c




 

 

 


c  
 
 

Articolul 134 din Constitu ie prevede : « Economia României este economie de pia ă.
Statul trebuie să asigure : a) libertatea comer ului, protec ia concuren ei loiale, crearea cadrului
favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de produc ie (...). ».
Libertatea comer ului se manifestă pe două direc ii : libertatea de întreprindere i
libertatea de exploatare.  



   presupune dreptul pentru toate persoanele,
fizice sau morale, de a desfă ura activită i comerciale sau industriale, de a înfiin a noi entită i
economice ori de a achizi iona altele. Practic, avem de a face i cu o manifestare a principiului
libertă ii contractuale, având în vedere modul de înfiin are a unei societă i comerciale (act
constitutiv).
Fiind o valoare constitu ională, libertatea de a întreprinde, trebuie respectată atât de
Parlament, cât i de administra ie, ca orice altă libertate publică.
 





 se manifestă prin dreptul comerciantului de a administra
societatea astfel cum el dore te. În condi iile legii el poate intra în rela ii economice cu al i
agen i economici sau poate decide singur ce face cu păr ile sale sociale.
c 

  
 

Reglementarea libertă ii de concuren ă este ea însă i un paradox: în fapt o libertate totală
nu poate fi asigurată a priori decât prin absen a oricărei reglementări. Experien a demonstrează că
absen a normelor juridice în domeniu nu numai că nu men ine o concuren ă liberă, dar chiar
stimulează practici neloiale sau restrictive de concuren ă.
Principiul liberei concuren e constă în libertatea conferită agen ilor economici de a utiliza
în mod liber mijloacele i metodele de câ tigare i men inere a clientelei, precum : publicitatea,
ac iunile promo ionale, calitatea, renumele, pre ul, re eaua de distribu ie etc...
Unii autori au
utilizat, pentru a defini această atitudine a agen ilor economici, no iunea de 

  

Principiile enumerate sunt indisolubil legate, existen a unuia fără a celuilalt fiind
imposibilă. Mai mult, ambele bazându-se pe « libertate » nu trebuie privite absolut, fiind de multe
ori limitate ca aplicare, ori chiar eliminate. Printre limitările aduse principiului liberei concuren e
se află:
1. reglementarea accesului la anumite activită i economice, având în vedere în special
monopolul de stat;
2. condi iile de men inere a echilibrului economic a întreprinderilor; există reglementări
care afectează direct echilibrul economic i privesc comer ul exterior, creditul, regimul
investi iilor străine, etc...
3. instaurarea de către legislator a unor condi ii discriminatorii în favoarea anumitor
întreprinderi cum ar fi, avantaje fiscale, ree alonări la plata impozitelor etc...
4. dirijismul i protec ionismul economic, disimulate în măsuri aparent în concordan ă cu
principiul liberei concuren e, cum ar fi standardizarea i urbanismul comercial, care de multe ori
maschează opera iuni oneroase în favoarea anumitori actori ai vie ii economice.
5. conven iile de restrângere a concuren ei.
c c
 


 

Principiul libertă ii de formare a pre urilor este statuat de Legea concuren ei care
în art. 4
alin. 1 prevede:Ñ


 


 







 
 


 
   


  
Ñ Principiul libertată ii de stabilire a pre urilor este
afirmat i indirect în textul art. 134 din Constitu ie, decurgând din principiul libertă ii
comer ului.
Pre urile i tarifele practicate în cadrul unor activită i cu caracter de monopol natural sau al
unor activită i economice, stabilite prin lege, se stabilesc i se ajustează cu avizul Ministerului
Finanţelor Publice, cu excepţia celor pentru care, prin legi speciale, sunt prevăzute alte
competen e.



 !"#!$
! %$




!
% 


 
!





 
este orice act susceptibil de a contribui la promovarea desfacerii
produselor unei societă i comerciale în detrimentul desfacerii produselor alteia.
Actul de concuren ă poate exista:
- independent de avantajul personal al autorului actului; (acesta poate să nu aibă nici un
avantaj);
- independent de momentul în care î i va produce efecte.
- fără o egalitate de for ă economică.
Actul de concuren ă nu este în sine neleal, capătând un astfel de caracter numai dacă sunt
folosite mijloace incorecte, reprobabile.
Legea 11/1991 privind combaterea concuren ei neloiale define te în art. 2 ca fiind
concuren ă neleală 


&

'




 
&


 


 

&


&

rept exemplu, este men ionată ca fiind contrar uzan elor cinstite utilizarea în mod
neloial a secretelor comerciale ale unui comerciant prin practici de genul neexecutării unilaterale a
contractului, prin abuz de încredere, incitarea la delict, achizi ionarea de secrete comerciale de
către ter i care cunosc că achizi ia implică practici neloiale.
A a cum rezultă din textul legii un act este neloial dacă este contrar uzan elor cinstite.
Totu i, pentru ca un act de concuren ă să fie calificat neloial i instan a să admită o ac iune în
concuren ă neloială (în fond o ac iune în răspundere civilă delictuală) trebuie întrunite
următoarele condi ii, nu însă întotdeauna în mod cumulativ
1. existen a raportului de concuren ă;
2. prejudiciul;
3. fapta ilicită;
4. vinovă ia;
5. reaua-credin ă;
6. legătura de cauzalitate.






&'



 

 
 


 

&'



O primă clasificare, pe care o re inem, distinge între următoarele categorii de acte de
concuren ă neleală:

 (


'
ce pot privi numele i formele societă ilor comerciale, semnele
distinctive ale produselor, imitarea unui concurent etc.;
  (


 


 
a unei societă i concurente prin distrugerea
publicită ii, divulgarea secretelor de fabrică, coruperea salaria ilor;
  (


 
 )

O altă clasificare grupează actele neleale în trei categorii:
- acte de concuren ă inadmisibilă: exploatarea muncii altuia, oferta sub pre ul
concuren ilor, coruperea personalului etc...;
- acte de concuren ă sugestivă: publicitatea mincinoasă, imitarea i uzurparea semnelor
distinctive .a.,
- concuren a de for ă: denigrarea, reclama personală, deturnarea clientelei etc....


 c
*(
 

'

c 
!
#&

'

(
 

'


Mijloacele de confuzie au drept scop crearea de confuzie, clientela putând fi derutată i
atrasă , profitându-se de reputa ia concurentului. Ele îmbracă forma unor acte sau fapte contrare
uzan elor cinstite prin care se urmăre te :
- inducerea în mintea consumatorului a ideii că produsele sau serviciile provin de la
concurentul celui care le săvâr e te ;
- crearea unei legături între cele două oferte pentru a deturna clientela.
Prin   & 

   '    în sens restrâns se în elege riscul de confuzie asupra originii
produselor sau serviciilor. Prin risc de confuzie în sens larg se în elege confuzia constând în ideea
gre ită că între două întreprinderi există o legătură economică. Un act are caracter neloial atunci
când crează un risc de confuzie apreciabil i nu confuzii întâmplătoare.
     

  &     

   '   
se face având în vedere mai multe criterii.
a) Un prim criteriu în aprecierea riscului de confuzie este raportarea la consumatorul cu
aten ie mijlocie, nivel mediu de inteligen ă, educa ie i impresia produsă acestuia. Instan ele
au în vedere notorietatea semnului distinctiv i faptul că de regulă aten ia consumatorului este mai
mare în cazul bunurilor de valoare.
b) Un al doilea criteriu în stabilirea riscului de confuzie are în vedere numărul de consumatori
expu i riscului de confuzie.
c) Grupul intă al ofertei comerciantului ( speciali ti, farmaci ti etc...) este i el un
element de stabilire a existen ei riscului de confuzie.
d) Riscul de confuzie se determină i în func ie de natura semnului distinctiv . Acesta poate,
ca urmare a unei utilizări mai vechi i a campaniilor mediatice, să fie mai puternică, mai
cunoscută. Cu cât semnele distinctive sunt mai pu in cunoscute, mai slabe, riscul de confuzie
scade.
Producerea confuziei nu este absolut necesară pentru existen a concuren ei neloiale, fiind
suficientă crearea riscului. e asemenea, nu orice confuzie asupra unui produs sau servicii
echivalează cu săvâr irea unui act neloial.
Mijloacele de confuzie, calificate ca fiind acte de concuren ă neloială, sunt grupate astfel:
1. mijloace care produc confuzie cu privire la firmă i emblemă;
2. imitarea mărcii ;
3. imitarea publicită ii unui concurent ;
4. imitarea produselor altuia i substituirea mărfurilor ;
5. imitarea aspectului exterior al unei întreprinderi.
octrina a cuprins toate aceste fapte sub umbrela no iunii generale de ?
 care
pleacă de la ideea că orice apropiere nejustificată a muncii altuia trebuie sanc ionată. El a fost
definit ca fiind comportamentul prin care un agent economic se plasează în siajul concurentului,
profitând de eforturile i know-how-ul acestuia. Parazitul caută să se afle în permanen ă în umbra
concurentului pentru beneficia de experien a i renumele acestuia fără investi ii proprii.
Parazitismul se prezintă sub două forme. Prima, concuren a parazitară, vizează situa ia
unei întreprinderi care se comportă ca un parazit în raport cu o alta cu care se află în situa ie de
concuren ă. Ne aflăm în prezen a unui act parazitar "de fiecare dată când un concurent a
beneficiat de efortul industrial, comercial, publicitar i promo ional al unui alt comerciant".
A doua formă, manopere parazitare, este întâlnită în cazul agen ilor economici care nu sunt
în raport de concuren ă. Ele rezultă din exploatarea fără drept a investi iilor i cuno tin elor
unui întreprinzător neconcurent. În acest caz ac iunea în concuren ă neloială nu este admisibilă în
absen a clientelei comune i a riscului de confuzie. Instan ele pot deroga de la această regulă,
atunci când situa ia o impune. Un exemplu mediatizat în Fran a sus ine libertatea de apreciere a
judecătorului; este cazul parfumului "Champagne" , în care Curtea de apel din Paris a declarat
comportament parzitar i "deturnant de notorietate", utilizarea denumirii de origine "Champagne",
ca nume al unui parfum.
În cele două forme ale sale teoria parazitismului a extins domeniul ac iunii în concuren ă
neloială, în Fran a vorbindu-se de o extindere necontrolată a parazitismului în jurispruden ă. Cu
toate acestea faptele parazitare se pot plasa între domeniul concuren ei neloiale stricto sensu i cel
al drepturilor de proprietate industrială (apărate prin ac iunea în contrafacere
O altă problemă care apare în cazul parazitismului este dovedirea prejudiciului. Este foarte
dificil să dovede ti existen a unui prejudiciu creat de parazit atâta vreme cât el stă în umbra celui
puternic economic i încearcă să fure din clientela acestuia. El va invoca întotdeauna dreptul său la
dezvoltarea afacerii sale i imposibilitatea cuantificării prejudiciului. e aceea, acoperirea acestuia
se face cu "titlu de pierdere a ansei la o evolu ie favorabilă", concept care nu mai utilizează ideea
de prejudiciu cuantificabil.
e i jurispruden a franceză a utilizat foarte mult teoria parazitismului, se vorbe te în
ultima perioadă de un recul al acesteia. Se dă drept exemplu în sus inerea acestei idei o decizie a
Cur ii de Apel din Paris, care a apreciat că "simplul fapt al copierii unei prezentări a altuia nu
constituie un act de concuren ă culpabil, principiul fiind că un bun care nu face obiectul unui drept
de proprietate intelectuală, poate fi liber reprodus".
Având în vedere stadiul economiei române ti i nevoia de reguli clare, apreciem că teoria
parazitismului este utilă, un eventual recul ale ei putând interveni numai după ce va fi aplicată i
î i va face datoria în impunerea unui comportament concuren ial, a a cum s-a întâmplat i în
Fran a.

c 
*(




'

 


'



 

Legea nr. 11/1991 sanc ionează în art 5 lit. a ca fiind '

+'&

 
'

,
 
 
de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant+

-
este un element de individualizare a comerciantului i constă în  
&


 
sub care acesta este înmatriculat în registrul comer ului, î i desfă oară activitatea i
sub care semnează. În cazul comerciantului persoană fizică firma coincide cu numele
comerciantului.
atorită caracterului de individualizare în activitatea comercială firma se caracterizează prin
noutate. În consecin ă, atunci când există risc de confuzie cu o firmă deja înregistrată, Oficiul
registrului comer ului, refuză înregistrarea. În momentul în care aceasta are loc, cu respectarea
principiului noută ii, comerciantul dobânde te un drept de proprietate incorporală asupra ei. Cu
alte cuvinte, prin înregistrare se asigură exclusivitatea folosin ei pe o anumită rază teritorială în
func ie de solicitarea comerciantului.
 
este un element de individualizare facultativ i constă în semnul sau denumirea
care deosebe te un comerciant de un altul de acela i gen. acă o întreprindere nu poate avea decât
o firmă (obligatoriu), ea poate avea în schimb atâtea embleme câte magazine de desfacere are.
Con inutul emblemei poate fi un semn sau o denumire. La rândul lor, semnul poate fi o
figură grafică (animal sau figură geometrică) iar denumirea un nume propriu sau o formulare
fantezistă.
La fel ca i firma, emblema trebuie sa aibă caracter de noutate, dar spre deosebire de prima,
ea poate fi înregistrată la registrul comer ului i fără a avea acest caracter. reptul asupra
emblemei se dobânde te deci prin prioritate de folosin ă.
Pentru a vorbi de imitare literatura franceză cere îndeplinirea condi iei « situa ie de
concuren ă», care presupune întrunirea în mod cumulativ a următoarelor condi ii :
- specialitatea întreprinderii ; riscul de confuzie apare numai în cazul activită ilor similare ;
- răspândirea geografică a numelui comercial ; întinderea teritorială a protec iei este limitată la
zona în care folosirea numelui comercial sau a unei embleme identice ar conduce la confundarea
întreprinderilor .
Având în vedere condi iile de mai sus a fost considerat act neloial, utilizarea în materie de
comer electronic a unui cod de acces sau a numelui de domeniu al unui ter , pentru a se insera
într-o activitate comercială existentă i similară, cu scopul de ob ine profit din renumele ter ului.
În aprecierea riscului de confuzie datorat utilizării unor nume comerciale sau embleme
asemănătoare se au în vedere deci, natura întreprinderii, clientelei i notorietatea.
 În concluzie, constituie concuren a neloială utilizarea cuvintelor cu putere distinctivă din
numele comercial. e regulă, confuzia se produce datorită adăugării la un nume comercial cunoscut
a unor alte cuvinte.
c c

%




&

'

Legea nr. 11/1991 sanc ionează în art 5 lit. a ca fiind '

+'&


   +de natură să producă confuzie aceea folosită legitim de un alt comerciant
Marca este un semn distinctiv, ce are rolul de a diferen ia produsele, lucrările, i serviciile,
unei persoane fizice sau juridice, garantând calitatea constantă a lor i este susceptibil a face
obiectul unui drept exclusiv, ce apar ine drepturilor de proprietate industrială.
Semnele care pot fi înregistrate ca mărci sunt: cuvintele, simbolurile figurative,
combina iile de culori, sloganurile, literele, forma produsului, culoarea produsului sau ambalajului.
reptul la marcă se dobânde te prin înregistrare la Oficiul de Stat pentru Inven ii i
Mărci. Prin aceasta se asigură protec ia mărcii, fiind prohibită utilizarea ei fără drept.
 



