
T e n s i u n e a m a x i m ă l a b o r n e l e b o b i n e i : UL max = XL ⋅ Imax .
R e z o n a n ţ a t e n s i u n i l o r p r e s u p u n e UL max = Uc max , a d i c ă XL = Xc .

37
Fizica I Eleonora Rodica Bena

1
Î n a c e s t c a z ω1 = = ω0 , d e c i p u l s a ţ i a s u r s e i î n t r e ţ i n ă t o a r e
LC
trebuie să fie egală cu pulsaţia proprie a circuitului.
La rezonanţa tensiunilor Z=R, iar curentul este maxim,
deci şi tensiunile la bornele elementelor reactive (condensator
şi bobină) vor creşte foarte mult.
Se poate defini factorul de calitate (sau de supratensiune):
⎛U ⎞ ⎛ Uc ⎞ 1 L
Q=⎜ L ⎟ =⎜ U ⎟ =R C (I.59)
⎝ U ⎠ω0 ⎝ ⎠ω0
Acesta arată de câte ori este mai mare, în regim de
rezonanţă, tensiunea maximă la bornele elementelor reactive
faţă de tensiunea maximă a sursei.
În circuitele RLC se defineşte puterea activă:
RU2
P = RI2 =
2 (I.60)
⎛ 1 ⎞
R 2 + ⎜ ωL −
⎝ ωC ⎟⎠
U2
L a r e z o n a n ţ ă p u t e r e a a c t i v ă e s t e m a x i m ă : Pmax = .
R
R e p r e z e n t â n d P = f (ω ) s e o b ţ i n e g r a f i c u l c a l i t a t i v d i n f i g . I . 1 7

Pmax

Pmax
2

ω1 ω0 ω2 ω

Fig.I.17
Pmax
S ă c a l c u l ă m p u l s a ţ i i l e ω1 şi ω2 p e n t r u c a r e P = :
2

38
Fizica I Eleonora Rodica Bena

RU2 U2
=
2 2R
⎛ 1 ⎞
R2 + ⎜ ωL −
⎝ ωC ⎟⎠
1
d i n c a r e s e o b ţ i n e e c u a ţ i a ωL − = ±R , c u r ă d ă c i n i l e p o z i t i ve :
ωC
−RC ± R 2C2 + 4LC
ω1,2 =
2LC
ω2 − ω1
Calculând raportul se obţine:
ω0
ω2 − ω1 R 1
= LC = (I.61)
ω0 L Q

I.2.d. Autooscilaţii în sisteme electrice


A . O s c i l a t o r u l c u t u b e l e c t r o n i c e s t e p r e z e n t a t s c h e ma t i c î n
figura I.18.
K1
A T
T – triodă (A-anod, G-grilă,
G
C K-catod)
K
Lg, La – bobine
Lg La C – condensator
K1 - întrerupător
- +

Fig.I.18
Când circuitul anodic se închide cu întrerupătorul K1,
condensatorul C se va încărca şi se va descărca periodic prin
bobina La a circuitului oscilant (La, C). Datorită rezistenţei
active a bobinei La, oscilaţiile din acest circuit vor fi amortizate.
Pentru a obţine oscilaţii neamortizate, în circuitul grilă-catod se
introduce bobina Lg cuplată inductiv cu bobina La. Oscilaţiile din
circuitul (La, C) vor produce în Lg o tensiune electromotoare
variabilă cu aceeaşi frecvenţă ca cea din circuit; această
tensiune variabilă între catod şi grilă comandă curentul anodic