 a fost încadrat în categoria drepturilor intelectuale, în con inutul său
intrând:  
&



'&




 



 
'&


 

& 






În doctrină i practică s-a făcut distinc ie între uzurparea directă, prin utilizarea unei mărci
identice i imitarea unei mărci, care presupune o reproducere a trăsăturilor esen iale a acesteia în
vederea creării unei confuzii cu aceea originală. Aceasta înseamnă că o marcă beneficiază de o
dublă protec ie: una ce ine de dreptul proprietă ii intelectuale i una de dreptul concuren ei.
Astfel, utilizarea unei mărci sau embleme de un concesionar, după expirarea contractului de
concesiune, a fost considerată ca o încălcare a dreptului de proprietate industrială, angajând i
răspunderea contractuală, i nu un act de concuren ă neloială ( care presupune imitarea mărcii).
Jurispruden a română antebelică a considerat că există imitare ori de câte ori se stabile te
că între marca înregistrată i aceea contrafăcută sunt asemănări de natură a crea confuzie, pentru
unii posibile iar pentru al ii inevitabile. În aprecierea riscului de confuzie trebuie avute în vedere
răspândirea teritorială i notorietatea mărcii.
e i legea română (Lg. nr. 11/1991) nu men ionează expres marca printre elementele
protejate în art. 5 lit.a, trebuie interpretat ca fiind subîn eleasă în expresia "denumiri speciale" i
pe cale de consecin ă ocrotită.
În concluzie, reprezintă  
 
 utilizarea unei mărci asemănătoare, ori a
avantajelor create de o marcă deja cunoscută, dacă s-a creat însă i un risc de confuzie apreciabil.
Jurispruden a franceză este frecvent sesizată cu litigii privind o marcă reputată care, fără a
fi reprodusă identic, a fost imitată după cume se va vedea în cele ce urmeză.
Imitarea unei mărci, care este un act neloial, poate avea loc prin :
a)
& 

' ) de exemplu: Sunlake-Sunslik (marca înregistrată anterior), Paris Voyage-
Paradis Voyage (marca înregistrată); Pastis 42-Pastis 51 (marca înregistrată anterior); utilizarea ca
nume de domeniu pe Internet "Galeries Lafayette.com" a fost apreciată ca o imitare a unei mărci
înregistrate;
b)
& 


) de exemplu: sticle de acela i model, cu etichete în aceea i culoare, pentru
produse de acela i gen. În 1932 Tribunalul Ilfov considera concuren ă neleală fapta pârâtului de a
fi colorat benzina pe care o vindea, imitând marca societă ii "Unirea" înscrisă la tribunal sub
denumirea de "autobenzină albastră" i "benzină albastră".
c)

 ; de exemplu: Miss Rouge-Miss Blanche (marca anterioară);
d) 
&; de exemplu: Curtea de Casa ie din Paris decidea în 1966 că marca "La vache
serieuse" prin contrastul cu aceea mai cunoscută "La vache qui rit" creează impresia originii
comune, deci prezenta risc de confuzie.
e) ' 
&; în cazul mărcilor verbale, riscul de confuzie poate apare fie datorită efectului
sonor, fie lecturării. Tribunalul din Bruxelles constata în 1982 că sloganul (marcă) "Lada, votre
meilleur achat" era răspândit de mult timp, iar formula "Subaru, votre meilleure achat" e de natură a
crea confuzie legată de marca Lada.
f) imitarea prin .
  ; presupune traducerea cuvântului care formează marca înregistrată.
 În concluzie, " chestiunea de a ti dacă imitarea este susceptibilă de a produce confuzie o
rezolvă judecătorul."

c /
%


 ,




 
'



 &  
&


 


011
&





2





' infrac iune "folosirea unei
inven ii, indica ii geografice, unui desen sau model industrial...



&

'


 
'&
 



 
+

a) % 
este considerată ca implicând o activitate inventivă dacă, pentru o persoană de
specialitate în acel domeniu, ea nu rezultă în mod evident din cuno tin ele cuprinse în stadiul
tehnicii. Inven ia este susceptibilă de aplicare industrială dacă obiectul ei poate fi folosit în cel
pu in un domeniu industrial, agricol, sau oricare altul.
Atunci când pe lângă aceste două condi ii inven ia este i nouă ea poate fi brevetată. Nu
au caracter brevetabil ideile, descoperirile, teoriile tiin ifice, metodele matematice, programele
de calculator, re etele culinare sistemele urbanistice etc....
Protec ia inven iei se asigură în principiu prin procedura de brevetare, finalizată cu
eliberarea de către Oficiul de stat pentru Inven ii i Mărci. a brevetului. Acesta conferă titularului
dreptul de a interzice ter ilor să efectueze fără autoriza ia sa următoarele acte:
- pentru produse: fabricarea, comercializarea, oferirea spre vânzare, folosirea, importul, sau stocarea
în vederea comercializării, oferirii spre vânzare sau folosirii;
- pentru procedee sau metode: folosirea acestora.
Nu avem de a face - cu toate că a a pare - cu o protec ie identică a inven iei (oferită de
Legile nr. 11/1991 i 64/1991):
- Legea privind brevetele de inven ii consideră infrac iune de contrafacere "fabricarea, folosirea
sau punerea în circula ie fără drept a obiectului unui brevet de inven ie" ;
- Legea nr. 11/1991 în art. 5 lit.a sanc ionează "folosirea unei inven ii... de natură să producă
confuzie cu cele folosite legitim de alt comerciant".
upă cum se observă, inten ia legiuitorului a fost în primul caz interzicerea folosirii fără
drept a inven iei, pe când în cel de al doilea evitarea riscului de confuzie. Interpretând textul art. 5
al Legii nr. 11/1991 rezultă o a doua diferen ă : folosirea inven iei poate să se întemeieze (sau
nu) pe un drept, dar pentru a fi infrac iune trebuie, în mod necesar, să fie de natură a produce
confuzie cu aceea folosită legitim de un alt comerciant. Cealaltă reglementare ( care prevede
infrac iunea de contrafacere) vorbe te doar de folosirea fără drept.
În concluzie, avem de a face cu o dublă protec ie a inven iei, una ce ine de dreptul
proprietă ii intelectuale i alta ce ine de dreptul concuren ei neloiale.
b) %

 
' sunt împăr ite în două categorii: denumiri de origine i
indica ii de provenien ă.
enumirile de origine sunt men iuni care indică locul fabricării unor produse de calitate
datorită condi iilor naturale ale solului, climei, etc.... reptul de a utiliza o denumire de
origine are deci o bază geografică i istorică, fiind titlul care garantează calitatea de origine a unui
produs pusă în valoare în mod special.
Indica ia de provenien ă este o men iune cu privire la locul unde un produs a fost
realizat, fără a fi o garan ie de calitate (cum este cazul denumirii de origine).
Este deci act neloial i infrac iune, folosirea unei indica ii geografice care poate conduce
la confuzie cu aceea utilizată legitim de un alt comerciant.
c) Prin  & 

 
&
 Legea nr. 129/1992 privind protec ia desenelor i
modelelor industriale, în elege Ñ

 
  
Ñ
esenul industrial este un aranjament de trăsături sau culori care reprezintă imagini având
un sens determinant, fiind i un element de ornamenta ie care dă obiectului aspect inedit i
specific.
Modelul industrial este o formă plastică, materializată, spre deosebire de desen, în spa iu,
precum o sculptură, o machetă etc....
Noutatea presupune că anterior cererii de înregistrare la Oficiul de Stat pentru Inven ii i
Mărci desenul sau modelul industrial nu a mai fost făcut public în ară sau străinătate, pentru
aceea i categorie de produse. Caracterul industrial al desenului sau modelului rezidă în aceea că
obiectul la care se aplică poate fi reprodus ori de câte ori este necesar.
Şi în cazul desenelor i modelelor industriale există o dublă protec ie:
- una oferită de Legea nr. 129/1992 , care în art. 42 sanc ionează reproducerea sau folosirea fără
drept ca infrac iune de contrafacere;
- una oferită de Legea nr. 11/1991 care sanc ionează folosirea ( cu sau fără drept) a desenului sau
modelului industrial de natură să producă confuzie cu cele folosite legitim de u alt comerciant.
c 2
%


(
 



Articolul 5 lit. g al Legii nr. 11/1991 consideră infrac iune:
+ 





3 4,
' 

&
5

&

5



'0
&  
5
 
'
&

 
3 4




 

  




',
mijloacele publicitare
6




&  

3 4,

&


6





 

 



  '
 +

Venind să transpună irectiva 2006/114/CE a Parlamentului European şi a Consiliului
Uniunii Europene, Legea nr. 158/2008 defineşte publicitatea înşelătoare ca fiind Ä 

 
   

   

  
     

 




 
 

 
 
    
  
   

 

  




 

 
 

 
>
Caracterul înşelător se poate datora şi imitării, condiţii în care trebuie văzute dispoziţiile
menţionate mai sus şi finalitatea urmărită de actul susceptibil de o calificare neloială. Publicitatea
înşelătoare capătă caracter mincinos atunci când se distanţează de imitare şi nu conţine niciun
element adevărat.
Ideea publicitară în sine nu este protejată. Când se manifestă însă sub forma unui sloganul
publicitar, ea poate face obiectul unui depozit i în consecin ă va fi protejată ca o marcă.
Utilizarea ideii publicitare a altui comerciant poate conduce la apari ia riscului de confuzie,
prin legătura pe care publicul o poate face între sloganul publicitar i o anumită întreprindere. e
aceea se poate recurge la ac iunea în concuren ă neloială ori de câte ori preluarea unei idei
publicitare a creat risc de confuzie.
Imitarea mijloacelor publicitare ale altuia este concuren a neloială i atunci când produce
o depreciere a valorii acesteia, chiar i în absen a riscului de confuzie. Astfel, o metodă
publicitară cunoscută poate pierde din impact i valoare atunci când o utilizează comercian i ale
căror produse sunt de calitate îndoielnică.
În practică, s-a considerat că reprezintă concuren ă neleală imitarea servilă, prin preluarea
în detaliu a ideii publicitare, imitarea tangen ială care coroborată cu alte fapte prezintă risc de
confuzie, contrafacerea unor obiecte i copierea reclamei făcute acestora .a..
Exemplificând, readucem în aten ie o dezbatere veche privind publicitatea în materia
detergen ilor. Într-un litigiu opunând două grupuri interna ionale, instan a a trebuit să cerceteze
dacă tema publicitară a uneia a fost copiată de cealaltă într-un mod neloial. În spe ă, instan a
trebuia să spună dacă "seule Lava lave aussi blanc sans bouillir" putea fi considerată ca o imitare a
sloganului notoriu " Persil lave plus blanc". Principiul în materie este că o idee publicitară, fie ea i
originală, nu este susceptibilă în sine de apropiere, ideile fiind în domeniul public.
Solu ia instan ei a fost una criticabilă, decizând că există în spe ă o imitare a ideii
publicitare (albul). Criticile privesc opinia instan ei că temele oc trec prin mintea mai multor
poten iali clien i, fiind posibilă confuzia. Ori, a afirma că publicul nu reu e te să identifice un
produs prin numele fabricantului i marcă, ci prin sloganul publicitar este fără sus inere în
activitatea comercială.
Cu toate aceste critici, concluzia care se impune este că utilizarea unei teme publicitare timp
îndelungat crează un reflex care duce cu gândul la marcă, sloganul sau imaginea căpătând putere
distinctivă, motiv pentru care ele sunt protejate pe cale ac iunii în concuren ă neloială.


&







 



&
'

rata ării
parazitare


&


&









&







&



'



 



 &


e regulă, rata area este întâlnită în afirma ii ce sus in în materialele publicitare că un
produs are acelea i calită i ca produsul concurentului. Afirma iile de acest gen pot u or deveni
însă i mijloc de denigrare printr-o compara ie negativă cu produsul concurentului.
Rata area parazitară poate fi întâlnită sub următoarele forme:
1. referiri la calitatea produsului firmei concurente, prin afirma ii de genul (de acela i tip, calitate
etc.).
2. referiri la destina ia produselor sau serviciilor, presupune utilizarea în publicitate a numelui
comercial al firmei căreia îi sunt destinate: (de ex. în cazul pieselor de schimb, al consumabilelor
etc.)
3. referiri la rela iile dintre întreprinderile concurente de genul:
- speciali ti ce au lucrat pentru
- fost asociat al
În ultimul caz, al prezentării calită ii de fost asociat, sau de fost angajat , se au în vedere
întotdeauna circumstan ele spe ei, deoarece un act precum cele men ionate pot avea i caracter
licit atunci când nu sunt făcute repetat i fără motiv (abuziv)
c 7
%


& 




&&

& 

Potrivit Legii nr. 11/1991 reprezintă concuren ă neloială, fiind i infrac iune:
6
+folosirea unor topografii ale unui circuit integrat, (...) sau unui ambalaj







'

 
'&



  +
6


2,

)

- "punerea în circula ie de mărfuri contrafăcute i /sau pirat,


căror comercializare aduce
atingere titularului mărcii





&

asupra calită ii produsului
(serviciului)"
6


2,



- "producerea în orice mod (...), oferirea spre vânzare sau vânzarea unor mărfuri/ servicii
purtând  
'
& privind (...) alte tipuri de proprietate intelectuală cum ar fi aspectul exterior
al firmei, designul vitrinelor, sau cel vestimentar al personalului, mijloacele publicitare - i alte
asemenea (...), în scopul de a-i induce în eroare pe ceilal i comercian i i pe beneficiari."- art. 5
lit. g
a) Prin 
 
 Legea nr. 16/1995 privind protec ia topografiilor circuitelor
integrate în elege un produs alcătuit dintr-un ansamblu de componente active i pasive, inclusiv
interconexiunile, care fac parte în totalitate sau par ial din corpul sau suprafa a unei piese
materiale, produs care este destinat să îndeplinească o func ie electronică. Topografia unui circuit
integrat este dispunerea tridimensională a elementelor acestuia, din care cel pu in unul element
activ.
Protec ia topografiei unui circuit integrat se asigură atât prin înregistrarea la Oficiul de Stat
pentru Inven ii i Mărci, cât i prin prohibi ia instituită de Legea nr. 11/1991.
b)  







&

' presupune imitarea fidelă a unor
produse apreciate i cunoscute pe pia ă, putându-ne afla în prezen a mai multor acte de
concuren ă neloială : folosirea unei mărci, a unei firme etc....
upă cum s-a arătat, în marea majoritate a cazurilor produsele sunt protejate prin legi
speciale privind inven iile, drepturile de autor etc.... e aceea s-a su inut imposibilitatea utilizării
ac iunii în concuren ă neloială. Având în vedere însă riscul de confuzie i caracterul reprobabil
al imitării produselor, s-a admis i reglementat, protejarea acestora prin mijloace de dreptul
concuren ei. Opinia s-a impus în special în materia


(  i a etichetelor, pornind de la
principiul că orice comerciant trebuie să evite utilizarea unor ambalaje ce pot crea confuzie.
Caracterul excep ional al utilizării ac iunii în concuren ă neloială a fost acceptat i de
Curtea Supremă de Justi ie care a re inut că " pârâta nu s-a manifestat culpabil, cu scopul de a
stimula comer ul propriu în dauna comer ului efectuat de reclamantă, astfel că în mod corect
instan a de apel a concluzionat că faptele nu prezintă caracter de neloialitate, neputându-se re ine
o disimulare prin imita ie sau prin alte indica ii, chiar dacă culorile folosite se aseamănă, fiind
astfel exclus riscul de a confunda produsele puse în comercializare."
Pentru a putea pretinde existen a concuren ei neloiale reclamantul trebuie să dovedească
similitudinea între produsele proprii i cele ale imitatorului precum i confuzia creată între ele. În
aprecierea riscului de confuzie se au în vedere: gradul de originalitate, identitatea clientelei,
destina ia produsului în cauză.
Un element determinant în calificarea unei imitări ca act neleal este 

 
&& 
 al
acestuia. Cu cât reproducerea produsului este mai consecventă cu atât caracterul neleal este mai
pregnant.
Pentru anumite produse nu se poate pune problema imitării sanc ionabile, datorită
imperativelor tehnice, normativizării i standardizării. Forma func ională (de exemplu un robinet
al unui bazin) poate fi reprodusă dacă aceasta este indispensabilă în ob inerea rezultatului propus.
Imitarea 



   presupune dobândirea de către imitator în timpul unor
negocieri a cuno tin elor necesare imitării unui produs. Un astfel de act neleal se suprapune de
regulă cu violarea unui secret de fabrică.
8&

&  poate crea confuzie în rândul cumpărătorilor care vor achizi iona
alte bunuri decât cele dorite. Ea e întâlnită de regulă în materia produselor farmaceutice i a
băuturilor unde se recomandă produse cu calită i asemănătoare în locul celor solicitate de client.
Un astfel de act nu are caracter neleal decât în măsura în care este sistematic i urmăre te
deturnarea clientelei spre un anumit comerciant.

o

 


 


Sunt sanc ionate de Legea nr.11/1991 ca acte neloiale i contraven ii:
- art. 4. lit. b: " 

,

.


&

'&


&  
 
 de către un
comerciant sau un salariat al acestuia, fără consim ământul de inătorului legitim al respectivului
secret comercial i într- un mod contrar uzan elor comerciale cinstite;"
- art. 4 lit. f : "' 
,
 

&




- mijlocit sau nemijlocit-








(
&


 unui comerciant sau reprezentan ilor acestuia, pentru ca prin purtare
neloială să poată afla procedeele sale industriale, (...)";
- art. 5 lit. c: "'&


&
 



 
 

   a căror
ob inere a necesitat un efort considerabil sau a altor informa ii secrete în legătură cu acestea,
transmise autorită ilor competente în scopul ob inerii autoriza iilor de comercializare a
produselor farmaceutice sau a produselor chimice destinate agriculturii, care con in compu i
chimici noi";
- art. 5 lit. d: "divulgarea unor informa ii prevăzute la lit. c), cu excep ia situa iilor în care
dezvăluirea acestor informa ii este necesară pentru protec ia publicului sau cu excep ia cazului
în care s- au luat măsuri pentru a se asigura că informa iile sunt protejate contra exploatării
neloiale în comer , dacă aceste informa ii provin de la autorită ile competente";
- art. 5 lit. e: " divulgarea, achizi ionarea sau utilizarea secretului comercial de către ter i,
fără consim ământul de inătorului său legitim, ca rezultat al unei ac iuni de spionaj comercial
sau industrial";
Articolul 298 C. Pen. sanc ionează divulgarea unor date sau informa ii care nu sunt
destinate publicită ii de către cel care le cunoa te datorită atribu iilor sau de orice altă persoană
ca fiind infrac iune
Protec ia secretelor de fabrică este asigurată în principal prin dispozi iile con inute de
legisla ia penală sau a muncii, dar i de prevederile de mai sus ale Legii privind combaterea
concuren ei neloaiale.
Legea nr. 11/1991, modificată, define te &  
 
 ca fiind "informa ia care, în
totalitate sau în conexarea exactă a elementelor acesteia, nu este în general cunoscută sau nu este
u or accesibilă persoanelor din mediul care se ocupă în mod obi nuit cu acest gen de informa ie
i care dobânde te o valoare comercială prin faptul că este secretă, iar de inătorul a luat măsuri
rezonabile, inând seama de circumstan e, pentru a fi men inută în regim de secret; protec ia
secretului comercial operează atât timp cât condi iile enun ate anterior sunt îndeplinite".

&  
&   comercial sunt:
a) 
   
 (
  , presupune o barieră informa ională
relativă. Astfel, în aprecierea inaccesibilită ii legea are drept criterii: necunoa terea sau
"dificultate" în ob inerea informa iei ( nu este u or accesibilă).
Caracterul inaccesibil dispare odată cu răspândirea informa iei într-un cerc extins ,
ajungând i la cuno tin a unor persoane străine de mediul din care provine. e exemplu,
reproducerea unor informa ii într-o revistă de specialitate face să dispară caracterul secret.
b) 

 




, presupune luarea unor măsuri organizatorice care să
ină informa ia secretă.
Atunci când s-a ajuns în posesia secretului prin mijloace de bună-credin ă se presupune că
nu mai există voin a de a păstra secretul i nu ne aflăm în prezen a infrac iunii de divulgare de
informa ii care nu sunt destinate publicită ii, sau a celor subsumate generic sub denumirea de
divulgare a secretului comercial.
În concluzie, după cum rezultă din legea men ionată violarea secretului comercial poate
avea loc prin:
1. divulgarea de către un salariat fără vreun avantaj pentru acesta; fostul angajat are obliga ia de a
respecta secretul i după încheierea contractului de muncă, chiar dacă nu există o clauză de
neconcuren ă.
2. coruperea salariatului;
3. ob inerea i divulgarea datelor ce constituie secret comercial transmise autorită ilor publice;
4. abuz de încredere.

R
  

 ?
 


?

 

Potrivit Legii nr. 11/1991 sunt acte neloiale:
- art.4 lit. a: "oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui
concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;"
- art. 4 lit. g: "deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu
această clientelă în cadrul func iei de inute anterior la acel comerciant;"
- art. 4 lit. h : "concedierea sau atragerea unor salaria i ai unui comerciant în scopul
înfiin ării unei societă i concurente care să capteze clien ii acelui comerciant sau angajarea
salaria ilor unui comerciant în scopul dezorganizării activită ii sale."
Ademenirea salariatului unui concurent constă în atragerea în întreprindere a salariatului
legat printr-un contract de muncă de o firmă concurentă, pentru a o priva pe acesta din urmă de un
angajat competent i pentru a profita de cuno tin ele ob inute de acesta la fostul său servici. e
regulă este utilizată pentru a preveni un astfel de act o clauză de neconcuren ă.
Atragerea personalului întreprinderii concurente nu constituie în sine un act neloial,
capătând acest caracter atunci când are drept scop dezorganizarea activită ii concurentului. Printre
criteriile de apreciere a caracterului actului sunt func ia salariatului , competen a profesională i
rela iile pe care acesta le-a stabilit cu clien ii. În acest din urmă caz se va aprecia dacă nu există
riscul ca o parte din clientelă să urmeze angajatul la noua firmă. e altfel, legea vorbe te de
"deturnarea clientelei", aceasta presupunând încălcarea obliga iei generale prevăzută de art. 1 al
Legii nr. 11/1991, aceea de exercitare a activită ii cu bună credin ă i potrivit uzan elor cinstite.
Altfel spus, în sensul art. 4 lit. g, nu este concuren ă neloială situa ia în care o parte din clientelă
urmează angajatul la noul loc de muncă datorită calită ilor acestuia i nu datorită manoperelor de
deturnare ale angajatului ori noului angajator.
În caz de atragere a salariatului, noul angajator i salariatul sunt solidar inu i să repare
prejudiciul.
upă cum se poate observa legiuitorul a urmărit în toate cele trei cazuri sanc ionarea unor
fapte ce conduc la dezorganizarea activită ii concurentului i preluarea clientelei acestuia.
În practică au fost considerate neloiale i sanc ionate ca atare:
  angajarea în interval de 3 ani a 5 din cei 10 salaria i ai concurentului;
  oferirea unui salariu dublu;
c  incitarea la denun area unui contract.
Rezumând, se poate spune că atragerea personalului întreprinderii concurente are loc prin:

 



 
   

   

 
 
  







  



*(


 


2 
!

Legea nr. 11/1991 sanc ionează ca fiind contraven ii următoarele fapte:
- art. 4 lit. e: "comunicarea, chiar făcută confiden ial, sau răspândirea de către un comerciant
de afirma ii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirma ii de
natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;"
enigrarea este actul îndreptat împotriva bunului renume al concurentului, produselor sau
serviciilor sale. Ea se realizează prin răspândirea în scopul câ tigării clientelei a unor afirma ii de
natură să afecteze reputa ia concurentului. Ea constă în lansarea unui neadevăr sau discreditarea
unui concurent ori a produselor sale. acă în cazurile anterioare se urmărea exploatarea valorilor
unei întreprinderi, în acest caz se atacă direct aceste valori.
Condi ia esen ială ca denigratul să fie desemnat sau să fie posibilă recunoa terea sa.
Atunci când afirma ia prive te un număr mare de întreprinzători fiind imposibilă individualizarea
lor, ac iunea în concuren a neloială nu poate fi utilizată (până în acest moment ).
Nu este relevant modul de răspândire a afirma iei: anun uri, imagini TV etc. S-a
considerat, de exemplu, că e de natură a prejudicia reputa ia firmei, difuzarea unei scrisori unui
număr de 15 posibil clien i. Poate constitui concuren ă neloială chiar i o afirma ie reală, atunci
când scopul urmărit este unul ilicit, ca de exemplu deturnarea clientelei.
enigrarea poate fi directă sau indirectă, caz în care rezultă o comparare cu produsele altui
concurent. În acest caz nu este întotdeauna u or de distins între dreptul legitim la informare i
denigrare.
"enigrarea" nu are caracter neloial atunci când se prezintă sub o formă umoristică i
caricaturală. Astfel, nu a fost considerat ca denigrator mesajul unei societă i de transport cu
ferryboat-ul la adresa unei societă i de exploatare a tunelului de sub Manche (Fran a), în care se
spunea: " anul este un tunel lung i de aceea trebuie parcurs la suprafa ă; acesta a fost i este
pre ul pentru care noi intrăm sub pământ, nu pasagerii". Acest mesaj a fost considerat de instan ă
ca "fiind exprimat mai mult umoristic decât agresiv, având un caracter moderat".
2 
 
 

Un comerciant poate în mod legitim să- i laude marfa, dar nu are dreptul să o facă în
detrimentul altora.
enigrarea poate avea ca obiect:
- 
 însu i ca persoană fizică sau juridică; de exemplu: incompeten a profesională,
afirma ii defăimătoare de utilizare a unor copii ilegale, piratate, afirma ii de genul " mari
probleme financiare apărute în urma unui control";
-   

 concurentului: apartenen a la o religie, sectă sau organiza ie,
na ionalitate, rasă a sa ori a clien ilor. Atunci când nu există raport de concuren ă între
denigrator i denigrat, acest din urmă poate apela la dispozi iile Codului penal în materia insultei
(art. 205) sau calomniei (art. 206).
- 

 
, a produsele, a serviciile, a pre urile i a metodele comerciale.
2 c
*(


 


Printre mijloacele de denigrare se află:
1. divulgarea de informa ii inexacte;
2. divulgarea de informaţii exacte (proba verită ii nu înlătură caracterul neloial) ;
 3. informa ii privind procese pe rol sau condamnări (este permisă publicarea hotărârii atunci
când ea este dispusă de instan ă);
4. denigrarea fără desemnarea concurentului vizat atunci când acesta este u or identificabil.
Termenul "denigrarea prin omisiune" a fost utilizat pentru a desemna practica ce constă în anun ul
că produsul sau serviciul concurentului nu are acelea i calită i ca ale vânzătorului. Constituie
denigrare sloganul " în farmacii cumpăra i cosmetice sigure" (ce presupune nesiguran a celor
vândute în altă parte) sau afirma ia primul compot proaspăt (lucru neadevărat atâta vreme cât el a
fost refrigerat fiind de altfel o conservă).
5. denigrarea colectivă; ideea de denigrare prin omisiune ca act neleal nu poate fi utilizată
decât dacă starea pie ei permite identificarea concurentului.
În ipoteza în care nici un concurent nu a fost clar identificabil, jurispruden a franceză a
admis în favoarea sindicatelor profesionale existen a unei denigrări colective; exemplul ar trebui
preluat în primul rând de comercian i i în al doilea rând de instan ele din România, având în
vedere că se recunoa te de Legea nr. 11/1991(art. 8) organiza ilor profesionale dreptul de a face
sesizare în vederea punerii în mi care a ac iunii penale.
2 /
 








enigrarea indirectă se prezintă de cele mai multe ori sub forma
 
, care
presupune identificarea în mod explicit sau implicit a concurentului sau serviciilor sale. Aceasta
îmbracă de regulă forma unei confruntări, a unei comparări, a pre urilor i calită ii produselor.
e exemplu, caracterul comparativ ilicit a fost re inut într-o sentin ă a Tribunalului comercial
din Bruxelles în 1980, care a decis că sloganul publicitar "Un litru i jumătate la pre ul unui litru"
folosit de Pepsi-Cola, implică o compara ie datorită faptului că în Belgia sunt mai cunoscute
sticlele de un litru de Coca-Cola.
Reclama comparativă poate fi aparent obiectivă, fiind imposibilă verificarea afirma iilor
sau chiar exactă în con inut.
În toate ările U. E. a existat în timp o reglementare a diferitelor forme de publicitate, în
vederea protejării interesului public. În unele ări, precum Anglia, anemarca, Fran a,Olanda
reclama comparativă a fost licită. Astfel, dreptul britanic i irlandez nu interzice decât publicitatea
defăimătoare, legea daneză permite din 1974 publicitatea comparativă în măsura în care este
respectat adevărul i loialitatea, iar jurispruden a olandeză a făcut dovada unei atitudini pozitive
vis-à-vis de publicitatea comparativă.
Legiuitorul francez, reglementând permisiv publicitatea comparativă, a avut în vedere o
 
 care să nu privească decât caracterele esen iale, semnificative, pertinente i
verificabile ale bunurilor de aceea i natură aflate pe pia ă. În acest sens s-au prevăzut i
condi iile de valabilitate a publicită ii comparative:
 nu este autorizată decât dacă e  
  i nu e de natură să inducă în eroare. Nici o
comparare nu poate avea drept obiect principal atragerea de avantaje din notorietatea altei mărci i
nici nu poate prezenta produsele sau serviciile ca o imitare a altora înregistrate.
 