39
Fizica I Eleonora Rodica Bena

al tubului, mărindu-l sau micşorându-l în acelaşi ritm cu


oscilaţiile din circuitul oscilant.
De exemplu: după închiderea întrerupătorului, în decursul
unei semiperioade a oscilaţiilor potenţialul grilei este pozitiv,
tubul este „deschis”, prin el trece curent anodic. În acest timp
sarcina negativă de pe armătura superioară a condensatorului
trece prin bobină La, formând un curent, urmat şi de o disipare
prin efect Joule. În acelaşi timp însă, curentul anodic are
acelaşi sens ca şi curentul din circuitul oscilant (ei sunt în fază)
astfel că acest curent compensează pierderile Joule.
În decursul semiperioadei următoare, potenţialul grilei
este negativ, tubul este „închis” deci nu mai există curent
anodic.
Astfel, în decursul fiecărei perioade, tubul electronic
introduce automat, la momentul necesar, bateria în circuitul
oscilant, asigurând compensarea pierderilor Joule şi menţinând
în circuit oscilaţii neamortizate. Oscilaţiile neamortizate
obţinute reprezintă autooscilaţii pentru că în acest sistem apar
toate elementele caracteristice sistemelor autooscilante:
- sursa de energie constantă,
- „supapa” (trioda) – ca dispozitiv care reglează debitarea
energiei de către sursă,
- sistemul oscilant (circuitul La, C),
- reacţiunea pozitivă (cuplajul inductiv La-Lg)(prin intermediul
său sistemul comandă „supapa”)
B. Oscilatorul cu tranzistor – este prezentat în figura I.19.
K1

T R
C Cr T – tranzistor
B
(C-colector,
C
E Lr La B-bază,
E-emitor)

- +
Fig.I.19

40
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Reacţiunea pozitivă se realizează prin bobina de


reacţiune Lr, conectată cu un capăt la emitorul tranzistorului iar
cu un capăt, prin intermediul condensatorului Cr la baza
tranzistorului.
Bobina Lr este conectată astfel încât, la creşterea
curentului din circuitul colectorului, la bază să fie aplicată o
tensiune ce „deschide” tranzistorul, iar la micşorarea curentului
din circuitul colectorului, tensiunea la bază să blocheze
tranzistorul.
Rezistorul R din circuitul bazei stabileşte valorile iniţiale
ale intensităţii curentului B-C în lipsa unei tensiuni variabile la
capetele bobinei Lr. La închiderea întrerupătorului, în circuitul
oscilant iau naştere oscilaţii care, prin circuitul de reacţiune,
dirijează intensitatea curentului C-B iar condensatorul
circuitului oscilant este alimentat periodic, prin intermediul
tranzistorului, cu o sarcină electrică suplimentară. Pierderile
Joule în decurs de o perioadă din circuitul oscilant sunt
compensate prin alimentarea cu energie de la sursă.

I.3. Exerciţii şi probleme


1. Un corp cu G=49N execută oscilaţii amortizate într-un mediu
în care întâmpină o forţa de rezistenţă proporţională cu viteza
π
sa. Cunoscând pseudoperioada T = s , decrementul logaritmic
4

δ = şi ştiind că la t0=0 are x0=10cm şi v0=20cm/s, să se
2
determine legea de mişcare x(t) şi factorul de amortizare.
R e z o l v a r e : x(t) = Ae −γ t sin (ω t + ϕ0 )

ω= = 8rad / s
T
δ 3π ⋅ 4
δ = γ ⋅ T , de unde γ = = = 6rad / s
T 2π
Din condiţiile iniţiale x(0)=Asinϕ0
Derivând x(t) în raport cu timpul obţinem
−γ t −γ t
v ( t ) = − Aγ e sin (ω t + ϕ0 ) + Ae ⋅ ω cos (ω t + ϕ0 )

41
Fizica I Eleonora Rodica Bena

L a t 0 = 0 , v(0) = − Aγ sin ϕ0 + Aω cos ϕ0

⎧ A sin ϕ0 = 10 (1)
x(0)=10 cm; v(0)=20cm/s; rezultă: ⎨
⎩ A (ω cos ϕ0 − γ sin ϕ0 ) = 20 (2)
Împărţim ecuaţia (2) la ecuaţia (1):
ω cos ϕ0 − γ sin ϕ0
= 2 ; ω ctgϕ0 − γ = 2 ; p r i n î n l o c u i r e :
sin ϕ0
π
8ctgϕ0 − 6 = 2; ctgϕ0 = 1, ϕ0 = ;
4
π
A sin = 10, d e u n d e A = 10 2cm ;
4
⎛ π⎞
O b ţ i n e m : x(t) = 10 2e −6t sin ⎜ 8 t + ⎟ cm .
⎝ 4⎠