    
; înainte de orice difuzare, anun ul
comparativ trebuia transmis către cei viza i cu o perioadă cel pu in egală cu aceea prevăzută de
lege, pentru a putea permite acestora o ripostă comercială sau sesizarea instan ei. Ordonana a din
23 august 2001 a suprimat obliga ia de a comunica înaintea difuzării anun ul comparativ.
c compararea pre urilor este permisă dacă publicitatea prive te produse identice, vândute în
acelea i condi ii, cu indicarea perioadei în care pre ul rămâne neschimbat.
În dreptul român ea a avut caracter ilicit sub regimul Legii nr. 11/1991 doar atunci când se
încadra în limitele art.4, lit.d i e al Legii nr. 11/1991. Potrivit literaturii de specialitate reclama
comparativă a fost permisă în România în următoarele cazuri:
- legitimă apărare , ce presupune riposta indispensabilă la un atac al concurentului; dacă
victima poate apela la instan ă, se admite că legitima apărare nu e un motiv pentru a permite
reclama comparativă;
- informa ia este oferită la cererea clientului cu condi ia să fie corectă i conformă
adevărului;
 - este necesară în vederea prezentării avantajelor ofertei proprii.
Odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi
comparativă s-au reglementat, implementând o directivă a U.E., şi cazurile în care publicitatea
comparativă este permisă, stabilind că este legală când:
a) nu este înşelătoare, potrivit dispoziţiilor art. 3 lit. b) şi ale art. 5 din prezenta lege,
precum şi ale art. 5-7 din Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale
comercianţilor în relaţia cu consumatorii şi armonizarea reglementărilor cu legislaţia europeană
privind protecţia consumatorilor;
b) compară bunuri sau servicii care răspund aceloraşi nevoi ori sunt destinate aceloraşi
scopuri;
c) compară, în mod obiectiv, una sau mai multe caracteristici esenţiale, relevante,
verificabile şi reprezentative ale respectivelor bunuri ori servicii, care pot include şi preţul;
d) nu discreditează sau denigrează mărcile, denumirile comerciale, alte semne distinctive,
bunuri, servicii, activităţi ori situaţia unui concurent;
e) în cazul produselor cu denumire de origine, se referă, în fiecare caz, la produse cu
aceeaşi denumire;
f) nu profită în mod neloial de reputaţia unei mărci, a unei denumiri comerciale sau a altor
semne distinctive ale unui concurent ori a denumirii de origine a produselor concurente;
g) nu prezintă bunuri sau servicii ca imitaţii ori reproduceri ale bunurilor sau serviciilor
purtând o marcă ori o denumire comercială protejată;
h) nu creează confuzie între comercianţi, între cel care îşi face publicitate şi un concurent
sau între mărci, denumiri comerciale, alte semne distinctive, bunuri ori servicii ale celui care îşi face
publicitate şi cele ale unui concurent.
Reproducerea de către un comerciant a unor teste favorabile, efectuate de organisme
independente, nu este concuren ă neloială dacă se face în întregime, fără trunchieri. Aprecierea
actului ca neloial sau loial se face cu mai mare aten ie dacă organismul nu este suficient de
independent. Nu trebuie neglijată posibilitatea ca o astfel de reproducere să se transforme în
publicitate superlativă, devenind act neloial.
O reclamă comparativă care nu se încadrează în prevederile art. 6 al Legii nr. 158/2008 este
sancţionată de aceasta ca fiind contravenţie. Constatarea acesteia se face de către reprezentanţii
Ministerului Economiei Şi Finanţelor la sesizarea oricărei persoane care are un interes legitim,
inclusiv C.N.A. . reptul a sesiza o presupusă existenţa unei reclame comparative ilegale s prescrie
în termen de 3 luni de la data la care persoanele care au un interes legitim au luat cunoştinţă de
anunţul publicitar dar nu mai târziu de 6 luni de la data apariţiei acesteia.
Fiind vorba de sancţionarea unui act contrar uzanţelor cinstite, credem că partea prejudiciată
se poate adresa instanţei judecătoreşti pe calea acţiunii în concurenţă neloială, respectând însă
termenul de prescripţie stabilit de Legea nr.11/1991, de un an de la data la care a fost cunoscută
fapta, dar nu mai mult de 3 ani de la data săvârşirii.
2 2
# 


& 
 

Constă în afirmarea unei calită i sau pozi ii unice pe pia ă, de regulă sub forma "cel mai
bun". Catalogarea acestui tip de reclamă ca ilicită este controversată. În principiu se consideră că un
concurent are dreptul să- i laude produsul sau serviciul atât timp cât nu cade sub inciden a art.4,
lit.d al Legii nr. 11/1991.
Exemplele din dreptul comparat sunt de natură a oferi elemente de delimitare a grani ei
dintre caracterul licit i cel ilicit al reclamei superlative:
- în Fran a s-au considerat licite afirma ii de genul: "fără rival", deoarece nu cuprindea referiri la
concurent, precum i formulele " cea mai bună calitate la cel mai bun pre " apreciate ca fiind
exgerări inocente;
- când aprecierea superlativă se raportează indirect la produsul concurentului, ea capătă caracter
neloial; de exemplu, afirma ia de genul "a a de cusut X este cea mai bună" a fost considerată (în
Germania) concuren ă neloială, având în vedere că nu mai exista decât un singur concurent,
subîn elegându-se în sloganul respectiv o referire directă la acesta.
 Reclama superlativă capătă caracterul unei publicităţi mincinoase atunci când în conţinutul
său nu existe elemente fundamentate în realitate.
2 7




&

Publicitatea mincinoasă este definită ca fiind actul unui comerciant sau producător care,
pentru a câ tiga clientelă, face afirma ii contrare adevărului, cu privire la firma sa, produsele sau
serviciile sale.
Conform art. 4 lit. d al Legii nr. 11/1991 este act neloial i contraven ie: "comunicarea sau
răspândirea în public de către un comerciant de
'


&

  
&

&


 

 & 
,
 
&




i să îi creeze o situa ie de favoare în dauna
unor concuren i".
Legea nr. 158/2008 privind publicitatea înşelătoare şi publicitatea comparativă interzice în
art. 4 publicitatea înşelătoare. Pentru a determina dacă publicitatea este înşelătoare trebuie să se ia
în considerare toate aspectele acesteia, în special orice informaţie conţinută de aceasta cu privire la:
a) caracteristicile bunurilor sau serviciilor, cum sunt: disponibilitatea, natura, modul de
execuţie, compoziţia, metoda şi data fabricaţiei bunurilor ori a prestării serviciilor, dacă acestea
corespund scopului lor, destinaţia, cantitatea, parametrii tehnico-funcţionali, originea geografică sau
comercială, rezultatele aşteptate ca urmare a utilizării lor ori rezultatele şi caracteristicile esenţiale
ale testelor sau ale controalelor efectuate asupra bunurilor ori a serviciilor;
b) preţul sau modul de calcul al preţului şi condiţiile în care se distribuie bunurile ori se
prestează serviciile;
c) natura, atribuţiile şi drepturile comerciantului care îşi face publicitate, cum ar fi: identitatea
şi bunurile sale, calificările şi deţinerea drepturilor de proprietate industrială, comercială sau
intelectuală ori premiile şi distincţiile acestuia.
Potrivit articolului 38 al Legii nr. 32/2000 privind societă ile de asigurare i supravegherea
asigurărilor: "Activitatea de publicitate sau de reclamă nu va putea fi folosită de către sau în numele
unui asigurător ori intermediar în asigurări, dacă, direct sau indirect, induce în eroare sau poate
induce în eroare ori ascunde sau prezintă denaturat adevărul fa ă de asigura i ori fa ă de
poten ialii asigura i, în ceea ce prive te activele asigurătorului, structura sa organizatorică,
situa ia financiară, vechimea, pozi ia pe pia a asigurărilor, condi iile de asigurare sau orice alt
aspect relevant."
Persoanele fizice sau juridice, asociaţiile şi organizaţiile care au un interes legitim, Consiliul
Naţional al Audiovizualului pot sesiza Ministerul Economiei şi Finanţelor care are atribuţii de
constatare şi sancţionare a contravenţiilor în materie de publicitate mincinoasă şi comparativă.
În situaţia în care Ministerul Economiei şi Finanţelor dispune încetarea publicităţii înşelătoare
comunică decizia CNA care poate să oprească de la difuzare spot ul publicitar. ecizia dată de
MEF poate fi contestată în contencios administrativ.
reptul de a sesiza eventuala săvârşire a unei fapte ce reprezintă publicitate înşelătoare se
prescrie în 3 luni de la data la care persoanele care au un interes legitim au luat cunoştinţă de
anunţul publicitar, dar nu mai târziu de 6 luni de la data apariţiei acesteia.
În dreptul francez, cele mai întâlnite cazuri de inducere în eroare sunt indica ii inexacte cu
privire la: natura i calită ile produselor sau serviciilor, pre urile i circumstan ele vânzării,
importan a i vechimea întreprinderii, ob inerea de titluri i medalii etc.... În astfel de cazuri
este la aprecierea judecătorului dacă un consumator obi nuit, cu cuno tin e de nivel mediu i
impar ial, ar putea fi indus în eroare de publicitatea mincinoasă (se poate recurge la avizul
camerelor de comer i industrie).
În analiza unor astfel de fapte sunt utilizate următoarele două prezum ii:
a. clientela este influen ată de afirma iile publicitare mincinoase; atunci când afirma ia
este în mod evident falsă această prezum ie are caracter absolut; dacă afirma ia este ambiguă, se
analizează impactul acesteia asupra consumatorului.
b. o afirma ie de natură a induce în eroare presupune culpa celui ce o face.
Metoda cea mai frecvent întâlnită în jurispruden a străină este afi area pre ului lângă un
pre fictiv barat ca semn de reducere a pre ului, ori utilizarea formulei "la pre de fabrică". acă
astfel de date sunt exacte, ele nu reprezintă concuren ă neleală. e i astfel de exemple sunt
numeroase în activitatea comercială românească, ac iunile în instan ă sunt aproape inexistente.




 

 






 &&


 


c 
!

(


 

Ac iunea în concuren ă neloială î i găse te fundamentul, pe de o partea, în protejarea
dreptului la clientelă (care nu este un veritabil drept subiectiv), iar pe de altă parte, în faptul
generator de răspundere civilă, constând într-un abuz de drept - potrivit unei opinii - sau în
încălcarea unei obliga ii legale pentru comerciant.
e-a lungul timpului au existat mai multe opinii cu privire la natura juridică a acestei
ac iuni:
- doctrina franceză a considerat-o un fel de ac iune reală, între ac iunea posesorie i
cea în revendicare ce protejează un drept de proprietate;
- mijloc de apărarea fondului de comer , teză comercialistă;
- în prezent ea e calificată ca fiind o


 &&

e  





& 
, deoarece se apropie foarte mult de ac iunea de răspundere delictuală iar prin
reglementarea specială i prin raporturile reglementate, ea capătă un caracter special .
Fundamentul ac iunii rămâne atât în jurispruden a română cât i în cea franceză articolele
reglementând răspunderea civilă delictuală: 998 C.civ. român i art. 1382 C. civ. francez. e altfel,
legea 11/1991 face trimitere la aceasta, prevăzând în art.9, că atunci când una din faptele prevăzute
de art.4 i 5 cauzează daune patrimoniale sau morale, cel prejudiciat este în drept să se adreseze
instan ei competente cu ac iune în răspundere civilă corespunzătoare.
Ac iunea în concuren ă neloială are următoarele caractere:
- este una în realizarea unui drept îmbrăcând în principal forma


   , prin care
se cere instan ei să oblige pe pârât să se ab ină de la anumite fapte;
- caracter  

 atunci când s-a creat un prejudiciu patrimonial ori moral, sau când au fost
însu ite în mod ilicit documente confiden iale.
c 



&






 

 


c 
 



Plecând de la opinia unanim acceptată astăzi că ac iunea în concuren ă neloială este una în
răspundere civilă, discu ii au apărut cu privire la necesitatea îndeplinirii tuturor condi iilor cerute
pentru ca aceasta să fie angajată: fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate i vinovă ia.
Solu ia i opiniile doctrinare în acest sens sunt criticabile. Pentru crearea unei stări de
confuzie, de exemplu, nu e nevoie de existen a prejudiciului, iar o ac iune în concuren ă cu
scopul de a interzice fapta este justificată. Cu toate acestea, este de men ionat decizia Cur ii
Supreme de Justi ie care stabilea că "    
  
    

  
     




 
 

  



   
 

 

 
  



 

Ñ
eoarece prin ac iunea în concuren ă se poate solicita încetarea, înlăturarea actului neloial
sau "despăgubiri pentru daunele pricinuite", în func ie de caracterul ac iunii condi iile de
admisibilitate ale acesteia sunt diferite, fără a fi necesară întrunirea cumulativă a tuturor
elementelor.
c    ? 

Potrivit dreptului civil, faptă ilicită este orice faptă prin care, încălcându-se normele
dreptului obiectiv sunt cauzate prejudicii dreptului subiectiv apar inând unei persoane. În practica
judecătorească, fapta ilicită a fost apreciată în mod extensiv în sensul că ea poate afecta nu numai
un drept subiectiv dar i interesele anumitor persoane.
În cazul ac iunii în concuren ă neloială a fost admisă, aproape unanim, opinia lui P.
Roubier, că ea sanc ionează încălcarea unei obliga ii i nu a unui drept. Opinia contrară sus ine
că actul de concuren ă neloială constituie încălcarea dreptului asupra fondului de comer i
asupra clientelei.
Ceea ce este important în calificarea unui act ca neloial este natura mijloacelor utilizate, care
sunt apreciate fie prin prisma moralei i a principiilor generale de drept, fie prin raportare la
uzan ele cinstite. Astfel, '
  sanc ionării actului neloial diferă în func ie de sistemul
legislativ:
  teoria formalistă pleacă de la ideea că se încalcă o dispozi ie specială;
  sistemul francez sanc ionează actul neloial ca fiind o încălcare a unei obliga ii morale, iar
jurispruden a a fost consecventă în aplicarea principiului răspunderii civile delictuale;
c  fundamentul poate fi încălcarea unei obliga ii sociale, având în vedere definirea concuren ei
neloiale de către Conven ia de Uniune la Paris pentru protec ia proprietă ii industriale
define te concuren a neloială prin raportare la uzan ele cinstite .
Sistemul român este unul mixt, îmbră i ând atât teza formalistă - prin sanc ionarea unor
fapte (prevăzute în art 4 i 5 ale Legii nr. 11/1991) - cât i ideea încălcării unei obliga ii sociale ,
legea română definind concuren a neloială la fel ca i Conven ia de la Paris.
Având în vedere că un act este considerat ilicit numai când este contrar legii i se încalcă un
drept subiectiv, iar în cazul concuren ei neloiale nu se întâmplă acest lucru, ac iunea în
concuren ă trebuie privită ca o modalitate a celei în răspundere civilă delictuală. Astfel, pentru
promovarea 






 
  



     

 

 
 