2. Găsiţi energia pierdută prin frecare în timpul primei perioade


de oscilaţie pentru pendulul din problema precedentă.
mv 02 G 49
R e z o l v a r e : L a t 0 = 0 , Ec0 = , unde m = = = 5Kg;
2 g 9,8
v0=20 cm/s=0,2m/s
5 2
Ec 0 = ⋅ ( 0,2 ) = 0,1J
2
kx 02
Ep0 = ; k = m ω02 ; ( ω 0 = p u l s a ţ i a p r o p r i e )
2
Ş t i m c ă ω 2 = ω02 − γ 2 , d e u n d e ω02 = ω 2 + γ 2 = 64 + 36 = 100;
ω0=10rad/s, k=500N/m.
2
500 ⋅ ( 0,1)
Ep0 = = 2,5J
2
E n e r g i a t o t a l ă i n i ţ i a l ă : E0 = Ec0 + Ep0 = 2,6J
După o perioadă:
π π π 2 −δ
x(T) = 10 2e−γ T sin(8T + ) = 10 2 ⋅ e−δ sin(2π + ) = 10 2 ⋅ e−δ sin = 10 2 ⋅ e
4 4 4 2
−δ −δ
x(T) = 10e cm = 0,1e m
⎛ π⎞ ⎛ π⎞
D i n r e l a ţ i a : v(t) = − Aγ e −γ t sin ⎜ ω t + ⎟ + Aω e −γ t cos ⎜ ω t + ⎟ , o b ţ i n e m :
⎝ 4⎠ ⎝ 4⎠

42
Fizica I Eleonora Rodica Bena

π π 2 2
v ( T ) = − Aγ e−δ sin + Aωe−δ cos = −10 2 ⋅ 6 ⋅ e−δ + 10 2 ⋅ 8 ⋅ e−δ ⋅
4 4 2 2
−δ
= 20e cm / s
= 0,2e−δ m / s.
mv 2 (T) 5
Ec (T) = = ⋅ (0,2)2 e −2δ = 0,1e −2δ J
2 2
kx 2 (T) 500 ⋅ (0,1)2 e −2δ
Ep (T) = = = 2,5e −2δ J
2 2
E(T) = 2,6e−2δ J
Energia pierdută prin frecare va fi
ΔE = E0 − E(T) = 2,6(1 − e −2δ ) = 2, 6(1 − e −3π ) J

3. O bobiţă de soc cu masa m=1g este electrizată cu sarcina


pozitivă q=1μC şi este atârnată de un fir cu l = 0, 49m între
armăturile unui condensator astfel încât:
→ →
a) E paralel şi de acelaşi sens cu g
→ →
b) E paralel şi de sens contrar cu g
→ →
c) E perpendicular pe g
E=98V/cm;
g=9,8m/s2.
Să se deducă perioada micilor oscilaţii în cele trei cazuri şi să
se compare cu perioada T0 în absenţa câmpului.

43
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Rezolvare:
a).Asupra bobiţei acţionează forţa
→ → →
verticală R = F + G unde
a) + → →
F = q E este forţa electrică.
Această rezultantă se descompune
α →→E în R t = R sin α şi Rn = R cos α .

E
q →
Componenta tangenţială este chiar
G
F - forţa de revenire, deci
Frev = (qE + mg) sin α

x x
P e n t r u α ≤ 5o , sin α ≅ tgα = , d e c i Frev = ( qE + mg) ;
l l
În mişcarea a r m o n i c ă Frev = kx, ( d e s e n s contrar), deci
qE + mg
k= ;
l
m ml
T = 2π = 2π
k qE + mg

E = 98V / cm = 98 ⋅ 102 V / m;
q = 1μ C = 10−6 C;
m = 1g = 10−3 Kg

10−3 ⋅ 0,49 49 ⋅ 10−5 2π


T = 2π
10 −6 2
⋅ 98 ⋅ 10 + 10 −3
⋅ 9,8
= 2π
2 ⋅ 98 ⋅ 10 −4
=
2 10
≅ 1s ( 10 ≅ π )
l 0, 49
T0 = 2π = 2π ≅ 2s T < T0
g 9,8

b) Acum R = mg − qE = 10−3 ⋅ 9,8 − 10−6 ⋅ 98 ⋅ 102 = 0, T → ∞, adică


mobilul nu mai revine în poziţia de echilibru dacă iniţial făcea
orice unghi α cu verticala.

44
Fizica I Eleonora Rodica Bena

qE = mg (în cazul de
c ) R = q2E2 + m2g2
→ faţă)
q2E2 + m2g2 E
Frev ≅ ⋅x ml l 1
l T = 2π = 2π ⋅
+ - 2mg g 42
ml →
T = 2π F T0
2 2 2 2 = .
q E +m g 4
2

G →
R

4. Presupunem că într-o incintă există plasmă, global neutră, cu


d e n s i t a t e a d e i o n i / e l e c t r o n i n ≅ 10 6 cm −3 . L a u n m o m e n t d a t a p a r e
într-o regiune un mic exces de sarcină, ceea ce corespunde
unui deficit de sarcină într-o regiune învecinată. Presupunem că
există mai multe regiuni de acest fel, dispuse pe două plane
imaginare paralele. Descrieţi procesul oscilaţiilor plasmei de-a
lungul unei axe perpendiculare pe cele două plane.
Rezolvare:
Cele două plane imaginare se
→ +q
E comportă ca armăturile unui
condensator plan, încărcat cu
- q q⋅d
sarcina q. Cum U = = iar
C ε 0S
x U q
E= (câmp uniform), E= ,
d ε 0S
paralel cu axa Ox.
Considerăm o sarcină elementară (electron) în regiunea dintre
cele două plane imaginare. Forţa exercitată de câmp asupra
electronului este F=eE, deci legea de mişcare va fi:
d2 x
m = −eE
dt 2
Să calculăm sarcina q deplasată de cei n electroni din unitatea
de volum de pe un „perete” pe celălalt:
q = ne ⋅ Vx = neSx

45
Fizica I Eleonora Rodica Bena

d2q d2 x eE S q
= neS = −neS = −ne2 ⋅
dt 2 dt 2 m m ε 0S

d2 q ne 2 ne2
=− ⋅ q, adică q+ ωp2q = 0,
&& unde ωp2 = se numeşte
dt 2 ε 0m ε 0m
frecvenţa de oscilaţie a plasmei.
ωp2 ≅ 5 ⋅ 107 Hz .

5. Găsiţi ecuaţia oscilaţiei armonice rezultată prin suprapunerea


a n oscilaţii de aceeaşi amplitudine şi având frecvenţele în
progresie aritmetică, cu primul termen ω şi raţia α. Discuţie
după N.
Rezolvare:
Vom avea:
x1 = A 0 cos ω t;
x 2 = A 0 cos (ω + α ) t
x3 = A 0 cos (ω + 2α ) t x = x1 + x 2 + .... + xN
.
.
.
xN = A 0 cos ⎡⎣ω + (N − 1) α ⎤⎦ t
Considerăm funcţia complexă:
i ⎡ω + (N −1)α ⎤⎦ t ⎞
u% = A 0 ⎜ eiω t + e (
i ω +α ) t
+e(
⎛ i ω + 2α ) t
+ ....... + e ⎣ ⎟=
⎝ ⎠

(
A 0 eiω t 1 + eiα t + e2iα t + ..... + e (
i N −1)α t
).
În paranteză apare suma unei progresii geometrice crescătoare,
c u r a ţ i a eiα t = q. S e ş t i e c ă a c e a s t ă s u m ă e s t e d a t ă d e e x p r e s i a

1 − qn
S= (n = numărul termenilor).
1− q
N N N
iα t − iα t iα t
Niα t
1− e e2 e 2 − e2
În cazul nostru n=N şi obţinem S = =
1 − eiα t i t
α N
−i t
α
i t
e2 e 2 −e 2