. e altfel, fapta ilicită ( în
sensul de încălcare a unui drept subiectiv) este sanc ionată penal de lege în art. 5. Printre practicile
concuren iale cinstite se află: pregătirea mărfurilor pentru vânzare prin ambalare, etichetare,
sondarea pie ei, participarea la târguri, reclamă comercială etc...
Practica judecătorească s-a pronun at i ea în acest sens, arătându-se că "împrejurarea ca
art.9 din lege, care se referă la răspunderea civilă, face trimitere la faptele prev.in art.4 i 5
(contraven ii i infracţiuni), nu este de natură a conduce la ideea că sesizarea instan ei civile
trebuie să se facă numai după ce fapta a fost constatată ca fiind contraven ie sau infrac iune, a a
cum eronat a re inut instan a de fond. A accepta un asemenea punct de vedere ar însemna pe de o
parte a face inutile disp.art.3 din lege, ce reglementează distinct cele trei răspunderi (civilă,
contraven ională sau penală) iar pe de alta parte, din nici o dispoziţie a legii nu rezultă condi ia că
pentru a sesiza instan a cu ac iunea în răspundere civilă, fapta trebuie constatată în prealabil,
contraven ional sau penal."
Având în vedere că ac iunea în concuren ă neloială este o modalitate a celei în răspundere
delictuală, condi ia existen ei unei fapte ilicite nu trebuie îndeplinită &
& &, fiind
suficientă săvâr irea unui act reprobabil, contrar uzan elor cinstite.
c  c 


Prejudiciul ca element al răspunderii civile delictuale constă în rezultatul, în efectul negativ suferit
de o anumită persoană, ca urmare a faptei ilicite săvâr ite de o altă persoană (un animal sau lucru).
În cazul ac iunii în concuren ă, prejudiciul nu poate fi întotdeauna cuantificat el constând
în  


    i scăderea cifrei de afaceri, deci o scăderea a profitului. Pierderea
clientelei poate fi relativă, clien ii trecând la un alt fond de comer , sau absolută în cazul în
alterării imaginii i pierderii întregii clientele.
În practică pot fi întâlnite două situa ii:
a) în cazul ac iunii în concuren ă prin care se cere încetarea unor acte neloiale i nu obligarea la
daune-interese, nu este necesară existen a i dovedirea unui prejudiciu.
b) atunci când se solicită acordarea de daune-interese se pune problema cuantificării prejudiciului
patrimonial sau moral despre care vorbe te art. 9 al Legii nr. 11/1991.
 În dreptul civil român,  ( trebuie să fie cert, actual sau viitor. Prejudiciul eventual
în opinia majoritară nu justifică acordarea de despăgubiri. În dreptul concuren ei s-a sus inut, în
jurispruden a franceză i unii autori, că o ac iune în concuren ă, prin care se cer daune, poate fi
admisă în prezen a unui prejudiciu eventual sau chiar dacă el este inexistent. Astfel, Y. Eminescu
afirmă că prejudiciul eventual este considerat suficient în cazul ac iunii în concuren ă neloială. T.
R. Popescu apreciază de asemenea că "victima poate să ceară justi iei să facă să înceteze faptele ce
constituie concuren a i despăgubiri chiar  

 (

 (afectarea clientelei)
sau moral."
Solu ia este, în opinia noastră, una intermediară. Nu se poate sus ine acordarea
despăgubirilor pentru un prejudiciu eventual deoarece - pe lângă longevitatea principiului în dreptul
civil - s-ar da na tere la arbitrariu i abuzuri procesuale. upă cum s-a arătat, prejudiciul care
apare în cazul unui act neloial este afectarea clientelei, prejudiciu care, în opinia noastră, dacă există
el are caracter cert, el fiind sigur atât în privin a existen ei, cât i în privin a posibilită ii de
evaluare. Acesta din urmă este probabil motivul pentru care s-a apreciat că ne aflăm în prezen a
unui prejudiciu eventual, de i cuantificarea se poate face printr-o expertiză care să stabilească
diferen a dintre cifrele de afaceri avute anterior i ulterior săvâr irii actului neloial.
Aceasta este i opinia Cur ii Supreme de Justi ie care a decis că "instan a de fond avea
obliga ia să pună în discu ia păr ilor necesitatea efectuării unei expertize tehnico-contabilă, a a
cum obligau dispozi iunile art. 129 i 130 din Codul de procedură civilă, expertiză care trebuia să
stabilească dacă tarifele practicate de pârâtă pe anumite trasee sunt socotite inechitabile în raport cu
cele practicate de societatea reclamantă, care apar ca dispropor ionate fa ă de serviciile efectuate
i costurile reale de produc ie. Un asemenea exces de comportament, abuziv al întreprinderii care
practică pre uri inferioare celor de cost, în scopul de a elimina concuren ii, ar fi justificat scopul
penetrării pe pia ă, prin destabilizarea competitorilor, care nu izbutesc să suporte rabaturi
corespunzătoare în favoarea propriei clientele. La fel, trebuia stabilită prin această expertiză
perioada în care s-a manifestat comportamentul abuziv al societă ii pârâte i   


 

 
 

Ñ
Un altfel de prejudiciu se poate datora folosirii rezultatelor unor experimente sau divulgării
unor secrete ( art. 5 lit c,d,e, al Legii nr. 11/1991), caz în care dovedirea existen ei sale i
cuantificarea este mai u oară.
Concluzionând, ac iunea în concuren ă neloială prin care se cer despăgubiri, este
admisibilă numai când prejudiciul este cert (actual sau viitor), deoarece afectarea clientelei este un
prejudiciu sigur ca existen ă i evaluabil atunci când ea s-a produs în realitate. Pe de altă parte
dacă nu există un prejudiciu material cert, ci doar un risc de confuzie, se poate utiliza ac iunea în
încetare i se împiedică îndepărtarea clientelei. Mai mult, art. 9 al Legii nr. 11/1991 permite celui
prejudiciat să solicite daune morale atunci când îi este afectată credibilitatea.
Ideea reparării daunelor morale a fost într-o primă etapă respinsă categoric de doctrina
socialistă. În momentul de fa ă, acordarea despăgubirilor pentru un prejudiciu nepatrimoial
apar ine instan elor, care au libertate totală în aprecierea existen ei i întinderii prejudiciului.
# 



 ( se face potrivit principiului general al reparării integrale de către
autor, care va acoperi atât prejudiciul efectiv - damnum emergens - cât i beneficiul nerealizat -
lucrum cessans. În principiu repararea se face în natură (de exemplu restituirea documentelor
confiden iale potrivit art. 6 al Legii nr. 11/1991), iar când nu mai este posibil prin echivalent.
Alineatele 2 i 3 ale art. 9 din Legea nr. 11/1991 stabilesc răspunderea solidară a
comerciantului cu salariatul său, care a săvâr it actul de concuren ă neleală în exerci iul
atribu iilor sale, precum i a persoanelor care au cauzat împreună prejudiciul.

c  R 
 
 
Prejudiciul trebuie să se datoreze faptei concurentului, fără o legătură de cauzalitate
neputând obliga pe cineva la despăgubiri pe care nu le datorează.
Problema legăturii de cauzalitate se pune numai în cazul ac iunii în concuren ă neloială
prin care se cere acoperirea unui prejudiciu, nu i atunci când aceasta urmăre te încetarea unor
acte.
 În materia concuren ei comerciale stabilirea legăturii de cauzalitate este mai greu de făcut
decât în dreptul civil, având în vedere multitudinea rela iilor economice pe care cel ce invocă un
prejudiciu le are pe pia ă. Nu este u or de stabilit dacă o faptă care poate avea caracter neloial a
creat prejudiciul sau acesta se datorează unor elemente de conjunctură existente pe pia ă.
intre criteriile propuse pentru determinarea raportului de cauzalitate cel mai răspândit în
literatură este sistemul cauzalită ii necesare. Potrivit acestuia, cauza este fenomenul care
precedând efectul, îl provoacă în mod necesar. Nu sunt deci în raport de cauzalitate cu prejudiciul
acele fapte care au reprezentat numai condi ii pentru desfă urarea actului neloial cauzator de
pagubă. Instan ele judecătore ti au inclus i aceste condi ii în categoria factorilor contributivi,
cu rol cauzal.
În practică, pentru a stabili care din faptele produse au avut rolul de a cauza prejudiciul se
apelează de cele mai multe ori la expertize contabile sau de altă natură, prin care se urmăre te
delimitarea, pe baza probelor administrate, a cauzelor principale , secundare sau concomitente, care
au determinat producerea prejudiciului.
În concluzie, judecătorul este suveran în a aprecia elementele furnizate de comerciantul
reclamant i poate re ine o atenuare a responsabilită ii concurentului dacă factorii care au
concurat la pierderea clientelei sunt diver i

c   o  
Concuren a neloială este, datorită naturii mijloacelor utilizate, o formă specială de
conduită culpabilă. Astfel, un act neloial presupune el însu i existen a unei forme de vinovă ie.
Pornind de la acest principiu, s-a pus problema dacă este suficientă culpa, ca formă de vinovă ie,
sau trebuie să existe rea-credin ă, practic un element inten ional. ouă au fost ideile exprimate:
- concuren a neloială presupune rea-credin ă (inten ie) i
- concuren a neloială culpabilă care există i în lipsa elementului inten ional, amândouă
fiind sanc ionabile.
În materia dreptului concuren ei prin rea-credin ă s-a în eles inten ia de a crea un
prejudiciu prin acapararea clientelei în mod neloial. Aceasta înseamnă că un concurent ac ionează
cu rea-credin ă atunci când cunoa te că fapta sa este contrară uzan elor cinstite i urmăre te ca
prin ea să preia clientela altuia. În sistemul român de drept, buna credin ă se prezumă, potrivit art.
1899 alin. 2 C.civ..
Culpa este forma de vinovă ie care presupune doar u urin ă (autorul apreciază fără temei
că nu se va crea risc de confuzie) sau neglijen ă (autorul actului nu prevede rezultatul faptei de i
putea să o facă).
Reaua credin ă este considerată de regulă o condi ie importantă a concuren ei neloiale.
Astfel, s-a decis că "


 



'&
 , motivarea instan ei cu privire la acest
aspect este redusă la actul încheiat de Camera de Comer i Industrie care doar "apreciază" că
pârâta nu- i acoperă costurile cu încasările ceea ce "ar încălca uzan ele comerciale obi nuite",
fără a verifica i a dovedi că pre urile practicate de pârâtă sunt inferioare pre ului de cost, în
scopul eliminării concuren ilor." Solu ia care trebuie aleasă în aprecierea actului neloial, din
punct de vedere al vinovă iei, este una nuan ată:

 —




 


 
a) Atunci când se săvâr e te un act neloial pentru a cărui existen ă chiar legea prevede
inten ia (de exemplu: cazul infrac iunilor prevăzute de art. 5 al Legii nr. 11/1991), reaua-
credin ă este intrinsec legată de actul respectiv.
b) Când este vorba doar de producerea unui risc de confuzie ( de exemplu utilizarea unor
semne distinctive), elementul inten ional nu intră în discu ie, fiind necesară doar culpa. Aceasta a
fost i solu ia instan ei supreme române care a decis, având în vedere culpa, că " pârâta 

 
  , cu scopul de a stimula comer ul propriu în dauna comer ului efectuat de
reclamantă, astfel că, în mod corect instan a de apel a concluzionat că faptele nu prezintă caracter
de neloialitate, neputându-se re ine o disimulare prin imita ie sau alte indica ii, chiar dacă
culorile folosite se aseamănă, fiind astfel exclus riscul de a confunda produsele puse în
comercializare.
 c) Jurispruden a franceză a admis uneori ac iunea în concuren ă chiar i în lipsa culpei
în cazul reproducerii servile a unor produse i desene industriale neprotejate prin depozit.
Solu iile au fost criticate pe bună dreptate, având în vedere că, în ciuda caracterului special al
ac iunii în concuren ă neloială, aceasta este o modalitate a celei în răspundere delictuală, care nu
poate exista fără no iunea de vinovă ie. e fapt, lipsa culpei ar putea fi interpretată ca fiind în
sensul respectării obliga iei legale de exercitare a comer ului cu bună-credin ă.
  — 
   
 


    


 
 
 

 
Atunci când lipse te prejudiciul s-a afirmat că reaua-credin ă este un element
indispensabil al ac iunii în concuren ă neloială. Opinia este criticabilă, cel pu in dintr-un punct
de vedere: în cazul ac iunii în concuren ă prin care se cere interzicerea unui act care crează risc
de confuzie, aceasta poate fi admisă i în prezen a doar a culpei sau chiar în absen a acesteia. e
exemplu, un comerciant împachetează produsele în ambalaj identic cu al concurentului, fără a
cunoa te existen a acestuia sau a produsului. O ac iune încetare este perfect admisibilă, pentru
că fără să vrea riscul de confuzie există.
În concluzie, chiar dacă în majoritatea cazurilor actul neloial se săvâr e te cu rea-credin ă
(inten ie), sunt i cazuri în care pericolul de confuzie se realizează fără inten ie, ac iunea în
concuren ă fiind admisibilă.

c    ?

 

O condi ie prealabilă pentru a fi angajată răspunderea pentru prejudiciul creat este ca actul
neloial să se fi săvâr it într-un raport de concuren ă. Sunt în raport de concuren ă persoanele,
care, exercitând o activitate comercială sau industrială, se adresează aceleia i clientele ori
domeniul de activitate este unul similar sau identic. Există i excep ii, cum este cazul afectării
bunului renume prin utilizarea numelui comercial, când nu se cere existen a unui similarită i a
domeniului de activitate.
Condi iile pentru existen a raportului de concuren ă sunt următoarele:
  activită ile comerciale sau industriale identice (similare) să fie efectivă;
  actul să fie săvâr it în scop de concuren ă, obiectiv i subiectiv el să fie săvâr it în
scopul de a face concuren ă, de a câ tiga clientelă.
Nu este obligatoriu să existe o concordan ă totală între activită ile subiec ilor i nici ca
aceasta să fie obiectul principal al lor de activitate.

c    

Ac iunea în concuren ă neloială este una fondată pe art. 998 C.civ. i pe art. 6 i 9 ale
Legii nr. 11/1991 fiind modalitate a ac iunii în răspundere civilă delictuală.
Elementele care trebuie întrunite pentru admiterea ac iunii în concuren ă neloială sunt
apreciate cu un liberalism care de multe ori a fost criticat:
- fapta ilicită trebuie privită lato sensu, fiind una contrară uzan elor i care produce risc de
confuzie;
- când se solicită despăgubiri este necesară dovedirea prejudiciului i a legăturii dintre actul neloial
i acesta.
Prin exercitarea acestei ac iuni se urmăre te în concluzie încetarea actului de concuren ă
neleală i, dacă e cazul, repararea prejudiciului cauzat. Aceasta din urmă va fi în principal una în
natură, prin restabilirea situa iei anterioare, interzicerea în viitor a actelor de concuren ă neleală
i suprimarea sau distrugerea materialului care a servit la săvâr irea actelor de concuren ă
neleală. Prejudiciul patrimonial poate fi reparat i prin obligarea la plata unor despăgubiri băne ti.
c c
& 
 &


 



 îl au atât persoanele fizice, cât i persoanele juridice care exercită un
comer sau o activitate industrială, cu condi ia ca între autor i victimă să existe un raport de
concuren ă.
În cazul în care actul de concuren ă neleală constituie o infrac iune, cel păgubit se va
putea constitui parte civilă în procesul penal, conf.art.14, Cod procedură penală.
Articolul 9 al Legii 11 prevede posibilitatea exercitării ac iunii în concuren ă atunci când
s-a săvâr it o faptă prevăzută de art. 4 i 5. Această dispozi ie lasă deschisă calea ac iunii de
drept comun în cazurile care nu cad sub inciden a articolelor citate ceea ce presupune întrunirea
condi iilor necesare pentru angajarea răspunderii civile delictuale arătate anterior.



  
 
 se face potrivit dreptului comun, prin toate mijloacele,
sarcina probei revenind, în principiu, reclamantului.
  
în judecarea ac iunii în concuren ă neleală revine, conf. art.7, al Legii
11/1991, tribunalului jude ean în raza căruia s-a săvâr it fapta sau se află sediul pârâtului sau
inculpatului. În lipsa unui sediu, competen a revine tribunalului de la domiciliul pârâtului sau
inculpatului.
Legea se aplică potrivit art.14 i străinilor care săvâr esc acte de concuren ă neleală pe
teritoriul României.
reptul la ac iunea civilă în concuren ă neleală, având un obiect patrimonial se prescrie,
potrivit art.12 al Legii 11/1991, prin trecerea unui
 de la data la care cel lezat a cunoscut sau
trebuia să cunoască dauna i pe cel care a cauzat-o, dar nu mai târziu de 3 ani de la săvâr irea
faptei.
Atunci când actul de concuren ă constituie infrac iune, partea lezată va putea introduce
ac iunea în repara iune, fie la instan a civilă, fie la instan ă sesizată cu judecarea ac iunii
penale, prin constituirea ca parte civilă.
Când instan a civilă a fost prima sesizată, reclamantul poate reveni asupra alegerii sale,
dacă hotărârea în ac iunea civilă n-a fost încă pronun ată. upă acest moment, părăsirea
instan ei civile nu mai este posibilă, chiar dacă hotărârea pronun ată n-a rămas definitivă.
Chiar i în cazul în care reclamantul î i men ine alegerea în favoarea instan ei civile,
aceasta va suspenda judecarea litigiului până la pronun area instan ei sesizate cu judecarea
infrac iunii de concuren ă neleală.
acă cel lezat i-a exercitat dreptul de alegere în favoarea instan ei penale care este
sesizată i cu judecarea ac iunii civile, se pot pronun a următoarele solu ii:
 în caz de condamnare, achitare sau încetare a procesului penal, instan a are
dreptul, fie să se pronun e prin aceea i hotărâre asupra ac iunii civile i judecarea ei
într-o altă edin ă.
 în caz de achitare pentru inexisten a unuia din elementele constitutive ale
infrac iunii sau existen a a unei cauze de înlăturare a caracterului penal al faptei,
instan a poate obliga la repararea daunelor, potrivit legii civile.
c în caz de achitare pentru că fapta nu este prevăzută de legea penală ori de
pronun are a încetării procesului în lipsa unei condi ii prevăzute de lege, instan a
penală nu solu ionează ac iunea civilă, iar partea vătămată se poate adresa, prin
ac iune separată instan ei civile.
Practica interbelică exprima opinia aplicării i unor sanc iuni specifice, precum publicarea
hotărâririi. Astfel, Tibunalul Ilfov decidea în 1931 că cererea păr ii lezate de a se publica în ziare,
pe cheltuiala pârâtului, hotărârea de condamnare constituie o repara iune necesară a reputa iei
proprietarului mărcii uzurpate i o prevenire a consumatorilor de a nu mai cumpăra produsul
purtând marca imitată.
Ideea a fost preluată în Legea 11/1991 care prevede posibilitatea, în art.11, ca instan a să
dispună publicarea hotărârii în presă.
În concluzie, atunci când instan a constată existen a unui act de concuren ă neleală, va
putea dispune:
- obligarea comerciantului la încetarea i înlăturarea actului, precum i la plata daunelor
pricinuite (art.6);
- sechestrarea mărfurilor i vinderea lor după distrugerea falselor men iuni (art.10);
- publicarea hotărâririi pe cheltuiala făptuitorului.
 




 



Practicile anticoncuren iale se clasifică în două categorii, distinc ie provenind din Tratatul
de la Roma din 1957:
1. Ä
 

urmăresc acapararea pie ei sau a unui segment determinant al
acesteia de către unul sau mai mul i agen i economici cu scopul bine determinat de a restrânge,
distorsiona sau elimina concuren a. În această categorie sunt incluse:
- în elegerile între agen ii economici;
- deciziile de asociere;
- practicile concertate.
2. á    presupune de inerea de către un agent economic a unei
pozi ii pe pia ă ce îl face să aibă o independen ă totală de comportament i puterea economică
de a ac iona pe pia ă fără a ine seama de ini iativele concuren ilor, legate de produc ie,
pre uri i distribu ie.

 



   
În elegerile între agen ii economici sunt, în sensul legii, orice fel de acorduri încheiate cu
inten ia de a coordona comportamentul lor pe pia ă. Aceasta presupune asumarea explicită a unor
obliga ii de către una sau mai multe păr i, obliga ii ce se pot încadra într-unul din cazurile
men ionate în art.5 (1).
Potrivit unei opinii prin "în elegere" trebuie să se aibă în vedere "acorduri, decizii de
asociere sau decizii ale asocia ilor de întreprinderi, după caz, i practici concertate". Termenul
"în elegere" se referă, având în vedere i textul Tratatului ("agreements"), dar i enumerarea din
art. 5 , doar la acorduri, care pot avea una din formele prevăzute de art. 54 al legii: angajament,
conven ii sau clauze contractuale. Sensul este acesta inând cont i că legiuitorul a distins între
"în elegere" i celelalte două forme de practici anticoncuren iale, decizii de asociere i practici
concertate.
in perspectiva legii nu există nici o restric ie cu privire la modalitatea actului juridic sau a
formei acestuia, astfel că pentru a exista o în elegere în sensul art. 5 al Legii nr. 21/1996 este
necesar ca agen ii economici:
- să- i fi exprimat voin a într-un mod determinat;
- să- i fi manifestat inten ia comună de a se comporta pe pia ă într-un mod care restrânge
concuren a.
Având în vedere aceste condi ii, în elegerile pot fi:
- exprese (constatate pe un suport) sau tacite, atunci când îmbracă forma "gentlmen's
agreement";
- orizontale când agen ii economici sunt prezen i pe acela i segment de pia ă i verticale
când pie ele sau nivelurile acesteia sunt diferite.
Practica a ridicat problema libertă ii consim ământului în momentul realizării în elegerii,
în orice formă ar fi aceasta. Făcând aplicarea dreptului comun în materia conven iilor s-a apreciat
că atât timp cât consim ământul a fost viciat, agentul economic nu trebuie sanc ionat pentru
practica anticoncuren ială, acest lucru putând fi însă făcut în momentul în care se continuă
aplicarea acordului i după ce el realizează nelegalitatea acestuia. În toate cazurile practicile
monopoliste pot fi săvâr ite numai de agen ii economici care au puterea de a- i determina singuri
comportamentul concuren ial.
Se poate afirma deci, că "în elegerile" din art. 5 (1) acoperă orice tip de acord prin care
inten ia de a coordona comportamentul pe pia ă este manifestată printr-o acceptare explicită a
obliga iilor, moral sau juridic, de către una sau mai multe păr i.

   
  

Expresia utilizată de Legea nr. 21/1996, "decizii de asociere" a fost constant criticată,
datorită modului în care a fost preluată din Tratatul de la Roma din 1957, precum i a sensului pe
care aceasta îl are.
În primul rând, având în vedere textul Tratatului de la Roma: "toutes décisions d'associations
d'entreprises" respectiv, "decisions by associations of undertakings", formula corectă ar fi fost
"decizii ale asocia iilor de întreprinderi", cu atât mai mult cu cât aceasta se regăse te în Acordul
european de asociere i alte acorduri încheiate de România cu Comunită ile Europene.
În al doilea rând, sensul de fond al formulei "decizii de asociere" nu presupune nici o
încălcare a regulilor concuren iale, deoarece decizia de asociere echivalează doar cu o manifestare
ini ială de voin ă, în sensul asocierii i nu o punere în practică prin care s-ar crea efecte juridice;
acestea se produc doar în momentul acordului final al agen ilor economic. in aceste motive s-a
afirmat că "sintagma   

 este total străină de adevăratele fapte cu natură
monopolistă, generând inevitabile confuzii", în realitate, deciziile deosebindu-se de actul ini ial de
creare a asocia iilor.
Împărtă ind acest punct de vedere, care presupune interpretarea art. 5(1), trebuie
men ionată i opinia care acordă valoare juridică sensului ad litteram al expresiei analizate.
Potrivit acesteia este posibil ca legiuitorul să fi avut în vedere:
- inexisten a asocia ilor profesionale puternice, care să impună reguli de conduită, i
- împiedicarea agen ilor economici de a se asocia în scopul săvâr irii practici
anticoncuren iale.
Această interpretare ar impune ca, potrivit legisla iei actuale, să fie sanc iona i agen ii
economici care se asociază în vederea săvâr irii unor practici restrictive de concuren ă, nu i a
deciziilor asocia iilor agen ilor economici care au acela i scop. e altfel, o decizie prin care mai
mul i agen i economici se asociază, intră mai degrabă sub inciden a prohibi iei "în elegerilor
între agen ii economici" instituită de art. 5 i analizată anterior.
Pentru a reveni la sensul ini ial i corect al expresiei, art. 5(1) trebuie interpretat în sensul
că el interzice deciziile cu caracter anticoncuren ial luate de organele de conducere ale unei
asocia ii de agen i economici, decizii obligatorii pentru to i membrii acesteia.Un exemplu tipic
l-ar constitui rezolu ia unei asocia ii comerciale care stabile te termenii standard în care membrii
pot face afaceri.
Factorul decisiv în intrarea unei decizii sub inciden a art. 5(1) îl reprezintă capacitatea
asocia iei de a influen a comportamentul membrilor. Astfel, deciziile se pot prezenta atât sub
forma unor acte de voin ă obligatorii pentru asocia i dar i sub forma unor recomandări, atunci
când acestea au rolul de a coordona comportamentul agen ilor economici.
În mod obi nuit un număr de asocia ii comerciale se grupează într-o asocia ie mai mare,
de exemplu, Asocia ia Na ională a Importatorilor de Autoturisme. eciziile acestor grupuri pot
intra ca "decizii ale asocia iilor de de agen i economici" sub inciden a art. 5 (1).

  c 

 
 
 —  


Practicile concertate constau în comportarea similară i coordonată a unor agen i
economici, în absen a oricărei în elegeri, urmărind împiedicarea, restrângerea sau denaturarea
concuren ei.
Curtea de Justi ie a U.E. a definit practica concertată ca fiind o formă de coordonare între
agen ii economici care, fără să atingă stadiul în care un acord propriu-zis să fi fost încheiat,
stabile te cu bună tiin ă o cooperare practică între ele, din cauza riscurilor concuren ei.
Cheia în determinarea unor criterii de stabilire a existen ei practicilor concertate o
reprezintă principiul general cu privire la concuren ă i anume: orice operator economic trebuie
să- i hotărască independent politica pe care inten ionează să o aplice pe pia ă.
Condi ia comportamentului independent nu îi privează pe agen ii economici de
posibilitatea de a se adapta în mod inteligent conduitei existente sau viitoare concuren ilor săi. În
temeiul principiului enun at se exclude în mod strict orice contact direct sau indirect între astfel de
agen i economici, contact ce ar avea drept obiect sau efect influen area conduitei pe pia ă a unui
concurent sau dezvăluirea unui astfel de concurent a conduitei pe care s-au hotărât s-o adopte pe
pia ă.
Conceptului analizat nu corespunde în nici un caz sensului de acord. Singurul criteriu
acceptat este "contactul" care, în mod normal, va implica un act con tient de comunicare: una din
păr i furnizează informa ii impar iale celeilate păr i, iar aceasta trebuie să fie con tientă că
informa iile îi erau destinate. e exemplu, se poate vorbi de un contact care să conducă la o
practică concertată atunci când:
- A comunică o decizie de afaceri lui B;
- A i B au un număr de clien i comuni astfel că fiecare va afla repede în timpul
negocierilor ce condi ii oferă cealaltă parte; aceasta nu va echivala cu un contact între A i B
decât dacă există dovezi că i-au folosit clien ii pentru a ob ine fiecare informa ii;
- B are diverse întâlniri în care dezvăluie pre ul i cifrele de produc ie concuren ilor săi.
Legea nr. 21/1996 nu con ine prevederi referitoare la numărul agen ilor economici
necesar pentru a ne afla în prezen a practicilor concertate, fiind importantă puterea acestora de a
afecta mediul concuren ial normal.
 


ovedirea unei practici concertate este de cele mai multe ori o sarcină dificilă. Trebuie să se
aibă în vedere distinc ia, între comportamentul coordonat pe pia ă al agen ilor economici i
comportamentul paralel la care s-a ajuns în mod independent. Acest paralelism acceptat poate avea
ca rezultat exercitarea dreptului de a se adapta hotărârilor concuren ilor, pe care comerciantul le
poate afla în timpul afacerilor obi nuite.
ovezile directe ale contactului relevant între păr i pot fi disponibile sub formă de scrisori,
telexuri, înregistrări ale convorbirilor telefonice sau ale întâlnirilor. Atunci când dovezile directe
lipsesc sau sunt neconcludente, se vor avea în vedere dovezile circumstan iale, adică
interferen ele dintre ac iunile păr ilor din perspective condi iilor de pe pia a în discu ie.
Trebuie să se dovedească deci, că nu există nici o explica ie plauzibilă a comportamentelor
păr ilor, alta decât existen a unei practici concertate între ele.
Printre atitudinile avute în vedere ca dovada indirectă a practicilor concertate se află:
încetarea livrărilor de marfă în mod concomitent, cre terea pre urilor la un produs în acela i timp
pe o pia ă cu producători puternici i relativ numero i, divizarea pie ei .a....
Niciodată o dovadă directă a concertării între doi agen i economic nu va fi luată în
considerare pentru a dovedi i comportamentul paralel al celui de al treilea, cu atât mai mult atunci
când nu a existat nici un contact între ultimul i primii doi. Totu i, când există o re ea
contractuală, precum o re ea de distribu ie, i pentru unii dintre membrii se poate face dovada că
aplică practici concertate, nu mai e nevoie de multe dovezi pentru a stabili că i al i membrii au
fost implica i.