46
Fizica I Eleonora Rodica Bena

N
iα t Nα t
sin( )
e2 2
S= ⋅ ( S - a f o l o s i t r e l a ţ i a eiθ − e −iθ = 2i sin θ )
α
i t αt
sin( )
e2 2
⎛ Nα t ⎞
sin ⎜ ⎟
⎡⎛
u% = A 0 exp ⎢i ⎜⎜ ω +
(N − 1) α ⎞ ⎤ ⎝ 2 ⎠
⎟⎟ t ⎥
⎣⎢ ⎝ 2 ⎠ ⎦⎥ sin ⎛ α t ⎞
⎜ 2⎟
⎝ ⎠
F o l o s i n d r e l a ţ i a eiθ = cos θ + i sin θ s e o b s e r v ă c ă
x = A 0 ⎣⎡cos ω t + cos (ω + α ) t + ...... + cos ⎡⎣ω + (N − 1) α t ⎤⎦ ⎦⎤ e s t e p a r t e a r e a l ă
a f u n c ţ i e i u% :
⎛ Nα t ⎞
sin ⎜ ⎟
⎡⎛
% d e c i x ( t ) = A 0 cos ⎢⎜ ω +
x = Reu,
(N − 1) α ⎞ t ⎤ ⎝ 2 ⎠
⎜ ⎟
⎟ ⎥
⎣⎢⎝ 2 ⎠ ⎦⎥ sin ⎛ α t ⎞
⎜ 2⎟
⎝ ⎠
ω1 + ωN ω + ⎡⎣ω + (N − 1) α ⎤⎦ (N − 1) α
N o t â n d ωm = = =ω +
2 2 2
obţinem:
⎛ Nα t ⎞
sin ⎜ ⎟
x ( t ) = A 0 cos ωm t ⎝ 2 ⎠
⎛ αt ⎞
sin ⎜ ⎟
⎝ 2⎠
Aceasta reprezintă tot o oscilaţie armonică de pulsaţie ωm, dar
are o amplitudine variabilă în timp
⎛ Nα t ⎞
sin ⎜ ⎟
A = A0 ⎝ 2 ⎠
⎛αt ⎞
sin ⎜ ⎟
⎝ 2 ⎠
Dacă N=2, regăsim rezultatul obţinut în cazul fenomenului de
„bătăi”
⎡ ⎛αt ⎞ ⎛ αt ⎞ ⎤
⎢ sin α t 2 sin ⎜ 2 ⎟ cos ⎜ 2 ⎟ ⎥
⎢ = ⎝ ⎠ ⎝ ⎠ = 2cos ⎛ α t ⎞ ⎥
⎜ ⎟
⎢ sin α t ⎛αt ⎞ ⎝ 2 ⎠⎥
⎢ sin ⎜ ⎟ ⎥
⎣ 2 ⎝ 2⎠ ⎦

47
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Nα t
D a c ă N → ∞ , sin este rapid variabilă, se produc modulaţii sub
2
formă de pulsuri.

6. Considerăm un oscilator cu frecare, având decrementul


l o g a r i t m i c δ , î n t r e ţ i n u t d e o f o r ţ ă s i n u s o i d a l ă , F = F0 sin ω1t .
Dac ă pulsaţi a os c il a ţi i l o r n ea mo r t i z a t e e s t e ω0 , gă s i ţi pu l s a ţi a
ωv la care se instalează rezonanţa vitezelor (amplitudinea
vitezei devine maximă). Calculaţi media puterii disipate prin
frecare la rezonanţă.
Rezolvare:

F
x + 2γ x& + ω02 x = 0 sin ω1t
E c u a ţ i a d e m i ş c a r e e s t e &&
m
Derivăm această ecuaţie în raport cu timpul:
F
v + 2γ v& + ω02 v = 0 ω1 cos ω1t
&& (1)
m
În regim staţionar, soluţia acestei ecuaţii va fi:
v ( t ) = vmax cos (ω1t + ϕ ) (2)
Pentru determinarea lui vmax, înlocuim soluţia (2) în ecuaţia (1)

& = − v maxω1 sin (ω1t + ϕ )


v(t)

v ( t ) = − v maxω12 cos (ω1t + ϕ )


&&
F0
− v maxω12 cos (ω1t + ϕ ) − 2γ v maxω1 sin (ω1t + ϕ ) + ω02 v max cos (ω1t + ϕ ) = ω1 cos ω1t;
m

( )
v max ω02 − ω12 cos (ω1t + ϕ ) − 2γ v maxω1 sin (ω1t + ϕ ) =
F0
m
ω1 cos ω1t;

vmax (ω02 − ω12 ) cos ω1t cos ϕ − vmax (ω02 − ω12 ) sin ω1t sin ϕ − 2γ vmaxω1 sin ω1t cos ϕ −
F0
−2γ vmaxω1 cos ω1t sin ϕ = ω1 cos ω1t
m
Egalând c o e f i c i e nţi i l u i c os ω1 t şi s i n ω1 t din ambii membri
obţinem:

( )
v max ω02 − ω12 cos ϕ − 2γ v maxω1 sin ϕ =
F0
m
ω1

48
Fizica I Eleonora Rodica Bena

( )
−vmax ω02 − ω12 sin ϕ − 2γ vmaxω1 cos ϕ = 0

−2γω1
Din ecuaţia a II-a rezultă tgϕ = , care conduce la
ω02 − ω12
−2γω1 ω02 − ω12
sin ϕ = ş i cos ϕ =
(ω02 − ω12 ) (ω02 − ω12 )
2 2
+ 4γ 2ω12 + 4γ 2ω12

Fω 1
D e c i vmax (ω1 ) = 0 1 ⋅ (amplitudinea vitezei)
( )
m 2
ω02 − ω12 + 4γ 2ω12

Maximul acestei amplitudini (rezonanţa vitezelor) este atins


dv max
când = 0; E f e c t u â n d c a l c u l u l o b ţ i n e m ω v = ω 0 , a d i c ă
dω 1
rezonanţa vitezelor se atinge când forţa întreţinătoare are exact
pulsaţia proprie a oscilatorului, indiferent de γ.
Valoarea maximă a amplitudinii vitezei la rezonanţă va fi:
Fω 1 F
( vmax )m = 0 0 ⋅ = 0
m 2γω0 2γ m
π
La rezonanţa vitezelor ϕ = − . ( tgϕ → −∞ )
2
Puterea disipată în funcţie de viteză va fi, la fiecare moment:
P ( t ) = Ff ⋅ v = − ρ v 2 ( t ) = − ρ vm
2
cos2 (ω1t + ϕ ) = −2γ mv m
2
sin2 ω1t
F02ω12 sin2 ω1t
= −2γ m ⋅ ⋅
m2
(ω02 − ω12 )
2
+ 4γ 2ω12

2γ F02ω02 sin2 ω0 t F02 sin2 ω0 t


La rezonanţă P (t) = − ⋅ =−
m 4γ 2ω02 2γ m
T0 T0
1 F02 1 − cos 2ω0 t F2
Pf medie = ∫ P ( t ) dt = − ∫ dt = − 0
T0 2γ mT0 2 4γ m
0 0

7. Un circuit LC este format dintr-o bobină ideală cu inductanţa


0,1 0,1
L= H (Henry) şi un condensator cu capacitatea C = μF .
π π

49
Fizica I Eleonora Rodica Bena

Aflaţi perioada proprie T0 a oscilaţiilor electrice din circuit şi


e n e r g i a c â m p u l u i e l e c t r i c ş i m a g n e t i c d u p ă Δt = 10s d e l a
închiderea circuitului, (ştiind că iniţial condensatorul a fost
încărcat cu sarcina q0=1μC).

Rezolvare:

T0 = 2π LC = 2 0,1 ⋅ 0,1 ⋅ 10 −6 = 2 ⋅ 10 −4 s
Conform ecuaţiilor (I.48)
q ( t ) = q0 sin (ω0 t + ϕ0 ) - e s t e s a r c i n a e l e c t r i c ă d e p e a r m ă t u r i l a
momentul t
i ( t ) = q0ω0 cos (ω0 t + ϕ0 ) - e s t e i n t e n s i t a t e a c u r e n t u l u i p r i n b o b i n ă l a
momentul t
La t=0, condensatorul are sarcina q0, deci q0=q0sinϕ0, de unde
π
s i n ϕ 0 = 1 , d e c i ϕ0 = .
2
q02 sin2 (ω0 t + ϕ0 )
We ( t ) =
2C
2π 1
ω0 = = = 10 4 π s −1 ; ω0 ⋅ Δt = 105 π = 5 ⋅ 10 4 ⋅ 2π = 2kπ
T0 LC

⎛ π⎞ π q2 10−12 10 −5 π
sin ⎜ 2kπ + ⎟ = sin = 1, d e c i We ( t ) = 0 = = J
⎝ 2⎠ 2 2C 0,1 2
2⋅ ⋅ 10 −6
π
Lq02ω02 cos2 (ω0 t + ϕ0 ) ⎛ π⎞
Wm ( t ) = ; cos ⎜ 2kπ + ⎟ = 0, W m = 0
2 ⎝ 2⎠

50