$


% 

Nivelul la care operează art. 6 al Legii nr. 21/1996 este acela de neutralizare a
consecin elor adverse în cazul
&  
  
'  . Întreprinzătorii dominan i î i
pot conduce afacerile eficient, men inând pre uri scăzute i men inând sau îmbunătă it
calitatea produselor lor; într-adevăr, existen a unei pozi ii dominante are avantaje economice
importante, ca de exemplu capacitatea întreprinzătorilor de a urma o politică curajoasă de cercetare
i dezvoltare. Pe de altă parte, inexisten a presiunii concuren ei poate încuraja obiceiuri
comerciale proaste: de exemplu un întreprinzător poate alege să- i limiteze produc ia i să
practice pre uri mai mari decât să- i crească produc ia i să practice pre uri mai scăzute.
Func ia art. 6 este de a avea certitudinea că atitudinea pe pia ă a întreprinzătorilor
dominan i rămâne în concordan ă cu obiectivele Legii nr. 21/1996. Afirma ia că un
întreprinzător are o pozi ie dominantă nu este o învinuire în sine, ci pur i simplu înseamnă că,
indiferent de motivul care a creat pozi ia dominantă, întreprinzătorul are o responsabilitate specială
de a nu permite încălcări ale regulilor concuren iale. Altfel spus, agen ii economici dominan i
au obliga ii legale care nu sunt impuse i celor cu o putere economică mai mică.
Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 prevede: "ste interzisă folosirea în mod abuziv a unei
pozi ii dominante de inute de către unul sau mai mul i agen i economici pe pia a românească
sau pe o parte substan ială a acesteia, prin recurgerea la fapte anticoncuren iale, care au ca obiect
sau pot avea ca efect afectarea comer ului ori prejudicierea consumatorilor. Asemenea practici
abuzive pot consta, în special, în:

4
impunerea, în mod direct sau indirect, a pre urilor de vânzare sau de cumpărare, a
tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile i refuzul de a trata cu anumi i furnizori sau
beneficiari;
4
limitarea produc iei, distribu iei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
utilizatorilor sau consumatorilor;
4
aplicarea, in privin a partenerilor comerciali, a unor condi ii inegale la presta ii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în pozi ia concuren ială;
4
condi ionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze
stipulând presta ii suplimentare care, nici prin natura lor i nici conform uzan elor comerciale,
nu au legatură cu obiectul acestor contracte;
4
realizarea de importuri fără competi ie de oferte i tratative tehnico-comerciale uzuale,
în cazul produselor i serviciilor care determină nivelul general al pre urilor i tarifelor în
economie;
'4
practicarea unor pre uri excesive sau practicarea unor pre uri de ruinare, sub costuri, în
scopul înlăturării concuren ilor sau vânzarea la export sub costul de produc ie, cu acoperirea
diferen elor prin impunerea unor pre uri majorate consumatorilor interni;
4
exploatarea stării de dependen ă economică în care se găse te un client sau un furnizor
fa ă de un asemenea agent sau agen i economici i care nu dispune de o solu ie alternativă în
condi ii echivalente, precum i ruperea rela iilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul
refuză să se supună unor condi ii comerciale nejustificate.
Pentru a fi sanc ionat comportamentul unui agent economic potrivit art. 6 al Legii nr.
21/1996 trebuie să fie îndeplinite două condi ii generale:
- existen a pozi iei dominante;
- un comportament abuziv al agentului aflat pe o astfel de pozi ie.


 






Legea nr. 21/1996 nu define te pozi ia dominantă, dar în elesul i sfera actualului
concept au fost clarificate de practica Consiliului Concuren ei - i bineîn eles de aceea a
Comisiei Europene - precum i de doctrină.
 efinirea pozi iei dominante, care a devenit una standard, a fost adusă în discu ie prima
oară de Curtea Europeană de Justi ie în cazul United Brands când s-a apreciat că ea reprezintă : "o
pozi ie de putere economică de care se bucură un întreprinzător i care îi permite să împiedice
men inerea unei concuren e efective pe o pia ă relevantă, prin permiterea unui comportament
independent, până la un punct, de al concuren ilor, clien ilor...".
Astfel în eleasă, o pozi ie dominantă e compatibilă cu supravie uirea unei anumite
concuren e, fiind suficient dacă întreprinzătorul e capabil să aibă o influen ă apreciabilă asupra
condi iilor în care se dezvoltă concuren a i să ac ioneze fără a ine seama de ele.
În legisla ia română există i o defini ie legală a pozi iei dominante, ea fiind: " situa ia
în care un agent economic este capabil, într-o măsură apreciabilă, să se comporte independent fa ă
de concuren ii i clien ii săi de pe această pia ă".
octrina a definit pozi ia dominantă ca fiind " o deosebită putere economică a unei
întreprinderi, ceea ce presupune din punct de vedere negativ, posibilitatea de a face abstrac ie de
concuren a de pe pia a relevantă, iar sub aspect pozitiv de a beneficia de o autonomie globală de
comportament, în detrimentul celorlal i agen i economici, cât i al consumatorilor".
Ä
 , 
?

 
? ?    
?
  
 ?
  ? 
       ?
 

    

 

?


 
?  ?  
?

?  


 

  
 ?

   ?

 

 ?
     

 ?



?
  
 
 ?
?
   

c
& 

 



Procesul de determinare a existen ei unei pozi ii dominante într-un caz particular trebuie
să urmărească, în mod normal, două direc ii:
  definirea pie ii relevante;
  fixarea puterii pe care o are un întreprinzător pe pia ă.
c 



 


Sintagma pia ă relevantă este folosită pentru a desemna câmpul de for e concuren iale în
care operează întreprinzătorul, la un moment dat, în cadrul raportului cerere-ofertă.
in punct de vedere legal pia a relevantă "cuprinde un produs sau un grup de produse i
aria geografică pe care acestea se produc i (sau) se comercializează".
Scopul definirii pie ei relevante, e de a diferen ia între acele performan e ale unor
întreprinzători, care trebuie luate în considerare în evaluarea pozi iei dominante, i acele
performan e care nu trebuie avute în vedere. Cele două mari întrebări sunt cât de largă poate fi
gama de produse i ce distribu ie geografică a ofertelor trebuie acoperită de evaluare. Actualele
trei criterii de determinare a pie ei relevante sun: criteriul material, cel geografic i cel temporal.
c




 

 ?  ?


efinirea pie ei produselor nu e totdeauna u oară. e exemplu, lucruri care sunt din punct
de vedere fizic diferite, pot fi în competi ie (sistemul de încălzire domestică pe gaz sau motorină)
în timp ce, pe de altă parte, lucruri care sunt asemănătoare din punct de vedere fizic nu sunt în
competi ie (anvelope pentru camioane i anvelope pentru autoturisme). e aceea e un avantaj
pentru întreprinzători să aibă definită pia a produsului cât mai larg posibil, de vreme ce cu cât
varietatea de produse e mai mare, cu atât va fi mai greu să se stabilească existen a unei pozi ii
dominante.
Pia a relevantă a produsului cuprinde, potrivit Instruc iunilor din Consiliului
Concuren ei, toate produsele care sunt considerate de cumpărători ca interschimbabile sau
substituibile, datorită caracteristicilor, pre ului i utilizării date acestora.
În momentul de fa ă există mai multe teste care aplicate pot determina pia a produsului:
- testul fundamental e acela al 

 

 

(produsul A poate fi înlocuit de
produsul B); produsele trebuie să fie suficient de asemănătoare astfel încât să fie luate în
considerare de consumatori sau beneficiari atunci când le cumpără;
- ! 
  

; există flexibilitate a cererii atunci când cre te
substan ial vânzarea de produse A, în momentul în care pre ul produsului B cre te doar pu in,
ceea ce dovede te o indica ie clară a concuren ei între produse.
- un test mai îngust, al 




   

, care demonstrează că
produsele strict specializate pot fi găsite într-o pia ă
á
  ale unui consumator ar putea restrânge gama ofertelor din care să se
facă cererile viitoare. e exemplu, petrolul, gazul i al i combustibili domestici pot forma o
singură pia ă din punct de vedere al unei persoane ce dore te montarea unei noi centrale termice,
însă numai până la instalare.
Un alt mod de delimitare a pie ei relevante a reprezentat-o identificarea
 "

e exemplu, pie ele pentru programele săptămânale TV i revistele în care au fost publicate au
constituit sub-pie e distincte din pia a informa ională cu privire la programele TV în general.
O problemă diferită a fost dacă  


 (sau pentru produsele primare
sau intermediare) poate fi considerată ca fiind separată de pia a produselor finite. În conformitate
cu Curtea Europeană de Justi ie, materia primă poate constitui o pia ă relevantă de sine stătătoare,
dar ar putea luată în calcul în determinarea abuzului unei pozi ii dominante pe acea pia ă, dacă
există efecte anticoncuren iale care pot fi resim ite pe pia a produselor derivatelor.

c
 


 

istribu ia geografică a producătorilor i consumatorilor poate împiedica concuren a
efectivă ce ar exista între bunuri i servicii care, în alte împrejurări ar fi interschimbabile. e
exemplu, un restaurant de pe autostradă poate fixa pre urile într-o gamă foarte largă deoarece
clien ii nu doresc să facă un ocol în căutarea de servicii echivalente. Este deci necesar în definirea
pie ei relevante pentru scopurile art. 6 să se identifice teritoriul specific în care se poate lua în
considerare suprapunerea ofertei i cererii, punctul de plecare fiind aria de vânzare a
întreprinzătorului în cauză.
Potrivit Intruc iunilor Consiliului Concuren ei, pia a geografică relevantă cuprinde zona
în care sunt localiza i agen ii economici implica i în distribuirea produselor incluse în pia a
produsului, "zonă în care condi iile de concuren ă sunt suficient de omogene i care poate fi
diferen iată de arii geografice vecine, în special datorită unor condi ii substan ial diferite".
Factorii care se au în vedere la determinarea pie ei geografice sunt printre al ii:
caracteristicile produselor, preferin ele consumatorilor, cotele de pia ă ale agen ilor, diferen ele
dintre pre urile de furnizare i costul transporturilor etc....
Pentru ca două produse să fie pe aceea i pia ă geografică nu este important locul de
fabrica ie, ci posibilitatea ca ele să ajungă i să fie cumpărate de aceia i consumatori, ace tia
având posibilitatea să aleagă.
Factorii ce tind să promoveze izolarea geografică ar fi: lipsa mijloacelor de transport sau
costul transportului calculat la valoarea produsului oferind un avantaj de necombătut producătorilor
locali.
in punct de vedere geografic pia a unui produs poate fi una mică (o parte dintr-o
localitate, o regiune) sau una foarte mare (de exemplu o ară).
Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 prevede că abuzul de pozi ie dominantă trebuie să afecteze
"pia a românească sau o parte substan ială din aceasta", astfel că regula "de minimis" are din nou
aplicare. Testul "o parte substan ială" nu se referă la mărimea geografică a teritoriului, ci la
importan a economică a pie ei din această zonă. Pentru a determina dacă un anumit teritoriu e
suficient de mare astfel încât să fie considerat o parte substan ială, trebuie luat în considerare
volumul produc iei i costul produsului respectiv, pre ul i posibilită ile economice ale
vânzătorilor i cumpărătorilor.

c
c 


?


Instruc iunile Consiliului Concuren ei privind definirea pie ei relevante nu iau în calcul
în vederea determinării acesteia criteriul temporal, de i practica institu iilor comunitare europene
a dovedit totu i că în unele cazuri el este util.
Pia a pe care operează un întreprinzător poate fluctua din când în când, atât în ceea ce
prive te gama de produse cât i aria geografică acoperită i de aceea trebuie să aibă în vedere i
momentul la care se încearcă delimitarea acesteia. e exemplu pia a fructelor exotice este mai
mare în sezonul rece decât în cel cald, când există i o ofertă consistentă de fructe din produc ia
internă.
Având în vedere factorul timp i fluctua iile de pe pia ă, un comerciant nu poate hotărî
politica de distribuire fără să ină seama de clien ii săi. El trebuie să aibă în vedere că odată ce
urgen a s-a terminat, clien ii î i vor aminti modul în care au fost trata i în timpul acelei
perioade.

c 
  


 




 





Printre criteriile de stabilire a dominan ei se află: cota de pia ă de inută de agen ii
economici care ac ionează pe pia a relevantă, barierele la intrarea pe pia a relevantă,
comportamentul agentului economic suspect de a avea o pozi ie dominantă.

c 
  ? 
a) Cota de pia ă a agentului economic suspect de pozi ie dominantă
Cel mai important factor în stabilirea dominan ei este cota de pia ă a întreprinzătorilor pe
o pia ă relevantă. Există mai multe tipuri de sisteme legislative în acest domeniu:
- care stabilesc o cotă limită peste care apare dominan a ( Cehia, Croa ia, Bulgaria);
- prevederea unor cote (minimă i maximă) între care probabilitatea să existe dominan ă
este mai mare (Federa ia Rusă, Slovacia);
- inexisten a unor reglementări exprese privitoare la cota de pia ă (U.E., S.U.A., România).
În sistemul ales de legislatorul român, Consiliul Concuren ei a avut în vedere la
determinarea cotei de pia ă: cantitatea vânzărilor, capacitatea de produc ie, valoarea acestora .a.
. , cu accent pus pe primele două. Astfel, într-o decizie referitoare la abuz de pozi ie dominantă pe
pia a unor curele textile utilizate în industria tutunului, Consiliul Concuren ei a decis că o cotă de
pia ă de 27% nu conduce la existen a dominan ei
În concluzie, o parte substan ială din pia ă ca dovadă a existen ei unei pozi ii dominante
nu e un factor constant, iar importan a sa variează de la pia ă la pia ă în conformitate cu
structura acestor pie e, în special în ceea ce prive te produc ia, cererea i oferta.
b) Cota de pia ă a altor agen i economici
e multe ori poate fi de ajutor compara ia între cota de pia ă care e investigată cu
mărimea cotelor de inute de al i operatori pe pia a relevantă. Un întreprinzător cu o parte relativ
mică din pia ă, de exemplu 30 - 40% poate fi într-o pozi ie dominantă dacă restul pie ei este
foarte fragmentat astfel încât nici unul din ceilal i participan i să nu constituie o amenin are la
independen a sa.
Pe de altă parte, într-un oligopol unde, de exemplu, trei operatori împart o pia ă într-un
mod mai mult sau mai pu in egal între ei, nici un întreprinzător unic nu va fi capabil să ac ioneze
făsă să ia în considerare reac iile celorlal i. Nici unul dintre ei nu poate să fie privit ca ocupând
individual o pozi ie dominantă de i ei ar putea fi privi i astfel în grup.

c    


?? 
Chiar i o parte mare a pie ei poate fi afectată când este penetrată de concuren i noi i
activi. Un exemplu îl reprezintă declinul industriei britanice a motoarelor, care în anii '50 reprezenta
70% din pia a mondială, i care a fost incapabilă să facă fa ă concuren ei producătorilor
continentali i japonezi producători de motoare mai mici. Un exemplu mai apropiat este oferit de
majoritatea pie elor unor produse (agricole, zootehnice etc...) în România anilor '90. O analiză
atentă a pozi iei dominante ar trebui prin urmare să se refere la avantajele de care se bucură
întreprinzătorii i la orice dificultă i pe care le-ar întâmpina noii veni i pe pie ele poten iale.
Barierele la intrarea pe pia ă (sau condi iile de intrare pe pia ă) sunt acele obstacole pe
care agen ii economici le au de depă it la intrarea pe o anumită pia ă. Ele pot fi:
- de natură financiară: costuri de intrare ce includ investi iile ini iale, publicitatea .a.;
- de natură administrativă: ob inerea de avize, autoriza ii .a.;
 - accesul la resurse, taxe vamale, etc....
Existen a unor bariere de intrare greu de trecut crează în mod cert un avantaj
competitorului existent pe pia ă, care se comportă fără teama de a pierde din clientelă.
in punct de vedere al unui poten ial competitor principala dificultate în suprimarea unor
astfel de dezavantaje este pre ul de cost. Ar putea fi necesare resurse foarte mari, de exemplu,
pentru a finan a cercetarea sau publicitatea concuren ială.
Condi iile dificile de intrare pe o pia ă, creând avantaje unui agent economic, sunt deci i
un factor obligatoriu avut în vedere în aprecierea dominan ei acestuia.
c  c  ?
 
 
  ?    ?    
#


 

Capacitatea unui întreprinzător de a- i comanda politica financiară îi poate asigura
libertatea de ac iune. În practică îi va permite să fie la curent cu ultima descoperire din tehnică, să
se adapteze rapid la schimbările cererilor i să- i extindă modul de operare atât vertical cât i
orizontal.
b) Modul de administrare i performan ele întreprinzătorilor
Criteriul examinat este legat de:
- starea pie ei, adică trăsăturile stabile ale mediului concuren ial în care operează un
întreprinzător i în conformitate cu care deciziile acestuia trebuie modificate.
- starea actuală a întreprinzătorului, adică organizarea generală i resursele atât pentru
scopurile unei anumite afaceri cât i pentru alte scopuri legate de aceste afaceri.
Pe scurt, prin mod de administrare se în eleg activită ile ce le desfă oară un
întreprinzător pe parcursul afacerilor sale, de exemplu, politica de pre , iar prin performan e se
în elege rezultatul actual activ, de exemplu, nivelul profitului, eficien a produc iei sau calitatea
i gama de produse.
Modul de administrare i performan a unui întreprinzător ar furniza cele mai bune dovezi
ale existen ei sau inexisten ei unei pozi ii dominante. acă un întreprinzător e capabil să se
poarte într-un mod sau să ob ină rezultate ce nu sunt posibile în condi ii de concuren ă,
concluzia ar fi că restric iile aduse acesteia există.
Un astfel de ra ionament poate fi însă echivoc, dat fiind faptul că în practică, ar fi posibil
pentru un întreprinzător să realizeze profituri foarte mari, să- i limiteze produc ia sau să impună
pre uri discriminatorii, de i nu se bucură de o pozi ie dominantă pe pia ă, în timp ce, pe de altă
parte, un întreprinzător ce de ine monopolul i care vrea să- i păstreze pozi ia pe termen lung
î i poate trata clien ii relativ favorabil. O practică precum scăderea pre ului poate fi o indica ie
a dorin ei de a ob ine o pozi ie dominantă, mai degrabă decât o pozi ie de dominan ă deja
ob inută.
Comportamentul agentului economic trebuie să fie independent atât fa ă de clien ii săi cât
i fa ă de furnizori. În acest sens, Consiliul Concuren ei a decis că:
- nu există pozi ie dominantă atunci când un agent economic e independent fa ă de clien i
dar depinde de singurul producător de alumină;
- Trefo S.A. se află pe o pozi ie dominantă pe pia a sârmei tari mate pentru cuie, de i
de inea doar 18% din pia ă.
În concluzie, doar doavada comportamentului nu trebuie să fie considerată ca fiind
suficientă pentru a stabili existen a unei pozi ii dominante.
— 



eoarece legea vorbe te în art. 6 de "unul sau mai mul i agen i economici" a apărut
problema existen ei sau nu a dominan ei colective. Companiile distincte din punct de vedere legal
pot fi considerate ca formând un singur agent economic dacă în practică ei se supun unui control
comun.
Sintagma "unul sau mai mul i întreprinzători" implică o a a-zisă dominan ă comună a
unor firme ce nu au legătură i care prin rela iile foarte strânse pot intra atât sub inciden a art. 5
dar i sub aceea a art 6 ale Legii nr. 21/1996. O astfel de pozi ie dominantă trebuie să fie
delimitată de modurile paralele de administrare a agen ilor economici.
 O pozi ie dominantă colectivă poate fi stabilită pe baza următoarelor criterii: capacitatea
agen ilor economici ce se află singuri sau împreună pe o pozi ie dominantă de a se comporta
independent pe pia ă i absen a unei concuren e între ace tia






/






/ 
 




Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 indică faptul că existen a unei pozi ii dominante nu atrage
interzicerea con inută în articol, aceasta întâmplându-se doar dacă agentul economic o folose te
abuziv.
În decizia Hoffmann - La Roche, Curtea Europeană de Justi ie a definit conceptul de abuz
ca fiind unul obiectiv, legat de comportamentul unui întreprinzător într-o pozi ie dominantă, care
influen ează starea pie ei, diminuând-se astfel concuren a .
Conceptul de abuz de pozi ie dominantă presupune atât comportamentul nedrept i opresiv
asupra, furnizorilor, clien ilor i consumatorilor, cât i atitudinea unor concuren i actuali sau
poten iali ce urmăresc să protejeze i să întărească pozi ia dominantă.
Articolul 6 al Legii nr. 21/1996 întăre te ideea că nu e nevoie ca abuzul să i producă
efecte negative, fiind suficient să existe doar inten ia exteriorizată de a se comporta astfel, posibile
abuzuri fiind sanc ionate atunci când " au ca obiect sau pot avea ca efect" afectarea concuren ei.
Printre tipurile de abuzuri întâlnite se află:  ! 
 (pre uri excesive, vânzări
condi ionate),  ! 
 (de exemplu refuzul de a trata), 


 ( de exemplu
preluarea concurentului)

/ 
 




R 



Articolul nr. 6 al Legii nr. 21/1996 con ine exemplele de abuzuri:


a)
impunerea, în mod direct sau indirect, a pre urilor de vânzare sau de cumpărare, a
tarifelor sau a altor clauze contractuale inechitabile i refuzul de a trata cu anumi i furnizori sau
beneficiari;
b)
limitarea produc iei, distribu iei sau dezvoltării tehnologice în dezavantajul
utilizatorilor sau consumatorilor;
c)
aplicarea, in privin a partenerilor comerciali, a unor condi ii inegale la presta ii
echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei, un dezavantaj în pozi ia concuren ială;
d)
condi ionarea încheierii unor contracte de acceptarea, de către parteneri, a unor clauze
stipulând presta ii suplimentare care, nici prin natura lor i nici conform uzan elor comerciale,
nu au legătură cu obiectul acestor contracte;
e)
realizarea de importuri fără competi ie de oferte i tratative tehnico-comerciale uzuale,
în cazul produselor i serviciilor care determină nivelul general al pre urilor i tarifelor în
economie;
f)
practicarea unor pre uri excesive sau practicarea unor pre uri de ruinare, sub costuri, în
scopul înlăturării concuren ilor sau vânzarea la export sub costul de produc ie, cu acoperirea
diferen elor prin impunerea unor pre uri majorate consumatorilor interni;
g)
exploatarea stării de dependen ă economică în care se găse te un client sau un furnizor
fa ă de un asemenea agent sau agen i economici i care nu dispune de o solu ie alternativă în
condi ii echivalente, precum i ruperea rela iilor contractuale pentru singurul motiv că partenerul
refuză să se supună unor condi ii comerciale nejustificate.
Exemple de comportamente care sunt, sau pot deveni abuzive, potrivit art. 6 al Legii nr.
21/1996 sunt prezentate mai jos în mod grupat i nu în ordinea în care o face textul de lege.
R   !?
 
?



 $

!
 

 
 
 Aceasta e probabil primul exemplu de abuz al unei pozi ii dominante resim it de
consumatori. Totu i, nu e u or de formulat criterii practice i corecte din punct de vedere teoretic
pentru a determina unde trebuie trasă o linie între pre urile corecte i cele incorecte.
Un prim criteriu extras din jurispruden a comunitară îl reprezintă compara ia între pre ul
de vânzare a produsului i costul său de produc ie care în realitate i dezvoltă mărimea profitului.
Întrebarea este dacă diferen a dintre costurile de produc ie necesare i pre ul de vânzare e
excesivă ?
Utilizarea acestei întrebări test nu este întotdeauna eficientă. e exemplu, profiturile mari
pot fi rezultatul eficien ei firmei, în timp ce profituri mici pot fi rezultatul ineficien ei, chiar dacă
pre urile sunt excesive. Sarcina de a stabili cât de eficient î i exploatează resursele un
întreprinzător dominant poate fi una deosebit de dificilă dacă nu imposibilă.
 $

!
 
  

 
Un cumpărător dominant poate ob ine o reducere de pre într-o măsură nerezonabilă.
Posibilele obiec ii pot fi profitabilitatea furnizorilor i capacitatea lor de a- i extinde produc ia
sau de a o îmbunătă ii, acestea putând fi puse în pericol. Chiar i al i operatori, pe acela i nivel
al pie ei, precum i cumpărătorii pot fi pu i în dezavantaj din motive care nu au nimic de-a face
cu eficien a cumpărătorului.
 % 







 


Un vânzător dominant poate adopta o tactică a pre urilor foarte joase, chiar mai joase decât
costurile pentru a- i elimina concuren ii cu resurse mai limitate, care nu pot sus ine pe termen
lung pierderile. Consumatorii vor beneficia bineîn eles de reducerile de pre pe termen scurt, dar
riscă să se găsească la cheremul unui întreprinzător dominant după ce acesta a câ tigat o mare parte
a pie ii.
Practicarea unor pre uri mai mici decât media costurilor variabile, prin care un
întreprinzător dominant caută să elimine concuren a, trebuie să fie privită ca un abuz. Un
întreprinzător dominant nu are interes să ofere astfel de pre uri decât pentru a elimina concuren a,
pentru ca apoi să le crească din nou bazându-se pe pozi ia sa de monopol.
$

 



Un întreprinzător dominant poate încălca art. 6 prin schimbarea diferitelor pre uri în
tranzac ii echivalente fără o justificare obiectivă.
Un abuz poate lua forma unei discriminări între clien ii de pe aceea i pia ă sau a unor
politici de pre diferite (de i în unele cazuri o justificare obiectivă poate exista). Nu este
obligatoriu ca respectivii clien ii să fie în competi ie unul cu celălalt: cel ce plăte te pre mai
mare suferă un dezavantaj concuren ial pur i simplu, deoarece este mai pu in capabil să facă
fa ă concuren ei, indiferent din ce sferă vine.

R  c  
 


În afară de determinarea nivelului de pre , un întreprinzător dominant încalcă art. 6, atunci
când obligă comercian ii să accepte al i termeni care sunt nerezonabil de dificili.
Sunt condi ii de comer necinstite i inegale:
aplicarea, în privin a partenerilor
comerciali, a unor condi ii inegale la presta ii echivalente, provocând în acest fel, unora dintre ei,
un dezavantaj în pozi ia concuren ială, exploatarea stării de dependen ă economică în care se
găse te un client sau un furnizor fa ă de un asemenea agent sau agen i economici i care nu
dispune de o solu ie alternativă în condi ii echivalente.
Potrivit Consiliului Concuren ei un agent economic dominant s-a făcut vinovat de
încălcarea art. 6 li. d , atunci când a condi ionat service-ul post-garan ie pentru echipamente
achizi ionate de la al ii, de cumpărarea unui număr minim de coli de hârtie fotografică.

R  R 
?
"




Cumpărătorii pot fi lega i de un anume furnizor fie prin acceptarea unei obliga ii directe
de a cumpăra toate sau cele mai multe bunuri de la el, fie prin presiunea exercitată de reducerea de
loialitate a pre urilor. Aceasta constă în reducerea pre ului unui produs cu condi ia ca
beneficiarul acesteia să formuleze o cerere foarte mare a produsului respectiv în mod constant.
Practic, cel care face reducerea este cel care decide dacă un cumpărător este client permanent sau
numai accidental.
În cazul unei reduceri- intă, reducerea de pre e condi ionată de cumpărarea unei
cantită i de produse convenită, de la furnizorul în discu ie într-o perioadă de timp determinată.
Reducerea de loialitate i reducerea- intă trebuie distinse de reduceri cantitative, unde
reducerea pre ului e determinată de volumul real de bunuri cumpărate de la furnizor. Reducerile
cantitative nu sunt considerate anticoncuren iale din cauza pre ului final mai redus plătit de
cumpărător.
Pe de altă parte, un drept de livrare exclusiv sau preferen ial, fie că operează direct sau
printr-un sistem de reduceri poate încălca art. 6 dacă furnizorul se bucură de o pozi ie dominantă
pe pia ă. Astfel, împiedicarea distribuitorilor de a selecta liber oricând pe baza situa iei pie ei
cea mai favorabilă ofertă i de a- i schimba furnizorii fără a suferi dezavantaje economice
apreciabile, datorită unui sistem de reduceri pus la punct de furnizor, a dus la un abuz al pozi iei
dominante a acestuia din urmă.
R   
 
 
 
În circumstan ele în care există un refuz al unui întreprinzător dominant de a trata afacerile
sale obi nuite, cu un alt întreprinzător - în special de livrare de bunuri sau servicii sau de a le livra
în cantită i cerute, se poate ajunge la un abuz. O asemenea conduită este sanc ionată de art. 6 lit. a
i g.
Un întreprinzător aflat într-o pozi ie dominantă care vrea să scoată produc ia pe pia ă (
aceasta beneficiind de pe urma reputa iei unei mărci cunoscute i pre uite de consumatori) nu
poate opri livrarea către un client fidel care se sprijină pe practicile comerciale curente, dacă
comenzile acestuia nu depă esc limitele obi nuitului.
Refuzul de a furniza un serviciu este ilustrat în jurispruden a comunitară de cazul Tele-
marketing. Teleshoping-ul e o tehnică prin care o reclamă include un număr de telefon la care
publicul ar trebui să telefoneze pentru a ob ine mai multe informa ii. Compania care opera cu
televiziunea RTL în Luxemburg vindea timp de reclamă numai dacă numărul folosit era al unei
agen ii, Information Publicité, care apar inea aceluia i grup. S-a sus inut că un astfel de
comportament a fost echivalent cu refuzul de a furniza servicii de difuzare altor întreprinzători de
acest gen.

R    



Exemple de constrângeri în art. 6 al Legii nr. 21/1996 sunt numeroase:
lit. a) ("impunerea" i " refuzul de a trata" ) , lit d) ("condi ionarea"), lit. g ("ruperea
rela iilor contractuale").
În principiu constrângerea presupune acceptarea, pentru încheierea unui contract a unor
"obliga ii" suplimentare care prin natura lor sau în conformitate cu uzan ele comerciale nu au
legătură cu subiectul unor astfel de contracte. e exemplu, achizi ionarea unui frigider presupune
obliga ia de a cumpăra lunar pachete cu mâncare congelată; cumpărarea unui sistem de fotocopiere
include obliga ia de a asigura service-ul timp de 5 ani. Chiar i includerea unei mese în pre ul
biletului de avion a fost analizat ca posibil exemplu de constrângere sanc ionat de uzan a
comercială.